Post on 14-May-2023
„Vai vouă!/ Vai nouă!”: liderii spirituali ai mozaismului și
creștinismului în Matei 23 și Imnul 58 al Sfântului Simeon Noul
Teolog
Pr. Drd. George Cosmin Piț
Rezumat. Acest articol prezintă o explorare a două documente
total diferite ca proveniență și structură, un capitol din prima
Evanghelie(Matei 23) și un imn dintr-o operă patristică
târzie(Imnul 58 al Sfântului Simeon Noul Teolog), aflate în timp
la distanță de aproximativ un mileniu. Ceea ce le unește însă e
tonul general de denunțare a autorităților religioase, respectiv
diatriba Mântuitorului la adresa ipocriziei fariseilor și critica
Sfântului Simeon Noul Teolog referitoare la abaterile clerului
Bisericii din vremea sa. Articolul analizează tensiunea puternică
din cele două texte, asemănările izbitoare și intenția autorilor,
având în vedere poziția de pe care sunt rostite, pe de o parte
Domnul Iisus Hristos se adresează fariseilor, aici în varianta
mateiană, iar pe de altă parte un ieromonah face referiri la
autoritățile sale ecleziastice, dar și la frații săi întru
preoție și monahism. De asemenea în acest studiu se va căuta un
răspuns dacă celor două texte li se poate aplica pecetea
anticlericalismului. Semnificația studiului constă în
implicațiile pozitive, respectiv îndemnul la o autoevaluare
Drd. George Cosmin Piț, Școala doctorală a Facultății de Teologie Andrei Șagunadin cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, specialitatea Noul Testament. E-mail: prgeorgepit@yahoo.com.
1
critică a clerului ortodox, căruia îi sunt repuse în atenție două
texte dense și în același timp actuale în duritatea exprimării în
ce privește abaterile liderului spiritual.
Cuvinte-cheie. Matei 23, vai-urile, fariseii, sfântul Simeon Noul
Teolog, imnul 58, lideri spirituali.
Asemănarea Imnului 58 cu Matei 23: critica decadenței liderilor
religioși
De la început trebuie precizat că autorii celor două texte1,
evanghelistul Matei și sfântul Simeon2, se găseau în postura de
martiri ai Adevărului, de prigoniți ai celor despre care vorbesc
textele scrise și analizate în acest studiu. Istoria Bisericii
primare e una des confruntată cu riscul mărturisirii credinței în
Iisus Hristos, de aceea și „comunitatea lui Matei suferea prigoana din
partea iudeilor”3. De asemenea, sfântul Simeon Noul Teolog a fost în
centrul unei dispute privind conflictul dintre autoritatea
ierarhică și cea harismatică. Egumenatul său la Mănăstirea
Sfântul Mamas din Constantinopol a fost întrerupt de disputa în
1 Matei 23 poate purta subtitlul Discursul lui Hristos împotriva cărturarilor și fariseilor, iarImnul 58, Discursul lui Hristos împotriva abaterilor împăratului, episcopilor, preoților și monahilor.2Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, în Preot Profesor Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991. Pentru traducerea Imnului 58 am optat pentru varianta părintelui Dumitru Stăniloae în primul rând pentru că anul 2013 e unul comemorativ pentru marele teolog român, împlinindu-se 100 de ani de la naștere și 20 de ani de la mutarea sa la Domnul, dar și pentru aportul notelorlămuritoare care îmbogățesc înțelegerea acestui imn simeonian.3 Pr. Prof. Dr. Mihoc Vasile, „Aspecte ale spiritualității comunității mateiene în lumina textelor și a trăsăturilor specifice primei Evanghelii”,în Teologie, Slujire, Ecumenism - Omagiu Î.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, Sibiu, 1996, p. 324.
2
jurul venerației acordate dascălului său duhovnicesc, Simeon
Evlaviosul, dispută care „avea să implice cele mai înalte autorități ale Bisericii
bizantine și s-a încheiat cu exilarea sfântului Simeon din capitală”4. Ultimii
șaptesprezece ani i-a trăit în exil, timp în care a și redactat
Imnele iubirii dumnezeiești, din care face parte și Imnul 58.
Arhiepiscopul B. Krivochein și ieromonahul A. Golitzin, doi
remarcabili exegeți ai sfântului Simeon au arătat cu insistență
în studiile lor că imnul 58, în ton cu Matei 23, este o oglindă
pe care Simeon a așezat-o nu doar în fața contemporanilor săi, ci
valabilitatea acestui text se extinde la toate generațiile de
clerici, atitudinea egumenului Simeon demonstrând, pe de altă
parte că Biserica nu rămâne niciodată fără „oameni cu duh proorocesc,
care vor lupta împotriva acestor rele, care vor fi prigoniți pentru râvna lor”5. Ne
frapează similitudinea textelor pe care le avem în vedere.
Fariseii s-au așezat abuziv în scaunul lui Moise: „cărturarii și
fariseii au șezut în scaunul lui Moise; Deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și păziți-
le; dar după faptele lor nu faceți, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). Aluzia
imnului la fariseii de odinioară e bine conturată în corpul
textului Imnului 58: „nu puneți nici un preț pe chipul Meu, care Îmi este scump,
ca să-l curățiți și împodobiți cu sârguință și lacrimi și osteneli, prin care vă arătați Mie și
tuturor în mod clar oameni raționali și dumnezeiești, vă asemănați cu adevărat cu niște
morminte putrezite, ca fariseii de odinioară, cum am spus atunci mustrând nebunia
4 Ieromonah Alexander Golitzin, „Simeon Noul Teolog: viața, epoca, gândirea ”,în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Studiu introductivși traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1998, p. 429.5 Arhiepiscopul Basile Krivocheine, În lumina lui Hristos-Sfântul Simeon Noul Teolog(949-1022), Viața, spiritualitatea, învățătura, traducere Pr. Dr. Vasile Leb și Ierom. Gheorghe Adam, EIBMBOR, București, 1997, p. 362.
3
lor”6. Accentul cel mai dur al imnului arată durerea acută a
autorului: „dar, de frumusețea sufletului miresei lui Hristos, care dintre noi, preoții
se îngrijește? Arată-mi pe unul și mă mulțumesc cu el”7.
Motivația comună a scrierii celor două documente: datoria de a
îndrepta
Amploarea severității capitolului 23 din Matei a provocat unor
exegeți idea unei răzbunări a Mântuitorului asupra fariseilor.
Nimic mai fals, căci dacă a dorit ceva Mântuitorul prin acele
vai-uri mateiene a fost numai să dea un avertisment liderilor și
experților Legii Vechi, să se dezică de autosuficiență și
ipocrizie. Dacă un principiu ca acesta: „Dumnezeu a rânduit astfel ca
oamenii să fie îndreptați de oameni”8, are putere în orice comunitate de
credință, cu atât mai mult are aplicabilitate în cazul situației
existente în timpul lui Hristos, căci Cel ce voia să-i îndrepte
era nu un om, ci Dumnezeul-Om Iisus Hristos. „De acum nu Mă veți mai
vedea până când veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului”(Matei
23,39), este o „profeție condițională”9. Doar dacă vor recunoaște în
Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu vor mai putea vedea fața Celui
6 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești…, în op. cit., p. 704. Simeon observă critic în alt text, Cateheza 28, intitulată Căință, lumină, preoție, cum istoria se repetă 1000 de ani mai târziu, modificându-se doar persoanele și scaunele, nu și atitudinea: „ne aruncăm pe locurile sfinte și urcăm pe scaunele apostolilor, și, ceea ce este mai grav, cumpărăm cei mai mulți, fără frică de Dumnezeu, preoția cu bani, și căutăm, noi, cei ce nici n-am fost niciodată miei, să stăm ca păstori în fruntea turmei”, în Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, p. 299.7Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești, în op. cit.,, p. 703.8Limonariul, Traducere de Pr. Teodor Bodogae, Reîntregirea, Alba Iulia, 1991, p. 196. 9D. C. Allison, „Matthew 23, 39=Luke 13, 35b as a ConditionalProphecy”, înJournal for theStudy of the New Testament, 18, 1983, p. 75.
4
ce i-a mustrat.
Critica decadenței ipocrite a fariseilor a primit în timp
amprenta antifariseismului, în tonul a ceea ce am putea numi
istoria efectelor unui text. În Matei 23 unii autori găsesc
indicații ale intensificării anti-fariseismului10: adăugarea
epitetelor peiorative, apoi două versete(32 și 33) au fost
furnizate de editor ca să determine prezentarea persecuției
fariseice asupra misionarilor creștini într-o relație strânsă cu
persecuția profeților de către generațiile iudaice anterioare,
plusarea versetului 34 a făcut mai specifică persecuția
contemporană (biciuirea în sinagogă, urmărirea din cetate în
cetate), expresia asupra voastră suprapusă peste neamul acesta,
locația Ierusalimului, prezentată ca un vârf al discursului
împotriva fariseilor dă, de asemenea, o nouă forță antifarisaică.
În viziunea lui Matei „respingerea de către Israel a propriului Mesia trimis de
Dumnezeu, nu exclude misiunea Bisericii către Israel”11, întrucât această
respingere a fost consecința necredinței unei generații, cea
contemporană cu Hristos. Antifariseismul ca ideologie lipsește cu
desăvârșire în evanghelii, precum și în întreg Noul Testament,
însă cuvinte precum „casa voastră vi se lasă pustie”(Matei 23, 38) au în
iconomia capitolului 23, supus acestui studiu, o relevanță
aparte, dar nicidecum o tentă ideologică: „Dumnezeu respinge pe Israel
sau numai pe liderii lui, dar acceptă pe alții în locul lor”12. Același lucru se
10Douglas R. A. Hare, „The Theme of Jewish Persecution of Christians in theGospelAccordingto St. Matthew”, Cambridge University Press, New York, 1967, p. 96.11 Graham Stanton, A Gospel for a New People: Studies in Matthew, T & T Clark,Edinburgh, 1992, p. 159.12Graham Stanton,idem, p. 264.
5
observă și la sfântul Simeon. Atitudinea sa din imnul 58 față de
clerici, experții Legii Noi, nu devine în sine ideologie
pătimașă. Dacă un membru al clerului citește astăzi imnul 58,
după un mileniu de când a fost compus, e tentat să privească cu
suspiciune acest text care demască cu inteligență duhovnicească
abaterile episcopilor, preoților și monahilor, demonstrând cu
date extrase din viața cotidiană a Bisericii Ortodoxe a secolelor
X-XI, că înclinațiile acestora sunt potrivnice lui Dumnezeu. De
altfel autorul explică la început că „mustrarea e spusă ca de gura lui
Dumnezeu”13. Tonul sfântului Simeon e profetic, e asemenea unui
glas al nebunului pentru Hristos, care își împlinește vocația „de a spune
adevărul puternicilor lumii și ai Bisericii”14. Trebuie să impunem în acest
moment al abordării ideea că Matei 23 și Imnul 58 nu sunt acuze
în bloc ale celor vizați. Din istoria Săptămânii Patimilor se
observă clar faptul că saducheii, din rândul cărora era
majoritatea membrilor Sinedriului conduc ostilitățile spre osânda
la moarte a Mântuitorului, iar „fariseii nu au nici un rol în uneltirile care
duc la a arestarea, judecarea și condamnarea lui Iisus”15, deși conflictul cu
aceștia rămas ca unul extrem de viu în paginile Evangheliilor.
Sfântul Simeon diferențiază și el în clerul superior și excepția
care se poartă după voia lui Dumnezeu: „desigur, nu vorbesc de cei a căror
viață e la înălțimea cuvântului și poartă pecetea învățăturii și a vorbirii lor despre
Dumnezeu”16.
13Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele , p. 694.14P. Tomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului Creștin, I. Manual sistematic, Traducere și prezentare: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1997, p. 201.15Armand Puig, Iisus. Un profil biografic, Traducere: Jana Balacciu Matei, Editura Meronia, București, 2007, p. 455.16Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 697.
6
Sfinții Matei și Simeon practică o atitudine cu temei biblic
Profeții vechi-testamentari erau deseori trimiși de Dumnezeu să
certe purtările preoților care își trădau misiunea ce le era
încredințată ca sacerdoți. Textul următor din Ieremia arată că
răutatea preotului și casa Domnului sunt incompatibile: „Că
profetul și preotul sunt necredincioși; și până și în casa Mea am găsit răutatea lor, zice
Domnul” (Ieremia 23, 11). O altă profeție cu relevanță la
subiectul abordat e pericolul semnalat de Iezechia despre absența
discernământului: „Preoții lui (Ierusalimului) calcă legea Mea și pângăresc
lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt și nu fac deosebire
între curat și necurat; de la zilele Mele de odihnă și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de
către aceștia”(Iez. 22, 26). Acest lucru e sesizat și de sfântul
egumen în legătură cu clericii și Euharistia: „Mă dispreţuiesc pe
Mine ca pe o simplă pâine și-și închipuie că văd și mănâncă o oarecare bucată de
pâine, nevăzând slava Mea nevăzută”17. Hristos Domnul în Evanghelia de
la Matei mută accentul de pe legalism pe compasiune. Modul
împlinirii zeciuielii (23,23) ilustrează acest dramatism: „Vai
vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din
chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa” Apoi spune
imediat: „pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi”. Pentru Matei
cheia este recunoașterea priorităților, aceasta contează cel mai
mult.
Iisus Hristos(și Matei) în conflict cu fariseii
17Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 697.7
Evanghelia lui Matei este construită pe un fundament ce are în
componență ideea de conflict. Acest conflict străbate ca un fir
roșu relatarea mateiană. Conflictul nu este niciodată departe de
experiența umană, el poate fi așadar un cadru esențial pentru
abordarea Evangheliilor. A fost Iisus un inițiator frecvent de
conflicte sau stilul Său de îndrumare a fost mai mult pasiv,
căutând mai degrabă să evite un conflict ori de câte ori era
posibil și să rezolve repede când conflictul era provocat de
alții?Exegeza Evangheliei lui Matei descrie pe Iisus ca activ
angajat în conflicte. În cele mai multe cazuri identificate
„conflictul a fost declanșat ca urmare a unei inițiative a lui Iisus”18. Ceea ce
evanghelia nu ne spune este în ce condiții Iisus ar fi putut
evita un conflict fără să-și abandoneze misiunea. Trebuie să
recunoaștem că pare a exista o lipsă de coerență între unele
dintre învățăturile lui Hristos, adevărate doctrine de non-
violență și acțiunile Sale evident conflictuale în Evanghelia lui
Matei: Fericiți cei blânzi (Matei 5, 5) și Fericiți făcătorii de pace (Matei 5,
9). În acest sens Iisus merge chiar mai departe pentru a instrui
poporul: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste
obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”(Matei 5, 39). Aceste texte așezate
lângă Matei 23 generează reacții diferite. Armonizarea acestor
învățături cu comportamentul Său din situațiile conflictuale se
face mai ușor dacă privim consecințele19 lipsei de inițiere a
18 Frank A. Wiggin, Leadership Lessons of Jesus’ use of Conflict in theGospel of Matthew, Submittedto Regent University School of Leadership Studies, 2006, p. 280,<https://www.regent.edu/acad/global/publications/ dissertations/wiggin2006.cfm>accesat la 10.03.2014.19Ibidem, p. 282.
8
conflictelor: 1.cei cu care el avea în mod frecvent dispute ar fi
rămas încrezători în propriile convingeri greșite. Consecințele
sunt cumplite: „Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?” (Matei
23,33). Faptul că au ascultat avertismentele lui Iisus măcar îi
responsabilizează. Pentru unii a rămas probabil singurul avantaj,
dar în mod sigur pentru alții a fost o trezire, căci aflăm din
scripturi că unii farisei au îmbrățișat calea lui Hristos; și
2.absența inițierii conflictelor în fața provocărilor aduse
învățăturii și conduitei ar fi condus pe observatori la concluzia
că adversarii lui Iisus au avut dreptate și nu le oferea
posibilitatea de a se converti: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl
faceți fiu al gheenei și îndoit decât voi”(Matei 23,15). Hristos a convins
arătând contrastul între modul Său de convertire interioară și
calea falsă a fariseilor de respectare a Legii, vizibilă mai ales
prin modalitățile scandaloase de împlinire zilnică a datinilor.
Doar o cale duce la Împărăție și Iisus a fost dispus să lupte, să
declanșeze conflicte pentru a o apăra, chiar dacă adevăratul
adversar care acționa din spatele tuturor oponenților Săi a fost
diavolul însuși. Conflictul la Matei are astfel o profundă
dimensiune religioasă. Stereotipia adversarilor lui Iisus
reflectă subiectele care generează conflictul. Experiența
comunității lui Matei este marcată de disensiuni. Dezbaterile
cercetătorilor bibliști continuă încă asupra faptului dacă
membrii comunității lui Matei erau încă dependenți de sinagogă
sau își creaseră o distanță suficientă față de aceasta. Matei 23,
9
2-3 sugerează un cadru comun iudaic, pe când finalul capitolului
sugerează un cadru diferit, în care sinagoga nu mai este a
noastră: „dintre ei veți biciui în sinagogile voastre și-i veți urmări din cetate în
cetate” (23, 34). Sugerarea de către exegeți a faptului căMatei
23, 32 - voi întreceți măsura părinților voștri- e o compoziție a lui Matei,
nu o zicere a lui Iisus, gândită ca un sumar al celui de-al
șaptelea vai20, arată că autorul se găsea el însuși în conflict
cu fariseii. După distrugerea Templului, cercetarea și studiul
Torei a devenit ritualul central în iudaism. „Cultul Templului a fost
transferat în studiul Torei”21. Acest fapt e de importanță capitală când
gândim atitudinea fariseilor în acea epocă, bazată pe bogata lor
cunoaștere a Legii precum și a explicărilor ei date de bătrâni.
Fariseii căutau să obțină puterea prin interpretarea cu
autoritate a Torei, nu prin cultul Templului.
Sfântul Simeon în conflict cu formalismul teologic și
bisericesc
Ca șiînEvanghelie, la Simeon, factorulreligiosdominăîntotdeaunaasupra
celui politicși social22.În funcție de calitatea și sinceritatea evlaviei
se ordonează celelalte dimensiuni ale societății și ale omului în
particular. Lipsa evlaviei lăuntrice, fariseismul, nesocotirea
săracilor sunt pilonii pe care Simeon își așează discursul în
imnul 58. S-a afirmat pe bună dreptate23că egumenul de la
20Graham Stanton, idem, p. 339.21J. Andrew Overman, Matthew's Gospel and Formative Judaism: The Social World of the Matthean Community, Augsburg, Fortress Publishers, 1990, p. 68.22 Arhiepiscopul BasileKrivocheine, idem, p. 165.23 Ibidem, p. 359
10
Mănăstirea Mamas din Constantinopol nu se ridică contra
episcopatului în sine, ci împotriva abuzurilor unor reprezentanți
ai acestuia. Sarcina lui Simeon e una dificilă, dar are de
partea sa Scriptura care spune „cel duhovnicesc judecă toate” (I Cor.
2, 15). A. Golitzin surprinde exagerările unor exegeți ai operei
simeoniene care susțin cu forță că „relația dintre viața interioară,
spirituală a credinciosului și structurile exterioare ale bisericii instituționale par să fi
fost cel mult firave, în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog”24, însă Biserica nu a
fost niciodată contestată ca realitate eshatologică și existență
istorică în formele instituționale primite de la Apostoli. În
ciuda acestor evidențe se pune totuși legitim întrebarea dacă
ascultarea e compatibilă cu critica superiorului? Două mărturii
ne vor argumenta că cel inferior în rangurile bisericești poate,
într-un singur caz să îndrepte pe superior, anume când e vorba de
binele comun, dar o pot face aceia care se disting prin știința și înfrânarea lor25.
Sfântul Vasile în Regulile sale adaugă că „victima” criticii
trebuie să fie convinsă de dragostea celui care vrea să îndrepte,
după Pildele lui Solomon: „Cine cruță toiagul își urăște copilul, iar cel care îl
iubește îl ceartă cu grijă”(Pilde 13, 24). Datoria de a îndrepta e
considerată într-o cateheză simeoniană o binecuvântată mânie: „Iar
dacă va trebui cândva într-o binecuvântată mânie să te pui în mișcare cu toiag și vergi
împotriva celor aflați în neorânduială spre a face o tăiere a răului și a restrânge între ei
o stricăciune contagioasă, ca să nu lași să se întindă mai rău cele ale lucrării și
24Cf. Ieromonah Alexander Golitzin, Trupul lui Hristos : Sfântul Simeon Noul Teolog despre viața duhovnicească și Biserica ierarhică, Qiqajon Press , Monastero di Bose, 2002.25 Sfântul Teodor Studitul, Epistulae, I, 5, PG 99, 324b, înP. Tomas Spidlik, op. cit., p. 201.
11
dispoziției vicioase”26. Faptul că Simeon a fost totuși persecutat pe
nedrept de autoritățile sale ecleziale nu e o noutate, la fel s-a
procedat dintotdeauna cu trimișii Domnului care aduceau mesaje
radicale: „Iar după ce a spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună la tot
poporul, preoții, proorocii și tot poporul l-au prins și i-au zis: „Tu trebuie să mori! ”
(Ieremia 26, 8). Vorbind despre sine din postura de persecutat,
Simeon inserează în Imnul 58 atitudinea de excludere a celui care
alege calea cea strâmtă: „dacă apare unul singur, socotit mic între oameni,
dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și cunoscut de El, care nu se coboară cu noi în
patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe un răufăcător și îl alungăm din mijlocul
nostru și-l scoatem din obște, cum L-au scos odinioară pe Hristos al nostru, arhiereii de
atunci și cruzii iudei”27. Atitudinea ostilă față de purtătorii mesajului
divin e o caracteristică a întregii Scripturi, culminând cu
ostilitatea cea dus la Răstignirea lui Hristos în Ierusalim.
Sfântul Simeon și scrierile sale au avut un ecou consistent în
epocă, dar în același timp tonul său duhovnicesc „li se părea multora
o exigență prea radicală”28. Exigența pe care o cerea Simeon era una
pretinsă totuși „experților”, dacă se poate spune astfel, adică
episcopilor, preoților, monahilor. De exigențele lor, de modul
cum integrau ideile patristice atât de scumpe lui Simeon,
depindea în mare măsură căderea sau ridicarea societății
bizantine. „Isihastul urban”, cum l-a numit episcopul K. Ware avea
26Sfântul Simeon NoulTeolog,Cateheze, EdituraDeisis, Sibiu, p. 196.27Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele, op .cit. , p. 703.28diac. Ioan I. Icăjr , Sfântul Simeon și provocarea mistică în teologia bizantină și contemporană, în Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Studiu introductiv și traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 1998, p. 15
12
temeri îndreptățite, pentru că destinul creștinimului în cetate
după căderea Constantinopolului a fost, cel puțin din punct de
vedere al excluderii credinței adevărate din cetate, asemenea
iudaismului după dărâmarea Ierusalimului. E o altă notă
caracteristică celor două texte prezentate aici.
Prezența vaiurilor: Matei 23 și Imnul 58
Unul din motivul apropierii celor două texte est și cuvântul vai,
o expresie întâlnită doar în contexte specifice unde predomină
ideea iminenței judecății pe care Dumnezeu o face oamenilor. Vai-
ul, asemănător unei tânguiri pentru starea jalnică în care au
ajuns oamenii prin propriile acțiuni, anunță anticiparea unei
hotărâri nefavorabile. Totuși, cel care poate spune vai pentru
sine are o șansă în plus de a corecta starea faptelor până la
sosirea momentului judecății divine. În Matei 23 Cel care
pronunță vai-urile este Hristos(vai vouă), iar cei cărora le sunt
adresate sunt cărturarii și fariseii. Pentru că ei nu își
conștientizează starea, vine Hristos Domnul în întâmpinarea
acestei ignoranțe, adresându-le o chemare la convertire. O altă
ipostază a vai-urilor găsim însă la sfântul Simeon Noul Teolog,
unde expresia capătă o nuanță de integrare a autorului în
categoria celor acuzați, fapt pe care nu-l puteam întâlni în
evanghelie. Vai nouă, spune sfântul Simeon, evaluându-și cu
smerenie propria nevrednicie în fața înaltei chemări a preoției.
Contactul lui Matei vameșul cu fariseii poate fi o posibilă
explicație a intransigenței vai-urilor din capitolul 23 al
13
Evangheliei sale, așa cum a fost sfântul Simeon în proximitatea
scandalurilor ce l-au determinat să scrie imnul 58. La autorii de
talia sfântului Simeon putem bănui o altă variantă. E posibil,
notează Arhiepiscopul Krivocheine, ca Sfântul Simeon „care era
încredințat de chemarea sa duhovnicească, să se fi gândit la sine însuși când a scris
aceste rânduri”29.
Evanghelistul Matei Sfântul Simeon Noul Teolog
1 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că închideți împărăția
cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu
intrați, și nici pe cei ce vor să intre
nu-i lăsați.
vai nouă, săvârșitorilor jertfei
2 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că mâncați casele văduvelor
și cu fățărnicie vă rugați îndelung;
pentru aceasta mai multă osândă veți
lua.
vai nouă, preoți, călugări, episcopi și slujitori ai lui Hristos, care
călcăm legile lui Dumnezeu și ale Mântuitorului, nesocotindu-le
vrednice de nici un preț
3 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că înconjurați marea și
uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă
l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei și
îndoit decât voi.
vai, nouă, că dacă apare unul singur, socotit mic între oameni,
dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și cunoscut de El, care nu se
coboară cu noi în patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe
un răufăcător30
4 Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi:
Cel ce se va jura pe templu nu este cu
nimic legat, dar cel ce se va jura pe
aurul templului este legat.
Iar de va îndrăzni să se folosească de acestea în mod necuvenit
și ca un stăpân și să dăruiască rudeniilor cele ale străinilor și să
zidească case și să cumpere pământuri și să târască după el
mulțime de sclavi, vai, ce osândă își va atrage acela!31
29 Arhiepiscopul BasileKrivocheine, op. cit., p. 362.30Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 70331Ibidem, p. 702
14
5 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că dați zeciuială din izmă,
din mărar și din chimen, dar ați lăsat
părțile mai grele ale Legii: judecata,
mila și credința; pe acestea trebuia să
le faceți și pe acelea să nu le lăsați
6 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că voi curățiți partea din
afară a paharului și a blidului, iar
înăuntru sunt pline de răpire și de
lăcomie.
7 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că semănați cu mormintele
cele văruite, care pe din afară se arată
frumoase, înăuntru însă sunt pline de
oase de morți și de toată necurăția.
8 Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că zidiți mormintele
proorocilor și împodobiți pe ale
drepților
Ruptura între theoria și praxis la fariseii lui Israel și la
clericii nevrednici
Cărturarii și fariseii sunt vinovați în egală măsură de ipocrizie
și de faptul de a face legea o povară de nesuportat. În
conformitate cu T. W.Manson32, cea de a doua este, de fapt, mult
mai proeminentă, căci fariseii au crescut „numărul modurilor în care
un om ar putea ofensa pe Dumnezeu”, dar nu au făcut nimic pentru a
32T.W. Manson,The Sayings of Jesus, SCM Press, London, 1971, p. 101.
15
permite oamenilor să aibă un acces mai mare la Dumnezeu. Aceeași
ruptură între teorie și practică a avut loc în vremea lui Simeon,
pe care el o numește a fi o adevărată erezie33, aceea de a ne crede
incapabili de a păzi Evanghelia ca cei din vechime: „în zadar, socotesc, zice
zadarnicul acela, se mai citește Sfânta Evanghelie, în zadar, dă el mărturie, se mai
citesc ori s-au scris scrierile Marelui Vasile și ale celorlalți preoți și cuvioși. Deci, dacă ne
este cu neputință a face cu lucrul și a păzi neîncetat cele ce le spune Dumnezeu și pe
care toți sfinții le-au făptuit mai întâi ei înșiși toate, iar apoi, scriindu-le, ni le-au lăsat
spre povățuirea noastră, pentru ce s-au mai ostenit aceia să le scrie și se mai citesc
acum în biserici? Cei ce zic acestea închid cerul (Mt 23, 13) pe care ni 1-a deschis
Hristos și taie calea spre Acela, pe care El însuși ne-a înnoit-o”34.
Curați pe dinafară, murdari înăuntru
Această abordare este din nou una frapantă în ambele texte.
Mântuitorulmustră duplicitatea cărturarilor și fariseilor, care
doresc ostentativ să afișeze virtutea: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt
pline de răpire și de lăcomie”.(Matei 23, 25). De la aluzia aceasta se
trece la accentul pe necesitatea omului de a fi purificat de
ambiguitate. Sfântul Simeon pare să aibă înaintea sa același tip
de oameni de categoria fariseilor admonestați în evanghelie:
33 Cf. Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, p. 311 Un text cu pasaje din Matei23 în care Sfântul Simeon prezintăsubtilitateaereziei: „în vreme ce Acela Dumnezeufiind peste toți credincioșii strigă și zice prin Sfânta Evanghelie: „Veniți la Mine toți cei osteniți șiîmpovărați și Eu vă voi odihni pe voi" (Mt 11, 28), potrivnicii lui Dumnezeu [antitheos] aceștia sau, maibine zis, acești potrivnici ai lui Hristos [antihriști] zic: „Este cu neputinţă aceasta, este cuneputinţă!" Către aceștia Stăpânul zice pe drept cuvânt cu glas mare: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor(Mt 23, 13-15)! Vai vouă, călăuze oarbe orbilor (Mt 23, 16) că nu intrați în împărăția lui Dumnezeu și pecei ce vor să intre îi împiedicați! (Mt 23, 13).34Ibid., p. 310.
16
„Împodobindu-și bine trupul pe dinafară, par, ticăloșii și viclenii, celor ce-i privesc,
strălucitori și curați, dar au sufletele mai murdare decât lutul și noroiul, mai bine zis,
decât orice otravă purtătoare de moarte”35. Urgența curățirii de patimi
(katarsis-ul patristicii grecești), e atât de legată de persoana
consacrată încât în absența ei e periclitată hirotonia însăși,
fiind unul din motivele pentru care „cuvântul lui Dumnezeu nu se
leagă”(II Timotei 2, 9). De calitatea preotului care stă în fața
lui Dumnezeu, Cel ce știe toate, depinde într-o măsură
covârșitoare îndrăzneala cu care mijlocește pentru oameni.
Stăruința în păcat și nepocăința preotului vădește însă o
pângărire a lumii întregi, căci „oamenii care nu se sfințesc în ei înșiși
murdăresc lumea cu tot ce e rău și murdar în ei”36. Curăția ne face prieteni
cu Stăpânul, familiaritatea adevărată se instalează când
cunoaștem harul iertării. Sfântul Simeon imaginează atitudinea
lui Dumnezeu: „Eu, Prea Iubitorul de oameni, am îndelungă răbdare, suportând
nerușinata lor îndrăzneală, însă ei intră și-Mi grăiesc ca unui prieten, Mie, de care n-au
avut nici o frică de robi și Mi se arată ca familiar, ei care nu cunosc nici măcar harul
Meu”37.
Scandalul exegetic al fariseilor și neglijența euharistică a
clerului
Fariseii își arogau calitatea de a pune poporul în legătură cu
Domnul pe baza explicațiilor lor suplimentare la Tora lui Moise,
dar acestea erau falsificatoare, înainte de toate fiindcă
35 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 698.36 Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos,Christiana, București, 2006, p. 280. 37 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele, p. 697.
17
moralitatea lor contrazicea teoria: „toate câte vă vor zice vouă, faceți-le și
păziți-le; dar după faptele lor nu faceți, că ei zic, dar nu fac”(Matei23, 3).
Respingerea și delegitimarea cărturarilor în privința modului cum
deturnează de la Adevăr poporul ales, practicând o exegeză
aberantă, care falsifică spiritul pe care Dumnezeu prin Moise l-
a imprimat Legii prin descoperire, este punctul central al
capitolului 23. Atât fariseii din Evanghelia lui Matei cât și
clericii vizați de Simeon vor să aibă rolul intercesorului: „ei
se ating cu nevrednicie de trupul Meu și tind să domnească peste cei mulți,
pătrunzând fără chemare înăuntrul celor tainice ale Mele, intrând în cămara de nuntă,
în altarul Meu”38. Două texte-replică din imnul 58 sunt elocvente : „și
se încumetă să fie mijlocitori pentru alții, fiind vinovați de multe greșeli”39, apoi „Să
nu îndrăznească să primească preoția și autoritatea asupra sufletelor cel ce nu va
părăsi mai întâi păcatul și nu va urî din suflet cele ale păcatului și nu va iubi cu
adevărat numai pe Hristos și nu-și va pierde sufletul însuși pentru El, neîngrijindu-se de
nimic din cele ale vieții omenești, ci murind în fiecare zi40.
Gheena(în Evanghelie)și închisoarea(în Imn), pedepsele păcatelor
osândite.
Duritatea mesajului hristic din Matei 23 atinge cota maximă în
adresarea: „Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei?”(Matei 23,
33). În conformitate cu o tradiție41 răspândită în lumea
mediteraneană, puii de viperă(năpârcă) își ucid propria mamă
38Ibidem, p. 697.39Ibidem, p. 697.40Ibidem, p. 701.41 Craig S. Keener, „Brood of Vipers (Matthew 3,7; 12, 34; 23, 33)”,în Journal for theStudy of the New Testament, Sept. 2005,Vol. 28, p. 3-11.
18
imediat după naștere, devorând-o, prin urmare, viperele au fost
asociate cu crimele parentale, una dintre cele mai grave crime
posibile, care cere răzbunarea divină. Matei folosește această
imagine în polemica lui, susținând indirect că ascultătorii săi
iudeo-creștini sunt moștenitorii adevărați ai patriarhilor și
profeților într-o măsură mai mare decât sunt fariseii ai căror
părinți și-au ucis profeții: „mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au
ucis pe prooroci”(23, 31). Dimpotrivă, cu totul altă atitudine a avut
Sfântul Simeon Noul Teolog, care a suferit pentru susținerea cu
fermitate a canonizării părintelui său duhovnicesc, căruia i-a
acordat o mare cinstire, alcătuindu-i imne liturgice. Dialectica
cinstirii părinților trupești sau duhovnicești are cuprinsă în ea
o recunoaștere implicită a paternității divine, de unde derivă
importanța ei.
Cuvântul gheena a fost folosit de Domnul Hristos de 11 ori,
locurile putând fi împărțite în trei categorii: (a) avertismente
adresate ucenicilor cu privire la pietre de poticnire (Matei
5,29-30 , 18,8-9 , Marcu 9,43-48) ; (b) avertismente adresate
ucenicilor în raport cu destinul lor personal (Matei 5, 22 , 10,
28 ; Luca 12:4-5) , și (c) condamnarea a cărturarilor și
fariseilor ( Matei 23,15 , 33 )42. Gheena trebuie evitată cu
orice preț, deoarece aceasta implică o mare suferință. Suferința
de acolo are legătură cu ideea de foc, un detaliu descriptiv care
e prezent de la primele apariții ale acestui concept în
literatura intertestamentară de specialitate. Noul Testament42Hans Scharen, „Gehenna in the Synoptics”, în Bibliotheca Sacra 155, Jan.-Mar. 1998, p. 324-337.
19
prezintă Gheena ca alternativă eshatologică a Împărăției
cerurilor, o pedeapsă pentru toți cei răi și având o finalitate
ireversibilă.
Imnul 58 are în cuprins o referire aparte la gheena, mai exact o
trimitere la o pedeapsă probabil arhicunoscută, aplicată în caz
concret pentru o abatere evidentă, pentru care nimeni nu are nici
o obiecție în privința justeții ei. Preoții nevrednici sunt duși
la temniță pentru că au mâncat zestrea Bisericii: „acesta se
aseamănă omului care cheltuind în chip rău din prostie toată zestrea soției lui, fiind
arestat și cerându-i-se aceasta și neavând de unde să o întoarcă, pe lângă lipsirea de
soția sa, mai e trimis și spre deținere în închisoare. Aşa vom fi deci, preoţii şi slujitorii
care cheltuim pentru noi şi pentru rudenii şi prieteni veniturile bisericilor şi nu ne
îngrijim câtuşi de puţin de săraci43. Pentru sfântul Simeon aceasta e cea
mai aspră pedeapsă. Lipsirea de comuniunea Bisericii(prezentată
aici ca soția clericului), dar mai ales starea de detenție,
echivalează cu imaginea biblică a gheenei.
Pot fi cele două texte suspectate de anticlericalism?
Anticlericalismul este un fenomen care s-a manifestat în diverse
forme în istorie, având reacții specifice în Apusul și Răsăritul
creștin, diferite de la stat la stat. Ideile de bază ale
anticlericalismului sunt atitudinea ostilă față de cler,
discreditarea Bisericii ca instituție divino-umană și respingerea
amestecului clericilor în viața publică. Discursul sever al
Mântuitorului Hristos pe care îl putem citi în capitolul 23 al43 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele…, p. 702.
20
Evangheliei mateiene pare să conțină germenii unor idei
anticlericaliste (ostilitatea față de această categorie, dorința
Mântuitorului de a minimaliza influența comportamentului
cărturarilor și fariseilor, dar mai ales la finalul capitolului
reținem decepția Domnului nostru față de refuzul iudaismului
ierusalimitean de a-L primi. Cuvintele „dar n-ați vrut” din Matei
23, 37, au ca principală consecință pierderea puterii sfințitoare
a Templului- „iată vi se lasă casa pustie”- și transferarea acesteia
către Biserică), raportate bine înțeles la situația de atunci.
Domnul Iisus Hristos nu devine pentru noi și nici pentru
comunitatea lui Matei pur și simplu anticlericalist atunci când
denunță abaterile exegetice și practice ale fariseilor și
cărturarilor. U. Luz vorbește deseori despre roadele textului
biblic în istorie, roade care pot deveni bune sau alterate44, dar
nu textul e vinovat pentru cazul din urmă, ci abordarea celor
care au ideea gata preparată și atașează ulterior textul biblic
pentru a face ideea credibilă. Fariseu e un cuvânt care are la
bază ideea de separat, pus de o parte, de aceea își arogau o
oarecare superioritate față de popor în primul rând, dar și față
de instituția Sinedriului, compusă în special din saduchei,
adversarii lor teologici. Această idee de separare, de alegere
divină o are și cuvântul cler, care desemnează actualmente
personalul slujitor al Bisericii, arhierei, preoți și diaconi.
Cineva ar putea afirma despre clerul actual că a preluat ambele
44Ulrich Luz, Predica de pe munte(Matei 5-7),traducere în românește de Ligia Taloș șiRomeo Popa, ediție îngrijită și prefațată de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 54.
21
funcții deținute în vremea Mântuitorului Hristos de
saduchei(membrii ai corpului preoției) și de farisei(experți ai
legii și tâlcuitorii ei). Astfel fariseismul contemporan e
evident când preotul însuși demisionează din statutul său de
împlinitor și vestitor al Adevărului, deturnând preoția în
cleicalism, iar atunci anticlericalismul devine un fenomen mai
virulent și argumentele lui mai îndreptățite. Însă în Matei 23
Domnul Hristos nu face un rechizitoriu preoției, Templului sau
Torei, ci persoanelor care reprezintă nedemn aceste instituții
dumnezeiești.
Dea asemenea textul sfântului Simeon din Imnul 58 nu are în
conținutul său ideile reformatorilor Bisericii Protestante, cum
deseori se afirmă, nici nu combate Tainele Bisericii când scrie
despre Euharistia tratată cu neglijență de ierarhie, nici nu are
spiritul unui anticlericalist modern, ci mai mult decât orice el
deplânge prin inspirație de la Dumnezeu adevărurile dureroase ce
se derulau sub ochii săi, anume anti-misiunea pe care o practicau
mulți din clericii vremii sale: „Critica nu e îndreptată împotriva
episcopatului ca atare, ci împotriva abuzurilor sale”45.
Contribuția notelor Părintelui Dumitru Stăniloae la înțelegerea
Imnului 58 .
Chiar întâia notă a imnului 58 aduce pecetea specifică gândirii
părintelui Stăniloae, sintetizând caracteristica acestui imn,
45Arhiepiscopul Basile Krivocheine, op. cit., p. 359.
22
anume că toate categoriile enumerate în text susțin prin
atitudine ceea ce sfântul Simeon socotea o erezie, că „în viața
pământească nu se poate trăi ca o arvună comuniunea cu Hristos din viața viitoare”46.
Pornind de la acest punct tot imnul capătă o substanțialitate
care înlesnește înțelegerea că între aici și dincolo, între acest
veac și cel veșnic este sau trebuie să fie o simfonie a
atitudinii, pornind de la atribuțiile unui împărat până la rolul
unui credincios integrat în viața Bisericii. Hristos este temeiul
care susține putința de a trăi filocalic încă de aici în legătură
cu Dumnezeu, pe când cultura, uneori și cea teologică sau
biblică, nesusținută de un comportament adecvat, așa cum s-a
văzut, a devenit „un fard care se silește să înfrumusețeze toate urâțeniile și relele
vieții de aici”47. Explicând rolul episcopului în comunitatea creștină,
la textul: „aceia dintre episcopi, care se mândresc față de cei mici, ca față de unii
ce sunt smeriți, sunt departe de vrednicia episcopilor”, părintele adaugă
scolia: „episcopul îl simte pe Hristos vorbind prin el sau cu el, de aceea nu se va
mândri pentru misiunea ce o are de a vorbi credincioșilor”48. Nota 969 aduce o
lămurire a ceea ce înseamnă vălul așezat peste rușinea păcatelor.
Părintele spune că cei „păcătoși folosesc rațiunea pentru a-și justifica păcatele,
lucru pe care îl pot face și episcopii”. Se amintește aici de „ziua adevărului,
marea zi a rușinii pentru cei ce au făcut lucruri de rușine”. Întunericul e umbrela
mincinoasă sub care se ascund cu voia adevărurile, „dar e rău
mirositor, căci echivalează cu viclenia și aceasta miroase de fapt urât”. Acest fel
de a vedea viclenia se poate aplica abordării Mântuitorului
46Preot Profesor Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, idem, p. 694, nota 961.47Ibidem, nota 961.48Nota 966, p. 696.
23
Hristos din Matei 23 unde ipocrizia e asemănată unui cavou bine
îngrijit, dar care e „plin de oase de morți și de toată necurăția” (Matei 23,
27). Când părintele Stăniloae subliniază în nota 970 că „numai o
gândire teoretică la Hristos nu poate da omului puterea unei vieți noi”,
completează de fapt ideea celor două documente supuse studiului.
Atașamentul sterp față de Legea Veche în cazul fariseilor sau
proximitatea pe care o presupune episcopatul, preoția și
monahismul față de Dătătorul de Lege, Hristos, nu e o condiție
suficientă pentru o convertire interioară. Ortodoxia se cere
impetuos secondată de ortopraxie. În concepția părintelui
Stăniloae delicatețea e un alt nume al sfințeniei, dar oamenii se
raportează astăzi ca și atunci atât de diferit față de
împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, încât lipsa
delicateții, care echivalează cu absența fiorului sfânt, trădează
nevrednicia cuminecării: „Oamenii trebuie să manifeste prin intenția lor o
delicatețe față de trupul lui Dumnezeu. Altfel purtarea lor e ca o nouă ucidere și tăvălire
a trupului Lui”(nota 976). Neglijența euharistică a clerului
echivalează cu abuzul hermeneutic practicat de cărturari, ambele
aspecte fiind subliniate concis de evanghelistul Matei și de
sfântul Simeon în textele pe care le-au alcătuit.
ANEXA 1
Neputințele și vinovățiile categoriilor enumerate în Imnul 58
Împărați Episcopi Preoți Monahi Popor
1 robi ai
patimilor
și ai
se mândresc
față de cei
mici
însușirea bunurilor
unei alte biserici
nu puneți nici
un preț pe
chipul Meu, care
Iar ție, mulțimea
întreagă a poporului
Meu, vino cu râvnă
24
demonilor Îmi este scump,
ca să-l curățiți
și împodobiți cu
sârguință și
lacrimi și
osteneli
spre Mine, Stăpânul
tău.
2 Fapte
rele
făcute
înainte
Mă
disprețuiesc
pe Mine ca
pe o simplă
pâine
Nu gândesc la tăierea
răului
Vânează slava de la
oameni și caută
bogăția cea
stricăcioasă
Vă asemănați cu
adevărat cu
niște
morminte
putrezite, ca
fariseii de
odinioară, cum
am spus atunci
mustrând nebunia
lor.
Vino, dezleagă-te de
lanțurile lumii,
urăște toată
înșelăciunea
simțurilor, fugi
repede de pricinile
relelor și de pofta
vederii trupului,
de îngâmfarea
cugetării și a vieții
și de orice altă
închipuire deșartă!
3 se înalță,
deși se află
jos
răpește cu nesăturare
și cugetă rău la cei
ce nu-i
dau des
cine dintre voi
a căutat postul,
viețuirea aspră,
ostenelile,
părul
nepieptănat,
brâuri de fier,
îmbrăcăminte de
păr, pietre
pentru
genunchi, pat
aspru și orice
alt fel de
dureroasă
pătimire?
Cunoaște-le pe acelea
ca aparținând lumii,
nedreptății, ducând
spre pieire pe cel ce
se folosește de ele
în viață în chip
pătimaș și cu
împătimire și
făcându-l, din
nenorocire pentru el,
vrăjmașul Meu.
25
4 vânând slava
cea de la
oameni și
nesocotindu-
Mă pe Mine
Să nu îndrăznească să
primească preoția și
autoritatea asupra
sufletelor cel ce nu
va părăsi mai întâi
păcatul și nu va urî
din suflet cele ale
păcatului și nu va
iubi cu adevărat numai
pe Hristos
Pe dinafară
sunteți
strălucitori,
iar înăuntru
plini de o
putreziciune ca
cea a
osemintelor
moarte, de
gândurile, de
cuvintele, de
patimile, de
înțelesurile
urâte și de
intențiile
viclene ale unei
inimi perverse.
Ia în inima ta dorul
de comorile Mele, de
bunătățile veșnice,
pe
care ți le-am
pregătit ca un
prieten iubit,
întrupându-Mă, ca să
șezi în chip negrăit
împreună cu Mine la
masa Împărăției Mele
celei din ceruri,
împreună cu toți
sfinții
5 respingându-
Mă ca pe un
sărac și
sărman
Să dăruiască
rudeniilor cele ale
străinilor și să
zidească case și să
cumpere pământuri
Vă asemănați cu
leproșii,
împodobiți cu
veșminte
strălucitoare,
spre amăgirea
celor ce-i
privesc
Căci dacă te cunoști
pe tine însuți, ca
muritor și stricăcios
și ca neavând decât
un mic rest de viață,
știi că nu vei fi
urmat de nimic din
cele strălucitoare6 se ating cu
nevrednicie
de trupul
Meu
preoții și slujitorii
care cheltuim pentru
noi și
pentru rudenii și
prieteni veniturile
bisericilor și nu ne
îngrijim câtuși de
puțin de săraci, ci
zidind case, băi,
palate, turnuri, le
dăm de zestre în
Și cunoscând
stricăciunea și
vremelnicia tuturor,
lăsând cele de jos,
vino sus, precum te
chem, la Mine,
Dumnezeul tuturor și
Mântuitorul
26
căsătorii7 pătrund
fără chemare
înăuntrul
celor
tainice ale
Mele
călcăm legile lui
Dumnezeu și ale
Mântuitorului,
nesocotindu-le
vrednice de nici un
preț. 8 aveau
conștiința
vătămată
încă înainte
de a fi în
scaun
se încumetă să fie
mijlocitori pentru
alții, fiind vinovați
de multe greșeli
9 Împodobindu-
și bine
trupul pe
dinafară
se acoperă cu cuvinte
înșelătoare
10 au sufletele
mai murdare
decât lutul
și noroiul
stau fără rușine și
plini de îndrăzneală
în locul cel sfânt
11 se ating cu
îndrăzneală,
cu mândrie
și cu
nevrednicie
de Tainele
Mele, ei
care
stăpânesc
din scaunele
lor peste
preoți
pun un văl peste
rușinile lor
12 au hirotonit
pe vreunii
fără
27
vrednicie
ANEXA 2
O punere în paralel a textelor din Matei 23 și din Imnul 5849
Matei 23 Imnul 581. Atunci a vorbit Iisus mulțimilor și
ucenicilor Săi,
mustrare grăită și spusă de gura lui
Dumnezeu.deschideți-vă urechile inimii și
auziți și înțelegeți, ce spune Dumnezeul
tuturor2.Zicând: Cărturarii și fariseii au șezut în
scaunul lui Moise;
voi, conducătorii episcopiilor, înțelegeți că
sunteți pecetea chipului Meu și ați fost
rânduiți pentru convorbirea vrednică cu Mine
și așezați deasupra tuturor drepților, ca unii
ce țineți locul ucenicilor Mei3.Deci toate câte vă vor zice vouă, faceți-le
și păziți-le; dar după faptele lor nu faceți,
că ei zic, dar nu fac.
Să stăruie în cuvintele Mele, ale Stăpânului,
în poruncile și legile adevărului; și să le
împlinească pe toate fără călcare până la
moarte; să nu nesocotească nici cel mai simplu
cuvânt, nici un amănunt din cele scrise4.Că leagă sarcini grele și cu anevoie de
purtat și le pun pe umerii oamenilor, iar ei
nici cu degetul nu voiesc să le miște.
Căci toate celelalte fapte pe care le
împlinește cineva pentru Mine și față de
aproapele din compătimire și milă, sunt bune,
dar prima dintre toate e să se îndure de sine
și să păzească cuvintele Mele cu toată
sârguința5.Toate faptele lor le fac ca să fie priviți de
oameni; căci își lățesc filacteriile și își
măresc ciucurii de pe poale.
vânând slava cea de la oameni și nesocotindu-Mă
pe Mine
pătrunzând fără chemare înăuntrul celor tainice
ale Mele, intrând în cămara de nuntă, în
altarul Meu, al celor negrăite, fără veșmântul
harului Meu, pe care nu l-au primit încă, ca să
49 Textele din Imnul 58(coloana 2) sunt așezate aleatoriu. Principiul a fost alegerea lor în funcție de aplicabilitatea lor la versetele din Matei 23, carea avut întâietate
28
vadă cele ce nu le este îngăduit.6.Și le place să stea în capul mesei la
ospețeși în băncile dintâi, în sinagogi,
cel ce n-a primit pe Hristos, pe Tatăl Lui și
pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeu Cel Unul ca să
locuiască în mod conștient și să umble în inima
lui, cum va arăta o slujire sinceră, sau de la
cine altul va învăța smerenia?7.Şi să li se plecelumeaînpieţeşisă fie numiţi
de oameni: Rabi.
Vorbesc despre acei mulți dintre episcopi, care
se înalță, deși se află jos, coborâți printr-o
umilire rea și contrară celei adevărate, vânând
slava cea de la oameni și nesocotindu-Mă pe
Mine, Creatorul tuturor și respingându-Mă ca pe
un sărac și sărman.8.Voi însă să nu vă numiți rabi, că unul este
Învățătorul vostru: Hristos, iar voi toți
sunteți frați.
nu vorbesc de cei a căror viață e la înălțimea
cuvântului și poartă pecetea învățăturii și a
vorbirii lor despre Dumnezeu9.Și tată al vostru să nu numiți pe pământ, că
Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
Căci, precum Hristos e și adus și Se și aduce
lui Dumnezeu și Tatălui Său, așa El ne și aduce
pe noi și ne și primește.10.Nici învățători să nu vă numiți, că
Învățătorul vostru este unul: Hristos.
cel ce nu se va învrednici prin multe necazuri
și dureri să primească pe Duhul dumnezeiesc, pe
care Hristos L-a dat și apostolilor Săi11.Şi care este mai mare întrevoisă fie
slujitorulvostru.
Pentru aceasta, aceia dintre episcopi, care se
mândresc față de cei mici, ca față de unii ce
sunt smeriți, sunt departe de vrednicia
episcopilor12.Cine se va înălţape sine se va smeri, şicine
se va smeripe sine se va înălţa.
Iar iubirea de slavă, înțeleg de cea omenească,
nu lasă sufletul să se smerească, nici să se
mustre pe sine de bunăvoie13.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor
înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și pe
cei ce vor să intre nu-i lăsați.
vai nouă, săvârșitorilor jertfei din veacul al
șaptelea, vai nouă, preoți, călugări, episcopi
și slujitori ai lui Hristos, care călcăm
legile lui Dumnezeu și ale Mântuitorului,
nesocotindu-le vrednice de nici un preț.14.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu
fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta
mai multă osândă veți lua.
Care s-a mulțumit numai cu cele de trebuință și
nu și-a însușit ceva de al aproapelui? Care nu
și-a câștigat o cunoștință osândită din daruri
date sau primite?15.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca
să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl
Mi se arată ca familiari, ei care nu cunosc
nici măcar harul Meu; și se încumetă să fie
mijlocitori pentru alții, fiind vinovați de
29
faceți fiu al gheenei și îndoit decât voi. multe greșeli.16.Vaivouă, călăuzeoarbe, care ziceţi: Cel ce
se va jura petemplu nu este cunimiclegat, dar
cel ce se va jura peaurultempluluieste legat.
Care a iubit pe Hristos și numai pe El și a
nesocotit aurul și toate avuțiile?
17.Nebunişi orbi! Ce este mai mare,
aurulsautemplul care sfinţeşteaurul?
cel ce poftește să aibă mulțime de aur, cel ce
răpește cu nesăturare și cugetă rău la cei ce
nu-i dau des, va îndrăzni să spună că are pe
Dumnezeu locuind în el, sau că iubește pe
Hristos18.Ziceţiiar: Cel ce se va jura pealtarcunimic
nu este legat, dar cel ce se va jura pedarul ce
este deasupraaltarului este legat.
Ei se ating cu nevrednicie de trupul Meu și
tind să domnească peste cei mulți, pătrunzând
fără chemare înăuntrul celor tainice ale Mele,
intrând în cămara de nuntă, în altarul Meu, al
celor negrăite19.Nebunişi orbi! Ce este mai mare,
darulsaualtarul care sfinţeştedarul?
Vă asemănați cu adevărat cu niște
morminte putrezite, ca fariseii de odinioară,
cum am spus atunci mustrând nebunia lor.20.Deci, cel ce se jurăpealtar se jurăpe el
şipetoatecâtesuntdeasupra lui.
dar nu puneți nici un preț pe chipul Meu, care
Îmi este scump, ca să-l curățiți și împodobiți
cu sârguință și lacrimi și osteneli, prin care
vă arătați Mie și tuturor în mod clar oameni
raționali și dumnezeiești21.Decicel ce se jurăpetemplu se jurăpe el
şipeCel care locuieşteîn el.
disprețuind și nesocotind bisericile noastre ca
străine22.Cel ce se jurăpecer se jurăpetronul lui
DumnezeuşipeCel ce şadepe el.
de va îndrăzni să se folosească de acestea în
mod necuvenit și ca un stăpân și să dăruiască
rudeniilor cele ale străinilor și să zidească
case și să cumpere pământuri și să târască
după el mulțime de sclavi, vai, ce osândă își
va atrage acela!23.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din
mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai
grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe
acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu
le lăsați
Căci cine dintre voi a căutat postul, viețuirea
aspră, ostenelile, părul nepieptănat, brâuri de
fier, îmbrăcăminte de păr, pietre pentru
genunchi, pat aspru și orice alt fel de
dureroasă pătimire? Acestea sunt, desigur,
bune, însă dacă împliniți bine și lucrarea
ascunsă cu conștiință, înțelepciune și rațiune.24.Călăuze oarbe care strecurați țânțarul și
înghițiți cămila!
prin multe necazuri și dureri să primească pe
Duhul dumnezeiesc, pe care Hristos L-a dat și
apostolilor Săi, căci, prin El poate să alunge
30
toată patima și să dobândească cu ușurință
toată virtutea și de la El îi vine curățirea și
vederea sufletească25.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că voi curățiți partea din afară a
paharului și a blidului, iar înăuntru sunt
pline de răpire și de lăcomie.
Împodobindu-și bine trupul pe dinafară, par,
ticăloșii și viclenii, celor ce-i privesc,
strălucitori și curați, dar au sufletele mai
murdare decât lutul și noroiul26.Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru
a paharului și a blidului, ca să fie curată și
cea din afară.
Să nu îndrăznească să primească preoția și
autoritatea asupra sufletelor cel ce nu va
părăsi mai întâi păcatul27.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că semănați cu mormintele cele
văruite, care pe din afară se arată frumoase,
înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de
toată necurăția.
Dacă împodobiți chipul din afară cu frumusețea
purtărilor și socotiți că vă faceți iubiți
celor ce văd numai prin aceasta, prin
deprinderea ostenelilor din afară, dar nu
puneți nici un preț pe chipul Meu, care Îmi
este scump, ca să-l curățiți și împodobiți cu
sârguință și lacrimi și osteneli, prin care vă
arătați Mie și tuturor în mod clar oameni
raționali și dumnezeiești, vă asemănați cu
adevărat cu niște morminte putrezite, ca
fariseii de odinioară28.Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți
oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de
fățărnicie și de fărădelege
Întipăriți înăuntrul vostru prin bine
credincioșie și Îmi va fi fără îndoială și
exteriorul vostru curat. Căci exteriorul vă va
fi spre folosul vostru și al celor ce văd
faptele voastre cele bune, dar Eu, Creatorul
tuturor și cetelor Mele îngerești și
dumnezeiești, dorim interiorul vostru.29.Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici! Că zidiți mormintele proorocilor și
împodobiți pe ale drepților,
vai nouă, preoți, călugări, episcopi și
slujitori ai lui Hristos
-dacă neavând-o aceasta, vă mândriți cu acelea,
care nu sunt nimic fără aceea, vă asemănați cu
leproșii, împodobiți cu veșminte strălucitoare,
spre amăgirea celor ce-i privesc.30.Și ziceți: De am fi fost noi în zilele
părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei
la vărsarea sângelui proorocilor.
Ei care aveau conștiința vătămată încă înainte
de a fi în scaun și vrednică de a fi osândită
în chip neîndoielnic și după aceea.31.Astfel, dar, mărturisiți voi înșivă că
sunteți fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
fapta aceasta (a episcopului și a preotului),
săvârșindu-se cu nevrednicie, va fi spre
judecată și spre osândă, ea va fi în acest caz
31
mai rea ca a ucigașului, mai rea ca a
curvarului și a preacurvarului și decât toate
păcatele.32.Dar voi întreceți măsura părinților voștri!
33.Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpade
osânda gheenei?
Căci ce folos aveți să eliberați lumea de
moarte și de robie vremelnică dar să vă faceți
voi înșivă în fiecare zi robi ai patimilor și
ai
demonilor, prin faptele voastre și moștenitori
ai focului nestins?34.De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci și
înțelepți și cărturari; dintre ei veți ucide și
veți răstigni; dintre ei veți biciui în
sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate,
Dacă apare unul singur, socotit mic între
oameni, dar mare înaintea lui Dumnezeu, ca și
cunoscut de El, care nu se coboară cu noi în
patimile noastre, îndată îl îndepărtăm ca pe un
răufăcător și îl alungăm din mijlocul nostru
și-l scoatem din obște35.Ca să cadă asupra voastră tot sângele
drepților răspândit pe pământ, de la sângele
dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia,
fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între
templu și altar.
neîngrijindu-se de nimic din cele ale vieții
omenești, ci murind în fiecare zi;
36.Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea
toate asupra acestui neam.
Aceasta este o jertfă pentru Mine, aceasta este
o tămâie, un prinos și un dar. Iar cei lipsiți
de acestea sunt mai rău ca păgânii.37.Ierusalime, Ierusalime, care omori pe
prooroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la
tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi,
după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar
nu ați voit.
Mă disprețuiesc pe Mine ca pe o simplă pâine
și-și închipuie că văd și mănâncă o oarecare
bucată de pâine, nevăzând slava Mea nevăzută.
38.Iată, casa voastră vi se lasă pustie; precum odinioară Iuda cel ce M-a vândut, luând
pâinea de la Mine cu nevrednicie, a mâncat-o cu
nevrednicie ca o bucată de
pâine obișnuită și de aceea Satana a intrat de
îndată în el și l-a făcut vânzător nerușinat al
Meu, al Învățătorului Lui39.Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai
vedea, până când nu veți zice: Binecuvântat
este Cel ce vine întru numele Domnului.
de la El cunoștința voii dumnezeiești, de la El
strălucirea luminării dumnezeiești și vederea
luminii neapropiate;
-Eu care sunt nevăzut celor ce nu văd și
32
neapropiat, care M-am lăsat junghiat pentru
toți
CONCLUZII.
1.Noutatea studiului constă în sublinierea asemănărilor frapante
a celor două texte, care se oglindesc perfect în susținerea ideii
că slujitorul lui Dumnezeu trebuie să se debaraseze de ipocrizie.
În aceste condiții Imnul 58 devine o exegeză actualizatoare a
capitolului 23 din prima Evanghelie, iar ambele texte furnizează
un moment de meditație pentru clerul secolului XXI.
2. Matei 23 și Imnul 58 al sfântului Simeon sunt texte incomode
pentru orice lider religios. Ele trebuie înțelese ca
avertismente, căci vai-ul comun ambelor documente e penultima
treaptă, de unde e posibilă pocăința, ultima fiind condamnarea
ireversibilă. Aceasta a fost intenția Domnului când a rostit „vai
vouă”.Pe de altă parte „vai nouă”este o expresie curajoasă, care
reclamă o conștiință foarte delicată așa cum doar sfântul o poate
avea. Evidența sfințeniei lui Simeon, recunoscută mai târziu și
de Biserică dă o autoritate în plus textului propus aici spre
dezbatere.
3. În refuzul fariseilor de a-L urma pe Hristos am observat că
stă ascunsă vinovăția ipocriziei cel puțin a unei părți a
33