1

LIVIU COMAN-KUND

CONSTRUCTIA SI EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

Manual pentru specializarea universitara

Administratie publica

Editia a II-a

2

2006

PRELIMINARII Vocatia europeana a României a început sa se manifeste cu pregnanta, înca de la începuturile statului român modern, marcate de reformele lui Cuza. În anul 1974, România devenea prima tara din Europa Centrala si Orientala care stabilea relatii cu Comunitatea Economica Europeana. În anul 1993, România încheie Acordul de asociere cu Uniunea Europeana si statele membre, situându-se astfel în al doilea val de tari, din Europa Centrala si Orientala, care au încheiat asemenea acorduri, alaturi de Bulgaria. Acordul de asociere a intrat în vigoare în anul 1995, si în acelasi an România si-a depus oficial candidatura de aderare la Uniunea Europeana. Solicitarea de aderare a României a primit raspuns favorabil în anul 1997, iar în februarie 2000 au început negocierile de aderare, care s-au finalizat în decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005, la Luxemburg, aderarea efectiva urmând sa se produca în ianuarie 2007. În contextul mentionat, si având în vedere faptul ca administratia publica are misiunea aducerii la îndeplinire a prevederilor normelor comunitare în România, din pregatirea viitorilor functionari publici nu pot lipsi cunostintele de baza privind constructia si extinderea Uniunii Europene, realizate prin efectele dreptului comunitar si actiunea mecanismelor institutionale comunitare. Pentru realizarea acestui deziderat, manualul de fata prezinta un ansamblu de informatii structurat în cinci capitole:

- Crearea Comunitatilor Europene; - Evolutia procesului de integrare europeana; - Sistemul institutional comunitar; - Dreptul comunitar; - Constitutia Uniunii Europene. Manualul este realizat într-un stil sintetic, pentru a da

studentilor posibilitatea sa înteleaga cu claritate si sa-si însuseasca cu relativa usurinta ideile principale ale domeniului, chiar daca am putea fi criticati uneori pentru simplificari excesive. Consideram ca, pe baza acestui manual, problematica Uniunii Europene poate fi dezvoltata în toata complexitatea ei, în cadrul unor studii masterale sau specializate.

Materia este prezentata astfel încât sa satisfaca si cerintele învatamântului la distanta: formularea obiectivelor urmarite, la

3

începutul capitolelor; sinteza ideilor principale, întrebari si teste de autoevaluare, la sfârsitul capitolelor.

CAPITOLUL 1

CREAREA COMUNITATILOR EUROPENE

1.1. Precizari introductive

1.2. Ideea unitatii europene

1.3. Premisele constructiei europene

1.4. Crearea Comunitatii Europene a Carbune-lui si Otelului (C.E.C.O.)

1.5. Crearea Comunitatii Economice Europene

(C.E.E.) si a Comunitatii Europene pentru Energia Atomica (Euratom)

1.6. Structura tratatelor constitutive ale Comu-

nitatilor Europene

1.7. Apartenenta la Comunitati

1.8. Caracteristicile generale ale Comunitatilor Europene

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite:

• Cunoasterea ideilor si a conditiilor care au facut posibila demararea procesului de integrare europeana ;

• Cunoasterea principalelor actiuni si instrumente care au marcat începuturile integrarii europene;

• Întelegerea caracteristicilor esentiale ale Comunitatilor Europene

4

1.1.Precizari introductive

Prin "Comunitatile Europene", "Comunitatea Europeana" sau "Uniunea Europeana" se întelege, în limbajul comun, sistemul de integrare, initial a 6 state din Europa de Vest, structurat prin tratatele internationale constitutive si prin normele juridice elaborate de institutii anume prevazute în aceste tratate si în tratatele care le -au modificat de-a lungul timpului.

Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene sunt: - Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951, de Belgia, Franta, R.F. a Germaniei, Luxemburg, Italia si Olanda, tratat prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului ; - cele doua Tratatele de la Roma, semnate la 25 martie 1957, de cele sase state semnatare a tratatului de la Paris, prin care se instituie: a) Comunitatea Economica Europeana (Piata Comuna); b) Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM). Tratatele Constitutive au fost continuu perfectionate si completate printr-o serie de tratate ulterioare, care au condus la actuala configuratie a Uniunii Europene. În prezent, Uniunea Europeana numara 25 tari membre1 si anume: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia si Ungaria. Organizarea si functionarea Comunitatilor Europene sunt dirijate de un impresionant ansamblu de norme juridice care constituie dreptul comunitar.

Normele dreptului comunitar, care reglementeaza raporturi interumane specifice diverselor domenii ale vietii economico-sociale formeaza, asa-numitul Drept comunitar material sau special, care cuprinde, printre altele: Dreptul comunitar comercial, Dreptul comunitar social, Dreptul comunitar financiar si fiscal, Dreptul comunitar al transporturilor si Dreptul comunitar al brevetelor. Exista însa si o ramura a dreptului comunitar, denumita de autorii occidentali Drept comunitar general, cu caracter

1 Pâna la data ultimei extinderi, 1 mai 2004, din Uniunea Europeana faceau parte urmatoarele state: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania si Suedia.

5

institutional. Autorii occidentali consacrati au cazut de acord ca marile parti ale dreptului comunitar general sunt: structura institutionala a Comunitatilor Europene, izvoarele dreptului comunitar, contenciosul si raporturile între dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre1.

Din cele prezentate rezulta ca integrarea europeana este de neconceput fara dreptul comunitar, care împreuna cu politicile comunitare formeaza asa numitul acquis comunitar, termen atât de utilizat în contextul integrarii României în Uniunea Europeana.

În prezentul capitol vom prezenta ideile, conditiile, principalele actiuni si instrumente care au marcat începuturile integrarii europene actuale.

1.2. Ideea unitatii europene

Ideea unitatii europene, dupa cum vom arata 2, nu este o idee noua. Primele conceptii privind unitatea europeana au fost conturate de unii vizionari la sfârsitul Evului Mediu, pe fondul nostalgiei unitatii antice pierdute si ca reactie la avatarurile pricinuite de divizarea tot mai profunda a Europei.

Semnificativa, în acest sens, este initiati va regelui Boemiei, Georges de Podiebrad, care i-a propus, în anul 1464, regelui Frantei, Ludovic al XI-lea, constituirea unei „confederatii europene”. Aceasta formula de integrare ar fi limitat suveranitatea statelor, prin intermediul unor organe supranationale, si anume, o adunare în cadrul careia urma sa se voteze cu majoritate simpla, si o curte de justitie independenta. De asemenea, urma sa se instituie un buget de tip federal si o forta armata comuna. Evident, aceasta initiativa a fost mult prea avansata fata de mentalitatea dominanta în epoca.

Ideea unitatii europene a fost reluata ulterior de personalitati marcante, cum au fost J.J.Rousseau si I.Kant, în secolul al XVIII-lea; Saint-Simon, Proudhon si Victor Hugo, în secolul al XIX-lea, însa fara nici un rezultat concret. Mai mult, desi în secolul al XIX-lea a fost formulat dezideratul constituirii „Statelor Unite ale Europei”, inspirat de modelul american, conditiile concrete nu numai ca nu au permis realizari în acest sens, dar au condus la declansarea primului razboi mondial, la începutul sec. XX.

Ororile, precum si urmarile economice, sociale si politice ale primului razboi mondial au determinat aparitia a doua mari curente politice în Europa: primul, pentru o uniune benevola de tip federal, 1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, Droit communautaire général, 9e édition, Ed. ARMAND COLIN, Paris-2001,p.V. 2 Roxana MUNTEANU, Drept european – Evolutie, Institutii, Ordine Juridica, Ed. OSCAR PRINT, Bucuresti – 1996, pp. 17-19.

6

cel de al doilea mizând pe nationalism si autoritarism. Aceste mari curente politice reprezentau, de fapt, optiunea pentru unul sau altul dintre termenii contradictiei: integrare europeana – suveranitate statala.

Primul curent s-a manifestat, îndeosebi, prin crearea, în 1923, a miscarii „Uniunea Paneuropeana”, al carei presedinte de onoare a fost Aristide Briand 1, si care a avut la baza lucrarea lui Richard von Coudenhove-Kalergi2 intitulata „Paneuropa”. Desi aceasta miscare câstiga numerosi adepti din mediile intelectuale si politice, ea nu reuseste sa convinga guvernele, astfel încât la începutul deceniului trei al secolului trecut îsi pierde importanta 3.

Punctul culminant al curentului politic de uniune benevola a tarilor europene l-a constituit initiativa lui Aristide Briand, care a propus, la 7 septembrie 1929, Adunarii Generale a Societatii Natiunilor4, crearea între statele europene a unor legaturi de tip federal, fara sa se aduca atingere suveranitatii acestor state. Întrucât propunerea nu a fost clara5, datorita precautiei manifestate de Aristide Briand fata de susceptibilitatea guvernelor europene în privinta suveranitatii, i s-a cerut sa prezinte un document în care sa-si precizeze ideile. Documentul, denumit „Memorandum asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana” a fost publicat în mai 1930. Reactia guvernelor statelor europene a fost de respingere. Aceasta reactie s-a datorat optiunii tot mai ferme a guvernelor pentru pastrarea integritatii suveranitatii statale. În plus, deja câstigase teren curentul politic nationalist si autoritarist, care considera ca procedeele democratice si tendintele internationaliste nu puteau rezolva în mod convenabil si eficace problemele generate de prima conflagratie mondiala. În conceptia nationalist-autoritarista, aceste probleme puteau fi rezolvate doar de statele nationale puternice,

1 Aristide Briand (Nantes 1862 – Paris 1932) om politic francez, cu o activitate remarcabila în domeniul politicii externe, partizan al reconcilierii cu Germania, laureat al Premiului Nobel pentru pace, în 1926, împreuna cu Gustav Stresemann, ministrul de externe german. 2Richard von Coudenhove-Kalergi (Tokyo 1894 – Schruns 1972) diplomat austriac, adept si promotor al cosmopolitismului, în sensul originar de „cetatean al lumii”. A contribuit la pregatirea constituirii Consiliului Europei, în 1949. 3 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, Introducere în dreptul comunitar, Ed.FIDES, Iasi – 2003, p.17. 4 Societatea Natiunilor sau Liga Natiunilor a fost fondata în 1919, prin Tratatul de la Versailles, a avut sediul la Geneva si un numar de 63 state membre. Societatea Natiunilor a fost o organizatie internationala interguvernamentala, care a avut ca obiective dezvoltarea colaborarii între natiuni, promovarea pacii si securitatii internationale. Si-a încetat activitatea în anul 1940, ca urmare a izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial. A fost desfiintata oficial în anul 1946, obiectivele sale fiind preluate de Organizatia Natiunilor Unite, fondata în 1945. 5 Între legaturile de tip federal si integritatea suveranitatii statelor exista o contradictie în termeni.

7

în detrimentul celorlalte state. De aici, pe fondul sentimentelor revansarde, în special din Germania, s-a ajuns la nationalism extremist si regimuri politice dictatoriale, si în ultima instanta la cel de-al doilea razboi mondial. La urma urmei, si Germania nazista a luptat pentru unirea Europei, dar nu pe calea consensual-democratica, ci potrivit retetei imperialiste: cucerire si dominatie.

1.3. Premisele constructiei europene Al doilea razboi mondial a însemnat un adevarat dezastru pentru Europa. Si aceasta nu numai din cauza pierderilor fara precedent suferite. Europa a iesit din acest razboi divizata, si-a pierdut identitatea si influenta internationala, fiind condamnata sa depinda de confruntarea dintre cele doua superputeri, S.U.A. si U.R.S.S., dependenta care a dus la împartirea ei în doua blocuri ostile1. În acelasi timp, sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial a însemnat un moment crucial pentru Europa. Reprezentantii statelor Europei Occidentale ajung, în sfârsit, la convingerea ca o unire de tip imperialist este atât imposibila cât si inacceptabila, ca mentinerea divizarii este un permanent pericol, fiind necesara o uniune consensual-democratica, oricât de dificila ar fi fost gasirea formulei general acceptabile si oricât de îndelungat si sinuos ar fi fost procesul de integrare. Se poate sustine ca începutul miscarii postbelice pentru uniunea Europei Occidentale a fost declansat de Winston Churchill2, primul ministru de razboi al Marii Britanii, care dupa pierderea alegerilor din iulie 1945, a devenit un campion al retoricii unioniste si antibolsevice. El a relansat miscarea federalista antebelica, printr-un discurs tinut la Universitatea din Zürich, pe 19 septembrie 1946, în care a sustinut crearea progresiva a „Statelor Unite ale Europei” prin reconcilierea fostilor inamici din timpul razboiului, în special Franta si Germania. Acest discurs a stârnit un amplu ecou, care a reactivat organizatiile federaliste, dintre care mentionam: Uniunea Europeana a Federalistilor, Miscarea Federalista pentru Statele Unite ale Europei, Uniunea Parlamentara Europeana (având ca lider pe Richard v. Coudenhove-Kalergi), Noile Echipe Internationale ( de orientare democrat-crestina, curent politic caruia îi apartineau Robert Schuman – ministrul francez de externe, Konrad Adenauer – cancelarul vest-german si Alcide de Gasperi - primul-ministru italian, care urmau sa devina fondatori ai Comunitatilor 1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.19. 2 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.20; Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.24; Philippe MANIN, Droit constitutionnel de l’Union Européenne, Ed. PEDONE, Paris-2004, p.3.

8

Europene)1. Actiunea concertata a acestor organizatii a condus la formarea Comitetului de Coordonare a Miscarii pentru Unitate Europeana, care a organizat Congresul Europei de la Haga, din 7-11 mai 1948, reunind cca. 800 de participanti din 16 tari2. Acest Congres nu a fost o reuniune de reprezentanti ai guvernelor, abilitati sa angajeze statele europene, ci doar un vast forum de discutii3. Cu tot entuziasmul participantilor, contradictia dintre integrare si suveranitate, care îsi are radacinile în Evul Mediu, a constituit marul discordiei4. Toata lumea era de acord ca viitorul Europei, atât în ceea ce priveste evitarea unei noi conflagratii, cât si ca renastere, nu era posibil decât prin solidaritate, însa cu privire la aceasta solidaritate s-au manifestat doua curente opuse: unul, care din grija pentru a respecta suveranitatea statelor sustinea o cooperare a guvernelor europene, în cadrul unor organizatii internationale permanente lipsite de putere de constrângere, si celalalt, federalist, care nu ezita sa supuna statele membre unor autoritati supranationale 5. Din acest motiv, Congresul de la Haga nu a reusit sa ajunga la formularea unei propuneri clare privind organizarea solidaritatii Europei Occidentale. Rezolutiile celor trei comisii ale Congresului, politica, economica si culturala, sunt sintetizate în Mesajul catre Europeni, în 5 articole: 1. O Europa unita, ca spatiu al liberei circulatii a oamenilor, ideilor si bunurilor; 2. O Carta a drepturilor omului, garantând, în principal libertatile politice si cu caracter politic (libertatea de gândire, de asociere si de exprimare, liberul exercitiu al opozitiei politice); 3. O Curte de Justitie având puterea sa sanctioneze statele pentru încalcarea Cartei; 4. O Adunare parlamentara europeana care sa reprezinte natiunile; 5. Angajarea tuturor demersurilor, la nivel guvernamental si neguvernamental, necesare pentru realizarea unitatii Europei6. Desi obiectivele cuprinse în aceste articole contin idei remarcabile, care au fost aplicate în mare masura ulterior, nu se face nici o referire la formula organizatorica apta sa conduca la realizarea practica a acestora. Reactia guvernelor statelor europene, fata de realizarea concreta a obiectivelor cuprinse în Mesaj, s-a încadrat si ea în termenii contradictiei integrare – suveranitate. Astfel, Franta, Belgia si Italia au adoptat conceptia federalista, pe când Marea

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.20; Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.26. 2 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.26. 3 Philippe MANIN, op.cit. p.3. 4 De altfel, aceasta contradictie actioneaza într-o masura semnificativa în prezent si va persista destula vreme în viitor. 5 P.H.TEITGEN, Les etapes de l'idee europeenne, Etudes et documents du Conseil d'Etat, 1963, p.13, apud Roxana MUNTEANU, op.cit. p.19. 6 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.26 si Anexa I.

9

Britanie, Irlanda si Tarile scandinave nu concepeau decât o cooperare interguvernamentala clasica. În aceste conditii, reticenta fata de relatiile de tip federal a facut ca primele eforturi în vederea constructiei solidaritatii europene sa urmeze reteta cooperarii interstatale traditionale. Potrivit marilor categorii de probleme, cu care s-au confruntat dupa razboi tarile Europei Occidentale, au fost create trei categorii de organizatii internationale: organizatii de cooperare militara, organizatii de cooperare economica si organizatii de cooperare politica. A. Cooperarea militara1 Cooperarea pe plan militar a fost impusa de capacitatea de aparare redusa, ca urmare a distrugerilor provocate de razboi economiilor tarilor europene, si de situatia internationala încordata. Razboiul civil din Grecia, influentat de U.R.S.S. si satelitii sai (1946-1949), preluarea puterii la Praga de catre comunisti (februarie 1948), blocada Berlinului de catre sovietici (1948-1949), razboiul din Coreea provocat de invadarea Coreei de Sud de catre regimul comunist din Coreea de Nord (1950-1953) reprezentau amenintari serioase la adresa tarilor Europei Occidentale. În aceasta atmosfera, se încheie pe 17 martie 1948 Tratatul de la Bruxelles, instituind Uniunea Occidentala, între Franta, Marea Britanie si Benelux. Uniunea Occidentala a fost conceputa, în principal, ca alianta diplomatica si militara, dar oferea si posibilitatea cooperarii în orice alte domenii. Aceasta „uniune”, de numai 5 state, era cu totul insuficienta pentru a asigura garantii efective de securitate, atât din punct de vedere al potentialului militar, cât si al instrumentelor de organizare, care ofereau doar posibilitatea unei concertari interguvernamentale. Datorita acestor slabiciuni evidente, eforturile diplomatice ale statelor Europei Occidentale se concentreaza pentru încheierea unei aliante militare cu S.U.A., singurele capabile sa le asigure efectiv securitatea. Asa s-a ajuns la crearea Organizatiei Atlanticului de Nord (NATO), prin Tratatul de la Washington din 4 aprilie 1949, având ca membri fondatori 12 state2. Prin acordurile de la Paris, din 23 octombrie 1954, Tratatul de la Bruxelles privind Uniunea Occidentala, se modifica, în sensul cooptarii R. F. a Germaniei si Italiei, si al schimbarii titulaturii în „Uniunea Europei Occidentale”. Momentul este important, în sensul ca marcheaza includerea fostilor principali inamici din timpul razboiului, Germania si Italia, în

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp.21,22; Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.29,30. 2 Membrii fondatori sunt: Belgia, Canada, Danemarca, Franta, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia si SUA. Au aderat ulterior Turcia si Grecia (25 febr.1952), iar la 6 mai 1955, R.F.a Germaniei.

10

sistemul occidental de securitate. Cu toate acestea, importanta acestei aliante, ca garantie reala de securitate, nu se modifica semnificativ, astfel încât Uniunea Europei Occidentale cunoaste o lunga perioada de eclipsa. Apararea militara, obiectivul ei principal, fusese preluata de N.A.T.O., iar celelalte domenii de care eventual s-ar fi putut ocupa, au fost sau vor fi preluate de alte structuri. În prezent, Uniunea Europei Occidentale urmareste un dublu obiectiv, oarecum contradictoriu, dezvoltarea sa ca latura defensiva a Uniunii Europene si întarirea ca sector european al N.A.T.O. B. Cooperarea economica1 Cu toate ca, nevoia imperioasa de reconstructie, pentru înlaturarea cât mai grabnica a urmarilor razboiului ar fi trebuit sa determine statele europene la actiuni energice în domeniul, cel putin, al cooperarii economice, impulsul în acest sens a fost dat de S.U.A. Pe fondul unor probleme economice americane, legate de costurile ocupatiei Germaniei si lipsa de lichiditati a europenilor pentru plata importurilor din S.U.A., secretarul de stat George Marshall propune la 5 iunie 1947, într-un discurs pronuntat la Universitatea Harvard, un plan de reconstructie a Europei, pe baza unui ajutor financiar global american. În principiu, ajutorul american era destinat tuturor tarilor europene, dar el era conditionat de o cooperare între tarile beneficiare cu profunde implicatii politice2, ceea ce a facut ca U.R.S.S. si satelitii sai sa-l refuze în termeni categorici. Ca raspuns la propunerea lansata de Marshall, au loc negocieri între tarile vest-europene, nu lipsite de dificultati, deoarece Franta si Italia sustin o integrare economica durabila, cu elemente supranationale, pe când Marea Britanie doreste doar o organizatie temporara. În final, se semneaza la Paris, pe data de 16 aprilie 1948, de catre 16 tari3, Tratatul instituind Organizatia Europeana pentru Cooperare Economica, instrument permanent de cooperare economica interguvernamentala, având ca obiectiv gestionarea în comun a ajutorului american. La aceasta organizatie au aderat ulterior R.F.a Germaniei, la 31 octombrie

1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.27-29. 2 Marshall recomanda „o federatie economica europeana”, întelegând prin aceasta sintagma o uniune gen Benelux. Benelux reprezenta o uniune monetara si vamala între Belgia, Olanda si Luxemburg, instituita prin acordurile semnate la Londra în 1943 si 1944, care s-a transformat în 1960 într-o uniune economica. (Le Petit Larousse, Ed. LAROUSSE, Paris-1993, p.1176; Horia C. MATEI, Silviu NEGUT, Ion NICOLAE, Catarina RADU, Enciclopedia statelor lumii, Ed. MERONIA, Bucuresti-2000) 3 Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia, Elve tia si Turcia.

11

1949, si Spania, la 20 iulie 1959. În urma Tratatului de la Paris, încheiat la 30 septembrie 1961, adera S.U.A. si Canada, organizatia schimbându-si denumirea în „Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica”. Ulterior, au aderat Japonia (1964), Australia (1971) si Noua Zeelanda (1979). În prezent, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica are ca obiectiv analiza si prognoza economica la nivel global1. C. Cooperarea politica Cea mai importanta consecinta, pe planul relatiilor interguvernamentale, a Congresului de la Haga2 a fost propunerea Guvernului francez, din iulie 1948, adresata celor 5 tari membre ale Uniunii Occidentale 3, privind crearea unei Adunari Parlamentare Europene, în vederea unei cooperari în toate domeniile. Marea Britanie a acceptat doar o adunare consultativa si, ca organ de decizie, un Consiliu format din ministri care sa reprezinte guvernele statelor membre, pentru a evita orice forma de structura supranationala. Tarile membre ale Uniunii Occidentale au acceptat aceasta formula, în ianuarie 1949, hotarând înfiintarea unui Consiliu al Europei, la care au fost invitate sa participe si Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia si Irlanda. La 5 mai 1949, s-a tinut la Londra o conferinta la care au participat Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia. În cadrul acestei conferinte s-a adoptat si s-a semnat Statutul Consiliului Europei, care a intrat în vigoare la 3 august 1949. Consiliu Europei este o organizatie internationala de natura politica, alcatuita din state suverane, având ca obiectiv promovarea si apararea valorilor democratiei occidentale, în special a drepturilor omului 4. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, în anii 1990-1991, Consiliul Europei a dobândit un rol deosebit în procesul de democratizare a tarilor din Europa Centrala si Orientala, admiterea în aceasta organizatie echivalând cu un „atestat de democratie”. Pentru a fi admise, tarile candidate trebuie, printre altele, sa garanteze pluripartidismul, sa asigure alegeri libere, sa adere la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si sa accepte jurisdictia Curtii Europene a Drepturilor Omului. În prezent, Consiliul Europei cuprinde peste 40 de state membre, aderarea României fiind acceptata în anul 1993.

* * *

1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.29. 2 Vezi supra p.7. 3 Franta, Marea Britanie si Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg). A se vedea supra p.8. 4 Philippe MANIN, op.cit. pp.3,4.

12

Cele trei categorii de organizatii prezentate au avut meritul de a acoperi aria domeniilor de interes comun pentru statele Europei Occidentale, la vremea respectiva, si au fost primele forme în care s-a concretiza t solidaritatea lor. Aceste organizatii nu au reprezentat însa o formula de organizare coerenta si eficace, pentru o uniune capabila sa redea importanta Europei, potrivit aspiratiilor europenilor. Marea problema a acestor organizatii este, dupa cum se exprima Jean Monnet „cooperarea internationala este o metoda care favorizeaza discutiile, dar nu ajunge la adoptarea deciziei”.1 În aceste conditii, s-a manifestat, din 1950, tot mai presant, necesitatea ca europenii sa gaseasca o noua metoda, care sa poata face posibila o adevarata integrare.

1.4. Crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.)

La începutul anului 1950, conjunctura în care se gasea Europa Occidentala prezenta urmatoarele caracteristici majore2, de natura politica si economica:

• Slabiciune, saracie si temeri fata de Uniunea Sovietica, în cadrul razboiului rece.

• Exercitarea unor presiuni americane intense, deosebit de influente, pentru întarirea Europei din afara sferei de influenta sovietica. Aceasta implica integrarea R.F. a Germaniei, stat format în urma adoptarii Constitutiei din 23 mai 1949, aflat înca sub ocupatie aliata, în concertul Europei Occidentale. Una dintre consecinte ar fi fost desfiintarea Autoritatii Internationale pentru zona Ruhr, creata în aprilie 1949, pentru a controla productia de carbune si otel din aceasta regiune.

• Necesitatea instituirii unor garantii reale, care sa asigure utilizarea productiei de carbune si otel numai în cadrul procesului de redresare economica, si nu pentru reînarmare.

• Esecul tentativei de unire a statelor din Europa Occidentala într-un ansamblu de tip federal, nu mai lasa loc decât pentru o solutie functionalista3, în sensul utilizarii

1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.33. 2 Philippe MANIN, op.cit. p.4. 3 Abordarea functionalista a problemelor societatii internationale sustine crearea unor agentii functionale supranationale, capabile sa rezolve în mod pragmatic problemele dintr-un domeniu strict determinat, de interes comun pentru state, fara constrângeri politice sau constitutionale. Este conceptia lui David MITRANY (1888-1973), prezentata de Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.18-20.

13

mecanismelor federalismului pentru gestiunea unui domeniu de interes comun, strict delimitat.

• Clarviziunea cu privire la viitorul Europei a unor oameni politici deosebit de influenti, din câteva tari europene importante. Este vorba de Jean Monnet si Robert Schuman (Franta), Konrad Adenauer (R.F. a Germaniei) si Alcide de Gasperi (Italia). Pe fondul acestei situatii, Robert Schuman, ministrul

francez al afacerilor externe, a decis sa faca un pas hotarâtor pentru concretizarea convingerii sale de neclintit, potrivit careia demararea neîntârziata a integrarii era nu numai o necesitate, ci si o sansa istorica.

Astfel, în ajunul unei reuniuni a reprezentantilor Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii si Frantei, care urma sa dezbata statutul Republicii Federale a Germaniei, având acordul prealabil al Cancelarului Adenauer, Robert Schuman a facut la sediul Ministerului Afacerilor Externe (Quay d’Orsay, Paris) celebra sa Declaratie de la 9 mai 19501, care a condus la crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.

Declaratia cuprindea principiile înlaturarii rivalitatii seculare dintre Franta si Germania, dar si ale opozitiei dintre celelalte state vest-europene, prin metoda revolutionara a transferului unor atributii ale suveranitatii, privind sectorul economic al carbunelui si otelului, în favoarea unor institutii comune de natura suprastatala. Câteva citate din Declaratie sunt edificatoare pentru ilustrarea viziunii integratoare a lui Robert Schuman. Propunerea de constituire a comunitatii era formulata în urmatorii termeni: „…guvernul francez propune plasarea ansamblului productiei franco-germane de carbune si de otel sub o Înalta Autoritate comuna, într-o organizatie deschisa si pentru alte tari europene.”2 Astfel, "…va fi realizata în mod simplu si rapid fuziunea intereselor indispensabile stabilirii unei comunitati economice si se va introduce fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde între popoare mult timp opuse prin diviziuni sângeroase..." 3 "Prin punerea în comun a produc tiilor de baza si instituirea unei Înalte Autoritati noi, ale carei decizii vor lega Franta, Germania si tarile care vor adera, se vor realiza primele baze concrete ale unei federatii europene indispensabila mentinerii pacii".4

Piata comuna a carbunelui si otelului constituia totodata un experiment de integrare sectoriala, bazata pe conceptia

1 Precizam ca Declaratia a fost pregatita de o echipa condusa de Jean Monnet, care era, la acea vreme, Comisar General pentru Planul de Modernizare si Echipament al Frantei. (Roxana MUNTEANU, op.cit. p.26) 2 Philippe MANIN, op.cit. p.4. 3 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.27. 4 Ibidem.

14

functionalista, care urma sa fie extinsa în mod progresiv si la alte domenii, în scopul realizarii, în final, a unitatii politice. "Europa nu se va face dintr-o data, nici într-o constructie de ansamblu, ea se va face prin realizari concrete creând mai întâi o solidaritate de fapt".1

Propunerile lui Robert Schuman au fost agreate si sustinute de americani.2 Cu toarte acestea, la 2 iunie 1950, Marea Britanie refuza participarea la Comunitate, din doua motive: pe de o parte, avea înca resurse economice însemnate în colonii, iar pe de alta, ramâne o adepta consecventa a pastrarii integritatii suveranitatii nationale.3 Pe data de 3 iunie 1950, propunerea franceza este acceptata de 5 tari: R.F. a Germaniei, statele Beneluxului si Italia.4 În continuare, derularea evenimentelor a fost urmatoarea5:

• În perioada 20 iunie 1950 – 19 martie 1951, s-a desfasurat la Paris, sub conducerea lui Jean Monnet, conferinta interguvernamentala pentru redactarea Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului.

• Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a fost parafat la 19 martie 1951 si apoi a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951, de catre: Belgia, Franta, R.F. a Germaniei, Italia si Luxemburg.

• Dupa ratificarea sa de catre cele 6 state semnatare, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a intrat în vigoare la 23 iulie 19526, fiind încheiat pentru o durata de 50 de ani 7.

• Desemnarea lui Jean Monnet, ca Presedinte al Înaltei Autoritati a întrunit imediat consensul tarilor membre. A

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.27. 2 Philippe MANIN, op.cit. p.5. 3 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.35. 4 Philippe MANIN, op.cit. p.5. 5 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.28; Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.34,35; Philippe MANIN, op.cit. p.5. 6 Mai multi autori indica data de 25 iulie 1952: Philippe MANIN, op.cit. p.5; Octavian MANOLACHE, Drept comunitar, Ed. ALL, Bucuresti-1996, p.2; Roxana MUNTEANU, op.cit. p.28. Pe site-ul Uniunii Europene, www.europa.eu.int., apare însa, la rubrica Tratate europene, data de 23 iulie 1952. Aceeasi data apare si în comunicatul de pres a CES/02/58 din 25.07.2002, referitor la expirarea Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului. Fata de cele aratate, consideram corecta data de 23 iulie 1952. 7 Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a expirat la 23 iulie 2002. Potrivit unei decizii a Consiliului Uniunii Europene, începând cu data de 24 iulie 2002, atributiile Comunitatii Europeane a Carbunelui si Otelului au fost preluate de Comunitatea Economica Europeana. De asemenea, aceasta a preluat drepturile si obligatiile decurgând din acordurile internationale încheiate de Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului cu tarile terte.

15

durat mai mult si s-a ajuns mai greu la realizarea acordului pentru stabilirea sediului Comunitatii Europeane a Carbunelui si Otelului la Luxemburg.

• Prima reuniune a Înaltei Autoritati a avut loc la Luxemburg, pe data de 10 august 1952.

• Piata Comuna s-a deschis pentru carbune la 10 februarie 1953, si pentru otel la 10 mai 1953.

Se realizeaza astfel, pentru prima data în istoria Europei, transferul unor atributii din sfera suveranitatii statale în competenta unor institutii comunitare, prevazute într-un tratat. Aceste institutii sunt1:

1. Înalta Autoritate , care avea sarcina de a stabili si impune interesul comunitar. Ea era compusa din 9 membri, dintre care 8 desemnati printr-un acord al statelor membre, iar al noualea cooptat de membrii desemnati. Membrii Înaltei Autoritati erau obligati sa se abtina de la orice act incompatibil cu caracterul supranational al functiei lor. La rândul lor, statele membre erau obligate sa le respecte statutul. Practic, membrilor Înaltei Autoritati le era interzis sa ceara sau sa accepte instructiuni de la statele carora le apartineau, iar statele respective trebuiau sa se abtina de la asemenea manifestari. Înalta Autoritate avea o competenta larga, deciziile ei fiind obligatorii, atât pentru statele membre, cât si pentru agentii economici din câmpul de actiune al Tratatului. Pe lânga Înalta Autoritate s-a înfiintat Comitetul Consultativ, alcatuit din comercianti, producatori, consumatori si reprezentanti ai sindicatelor, desemnati de Consiliul Special al Ministrilor. Dupa cum arata si denumirea, rolul Comitetului era de a aviza anumite decizii.

2. Consiliul Special de Ministri, care reprezenta interesele statelor membre, era format din ministri de externe ai acestora. El era un organ interguvernamental, care atenua caracterul suprastatal al Comunitatii, deliberarile sale utilizând, în practica, unanimitatea. Misiunea sa era de a coordona actiunea statelor, care dirijau ansamblul economiei, cu actiunea Comunitatii. Competenta Consiliului era limitata la emiterea unui aviz conform, pentru deciziile mai importante ale Înaltei Autoritati.

3. Adunarea Comuna, care reprezenta cetatenii statelor membre era compusa din 78 de parlamentari nationali, desemnati de parlamentele din care faceau parte. Misiunea Adunarii era sa exercite un control democratic asupra Înaltei Autoritati. În acest scop, utiliza mijloacele clasice ale controlului parlamentar: informarile, rapoartele, întrebarile si interpelarile. Era prevazuta, mai mult cu valoare teoretica de principiu, si

1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.36,37; Roxana MUNTEANU, op.cit. p.29.

16

posibilitatea demiterii Înaltei Autoritati, prin aprobarea unei motiuni de cenzura. În esenta, rolul Adunarii era consultativ. Se observa ca, organizarea si functionarea Adunarii Comune au fost concepute pentru a atenua caracterul supranational al Comunitatii.

4. Curtea de Justitie, alcatuita din judecatori independenti, avea misiunea de a asigura respectarea Tratatului si a dreptului derivat din acesta, prin activitatea de solutionare a litigiilor dintre tarile membre sau persoanele particulare si Înalta Autoritate.

Trebuie sa remarcam ca, Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului nu este numai primul pas pe calea integrarii europene, ci si un model de integrare juridica1. Sistemul sau institutional va fi utilizat, cu unele amendamente, si în urmatoarele etape ale integrarii.

Prima tentativa de extindere a integrarii, vizând domeniile foarte sensibile ale apararii si politicii externe, a fost un rasunator esec. Dar sa vedem cum s-a desfasurat acest proces2.

Razboiul din Coreea, declansat la 25 iunie 1950, determina temerea fata de o ofensiva generalizata a comunistilor împotriva lumii libere. În aceasta situatie, americanii propun reînarmarea R.F. a Germaniei. Apare astfel o dilema: reînarmarea putea conduce la renasterea militarismului german – respingerea reînarmarii excludea germanii, o potentiala forta redutabila, de la eforturile comune de aparare.

Întrucât presiunea evenimentelor înclina balanta spre reînarmarea R.F. a Germaniei, pentru a evita crearea unei armate nationale germane, guvernul francez alege varianta înfiintarii unei armate europene, care sa includa si fortele germane. Astfel , la 25 octombrie 1950, Franta avanseaza proiectul de constituire a Comunitatii Europene de Aparare, care, utilizând modelul institutional al Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, cu amendamentul ca puterea de decizie urma sa fie atribuita institutiei comunitare interguvernamentale (Consiliul de Ministri), urma sa preia de la statele membre (cele 6 state care alcatuiau C.E.C.O.) atributiile esentiale din domeniul fortelor armate. În urma unor negocieri anevoioase, la 27 mai 1952, se semneaza la Paris, Tratatul instituind Comunitatea Europeana de Aparare.

Existenta unei armate comune europene implica însa, în mod neechivoc, o politica externa comuna. Din acest motiv, Italia propune crearea concomitenta a Comunitatii Politice Europene, propunere acceptata de celelalte state comunitare. Proiectul acestei Comunitati a fost realizat de Adunarea Comuna a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, sub conducerea lui

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.29. 2 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.37-40.

17

Paul-Henri Spaak1. Potrivit proiectului, Comunitatea Politica Europeana urma sa fie o forma de organizare de tip federal, care ar fi absorbit treptat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si Comunitatea Europeana de Aparare.

Tratatul instituind Comunitatea Europeana de Aparare nu a intrat însa în vigoare, deoarece nu a fost ratificat chiar de tara care l-a initiat, si anume Franta 2. În acest fel, încercarea de integrare militara si politica a esuat. Atitudinea Frantei a fost determinata de anumite motive conjuncturale. Astfel, ca urmare a schimbarii compozitiei Adunarii Nationale, partizanii unitatii europene au devenit minoritari. Relatiile internationale cunoscusera o detensionare, ca urmare a mortii lui Stalin (5 martie 1953), a încetarii razboiului din Coreea si a reluarii partiale a relatiilor economice Est – Vest. De asemenea, opinia publica franceza era ostila cedarilor de suveranitate, pe fondul nostalgiei dupa epoca în care Franta facea parte dintre marile puteri mondiale, accentuata de pierderea razboiului din Indochina. În aceste conditii, la 30 august 1954, ratificarea Tratatului instituind Comunitatea Europeana de Aparare este scoasa de pe ordinea de zi a Adunarii Nationale, printr-un artificiu procedural, fara a se stabili o data ulterioara pentru dezbatere.

Ca urmare a abandonarii Comunitatii Europene de Aparare, si implicit a Comunitatii Politice Europene, se hotaraste crearea Uniunii Europei Occidentale, cu participarea Germaniei si a Italiei3.

Facând abstractie de motivele conjuncturale, esecul Comunitatii Europene de Aparare si al Comunitatii Politice Europene a demonstrat ca Europa nu era înca pregatita pentru o integrare globala. Pentru relansarea constructiei europene era necesara întoarcerea la conceptia initiala a integrarii economice.

1.5. Crearea Comunitatii Economice Europene (C.E.E.) si a Comunitatii Europene pentru Energia Atomica (C.E.E.A. sau Euratom)

Initiativa relansarii constructiei europene, potrivit conceptiei functionaliste aplicate domeniului economic, a apartinut Beneluxului4. Astfel, Joseph Bech, ministrul de externe al Luxemburgului, a cerut convocarea, în luna iunie 1955, a unei reuniuni a ministrilor de externe ai tarilor membre C.E.C.O. 1 Paul-Henri Spaak (Schaerbeek 1899 – Bruxelles 1972) om politic belgian, unul dintre cei mai importanti promotori ai integrarii europene. Începând cu anul 1936 a fost în mai multe rânduri ministru de externe si prim-ministru al Belgiei. (Le Petit Larousse, Ed. LAROUSSE, Paris-1993, p.1688) 2 Celelalte tari semnatare l-au ratificat în anul 1954. 3 Vezi supra pp. 8,9. 4 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.40-42.

18

Obiectul reuniunii l-a constituit dezbaterea unui memorandum, pe care îl trimisese Frantei, Germaniei si Italiei, în numele Beneluxului, prin care propunea o integrare economica generala prin crearea unei piete comune europene. În cadrul reuniunii, care a avut loc la Messina (Italia) s-a hotarât înfiintarea unui Comitet Interguvernamental de Experti, sub conducerea lui Paul-Henri Spaak, cu misiunea de a elabora si propune variante de integrare economica. Pe baza analizelor efectuate, Comitetul întocmeste un raport în care propune constituirea unei piete comune generale si o integrare sectoriala în domeniul energiei nucleare. De asemenea, înainteaza si doua proiecte de tratat, în acest sens. Dupa negocieri complexe, care au durat aproape doi ani, s-au semnat la Roma, pe data de 25 martie 1957, de catre statele membre ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.) si Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A. denumita si Euratom). Dupa ratificarea lor de catre statele semnatare - Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia - Tratatele de la Roma au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Ambele tratate au fost încheiate pe durata nelimitata. Pentru cristalizarea cadrului institutional1 al C.E.E. si C.E.E.A., odata cu semnarea Tratatelor de la Roma, a fost încheiata si Conventia privind unele institutii comune ale Comunitatilor Europene. De asemenea, pe data de 17 aprilie 1957 s-a semnat la Bruxelles Protocolul privind privilegiile si imunitatile personalului institutiilor comunitare si Protocolul privind Curtea de Justitie a C.E.E. si C.E.E.A. Institutiile C.E.E. si C.E.E.A. au urmat modelul institutiilor C.E.C.O., carora le -au atenuat însa caracterul supranational. Astfel, sistemul lor institutional era alcatuit din „Comisie”, „Consiliu”, „Adunare Parlamentara” si Curte de Justitie”. Se remarca înlocuirea denumirii „Înalta Autoritate”, pentru institutia promotoare a interesului comunitar, cu denumirea neutra de „Comisie”. Totodata, puterea de decizie a fost deplasata la „Consiliu”, adica la institutia interguvernamentala 2. Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana este cel mai important dintre Tratatele Constitutive ale Comunitatilor, deoarece are ca obiectiv integrarea ansamblului economiilor statelor membre, prin intermediul unei piete comune globale 3. Autorii acestui tratat aveau convingerea ca numai în acest fel se putea asigura o crestere accelerata si durabila a nivelului de trai 1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.31. 2 Ibidem, p.33, nota de subsol. 3 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.42,43.

19

pentru cetatenii statelor semnatare. Buna functionare a pietei comune necesita însa stabilitate economica, sociala si politica, precum si o expansiune economica permanenta si echilibrata. Ea necesita, de asemenea, o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice pe întreg teritoriul comunitar, ceea ce a determinat elaborarea si implementarea politicilor comunitare menite sa atenueze disparitatile, de multe ori importante, dintre regiunile din spatiul comunitar. Toate aceste cerinte, dificil de realizat, au facut ca procesul constructiei economice europene sa nu fie neted si linear. Ele s-au realizat în etape, nu întotdeauna coerente, fiind necesare o serie de compromisuri pentru depasirea perioadelor de criza. Integrarea economica prin intermediul pietei comune înseamna, în esenta, asigurarea treptata în interiorul spatiului comunitar, prin mijloace adecvate, a patru libertati de baza: libera circulatie a bunurilor, libera circulatie a serviciilor, libera circulatie a persoanelor si libera circulatie a capitalurilor. În principiu, pentru manifestarea acestor libertati, trebuie înlaturate toate barierele, de orice natura, care le stau în cale. Simplu ca enunt, acest principiu s-a dovedit de o mare complexitate în procesul de transpunere în practica. Barierele evidente, de genul taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la import si la export, între statele comunitare, au fost relativ simplu de înlaturat. Au ramas însa o multime de bariere insidioase. Multe dintre acestea au fost înlaturate rând pe rând, pe parcursul procesului de integrare economica, atitudinea pro-integrare a Curtii de Jus titie jucând un rol important. Un exemplu în acest sens îl constituie hotarârea REWE1, pronuntata de Curtea de Justitie, la 20.02.1979, în cauza 120/78. Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice a fost încheiat, atât din cauza importantei aparte dobândita de acest sector pentru dezvoltarea economica, implicit pentru ridicarea nivelului de trai, cât si din cauza temerilor fata de pericolele deosebit de grave pe care le implica utilizarea energiei nucleare. Cât priveste primul aspect, C.E.E.A. urmareste o dezvoltare rapida a industriilor nucleare europene. În privinta celui

1 Societatea germana REWE a solicitat autoritatii nationale a monopolului alcoolului autorizatia de a importa din Franta lichior de fructe denumit „Cassis de Dijon”, care are o tarie alcoolica cuprinsa între 150 si 200. Legea germana impune însa ca lichiorul de fructe sa aiba o tarie alcoolica de minimum 250. Din acest motiv, autorizatia este refuzata. REWE ataca în justitie refuzul administratiei germane. Curtea de Justitie se pronunta în sensul ca refuzul are un efect echivalent cu o restrictie cantitativa la import. Pe cale de consecinta, autoritatea germana competenta este obligata sa emita autorizatia solicitata. Acesta este unul dintre numeroasele cazuri de înlaturare a unei bariere insidioase, din calea liberei circulatii a bunurilor. (Loïc ERNEST, Manuel de droit communautaire des affaires, Ed. ESKA, Paris-1996, p.24)

20

de al doilea, Tratatul urmareste stabilirea si asigurarea respectarii unor norme comune de securitate pentru protectia persoanelor si a mediului, precum si crearea unor garantii pentru utilizarea pasnica a materialelor, echipamentelor si tehnologiilor nucleare. Pentru a rezuma, subliniem ca, începând cu data de 1 ianuarie 1958, integrarea europeana se desfasoara în cadrul a trei Comunitati distincte, bazate pe Tratate Constitutive proprii. Acestea urmaresc acelasi obiectiv fundamental, si anume construirea unei uniuni tot mai strânse între popoarele Europei Occidentale, mai întâi în domeniul economic, iar apoi, treptat, si în domeniul politic.

Originalitatea modelului juridic de integrare, utilizat de Comunitatile Europene, consta în faptul ca tratatul international instituie o comunitate dotata cu institutii si mecanisme proprii, de natura sa o faca sa functioneze efectiv. Astfel, fiecare Comunitate dispune de mijloacele de actiune care îi permit exercitarea atributiilor proprii.

Procesul constructiei comunitare, care si-a gasit formula general agreata de statele europene, odata cu succesul Tratatelor de la Roma, va prezenta, pe parcursul desfasurarii sale, urmatoarele trasaturi caracteristice1: • Pozitia dominanta a C.E.E., care are o sfera de cuprindere

globala, asupra Comunitatilor sectoriale C.E.C.O. si C.E.E.A., întrucât numai integrarea economica globala este capabila sa conduca la o integrare politica.

• Manifestarea tensiunii permanente între conceptia federalista, supranationala si viziunea interguvernamentala a constructiei europene, determinata de contradictia dintre interesele nationale si interesele europene.

• Tendinta constanta de extindere a domeniului interventiei comunitare.

• Atractia durabila exercitata de Comunitati asupra statelor europene, care a condus la extinderea spectaculoasa a acestora. Daca în 1958 existau 6 state comunitare, în 2005 numarul lor a crescut la 25, si extinderea este departe de a se fi încheiat.

1.6. Structura Tratatelor Constitutive ale Comu-

nitatilor Europene

Din examinarea Tratatelor Constitutive ale Comunitatilor Europene, se constata ca structura lor este aproape identica2.

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp.32,33. 2 Ion FILIPESCU, Augustin FUEREA, Drept institutional comunitar european, editia a V-a, Ed. ACTAMI, Bucuresti-2000, p.36.

21

Cea mai importanta deosebire se refera la locul conferit institutiilor comunitare1. În Tratatul de la Paris, institutiile sunt puse în evidenta începând cu titlul II, ceea ce consacra în mod formal predominanta institutionala. Tratatele de la Roma însa situeaza institutiile în antepenultima parte. Din aceasta sistematizare rezulta un regres al caracterului supranational al formei de organizare a Comunitatilor, în conceptia Tratatelor C.E.E. si C.E.E.A., fata de conceptia Tratatului C.E.C.O.

Potrivit unei interesante analize realizata de Roxana Munteanu2, reglementarile cuprinse în Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene prezinta numeroase întrepatrunderi. Întrepatrunderea acestor tratate este data de obiectivul lor general, respectiv realizarea unui proces de integrare economica prin intermediul institutiilor comunitare, obiectiv care explica si structura dualista a tratatelor, exprimata prin asocierea regulilor materiale cu normele institutionale. Astfel : a) Preambulurile celor trei tratate pun în evidenta convingerea sefilor statelor fondatoare privind necesitatea de a angaja statele europene în faurirea unei uniuni tot mai strânse între popoarele lor, care sa le permita sa se impuna în viitor. Fundamentele acestui proces sunt formate dintr-un ansamblu de scopuri, atât social-economice, cât si politice si etice. b) Dispozitiile preliminare definesc obiectivele Comunitatilor si principiile cu caracter general care trebuie respectate în derularea actiunilor întreprinse de institutiile comunitare. Chiar daca nu se pot aplica direct, aceste texte nu sunt simple declaratii de intentii, deoarece fixeaza cadrul general obligatoriu al activitatii Comunitatilor.

c) Dispozitiile institutionale reglementeaza organizarea, functionarea, competenta si relatiile dintre institutiile comunitare. Desi sunt cuprinse în tratate distincte, o parte dintre dispozitiile privind organizarea si functionarea institutiilor celor trei Comunitati au fost unificate.3 În doctrina s-a considerat ca ansamblul acestor dispozitii formeaza "Constitutia Comunitatilor", în sensul ca a stabilit structuri institutionale, adica, „…o societate organizata în vederea unui scop comun care este altceva si mai mult decât rezultanta intereselor nationale…Aceasta societate, dotata cu organe învestite cu o anumita autonomie, este capabila sa actioneze în

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.33. 2 Ibidem, pp.33-36. 3 În acest sens, s-a actionat prin Conventia relativa la unele institutii comune Comunitatilor Europene, semnata la Roma la 25 martie 1957, si prin Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor Europene, semnat la Bruxelles, la 8 aprilie 1965, denumit si Tratatul de fuziune.

22

vederea interesului comun.”1 Dispozitiile institutionale cuprinse în Tratatele Constitutive înseamna depasirea contractualului si trecerea spre institutional.2 Este unanim acceptat ca dimensiunea institutionala a acestor tratate reprezinta elementul esential al originalitatii lor.

d) Dispozitiile materiale sunt reglementarile de baza ale regimului economic si social pe care institutiile comunitare sunt menite sa îl realizeze. Aceasta categorie de norme nu are acelasi grad de precizie. Astfel, unele dintre ele sunt norme-principii, iar altele reglementari detaliate. Privind prin prisma gradului de detaliere a reglementarilor, Tratatul C.E.C.O. se prezinta ca un "tratat-lege", cu reglementari de detaliu, iar Tratatul C.E.E. ca un "tratat-cadru", care indica obiectivele pe care institutiile comunitare trebuie sa le atinga prin actiunea si mijloacele lor. Aceasta distinctie nu este însa absoluta. Tratatul de la Paris cuprinde în cea mai mare parte reglementari detaliate, dar contine si o enuntare a principiilor care trebuie aplicate în practica de catre institutiile comunitare. Tratatul C.E.E., datorita amploarei integrarii urmarite, cuprinde cu precadere principiile directoare si coordonatele actiunii institutiilor comunitare. El contine însa si norme suficient de precise pentru a fi direct aplicabile. În ceea ce priveste dispozitiile materiale ale Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice, acesta îmbina procedeul "tratatului-lege" cu procedeul "tratatului-cadru".

e) Dispozitiile finale se înscriu în formula clasica a tratatelor internationale. Astfel, aici se precizeaza modalitatile de angajare a partilor, conditiile de intrare în vigoare si modalitatile de revizuire a tratatelor, precum si regimul lingvistic.

1.7. Apartenenta la Comunitati Dreptul international public clasifica organizatiile internationale, potrivit criteriului statutului statelor membre, în doua categorii. Astfel, exista organizatii internationale alcatuite atât din membri cu drepturi depline cât si din membri cu drepturi restrânse, denumiti „membri asociati”, si organizatii internationale formate numai din membri cu drepturi depline. Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene admit numai membri cu drepturi depline. „Regimul special de asociere”, prevazut de Tratatul C.E.E. nu înseamna admiterea unor membri

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. p.35. 2 P.Pescatore, L'ordre juridique des Communautes europeennes, LES PRESSES UNIVERSITAIRES DE LIEGE, 1971, p.36, apud Roxana MUNTEANU, op.cit. p.35.

23

cu drepturi restrânse. Acest regim presupune stabilirea unor relatii speciale, mai strânse, între Comunitate si unele tari si teritorii, prin intermediul acordurilor de asociere. Printr-un asemenea acord se realizeaza, utilizându-se formule adecvate, extinderea unor principii si dispozitii materiale ale Tratatului C.E.E. în afara teritoriului statelor comunitare1. Statele care încheie un acord de asociere ramân în afara Comunitatii si nu participa la activitatea institutiilor comunitare. Vom analiza apartenenta la Comunitati sub doua aspecte : aderarea la Comunitati si caracterul definitiv al apartenentei la Comunitati. A. Aderarea la Comunitati Potrivit ideilor fundamentale cuprinse în Declaratia lui Robert Schuman, apartenenta la Comunitati nu este limitata la fondatori, întrucât acestea au vocatie continentala. De aceea, pentru statele europene care nu au participat la constituirea Comunitatilor, Tratatele ofera, în termeni similari, posibilitatea de aderare ulterioara. Totusi, acceptarea de noi membri este destul de restrictiva, datorita conditiilor impuse tarilor candidate si a necesitatii acordului unanim al statelor membre.2 Conditiile care trebuie îndeplinite de un stat candidat se pot împarti în trei categorii: conditii politice, conditii juridice de fond si conditii de forma si procedura.3 1. Conditii politice

Conditiile politice au fost deduse initial din doua formulari foarte generale cuprinse în preambulul Tratatului C.E.E., si anume: statele fondatoare invita sa se asocieze efortului lor de integrare celelalte popoare din Europa care „…le împartasesc idealul…” si sunt hotarâte sa „…apere pacea si libertatea…”. Cu ocazia aderarii primelor state supuse timp îndelungat unor regimuri politice autoritare (Grecia, Portugalia si Spania), institutiile europene au fost unanime în a interpreta textele mentionate în sensul existentei în statul candidat a unui regim politic democratic. Consiliul European de la Copenhaga, din 8 aprilie 1978, a precizat continutul conditiilor politice de aderare, afirmând ca respectarea democratiei reprezentative si a drepturilor omului constituie elemente esentiale pentru apartenenta la Comunitati. Având în vedere perspectiva aderarii tarilor din fostul lagar socialist, Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997, a formulat conditiile politice de aderare dupa cum urmeaza:

Ø respectarea principiilor libertatii si democratiei; Ø respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale

omului; 1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp.39,40. 2 Philippe MANIN, op.cit. p.73. 3 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.23-25.

24

Ø functionarea statului potrivit principiilor statului de drept. 2. Conditii juridice de fond

Aceasta categorie de conditii, nescrise, decurg din preambulurile si dispozitiile preliminare ale Tratatelor Constitutive si au fost degajate de practica. Ele au în vedere, în esenta, modificarile ce pot fi aduse acestor tratate, cu ocazia aderarii unuia sau mai multor state candidate. Admiterea unui nou stat membru impune fara îndoiala adaptari ale Tratatelor Constitutive ale Comunitatilor, care sa asigure statului aderent participarea la activitatea institutiilor comunitare. Sunt, însa, admise numai acele adaptari care sunt "necesare". În nici un caz adaptarile nu ar putea sa deschida calea unei renegocieri fundamentale a tratatelor. Aceasta conditie se exprima în principiul ”acceptarii realizarilor comunitare" care apara nivelul de integrare deja dobândit (acquis-ul comunitar). Pe plan juridic, consecinta principiului este ca statele candidate trebuie sa accepte nu numai tratatele ci si ansamblul actelor juridice adoptate pe baza tratatelor sau, altfel spus, totalitatea operei legislative a institutiilor comunitare. În consecinta, solutionarea problemelor ridicate de adaptarea statului aderent la regimul comunitar nu se poate face decât prin stabilirea unor masuri tranzitorii. Nu este admisa în nici un caz modificarea regulilor comunitare existente. Acceptarea acquis-ul comunitar implica, în prezent, si participarea la „politicile comune”. Este vorba de politica externa si de securitate comuna si de politica din domeniul justitiei si afacerilor interne, care sunt de fapt mecanisme de strânsa cooperare. Tot din principiul "apararii realizarilor comunitare" decurge si obligatia de a adera simultan la toate cele trei Comunitati, datorita interconexiunii competentei si a unitatii institutiilor acestora. 3. Conditii de forma si de procedura Aderarea la Comunitatile Europene este supusa unor conditii procedurale si de forma, care au fost unificate prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992. Potrivit art. O din acest Tratat1, orice stat european poate deveni membru al Uniunii.2 Pentru aceasta, el trebuie sa adreseze o cerere Consiliului Uniunii Europene, care se pronunta asupra aderarii cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Comisiei Europene, pe baza avizului conform, al Parlamentului European, aviz care se emite cu majoritate calificata. 1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.23-24. 2 Dupa cum se va vedea ulterior, potrivit Tratatului de la Maastricht, Comunitatile Europene au fost înglobate în Uniunea Europeana.

25

Pentru a se putea ajunge la adoptarea hotarârii de aderare, trebuie parcursa în prealabil o procedura de drept international public, si anume negocierea acordului de aderare. Procesul de negociere este deosebit de complex si nu implica numai institutiile comunitare si statul candidat, ci si relatiile dintre tarile membre.1 B. Caracterul definitiv al aderarii la Comunitati Se considera ca, din modul de redactare a Tratatelor Constitutive, aderarea la Comunitati are un caracter definitiv. Argumentele, în acest sens, pornesc de la premisa ca, spre deosebire de alte tratate internationale, cum este de exemplu Statutul Consiliului Europei, Tratatele Comunitare nu contin dispozitii privind pierderea calitatii de membru. Cu alte cuvinte, nu sunt reglementate dreptul de retragere si procedura de excludere. Daca avem în vedere si durata nelimitata a acestora, rezulta ca apartenenta la Comunitati este definitiva. Acest principiu se explica prin chiar obiectivul constructiei europene - integrarea regionala - care implica, în mod necesar, ca statele sa se angajeze în mod ireversibil. Aceasta particularitate aproprie constructia europeana de o constructie federala.2 Interdictia juridica a unei retrageri unilaterale nu trebuie însa supraapreciata, din mai multe motive.3

În primul rând, pentru ca, fara a se retrage în mod formal din Comunitati, un stat membru poate sa blocheze functionarea acestora, în masura în care se impune o colaborare strânsa, practicând ceea ce se numeste "politica scaunului gol", adica refuzând sa-si ocupe locul în institutiile comunitare si în special în cadrul Consiliului. Un exemplu clasic în acest sens, îl constituie Compromisul de la Luxemburg. La 30 iunie 1965, Guvernul francez decide sa-si retraga reprezentantii din Consiliul Comunitatilor Europene si din anumite organe auxiliare ale acestuia. În acest fel, Franta a vrut sa împiedice utilizarea votului cu majoritate calificata, atunci când este vorba de probleme de interes major pentru unul dintre statele membre. De fapt, a fost vorba de o actiune în favoarea dreptului de veto al unui stat membru, care a fost determinata de opozitia lui Charles de Gaulle fata de cresterea independentei C.E.E. si fata de amplificarea caracterului ei supranational. Acest comportament, care a primit denumirea de „politica scaunului gol”, a provocat un adevarat blocaj institutional, deoarece Consiliul nu poate functiona decât în prezenta tuturor membrilor sai. Criza a luat sfârsit prin Compromisul de la Luxemburg, din 29 ianuarie 1966, prin care s-a acceptat ca atunci când sunt în joc interesele vitale ale unui stat, se vor face toate eforturile necesare pentru a se ajunge la un 1 Philippe MANIN, op.cit. p.73. 2 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. p.25. 3 Ibidem, pp.25,26.

26

consens, chiar daca, potrivit Tratatelor, chestiunea respectiva cade sub incidenta votului calificat. S-a deformat astfel procedura de vot majoritar cu caracter supranational, prin crearea, de facto, a unui drept de veto, care impune unanimitatea, în pofida prevederilor Tratatelor.1

În al doilea rând, un stat poate exercita o asemenea presiune din interior încât conditiile participarii sale la Comunitati sa fie "renegociate". O asemenea pozitie a avut Marea Britanie, în anul 1974, când a cerut renegocierea conditiilor de aderare, sub aspectul contributiei sale financiare, amenintând cu retragerea din Comunitati, daca nu va obtine satisfactie. Criza „renegocierii britanice” s-a încheiat la Consiliul European de la Dublin, din mai 1975, prin adoptarea unui mecanism financiar corector, de care Guvernul britanic s-a declarat multumit.2

. În sfârsit, statele ar putea consimti la retragerea unuia dintre ele sau chiar la desfiintarea Comunitatilor. Retragerea Groenlandei3, chiar daca poate fi considerata o diminuare a spatiului geografic de aplicabilitate a Tratatelor Comunitare, constituie totusi un precedent Având în vedere cele prezentate, precum si posibilitatea ca anumite schimbari, mai ales de natura politica, ar putea face un stat comunitar sa devina incompatibil cu principiile Uniunii, Tratatul Constitutional al Uniunii Europene 4 reglementeaza suspendarea drepturilor ce decurg din apartenenta la Uniune, precum si retragerea voluntara.

1.8. Caracteristicile generale ale Comunitatilor Europene

La modul sintetic, Comunitatile Europene prezinta 3 grupe de caracteristici esentiale 5: 1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.57,58. 2 Philippe MANIN, op.cit. p.87. 3 Groenlanda, provincie a Regatului Danemarcei, la data aderarii acestei tari la Comunitati (1 ianuarie 1973), a fost inclusa, în mod firesc, în spatiul comunitar. Dar la 1 mai 1979, Groenlanda se desprinde de Danemarca, chiar daca pastreaz a relatii strânse cu aceasta. Astfel, Groenlanda dobândeste un regim de stat nou, creat prin secesiune, care nu a aderat si deci nu face parte din Comunitatile Europene. În aceasta situatie, existau trei posibilitati: relatiile Groenlandei cu Comunitatile Europene sa urmeze regimul relatiilor pe care acestea le pot avea cu orice alt stat tert, relatiile Groenlandei cu Comunitatile Europene sa fie de tip privilegiat sau Groenlanda sa depuna o cerere de aderare. Problema a fost solutionata printr-o revizuire a Tratatului C.E.E., potrivit careia, chiar daca Groenlanda ramâne în afara Comunitatilor, face parte dintre teritoriile cu care acestea întretin relatii privilegiate. (Philippe MANIN, op.cit. p.88) 4 Vezi infra, Cap.5. 5 Ion FILIPESCU, Augustin FUEREA, op.cit. pp.50-52.

27

a) sunt organizatii internationale; b) sunt asociatii economice integrate; c) au o structura institutionala proprie, originala.

a) Caracteristicile Comunitatilor Europene, privite ca organizatii internationale

Caracterul de organizatii internationale al Comunitatilor reiese, îndeosebi, din urmatoarele aspecte: I. Sunt rezultatul încheierii unor tratate între state nationale suverane. II. Sunt organizatii internationale regionale deschise, întrucât este prevazuta o procedura de aderare, valabila si posibila, pentru toate statele europene. Conditiile aderarii sunt de doua categorii: unele de natura politica, celelalte de natura juridica. Conditiile de fond, cu caracter politic, indispensabile aderarii sunt:

• existenta si functionarea unui regim politic democratic1, în statul aderent;

• asigurarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului;

Conditiile de fond, de ordin juridic, care trebuie îndeplinite de orice stat, în vederea aderarii, sunt:

• acceptarea fara rezerve a Tratatelor Comunitatilor si a scopului lor final de natura politica, ceea ce se traduce în drept prin recunoasterea prioritatii dreptului comunitar în raport cu dreptul national;

• recunoasterea aplicabilitatii imediate si directe a dreptului comunitar (Nu este necesara ratificarea de catre legislativul statului respectiv a normelor comunitare pentru a putea fi aplicate direct subiectelor de drept);

• recunoasterea caracterului obligatoriu al ordinii juridice comunitare.

III. Sunt organizatii internationale care au calitatea de persoane juridice, fiind subiecte, atât de drept privat, în interiorul si în exteriorul comunitatilor, cât si subiecte de drept international public. Se vorbeste, în acest sens, de acreditarea diplomatica a reprezentantilor statelor terte la Comunitati si de reprezentante diplomatice ale Comunitatilor în statele terte.

b) Caracteristicile Comunitatilor Europene, potrivit calitatii de asociatii economice integrate

1 Democratia trebuie înteleasa potrivit conceptiei liberale a statelor din vestul Europei.

28

Desi se îndreapta catre domeniul politic, primordial pentru Comunitatile Europene ramâne domeniul economic, si anume piata comuna. Piata comuna, ca realitate economica este, din punct de vedere juridic, o arie geografica unica ce se substituie ariilor geografice nationale si care functioneaza ca un tot unitar. Acestei arii unice i se aplica regulile Tratatelor Constitutive si regulile emanate de la institutiile comunitare, reguli ce decurg, în mod implicit, din principiile economiei de piata. Masurile de ordin juridic, care au însotit formarea pietei comune, au fost, în principal:

• suprimarea barierelor vamale nationale si a tarifelor adiacente si înlocuirea taxelor vamale fata de terti cu un set de taxe comune, permitându-se astfel, libera circulatie a bunurilor, în conditii de egalitate pentru agentii economici din spatiul comunitar;

• interzicerea oricaror masuri de protectie directa sau indirecta a producatorilor proprii, prin taxari, contingentari, ajutoare din partea statului sub forma subventiilor si alte asemenea masuri; sunt interzise, de asemenea, orice masuri de limitare a concurentei sau de limitare a pietei comune (protectia concurentei) ;

• înlaturarea tuturor discriminarilor de natura publica sau privata, bazate pe nationalitate sau pe cetatenie.

c) Structura institutionala proprie, originala Structura institutionala proprie, originala a Comunitatilor Europene consta în existenta si functionarea Consiliului Comunitatilor Europene, a Comisiei Europene, a Parlamentului European si a Curtii de justitie. Acestea dispun de o ordine juridica distincta, comunitara, alcatuita dintr-un sistem de norme cuprinse în tratate, în actele institutiilor comunitare, precum si în jurisprudenta Curtii de justitie.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Ø Ideea unitatii europene, printr-un acord al statelor, dateaza de la sfârsitul Evului Mediu. Dar primul demers în acest sens, într-un cadru organizat, a fost concretizat prin „Memorandumul asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana”, prezentat în anul 1930 de Aristide Briand, Societatii Natiunilor. Demersul a fost însa sortit esecului. Ø Procesul integrarii europene a fost declansat de Winston Churchill, prin discursul tinut la Universitatea din Zürich, pe

29

data de 19 septembrie 1946, în care a sustinut crearea progresiva a „Statelor Unite ale Europei”. Ø Contradictia dintre integrare si suveranitate a facut ca primele eforturi, în vederea constructiei solidaritatii europene, sa urmeze reteta cooperarii interstatale. S-au creat astfel trei categorii de organizatii internationale: organizatii de cooperare militara, organizatii de cooperare economica si organizatii de cooperare politica. Aceste organizatii de cooperare internationala s-au dovedit incapabile sa redea importanta Europei, potrivit aspiratiilor europenilor, motiv pentru care a fost necesara cautarea unei metode diferite, care sa conduca la o adevarata integrare europeana. Ø La 9 mai 1950, prin celebra Declaratie a lui Robert Schuman, se lanseaza formula integrarii economice sectoriale, potrivit conceptiei functionaliste. Acceptarea acestei formule conduce la încheierea Tratatului de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951, prin care se instituie Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului. Se realizeaza astfel, pentru prima data în istoria Europei, transferul unor atributii din sfera suveranitatii statale în competenta unor institutii comunitare, prevazute într-un tratat. Ø Procesul constructiei comunitare, care si-a gasit formula general agreata de satele europene, odata cu succesul Tratatelor de la Roma, semnate la 25 martie 1957, va prezenta, pe parcursul desfasurarii sale, urmatoarele trasaturi caracteristice: • Pozitia dominanta a C.E.E., care are o sfera de cuprindere

globala, asupra Comunitatilor sectoriale C.E.C.O. si C.E.E.A., întrucât numai integrarea economica globala este capabila sa conduca la o integrare politica.

• Manifestarea tensiunii permanente între conceptia federalista, supranationala si viziunea interguvernamentala a constructiei europene, determinata de contradictia dintre interesele nationale si interesele europene.

• Tendinta constanta de extindere a domeniului interventiei comunitare.

• Atractia durabila exercitata de Comunitati asupra statelor europene, care a condus la extinderea spectaculoasa a acestora. Daca în 1958 existau 6 state comunitare, în 2005 numarul lor a crescut la 25, si extinderea este departe de a se fi încheiat.

30

Ø Apartenenta la Comunitati nu este limitata la fondatori, întrucât acestea au vocatie continentala. De aceea, Tratatele ofera, în termeni similari, posibilitatea de aderare ulterioara, pentru statele europene care nu au participat la constituirea Comunitatilor. Totusi, acceptarea de noi membri este destul de restrictiva, datorita conditiilor impuse tarilor candidate si a necesitatii acordului unanim al statelor membre. Ø La modul sintetic, Comunitatile europene prezinta 3 grupe de caracteristici esentiale: sunt organizatii internationale, sunt asociatii economice integrate, au o structura institutionala proprie, originala.

ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE 1. Prezentati evolutia ideilor privind unitatea europeana. 2. Ce consecinte a avut Congresul Europei de la Haga, din 7 –11 mai 1948 ? 3. Prezentati cele trei categorii de organizatii internationale de cooperare, prin care s-a încercat, dupa cel de-al doilea razboi mondial, constructia solidaritatii europene. 4. Explicati premisele care au determinat demararea constructiei europene prin utilizarea conceptiei functionaliste. 5. Prezentati sintetic problematica aderarii la Comunitatile Europene. 6. Explicati caracteristicile generale ale Comunitatilor Europene.

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. România a stabilit primele relatii cu Comunitatea Economica Europeana în anul:

a. 1997; b. 1995; c. 1993; d. 1974.

2. Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana:

a. s-au finalizat în decembrie 2004; b. s-au finalizat în iunie 2003; c. nu s-au finalizat;

31

d. înca nu au început. 3. Comunitatea Economica Europeana a fost constituita prin:

a. Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951; b. Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957; c. Tratatul de la Zürich, semnat la 19 septembrie 1946; d. Tratatul de la Londra, semnat la 5 mai 1949.

4. Se dau propozitiile: A – Uniunea Parlamentara Europeana l-a avut ca lider pe Richard von Coudenhove-Kalergi. B – Congresul Europei de la Haga, din 7-11 mai 1948, a fost o reuniune de reprezentanti ai guvernelor europene. C - Congresul Europei de la Haga, din 7-11 mai 1948, nu a reusit sa ajunga la formularea unei propuneri privind organizarea solidaritatii Europei Occidentale. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa;

c. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata.

5. Se dau propozitiile: A – Uniunea Occidentala nu a avut un caracter militar. B – N.A.T.O. a fost creata prin Tratatul de la Washington din 1950. C – Succesoarea Uniunii Occidentale este Uniunea Europei Occidentale. D – Curtea Europeana a Drepturilor Omului functioneaza în cadrul Consiliului Europei. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

c. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata;

32

e. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este falsa.

6. Propunerea lui Robert Schuman, privind plasarea ansamblului productiei de carbune si otel sub o Înalta Autoritate comuna, a primit raspuns favorabil din partea urmato rului grup de state :

a. Marea Britanie, R.F. a Germaniei, Italia ; b. Spania, Olanda, Luxemburg ; c. Belgia, Olanda, Luxemburg; d. Austria, Belgia, Italia.

7. Atribuirea de competente Comunitatilor Europene:

a. întareste suveranitatea statelor membre; b. nu afecteaza suveranitatea statelor membre; c. limiteaza suveranitatea statelor membre; d. înlatura suveranitatea statelor membre.

8. Tratatul prin care s-a constituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, a fost încheiat:

a. pe o perioada de 20 de ani; b. pe o perioada de 50 de ani; c. pe o perioada de 70 de ani; d. pe o perioada nelimitata.

9. Care dintre tarile membre ale C.E.C.O. nu a ratificat Tratatul instituind Comunitatea Europeana de Aparare ?

a. Franta. b. R. F. a Germaniei. c. Italia. d. Belgia.

10. Se dau propozitiile: A – Tratatul instituind C.E.E. este cel mai important dintre Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene. B – Odata cu înlaturarea barierelor vamale dintre statele C.E.E. n-a mai existat nici o piedica în calea liberei circulatii a bunurilor. C – Potrivit locului conferit institutiilor comunitare, Tratatul C.E.E. reprezinta un regres pentru caracterul supranational al formei de organizare a Comunitatilor, fata de Tratatul C.E.C.O. D – Caracterul definitiv al aderarii la comunitati este absolut. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata, propozitia D este falsa;

33

c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata.

CAPITOLUL 2

EVOLUTIA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANA

2.1. Aprofundarea integrarii

2.2. Extinderea Comunitatilor Europene

2.3. Relatiile Comunitatilor, respectiv ale Uniu-nii Europene, cu tarile din Europa Centrala si Orientala

2.4. Aspecte privind integrarea României în

Uniunea Europeana

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite:

• Cunoasterea procesului de aprofundare si extindere a integrarii europene;

• Cunoasterea tendintelor integrarii europene, dupa prabusirea lagarului socialist;

34

• Întelegerea problematicii integrarii României în Uniunea Europeana

Evolutia procesului de integrare europeana, care a fost

determinata atât de factorii interni din tarile membre, cât si de climatul international, are doua dimensiuni: aprofundarea integrarii si extinderea Comunitatilor.1

2.1. Aprofundarea integrarii

Vointa de aprofundare a integrarii, în primul rând de natura economica, dar si sub aspect politic, a condus la încheierea Actului unic european (1986), a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea europeana (1992), a Tratatului de la Amsterdam (1997) si a Tratatului de la Nisa (2001).

Actul unic european, semnat la Luxemburg în februarie 1986 si intrat în vigoare la 1 iulie 1987, a fost denumit ”unic”, deoarece cuprinde doua categorii de dispozitii de natura diferita: dispozitii privind cooperarea în domeniul politicii externe si dispozitii de revizuire a tratatelor comunitare în vederea desavârsirii pietei comune. ”Unicitatea” actului nu exclude utilizarea unui regim de reglementare dualist. Politica externa comuna a statelor membre este reglementata potrivit principiilor cooperarii internationale, iar desavârsirea pietei comune potrivit principiilor integrarii.

Cooperarea în domeniul politicii externe, reglementata prin art.30 din Actul unic european, consta în angajamentul semnatarilor de a se consulta reciproc în vederea stabilirii unei pozitii comune cu privire la anumite probleme internationale. Aceasta pozitie o data stabilita, ea devine un punct de referinta pentru politica externa a fiecarui stat semnatar.

Revizuirea tratatelor comunitare a urmarit realizarea ”Marii piete interne”, la sfârsitul anului 1992, precum si stabilirea unor noi domenii de actiune pentru Comunitatea Economica Europeana. ”Marea piata interna” sau ”Piata interna” este o redefinire mai completa a ”Pietei comune”. Ea este definita la art.7A din Actul unic european ca fiind ”un spatiu fara frontiere interioare, în care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata potrivit dispozitiilor prezentului tratat.” Aceasta piata urma sa se realizeze pe doua cai: prin intermediul dreptului comunitar, în anumite domenii, (tarife externe, prestarea libera a serviciilor, transporturi aeriene si navale, libera circulatie a

1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp. 3-19; Philippe MANIN, op.cit. pp. 17-30.

35

capitalurilor) si prin armonizarea legislatiilor nationale, potrivit obiectivelor pietei interne.

Actul unic european opereaza si câteva modificari privind institutiile comunitare. Aspectul cel mai important este însa consacrarea juridica a Consiliului European, format din sefii de stat sau de guvern din tarile membre. Consiliul European este un organ de cooperare politica cu o natura juridica neprecizata. Pe de o parte, el nu face parte dintre institutiile comunitare deoarece nu este prevazut ca atare în tratate, însa pe de alta parte, el este organul suprem al cooperarii politice europene si se întruneste de cel putin doua ori pe an.

Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeana, semnat la 7 februarie 1992 si intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, este deosebit de complex, având 17 protocoale si 33 de declaratii anexe.

Potrivit art. B din acest tratat, obiectivele Uniunii sunt: - realizarea unei piete interne fara obstacole, o mai mare

coeziune economica si sociala, instituirea monedei unice;

- afirmarea unei identitati internationale a Uniunii, prin intermediul politicii externe si de securitate comune;

- instituirea calitatii de cetatean al Uniunii Europene; - asigurarea pe teritoriul Uniunii a libertatii, securitatii si

justitiei; - continuarea aprofundarii integrarii, prin intermediul

dreptului comunitar. Tratatul de la Maastricht înglobeaza Comunitatile Europene

în Uniunea Europeana si instituie noi forme de cooperare interguvernamentala în domeniul politicii externe si de securitate comune si în domeniul justitiei si afacerilor interne. De asemenea, stabileste statutul Consiliului European, care devine astfel unicul organ specific Uniunii Europene, având ca misiune impulsionarea dezvoltarii Uniunii si definirea orientarilor politice generale.

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si intrat în vigoare la 1 mai 1999, reprezinta o revizuire a Tratatului de la Maastricht.

Aceasta revizuire a fost determinata de doua motive: esecurile înregistrate în cooperarea interguvernamentala si perspectiva noilor extinderi.

Conferinta interguvernamentala care a precedat adoptarea Tratatului de la Amsterdam, a urmarit trei obiective:

- o mai buna adaptare la exigentele actiunii comunitare, prin trecerea unor domenii extracomunitare în C.E. si printr-o reglementare partial comunitara a cooperarii în domeniile justitiei si afacerilor interne;

36

- o întarire a legitimitatii procesului decizional, adica o noua legitimitate politica prin modificarea mecanismelor de functionare si a bazei politice a institutiilor comunitare;

- o adaptare a institutiilor la exigentele viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene.

Contradictiile determinate de urmarirea simultana a acestor obiective, precum si divergentele dintre statele membre, pe parcursul negocierilor, au facut ca Tratatul de la Amsterdam sa le realizeze doar partial.

Tratatul de la Nisa, semnat în februarie 2001 si intrat în vigoare la 01.02.2003, rezolva anumite probleme institutionale care nu au putut fi rezolvate prin Tratatul de la Amsterdam si are în vedere reorganizarea sistemului comunitar, astfel încât acesta sa poata functiona satisfacator, în perspectiva noilor extinderi ale Uniunii.

Având în vedere ca, la acea data nu se stia ordinea si momentul aderarii tarilor candidate, unele modificari aduse institutiilor comunitare (îndeosebi cele referitoare la repartizarea locurilor în Parlamentul European, alcatuirea Comisiei Europene si sistemul de adoptare a deciziilor cu majoritate calificata de catre Consiliul Uniunii European) au în vedere o Uniune alcatuita din 15 state membre; Tratatul fixeaza însa, principiile si metodele de evolutie ale acestui sistem pe masura ce Uniunea se va largi, aspectele privind statele candidate urmând sa fie reglementate prin tratatele de aderare. 2.2. Extinderea Comunitatilor Europene

Extinderea Comunitatilor Europene consta în aderarea a înca 19 state, realizata în 5 etape succesive, astfel încât, în prezent, comunitatile reunesc 25 state membre.1

Prima extindere s-a produs prin aderarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei. Este interesant de remarcat ca, actele de aderare au fost încheiate la 22 ianuarie 1972, cu patru tari: Marea Britanie, Irlanda, Danemarca si Norvegia. Însa, în urma referendumului de ratificare, Norvegia a refuzat aderarea. Aceasta prima extindere a devenit efectiva la 1 ianuarie 1973.

Din analiza actelor de aderare, ale acestei prime extinderi, au rezultat trei aspecte principale, valabile pentru orice aderare, si anume:

1 Reamintim ca, Tratatul de fuziune de la Bruxelles, semnat în 1965, precizeaza ca aderarea unui nou stat implica adeziunea indisociabila la toate cele 3 Comunitati, iar Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, semnat în 1992, a stabilit o procedura unica de aderare.

37

a) statul aderent trebuie sa accepte principiul ”acquis-ului comunitar”, adica scopul tratatelor, actele juridice comunitare adoptate de la constituirea comunitatilor pâna la data aderarii, precum si politicile comunitare1;

b) aderarea implica modificarea imediata a componentei institutiilor comunitare;

c) aderarea necesita masuri tranzitorii cu privire la înlaturarea barierelor tarifare, adoptarea tarifelor externe comune si apropierea, pe etape, de preturile agricole comune.2

A doua extindere s-a produs prin aderarea Greciei. Tara asociata la Comunitatea Economica Europeana din anul 1961, Grecia a încheiat tratatul de aderare la 28 mai 1979, care a intrat în vigoare la începutul anului 1981. Aderarea Greciei, pregatita printr-un acord de asociere, dovedeste interesul Comunitatilor fata de sudul Europei si a condus la accentuarea decalajului dintre nivelurile de dezvoltare ale tarilor comunitare.

A treia extindere s-a produs prin aderarea Portugaliei si Spaniei. Negocierile de aderare au început în anul 1978, aderarea devenind efectiva la 12 iulie 1985. Pentru Portugalia si Spania admiterea în Comunitati a avut si o semnificatie politica. Li s-a dat astfel un ”atestat” ca si-au consolidat democratia si s-au orientat spre valorile Europei occidentale. Pentru Comunitati, aderarea acestor tari a provocat unele dificultati, si anume: marirea productiei agricole excedentare, armonizarea dificila cu acordurile încheiate cu tarile mediteraneene, îngreunarea functionarii institutiilor comunitare.

A patra extindere s-a produs prin aderarea Austriei, Finlandei si Suediei. Negocierile de aderare au început în februarie 1993, tratatele de aderare au fost semnate la 24 iunie 1994 si aderarea a devenit efectiva la 1 ianuarie 1995. Mentionam ca, pentru a doua oara Norvegia a refuzat aderarea la Comunitati, în urma unui referendum national.

Aderarea Austriei, Finlandei si Suediei a fost facilitata de nivelul ridicat de dezvoltare a acestor tari si de numarul redus al populatiei.

A cincia extindere s-a produs prin aderarea, la 1 mai 2004, pe baza Tratatului semnat la Atena pe 16 aprilie 2003, a înca 10 state, si anume: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Aceasta a fost cea mai

1 Prin ”politici comunitare” se întelege actiunile conduse direct de institutiile comunitare si actiunile statelor membre a caror concertare si armonizare este asigurata de Comunitate ( Jean-Claude GAUTRON, Droit européen, 9e édition, Ed. DALLOZ, Paris-1999 p.231). 2 Ibidem, p.72.

38

mare extindere din istoria Comunitatilor, respectiv a Uniunii Europene, si a provocat îngrijorari, legate mai ales de nivelul redus de dezvoltare al tarilor aderente.

În concluzie, trebuie observat ca, de la constituire, pâna la Tratatul de la Maastricht, Comunitatile au cunoscut o dezvoltare caracteristica, marcata de apropierea partiala a celor trei Comunitati, de mai multe extinderi geografice si de revizuirea Comunitatilor operata prin Actul unic european, în 1986, care introduce în plus cooperarea în domeniul politicii externe si recunoaste principalul organ de cooperare politica, si anume Consiliul European. Începând cu Tratatul de la Maastricht (1992) Comunitatile Europene sunt înglobate în Uniunea Europeana, fara a-si pierde însa caracteristicile si identitatea juridica. Între Comunitati, în special Comunitatea Europeana ( a se observa ca sigla C.E.E. a fost înlocuita cu C.E.) si Uniunea Europeana, care cuprinde în plus politici si forme de cooperare interioare si exterioare Comunitatilor1, exista legaturi complexe. Tratatul de la Amsterdam, din 1997, îmbunatateste sistemul Uniunii Europene, atât prin modificari privind organizarea si functionarea institutiilor, cât si prin trecerea unor domenii extracomunitare în Comunitatea Europeana si prin reglementarea comunitara, în mod partial, a cooperarii în domeniile justitiei si afacerilor interne.

În fine, Tratatul de la Nisa largeste domeniul comunitar, perfectioneaza cooperarea, si pune bazele reorganizarii sistemului comunitar, în vederea urmatoarelor extinderi ale Uniunii.

2.3. Relatiile Comunitatilor, respectiv ale Uniu-

nii Europene, cu tarile din Europa Centrala si Orientala

Dupa prabusirea lagarului socialist si încheierea razboiului

rece, relatiile dintre Comunitatile Europene si tarile din Europa Centrala si Orientala au urmarit, într-o prima faza, apropierea, prin intermediul ajutoarelor comunitare si al acordurilor de asociere, urmând ca, atunci când vor fi îndeplinite conditiile necesare, aceste tari sa adere la Uniunea Europeana.2

În general, acordurile de asociere reglementeaza la modul privilegiat relatiile, în special cele economice, dintre Comunitatea Europeana si statele membre pe de o parte si statul asociat, pe de alta parte. Acordurile de asociere cu statele din Europa Centrala si Orientala nu implica în mod necesar aderarea, dar în preambul prevad o clauza evolutiva, în sensul ca asocierea va ajuta statul

1 Este vorba de politica externa si de securitate comuna si de cooperarea în domeniile justitiei si afacerilor interne. 2 Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp.57-61.

39

respectiv sa atinga, pe etape, standardele necesare pentru aderare.

Primele state din Europa Centrala si Orientala, care au încheiat acorduri de asociere, în anul 1991, au fost: Polonia, Ungaria si Cehoslovacia. Au urmat, în anul 1993, Bulgaria si România, apoi Tarile Baltice si Slovenia.

Comisia Europeana, a avizat începerea negocierilor de aderare, în iulie 1997, pentru 5 tari asociate, si anume: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia si Estonia.

Pentru a nu descuraja celelalte tari candidate la aderare, Consiliul European de la Luxemburg, din decembrie 1997, a organizat o Conferinta europeana permanenta deschisa tuturor celor 10 tari europene asociate1, la care se adauga Cipru, Malta si Turcia2, conferinta care se ocupa de pregatirea lor pentru aderare.

În urma deciziei Consiliului European din decembrie 1999, de la Helsinki, la începutul anului 2000 s-a declansat procesul de negociere, în vederea aderarii, simultan, cu toate tarile candidate, inclusiv România3, mai putin Turcia.

Reamintim ca, extinderea Uniunii Europene, prin primirea statelor din Europa Centrala si Orientala , presupune, pe de o parte, îndeplinirea anumitor conditii de catre tarile candidate, iar, pe de alta parte, pregatirea Uniunii Europene în vederea primirii unui numar mare de noi membri.

Referitor la primul aspect, Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, a precizat conditiile impuse pentru statele candidate mentionate, dupa cum urmeaza:

I. conditii politice, si anume, un regim politic democratic, stat de drept, respectarea drepturilor omului si ale minoritatilor, conditii confirmate, în linii mari, prin Tratatul de la Amsterdam;

II. conditii economice, si anume, economie de piata functionala, capacitate concurentiala, capacitatea de a participa la uniunea economica si monetara prevazuta de Tratatul de la Maastricht.

La rândul sau, Comisia Europeana a adaugat conditia capacitatii administrative si institutionale a tarilor candidate de a aplica, pe plan administrativ si judiciar, acquis-ul comunitar4.

În ceea ce priveste pregatirea Uniunii Europene în vederea aderarii tarilor candidate, acest aspect, dupa cum am vazut, a facut obiectul Tratatului de la Nisa.

1 Este vorba de: Polonia, România, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Letonia, Slovenia si Estonia. 2 Turcia a refuzat participarea, deoarece a considerat ca merita un regim aparte de aderare. 3 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.18. 4 Ibidem, p.60.

40

Cel de-al cincilea proces de extindere a Uniunii Europene a fost decis de Consiliul European, care a avut loc în 12-13 decembrie 2002, la Copenhaga. Decizia luata cu acest prilej este urmatoarea:

- un numar de 10 tari ( Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) vor adera la 1 mai 2004, Uniunea Europeana ajungând astfel la un numar de 25 state membre;

- Bulgaria si România vor putea adera la Uniunea Europeana, daca vor îndeplini conditiile, începând cu 1 ianuarie 2007;

- Decizia privind deschiderea negocierilor si fixarea datei de aderare pentru Turcia va fi luata pâna la sfârsitul anului 2004.

Drept urmare: • La 16 aprilie 2003, s-a semnat la Atena Tratatul de

aderare pentru Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Aderarea a devenit efectiva la 1 mai 2004.

• Tratatul de aderare a Bulgariei si României a fost semnat la Luxemburg, pe data de 25 aprilie 2005. Aderarea va deveni efectiva, dupa toate probabilitatile, la 1 ianuarie 2007.

• Negocierile de aderare a Turciei vor începe pe 3 octombrie 2005, aderarea fiind preconizata pentru 2014.

2.4. Aspecte privind integrarea României în

Uniunea Europeana Într-o expunere sintetica, relatiile României cu blocul statelor comunitare au cunoscut urmatoarea evolutie: Ø România a fost prima tara din Europa Centrala si Orientala

care a stabilit relatii cu Comunitatea Europeana, înca din timpul regimului comunist. Astfel, în anul 1974, România a fost inclusa în Sistemul Generalizat de Preferinte ale Comunitatii. În anul 1980, România a încheiat, în cadrul mentionat, un acord asupra produselor industriale, însa din cauza imaginii în declin a regimului Ceausescu, relatiile s-au deteriorat.1

Ø La 1 februarie 1993, s-a semnat la Bruxelles Acordul European de asociere a României la Uniunea Europeana. Acesta a fost

1 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.116.

41

ratificat prin Legea nr. 20 din 6 aprilie 19931, si a intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

Ø La 22 iunie 1995, România depune oficial cererea de aderare la Uniunea Europeana. Pe 16 iulie 1997, Comisia Europeana a prezentat Parlamentului European documentul „Agenda 2000” – o strategie detaliata privind consolidarea si extinderea Uniunii, în cadrul careia propunea si acceptarea cererii de aderare a României. Totodata, Comisia a recomandat un nou cadru pentru sprijinirea tarilor candidate – Parteneriatul pentru Aderare. Propunerile Comisiei Europene au fost aprobate de Consiliul Uniunii Europene, în decembrie 1997. Cu aceasta ocazie, s-a decis ca Parteneriatul pentru Aderare va fi trasatura-cheie a strategiei îmbunatatite de pre-aderare, prin care se vor mobiliza, într-o singura structura, toate formele de asistenta, pentru fiecare tara a carei candidatura a fost acceptata. Parteneriatul de Aderare cu România a fost adoptat de Comisia Europeana în martie 1998, în urma consultarilor cu România si pe baza principiilor, prioritatilor, obiectivelor intermediare si conditiilor decise de Consiliul Uniunii Europene. Urmarirea progreselor realizate de România si semnalarea problemelor de rezolvat fac obiectul rapoartelor anuale de tara, pe care Comisia Europeana la prezinta Consiliului Uniunii Europene. Primul raport periodic a fost publicat în noiembrie 1998.2

Ø În decembrie 1999, Consiliul Uniunii Europene decide începerea negocierilor de aderare cu România, iar în februarie 2000, acestea sunt lansate oficial. Domeniile pe care le acopera negocierile de aderare la Uniunea Europeana sunt structurate în 30 de capitole, care cuprind întregul acquis comunitar, la care se poate adauga un capitol pentru probleme diverse, daca ramân aspecte nelamurite, dupa cu urmeaza: Capitolul 1: Libera circulatie a marfurilor Capitolul 2: Libera circulatie a persoanelor Capitolul 3: Libera circulatie a serviciilor Capitolul 4: Libera circulatie a capitalurilor Capitolul 5: Dreptul societatilor comerciale Capitolul 6: Politica în domeniul concurentei Capitolul 7: Agricultura Capitolul 8: Pescuitul Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor Capitolul 10: Impozitarea Capitolul 11: Uniunea economica si monetara

1 Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.73 din 12.04.1993. 2 Manual pe probleme de aderare la Uniunea Europeana pentru Asociatiile autoritatilor locale si regionale din România si membrii lor, Bucuresti-2000, Programul PHARE RO 9707.01, pp.31,32.

42

Capitolul 12: Statistica Capitolul 13: Politicile sociale si ocuparea fortei de munca Capitolul 14: Energia Capitolul 15: Politica industriala Capitolul 16: Întreprinderi mici si mijlocii Capitolul 17: Stiinta si cercetare Capitolul 18: Educatie, formare profesionala si tineret Capitolul 19: Telecomunicatii si tehnologia informatiei Capitolul 20: Cultura si politica în domeniul audiovizualului

Capitolul 21: Politica regionala si coordonarea instrumente-lor structurale Capitolul 22: Protectia mediului înconjurator Capitolul 23: Protectia consumatorilor si a sanatatii Capitolul 24: Justitie si afaceri interne Capitolul 25: Uniune vamala Capitolul 26: Relatii externe Capitolul 27: Politica externa si de securitate comuna Capitolul 28: Control financiar Capitolul 29: Dispozitii financiare si bugetare Capitolul 30: Institutii Capitolul 31: Diverse

În cursul anului 2000, România a deschis 9 capitole de negociere, dintre cele mentionate si a închis provizoriu 6. În anul 2001 au mai fost deschise 8 capitole de negociere si au fost închise provizoriu 3. În anul 2002 au fost deschise cele 13 capitole de negociere ramase, si au fost închise provizoriu 7. În anul 2003 au mai fost închise provizoriu 6 capitole de negociere. În fine, în anul 2004 au fost închise ultimele 8 capitole ramase, finalizându-se astfel negocierile. Mentionam ca, ultimele doua capitole, prin care s-a finalizat procesul de negociere, au fost încheiate în decembrie 2004 si privesc „Politica în domeniul concurentei” si „Justitia si Afacerile Interne”.1

Ø Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeana a fost semnat la Luxemburg, pe data de 25 aprilie 2005. Aderarea va deveni efectiva din ianuarie 2007, potrivit obiectivului stabilit de Consiliul European din decembrie 2002 de la Copenhaga2, daca nu cumva va fi activata clauza de salvgardare. Clauza de salvgardare este reglementata în art. 37, 38 si 39 din Tratatul de aderarea a Bulgariei si României la Uniunea Europeana.3 Aceasta sintagma desemneaza masurile de protectie a Uniunii Europene si a statelor membre, precum si conditiile si

1 Irina CRISTEA, Negocierile cu UE sunt gata, Jurnalul National din 29 decembrie 2004, p.40. 2 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.116. 3 www.mie.ro

43

procedura de aplicare a acestora, în situatia neîndeplinirii de catre tarile aderente a angajamentelor asumate în contextul negocierilor de aderare. Neîndeplinirea angajamentelor trebuie sa fie de natura a determina o perturbare semnificativa a bunei functionari a pietei interne. Clauza de salvgardare poate fi activata, atât pâna la data aderarii, cât si în termen de 3 ani de la aderare. Masurile de salvgardare luate înainte de aderare determina amânarea aderarii cu un an, pâna la 1 ianuarie 2008. Masurile de salvgardare post-aderare pot lua forma suspendarii aplicarii normelor comunitare corespunzatoare, în relatiile dintre România si oricare alt sau alte state comunitare.

Referitor la negocierile de aderare se impun câteva precizari1, pe care le vom face în cele ce urmeaza. Partile implicate în negociere au fost Guvernul României si Comisia Europeana, care reprezinta atât Uniunea Europeana cât si statele membre. Din partea Guvernului României, negocierile au fost derulate de Ministerul Integrarii Europene si Delegatia Nationala de Negociere a Aderarii României la Uniunea Europeana. Procedura de negociere a utilizat forma scrisa a documentelor de pozitie, care se transmit între parti. Documentele de pozitie a României pentru fiecare capitol de negociere au fost elaborate de catre Delegatia Nationala de Negociere a Aderarii României la Uniunea Europeana si au fost adopte de Guvernul României, dupa care s-au transmis oficial Consiliului Uniunii Europene, prin intermediul Comisiei. Documentele de pozitie comuna a Uniunii Europene s-au elaborat de catre Comisia Europeana, cu consultarea statelor membre si au fost adoptate de catre Consiliu. Pentru a se ajunge la elaborarea documentelor de pozitie au avut loc negocieri directe, în cadrul Conferintelor de aderare periodice, care au fost întâlniri directe între delegatiile de negociere ale Uniunii si ale României. Deschiderea unui capitol de negociere este conditionata de atingerea unui nivel considerat minim de catre Uniunea Europeana, în ceea ce priveste adoptarea si aplicarea acquis-ului comunitar, precum si de realizarea unor programe bine fundamentate si credibile de îndeplinire, pe viitor, a cerintelor de aderare. Închiderea provizorie a capitolului este conditionata de realizarea unor progrese semnificative în adoptarea acquis-ului comunitar. Aceasta presupune existenta unor institutii care sa aiba resursele umane si financiare (capacitatea administrativa) necesare aplicarii la nivel central si local a legislatiei armonizate 1 Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana. Întrebari si raspunsuri , Guvernul României, Ministerul Integrarii Europene, Delegatia Nationala de negociere a aderarii României la U.E., Bucuresti-2004, www.mie.ro

44

cu acquis-ului comunitar si care sa asigure monitorizarea respectarii angajamentelor asumate prin documentele de pozitie. Primul principiu al negocierilor consta în faptul ca nu se negociaza acquis-ul, ci doar conditiile de aplicare a acestuia, atât înainte de aderare, cât si dupa ce statul candidat devine membru al Uniunii. Conditiile de aplicare a acquis-ului comunitar dupa aderare se regasesc în perioadele de tranzitie si în derogari. Perioada de tranzitie este o exceptie cu caracter temporar de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu precis al unui capitol, solicitata de statul candidat sau de Uniunea Europeana, si înscrisa în mod expres în Tratatul de aderare. Derogarea este o exceptie permanenta de la aplicarea normelor comunitare într-un domeniu strict determinat. Ea poate lua sfârsit numai când normele la care se refera sunt abrogate sau modificate. Un al doilea principiu statueaza ca negocierile sunt încheiate doar atunci când s-au încheiat toate capitolele. Pâna atunci, capitolele deja negociate sunt încheiate doar provizoriu. Aceasta înseamna ca orice capitol poate fi redeschis, fie la initiativa statului candidat, fie la initiativa Uniunii. Din initiativa statului candidat, un capitol poate fi redeschis daca: s-a modificat acquis-ul comunitar si statul candidat nu îl poate aplica pâna la data convenita pentru aderare, fiindu-i necesare noi perioade de tranzitie; statului candidat i s-au modificat conditiile interne initiale si cere noi perioade de tranzitie. Uniunea Europeana poate cere redeschiderea unui capitol, daca statul candidat nu îsi respecta angajamentele, sau pentru a solicita noi perioade de tranzitie, ori a le renegocia pe cele deja agreate. Concluziile finale ale negocierii tuturor capitolelor se afla la baza redactarii Tratatului de aderare. În ceea ce priveste rezultatele negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeana1, precizam ca România a obtinut 50 de perioade de tranzitie, care îi vor permite, în calitate de stat membru al Uniunii, sa finalizeze reformele în anumite domenii. Un alt rezultat important al negocierilor consta în faptul ca, pentru perioada 2007 – 2009, România a obtinut, din parte Uniunii, angajamente în valoare de 11 miliarde €, din care 6 miliarde € sub forma de plati efective, evident, daca va avea capacitatea sa utilizeze aceasta suma.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE Ø Evolutia integrarii europene este un proces unitar complex, care pentru facilitarea întelegerii este abordat sub doua dimensiuni: constructia si extinderea sistemului

1 Irina CRISTEA, Negocierile cu UE sunt gata, Jurnalul National din 29 decembrie 2004, p.40.

45

comunitar. Prin constructie se întelege aprofundarea integrarii, în sensul întaririi legaturilor între tarile membre, atât prin metode de tip federal, cât si prin metode de tip cooperare. Prin extindere se întelege cresterea numarului de state membre. Aprofundarea integrarii si extinderea Comunitatilor formeaza însa o realitate unica. Aceste dimensiuni ale evolutiei integrarii se întrepatrund, astfel încât, uneori este greu de distins între masurile de aprofundare si cele de extindere, cum este cazul Tratatului de la Nisa.

Vointa de aprofundare a integrarii, în primul rând de natura economica, dar si sub aspect politic, a condus la încheierea Actului unic european (1986), a Tratatului de la Maastricht privind Uniunea europeana (1992) si a Tratatului de la Amsterdam (1997). • Actul semnat la Luxemburg, în februarie 1986, a fost

denumit ”unic” , deoarece cuprinde doua categorii de dispozitii de natura diferita (dispozitii privind cooperarea în domeniul politicii externe si dispozitii de revizuire a tratatelor comunitare în vederea desavârsirii pietei comune); Actul unic european opereaza si câteva modificari privind institutiile comunitare, dar aspectul cel mai important este consacrarea juridica a Consiliului European, format din sefii de stat sau de guvern din tarile membre, ca organ de cooperare politica .

• Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeana, semnat la 7 februarie 1992, înglobeaza Comunitatile europene în Uniunea Europeana si instituie noi forme de cooperare interguvernamentala în domeniul politicii externe si de securitate comune si în domeniul justitiei si afacerilor interne.

• Tratatul de la Amsterdam, încheiat la 2 octombrie 1997, reprezinta o revizuire a Tratatului de la Maastricht.

• Tratatul de la Nisa, semnat în februarie 2001, rezolva anumite probleme institutionale si reorganizeaza sistemul comunitar, astfel încât acesta sa poata functiona satisfacator si dupa aderarea tarilor din Europa Centrala si Orientala.

Extinderea Comunitatilor Europene consta în aderarea a înca 19 state, realizata în 5 etape succesive, astfel încât, în prezent, acestea reunesc 25 state membre: • prima extindere s-a produs prin aderarea Marii Britanii,

Irlandei si Danemarcei, în 1973; • a doua extindere s-a produs prin aderarea Greciei, în

1981; • a treia extindere s-a produs prin aderarea Portugaliei si

Spaniei, în 1985;

46

• a patra extindere s-a produs prin aderarea Austriei, Finlandei si Suediei, în 1995;

• a cincia extindere s-a produs prin aderarea Cehiei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei si Ungariei, în 2004.

Ø Dupa prabusirea lagarului socialist si încheierea razboiului rece, relatiile dintre Comunitatile Europene si tarile din Europa Centrala si Orientala au urmarit, într-o prima faza, apropierea, prin intermediul ajutoarelor comunitare si al acordurilor de asociere, urmând ca, atunci când vor fi îndeplinite conditiile necesare, aceste tari sa adere la Uniunea Europeana.

Referitor le extinderea Uniunii Europene, prin primirea de noi membri, din rândul tarilor Europei Centrale si Orientale, trebuie avute în vedere doua aspecte, si anume: • îndeplinirea anumitor conditii de catre tarile candidate (este

vorba despre criterii politice si economice, la care se adauga conditia capacitatii administrative si institutionale a tarilor candidate de a aplica, pe plan administrativ si judiciar, acquis-ul comunitar);

• pregatirea Uniunii Europene în vederea aderarii tarilor asociate, aceasta chestiune facând obiectul Tratatului de la Nisa.

Ø Referitor la aderarea României, retinem urmatoarele aspecte: • România a fost prima tara din Europa Centrala si Orientala

care a stabilit relatii cu Comunitatea Europeana, înca din anul 1974;

• Acordul European de asociere a României la Uniunea Europeana s-a încheiat la 1 februarie 1993;

• România a depus cererea de aderare în anul 1995, aceasta fiind acceptata în anul 1997;

• Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana au început în februarie 2000 si s-au încheiat în decembrie 2004;

• Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeana s-a semnat la Luxemburg, pe data de 25 aprilie 2005;

• Aderarea României la Uniunea Europeana este prevazuta pentru luna ianuarie 2007.

ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE

47

1. Prezentati sintetic procesul de aprofundare a integrarii europene. 2. Prezentati sintetic extinderea procesului de integrare europeana. 3. Prezentati evolutia relatiilor tarilor din Europa Centrala si Orientala cu blocul tarilor comunitare. 4. În ce situatie se afla România, sub aspectul integrarii europene? 5. Expuneti aspectele esentiale ale procesului de negociere a aderarii României la Uniunea Europeana.

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Consiliul European a fost consacrat juridic prin:

a. Actul unic european; b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de la Nisa.

2. Înglobarea Comunitatilor Europene în Uniunea Europeana are

loc prin: a. Actul unic european; b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de fuziune de la Bruxelles.

3. Care dintre urmatoarele afirmatii este corecta:

a. extinderea Comunitatilor europene s-a realizat prin aderarea simultana a 9 state europene;

b. Actul de la Luxemburg a fost denumit ”Unic” pentru ca a instituit o Comisie unica si un Consiliu unic pentru Comunitatile europene;

c. Ultima extindere a Comunitatilor europene a fost si prima extindere a Uniunii Europene;

d. Ultima extindere a Uniunii Europene s-a produs pe baza Tratatului semnat la Atena, în anul 2003.

4. În cadrul primei extinderi a Comunitatilor Europene, a aderat urmatorul grup de state:

a. Marea Britanie si Norvegia; b. Irlanda si Spania; c. Danemarca si Irlanda; d. Austria si Finlanda.

48

5. Fac parte din primul grup de state, din Europa Centrala si Orientala, care au încheiat acorduri de asociere în vederea aderarii la Uniunea Europeana, urmatoarele doua:

a. Bulgaria si Slovenia; b. Polonia si Ungaria; c. România si Cehoslovacia; d. Estonia si Letonia.

6. Se dau propozitiile: A – Conditiile impuse pentru aderarea la Uniunea Europeana a tarilor din Europa Centrala si Orientala au fost precizate de Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993. B – Bulgaria si Turcia fac parte din grupul tarilor care au aderat la Uniunea Europeana în anul 2004. C – Acordurile de asociere, încheiate de Uniunea Europeana si statele membre cu tarile din Europa Centrala si Orientala, implica în mod necesar aderarea. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa,

c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa.

7. Se dau propozitiile: A – România va adera la Uniunea Europeana, fara adoptarea unui Parteneriat pentru Aderare. B – Urmarirea progreselor realizate de România în vederea aderarii la Uniunea Europeana nu face obiectul unor rapoarte periodice ale Comisiei Europene. C – România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeana în anul 2003.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este falsa; b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa,

propozitia C este falsa, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata; d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este falsa. 8. Se dau propozitiile: A – La negocierile privind aderarea României la Uniunea Europeana, Comisia Europeana a reprezentat numai Uniunea Europeana. B – Documentele de pozitie a României, utilizate în cadrul negocierilor de aderare la

49

Uniunea Europeana, au fost adoptate de Guvernul României. C – Negocierile privind aderarea României la Uniunea Europeana au utilizat exclusiv forma scrisa, fara întâlniri directe între delegatiile de negociere.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata,

propozitia C este falsa; b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa,

propozitia C este adevarata, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este falsa; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este adevarata. 9. Alegeti dintre propozitiile de mai jos pe cea gresita:

a. Din partea României, negocierile de aderare la Uniunea Europeana au fost derulate de Parlament.

b. Un principiu al negocierilor de aderare la Uniunea Europeana consta în faptul ca nu se negociaza acquis-ul.

c. Perioadele de tranzitie, prevazute într-un tratat de aderare la Uniunea Europeana, reprezinta exceptii cu caracter temporar de la aplicare normelor comunitare.

d. Derogarea, prevazuta într-un tratat de aderare la Uniunea Europeana, este o exceptie permanenta de la aplicarea normelor comunitare, într-un domeniu strict determinat.

10. Se dau propozitiile: A – În cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, capitolele sunt încheiate doar provizoriu, pâna la încheierea tuturor capitolelor de negociere. B – Un capitol de negociere încheiat provizoriu poate fi redeschis la initiativa statului candidat. C – Un capitol de negociere încheiat provizoriu poate fi redeschis la initiativa Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este falsa, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa,

propozitia C este adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata,

propozitia C este falsa.

50

CAPITOLUL 3

SISTEMUL INSTITUTIONAL COMUNITAR

3.1. Aspecte generale si principii referitoare la sistemul institutional comunitar

3.2. Consiliul Uniunii Europene 3.2.1. Geneza Consiliului Uniunii Europene 3.2.2. Rolul si atributiile Consiliului Uniunii Europene

3.2.3. Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene 3.2.4. Organele auxiliare ale Consiliului Uniunii Europene

3.3. Comisia Comunitatilor Europene sau Comisia

Europeana 3.3.1. Componenta Comisiei Europene 3.3.2. Rolul si atributiile Comisiei Europene 3.3.3. Organizarea si functionarea Comisiei Europene

3.4. Parlamentul European 3.4.1. Constituirea Parlamentului European 3.4.2. Statutul parlamentarilor europeni 3.4.3. Rolul si atributiile Parlamentului European 3.4.4. Organizarea si functionarea Parlamentului European 3.4.5. Mediatorul Uniunii Europene

3.5. Curtea de Justitie a Uniunii Europene 3.5.1. Structura Curtii 3.5.2. Statutul membrilor Curtii 3.5.3. Organizarea si functionarea Curtii 3.5.4. Tribunalul de Prima Instanta 3.6. Curtea de Conturi a Uniunii Europene

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite: • Întelegerea conceptiei si principiilor sistemului institutional comunitar; • Întelegerea rolului, organizarii si functionarii Consiliului Uniunii Europene; • Întelegerea rolului, organizarii si functionarii Comisiei Europene; • Întelegerea rolului, organizarii si functionarii Parlamentului European; • Întelegerea rolului, organizarii si functionarii Curtii de Justitie a Uniunii Europene • Întelegerea rolului, organizarii si functionarii Curtii de Conturi a Uniunii Europene

51

3.1. Aspecte generale si principii referitoare la sistemul institutional comunitar

Potrivit termenilor Tratatelor Constitutive, pentru realizarea obiectivelor celor trei comunitati, s-au creat câte patru institutii, care constituie fundamentul si motorul integrarii europene, si care pot fi clasificate astfel: I. Organe de decizie, cu denumirea generica de Consiliu. Aici se înscriu: Consiliul Special al Ministrilor în cazul C.E.C.O., si Consiliul, în cazul C.E.E. si C.E.E.A.; II. Organe executive, cu denumirea generica de Comisie. Este vorba de: Înalta Autoritate pentru C.E.C.O. si Comisia pentru C.E.E. si C.E.E.A.; III. Organe de control, cu denumirea generica de Adunare sau Parlament. Avem aici: Adunarea Comuna, în cazul C.E.C.O., si Adunarea, în cazul C.E.E. si C.E.E.A. IV. Organe jurisdictionale, cu denumirea de Curte de Justitie. Se observa ca, toate cele trei Comunitati au o structura institutionala identica, fapt care a facilitat ulterior fuziunea celor patru institutii specifice fiecarei comunitati, în patru institutii comune. Faptul ca, în cadrul comunitatilor s-a adoptat o structura de putere cvadripartita, în locul celei tripartite traditionale (legislativ, executiv, jurisdictional) reflecta o anumita filosofie a constructiei comunitare, si anume aceea de a realiza o armonizare a vointei statelor, cu vointa cetatenilor acestora si cu eficacitatea actiunii comunitare. Cele patru categorii de institutii comunitare reprezinta fiecare un anumit principiu al guvernarii, în sens larg, au un fundament politic si sociologic distinct si exprima, fiecare, o legitimitate proprie. Astfel, Consiliul reprezinta interesele statelor membre, Comisia promoveaza interesul comunitatilor în ansamblul lor, Parlamentul reprezinta cetatenii statelor membre si Curtea de Justitie apara dreptul comunitar, ordinea juridica a Comunitatilor. O interesanta consecinta a acestei conceptii este aceea ca, în cazul institutiilor comunitare nu se mai regaseste exercitiul celor trei puteri traditionale, potrivit caruia parlamentul exercita functia legislativa, guvernul exercita functia executiva si instantele judecatoresti aplica dreptul. Atributiile institutiilor comunitare au un caracter complex (în sensul de hibrid daca avem ca reper separatia clasica a puterilor în stat), functiile de putere, în sensul lor traditional, fiind dificil de delimitat si de situat, într-un mod riguros, în raport cu institutiile. Aceasta situatie se datoreste unor fragmentari si combinari ale "puterilor", în raport cu institutiile,

52

determinate de ratiuni pragmatice. Astfel, Consiliul este omologul puterii legislative, dar exercita si atributii importante care tin, traditional, de functia guvernamentala. Comisia exercita o parte importanta a puterii executive dar are si putere normativa derivata direct din tratate. Parlamentul, care este prin definitie si traditie institutia care legifereaza, exercita, în principal, functia de control. În fine, Curtea de Justitie nu se limiteaza la aplicarea dreptului, ci, prin jurisprudenta sa, creeaza drept. Aceasta situatie se explica prin faptul ca sistemul institutional al comunitatilor a fost proiectat potrivit altei cerinte decât sistemul statal bazat pe separatia puterilor. Cerinta, în cazul organizarii statale a puterii, este garantarea libertatii individuale, ceea ce a condus la separarea puterilor potrivit functiilor fundamentale ale statului. În cazul Comunitatilor, scopul este altul, si anume realizarea integrarii statelor europene prin intermediul unei formule institutionale eficace. Din acest motiv, formula utilizata este: institutie ? misiune ? mijloace. În acest fel s-a ajuns la cele patru categorii de institutii (în sensul de organe), având fiecare propria misiune, potrivit competentei atribuite prin tratate, si propriile mijloace de actiune (juridice, umane si materiale). Revenind la fuziunea institutiilor celor trei Comunitati, aceasta a început cu Tratatele de la Roma din 25 martie 1957. Conventia relativa la anumite institutii comune, semnata simultan cu aceste tratate, a stabilit sa fie puse efectiv în aplicare o singura Adunare si o singura Curte de Justitie pentru cele trei Comunitati. Prin Rezolutia din 20 martie 1958, aceasta Adunare a stabilit sa poarte denumirea de Adunare Parlamentara, iar prin Rezolutia din 30 martie 1962 a adoptat denumirea de "Parlament European". A urmat apoi Tratatul de la Bruxelles, din 8 aprilie 1965, cunoscut si sub numele de " Tratatul de fuziune", care a înlocuit, începând cu 1 august 1967, Înalta Autoritate a C.E.C.O., Comisia C.E.E. si Comisia C.E.E.A., printr-o Comisie unica si a înlocuit, de asemenea, cele trei Consilii, printr-un Consiliu unic al Comunitatilor Europene. Fuziunea institutiilor celor trei Comunitati nu a însemnat si fuzionarea Comunitatilor, întrucât, fiecare dintre cele patru institutii unice exercita trei categorii de atributii conferite prin cele trei tratate diferite, având obiecte distincte. Precizam ca, potrivit art.4 din tratatul CEE, sunt calificate ca institutii comunitare numai cele patru organe mentionate: Consiliul, Comisia, Parlamentul si Curtea de Justitie. Ulterior, prin Tratatul de la Bruxelles din 1975, privind revizuirea dispozitiilor bugetare, a fost înfiintata Curtea de Conturi, care a fost inclusa în rândul institutiilor comunitare de Tratatul de la Maastricht. Aceasta enumerare este limitativa, celelalte organe prevazute de tratate

53

sau create de institutiile comunitare nefiind institutii comunitare propriu-zise, întrucât au un alt regim juridic.1 Activitatea institutiilor comunitare este guvernata de trei principii generale: principiul autonomiei institutiilor comunitare, principiul competentelor atribuite si principiul echilibrului institutional.2 a) Principiul autonomiei institutiilor comunitare Autonomia institutiilor comunitare rezulta din Tratatele Constitutive. Autonomia nu presupune personalitate juridica pentru respectivele institutii, aceasta fiind recunoscuta doar comunitatilor. Autonomia se manifesta, în primul rând, prin faptul ca între institutiile comunitare nu exista relatii de subordonare. Autonomia mai confera institutiilor comunitare, ca regula, competenta de a-si adopta singure regulamentele de functionare, de a-si organiza singure serviciile, precum si competenta de a-si recruta si numi functionarii necesari. b) Principiul competentei atribuite Acesta semnifica limitarea actiunii institutiilor comunitare la exercitarea stricta a atributiilor conferite în mod expres prin Tratatele Constitutive. Cu alte cuvinte, institutiile comunitare nu pot exercita decât acea competenta care le-a fost atribuita prin tratatele mentionate. c) Principiul echilibrului institutional sau al cooperarii loiale Acest principiu a fost afirmat, pentru prima data în 1958, prin hotarârea Meroni 3 a Curtii de Justitie, si se bazeaza pe prevederile art.95 din Tratatul C.E.C.O. El semnifica separarea puterilor comunitare pe institutii si colaborarea dintre acestea. Separarea puterilor, ca parte a echilibrului institutional, interzice, ca regula, institutiilor comunitare sa delege sau sa transfere competenta ce le-a fost atribuita, unei alte institutii comunitare sau unui organ extracomunitar. În acelasi timp, o institutie comunitara nu are voie sa împiedice în nici un fel exercitarea de catre o alta institutie a atributiilor ce-i revin. Echilibrul institutional presupune si cooperarea între puteri, care se manifesta, în primul rând, prin participarea mai multor institutii, de pe pozitii relativ independente, la elaborarea unor normele juridice comunitare. Un ultim aspect general, privind institutiile comunitare, se refera la sediile acestora.4 Conform prevederilor Tratatelor

1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. p.49. 2 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 192-196. 3 Uzual, jurisprudenta Curtii de Justitie se citeaza prin numele uneia dintre parti, de regula reclamantul. Se citeaza ambele parti atunci când sunt implicate numai institutii comunitare si state membre. În mod riguros, hotarârea mentionata se citeaza astfel: C9/56(numarul cauzei), Meroni & Co. contra Înaltei Autoritati, 13 iunie 1958(data pronuntarii deciziei) 4 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.100,101.

54

Constitutive, sediile institutiilor comunitare se fixeaza printr-un acord al guvernelor statelor membre. Mult timp un asemenea acord nu s-a putut realiza datorita numeroaselor polemici dintre statele membre, determinate, mai ales, de ratiuni politice. În timp ce adeptii federalismului doreau o "capitala" unica, adeptii cooperarii cautau sa evite concentrarea institutiilor într-un singur stat. Pâna la urma, la 12 decembrie 1992, cu ocazia Consiliului European de la Edinburgh, s-a ajuns la un acord prin care s-a stabilit sediul institutiilor, dupa cum urmeaza:

a) Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde se tin 12 sesiuni plenare lunare, inclusiv sesiunea bugetara. Sesiunile plenare suplimentare se tin la Bruxelles. Secretariatul general al Parlamentului European si serviciile sale sunt plasate la Luxemburg.

b) Consiliul îsi are sediul la Bruxelles, dar în cursul lunilor aprilie, iunie si octombrie Consiliul îsi tine sesiunile la Luxemburg.

c) Comisia îsi are sediul la Bruxelles, însa anumite servicii functioneaza la Luxemburg

d) Curtea de Justitie si Curtea de conturi îsi au sediul la Luxemburg.

Problematica institutiilor comunitare a fost tratata în mod concordant de numerosi autori, astfel încât s-a ajuns la un fond comun de idei. În cele ce urmeaza vom prezenta sinteze ale constantelor doctrinare în materie.

3.2. Consiliul Uniunii Europene Sinteza constantelor doctrinare privind Consiliul Uniunii Europene1, pe care v-o supunem atentiei, cuprinde urmatoarele aspecte: cum s-a format Consiliul Uniunii Europene, rolul si atributiile sale, organizarea si functionarea sa, si o foarte succinta prezentare a organelor sale auxiliare.

3.2.1. Geneza Consiliului Uniunii Europene

La înfiintarea lor, fiecare dintre cele trei Comunitati Europene avea câte o institutie de aceeasi natura, si anume: Consiliul Special al Ministrilor în cazul C.E.C.O., Consiliul Comunitatii Economice Europene si Consiliul Comunitatii Europene a Energiei Atomice. Fiecare dintre aceste institutii s-a

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 198-212; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 122-125; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.95-102; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.50-57.

55

constituit si functiona în baza prevederilor tratatului care a instituit comunitatea respectiva. Prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles, din 1965, s-a constituit un Consiliu unic, care se substituie celor trei existente. Astfel, conform art.1 din acest tratat, noul Consiliu unic exercita competentele atribuite celor trei consilii initiale, prin tratatele de constituire ale comunitatilor respective, precum si competentele prevazute în Tratatul de fuziune. Potrivit art.2 al Tratatului de fuziune, Consiliul unic se compune din ministri reprezentanti ai guvernelor statelor membre. Tratatul de la Maastricht abroga art.2 si 7 din Tratatul de fuziune, cu privire la Consiliu, si insereaza în fiecare Tratat Constitutiv dispozitii comune care reglementeaza organizarea acestuia, sub noua denumire de Consiliul Uniunii Europene. Conform acestor reglementari, Consiliul Uniunii Europene "este format din câte un reprezentant al fiecarui stat membru, cu rang de ministru, abilitat sa angajeze guvernul statului respectiv".

Consiliul, ca organ interguvernamental, exprima legitimitatea statala a Comunitatilor. El reprezinta interesele nationale si asigura integrarea în sistemul comunitar a statelor membre. De asemenea, Consiliul Uniunii Europene este organul de decizie care exercita cea mai mare parte a puterii legislative a Uniunii Europene.

3.2.2. Rolul si atributiile Consiliului Uniunii Europene

Se apreciaza ca, la modul general, Consiliul are un dublu rol: de decizie si de directionare (orientare). Prezentarea sintetica a atributiilor Consiliului este dificila întrucât, pe de o parte, aceste atributii rezulta dintr-o multitudine de dispozitii dispersate în trei tratate diferite, iar pe de alta, evolutia modelului institutional, între Tratatul de la Paris si Tratatele de la Roma, se caracterizeaza prin deplasarea centrului de greutate al sistemului în favoarea Consiliului, al carui rol, initial auxiliar, a devenit dominant. Încercând, totusi, o sistematizare a competentei sale, retinem urmatoarele: I. Se ocupa, în conformitate cu prevederile tratatelor initiale, de coordonarea generala a actiunilor comunitare cu actiunile statelor membre, având în vedere ca, politicile economice nationale nu sunt de competenta exclusiv nationala. II. În termenii Tratatului de la Maastricht, integrarea dobândeste valente politice, vorbindu-se din ce în ce mai insistent despre realizarea Uniunii Europene, ceea ce exprima trecerea de la stadiul economic la cel politic. Ca atare, Consiliul dobândeste si atributii de institutie politica.

56

III. Un important grup de atributii vizeaza aspectul competentei normative, si anume: a) Consiliul îndeplineste partea cea mai importanta a functiei legislative comunitare; b) Consiliul a delegat unele atributii, în materie normativa Comisiei, potrivit procedurii delegarii de putere acceptate prin Actul unic european1. S-a recurs la aceasta delegare, care are caracter exceptional, întrucât Consiliul s-a dovedit a fi supus fluctuatiilor politice din statele membre, pe când Comisia a demonstrat o mai mare stabilitate.

3.2.3. Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene

Dupa cum am aratat deja, Consiliul este un colegiu de reprezentanti guvernamentali, adica este un organ colectiv de decizie si de conducere, format din membri ai guvernelor statelor comunitare. De aici rezulta ca: • numai persoanele având calitatea de membri ai guvernelor

statelor comunitare pot face parte din Consiliu; • fiecare stat desemneaza numai câte un membru în Consiliu. Cu toate ca, ministrul de externe este considerat principalul reprezentant al tarii sale în Consiliu, practica a consacrat participarea la reuniuni si a altor ministri, în locul ministrului de externe, si anume, ministrul agriculturii, ministrul transporturilor, ministrul finantelor, ministrul industriei etc. - în functie de ordinea de zi a sedintelor. În acest fel au aparut asa-numitele "Consilii Sectoriale" sau "Consilii Specializate", care manifesta tendinta de a elabora o politica proprie, ceea ce afecteaza unitatea si coerenta actiunii Consiliului, datorita contradictiilor care se manifesta între politica agricola, politica în domeniul afacerilor externe, politica bugetara, s.a.m.d.

Functionarea Consiliului vizeaza, în principal, doua aspecte: presedintia Consiliului si modul de deliberare. Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de reprezentantul fiecarui stat membru, pentru o perioada de 6 luni, în ordinea fixata prin ultimul act de aderare. Presedinte le Consiliului este si Presedintele Uniunii Europene.

1 Reamintim ca, Actul unic european, semnat în 1986 la Luxemburg, recunoaste necesitatea cooperarii politice pentru buna desfasurare a actiunilor comunitare. Astfel, prin acest Act se recunoaste juridic Consiliul European, compus din sefii de state sau de guverne ale tarilor membre si presedintele Comisiei Europene. Consiliul European se întruneste de cel putin doua ori pe an. A T E N T I E ! A nu se confunda Consiliul Uniunii Europene cu Consiliul European sau cu Consiliul Europei.

57

Reuniunile Consiliului nu au caracter public. În afara de membrii Consiliului, numai membrii Comisiei au acces si drept la cuvânt. Consiliul se reuneste la convocarea Presedintelui, din initiativa acestuia, a unuia dintre membri sau la solicitarea Comisiei.

Presedintele stabileste ordinea de zi provizorie si o înainteaza membrilor Consiliului, cu 40 de zile înaintea reuniunii. Proiectul ordinii de zi, astfel stabilit, se supune aprobarii prin vot.

În conformitate cu dispozitiile Tratatul C.E.E., Consiliul hotaraste cu majoritatea voturilor membrilor sai, în afara dispozitiilor contrare. De aici s-ar putea deduce ca regula pentru adoptarea hotarârilor o constituie majoritatea absoluta. În realitate însa, hotarârile Consiliului se iau, de obicei, în unanimitate sau cel putin cu majoritate calificata. Aceasta situatie se datoreste persistentei mentalitatii clasice din dreptul international public, potrivit careia egalitatea suverana a statelor impune unanimitatea si dreptul de veto. Unanimitatea se considera realizata în cazul când nu exista nici un vot împotriva. Abtinerea unui stat de la vot nu este de natura sa împiedice adoptarea documentului în cauza. În practica si doctrina s-a apreciat ca unanimitatea trebuie sa fie realizata în problemele cele mai importante ale comunitatilor, respectiv: revizuirea tratatelor, functionarea institutiilor comunitare, domeniile constitutionale, admiterea noilor membri si altele de aceeasi importanta.

În privinta dreptului de veto, acesta nu este mentionat în tratate, dar este expresia unei stari de fapt solutionate, dupa cum am aratat, prin Compromisul de la Luxemburg.1

O configuratie aparte prezinta majoritatea calificata. Potrivit tratatelor, voturile statelor sunt ponderate, în functie de anumite criterii : demografic, politic si economic. Pâna la 1 mai 2004, majoritatea calificata era de 62 de voturi din 87, ceea ce înseamna peste 2/3 din numarul total al voturilor (71,26%). Repartitia pe state era urmatoarea :

1 Reamintim ca, în 1965, Franta a blocat mai mult de 6 luni luarea deciziilor în Consiliu prin "politica scaunului gol", considerând ca erau amenintate interesele sale vitale în domeniul finantarii politicii generale agricole. Problema a fost rezolvata la 29 ianuarie 1966 prin "Pactul” sau ”Compromisul” de la Luxemburg, care prevede ca, în situatia deciziilor care se refera la interesele importante ale statelor membre, Consiliul se va stradui, într-un interval rezonabil, sa gaseasca solutii care sa poata fi acceptate de catre toti membrii, respectând atât interesele lor, cât si ale comunitatii. Aceasta întelegere, lasa la latitudinea statelor membre posibilitatea de a cere unanimitatea, atunci când apreciaza ca majora si vitala decizia ce urmeaza a fi luata în Consiliu. În acest fel, fiecare stat dispune practic de dreptul de veto.

58

- Germania, Franta, Italia si Marea Britanie aveau câte 10 voturi ;

- Spania avea 8 voturi ; - Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia aveau câte 5

voturi ; - Austria si Suedia aveau câte 4 voturi ; - Danemarca, Irlanda si Finlanda aveau câte 3 voturi ; - Luxemburg avea 2 voturi. Precizam ca, în afara de numarul de voturi (62), necesare

pentru întrunirea majoritatii calificate, se mai impunea conditia ca acestea sa provina de la un numar de cel putin 10 state membre. Se considera ca, în acest fel, sunt protejate si interesele statelor mici1. Tratatul de la Nisa2 a stabilit principiile si metodele evolutiei sistemului institutional, ca urmare a extinderii Uniunii Europene la un numar de 27 state membre. Potrivit acestor principii si metode, numarul de voturi în Consiliu ce va fi atribuit noilor state membre, precum si cvorumul majoritatii calificate, vor fi determinate prin tratatele de aderare, astfel încât la sfârsitul extinderii situatia sa se prezinte astfel:

1. Germania – 29 voturi; 2. Marea Britanie – 29 voturi; 3. Franta – 29 voturi; 4. Italia – 29 voturi; 5. Spania – 27 voturi; 6. Polonia – 27 voturi; 7. România – 14 voturi 8. Olanda – 13 voturi; 9. Grecia – 12 voturi; 10. Republica Ceha – 12 voturi; 11. Belgia – 12 voturi; 12. Ungaria – 12 voturi; 13. Portugalia – 12 voturi; 14. Suedia – 10 voturi; 15. Bulgaria – 10 voturi; 16. Austria – 10 voturi; 17. Slovacia – 7 voturi; 18. Danemarca – 7 voturi; 19. Finlanda – 7 voturi; 20. Irlanda – 7 voturi; 21. Lituania – 7 voturi; 22. Letonia – 4 voturi; 23. Slovenia – 4 voturi;

1 Jean-Claude GAUTRON, op.cit. p.123. 2 www.europa.eu.int., COMMISSION DES COMMUNAUTÉ EUROPÉENNES, Le Secrétariat général, Bruxelles, 18.01.2001, SEC(2001)99.

59

24. Estonia – 4 voturi; 25. Cipru – 4 voturi; 26. Luxemburg – 4 voturi; 27. Malta – 3 voturi. TOTAL: 345 VOTURI. Majoritatea calificata va fi de 258 voturi, care trebuie sa vina

din partea majoritatii tarilor membre, atunci când decizia se adopta la propunerea Comisiei, si din partea a cel putin 2/3 din numarul tarilor membre, în cazul celorlalte decizii.

3.2.4. Organele auxiliare ale Consiliului Uniunii Europene

O ultima problema legata de Consiliu se refera la organele

auxiliare ale acestuia. Consiliul are în subordinea sa mai multe organe si servicii care îl ajuta sa-si îndeplineasca atributiile. Acestea pregatesc deliberarile, poarta negocieri, fac propuneri, Consiliul fiind cel care decide abia în etapa finala. Dintre organele auxiliare ale Consiliului mentionam:

A. Secretariatul General Acesta este organizat de Consiliu si se afla sub autoritatea

unui Secretar general desemnat de Consiliu în unanimitate. Secretariatul General este compus din mai multe directii si servicii. El are un rol de suport logistic si mai ales, constituie un cabinet colectiv de conducere a activitatilor necesare pentru functionarea Consiliului, asigurând permanenta si continuitatea actiunii Consiliului.

B. Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) Pe lânga Consiliu functioneaza o serie de comitete care au

ca sarcina pregatirea anumitor lucrari sau stabilirea prin negocieri a unei atitudini comune a statelor membre. Dintre aceste comitete cel mai important este COREPER. Acesta îsi are originea în delegatiile trimise la Bruxelles de catre statele membre, dupa intrarea în vigoare a Tratatele Constitutive.

COREPER a fost constituit în baza art.16 al Regulamentului Consiliului si a fost confirmat ulterior, prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles, care stipula în art.4: "un comitet format din reprezentantii permanenti ai statelor membre are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care îi vor fi încredintate de catre acesta".

COREPER este format deci din delegatiile statelor membre, care sunt compuse dintr-un reprezentant permanent cu rang de ambasador, de regula acreditat la Bruxelles, un adjunct cu rang de ministru plenipotentiar si un numar de experti. COREPER este locul unde se dezvolta un dublu dialog: dialogul reprezentantilor permanenti între ei si dialogul fiecaruia cu

60

capitala din care provine. Reprezentantul permanent este "avocatul" guvernului sau, însarcinat sa convinga partenerii de bunele intentii ale acestuia, si care apara, totodata, pozitia Consiliului pe lânga propria capitala.

3.3. Comisia Comunitatilor Europene sau Comisia Europeana

Fondul comun de idei1 privind Comisia Europeana, va fi prezentat sub urmatoarele aspecte: componenta Comisiei Europene, rolul si atributiile Comisiei Europene, organizarea si functionarea Comisiei Europene.

3.3.1. Componenta Comisiei Europene

Comisia Comunitatilor Europene este denumirea comuna pentru Înalta Autoritate prevazuta de Tratatul C.E.C.O. si pentru Comisiile constituite în baza Tratatelor C.E.E. si C.E.E.A., stabilita prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 1965. Denumirea „Comisia Europeana” este denumirea pe care si-a ales-o Comisia, dupa Tratatul de la Maastricht2.

Cât priveste componenta, conform Tratatului de la Maastricht, Comisia era formata din 17 membri. Franta, Germania, Italia, Marea Britanie si Spania aveau câte doi membri, iar celelalte state câte unul. Având în vedere ca în anul 1995 au mai aderat trei state, Comisia avea, pâna la 1 mai 2004, 20 de membri.

Art.10 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles, referitor la natura si locul Comisiei printre institutii, arata ca aceasta: "îsi exercita atributiile, în deplina independenta, în interesul general al Comunitatilor". Aceasta independenta se manifesta îndeosebi în raporturile comisarilor cu statele membre. În îndeplinirea atributiilor lor, comisarii nu solicita si nu accepta instructiunile nici unui guvern sau alt organism. De asemenea, statele membre au obligatia sa respecte independenta comisarilor si sa nu caute sa influenteze Comisia. În acest context, prezenta a câte 2 comisari din partea statelor mari este nejustificata. Referitor la modificarile aduse reglementarilor privind desemnarea Comisiei si numarul membrilor acesteia, de Tratatul de la Nisa, învederam urmatoarele: Ø Desemnarea Comisiei Europene 3 se face astfel:

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 212-221; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 119-122; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.104-114; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.57-66. 2 Guy ISAAC, Marc BLANQUET, op.cit. p.12. 3 Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. pp.200-201.

61

a. Consiliul Uniunii Europene, compus cu aceasta ocazie speciala din sefii de stat sau de guvern, hotaraste, cu majoritate calificata, desemnarea unei personalitati ce urmeaza a fi numita presedinte al Comisiei;

b. Aceasta desemnare se supune aprobarii Parlamentului European;

c. Consiliul Uniunii Europene, împreuna cu viitorul presedinte al Comisiei, desemneaza ( cu majoritate calificata) comisarii, pe baza propunerilor venite de la guvernele tarilor membre;

d. Componenta Comisiei, inclusiv presedintele, este supusa, în mod colectiv, aprobarii Parlamentului European;

e. Comisia Europeana, în întregime, este numita de Consiliul Uniunii Europene, cu majoritate calificata. Învestitura se încheie cu depunerea unui juramânt în fata Curtii de Justitie.

Mandatul comisarilor este de 5 ani si poate fi reînnoit. Comisia îsi poate alege, dintre membrii sai, unul sau doi

vicepresedinti Ø În ceea ce priveste numarul comisarilor1, în anul 2004,

dupa largirea Uniunii cu „primul val” compus din 10 state, acesta a fost de 30, în perioada 1 mai 2004 – 1 noiembrie 2004, dupa aceasta data, numarul fiind 25, câte unul pentru fiecare stat membru.

Când Uniunea Europeana va fi compusa din 27 de tari, numarul comisarilor va fi 27. Ulterior, numarul comisarilor va fi mai mic decât numarul tarilor membre si va fi stabilit de Consiliul Uniunii Europene, cu unanimitate de voturi. Comisarii vor fi desemnati pe baza unui sistem de rotatie, care va fi reglementat de Consiliul Uniunii Europene, tot cu unanimitate de voturi. Aceasta reglementare se va baza pe principiul egalitatii statelor membre, în ceea ce priveste determinarea succesiunii si a perioadei de prezenta a cetatenilor lor în Comisie, precum si pe cerinta reflectarii satisfacatoare a marimii geografice si demografice a tuturor statelor membre2.

3.3.2. Rolul si atributiile Comisiei Europene În ceea ce priveste rolul si atributiile Comisiei, se porneste de la ideea ca, în conformitate cu Tratatele Constitutive, Comisia este chemata sa promoveze interesele comunitare, dincolo de interesele statelor membre. 1 Philippe MANIN, op.cit. p.215. 2 Tratatul de la Nisa, în traducerea lui Octavian MANOLACHE, Ed. ALL BECK, Bucuresti – 2002.

62

Pentru a-si îndeplini rolul, fiind raspunzatoare, din acest punct de vedere, în fata Parlamentului, Comisia dispune de doua categorii de instrumente juridice: 1) norma de drept comunitar direct aplicabila, pe care o poate elabora în domeniile proprii sau în cele transferate de Consiliu; 2) norma cu aplicabilitate indirecta, si anume: directiva, recomandarea si avizul. Comisia este initiatorul politicilor comune. Ea este punctul de plecare pentru fiecare actiune comunitara. Fiind titulara dreptului de initiativa, Comisia trebuie sa prezinte Consiliului propuneri si proiecte privind legislatia comunitara. Un alt atribut esential al Comisiei este acela de "paznic al tratatelor". În acest sens, ea controleaza modul de aplicare a tratatelor comunitare, atât de catre Consiliul Uniunii Europene, cât si de catre statele membre. În virtutea acestui atribut, Comisia poate sa declanseze anumite proceduri judiciare care au menirea de a stabili daca statele membre sau Consiliul îsi îndeplinesc obligatiile ce le revin din tratate. Exista si posibilitatea abilitarii Comisiei în vederea aplicarii de amenzi operatorilor economici, atunci când acestia nu se conformeaza dispozitiilor Comisiei. Ca institutie executiva, Comisia se ocupa de pregatirea si executarea bugetului comunitar; administreaza diversele fonduri si programe ale Comunitatilor, inclusiv pe cele care se ocupa de sprijinirea tarilor din afara Comunitatilor. Tot în calitatea sa de organ executiv al tratatelor si al actelor Consiliului Uniunii Europene, Comisia îndeplineste sarcinile de executie si de gestiune. Astfel, ia atât masuri de executie cu caracter general, cât si masuri cu caracter individual, privind guvernele sau actiunile comunitare. În fine, în domeniul extern Comisia îndruma negocierea acordurilor cu tarile terte, iar când se afla în executarea unui mandat încredintat de Consiliul Uniunii Europene, reprezinta Comunitatile.

3.3.3. Organizarea si functionarea Comisiei Europene

Comisia este un organism colegial, ceea ce înseamna ca hotarârile sunt manifestari de vointa colectiva, responsabilitatea fiind comuna. Ea dispune de serviciile si organele auxiliare necesare pentru realizarea atributiilor ce-i revin. Sub aspect organizatoric, serviciile Comisiei sunt structurate pe: divizii, directii generale si servicii. Exista, de asemenea, un Secretariat General, plasat sub autoritatea unui Secretar general, care coordoneaza serviciile, asigura logistica, pregateste, pastreaza si comunica lucrarile Comisiei si asigura relatiile cu celelalte institutii.

63

Presedintele Comisiei nu are, teoretic, potrivit tratatelor, competente speciale, revenindu-i doar functii administrative si de protocol: convocarea sedintelor, prezidarea acestora si reprezentarea Comisiei. În practica însa, se constata ca el se comporta ca sef al Comisiei.

În pofida caracterului colegial, Comisia procedeaza la o repartizare precisa a responsabilitatilor pe domenii de activitate, între membrii ei, domenii pe care acestia le coordoneaza. Au aparut astfel membrii delegati cu relatiile externe, cu dezvoltarea, cu agricultura s.a.m.d.

Potrivit regulamentului propriu, Comisia se reuneste saptamânal si ori de câte ori este necesar. În sedintele în plen sunt discutate cele mai importante probleme. Pentru problemele mai putin importante este suficienta reuniunea sefilor de cabinet. Sedintele Comisiei nu sunt publice. Comisia delibereaza si hotaraste valabil în prezenta si cu votul majoritatii absolute. În afara de aceasta modalitate de lucru mai exista si doua proceduri speciale: procedura scrisa si procedura delegarii. a) Procedura scrisa consta în faptul ca fiecare comisar propune masurile pe care le considera potrivite, în domeniul pe care îl coordoneaza si le comunica în scris celorlalti comisari care pot face observatii si pot propune amendamente. Daca nu exista observatii sau amendamente, propunerea se considera adoptata, devenind decizie a Comisiei. Daca exista observatii sau amendamente, propunerea va fi discutata în plenul Comisiei. b) Procedura delegarii este aceea în care un membru al Comisiei poate actiona în numele altuia pentru rezolvarea anumitor probleme de gestiune sau administrative, precis definite.

3.4. Parlamentul European

Pentru prezentarea problematicii Parlamentului European, potrivit constantelor doctrinare1, am ales urmatoarea sistematizare: constituirea Parlamentului European, statutul parlamentarilor europeni, rolul si atributiile Parlamentului European, organizarea si functionarea Parlamentului European, Mediatorul Uniunii Europene.

3.4.1. Constituirea Parlamentului European

Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene prevedeau ca organe similare: Adunarea Comuna, în cazul

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 222-239; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 97,98; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.115-125; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.66-80.

64

C.E.C.O. si Adunarea, în cazul C.E.E. si al C.E.E.A. Ulterior, prin Rezolutia din 20 martie 1958, cele trei institutii similare au fost reunite în "Adunarea Parlamentara", iar prin Rezolutia Adunarii din 30 martie 1962 s-a stabilit denumirea de "Parlament European". Aceasta denumire a fost apoi confirmata de Actul Unic European si de Tratatul de la Maastricht. În conformitate cu Tratatele Constitutive, Parlamentul European se compune din reprezentanti ai popoarelor statelor membre. Tratatul de la Maastricht reia aceasta dispozitie, statuând ca Parlamentul European se compune din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite în Comunitate si exercita puterile ce îi sunt încredintate prin aceste tratate.

Referitor la numarul membrilor Parlamentului European, acesta este determinat de numarul tarilor membre, fiecare dintre acestea dispunând de un anumit numar de reprezentanti, stabilit în functie de populatia tarii respective. Pâna la extinderea din anul 2004, Parlamentul European numara 626 de membri1. În continuare, repartizarea locurilor în Parlamentul European se face potrivit unui Protocol anexat la Tratatul de la Nisa2, care are în vedere Uniunea Europeana alcatuita din 27 de state membre, dupa cum urmeaza:

1. Germania: 99; 2. Marea Britanie: 72; 3. Franta: 72; 4. Italia: 72; 5. Spania: 50 6. Polonia: 50 7. România: 33; 8. Olanda: 25; 9. Belgia: 22; 10. Grecia: 22; 11.Portugalia: 22; 12. Republica Ceha: 20; 13.Ungaria: 20; 14.Suedia: 18; 15. Bulgaria: 17; 16. Austria: 17; 17. Slovacia: 13; 18. Danemarca: 13; 19. Finlanda: 13; 20. Irlanda: 12; 21. Lituania: 12; 22. Letonia: 8;

1 Philippe MANIN, op.cit. p.227. 2 www.europa.eu.int., COMMISSION DES COMMUNAUTÉ EUROPÉENNES, Le Secrétariat général, Bruxelles, 18.01.2001, SEC(2001)99.

65

23. Slovenia: 7; 24. Estonia: 6; 25. Cipru: 6; 26. Luxemburg: 6; 27. Malta: 5. Total: 732

Precizam ca cifrele prezentate sunt orientative, fiind posibila modificarea lor p rin tratatele de aderare ale noilor tari membre.

Initial, Adunarea era formata din delegati desemnati de parlamentele nationale, dupa o procedura proprie. S-a considerat însa ca, pentru a conferi o mai mare reprezentativitate acestui organ, este necesara alegerea membrilor sai prin vot universal direct, conform unei proceduri unitare pentru toate statele membre. Aceasta initiativa, care dateaza din anii '60, a fost obstructionata, de pozitia guvernului francez, pentru o anumita perioada de timp, astfel încât, abia în 1969, la Conferinta de la Haga, initiativa a fost reluata. Au trebuit sa treaca înca 5 ani, pentru ca în 1974, cu ocazia întâlnirii la nivel înalt de la Paris, sa se decida alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, începând cu alegerile programate în 1978, decizie confirmata printr-un Act al Consiliului Comunitatilor Europene, la 20 septembrie 1976. Aceasta decizie a fost supusa ratificarii statelor membre, proces care a întârziat alegerile programate pentru 1978, astfel încât acestea au avut loc între 7 - 10 iunie 1979. Nu s-a reusit, însa, adoptarea unor norme unitare de alegere a membrilor Parlamentului nici dupa parcurgerea a 6 alegeri, câte au avut loc pâna în prezent ( 1979, 1984, 1989, 1994, 1999 si 2004), acestea desfasurându-se tot potrivit dispozitiilor Actului din 20 septembrie 1976, care prevad, în esenta:

- nimeni nu poate vota decât o singura data; - alegerile se desfasoara la datele fixate de fiecare stat; - deschiderea urnelor se face numai dupa încheierea

scrutinului în toate statele membre. Restul reglementarilor sunt continute în legile electorale

interne. Dintre acestea mentionam: vârsta electoratului, vârsta candidatilor, modul de rezolvare a situatiilor de vacanta a locului în Parlamentul European, rezolvarea contestatiilor electorale etc. În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, se instituie un drept de vot si de a fi ales pentru toate persoanele care poseda cetatenia Uniunii Europene, fapt care face sa dispara anumite reglementari nationale 1, însa nu toate.

În art.G41 din Tratatul de la Maastricht, se precizeaza ca partidele politice au, la nivel european, un rol important, ca factor

1 Au fost înlaturate reglementarile nationale privind conditiile care trebuie îndeplinite pentru a alege si a fi ales.

66

de integrare în cadrul Uniunii Europene, pentru formarea constiintei europene si pentru exprimarea vointei politice a cetatenilor. Din aceasta dispozitie, rezulta principiul respectarii conceptiilor politice ale cetatenilor statelor membre si recunoasterea dreptului partidelor politice nationale de a desfasura campanii electorale si de a-si concerta eforturile pe plan comunitar pe baza unor idealuri si programe politice transnationale.

3.4.2. Statutul parlamentarilor

Statutul parlamentarilor europeni prezinta urmatoarele caracteristici: 1. Începând cu anul 1979 mandatul parlamentar este de 5 ani, conform Actului din 20 septembrie 1976. Mandatul are caracter reprezentativ, conform art.3 al aceluiasi Act. Aceasta înseamna ca, parlamentarii europeni actioneaza potrivit propriilor convingeri, fara a primi instructiuni din partea alegatorilor, nefiind legati de un mandat imperativ.

2. Este reglementata o incompatibilitate între mandatul parlamentar si celelalte functii comunitare, precum si calitatea de membru al guvernului unui stat comunitar. Mandatul de parlamentar european este compatibil cu mandatul de parlamentar national.

3. Parlamentarii beneficiaza de anumite imunitati, reglementate prin Protocolul din 8 aprilie 1965, la care face trimitere Actul din 1976, imunitati care se refera la:

- libera circulatie, fara nici un fel de restrictie, privind deplasarea la si de la locul reuniunilor parlamentare;

- imunitatea personala pe timpul mandatului, similara cu cea a parlamentarilor nationali. 4. Indemnizatiile parlamentarilor europeni nu sunt stabilite prin acte normative comunitare, ramânând astfel la latitudinea reglementarilor nationale, ceea ce determina inegalitati. Este instituit, însa, un sistem de compensare comunitar, pentru a asigura o oarecare echitate.

3.4.3. Rolul si atributiile Parlamentului European Dupa cum am mai aratat, rolul Parlamentului European este cel de reprezentant al cetatenilor statelor membre.

Atributiile Parlamentului European sunt stabilite de Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene, care au conferit, organelor precursoare, functii de control (art.20 al Tratatului C.E.C.O.) sau de deliberare si control (art.137 din Tratatul C.E.E. si art.107 din Tratatul C.E.E.A.). Modificarile

67

ulterioare ale Tratatelor Constitutive nu au condus la o crestere importanta a puterilor Parlamentului, cu exceptia câtorva domenii, cum este domeniul financiar. Asa se face ca Parlamentul European ramâne înca un organ cu caracter preponderent de control si consultativ. Totusi, potrivit Tratatului Constitutional, se manifesta tendinta ca Parlamentul European sa participe la un mecanism de co-decizie specific organelor legislative ale statelor federale. Astfel, Consiliul Uniunii Europene ar putea fi asemanat cu o camera care reprezinta statele membre si Parlamentul European ar putea fi asemanat cu o camera care reprezinta cetatenii statelor membre. Atributiile Parlamentului european se pot clasifica dupa cum urmeaza: 1. Atributii de control, care se exercita în raport cu Comisia Europeana, prin posibilitatea Parlamentului de a interpela Comisia, aceasta fiind obligata sa raspunda, precum si prin motiunea de cenzura asupra Comisiei. 2. Atributii de consultare, care sunt conferite de reglementarile privind obligatia Consiliului de a cere avizul Parlamentului, înainte de adoptarea anumitor acte. Aceste avize au un caracter consultativ. Parlamentul mai este consultat si în luarea unor decizii cu privire la resursele proprii ale comunitatilor, cu privire la numirea membrilor Curtii de Conturi si în cazul adoptarii regulamentului financiar. 3. Atributii de aprobare, care se exercita prin emiterea de avize conforme, în cadrul unor proceduri cum sunt cele de asociere cu state terte si de aderare a noilor state. 4. Atributii de co-decizie, prin care Parlamentul European participa, alaturi de Consiliu, la adoptarea unor acte legislative comunitare. Dintre domeniile supuse acestei proceduri mentionam: interzicerea discriminarii bazate pe nationalitate, realizarea liberei circulatii a persoanelor fizice, protectia consumatorilor etc. 5. Atributii de decizie, care confera Parlamentului puterea de a hotarî singur în anumite domenii. Astfel, Parlamentul are posibilitatea de demitere a Comisiei, si exercita puterea decizionala pentru adoptarea bugetului, proces cu o desfasurare complexa, la care participa Parlamentul, alaturi de Consiliu si de Comisie. Precizam ca Parlamentul poate respinge bugetul. De asemenea, Parlamentul are puterea de a controla executia bugetara, executie care revine Comisiei. Acest control se efectueaza la recomandarea Consiliului, pe baza bilantului contabil întocmit de Comisie si a raportului Curtii de Conturi. Parlamentul are dreptul de a acorda sau refuza descarcarea de gestiune a Comisiei.

68

În ceea ce priveste raporturile Parlamentului cu Comisia, acestea nu sunt raporturi de tip clasic între legislativ si executiv. Aceasta situatie este determinata de urmatoarele aspecte: • numirea Comisiei se face de Consiliu si nu de Parlament; • Parlamentul nu dispune de o veritabila putere legislativa; • Motiunea de cenzura, împotriva Comisiei, este o posibilitate

mai mult simbolica, deoarece pentru adoptarea acesteia este necesara majoritatea calificata de 2/3 din numarul voturilor exprimate si majoritatea membrilor care compun Parlamentul, ceea ce practic este aproape imposibil de realizat.

3.4.4. Organizarea si functionarea Parlamentului European

Organizarea si functionarea Parlamentului European,

inspirate dupa modelul parlamentelor democratice nationale, sunt reglementate prin Regulamentul propriu, cunoscut si sub denumirea de "Regulament interior", pe care el singur si-l adopta. Parlamentul lucreaza în sesiuni anuale, care nu sunt limitate în timp. Practic, Parlamentul European se reuneste o data pe luna, timp de o saptamâna, cu exceptia lunii august1.

Desfasurarea dezbaterilor Parlamentului European este similara dezbaterilor din Parlamentele nationale. Conferinta presedintilor Parlamentului European propune ordinea de zi, care este adoptata de Parlament. Dezbaterile sunt publice, în afara situatiilor când Parlamentul decide altfel. Parlamentul îsi desfasoara lucrarile cu un cvorum de cel putin 1/3 din numarul membrilor sai si hotaraste cu majoritatea voturilor exprimate, în afara cazurilor când reglementarile prevad o majoritate calificata (2/3 din numarul voturilor exprimate, care sa întruneasca majoritatea absoluta a euro-parlamentarilor). Votul parlamentarilor este personal si nu poate fi delegat.

În ceea ce priveste organizarea interna, Parlamentul cuprinde mai multe structuri: 1. Biroul, care este format dintr-un presedinte si mai multi vicepresedinti, alesi de Parlament pentru o perioada de doi ani si jumatate, reeligibili. Totodata, sunt alesi si un numar de chestori, membri ai biroului, cu drept de vot consultativ. Mai exista si Conferinta presedintilor ( fostul "Birou largit") formata din presedintele Parlamentului si din presedintii grupurilor parlamentare, care se ocupa de probleme de organizare interna si de reprezentare.

1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. p.70.

69

2. Comisiile care pot fi : permanente, temporare si de ancheta. 3. Grupurile parlamentare sunt formatiuni ale parlamentarilor, constituite conform convingerilo r politice si nu pe criteriul cetateniei. Grupul se constituie printr-o declaratie facuta presedintelui Parlamentului, care contine denumirea grupului, componenta biroului si semnaturile membrilor. Daca parlamentarii apartin unui singur stat membru, ei trebuie sa fie în numar de cel putin 29 pentru a constitui un grup. Daca provin din doua state, grupul trebuie sa întruneasca 23 de membri. În cazul apartenentei la trei state trebuie sa fie 18 membri, iar în cazul apartenentei la patru sau mai multe state, sunt suficienti 14 membri. 4. Conform art.126 din Regulamentul Parlamentului, mai pot fi constituite "delegatii interparlamentare", desemnate de grupurile parlamentare, care au o competenta stabilita de Parlament, pentru fiecare delegatie în parte, si care intervin în relatiile cu parlamentele nationale sau cu organizatiile internationale. Toate structurile parlamentare mentionate au roluri si atributii asemanatoare cu cele ale structurilor similare din cadrul parlamentelor nationale.

3.4.5. Mediatorul Uniunii Europene

Conform art.G.41 al Tratatului de la Maastricht, Parlamentul European numeste un Mediator care este împuternicit sa primeasca plângeri de la orice cetatean al Uniunii sau de la orice persoana care are resedinta sau sediul pe teritoriul unui stat membru, cu privire la deficientele de administrare în actiunile institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta. Mediatorul efectueaza o ancheta, în cazurile pe care le considera justificate, din proprie initiativa sau când este sesizat, în afara cazurilor când este deja initiata o procedura jurisdictionala. Daca Mediatorul constata fapte de proasta administrare, sesizeaza institutia respectiva, care trebuie sa raspunda în termen de 3 luni. Mediatorul prezinta un raport cu privire la cazul respectiv Parlamentului si institutiei în cauza si informeaza persoana care a depus plângerea. În fiecare an, Mediatorul prezinta Parlamentului un raport-sinteza cu privire la rezultatul anchetelor sale. Mandatul Mediatorului are aceeasi durata ca si legislatura Parlamentului. Mediatorul poate fi reales. El poate fi demis de Curtea de Justitie. În exercitarea functiilor sale, Mediatorul este total independent fata de orice institutie. El nu poate exercita nici o alta activitate profesionala.

70

3.5. Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Organizarea si functionarea Curtii de Justitie este

reglementata prin fiecare dintre cele trei tratate constitutive, precum si prin Protocolul privind statutul Curtii de Justitie, care este anexa a tratatelor, având aceeasi valoare juridica. Curtea de Justitie a fost conceputa ca institutie comuna celor trei comunitati, atât din ratiuni de ordin practic, cât mai ales pentru facilitarea unitatii de aplicare si de interpretare a tratatelor si pentru rezolvarea eventualelor conflicte de competenta dintre Comunitati. În activitatea sa, Curtea utilizeaza un Regulament de procedura, aprobat de Consiliu. Sinteza constantelor doctrinare privind Curtea de Justitie a Uniunii Europene1, are în vedere: structura Curtii, statutul membrilor Curtii, organizarea si functionarea Curtii si Tribunalul de Prima Instanta.

3.5.1. Structura Curtii

Curtea este compusa din : judecatori, avocati generali si un grefier asistat de un grefier adjunct. O prima trasatura specifica structurii Curtii este prezenta, alaturi de judecatori, a avocatilor generali care nu au corespondent în jurisdictiile nationale sau internationale. Avocatii generali "prezinta public, impartial si independent, concluzii motivate asupra chestiunilor supuse Curtii de Justitie, pentru a o sprijini în vederea îndeplinirii misiunii pe care o are".2 Numarul judecatorilor Curtii si al avocatilor generali este stabilit prin tratate. Acest numar poate fi marit de Consiliu, printr-o decizie luata cu unanimitate de voturi, la solicitarea Curtii. În practica s-a impus regula ca întotdeauna Curtea sa cuprinda cel putin câte un judecator din fiecare stat membru si ca numarul acestora sa fie întotdeauna impar.

3.5.2. Statutul membrilor Curtii

Judecatorii sunt numiti printr-un acord al guvernelor statelor membre dintre "personalitatile oferind toate garantiile de independenta si care întrunesc conditiile cerute pentru exercitarea,

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 239-256; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 135-137; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.126-137; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.261-265. 2 Art.166 al Tratatului C.E.E.

71

în tarile lor, a celor mai înalte functii jurisdictionale sau care sunt juristi având competente notorii".1 Judecatorii sunt numiti pentru o perioada de 6 ani, mandatul putând fi reînnoit fara limitari. Ei sunt reînnoiti, în parte, o data la 3 ani. Cu ocazia numirii lor, membrii Curtii de Justitie trebuie sa depuna un juramânt. Ei sunt supusi unor incompatibilitati de natura sa le asigure independenta. Astfel, ei nu pot sa exercite functii politice sau administrative, nici alte activitati profesionale remunerate sau neremunerate, cu exceptia cazurilor când beneficiaza de o derogare exceptionala (de exemplu, pentru activitati în învatamântul superior). Statutul judecatorilor si al avocatilor generali le permite sa-si îndeplineasca rolul cu caracter de continuitate si în deplina independenta. Astfel, pe timpul exercitarii functiilor, ei se bucura de privilegiile si imunitatile prevazute de Protocolul cu privire la privilegiile si imunitatile comunitare si, în plus, beneficiaza de aceeasi imunitate de jurisdictie ca si parlamentarii, aceasta neputând fi ridicata decât de Curtea de Justitie. De asemenea, ei nu pot fi înlaturati din functie de guvernele statelor, ci numai printr-o decizie luata în unanimitate de catre Curte, fara participarea persoanei în cauza la deliberare si numai atunci când aceasta a încetat sa corespunda conditiilor cerute pentru exercitarea functiilor sale. O garantie majora a independentei judecatorilor Curtii o constituie caracterul strict secret al deliberarilor, care au loc în camera de consiliu. Procedura "opiniei separate" nu este admisa. Hotarârile Curtii sunt decizii colective care angajeaza instanta în întregul ei.

3.5.3. Organizarea si functionarea Curtii

Curtea îsi are sediul permanent la Luxemburg, unde îsi desfasoara totalitatea activitatilor sale. Referitor la organizarea Curtii, trebuie sa avem în vedere, printre altele, rolul presedintelui Curtii, al avocatilor generali, al grefierului si al referentilor. Judecatorii desemneaza, dintre ei, prin vot secret, pe Presedintele Curtii de Justitie, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit. Presedintele conduce lucrarile Curtii, prezideaza audierile acesteia, precum si deliberarile în camera de consiliu. Avocatii generali sunt numiti prin acordul guvernelor statelor membre pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului. Conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca sunt

1 Art.167 din Tratatul C.E.E.

72

aceleasi ca si în cazul judecatorilor. O înlocuire partiala a avocatilor generali are loc la fiecare 3 ani. Avocatii generali depun un juramânt în fata Curtii. Grefierul este numit de Curte, în urma consultarii avocatilor generali, pentru 6 ani. Statutul sau se stabileste de Curte. Grefierul este asistat de un grefier adjunct, care îl poate înlocui la nevoie. Si grefierul este obligat sa depuna juramânt în fata Curtii, în sensul ca îsi va exercita atributiile cu toata impartialitatea si nu va divulga secretul dezbaterilor. El are un dublu rol, îndeplinind, pe de o parte, atributii de ordin procedural, iar pe de alta, atributii administrative. Grefierul are în subordinea sa, sub controlul general al Presedintelui, functionarii si agentii Curtii, tot el fiind cel abilitat sa propuna, daca este cazul, orice modificare de organizare a serviciilor Curtii. Fiecare dintre judecatorii si avocatii generali beneficiaza de asistenta a trei referenti, juristi calificati, de obicei doctori în drept, având aceeasi nationalitate ca si judecatorul sau avocatul. Referentii atasati unui membru al Curtii depind numai de el si constituie cabinetul acestuia.

De principiu, Curtea lucreaza în sedinte plenare. Cu toate acestea, datorita numarului mare de cauze, pentru celeritate, s-a prevazut posibilitatea crearii unor Camere, în cadrul Curtii, formate din 3 sau 5 membri. Competenta materiala a Camerelor este decisa de plenul Curtii, o data cu alegerea presedintilor acestora. În mod normal, Camerele au sarcina sa se ocupe de instrumentarea dosarelor, dar pot sa si judece anumite categorii de cauze, exceptie facând cele pentru care Curtea a fost sesizata de catre un stat sau o institutie comunitara, precum si recursul în interpretare. Deliberarile Curtii si ale Camerelor au loc sub forma asa-numitei "Camere de Consiliu", desfasurându-se numai în prezenta judecatorilor care au participat în faza procedurii orale. Avocatul general care a pus concluziile în cauza respectiva si grefierul nu sunt admisi. Curtea delibereaza valabil numai în numar impar de judecatori. În lipsa consensului, în urma deliberarilor, deciziile sunt luate prin vot majoritar, votul exprimându-se începând cu judecatorul cel mai tânar.

Deliberarile Curtii sunt strict secrete. Când deliberarile au ca obiect probleme de ordin administrativ privind functionarea Curtii, la ele participa si avocatii generali, cu vot deliberativ, si asista grefierul. Judecatorii, avocatii generali si grefierul sunt obligati, prin tratate, sa-si aiba resedinta la sediul Curtii. Pentru una sau mai multe sedinte determinate, Curtea poate sa-si aleaga ca sediu oricare dintre capitalele tarilor membre.

73

Curtea de justitie este o institutie care functioneaza permanent. Vacantele judiciare, fixate de Curte, întrerup activitatea, dar nu suspenda termenele procedurale. În caz de urgenta, presedintele Curtii poate convoca sedinte, chiar si în perioada vacantelor. Lucrarile Curtii se desfasoara, în fapt, în limba franceza, ca limba de lucru, desi pot fi folosite toate limbile vorbite în comunitate, regula fiind limba pârâtului.

Curtea de Justitie, cu toate ca este organul jurisdictional comun, are competente specifice si îndeplineste atributii proprii fiecarei Comunitati. Deci competenta Curtii variaza, dupa cum actioneaza pe baza unuia sau a altuia dintre tratate. Hotarârile Curtii nu pot fi atacate în fata nici unei alte instante. Potrivit prevederilor tratatelor, Curtea asigura respectarea dreptului în interpretarea si aplicarea acestora, misiune pe care o realizeaza pe calea multiplelor si variatelor recursuri, care pot fi aduse în fata ei. Rezulta ca, puterea Curtii este data, în esenta, de competenta de a da interpretarea autentica a tratatelor comunitare.

Competenta Curtii este, preponderent, de "contencios", adica de rezolvare a litigiilor, dar are si o importanta latura necontencioasa, privind în special, interpretarea tratatelor si a actelor institutiilor comunitare, pe calea asa numitei proceduri prejudiciare. Curtea de Justitie este abilitata sa solutioneze litigii: între statele membre; între statele membre si institutiile comunitare (Comisia, Consiliul); între institutiile comunitare, (Consiliu, Comisie, Parlament). De asemenea, în anumite situatii, Curtea este abilitata sa transeze litigii între particulari (persoane fizice si/sau juridice), între cetatenii statelor membre si statele respective, între persoane si organele comunitare. Raportata la competenta descrisa, Curtea apare ca o jurisdictie permanenta si obligatorie a ordinii juridice comunitare, ale carei subiecte sunt nu numai statele membre, ci si persoanele (fizice si/sau juridice) si institutiile comunitare. Subliniem ca ea nu este o jurisdictie internationala, ci una interna ordinii juridice comunitare.

3.5.4. Tribunalul de Prima Instanta

Având în vedere numarul mare de cauze care erau aduse în fata Curtii de Justitie, aceasta a propus, înca din 1964, crearea unei instante care sa preia, îndeosebi, cauzele de contencios privind functia publica, din cadrul Comunitatilor, destul de frecvente si laborioase, si care se bazau pe o jurisprudenta deja instituita.

74

Prin Actul unic european s-a introdus prevederea conform careia, la cererea Curtii, Consiliul va consulta Comisia si Parlamentul si, cu unanimitate de voturi, va putea înfiinta o jurisdictie de prima instanta. Cu ocazia reuniunii sale din 24 - 25 octombrie 1988, Consiliul a adoptat o decizie prin care instituie un Tribunal de Prima Instanta al Comunitatilor europene. Acesta a început sa functioneze la 1 septembrie 1989. Dupa cum rezulta din Actul unic European si din decizia Consiliului, Tribunalul de Prima Instanta este un organ auxiliar al Curtii, el neconstituind o noua institutie comunitara, ci o jurisdictie autonoma integrata în cadrul unei institutii deja existente. În functionarea sa, Tribunalul este legat organic de Curte, el neavând servicii proprii, în afara de grefa. El utilizeaza serviciile Curtii pentru documentare, cercetare, traducere, servicii administrative etc., pe baza unui acord al celor doi presedinti. Tribunalul de Prima Instanta se compune din judecatori, câte unul din fiecare stat membru, numiti printr-un acord al guvernelor statelor membre, pentru o perioada de 6 ani. Nu exista restrictii cu privire la renominalizare. Reînnoirea partiala a judecatorilor se face la un interval de 3 ani. Statutul judecatorilor care compun Tribunalul de Prima Instanta este similar cu cel al judecatorilor Curtii de Justitie. Ei depun juramântul în fata Curtii de Justitie, aceasta fiind si instanta care poate sa le ridice imunitatea sau sa îi demita din functie. Judecatorii Tribunalului de Prima Instanta trebuie sa ofere garantiile de independenta si capacitate profesionala, cerute de exercitarea functiilor jurisdictionale. În cadrul Tribunalului nu exista functia de avocat general, dar unul dintre judecatori poate fi desemnat sa îndeplineasca acest rol. Tribunalul functioneaza sub autoritatea unui presedinte ales de si dintre membrii acestuia pentru o perioada de 3 ani. Presedintele poate fi reales fara restrictii.

Tribunalul lucreaza în Camere formate din 3 sau 5 judecatori, conform Regulamentului de procedura care stabileste, de asemenea, si cazurile în care sedintele se desfasoara în plen.

3.6. Curtea de Conturi1 Dupa cum am mai aratat, Cur tea de Conturi a fost înfiintata prin Tratatul de la Bruxelles din 1975 privind revizuirea dispozitiilor

1 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 256-258; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 138; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.150-152; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.80-82.

75

bugetare si a fost inclusa în rândul institutiilor comunitare prin Tratatul de la Maastricht din 1992. În pofida denumirii sale, Curtea de conturi nu este o jurisdictie. Curtea de Conturi este un organ colegial format din câte un membru din fiecare stat al Uniunii. Membrii Curtii de Conturi sunt numiti pentru 6 ani de catre Consiliu, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului. Mandatul membrilor Curtii poate fi reînnoit. În ceea ce priveste conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca membrii Curtii, Tratatul CEE prevede ca cei propusi sa fi apartinut institutiilor de control financiar extern din tarile trimitatoare, ceea ce constituie o garantie privind competenta lor profesionala. Independenta membrilor Curtii de Conturi este asigurata si garantata în aceleasi conditii ca si în cazul Curtii de Justitie, în sensul ca acestia nu au voie sa solicite sau sa accepte instructiuni de la guvernele statelor trimitatoare sau de la alte organisme nationale sau comunitare. De asemenea, ei nu pot exercita pe perioada mandatului nici o alta îndeletnicire. Membrii Curtii de Conturi beneficiaza de aceleasi privilegii si imunitati ca si membrii Curtii de Justitie. Demiterea lor este de competenta Curtii de Justitie, la cererea Curtii de Conturi. Curtea de Conturi îsi alege dintre membrii sai un presedinte, pentru o perioada de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului, care raspunde de buna functionare a Curtii. Competenta Curtii de Conturi este foarte larga. Ea se ocupa cu examinarea legalitatii si regularitatii tuturor veniturilor si cheltuielilor Comunitatilor. De asemenea, exercita o functie de asistenta a autoritatilor bugetare (Consiliul si Parlamentul), în domeniul executiei bugetare. Totodata, Curtea exercita un control pe domenii si asupra institutiilor nationale si a statelor membre, care au beneficiat de fonduri comunitare. Activitatea Curtii de Conturi se concretizeaza în rapoarte anuale, elaborate dupa încheierea exercitiului financiar, rapoarte care sunt trimise spre informare si examinare celorlalte institutii comunitare si se publica în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. În cadrul acestor rapoarte, Curtea formuleaza si observatii cu privire la gestionarea mijloacelor financiare ale Comunitatilor. Un rol important al Curtii consta în emiterea avizelor consultative cerute de unele institutii comunitare, pentru adoptarea unor acte juridice.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE Ø Comunitatile Europene, iar ulterior, Uniunea Europeana, poseda un sistem institutional propriu, original, cu caracter supranational. Acest sistem este alcatuit, în principal, din

76

patru institutii care constituie fundamentul si motorul integrarii, si anume: organul cu atributii preponderent legislative si de decizie, cu denumirea de Consiliu; organul cu atributii preponderent de executie, cu denumirea de Comisie; organul cu atributii preponderent de control, cu denumirea de Parlament; organul jurisdictional, cu denumirea de Curte de Justitie.

Adoptarea unei structuri de putere cvadripartite, în locul cele tripartite traditionale (legislativ, executiv, jurisdictional) reflecta o anumita filosofie a constructiei comunitare, si anume aceea de a realiza o armonizare a vointei statelor, cu vointa cetatenilor acestora si cu eficacitatea actiunii comunitare. Cele patru categorii de institutii comunitare reprezinta fiecare un anumit principiu al guvernarii, în sens larg, au un fundament politic si sociologic distinct si exprima, fiecare, o legitimitate proprie. Astfel, Consiliul reprezinta interesele statelor membre, Comisia promoveaza interesul comunitatilor în ansamblul lor, Parlamentul reprezinta cetatenii statelor membre si Curtea de Justitie apara dreptul comunitar, ordinea juridica a Comunitatilor.

Activitatea institutiilor comunitare este guvernata de trei principii generale: principiul autonomiei institutiilor comunitare, principiul competentelor atribuite si principiul echilibrului institutional.

Ø Consiliul Uniunii Europene este format din câte un reprezentant al fiecarui stat membru, cu rang de ministru, abilitat sa angajeze guvernul statului respectiv. El este un organ interguvernamental, care exprima legitimitatea statala a Comunitatilor, reprezinta interesele nationale si asigura integrarea în sistemul comunitar a statelor membre si a guvernelor.

Într-o prezentare sintetica, Consiliul Uniunii Europene exercita urmatoarele categorii de atributii: • se ocupa de coordonarea generala a actiunilor comunitare cu actiunile statelor membre; • exercita partea esentiala a functiei legislative comunitare, ceea ce îi confera caracteristici de institutie politica, alaturi de capacitatea de a negocia si încheia tratate internationale Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de reprezentantul fiecarui stat membru, pentru o perioada de 6 luni, în ordinea fixata prin ultimul act de aderare. Presedintele Consiliului este si Presedintele Uniunii Europene.

Hotarârile Consiliului se iau, de obicei, în unanimitate (în problemele cele mai importante ale comunitatilor) sau cel

77

putin cu majoritate calificata (în acest caz, voturile statelor sunt ponderate, în functie de anumite criterii). Ø Comisia Europeana reprezinta interesul general al Comunitatilor, motiv pentru care îsi exercita atributiile în deplina independenta fata de statele membre. Aceasta independenta se manifesta îndeosebi în raporturile comisarilor cu statele de provenienta. În prezent, numarul comisarilor este egal cu numarul statelor membre, fiecare stat membru având dreptul sa desemneze un comisar având cetatenia sa. Dupa extinderea Uniunii Europene la 27 de state membre, numarul comisarilor va fi mai mic decât numarul statelor membre, potrivit unui sistem de rotatie. Mandatul comisarilor este de 5 ani si poate fi reînnoit. Comisia este un organism colegial, ceea ce înseamna ca hotarârile se iau prin decizie colectiva, responsabilitatea fiind comuna.

Potrivit rolului sau, Comisia Europeana exercita urmatoarele atributii principale: • este initiatorul legislatiei si politicilor comunitare; • are rolul de ”paznic al tratatelor” (astfel, Comisia urmareste modul de aplicare a tratatelor comunitare, atât de catre Consiliu, cât si de catre statele membre); • ca institutie executiva, Comisia se ocupa de pregatirea si executarea bugetului comunitar, administreaza diversele fonduri si programe ale Comunitatilor, îndeplineste sarcinile de executie si de gestiune; • în domeniul extern, Comisia îndruma negocierea acordurilor cu tarile terte, iar când se afla în executarea unui mandat încredintat de Consiliu, reprezinta Comunitatile. Ø Parlamentul European se compune din reprezentanti ai popoarelor statelor membre. Numarul membrilor Parlamentului European este determinat de numarul tarilor membre, fiecare dintre acestea dispunând de un anumit numar de reprezentanti, stabilit în functie de populatia tarii respective.

În prezent, euro-parlamentarii sunt alesi prin vot universal direct, potrivit unor reguli procedurale stabilite printr-un Act al Consiliului din 20 septembrie 1976. Prin Tratatul de la Maastricht, s-a instituit un drept de vot si de a fi ales pentru toate persoanele care poseda cetatenia Uniunii Europene.

Statutul parlamentarilor europeni prezinta urmatoarele caracteristici:

78

• mandatul parlamentar are caracter reprezentativ si o durata de 5 ani; • exista incompatibilitate între mandatul parlamentar si celelalte functii comunitare, precum si calitatea de membru al guvernului unui stat comunitar; • parlamentarii beneficiaza de anumite imunitati; • indemnizatiile parlamentarilor europeni nu sunt stabilite prin acte normative comunitare, ramânând la latitudinea reglementarilor nationale. Parlamentul lucreaza în sesiuni anuale; se pot tine si reuniuni extraordinare, care pot fi convocate la cererea majoritatii membrilor Parlamentului, la cererea Consiliului sau a Comisiei. Parlamentul îsi desfasoara lucrarile cu un cvorum de functionare de cel putin 1/3 din numarul membrilor sai si hotaraste cu majoritatea voturilor exprimate (în afara cazurilor când reglementarile prevad o majoritate calificata).

În ceea ce priveste organizarea interna, Parlamentul cuprinde mai multe structuri: • Biroul (format dintr-un presedinte si mai multi

vicepresedinti); • ”Conferinta presedintilor” (format din presedinte si din

presedintii grupurilor politice parlamentare); • Comisiile (permanente, temporare si de ancheta); • Grupurile parlamentare (formatiuni ale parlamentarilor,

constituite conform convingerilor politice si nu pe criteriul cetateniei);

• "Delegatiile interparlamentare" (desemnate de grupurile parlamentare).

Principalele atributii ale Parlamentului European sunt urmatoarele: • atributii de control, care se exercita în raport cu Comisia

Europeana; • atributii de consultare, bazate pe obligatia Consiliului de a

cere avizul consultativ al Parlamentului, înainte de adoptarea anumitor acte;

• atributii de aprobare, care se exercita prin emiterea de avize conforme;

• atributii de co-decizie, prin care participa, alaturi de Consiliu, la adoptarea unor acte legislative comunitare;

• atributii de decizie, potrivit carora Parlamentul hotaraste singur în anumite domenii, cum este adoptarea bugetului.

Ø Parlamentul European numeste un Mediator, care este împuternicit sa primeasca plângeri de la orice cetatean al

79

Uniunii sau de la orice persoana care are resedinta sau sediul statutar pe teritoriul unui stat membru, cu privire la deficientele de administrare în actiunile institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta. Pe aceasta baza, sau din oficiu, Mediatorul realizeaza anchete si prezinta Parlamentului rezultatul acestora. Totodata, sesizeaza institutia comunitara implicata, în vederea rezolvarii problemelor constatate.

Ø Curtea de Justitie a fost conceputa ca institutia comuna celor trei Comunitati Europene, menita sa apere ordinea juridica a acestora.

Curtea este compusa din : judecatori, avocati generali si un grefier asistat de un grefier adjunct. Numarul judecatorilor Curtii si al avocatilor generali este stabilit prin tratate. În practica s-a impus regula ca întotdeauna Curtea sa cuprinda cel putin câte un judecator din fiecare stat membru si ca numarul acestora sa fie impar. Judecatorii sunt numiti printr-un acord al guvernelor statelor membre pentru o perioada de 6 ani, mandatul putând fi reînnoit fara limitari.

Judecatorii sunt supusi unor incompatibilitati de natura sa le asigure independenta. De asemenea, Statutul judecatorilor si al avocatilor generali le permite sa-si îndeplineasca rolul cu caracter de continuitate si în deplina independenta, pe timpul exercitarii functiilor, acestia bucurându-se de anumite privilegii si imunitati (prevazute de Protocolul cu privire la privilegiile si imunitatile comunitare).

Curtea de Justitie lucreaza în sedinte plenare. Datorita numarului mare de cauze, pentru celeritate, s-a prevazut posibilitatea crearii unor Camere, în cadrul Curtii, formate din 3 sau 5 membri (competenta materiala a Camerelor este decisa de plenul Curtii).

Deliberarile Curtii si ale Camerelor sunt strict secrete, având loc sub forma asa-numitei "Camere de Consiliu”. Curtea delibereaza valabil numai în numar impar de judecatori.

Tribunalul de Prima Instanta este un organ auxiliar al

Curtii. El se compune din judecatori, câte unul din fiecare stat membru, numiti printr-un acord al guvernelor statelor membre, pentru o perioada de 6 ani.

Statutul judecatorilor care compun Tribunalul de Prima Instanta este similar cu cel al judecatorilor Curtii de Justitie.

Tribunalul lucreaza în sedinte plenare, precum si în Camere formate din 3 sau 5 judecatori.

80

Ø Curtea de Conturi, inclusa în rândul institutiilor comunitare prin Tratatul de la Maastricht din 1992, este un organ colegial format din câte un membru din fiecare stat al Uniunii. Membrii Curtii de Conturi sunt numiti pentru 6 ani de catre Consiliu, cu unanimitate de voturi, dupa consultarea Parlamentului.

Independenta membrilor Curtii de Conturi este asigurata si garantata în aceleasi conditii ca si în cazul Curtii de Justitie.

Curtea de Conturi se ocupa cu examinarea legalitatii si regularitatii tuturor veniturilor si cheltuielilor Comunitatilor. De asemenea, exercita o functie de asistenta a autoritatilor bugetare (Consiliul si Parlamentul), în domeniul executiei bugetare.

Activitatea Curtii de conturi se concretizeaza în rapoarte anuale, care sunt trimise spre informare si examinare celorlalte institutii comunitare si se publica în J.O.C.E

ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE 1. Explicati conceptia si principiile sistemului institutional comunitar. 2. Prezentati sintetic componenta si rolul Consiliului Uniunii Europene. 3. Prezentati sintetic componenta si rolul Comisiei Europene. 4. Prezentati sintetic componenta si rolul Parlamentului European. 5. Ce este Mediatorul Uniunii Europene ? 6. Prezentati sintetic Curtea de Justitie a Uniunii Europene . 7. Prezentati sintetic Curtea de Conturi.

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Se dau propozitiile: A – Parlamentul European este legislativ al Uniunii Europene . B – În cadrul Comunitatilor Europene s-a adoptat o structura de putere cvadripartita. C – Prin jurisprudenta sa, Curtea de Justitie creeaza drept.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este falsa; c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa,

propozitia C este adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata,

propozitia C este adevarata.

81

2. Consiliul Uniunii Europene:

a. reprezinta cetatenii statelor membre; b. reprezinta interesele statelor membre; c. apara dreptul comunitar; d. este principalul organ executiv al Uniunii.

3. Nu este adevarata urmatoare propozitie:

a. Consiliul Uniunii Europene este oarecum omologul puterii legislative, dar exercita si atributii importante ce tin în mod traditional de functia guvernamentala;

b. Consiliul Uniunii Europene exercita, în principal, o functie de control;

c. Consiliul Uniunii Europene este o institutie comunitara;

d. Consiliul Uniunii Europene trebuie sa respecte principiul competentei atribuite.

4. Consiliul Uniunii Europene este format din:

a. câte un reprezentant al fiecarui stat membru, cu rang de ministru, abilitat sa angajeze guvernul statului sau;

b. reprezentanti ai parlamentelor statelor comunitare; c. reprezentantii permanenti ai statelor membre, cu rang

de ambasador; d. membri alesi prin vot universal direct.

5. Presedintele Comisiei Comunitatilor europene face parte din:

a. Consiliul Comunitatilor Europene; b. Consiliul Europei; c. Consiliul European; d. Parlamentul European.

6. Presedintia Consiliului Uniunii Europene este asigurata, prin rotatie, de reprezentantul fiecarui stat membru, pentru o perioada de:

a. 6 luni; b. 9 luni; c. 12 luni; d. 5 ani.

7. O hotarâre a Consiliului Uniunii Europene privind admiterea de noi membri în Uniunea Europeana, trebuie adoptata: a. cu majoritate simpla;

b. cu majoritate absoluta; c. cu majoritate calificata; d. în unanimitate.

82

8. COREPER a fost confirmat prin:

a. Tratatul de la Paris din 1951; b. Tratatele de la Roma din 1957; c. Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 1965; d. Actul unic european, semnat în 1986.

9. Se dau propozitiile: A – Presedintele Comisiei Europene este desemnat de Consiliul Uniunii Europene, compus din ministri de externe ai statelor membre. B – Consiliul Uniunii Europene, împreuna cu viitorul presedinte al Comisiei Europene, desemneaza comisarii,, pe baza propunerilor guvernelor statelor membre. C – Componenta Comisiei Europene se aproba de Parlamentul European. D – Comisia Europeana, în întregime, este numita de Consiliul Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata ;

b. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

c. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata.

10. Comisia Europeana reprezinta:

a. Interesele comunitare; b. interesele statelor membre; c. interesele cetatenilor din statele membre; d. guvernele statelor membre

11. Comisia Europeana delibereaza si hotaraste valabil:

a. în prezenta si cu votul majoritatii absolute; b. în prezenta majoritatii absolute si cu votul majoritatii

simple. c. în prezenta si cu votul majoritatii calificate; d. în prezenta tuturor membrilor si în unanimitate de voturi.

12. Directiva Comisiei Uniunii Europene este:

a. o norma de drept comunitar direct aplicabila; b. o norma de drept comunitar cu aplicabilitate indirecta; c. o recomandare; d. un aviz.

83

13. Parlamentul European reprezinta:

a. interesul general al Comunitatilor Europene; b. interesele parlamentelor nationale; c. interesele statelor membre; d. cetatenii statelor membre.

14. Parlamentarii europeni :

a. sunt desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre;

b. sunt alesi prin vot universal direct; c. sunt alesi prin vot indirect; d. sunt desemnati de Consiliul Europei.

15. Durata mandatului euro-parlamentarilor este de:

a. 4 ani; b. 5 ani; c. 6 ani d. 9 ani.

16. ”Conferinta presedintilor” Parlamentului European este formata:

a. dintr-un presedinte si mai multi vicepresedinti alesi de Parlament;

b. din presedintele Parlamentului si din presedintii parlamentelor nationale ale statelor membre;

c. din presedintii comisiilor parlamentare permanente; d. din presedintele Parlamentului si din presedintii

grupurilor parlamentare. 17. Pentru a constitui un grup parlamentar, în cadrul Parlamentului European, parlamentarii provenind din patru state trebuie sa întruneasca un numar de:

a. cel putin 14 membri; b. cel putin 18 membri; c. cel putin 23 membri; d. cel putin 29 de membri.

18. Atributiile de consultare ale Parlamentului European se exercita în raport cu:

a. Consiliul Uniunii Europene; b. Comisia Uniunii Europene; c. Curtea de Conturi a Uniunii Europene; d. Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

84

19. Cvorumul de functionare a Parlamentului European este de: a. cel putin 1/4 din numarul membrilor sai; b. cel putin 1/3 din numarul membrilor sai; c. cel putin 1/2 din numarul membrilor sai; d. cel putin 2/3 din numarul membrilor sai.

20. Mediatorul Uniunii Europene poate fi demis de catre:

a. Curtea de Justitie a Uniunii Europene; b. Comisia Uniunii Europene; c. Parlamentul European; d. Consiliul Uniunii Europene.

21. Numarul judecatorilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene poate fi marit:

a. numai prin modificarea Tratatului de la Maastricht; b. de Comisia Europeana, cu majoritate absoluta; c. de Parlamentul European, cu majoritate calificata; d. de Consiliul Uniunii Europene, printr-o decizie adoptata

în unanimitate. 22. Judecatorii Curtii de Justitie a Uniunii Europene pot fi înlaturati din functie de catre:

a. guvernele statelor membre; b. Curtea de Justitie a Uniunii Europene; c. Consiliul Uniunii Europene; d. Parlamentul European.

23. Mandatul avocatilor generali are o durata:

a. mai mica decât durata mandatului judecatorilor; b. egala cu durata mandatului judecatorilor; c. mai mare decât durata mandatului judecatorilor; d. nelimitata

24. Hotarârile Curtii de Justitie a Uniunii Europene: a. nu pot fi atacate în fata nici unei alte instante; b. pot fi atacate cu recurs în fata Tribunalului de prima

instanta; c. pot fi atacate cu recurs în fata Curtii Europene a

Drepturilor Omului; d. pot fi atacate cu recurs în fata Tribunalului International

de la Haga.

85

25. Tribunalul de Prima Instanta:

a. este un organ auxiliar al Curtii de Justitie a Uniunii Europene;

b. reprezinta o noua institutie comunitara; c. este o jurisdictie autonoma integrata în cadrul Consiliului

Uniunii Europene; d. este un tribunal international.

26. Judecatorii Tribunalului de Prima Instanta sunt numiti:

a. de Curtea de Justitie a Uniunii Europene; b. de Consiliul Uniunii Europene; c. de Parlamentul European; d. printr-un acord al guvernele statelor membre.

27. Curtea de Conturi a fost inclusa în rândul institutiilor comunitare prin:

a. Tratatul C.E.C.O.; b. Tratatul C.E.E. c. Tratatul de la Maastricht; d. Tratatul de la Amsterdam.

86

CAPITOLUL 4

DREPTUL COMUNITAR

4.1. Izvoarele dreptului comunitar 4.1.1. Clasificarea izvoarelor dreptului comunitar 4.1.2. Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

4.2. Caracteristicile dreptului comunitar 4.2.1. Aplicabilitatea imediata 4.2.2. Aplicabilitatea directa 4.2.3. Prioritatea

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite:

• Cunoasterea izvoarelor dreptului comunitar, în special a izvoarelor derivate: regulamentul, directiva, recomandarea si avizul;

• Întelegerea caracteristicilor raporturilor dreptului comunitar cu dreptul intern al statelor membre, si anume: aplicabilitatea imediata, aplicabilitatea directa si prioritatea.

87

4.1. Izvoarele dreptului comunitar

Dupa cum am aratat deja, dreptul comunitar este ansamblul normelor juridice pe baza carora exista si functioneaza Uniunea Europeana. Pentru a determina acest ansamblu este necesara cunoasterea izvoarelor acestor norme.

Precizam ca utilizam conceptul de izvor de drept în întelesul specific stiintei dreptului, si anume acela de forma de exprimare a normei juridice. Este vorba de forma sub care trebuie sa se prezinte o regula de comportament pentru a fi recunoscuta ca norma juridica, adica regula de conduita obligatorie, sub sanctiune statala.

4.1.1. Clasificarea izvoarelor dreptului comunitar Într-o clasificare, utilizând drept criteriu natura juridica, izvoarele dreptului comunitar sunt urmatoarele: 1. Izvoarele primare, care sunt tratatele constitutive împreuna cu modificarile si completarile pe care le-au suferit ; 2. Izvoarele derivate, care sunt actele adoptate de catre institutiile comunitare, în aplicarea acestor tratate (regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul); 3. Alte izvoare, si anume : - normele de drept care provin din afara ordinii juridice comunitare (din angajamentele externe ale comunitatilor); - jurisprudenta Curtii de justitie; - principiile generale de drept; - izvoarele complementare (actele conventionale încheiate între statele membre pentru aplicarea tratatelo r). Având în vedere importanta lor, atât sub aspectul specificitatii cât si al volumului, ne vom ocupa doar de izvoarele derivate ale dreptului comunitar.

4.1.2. Izvoarele derivate ale dreptului comunitar Izvoarele derivate ale dreptului comunitar cuprind ansamblul actelor unilaterale, normative sau individuale, emise de institutiile comunitare în baza Tratatelor Constitutive. Nu mai suntem, deci, în prezenta unui drept conventional (al tratatelor internationale), ci în prezenta unui ansamblu de reguli elaborate chiar de catre Comunitati, în spiritul si pentru aplicarea tratatelor. Trebuie reamintit si subliniat ca, una dintre caracteristicile esentiale ale Comunitatilor Europene este institutionalizarea capacitatii de a crea reguli de drept. Mai precis, este conferita o putere de reglementare strict determinata unor organe supranationale. Suntem, astfel, în prezenta unei puteri similare cu

88

cea legislativa din dreptul intern. În acest sens, desi redactorii tratatelor s-au abtinut sa foloseasca termenii "lege" sau "legislatie", Curtea de Justitie nu ezita sa foloseasca sintagma "sistemul legislativ al Comunitatilor". Denumirea oficiala a izvoarelor derivate o gasim în art.189 al Tratatului C.E.E., în care se arata: "pentru îndeplinirea misiunii lor si în conditiile prevazute în tratat, Consiliul si Comisia adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize”. Prevederi similare regasim si în celelalte doua Tratate Constitutive.1 Tratatele Constitutive cuprind, pe lânga lista diferitelor categorii de acte si o prezentare, cu caracter sistematic, a efectelor juridice specifice fiecareia dintre ele.

Regulamentul2 Regulamentul este principalul izvor derivat al dreptului

comunitar. Art.189 din Tratatul C.E.E. da efectelor sale juridice o definitie completa care îi confera o natura si o eficacitate similare, pâna la identitate, cu cele ale legii din sistemele juridice nationale. Regulamentul, ca si legea, contine prescriptii generale si impersonale. O alta caracteristica esentiala a Regulamentului este obligativitatea deplina, care îl face sa se deosebeasca de directive, recomandari sau avize. Acestea din urma, potrivit art.189 din Tratatul C.E.E., obliga numai în privinta unui anumit rezultat sau nu obliga deloc. Regulamentul, fiind obligatoriu în toate dispozitiile sale, exclude orice aplicare incompleta. Prin Regulament, autoritatea comunitara dispune de o putere normativa completa. Ea poate nu numai sa prescrie un rezultat, ci sa impuna si modalitatile de aplicare si de executie. Regulamentul este direct aplicabil în orice stat membru, adresându-se direct subiectelor de drept intern, pentru care stabileste drepturi si obligatii.

Directiva3 Directiva este considerata o formula legislativa cu doua

niveluri: comunitar si national. Atunci când se adreseaza tuturor statelor membre, directiva se aseamana tehnicii legislative: lege - cadru, urmata de hotarâri de aplicare.

1 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.37. 2 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp.281-285; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.37,38; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.142-144. 3 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.38; Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, op.cit. p.162,163.

89

Directiva ofera institutiilor comunitare un instrument juridic mai flexibil decât regulamentul. În timp ce regulamentul are efect de uniformizare, directiva tine cont de particularitatile nationale, printr-o împartire a sarcinilor si o colaborare între nivelul comunitar si nivelul national. Se urmareste astfel armonizarea legislatiilor nationale si receptarea în dreptul intern a obiectivelor comunitare. Potrivit art.189 din Tratatul C.E.E., "directiva leaga statul membru destinatar numai în privinta rezultatului de atins". În acest fel, competenta în ceea ce priveste formele si mijloacele de aplicare a directivei revine statelor destinatare. În principiu, directiva are caracter individual, adresându-se numai anumitor state membre. Totusi, se utilizeaza în mod frecvent directive care se adreseaza tuturor statelor membre. De asemenea, ca principiu, directiva nu este direct aplicabila. Totusi, Curtea de Justitie a admis ca, în unele cazuri particulare, anumite directive au aplicabilitate directa în statele membre.

Decizia1 Decizia este definita de art.189 al Tratatului C.E.E. ca act

"obligatoriu în toate elementele sale pentru destinatarii desemnati". Ea nu are întotdeauna aceleasi efecte si îndeplineste functii multiple.

Spre deosebire de regulament, decizia nu are caracter general, fiind obligatorie numai pentru destinatari. Ca regula, ea se adreseaza unor persoane fizice sau juridice, unui stat sau unor state membre precis determinate, în scopul aplicarii concrete a prevederilor tratatelor, la diverse cazuri particulare. În toate aceste situatii, decizia este similara actelor administrative individuale din dreptul intern.

Practica institutiilor comunitare a demonstrat ca, decizia poate prescrie unui stat sau tuturor statelor membre realizarea unui obiectiv pentru care sunt necesare acte normative nationale, spre exemplu suprimarea unui impozit pentru înlaturarea barierelor vamale. În asemenea situatii, decizia apare ca un instrument de legiferare indirecta, asemanator directivei. Totusi, spre deosebire de directiva, decizia este obligatorie în toate elementele sale, nu numai în privinta rezultatului de atins. Din acest motiv ea poate fi detaliata si poate prescrie chiar mijloacele care trebuie utilizate pentru realizarea obiectivului urmarit, statul sau statele destinatare având doar posibilitatea alegerii formei juridice pentru transpunerea ei în dreptul national.

1 Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.145,146.

90

Recomandarile si avizele 1 Recomandarile si avizele se caracterizeaza prin faptul ca

nu au forta de constrângere si deci nu sunt izvoare de drept, în adevaratul înteles al cuvântului. Ele constituie, totusi, instrumente utile de orientare a comportamentelor si a legislatiilor nationale, motiv pentru care sunt considerate izvoare de drept.

Daca avizele adresate de Comisie statelor nu constituie, de fapt, decât exprimarea unor opinii, recomandarile Comisiei sau Consiliului sunt solicitari adresate statelor membre de a adopta reguli de conduita, jucând astfel un rol concret de sursa indirecta de armonizare a legislatiilor nationale.

În ceea ce priveste intrarea în vigoare a normelor derivate de drept comunitar, solutiile retinute de tratate se inspira din regulile cunoscute în ordinile juridice nationale. S-a ajuns, astfel, la un principiu fundamental al ordinii juridice comunitare, care pretinde ca orice act ce emana de la puterile publice sa nu produca efecte înainte de a da destinatarilor posibilitatea reala de a-l cunoaste. Se are în vedere publicarea prealabila sau comunicarea, potrivit naturii actului respectiv (normativ sau individual). Intrarea în vigoare imediata a actului normativ comunitar, în chiar ziua publicarii în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene, intervine în mod exceptional, numai în caz de necesitate presanta, în special pentru a se evita un vid juridic sau pentru a se preveni speculatiile. De obicei, se acorda un termen de 20 de zile de la publicare.2 Referitor la aplicarea în timp a normelor derivate de drept comunitar, Curtea de Justitie a precizat ca sunt valabile principiile generale de drept ale statelor membre.

4.2. Caracteristicile dreptului comunitar3

Fiind de interes comun pentru toate tarile membre ale Comunitatilor, dreptul comunitar nu este un drept extern pentru acestea. El este dreptul fiecaruia dintre statele membre, ca si dreptul national, cu diferenta ca dreptul comunitar detine un loc aparte în ierarhia textelor juridice ale fiecarui stat. Acest loc este determinat de forta specifica de penetrare în ordinea juridica interna a statelor membre, forta bazata pe trei atribute esentiale:

1 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.39; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. p.146. 2 Jean-Claude GAUTRON, op.cit. p.153. 3 Roxana MUNTEANU, op.cit. pp. 342-349 si 355-365; Jean-Claude GAUTRON, op.cit. pp. 178-184; I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp.52-76; Guy ISSAC, Marc BLANQUET, op.cit. pp.183-208.

91

1) Aplicabilitatea imediata - norma de drept comunitar dobândeste automat statutul de drept pozitiv în ordinea interna a statelor membre, fara nici o formalitate de drept intern; 2) Aplicabilitatea directa - norma comunitara este capabila de a crea direct, prin ea însasi, drepturi si obligatii pentru persoane; 3) Prioritatea - norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala.

4.2.1. Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar

Un principiu de drept international public1 obliga statele sa respecte tratatele pe care le -au încheiat si, în acest cadru, sa asigure aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si judiciare. Dreptul international public nu reglementeaza, însa, si modalitatile prin care normele cuprinse în tratate trebuie sa fie integrate în ordinea juridica a statelor. Aceasta problema este lasata la latitudinea fiecarui stat, care o rezolva în functie de conceptia pe care o are asupra relatiilor dintre dreptul international si cel intern. Se cunoaste faptul ca, solutiile practice de receptiune a prevederilor tratatelor internationale în dreptul intern sunt inspirate de cele doua conceptii doctrinare fundamentale: conceptia dualista si conceptia monista. Conceptia dualista considera ca ordinea juridica internationala si ordinea juridica nationala sunt independente si separate. Aceasta înseamna ca tratatul international nu produce efecte decât în ordinea juridica internationala. Pentru ca prevederile tratatului international sa produca efecte în ordinea interna a unui stat contractant, trebuie ca statul respectiv sa-i preia dispozitiile printr-o formula juridica de drept intern. În acest fel, se produce o "nationalizare" a tratatului, adica norma internationala îsi schimba natura juridica si va fi aplicata în plan national în calitate de reglementare interna. Consecinta este ca, în acest fel, norma internationala poate fi denaturata ori modificata prin norme interne. Conceptia monista afirma unitatea sistemica a normativitatii juridice nationale si internationale, ceea ce face ca norma internationala sa fie imediat aplicabila în tara respectiva, fara a fi necesara preluarea printr-un act normativ intern. Tratatul international se integreaza, potrivit acestei conceptii, în ansamblul reglementarilor ce se cer aplicate de catre instantele nationale, iar prevederile acestuia sunt aplicabile în ordinea interna în calitatea

1 Înscris la art.28 din Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.

92

lor de reglementari internationale. În acest fel, tratatul international nu sufera o „nationalizare”. Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre au la baza monismul, în conceptia Curtii de Justitie. Acest monism decurge din însasi natura Comunitatilor. Prin instituirea unor Comunitati cu durata nedeterminata, învestite cu personalitate juridica si cu puteri reale, rezultate dintr-un transfer de atributii dinspre statele membre spre Comunitati, aceste state si-au limitat, în anumite domenii, suveranitatea, acceptând edificarea unui ansamblu de norme juridice supranationale, aplicabile atât cetatenilor lor cât si lor însile. Acest fapt are trei consecinte: • dreptul comunitar este integrat în mod firesc în ordinea interna

a statelor membre, fara a fi necesara vreo formula de receptiune;

• normele comunitare îsi ocupa locul în ordinea juridica a statelor membre ca drept comunitar;

• judecatorii nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar. Rezulta cât se poate de clar ca normele dreptului comunitar

sunt imediat aplicabile în statele care fac parte din comunitati, în sensul ca ele nu trebuie mediate, preluate, receptate prin formule de drept intern, pentru a putea produce efecte juridice.

4.2.2. Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar

Aplicabilitatea directa sau efectul direct, reprezinta „dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului national sa i se aplice tratatele, regulamentele, directivele sau deciziile comunitare. Judecatorul are obligatia de a judeca potrivit acestor texte, oricare ar fi legislatia tarii careia îi apartine.”1 În dreptul international public s-a afirmat regula potrivit careia tratatele internationale pot, în mod direct, sa acorde drepturi si sa impuna obligatii doar statelor. În acest sens s-a pronuntat, înca din 1928, Curtea Internationala de Justitie de la Haga: "conform unui principiu de drept international bine stabilit, un acord international nu poate, ca atare, sa creeze, în mod direct, drepturi si obligatii pentru persoanele particulare".2 S-a acceptat totusi ca, pe cale de exceptie, tratatul poate crea, în mod direct, drepturi si obligatii pentru persoane, dar numai daca statele contractante îsi manifesta expres aceasta intentie. Rezulta ca, tratatele internationale obisnuite sunt direct aplicabile numai în

1 R. LECOURT, L’Europe des juges, Ed. BRUYLANT, Bruxelles – 1976, p.284, apud I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.58. 2 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.58,59.

93

mod exceptional. Aceasta exceptie a dreptului international public devine regula în cazul tratatelor comunitare. Desi Tratatul C.E.E. cuprinde la art.189 doar o formulare vaga din care se poate deduce ca numai regulamentele pot avea efect direct, jurisprudenta Curtii de Justitie a impus o adevarata prezumtie în favoarea efectului direct. Solutia consacrata de Curte se datoreste naturii Tratatului C.E.E., care urmareste integrarea, ceea ce face ca aplicabilitatea directa sa constituie o caracteristica esentiala a ordinii juridice comunitare. În aceasta ordine juridica, jurisdictiile nationale trebuie sa protejeze persoanele si atunci când dispozitiile comunitare impun statelor membre o obligatie bine definita. Pentru ca aplicabilitatea directa sa functioneze, norma comunitara trebuie sa îndeplineasca trei conditii1: • reglementarea trebuie sa fie clara si precisa, pentru ca

judecatorul national sa poata deduce efectele sale practice în planul aplicarii;

• reglementarea trebuie sa fie completa si perfecta din punct de vedere juridic (o dispozitie de drept comunitar este completa si perfecta daca pentru aplicarea sa nu mai este nevoie de nici o masura complementara, daca, în executarea sau în efectele sale ea nu este subordonata interventiei nici unui alt act al institutiilor comunitare sau al statelor membre);

• reglementarea trebuie sa fie neconditionata (aceasta înseamna ca reglementarea nu trebuie sa fie supusa nici unui termen si nici unei rezerve).

Actiunea practica a principiului aplicabilitatii directe variaza în functie de diferitele categorii de norme comunitare.

4.2.3. Prioritatea dreptului comunitar

Fiind imediat si direct aplicabil în ordinea juridica a statelor membre, dreptul comunitar intra inevitabil în relatie cu dreptul national. Astfel, pot sa apara conflicte care trebuie rezolvate. În acest sens, Curtea de Justitie a afirmat principiul fundamental al prioritatii ordinii juridice comunitare, în absenta caruia, dreptul comunitar ar fi lipsit de eficacitate. În pofida acestui principiu, modalitatile de solutionare a conflictelor dintre dreptul comunitar si dreptul statelor membre, utilizate de diversele sisteme juridice ale acestora, au fost multa vreme deficitare si neuniforme. Însa, treptat, aceasta prioritate a devenit o realitate, sub presiunea Curtii de Justitie.

1 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. pp. 61,62.

94

Rationamentul utilizat de Curte, pentru impunerea principiului prioritatii dreptului comunitar, se bazeaza pe trei teze fundamentale 1: I. Aplicabilitatea imediata si directa ar ramâne litera moarta daca un stat i s-ar putea sustrage printr-un act legislativ propriu, care se opune textelor comunitare. II. Transferul de competenta catre Comunitati limiteaza, într-o maniera corespunzatoare, suveranitatea statelor. Transferarea de catre state, din ordinea lor juridica interna, în favoarea ordinii juridice comunitare, a drepturilor prevazute în tratate, antreneaza o limitare definitiva a drepturilor lor suverane, limitare potrivit careia nu poate prevala un act normativ national ulterior, întrucât o asemenea atitudine ar fi incompatibila cu notiunea de Comunitate. III. Unitatea ordinii juridice comunitare, adica uniformitatea în aplicarea dreptului comunitar este indispensabila pentru realizarea scopului stabilit prin Tratatele Constitutive. De aceea, forta executorie a dreptului comunitar nu poate varia de la un stat la altul în favoarea legilor interne ulterioare, fara a pune în pericol realizarea scopurilor tratatului C.E.E. Cele trei teze mentionate au fost sintetizate de Curtea de Justitie în urmatoarea formula: "Emanat dintr-o sursa independenta, dreptului nascut din tratat nu poate, datorita însasi naturii sale, sa i se opuna un text intern, oricare ar fi acela, fara a-si pierde caracterul comunitar si fara a pune în pericol însasi baza juridica a Comunitatilor." 2

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE Ø Utilizând drept criteriu de clasificare natura juridica, distingem urmatoarele categorii de izvoare ale dreptului comunitar: • izvoarele primare (tratatele constitutive împreuna cu

modificarile si completarile pe care le-au suferit) ; • izvoarele derivate (care sunt actele adoptate de catre

institutiile comunitare, în aplicarea acestor tratate, si anume: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul);

• alte izvoare (normele provenite din afara ordinii juridice comunitare, jurisprudenta Curtii de Justitie, principiile generale de drept si actele conventionale încheiate între statele membre pentru aplicarea tratatelor comunitare).

1 Ibidem, pp.72,73. 2 I. FILIPESCU, A. FUEREA, op.cit. p.73.

95

Ø Izvoarele derivate ale dreptului comunitar cuprind ansamblul actelor unilaterale emise de institutiile comunitare. Astfel, pentru îndeplinirea misiunilor lor, Consiliul si Comisia adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize. Ø Regulamentul prezinta urmatoarele particularitati: • este principalul izvor derivat al dreptului comunitar; • contine prescriptii generale si impersonale; • se caracterizeaza prin obligativitate deplina; • este direct aplicabil în orice stat membru, adresându-se

direct subiectelor de drept, pentru care stabileste drepturi si obligatii.

Ø Directiva are urmatoarele trasaturi esentiale: • este o formula legislativa cu doua niveluri: comunitar

si national; • obliga statul membru destinatar numai în privinta

rezultatului de atins; • în principiu, are un caracter individual, adresându-se

numai anumitor state membre; • ca regula, nu este direct aplicabila.

Ø Decizia prezinta urmatoarele caracteristici: • îndeplineste functii multiple si nu are întotdeauna aceleasi

efecte; • este obligatorie în toate elementele ei; • ca regula, are caracter individual si urmareste aplicarea

tratatelor la diverse cazuri particulare, fiind similara, în aceste situatii, actului administrativ individual din dreptul intern;

• în practica institutiilor comunitare este utilizata si ca instrument de legislatie indirecta, denaturându-se astfel, într-o oarecare masura, scopul pentru care a fost conceputa.

Ø Recomandarile si avizele se disting prin faptul ca: • nu au forta de constrângere; • sunt instrumente utile de orientare a comportamentelor si

a legislatiilor nationale. Ø Dreptul comunitar detine un loc aparte în ierarhia textelor juridice ale fiecarui stat comunitar, aceasta pozitie fiind determinata de trei atribute esentiale:

96

• aplicabilitatea imediata (norma de drept comunitar dobândeste automat statutul de drept pozitiv în ordinea interna a statelor, fara nici o formalitate de drept intern);

• aplicabilitatea directa (norma comunitara este capabila de a crea direct, prin ea însasi drepturi si obligatii pentru persoanele particulare);

• prioritatea (norma comunitara are prioritate fata de orice norma nationala).

ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Cum se clasifica izvoarele dreptului comunitar, potrivit criteriului naturii juridice ? 2. Prezentati sintetic si comparativ izvoarele dreptului comunitar: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul. 3. Ce înseamna aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar ? 4. Ce înseamna aplicabilitatea directa a dreptului comunitar? 5. Explicati prioritatea dreptului comunitar în raport cu dreptul national al statelor comunitare.

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Se gasesc numai izvoare derivate ale dreptului comunitar, în urmatoarea grupare:

a. directiva, decizia, avizul; b. regulamentul, recomandarea, jurisprudenta Curtii de

Justitie; c. directiva, principiile generale de drept, recomandarea; d. tratatele comunitare, angajamentele externe ale

comunitatilor 2. Nu este izvor primar al dreptului comunitar:

a. actul conventional încheiat între doua state comunitare, pentru aplicarea Tratatelor Constitutive;

b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de la Nisa.

3. Principalul izvor derivat al dreptului comunitar, identic cu legea din dreptul intern, este:

a. decizia; b. directiva; c. avizul; d. regulamentul.

97

4. Directiva:

a. obliga statul membru destinatar numai în privinta rezultatului de atins;

b. obliga statul membru destinatar în privinta rezultatului de atins, precum si în privinta mijloacelor care trebuie utilizate;

c. obliga statul membru destinatar în privinta rezultatului de atins, precum si a formei juridice de transpunere în dreptul national;

d. nu are caracter obligatoriu. 5. Ca principiu, directiva se adreseaza:

a. tuturor statelor membre; b. numai anumitor state membre; c. întotdeauna unui singur stat membru; d. persoanelor fizice din statele membre.

6. Decizia se deosebeste regulament prin faptul ca faptul ca:

a. este obligatorie în toate elementele ei; b. nu are caracter general; c. poate sa prevada atât rezultatul de atins, cât si

modalitatile de aplicare; d. reprezinta o simpla opinie.

7. Recomandarea se deosebeste de aviz prin faptul ca :

a. obliga numai cu privire la rezultatul de atins; b. obliga atât cu privire la rezultatul de atins, cât si cu

privire la mijloace; c. este o solicitare adresata statelor membre pentru a

adopta reguli de conduita; d. constituie exprimarea unei opinii.

8. Se dau propozitiile: A – Conceptia dualista din dreptul international public considera ca ordinea juridica internationala si ordinea juridica nationala sunt independente si separate. B – Conceptia monista din dreptul international public afirma unitatea sistemica a normativitatii juridice. C – Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor comunitare are la baza conceptia monista. D – Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor comunitare are la baza conceptia dualista.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata ;

98

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este falsa;

c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata.

9. Nu este o conditie pentru ca aplicabilitatea directa a normei comunitare sa functioneze:

a. sa fie precisa; b. sa fie clara; c. sa fie completa; d. sa fie conditionata.

10. În cazul conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern al unui stat membru, nu are prioritate:

a. regulamentul, fata de o lege interna anterioara; b. directiva, fata de o lege interna ulterioara; c. decizia, fata de o hotarâre ulterioara a guvernului

statului respectiv; d. legea interna ulterioara, fata de regulament.

99

CAPITOLUL 5

CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE

5.1. Geneza Constitutiei Uniunii Europene

5.2. Prezentarea continutului Constitutiei Uniu-nii Europene

5.3. Noutatile esentiale aduse sistemului de

integrare europeana prin Constitutia Uniunii Europene

OBIECTIVE

Studierea acestui capitol va permite:

• Întelegerea sintagmei „Constitutia Uniunii Europene”; • Cunoasterea, în sinteza, a continutului Constitutiei Uniunii Europene

• Cunoasterea noutatilor esentiale ce vor fi aduse Uniunii Europene de fundamentul juridic unic, si anume Constitutia Uniunii Europene.

100

5.1. Geneza Constitutiei Uniunii Europene1

Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000, a lansat initiativa pregatirii unei Conferinte interguvernamentale cu tema „Dezbateri privind viitorul Uniunii Europene”. Obiectul acestor dezbateri urma sa îl constituie problemele-cheie ale extinderii Uniunii, cum sunt: marimea si compunerea Comisiei Europene, votul ponderat în cadrul Consiliului Uniunii Europene si extinderea votului cu majoritate calificata, cooperarea întarita. De asemenea, trebuiau avute în vedere si alte reforme institutionale, în perspectiva extinderii Uniunii, cum sunt:

• Simplificarea tratatelor: regruparea si sistematizarea dispozitiilor fundamentale cuprinse în tratatele comunitare;

• O reexaminare a repartizarii competentei sub trei aspecte fundamentale: împartirea atributiilor pe niveluri: comunitar, national si regional; distribuirea competentei între institutiile si organismele comunitare; asigurarea unei mai bune complementaritati a diferitelor niveluri de actiune legislativa si administrativa;

• Integrarea într-un tratat comunitar a Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Pe parcursul anului 2001, Consiliul Uniunii Europene (sub presedintia Suediei si apoi a Belgiei), în cooperare cu Comisia Europeana si cu participarea Parlamentului European, a declansat si încurajat dezbaterile privind viitorul Uniunii Europene. La aceste dezbateri, au fost invitate sa participe si au participat parlamentele nationale ale statelor membre, statele asociate si segmentele semnificative ale opiniei publice, adica: reprezentantii mediului politic, reprezentantii mediilor socio-economice si reprezentantii societatii civile.

Pentru a asigura o cristalizare a rezultatelor dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene, Consiliul European, întrunit în zilele de 14 si 15 decembrie 2001 la Laeken (Belgia), a decis constituirea unei adunari, denumita „Conventia pentru viitorul Europei”, formata din reprezentanti ai institutiilor europene, ai statelor membre, ai statelor candidate si ai opiniei publice. Presedintele acestei Conventii, a fost desemnat fostul presedinte al Frantei, Valéry Giscard d’Estaing.

Misiunea Conventiei a fost de a gasi solutii la problemele cu care se va confrunta Uniunea, ca urmare a celei mai mari extinderi din istoria sa.

Lucrarile Conventiei s-au finalizat prin elaborarea unui proiect de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa, prin

1 www.europa.eu.int/futurum - L’avenir de l’Union européenne – Débat.

101

care se face un pas decisiv spre o uniune politica, o uniune a cetatenilor si a statelor membre.

La 20 iunie 2003, proiectul Tratatului Constitutional a fost prezentat Consiliului European de la Salonic. În urma dezbaterilor purtate, s-a stabilit ca Presedintia italiana a Consiliului Uniunii Europene sa conduca lucrarile Conferintei interguvernamentale, astfel încât sa se ajunga la un text definitiv, pentru ca Tratatul Constitutional sa poata fi semnat în anul 2004, dupa extinderea Uniunii cu înca 10 state.

Consiliul European, întrunit în zilele de 17 si 18 iunie 2004 la Bruxelles, dupa dezbateri furtunoase, a convenit asupra textului Tratatului Constitutional, dupa ce s-au adus o serie de modificari proiectului prezentat.

În fine, la 29 octombrie 2004, cu ocazia Consiliului European de la Roma, Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa1 a fost semnat oficial.

Chiar daca poarta si denumirea de „Constitutie Europeana”, suntem în prezenta unui tratat international care nu poate intra în vigoare, decât dupa ce a fost ratificat de toate statele semnatare. Procedurile nationale de ratificare prevad fie ratificarea de catre parlament, fie ratificarea prin referendum. Se estimeaza, în varianta optimista, ca procedurile de ratificare sa dureze doi ani, astfel încât Constitutia Europeana sa intre în vigoare în anul 2006. Daca unul sau mai multe state vor bloca procesul de ratificare, va trebui cautata o solutie politica pentru iesirea din acest impas.

5.2. Prezentarea continutului Constitutiei Uniunii Europene2

Constitutia Europeana este o reglementare ampla (465

articole), cu caracter de codificare, alcatuita din: Preambul; Partea I, care nu poarta titlu; Partea a II-a intitulata „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii”; Partea a III-a, intitulata „Politicile si functionarea Uniunii”; Partea a IV-a intitulata „Dispozitii generale si finale”; 36 de Protocoale si 2 anexe. La acestea se adauga Actul final de semnare si declaratiile statelor semnatare.

1 Denumirea oficiala este „Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa”, dar se utilizeaza si denumirile mai scurte: „Tratatul Constitutional” si „Constitutia Europeana”. În ceea ce ne priveste, preferam denumirea „Constitutia Uniunii Europene”, deoarece ni se pare mai exacta. 2 Textul considerat este „Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa” (proiect), editat de INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMANIA, Bucuresti-sept.2003. Modificarile aduse acestui text de Consiliul European de la Bruxelles din 17-18 aprilie 2004, se refera la solutiile adoptate de diversele reglementari, nu la conceptia de ansamblu a Constitutiei europene.

102

Preambulul invoca valorile si finalitatile Uniunii Europene. Astfel, se arata ca locuitorii Europei au dezvoltat în mod progresiv valorile care stau la baza umanismului: egalitatea oamenilor, libertatea si respectarea ratiunii. De asemenea, traditiile culturale, religioase si umaniste ale Europei, consacra rolul central al omului si al drepturilor lui inviolabile si imprescriptibile, precum si respectarea dreptului. În privinta finalitatilor, se exprima convingerea ca popoarele Europei sunt decise sa depaseasca vechile diviziuni si, din ce în ce mai unite, sa-si faureasca un destin comun. Unitatea Europei este conceputa ca o „unitate în diversitate”, care respecta identitatile si istoriile nationale, si este considerata ca modalitatea care ofera cele mai bune sanse pentru continuarea traiectoriei ascendente de civilizatie, progres si prosperitate, în vederea asigurarii bunastarii tuturor locuitorilor Europei.

Partea I (59 articole) reglementeaza la nivel de principiu întreaga configuratie a Uniunii Europene, pe parcursul a noua titluri, dupa cum urmeaza:

I. Definitia si obiectivele Uniunii; II. Drepturile fundamentale ale cetateanului;

III. Competenta Uniunii; IV. Institutiile Uniunii; V. Exercitarea atributiilor Uniunii; VI. Viata democratica a Uniunii; VII. Finantele Uniunii; VIII. Uniunea si zona de vecinatate; IX. Apartenenta la Uniune.

Partea a II-a (54 articole) – „Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii” cuprinde un preambul si sapte titluri, dupa cum urmeaza:

I. Demnitatea; II. Libertatile; III. Egalitatea; IV. Solidaritatea; V. Drepturile cetatenilor; VI. Justitia VII. Dispozitii generale care reglementeaza interpretarea

si aplicarea Cartei. Partea a III-a intitulata „Politicile si functionarea Uniunii”

detine, de departe, ponderea în economia Tratatului Constitutional, fiind alcatuita din 342 articole, repartizate în 7 titluri. Aceasta parte, contine reglementarea detaliata a sistemului politicilor si institutiilor Uniunii Europene.

În fine, Partea a IV-a (10 articole), intitulata „Dispozitii generale si finale”, cuprinde articolele privind: însemnele Uniunii, abrogarea tratatelor anterioare, continuitatea juridica în raport cu

103

Comunitatile Europene si cu Uniunea Europeana anterioara, domeniul de aplicare teritoriala, regimul uniunilor regionale si regimul protocoalelor care însotesc Tratatul (fac parte din tratat).

Dintre cele 36 de protocoale, care însotesc tratatul, mentionam:

- Protocolul privind rolul parlamentelor nationale în Uniunea Europeana;

- Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii;

- Protocolul privind statutul Curtii de justitie a Uniunii Europene;

- Protocolul privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene;

- Protocolul privind sistemul de radiodifuziune din tarile membre;

- Protocolul privind coeziunea economica, sociala si teritoriala;

- Protocolul continând dispozitiile tranzitorii privind institutiile si organele Uniunii.

5.3 Noutati esentiale aduse sistemului de inte-

grare europeana prin Constitutia Uniunii Europene1

Într-o formulare sintetica, noutatile esentiale aduse de

Tratatul Constitutional sistemului de integrare europeana, sunt urmatoarele:

I. Uniunea va avea un fundament juridic unic si anume Constitutia;

II. Constitutia instaureaza un nou cadru institutional. III. Reglementarile cuprinse în Constitutie marcheaza un

progres în domeniul justitiei si afacerilor interne si în domeniul politicii externe si de securitate comune.

IV. Largirea democratiei si cresterea transparentei sistemului comunitar.

Fundamentul juridic unic al Uniunii Dupa cum am vazut, atunci când am studiat evolutia

sistemului de integrare europeana, Uniunea s-a construit în etape, printr-o multitudine de tratate care au reglementat, de-a lungul timpului, aceleasi domenii. Din acest motiv, reglementarile comunitare au devenit greu de descifrat. Prin intrarea în vigoare a Tratatului Constitutional, Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene si Tratatul Constitutiv al actualei Uniuni europene,

1 www.europa.eu.int/futurum - Résumé de l’accord relatif au traité constitutionnel.

104

precum si tratatele prin care acestea au fost modificate, vor fi înlocuite printr-o unica reglementare, clara si coerenta, a viitoarei Uniuni Europene.

Includerea Cartei drepturilor fundamentale în noul Tratat European, definirea clara a valorilor, obiectivelor si principiilor noii Uniuni, ne permit sa denumim acest tratat CONSTITUTIE. Mai trebuie mentionat ca aceasta Constitutie Europeana reglementeaza mult mai clar repartizarea competentei între nivelul comunitar, statal si regional, precum si între institutiile comunitare. De asemenea, simplifica instrumentele de actiune si procedurile comunitare, si, în fine, dar nu în ultimul rând, norma comunitara cu caracter general, direct aplicabila în toate elementele ei, este denumita, fara nici o retinere „lege”.

Nu trebuie totusi sa uitam ca din punct de vedere juridic, Constitutia Europeana ramâne un tratat international. În consecinta, intrarea în vigoare nu este posibila decât dupa ratificarea sa de catre toate statele membre, ratificare care necesita în anumite state, organizarea unui referendum. De asemenea, natura sa de tratat international, face ca orice modificare ulterioara a Constitutiei sa nu fie posibila de principiu, decât cu acordul unanim al statelor membre.

Noul cadru institutional În primul rând, Constitutia defineste într-o maniera mai clara

si sub anumite aspecte, novatoare, rolurile Parlamentului European, Consiliului European, Consiliului de Ministri si Comisiei Europene. Astfel, este recunoscut Comisiei cvasi – monopolul initiativei legislative, functia executiva si capacitatea de reprezentare externa, cu exceptia domeniului politicii externe si de securitate comune. De asemenea, a fost extinsa substantial procedura de co-decizie, care se va numi de acum „procedura legislativa”. Drept urmare, 95% din legile europene, vor fi adoptate prin vointa comuna a Parlamentului European si Consiliului de Ministri.

O inovatie institutionala este instituirea functiei de Ministru de externe al Uniunii, responsabil cu initiativele si reprezentarea externa a Uniunii. Ministrul de externe, care este si vicepresedinte al Comisiei Europene, va fi atât mandatarul Consiliului de Ministri pentru politica externa si de securitate comuna, cât si reprezentantul Comisiei Europene, însarcinat cu responsabilitatile ce revin acesteia în domeniul relatiilor externe. Personalitatea juridica unica a Uniunii, îi va permite Ministrului de externe, sa joace un rol proeminent pe scena internationala.

În ceea ce priveste Consiliul European (format din sefii de stat sau de guvern), Constitutia îi clarifica statutul juridic de institutie comunitara. Acesta este condus de un Presedinte, ales

105

de Consiliu, pentru o durata de 2 ani si jumatate, care nu poate cumula nici un mandat national.

Referitor la componenta institutiilor comunitare, Constitutia Europeana stabileste:

- Parlamentul European va fi alcatuit din 750 de membri, numarul mandatelor ce revin tarilor membre se stabileste proportional cu numarul populatiei, limita minima fiind 6, iar limita maxima 96. Numarul exact de mandate ce revin fiecarui stat membru se va decide înaintea alegerilor europene din 2009.

- Comisia Europeana va fi alcatuita din câte un membru din fiecare stat, pâna în anul 2014. Ulterior, numarul de membri va fi de 2/3 din numarul statelor comunitare, desemnati potrivit unui sistem de rotatie egalitara.

O ultima reglementare importanta, privind functionarea institutiilor comunitare, se refera la majoritatea calificata de decizie, în cadrul Consiliului de Ministri. În acest sens, Constitutia instituie o dubla majoritate, care are în vedere atât numarul statelor membre, cât si populatia Uniunii, ca expresie a dublei legitimitati a Uniunii: statala si populara. Astfel, majoritatea calificata este atinsa daca în favoarea deciziei respective, voteaza 55% din numarul statelor membre, reprezentând 65 % din populatia Uniunii. Pentru a evita blocarea deciziei de catre statele cu populatie numeroasa, minoritatea de blocaj trebuie sa numere minimum 4 state. De asemenea, se prevede ca un numar de state mai mare sau egal cu ¾ din numarul de state reprezentând minoritatea de blocaj, indiferent de numarul populatiei lor, poate obtine amânarea votului, pentru un termen rezonabil, în vederea continuarii dezbaterilor pentru ajungerea la un acord.

Progresele în domeniul justitiei si afacerilor interne si în domeniul politicii externe si de securitate comune Dispozitiile privind justitia si afacerile interne aduc o

extensie a competentelor Uniunii, fata de reglementarile precedente, în scopul realizarii spatiului european de libertate, securitate si justitie. Astfel, aceste domenii vor fi abordate în totalitate potrivit metodei comunitare (norma comunitara în loc de cooperare interstatala). În plus, marea majoritate a deciziilor privind aceste domenii, vor fi cu majoritate calificata, în loc de unanimitate.

În domeniul politicii externe, principala noutate o constituie instituirea functiei de Ministru de Externe al Uniunii, care va întari rolul Uniunii pe arena internationala.

În ceea ce priveste securitatea, s-au stabilit formule pentru întarirea cooperarii privind apararea, între statele membre care au vointa si capacitatea necesara.

106

Largirea democratiei si cresterea transparentei sistemului comunitar Constitutia include în textul ei, text cu valoare juridica

fundamentala, o serie de dispozitii menite sa faca institutiile Uniunii mai democratice, mai transparente, mai apropiate si mai controlabile de catre cetateni.

Spre exemplu, se prevede initiativa legislativa populara. Astfel, o propunere legislativa sustinuta de un milion de semnaturi, apartinând cetatenilor dintr-un numar semnificativ de state membre, obliga Comisia sa o supuna dezbaterii forurilor legislative.

Potrivit Constitutiei, lucrarile Consiliului de Ministri, atunci când lucreaza ca legislator, vor fi publice.

Tot o masura de largire a democratiei o constituie întarirea rolului Parlamentului, în cadrul sistemului institutional european.

În fine, Carta drepturilor fundamentale, înscrisa în Constitutie, va asigura o mai buna protectie a drepturilor omului.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE Ø Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000, a lansat tema „Dezbateri privind viitorul Europei” pentru solutionarea unor probleme-cheie ale Uniunii Europene, în perspectiva viitoarelor extinderi, si anume: • regruparea si sistematizarea dispozitiilor fundamentale

cuprinse în numeroasele tratate comunitare; • reformarea institutiilor comunitare si modificarea

competentei acestora, pentru aprofundarea integrarii, întarirea legitimitatii institutiilor comunitare si asigurarea functionarii lor eficace, în conditiile cresterii numarului statelor membre, prin limitarea posibilitatilor de blocaj;

• repartizarea mai coerenta si mai rationala a competentei între institutiile comunitare si între nivelurile de autoritate: comunitar, national si regional.

Ø Pentru cristalizarea rezultatelor dezbaterilor desfasurate pe parcursul anului 2001, prin formularea solutiilor la problemele enuntate, Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001, a decis constituirea unei adunari, denumita „Conventia pentru viitorul Europei”, alcatuita din reprezentanti ai institutiilor comunitare, ai statelor membre, ai statelor candidate si ai opiniei publice, sub presedintia fostului presedinte al Frantei Valéry Giscard d’Estaing.

107

Ø Lucrarile Conventiei s-au finalizat prin elaborarea unui proiect de Tratat privind instituirea unei Constitutii pentru Europa. Ø Proiectul de Tratat privind instituirea unei Constitutii pentru Europa a fost dezbatut si modificat de Consiliul European de la Salonic din 20 iunie 2003 si Consiliul European de la Bruxelles din 17,18 iunie 2004, care a convenit asupra textului definitiv. Ø Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost semnat oficial cu ocazia Consiliului European de la Roma din 29 octombrie 2004. Ø Chiar daca poarta denumirea de Constitutie, deoarece defineste valorile, principiile si obiectivele Uniunii Europene, reglementeaza întregul sistem institutional si consacra drepturile fundamentale ale cetatenilor europeni, nu trebuie sa uitam ca din punct de vedere juridic suntem în prezenta unui tratat international. În consecinta, intrarea în vigoare este conditionata de ratificarea sa de catre toate statele comunitare, iar orice modificare ulterioara este posibila, de principiu, numai cu acordul unanim al statelor membre. Ø Constitutia Europeana este o reglementare ampla (465 articole), cu caracter de codificare, acoperind întreaga problematica a Uniunii Europene. Odata cu intrarea sa în vigoare, Uniunea va avea un fundament juridic unic, tratatele comunitare anterioare fiind abrogate. Ø Noutatile esentiale aduse de Tratatul Constitutional sunt urmatoarele: • instaurarea unui nou cadru institutional; • aprofundarea integrarii în domeniul justitiei si afacerilor

interne si în domeniul politicii externe si de securitate comune;

• largirea democratiei si cresterea transparentei sistemului comunitar.

ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Ce este Constitutia Uniunii Europene si cum a fost elaborata ? 2. Prezentati sintetic continutul Constitutiei Europene. 3. Care sunt noutatile esentiale aduse sistemului comunitar de Tratatul Constitutional ?

108

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Textul definitiv al Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost convenit cu ocazia:

a. Consiliului European de la Roma, din 29 octombrie 2004;

b. Consiliului European de la Bruxelles, din 17,18 iunie 2004;

c. Consiliului European de la Salonic, din 20 iunie 2003; d. Consiliului European de la Laeken, din 14,15 decembrie

2001. 2. Se dau propozitiile: A – Constitutia Europeana este legea fundamentala a Uniunii Europene, adoptata de Parlamentul European. B – Constitutia Europeana are caracter de codificare. C – Preambulul Constitutiei Europene invoca valorile si finalitatile Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este

adevarata, propozitia C este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este falsa; c. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa,

propozitia C este adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata,

propozitia C este adevarata. 3. Nu face parte din noul cadru institutional reglementat de Constitutia Europeana:

a. Parlamentul European; b. Consiliu European; c. Consiliul Uniunii Europene; d. Comisia Europeana.

4. Potrivit Constitutiei Europene, Presedintele Consiliului European va fi ales pentru un mandat de:

a. 2 ani si jumatate; b. 5 ani; c. 6 luni; d. un an.

109

5. Care dintre urmatoarele propozitii este falsa, conform reglementarilor cuprinse în Constitutia Europeana:

a. Comisia Europeana va fi alcatuita din câte un membru din fiecare stat comunitar, numai pâna la alegerile parlamentare din 2009.

b. Dupa anul 2014, numarul de membri ai Comisiei Europene va fi de 2/3 din numarul statelor membre.

c. În ceea ce priveste majoritatea calificata de decizie, în cadrul Consiliului de Ministri, Constitutia Europeana are în vedere atât numarul statelor membre, cât si populatia Uniunii.

d. Minoritatea de blocaj, în cazul votului cu majoritate calificata în cadrul Consiliului de Ministri, necesita un numar de minimum 4 state membre.

109

CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE

PRELIMINARII + CAPITOLUL 1: Crearea si evolutia Comunitatilor Europene

1. România a stabilit primele relatii cu Comunitatea Economica Europeana în anul:

a. 1997; b. 1995; c. 1993; d. 1974.

2. Negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana:

a. s-au finalizat în decembrie 2004; b. s-au finalizat în iunie 2003; c. nu s-au finalizat; d. înca nu au început.

3. Comunitatea Economica Europeana a fost constituita prin:

a. Tratatul de la Paris, semnat la 18 aprilie 1951; b. Tratatul de la Roma, semnat la 25 martie 1957; c. Tratatul de la Zürich, semnat la 19 septembrie 1946; d. Tratatul de la Londra, semnat la 5 mai 1949.

4. Se dau propozitiile: A – Uniunea Parlamentara Europeana l-a avut ca lider pe Richard von Coudenhove-Kalergi. B – Congresul Europei de la Haga, din 7-11 mai 1948, a fost o reuniune de reprezentanti ai guvernelor europene. C - Congresul Europei de la Haga, din 7-11 mai 1948, nu a reusit sa ajunga la formularea unei propuneri privind organizarea solidaritatii Europei Occidentale. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa;

c. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata.

110

5. Se dau propozitiile: A – Uniunea Occidentala nu a avut un caracter militar. B – N.A.T.O. a fost creata prin Tratatul de la Washington din 1950. C – Succesoarea Uniunii Occidentale este Uniunea Europei Occidentale. D – Curtea Europeana a Drepturilor Omului functioneaza în cadrul Consiliului Europei. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

c. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata;

e. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este falsa.

6. Propunerea lui Robert Schuman, privind plasarea ansamblului productiei de carbune si otel sub o Înalta Autoritate comuna, a primit raspuns favorabil din partea urmatorului grup de state :

a. Marea Britanie, R.F. a Germaniei, Italia ; b. Spania, Olanda, Luxemburg ; c. Belgia, Olanda, Luxemburg; d. Austria, Belgia, Italia.

7. Atribuirea de competente Comunitatilor Europene:

a. întareste suveranitatea statelor membre; b. nu afecteaza suveranitatea statelor membre; c. limiteaza suveranitatea statelor membre; d. înlatura suveranitatea statelor membre.

8. Tratatul prin care s-a constituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, a fost încheiat:

a. pe o perioada de 20 de ani; b. pe o perioada de 50 de ani; c. pe o perioada de 70 de ani; d. pe o perioada nelimitata.

9. Care dintre tarile membre ale C.E.C.O. nu a ratificat Tratatul instituind Comunitatea Europeana de Aparare ?

a. Franta. b. R. F. a Germaniei. c. Italia. d. Belgia.

111

10. Se dau propozitiile: A – Tratatul instituind C.E.E. este cel mai important dintre Tratatele Constitutive ale Comunitatilor Europene. B – Odata cu înlaturarea barierelor vamale dintre statele C.E.E. n-a mai existat nici o piedica în calea liberei circulatii a bunurilor. C – Potrivit locului conferit institutiilor comunitare, Tratatul C.E.E. reprezinta un regres pentru caracterul supranational al formei de organizare a Comunitatilor, fata de Tratatul C.E.C.O. D – Caracterul definitiv al aderarii la comunitati este absolut. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este adevarata, propozitia D este falsa;

c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata, propozitia D este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa, propozitia D este adevarata.

CAPITOLUL 2 : Evolutia procesului de integrare europeana

1. Consiliul European a fost consacrat juridic prin:

a. Actul unic european; b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de la Nisa.

2. Înglobarea Comunitatilor Europene în Uniunea Europeana are loc prin:

a. Actul unic european; b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de fuziune de la Bruxelles.

3. Care dintre urmatoarele afirmatii este corecta:

a. extinderea Comunitatilor europene s-a realizat prin aderarea simultana a 9 state europene;

b. Actul de la Luxemburg a fost denumit ”Unic” pentru ca a instituit o Comisie unica si un Consiliu unic pentru Comunitatile europene;

c. Ultima extindere a Comunitatilor europene a fost si prima extindere a Uniunii Europene;

d. Ultima extindere a Uniunii Europene s-a produs pe baza Tratatului semnat la Atena, în anul 2003.

112

4. În cadrul primei extinderi a Comunitatilor Europene, a aderat urmatorul grup de state:

a. Marea Britanie si Norvegia; b. Irlanda si Spania; c. Danemarca si Irlanda; d. Austria si Finlanda.

5. Fac parte din primul grup de state, din Europa Centrala si Orientala, care

au încheiat acorduri de asociere în vederea aderarii la Uniunea Europeana, urmatoarele doua:

a. Bulgaria si Slovenia; b. Polonia si Ungaria; c. România si Cehoslovacia; d. Estonia si Letonia.

6. Se dau propozitiile: A – Conditiile impuse pentru aderarea la Uniunea Europeana a tarilor din Europa Centrala si Orientala au fost precizate de Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993. B – Bulgaria si Turcia fac parte din grupul tarilor care au aderat la Uniunea Europeana în anul 2004. C – Acordurile de asociere, încheiate de Uniunea Europeana si statele membre cu tarile din Europa Centrala si Orientala, implica în mod necesar aderarea. Alegeti varianta corecta:

a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa;

b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este falsa,

c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este adevarata;

d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C este falsa.

7. Se dau propozitiile: A – România va adera la Uniunea Europeana, fara adoptarea unui Parteneriat pentru Aderare. B – Urmarirea progreselor realizate de România în vederea aderarii la Uniunea Europeana nu face obiectul unor rapoarte periodice ale Comisiei Europene. C – România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeana în anul 2003.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa; b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata; d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este falsa.

113

8. Se dau propozitiile: A – La negocierile privind aderarea României la Uniunea Europeana, Comisia Europeana a reprezentat numai Uniunea Europeana. B – Documentele de pozitie a României, utilizate în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, au fost adoptate de Guvernul României. C – Negocierile privind aderarea României la Uniunea Europeana au utilizat exclusiv forma scrisa, fara întâlniri directe între delegatiile de negociere.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C

este falsa; b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este falsa; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata. 9. Alegeti dintre propozitiile de mai jos pe cea gresita:

a. Din partea României, negocierile de aderare la Uniunea Europeana au fost derulate de Parlament.

b. Un principiu al negocierilor de aderare la Uniunea Europeana consta în faptul ca nu se negociaza acquis-ul.

c. Perioadele de tranzitie, prevazute într-un tratat de aderare la Uniunea Europeana, reprezinta exceptii cu caracter temporar de la aplicare normelor comunitare.

d. Derogarea, prevazuta într-un tratat de aderare la Uniunea Europeana, este o exceptie permanenta de la aplicarea normelor comunitare, într-un domeniu strict determinat.

10. Se dau propozitiile: A – În cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, capitolele sunt încheiate doar provizoriu, pâna la încheierea tuturor capitolelor de negociere. B – Un capitol de negociere încheiat provizoriu poate fi redeschis la initiativa statului candidat. C – Un capitol de negociere încheiat provizoriu poate fi redeschis la initiativa Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata,

propozitia C este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa, c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C este

falsa.

114

CAPITOLUL 3 : Sistemul institutional comunitar

1. Se dau propozitiile: A – Parlamentul European este legislativ al Uniunii Europene . B – În cadrul Comunitatilor Europene s-a adoptat o structura de putere cvadripartita. C – Prin jurisprudenta sa, Curtea de Justitie creeaza drept.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa; c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata. 2. Consiliul Uniunii Europene:

a. reprezinta cetatenii statelor membre; b. reprezinta interesele statelor membre; c. apara dreptul comunitar; d. este principalul organ executiv al Uniunii.

3. Nu este adevarata urmatoare propozitie:

a. Consiliul Uniunii Europene este oarecum omologul puterii legislative, dar exercita si atributii importante ce tin în mod traditional de functia guvernamentala;

b. Consiliul Uniunii Europene exercita, în principal, o functie de control;

c. Consiliul Uniunii Europene este o institutie comunitara; d. Consiliul Uniunii Europene trebuie sa respecte principiul

competentei atribuite. 4. Consiliul Uniunii Europene este format din:

a. câte un reprezentant al fiecarui stat membru, cu rang de ministru, abilitat sa angajeze guvernul statului sau;

b. reprezentanti ai parlamentelor statelor comunitare; c. reprezentantii permanenti ai statelor membre, cu rang de ambasador; d. membri alesi prin vot universal direct.

5. Presedintele Comisiei Comunitatilor europene face parte din: a. Consiliul Comunitatilor Europene; b. Consiliul Europei; c. Consiliul European; d. Parlamentul European.

115

6. Presedintia Consiliului Uniunii Europene este asigurata, prin rotatie, de reprezentantul fiecarui stat membru, pentru o perioada de:

a. 6 luni; b. 9 luni; c. 12 luni; d. 5 ani.

7. O hotarâre a Consiliului Uniunii Europene privind admiterea de noi membri în Uniunea Europeana, trebuie adoptata:

a. cu majoritate simpla; b. cu majoritate absoluta; c. cu majoritate calificata; d. în unanimitate.

8. COREPER a fost confirmat prin: a. Tratatul de la Paris din 1951; b. Tratatele de la Roma din 1957; c. Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 1965; d. Actul unic european, semnat în 1986.

9. Se dau propozitiile: A – Presedintele Comisiei Europene este desemnat de Consiliul Uniunii Europene, compus din ministri de externe ai statelor membre. B – Consiliul Uniunii Europene, împreuna cu viitorul presedinte al Comisiei Europene, desemneaza comisarii,, pe baza propunerilor guvernelor statelor membre. C – Componenta Comisiei Europene se aproba de Parlamentul European. D – Comisia Europeana, în întregime, este numita de Consiliul Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata, propozitia D este adevarata ; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata, propozitia D este adevarata; c. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata, propozitia D este adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa, propozitia D este adevarata. 10. Comisia Europeana reprezinta:

a. Interesele comunitare; b. interesele statelor membre; c. interesele cetatenilor din statele membre; d. guvernele statelor membre

116

11. Comisia Europeana delibereaza si hotaraste valabil: a. în prezenta si cu votul majoritatii absolute; b. în prezenta majoritatii absolute si cu votul majoritatii simple. c. în prezenta si cu votul majoritatii calificate; d. în prezenta tuturor membrilor si în unanimitate de voturi.

12. Directiva Comisiei Uniunii Europene este:

a. o norma de drept comunitar direct aplicabila; b. o norma de drept comunitar cu aplicabilitate indirecta; c. o recomandare; d. un aviz

13. Parlamentul European reprezinta:

a. interesul general al Comunitatilor Europene; b. interesele parlamentelor nationale; c. interesele statelor membre; d. cetatenii statelor membre.

14. Parlamentarii europeni :

a. sunt desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre; b. sunt alesi prin vot universal direct; c. sunt alesi prin vot indirect; d. sunt desemnati de Consiliul Europei.

15. Durata mandatului euro-parlamentarilor este de:

a. 4 ani; b. 5 ani; c. 6 ani d. 9 ani.

16. ”Conferinta presedintilor” Parlamentului European este formata:

a. dintr-un presedinte si mai multi vicepresedinti alesi de Parlament; b. din presedintele Parlamentului si din presedintii parlamentelor

nationale ale statelor membre; c. din presedintii comisiilor parlamentare permanente; d. din presedintele Parlamentului si din presedintii grupurilor

parlamentare. 17. Pentru a constitui un grup parlamentar, în cadrul Parlamentului European, parlamentarii provenind din patru state trebuie sa întruneasca un numar de:

a. cel putin 14 membri; b. cel putin 18 membri; c. cel putin 23 membri; d. cel putin 29 de membri.

117

18. Atributiile de consultare ale Parlamentului European se exercita în raport cu: a. Consiliul Uniunii Europene; b. Comisia Uniunii Europene; c. Curtea de Conturi a Uniunii Europene; d. Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

19. Cvorumul de functionare a Parlamentului European este de:

a. cel putin 1/4 din numarul membrilor sai; b. cel putin 1/3 din numarul membrilor sai; c. cel putin 1/2 din numarul membrilor sai; d. cel putin 2/3 din numarul membrilor sai.

20. Mediatorul Uniunii Europene poate fi demis de catre:

a. Curtea de Justitie a Uniunii Europene; b. Comisia Uniunii Europene; c. Parlamentul European; d. Consiliul Uniunii Europene.

21. Numarul judecatorilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene poate fi marit:

a. numai prin modificarea Tratatului de la Maastricht; b. de Comisia Europeana, cu majoritate absoluta; c. de Parlamentul European, cu majoritate calificata; d. de Consiliul Uniunii Europene, printr-o decizie adoptata în

unanimitate. 22. Judecatorii Curtii de Justitie a Uniunii Europene pot fi înlaturati din functie de catre:

a. guvernele statelor membre; b. Curtea de Justitie a Uniunii Europene; c. Consiliul Uniunii Europene; d. Parlamentul European.

23. Mandatul avocatilor generali are o durata:

a. mai mica decât durata mandatului judecatorilor; b. egala cu durata mandatului judecatorilor; c. mai mare decât durata mandatului judecatorilor; d. nelimitata

24. Hotarârile Curtii de Justitie a Uniunii Europene: a. nu pot fi atacate în fata nici unei alte instante; b. pot fi atacate cu recurs în fata Tribunalului de prima instanta; c. pot fi atacate cu recurs în fata Curtii Europene a Drepturilor Omului; d. pot fi atacate cu recurs în fata Tribunalului International de la Haga.

118

25. Tribunalul de Prima Instanta: a. este un organ auxiliar al Curtii de Justitie a Uniunii Europene; b. reprezinta o noua institutie comunitara; c. este o jurisdictie autonoma integrata în cadrul Consiliului Uniunii

Europene; d. este un tribunal international.

26. Judecatorii Tribunalului de Prima Instanta sunt numiti:

a. de Curtea de Justitie a Uniunii Europene; b. de Consiliul Uniunii Europene; c. de Parlamentul European; d. printr-un acord al guvernele statelor membre.

27. Curtea de Conturi a fost inclusa în rândul institutiilor comunitare prin:

a. Tratatul C.E.C.O.; b. Tratatul C.E.E. c. Tratatul de la Maastricht; d. Tratatul de la Amsterdam.

CAPITOLUL 4 : Dreptul comunitar 1. Se gasesc numai izvoare derivate ale Dreptului comunitar, în urmatoarea grupare:

a. directiva, decizia, avizul; b. regulamentul, recomandarea, jurisprudenta Curtii de Justitie; c. directiva, principiile generale de drept, recomandarea; d. tratatele comunitare, angajamentele externe ale comunitatilor.

2. Nu este izvor primar al dreptului comunitar:

a. actul conventional încheiat între doua state comunitare, pentru aplicarea Tratatelor Constitutive;

b. Tratatul de la Maastricht; c. Tratatul de la Amsterdam; d. Tratatul de la Nisa.

3. Principalul izvor derivat al dreptului comunitar, identic cu legea din dreptul intern, este:

a. decizia; b. directiva; c. avizul; d. regulamentul.

119

4. Directiva: a. obliga statul membru destinatar numai în privinta rezultatului de

atins; b. obliga statul membru destinatar în privinta rezultatului de atins,

precum si în privinta mijloacelor care trebuie utilizate; c. obliga statul membru destinatar în privinta rezultatului de atins,

precum si a formei juridice de transpunere în dreptul national; d. nu are caracter obligatoriu.

5. Ca principiu, directiva se adreseaza:

a. tuturor statelor membre; b. numai anumitor state membre; c. întotdeauna unui singur stat membru; d. persoanelor fizice din statele membre.

6. Decizia se deosebeste regulament prin faptul ca faptul ca:

a. este obligatorie în toate elementele ei; b. nu are caracter general; c. poate sa prevada atât rezultatul de atins, cât si modalitatile de

aplicare; d. reprezinta o simpla opinie.

7. Recomandarea se deosebeste de aviz prin faptul ca :

a. obliga numai cu privire la rezultatul de atins; b. obliga atât cu privire la rezultatul de atins, cât si cu privire la mijloace; c. este o solicitare adresata statelor membre pentru a adopta reguli

de conduita; d. constituie exprimarea unei opinii.

8. Se dau propozitiile: A – Conceptia dualista din dreptul international public considera ca ordinea juridica internationala si ordinea juridica nationala sunt independente si separate. B – Conceptia monista din dreptul international public afirma unitatea sistemica a normativitatii juridice. C – Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor comunitare are la baza conceptia monista. D – Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor comunitare are la baza conceptia dualista.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata, propozitia D este adevarata ; b. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata,

propozitia C este adevarata, propozitia D este falsa; c. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este falsa, propozitia D este adevarata; d. Propozitia A este adevarata, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa, propozitia D este adevarata.

120

9. Nu este o conditie pentru ca aplicabilitatea directa a normei comunitare sa functioneze:

a. sa fie precisa; b. sa fie clara; c. sa fie completa; d. sa fie conditionata.

10. În cazul conflictului dintre dreptul comunitar si dreptul intern al unui stat membru, nu are prioritate:

a. regulamentul, fata de o lege interna anterioara; b. directiva, fata de o lege interna ulterioara; c. decizia, fata de o hotarâre ulterioara a guvernului statului respectiv; d. legea interna ulterioara, fata de regulament.

CAPITOUL 5: Constitutia Uniunii Europene

1. Textul definitiv al Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost convenit cu ocazia:

a. Consiliului European de la Roma, din 29 octombrie 2004; b. Consiliului European de la Bruxelles, din 17,18 iunie 2004; c. Consiliului European de la Salonic, din 20 iunie 2003; d. Consiliului European de la Laeken, din 14,15 decembrie 2001.

2. Se dau propozitiile: A – Constitutia Europeana este legea fundamentala a Uniunii Europene, adoptata de Parlamentul European. B – Constitutia Europeana are caracter de codificare. C – Preambulul Constitutiei Europene invoca valorile si finalitatile Uniunii Europene.

Alegeti varianta corecta: a. Propozitia A este adevarata, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata; b. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

falsa; c. Propozitia A este falsa, propozitia B este falsa, propozitia C este

adevarata; d. Propozitia A este falsa, propozitia B este adevarata, propozitia C

este adevarata. 3. Nu face parte din noul cadru institutional reglementat de Constitutia Europeana:

a. Parlamentul European; b. Consiliu European; c. Consiliul Uniunii Europene; d. Comisia Europeana.

121

4. Potrivit Constitutiei Europene, Presedintele Consiliului European va fi ales pentru un mandat de:

a. 2 ani si jumatate; b. 5 ani; c. 6 luni; d. un an.

5. Care dintre urmatoarele propozitii este falsa, conform reglementarilor cuprinse în Constitutia Europeana:

a. Comisia Europeana va fi alcatuita din câte un membru din fiecare stat comunitar, numai pâna la alegerile parlamentare din 2009.

b. Dupa anul 2014, numarul de membri ai Comisiei Europene va fi de 2/3 din numarul statelor membre.

c. În ceea ce priveste majoritatea calificata de decizie, în cadrul Consiliului de Ministri, Constitutia Europeana are în vedere atât numarul statelor membre, cât si populatia Uniunii.

d. Minoritatea de blocaj, în cazul votului cu majoritate calificata în cadrul Consiliului de Ministri, necesita un numar de minimum 4 state membre.

122

BIBLIOGRAFIE

1. Philippe MANIN, Droit constitutionnel de l’Union Européenne, nouvelle édition, Ed. PEDONE, Paris-2004;

2. Augustin FUEREA, Drept comunitar European – partea generala, Ed.

ALLBECK, Bucuresti – 2003;

3. Emanuel Corneliu MOGÎRZAN, Introducere în dreptul comunitar, Ed. FIDES, Iasi-2003;

4. Augustin FUEREA, Institutiile Uniunii Europene, Ed. UNIVERSUL JURIDIC, Bucuresti – 2002;

5. Guy ISSAC, Marc BLANQUET, Droit communautair général,

9e édition, Ed.ARMAND COLIN, Paris – 2001; 6. Ion P. FILIPESCU, Augustin FUEREA, Drept institutional comunitar

european, editia a V-a, Ed. ACTAMI, Bucuresti - 2000;

7. Jean-Claude GAUTRON, Droit européen, 9e édition, Ed. DALLOZ,

Paris-1999; 8. Roxana MUNTEANU, Drept european-evolutie, institutii, ordine

juridica, Ed.OSCAR PRINT, Bucuresti –1996. 9. Loïc ERNEST, Manuel de droit communautaire des affaires, Ed.

ESKA, Paris-1996

123

C U P R I N S

PRELIMINARII................................................................................................................2

CAPITOLUL 1:

CREAREA COMUNITATILOR EUROPENE.............................................................3

1.1.PRECIZARI INTRODUCTIVE ......................................................................................4 1.2. IDEEA UNITATII EUROPENE.....................................................................................5 1.3. PREMISELE CONSTRUCTIEI EUROPENE .................................................................7 1.4. CREAREA COMUNITATII EUROPENE A CARBUNELUI SI OTELULUI (C.E.C.O.) .. 12 1.5. CREAREA COMUNITATII ECONOMICE EUROPENE (C.E.E.) SI A COMUNITATII

EUROPENE PENTRU ENERGIA ATOMICA (C.E.E.A. SAU EURATOM)................. 17 1.6. STRUCTURA TRATATELOR CONSTITUTIVE ALE COMUNITATILOR EUROPENE ... 20 1.7. APARTENENTA LA COMUNITATI .......................................................................... 22 1.8. CARACTERISTICILE GENERALE ALE COMUNITATILOR EUROPENE...................... 26

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................. 28 ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................... 30 TESTE DE AUTOEVALUARE ....................................................................... 30

CAPITOLUL 2:

EVOLUTIA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANA.............................. 33

2.1.APROFUNDAREA INTEGRARII ............................................................................... 34 2.2. EXTINDEREA COMUNITATILOR EUROPENE......................................................... 36 2.3. RELATIILE COMUNITATILOR, RESPECTIV ALE UNIUNII EUROPENE, CU TARILE DIN

EUROPA CENTRALA SI ORIENTALA .................................................................... 38 2.4. ASPECTE PRIVIND INTEGRAREA ROMANIEI IN UNIUNEA EUROPEANA ............... 40

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................. 44 ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................... 46 TESTE DE AUTOEVALUARE ....................................................................... 47

CAPITOLUL 3:

SISTEMUL INSTITUTIONAL COMUNITAR........................................................... 50

3.1. ASPECTE GENERALE SI PRINCIPII REFERITOARE LA SISTEMUL INSTITUTIONAL COMUNITAR......................................................................................................... 51

3.2. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE .......................................................................... 54 3.2.1. Geneza Consiliului Uniunii Europene.................................................... 54 3.2.2. Rolul si atributiile Consiliului Uniunii Europene ................................... 55 3.2.3. Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene ................ 56 3.2.4. Organele auxiliare ale Consiliului Uniunii Europene........................... 59

3.3. COMISIA COMUNITATILOR EUROPENE SAU COMISIA EUROPEANA .................... 60 3.3.1. Componenta Comisiei Europene........................................................... 60 3.3.2. Rolul si atributiile Comisiei Europene.................................................... 61 3.3.3. Organizarea si functionarea Comisiei Europene................................. 62

3.4.PARLAMENTUL EUROPEAN.................................................................................. 63 3.4.1. Constituirea Parlamentului European ................................................... 63 3.4.2. Statutul parlamentarilor ........................................................................... 66

124

3.4.3. Rolul si atributiile Parlamentului European .......................................... 66 3.4.4. Organizarea si functionarea Parlamentului European........................ 68 3.4.5. Mediatorul Uniunii Europene .................................................................. 69

3.5. CURTEA DE JUSTITIE A UNIUNII EUROPENE....................................................... 70 3.5.1. Structura Curtii .......................................................................................... 70 3.5.2. Statutul membrilor Curtii.......................................................................... 70 3.5.3. Organizarea si functionarea Curtii ......................................................... 71 3.5.4. Tribunalul de Prima Instanta ................................................................... 73

3.6. CURTEA DE CONTURI ......................................................................................... 74 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................. 75 ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................... 80 TESTE DE AUTOEVALUARE ....................................................................... 80

CAPITOLUL 4:

DREPTUL COMUNITAR ........................................................................................... 86

4.1. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR ................................................................... 87 4.1.1. Clasificarea izvoarelor dreptului comunitar .......................................... 87 4.1.2. Izvoarele derivate ale dreptului comunitar............................................ 87

4.2. CARACTERISTICILE DREPTULUI COMUNITAR....................................................... 90 4.2.1. Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar ..................................... 91 4.2.2. Aplicabilitatea directa a dreptului comunitar ........................................ 92 4.2.3. Prioritatea dreptului comunitar ............................................................... 93

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE.................................................................. 94 ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE ............................................................... 96 TESTE DE AUTOEVALUARE ....................................................................... 96

CAPITOLUL 5:

CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE..................................................................... 99

5.1. GENEZA CONSTITUTIEI UNIUNII EUROPENE.....................................................100 5.2. PREZENTAREA CONTINUTULUI CONSTITUTIEI UNIUNII EUROPENE..................101 5.3 NOUTATI ESENTIALE ADUSE SISTEMULUI DE INTEGRARE EUROPEANA PRIN

CONSTITUTIA UNIUNII EUROPENE....................................................................103 SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE................................................................106 ÎNTREBARI DE AUTOEVALUARE .............................................................107 TESTE DE AUTOEVALUARE .....................................................................108

CHEIA TESTELOR DE AUTOEVALUARE..........................................................109

BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................122