Cuprins:

1)Conținutul și funcțiile creditului ……………………………………

pag. 2

2)Elementele și trăsăturile creditului

…………………………...……. pag. 4

3)Formele creditului …………………………………………………. pag. 9

4)Rolul și formele dobânzii ……………………………………...….

pag. 13

5)Bibliografie ………………………………………………………. pag. 18

1

1. Conținutul și funcțiile creditului

I. Conținutul creditului

Relatiile de credit au aparut pe o anumita treapta adezvoltarii productiei de marfuri si anume, atunci cand aceastadezvoltare a permis trecerea marfurilor de la vanzator lacumparator fara ca in acel moment sa aiba loc si un transfer devaloare in sens invers, acest transfer urmand sa se facaulterior, deci cu un decalaj in timp.

Conceptul de credit in literatura de specialitate esteabordat din doua puncte de vedere, juridic si economic.

Din punct de vedere juridic, creditul exprima o conventieintre creditori si debitori si care serveste procesul deproductie si de circulatie a marfurilor.

Din punct de vedere economic, creditul exprima relatii derepartitie a unei parti din produsul national brut sau dinvenitul national, in vederea satisfacerii unor anumitenevoi de capital.

Marea majoritate a economistilor abordeaza conceptul decredit in sensul ca relatiile de credit fac parte integrantadin finantele privite in sens larg. Cu toate acestea, relatiile

2

de credit au o serie de particularitati distincte care, infinal, permit o demarcatie a cestora din ansamblul relatiilorfinanciare. Aceste particularitati sunt legate in primul randde urmatoarele:

in cazul relatiilor de credit, transferul de valoare serealizeaza cu titlu rambursabil si cu obligatia platiiunei dobanzi, in timp ce in cazul relatiilor financiare(in sens restrans) transferul de valoare se realizeazafara echivalent ;

in cazul relatiilor de credit, transferul are, de regula,caracter temporar sau de durata, in timp ce in cazulrelatiilor financiare propriu-zise caracterul transferuluieste definitiv.

Prin urmare, conceptul de credit trebuie abordat dinambele puncte de vedere, o abordare unilaterala neconducand lao conturare completa a acestuia.

Necesitatea creditului este de natura obiectiva, in sensulca procesul reproductiei sociale si desfasurarea acestuiadetermina, in ultima instanta, manifestarea relatiilor decredit. In cadrul acestui proces, apar, pe de o parte,necesitati suplimentare de capital, care au alte posibilitatide acoperire decit prin credit, iar pe de alta parte in cadrulaceluiasi proces apar si resurse disponibile de capital,societatii in ansamblul sau nefiindu-i indiferent modul defolosire a acestor disponibilitati de capital.

In economia de piata creditul prezinta anumitecaracteristici si anume :

partile participante la relatia de credit au, in toatecazurile, fie calitatea de detinatori de capital, fiecalitatea de utilizatori de capital ;

obiectul creditului il constituie transmiterea de capitalde imprumut, fie sub forma baneasca, fie sub forma demarfa ;

3

este in buna masura credit acordat de banci cu toate cainitial el a imbracat forma creditului comercial (vanzareape datorie a unor marfuri);

are o dubla destinatie, in sensul ca poate duce lacresterea capitalului real (in cazul creditului pentruinvestitii), fie ca serveste doar miscarii capitalului (atrecerii lui din forma materiala in forma baneasca).

II.Functiile credituluiÎn economie, creditul are un rol deosebit pentru buna

funcționare a mecanismului economic în ansamblul sau, înreluarea pe o scară lărgită proceselor de producție,repartiție, consum. Acest rol se manifestă prin intermediulunor funcții ale creditului, care realizează în finalfinanțarea operatorilor economici pe seama disponibilitățilorlatente din economie.Privite din acest punct de vedere, seevidențiază ca principale funcții ale creditului:

a. Funcția de mobilizare a disponibilităților bănești șide redistribuire a acestora, se manifestă prin aceea cădisponibilitățile bănești latente în activitatea agențiloreconomici, instituțiilor, populației, statului, surplusul deastfel de disponibilități sunt concentrate de bănci și alteinstituții financiare și de credit și redistribuite ulteriorcelor care au nevoie temporară sau pe termen mediu și lung deele, sub forma unuia sau altuia din tipurile de credit.Constituind depozite și acordând în baza acestora și aresurselor proprii credite, băncile și instituțiile financiareși de credit, pun în operă funcția de mobilizare și deredistribuire a creditului. Prin intermediul creditului serealizează înlocuirea monedei active cu moneda pasivă, trecereaunei componente a masei monetare într-o altă componentă, fără omodificare a masei acesteia.

b. Funcția de emisiune a creditului - prin intermediulacestei funcții se realizează crearea de noi mijloace de platăîn economie, se realizează sporirea masei monetare.

4

Băncile, prin rolul lor deosebit de intermediari financiari, aucapacitatea de a spori masa monetară prin emisiune de monedăscripturală. Aparent, capacitatea acestora de a face emisiuneeste nelimitată, dar această emisiune trebuie corelată cunecesitățile reale ale economiei. Orice acordare de credit decătre bancă, credit bazat pe depozitele constituite anterior înbanca, constituie în fapt o emisiune de monedă, o sporire amasei monetare în circulație. Acest fenomen trebuie însăcontrolat astfel încât prin emisiune să se asigure o corectădimensionare a creditului care să satisfacă nevoile reale aleeconomiei. Atât supracreditarea, supraemisia cât șisubcreditarea, subemisia sunt dăunătoare economiei și producperturbații cu consecințe ce pot scăpa de sub control.

c. Funcția de reflectare și stimulare a eficiențeiactivității agenților economici.

În activitatea agenților economici cu o activitateeficientă creditele, ocupă un loc marginal în asigurarearesurselor de finanțare a activității acestora.Există un raportinvers între eficiența în activitatea economică și necesarul defonduri. Cu cât eficiența economică a unei activități date estemai ridicată, celelalte condiții fiind constante, cu atâtnecesarul de fonduri este mai redus. Gradul și niveluleficienței economice se exprimă în mărimea fondurilor totalenecesare, însă în mod foarte pregnant, în situația creditelor,întrucât acestea intervin ca resurse marginale de completare.Cu cât nevoia de credit este mai mare, cu atât eficiențaeconomică este mai scăzută.

Creditul, prin funcțiile pe care le realizează, induce îneconomie o serie de efecte favorabile cum sunt:

sporirea capacității productive și comerciale a agențiloreconomici prin redistribuirea capitalurilor;

concentrarea capitalului prin mobilizareadisponibilităților latente;

reducerea cheltuielilor pe care le generează circulațiamasei monetare;

5

dimensionarea și adaptarea masei de bani în circulație lanecesarul economiei.

2. Elementele și trăsăturile creditului

Elementele raportului de credit se dezvăluie prin analizatrăsăturilor caracteristice.

1) Subiectele raportului de credit, respectiv creditorul șidebitorul, prezintă o mare diversitate în ce priveșteapartenența la structurile social-economice, motiveleangajării în raportul de credit și durata angajării sale,astfel că ierarhizarea acestor laturi, în amănunt, estedificilă. O apreciere generală asupra naturiiparticipanților la procesul de creditare (creditori șidebitori), conturează trei categorii principale și deamplă cuprindere:

- întreprinderile (agenți economici) sau firmele;- populația;- Statul: instituțiile guvernamentale centrale, locale, etc.

Întreprinderile sau firmele. În cadrul lor, raportul de creditimplică redistribuirea unor capitaluri aflate în stare dedisponibilitate. Se afirmă, tot mai mult, în calitate decreditori, întreprinderile, care, pe de o parte, manevreazăimportante disponibilități monetare, din circuitul cărora auloc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fiangrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, unitățileeconomice constituie surse de venituri: profit, dividende,salarii, contribuții, ceea ce reprezintă creșterea capacitățiide creditare a activității economice pe plan național.

Populația. Creșterea veniturilor populației prin angajareamasivă în procesele economice, prin nivelul înalt alproductivității muncii și prin schimbarea mentalității îndomeniul economisirii și al prudenței, au făcut din populațieun factor major în desfășurarea raporturilor de credit și maiales al posturii de creditor.

6

Un exemplu convingător al rolului pe care-l joacă cei doifactori analizați, firmele și populația, în procesul credităriiîl reprezintă țările dezvoltate. De exemplu în Japonia, în anul1988, aportul populației la formarea surselor de creditaretindea să-l ajungă pe cel al întreprinderilor: întreprinderile- 143.788 mld. yeni iar populație - 128.243 mld. yeni.

Aceste tendințe de creștere absolută și relativă aeconomiilor populației sunt caracteristice evoluțieiraporturilor în toate țările dezvoltate și ridică noi problemeîn efortul de optimizare a procesului de mobilizare șiutilizare a acestor economii. Pe acest fundal se desfășoarămodificări calitative, printre care transformarea economiilordin disponibilități monetare în economii financiare, fapt ceinfluețează radical activitatea intermediarilor și a băncilor.

Statul. În calitate de debitori alături de întreprinderiși populație se afirmă amplu, în toate țările dezvoltate,statul. În Statele Unite angajarea în calitate de debitor înprocesul de creditare are dimensiuni apropiate, volumul totalal îndatorării fiind în 1987:

- pentru întreprinderi: 2951 mld dolari;- pentru populație: 2837 mld dolari;- pentru administrația de stat: 2798 mld dolari.

Desigur că aceste date reflectă anumite particularitățiproprii SUA: un grad mare de autofinanțare a întreprinderilorcare diminuează relativ necesitățile de credit; o dezvoltaremai amplă a creditului acordat populației, ca expresie a uneieconomii de consum dezvoltate generos; o amplitudine specificăa cheltuielilor bugetare axate îndeosebi pe destinațiimilitare, care exagerează nevoile de credit ale statului.

2) Promisiunea de rambursare reprezintă elementul central alraportului de credit. Rambursarea presupune asumarea unorriscuri și necesită pentru creditor angajarea de garanțiimenite să acopere soldul debitor al unității creditoareîn caz de incapacitate de plată a debitorului.

7

Oricare ar fi garanțiile oferite, creditorul nu trebuie săpiardă din vedere că o bună garanție nu trebuie să fie decât oprecauție suplimentară și nicidecum un suport al unui risc maimult sau mai puțin previzibil. Decizia creditorului de acordarea unui împrumut se întemeiază pe totalitatea însușirilorcalitative ale debitorului și în special pe modul deadministrare și calitatea managementului bancar exercitat desubiectul în cauză.

În caz de necesitate, transformarea garanțiilor în banipresupune pentru creditor eforturi și cheltuieli suplimentareși implică imobilizări îndelungate de fonduri. Toate acesteneajunsuri, aduc mari prejudicii creditorului, deturneazăcreditorul din preocupările sale obișnuite, obligându-l sătreacă la o nouă activitate și anume aceea de executor(recuperator) al creditelor angajate dar nerambursate lascadență, cu toate că el este interesat în primul rând dederularea normală a procesului de creditare și mai puțin deanomaliile acestuia chiar dacă la prima vedere ele îi aducvenituri relative. În acest sens, este necesar ca într-unviitor nu prea îndepărtat, să fie create societăți de factoringcare să preia aceste neajunsuri.

În raporturile de credit, riscurile cele mai des întâlnitesunt:

- riscul de nerambursare;- riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzieriiplății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii,dificultăților înregistrate în activitate, atât pe verticalăcât și orizontală, sau a deficiențelor împrumutatului. Pentruprevenirea riscului este necesară o analiză riguroasă aîmprumutatului prin prisma cerințelor respectării raportului decredit sub diferite aspecte: umane (competență și moralitate),economice (situația națională, internațională), financiare(situația financiară, îndatorarea existentă, capacitatea derambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu

8

alte întreprinderi). În vederea diminuării acestui tip de risc,banca poate acționa prin colaborări cu alte instituții decredit. Evident că, prevenirea riscului este strict legată deprocedurile de garantare a împrumutului.

Riscul de imobilizare apare în general la bancă, sau ladeținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacăcererile titularilor de depozite din cauza gestiunii nereușitea creditelor acordate. Efectele negative ale acestor situațiiîntâlnite mai rar în această perioadă, pot fi prevenite totușiprin practicarea unor politici adecvate în domeniuladministrării, cât și mai judicioase depozitelor și crediteloracordate de către societățile bancare.

Creditele care se acordă, de regulă, prin societățilebancare, angajează fonduri ce nu aparțin băncii. De aicidecurge și necesitatea gestionării cât mai corecte a fondurilorce îi sunt încredințate, astfel încât bancherul să-și poatăîntări poziția sa de creditor și prin intermediul garanțiilorpersonale și reale.

Garanția personală este angajamentul luat de o terțăpersoană de a plăti în cazul în care debitorul este înincapacitate. Există două tipuri de garanții personale:

- garanție simplă, atunci când garantul are dreptul să discuteasupra îndeplinirii obligațiilor sale și, în cazul în caresunt mai mulți giranți, să răspundă numai pentru parteasa;

- garanția solidară, când garantul poate fi tras la răspunderepentru a plăti concomitent sau chiar înaintea debitorului,dacă, aparent, prezintă condiții favorabile desolvabilitate.

Garanțiile reale cuprind reținerea, gajul, ipoteca șiprivilegiul.

Dreptul de reținere asigură creditorului posibilitatea de aobține un bun corporal, proprietate a debitorului, atât timpcât el nu a fost achitat integral. Pentru ca un bun să facă

9

obiectul unui drept de reținere, trebuie îndepliniteurmătoarele condiții:

Bunul corporal deținut de creditor să aibă o legătură cucreanța;

Creanța trebuie să fie certă și exigibilă.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditoruluiun bun în garanția creditorului: gajul. Gajarea poate avea locfără deposedare, creditorul primește un titlu de recunoaștere agajului care face obiectul publicării (de ex. gajareafondurilor de comerț).

Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditoruluidreptul asupra unui imobil fără deposedare și al publicității.Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferință și dreptulde urmărire. Ea poate fi: legală (prevăzută de lege), convenită(constituită prin contract) sau judiciară (acordată de organelejudecătorești.

Privilegiul este dreptul de a fi plătit atunci când sedispune de o garanție asupra unei plăți sau asupra totalitățiipatrimoniului debitorului. Creditorul privilegiat dispune dedreptul de preferință și de dreptul de urmărire. Privilegiilepot fi generale și speciale, respectiv mobiliare și imobiliare.

3) Termenul de rambursare, ca trăsătură specifică acreditului, are o mare varietate, pornind de la termenefoarte scurte (24 ore), termen practicat între bănci pepiețe monetare, până la termene de 30-50 și chiar 100 deani, utilizate ca soluții recente pentru împrumuturiprivind construcția de locuințe.

Pentru creditele pe termen scurt, credite acordateîntreprinderilor, sau credite de consum, este caracteristicărambursarea integrală la scadență. Creditele pe termen mijlociuși lung implică în general rambursarea eșalonată, fapt ceînseamnă că pe parcurs, la termene stabilite (lunare,trimestriale, etc.), odată cu plățile cuvenite pentru dobânzise rambursează și o parte din împrumut.

10

Experiența a arătat că atunci când creditele, prin naturalor pe termen lung, s-au acordat în condiții în care se plăteauperiodic numai dobânzile, rambursarea principalului(împrumutului) urmând a fi făcută integral la termenulstabilit (ca în SUA înainte de 1929), s-au creat premise pentrulipsă de răspundere în domeniul creditului, ceea ce acontribuit la apariția fenomenului de incapacitate de plată adebitorilor și falimentul instituțiilor de credit pe scarălargă.

4) Dobânda este o caracteristică esențială a creditului. Înoperațiunile de acordare de credit s-a încetățenit clauzadobânzii fixe. Aceasta înseamnă că dobânda cuvenită încadrul acordului de credit este acceptabilă pentru ambelepărți, pentru întregul împrumut și pe toată durata lui.În condițiile presiunii inflaționiste din anii ’70, s-ainstituit regimul dobânzilor variabile (sensibile),situații în care dobânzile se modifică periodic (deregulă semestrial), în funcție de nivelul dobânzilor pepiața națională și internațională.

Perioada actuală, caracterizată prin intense, permanenteși generalizate procese inflaționiste, pune pe primul planriscul eroziunii capitalurilor. Riscul eroziunii capitalurilorse referă la posibilitatea pierderilor pe care creditorul lepoate suferi dacă valoarea reală, ținând cont de indicele decreștere a prețurilor, de ratele de rambursare a împrumutului,nu poate acoperi integral capitalul împrumutat. În acestecondiții, creditorul va încerca, prin condițiile creditului,să-și asigure o compensare corespunzătoare pentru pierderilesuferite prin deprecierea monetară prin ridicarea niveluluidobânzilor.

Dobânda reală este direct proporțională cu dobândanominală și invers proporțională cu gradul de deprecieremonetară, cauzat în primul rând de inflație. Acordurile decredit pot să prevadă mărirea (prin indexare) a dobânzii șiplata integrală la reînnoirea contractului (situație practicată

11

mai ales pentru hârtiile de valoare, obligațiuni ale agențiloreconomici, ale statului sau băncilor și societăților bancare.Împrumutul acordat, respectiv valoarea de emisiune, poate fial-pari (100) sau sub-pari (70), iar suma de rambursat, înfuncție de termen și nivelul dobânzii supra-pari (142) sau al-pari (100).

5) Tranzacția sau acordarea creditului este o altă trăsăturăa creditului. Creditul poate fi consimțit în cadrul uneitranzacții unice: acordarea unui împrumut, vânzarea uneiobligațiuni, angajarea unui depozit. În ultimul timp s-adezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruiaîmprumuturile efective intervin la intervale liber alesede debitor. Cărțile de credit sunt modalitățile cele mairăspândite pentru această formă.

Analiza solicitării de împrumut, respectiv acordareacreditului, necesită o bună informare și documentare din parteacreditorului pentru evitarea riscului. În acest scop băncileîși creează un cadru propriu de informare și documentare, sauapelează la agenții specializate care studiază capacitatea deplată și, respectiv potențialul economic al firmelor.

O atenție deosebită se acordă în economia unor țăridocumentării privind riscul în investirea în hârtii de valoare,obligațiuni de o mare audiență publică, sferă în careacționează agenți specializați care au pus la punct un sistemde notație complexă, reunit într-o formulă literală saunumerică destinată a releva gradul de risc decurgând dincaracteristicile creditului și, mai ales ale debitorului.

6) Consemnarea și transferabilitatea sunt, de asemenea,caracteristici ale creditului. Acordurile de credit suntconsemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri,instrumente de credit a căror formă de prezentare implicăaspecte multiple și diferențiate. Esențial în acesteinstrumente este obligația fermă a debitorului privindrambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditoruluide a i se plăti suma angajată.

12

Implicit, prin intermediul transferului instrumentului decredit, se realizează cesiunea creanței, respectiv a dreptuluide a încasa suma înscrisă în instrumentul de credit, precum șiveniturile adiacente. Negocierea instrumentelor de plată și acreanțelor care sunt reprezentate de acestea poate avea loc:

- direct între investitori;- în cadrul piețelor de capital și financiare.

De regulă, transferul direct este desfășurat în cadrulraporturilor directe de credite sau între bănci privindcirculația cambiei (scontare și rescontare), a cecului, etc.

Principalele instrumente ale piețelor financiare suntobligațiunile de stat, bonurile de tezaur și instrumenteleemise de întreprinderi, precum și alte hârtii de valoaresimilare. Transferabilitatea instrumentelor de credit și decitransferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul(de la un creditor la altul) este, în primul rând, o expresie alichidității portofoliului de creanțe, posibilitatea pentrufiecare creditor de a transforma creanța în bani, potrivit uneinecesități sau unei noi opțiuni.

În practica bancară, transferabilitatea are un locimportant, deoarece permite a asigura utilizarea fluxurilorfirești de constituire și utilizare a capitalurilor temporardisponibile. Prin creditare, băncile folosesc, într-o primăetapă, capitalurile temporar disponibile mobilizate de ele,urmând ca, într-o etapă următoare, să recurgă la concursulaltor fluxuri de capital existente sau create de banca deemisiune și alte bănci, prin operațiunile de recreditare.

3. Formele creditului

Formele de credit corespund structurii relațiilor decredit, reflectînd particularitățile creditorului șidebitorului, precum și întrebuințarea valorii împrumutate.Totodată, e necesar să se aibă în vedere faptul că oricum s-arschimba relațiile dintre creditor și debitor și caracterul

13

folosirii valorii împrumutate, noțiunea de credit ca un totunitar se păstrează.

După cum se știe, forma cea mai simplă, forma inițială subaspect istoric a creditului, și de aceea mai puțin dezvoltată,este considerat creditul cămătăresc. Asupra acestei forme decredit ne vom opri mai amănunțit cu altă ocazie, aici însă vommenționa doar că ea a avut două particularități distincte. Înprimul rînd, banii luați cu împrumut erau folosiți neproductiv,adică nu în calitate de capital, ci ca mijloc de plată sau decumpărare. În al doilea rînd, ratele foarte înalte aledobînzilor pentru credit și diversitatea mare a coteloracestora.

Monopolul cămătăriei a durat pînă la apariția băncilor,după care mișcarea capitalului de împrumut a fost subordonatăintereselor reproducției lărgite, iar creditul cămătăresc înmulte țări a fost interzis prin lege.

În condițiile actuale, în țările cu o economie de piațădezvoltată creditele se prezintă sub mai multe forme: bancar,comercial, pentru consum, de stat și internațional.

Creditul comercial este creditul pe care întreprinzătorii înfuncțiune și-l acordă unul altuia sub formă de marfă cuamînarea plății. Creditul bancar este creditul pe care băncile șialte instituții creditare îl acordă întreprinzătorilor carefuncționează și altor debitori sub formă de împrumuturibănești.

Obiectul creditului comercial este capitalul-marfă, iarobiectul creditului bancar este capitalul bănesc de împrumut.

Creditori debitori, în cazul creditului comercial, suntîntreprinzătorii în funcțiune. În cazul creditului bancarîntreprinzătorii în funcțiune apar numai în rolul de debitori,iar creditori întotdeauna sunt băncile.

Creditul comercial este limitat de:

14

mărimea capitalurilor de rezervă ale întreprinzătorilor carefuncționează, adică de volumul capitalului-marfă și al celuibănesc, care în momentul dat nu este necesar pentrucirculație;

destinația sa: el poate fi acordat de către ramurileproducătoare de mijloace de producție ramurilor ce consumămijloace de producție, dar nu invers. Creditul comercial esteun credit pe termen scurt.

Spre deosebire de creditul comercial, care deserveștenumai circulația mărfurilor, creditul bancar are o sferă deutilizare mai largă: el contribuie de asemenea și la acumulareacapitalului, transformînd în capital o parte din veniturilebănești și economiile tuturor păturilor societății.

Creditul comercial se întocmește (perfectează) prin cambie– obligație de plată a cumpărătorului față de furnizor de oformă strict stabilită. Dobînda pentru creditul comercial,inclusă în prețul mărfii și în suma cambiei, este mai micădecît pentru creditul bancar, care are ca scop obținereaprofitului de la împrumuturi.

Creditul bancar întotdeauna apare sub formă bănească, deaceea obiectul creditării este capitalul bănesc. Debitorii potsă obțină credit în orice sumă, pentru orice termen și săfolosească mijloacele primite în orice sferă a activitățiieconomice. Împletirea creditului comercial cu cel bancar semanifestă în creditarea consumatorului final, care serealizează sub formă de credit pentru consum.

Creditul pentru consum își găsește expresia mai cu seamă înacordarea termenelor de amînare a plății la vînzareamărfurilor. El poate fi dat și de către bănci sau alteinstituții creditoare în cazul cumpărării mărfurilor de consumși plății serviciilor. Obiectul său îl constituie mărfurile defolosință îndelungată și serviciile. Creditul pentru consumpoate îmbrăca formele de marfă și bănească. Dobînda la creditulpentru consum, care se deosebește printr-un nivel înalt, se

15

plătește din veniturile populației și apare ca o formăsecundară a redistribuirii venitului național.

Creditul de stat şi creditul privat. Creditul de stat, dacă încalitate de debitor sau creditor apare statul, se realizeazăsub forma împrumuturilor de stat prin emiterea obligațiilor detezaur, plasarea soldurilor depunerilor din instituțiile deeconomii în efecte publice. În condițiile capitalismuluidezvoltat, împrumuturile de stat devin una din modalitățilecele mai importante de finanțare a cheltuielilor bugetare alestatelor. Rezultatul recurgerii la împrumuturile de stat estecreșterea datoriei de stat, suma dobînzii pentru achitareaacesteia deseori depășește volumul lansării de noi împrumuturi.Mijloacele obținute din împrumuturile de stat nu participă lacircuitul capitalului productiv, la producția valorilormateriale, ci sunt folosite pentru acoperirea deficitelorbugetare.

Prin toate acestea, creditul de stat se deosebește de celprivat, în cazul căruia creditori și debitori sunt persoanejuridice și fizice.

Creditul internațional. Baza obiectivă pentru apariția acestuitimp de credit a constituit-o intensificareainternaționalizării vieții economice și dezvoltarea formelorinternaționale ale capitalismului monopolist de stat.

Creditul internațional, adică mișcarea capitalului deîmprumut în sfera relațiilor economice internaționale, înseamnăacordarea împrumuturilor de către guverne, bănci, alte persoanejuridice ale unor state guvernelor, băncilor și altor persoanejuridice ale altor țări în condiții de exigibilitate și pe bazăde plată.

Creditul internațional se caracterizează prin următoareleparticularități:

creditori și debitori sunt persoane juridice private (bănci,companii), instituții și organizații de stat, instituțiivalutar-creditare internaționale;

16

mijloacele împrumutate sunt folosite în țara debitoruluidrept capital care aduce dobîndă;

drept sursă a dobînzii pentru împrumut servește muncalucrătorilor salariați din țara debitoare.

Creditul internațional participă, în strînsă interacțiunecu creditul intern, la schimbarea formelor valorii, lacirculația capitalului în toate stadiile lui.

Creditul internațional îndeplinește funcții specifice,determinate de mișcarea capitalului de împrumut în sferarelațiilor economice internaționale:

redistribuirea capitalurilor între țări în scopul asigurăriireproducției capitaliste lărgite;

reducerea cheltuielilor de circulație în sfera decontărilorinternaționale prin dezvoltarea plăților fără numerar îndiferite valute;

intensificarea concentrării și centralizării capitalului.

Cu ajutorul creditului internațional, se lărgescposibilitățile de acumulare a capitalului, se accelereazăcapitalizarea plusvalorii.

În cadrul internaționalizării producției și a schimbului,au cunoscut o mai largă dezvoltare diferite forme alecreditului internațional, care se clasifică după:

termenele de rambursare: pe termen scurt (pînă la 1 an), petermen mijlociu (de la 1 an pînă la 5 ani), pe termen lung(mai mult de 5 ani);

condițiile de realizare: creditele, pe care creditorii letrec în contul debitorului și accepte (credite prinacceptare), la baza cărora stă acceptarea tratei de cătredebitor sau bancă;

modul de garantare: credite garantate (cu mărfuri, documenteordonatoare de mărfuri și alte documente comerciale șivalori) și credite în alb (de blanchetă, negarantate);

obiectele de creditare: comerciale, legate de operațiile decomerț exterior, și financiare;

17

formă: în mărfuri și în valută; tipul creditorului: credite private acordate de către

persoane juridice (de companie), bănci (bancare), uneori decătre intermediari – brokeri; împrumuturi și credite de statacordate pe bază bilaterală (interstatale) și pe bazămultilaterală (acordate de către instituții valutare și decredit internaționale); credite mixte cu participareacreditorilor privați și a statului.

Creditele internaționale private şi de companie sunt o varietate acreditului comercial în sfera relațiilor economiceinternaționale, reprezintă un împrumut acordat de compania(firma) unei țări unei companii a altei țări sub formă delivrări de mărfuri cu amînarea plății. De regulă, ele seefectuează prin trată. Decontările pentru creditele de companiese pot face și în cont deschis. Cea mai largă răspîndire ocunosc creditele de companie acordate de exportatoriimportatorilor.

După cum am mai menționat, în funcție de termenul pentrucare au fost acordate, distingem credite pe termen scurt (pînăla 1 an), pe termen mijlociu (pînă la 5 ani) și pe termen lung(mai mult de 5 ani). În baza creditelor pe termen scurt, secreditează exportul de carburanți și materii prime, loturi nuprea mari de mașini și utilaje, piese de schimb; a creditelorpe termen mijlociu – loturi mari de mașini și utilaje, utilajîn complet, semifabricate, articole din metal; a celor petermen lung – utilaj complex pentru întreprinderile metalurgieigrele și obiecte de infrastructură, nave, tehnică de aviație.

Dobînzile pentru creditele de companie în mod curent suntmai mici decît dobînzile de pe piață, fiindcă sistemul decreditare a exportului, într-o măsură sau alta, estesubvenționat de stat.

Creditele bancare internaționale sunt o formă de credit în cazulcăreia băncile unei țări acordă mijloace bănești în folosințătemporară debitorilor din altă țară (statului, persoanelorjuridice și fizice) pe termen scurt, mediu și lung. Creditele

18

bancare nu au caracter „legat”, adică mijloacele împrumutatepot fi folosite în orice scopuri, după cum găsește de cuviințădebitorul. Rolul de frunte în acordarea lor îl joacă SUA,Europa Occidentală, Japonia, care concurează între ele.

O varietate a creditelor bancare internaționale suntcreditele bancare pentru export, acordate importatorilorstrăini nemijlocit de către băncile comerciale sau consorțiiale acestora, precum și de către bănci specializate pentrucomerțul exterior.

Un segment mare al creditelor bancare internaționale îlconstituie piața creditelor europene – împrumuturiinternaționale acordate de către marile bănci comerciale dincontul resurselor pieței valutare europene pe un termen de la 2pînă la 10 ani cu rate ale dobînzii flotante.

Euroobligațiunile (eurobonduri), adică titlurile decreanță emise de debitor la primirea unui împrumut pe termenlung pe piața europeană, au apărut la începutul anilor 70 caurmare a creșterii interesului marilor bănci internaționale dea avea surse de capitaluri de împrumut pe termen lung pentruclienții lor – corporațiile transnaționale.

Spre deosebire de tradiționalele obligațiuni străine emisede persoane juridice străine pe piața de capital a unei țări,euroobligațiunile sunt plasate concomitent pe piețele cîtorvațări. Pentru creditori, valuta împrumutului în euroobligațiunieste cea străină (de exemplu, împrumut în dolari SUA plasat înFranța sau Elveția). Plasarea împrumutului în euroobligațiunise realizează, obișnuit, de către un sindicat de emisiune, încare sunt reprezentate băncile cîtorva țări. Valuta principalăa euroobligațiunilor este dolarul SUA, pe seama căruia revincirca 60% din totalul emisiunilor de euroobligațiuni.

Creditele de stat internaționale – împrumuturi și creditebilaterale (interguvernamentale) care au apărut în aniiprimului război mondial în legătură cu livrările de mijloace decătre SUA în Europa sub formă bănească sau de mărfuri acordate

19

de către o țară altei țări în baza unor acorduriinterguvernamentale.

În timpul celui de-al doilea război mondial, împrumuturileinternaționale nu au jucat un rol semnificativ. Mai tîrziu, încondițiile internaționalizării producției și a capitalului,schimbărilor structurale în economie, accentuării dezvoltăriiinegale a țărilor capitaliste volumul împrumuturilorinterguvernamentale a început să crească rapid.

Împrumuturile interguvernamentale se acordă preponderentde către țările industrial dezvoltate țărilor în curs dedezvoltare. După veniturile ce se obțin de la acestea, ele seîmpart în împrumuturi cu dobîndă și fără dobîndă, iar dupătermenul pentru care au fost acordate – în împrumuturi petermen scurt, mijlociu și lung. Împrumuturile pot fi lansate învaluta țării creditoare, a țării împrumutătoare sau în valutaunei terțe țări. După formă, se clasifică în împrumuturi învalută și împrumuturi în mărfuri (sub formă de subvenții și deașa-numite donații, deși acestea din urmă, strict vorbind, nusunt împrumuturi internaționale). Stingerea împrumuturilorinternaționale se face în rate egale după expirarea așa-ziseiperioade de grație (3-5 ani), în cursul căreia se plăteștenumai dobînda. Împrumuturile internaționale ale statelorcapitaliste au, de regulă, destinație specială sau o clauzăaferentă (80% din volumul total al împrumuturilor).

Împrumuturile şi creditele internaționale universale(multilaterale). După cel de-al doilea război mondial au apărutorganizații valutare și de credit internaționale, a cărorfuncție de bază este realizarea reglementării valutare și decredit interstatale. Beneficiari de credite sunt statele careau nevoie de resurse financiare pentru soluționarea problemelorcu care se confruntă.

Creditele acordate de organizațiile valutare și de creditinternaționale prevăd clauze obligatoare. Cînd se hotărășteasupra chestiunii acordării creditului, țara care îl solicitătrebuie să prezinte o informație detaliată privind situația sa

20

economică și financiară, în baza căreia se elaboreazărecomandări ce urmează a fi executate în mod obligatoriu. Încazul în care țara solicitantă nu acceptă recomandărilerespective, creditul, de regulă, nu se acordă.

4. Rolul și formele dobânzii

Rolul dobanziiDobanda este in mod firesc comuna cu conceptul

de capital si cu elementele timp si risc. Astfel, dobanda poatefi considerata oarecare si totodata o remunerare a riscului pecare il implica imprumutul sumei respective.

In interiorul fiecarei banci se instituie de fapt o scara adobanzilor creditoare si debitoare care reflecta implicit raportulintre cheltuielile si veniturile bancii si posibilitatile salede a obtine profit. Pe de o parte, bancile procura resurse prindepozite ce le constituie in relatiile cu clientii si de lafurnizorii de resurse (alte banci sau banca de emisiune) pecare trebuie sa le remunereze la nivelul dat, de regula lanivelul pietei. Pe de alta parte, fata de debitorii sai fiecarebanca aplica un anumit nivel de dobanzi in masura sa-i acoperecheltuielile (cu dobanzile si de functionare) si implicit unanumit nivel al profitului.

Dobanda stabileste un oarecare echilibru intre cererea sioferta de capitaluri monetare (fonduri de imprumut sau fondurilichide). Fara acest factor, n-ar fi posibil a se asigura oechilibrare monetara a pietei.

Dobanda este un instrument fundamental al politiciimonetare, prin intermediul modificarii dobanzii, banca centralainfluentand asupra expansiunii creditului si monedeiscripturale (bancare). De asemenea, dobanda este utilizata inunele limite in influentarea inflatiei si deflatiei, inmobilizarea economiilor latente si determinarea niveluluiinvestitiilor.

Diferitele tipuri de dobanzi ce se utilizeaza pe piatapotrivit destinatiei economice productive sau de consum, sevescpentru repartizarea masei monetare disponibile intre diferiteleutilizari. Cand o economie este in stadiul de expansiune

21

tipurile de dobanda depind de intensitatea cererii din fiecareramura a productiei sau sfera de activitate de consum indezvolatre.

Economistii moderni si in special Keynes, au acordat oatentie deosebita dobanzii, nivelului acesteia, ca instrumentde influentare a dezvoltarii economice in asigurarea unui gradridicat de utilizare a factorilor de productie si in special afortei de munca, realizate indeosebi prin reducerea dobanzii.Pe de alta parte au aparut si voci care combateau aceastapolitica a banilor ieftini, considerata negativa sidefavorizanta pentru unele grupuri sociale.

Optiunile in favoarea unei rate a dobanzii reduse seaxeaza pe rolul dobanzii in favorizarea investitiiilor reale.Aceasta optiune decurge din relatia rata dobanzii – eficientamarginala a capitalului.

In acest raport, orientarea catre investitii este cu atatmai mare cu cat dobanda este mai mica si cu cat eficientamarginala a capitalului este mai mare, o politica a dobanzilorreduse favorizand, deci investitiile.

Daca rata dobanzii la imprumuturile cu ipoteca este mairedusa, constructiile tind catre o dezvoltare mai ampla siimplicit industriile legate de aceasta ramura se folosescindirect de aceasta situatie favorabila, angajandu-se intr-unavant economic. Acelasi lucru este valabil si pentru comertulcu bunuri de folosinta indelungata (masini agricole,automobile, electrocasnice), unde rata dobanzii reduseactioneaza favorabil pentru o serie de industrii si faciliteazaconsumul.

Rolul dobanzii in sustinerea datoriei publice porneste dela constatarea ca atunci cand rata dobanzii este scazuta,serviciul datoriei publice este, de asemenea scazut, ceea cefaciliteaza investitiile in folosul comunitatii.

Rolul dobanzii in formarea economiilor latente actioneazaca un factor de sprijinire a nivelului scazut, dupa Keynestrebuind sa se evite a se plati pentru economii in tariledezvoltate puternic, economiile latente ca un scop in sineneputand avea utilitate in scopul dezvoltarii economice

22

intrucat acest evenituri ridicate tind a depasi tendintanaturala spre investitii.

Rolul dobanzii in ocuparea factorilor de productie, aforsei de munca in primul rand, se explica prin faptul ca odobanda redusa reprezinta si o solutie pentru reglementarearaporturilor de munca, ocuparea integrala a fortei de muncafiind legata de reducerea nivelului salarizarii.

Reducerea salariilor pentru a solutiona somajul, seprezinta ca o operatie nu numai impopulara, ci chiar dificila,atunci cand muncitorii sutn bine organizati, cume este situatiain epoca contemporana ; afara de acestea, o diminuare aveniturilor monetare ale muncitorilor determina intotdeauna oscadere a cererii si consumului.

J. M. Keynes a argumentat extrem de solid ca moneda sirespectiv politica monetara pot influenta venitul (national) sinivelul somajului, dar ele nu sunt deloc atat de simplupredictibile cum au sustinut neoclasicii.

Demersul sau analitic, concentrat pe termen scurt(reamintind faimoasa sa fraza : „Pe termen lung vom fi cu totiimorti”) ramane nu numai impresionat prin acuratete si logica,dar, lucru extrem de important in aceasta lume anesigurantelor, a fost validat de realitate, chiar daca noievolutii din ultimele decenii par sa-l contrazica.

Economistii moderni inclina situatia spre o scadere adobanzii pentru a-si solutiona situatiile decurgand dinraporturile de munca, prin intermediul cunoscutelor metode alepoliticilor monetare si financiare (taxa scontului, rezerveleobligatorii, operatii pe piata libera, impozitele) in scopul dea creste lichiditatea generala si a obtine fondurile necesarepentru investitii.

Evolutia dobanzii, decurgand din cerintele spontane aledezvoltarii economice, sau derivata prin politicile monetare side credit, are un rol deosebit in orientarea si uneoridirijarea tendintelor economice in ansamblul si in diferitelesale sfere. 

Folosirea ratei dobanzii in economia moderna, ca oboectivintermediar al politicii monetare promovate de autritati,

23

presupune fixarea de catre banca centrala a unei marimi-tintapentru rata dobanzii, care confera politicii monetare uncaracter inflationist sau deflationist ;

·       daca nivelul ratei dobanzii este prea redus are loco crestere a cererii de imprumuturi iar daca bancacentrala suplimenteaza aceasta cerere pentru a mentinerata dobanzii redusa, vor creste preturile si inflatia ;

·       daca nivelul ratei dobanzii este prea ridicat,economia se contracta, iar daca banca centrala continuasa reduca oferta de bani, pentru a mentin rata dobanziiridicata, aceasta va conduce la deflatie, dar sidiminuarea cresterii economice.Rata dobanzii reprezinta, deci, o parghie economica care

favorizeaza sau franeaza intensitatea cererii interne in unelesectoare ale economiei privind investitiile si consumul.

Analizele economice asupra impactului variatiilor rateidobanzii asupra economiei au ajuns la concluzia ca variatiileratei dobanzii au o incidenta slaba asupra stocurilor, destulde moderata asupra consumului gospodariilor si puternica asuprainvestitiilor intreprinderilor si populatiei, acesta din urmaconstituind principalul canalde influenta a sferei financiareasupra activitatii economice.             Desi nici o tara nu retine, cel putin oficial,ratele dobanzii ca oboectiv intermediar, totusi, in practica,bancile centrale nu au pierdut din vedere nicodata legaturiledirecte dintre ratele dobanzii si variabille economice,stabilindu-si o marime tinta.            In plan extern, rata dobanzii poate stimula saufrana fluxul de capital din strainatate si intensitateaactivitatii economice, conducand la cresterea sau reducereacursului monedei nationale.            Astfel, o rata a dobanzii prea ridicata poateatrage un aflux de capitaluri straine (care cauta o remuneraremare), ceea ce conduce la cresterea cursului valutar, larevalorizarea (aprecierea) monedei nationale, cu efecte inrelatiile cu strainatatea.

24

O rata a dobanzii prea redusa conduce la iesiri masive decapital, cu efecte asupra cursului valutar (in sensul reduceriiacestuia) si devalorizarii (deprecierii monedei nationale).

Formele dobanziiDobânda este “prețul” plătit în schimbul punerii la

dispoziția unui subiect economic a capitalului necesar.Este o formă de remunerare a creditului de către debitor pentrufolosirea capitalului împrumutat.

Forme ale dobânzii:A. din punct de vedere al băncii:

dobânda bonificată = nivelul dobânzii cu care suntremunerate disponibilitățile băneștiale celor care și-au constituitdepozite bancare;este < dobânda percepută la crediteeste influențată de:

- rata inflației- TOS- ratele dobânzilor altor bănci

dobânda percepută – exprimă dobânda încasată de băncide la clienții care beneficiază decreditele acordate.

factorii de influență sunt:- erodarea monetară- nivelul chelt cu operațiunile

bancare- gradul de risc- profitul bancar- rezerva minimă obligatorie

B. din punct de vedere al nivelului la care se practicădobânda:

taxa oficială a scontului este dobânda cu care bancacentrală scontează cambiile prezentate de băncilecomerciale și acordă împrumuturi celorlalte bănci (dobde refinanțare);

25

taxa privată a scontului este dobânda la care băncilecomerciale scontează cambiile prezentate deîntreprinzători și la care se acordă credite acestora;

dobânda practicată între întreprinzători – are nivelulcel mai mare din economie

dobânda practicată la depunerile bancare – nivelinferior dobânzii percepute la creditele bancare;

dobânda practicată de diferite institute speciale decredit în vederea creării unor avantaje pentru unelesectoare;

dobânda practicată la efectele guvernamentale și laalte efecte emise de societăți comerciale.

C. dpdv al relației între rata dobânzii și rata inflației,avem:

dobânda nominală dobânda reală

D. dpdv al perioadei pentru care se acordă creditul și alcapitalizării dobânzii se poate face distincția între:

dobânda simplă dobânda compusă

Dobânda reală şi nominalăDobânda reală (dr)- reprezintă venitul obținut de către

cei care acordă împrumuturi,

valoarea sedetermină prin înmulțirea valoriiîmprumutului cu rata dobânzii reale .Această rată se calculează prin ajustarearatei dobânzii nominale cu ratainflației.

- rata dobânzii nominale, exprimată prin rata curentă, depiață;

- rata dobânzii reale, determinată ca diferență întredobânda nominală și gradul de eroziune a capitalului, ca urmarea procesului inflaționist.

26

Dobânda nominala, exprimata ca atare, prin rata curenta,de piata. Aceasta este  înscrisa în contractul de credit sidepinde de variati factori cum ar fi: gradul de eficienta avalorificarii capitalului, cererea si oferta de capital deîmprumut, riscul de capital, de dobânda si de imobilizare,bonitatea debitorului.

Dobanda fixaPrimul tip de dobanda este cea fixa, a carei valoare nu se

va schimba pe tot parcursul derularii contractului de credit,cu exceptia situatiei in care este modificata cu acordulpartilor. De exemplu, acest lucu se poate intampla atunci candcreditul se refinanteaza la aceeasi banca sau la una diferită.

Acest tip de dobanda ofera clientilor siguranta de a stide la bun inceput cat au de platit in fiecare luna pentrurambursarea creditului, precum si costul total exact alimprumutului. Pe de alta parte, un credit cu dobanda fixa poatefi dezavantajos daca dobanda medie a pietei are tendinta descadere, astfel incat la un moment dat poate fi mai scump decatcreditele cu dobanda variabila.

Dobanda variabila Dobanda variabila este tipul de dobanda care se modifica

regulat, in functie de indicii dupa care este calculata.Dobanda variabila se calculeaza astfel: la marja fixa stabilitade banca, ce nu se modifica pe toata perioada creditului, seadauga indicele dobanzii de referinta, adica ROBOR in cazulcreditelor in lei, EURIBOR pentru creditele in euro si LIBORpentru cele in dolari sau franci elvetieni.

Avantajul dobanzii variabile este acela ca beneficiarulimprumutului va plati o dobanda medie la nivelul pietei, putandbeneficia, astfel, de momentele in care indicii de referintasunt in scadere. Pe de alta parte, atunci cand indicii cresc,dobanda se va modifica, la randul ei, o data la 3 luni, 6 lunisau la alta scadenta stipulata in contract, iar odata cu ea vacreste si rata de achitat pentru credit.

Dobanda mixtaDobanda mixta reprezinta o combinatie intre primele doua

tipuri de dobanzi, aplicate separat, pe perioade diferite ale

27

contactului de credit. Cea mai raspandita forma este cea adobanzii fixe, valabila in primii 1-5 ani de creditare, dupacare se trece la o dobanda variabila, stabilita pe bazaformulei uzuale: marja fixa plus indicatorul dobanzii dereferinta.

Acest tip de dobanda a fost folosit de multe banci inperioada anterioara crizei, cu scopul de a atrage cat mai multiclienti, intrucat dobanda fixa initiala era mult mai mica decatcea variabila ce intra in vigoare ulterior, astfel incatclientii obtineau credite mai usor sau de valori mai mari.

Riscul acestui tip de dobanda este insa substantial, incazul in care rata de rambursat dupa aplicarea dobanziivariabile devine mult mai mare decat pe cea din perioadadobanzii fixe, astfel incat beneficiarul creditului intampinadificultati in rambursarea acestuia.

Autoritatea de reglementare, BNR, a impuns insa bancilorsa calculeze gradul de indatorare al clientilor (raportuldintre rata lunara si venituri) luand in calcul si dobandavariabila, nu doar cea fixa, astfel incat sa se evitesupraindatorarea clientilor.

Bibliografie:

1) Basno Cezar (coordonator). Monedă, credit, bancă. București,Editura didactică și pedagogică, 1999;

2) Berea Aurel Octavian, Stoica Emilia Cornelia. Creditul actual.Coordonate actuale și perspective. București, Editura Expert, 2003;

3) Burtea Alexandru. Creditul în mecanismul economiei de piață. Deva,Editura Sigma, 1998

4) Heteș-Gavra Iosif, Heteș-Gavra Roxana. Operațiunile active alebăncilor. Creditarea. Timișoara, Editura Mirton, 2006;

5) Turliuc Vasile, Cocriș Vasile. Monedă și credit. Iași, EdituraUniversității Alexandru Ioan Cuza, 2007.

28

6) Creditul și dobânda //http://www.preferatele.com/docs/economie/4/creditul-si-dobanda17.php

7) Creditul și dobânda // www. astral . ro /tibi/moneda%20si %20 credit / creditul %20si%20 dobanda .doc

8) Dobânda //http://elearning.masterprof.ro/lectiile/economie/lectie_10/dobanda.html

9) Formele dobânzii bancare și fundamentarea acestora // www.scritub.com/economie/finante/Formele-dobanzii-bancare-si-fu13166623.php

10) Relațiile de credit și formele de credit // http://conspecte.com/Moneda-si-Credit/relatiile-de-credit-si-formele-de-credit.html

11) Rolul creditului și dobânzii în economia de piață // http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Rolul-creditului-si-dobanzii-i82.php

12) Tipuri de dobânzi aferente creditelor //http://www.vreaucredit.ro/ghiduri-sfaturi/tipuri-dobanzi-aferente-creditelor-27/

29