PREFAŢACheile Turzii reprezintă un obiectiv turistic de mare valoare pentru

priveliştile încîntătoare pe care le oferă vizitatorilor, în ierarhiaobiectivelor turistice din ţara noastră, ele se situează pe o poziţie de fruntedatorită nu numai aspectelor estetice pe care le relevă, ci, în mod deosebit,datorită caracterului unic pe care îl au printre alte numeroase şispectaculoase chei. Astfel, în timp ce Cheile Bicazului, Cheile Dîmbovicioarei,Cheile Nerei şi altele nu pot fi străbătute decît pe firul apei, Cheile Turziipot fi parcurse şi pe deasupra versanţilor văii, care se ridică cu 300—350 mfaţă de altitudinea acesteia, astfel că turiştii pot beneficia şi depriveliştea mai impresionantă, spre abisurile deschise către fundurileîntunecate ale văii. Prezenţa unor peşteri, cu toate că sunt mici şi lipsite deconcreţiuni interesante, aduce şi ea un element de atracţie suplimentar.Importanţa Cheilor Turzii este sporită şi de faptul că au în apropiere oraşeemiţătoare de turişti, precum Turda şi Cluj-Napoca. De asemenea, marea arterăde circulaţie a străinilor, care intra în ţara noastră prin Oradea şi seîndreaptă spre Bucureşti, trece prin municipiul Turda, situat la mică distanţăde Chei, ceea ce le face accesibile turismului internaţional.

Marele interes pe care îl prezintă pentru turism Cheile Turzii adeterminat începerea efectuării unor amenajări pentru circulaţie de-a lungulfirului văii şi în versanţi (amenajarea de poteci, construirea de podeţe,efectuarea de marcaje). S-a început apoi crearea unei baze materiale pentrucazare şi pentru alimentare: o cabană, cîteva căsuţe, un teren pentruinstalarea corturilor proprietate personală, un bufet etc., iar pentru sezonulde iarnă s-a amenajat o pîrtie de schi şi s-a instalat un bebischi.

Ca un aspect cu totul remarcabil, atracţiilor turistice ale CheilorTurzii li se adaugă interesul ştiinţific deosebit pe care îl prezintăformaţiunile geologice, fauna şi flora lor, interes care a determinat ca osuprafaţă de circa 175 ha, cuprinzînd Cheile Turzii şi zona înconjurătoare, săfie decretată monument al naturii. Ca atare, în conformitate cu Legea nr.9/1973 privind protecţia mediului înconjurător, în cuprinsul zonei se interzicedesfăşurarea oricărei activităţi ce poate duce la degradarea sau modificareaaspectului iniţial al peisajului, a componenţei faunei şi florei sau aechilibrului ecologic, în afară de cazurile în care organul prevăzut de lege vaaproba, în mod excepţional şi în baza unor cercetări de specialitate,exercitarea unor astfel de activităţi.

Din cele de mai sus rezultă că trecerea la o treaptă superioară,calitativ şi cantitativ, a activităţii turistice în Cheile Turzii presupunecrearea condiţiilor pentru vizitarea acestora de către un număr cît mai mare depersoane, în vederea realizării scopurilor sociale şi economice ale turismului,vizitare care trebuie să se desfăşoare însă în aşa fel, încît să se asigurepăstrarea nemodificată a peisajului, a florei şi a faunei, adică aprincipalelor componente care au determinat acordarea statutului de monument alnaturii.

Prima condiţie pentru sporirea numărului de vizitatori o constituierezolvarea completă a accesului autoturismelor şi autocarelor pînă la intrareaîn Chei. Drumul respectiv pleacă din Turda, trece prin comuna Mihai Viteazul şiapoi o ramificaţie spre dreapta ne conduce la podul peste Arieş şi, maideparte, prin satul Cheia, spre cariera de gips şi spre Cheile Turzii. Ultimaporţiune a drumului, de circa 3 km, necesită rectificări ale traseului pentru ase elimina pantele prea mari, în special în porţiunea finală (aici nu se poatecircula pe timp de ploaie sau iarna), precum şi aplicarea unei îmbrăcăminţi

definitive, de beton sau asfalt, aşa cum este practica obişnuită la oriceobiectiv turistic de asemenea anvergură.

În punctul terminus al drumului e necesar să fie amenajat un parcajspaţios care, ţinînd seama de sporirea numărului de vizitatori dupămodernizarea drumului de acces, va trebui să poată cuprinde 5-6 autocare şi 40-50 autoturisme, a căror pază va fi asigurată.

Numărul sporit de turişti care vor ajunge în acest fel la Cheile Turziitrebuie să beneficieze de condiţii de vi-zitare confortabile atît pe traseul ceurmăreşte firul apei, cit şi pe traseele care trec pe deasupra celor doiversanţi ai văii. Calea de circulaţie, care în porţiunea următoare primuluipodeţ este o alee foarte plăcută, trebuie continuată în acelaşi mod pină lapunctul final din apropierea comunei Petreştii de Jos, cît şi în versanţi.Podeţele 2, 3 şi 4 trebuie şi ele refăcute cu soluţii tehnice şi estetice maiapropiate de cele adoptate la primul podeţ. Treptele, inevitabile în unele zoneale aleilor sau pentru accesul la nivelul mai ridicat al podeţelor, e necesarsă fie confortabile, iar porţiunile periculoase ale aleilor din Chei sau dinversanţi vor trebui prevăzute cu balustrade. In 4-5 puncte de privelişte pefirul văii şi pe aleile de sus din versanţi trebuie instalate bănci pentruodihna vizitatorilor şi schiţe pe care aceştia să poată urmări formaţiunilenaturale şi denumirile acestora. Cîteva dintre peşterile existente, vreo 3-4,trebuie să fie puse la dispoziţia vizitatorilor, amenajîndu-se accesul pînă laintrare şi o cale de circulaţie în interior.

Nivelul amenajărilor pe care le propunem pentru circulaţia turistică înzonă se explică prin diferenţa dintre drumeţia de munte, aşa cum se practică înprezent în Cheile Turzii, şi acţiunea de vizitare a unui monument al naturii,care, adresîndu-se unei game mult mai largi de vizitatori şi avînd un conţinutdiferit, trebuie să dispună de condiţii de circulaţie mai confortabile.

Pentru realizarea scopurilor cultural-ştiinţifice ale acţiunii devizitare a Cheilor Turzii se impune ca la punctul de intrare în trasee, adicălîngă actuala cabană, sa se amenajeze un pavilion pentru primirea turiştilor,în care să se organizeze o expoziţie permanentă cu hărţi şi planşe explicativeprivind formarea Cheilor Turzii şi interesul lor ştiinţific. Tot aici, artrebui să activeze cel puţin un îndrumător al turiştilor, care să le deaacestora lămuriri suplimentare asupra aspectelor ştiinţifice caracteristiceCheilor şi să le explice regulile de comportament pe teritoriul monumentuluinaturii (interzicerea părăsirii traseelor marcate, interzicerea producerii dezgomote: strigăte, tranzistoare etc., interzicerea aruncării de ambalaje etc.).

Datorită caracterului de monument al naturii, zona Cheilor Turziireprezintă o destinaţie pentru vizite scurte. Aici nu se recomandă practicareaturismului de sejur, în concedii sau vacanţe sau la sfîrşit de săptămînă. Deaceea în Cheile Turzii nu este necesar să se construiască baze de cazare pentruaceste forme de turism, mai cu seamă în condiţiile în care îmbunătăţireadrumului va permite turiştilor să ajungă pînă la obiectiv într-un tîmp foartescurt. Cabana existentă îşi va îndeplini, desigur, în continuare funcţiuneaactuală, dar va fi destinată cu precădere, cazării cercetătorilor, personaluluipunctului turistic şi unor turişti aflaţi în trecere. Pentru turiştii carevizitează ţara cu autoturisme şi corturi proprietate personală, fie români, fiestrăini, trebuie amenajat un teren pentru instalarea corturilor în lunca văii,într-un loc mai favorabil decît cel utilizat în prezent.

O problemă care trebuie rezolvată este dezvoltarea alimentaţiei publice.Noua unitate de acest fel, care ar trebui construită în poiana de lângă cabană,va trebui să cuprindă şi un spaţiu pentru comerţul specific turistic, bineaprovizionat cu hărţi, ghiduri, albume, amintiri specifice locului, ilustrate,artizanat originar din zonă şi altele.

Desigur, toate construcţiile trebuie să se încadreze armonios în peisaj,

să nu-l degradeze şi dacă se poate chiar să-l îmbogăţească. De asemenea, estenecesar să se îndepărteze toate urmele intervenţiilor neestetice ale omului dinzonă, cum sînt ruinele morilor de la intrarea văii în Chei sau unele monumenteşi obiecte aflate acum în versanţi, care, nefiind întreţinute, au fostdegradate de agenţii atmosferici şi de turişti.

În ceea ce priveşte ocrotirea zonei Cheilor Turzii în spiritul Legii nr.9/1973 este necesar să se angajeze paznici, pentru a se împiedica uneledegradări care se produc în prezent, fie de către animale, care pasc peteritoriul rezervaţiei, fie de către unii cetăţeni care taie arbori din pădureade protecţie, pentru folosinţe personale.

Dezvoltarea activităţii turistice la Cheile Turzii, bazîndu-se pedezvoltarea amenajărilor şi pe dezvoltarea măsurilor de ocrotire a zonei,necesită desigur crearea unei administraţii a punctului turistic Cheile Turzii,similară cu cea existentă la punctul turistic Peştera Urşilor din judeţulBihor. Această administraţie ar trebui să cuprindă, similar, personalul deîndrumare a turiştilor, personalul de pază a zonei, personalul necesar pentruîncasarea taxelor, pentru prestarea serviciilor de cazare şi alimentaţiepublică, pentru comerţul specific.

Sursele de venituri pe care ar trebui să le aibă la dispoziţie aceastăadministraţie a punctului turistic Cheile Turzii pot fi constituite din: taxede peage pentru utilizarea drumului de acces pînă la Chei, taxe de parcaj, taxade vizitare a Cheilor, care trebuie perceputa ca o urmare firească aîmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie, precum şi beneficiile realizate dinactivităţile de alimentaţie şi comerţ specific.

Activitatea de ocrotire a Cheilor Turzii, cât şi îndrumarea şisupravegherea turiştilor în timpul vizitelor ar putea fi sprijinite prinînfiinţarea unei asociaţii turistice nepatrimoniale, intitulată „PrieteniiCheilor Turzii". De asemenea, la aceste acţiuni ar putea participa elevii unuiliceu din municipiul Turda, grupaţi într-un cerc de studii biologice, precum şistudenţi de la Facultatea de Biologie a Universităţii din Cluj-Napoca, înspecial în perioadele de practică.

Fără îndoială, o valorificare turistică raţională a Cheilor Turzii, aşacum este schiţată mai sus, nu poate fi concepută fără o cunoaştere intimă azonei şi a traseelor de vizitare sau de legătură. O asemenea cunoaştere o aucei doi autori ai cărţii de faţă, Mihai Vasile şi Mircea Barbelian. Ea le-apermis să ofere cititorilor un îndreptar practic, detaliat, despre CheileTurzii, şi să prezinte o serie de trasee de legătură spre diferite alte punctede interes turistic. Dintre acestea considerăm necesar să atragem atenţiaasupra celui care duce de la Cheile Turzii, prin versantul drept al văii, lacascada Ciucaş şi apoi la comuna Cerneşti. Descris pentru prima dată într-unghid turistic, acesta este un traseu foarte plăcut, care oferă priveliştideosebite, permiţînd celor care îl urmează să cunoască interesantul curs alvăii Hăşdatelor pînă la confluenţa cu valea Arieşului. Ne exprimăm convingereacă majoritatea turiştilor care pătrund în Munţii Apuseni prin Turda, dupăvizitarea Cheilor Turzii, vor prefera acest traseu pentru a reveni în valeaArieşului. În acelaşi timp însă, prin detaliile prezentate cei doi autori punla dispoziţie o serie de date şi informaţii, care vor uşura munca experţilor înturism şi a proiectanţilor la aplicarea măsurilor de valorificare turistică azonei.

Iată cele două argumente majore pentru care credem că acest ghid alCheilor Turzii este de o utilitate reală pentru turismul românesc.

ALEXANDRU BORZA — expert în turism —

CUVÎNTUL AUTORILOR

Cheile Turzii au trezit şi continuă să trezească interesul pentru practicarea turismului înperimetrul lor şi în împrejurimi. Statutul de rezervaţie naturală pe care-l au nu trebuie să împiedice,desigur, pe nimeni de a le vizita şi a le cerceta, ca amatori de drumeţie ori ca pasionaţi de studiul naturii.Dimpotrivă: faptul ca celebrul defileu tăiat de rîul Hăşdate a fost declarat monument al naturii neîndeamnă pe toţi iubitorii de drumeţie să-l vedem şi să ne bucurăm de unicitatea lui, fiind fără îndoială şio destinaţie turistică de importanţă majoră.

Prezentând cititorilor Cheile Turzii dorim să afirmăm, de la bun început, că în zona lor, capretutindeni de altfel, este necesar să se practice un turism civilizat, că toţi oaspeţii acestui loc minunatdin ţară vor trebui să dovedească o mare grijă pentru tot ce există în interiorul lor - flori, vieţuitoare,arbori, stînci — că sînt interzise toate manifestările menite să urîţească natura. Numai aşa vom putea fibeneficiarii frumuseţilor pe care le-a modelat şi conservat timpul aici.

In cartea noastră, care s-a închegat ca urmare a multor drumuri făcute de autori în regiune, cudragoste pentru ea şi bucurîndu-ne de ajutorul unor prieteni sinceri, vom înfăţişa aspecte ce ţin degeografie, geologie, floră şi faună, vom propune cîteva trasee de drumeţie prin Chei şi împrejurimi, vomdescrie traseele de căţărare. Textul este însoţit, cum se obişnuieşte în toate lucrările de literatură pentruturism, de o ilustraţie fotografică şi cartografică.

Ţinem să mulţumim şi pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit în definitivarea ghiduluinostru, fie punîndu-ne la dispoziţie diferite date, fie făcind echipă cu noi în traseele alpine.Dintre aceştia menţionăm în primul rînd pe Szánto Eugen, cel care a fost tot timpul alături de noi înperioada documentării, sfătuindu-ne, informîndu-ne şi primindu-ne cu toată dragostea în „împărăţia" decare are grijă, ca de propriul copil, de cîţiva ani buni.

Mulţumim apoi cunoscătorilor competenţi ai Cheilor Turzii: .Molnár Ludovic, ConstantinMititeanu, Moravek Vasie, Armaş Ion şi loan Stăncescu, ale căror îndrumări practice ne-au fost de un realfolos. Le rămânem recunoscători amicilor Octavian Brătilă (Bulinel) şi Silvius Iorga pentru datelefurnizate; lui Lörincz Nicolae, pentru amănuntele privind premierele, cît şi membrilor echipei salvamontCluj-Napoca: Nagy Istvan şi Harmath Csaba.

In sfîrşit, exprimăm gratitudinea faţă de prietenii noştri, alpiniştii, care s-au legat în corziîmpreună cu noi: Adrian Vana, Adrian Chifa, Vasile şi Rodica Vana, Vasile Lazăr, Marcus Gabor, VladVărzaru, Adrian Moldovan, Dan Moldovan, Gelu Botezan, Adrian Corobeanu, Relu Anghel, Dorin Luduşan,Aurel Geana, Liviu Munteanu, Brînduşa Bocoş, Mircea Rusu. Mihaelei Dinu şi Melaniei Schulze leexprimăm recunoştinţa noastră.

Mulţumim de asemenea lui Mircea Popescu şi Octavian Bortoş pentru ajutorul dat la realizareailustraţiei fotografice; la fel şi cabanierilor Vica Angelescu, Marin Gheorghe Todea şi Ionel Crişan pentruospitalitatea dovedită.

PREZENTARE FIZICO-GEOGRAFICĂ

CADRUL GEOGRAFIC DE ANSAMBLU

De un pitoresc rar întîlnit, Cheile Turzii, născute din înfruntareamilenară a apelor rîului Hăşdate cu pieptul calcaros al Munţilor Trascău, auadus faima regiunii din preajmă. Prin cadrul geografic natural de excepţie, eleconstituie o zonă de interes ştiinţific şi turistic aparte. Pentru a avea oimagine cît mai exactă a aşezării Cheilor Turzii în spaţiul geografic, vom facecîteva corelări cu unitatea gazdă şi cu cele din apropiere.

Munţii Trascău, care cuprind acest fenomen natural numit Cheile Turzii,participă la alcătuirea Munţilor Apuseni, iar aceştia întregesc, la rîndul lor,osatura Carpaţilor româneşti. Apusenii, datorită faptului ca sînt înconjuraţide regiuni cu altitudine joasă - culoarul Mureşului, la sud şi est, PodişulTransilvaniei, la est şi nord-est, Podişul Someşan, la nord, şi Cîmpia

Panonică, la vest - par mai înalţi decît sînt în realitate, şi au înfăţişareaunui contrafort, a unei uriaşe cetăţi naturale. Priviţi dinspre răsărit, dinculoarul Mureşului, ei ni se dezvăluie masivi şi accidentaţi, din cauza culmiiabrupte şi calcaroase a Trascău Bedeleului, care scoate în evidenţă acestpronunţat aspect al lor. Masivitatea Apusenilor însă este aparentă, deoarecenumeroase „depresiuni" pătrund adînc în zona muntoasă şi o fragmentează în maimulte masive, din care cauză, observaţi cu atenţie, se aseamănă cu „o palmă cudegetele răsfirate către Cîmpia Tisei” (G. Vîlsan). Această ,,palmă” de reliefa fost împărţită, pe baza limitelor geografice şi a structurii geologice, înmai multe unităţi.

Partea centrală este constituită de grupul muntos purtînd numele curezonanţă dacică Bihor, o veritabilă „casă a apelor" din care izvorăsc o seriede rîuri mari ca Arieşul, Crişul Alb, Crişul Negru, Someşul Cald. Constituţiageologică a masivului, formată preponderent din şisturi cristaline, adeterminat apariţia unor forme de relief domoale - cu spinări largi şi panteline. Acest relief larg vălurit este marcat, ici-colo, de benzile de calcarsfredelite şi scrijelite de ape, luînd înfăţişarea unor lapiezuri, doline, cheisau peşteri, Cetăţile Ponorului fiind un exemplu elocvent în acest sens, unfenomen natural complex şi interesant. In partea centrală, în masivul Bihor, seridică, la 1849 m, cocoaşa Curcubătei Mari, cel mai înalt pisc al Apusenilor.De aici, dacă ne facem ochii roata, descoperim spre sud, peste apaHălmăgelului, Muntele Găina (1 484 m), vestit pentru singulara nedeie amunţilor — Tîrgul de Fete — obicei cu începuturi străvechi, cu prilejul căruia, înfiecare an, în duminica cea mai apropiată de 20 iulie (Sf. Ilie), au locmanifestări tradiţionale şi pot fi văzute şi admirate exponate ale arteipopulare a moţilor. Tîrgul de Fete de pe Muntele Găina atrage, prinoriginalitatea desfăşurării lui, excursionişti de pretutindeni, dornici săcunoască particularităţile de viaţă ale entităţii umane ce trăieşte de veacuripe aceste meleaguri.

Vecine Bihorului, spre est, se întind masivele Gilău şi Muntele Mare,munţi înfrăţiţi pe care cu greu îi poate separa o limită geografică. Un punctde mare atracţie al Muntelui Mare este Complexul turistic Băişoara, avîndprogram de funcţionare permanent (iarnă-vară), complex ce trebuie să fievizitat într-o drumeţie de plăcere de către toţi cei care vin să vadărezervaţia naturală Cheile Turzii.

Spre miazănoapte, Bihorul, Gilăul şi Muntele Mare sînt hotărnicite demasivul granitic Vladeasa, iar acesta este continuat, spre nord-vest, de MunţiiPădurea Craiului, masiv de o spectaculozitate rar întîlnită. Ochii turiştiloravizi de frumuseţi şi de cunoaştere vor descoperi aici cele mai interesanteforme de endo şi exocarst ca: peşteri impresionante, chei. izbucuri, dolineetc.

În marginea vestică a Apusenilor se întîlnesc înşirate spinărilestîncoase ale Codrului Moma şi Zarandului. Partea sudică a „ghemului" muntos alApusenilor este formată de catenele Munţilor Metaliferi, „stăviliţi" la rîndullor, spre Carpaţii Meridionali, de culoarul Mureşului.

O caracteristică morfologică a Munţilor Apuseni este data de prezenţanumeroaselor chiuvete intramontane, ce au fost adevărate vetre de civilizaţieşi leagăn de naştere al strămoşilor noştri din această parte de ţara; de la estspre vest, enumerăm depresiunile Zlatnei, Abrudului, Roşiei Montane, Braduluişi Săcărîmbului.

Din valurile culmilor muntoase se ridica, ici-colo, petice de acoperirecalcaroase, care bruschează privirea prin verticalitatea pereţilor lor. Unexemplu elocvent: fortul calcaros al dealului Vulcan veghind din înălţimelocalitatea Buceş. Spre deosebire de aceşti aşa-zişi vulcani, în Munţii Apusenivulcanii, ca fenomene geologice, cu activitate intensă de-a lungul mileniilor,

au jucat un rol important în formarea şi fixarea zăcămintelor metalifere.Prezenţa mineralizaţiilor de cupru, aur şi argint în aceste zăcăminte aucontribuit la concentrarea în jurul lor a numeroase comunităţi umane,constituite în cătune şi comune, care din cele mai vechi timpuri le-auexploatat, scoţînd la suprafaţa, prin tot felul de lucrări subterane, rodulfiloanelor. Oraşele Brad, Zlatna, Abrud, Roşia Montana reprezintă continuareacentrelor miniere de demult, a căror temelie a fost aşezată acum mal bine de2000 ani.

Alt punct de atracţie al Munţilor Metaliferi îl constituie ivirile de apeminerale şi termale legate tot de prezenţa în subsolul regiunii a acestorzăcăminte metalifere de origine magmatică. Un asemenea dar natural nu putea fitrecut cu vederea de către cercetătorii de specialitate,aşa ca pe seama lor s-au înfiripat şi apoi s-au dezvoltat staţiunile balneoclimatice de la Vata deJos şi Geoagiu-Băi (apele de la Geoagiu-Băi sînt cunoscute chiar din vremeadaco-romanilor).

In extremitatea estică a Apusenilor se ridică spinările pietroase aleMunţilor Trascău. Ei îşi împlîntă în Podişul Transilvaniei pintenul calcaros alCulmii Petreşti sau Petridu, în coasta căruia se află formidabila spintecăturăa Cheilor Turzii.

Mai departe spre nord, dincolo de Valea Crişului Repede, se întind MunţiiRez (Şes) şi Mezeş, desfăcuţi ca două degete, care bat la poarta Maramureşului.

MUNŢII TRASCĂU, AŞEZARE Şl LIMITE

Munţii Trascău, ca localizare strict geografică, alcătuiesc extremitateade răsărit a Apusenilor, dincolo de ei desfăşurîndu-se Podişul Transilvaniei.Spre nord sînt hotărniciţi de Dealurile Clujului, iar graniţa lor sudica estemarcată de Valea Ampoiului, care-i desparte de Munţii Metaliferi. Cu toate căau înălţimi moderate, Munţii Trascău sînt interesanţi datorită formelor derelief spectaculoase, modelate în calcare de factorii atmosferici şi de ape,constituind prin acestea principalele atracţii turistice ale zonei. Intreformele de relief create pe seama calcarelor, la loc de frunte se situează„cheile” dintre care menţionăm: Cheile Turzii, Cheile Turenilor, CheileBorzeştiului, Cheile Aiudului etc.

Drumeţul va descoperi pe cărările Munţilor Trascău însă şi cele douădefilee: al văii Iara, numit Surduc, şi al Arieşului, între localităţile Buruşi Moldoveneşti, acesta din urmă fiind cea mai solicitată poartă de pătrundereîn Apuseni.

Sectorul nordic al Munţilor Trascău este ocupat de Culmea Petreşti, carestrăjuieşte parcă municipiul Turda. Spinarea lui largă se înfige ca un degetcalcaros în Podişul Transilvaniei orien-tată fiind în direcţia sud-vest-nord-est şi desfăşurîndu-se pe o distanţă deaproape 15 km. A-ceastă culme calcaroasă suportă „rănile" adînci tăiate de apaHăşdate şi Pîrîul Racilor, „răni” numite Cheile Turzii şi respectiv CheileTurenilor. Acest ansamblu de relief carstic de excepţie a adus faimă locurilorde aici.

La sud de Culmea Petreşti se înalţă, peste apa Arieşului, ColţulTrascăului sau, cum îi spun bătrînii din zonă, Piatra Secuiului. Dincolo de el,spre apus şi sud, se înlănţuie crestele culmilor Trascău, Bedeleu şi Rîmeţicare formează cumpăna apelor între Valea Arieşului şi Mureş. Din creştetul lorse poate zări spre nord-est şerpuirea apelor Arieşului printre şisturilecristaline ale culmii Trascău şi bazinul Iara-Arieş, limită geologică întreMunţii Trascău şi Munţii Gilău. După lupta şi zbuciumul dintre munţi, Arieşulîşi domoleşte unda între colinele molcome ale Podişului Transilvaniei, ca maiapoi să-şi reverse prinosul apelor în albia larga a Mureşului.

Inşirarea culmilor muntoase este curmată de încă două chiuveteintramontane: chiuveta Borzeştiului şi chiuveta Trascăului. Prin aceasta dinurma coboară spre sud, desfăcîndu-se din drumul Baia de Arieş-Turda, în dreptullocalităţii Buru, calea Aiudului. Vegheat de la înălţime de cele doua cocoaşeale Pietrii Secuiului, drumul Aiudului însoţeşte rîul cu acelaşi nume prindepresiunea Trascău ieşind la larg din strînsoarea munţilor, în PodişulTransilvaniei prin „gîtuitura” Cheilor Aiudului. De la Aiud, şoseaua ce mergespre Cluj-Napoca urmează aproape conturul Munţilor Trascău pe linia imaginarăde înfrăţire cu Podişul Transilvaniei. Departe, spre apus, parcă la margineanorilor, se ondulează larg spinarea Bedeleului şi Trascăului. Dincolo de ele,spre nord, în ceata depărtării, se ghiceşte spintecătură Cheilor Turzii. RîulHăşdate, arhitectul acestor chei, a ferestruit tenace, din timpuri străvechi,stînca, dezvăluind generos alcătuirea geologica pe adîncimi de 250-300 demetri. Din zbuciumul luptei duse de apă şi piatră au rezultat cele mai variateforme carstice ca: peşteri, doline, lapiezuri, mici izbucuri, toate la un locformînd un ansamblu demn de admirat. Pe ţancuri, de marginea grotelor, peprispele să-pate-n perete se agaţă cu unghii lemnoase fel de fel de arbuşti,iar pe povîrnişuri, prin crăpături, din smocurile de iarbă îşi iţesc coroleleatîtea şi atîtea flori, îndulcind şi înviorînd asprimea peisajului, fermecîndochii privitorului.

Dacă apa Hăşdate, ca de altfel toate celelalte cursuri de apă dinregiune, a fost din timpuri imemoriale un duşman nemilos al stîncii,sfredelind-o şi dîndu-i înfăţişarea pitorească de azi, zonele din preajma ei auconstituit pentru oameni dintotdeauna un perimetru ideal de vieţuire.

Călătorind pe poteci sau hoinărind cîteodată aiurea prin această parte deţară vom întîlni cătune strîns adunate ori gospodării stinghere risipitepretutindeni, pe culmi, pe văi. Oamenilor le-a priit din cele mai vechi timpuriaceastă zonă, clima de aici, bogăţia pămîntului. Pădurea şi stînca i-a apăratîn vremuri de restrişte, apele le-au ostoit setea, iar pajiştile i-au ajutatsă-şi crească animalele. Numărul mare al satelor împrăştiate în cuprinsulacestor munţi mărturisesc de fapt despre ospitalitatea acestui pitoresc colţ deţară.

GEOLOGIA REGIUNII

După succinta privire de ansamblu asupra înfăţişării Munţilor Trascău, săîncercăm să pătrundem puţin în istoria geologică a regiunii, căutînd explicaţiaformelor de relief pe care le vedem azi, cu chipul lor de munte, valeepigenetică, chei, defileu, suprafaţă de abraziune etc. Aspectul lor este oconsecinţă a acţiunii deosebit de complexe a proceselor şi prefacerilorgeologice. Raportate la unităţile structurale învecinate, formaţiunilegeologice ale Munţilor Trascău sînt strîns legate de acestea, tot aşa cumCheile Turzii sînt legate de Munţii Trascău.

Aceşti munţi sînt orientaţi în general în direcţia sud-vest - nord-est,observîndu-se, la o prima privire a lor, o dispoziţie aparent paralela cuplanul axial. Frămîntările tectonice, mişcările de ridicare sau coborîre aleuscatului sau ale domeniului marin, au ,,deranjat” însă acest fel de simetrie.Fundamentul Munţilor Trascău este constituit dintr-o succesiune groasă deşisturi cristaline, formate la rîndul lor în adîncul unui geosinclinalhercinic, unde au fost supuse unor grade diferite de metamorfism. Astfel,observăm o dispoziţie gradată de la est spre vest a rocilor mai slabmetamorfozate, trecînd treptat la cele puternic metamorfozate.

Zona exterioară estică este formată din roci cristalofiliene epizonale detipul cuarţitelor, filitelor negre şi şisturilor cloritoase. Acestea din urmăsînt preponderente şi pot fi recunoscute după culoarea lor verzui-albicioasă şi

după friabilitatea mare. La partea superioară a acestei serii întîlnimcalcarele cristaline, cum sînt cele din Colţul Trascăului. Avansînd spre vest,întîlnim rocile specifice mezozonei, ridicate la suprafaţă de convulsiilescoarţei, în regiunea centrală a Trascăului şi în versantul apusean al CulmiiBedeleu. Este bine cunoscuta serie mezometamorfică Vidolm-Lunca, unde întîlnimurmătoarele tipuri de roci: şisturile cuarţitice cu granaţi, şisturi cuarţiticecu muscovit, care strălucesc din cauza aglomerărilor de paiete de mică, şisturiamfibolice şi calcarele cristaline. Ultima şi cea mai intens metamorfozată zonăeste localizată în Culmea Vîrfuiata, unde, pe lîngă paraşisturi, găsim şigneisul ocular. Gneisul, aşa cum îl arată şi numele, este plin de ,,ochi”migdalaţi de feldspat. Toate aceste serii cristalofiliene au suportat enormadezlănţuire a orogenezei hercinice, cînd s-au ondulat şi cutat strîns formîndanticlinale şi sinclinale, pînze de încălecare etc.

O dată cu trecerea timpului, în regiune s-au mai succedat şi alte cicluritectonice (kimmerică, alpină) care au modelat şi remodelat relieful existent,dînd şi posibilitate magmei din adîncime să iasă spre suprafaţă pe fracturileşi crăpăturile din scoarţă. În acest mod s-a facilitat formarea complexuluiofiolitic din timpul triasicului, prezent şi în fundamentul Cheilor Turzii,unde este acoperit de bancurile groase ale calcarelor jurasice.

Acest complex este reprezentat aici de diabaze, porfire şi porfiritesticloase ce apar la zi, dezgolite de apa Hăşdate în zona ieşirii din Chei.Culoarea lor frumoasa, verzuie sau brun-roşiatică, o putem vedea în albiarîului, chiar prin transparenţa apei, cînd nivelul ei este mai scăzut.

Regiunea Munţilor Trascău, inclusiv zona Cheilor Turzii, cade în perioadaimediat următoare, în jurasic, sub năvala apelor marine. Adîncimea destul demică a marii, abundenţa organismelor cu carcasele, cochiliile sau scheletelecalcaroase au favorizat formarea celebrelor calcare jurasice, în timpuljurasicului superior sau malm. In bancuri groase, calcarele jurasice participăIa formarea Culmilor Petreşti, Bedeleu şi Rîmeţi din partea centrală a MunţilorTrascău şi mai apar ca petice înconjurate de masa depozitelor cretacice înPiatra Secuiului şi Cheile Aiudului. De culoare albă-cenuşie sau gălbuie,dispuse în bancuri groase, stratificate, ele păstrează şi azi urmelenumeroaselor vieţuitoare ca: foraminifere, radiolari, lamelibranchiate etc.

La alcătuirea calcarelor din Munţii Trascău au participat în mod masiv şischeletele unor coralieri din care menţionam: Aulastrea shaferi, Amphiastraea gracilis,Stycosmilia rugosa etc.

Cu toată masivitatea lor, bancurile calcaroase sînt foarte vulnerabile laacţiunea apei, fie că-s provenită din ploaie, fie că-s apă curgătoare. Cea maielocventă dovadă a solubilităţii calcarelor este existenţa cheilor, cu toateformele de endo şi exocarst. Şi valea Hăşdate şi-a săpat drum îngust — CheileTurzii — în calcarele recifale neojurasice, dezvoltate în facies asemănătorcalcarelor de Stramberg. Intrînd în Chei pe la capătul amonte, putem observaaceste calcare pe ambii versanţi, dispuse în bancuri cu înclinare generală sprenord-est. Au o culoare specifică calcarelor jurasice, albă-cenuşie, gălbuie cuunele treceri spre culoarea roşcată, pe care o remarcăm spre mijlocul Cheilor.Această culoare poate fi pusă şi pe seama alterării calcarelor sub influenţafactorilor atmosferici externi.

Acţiunea apei şi a celorlalţi factori erozivi şi-a pus şi aici pecetea,reprezentată prin aproape toate fenomenele carstice. Remarcăm astfel prezenţalapiezurilor şi dolinelor, a peşterilor, destul de numeroase, a firidelor.Apele de şiroire s-au „împletit" pe deasupra stîncii scrijelind-o şi, cînd, întimpul perioadelor ploioase, cantitatea de apă a crescut, au luat naştereadevăraţi torenţi. Dezagregarea fizico-mecanica şi-a spus şi ea cuvîntul, lapiciorul versanţilor acumulîndu-se cantităţi mari de grohotiş de pantă sau, cumsînt denumiţi de localnici, „zuruşi”.

Apele care „stăpîneau" în timpuri imemoriale regiunea fremătau deagitaţia peştilor şi a altor vieţuitoare. De prezenţa lor sînt legate resturilefosile, şi anume dinţii sferici ai speciei Spherodus maximus, pe care îi vom găsiscormonind în cariera Sănduleşti, din marginimea nordică a Cheilor Turzii.

La baza calcarelor jurasice din Chei se evidenţiază o intercalaţie decalcare cu puternice silicifieri, adevărate jaspuri cunoscute şi ca pietresemipreţioase.

Din timpul ultimului etaj al jurasicului superior, numit porthland, în zonanoastră s-au format şi au rămas aşa-zisele calcare porthlandiene, pe bazacărora se fabrica cimentul, în perioada imediat următoare, cretacic inferior,prin scufundarea uscatului, în această regiune s-a instalat o zonă degeosinclinal care, prin extinderea mare a apelor, părea să astupe totul subsedimentele sale. Numai insula dură a cristalinului din culmea Trascău apăreade sub apa mării neocomiene, ţinînd piept invaziei lichide. Urmareatransgresiunii marine din cretacicul inferior este crearea unor strate demarnocalcare, calcare marnoase, de culoare cenuşiu-verzuie sau roşu-violacee,cunoscute în literatura de specialitate ca strate cu Apthycus. Bogat fosilifere,stratele cu Apthycus conţin resturi de Cephalopode, Apthycus şi chiar capsuleleîntregi ale infuzorilor Tintinopsela carpathica şi Calpionella el1iptica.

Intercalate între aceste strate apar pînze subţiri de şisturi marnoasedure şi gresii cenuşii. Stratele cu Apthycus au mare dezvoltare în regiune, elegăsindu-se şi în Cheile Turzii, unde stau transgresiv peste calcarele jurasice.Prezenţa fosilelor amintite pledează pentru vîrsta valanginian-hauteriviană şi,ca o curiozitate, putem spune că sînt contemporane cu bine cunoscutele stratede Sinaia. In Culmea Petreşti stratele cu Apthycus capătă un caracter calcaroslitografic, adică foarte fin şi omogen şt din această cauză este folosit întipografie.

Marea neocomiană a avansat tot mai mult, încît în barremian, vîrstaimediat următoare, avea o extensie maximă. Singură Culmea Trascău înfrăţită cuBedeleu s-a opus năvălirii marine, jucînd rolul de cordilieră în geosinclinalulcretacic, astfel instalat.

Meterezul Trascău-Bedeleu împărţea domeniul oceanic în două bazine,partea propriu-zisă, la est, deci cuprinzînd şi zona Cheilor Turzii şi fosaArieşului, la vest, între catena Trascăului şi Munţii Gilău. Cu timpul, celedouă bazine s-au umplut cu sedimente, formîndu-se depozitele flişului, cel dinfosa Arieşului purtînd numele de subzona flişului intern, iar cel din bazinulexterior numindu-se subzona flişului extern. Această ultimă subzona înglobeazăşi teritoriul din vecinătatea Cheilor Turzii.

Petrografic, se caracterizează prin conglomerate, gresii, argile cuintercalaţii de calcare cu forme fosile de Orbitolina lenticularis şi Orbitolina bulgarica.

De zvîrcolirile scoarţei nu au scăpat nici aceste formaţiuni, pe carepresiunea „stressului" le-a încreţit strîns în sinclinale şi anticlinalenormale, răsturnate, inverse, întocmai ca un imens şarpe boa contorsionat.

După această perioadă regiunea a mai fost tulburată de transgresiunea dintimpul cenoma-nîanului şi din timpul turonian-senonianului. In conglomeratele,gresiile şi marnele formate în timpul turonian-senonianului se găsesc numeroaseurme ale organismelor fosile. Din acel timp străvechi au ajuns pînă la noi,înţepeniţi în stîncă, melcii sau, cum li se spune ştiinţific, gasteropodele:Acteonela gigantea şi Acteonela lamarki. Prezenţa lor ne indică că pe aceste locuri seîntindea litoralul unei mări calde puţin adîncă, lucru dovedit şi de urmaîmpietrită a valurilor rămasă pe suprafaţa gresiilor fine muscovitice numite„ripple markes”.

Sfîrşitul cretacicului a adus o lungă perioadă de aşa-zisă linişte, cîndapele mari s-au retras concomitent cu ridicarea uscatului, cu exondarea lui.Formaţiunile formate şi cimentate în apa marii vor cunoaşte de data aceasta la

suprafaţă puterea vîntului, a apei, a căldurii, a gerului, pe scurt eroziunea.Ea va fi aceea care, iarăşi milioane de ani, va macină piatra, va îndepărtachiar depozite întregi de sedimente, aşa cum se poate vedea atît în CheileTurzii, cît şi în împrejurimi.

Activitatea forţelor exterioare a încetat o data cu instalarea pe acestdomeniu a mării mioce-ne, care în tortonian a reuşit chiar să acopere creastaCuJmii Petreşti. Valurile marii s-au înverşunat asupra acestei culmi şi auformat, cu trecerea timpului, o suprafaţă netedă uşor înclinată. Forma aceastade relief este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de suprafaţăde abraziune.

Transgresiunea tortoniană a invadat în acest perimetru şi bazinelePetreştiului de Jos, Tureni şi bazinul Borzeşti, la sud de Cheile Turzii.

Litoralul marin instalat aici a favorizat formarea conglomeratelor,pietrişurilor, calcarelor şi breciilor calcaroase la marginea nordică acalcarelor jurasice, în jurul localităţilor Tureni, Sănduleşti şi Petreştii deJos.

Calcarele recifale create în pătura subţire de apă abundă de forme fosilede viaţă, mai ales alge calcaroase de genul Lithothamnium.

Excursionistul care, pe lîngă frumuseţile regiunii, vrea sa cunoască şice vieţuitoare foiau prin partea locului poate să le găsească împietrite şicimentate în rocă în împrejurimile comunelor Tureni, Copăceni, Moldoveneşti.

Între stratele tortoniene apar intercalaţii de tufuri dacitice, deculoare alb-gălbuie — cenuşie, provenite de la erupţiile neogene, efuzate peliniile de fractura, formate în timpul mişcărilor orogenice, ce au însoţitscufundarea bazinului transilvănean. În perimetrul Cheilor Turzii tufuldacitic, descris mai sus, aflorează la intrarea de jos a Cheilor Turzii.

Clima aridă, adîncimea mică a apelor şi soarele torid au contribuit lacrearea, în zonele depresionare ale fundului marin, a rocilor de evaporaţie,gipsul şi sarea.

Gipsul, prin varietatea sa, alabastrul, apare în aflorimentele din DealulAlb, de lîngă cabana Cheilor Turzii. Alabastrul mai apare şi pe teritoriullocalităţii Cheia şi este exploatat împreună cu gipsul în carierele dinvecinătatea Cheilor Turzii la Imezeu şi Rîpile Albe. Lentile groase de gipssînt prezente şi în Dealul Dăbăgău, comuna Copăceni, în apropierea drumuluiCluj-Napoca—Turda, unde au fost găsite şi filoane din cristale azuriitransparente, de celestină. Celestina a fost identificată şi pe lîngă gipsurilede la Sănduleşti şi satul Cheia.

Concentraţia sporită şi clima foarte caldă au permis crearea, tot înfaciesul lagunar al tortonianului, a zăcămintelor de sare din partea nordică aoraşului Turda. Acestea au fost exploatate încă de pe vremea romanilor; azi, înlocul vechilor saline cu tavanele prăbuşite, au apărut lacurile sărate de laBăile Turda, folosite ca băi de tratament.

Încet-încet, marea a început sa se retragă spre centrul PodişuluiTransilvaniei, lăsîndu-ne din timpul etajului sarmaţian, în sinclinalul dinfaţa Cheilor Turzii, gresiile micacee cu mecanoglife, care au rezistat pînă azieroziunii. Retragerea mării sarmatice se făcea concomitent cu ridicareaîntregii regiuni, pînă la dispariţia totală a apelor marine, teritoriul astfeleliberat rămînînd exondat pînă în prezent. Ridicarea masivului a atras dupăsine reactivarea reţelei hidrografica asemănătoara celei pe care o cunoaştemazi.

La început parcă ezitînd, apoi din ce în ce mai sigur, apele rîurilor şi-au croit cursul prin săparea şi transportarea la vale a sedimentelor acumulatemilioane de ani.

Rîurile din această zonă au fost atrasa de regiunea joasa a bazinuluitransilvănean. Apele văilor Hăşdate şi Pîrîul Racilor au străbătut mai întîi

depozitele mai tinere, apoi, cu trecerea vremii, şi-au adîncit văile prinformaţiunile mai vechi, şi de asemenea prin masa calcaroasă a culmii Petreşti.Această evoluţie în timp a văilor şi faptul că au străbătut strate decompoziţii şi vîrste diferite le conferă caracterul de vale epigenetică.

Din cauza mişcărilor tectonice ciclice, de ridicare şi coborîre adomeniului continental şi oceanic, pe scurt spus din cauza mişcării epiro-genice şi eustatice, precum şi a orogenezei, în Munţii Trascău s-a creat unsistem de falii şi fisuri ce au compartimentat şi străbătut roca în toatedirecţii'le, orientarea generală fiind nord-vest — sud-est.

Şi în zona platoului calcaros al Petreştilor se evidenţiază acest complexde falii, unde o fractură majoră străbate de-a curmezişul masivului, iar altase dezvoltă longitudinal, paralelă cu direcţia pintenului calcaros. Faliile şifracturile au facilitat strecurarea apelor pe crăpăturile din rocă, uşurîndu-seastfel activitatea de dizolvare şi dezagregare a stîncii.

La fel şi pîrîul Hăşdate, după ce a săpat în depozitele mai noi,acoperitoare, a întîlnit în masivul calcaros falia transversală, pe care s-ainsinuat şi adîncit, reuşind să ferestruiască întreg pachetul de calcarejurasice şi dezvelind în albie chiar porţiuni din ofiolitele triasice.

Planul faliei iniţiale îl putem observa azi, în mijlocul Cheilor, de undetrece în imensitatea Peretelui Uriaş. Cealaltă fractură, care afectează CulmeaPetreşti în lungul ei, o descoperim, în capătul amonte al Cheilor Turzii, înzona numită „Polmoane" şi în partea centrală a defileului.

La acţiunea de distrugere şi săpare a apei s-a adăugat activitateafactorilor externi, vîntul, ploaia, îngheţul şi dezgheţul, căldura, după cum înregiune a alternat climatul cald şi umed cu climatul rece şi foarte rece dintimpul glaciaţiunilor cuaternare.

Fiecare din aceşti factori, în felul său, a erodat şi dislocat fragmentedin stratele calcaroase, prăbuşindu-le în vale, apei Hăşdate revenindu-isarcina de a le transporta şi îmbrînci dincolo de Chei, spre vărsare.

Dar principalul factor care a favorizat săparea acestor Chei, totuşidestul de tinere, aşa cum am mai menţionat, a fost proprietatea calcarului de ase dizolva în prezenţa apei. Din această cauză, în cuprinsul Cheilor Turzii seîntîlnesc numeroase forme ale acţiunii de dizolvare a apei, cunoscute subnumele de forme carstice, şi care vor forma obiectul unui capitol aparte.

Această incursiune sumară în istoria alcătuirii geologiei MunţilorTrascău, în general, şi a Culmii Petreşti, în special, au darul de a explicacondiţiile şi factorii care au concurat şi au dus la formarea acestei uriaşedespicături - Cheile Turzii.

După cum am văzut, aşa s-au născut şi au „crescut" aceşti munţi, dinjocul mereu schimbător al mărilor străvechi, prin avansări irezistibile şiretrageri ezitante, prin acumulări avare de sedimente şi risipiri prin eroziunisălbatice, prin înălţări şi scufundări repetate ale uscatului, ca, în final, săni se dezvăluie cum îi cunoaştem azi. Dar, chiar şi azi, putem observa, în mic,bineînţeles, unele din prefacerile care au modelat de-a lungul timpuluirelieful. Nouă nu ne rămîne decît să le descoperim rostul şi frumuseţile,prin ,,hălăduiri" repetate pe văi şi pe culmi, încercînd să înţelegem ceva dinmăreţia naturii. Abia atunci bucuria drumeţiei va fi deplină.

RELIEF CARSTIC

Dintre toate rocile existente în natură doar una singură, calcarul, s-aimpus riguros în relief, prin sensibilitate la confruntarea cu agenţii externi,pe seama ei iscîndu-se forme inedite ale configuraţiei scoarţei terestre.

Datorită calcarului şi a timpului care s-a scurs peste el, cu toateconsecinţele, avem azi Cheile Turzii, Cheile Bicazului, Platoul Vaşcău ctc.,

adică relieful carstic, căruia i s-a consacrat o întreagă ştiinţă -carstologia.

Format în trei feluri şi clasificat de literatura de specialitate încalcare anorganice, biogene şi organogene, calcarul a fost modelat mai frumos şi maiinteresant decît oricare altă rocă sau asociaţie de roci.

Rozaceu, alb, cenuşiu sau roşiatic, fin la pipăit sau zgrunţuros, el aavut şi are principala proprietate de a se dizolva în prezenţa apei,bineînţeles în decursul a milioane de ani. Consecinţa directă a acestui fapteste existenţa unui întreg complex carstic cuprinzînd formele de la interiorulmasivelor calcaroase — endo-carstul şi acelea de la suprafaţa lor — exocarstul.Ne vom ocupa în paginile următoare, succint, numai de bariera calcaroasă aCulmii Petreşti, ramificaţie a Munţilor Trascău.

Conform literaturii şi studiilor de specialitate, din punct de vedere alcelor trei criterii, morfologic, structural şi al raporturilor poziţionale cuzonele învecinate, Culmea Petreşti se integrează categoriei de carst de barăcalcaroasa proeminentă. Lucru foarte uşor de observat; în primul rînd, CulmeaPetreşti este net individualizată şi ridicată faţă de regiunea înconjurătoare,fiind uşor de reperat de la mari distanţe; în al doilea rînd, râul ăşdate aferestruit transversal culmea calcaroasa, tăindu-şi valea adîncă cu pereţiiabrupţi, Cheile Turzii, fenomen specific unor astfel de bare.

Am văzut la capitolul despre evoluţia geologică a zonei cadrul şicondiţiile care au facilitat adîncirea văii Hăşdate în calcarul CulmiiPetreşti. Interacţiunea apei, ca dizolvant, şi calcarul, ca factor litologic,favorizată şi de prezenţa în masiv a litoclazelor, cum li se spun fisurilor, adus la formarea impresionantelor Chei ale Turzii. Dar acţiunea apei nu s-aredus numai la atît. Apa provenită din şiroirea ploilor a creat pe platoulsomital al Culmii Petreşti microcar-stoplene, în care găsim formele tipice aleexocarstului, ca lapiezuri de diferite forme şi mici doline. Astfel, pe CulmeaMînăstirii, în zona denumita ,,La Bliduri", apa a corodat roca şi a dat naştereunui cîmp tipic de lapiezuri cavernoase şi rotunjite. Putem semnala, deasemenea, pe platoul Culmii Sanduleşti, lapiezurile în turmă "de miei" şiexistenţa Marii Doline, din perimetrul numit „Grădina". Tot ca forme aleexocarstului mai putem aminti în arealul Cheilor Turzii ţancurile şi cresteleverticale ale Pereţilor cu Trepte, Pereţii Alghinelor, stîncăria Borza, ca şizona Costişata de pe malul drept al Cheilor.

In momentul cînd apa a găsit calea spre adînc, deschisă de leptoclaze(fisuri fine) sau diaclaze, s-a infiltrat din ce în ce mai profund, spălîndambiţioasă piatra. Cînd infiltraţia şi curgerea au continuat timp îndelungat,fisurile s-au lărgit, fracturile s-au mărit şi a apărut, ca o urmare firească,golul carstic sau, obişnuit spus, peştera, cu întreaga ei reţea de galerii,săli, canale, tuburi.In cuprinsul Cheilor Turzii se întîlnesc destule peşteri care, se pare, au luatnaştere din drenarea apelor de ploaie sau a micilor torenţi de către albia văiiHăşdate. De aceea, ele sînt de dimensiuni modeste, nedepăşind gdîncimea maximăde 75 m (peştera Ungurească), reţeaua subterană mărginindu-se doar la două,trei ramificaţii. La dezvoltarea lor a mai contribuit, pe lînga proceseleobişnuite de coroziune şi eroziune, şi incaziunea sau, simplist spus,„prăbuşirea înăuntru". Acest fenomen se evidenţiază olar şi poate fi constatatîn fundul peşterii Ungureşti, unde vatra cavernei este plină de bolovani şilespezi desprinse din tavan. Şi, curios, în nici una din aceste peşteri nu aparaşa-numitele speleotheme, cum ar fi stalactitele şi stalagmitele. In schimb, înele vom descoperi acumulări coprogene, adică dejecţii provenite de la lilieciice se adăpostesc aici. Pe lînga aceste goluri naturale subterane vom maiîntîlni şi altfel de grote, cele de la suprafaţă, la marginea rîului Hăşdate,numite ştiinţific grote de evorsiune, excavate de apă la piciorul versantului,

prin curgerea turbionară.După această succintă incursiune în „secretele” reliefului carstic, să

vizităm cîteva dintre cele mai interesante peşteri. Trecerea lor în revistă ovom face ,,inspectîndu-le” mai întîi pe cele de pe versantul stîng în ordineaval-amonte, apoi pe cele de pe versantul drept, „eşalonate” amonte-aval.Despre golurile subterane mai importante vom spune şi cîteva cuvinte, iar pecelelalte le vom aminti numai. De asemenea, vom indica accesul la peşterile lacare se poate ajunge fără dificultate. Pentru a ne bucura de priveliştileminunate ale lumii subpămîntene, ne va fi de folos o lanternă puternică, ori olampă cu acetilenă, care ne vor feri totodată şi de accidente.

...Plecăm aşadar, pe versantul stîng, unde, sub Cornul Cheii, se deschidepeştera Anton, o grotă de mici dimensiuni. Urmează mai departe, lînga PereţiiPripoanelor, peştera descoperită de alpinişti şi botezată de ei Erasmus IuliuNyárády, după numele savantului clujean care a trăit între anii 1891-1966.Intrucît accesul în ea este foarte dificil chiar şi pentru turiştii antrenaţi,mergem mai departe spre peştera Călaştur sau Lăbăşuc. Pe platoul somital alCulmii Sanduleşti, dirijaţi de marcajul punct roşu, ajungem la o dolină. Indreptul acesteia, pe o potecuţă, ne lăsăm pe versant pînă la intrarea înpeştera Călăştur. Sîntem întîmpinaţi de o deschidere amplă orientată spre apus,largă cam de şase metri. In interior, primul lucru pe care-l vedem sînt doistîlpi ce par a împărţi caverna în trei „încăperi”. Impresia ne-o clarificăm,avansînd de-a lungul primului stîlp, alungit în interior pe o distanţă de 12metri.

Dincolo de el, în partea dreaptă, se deschide un gang îngust de circa unmetru, care răspunde în fundul peşterii. La stînga acestui pilier se mai aflaun stîlp, mai mic, sprijinind tavanul în arc frînt, arcuit peste o firidă lată.Din firidă se observă un coridor strâmt care iese la suprafaţă mai sus deintrarea mare. După aceşti stîlipi, peştera se continuă pînă la adîncimea de 17m cu o cameră lată de 13 metri, avînd tavanul în ogivă. Poziţia peşterii,imediat sub coasta Călaştur şi ascunsă vederii, a făcut să fie folosită deoameni încă din preistorie. Urmele lor au fost relevate de săpăturilearheologice făcute la intrare, unde au fost găsite fragmente de ceramică,obiecte de fier şi altele.

De la Peştera Călaştur ne îndreptăm spre peştera Morarilor. Accesul la eaeste foarte greu deoarece gura peşterii este inundată de vegetaţie, iar peplatoul din faţa intrării creşte un adevărat lan de urzici. Din poteca Cheii,în dreptul Grohotei Morarilor, suim pe panta malului, pînă la o coamă stîncoasădesprinsă din Creasta Scoruşului. Ne căţăram pe ea, apoi, pe partea cealaltă,coborîm şi începem să căutăm peştera. Cu ochi ageri, îi descoperim guraboltită, înaltă de aproximativ cinci metri. Ne încumetăm şi pătrundem îninterior. După ce străbatem sala centrală, largă de nouă metri, şi orientatănord-est-sud-vest pe circa 29 metri, vedem cum înaintea noastră grota sedesface în două ramificaţii; cea din stînga este mai îngustă şi mai adîncă (15m), cea din dreapta, mai scurtă şi mai lată (5 m pe 5 m), înaltă de şaptemetri. Şi aici au fost identificate resturi din obiectele folosite de oameniipreistorici.

Tot pe malul stîng se găseşte o peşteră cu tavanul căzut, numită Şura luiBolica, aflată la cîţiva paşi de potecă, din care cauză o vom vizita la plimbareaprin Chei. Mergînd spre vale pe potecă, ajungem la un podeţ, flancat în stîngaşi în dreapta pe versanţi de gurile a două peşteri: Cetăţeaua Mică, pe versantulstîng, şi Cetăţeoua Mare, pe versantul drept. Interesant de observat este cadeschiderile lor, aşezate vizavi de o parte şi de alta a văii, sînt cam înacelaşi ax. Accesul la ele este foarte lejer şi chiar de la început interesulne este reţinut de ruinele unor ziduri aflate la intrările lor. Mai întîicercetăm peştera Cetăţeaua Mică, ajungînd în dreptul ei pe un povîrniş destul

de scurt. La intrare, păşim într-o „cameră" ceva mai mare, prelungită spreinteriorul muntelui pînă la 70 m. Nu vom putea avansa însă în adîncime deoarecegaleria principală este îngustă (ceva mai mult de un metru) şi foarte umedă. Laieşire, în „holul” intrării privirea ne este atrasă de o rază de luminapătrunzînd în interior printr-o săpătură dreptunghiulară, asemănătoare cu unochi de geam. Traversăm pe malul drept şi, imediat după podeţ, urcăm destul deabrupt malul rîpos spre peştera Cetăţeaua Mare. Chiar la gura ei se ridică unzid gros cam de un metru şi jumătate, cu o spărtură practicată în el, prin carepătrundem înăuntru. La cîţiva paşi de primul zid întîlnim un altul, cu ogrosime de doi metri. Trecem şi de acesta, tot printr-o deschizătură aflată înstînga, şi ajungem într-un spaţiu larg de aproximativ cinci metri. Undeva,deasupra noastră la circa cinci metri se găseşte tavanul. Sala centrală estebarată, la 36 m de la intrare, de un culoar transversali din care, în stînga şiîn dreapta, pornesc două galerii. Pă'rundem în galeria din dreapta trecîndpeste o treaptă stîncoasă de un metru înălţime şi, după aproximativ 20 m, ieşimintr-un loc mai larg, de unde direcţia se schimbă la 90°. După cîţiva metri,braţul coteşte din nou în unghi drept şi se îngustează accentuat, termânîndu-secu o nişă umedă. Revenim în sala centrală şi intrăm în galeria din stingă,înălţată la un metru de vatra sălii. Păşim peste acest prag şi continuăm sămergem pînă la capătul ei pe o distanţă de aproape 35 m. Faptul ca a fostlocuită şi ca la un moment dat a fost fortificată împotriva duşmanilor de totfelul nu ne mira, deoarece dimensiunile peşterii Cetăţeaua Mare permitadăpostirea mai multor oameni. Şi ea a fost prospectata arheologic,descoperindu-se urmele şi fragmentele feluritelor obiecte folosite de oameniidin preistorie.

După vizitarea celor două goluri subpămîntene, cele mai des cercetate deturişti, plecam mai departe pe poteca Cheii, în căutarea celorlalte peşteri depe versantul drept. Spre deosebire de versantul stîng, pe cel drept vom găsi unnumăr mai mare de peşteri şi mai interesante. In dreptul Colţului Sanşil urcămpanta malului pînă ce ieşim în Şaua Sanşil, traversăm Zuruşul Cetăţii şiajungem la locul numit Cupola. In acest loc, trei peşteri sfredelesc masivul şianume: Modoloaie, ,,La Cuptor" şi Liliecilor. Din faţa peşterii Liliecilor zărim vizavi,peste Zuruşul Cetăţii, în Colţul Sanşil, gura Vizuinii Sanşil. Prin trecătoareaCupolei ieşim în zona de sub povîrnişul „La Cîrlige", unde se găsesc alte douăpeşteri: peştera Ascunsa şi peştera Feciorilor. Accesul la ele este dificil, mai cuseama la peştera Feciorilo; de aceea, recomandăm ca ele sa fie vizitate numaide excursionişti foarte bine antrenaţi.

Ne continuăm drumul pentru cercetarea peşterilor şi, pe poteca dininteriorul Cheilor Turzii, poposim la locul numit Mijlocul Cheii. De aici nesuim pe malul drept printr-un jgheab, ajungînd pe un platou plin cu sfărîmaturide rocă care se numeşte „Cîmpul lui Prodan”. Trecem peste el şi ocolim prinstînga Vîrful lui Puşcariu, ieşind pe marginea superioară a grohotişului ,,LaCigăi". Urcăm o cărare vizibilă pînă ce depăşim creasta Colţului Lat, după careurcăm în continuare panta pînă în dreptul a doi copaci mari. Aici, în spatelelor, găsim intrarea în peştera Hornarilor. Numele ei provine, se pare, după cum neinformează prof. E. I. Nyárády în lucrarea Cheia Turzii1, de la un hornar, IoanKis, venit aici în 1780 să caute comori, dar care şi-a găsit sfîrşitul în acestIoc. Primul care a explorat-o temeinic a fost profesorul geolog loan Tulogdy în1934. In peştera se intră printr-un portal înalt de şase metri, orientat îndirecţia nord-vest - sud-est. Chiar de la intrare, în partea stînga sus, seobservă un horn îngust, populat de foarte mulţi lilieci, prin care se vedecerul. Peştera se continua cu o sală mare, largă de patru metri şi lunga de 22m, avînd tavanul drapat în falduri. Pe măsura ce avansăm, înălţimea tavanului

1 apăruta la Cluj în 1936.

scade. In fundul grotei, spre dreapta, se deschide un coridor îngust, lung de15 m, terminat cu un puţ cu apă, adine de aproape 35 m.

De la peştera Hornarilor, revenim pe acelaşi drum la Cîmpul lui Prodan şicăutam sa ne apropiem de peretele Colţului Lat, unde se găseşte deschidereascundă a peşterii Binder. Ne orientam după creasta Colţului Lat şi străbatemîncîlceala vegetală ce ne îngreunează drumul, ieşind, în sfîrşit, în dreptulpeşterii Binder. Intrarea larga de circa şase metri are numai doi metriînălţime şi, undeva deasupra, vedem o ferestruică, uşor de observat mai alesdin interiorul grotei. Avansînd în interior vedem tavanul peşterii înălţîndu-sela şapte metri, pe o distanţă de 20 m, cînd sala se închide. Doar în dreapta seobserva un culoar foarte îngust, ce se adînceşte cu încă cîţiva metri. Un faptdemn de reţinut: pe peretele din fundul peşterii se găseşte o semnătură, DePato, datînd din anul 1574 şi aparţinînd, cu siguranţă, celui mai vechivizitator cunoscut.

Părăsind peştera Binder, coborîm coasta în direcţia rîului. Trecem douavăioage la rînd, venite din culme, traversăm un bot de deal şi luăm coastapieptiş spre intrarea largă a peşterii Ungureşti. Dar atenţie: drumul descrispoate fi parcurs numai cu un ghid şi pe vreme frumoasa, din cauza panteloraccentuate!

Peştera Ungurească este cea mai mare cavernă din cuprinsul Cheii Turzii,afundîndu-se în munte pe o distanţă de 75 m şi fiind orientată în direcţianord, nord-est - sud, sud-est. Gura peşterii, un adevărat portal, are o formătrapezoidală cu latura mare jos, de 19 m şi înălţimea de 11 m, Intrînd,remarcăm în peretele din stînga o mică galerie, la doi metri şi jumătateînălţime, adîncă de aproximativ patru metri. In stînga şi dreapta, pe măsură ceavansăm, descoperim, pe pereţi, excavaţii mai mori sau mai mici, unele chiar demărimea unor loje. La aproape 20 m de la intrare, tot în peretele stîng,descoperim un coridor lat de trei metri şi lung de 16 m. Din tavan atîrnăfrumoase perdele de stîncă, din care, cînd şi cînd, mai cad bucăţi de piatră.Cam la 30 de paşi de la intrare, sala principală se îngustează pînă la treimetri, ca după aceea să revină la lărgimea iniţială. Pe peretele din dreapta seobservă nişte scobituri alveolare, unele de dimensiunea unor nişe. Pe distanţacuprinsă între 58 şi 75 m, pardoseala peşterii este acoperită de blocuri şilespezi provenite din distrugerea tavanului.După cum era de aşteptat, şi această peşteră a fost folosită încă dinpreistorie, săpaturile arheologice scoţînd la iveală fragmente de ceramică,obiecte şi unelte, utilizate de oamenii primitivi.

Cu peştera Ungurească se încheie vizitarea peşterilor din Chei, nuînainte de a aminti şi de peştera Filimon, ultima de pe versantul drept, situatălîngă Poliţele lui Bielz. De la peştera Ungurească coborîm puţin şi prindem ocărare vizibilă care ne conduce spre Pereţii cu Trepte şi spre punctulBelvedere, uşor de reperat. De aici, prin Pădurea Mischiului, ieşim în potecaCheilor şi apoi la cabana Cheilor Turzii.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Reţeaua de rîuri şi pîraie din regiunea prezentată şi, în special, dinzona Cheilor Turzii aparţine bazinului hidrografic al rîului Arieş. Cu un bazinbogat în afluenţi, acest rîu este cel mai mare curs de apă cules de rîul Mureşdin cuprinsul Munţilor Apuseni şi străbătînd spaţii geografice unde istoria, demilenii, a fost scrisă cu sudoarea şi cu sîngele oamenilor de pe acestemeleaguri. Arieşul drenează o mulţime de versanţi, adunîndu-şi afluenţii dinmasivele Bihor şi Trascău.

Acest dispozitiv complex al reţelei hidrografice prezintă caracterulvăilor tinere cu mersul vijelios, cu învolburarea aprigă a apei, acolo unde

bolovanii le stînjeneşte alunecarea. Ele izbucnesc din coastele munţilor, cascăpate din pripon, şi se prăvălesc la vale pentru înfruntarea dură cu stîncă.Drumul lor este presărat cu bolovani, pietrişuri, nisipuri, truda lor încetîndla vărsare, unde, prin conurile de dejecţie depuse, ne arată, ca-ntr-un atlasgeologic, formaţiunile străbătute.

Arieşul străbate Munţii Trascău de la vest spre est formînd un semicerc cucocoaşa îndreptată spre nord. În bazinul superior, el se aduna din două pîraie,Arieşul Mare şi Arieşul Mic, amîndouă izvorînd de sub vîrful Curcubăta Mare(1849 m), cel mai înalt vîrf al Munţilor Bihor. Pînă la vărsarea în Mureş,într-un punct situat la 10 km vest de Luduş, parcurge 110 km, desfăşurîndu-sepe o suprafaţă de 2 910 km2. In cuprinsul montan panta medie a rîului este de7‰. iar pe sectorul colinar şi de cîmpie panta este de 2‰. Pe tot acestparcurs, Arieşul îşi poartă apele în cuprinsul ,,Ţării Moţilor" — ţară depiatră, cu străvechi rădăcini înfipte adînc în trecutul ţării noastre. La totpasul întîlneşti aici locuri şi vestigii ce amintesc de istoria zbuciumată aacestei „ţari". Pe Arieşul Mare, din satul Horea, comuna Albac, s-a ridicatconducătorul şi sufletul războiului ţărănesc de la 1784, Vasile Nicola Ursu,zis Horea. Pe dealul Fericetului se înalţă şi azi „Frasinul lui Horea", depeste 200 ani vechime. Din satul Cărpiniş, spălat de rîul Abrud, afluent alArieşului, se trage loan Oargă, cunoscut sub numele de Cloşca, tovarăşul dearme şi fratele de suferinţă al lui Horea. Tot în această zonă se află loculnatal al unui alt mare luptător pentru dreptate şi libertate, Avram lancu,născut în satul Vidra de Sus, de pe Arieşul Mic, sat ce poartă astăzi numele„craiului munţilor" — Avram lancu.

După unirea Arieşului Mare cu Arieşul Mic în dreptul localităţiiMihoieşti, Arieşul ajunge la Cîmpeni, cel mai important oraş al „ŢăriiMoţilor". De aici, în 1784, a pornit flacăra răscoalei lui Horea, Cloşca şiCrişan; aici a fost şi centrul luptei moţilor în revoluţia de la 1348. Astăziîn Cîmpeni funcţionează cel mai mare combinat de industrializare a lemnului dinacest colţ de ţară.

Mai jos, pe Arieş, vom întîlni localitatea Baia de Arieş, străvecheaşezare minieră, cunoscută de pe vremea daco-romanilor. Atestată documentarpentru prima oară în 1325, Baia de Arieş şi-a întemeiat existenţa pe prezenţamineralizaţiilor auroargentifere din subsolul regiunii, cît şi pe prezenţaaluviunilor aurifere, purtate de apa Arieşului. Venind spre Baia de Arieş de laCîmpeni, puţin înainte de a intra în comună, pe versantul drept, putemvedea ,,Fagul împăratului", un copac ce suscită o vie atracţie, întrucît niciiarna el nu-şi pierde frunzele mărunte ce-i alcătuiesc coroana.

Urmărind cursul Arieşuiui, ajungem curînd la Sălciua de Jos, de unde, pevalea Morilor în sus, putem urca la peştera Huda lui Papară, ce adăposteştestalagmite anemolitice de o mare frumuseţe. De la Sălciua de Jos, Arieşul intrape teritoriul Munţilor Trascău, sporindu-şi apele cu afluenţi pe care-iprimeşte de pe ambii versanţi. Primul dintre ei vine de pe partea stîngă şi senumeşte Poşaga, avînd la rîndul lui doi afluenţi: Inceşti şi Săgagea. Pe traseulacestui rîu, cu o suprafaţă a bazinului de 112 km, demn de văzut şi reţinuteste „Cheia Poşăgii". Dincolo de ea, la capătul amonte, apar din străfunduri peambii versanţi două izbucuri: Feredeu şi Bujor, iar puţin mai sus de aceştia —din satul Poşaga de Sus — porneşte drumul spre rezervaţia naturală Scărişoara-Belioara.

Tot versantul stîng trimite, ca afluenţi, Arieşului două rîuri mai puţinimportante: Ocoliş (S=67 km2)) şi Ocolişel (S=67 km2).

Mai jos cu circa trei kilometri de confluenţa Ocolişului cu Arieşul, dinlocalitatea Vidolm se poate urca pe malul drept spre rezervaţia forestierăVidolm, unde este ocrotită o specie relictă rămasa pe aceste locuri din timpulglaciaţiuni-lor, laricea (Larix decidua ssp. carpathica). Cu puţin înainte de intrarea

în comuna Buru, în Arieş se varsă, venind din versantul stîng, cel mai mareafluent al lui, rîul Iara.

Izvorînd de sub vîrful Muntelui Mare, Iară îşi sporeşte unda cu aportulpîraielor Ierta, Şoimul şi Sărulesti, întinzîndu-se pe o lungime de 48 km şi osuprafaţă de 320 km- a bazinului de recepţie. Un punct de atracţie, care arputea constitui etapă de excursie pentru cei ce nu pregetă să meargă mai multpe jos, este defileul Surduc, de la vărsarea Iarei în Arieş. Alt obiectivturistic interesant din această zonă este Complexul turistic Băişoara aflat peafluentul Iarei, Ierta.

Aval de cabana Buru, la 550 metri, se găseşte una din ţintele turelornoastre turistice cu plecarea din Cheile Turzii, şi anume defileul foartespectaculos şi sălbatic al pîrîului Berchiş sau Borzeşti. În aceeaşi categoriede fenomene geo-morfologice se înscrie şi defileul Arieşului între Buru şiMoldoveneşti.

Tot în dreptul localităţii Buru, dar venind de pe malul drept, se varsăîn Arieş rîul Rimetea, străjuit spre răsărit de Piatra Secuiului sau ColţulTrascăului. Din dreptul comunei Rimetea, o potecă suie pieptiş abruptulColţului Trascăului spre vîrful de 1128 m.

Arieşul, scăpat din strînsoarea munţilor, iese la larg în cîmpie unde,înainte de a străbate municipiul Turda, primeşte apa rîului Hasdatelor, valeaconstructor al Cheilor Turzii.

Valea Hăşdatelor, acest arhitect lichid, izvorăşte din coasta răsăriteanăa Muntelui Mare şi se varsă în Arieş lîngă satul Corneşti.

Departe de a fi un afluent bogat, rîul Hăşdate se întinde pe o distanţăde numai 31 km, bazinul de recepţie dezvoltîndu-se pe o suprafaţă de 215 km.Aşa mic cum este, rîul Hăşdate îşi îmbogăţeşte apele cu ajutorul mai multorpîraie, venite din versantul stîng şi drept. Le enumerăm în ordine amonte-avalpe cele mai importante. Din versantul stîng se adună văile Sălicea, Ciunla, Sălişte,Micuşu şi Negoteasa, iar din versantul drept pîraiele Hăşmaş, Şchiopi, Valea Mare şiValea după Deal.

De la izvoare şi pînă la intrarea în Chei, rîul Hăşdata parcurgeaproximativ 26 km opintindu-se apoi între pereţii calcaroşi ai defileului. Laieşirea din Chei, Hăşdatele îşi schimbă direcţia de curgere cu aproape 90° şise îndreaptă spre sud, către satul Cerneşti, unde se şi varsă în Arieş. Inacest sector cursul apei este foarte sinuos, întrerupt din loc în loc de micirupturi de pantă unde se formează prăvălişuri de apă, cea mai mare şi maifrumoasă fiind cascada Ciucaş.

Dincolo de confluenţa cu valea Hăşdate, Arieşul mai primeşte dinîmprejurimile Cheilor Turzii două pîraie: Pordeiul şi Săndulesti. In municipiulTurda, în Arieş îşi varsă apele Calda Mare, unită cu pânul Racilor.

Pîrîul Racilor sau al Turului, cum îi mai spun localnicii, aval de comunaTureni şi-a creat drum sălbatic în calcarele Culmii Petreşti, în apropiereaCheilor Turzii. De moi mică amploare decît acestea, Cheile Turenilor păstrează,prin sălbăticia formelor carstice şi frumuseţea lor, ceva din măreţia erelorgeologice apuse.

In cuprinsul Cheilor Turzii, apa Hăşdate se îmbogăţeşte şi cu aportulcîtorva izvoare, venite din ambii versanţi.

La capătul amonte al Cheilor, pe malul drept, chiar lîngă margineaPădurii Cheii, întîlnim Fântâna Morarilor şi, dacă ne continuăm drumul sprecreastă, vom întîlni izvorul Fântâna lui Chiper. Aproape de albia văii, sub ŞuraBali-chii, şiroieşte izvorul Feredeului, ivirea lui aici putînd fi pusă înlegătură cu prezenţa faliei din zona „Polmoanelor". Cercetînd Cheile înspreaval, la locul numit Hodiniş, străjuit de Colţul Sanşil, apare un grup de treimici izvoare neînsemnate. Mai jos cu circa 60 m de acest loc, din malul dreptcurge cel mai bogat izvor din Chei - Şipoiul Cheii - aflat sub Zuruşul Cetăţii.

In vecinătatea Cheilor Turzii se evidenţiază existenţa unor lacuri, unelenaturale şi altele antropice. In rîndul lacurilor naturale, menţionăm lacul dela Cheia Turda, cantonat în gipsurile miocene. Din categoria lacurilorantropice fac parte lacurile din jurul localităţii Turda, formate prinprăbuşirea tavanelor vechilor exploatări de sare. Dintre ele, lacul Roman estecel mai mare. El este amenajat pentru băi şi helioterapie.

Debitul apelor din regiune este în funcţie şi de cantitatea deprecipitaţii căzute. In asemenea împrejurări, nivelul apelor creşte în modimpresionant. De astfel de întîmplări povestesc documentele şi oameniilocurilor, amintind de inundaţii şi viituri de ape catastrofale. Atunci,„plăpîndul" Hăşdate, din cauza ploilor prea mari sau a topirilor rapide dezăpadă, s-a transformat într-un dragon lichid, distrugînd şi măturînd totul încale. Aşa cum s-a întîmplat în anii 1897, 1932 şi culminînd cu inundaţia din 28mai 1940. Daca celelalte două inundaţii au stricat poteci sau au luat podeţeledin Chei, cea din 1940 a distrus case, a făcut victime omeneşti, în multepuncte din Chei viitura schimbînd chiar înfăţişarea locurilor, blocurile destîncă, copacii tîrîţi la vale, sedimentele depuse ulterior la larg demonstrînddin plin forţa penetrantă şi de rupere a apei. In timpul inundaţiei, frontulundei, povestesc oamenii, avea cam şase, şapte metri înălţime. Deci, nu este demirare ca apa poate săpa asemenea chei, mai ales atunci cînd primeşte şi ajutorde la ceilalţi factori atmosferici. De mai mică amploare decît inundaţia din1940, dar tot distructivă, a fost inundaţia din anul 1975. Apele furioase alerîului Hăşdate, din acel început de iulie 1975, au rupt şi au dus iar la valepodeţele, care au fost refăcute în 1981.

Efortul şi puterea dovedite ale acestor ape au atras atenţiaspecialiştilor datorită potenţialului lor hidroenergetic, aşa încît se studiazăamplasarea pe Arieş a unei uzine hidroelectrice, în defileul Buru, iar pecursul rîului Hăşdate, în aval de Cheile Turzii, montarea uneimicrohidrocentrale.

CONDIŢII TOPOCLIMATICE

In plimbările noastre prin zonele limitrofe Cheilor Turzii sau în timpulescaladelor pe pereţii lor este bine să cunoaştem acţiunea factorilor climaticiprincipali din regiune. Ţinînd cont de aceştia, ne vom putea planificaexcursiile şi ascensiunile în aşa fel, incit să nu avem surprize neplăcute,care să împiedice reuşita lor.

Teritoriul Munţilor Trascau şi, implicit, al Cheilor Turzii se încadreazăîn sectorul cu climă temperat-continentală moderată. Partea vestică a acestuiteritoriu aparţine domeniului climatic al munţilor cu altitudini medii,acoperiţi cu păduri, iar partea estică - domeniului climatic specific PodişuluiTransilvaniei.

Pe latura de est a Munţilor Trascau şi, bineînţeles, a Culmii Petreşti şia Cheilor Turzii, se individualizează nuanţa topoclimatică de versanţiadăpostiţi, cu frecvente efecte formale; acestea sînt determinate de circulaţiamaselor de aer dinspre vest, după ce depăşesc creasta principală a masivuluiBihor şi coboară spre zona depresionară Turda-Cîmpia Turzii. Efectul de föhnaduce după sine încălzirea aerului şi scăderea apreciabila a cantităţilor deprecipitaţii.

Caracteristicilor climatice specifice aşezării în latitudine li se adaugăo serie de particularităţi ce ţin de dispunerea în etaje a reliefului. Maselede aer care acoperă regiunea determină un regim termic moderat, o umezeală aaerului relativ mare, nebulozitate accentuată -mai ales în zona MunteluiBăişoara — şi precipitaţii atmosferice suficiente, datorita, evident,circulaţiei vestice ce predomina în cea mai mare parte a anului.

Procesele atmosferice se desfăşoară cu o intensitate deosebită peversanţii culmilor montane şi submontane expuse spre vest şi nord -vest.

În timpul sezonului rece predomina pătrunderea maselor de aer temperat-continentale, dinspre nordul şi nord-estul Europei, iar mai rar se resimte şiinfluenţa aerului umed din zona bazinului mediteraneean.

Fronturile atmosferice sosite dinspre sud-est nu influenţează prea multarealul Cheilor Turzii, tocmai din cauza orientării lor spre nord-est.

TemperaturaRegimul termic prezintă o mai mare nuanţare de la vest către est,

datorită condiţiilor specifice ale reliefului local. Media anuală variază de lamai puţin de 2,0°C pînă la peste 8,0°C. In partea estică, în aria depresionarăTurda-Cîmpia Turzii şi arealul Cheilor Turzii, valoarea medie anuală atinge8,5°C (Turda, 8,4°C; Cîmpia Turzii, 8,6°C; Tabelul 1).

TABEL 1

Temperaturi medii lunare si anualeStaţia I F M A M I Turda -4,4 -2,2 3,4 9,4 14,4 17,6

Staţia I A S O N DTurda 19,3 18,5 14,7 9,1 3,1 -2,0

Anual: 8,4Amplitudine: 23,7

Temperatura maximă absolută la Turda a fost de 38,5°C (29 august 1946),iar minima absolută de -31,2°C (25 ianuarie 1942). Radiaţia solară globalăînsumează valori medii anuale de 110-115 kcal/cm an. Primăvara, ca de obicei,în majoritatea zonelor ţării, este un anotimp efemer, nedepăşind de regulă 6-8săptămîni, în intervalul aprilie—mai. Vara, în schimb, durează de la sfîrşitullunii mai pînă spre mijlocul lunii septembrie, după care toamna îşi facesimţită prezenţa pînă în a doua jumătate a lunii noiembrie. Pe toată aceastăperioadă, în Cheile Turzii precum şi în regiunile învecinate, se poatedesfăşura o bogată activitate turistică întrucît prezenţa în regiune amasivelor calcaroase ce se încălzesc rapid sub acţiunea razelor solare creeazăun microclimat plăcut şi propice drumeţiilor şi ascensiunilor. Iarna însă, semenţine cel puţin patru luni pe an (decembrie-martie), cu geruri deosebite înlunile ianuarie-februarie, cînd, destul de frecvent, temperaturile minimecoboară în timpul nopţii pînă la -25oC.

Răcirile excesive din timpul iernii datorate inversiunilor de temperaturăconstituie o trăsătură evidentă pentru zonele depresionare (Iară, Turda),făcîndu-le improprii pentru culturile mai pretenţioase. In zona muntoasă,primul îngheţ se produce în perioada 20-30 septembrie, iar ultimul - înintervalul 1-10 mai.

Zona deluroasă beneficiază de mai puţine zile cu îngheţ la sol, primulproducîndu-se cam în prima jumătate a lunii octombrie, iar ultimul în perioada21-30 aprilie. Numărul mediu al zilelor cu îngheţ variază între 140-180 lamunte, în zona Cheilor Turzii reducîndu-se la 100— 120 anual.

Nebulozitatea şi precipitaţiileDe prezenţa fronturilor şi a circulaţiei atmosferice este legată ş f

acoperirea cerului de nori, pe scurt spus, nebulozitatea. In zonele înalte,nebulozitatea este mai accentuată, cam de 6,1 zecimi (perimetrul Muntelui

Băişoara) şi de 5,7 zecimi în zonele depresionare. Cea mai noroa-să lună înperimetrul montan este luna mai, iar în regiunile depresionare — lunadecembrie.

Umiditatea în Cheile Turzii se menţine destul de ridicată, chiar încircumstanţele unor precipitaţii sărace, şi aceasta din cauza morfologieispecifice, cu pereţi înalţi şi deschideri înguste între versanţi.

Este bine de reţinut de toţi cei care vin în Cheile Turzii că, pentru aevita neplăcerile provocate de ploi, trebuie să cunoască şi stareaprecipitaţiilor. Repartiţia acestora este inegală, cu cantităţi minime în zonadepresionară Turda-Cîmpia Turzii (circa 550 mm), în funcţie de fenomenul defohnizare a aerului descendent din Bihor, şi maxime (circa 1 400 mm) înperimetrul montan. Repartiţia lunară a precipitaţiilor, care ating maximul înluna iunie şi minimul în luna februarie, confirma tipul de regim caracteristictransilvănean în Cheile Turzii şi în zona din faţa lor (Tabelul 2).

TABELUL 2Cantitatea medie lunară şi anuală a precipitaţiilor

Staţia I F M A M ICampia Turzii 21,8 19,8 20,9 43,5 71,6 85,9

Staţia I A S O N DCampia Turzii 73,6 69,6 42,2 38,3 27,9 23,6

Anual: 58,7

Cantităţile medii ale lunii februarie sînt cuprinse între 20 şi 60 mm,aceasta fiind o luna săracă în precipitaţii, mai ales în partea de est aregiunii. In luna iulie, luna cea mai călduroasă, cantităţile medii deprecipitaţii se înscriu între 70 şi 110 mm, celelalte luni avînd valoriintermediare. în timpul verilor călduroase se înregistrează ploi frecvente maiales în cursul după-amiezii. Dar, cîteodată, în condiţiile producerii ploilortorenţiale, se pot înregistra cantităţi foarte mari de apa, în 24 ore, cum s-aîntîmplat la Turda pa data de 29 mai 1926, atunci atingîndu-se valoarea de 120mm.

În cadrul regimului anual al precipitaţiilor atmosferice se înscriu şininsorile. Acestea se manifestă între 40-80 zile pe an în perimetrul montan şi25-35 zile în zonele depresionare. În funcţie de ninsori, apare şi stratul dezăpada, cu importanţa lui specifică, atât pentru agricultură, cît şi pentruturism. Astfel, în zona montană înconjurătoare zăpada persistă între 90 şi 160de zile, pe cînd în zona deluroasă şi, deci, în arealul Cheilor Turzii doarîntre 65 şi 100 zile, de la sfîrşitul lunii noiembrie cam pînă la jumătatea luimartie.

Vânturile au o circulaţie specific zonală din partea de vest, modificata,adesea, de configuraţia şi orientarea principalelor forme de relief (culmimuntoase, coline, culoarele văilor, cheile). În zona depresionară din faţaCheilor Turzii (Turda-Cîmpia Turzii), cea mai mare frecvenţă anuală o auvînturile dinspre nord-vest (12,8%) şi dinspre vest (10,4%).

Prin faptul că sectorul Cheilor Turzii are cam aceeaşi orientare, înculoarul său aceste vînturi au o intensitate mai mare decît în regiunileînvecinate.

Pe platourile înalte, cum este şi platoul Culmii Petreşti, cea mai marefrecvenţă o au vînturile dinspre vest (30,0%) şi sud-vest (20%). In perioadacaldă a anului, la munte, în zonele depresionare, culoarele văilor, precum şiîn Cheile Turzii se evidenţiază şi frecvenţa brizelor.

VEGETAŢIA Şl FLORA

Existenţa unor unităţi fizico-geografice diverse şi a complexităţiilitologice se reflectă în arealul Munţilor Trascău şi îndeosebi a CheilorTurzii în varietatea lumii vegetale şi animale. Astfel, numai în perimetrulrezervaţiei naturale complexe Cheile Turzii apar şi sînt ocrotite o mulţime despecii vegetale, între ele multe fiind rarităţi floristice.

Vom încerca în cele ce urmează să menţionam pe cele mai reprezentative,pentru a ne convinge şi în felul acesta de importanţa lor în ambianţa naturalăa zonei, precum şi de frumuseţea locurilor demne de cercetat nu numai de cătreturişti, ci şi ca ,,teren de observare" al botaniştilor.

În Cheile Turzii vegetaţia lemnoasă, care în alte zone geografice sedistribuie în funcţie de altitudine, se dezvoltă intercalat, astfel: esenţespecifice marilor altitudini vor fi întîlnite aici crescînd laolaltă cu speciicaracteristice dealurilor şi cîmpiilor.

Culmea Petreşti se situează la nivelul de creştere al gorunului (Quercuspetraea), el amestecîndu-se în acest loc cu fagul (Fagus silvatica). Pe malul drept alvăii Hăsdate, în pădurea Mischiului, gorunul alternează cu carpenul (Carpenusbetulus) pe lîngă care mai trăiesc fagul, teiul (Tilia Cordata), cornul (Cornus mas)şi sîngerul (Cornus Sanquinea) cu fructe albăstrui şi frunzele ce se înroşesc cîndvine toamna. Acestor copaci li se mai asociază măceşul (Rosa canina), împreună curuda lui - păducelul (Crataoegnus monogyno).

La capătul aval al intrării în Chei, imediat în stînga, cum trecem pestepod, sub Colţul Mischiului, vom fi surprinşi de prezenţa unui petic de pădureformat din pini (Pinus sylvestris) plantat aici sub zona lui altitudinala, laînceputul veacului.

De-a lungul văilor, inclusiv a văii Hăsdate, se dezvoltă pîlcuri desălcii (Salix alba), răchita (Salix fragilis), arini (Alnus incana, Alnus glutinosa) şi plopi cucele două varietăţi, Populus alba şi Populus negra, aceasta din urmă fiindreprezentata prin exemplare falnice în lunca de sub Peretele Uriaş.

De prăvălişurile versanţilor, lîngă Turnul Galben, Turnul Ascuţit şiZuruşul Lung, se agaţă cu unghie de lemn un conifer pitic, tisa (Taxus baccata),vestit pentru lemnul lui mirositor şi trandafiriu. Acest lucru şi faptul căfrunzele lui sînt otrăvitoare a făcut să fie exploatat şi distrus iraţional,încît azi e pe cale de dispariţie în Carpaţi. Deoarece acest conifer se caţărăpe pereţi prăpăstuiţi sau creşte în poieniţele abrupte dintre cleanţurileversanţilor văii Hăşdate, recoltarea lui este deosebit de dificilă şi foartepericuloasă. Astfel, lîngă Turnul Ascuţit, cu mulţi ani în urmă, un locuitordin satul Petreşti, încercînd să strîngă tisă, a căzut în abis, numele lui,Hili, fiind dat zonei Hiliodul. In prezent, Taxus baccata este ocrotit nu numaiîn cadrul rezervaţiei Cheile Turzii, ci pe întregul perimetru al Carpaţilor, caşi tulichina (Daphne cneorum).

Tulichina creşte în locuri umede şi răzleţe sau în tufişuri şiimpresionează ochiul, în primăvară, prin mulţimea floricelelor de culoarerozacee, frumos mirositoare. În toiul verii, tulichina se împodobeşte cufrumoase boabe sîngerii, la fel de otrăvitoare ca şi scoarţa copăcelului. ÎnCarpaţi se întîlneşte destul de rar şi mai poartă numele de cleiţă, dafin sauliliac de munte.

Poziţia privilegiată a Cheilor Turzii, cu orientarea generală nord-vest—sud-est, apărată de fronturile atmosferice reci din nord şi aerul foarte uscatdin sud, a favorizat dezvoltarea şi păstrarea unor specii de plante întîlnitefoarte rar chiar şi în alte părţi ale continentului nostru. Dintre acestea,între pereţii stîncoşi ai Cheilor Turzii a rămas pîna azi usturoiul sălbatic(Allium obliqum), întîlnit numai în R.S.S. Turkmenă, mărarul păsăresc (Ferrula

sadleriana), o umbelifera care creşte numai în Cîmpia Panonică.Usturoiul sălbatic (denumit de localnici „ceapa ciorii din cheie") creşte

pe ţancurile calcaroase ale versanţilor, dar îl putem vedea şi în crăpăturilestîncii, la înălţimile ameţitoare din Peretele Uriaş, încît te miri prin ceminune trăieşte acolo. El îşi face simţită prezenţa prin puternicul miros pecare-l răspîndeşte. Cînd dai cu ochii de el ţi se înfăţişează ca un smoc defrunze (ca al usturoiului de cultură) dintre care se înalţă o tijă purtînd lacapăt un bucheţel de flori albe-gălbui. Pentru faptul că este foarte rar, eltrebuie ferit de distrugere, cu atît mai mult cu cît este şi comestibil.Pe platoul de deasupra versantului stîng şi vizavi de el, pe Culmea Mînăstirii,drumul ne va fi îngreunat de tufişuri şi boschete de alun şi cununiţă. În zona„Polmoane'lor" din capătul amonte al Cheilor creşte păducelul şi porumbarul(Prunus spinosa), o rudă mai depărtata a măceşului. Peste apă, pe versantul drept,cam în dreptul Fîntînii Morarului, apare un soi de arţar, jugastrul (Acercampestre) folosit cîteodată şi ca pom ornamental. Asociat jugastrului şiocupînd uneori suprafeţe mai mari apare lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare), un neamde aproape al frasinului, deosebit de frumos cînd este înflorit şi cînd îşietalează ciorchinii de floare, de culoarea florii de lămîi.

Din timpul perioadelor climatice reci şi foarte reci, corespunzătoarecelor patru glaciaţiuni, s-au păstrat în interiorul Cheilor o serie de plantealpine, care aici se dezvoltă sub altitudinea lor specifică. Dintre eleamintim: ochiul boului (Aster alpinus), piciorul cocoşului (Ranunculus oreophilus),bănica (Phyteuma orbiculare), cu florile ei albastre atît de atrăgătoare,odoleanul de stîncă şi struţuşorii (Selaginella helvetica).

Perioadelor calde, care au precedat glaciaţiunile sau le-au succedat, le-au supravieţuit pe stîncile calcaroase următoarele plante: scoruşul (Sorbusdacica), un fel de arbust, colilia (Stipa eriocaulis), negara (Stipa capillata), păiuşul(Festuca vallesiaca), peliniţa (Artemisia pontica), trînjoaica (Ranunculus illyricus),vegetaţie specifică zonei de stepă.

Din loc în loc, acolo unde prăvălisul versanţilor este întrerupt de cîteo brînă, îşi înalţă trunchiul contorsionat un arbust pitic — cîrcelul (Ephedradistachya).

Platourile, stîncile calcaroase, cerdacurile peşterilor sînt acoperite deo pătură groasă de ierburi, între care o specie de graminee, coada iepurelui(Sesleria rigida), deţine întîietatea. Împreună cu această graminee, pe pajiştile depe culme şi în smocurile crescute pe versanţi, mai cresc şi alte planteierboase calcofile şi xerofile ca păiuşul de stîncă (Festuca saxatilis), negară,colilia etc.

Risipite între colţurile stîncoase, îşi ridica capetele galbene florileochelăriţei (Biscutella laevigata). Pe stînci, drumeţii sau alpiniştii vor vedea sauvor întîlni pete de culoare care distonează cu cenuşiul peretelui; sîntobişnuiţii licheni care înviorează roca prin culoarea lor, unii de culoare roz(Verrucarla marmorea), alţii gălbui aurii (Caloplaca surantiaca) colorînd ,,Polmoanele"sau cei albicioşi ca petele de var (Caloplaca lactes) apăruţi pe Pereţii cu TrepteŞi Pripoane.

Dar ceea ce a făcut ca zona Cheilor Turzii să fie proclamată şirezervaţie botanica este prezenţa unor plante endemice, ce nu cresc de-cîtaici. Transcriem numele cîtorva: o specie de omag (Aconitum callibotryon fissurae), cuflori albastre ce ne reţin privirea (este planta otrăvitoare !), delicatulstînjenel (Iris gürteleri) înflorînd violaceu printre stînci, o specie de fetică(Valerianella Zoltani), ţeposul spin zbîrlit, gata să ne înţepe, în Alghine (Carduusalghinae) şi vulturica (Hieracium substellatum tordanum). Cu ele coabitează şi cîtevaspecii endemice carpatine cum sînt: garofiţa albă (Dianthus spiculifolius), care neîncîntă ochii şi în Bucegi, tămîioara (Viola joói) înroşind cu florile-i sîngeriigrohotişurile, şi soponelul, ca să amintim numai cîteva dintre ele.

Toate plantele menţionate aici, alături de cele obişnuite, au darul caprin florile, inflorescenţele şi tipsiile floricole, de toate culorile, să neînveselească ochii şi sufletul în preumblările noastre.

FAUNA

Pretutindeni, fauna urmează în linii mari distribuţia zonală avegetaţiei. La fel se întîmplă şi în spaţiul Cheilor Turzii, unde fiecarecolţişor de stîncă, ochi de apă, pădurea şi tufişurile freamătă de viaţă, de laformele cele mai simple pînă la animalele de interes cinegetic. Ochiuluiiscoditor, interesat, nu-i poate scăpa agitaţia gîzelor cu aripi, a insectelorzumzăind în căutarea hranei, preocupate de îngrijirea şi perpetuarea speciei.

La ora amiezii, cînd aerul tremură de căldură, văzduhul se umple dezbîrnîitul libelulelor, care aici plutesc, atîrnate parcă de un fir nevăzut,aici străbat spaţiul cu viteză do fulger. Aceste ,,minielicoptere" sîntreprezentate în zona Cheilor Turzii de libelulele comune (Calopterix splendens)sau de tipurile mai rare (Lestes barbarus), toate splendid colorate.

Surori florilor, prin colorit, se mişcă în aer fluturi cu aripi de pudră,fluturi foarte rari (Heterogynms, Phybaloptenix, Eublema Suavis) alături de alteexemplare banale, oare odihnesc ochii prin zborul lor ezitant, de petalădesprîn-să şi căzută. Frumuseţea speciei Phybalopterix caligraphata, prezentă aici,mai poate fi admirată numai în Iugoslavia, lîngă Rijeka, sau în U.R.S.S., înUrali.

Datorită faptului că se constituie în teritoriu ocrotit, valea rîuluiHăşdate oferă condiţii favorabile dezvoltării faunei piscicole de talie mica şimijlocie. In adîncul undei reci se întrec între ele: zvîrluga (Cobitis taenia),gălbuie pe spate, cu pete mărunte negre şi avînd două-trei dungi în lungultrupului, şi ruda ei — grindelul (Nemachilus barbatulus), la care petele sînt maimari, de culoarea frunzelor. Acestora le ţin tovărăşie boişteanul (Phoxinusphoxinus), la fel de mărunt şi durduliu, mîndru de ,,veş-mîntul" pe care-lpoartă: verde pe spate, strălucitor ca argintul, pe burtă; în focul dragosteiculorile i se schimbă, spatele devenindu-i albăstrui iar burta i se înroşeşte;foarte zglobiu, înoată în toate părţile şi cîteodată poate fi văzut depăşindobstacole din apă prin salturi, aidoma păstrăvilor. In marginea apelor, pelingă malurile străjuite de pereţii verticali, se furişează porcuşorii (Gobiogobio) căutînd adăpostul grotelor sau al rădăcinilor de sub apă. De talie mică,porcuşorii sînt împodobiţi pe părţi de solzişori argintii, iar pe spate sîntstropiţi de-a curmezişul cu peta negre.

Spaima insectelor de tot felul, ca şi în alte părţi, o constituie în rîulHăşdate broasca roşie de munte (Rana temporaria) şi broasca rîioasă brună (Bufobufo). De pe malurile apei, privind cu atenţie ochiurile de apă liniştită, vomsurprinde ondulînd perdeaua lichidă pe Natorix natorix, sarpele de apă, totalinofensiv, dar care poate speria pe cei ce nu-l cunosc (pe cap are douăsemilune yalbene şi e lipsit de semnul negru zigzagat de pe spate, semnindicînd speciile de şerpi veninoşi). Zilele însorite scot afară la plajă, pecalcarele din preajmă, şi comuna şopîrlă (Lacerta muralis) care, cînd e deranjată,dispare într-o clipită, făcîndu-ne să tresărim la repezişul mişcărilor ei.

De sus de pe ţancurile cele mai înalte veghează din loc sau din zborplanat acvila de stîncă (Aquila chrysaetos), exemplar rarissim de pajură, cel moimare răpitor înaripat de la noi. Comparativ cu ea, vînturelul (Falco tinunculus), altrăpitor de zi, este ca un pui. De talia unei ţarce, are penele de culoarecenuşie cu stropiturile în lungul pieptului. A primit numele de vînturel pentrucă se opreşte în aer, ca suspendat, dînd foarte repede din aripi.

Nici noaptea nu este lipsită de păsări de pradă în Cheile Turzii. Dintreacestea, bufniţa sau buha (Bubo bubo) înfiorează liniştea nopţii cu vaierul ei

străpungător. Mare cît un curcan, are în vîrful capului doua moaţe şi penajulfrumos colorat cu alb, galben şi brun. Zburînd, alunecarea ei este atît de linăîncît prada nici nu se dezmeticeşte cînd este luată în gheare.

In perimetrul aerian al Cheilor Turzii, se agita de colo-colo-n zbor totfelul de înaripate, unele dintre ele fiind rarităţi avicole, piuind şi fluie-rînd, dînd viaţa sonoră stîncăriei şi tufişurilor. In zona abruptă aversanţilor zboară, în căutarea hranei, un exemplar rar şi în zona munţilorînalţi - fluturaşul purpuriu (Tichodroma muraria). Puţin mai mare decît o vrabie,are penajul în culori pastelate, e foarte zglobiu şi inspectează pereţiiprăpăstuiţi pentru a-şi găsi hrana zilnică.

In ascensiunile noastre vom fi însoţiţi, parcă făcîndu-ne concurenţă, deo altă înaripată de mărimea unui pumn, pe care o putem vedea şi în văile deabrupt din Bucegi: mierla de piatră sau mierla de stîncă, pe numele latinescMonticola saxatilis. Vom întîlni de asemenea, aproape cu invidie, pentru felul de asta pe verticala peretelui, presura mustăcioasă (Emberiza cia) cu un penaj frumoscolorat. Versanţii Cheilor Turzii mai sînt însufleţiţi de agitaţia pietrarului(Oenanthe oenanthe), cu spatele în culoarea calcarului, de codruşul de casă, lafel de cenuşiu ca şi stîncă. Din cînd în cînd, pe deasupra Cheilor mai răzbatecroncănitul corbului (Corvus corax), şi el în căutare de hrană. Cu penajul deculoarea antracitului, este uşor de observat cînd zboară sau chiar cînd seodihneşte în vreun copac sau cleanţ de stîncă. Primăvara, adus parcă de valulde aer cald, apare şi lăstunul de stîncă sudic (Apus melba); are un frurnos„frac" pe care-l poartă elegant. O dată cu el, din aceeaşi familie, soseşte şilăstunul de stîncă (Apus apus).

La intrarea în Chei, după ce trecem primul pod şi ne afundăm în pădurice,sîntem luaţi în primire de cîntecul şi trilurile privighetorii (Luscinia luscinia)ale piţigoiului de livadă şi ale multor altor zburătoare, toate la fel degureşe.

Grotele, văgăunile şi scobiturile stîncii au favorizat cuibărireaporumbelului (Columba livia domestica).

Arealul Cheilor Turzii găzduieşte şi oferă condiţii bune de vieţuiremultor animale mari, de interes cinegetic. Frecvent apar vulpea (Vulpes vulpes),bursucul (Meles meles), căruia localnicii îi spun şi viezure, şi care îşi sapăvizuinele în partea de jos a defileului. Mistreţul (Sus scrofa) este cel mai mareanimal care poate fi întîlnit în regiunea Cheilor Turzii, iar cel mai graţioseste căprioara (Capreolus capreolus), infinită mai ales în zona povîrnişului EmilPop.

In rîndul carnivorelor de talie mică amintim jderul de stîncă (Mustelafoina) şi ruda lui, nevăstuica (Mustela nivalis). Lăstărişurile şi desişurile dearbuşti de pe Culmea Petreşti oferă adăpost celui mai fricos animal, iepurele(Lepus europaeus transsilvanycus).

Sub stîncăria Borza, acolo unde se întinde Pădurea Mischiului şi înpăduricea de pini pot fi urmărite jocurile şi salturile spectaculoase aleveveriţei (Sciurus vulgaris).

Din cauza numărului mare de peşteri, în pereţii calcaroşi ai CheilorTurzii s-au pripăşit şi s-au înmulţit vreo trei specii de lilieci. Una din ele,Myotis myotis, are talia cea mai mare dintre liliecii de la noi din ţară.Celelalte specii, liliacul cu potcoavă mare şi liliacul cu potcoavă mică, sîntmai mici decît primul, dar la fel de vioi, zigzagînd văzduhul în fapt de searăşi aducînd unul din primele semne ale primăverii.

Lumea vegetală şi cea animală, după cum am văzut, este bine reprezentatăîn zona Cheilor Turzii. Ba, mai mult, aici s-au conservat specii din ambeleregnuri, din timpuri de mult apuse. Datoria noastră, a drumeţilor, aalpiniştilor, este aceea de a ocroti, de a încerca să le deranjăm cît mai puţinşi, bineînţeles, atunci vom putea să le şi admirăm.

SOLURI

În strînsă legătură cu distribuţia formelor de relief, constituţiageologică, influenţa condiţiilor bioclimatice şi hidrologice dintr-o anumităregiune geografică există şi se dezvoltă o gamă variată de soluri. În funcţiede forma de relief pe care se formează, apar tipurile genetice de sol montan,de deal sau de cîmpie. Această distribuţie este valabilă şi în cazul CheilorTurzii şi a zonelor învecinate.

În perimetrul montan din nord-vestul Munţilor Trascău, datorităconstituţiei mai variate de roci, învelişul de sol este mai eterogen. Astfel,aici se evidenţiază solurile brune acide şi brune pod-zolite, asociate cusoluri argilo-iluviale brune şi brune podzolite, aflate pe unele rocisedimentare.

In cuprinsul Cheilor Turzii întîlnim aceste tipuri de soluri, peversantul drept al rîului Hăşdate şi pe Culmea Petreşti, cam de la jumătateaCheilor în amonte.

In perimetrul culmilor mijlocii se dezvoltă solurile brune şi brunegălbui, cărora li se adaugă diferitele faze de erodare, inclusiv regosolurile.Sub stîncăria Borza şi în cadrul pădurii Mischiului de pe malul drept alHăşdatelor întîlnim ades acest tip genetic de sol. Pe seama calcarelor dinregiune, a alterării lor s-a mai format „terra rosa" şi rendzinele negre şibrune; pe Culmea Mînăstirii, unde au o largă răspîndire, ele sînt străpunse deblocuri de calcar.

Prezenţa solurilor amintite mai sus a favorizat activitatea silvic-pastorală, ele nefiind propice culturilor organizate. Tot în etajul superiormuntos mai apare, de asemenea, solul de pajişte subalpină, înţelenit secundar.

Sub fîneţele umede, neexpuse insolaţiei sau expuse puţin, ce se întindmai mult pe versantul drept al cheilor, se formează rendzinele roşii, brune şisolurile negre argiloase. Existenţa lor este legată de natura petrografică alocului şi, în principal, de drenajul apelor de şiroire.

Pe malurile rîului Hăşdate şi aval de intrarea în Chei putem observaregosolurile diferit erodate, asociate cu roci mobile. De la cabana CheileTurzii înspre Turda încep să apară aşa-zisele soluri de cultura, caracteristicezonei colinare şi de cîmpie. Enumerăm cernoziomurile cambice (levigate) şicernoziomurile argilo-iluviale ce ocupă suprafeţe întinse în jurul oraşuluiTurda şi al oraşului Cîmpia Turzii.

Pe rocile salifere din perimetrul cutelor diapire, aflate pe aliniamentulTurda-Someşeni-Apahida, întîlnim restrîns săraturile. In culoarul Arieşului şiîn regrunea de captare a afluenţilor săi, Iară, Berchişul şi Hăşdatele, sedezvoltă solurile aluviale de lunca, pe care le-am mai întîlnit la ieşireaHăşdatelor din Cheile Turzii.

Folosirea intensivă a resurselor de sol din preajma Cheilor Turziinecesită în continuare aplicarea măsurilor şi lucrărilor menite să prevină şisă combată eroziunea solurilor în, pantă. De asemenea, se impun masuri pentrustabilizarea terenurilor afectate de alunecări. Aceste soluţii, dincolo definalitatea lor pentru agricultură şi activitatea silvo-pastorală, seîncadrează în menţinerea şi păstrarea intactă a mediului înconjurător pentrudesfătarea ochilor celor ce vin ca turişti în acest minunat colţ de ţara.

PROTECŢIA NATURII ŞI TURISMUL ÎN CHEILE TURZII

Am reunit aceste două noţiuni în titlul capitolului de faţă deoarece amconsiderat că între ele există o legătură nemijlocită. Afluxul mare de turiştiîntr-un perimetru destul de restrîns, mai ales cînd aici sînt ocrotite o

sumedenie de specii vegetale şi animale rare, poate duce, în j momentul cîndaceştia nu sînt avertizaţi, la stricăciuni ireparabile. De aceea, pledăm pentruo atenţie şi o grijă deosebite din partea excursioniştilor, fie alpinişti, fiedrumeţi, în ocrotirea acestui unic monument al naturii, Cheile Turzii.

Din capitolele precedente ne-am putut forma o idee despre cît i-a trebuitnaturii să dureze această veritabilă „operă de artă" în care se.ascund şivieţuiesc atîtea şi atîtea specii. Şi nu numai atît. În această zonă, cudeosebire în peşterile din Chei, au rămas urme ale vieţii materiale dinperioada copilăriei speciei umane. De asemenea, arealul Cheilor Turzii a oferitadăpost în vremuri de restrişte strămoşilor noştri. Astfel de evenimente aufost consemnate la timpul respectiv, în documentele epocii, unele dintre eleajungînd pînă la noi. Prof. Erasmus Iuliu Nyárády ne spune în lucrarea sa CheiaTurzii că un document din 1291 emis de la curtea regelui maghiar Andrei al III-leaaminteşte de impunătorul defileu al Hăşdatelor.

Dar faima Cheilor Turzii a fost dată de relieful de excepţie, modelat încalcare, şi de prezenţa a 997 de specii vegetale, multe dintre ele rarităţi lanivel european. Abundenţa florei şi peisajul remarcabil au polarizat interesulmai multor cercetători, încă din anii 1913-1914, botanistul luliu Prodan cereaca arbustul pitic, cîrcelul, Ephedra distachya, să fie protejat. ComisiaMonumentelor Naturii, înfiinţată în 1930, a depus eforturi considerabile, prinprofesorul botanist Alexandru Borza, ca regiunea Cheilor Turzii să fiedeclarată rezervaţie naturală, ceea ce s-a şi întîmplat în anul 1938. Cu osuprafaţă de 175,5 ha, rezervaţia complexă Cheile Turzii a fost inclusă,alături de alte 15 rezervaţii de la noi din ţară, pe lista U.N.E.S.C.O.

Fig01a.jp2Fig01b.jp2Deci, o dată mai mult, ca români, ca locuitori ai acestei ţări, datoria

noastră este să păzim şi să ocrotim tezaurul faunistic, floristic şi geologicdin Cheile Turzii, ca şi de oriunde în altă parte. Turişti fiind sau alpinişti,să le recomandăm celor mai puţin umblaţi acelaşi lucru, avertizîndu-i că totulaici este sub protecţia legii, uşurînd astfel sarcina celor desemnaţi anume săprotejeze rezervaţia.Din practica şi din experienţa dobîndită de-a lungul anilor se ştie că în toatezonele montane cei mai mari iubitori ai naturii sînt alpiniştii, care nu permitdegradarea sau distrugerea cadrului natural. Grija pentru natură nu trebuie săse manifeste numai în cuprinsul Cheilor Turzii, ci şi pe parcursul traseelorturistice, descrise în paginile acestei cărţi. Călătorind, vom vedea şi ne vombucura de frumuseţi singulare, ca acelea din Cheile Turzii, din CheileBerchişului sau Borzeştiului şi din multe alte locuri. Ne luam îngăduinţa sapropunem parcurgerea traseelor în ordinea în care sînt descrise în carte. Le-amprezentat astfel ţinînd searna şi de lungimea lor, încît descoperirea celor maiinteresante zone să se facă gradat.

Timpul de mers a fost estimat foarte larg, luind în consideraţieposibilităţile unei mai mari categorii de turişti. Cei antrenaţi şi alpiniştiipot reduce substanţial timpul, uneori chiar la jumătatea celui indicat. Toatetraseele sînt marcate cu semnele convenţionale de marcaj, universal folosite,din loc în loc apărînd şi jaloane indicatoare. Plecările, în toate excursiilepropuse, vor avea loc din faţa cabanei Cheile Turzii, aflată aproape deintrarea aval a Cheilor, la o altitudine de 450 m. Ea dispune de 26 de locuriîn camere de 2-5 locuri şi de încă 20 locuri în cele 10 căsuţe de camping. Indreapta cabanei, cu o terasă frumos amenajată în faţă, se află bufetul. Inperioada anotimpului rece, pe pantele Dealului Alb şi ale Dealului Lupului sepoate schia; pe Dealul Alb există şi o instalaţie de bebischi. In afară decăsuţele de camping, tot în apropierea cabanei, în stînga ei este amenajat unteren închis pentru corturi, care dispune şi de grup sanitar.

TRASEE TURISTICE

PLIMBARE PRIN INTERIORUL CHEILOR

Punctul de pornire spre traseele de turism este, cum am spus, cabanaCheile Turzii, unde se găsesc şi indicatoarele cu semnele marcajelor ce străbatîntreaga regiune. Tot aici, la vedere, este plasat şi panoul ce avertizează cădin acel loc începe rezervaţia naturală Cheile Turzii.

Din spatele cabanei, aşadar, coborîm treptele ce dau în drumul spre moaraveche, un adevărat „tunel" de verdeaţă. In faţa morii, dezafectată acum cîţivaani, poposim pe o banca, de unde putem admira o primă panoramă a Cheilor.Versantul stîng se deschide generos, în prim-plan avînd Povîrnişul Emil Popplin de vegetaţie.

Deasupra lui se ridică, sprijinind parcă cerul, stîncăria HornuluiVulturilor. In adîncime se eşalonează Peretele Marac, Turnul Borş, zona celordouă Alghine, Turnul Galben şi Pereţii Pri-poanelor, fundalul peisajului fiindocupat de Peretele Uriaş; sus, la înălţime, se profilează în zare CruceaSînduleştilor, construcţie din metal, vizibilă de la mari distanţe. Versantuldrept al Cheilor îl vom descoperi treptat, pe măsură ce vom avansa, deoarecepădurea ce acoperă Colţul Mischiului ne limitează priveliştea asupra acestuiversant. Doar o porţiune din creasta zimţuită a Pereţilor cu Trepte şi catargulde la Belvedere pot fi zărite în depărtare.

De la banca de lemn plecăm mai departe. Trecem printr-un desiş detufişuri şi poposim pe malul rîului Hăşdate, cîţiva metri mai la vale deimpozantul pod metalic arcuit peste apă.

Aici, cu emoţie, bucurie şi curiozitate ne pregătim să intrăm în defileulnumit Cheile Turzii. Vom străbate defileul încsrcînd să recunoaştem zoneleprăpăstuite ale versanţilor, precum şi locurile de acces la baza traseeloralpine, răspîndite pe toţi pereţii văii. Cum descrierea intrărilor şi a tureloralpine formează obiectul altui capitol al cărţii, vom nota de fiecare datănumerele şi denumirea traseelor la baza cărora se poate ajunge pe cărăriledesprinse din poteca Cheilor.

a) Înainte de trecerea podului, pe malul stîng al rîului, urmînd linia de ţărm, se poate ajungem latraseele nr. 1 - „Hornul Maroc", nr. 2 — ,,Fisura Maroc", nr. 3 — „Creasta lui Mihai Borş".

Traversăm albia Hăşdatelor pe podul metalic, primul pod din Chei. Coborîndscările acestuia, sîntem înconjuraţi dintr-o dată de desişul paduriiMischiului, loc înviorat de trilurile şi cîntecele păsărelelor, de joaca şisalturile veveriţelor.

Avem acum ocazia să vedem de aproape pîlcul de pini, crescuţi subaltitudinea lor normală, fiind plantaţi în acest loc în 1917 de locuitoriicomunei Cheia (proprietarul de atunci) în urma incendiului din 1907. Lapiciorul podului, puţin în stînga, apar marcajele a şase trasee turistice:triunghi roşu, indicînd accesul j la cabana Buru, punct roşu, arătînd calea sprecircuitul crestelor, bandă galbenă - accesul la Izvorul Popii — Cascada Ciucaş,triunghi galben, ce îndrumă spre cascada Ciucaş — sat Corneşti, cruce roşie şi bandăroşie, primul marcaj semnalînd drumul prin Petreştii de Jos — Iară spre Complexulturistic Băişoara, al doilea, tot prin Petreştii de Jos, la Deleni, şi de aicila cabana Făget, Cluj-Nopoca.

Pentru plimbarea prin Chei propusă de noi, o vom lua pe un drum larg depămînt, ca o alee de parc, drum ,,gîtuit" din loc în loc de asaltul vegetaţiei.

La un moment dat, o spărtură în frunzişul copacilor ne dă prilejul să vedemcontrafortul Turnului Borş, detaşat singular din versantul stîng.Continuăm mersul pe potecă pînă cînd în stînga noastră se prăvale stîncosabruptul malului drept, în dreapta aparînd înaintea ochilor apa Hăşdate.

b) De aici putem ajunge, după ce traversăm rîul pe pietre, la traseele nr. 7, nr. 2, nr. 3.

Pe partea dinspre apa, poteca este susţinută de un zid de sprijin şiridicată cam la doi metri deasupra oglinzii apei. Deasupra noastră o arcadă depiatră boltită peste potecă anunţă povîrnişurila Turnului de Jos şi cele alePereţilor cu Trepte.

Înaintăm pe poteca dăltuită acum în stînca malului drept şi lăsămprivirea să alerge slobodă pe versantul de vizavi, unde între steiurile destînca se lăţesc cele două poieniţe înclinate ale Alghinelor: Alghina 1 şiAlghina 2. Peste ele creşte spre cer Peretele Alghinelor, continuat spre amontede Creasta Sură. În faţa Crestei Sure, ocupînd primul plan şi străjuind Alghina2, se ridică maiestuos Turnul Galben. Ne continuăm drumul şi după circa 50rnetri coborîm cîteva trepte săpate în patul potecii, ieşind în zona undecursul Hăşdatelor este strîmtat de versanţi şi unde, pe cel de-al doilea podeţ,se trece pe versantul stîng al văii.

c) Fără să părăsim malul drept, ocolim podeţul şi prindem fosta potecă pe care o urmăm pînă îndreptul unei văi de torent. Aici este accesul la baza traseului nr. 50 — „Morcov".

d) Pe versantul stîng, după podeţ, imediat în dreapta, se observă o potecuţă mergînd în sensul decurgere al nulul, care ne conduce la traseele nr. 4 - „Creasta Sură" şi nr. 5 - „La Tisa".

Aval de pod, la cîţiva metri, în versantul stîng se deschide, la nivelulapei, concavitatea unei grote, uşor de remarcat. Îndată după podeţ, înălţîndprivirea, reuşim să vedem, pe coasta dreaptă, ceva din măreţia PereteluiVulturilor, la piciorul căruia, nezărită din potecă, se adînceşte în munte„Peştera Ungurească". Mai departe poteca se afundă într-o pădurice crescută înlunca rîului şi întinzîn-du-se pînă la bara Pereţilor Pripoanelor. Ne strecurămurmărind drumeagul, sprijinit spre apă de un zid, pe lîngă pereţii verticali,în penumbra frunzişului copacilor.

e) La circa 170m de locul unde se găseşte o placă comemorativă, din potecă se observă linia pitoanelor din traseul nr. 43 — „Turnul Galben".

Parcurgem aproape 170 metri şi poposim pe un colţ de stîncă ce sugrumăvalea, ivindu-se acum ocazia să cercetăm în voie larga privelişte asupraPeretelui Vulturilor. Aproape de apa, se mai vede încă urma drumului abandonatde pe malul drept, săpat în stîncă de sub Poliţele lui Bielz.

De la înălţimea potecii, pe nişte trepte scobite în piatră, coborîm chiarpe plaja nisipoasă a rîului. In această porţiune de la nivelul apei găsimamestecate cu pietriş, nisip şi crengi cablurile şi traversele unuia dintrefostele poduri suspendate, rămăşiţe ce amintesc de puterea destructivă aHăşdatelor. Lunca nisipoasă se termină în dreptul unui prăguleţ de stîncă,calea noastră luînd-o în dreapta, iar valea Hăşdatelor arcuindu-se spre stînga,într-o curba largă. Conduşi de poteca ce ia treptat înălţime, ne oprim la unmoment dat într-un cot al ei, descoperind înaintea noastră o perspectivăgeneroasă a ambilor versanţi. Privirea ne este reţinută la început demasivitatea Peretelui Uriaş din versantul stîng, ca apoi, aruncînd ochiivizavi, să vedem creasta ascuţită a Colţului Crăpat şi, dincolo de ea,meterezul Colţului Sanşil. Deasupra noastră, Pereţii Pripoanelor ascund în

adîncimea lor creste şi colţuri stîncoase, jgheaburi şi scocuri.

f) Chiar din potecă, spre dreapta, se desface o cărăruie uşor vizibilă ce suie pantele abrupte sprebaza traseelor din Pereţii Pripoanelor: nr. 6 — ,,Priponul Mare", nr. 7 — ,,Între Pripoane I", nr. 8 -„Intre Pripoane II", nr. 9 - „Priponul Mic". Tot de aici trecem printr-o strungă numită Furca,aflat deasupra Jgheabului Fioros, pentru intrările în traseele nr. 10 — „Erasmus Nyárády" şi nr. 11- „Peretele Caprelor".

Pe povîrnişurile înierbate ale Pripoanelor, accesibilă numai alpiniştilordin cauza înclinaţiei terenului, se află, descoperită şi botezată chiar de ei,peştera „Erasmus Iuliu Nyárády ".

Continuăm drumul ce şerpuieşte printre bolovani, copaci şi tufişuri, carese apropie tot mai mult de piciorul Peretelui Uriaş, şi ieşim în dreptul celuide-al treilea pod chiar la baza masivului. Din acest punct, Peretele Uriaş nise dezvăluie în toată plenitudinea, impresionîndu-ne cu verticala lui,prelungit spre culme cu o înlănţuire de pereţi şi creste ce trec de 300 metri.La mare înălţime, distingem, pe abruptul peretelui, mici brîne, crăpături şialveole în care cresc diverse plante, în dreptul peretelui, albia Hăşdatelorformează un S, loc care a fost numit Balta Cotita. De pe bolovanii îngrămădiţide rîu aici putem cuprinde cu ochii o zonă mai largă a peisajului oferit deversantul stîng.Peste apă se înalţă, ca o căciulă, Vîrful lui Puşoariu, iar în spate şi pesteel — cocoaşa rotunjită a Coltului Lat sau, cum îi mai spun alpiniştii, ColţulRotunjit. La poalele lui se găseşte Peştera Binder, alt gol carstic demn devizitat.

Cum îl privim, Colţul Lat are în dreapta o limbă de grohotiş cunoscutăsub numele de „La Cigăi", ce îl separă de impresionanta lamă calcaroasă aColţului Crăpat. Colţul Crăpat iese clar în evidenţă, detaşat de fundalulformat de peretele Suurime de o văioagă îngustă.

Ocolind bolovanii, ne îndreptăm spre podeţ şi, cînd ajungem pe malulcelălalt, coborîm atenţi o placă spălată, cu mici scobituri în ea pentrusprijinul piciorului. Urcăm în continuare o ruptură de pantă şi mergem maideparte printr-un tunel verde de arbuşti.

Ieşim la larg în lunca rîului, înţesată toată de bolovani, tufişuri şifragmente uscate de copaci, în dreptul Bălţii Cotite, la locul numit MijloculCheii. De aici putem vedea mai bine verticalitatea Peretelui Uriaş, sprijinitîn acest cot al rîului de un contrafort ieşit chiar din apa.

g) Trecem rîul pe bolovanii de la baza Peretelui Uriaş, unde este accesul în traseul nr. 12 -„Madona Neagră". Amonte, 10 m de traseul nr, 12, se află baza traseului nr. 13 — „Vigh Tibor".

Căţărîndu-ne pe un fel de trepte, prindem din nou poteca situată cam ladoi metri înălţime, potecă tăiată în stîncă pentru a uşura plimbarea prin Chei.Avînd o lăţime de numai un metru sau chiar mai puţin, ea urmăreşte toatesinuozităţile versantului în care a fost scobită. După cîţiva metri înversantul drept apare o treaptă stîncoasă cam de 1,50 m înălţime, continuată însus de un jgheab plin de pietre, tufişuri şi arbuşti.

h) Urcam treapta stîncoasă şi jgheabul prinzînd deasupra cărarea ce ne scoate la intrările întraseele: nr. 36 - „Creasta Colţului Crăpat", nr. 37 - „Metalul", nr. 47 - „Fisura Şoimilor", nr. 38 -„Peretele Suurime", nr. 48 - „Traseul Frontal Suurime", nr. 49 - „Pajura", nr. 39 -„CreastaMatematică", nr. 40 - „Peretele sudic al Colţul Rotunjit", nr. 41 - „Frontalul din Colţul Rotunjit".

Din locul unde am ajuns privim din nou, pe malul opus, Peretele Uriaş pecare îl vedem cum se prelungeşte spre amonte cu Peretele Porumbeilor, aflat

deasupra unui mare prag stîncos denumit Padini.

i) Pragul stîncos Padini reprezintă plecarea în traseele nr. 14 - „Peretele Porumbeilor" şi nr. 44 -„Diedrul Porumbeilor".

Dincolo de Peretele Porumbeilor, în depărtare, se zăreşte parţial „CoşulHili" sau „Grota lui Hili" şi partea superioară a catedralei pietroase, ColţulCoşului sau Turnul Ascuţit. Ridicînd privirea spre abruptul malului dreptdescoperim iarăşi muchia îngustă a Colţului Crăpat şi, mai departe, ColţulSanşil pe care desluşim mai multe turnuleţe, crăpături şi grote rezultate înurma acţiunii factorilor atmosferici.

Urmam drumul într-o curbă largă şi, după circa 100 metri, acolo undeacesta coteşte scurt spre stînga, trecem pe sub o arcadă sfredelită în versant,întocmai ca un tunel, căruia îi lipseşte un perete. Puţin mai departe de acestpasaj, avem prilejul să vedem, pe malul stîng, la nivelul apei, o grota aproapesferică. In scurt timp apoi, ajungem la a doua excavaţie în versant. Spredeosebire de prima, aceasta are podină de beton şi balustradă, dedesubtul eiforfotind apa. La cîţiva paşi mai încolo, pe nişte trepte scobite în stîncăpotecii, sosim la cel mai important izvor din Chei, Şipotul Cheii, care are undebit variabil.

Şipotul Cheii şiroieşte de sub pietrele acoperite cu muşchi aleSurducului Şipotului, partea inferioară a Zuruşului Cetăţii, o limbă uriaşă degrohotiş întinsă în sus pînă aproape de Polmoane. In perioadele ploioase şi detopire a zăpezii, Şipotul Cheii arc un debit atît de mare încît îi stropeşte petoţi cei care trec prin preajma lui; în schimb, pe timpul verii, abia curge.

După ce ne-am ostoit setea, urcăm cîteva trepte ale potecii şi ne oprimsa admirăm cea mai interesantă formă de relief din cuprinsul Cheilor Turzii; defapt, este vorba de un complex alcătuit din Coşul Hili şi Colţul Coşului sauTurnul Ascuţit !

In prelungirea Peretelui Porumbeilor, dincolo de un umăr stîncos, la mareînălţime, se profilează golul imens al unui horn, prin care, de jos din potecă,la anumite ore din zi, se poate zări albastrul cerului. Cunoscut din batrîni cunumele de „Coşul Hili", el mai e denumit de către alpinişti şi „Grota lui Hili"sau „Hiliodul".

De sub el se alungeşte spre apă o limbă îngustă de grohotiş, întreruptăîn partea inferioară de o săritoare. In stînga Coşului Hili se întinde unperete de culoare gălbuie, terminat cu o muchie mai ascuţită, ca o lamă decuţit. De sus şi pînă jos, acest perete este străbătut de hornuri şi fisuri, cesepară între ele creste minuscule ca nişte turnuleţe, iar pe creasta culmii seînalţă două vîrfuri subţiri care, privite din vale, lasă impresia că formează ocatedrală gotică. Zvelteţea şi subţirimea crestei turnului i-a determinat peturiştii şi pe alpiniştii contemporani să îl boteze Turnul Ascuţit, în ciudavechiului său nume de Colţul Coşului.

j) La aproximativ 10 m de la Şipotul Cheii, pe pantele din stmqa drumului, urca o poteca ce duce laColtul Sanşil, unde găsim traseele nr. 31 — „Sanşil", nr. 32 - „Surplomba Sanşil", nr. 33 -„Peretele Suspendat", nr. 34 - „Grota Sanşil" şi nr. 46 - „Traseul Lateral".

Parcurgem alţi cîţiva paşi pe potecă, atraşi fiind de prezenţa unui blocde stîncă asemănător unui zid avansat pînă la apă, care se întinde sprepiciorul Turnului Ascuţit; este aşa-zisul Turn Despărţitor, mărginit în ambelepărţi de curgeri de grohotiş, una venind, prin dreapta, de sub Coşul Hili, iarcealaltă, prin stînga, coborînd tocmai de sub culme şi prăvalindu-se în apă.Acesta din urmă este faimosul Zuruş Lung, cel mai mare grohotiş din CheileTurzii, în care se revarsă pietrele desprinse din abruptul Zgovonilor şi cele

căzute din Coasta Călăştur, aflată pe partea stîngă, deasupra Turnului Ascuţit.Ascunsă privirii noastre, undeva sus, printre faldurile calcaroase ale CoasteiCălaştur, se găseşte peştera Călăştur sau Lăbăşuc.

k) Trecem apa pe pietre prin dreptul Zuruşului Lung şi ne îndreptăm pe grohotiş spre intrările întraseele nr. 15 - „Grota lui Hili", nr. 16 - „Grota lui Hili" - varianta, nr. 17 - „Turnul Ascuţit", nr.78 - „Solidarităţii", nr. 79 - „Creasta Cocoşului", nr. 45 — „Şcoala Clujeană", nr. 22 - „Garofiţei"şi nr. 23 — „Zburătorul".

Vizavi de Zuruşul Lung, pe pantele pline de vegetaţie ale malului drept,descoperim renumitul Hodiniş, loc de odihnă pentru excursionişti. Pe poteca cese curbează înaintăm, în direcţia unei cărărui şerpuind pe costişa maluluidrept. Urmărind-o, sîntem conduşi, prin spatele Colţul Sanşil şi prin pădure,la Fîntîna lui Chiper.

l) Potecuţa reprezintă cobonrea din traseele Colţului Sanşil, dar poate fi folosita şi pentru accesulla traseul nr. 35 - „Peretele Colţului Crăpat".

Continuîndu-ne drumul, la un nou cot spre stînga al potecii intrăm pe oprispă stîncoasă, ridicată la vreo doi metri deasupra văii Hăşdate, unde apacurge foarte liniştita între cele doua maluri. Acestei porţiuni de rîu oameniilocului i-au spus sugestiv „Balta lui Dănilă". De la înălţimea prispei vedem,peste apă, cum se ridică, mărginind abrupt rîul, un prag stîncos masiv, dominatde culmea zveltă a Crestei Frumoase.

Urmăm mai departe poteca ce se apropie vizibil de apă, coborîm cîtevatrepte şi ieşim pe un petic de nisip cu bolovani, în dreptul celui de-alpatrulea şi ultimul pod din Cheile Turzii. In stînga şi în dreapta vedemrămăşiţele fostului pod luat de una din viiturile anilor trecuţi.

Urcînd pe pod observăm, pe malul stîng şi pe cel drept, deschiderilegurilor unor peşteri mai mari, dispuse pe ambii versanţi cam la acelaşi nivel.Peştera de pe malul drept se numeşte Ce-tăţeaua Mare, iar cea de pe malul sting-Cetaţeaua Mică. Accesul spre aceste goluri subterane se face pe pante relativpuţin înclinate.

m) Pe lîngă peştera Cetaţeaua Mare se poate ieşi la baza traseului nr. 30 — „Colţul Cetaţii”.

Cele două peşteri menţionate au fost folosite, cum am mai spus, dintimpuri imemoriale de oameni. In vremurile mai apropiate de noi ele au servitca locuri de adăpost şi apărare împotriva duşmanilor de tot felul. Chiar şi azise pot vedea ruinele zidurilor ce închideau gura peşterilor, transformate peatunci în adevărate cetăţi.

Din faţa peşterii Cetăţeaua Mare examinam atenţi versantul stîng, deschisgeneros înaintea noastră. Dincolo de Creasta Frumoasa, în zona Zgovonilor,zărim cele două poieniţe verzi - Tisa Mare şi Tisa Mică - mărginite la parteasuperioară de Creasta Scoruşului, lăsata ca o cortină de piatră, iar spre valede Zuruşul Lung. Tot de aici, în depărtare, remarcăm, desfăşurîndu-se larg,Coasta Călăştur. Ne folosim de pod şi traversăm Hăşdatele pe malul stîng, sprepeştera Cetăţeaua Mică. In dreapta ei se deschide o mică platformă de undeputem revedea în perspectivă o parte din peisajul natural privit în timpulplimbării de pînă acum.

n) Cam la mijlocul pantei, "între pod şi gura peşterii Cetăţeaua Mică, se afla intrarea în traseul nr.24— „Colţul Vestic". De pe mica platformă ajungem repede la baza traseelor nr. 20 - „CreastaFrumoasă", şi nr. 21 - „Şcoala Turdeană".

Jos, sub noi, luceşte un colţ din Balta Iui Dănilă, deasupra căruia seînalţă masiv Colţul Sanşil. În spate, dincolo de Zuruşul Cetăţii, remarcămperetele şi creasta abrupta ale Colţului Crăpat, bine individualizat pefundalul peretelui Suurime.

Pe malul stîng, vedem spre aval cum se succed: Turnuri Despărţitor,Coasta Călăştur, sprijinită parcă de Turnul Ascuţit, şi Peretele Porumbeilor.

Coborîm panta din faţa peşterii Cetăţeaua Mică pentru a ne relua excursiaspre capătul amonte al Cheilor. Observam că deja valea se lărgeşte şi versanţiinu mai au înălţimi ameţitoare şi pereţi abrupţi; numai malul stîng, pe caremergem, mai ridică din loc în loc la verticală cîte o creastă. După pod, înspreamonte, albia rîului Hăşdate este mai lata şi cu mulţi bolovani în ea; estezona cunoscută sub numele de „Bolboana". Cam în dreptul Bolboanei, pînă înpotecă, ajunge coama pietroasa a Crestei Scoruşului. Depăşim acest bot de dealşi puţin mai departe trecem de cîteva trepte ale potecii şi dăm, în dreaptanoastră, de o concavitate mare săpată în stînca Crestei Scoruşului.

o) Sîntem lîngă baza traseelor nr. 25 — „Peretele Scoruşului", nr. 26 — „Brînele de Piatră" şi nr. 27 -„Fisura Scoruşului".

Urmăm în continuare drumul nostru, care coteşte mult spre dreapta,îndepărtîndu-se de rîu, şi se strecoară printre bolovani, tufişuri şi arbuşti.Curînd ajungem în dreptul altui umăr stîncos prăvălit în potecă dintr-o culmeînşirată pe versant.

p) La 20 m de poteca se găseşte intrarea în traseul nr. 28 — „Gabor Francisc".

Trecem şi de acest umăr stîncos şi la cîţiva metri întîlnim un alt bot dedeal prelungit în sus de o creastă în trepte.

q) Este locul unde se desfăşoară tura alpină nr. 29 - „Concurs".

Odată ocolite aceste ultime ţancuri de piatră, dăm de o ruptură de pantăavînd un bolovan uriaş sub ea. Ne sprijinim de bolovan şi, pe treptelepracticate în potecă, coborîm într-o vale largă plină de bolovăniş şi cu foartemultă vegetaţie, pentru a poposi la partea inferioară a Grohotei Morarilor.Aici vom observa ca printre pietroaie, copaci şi tufe, se furişează la deal opotecuţă, pe care daca o urmăm vom ieşi aproape de culme, în pădurea Morarilor.Valea Grohotei Morarilor este mărginită în dreapta de o costişă custratificaţie evidenta, poate o ramificaţie a Polmoanelor, alungită pînă în aparîului Hăşdate. Intrucît îngreuia drumul în Chei, în această creastă a fostsăpată o trecere cam de 1,20 m lăţime şi trei m înălţime primind şi numele de„Portiţa". De la înălţimea ei, se observă în versantul stîng un fel de peşterăcu tavanul parţial căzut, rămînînd în picioare doar nişte coloane. Este Şuralui Balica, loc pitoresc unde, cum spune legenda, s-ar fi adăpostit cîndva unviteaz luptător al acestor meleaguri, Nichita Balica. Peste apă, versantuldrept este acoperit pînă aproape de rîu, de aşa-zisa Pădure a Cheii.

Lăsam în urma Şura lui Balica, intrînd într-a zonă inundată de vegetaţie,unde poteca este aproape astupată de tufişuri şi arboret. La un moment dat,drumul este barat de stratele celebrelor Polmoane, care ajung pînă în apă. Aiciavem prilejul să observăm structura ca de zid a acestei formaţiuni geologice,mărturie a erelor de mult apuse.

După Polmoane, pe malul drept al Hăşdatelor, vedem ţîşnind de sub păturade iarbă uni ultim colţ de stîncă, care are numele de Stînca Mică. Dacă vomstrăbate însă Cheile Turzii, în sensul amonte-aval, Stîncă Mică ne va anunţa depătrunderea în lumea de piatră a Cheilor Turzii.

Din dreptul Stîncii Mici plecăm mai departe, poteca scoţîndu-ne curînd laruinele fostelor mori construite aici. Deasupra acestor rămăşiţe, pantaînierbată a Pleşului, străpunsă din loc în loc de blocuri calcaroase, suiepieziş, spre culmea versantului stîng.

Ieşiţi la larg în capătul din amonte al Cheilor Turzii, lăsăm ochii sărătăcească pe orizontul liber acum, deschis generos, unde, departe în zare, sevede comuna Petreştii de Jos.

CIRCUITUL DE CULME AL VERSANŢILOR

1. VERSANTUL STÎNGMarcaj: punct roşu Timp: 2-2½ ore

După ce am văzut Cheile Turzii din poteca defileului, impresionaţi deînălţimea pereţilor şi originalitatea dispunerii lor în spaţiu, să încercăm săle privim şi de pe culme, descoperindu-le şi astfel.

De la cabană ne îndreptăm spre păduricea Văpii. Pătrundem în ea imediatîn stînga bufetului şi ne angajăm, ghidaţi de marcaj, pe serpentinele poteciicunoscute şi sub numele de Drumul lui Borş. Urcam agale panta ce suie pieptişşi cînd păduricea se răreşte, zărim, deasupra capului, cleanţurile stîncoase deCornului Cheii. Părăsim poteca şi ne strecurăm pe la poalele peretelui ridicatla circa 20 metri spre înalt din păşunea Povîrnişului „Emil Pop". In scurt timppoposim lîngă o grotă numita peştera Anton, în faţa acestei grote de micidimensiuni facem un popas şi căutăm cu ochii zarea larg deschisă şi adîncimeaCheilor de sub noi.

r) Pe lîngă baza pereţilor se poate ajunge la intrarea în traseele nr. 42 — „Hornul Vulturilor" şi nr.51 - „Hornul Ascuns".

Remarcăm imediat firul argintiu al pîrîului Văpii curgînd prin faţaterasei unde este instalat campingul, bufetul şi cabana Cheile Turzii. Dincolode păduricea crescută pe malurile acestui pîrîu, comuna Sănduleşti ne apare cao aglomerare de căsuţe, legată prin şnurul albicios al şoselei de municipiulTurda, înaintea cabanei se înalţă colina domoală a Dealului Alb scobit devechea şi acum părăsita carieră de alabastru. Un plai înierbat îl leagă deDealul Ascuţit, pe care şerpuieşte drumul venind de la Turda prin satul Cheia.

Cam pe acelaşi aliniament cu cele două dealuri şi vizavi de PădureaMischiului, Dealul Lupului îşi lasă coasta înclinată spre rîul Hăşdate.Îndărătul acestor dealuri se lăţeşte podişul Pordeiului străbătut de DrumulDomnilor ce duce la Turda, drum ce va constitui etapă de excursie pentru noi.În ceaţa depărtării se desluşeşte municipiul Turda, trimiţînd spre boltăcoloane de fum, semn al bogatei activităţi industriale desfăşurată în oraş.Departe, în dreapta, lucesc în lumina zilei acoperişurile comunei Mihai Viteazuocolită de apele argintii ale Arieşuiui.

Impresionaţi de perspectiva orizontului larg din faţa noastră, neîndreptăm ochii spre locul de intrare în Cheile Turzii, privirea alunecînd pepanta vertiginoasă a Povîrnişului ,,Emil Pop", unde, jos în vale, se zăreşteminusculă clădirea fostei mori. Cu puţin noroc, printre tufişurile şi arbuştiice îmbracă Povîrnişul „Emil Pop", putem surprinde alergarea sprintenă acăprioarelor din zonă. Peste apa Hăşdatelor, în cotul pe care-l face aceastacînd părăseşte Cheile, ni se dezvăluie un petic de pădure cu verdelsfrunzişului mai întunecat; sînt pinii crescuţi în mod neobişnuit la aceastăaltitudine! Pădurea de conifere continuă pe versant pînă sub cortina de piatrăa Stîncăriei Borza cu pădurea Mischiului, şi aceasta dominată de ColţulMischiului. De sus, de sub Colţul Mischiului, coborînd spre apă, se înşiruie

creasta Pereţilor cu Trepte, în spatele căreia, spre interior, se ridică semeţeTurnul de Jos şi Obeliscurile. Ceva mai jos de mijlocul Pereţilor cu Trepte,într-o curmătură străjuită de un catarg, se află punctul numit Belvedere.

După această primă examinare cu privirea a malului drept, revenim înpotecă, ocolim Cornul Cheii şi zona stîncoasă Muruna şi ieşim la larg peplatoul Dealului Sîndului, cum mai este numit versantul stîng al Cheilor. Neorientăm după marcajul punct roşu vopsit pe pietrele ce apar ici şi colo dintăpşanul culmii şi trecem prin dreptul Hornului Vulturilor, prăpăstuit sprevale. Printre tufişuri, ferind bolovanii răspîndiţi pretutindeni pe culme,urmăm marginea părţii de sus a platoului, atenţi sa nu alunecăm în abrupt.Depăşim locuri pitoreşti precum Peretele Marac, Turnul Borş, PereteleAlghinelor cu cele două poieniţe de la poale Alghina 1 şi Alghina 2, TurnulGalben şi Creasta Sură - toate acestea putînd fi văzute mai bine în timpulexcursiei pe malul drept.

Luîndu-ne după marcaj, ajungem curînd la un povîrniş înierbat, DosulCoşului, ce se prăvale spre afundul văii. De aici ni se oferă o altăperspectivă a malului drept, dominat de steaua metalică, vizibilă de departe.Spre deschiderea din aval a defileului se profilează creasta zimţuită aPereţilor cu Trepte, străjuită la partea superioară de Turnul de Jos şisprijinită, cam pe la mijloc, de Obeliscuri, întoarsă puţin spre noi, astupîndvederii jgheaburile din spate, platoşa calcaroasă a Peretelui Vulturilorimpresionează prin masivitatea şi verticalitatea ei. La piciorul acestui peretedesluşim gura neagră a unei peşteri ce se afundă în stîncă. Este peşteraUngurească, cea mai mare şi adîncă peşteră din cuprinsul Cheilor Turzii. Dinculme, prin stînga Peretelui Vulturilor, se lasă un tăpşan înierbat ca o pîlniedenumit ,,la Dos". Acest povîrniş năpădit de vegetaţie e prelungit spre rîu cuvalea unui zuruş sau grohotiş, cunoscut sub numele ,,La Cigăi". ImpozantulPerete al Vulturilor se continuă, spre apă, cu cîteva spinări stîncoase,Poliţele lui Bielz, în apropierea cărora stă ascunsă Peştera Filimon.

Imediat sub platoul bombat al Culmii Mînăstirii, cum se numeşte parteadin Dealul Bisericii ce formează versantul drept al Cheilor Turzii, ies înevidenţă turnuleţele Crestei Wolff, din stînga Cigăilor. Această creastă estedispusă transversal pe impunătorul perete al Colţului Lat şi separată de elprintr-un vîlcel. Această viguroasă formă de relief a primit numele de ColţulLat din cauza crestei teşite şi uşor bombate, cît şi din cauza peretelui netedlarg extins. El mai este cunoscut şi sub numele de Colţul Rotunjit, botezatastfel de alpinişti. La poalele Colţului Lat, care se termină în îngrămădireahaotică de bolovani şi tufişuri a Cîmpului Prodan, se deschide gura scundă apeşterii Binder. Sub Colţul Lat, unit printr-o şa cu el, remarcăm „căciula",puţin înaltă, a Vîrfului Puşcariu, înconjurat şi el la bază de bolovănişurileCîmpului Prodan.

În apropierea acestor forme de relief, se desfăşoară limba grohotitică aZuruşului „La Cigăi", care, deasupra grohotişului Prodan, se îngustează mult,terminîndu-se deasupra unui jgheab, în cealaltă parte a Cigăilor şi vizavi dezona descrisă mai sus, urca abrupt spre înălţimi stînca zveltă a ColţuluiCrăpat avînd o muchie subţire şi culmea crestată, în spatele Colţului Crăpat, ovăioagă îl separă de impozantul perete al Suurimei, ce formează fundalulpeisajului. Peretele Suurime pare, văzut de pe versantul stîng, alcătuit dintr-o succesiune de coloane, iar capătul lui de sus formează marginea CulmiiMînăstirii. Pe culme, spre interior, cam pe la jumătatea peretelui Suurime, seridică steaua metalică, un principal punct de reper al malului drept.

Părăsim Dosul Coşului şi mergem mai departe în căutarea unui alt loc deunde să putem vedea cît mai bine cei doi versanţi. In trecere depăşim PereteleUriaş aflat sub noi (pe care nu îl putem vedea) şi intrăm în zona pe carelocalnicii o numesc „Grădina". Ceva mai jos, ni se înfăţişează privirii trei

vîrfuri despărţite între ele prin văioage pline cu vegetaţie. Pe un făgaşstîncos plin cu tufişuri, ne orientăm spre cel de-al doilea vîrf, pe care esteimplantată crucea metalică, vizibilă chiar de pe Podişul Pordeiului. Coborîm cugrijă un hornuleţ, apoi, pe o potecuţă vizibila, ne strecurăm printre arbuştişi dăm de al doilea hornuleţ, cam de trei metri înălţime, ce ne conduce peţancul Crucii Sînduleştilor. Din prima clipă, impresia orizontului larg deschisşi a panoramei Cheilor este copleşitoare. Spre aval întrezărim firul argintiual Hăşdatelor ieşind în larg dintre Povîrnişul „Emil Pop" şi păduricea de pini.In amonte, recunoaştem Capătul de Sus al Cheii şi, ceva mai departe, spre liniaorizontului, îngrămădirea de case a comunei Petreştii de Jos. In imediatanoastră apropiere, după o creastă a ţancului, se întinde spre apus repezişulunui tăpşan îndreptat către Coşul Hili, ghicit undeva mai jos.

Plecăm de pe vîrful ce pare suspendat în văzduh şi, pe aceeaşi cale, neîntoarcem pe culme la Colţul Sîndului, de unde marginea platoului coteşte bruscîn unghi ascuţit spre nord. Aici zăbovim din nou, atraşi de imaginea celuilaltmal şi a împrejurimilor de sub Colţul Sîndului.

Din punctul nostru de observaţie coboară în adîncime o coastă bineînierbată ce se termină în creasta de culme a Turnului Ascuţit. Văzut de sus,Turnul Ascuţit nu mai are acea impozanta dată de înălţime.

Intorcînd privirile de la Turnul Ascuţit spre nord, descoperim CoastaCălăştur sprijinind ca un parapet extremitatea platoului. Toată faţa CoasteiCălaştur este brăzdată de o mulţime de jgheaburi, vîlcele şi făgaşe, între eleridicîndu-se colţi şi creste stîncoase, ca nişte pilaştri. Din ele se desprindsfărîmături de rocă ce se rostogolesc la piciorul pantei în Zuruşul Lung, ceamai întinsă limbă de grohotiş din Chei, plecat chiar de sub culme şi stăvilitla partea inferioară de rîul Hăşdate şi Turnul Despărţitor. Acesta din urmăsepară Zuruşul Lung de grohotişul scurs de sub Coşul Hili.Pe celălalt versant iese puternic în relief Colţul Crăpat, dezvăluindu-şiperetele dinspre vale prăbuşit vertiginos în jos. În spatele lui, observăm, lamarginea superioară a peretelui Suurime, un prag stîncos avîntat deasupraprăpastiei, căruia localnicii i-au dat numele de „Strana". Dincolo de creastaorizontală a Colţului Crăpat ies în evidenţă cîteva crestuliţe, terminate, lapartea de jos, într-o văioagă ascendentă îndreptată spre poiana povîrnită „LaCîrlige". Mai sus, pe culme, se găseşte punctul numit Capul Cheii, de undeCulmea Mînăstirii începe să piardă din altitudine, coborînd mereu spre satelePetreştii de Mijloc şi Petreştii de Jos.

În ultimul timp, din cauza vegetaţiei crescute abundent, în zona de subcăldarea „La Cîrlige" şi din dreapta Colţului Crăpat, nu se mai poate vedeaintrarea la peştera Ascunsă. De asemenea, din aceeaşi cauză, nu mai pot firecunoscute faimoasele strate ale Polmoanelor, dar putem distinge parteasuperioară a Zuruşului Cetăţii. Lîngă el se reliefează creştetul ColţuluiSanşil, înapoia căruia se găseşte Şaua Sanşil, pasaj de coborîre pe ZuruşulCetăţii.

De la înălţimea Colţului Sîndului rămîne nevăzută partea inferioară aZuruşului, şi anume Surducul Şipotului, locul de sorginte al Şipotului Cheii,înaintăm mai departe, aproape de marginea Coastei Călăştur şi, după aproximativ100 metri, ajungem la o zonă circulară, crateiformă, înfundată cu vegetaţie.Avem în faţa ochilor o dolină mare, cu un diametru de aproximativ 20 metri,creată în urma acţiunii apei asupra calcarului, cunoscută sub numele generic deDolina. De la ea, ne îndreptăm paşii spre linia ce marchează povîrnireaversantului şi remarcăm o potecuţă ce coboară în trepte, formate de pietreleieşite din versant şi împiedicată de tufişuri şi arbuşti. Ne angajăm pe ea şi,în cîteva minute, poposim în faţa celei mai interesante peşteri din CheileTurzii, peştera Călăştur. Ineditul acestei peşteri este dat atît de aspectul decatedrală gotică al intrării, cît şi al interiorului în care tavanul în arc

frînt este susţinut de coloane caloaroase. Săpaturile arheologice au relevat,prin urmele materiale descoperite, existenţa omului primitiv aciuat şi aici.Printre copacii crescuţi în faţa peşterii, peste Zuruşul Lung şi vizavi deCoasta Călăştur, zărim ceva din abruptul rîpos al Zgovonilor. De la peşterărevenim în culme urmînd din nou marcajul vopsit pe pietre. Semnul punct roşu necălăuzeşte într-o curbă largă pînă în zona de origine a Zuruşului Lung. Loculeste ideal pentru a scruta valea prăpăstioase a grohotişului în care se varsăpietrele căzute din Coasta Călăştur şi din coasta accidentată a Zgovonilor. Incuprinsul stîncăriei Zgovoni, crestată de multe rîpe şi jgheaburi, se întindpoienile celor două Tise, Tisa Mică, aproape de culme, şi Tisa Mare, deasupraCrestei Frumoase. Cele doua Tise sînt flancate de puternica brazdă pietroasă aCrestei Scoruşului, care se întinde de jos, din valea rîului Hăşdate pînă înDealul Sîndului. În apropierea poieniţei Tisg Mică, această creastă areaspectul unei perdele de piatră şi a fost botezată Brîna Aeriană.

La partea superioară şi în dreapta Crestei Scoruşului, cum ne uităm de peculme, într-un fel de amfiteatru, se dezvolta Pădurea Morarilor. Cam lajumătatea versantului Crestei Scoruşului ce mărgineşte. Pădurea Morarilor seadînceşte în masiv peştera Morarilor, bine ascunsă vederii şi dificil de găsitdin cauza vegetaţiei. De la peşteră, peste o muchie zimţuită, ramificaţie aCrestei Scoruşului, se poate ajunge la şuvoaiele de pietre ale GrohoteiMorarilor ce ies de sub poala Pădurii Morarilor şi se scurg pînă în albiarîului.

După ce depăşim pe la partea superioară Pădurea Morarilor încep sa sevadă din ce în ce mai bine stratele Polmoanelor, ele fiind aproximativ paralelecu Creasta Scoruşului şi conti-nuîndu-se şi pe versantul celalalt. Ici-colo,ele au fost erodate, astupate de năvala arborilor, arbuştilor de tot felul, daraproape de firul văii pot fi văzute în toată frumuseţea lor.

Cam din dreptul Polmoanelor, panta culmii scade repede lăsîndu-se spreruinele fostelor mori. Pe acest parcurs tufişurile se răresc, pretutindeniîntinzîndu-se păşunea ce nu reuşeşte totuşi să acopere toate pietrele dinfundament. Coborîm atenţi coasta înierbată a Pleşului, cum se numeşte aceastăporţiune, ocolind plăcile stîncoase şi bolovanii ieşiţi în relief. Departe înzare se profilează satele Petreştii de Jos şi Deleni. Curînd, sosim la fosteleclădiri ale morilor de sus, în faţa lor, peste apa, reliefîndu-se colţulStîncii Mici. De la ruinele morilor, intrarea în Cheile Turzii, dinspre capătulamonte unde am ajuns, pare foarte modestă, nebănuindu-se straşnica energie areliefului din interiorul lor, modelate, în acest loc, de paşnicul rîu Hăşdate.

VERSANTUL DREPTMarcaj: punct roşu. Timp; 2-2½ ore.

De la ruinele fostelor mori traversăm albia rîului Hăşdate în dreptulStîncii Mici, pe bolovani sau chiar prin apa, întrucît adîncimea apei nepermite acest lucru1. La liziera pădurii ce coboară pînă aproape de rîu, unstîlp indicator ne arată drumul spre culme, drum ce se afundă în pădure.

Urcăm pe poteca abruptă, stricată din loc în loc de urmele vitelor, pînăce intrăm într-un luminiş mustind de apa provenită de la izvorul Fîntîna luiChiper. Prin stînga izvorului, unde se găseşte un troc de beton, urmăm marcajulşi urcăm pieptiş coasta prinzînd curînd un drum larg bătătorit ce suie înserpentine versantul. Pe pietrele din marginea lui apare ici şi colo, vopsit,punctul roşu. Aproape de culme, tufişurile încep să se îndesească, iar caleabătucită de pînă acum se pierde în păşune şi în boschete. Ne abatem puţin de la

1 In acest loc s-ar putea amenaja o punte, fără prea mare cheltuiala şi risipă de energie, pentru uşurarea accesului de pe un versant pe altul.

marcaj, în-dreptîndu-ne către abruptul platoului, fiind atraşi de imaginea pecare ne-o arată Creasta Scoruşului şi unele vîrfuri din Coasta Călăştur.Încîlceala arbuştilor însă ne împiedică să ne apropiem prea mult şi plecăm maideparte în căutarea unui punct mai bun de observaţie. Curînd păşim pe o coastăînierbată puţin înclinată, presărată cu pietre şi bolovani ieşind de sub păturade verdeaţă, aidoma unor spinări de oi. Pe suprafeţele lor apele de şiroaie ausăpat şi sculptat diverse forme, care mai de care mai bizare. Avem ocazia săvedem aici microrelieful de exocarst, reprezentat prin lapiezuri de diverseforme, alveole şi clepsidre. Acest cîmp a fost botezat de oamenii satelor dinîmprejurimi „La Bliduri"; ei au asemănat excavaţiile făcute în pietre cu oaleleşi vasele din gospodăria lor.

La stînga acestei zone, spre locul unde culmea se prăpăstuieşte, sedesfăşoară, oarecum în semicerc, strate'le Polmoanelor, o prelungire a celor depe malul stîng. Strecurîndu-ne pe lingă ele, ieşim într-o mică terasă, lipsităde vegetaţie, de unde se deschide o frumoasă privelişte asupra versantuluistîng. Sub noi, în adîncime, zărim apa rîului Hăşdate, curgînd domol, printremolurile abrupte. Peste apa, privirea ne este reţinută de falnica cortină depiatră a Crestei Scoruşului, din care se desfac cîteva crestuleţe sub formă decontraforturi, una dintre ele, Creasta Frumoasă, reliefîndu-se pregnant.

Dincolo de Creasta Scoruşului, în amontele văii şi oproximativ paralelăcu ea, se întrezăresc Polmoanele, ieşind precum un zid din vegetaţia abundentă,între acestea din urmă şi Creasta Scoruşului, desişul Pădurii Morarilor suie înprelungirea Grohotei Morarilor pînă în platou. In faţa noastră, pe calcarelecenuşii ale Zgovonilor, distingem cele două petice verzi ale Tiselor, Tisa Micăşi Tisa Mare.

În josul terasei pe care ne aflăm se prăvale spre apă Zuruşul Cetăţii,din care izvorăşte Şipotul Cheii. Aproape de mijlocul lui, Zuruşul Cetăţii estestrăjuit de colţul Sanşil, care e legat de versant printr-o şa împădurită cefacilitează coborîrea pe grohotiş şi de aici în poteca Cheilor.

În dreptul Şeii Sanşil putem să traversăm grohotişul Zuruşului Cetăţii şisă ajungem lingă Dealul Cupola, în care sînt sfredelite grota „La Cuptor" şipeştera Liliecilor. Dealul Cupola are la partea superioară o trecătoare,situată cam la acelaşi nivel cu Şaua Sanşil numită Trecătoarea Cupolei. Noi necontinuăm traseul, întorcîndu-ne pe acelaşi drum şi înconjurăm în semicercCăldarea Cetăţii pe lîngă Polmoane, ieşind în capătul lor. In acest loc, avemocazia să cercetăm capetele de strat ale formaţiunii mai sus-amintite, ridicatepuţin deasupra păşunii şi retezate net de eroziune. Şi această zonă a fostbotezată plastic de localnici cu numele de Costişata. Revenim la margineaCăldării Cetăţii, această mare depresiune înclinată în direcţia ZuruşuluiCetăţii, care se termină în primii bolovani ai acestui grohotiş. Ocolim buzaCăldării Cetăţii, ajungînd în cele din urmă la aşa-zisul Cap al Cheii, undeavem din nou ocazia să prospectăm vizual atît malul opus cît şi cel de sub noi.In primul rînd căutăm să recunoaştem locurile de vizavi, Zuruşul Lungatrăgîndu-ne de la început atenţia. Se văd clar rîurile pietroase desprinse dinpereţii Zgovonilor şi cei ai Coastei Călăştur, cum se revarsă în plinulgrohotişului. Lîngă apă, Zuruşul Lung este stăvilit de Turnul Despărţitor,ridicat parcă anume aici, să-l ferească de rostogolirea în rîu.

Coasta Călaştur, văzută din acest loc, este astupată în prim-plan deTurnul Ascuţit, alături de care Coşul Hili găureşte versantul.

Mai departe vedem pereţii de deasupra crestaţi de jgheaburi şi vîlcelealternînd cu mici poliţe înierbate, toate sfîrşind în culmea boltită a DealuluiSînduleşti.

Cu aceste alcătuiri stîncoase se învecinează şi se continua pereteletriunghiular al Porumbeilor, înălţat pe treapta masivă a Padinilor, dincolo deel lăţindu-se enorma placă a Peretelui Uriaş. Deasupra tuturor, sfidînd parcă

golul, se ridică un principal punct de reper, Crucea Sînduleştilor, de la carezarea se prelungeşte cu linia platoului. Ne întoarcem privirea spre dreaptavăii, „inspectînd" profunzimile versantului pe care stăm, cercetînd colţurileşi crestele stîncoase, viroagele şi poieniţele dintre ele. Pe stînga noastră,poiana povîrnita „La Cîrlige" se lasă în prelungirea Căldării Cetăţii, desişulvegetal ascunzînd privirilor intrările la peşterile Feciorilor, Ascunsă şiModoloaie. In aval, Colţul Crăpat îşi conturează creasta îngustă şi orizontalăseparată de peretele vertical al Suurimei de un vîlcel. Pe aceasta din urmă sepoate ieşi, trecînd o strungă, la peştera Feciorilor, dar dificultateaaccesului ne face să-l recomandăm numai turiştilor foarte bine antrenaţi şialpiniştilor. De la Capul Cheii, printre tufişuri şi arbuşti, mai străbatemcîteva zeci de paşi, într-o zonă cu relief similar cîmpului ,,La Bliduri",ieşind la un pinten ce avansează ca un balcon deasupra abruptului Suurime.Acest loc poartă numele de Strana; se pare că în vechime era folosit delocuitorii din vecinătate ca spaţiu de sacrificiu al animalelor bolnave. Golulce se cască sub noi ne împiedică înaintarea, dar acest punct este propicepentru examinarea împrejurimilor Colţului Lat.

Undeva jos, aproape de apă, distingem Vîrful Puşcariu, iar alături şidincolo de el blocul pietros al Colţului Lat. Cum îl privim, prin stînga lui,curgînd la vale se află limba de grohotiş „La Cigăi", care-l separă de stîncazveltă a Colţului Crăpat. Spre versant, „Colţul Lat" este delimitat net defirul unui vîlcel, de la care se înalţă pînă în platou culmea dinţată a CresteiWolff. Pe partea grohotişului ,,La Cigăi", coasta Crestei Wolff este brăzdatăde cîteva jgheaburi şi văioage, precum: Căldarea Tulogdy şi Repezişul Caprelor.La poalele acestora, în spatele cîtorva copaci, e deschisă spre inima munteluiintrarea peşterii Homarilor, în depărtare, vederea deschiderii aval a CheilorTurzii este limitată de profilul de meterez al Turnului Inferior şi de pereteleabrupt al Vulturilor. Pe celălalt mal al Cheilor vedem din alt unghi ColţulSîndului şi Crucea Sînduleştilor, ridicate deasupra Peretelui Porumbeilor şiPeretelui Uriaş.

De pe Strană, vîrful Peretelui Uriaş ne apare ca o căciula, continuataspre culme de creste ascuţite şi jgheaburi puternic înclinate. Ceva mai îndreapta, aproape de marginea platoului, fuge înspre vale coasta înierbata aDosului Coşului.

Următorul popas al circuitului nostru pe culme este steaua de metal, binefixată în beton şi uşor de reperat. Terenul din împrejurul ei este înţesat debolovani mai mari sau mai mici. La stea regăsim marcajul părăsit în dreptulStranei şi îl urmăm, strecurîndu-ne prin încîlceatla tufelor şi boschetelorpînă ce zărim deschiderea în amfiteatru a zonei ,,La Dos". Ne apropiem demarginea larg arcuită către stînga a platoului, unde se lasă spre vale pantaînierbata a clinei „La Dos". Spre deosebire de versantul stîng însorit aproapetot timpul zilei, povîrnişul deasupra căruia am ajuns beneficiază mai puţin derazele soarelui şi, din această cauză, a fost numit „La Dos", întocmai ca la ocăldare glaciară, flancurile coastei se adună la partea inferioara, în preajmaunui grohotiş alungit în direcţia rîului. In stînga noastră, remarcam iarmuchia Crestei Wolff din spatele Colţului Lat, apoi coama teşită a acestuia şiperetele lui prăvălit la verticală pînă în Cîmpul lui Prodan. Plimbam ochiispre interiorul costişei „La Dos" observînd cu interes creştetul PereteluiVulturilor. Numele şi l-a luat, cu mulţi ani în urmă, cînd o pereche de vulturise cuibăriseră în acest loc.

Pe versantul stîng încercăm sa descoperim din nou Peretele Uriaş, care,văzut de aici, nu mai pare atît de impunător, perspectiva diminuîndu-idimensiunile. Tot vizavi, în dreptul nostru, Pereţii Pripoanelor îşi dezvăluieceva din tainele ascunse între creste, jgheaburi şi poieniţe, „cotropite" toatede tufe şi arbuşti. In adîncimile lor se ascund, inaccesibile turiştilor,

peştera descoperită de alpinişti şi botezată de ei cu numele botanistuluiErasmus luliu Nyărady şi, de asemenea, celebra Furca, înapoia Pripoanelor ieseîn evidenţă singular Turnul Galben, care ne limitează priveliştea asuprapoieniţei Alghina 2. Între aceasta din urmă şi poieniţa sora Alghina 1 seprelungeşte în sus un colţ stîn-cos, către Pereţii Alghinelor.

Călăuziţi de punctul roşu al marcajului, ne îndreptăm în direcţiaultimului loc de belvedere al versantului drept, Colţul Mischiului, de undeputem cuprinde cu privirea locul de ieşire a rîului Hăşdate din Cheile Turzii.In primul rînd, în prăpastia deschisă la picioarele noastre observăm cîtevavîlcele prăvălite în direcţia văii, izolînd între ele creste şi colţuristîncoase dominate de coloana calcaroasă a Turnului de Jos. Sub el, ca niştecontraforturi, se succed Obeliscurile, continuate în profunzime de spinareazimţată a Pereţilor cu Trepte. Privind cu atenţie creasta Pereţilor cu Trepte,distingem, cam pe la jumătatea întinderii lor, o mică degajare în care esteînfipt un catarg: este punctul cunoscut sub numele de Belvedere, destul de greuaccesibil excursioniştilor neantrenaţi.

De la înălţimea Colţului Mischiului avem posibilitatea să facem cu ochiiun tur de orizont cuprinzător. Versantul stîng se desface aproape ca unevantai, pornind de la Alghina 1 şi terminîndu-se la Cornul Cheii şi StîncăriaMuruna.

Văzut de sus, Turnul lui Borş are aspectul unei turle neînsemnate; de lael, abruptul stîncos se restrînge în înălţime spre Hornul Vulturilor, delimitatla bază de Povîrnişul „Emil Pop". Mai jos de Cornul Cheii şi sub StîncăriaMuruna se întinde pădurea Văpii, care îmbrăţişează parcă malurile pîrîuluiVapa, către campingul cabanei Cheile Turzii.

Plimbăm ochii de la cabană la fosta moară, apoi, peste apă, la păduriceade conifere şi, mai departe, spre Pădurea Mischiului. Printre copacii acesteipăduri lucesc stins, sub Colţul Mischiului, pietrele Grohotei Pădurii.

Ne întoarcem şi, apropiindu-ne de abruptul Stîncăriei Borza, avemprilejul să admirăm această bruscă întrerupere a platoului calcaros deasupraPădurii Mischiului. Peste vîrfurile pomilor şi ale pinilor zărim în adîncimesclipirile argintii unduitoare ale Hăşdatelor, cotind în loc la 90° spredreapta şi dispărînd sub poala pădurii, în zarea necuprinsă, dincoio de DealulAlb, pe suprafaţa întinsă a Podişului Pordei, privirea ne alunecă spreorizontul întrerupt de sumeţirea spre cer a blocurilor şi turnurilor de fabricădin municipiul Turda. Prin faţa caselor înghesuite din comuna Mihai Viteazuşerpuieşte rîul celebru al moţilor, Arieşul. Pe lîngă marginea StîncărieiBorza, subliniată de o lizieră subţire de tufe şi arbuşti, pornim în direcţiaUrcuşului Domol, îndrumaţi de marcaj. Descoperim curînd stîlpul indicator ce nesemnalează calea spre cabană. Pe măsură ce înaintăm, pădurea se îndeseşte, iarpoteca se transformă într-un drumeag larg în pantă, pavat cu frunze veştede.Ieşim apoi în drumul marcat cu triunghi roşu, pe care-l urmăm spre stînga. Încirca 15 minute, ajungem la podul metalic şi la cabană, cu satisfacţiaplimbării împlinite.

CABANA CHEILE TURZII - MUNICIPIUL TURDAMarcaj: cruce roşie. Timp: 2-2½ ore.

Pentru această excursie trebuie să ne alegem o zi frumoasă, cu orizontlimpede, care să permită vederii cercetarea zării pînă departe.

De la cabană ieşim în şoseaua pietruită ce duce la Turda, iar cîndaceasta se înclină urcînd panta Dealului Ascuţit o părăsim şi ne abatem înstingă în direcţia unei potecuţa vizibile. Cam pe la jumătatea urcuşului, îndreapta noastră, peste şosea se înalţă un colţ de stîncă, sprijinit parcă denişte bolovani ciudat sculptaţi, denumit Straja, în scurt timp ajungem pe un

platou larg, pietruit, loc de parcare pentru autobuze, în preajma lui întîlnimun drum de pămînt, flancat de stîlpii unei linii electrice de înaltă tensiune,drum folosit de tractoare şi căruţe pentru accesul în comuna Sănduleşti. Pe unstîlp al liniei electrice apare semnul marcajului cruce roşie. De la acesta, sedesfăşoară peste Podişul Pordeiului în direcţia municipiului Turda, întrezăritîn zare spre est - calea cenuşie de pamînt a Drumului Domnilor. In jurulnostru, cît vezi cu ochii, se întind cîmpuri arate, terenurile din stîngadrumului înciinîndu-se uşor către valea pîrîului Pordei, pîrîu care a dat şinumele podişului. Un timp, parcursul Drumului Domnilor este monoton, lungindu-se între malurile pămîntoase ale ogoarelor. Deodată, în partea dreaptă,cîmpurile arabile se curmă în-tr-o zonă intens erodată, cu văi, crovuri şirîpe, însufleţite doar de cîteva tufe de arbuşti, ce fac adăpost păsăretului detot felul. Dincolo de această zonă, în zare sclipeşte tremurînd unda Arieşului,rostogolindu-se leneşă, bucuroasă că a scăpat din strînsoarea munţilor,înaintea noastră se ridică, într-un gorgan, o proeminenţă a Podişului Pordei,Vîrful Hodiniş, cota sa de 444 de metri reprezentînd partea cea mai înaltă apodişului. Suim panta lină ce ne duce la semnalul topografic aflat în vîrfuldeluşorului, loc ideal pentru a putea face ochii roată asupra zării necuprinse,întîi, cum e firesc, ne uităm îndărăt, în direcţia cabanei de unde am plecat,prima imagine care ni se impune privirii fiind aceea a uriaşei despicături, înforma literei V, a Cheilor Turzii, dominînd întreg peisajul. De o parte şi dealta a ei se întinde culmea plată a Petreştiului, împărţită în două deimpresionantul defileu al Hăşdatelor, Dealul Mănăstirii şi Dealul Sînduleşti,străjuite unul de steaua metalica şi celălalt de Crucea Sănduleştilor. De subfaldurile de stîncă ale abruptului Dealului Mănăstirii, pădurea Mischiului seprelungeşte spre noi cu spinările împădurite ale unor dealuri, dintre careluceşte în soare turla bisericii din satul Cheia.

Alunecînd cu privirea aninată de linia platoului Dealului Mănăstirii,spre sud, acolo unde culmile dealurilor se-nghesuie în trecătoarea Arieşului,vedem ţîşnind masiv spre înalta catena muntoasă a Pietrei-Secuiului. Dincolo deea, creasta Bedeleului anunţă tălăzuirea încremenită în piatră a Apusenilor,întinşi pînă departe în profunzimea orizontului. Urmărim cu ochii apoi calea deape a Arieşului lăţindu-se în şesul de după munţi şi înconjurînd aglomerarea decase a comunei Mihai Viteazu.

Ne îndreptăm din nou atenţia către Cheile Turzii, de data aceasta însă,în direcţia Dealului Sînduleşti, în care este săpată cariera de calcar, din earelevînduni-se numai o porţiune, în spatele carierei se desluşeşte parteasuperioară a versanţilor ce îngrădesc cursul rîului Tur, alcătuind interesantaformaţiune Cheile Turenilor.

La mare distanţă, mărginind bolta, ghicim alburia desfăşurare, largvălurită, a Podişului Transilvaniei. Din vîrful Hodinişului ne răsucim în loc,întorcînd spatele Cheilor Turzii şi cuprin-zînd acum zarea răsăriteană deschisăcătre oraşul Turda, Observăm că din îngrămădeala de case, blocuri şi turle senăpustesc spre cer siluetele zvelte şi fumegînde ale coşurilor industriale,înconjurate toate de verdele abundent al vegetaţiei.

Popasul nostru la cota 445 se încheie cu această „recunoaştere"panoramică. Plecăm mai departe coborînd panta vîrfului, apucînd din nou caleaDrumului Domnilor. In scurt timp, pe partea dreaptă, tivind parca margineadrumului, apare o perdea subţire de copaci, care se sfîrşeşte lîngă ograda uneicăsuţe izolate, ascunsă sub un pîlc de arbori falnici. Din dreptul caseistinghere mai căutăm încă o data cu privirea falnica crăpătură a CheilorTurzii, în stînga ei, la o oarecare distanţă, reliefîndu-se bine conturatversantul stîng al Cheilor Turenilor. Mergem mai departe pe podişul ce pierdedin înălţime, înclinîndu-se uşor, şi, printr-o curba largă, ne apropiem de oridicatură, marcată cu un semnal metalic. Urcăm şi aceasta denivelare de teren,

pentru a privi din nou V-ul Cheilor Turzii şi înălţarea gradată spre sud, laorizont, a Pietrei Secuiului şi a Crestei Bedeleului. La cîţiva paşi maiîncolo, un drum larg de care intersectează transversal direcţia din care venim.Curînd după ce ne-am angajat pe el, întîlnim plăcuţe avertizoare ce ne anunţăcă sîntem în vecinătatea unei cariere de argilă. In faţa noastră apar deja,dintre parcele de vie, pe malul stîng al pîrîului Pordei, primele case alemunicipiului Turda. Ocolim lejer marginea carierei, lingă care se găsesc niştelacuri pline de agitaţia cîrdurilor de raţe şi gîşte. Ajunşi aici putem spunecă am intrat în Turda, deoarece, după cîtsva zeci de metri, trecem podeţul depeste pîrîul Pordei, din chiar capătul străzii Cheii. Pe această stradă neîndreptăm spre centrul oraşului, ghidaţi de cîteva marcaje vopsite pe stîlpi,garduri sau ziduri de casă. Pe sub podul de beton al şoselei, de unde mai putemîncă vedea Cheile Turzii, ieşim în strada Aroneanu. Traversăm pasajul căiiferate înguste, venite de la cariera Sănduleşti, şi cel al căii ferate normale,mergînd apoi pe strada Aroneanu pînă la intersecţia cu piaţa Ecaterina Varga.In acest loc, un stîlp metalic cu săgeată indicatoare arată drumul spre CheileTurzii: cruce roşie - peste Podişul Pordei şi cruce albastră — pe şosea, princomuna Mihai Viteazu şi satul Cheia. Aici, lîngă clădirea Şcolii generale nr.3, punctul terminus al excursiei noastre apare şi marcajul cruce roşie,călăuzitor spre Cheile Turzii.

CABANA CHEILE TURZII - COMUNA MIHAI VITEAZU - TURDAMarcaj: cruce albastră. Timp: 3—4 ore.

Chiar de la început, menţionam că această tură de drumeţie se desfăşoarăde-a lungul şoselei ce leagă cabana Cheile Turzii de municipiul Turda.

De la cabană urcăm panta Dealului Ascuţit, trecînd pe lîngă ,,Straja", şiajungem sus, pe platoul de parcare al autobuzelor. De aici o luăm spre dreaptaangajîndu-ne pe drumul ce duce spre satul Cheia. După aproximativ 1,5 kmîntîlnim şoseaua betonată a carierei de gips şi alabastru, de unde, dupăaproape un kilometru, intrăm în satul Cheia. Mergem mai departe şi curînd ieşimîn şoseaua naţională nr. 75, care leagă Turda de Cîmpeni. Ne continuăm excursialuînd-o spre stînga, de la bifurcaţia cu şoseaua spre Cheia, traversăm frumoasacomună Mihai Viteazu, îndreptîndu-ne către municipilui Turda. Cei aproape 6 kmce despart comuna Mihai Viteazu de Turda îi parcurgem urmărind drumul naţional75, pînă la pasajul denivelat al căii ferate înguste Abrud-Turda, de unde oluăm spre stînga pentru a intra în municipiul Turda. Spre dreapta, dacă o luămpe şoseaua naţională nr. 1, apoi de la intersecţia acesteia cu drumul sprecomuna Bogata trei km, vom ajunge la monumentul lui Mihai Viteazul. Şoseaua necălăuzeşte la sigur, mai ales că, din loc în loc, marcajul cruce albastră nearată că sîntem pe drumul cel bun, la parcul din piaţa Ecaterina Varga, ţintacălătoriei noastre.

CABANA CHEILE TURZII - CABANA BURUMarcaj: triunghi roşu. Timp: 4-5 ore.

Pe drumul din spatele cabanei ne îndreptăm spre clădirile fostei mori, deunde în scurt timp ajungem la malul rîului Hăşdate. Suim treptele poduluimetalic şi, de pe el, aruncăm o scurtă privire asupra impresionanţilor versanţide la intrarea în defileu. In stingă noastră se profilează cascada de piatră aPereţilor cu Trepte cu punctul de perspectivă Belvedere situat la mijlocul lor.De la catargul înfipt aici căutam cu ochii, în sus, Colţul Mischiului. De subel se lasă în vale desişul Pădurii Mischiului, care ne împiedică să vedem pantade grohotiş a Grohotei Pădurii. Pe malul celălalt, coasta plină de iarbă,tufişuri şi arboreturi a Povîrnjşului „Emil Pop" împinge parcă spre cer

dantelăria de piatră a abruptului Peretelui Marac. De undeva de jos, dinapropierea apei, se înalţă semeţ meterezul Turnului lui Borş, de la care, înadîncimea Cheilor, se înşiră zona celor doua Alghine, Turnul Galben, PereţiiPripoanelor, perspectiva închizîndu-se cu Peretele Uriaş. Din cauza distanţei,platoşa calcaroasă a Peretelui Uriaş pare insignifiantă faţă de primul plan,linia de culme luînd înălţime spre Capul Cheii.

Lînga piciorul podului de pe malul drept, observăm marcajele traseelor cestrăbat Cheile Turzii. Spre cabana Buru calea este însemnată cu triunghi roşu.

La cîţiva metri de pod urcăm pieptiş coasta (printre pini alternînd cufagi şi goruni), pe un drum puţin înclinat, plin cu frunzişul adunat din toamnăşi larg ca de căruţă.

La un moment dat, în partea dreaptă se desface o potecă perpendiculară pedrumul nostru, marcată cu punct roşu, unde este plantat un indicator cumenţiunea: spre cabana Cheile Turzii 1 km, ½ ore, spre cabana Buru 11,5 km, 4 ore. Aiciîncepe şi aşa-zisul Urcuş Domol în direcţia Culmii Mînăstirii, pentru circuitulde culme al Cheilor Turzii.

De la bifurcaţia cu Urcuşul Domol mai mergem o bucată pe sub bolta verdea copacilor, pînă cînd drumul se îngustează pronunţat rămînînd doar ca opotecă. Curma pădurea se răreşte şi ieşim în luminişul unui platou împestriţatcu flori şi înţesat cu tufişuri. Am ajuns pe vîrful Vînăta la cota 722 m.

Părăsim marcajul şi o luam în partea stîngă, atraşi de un crîmpei dezare, poposind îndată pe păşunea unei poieniţe povîrnite, în faţa căreia sedesfăşoară o privelişte atrăgătoare, în prim-plan, cocoaşele unor dealurisenghesuie una intr-alta, îngrădind abrupt albia Hăşdatelor. După un ultim botde deal, ocolit aproape-n loc de rîu, acesta iese într-o mică depresiune,curgînd repeziş către unda, scînteind în zare, a Arieşului. Dincolo deconfluenţă, satul Corneşti îşi iţeşte acoperişurile şi turla bisericii dintrecopacii ce-i năpădesc vatra. Străbătînd satul, şoseaua Turda-Cîmpeni îşi înşirăpanglica cenuşie de la un capăt la celălalt al orizontului, în spateleCorneştiului, pe un front larg pune stăpînire spinarea masivă a PietreiSecuiului, cu cele două vîrfuri ale sale separate de o şa. Deasupra lor sevăluresc pînă departe, mărginind bolta albastră, culmile Bedeleului şi aTrascăului. Acest peisaj de excepţie se scaldă-n lumina blîndă a culorilorpastelate, risipite cu generozitate peste tot, odihnind şi fermecînd ochii.

Revenim în poteca marcată şi mergem mai departe printre tufele şiarbuştii crescuţi pe platoul care începe să se încline uşor. Poteca cu pantălină ne călăuzeşte neobservată pînă sub peretele greu accesibil al CulmiiMînăstirii, evazat în dreapta noastră. De aici, marcajul se îndepărtează deabruptul stîncos spre stîngă şi în scurt timp ajungem la un punct unde lîngătriunghi roşu apare şi banda galbenă. Bifurcaţia benzii galbene spre cascadaCiucaş este mai jos, în acest loc poteca semnalată astfel dă numai un ocol. Încontinuare, înaintăm printr-o pădurice tînără pînă cînd din drumul nostru sedesface o potecuţă însemnată cu bandă galbenă. Ne angajăm pe ea şi după cîţivametri, ajungem la Izvorul Popii, ocazie bună să ne umplem bidoanele cu apă. Dela izvor, printre copăcei, regăsim drumul marcat cu triunghi roşu, ca după 10minute să pătrundem într-o poiană mlăştinoasă cu cîteva ochiuri de apă limpede.In oglinda lor se reflectă pereţii verticali ai Coastei Muntelui şi coroanelestufoase ale copacilor ce mărginesc luminişul. Cu grijă, să nu ne udăm preamult, tăiem poiana în diagonală şi ne afundăm în pădure, întîlnind dupăaproximativ cinci minute bifurcaţia benzii galbene marcată cu un jalon metalic;textul săgeţilor arată că pînă la cabana Buru mai avem 8 km, pînă la cabanaCheile Turzii 3,5 km şi spre Cerneşti prin Ciucaş, 5 km şi o oră jumătate-douăore de mers.

Itinerarul nostru continuă spre sud-vest de-a lungul unui drum larg, cade căruţa. Parcurgem un palier aproape orizontal, după care cotim în coborîre

spre stînga ghidaţi de semnul triunghi roşu vopsit vizibil pe trunchiurilearborilor. La un moment dat, în faţa noastră penumbra pădurii este risipită pecîţiva metri de culoarul unei linii electrice de înaltă tensiune. Depăşim liniaşi ne adîncim din nou în desişul verde, nu pentru mult timp. Deodatăîntrezărim, printre pomii din ce în ce mai rari, o zonă întinsă plină detufişuri. Drumeagul iese de sub poala pădurii şi se arcuieşte mult în dreapta,ocolind un umăr stîncos, trecînd după aceea prin faţa unei şei şi continuîndu-se pe la poalele altei culmi calcaroase. Locul este numit Dealul Borzeşti, oformă de relief demnă de toată atenţia, de unde putem urca pe o culme nu preaînaltă la cota 712 m. Suim pieptiş printre bolovanii scobiţi de ploaie şiînconjuraţi de smocuri ierboase. Efortul ne este răsplătit de panorama lărgităspre sud-vest, distingînd în depărtare, într-o depresiune întinsă, aglomerărilede case ale satelor Petreştii de Sus şi Borzeşti.

Întorşi în potecă ne reluăm calea, intrînd din nou în pădurea de foioase,întinsă dincolo de cocoaşa calcaroasă. De data asta marcajul de pe scoarţaarborilor este foarte rar şi estompat de intemperii, dar drumeagul necălăuzeşte la sigur prin încîlceala copacilor, peste luminişuri şi vaioage.După porţiunea de traseu în care se impune totuşi refacerea marcajului,înconjuram spre dreapta un bot de deal despădurit, alături de el curgînd, pestînga cum mergem, pîrîul Berchiş sau Borzeşti. Destul de vijelios, el îşirostogoleşte unda pe un pat de calcar perfect lustruit, întrerupt din loc înloc de mici rupturi de pantă. Poteca noastră se curmă lîngă apa Berchişului sauBorzeştiului, o ramificaţie a ei luînd-o în direcţia casei ce se observă puţinmai sus. Hămăituri furioase de cîini ne anunţă prezenţa în imediata vecinătatea unei stîni şi a unei mori în locul denumit Gura Jigăului.

Trecem pe celălalt mal al apei, din piatră în piatră, în apropierea uneicascade, avînd circa trei metri înălţime. Curînd, păşim din nou sub coroanelestufoase ale pădurii, unde poteca noastră, flancată de arbori falnici, selărgeşte la dimensiunea unui drum de căruţă. Coborîm panta uşoară şi traversămtrei pîrîiaşe ce ne intersectează calea, venite din partea dreapta. De la altreilea pîrîu începem să urmăm o coastă şi mai trecem încă două pîrîiaşe, dupăcare coborîm repeziş ieşind la malul Berchişului, acesta făcînd aici un cotstrîns în loc.

Zona arată răvăşită ca de un ciclon, copacii fiind căzuţi sau numai scoşidin rădăcini şi proptiţi de alţii. Malurile mîncate şi prăbuşite, răchitiş,crengi şi trunchiuri uscate îngrămădite peste tot ne amintesc de forţa apeidezlănţuite, încercăm să ne orientăm după cursul apei şi după marcaj, deoarecepoteca dispare1, în scurt timp, strecurîndu-ne prin acest „haos vegetal",regăsim calea larga ce ne-a călăuzit pînă aici. Suim o pantă destul deînclinată, ajungînd deasupra rîului, care clocoteşte undeva jos în vale,printre bolovani şi copaci căzuţi, aruncîndu-se spumegînd peste cascade, într-un peisaj cu adevărat sălbatic şi virgin, acela al cheilor Berchişului sauBorzeştilor. De sus, de pe marginea drumului, mai aruncăm din cînd în cînd cîteo privire la încleştarea titanică a apei cu stînca, pînă la noi răzbătîndmugetul apei înfuriate.

Şi acest tronson al itinerarului este însemnat cu triunghi roşu, însă numai exista nici o dificultate de orientare. Parcurgem în continuare o porţiuneaproape orizontală a drumului, pînă cînd zarea se luminează şi versanţii rîuluiBerchiş se restrîng, încetînd brusc aproape de cursul Arieşului. Ne aşezam peun colţ de stînca şi, de la înălţimea căii pe care am urmat-o, cercetam cuprivirea cei doi umeri masivi de piatră ce stînjenesc vărsarea Berchişului înArieş. Cu ochi de alpinişti, examinăm interesantul versant stîng, imaginîndu-nechiar un traseu la verticala peretelui. Cum însă excursia nu s-a terminat,

1 în anul 1984 drumul de vale a fost reparat iar marcajul refăcut şi îndesit.

plecăm mai departe şi coborîm coasta abruptă ce se termina în dreptul căiiferate şi a şoselei de pe malul Arieşului. Ungă pasajul C.F.R. apare şi unjalon indicator care ne ghidează pe şosea în amontele Arieşului spre vecheaconstrucţie a cabanei Buru, actualmente anexa a recentului complex Buru. Pelîngă mica clădire a cabanei, îndrumaţi de un indicator, ne angajam pe o şoseaasfaltată şi după circa 150 m prin pădure poposim în faţa complexului turisticBuru, punctul terminus al drumeţiei noastre.

Cu o arhitectonică atrăgătoare, moderna cabana se integrează perfectpeisajului şi dispune de 40 de locuri, de un restaurant şi o terasa ingeniosamenajată.

Pentru întoarcerea la cabana Cheile Turzii putem folosi acelaşi itinerarmarcat cu triunghi roşu sau putem alege varianta prin halta Moldoveneşti.Pentru aceasta ultimă opţiune, mergem de la cabana pe şoseaua asfaltată Cîmpeni- Turda, însoţită pe stîngă de calea ferată îngusta, pînă în dreptul halteiMoldoveneşti. De aici părăsim şoseaua şi o luăm pe terasamentul căii ferate cene scoate la podul metalic al drumului de fier, peste Arieş. Lăsăm podul îndreapta şi coborîm taluzul rambleului, ieşind pe un şes întins, de unde nedirijam către o linie electrică de înaltă tensiune, pe unul din stîlpii săiapărînd primul marcaj — triunghi galben. Din acest loc este foarte uşor să neorientăm, deoarece înaintea noastră, dintre două spinări de dealuri, se vedesclipind apa Hăşdatelor. Tot terenul dimprejurul nostru este plin de pietrişulşi nisipul albiei minore a Hăşdatelor, excavat pretutindeni şi folosit cabalast. Plecăm în direcţia pădurii din faţă, peste care se avîntă liniaelectrică şi apoi, pe lîngă liziera acesteia, întîlnim curînd culoarul rîului.Mergem pe malul drept în susul apei, printr-un sector destul de accidentat,pînă dăm de un mic pîrîiaş, Valea Arineilor, cu un stîlp indicator înapropiere. Săgeata lui ne arată drumul spre cabana Cheile Turzii prin triunghigalben şi spre izvorul Popii — bandă galbenă. Dacă dorim putem vizita şicascada Ciucaş aflată în apropiere, dacă nu, urmărind triunghiul galben, putemieşi la cabana Cheile Turzii.

CABANA CHEILE TURZII - IZVORUL POPII -CASCADA CIUCAŞMarcaj: bandă galbenă Timp: 2-3 ore

Ţelul acestei excursii este vizitarea celei mai mari cascade de pe cursulrîului Hăşdate, cascada Ciucaş. Traseul îl facem urmărind la început triunghiulroşu1 şi apoi marcajul bandă galbenă.

Plecăm de la podul metalic, tot în stîngă, şi străbatem PădureaMischiului trecînd pe lingă bifurcaţia cu punctul roşu. Sosim în cele din urmăîn luminişul din care am admirat panorama regiunilor înconjurătoare în drumeţiala cabana Buru. In funcţie de timpul pe care-l avem la dispoziţie, mai putemzăbovi încă o dată în acest interesant punct de belvedere.

Pornim mai departe, poteca călăuzindu-ne printre tufanurile crescute înplaiurile smălţuite cu flori printre care se agită şi zumzăie gîzele. După oporţiune plată, terenul capătă o pantă uşoară şi o coborîre lină. Conduşi desemnele triunghiului roşu, ne apropiem încet de pereţii povîrniţi ai CulmiiMînăstirii. O curbă spre stînga a potecii ne îndepărtează însă de ei, ca dupăpuţin timp să întîlnim primul semn bandă galbenă. Marcajul ne scoate curînd,printr-o pădurice, la Izvorul Popii. De aici, în cîteva minute, dăm pestepoiana mlăştinoasă, supravegheată de la înălţime de parapetul stîncos alCoastei Muntelui. Traversăm luminişul mustind de apă şi pătrundem în pădure,găsind marcajul banda galbenă, vopsit pe copaci, precum şi un jalon indicatorcu săgeţi. De data aceasta, marcajul se desprinde de triunghiul roşu, cotind în

1 Marcajul a fost refăcut în 1985, banda galbena începînd de la cabanxx

stînga spre sud-est. Ne luăm după el şi coborîm panta repede a versantuluicăutînd cu ochii tot timpul semnul benzii galbene.

In dreapta apare la un moment dat o văioagă numită Valea Arineilor înapropierea căreia se înşiră şi poteca noastră. Mai jos, versanţii ce mărginescvîlcelul se strîng îngustînd cursul ei şi obligîndu-ne, din cauza povîrniriimalurilor, să intrăm chiar pe firul accidentat al văii. Cu grijă, păşim pestenişte plăci lustruite de apă şi, după aceea, revenim pe versantul stîng,îndreptîndu-ne către zona mai largă de vărsare în rîul Hăşdate. Curînd întîlnimstîlpul indicator, care ne arată calea spre cabana Cheile Turzii, prin triunghigalben, şi către Izvorul Popii, de unde tocmai am venit, pe bandă galbenă. Totde aici avem posibilitatea să mergem în satul Cerneşti, dacă urmăm triunghiulgalben în direcţia confluenţei Hăşdatelor cu rîul Arieş.

De la jalonul metalic indicator, ocolim un bot de deal şi, pe maluldrept, o luam în susul apei. Accesul este destul de accidentat şi trebuie săferim mereu bolovanii şi arbuştii prăvăliţi de-a curmezişul, dar dificultateaparcurgerii acestui tronson ne este răsplătită de priveliştea cascadei Ciucaş.În acest loc, valea Hăşdatelor este îngrădită de doi umeri stîncoşi şi silităsă se prăbuşească în jos, aproximativ cinci metri, peste doua trepte de stîncă.Primul prag de piatră sfîrşeşte într-o porţiune dreaptă, apa liniştindu-sepuţin, ca apoi sa se arunce peste înălţimea celei de a doua trepte năruităvertical, depăşind în acest fel ruptura de pantă, spumegînd şi mugind, în faţacascadei valea se deschide larg, învolburarea lichidă domolindu-şi treptatfuria, curgînd repede spre înfrăţirea cu Arieşul. Căderea apei la cascadaCiucaş nu măsoară decît, cum am mai spus, circa cinci metri: ca fenomengeomorfologic, însă merită să fie văzută, înscriindu-se în cadrul reliefuluimodelat de apa Hăşdatelor. Ca să revenim la cabana Cheile Turzii putem folosi,în afara benzii galbene, şi traseul marcajului triunghi galben, care de altfelva fi descris la excursia cabana Ciucaş - sat Corneşti.

CABANA CHEILE TURZII - CASCADA CIUCAŞ - SAT CORNEŞTIMarcaj: triunghi galben Timp: 3-4 ore

O altă posibilitate de a vizita cascada Ciucaş este de a urma traseulmarcat cu triunghi galben. De la cabana Cheile Turzii coborîm mica pantă şiieşim în şoseaua ce duce la Turda. Mergem pe ea, spre dreapta, cîteva zeci depaşi, apoi, în dreptul livezii, o părăsim şi trecem prin aceasta în direcţiarîului Hăşdate, unde se află o moară. Aici traversăm apa pe o punte improvizatădintr-o bîrnă şi începem urcuşul către liziera pădurii Mischiului unde întîlnimun jalon indicator pe care scrie următoarele: Spre stînga comuna Corneşti prinCiucaş: 9,5 km — 3-3l/2 ore; spre dreapta cabana Buru — 73 km; spre dreapta satCorneşti prin Izvorul Popii — 12 km; spre Culmea Mînăstirii - 2 ore.

La puntea din bîrnă (putem ajunge şi prin faţa morii de la intrarea înChei, trecînd podul metalic. După pod, urmăm malul drept al văii în aval şi, pelîngă pădure, sosim la podeţ. Din acest loc, plecăm în sus pe panta nu foarteabruptă a versantului pînă într-o poiană largă, mărginită la partea superioarăde copaci. Pe unul dintre arbori apare vopsit semnul triunghi galben.

Mergem pe sub poala pădurii, atenţi să descoperim marcajul, care necălăuzeşte în coborîre uşoară spre interiorul desişului. În scurt timp, o valede torent ne barează drumul, obligîndu-ne să luăm coasta pieptiş în căutareaunui loc de trecere. O potecuţă bătătorită ne conduce la sigur şi nereîntoarcem pe malul văioagei.

Traversăm pîrîul Feredeului, urcăm lin prin pădurea ce acoperă coastacrestei Vînăta şi, ocolind acest vîrf spre sud, ajungem în valea pîrîulLupului. După ce traversăm acest pîrîiaş - ieşim spre dreapta pe o creastăgolaşă numită Ciuma Goală, străbătută de numeroase ravene. Un stîlp indicator

ne indică să ne întoarcem cu 90° spre dreapta (sud-vest) pînă la pîrîul Fîntînalui Aron, pe care, după traversare, îl urmărim în jos pe malul lui drept pînăieşim din pădure. Depăşim o coastă golaşă pîna la un vîlcel sec, intrînd iar înpădure şi ocolind piciorul Vîrfului Piculeţ. În cele din urmă, ajungem lapartea superioară a unui horn destul de abrupt, flancat pe stînga de undeluşor. Suim panta lui şi ieşim, după circa şapte metri, pe vîrf, loc idealpentru o prospectare vizuală a împrejurimilor. Şi avem ce vedea. Jos, în faţanoastră, se zbuciuma rîul Hăşdate prins în chinga stîncoasă a dealului şi silitsă ocolească strîns pintenii ce-l stînjenesc în alunecare. Un ultim obstacol,cascada Ciucaş, din care nu vedem decît o parte, obligă apa să se arunce pesteruptura de pantă în jos. De aici, de sus, observăm cum, dincolo de cascadă,versanţii apei se trag în lături, făcînd loc Haşdatelor să se liniştească lalarg şi să lunece molcom spre Arieş.

Părăsim vîrful deluşorului şi ne angajăm pe horn, coborînd, cu băgare deseama, sprijinindu-ne cînd de cîte un pomişor, cînd de pereţii înguşti. Lapartea inferioară, hornul se deschide spre malul pîrîului Valea Arineilor cevine din dreapta, cu malurile marcate cu bandă galbenă. Imediat ce ieşim dinhorn găsim şi jalonul cu doua săgeţi indicatoare, una cu bandă galbenă, însusul pîrîului către cabana Cheile Turzii prin Izvorul Popii, iar cealaltă cutriunghi galben spre satul Corneşti şi cabana Cheile Turzii. De la stîlpul demarcaj, pe malul drept al rîului Hăşdate, ne orientăm în direcţia cascadeiCiucaş.

Revenim la stîlpul indicator metalic şi ne continuăm itinerarul călăuziţide marcajul triunghi galben, pînă la ieşirea rîului dintre dealuri, înainteanoastră vedem întinzîndu-se un vast cîmp de balast, întretăiat în dreapta de olinie electrica de înaltă tensiune. Ne dirijăm spre ea şi, la primul pilon,regăsim marcajul. Tot pe partea dreaptă zărim deja podul metalic al căii ferateînguste Turda-Cîmpeni, ce traversează Arieşul. Plecăm de la stîlpul electric,ghidîndu-ne după arcul podului, şi, cînd am ajuns la el, urcăm rambleul şi neangajăm pe el. Calea ferată îngustă trece prin satul Corneşti, dar noi, dacădorim, înainte de a sosi în sat, ne abatem în direcţia şoselei asfaltateCîmpeni-Turda, pentru a ajunge astfel în centrul Corneştiului. Aici, în centrulsatului, se găseşte jalonul de origine al traseului triunghi galben şi a altordouă trasee interesante: bandă albastră spre cabana Buru şi, pe creastaDealului Sas, la Colţul Corbului şi Gura Jigăului; bandă roşie care, după 14km, ne conduce pe creasta impunătoare a Pietrei Secuiului, cota 1128 m, trecîndprin comuna Moldoveneşti, dealul Flueriştea, pădurea Pietroasa şi Valea Irimie.

Pentru a reveni la cabană putem să refacem în sens invers traseul marcatcu triunghi galben, dar este mai bine să înaintăm încă trei kilometri, pînă labifurcaţia cu şoseaua care merge la cariera de gips Cheia şi satul Cheia. Deaici se ajunge foarte uşor la cabana Cheile Turzii.

CABANA CHEILE TURZII - CHEILE TURENILORMarcaj: triunghi albastru. Timp: 4 ore

In zona Cheilor Turzii, un fenomen carstic ce se înscrie ca obiectivvrednic de interes şi de vizitat, inedit prin sălbăticia şi frumuseţea sa, estesectorul de chei al rîului Tur sau, pe scurt, Cheile Turenilor.

Traseul acestei drumeţii este marcat cu triunghi albastru şi bandăalbastră, semne pe care le urmam chiar din faţa cabanei Cheile Turzii. Dupăcamping ne afundăm în păduricea Văpii, traversăm o surpătură destul de adîncă,cam de doi-trei metri, şi, pe valea unui torent, ieşim într-un drum de căruţă.Păduricea începe să se rărească şi, curînd, lăsăm în urmă şi ultimii copaci,înaintînd mai departe tot pe drumul larg de pamînt. Pe costişa dealului, dincare răsar ici şi colo bolovani şi plăci calcaroase, ne îndreptăm spre o linie

electrică de înaltă tensiune, aflată pe culme. Ajunşi sus, lîngă un stîlp alliniei electrice, care aici coteşte în direcţia comunei Sănduleşti, o luăm de-adreptul peste platoul Dealului Sănduleşti. Întrucît marcajul în zona aceastaeste rar, ne folosim în ghidarea noastră de urmele lăsate de roţile căruţelorce străbat podişul. Undeva în stînga, la distanţă de drumul nostru, se înalţă,singuratice, cîteva cumpene de fîntînă, aflate la izvoarele pîrîului Văpii.

Orientarea în acest teren plat nu este dificilă, dar se simte nevoia decîteva jaloane indicatoare. O bună bucată de vreme mergem prin păşuneapodişului ca o blană „scrijelită" de şanţurile paralele ale roţilor de căruţă.Deodată, în faţa noastră, pe o ridicătură, vedem un semnal topografic învecinătatea unei căsuţe. Din acest loc se desparte marcajul triunghi albastru(spre Cheile Turenilor) de marcajul banda albastră (spre comuna Tureni), pecare ne vom întoarce după vizitarea Cheilor.

Fără să părăsim semnul triunghi albastru, ne abatem în vale, în direcţiaşoselei pietruite ce duce la cariera Sănduleşti. In spatele nostru, înserpentine strînse, se încolăceşte calea ferată îngustă, suind la staţia deconcasare a carierei. Dincolo de ea, ascunsă parţial vederii de o culme,distingem comuna Sănduleşti şi, mai departe, în zare, alungit pe drumul Turda-Cluj, vedem satul Copăceni.

Coborîm o mică pantă accidentată şi, în scurt timp, intrăm pe caleapietruită, albită de praful calcaros, pe care circulă basculante uriaşe spre şidinspre carieră. In dreptul unor blocuri tip ce aparţin de complexul industrialSănduleşti părăsim drumul carierei şi traversăm linia ferată îngustă. Trecemprintre două blocuri în direcţia şoselei asfaltate Turda - Petreştii de Jos dinapropiere şi, peste ea, ne îndreptăm către o linie electrica de înaltă tensiunepe ai cărei stîlpi a fost vopsit semnul triunghi albastru. Urmărind marcajul,depăşim staţia de concasare a carierei, după aceea, dirijîndu-ne după stîlpiielectrici, ne îndreptăm spre Cheile Turenilor.

Încet, încet, pe măsură ce ne apropiem, se profilează, din ce în ce maiclar, versantul stîng al Cheilor cu malul mîncat de o cariera. Străbatem încontinuare o pădurice subţire, prelungire a pădurii ce îmbracă versantul dreptal rîului Tur, pînă la locul unde linia electrică coboară-n adîncimea CheilorTurenilor, printr-un culoar tăiat în vegetaţie. In sfîrsit, obiectivulexcursiei noastre a fost atins; Cheile Turenilor, chiar văzute de sus, parfoarte impresionante.

Săpate în aceleaşi calcare mezozoice ca şi Cheile Turzii, CheileTurenilor nu beneficiază de acelaşi aflux de turişti, deoarece sînt greuaccesibile din cauza lipsei amenajărilor turistice.

O plimbare prin Cheile Turenilor ridică o serie de probleme turiştilorneantrenaţi, absenţa potecii şi a podeţelor, trecerea de pe un mal pe celălaltpe pietre sau chiar prin apa, abordarea pantelor înclinate ale malurilor, cupuţine puncte de sprijin, îngreunează parcursul defileului. Cei ce se încumeta,totuşi, pot coborî în interiorul Cheilor, la deschiderea aval a lor, peculoarul liniei de înaltă tensiune, dar care e plin de un hăţaş de ierburi şitufişuri. O cale mai uşoara este la cîţiva metri dincolo de linia electrică,într-un loc unde marginea versantului se arcuieşte larg, aici apărînd şi opoteca ce coboară în zigzag către staţia de pompare din capătul aval alCheilor. La staţia de pompare rîul Tur poate fi trecut pe o punte de lemn de lacare, în amonte, apa face o curba de aproape 90°. În stîngă şi în dreaptanoastră, pe marginea unui mare amfiteatru, vedem ridicîndu-se abrupt versanţiiCheilor, eroziunea dîndu-le un aspect foarte variat de turnuri, creste,jgheaburi, ferestruici. Şi aici, la fel ca în Cheile Turzii, localnicii au datnume pitoreşti formelor de relief, asemuindu-le cu imagini din viaţa de toatezilele. Astfel, în malul stîng, aproape de ieşirea din Chei, unei stîncirotunde i-au zis Rotogolul sau Tunsul; de asemenea, pe malul drept - unei

formaţiuni i-au spus Popa Ţiganilor; tot pe versantul stîng, lîngă un stîlpcalcaros, apar doua orificii mici botezate Cerceii Doamnei.

Coborînd şi urcînd malurile Cheilor, sărind din piatră-n piatră sauluînd-o de-a dreptul prin apă, avem prilejul să privim stînci prăpăstuite,pereţi crăpaţi şi vîlcele repezi. Curînd, valea se lărgeşte, în stînga noastră,din versantul drept, năvălind în rîul Tur pîrîul mic al Ghicinghii. Amonte deconfluenţa cu el, Cheile se-ngustează din nou şi, peste nişte placi lustruitedin malul stînq, trecem pe deasupra unei cascade de circa doi metri. In aceastăzonă, puţin mai jos, în versantul drept, se deschide intrarea în peşteraFeciorilor, despre care se spune, ca, de mult, aici, se ascundeau băieţiitineri de teama celor ce veneau să-i recruteze în armata imperială austriacă...

Mai departe de cascadă, în susul apei, observăm la o oarecare înălţime,în peretele stîng, gura peşterii Zînelor. Imediat după un cot al rîului Tur,versantul drept se ridică maiestuos cu un perete aproape vertical numit detureneni Colţul Cîinilor, iar în versantul stîng se desfăşoară, pe douaorizonturi, o mare carieră de gips şi alabastru. Sub excavaţiile acesteicariere, pe cursul rîului, se găseşte Bolboana Fetelor, ultimul punct deinteres din cuprinsul Cheilor Turenilor. Urmăm în continuare rîul Tur pînă la omoara, apoi, peste un podeţ, prindem drumul către comuna Tureni. Călăuziţi deindicatoare ajungem în centrul comunei la Complexul cooperaţiei de consum.

COMUNA TURENI - DEALUL SĂNDULEŞTI - CABANA CHEILE TURZIIMarcaj: bandă albastră Timp: 3½-4 ore

După oboseala cauzată de parcurgerea Cheilor Turenilor, cel mai lejerdrum de întors la cabana Cheile Turzii este cel peste Dealul Sănduleşti, marcatcu banda albastră.

De la clădirea cooperativei de consum ne ghidăm după indicatorul cusăgeata îndreptat spre dreapta şi trecem prin faţa bisericii romano-catolice.Aici, alt marcaj ne orientează către ieşirea din comună. La marginea Turenilor,în stînga, se reliefează deja Cheile Turenilor, cu imaginea gălbuie a cariereide gips, iar înaintea noastră remarcăm uşor treptele excavaţiilor din carieraSanduleşti.

Ne angajăm pe drumul pietruit mărginit de stîlpi de telefon, intersectatla un moment dat de o linie electrica de înaltă tensiune. Curînd după aceeaieşim în şoseaua asfaltata Turda - Petreştii de Jos în dreptul unei staţii dereparaţii. Traversăm şoseaua şi, perpendicular pe ea, începem să urcăm coastadinaintea noastră pe un adevărat covor de iarbă străpuns din loc în loc debolovani, în scurt timp, circa 10 minute, intrăm pe un platou puţin înclinat cese întinde pînă departe. Sosiţi sus, ne întoarcem cu privirile în direcţiacomunei Tureni, cuprinzînd un larg orizont.

In spatele Turenilor, spre nord, zarea este denivelata de ascuţişulacoperişurilor satului Ceanu Mic. Rotim ochii şi, în partea stîngă, pe linia deorizont descoperim în depărtare aglomerările domestice ale satelor Miceşti şiDeleni. Din locul nostru de observaţie, partea superioară a versanţilor CheilorTurenilor ne apar, estompaţi de distanţă, ca o rîpă fără importanţă.

Plecăm în continuare pe urmele unor făgaşe de căruţă, venite din stîngaşi îndreptîndu-se către cariera Sanduleşti. Pretutindeni sînt risipite micifragmente de rocă provenite din carieră.

Prin spatele carierei mai parcurgem o bună bucată de drum, ajungînd încele din urmă la bifurcaţia cu triunghiul albastru în apropierea semnaluluitopografic, menţionat la plimbarea spre Cheile Turenilor. De aici reluăm caleamonotonă peste culmea Dealului Sănduleşti, care ne va scoate la cabana CheileTurzii. Doar creasta Dealului Sănduleşti din dreapta noastră mai întrerupeuniformitatea peisajului. De la fîntînile cu cumpănă coborîm panta lină a

dealului, descoperind peste puţin timp Stîncăria Murunei şi Cornului Cheii, depe versantul stîng al Cheilor Turzii. Pe acelaşi drum marcat şi cu triunghialbastru ne întoarcem prin pădurea Văpii la cabană.

CABANA CHEILE TURZII - COMPLEXUL TURISTIC BĂIŞOARAMarcaj: cruce roşie Timp: 10-12 ore

Una dintre cele mai lungi ture de drumeţie cu plecarea de la cabanaCheile Turzii este cea spre Complexul turistic Băişoara. Pentru această etapătrebuie să ne pregătim mai serios, întrucît acoperirea distanţei se efectueazăpe durata unei zile-lumină, urmînd ca abia a doua zi să ne întoarcem la cabanaCheile Turzii. Se impune, aşadar, să ne luăm cortul, sacul de dormit, inclusivcele necesare unui drum lung şi unei eventuale înrăutăţiri a vremii.

Cum s-a luminat de ziuă ne luăm rucsacii, pregătiţi de seara, şi plecamde la cabană, angajîndu-ne pe calea ce duce spre intrarea în Cheile Turzii. Dedata aceasta străbatem defileul tăiat de Hăşdate mai repede decît de obicei,fără a scăpa spectacolul trezirii naturii la o nouă zi. După ce ieşim dinCheile Turzii şi trecem de ruinele morilor de sus, ne orientăm în continuaredupă cursul rîului Hăşdate, ghidaţi şi de marcajul cruce roşie. Aproape decapătul răsăritean al comunei Petreştii de Jos intrăm pe şoseaua care vine dela Turda. Remarcăm imediat semnele marcajelor cruce roşie şi bandă roşie,primul fiind cel care ne va călăuzi la Complexul turistic Băişoara, iar cel de-al doilea - spre cabana Făget, din apropierea municipiului Cluj-Napoca.

Ne angajăm pe drumul ce traversează comuna Petreştii de Jos, depăşimbifurcaţia cu şoseaua spre Deleni, loc unde cele două marcaje, cruce roşie şibandă roşie, se despart şi ieşim din comună prin partea vestică a ei.

După circa 1 km spre stingă, dirijaţi de semnul cruce roşie, ne îndreptămspre comuna Iară, pe drumeagul comunal ce trece prin satul Livada. De aicimergem mai departe, suim spinarea largă a Dealului Agriş şi în curînd ajungemîn cătunul Valea Agrişului.

Ţinuturile străbătute sînt de un pitoresc deosebit: coline domoalealternînd cu terenuri arabile şi păşuni înconjurate de mici petice de pădure,printre care casele răzleţe îşi iţesc acoperişurile povirnite. Din cătunulValea Agrişului plecăm mai departe şi după aproximativ 6 km ajungem în comunaIară. Aici putem profita de ocazie pentru a vizita interesantele bisericiconstruite în întregime din lemn. De altfel, această zonă încărcată de vestigiiistorice, cum ar fi, de exemplu, cetatea Iară din imediata vecinătate acomunei, şi în care ecoul evenimentelor petrecute demult nu s-a stins, se poatezăbovi mult timp. Cum pe noi ne aşteaptă cale lunga, ne continuăm traseul încă5 km pînă în comuna Băişoara, localitate al cărei nume provine, se crede, de laocupaţia de bază a localnicilor, mineritul, sau, cum îi spun oamenii deaici, ,,băieşitul". Nici în localitatea Băişoara nu întîrziem prea mult,întrucît timpul şi distanţa ne presează sa continuăm drumul. Părăsim comuna peo şosea ce însoţeşte pîrîul Ierţa, un afluent al rîului Iara. Cei 10 km care nedespart de următorul loc de popas, satul Muntele Baişorii, îi parcurgem prindefileul îngust al văii Ierţa, mai ales pe versantul stîng al acesteia.După satul Muntele Baişorii, la confluenţa a două piraie - izvoare ale văiiIerta - părăsim atît drumul vechi rarosabil ce urcă spre dreapta, cît şişoseaua asfaltată ce face un ocol spre stînga, ieşind pe culmea ce separă valealerţei de valea Vadului (Ocolişel) şi urca prin cătunul Vîceşti spre cabană.Poteca noastră însă, marcată cu cruce roşie, urcă pieptiş (după 50 metri de lapod) pe botul de deal dintre cele doua izvoare amintite mai sus, trecîndprintre casele cătunului Gera. Cînd ajungem sus, în cumpăna apelor, lăsămprivirea să alerge slobodă, iscodind depărtările, „călărind" dealurile şiafundîndu-se în văi şi văioage. Undeva spre nord-est, sub cocoaşa Muntelui

Buscat, descoperim, mititele, ca de jucărie, clădirile Complexului turisticBăişoara. Împrejurul nostru, deschise generos, privelişti de o neasemuităfrumuseţe ne răsplătesc, din plin, oboseala drumului bătut pînă aici.

Pornim mai departe îndemnaţi de apropierea cabanei şi de speranţa uneiodihne binemeritate, poposind, după o oră şi jumătate de la părăsirea şoseleiasfaltate, la Complexul turistic Băişoara.

Aflat la o altitudine de 1385 m, complexul este flancat de o pădure deconifere, în vecinătate se găsesc cîteva pîrtii de schi, dintre care una esteluminată noaptea, precum şi trei instalaţii de teleschi. De pe terasamodernului hotel alpin, desluşim în adîncimea orizontului, spre sud, coamacalcaroasă a masivului Bedeleu, ca o prispă enormă, şi dincolo de ea — colţiimuntelui Scărişoara — Belioara, numită de localnici şi Scăriţa, în cuprinsulcăruia este adăpostită rezervaţia botanică cu acelaşi nume.

Din faţa vechii cabane, în dimineţile cu zarea limpede şi liniştită, sepot vedea piscurile Făgăraşilor, mai ales cînd sînt argintate cu zăpadă.

Turiştilor care vor să stea mai mult aici, zona le oferă, pe timp de varămai ales, posibilitatea de a cutreiera, pe trasee marcate, meleaguri de odeosebită frumuseţe ca: Muntele Buscat, Muntele Mare, Pietrele Mărunte, cabanaMuntele Filii de pe rîul Huza şi, bineînţeles, rezervaţia naturală amintită maisus: Scărişoara — Belioara.

Noi ne vom întoarce însă a doua zi la cabana Cheile Turzii, iar pentruaceasta avem de ales între traseul pe care am venit şi şoseaua care duce laBăişoara, Iara, Buru, de unde, pe drumul ştiut, vom ajunge la cabană.

CABANA CHEILE TURZII - PETREŞTII DE JOS - DELENI - CABANA FAGETMarcaj: bandă roşie Timp: 10 ore

Acest traseu turistic, cu plecare de la cabana Cheile Turzii, este aldoilea ca lungime şi timp de mers, dintre cele propuse pentru drumeţiile înîmprejurimile Cheilor Turzii.

Ca şi la excursia spre Muntele Băişoara, plecam dis-de-dimineaţa,străbătînd repede Cheile Turzii, după care ne îndreptăm spre comuna Petreştiide Jos.

Cînd ajungem la bifurcaţia marcajelor cruce roşie cu bandă roşie, lăsămîn stîngă semnul cruce roşie ce duce la Muntele Băişoara şi o luam pe marcajulbanda roşie, înşirat de-a lungul şoselei către localitatea Deleni.

Traversăm satul Deleni, apoi, pe drumeagul ce face legătura cu comunaMiceşti, trecem prin apropierea vîrfului Priporul. La ieşirea din Miceşti nedirijăm în dreapta şi prindem o potecă, ce suie o coastă de deal. Străbatem, încontinuare, o regiune deosebit de pitorească şi, după ce traversăm o pădure destejar, sosim, după 8 km făcuţi din Miceşti, în satul Casele Miceşti. De aicivedem, spre răsărit, casele locuitorilor din comuna Feleacu. Părăsim cătunulCasele Miceşti, coborînd o pantă, nu foarte abruptă. Urmărind mai departemarcajul banda roşie, trecem de poteca ce duce la Fîntîna lui Bilaşcu şi carerămîne în stînga, apoi, tot în coborîre, ajungem la complexul turistic Făget.Cei care doresc mai pot parcurge şi cei 6 km care-i despart de municipiul Cluj-Napoca, intrînd în oraş prin cartierul Mănăştur.

ÎNCEPUTURILE ALPINISMULUI ÎN CHEILE TURZII

După prezentarea principatelor trasee de excursii în Cheile Turzii şi înîmprejurimi, partea a doua a cărţii noastre este consacrată traseelor decaţarare. Înainte de a face descrierea lor, vom puncta cîteva momente din

evoluţia alpinismului în aceste locuri.Primii paşi au fost cei ai membrilor Societăţii Carpatine din

Transilvania, societate înfiinţată în Cluj la data de 11 ianuarie 1891. Dinanul 1945 activitatea alpină a continuat în cadrul Societăţii CarpatineArdelene Populare. Un avînt deosebit l-a cunoscut alpinismul însă o data cuînfiinţarea cluburilor Metalul, Ştiinţa, Progresul şi Voinţa.

Căţărarea propriu-zisă a debutat prin activitatea echipei alcătuită dinRotaridesz Ştefan şi Bagameri Adalbert, pasionaţi cercetători ai peşterilor,care au vizitat în Cheile Turzii cîteva grote situate la altitudine. Au urmatalţi tineri, care, însuşindu-şi tehnica de caţarare din manuale vechi, auînceput să privească pereţii Cheilor cu gîndul să-i cucerească. Paralel cuprezenţa pe teren, s-au ţinut şi prelegeri despre tehnica de caţarare. Laprimele ieşiri s-au folosit funii obişnuite din cînepa şi pitoane forjate dinbuloane de cale ferata. Aşa s-a ajuns la primele încercări timide. In anul 1949echipa alcătuită din Andrei Moldovan şi Kovács Francisc au intrat în GrotaSanşil, folosind o creastă laterală. Cîteva pitoane bătute atunci se mai văd şiastăzi. Traseul a fost repitonat mai tîrziu. In anul 1951 Lorincz Nicolae, PuiuMoldovan şi Andrei Moldovan au pitonat Grota lui Hili, traseu parcurs cuplăcere şi azi. Aceste ture marchează de fapt începuturile căţărării în CheileTurzii.

La 1 iunie 1951 s-a deschis aici o şcoală de alpinism organizată deConfederaţia Generală a Muncii, la care au participat printre alţii şialpiniştii autodidacţi din Cluj. Dintre ei, menţionăm pe Lorincz Nicolae, carea ajuns să fie principalul deschizător de noi trasee, instructor şi animator almişcării alpine din zonă.

După închiderea şcolii, prima tură pitonată pe baza noilor cunoştinţe afost traseul Sanşîl. Apoi ,,zestrea" de trasee a Cheilor Turzii a crescutneîncetat ajungînd astăzi la peste 50.

In anul 1972 a luat fiinţă secţia de alpinism a clubului sportivUniversitatea Cluj-Napoca. Aceasta secţie a fost condusă timp de 12 ani decîţiva inimoşi, care au educat în spiritul muntelui, al dragostei şirespectului faţă de natură sute de tineri, dintre care unii sînt astăzicăţărători şi salvamontişti de frunte. „Stadionul" lor a fost bineînţeles totzona Cheilor Turzii, unde se antrenau pentru marii pereţi din Bu-cegi, PiatraCraiului, Cheile Bicazului etc. Tot în anul 1972, Szalma Mihai, Bodea Gligor şiMoravek Vasile au înfiinţat în cadrul asociaţiei sportive Turdeana o secţie dealpinism care a realizat cîteva premiere în Cheile Turzii, Cheile Turenilor şiCheile Poienii.

În prezent, există în judeţul Cluj trei asociaţii sportive cu secţii dealpinism: Metalul şi Voinţa Cluj-Napoca şi Turdeana Turda. Paralel cu aceastăactivitate, în anul 1951 s-a înfiinţat Comisia de Turism şi Alpinism de pelîngă U.C.F.S. Turda avînd ca prim preşedinte pe Szánto Eugen, urmat, începîndcu anul 1964, de Molnăr Ludovic. În toţi aceşti ani, cei doi s-au ocupat cudăruire de dezvoltarea turismului şi a orientării turistice în zona CheilorTurzii. Nu putem încheia aceste pagini fără a aminti de performanţa deosebită alui Adrian Moldovan, cel care în ziua de 8 mai 1983 a parcurs patru trasee degradul 5: traseul Peretele Colţului Crăpat (5A), traseul Peretele Suurime (5A)şi traseul Vigh Tibor (5B), alternativ cu Adrian Corobeanu, şi traseul TurnulAscuţit (5A), alternativ cu Adrian Chifa.

CĂŢĂRARE

La începutul acestui capitol, unde sînt descrise turele de căţărare,

dorim să lămurim cititorului cîteva aspecte, care să-i faciliteze parcurgereatextului şi studierea schiţelor, pentru ca, mai tîrziu, cînd va escalada acestetrasee să nu mai întîmpine dificultăţi deosebite.

În cartea noastră prezentăm pe larg 41 de trasee alpine (descriere şischiţe); pentru 39 din ele datele sînt culese de autori, direct, în timpulascensiunilor. Pentru prezentarea traseelor ,,Solidarităţii" şi „Furnicilor",menţionăm că am beneficiat de amănunte furnizate de Silvius lorga şi BodeaGligor. La capitolul ALTE TRASEE, am înfăţişat sumar cîteva ture puţinfrecventate; tot aici apare şi traseul Turnul Galben, pitonat de curînd.

Descrierea turelor alpine am făcut-o pe lungimi de coardă, pe schiţeapărînd cîţi metri măsoară, gradul lor de dificultate şi pasajele de căţărareartificială. În „cartuşul" schiţelor de traseu, am notat şi materialelenecesare escaladei, fără a specifica timpul trebuincios parcurgerii acestora,întrucît el poate varia în funcţie de antrenamentul, coeziunea şi numărul demembri ai echipei.

Examinînd schiţele turelor propuse, fiecare alpinist îşi va putea face opărere privind numărul de ore necesare pentru a termina traseul. La stabilireaacestui timp este bine să se ţină seama şi de faptul că exista pasaje cu gradde dificultate mai mare decît gradul de ansamblu al traseului.

Un accent deosebit am pus, de asemenea, pe prezentarea căii de înapoierela cabană, în Cheile Turzii fiind cîteva locuri (Pereţii Pripoanelor, ColţulCrăpat, Colţul Rotunjit etc.) de unde potecile de întoarcere sau pitoanele derapel sînt mai greu de găsit. Din această cauză, recomandăm celor mai puţinfamiliarizaţi cu zona să ţină seama de acest lucru şi, bineînţeles, să studiezeschiţa pe care sînt trecute locurile de acces la baza traseelor, coroborată cutextul de la plimbarea prin interiorul Cheilor.

TRASEE DE CĂŢĂRARE

1. TRASEUL HORNUL MARAC (4A)Pentru a ajunge la baza traseului, părăsim poteca ce străbate Cheile

Turzii în punctul „a" sau ,,b"1. Din „a" parcurgem aproximativ 300 de metri pemalul stîng al rîului Hăşdate. Din punctul „b" traversăm apa pe pietre. Urcămapoi în diagonală spre dreapta şi, în scurt timp, ajungem la baza traseuluiCreasta lui Mihai Borş. Continuăm drumul, trecem pe sub „Prăpastia lui Borş" şine îndreptam spre baza unui alt vîlcel cu vegetaţie. De aici observam, spredreapta, pe un brîu ascendent, o poteca ce ne duce la baza traseelor HornulMarac şi Fisura Marac.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţararea de la o înălţime apreciabilă,pe care am cîştigat-o în timpul marşului de apropiere. Pornim pe un perete cuprize bune, apoi pe o placa de stîncă, pe care o parcurgem cu ajutorulscăriţelor, avînd tot timpul în dreapta o fisură şi o placă ce dă acestei părţia traseului aspectul unui diedru. În continuare, o surplombă şi un alt diedrufrămîntat ne scot la baza hornului propriu-zis. Evităm prima parte a acestuiaşi deviem spre stînga, pe o creastă îngustă şi friabilă, la capătul căreiaregrupăm, în acest punct, traseul Hornul Marac se desparte de traseul FisuraMarac.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Urcam placa de deasupra regrupării folosindtehnica de căţărare artificială, apoi traversăm spre dreapta, în marele horn cese observă şi din poteca Cheilor Turzii. Menţionăm că primele două surplombefigurate pe schiţă sînt îngustări ale hornului. Prima o trecem chiar înmomentul ajungerii pe linia lui, apoi acesta se lărgeşte foarte mult,permiţîndu-ne o înaintare uşoară. Pe măsură ce urcăm, pereţii se apropie din ce

1 vezi schiţa Cheilor Turzii şi intrările la baza traseelor de căţărare.

în ce mai mult. La început folosim ramonajul. Curînd, locul devine atît deîngust încît sîntem nevoiţi sa ieşim pe feţele exterioare foarte expuse şi cupuţine prize. Odată trecut acest pasaj deosebit de dur, hornul se lărgeşte dinnou şi, în curînd, pare că se încheie oferindu-ne posibilitatea unei regrupăriintermediare. Privind în sus, observăm că el continuă larg şi barat de douăsurplombe. Gradul de dificultate al pasajelor scade însă simţitor şi, o dată cuîntinderea totală a corzilor, ajungem la încheierea traseului.

Reîntoarcerea la baza o facem urcînd mai întîi pantele înierbate dedeasupra, apoi urmînd spre dreapta marcajul punct roşu, care ne conduce înaproximativ 15 minute la cabana Cheile Turzii.

PREMIERA: Kari Desideriu,1 Kovacs Gheorghe.

2. TRASEUL FISURA MARAC (3A)Accesul la baza traseului, prima lungime de coardă şi reîntoarcerea la

cabana Cheile Turzii sînt cele descrise la traseul Hornul Marac.A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Traversăm spre stînga, pe un brîu de piatră

spre baza unei fisuri impresionante, care pe alocuri ia forma unui horn îngust.Fără a ne căţăra pe fisură, aşa cum am avea intenţia la prima vedere, continuămtraversarea peste o creastă pentru a ajunge la baza altei fisuri pe care oparcurgem în escaladă artificială. La capătul ei intrăm într-o zonă înierbată.Un horn şi o surplombă ne scot în regrupare.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ este scurtă, nu pune probleme de căţărare şi,după aproximativ 20 de metri, ne conduce într-o zonă înierbată unde traseul iasfîrşit.

PREMIERA: Marac Papazian.

3. TRASEUL CREASTA LUI MIHAI BORŞ (4A)Accesul la baza este descris la traseul Hornul Marac.PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Cel dintîi obstacol al acestei ture alpine este

un perete brăzdat de două fisuri care ne conduce la un brîu de stîncă ascendentspre stînga. După ce l-am parcurs, continuăm traversarea pînă găsim calea de atrece impresionantul tavan de deasupra noastră. Ne căţărăm peste el înporţiunea din partea stîngă, unde acesta aproape că se termină. În finalullungimii de coardă trecem peste două urechi de iepure şi ajungem în regruparepe o platformă orizontală.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Fără a avea multe puncte caracteristice, neconduce peste o creastă friabilă, întreruptă de o placă de stîncă pe carefolosim scăriţele.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim spre stînga, pe un brîu ce ne scoate înscurt timp la un perete pe care îl depăşim în escaladă artificială. Un diedruşi o surplombă sînt următoarele obstacole ale acestei lungimi de coarda. Amajuns astfel în dreptul impresionantului tavan de culoare galbenă ce se vededeosebit de bine de la mari depărtări. Blocurile ce par a se prăbuşească la celdintîi piton bătut au făcut pe alpinişti sa nu-şi îndrepte încă gîndul spreaceastă parte a turnului. Tot în dreapta noastră se deschide ceea ce ErasmusNyárády a denumit sugestiv Prăpastia lui Borş.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Urcăm spre stîngă printr-un horn scurt, pe uncolţ de stîncă şi vizăm un alt horn cu o surplombă la partea inferioară, pecare îl parcurgem în căţărare liberă. Odată depăşit acest obstacol, trecem cugrija o lespede aproape desprinsă din perete. Ieşim astfel pe un brîu sub oîngrămădire de blocuri instabile la prima vedere, unde regrupăm.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Ocolim prin dreapta surplomba de deasupra

1 Numele capului de coardă este subliniat; unii secunzi sînt necunoscuţi; uneledate ale primei escalade a traseului sînt, de asemenea, necunoscute.

noastră şi ieşim într-un horn cu vegetaţie. Il parcurgem pe o scurtă porţiune,apoi escaladăm fie creasta din stînga, fie creasta din dreapta lui. Regrupareao facem deasupra hornului.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem încă zece metri de creastă, dupăcare ne orientăm spre stînga, efectuînd o traversare peste o zonă înierbată.Aici traseul se încheie.

Pentru a ne întoarce la cabană, va trebui mai întîi să urcăm o micăsăritoare cu aspect de horn, care se găseşte chiar deasupra noastră. Ajungemastfel la o bifurcaţie de drumuri. De aici putem urca spre platou unde întîlnimmarcajul punct roşu al circuitului Cheilor Turzii.

O variantă mult mai interesantă, mai ales cînd avem timp să facem oplimbare frumoasă, este coborîrea spre stînga, spre Alghine. Aproximativ lamijlocul drumului, scurt de altfel, avem surpriza să trecem printr-o fereastrăsăpată în stîncă. Odată ajunşi în aceste frumoase poieniţe, putem fie săcoborîm în poteca Cheilor Turzii, fie să continuăm escalada pe traseele„Creasta Sură" sau „La Tisa", fie, în sfîrşit, să urcăm vîlcelul cu care secontinuă Alghina 2 şi să ieşim din nou pe pantele de iarbă de sub platou —foarte aproape de Crucea Sînduleştilor.

PREMIERA: Moravek Vasile, Vigh Tibor.

4 TRASEUL CREASTA SURĂ (3B)Cele două poieniţe numite Alghine sînt despărţite de o aşchie de stîncă

îngustă, dreaptă şi verticală. În stînga acesteia, deasupra Alghinei 2,observăm o altă creastă arcuită la partea superioara, pe care alpiniştii audenumit-o Creasta Sură. Pentru a ajunge la baza traseelor avem de ales întremai multe variante.

1) Imediat după ce am traversat al doilea pod (punctul „d" indicat laplimbarea prin Chei), parcurgem o scurtă porţiune pe malul rîului în sensul luide curgere, pînă la pereţii care scapă de sub Alghina 1. Aici începem urcuşulpe o placă de stîncă ferindu-ne de vegetaţia abundentă din dreapta noastră,care la fiecare atingere se agaţă de haine. Urmează o traversare spre stînga,peste un perete cu bolovani şi iarbă care ne conduce în punctul unde un vîlcelse termină deasupra unui perete vertical. Urcăm vîlcelul apoi traversăm, totspre stîngă, într-un alt vîlcel. In stînga noastră, foarte aproape, se aflăpartea finală a Turnului Galben. Noi însă ajungem la baza stîncii urcînd îndiagonala spre dreapta.

O atenţie deosebită va trebui acordată acestui drum în cazul în caredorim să-l coborîm, deoarece vîlcelele descrise anterior sfîrşesc, de regulă,deasupra unor pereţi verticali iar traversările se găsesc destul de greu,poteca fiind aproape inexistentă.

2) Altă variantă de a ajunge în acest loc presupune parcurgerea unortrasee. Astfel, dacă escaladăm una dintre turele din Pereţii Pripoanelor, sautraseul Erasmus Nyárády, ajungem într-un vîlcel pe care îl putem coborî, fărăprobleme, la baza traseului nostru. Tot aici ajungem dacă escaladăm traseulTurnul Galben.

3) Accesul în Alghine — după efectuarea Crestei Iui Mihai Borş - l-amdescris la traseul numărul trei. Odată ajunşi la baza stîncii, descoperim,printre crengi, cele dintîi pitoane care ne indică intrarea în Creasta Sură.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ începe cu un horn scurt, care iese în creastă, încontinuare, ne căţărăm de-a lungul acesteia, trecem la mijlocul ei o porţiuneverticală, apoi înaintăm peste zone friabile şi ieşim în regrupare, care nueste altceva decît un balcon înclinat spre gol.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim urcînd spre o surplombă la care ajungemdupă ce am trecut o porţiune unde am folosit pitoanele ca prize. In continuare,ne îndreptam spre o placa barată de o surplombă. Deasupra, un diedru ne conduce

la un pom uscat unde regrupăm. Puţin mai sus, pe partea dreaptă a crestei, segăseşte şi un piton.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ reprezintă o creastă uşoară şi friabilă, carene permite să aruncăm din cînd în cînd cîte o privire spre marele perete ce seînalţă în dreapta noastră.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ este foarte scurtă şi, după aproximativ zecemetri, iese pe pantele de iarbă care sfîrşesc pe platoul din imediata apropierea Crucii Sînduleştilor.

Înapoierea la cabană se face urmînd, spre dreapta, marcajul punct roşu alcircuitului Cheilor.

PREMIERA: Szatmari Ludovic.

5. TRASEUL LA TISA (4B/3A)Traseul La Tisa se găseşte în stînga traseului Creasta Sură şi în

imediata apropiere a părtii finale a Turnului Galben. În aceste condiţii,pentru a ajunge la bază, urmăm la început poteca descrisă la traseul numărulpatru. Din punctul unde aceasta se încheie ne îndreptăm spre stînga şi în scurttimp descoperim, fără dificultate, cele două variante ale traseului La Tisa.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea pe varianta stîngă, mult maidificilă şi mai interesantă tehnic. Pornim de lîngă un pom crescut la margineastîncii şi urcăm cîţiva metri pe un diedru înierbat. Urmează o traversaredelicată spre stînga, de aproximativ patru metri. In continuare, obstacolele seînlănţuie: o placă, o fisură pe care o parcurgem în escaladă liberă, apoi oalta pitonată, pe care folosim scăriţele, totul culminînd cu un diedru deosebitde dificil, deasupra căruia regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ traversează, spre dreapta, o placă de stîncă,apoi, parcă pentru a ne da posibilitatea să ne odihnim, continuă pe o creastăfriabilă şi pitonată foarte rar. Regruparea o facem într-o grotă de dimensiunireduse. Tot în acest punct, cele două variante se unesc. Precizăm că a douavariantă, mult mai uşoară (3A) şi mai puţin spectaculoasă, parcurge, pedistanţa a două lungimi de coardă, jgheabul înclinat şi înierbat din dreaptanoastră.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Urcăm deasupra grotei şi ajungem la baza unuiperete vertical. Trecem pentru început o surplomba cu ajutorul a două pitoane.Deasupra se înalţă o fisură dificilă pe care o escaladăm la liber, încontinuare, un brîu de iarbă orientat spre stînga ne conduce în regrupare, Înstînga noastră putem admira una dintre cele mai impresionante tise ce cresc înCheile Turzii şi, care, probabil, i-a inspirat pe autorii premierei cînd au datdenumirea traseului.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Deasupra se înalţă o fisură pitonată pentruescalada artificială. Atenţie însă: după patru pitoane traversăm spre dreaptaîntr-un horn pămîntos ! Îl urcăm şi ajungem într-o excavaţie de culoaregalbenă. Singura cale de a ieşi din acest loc este să efectuăm o traversarespre dreapta, apoi sa ne angajăm pe creasta de deasupra, care ne conduce într-un loc cunoscut. Ne aflăm în ultima regrupare a traseului Creasta Sură.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ este scurta, de zece metri.Reîntoarcerea la bază este cea descrisă la traseul anterior.PREMIERA: Bagameri Adalbert, Gora Laurenţiu, Daume Attila, la 10.06.1952.

6. TRASEUL PRIPONUL MARE (4A)Din punctul de bifurcare „f" urcăm pieptiş o poteca pînă pe o creastă, la

capătul căreia ajungem pe pajiştile de iarbă de sub peretele Priponului Mare.Intrarea în traseu se găseşte în dreptul unui pom, în partea de mijloc a bazeistîncii.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim din dreapta pomului începînd o traversare

ascendentă spre stînga. După ce trecem de primele trei pitoane, ne îndreptăm peverticală spre o placă de stîncă, depăşind astfel cea mai dificilă porţiune depe traseu, în continuare, linia traseului se clarifică. Folosim scăriţele măiîntîi, pentru a traversa spre dreapta placa amintită, puţin mai înainte.Următorul obstacol este o surplombă pe care o trecem la liber după care,folosînd escalada artificială, traversăm din nou spre dreapta pe sub un tavan.Exact în locul unde acesta se încheie observăm un diedru la mijlocul căruiaregrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ este mai scurta şi mai puţin dificilă, încheiemescalada diedrului şi ieşim într-un horn larg şi înierbat pe care îl parcurgempînă sub o surplombă unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem surplomba şi în scurt timp ieşim într-ocreastă pe care o parcurgem pînă la o strungă unde regrupăm, în acest puncttraseul se încheie.Revenirea la cabana. La început facem o traversare de 80-100 de metri spredreapta. Nu ne vom lasă tentaţi de hornurile de deasupra şi nu ne vom opri nicila un punct de traversare pe stîncă friabila, pentru ca în final sa ajungemîntr-un vîlcel larg şi bogat înierbat. Acesta, urmat în jos, ne conduce în zonaAlghinelor. Daca însă îl urcăm, după ce trecem, la liber, o săritoare, observămcă deasupra noastră se deschid pantele de iarbă ce scăpa de sub DealulSîndului. Odată urcate, acestea ne scot la traseul turistic al circuitului deculme al Cheilor Turzii care urmat spre dreapta ne conduce la cabană.

PREMIERA: Romus Stoicovici, Kelp, la 31.05.1955.

7. TRASEUL ÎNTRE PRIPOANE I (3A)De la baza traseului anterior parcurgem spre dreapta aproximativ 80 de

metri. Trecem astfel de peretele Priponul Mare şi observăm că între acesta şiperetele Priponul Mic se afla o creastă. Aici se desfăşoară traseul pe care îldescriem şi care este cel mai uşor din zona Pripoanelor.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Ceea ce te frapează de la început sînt pitoaneledeosebit de solide folosite la premieră, lucru rar în Cheile Turzii, unde mairepede găseşti pitoane pe care le îndoi cu mîna! începem căţărarea peste oplacă pînă sub o fisură proeminentă, în continuare, cu ajutorul scăriţelor,cîştigăm înălţime şi ajungem într-un punct unde sîntem nevoiţi să trecem laliber un pasaj dificil. Deasupra acestuia începem o traversare spre dreapta,apoi, pe lîngă o buză de stîncă, ieşim pe un brîu înierbat şi ne îndreptăm spreregrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem pe partea stînga a crestei, depăşim ofisură în căţărare liberă şi la capătul ei revenim pe creasta unde regrupămpentru a doua oară.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai lungă şi cea mai uşoară atraseului. Ne căţărăm pe creastă pînă cînd aceasta se termină lăsînd loculierbii. Ne găsim la aproximativ 60 de metri în dreapta punctului unde seîncheie traseul Priponul Mare.

Pentru a ne reîntoarce la cabană urcăm panta înierbată de deasupra pînăla baza stîncii. Începem apoi traversarea spre dreapta, în zona friabilăamintită la traseul numărul şase. Variantele de coborîre sînt cele descrise latraseul Priponul Mare.

PREMIERA: Kari Desideriu.

8. TRASEUL INTRE PRIPOANE II (4B)De la baza traseului numărul şapte ne deplasăm spre dreapta aproximativ

15 metri. Deasupra, pe peretele Priponul Mic, observăm o fisură adîncă. Eabrăzdează peretele pe toată înălţimea lui. În dreapta acestei fisuri, la cîţivametri, pe o creastă mică este bătut un piton.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Pentru început trecem creasta şi ieşim pe unbrîu de iarbă orientat ascendent spre stînga. Ajungem în curînd pe liniafisurii amintite mai sus. Trecem o placă de stîncă, apoi traversăm spre stîngapentru a depăşi o zonă fără prize. Un brîu de piatră, o surplombă, apoi un altbrîu orizontal de piatră pe care îl parcurgem spre dreapta ne conduc din nou înfisură. In acest punct ea se adînceşte luînd forma unui horn. Puţin mai sus,sub o surplombă, regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Acest traseu, ca de altfel toate din zonaPripoanelor, se pare că este parcurs foarte rar. Deasupra, pitoanele pentrutrecerea surplombei sînt acoperite de obicei cu iarbă. După ce le descoperim şitrecem cu greu obstacolul, ieşim într-un horn vertical, fără prize, care înpartea superioară surplombează. Sus, pe peretele din stînga, un piton ne indicăînceperea unui traver-seu spre stînga. Dificultatea acestor primi metri ailungimii combinaţi cu poziţia incomodă din regrupare transformă pasajul în celmai dur de pe întreg traseul. Traversarea spre stînga ne conduce sub un hornfriabil care se încheie în zonele înierbate de deasupra peretelui. Continuîndurcuşul, după ce trecem o creastă mică şi năpădită de vegetaţie, ajungem învîlcelul ce coboară spre Alghine.

Variantele de reîntoarcere la cabană sînt cele descrise la traseulPriponul Mare.

PREMIERA: Eme Sabin Doctor.

9. TRASEUL PRIPONUL MIC (3A)Traseul se găseşte în extrema dreaptă a peretelui Priponul Mic, foarte

aproape de Turnul Galben de care este despărţit doar de o mare excavaţie înperete.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Ne căţărăm pentru început pe perniţe de iarbăpînă la nivelul excavaţiei. Deasupra, observăm o fisură nepitonată pe care oocolim prin stînga. În continuare, înaintăm cu ajutorul scăriţelor aproximativzece metri. Urmează o traversare spre dreapta, întretăiem a doua oară fisuraamintită şi ajungem în dreptul unei tise. În finalul acestei lungimi mai urcămpuţin pe verticală spre un vîlcel cu vegetaţie unde regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începem escalada pe peretele din stînga,întretăiem din nou fisura întîlnită şi în prima lungime de coardă şi neîndreptăm spre baza unui horn unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ o formează hornul la baza căruia am regrupat. În scurt timp după încheierea traseului ieşim în acelaşi vîlcel de unde

începe coborîrea la toate cele patru trasee din zonă, coborîre pe care amdescris-o la traseul Priponul Mare.

PREMIERA: Remus Stoicovici.

10. TRASEUL ERASMUS NYÁRÁDY (4B)La început ne angajăm pe poteca descrisă la traseul numărul şase şi

mergem pînă pe pantele acoperite cu iarbă de sub peretele Priponul Mare. Aicine permitem un mic popas ca să admirăm priveliştea versantului drept al CheilorTurzii. Observăm, în primul rînd, impunătorul perete al Colţului Rotunjit şipeştera Binder, care se cuibăreşte la baza lui. Spre stînga se ridică PereteleVulturilor cu peştera Ungurească. Privind acest perete observăm, pe fisura dinmijloc, un cuib de vulturi care, din păcate, este părăsit. Continuînd drumul şiprivind spre stînga observam o mare tăietură în formă de „M". Este punctul numit„Furca", îl trecem într-o căţărare uşoară şi, dintr-o dată, priveliştea seschimbă, în faţa noastră se află un vîlcel înclinat cu foarte multă vegetaţie.Partea de sub noi a vîlcelului se termină printr-un perete vertical şi poartăun nume impresionant, „Jgheabul fioros”. Pentru a ajunge la baza traseuluisîntem nevoiţi să urcăm vîlcelul pe aproximativ 100 metri. În acest timp trecem

o săritoare şi ajungem pînă sub un mic perete vertical. Privind cu atenţie peplaca din stînga observăm pitonul care marchează intrarea în traseul ErasmusNyárády.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea pe o placă de stîncă vizînd,în dreapta, o surplombă prelungă. Trecem pe sub ea şi, după o scurtă porţiuneverticală, traversăm spre dreapta peste o altă placă, cu ajutorul scăriţelor.Urmează un alt pasaj vertical şi în scurt timp regrupăm lîngă o tufă de măceş.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începe cu un diedru de aproximativ zece metri,barat la partea superioară de o surplombă. O traversare spre dreapta ne conducesub o fisură care, urmata pe verticală, ne scoate într-o regrupare incomodă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este formată dintr-o înlănţuire de trei plăcispălate. Pe primele două le trecem în căţărare, pe a treia în traversare. Spredreapta şi la capătul ei regrupăm pe o creastă friabilă şi înierbată.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Dificultatea traseului scade vizibil.Parcurgem un horn uşor pînă într-o creastă pe care mergem pînă la întindereacorzilor.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Scurtă, de 20 de metri, nu pune nici oproblemă de tehnică şi se termină în aceeaşi strungă unde se încheie vîlcelulcu care se prelungesc Alghinele.

Din acest punct avem de ales între doua variante de întoarcere la bază şiuna de continuare a căţărarii:

1) suim pantele înierbate de deasupra şi ajungem pe platou, la marcajulpunct roşu;

2) coborîm pe vîlcelul din dreapta, ajungem în Alghine şi de acolo urmamîn sens invers drumul de acces la traseul Creasta Sura, care neconduce în poteca Cheilor;

3) facem o traversare pe curbă de nivel, spre stînga, spre un perete înformă de semicerc; îl trecem în partea lui cea mai joasa şi în curîndajungem la un horn scurt pe care îl coborîm; la capătul acestuia găsimun piton; un rapel de 40 de metri ne scoate în imediata vecinătate atraseului Peretele Caprelor.

PREMIERA: Ferenci Emeric.

11. TRASEUL PERETELE CAPRELOR (4A)Pentru accesul la bază folosim drumul descris la punctul numărul zece. De

la intrarea în traseul Erasmus Nyárády escaladăm săritoarea ce întrerupevîlcelul pe oare am urcat pîna în acest moment, apoi ne îndreptăm spre stînga,la baza Peretelui Caprelor, unde, lîngă o excavaţie în perete şi un trunchiuscat de copac, observam primele pitoane ale traseului. Dacă, odată ajunşideasupra săritorii amintite mai sus, ne vom îndrepta spre dreapta, vomdescoperi peştera Erasmus Nyárády - o Grota a lui Hili în miniatură.

A doua variantă de acces, mult mai interesantă, este legarea traseuluiPeretele Caprelor de traseul Erasmus Nyărădy. Această variantă a fost descrisăla tura anterioara.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Primii metri îi parcurgem pe creasta din stîngaexcavaţiei, apoi escaladam, cu ajutorul scăriţelor, o placă deasupra căreiaregrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Ne căţărăm pe verticala peretelui pînă îndreptul unei nişe, traversăm spre stînga spre un arbust, apoi continuăm traseulpe un brîu de iarbă pe care îl urmăm pînă aproape de sfîrşit, unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ, încheiem ascensiunea brîului, apoi atacăm oplacă şi un diedru punctat cu pitoane. O traversare spre dreapta şi încă unpasaj vertical ne conduc în regrupare.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Urcam în caţărare liberă zonele friabile dedeasupra noastră şi, după aproximativ 30 de metri, ajungem la încheierea

traseului.Ne aflăm foarte aproape de platoul Dealului Sîndului unde întîlnim

marcajul punct roşu care ne conduce la cabana Cheile Turzii.PREMIERA: Kovács Gheorghe.

12. TRASEUL MADONA NEAGRĂ (6A)La ora actuală, Madona Neagră este cea mai dificilă şi mai lungă tură

alpină din Cheile Turzii, gradul de dificultate menţinîndu-se constant ridicatpe toată lungimea ei. Baza acesteia se găseşte la aproximativ zece metri avalde intrarea în traseul Vigh Tibor.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Escaladăm la liber o fisură care ne conduceîntr-un horn înierbat. În continuare, trecem o surplombă şi regrupăm la bazaunui alt horn.1

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Escaladăm hornul surplombat la baza căruia ne-am oprit şi regrupăm aproape de baza celui de-al treilea horn.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Din locul de regrupare efectuăm o traversarespre dreapta pe un brîu de piatră, întrerupt la mijloc. Pe prima parte, osurplombă care tinde să ne arunce în afară ne îngreunează mersul. Regruparea ogăsim pe un prag de iarbă la baza unui alt horn.

A PATRA LUNGIME DE COARDA. Urcăm cinci-şase metri pe horn, apoi intrămintr-o traversare scurtă de trei metri spre stingă, urcăm pe verticală înbavareză patru metri, traversăm descendent spre stingă încă patru metri, pentruca în final să intrăm într-un horn. Parcursul dintre cele doua hornuri esteunul dintre cele mai dificile pasaje ale traseului, fiind cotat de autoriipremierei la gradul VI. În continuare, escaladăm hornul pînă la întindereacompletă a corzilor.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Ne caţărăm încă zece metri pe horn şi ieşimla o placă stîncoasă. Odată trecut acest obstacol ajungem pe vîrful PicioruluiPeretelui, unde regrupăm.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. De pe vîrful Piciorului Peretelui începe mareatraversare a Peretelui Uriaş. Trecem o surplombă deasupra căreia intrăm pelinia unei fisuri bine conturate.2 În continuare, depăşim două surplombesuprapuse, un brîu şi încă o surplombă, ieşind pe alt brîu ascendent, underegrupam.

A ŞAPTEA LUNGIME DE COARDĂ. După o fisura pe care o depăşim în escaladăartificială, trecem pe deasupra unei surplombe şi ajungem sub un tavan.Continuăm traversarea pînă pe un brîu pietros, dificil şi ascendent, spredreapta, unde regrupăm.

A OPTA LUNGIME DE COARDĂ. După ce trecem o muchie, ajungem sub un pasajfoarte dificil, al cărui început este marcat de un piton mic în care nu putemprinde decît un cîrlig fifi sau o carabiniera foarte subţire. Faţa de stîncă dedeasupra o parcurgem într-un mers la limita căderii. O surplombă şi o zonăfriabilă sînt ultimele puncte caracteristice ale lungimii. Regruparea, deosebitde comoda, ne permite un popas mai lung.

A NOUA LUNGIME DE COARDĂ. Din regrupare înaintăm cu mare atenţie pentru anu pierde linia traseului, zona care urmează fiind deosebit de frămîntată.Primii metri îi parcurgem în traversare spre dreapta, trecem o muchie şiobservăm că platforma unde am regrupat este aproape desprinsă din perete. Înacest punct am terminat practic traversarea Peretelui Uriaş. Escalada continuăpeste o surplombă prin zone extrem de friabile.

1 Această lungime de coardă are şi o variantă care ne conduce prin stîngă primului horn la un copac unde regrupăm. Apoi efectuam o traversare scurtă spredreapta şi intrăm în traseul direct.2 Iniţial, aici au fost bătute două pene de lemn, înlocuite apoi cu ţevi.

A ZECEA LUNGIME DE COARDĂ. O traversare spre dreapta ne conduce într-unhorn care se termină într-o zonă înierbată.

A 11-A LUNGIME DE COARDĂ. Ne apropiem pe iarbă de baza unui alt perete.A 12-A LUNGIME DE COARDĂ. O succesiune de surplombe şi plăci stîncoase

care culminează cu un pasaj unde înaintăm în bavareză, ne scot pe un brîu deiarbă.

A 13-A LUNGIME DE COARDĂ. Deasupra noastră observăm două hornuri.Urmîndu-l pe cel din stingă ieşim pe creastă în punctul unde se încheietraseele Vigh Tibor şi Peretele Porumbeilor.1

Variantele de revenire la cabană sînt descrise la punctul numărul 13.PREMIERA: Silvius Iorga, Octavian Bratilă, la 15.10.1984.

13. TRASEUL VIGH TIBOR (5B)2

În zona numită Mijlocul Cheii, versantul stîng se ridică impresionantspre înălţimi. Este imensa platoşă de stîncă ce poartă un nume sugestiv -Peretele Uriaş. Aici, vizavi de Vîrful Puşcariu, se desfăşoară pe toatăverticala peretelui traseul Vigh Tibor considerat pînă nu de mult cea mai durătură alpină din Cheile Turzii.

Traseul este o piatră de încercare pentru toţi alpiniştii sosiţi în acestparadis de stîncă, fiind constituit dintr-o succesiune de surplombe, hornuri,traversări expuse, eşalonate de-a lungul verticalei peretelui. In plus, este şiprintre cele mai lungi din Chei, începînd la nivelul Hăşdatelor şi terminîndu-se în imediata apropiere a Crucii Sînduleştilor.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începe de lîngă albia rîului. O fisură vizibilădin potecă şi orientată spre stînga, pe care o parcurgem în escaladă liberă,este primul obstacol al traseului. Urmează un horn deasupra căruia regrupămîntr-o zonă cu iarbă, la o placă spălată.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Din regrupare plecăm spre stînga pe un brîu deiarbă. La nivelul nostru se află o surplombă pe care o vom trece în traversare.Un alt horn este, din nou, ultimul obstacol al acestei lungimi de coardă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ, începe cu un scurt traverseu uşor descendentspre dreapta, sub surplomba de la nivelul regrupării. Depăşim direct acestobstacol şi suim pe un prag de piatră ce ne conduce ascendent spre dreapta pînăsub o placă. O escaladăm prin stînga, pentru a ieşi pe un brîu de rocăfriabilă. Atenţi să nu rostogolim pietre în vale, ne angajăm pe el şi, în scurttimp, ajungem la o platformă unde regrupăm.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Din regrupare o luăm puţin spre stînga pe ofisură ce trece pe la baza unui mic diedru. Din acest punct avem de ales întredouă variante. Una dintre acestea „propune" continuarea escaladei diedrului,trecînd peste o placă, unde vom folosi scăriţele, şi ieşind în regrupare, dupăce am depăşit o zonă friabilă. A doua varianta „escaladează" o mică parte dindiedrul iniţial, apoi face o traversare spre dreapta intrînd dintr-un altdiedru mult mai deschis decît primul, surplombant în partea finală, şi iese peun brîu de iarbă, care, parcurs spre stînga, ne conduce în regrupare.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Din regrupare putem ieşi spre stînga, peiarba, spre baza traseelor Peretele Porumbeilor şi Diedrul Porumbeilor. Noiînsă escaladăm, într-o frumoasă bavareză, o faţă de stîncă brăzdată de o fisurăşi ieşim pe o creastă uşoară cu multe zone friabile. La capătul crestei putemalege mai multe variante pentru a ajunge în regrupare: a) escaladăm hornul dinstînga, b) facem o combinaţie creastă-horn. Regruparea, comodă, este vecină cu

1 Ieşirea se poate face şi pe hornul din dreapta, acesta încheindu-se tot în creastă.2 Pentru a evita confuziile, precizăm că acest traseu a fost cunoscut şi sub numele de Traseul Turnul Mare al Peretelui Uriaş sau Traseul a ĂV-a Aniversare.

regruparea din traseul Madona Neagră.A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ, începem cu o traversare spre stînga, pe o

placă cu prize fine. Escaladăm în continuare o surplombă, apoi ne îndreptămspre stînga; traversăm o fată de stăncă şi ajungem la intrarea într-un horn.Dacă pînă aici am întrebuinţat destul de des scăriţele, hornul îl vom parcurgeîn escaladă liberă. În partea lui finală, acesta se desparte în două. Noiescaladăm ramura din dreapta şi la sfîrşitul ei regrupăm.

A ŞAPTEA LUNGIME DE COARDĂ. Deasupra observăm o arcadă de stîncă.Folosind scăriţele, o ocolim prin partea stînga. Trecem peste o placăsurplombantă, după care intrăm într-un horn cu porţiuni friabile. La ieşireadin horn, un brîu stîncos orientat către dreapta ne conduce pînă în dreptulunei plăci. Facem o traversare scurtă şi expusă şi ajungem la baza unui althorn unde regrupăm.

A OPTA LUNGIME DE COARDĂ. Primul obstacol al celei mai frumoase lungimi atraseului este hornul în care am regrupat. Traversarea ce urmează, fără a fideosebit de dificila, este una dintre cele mai expuse din traseele din CheileTurzii. Numai pasajele de traversare din noul traseu Madona Neagră o întrec înspectaculozitate şi lungime, dar nu şi în înălţime. Sub noi se prăvăleştePeretele Uriaş, la baza căruia curge apa Hăşdatelor. Pitoanele bătute de jos însus sau îndoite după ce au intrat doar cîţiva centimetri ne îndeamnă săînaintăm repede. In mijlocul traversării întîlnim, prinsă în perete, o placă înmemoria lui Vigh Tibor1. La încheierea acestui pasaj, ne căţărăm iar peverticala peretelui depăşind o surplombă dificilă. Regruparea o facem într-ozona cu iarbă.

A NOUA LUNGIME DE COARDĂ. Doua variante ne stau în faţă: putem escaladafie creasta din stingă, fie hornul din dreapta. Ambele variante au zonefriabile. După aproximativ 30 m regrupăm pe un umăr al crestei.

A ZECEA LUNGIME DE COARDĂ. Urmînd linia crestei trecem o surplombă dupăcare străbatem o zonă friabilă. O placă spălată şi un diedru sînt ultimeleobstacole ale lungimii.

A 11-A LUNGIME DE COARDĂ. Este, practic, ultima lungime de coardă atraseului. Ne scoate, după 40 m de creastă, aproape de punctul de ieşire altraseelor Grota lui Hili şi Diedrul Porumbeilor. Aici traseul Vigh Tibor seîncheie.

In continuare, parcurgem creasta ce ne conduce la Crucea Sînduleştilor,unde intrăm în marcajul punct roşu al circuitului Cheilor. Urmîndu-l spredreapta, coborîm în 20 minute la cabana Cheile Turzii.

O varianta de coborîre deosebit de interesantă este şi rapelul prin Grotalui Hili. După ce ne-am încheiat tura coborîm la liber pantele de iarba dinstînga noastră pînă la ieşirea din traseul Grota lui Hili şi DiedrulPorumbeilor. Aici vom observa primele pitoane. Un rapel de 20 metri ne scoatepe platforma de la capătul traversării, pentru ca următorul rapel de 40 metrisă ne conducă la primul piton al traseului Grota lui Hili. De aici, pentru maimultă siguranţă, mai facem un rapel de 40 m, care se încheie în locuri ce potfi coborîte făra pericol. In continuare, vom urma în sens invers drumul deacces la traseul numărul 15.

PREMIERA: Vigh Tibor, Molnar Ladislau, Vigh Bela, Moravek Vasile, VighPaul, în 1969.

14. TRASEUL PERETELE PORUMBEILOR (5A)Peretele Porumbeilor este un traseu în care predomină căţărarea

artificială. Pentru a ajunge la baza avem de ales între două variante:

1 Vigh Tibor (1937-1977), autorul premierei acestui traseu, răpus de o boală incurabila la numai 40 de ani.

1) parcurgem primele patru lungimi de coardă ale traseului Vigh Tibor,apoi ieşim spre stîngape iarbă, unde, la 60 de metri, observăm peperete primele pitoane;

2) suim pe o potecă, puţin vizibilă, pragul stîncos Padini, pînă subPeretele Porumbeilor.

Varianta de acces pe sub Grota lui Hili este lunga şi neclară, motivpentru care nu o recomandăm.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem în escaladă artificială o fisură cuiarbă, care acoperă pitoanele, pînă sub o surplombă, unde regrupăm în scăriţe.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Depăşim surplomba, apoi trecem un hornsurplombant foarte scurt. După o mică traversare spre dreapta, ne căţărăm cuajutorul scăriţelor pe o fisura înierbată orientată spre stînga, pînă sub osurplombă. O escaladăm, trecem un horn şi regrupăm pe un prag.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Iarba care ne-a însoţit pînă aici disparecomplet. Ne căţărăm într-o uşoara diagonală spre stînga, trecem o fisură înescaladă artificială, apoi depăşim un complex de obstacole format dintr-undiedru, o surplombă şi o placă deasupra căreia ajungem într-o regrupareincomodă.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Fisura se adînceşte luînd forma unui hornîngust. După opt-zece metri evităm o surplombă, trecînd prin stînga ei. Aici,într-o gaură în perete, observăm un cuib de porumbei de stîncă. Puţin mai susintrăm într-un horn înierbat orientat spre dreapta şi, după ce depăşim unarbust, regrupăm. Deasupra, pe verticala peretelui, observam pitoane. Estevarianta directa a traseului Peretele Porumbeilor, care are în componenţa eisingurul pasaj cu pitoane cu expansiune din zona Cheilor Turzii.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Un diedru rotit cu 45° ne conduce după 20 demetri în creastă.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Ne îndreptăm privirile spre peretele dinstînga. O surplomba şi o ultimă porţiune de căţărare artificiala de aproximativzece metri ne scot iar în creasta pe care se desfăşoară traseul Vigh Tibor, cuaproape două lungimi de coardă înainte de încheierea acesteia.

Continuarea escaladei şi reîntoarcerea la cabană sînt cele descrise latura anterioară.

PREMIERA: Eme Sabin Doctor — varianta clasica; Bucur Dinu - variantadirectă, în 1971.

15. TRASEUL GROTA LUI HILI (2A)Traseul este deosebit de spectaculos şi străbate, pe toată înălţimea, una

dintre cele mai frumoase zone ale Cheilor Turzii. In plus, nu pune problemedeosebite de tehnică alpină, fiind accesibil şi începătorilor conduşi şiasiguraţi de un alpinist cu experienţă.

La cîţiva metri după ce depăşim Şipotul Cheii, ajungem la punctul debifurcaţie „k". Aici trecem apa Hăşdatelor pe pietre şi începem urcuşul peZuruşul Lung, avînd în partea dreaptă Turnul Despărţitor1. Deasupra acestuia, otraversare spre dreapta ne conduce pe la baza traseului Turnul Ascuţit, apoicontinuăm drumul peste un perete cu prize bune pînă în valea largă ce duce spreGrota lui Hili. Nu ne vom abate spre mijlocul acesteia. Mergem cît mai aproapede peretele din stînga noastră, pe un brîu de piatră, pînă în dreptul unui soc,deasupra căruia ne închide calea o surplombă pămîntoasă. În acest punct nelegăm în coardă.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Surplomba de deasupra este practic cea maidificilă parte a traseului. Stîncă friabilă şi alunecoasă, din cauza prafului

1 În peretele Turnului Despărţitor vom observa pitoane bătute, probabil, pentruantrenament de căţarare.

depus, ne pune probleme deosebite. O dată depăşit acest punct, înaintăm pînă laîntinderea totală a corzilor, unde întîlnim un piton şi regrupăm. Acest pasajpoate fi ocolit prin dreapta. Suim spre alt pom, apoi mai întîi pe verticalăşi, în final, într-un traverseu spre stînga, ajungem la pitonul amintit maisus.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Deasupra noastră se deschide, impresionantă,aceasta grota fără tavan. Ne apropiem de ea tot pe lîngă peretele din stîngapînă cînd drumul ni se închide. Ne îndreptăm cu 90° spre dreapta şi urcăm încăţărare uşoară spre o grota de mici dimensiuni, unde întîlnim primele pitoaneşi regrupam.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Din grotă traversăm spre stînga, ajutîndu-nede un cablu prins în pitoane. În scurt timp ajungem pe o creastă care, urcata,ne conduce aproape de tavanul peşterii, unde regrupăm.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Este în totalitate un traverseu spre dreaptapînă pe un balcon de stîncă foarte încăpător. In acest punct traseul originalse desparte de varianta lui Kari Desideriu.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Pe peretele din stînga observăm un piton.După ce ajungem la el, trecem o treaptă stîncoasă, apoi o zonă de iarbă şiblocuri de stîncă. Ieşim astfel deasupra Grotei lui Hili, pe o platforma, undela adăpostul unui perete, sînt bătute ultimele pitoane ale traseului. În faţanoastră se profilează o creastă spre care ne vom îndrepta urcînd cu atenţie pepante înclinate de iarbă. O dată ajunşi aici găsim un piton care reprezintăpunctul unde am regrupat ultima oară în traseul Vigh Tibor.

Variantele de coborîre sînt cele descrise la traseul numărul 13.PREMIERA: Lorincz Nicolae, Puiu Moldovan, Andrei Moldovan, în 1951

16. TRASEUL GROTA LUI HILI - VARIANTA (2B)Accesul la bază şi primele patru lungimi de coardă sînt comune cu traseul

numărul 15, iar revenirea la cabană este cea descrisă la traseul l numărul 17.Ne aflăm în regrupare imediat după ce am încheiat traversarea din interiorulgrotei. Dacă ne aruncăm privirea pe peretele din faţa noastră observăm o fisurăpitonată pentru escalada artificială.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Urcam cu ajutorul scăriţelor fisura amintitaşi ieşim într-o strungă. Ne căţărăm apoi pe creasta din dreapta, mai puţinînclinată, pînă la un loc plan, unde regrupăm sub o placă de stîncă.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Folosind pitonul fixat aici traversăm sprestînga într-un horn cu vegetaţie. Atenţi la zonele friabile de pe creasta dindreapta noastră ieşim deasupra pe o pajişte de iarbă lîngă punctul final altraseului Turnul Ascuţit.

PREMIERA: Kari Desideriu.

17. TRASEUL TURNUL ASCUŢIT1 (5A) Imediat ce depăşim Şipotul Cheii observăm în dreapta noastră un grohotiş,

care ajunge pînă în apa Hăşdatelor. Este Zuruşul Lung sau Zuruşul lui Gütler.Pentru a ajunge la baza traseului trecem în acest punct apa pe pietre,

urcăm grohotişul şi, îndată ce depăşim Turnul Despărţitor, observăm, îndreapta, o potecă firavă, care ne scoate la baza peretelui Turnului Ascuţit. Unpiton marchează intrarea în traseu.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Plecăm pe un horn scurt, pe alocuri înierbat şi,după 10 metri, regrupăm pe un pinten. Această lungime scurtă este necesarăpentru a nu regrupa apoi în scăriţe, ci a folosi platformele bune de pe

1 Traseul a avut o varianta de gradul 3B pitonată la 2.08. 1953 de Bagameri Adalbert, Gagyi Andrei şi Zelenka Carol, care evita primele două lungimi dificile ale Turnului Ascuţit.

parcursul traseului.A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. De pe pintenul pe care ne-am oprit observăm o

fisură puternic conturată şi orientată spre dreapta. In stînga ei, pe direcţiatraseului se înalţă, suprapunîndu-se şi barîndu-ne calea, trei surplombe.Depăşim cu ajutorul scăriţelor acest obstacol ce pare atît de redutabil de jos.În continuare, după ce facem un scurt traverseu spre dreapta, ne căţaram dinnou pe verticala peretelui spre o nouă surplombă, a patra. După depăşirea eiintrăm într-un horn larg deschis. Ieşirea în regrupare se face escaladînd oplacă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. În stînga noastră observăm un nou hornînierbat. Atenţie însă: nu pe aici continuă traseul! Din regrupare plecăm spredreapta şi, printr-o traversare ascendentă, ne apropiem la cîţiva metri delinia crestei Turnului Ascuţit. Ajungem curînd sub o surplombă dificilă pe careo trecem direct. În continuare, ghidîndu-ne după linia pitoanelor, intrăm înregrupare la epuizarea celor 40 m de coardă.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Depăşim cu atenţie doua brîne ascendente,separate între ele de o placă, şi ieşim pe creastă într-un punct de unde putemadmira măreţia locurilor care ne înconjoară. Regrupăm cîţiva metri mai sus. Caşi cea precedentă, şi această regrupare se face tot pe partea stîngă a crestei.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Ocolim prin dreapta o surplombă ce se aflădeasupra noastră şi pentru scurt timp mergem chiar pe linia crestei, pe un pragde piatră aproape vertical. Continuăm escalada pe faţa dinspre Zuruşul Lung,pentru a ieşi din nou pe linia crestei, într-o zonă deosebit de friabilă. Aiciexista un horn. În luna august anul 1983, partea dreaptă a acestuia s-aprăbuşit. Acum pasajul s-a transformat într-o creastă. În dreapta noastrăblocuri imense stau gata sa cadă. Regruparea o facem la capătul crestei.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Plecăm repede din acest loc extrem depericulos. Un brîu de iarbă şi o surplombă ce se găsesc la capătul lui sîntultimele obstacole ale traseului. După ce am depăşit surplomba, ieşim pe ocreastă largă şi orizontală pe care înaintăm pînă la întinderea completă acorzilor.

A ŞAPTEA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem în continuare creasta şi pe ultimaporţiune efectuăm o coborîre de zece metri la liber pînă pe zonele înierbate desub Crucea Sînduleştilor. Strîngem corzile şi ne îndreptăm spre platoul undeîntîlnim marcajul punct roşu care, urmat spre dreapta, ne conduce la cabanaCheile Turzii.

PREMIERA: Eme Sabin Doctor.

18. TRASEUL SOLIDARITĂŢII (5A)De Ia intrarea în traseul Turnul Ascuţit continuăm urcuşul pe Zuruşul

Lung şi, curînd, ajungem sub peretele impunător al Coastei Călaştur, peverticala căruia se desfăşoară traseul Solidarităţii.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, înaintăm în căţărare la limita echilibruluipeste praguri înguste dispuse la trei-patru metri distanţă. Micii pereţi dintreaceste praguri tind să ne arunce în afară. După 20 de metri, ajungem pe o brinălargă şi uşor ascendentă. Aici efectuăm o traversare spre dreapta, pînă la unpasaj vertical, pe care îl depăşim în escaladă artificială. Deasupra acestuia,o zonă înierbată şi înclinată ne conduce în regrupare lîngă un copac.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Este orientată oblic spre stînga. Pe aceastăparte a traseului escalada liberă se îmbină cu cea artificială peste zone custîncă friabilă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Depăşim în escaladă artificială o fisura carene conduce sub o surplombă, apoi efectuăm o traversare delicată spre dreaptapînă pe un prag, la baza unui horn, unde regrupăm.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Escaladăm hornul prin spraiţ şi ramonaj şi

ieşim în linia crestei, pe care o urmăm pînă la întinderea totală a corzilor.A CINCEA, A ŞASEA Şl A ŞAPTEA LUNGIME DE COARDA. Urmează creasta prin

zone care nu pun probleme de tehnică alpină, înălţimea mare la care ne aflam şiporţiunile friabile pe care le străbatem ne îndeamnă însă să ne sporim atenţia.

În scurt timp după încheierea traseului ieşim pe platoul DealuluiSîndului unde întîlnim marcajul punct roşu.

PREMIERA: Octavian Bratilă, Silvius Iorga, la 10.10.1983.

19. TRASEUL CREASTA COCOŞULUI (3B)Pentru a ajunge Ia baza, îndată ce am depăşit Şipotul Cheii, părăsim

poteca ce străbate Cheile Turzii. Urcăm pe Zuruşul Lung, trecem rînd pe rîndprin apropierea intrărilor la traseele Turnul Ascuţit şi Solidarităţii şiajungem în dreptul unui turn care împarte rîul de grohotiş în două. Pe parteadreaptă observăm o mică placă ovala, fixată acolo de prieteni în memoria unuicăţărător. Ne aflăm la intrarea în traseul Creasta Cocoşului.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea pe o faţă de stîncăsurplombantă în partea finală, continuăm apoi pe o fisură dificilă pînă sub osurplombă care nu este altceva decît un bloc ce pare aproape desprins dinperete. Ocolim obstacolul prin stînga şi ieşim pe un prag de iarbă deasupracăruia o mică treaptă stîncoasă ne scoate în regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Chiar de la plecare trecem o surplombă şi neîndreptăm spre alta, formată tot de un bolovan aproape desprins din perete. Ildepăşim cu grijă prin dreapta, apoi trecem direct sau ocolim prin stînga oplacă spălată şi regrupam cu ajutorul a două pitoane.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ, înaintam relativ uşor pînă la nivelul unui altreilea bloc, aproape desprins din perete. În dreapta se observă un pom. Noiînsă urcăm pe bolovanul amintit de unde observăm urechea ruginită a unui piton.Un diedru pe care îl traversăm spre stînga pînă într-o fisură proeminentă pecare o escaladăm la liber, apoi un alt diedru ne conduc în regruparea punctată,ca şi celelalte, cu două pitoane. In unul dintre ele, o plăcuţă metalică nedezvăluie iniţialele numelui autorului premierei şi anul efectuării acesteia:M.L. 1971.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. După o frumoasă porţiune verticală, creasta pecare se desfăşoară această ultimă parte a traseului devine friabilă, pierde dindificultate şi se încheie după 30 de metri, într-o zonă cu iarbă. Strîngemcorzile şi parcurgem încă 40 de metri printre tufişuri şi stînci pe pantaînclinată ce ne scoate pe Dealul Sîndului, foarte aproape de punctul numitDolina. Aici întîlnim marcajul punct roşu al circuitului versanţilor CheilorTurzii.

PREMIERA: Moravek Vasile, Szilagyi Eva, în 1971.

20. TRASEUL CREASTA FRUMOASA (3B)De la ultimul pod părăsim poteca şi ne îndreptăm spre peştera Cetăţeaua

Mică. Nu ajungem însă pînă la ea, ci, urcînd spre dreapta, ieşim pe o frumoasăplatformă înierbată. Pe peretele ce se ridică deasupra observăm mai întîi ozonă pitonată pentru şcoală de căţărare, apoi hornul caracteristic al traseuluiŞcoala Turdeană. In continuare, o potecă firavă ne conduce spre baza traseuluinostru, aflată la aproximativ 20 metri spre dreapta.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. De la început intram într-un horn larg şi cuvegetaţie, pe care urcăm şapte-opt metri. O scurtă traversare ne ajută săprindem scăriţa în primul piton pe care îl zărim pe peretele din stînganoastră. Urmează o porţiune de căţărare artificială pe un perete cu alveole. Înfinalul lungimii trecem un horn uşor surplombant în partea terminală, după careregrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Ne căţărăm pe un perete cu alveole, apoi pe o

muchie ce se detaşează evident din perete. Urmînd în continuare creasta,ajungem în regrupare.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Un prim obstacol este o placă pe care oparcurgem în diagonală spre dreapta. Deasupra noastră se deschide un horn larg.Îl escaladăm parţial, apoi trecem pe creasta din stînga şi ajungem la o faţă destîncă pitonată. Prizele bune şi căţărarea prin aderenţă ne ajută să trecemacest pasaj la liber. În final, creasta devine orizontală şi noi o parcurgempînă la întinderea totală a corzilor.

Din acest punct avem de ales între două variante de coborîre şi una decontinuare a escaladei. Putem coborî folosind mai întîi poteca ce parcurgepantele înierbate de sub Peretele Aerian, apoi de-a lungul Zuruşului Lung pînăla nivelul riului Hăşdate pe care îl trecem pe pietre. În cazul în care dorimsă ne întoarcem la baza traseului putem alege varianta de coborîre peste undiedru vertical cu prize bune, care ne scoate în imediata vecinătate aplatformei înierbate de unde am început escalada.In sfirşit, o variantă mult mai interesantă este să continuăm escalada de-alungul traseului Garofiţei sau a traseului Zburătorul.

PREMIERA: echipa A.S. Armata Braşov, în 1956.

21. TRASEUL ŞCOALA TURDEANA (3A)Intrarea în traseul Şcoala Turdeană se găseşte chiar pe platforma

înierbată descrisă la traseul Creasta Frumoasă.PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărărea pe o fisură şi, după

aproximativ cinci metri, traversăm spre dreapta pîna într-un horn. Specificămcă intrarea în traseu se poate face şi direct pe horn. In continuare, necăţărăm pe prize bune, cum numai în calcar putem întîlni, pînă în regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim peste un perete vertical care ne scoateîntr-o şa. De aici ne îndreptăm spre dreapta, trecem o placă spălată, apoiparcurgem un brîu pietros la capătul căruia regrupam în acelaşi loc unde ne-amoprit după a doua lungime din traseul Creasta Frumoasă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ şi înapoierea la baza este cea descrisă latraseul numărul 20.

PREMIERA: Szölösi Ernest, Szántó Eugen ş.a.

22. TRASEUL GAROFIŢ I (36)Variantele de acces la baza şi cele de revenire la cabană sînt descrise

la punctul numărul 23. Intrarea în traseul Garofiţei se găseşte la zece metriîn dreapta intrării în traseul Zburătorul.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. O fisură ne conduce în escaladă artificială pînăsub un tavan. Urmează o traversare scurtă spre dreapta şi trecerea directă atavanului. Deasupra întîlnim o alta fisură care, pe măsură ce înaintăm, seadînceşte luînd forma unui mic diedru. Ieşirea în regrupare se face pe creastafriabilă din dreapta noastră.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Are aproximativ 15 metri şi străbate un brîuascendent de iarba; pitoanele de regrupare le întîlnim pe un colţ de stîncălîngă un pom firav.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Chiar din regrupare escaladăm o placă uşorînclinată şi ieşim la baza unui diedru barat de o surplombă. După ce îldepăşim, ocolim prin dreapta un bloc instabil ce surplombează deasupra. Zona încare înaintăm este din ce în ce mai frămîntată. Trecem în continuare o placa,apoi ajungem sub o surplombă pe care o depăşim la liber. Din acest punct, înstînga, observăm o strungă. Linia traseului continuă însă uşor spre dreapta,oferindu-ne încă un punct de căţărare pînă în Creasta Scoruşului unde ieşim înscurt timp.

PREMIERA: Vasile Lazăr, Mihai Vasile, Marius Gabor, la 11.05.1985.

23. TRASEUL ZBURĂTORUL (3A)Două variante de a ajunge la baza traseului ne stau în faţă. Putem să

traversăm apa rîului Hăşdate în dreptul Zuruşului Lung; urcăm de-a lungulacestuia o porţiune scurta, după care ne îndreptăm spre pajiştile cu iarbă dinstînga grohotişului, de sub Peretele Aerian; în aproximativ 20 de minuteajungem Ia baza peretelui.

O altă variantă, mult mai interesantă, este să escaladăm fie traseulCreasta Frumoasă, fie traseul Şcoala Turdeană; la ieşire urcăm în diagonalăspre dreapta aproximativ 100 de metri, urmînd o potecuţă care ne duce la uncopac distinct crescut lîngă stîncă, chiar la intrarea în traseul Zburătorul.

Această tură străbate pe toată înălţimea, mică de altfel, PereteleAerian, şi are pasaje ce depăşesc dificultatea gradului 3A.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. De la pom urcăm fie pe placa spălată dedeasupra, fie pe creasta din stînga. Sus, în dreapta noastră, se profilează osurplombă pe care o trecem prin căţărare liberă. Continuăm escalada pe un brîude iarbă orientat ascendent spre stînga. O ultima treaptă, de trei metri, cuporţiuni friabile, ne conduce în regrupare lîngă un pom.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Plecăm pe peretele din faţa noastră, trecem oplacă mai puţin înclinată şi ne apropiem, prin stînga, de o surplombă carepoate fi văzută de la baza traseului. Atacăm obstacolul tot prin stînga şiieşim deasupra într-un diedru pe care îl parcurgem cu ajutorul scăriţelor.Ultimul obstacol al traseului este un horn cu prize bune care ne scoate înCreasta Scoruşului. Urmînd spre dreapta aceasta creastă ieşim pe DealulSîndului unde întîlnim marcajul punct roşu al circuitului Cheilor Turzii.

Dacă dorim să ajungem Ia nivelul apei Hăşdatelor, ne angajăm pe un hăţaşabia vizibil ce străbate curba de nivel pînă în dreptul Grohotişului Morarilor.De aici coborîm pînă în apropierea „Portiţei”.

PREMIERA: Kari Desideriu.

24. TRASEUL COLŢUL VESTIC (3A)Din punctul ,,n" urcăm puţin pe poteca spre peştera Cetăţeaua Mică. În

stînga ei se ridică o creastă scurtă pe care se desfăşoară cele trei lungimi decoardă ale traseului Colţul Estic. De obicei, acesta este folosit pentruantrenament şi şcoală de alpinism. După prima lungime, majoritateacăţărătorilor sînt tentaţi să coboare în rapel.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai dificilă de pe întreg traseul,începem escalada pe un diedru prin stingă crestei, apoi traversăm puţin spredreapta pe un perete vertical. Urmează o fisură pe care o parcurgem cu ajutorulscăriţelor pînă la nivelul altei fisuri pronunţate ce brăzdează placa dedeasupra noastră. În acest punct traversăm spre stînga şi ieşim într-un horn.La capătul lui, o surplombă ne conduce într-un culoar deasupra căruia regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Escaladăm mai întîi un horn friabil, apoitrecem peste o surplombă. Dificultatea traseului scade vizibil, pereţiiverticali de la început lăsînd loc unei creste pe care înaintăm pînă laîntinderea totală o corzilor.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ ne conduce în creasta Scoruşului.Pentru coborîre putem urma variantele descrise la traseul Peretle

Scoruşului sau, aşa cum am amintit la început, putem face un rapel de 40 demetri, după prima lungime de coardă, pînă în imediata vecinătate a peşteriiCetăţeaua Mică.

PREMIERA: echipa A.S. Armata Braşov, în 1956.

25. TRASEUL PERETELE SCORUŞULUI (4A)În scurt timp după ce depăşîm cel de-al patrulea pod peste rîul Hăşdate

ajungem în punctul de bifurcare „o". In dreapta noastră observăm un peretearcuit unde începe escalada traseului Peretele Scoruşului. Poieniţa de la bazalui, mascată faţă de potecă de o perdea de vegetaţie, este adesea plină dealpinişti începători care deprind tehnica de căţărare artificială.

PRIMA LUNGIME DE COARDA. Se desfăşoară, în mare parte, peste o surplombaimpresionantă, apoi străbate un perete brăzdat de fisuri, trece un diedru şi osurplomba ieşind într-o zona cu iarbă.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Ne conduce printr-un vîlcel larg şi înierbatpînă la baza unui alt perete.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Depăşim pentru început o fisura în escaladaliberă şi ne îndreptăm spre o placă. O trecem în aderenţă, apoi ne căţărămpeste o surplomba şi un horn, ajungînd într-o regrupare foarte comodă.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Din locul de regrupare avem de ales între douăvariante:

fie ocolim prin dreapta peretele de deasupra, apoi escaladăm unhorn pînă în regrupare.

fie trecem direct peretele şi creasta de deasupra, în cazul în carenu mai dorim să continuăm traseul, un rapel de 40 metri pe pereteledin stînga ne va scoate foarte aproape de intrarea în traseulFisura Scoruşului.

A CINCEA ŞI A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Urmează creasta Scoruşului, avîndfiecare cîte o scurtă porţiune mai dificilă la început.

Reîntoarcerea la cabană:1) o traversare spre stînga ne conduce în Grohotişul Morarilor, de-a

lungul căruia coborîm în poteca Cheilor;2) urmăm creasta pînă pe Dealul Sîndului unde întilnim marcajul punct

roşu.PREMIERA: Matei Schenn, Karaczony Ladislau, în 1956.

26. TRASEUL BRÎNELE DE PIATRA (4B)De pe platforma de la intrarea în traseul Peretele Scoruşului urcăm, prin

stînga, un prag stîncos, pînă la intrarea într-un vîlcel. În dreapta, pe oplatformă înierbată, se află intrarea în traseul Brînele de Piatră.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. O fisură pe care o trecem în escaladaartificială ne conduce pe un brîu de piatră. Traversăm spre stînga pînă la bazaaltei fisuri unde ne căţărăm tot cu ajutorul scăriţelor. La capătul acesteiaregrupăm într-o zonă înierbată, foarte aproape de intrarea în traseul FisuraScoruşului ale cărui prime pitoane le observăm pe un perete apropiat.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Din regrupare traversăm spre dreapta pe un brîude iarbă pînă sub o surplombă dificilă, apoi, folosind pitoanele existente,parcurgem o fisură bine conturată, în continuare, o succesiune de trei brîne depiatră ne întrerupe drumul spre creastă. Odată ajunşi aici, traseul pierde dindificultate, însă zona friabilă ne impune atenţie. Un brîu este ultimulobstacol înaintea regrupării.

Următoarele trei lungimi de coardă şi reîntoarcerea la cabană sînt comunecu cele descrise la traseul Peretele Scoruşului.

PREMIERA: Dan Moldovan, la 21.04.1984.

27. TRASEUL FISURA SCORUŞULUI (4A)De pe platforma de la baza traseului Peretele Scoruşului suim o treaptă

stîncoasă şi ajungem într-un vîlcel cu grohotiş. La capătul lui, pe pereteledin dreapta observăm pitoane. Ne aflăm la intrarea în Fisura Scoruşului.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem peste o nişă, apoi ne căţărăm pe o fisurăce brăzdează peretele. Urmează un horn friabil care în partea finală selărgeşte şi se acoperă cu iarbă, pentru ca după ce depăşim o placă, echipată cu

un piton să ieşim în regrupare.A DOUA LUNGIME DE COARDA. O scurtă traversare prin stînga ne conduce pe

lîngă o creastă într-o fisură largă. O zonă de iarbă şi un prag de piatră nescot în regrupare. Tot în acest punct ajungem pe o variantă care din regruparepleacă în diagonală spre dreapta.

Ultimele doua lungimi de coardă şi reîntoarcerea la cabană sînt celedescrise la traseul numărul 25.

PREMIERA: Boros Ladislau, Kovács Francisc.

28. TRASEUL GABOR FRANCISC (3B)Din punctul de bifurcare „p” urcăm pantele din dreapta potecii pînă la

baza peretelui, pe o platformă cu iarbă şi pomi. PRIMA LUNGIME DE COARDA. Debutează cu o surplombă care ne scoate pe un

perete cu alveole. Urmează o traversare spre dreapta pe sub altă surplombă.Ajungem astfel în dreptul unui tavan de mici dimensiuni. Îl trecem direct, apoiescaladăm hornul de deasupra. O placă, unde vom folosi aderenţa espadrilelor,ne conduce în dreptul unei regrupări foarte comode.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Continuăm ascensiunea depăşind două treptesurplombante. Apoi, tot prin aderenţă, trecem o placă spălată şi regrupăm odată cu întinderea totală a corzilor.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Deosebit de uşoară, lungimea parcurge creastace se află în faţa noastră. Pentru a reveni în potecă, efectuăm o traversarespre stînga pînă în Grohotişul Morarilor de-a lungul căruia, coborînd, ajungemîn scurt timp la nivelul apei Hăşdatelor.

De la ieşirea din traseu există şi posibilitatea urcuşului spre culmeaDealului Sîndului.

PREMIERA: Gabor Francisc, Vigh Paul, în 1963; repitonat: Szalma Mihai, în1970.

29. TRASEUL CONCURS (2A)Ultimul traseu înainte de ieşirea amonte a Cheilor Turzii este unul

dintre cele mai scurte şi mai uşoare din zonă. Escalada începe chiar dinpotecă, din punctul de bifurcare „r”.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Porneşte pe o faţă uşor înclinată, apoidepăşeşte prin dreapta o placă spălată, în acest loc traseul îşi modificădirecţia parcurgînd parţial un horn spre stînga. Urmează o faţă verticalăpunctată de o surplomba care ne conduce lîngă un brîu, sub o placă. Deasupraplăcii regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Se prezintă sub forma unei creste uşoare lacapătul căreia traseul se încheie.

Pentru a reveni în potecă, efectuăm o traversare spre stînga printr-ozona împădurită, pînă în Grohotişul Morarilor. Coborîm de-a lungul lui ajungîndaproape de baza traseului.

PREMIERA: Moravek Vasile.

30. TRASEUL COLŢUL CETĂŢII (3B)Istoria traseului Colţul Cetăţii este elocventă pentru traseele

abandonate din Cheile Turzii. După premieră, traseul a fost parcurs din ce înce mai rar, apoi uitat. In vara anului 1984, o echipă intră aici pentru a faceo premieră. Cele cîteva pitoane întîlnite nu i-au ajutat pe componenţi sărecunoască existenţa unui traseu. Totuşi, în afară de primii zece metri, ei aurefăcut o veche tură alpină pe nedrept uitată.

Pentru a ajunge la bază, părăsim poteca ce însoţeşte apa Hăşdatelor înpunctul de bifurcare „m”, apoi suim pantele abrupte şi înierbate din dreaptapeşterii Cetăţeaua Mare, pînă sub perete.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ, începem căţărarea depăşind, cu ajutorulscăriţelor, o fisură orientată oblic spre dreapta. Aceasta este noua variantă atraseului. Tot aici ajungem dacă urmărim varianta originală1. Ea porneşte dindreapta fisurii, trece mai întîi o placa, ocoleste prin stîngă un tavan şi, însfîrşit, escaladează un horn. În continuare, depăşim o zonă friabilă unde sesimte lipsa unui piton pentru asigurare. Ultimele obstacole ale lungimii sîntdouă placi de stîncă deasupra cărora regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Ne îndreptăm în diagonală spre stînga către oplacă ce pare desprinsă din perete, apoi traversăm spre dreapta pe o faţă cupuţine prize, încă o dată ne îndreptăm într-o uşoară diagonală spre stînga,trecem cu uşurinţă o surplombă şi o placă şi ajungem la baza unui diedru. Estepunctul cel mai dificil al traseului. După ce depăşim obstacolul în escaladaliberă intrăm într-o zonă friabilă întreruptă de o surplombă de mici dimensiunişi de o placă brăzdată de o fisură. Ajungem astfel pe creastă unde regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Străbate creasta şi iese din zona de iarbă.Pentru a coborî, urmăm potecuţa firavă din stînga noastră, care nu este altadecît cea folosită pentru coborîrea din traseele din Colţul Sanşil.

PREMIERA: Victor Măciucă, în 1956; repitonat de Dan Păvăloiu şi GheorghePop, în 1984.

31. TRASEUL SANŞIL (3B) De la punctul de bifurcaţie „j” din poteca ce străbate Cheile Turzii

urcăm deasupra Şipotului Cheii, lăsăm în stînga intrarea în traseu SurplombaSanşil şi escaladăm cu atenţie pantele de deasupra noastră. Poteca ce se vedeprintre stînci şi iarba ne scoate pe un brîu unde se afla intrarea în traseulSanşil, unul dintre cele mai căutate şi îndrăgite din zonă.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. De la baza traseului, marcată cu un piton, urcămîn diagonală spre stînga o porţiune cu perniţe de iarbă. După aproximativ şasemetri întîlnim o fisură orientată spre dreapta. În partea ei inferioară trecemo surplombă cu ajutorul a trei pitoane. În continuare, ne orientăm puţin spredreapta către un diedru pe care nu îl vom parcurge în întregime, ci vomtraversa spre stînga. O surplombă şi o creastă scurtă ne conduc în regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDA. Din acest punct escaladăm un diedru cu prizesolide, apoi, asiguraţi în două pitoane, trecem în căţărare liberă o placă.Pînă la următoarea regrupare urmăm fără abatere linia crestei.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Continuam urcuşul şi ocolim prin stînga o micăplacă spălată. După 20 de metri de la plecare ajungem la a doua placă pe care ovom trece cu ajutorul a patru pitoane. Urmează curînd un horn pe care îldepăşim fără dificultate şi ieşim într-o zonă unde traseul îşi pierde dinverticalitate.

URMĂTOARELE PATRU LUNGIMI DE COARDĂ străbat creasta Colţului Sanşil,lungă de aproximativ 160 m. Fără a fi deosebit de dificilă, aceasta necesităînsă o atentă asigurare datorită înălţimii mari la care se desfăşoară.

La încheierea escaladei, ca o răsplată a efortului depus, ne odihnim pepajiştile de iarba de la capătul crestei şi admirăm splendida panoramă ce ni sedeschide spre satele Petresti, Deleni etc. Pentru coborîre, urmăm mai întîispre dreapta pînă la ieşirea din traseul Coltul Vestic, apoi în jos, poteca cese conturează firav chiar de la sfîrsitul crestei Colţului Sanşil. Aceasta neconduce în aproximativ zece minute la nivelul rîului. Coborîrea pe parteastînga nu este recomandată decît dacă dorim să intrăm într-unul din traseele cepornesc din Zuruşul Cetăţii.

PREMIERA: Lonincz Nicolae, Kovács Francisc, Gagyi Andrei, în mai 1952.

1 Dacă ne hotărîm pentru varianta originală regrupăm în punctele marcate în schiţă ca regrupări intermediare.

32. TRASEUL SURPLOMBA SANŞIL (4A)Principala caracteristică a acestui traseu este surplomba de la începutul

primei lungimi de coardă, una dintre cele mai redutabile existente în traseelealpine din Cheile Turzii, care a dat şi denumirea traseului. Acesta are numaidouă lungimi distincte, restul de şase fiind comune cu lungimile finale aletraseului Sanşil. La bază ajungem folosind aceeaşi poteca pe care am urcat şila traseul precedent.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim în escalada dintr-un intrînd alperetelui. Urcăm la liber cinci metri pînă la baza surplombei pe care o depăşimcu ajutorul scăriţelor. După trecerea ei ne angajăm într-o traversare sprestînga folosind, pe lîngă pitoanele fixate în perete, şi o clepsidra naturalăsăpată în stîncă. Continuăm ascensiunea pînă unde stîncă ne oferă posibilitateaunei regrupări intermediare. Mai departe trecem o mica surplomba, apoi necăţărăm pe verticala peretelui pînă în regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Contrar aşteptărilor, în acest punct ne abatemde la firul crestei printr-un traverseu de circa opt-zece metri spre stîngă, peversantul ce se ridica deasupra Zuruşului Cetăţii. Aceasta zona friabila şi cuiarba necesită o atenţie deosebita. Pasajul odată depăşit, continuăm escaladape verticala peretelui spre un horn care ne scoate din nou pe linîa de creasta.Aici întîlnim traseul Sanşil în punctul unde acesta şi-a consumat primalungime.

PREMIERA: Rozsnyai Carol, Gyöngyösi Nicolae.

33. TRASEUL PERETELE SUSPENDAT (4B)Din punctul unde se găseşte intrarea în traseul Sanşil coborîm ocolind un

pom ce a crescut chiar la marginea stîncii. Urcam apoi spre alt pom cemarchează intrarea în traseu.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Ne căţărăm la început pe un diedru larg şiintrăm într-o zonă cu iarbă. În continuare, escaladăm o placă brăzdată de ofisură şi barată de mai multe surplombe de dimensiuni reduse. Trecem directdouă dintre ele, apoi traversăm spre stînga urmînd linia pitoanelor. Un ultimpasaj vertical ne scoate în regrupare pe un brîu de piatră înclinat spre gol.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem integral brîul, după care escaladăm ofisură orientată spre stînga. Faţa de stîncă ce urmează o trecem prin căţărareliberă. La capătul ei ieşim într-o regrupare comodă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai lungă de pe întreg traseul.Există însă posibilitatea să facem o regrupare intermediară, ceea ce micşoreazăfoarte mult frecarea corzilor şi, deci, efortul pe care trebuie să-l depunăcapul de coardă. Primele obstacole, o placă şi un diedru sur-plombant, ledepăşim cu ajutorul pitoanelor. În continuare, un scurt traverseu spre stîngane ajută să ocolim un bloc ce surplombează deasupra noastră. Mai sus ne căţărămcîţiva metri şi ajungem sub ultima surplombă a traseului. Din acest punctexistă două variante:

1) escaladăm la liber surplomba şi, deasupra ei, regrupăm la baza unuihorn;

2) ocolim acest obstacol făcînd o traversare spre dreapta, apoi urcăm peverticala peretelui printr-o zonă friabilă pînă la baza hornului undene întîlnim cu prima variantă şi regrupăm.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Urcăm hornul şi, după zece metri, ieşim încreastă, pe care o parcurgem pînă la întinderea completă a corzilor. Ultimeletrei lungimi de coardă, ca şi coborîrea la bază, sînt cele descrise la traseulSanşil.

PREMIERA: Andrei Moldovan, Lorincz Nicolae, Boroş Ladislau.

34. TRASEUL GROTA SANŞIL (3B)La intrarea în acest traseu ne conduce limba de grohotiş a Zuruşului

Cetăţii. Urcăm aproximativ un sfert din lungimea lui pîna la un pîlc de copacitineri, de unde căutăm cu privirea pitoanele ce punctează traseul Grota Sanşil.Aceasta tură alpină se parcurge destul de rar, deoarece stînca este acoperităcu iarba pe prima lungime şi are mai multe porţiuni friabile pe ultima.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem mai întîi două muchii pînă ajungem laprimul piton. Puţin mai sus intrăm într-o zona cu multă iarbă. Pentru a odepăşi trebuie sa mergem în zigzag în căutarea pitoanelor. La ieşirea dinaceastă porţiune întîlnim o arcadă ce ne respinge în afara. Stînd în aderenţape placă trecem obstacolul şi ieşim în regrupare.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. De la pom traversam spre dreapta peste o placaspălată, în continuare urcăm ghidaţi de linia pitoanelor, pentru ca în finalullungimii să ne îndreptam din nou spre dreapta printr-o porţiune friabilă, spreo grotă unde vom regrupa.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Pornim pe peretele din stingă grotei şi urcămcu atenţie pe un pasaj scurt, unde căţărarea liberă se îmbină cu ceaartificială peste zone deosebit de friabile. La nivelul superior al grotei,drumul ne este închis de o surplombă pe oare o trecem direct. Odată depăşitacest obstacol intrăm într-un horn larg, barat la rîndul lui de o altăsurplombă de mari dimensiuni. De sub ea traversăm spre dreapta pe un sectorfoarte sfărîmîcios. Atenţie mare în acest punct: pietrele căzute din pereteajung la Şipotul Cheii şi pot provoca accidente printre turiştii care trec pepotecă!

Ultima parte a traseului se îndreaptă pe verticala peretelui printr-unhorn fără pitoane, spre creastă. Ultimele trei lungimi de coarda străbatporţiunea finală a crestei Colţului Sanşil.

Coborîrea este cea descrisă la traseul Sanşil.Am descris mai sus tura ce ne duce din Zuruşul Cetăţii pîna pe creastă.

Aceasta însă are şi doua variante deosebit de interesante:1) din prima regrupare, de la pom, escaladînd feţele de deasupra noastră,

putem vizita o grota la care ajungem după ce ne căţărăm pe o faţă destînca spălată. Coborîrea o facem în rapel;

2) o altă variantă, descoperită de curînd de echipa Moravek Vasile - DanMoldovan, porneşte din grota din a doua regrupare. De aici continuămtraversarea spre dreapta şi, după aproximativ 20 m, ajungem într-unjgheab spălat. Îl urcăm şi intrăm într-o grotă prin care, surpriză,vedem lumina! O parcurgem în grabă şi ieşim pe versantul opus alColţului Sanşil, de unde două rapeluri, unul de 40 m, celălalt de 20m, ne scot la baza peretelui.

PREMIERA: Andrei Moldovan, Kovács Francisc - varianta originala, în 1949;Gyöngyösi Nicolae, Rozsnyai Carol - varianta cu ieşire în creasta, în1961; Moravek Vasile, Dan Moldovan - varianta cu ieşire prin tunel, în1984.

35. TRASEUL PERETELE COLŢULUI CRĂPAT (5A)Din punctul de ramificaţie „l” urmăm în sens invers poteca de coborîre

din traseele din Colţul Sanşil, apoi, traversînd Zuruşul Cetăţii prin partealui superioară, ajungem la brîul de iarbă de sub peretele impunător al ColţuluiCrăpat. Urmăm acest brîu pe o distanţa mica, pîna în dreptul unui pîlc decopaci. Din acest loc ne înălţăm privirea pe verticala peretelui descoperind cuuşurinţă pitonul ce indică intrarea în traseu. Recomandăm ca varianta de accespe Zuruşul Cetăţii să fie evitată, deoarece, deşi pare mai directa, nuscurtează urcuşul şi nici nu este mai uşoară. Dimpotrivă, mersul pe grohotişeste foarte obositor şi, în plus, există pericolul ca pietrele instabile să se

prăvălească pe pantă accidentînd turiştii care se odihnesc la Şipotul Cheii.PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Se observă chiar de la început ca traseul are o

uşoara tendinţă spre stînga. Pornim pe perniţe de iarbă, peste un perete cuprize întoarse spre primul piton văzut de jos. Ajunşi deasupra lui, mai urcămcîţiva metri pînă pe un brîu pe care îl urmăm spre stînga. Din acest punctîncep practic marile plăci spălate ale peretelui, punctate doar foarte rar debrîne minuscule, fisuri sau alveole. Folosind tehnica de escalada artificială,ne căţărăm la început pe verticala peretelui, apoi traversăm spre stînga. Zecemetri deasupra punctului unde am încheiat traverseul se găseşte o brînă îngustăşi uşor ascendentă spre stînga, pe care regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Mergem încă trei-patru metri pe brîna pe caream regrupat. Linia pitoanelor ne indica locul unde, mai întîi în escaladaliberă, apoi cu ajutorul scăriţelor, continuăm căţărarea. Un traverseu, totspre stînga, avînd pitoane foarte depărtate solicita din plin forţa şi atenţiacăţărătorilor. Următoarea porţiune, verticală, ne conduce la o alveola pe careîncap doar tălpile espadri-lelor şi în jurul căreia sînt bătute mai multepitoane. Am cîştigat înălţime şi priveliştea din jurul nostru devineimpunătoare. Brîul pe care am ajuns la baza traseului a rămas undeva jos, lipitde perete, şi privirea noastră scapă pînă în albia rîului.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai uşoară a traseului, deoareceperetele pierde din verticalitate. Totuşi, lipsa prizelor ne obliga să recurgemla folosirea scăriţelor. La sfîrşitul lungimii, un traverseu spre stînga nescoate într-un horn înierbat unde regrupăm.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Este cea mai frămîntată de pe traseu. Dinregrupare observăm, în dreapta şi puţin deasupra noastră, o surplombă de maridimensiuni, pe care o evităm prin partea stîngă. Continuăm ascensiunea cuescaladarea unui diedru întrerupt de două surplombe, apoi ne angajăm direct întrecerea altei surplombe care ne barează calea. Pîna în regrupare, ultimiimetri îi parcurgem uşor, orientîndu-ne spre dreapta. Din acest punct traseul seramifică în două variante.

1) Varianta dreapta.A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Un brîu de piatră ne conduce la baza unei

placi de stîncă. La partea superioară, aceasta se depărtează de perete.Escalada în opoziţie ne ajuta să ajungem deasupra, unde se înălţa un peretefără prize, pe care, undeva sus, este bătut un piton. Menţionăm că acest pasajdificil poate fi ocolit prin stînga. În continuare ne căţărăm peste ultimasurplombă a traseului, apoi străbatem atenţi o zona friabilă, în finalullungimii poposim pe iarba din creasta, unde regrupăm pentru ultima oară.

2) Varianta stîngăa.A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Fie direct din regrupare, fie de la nivelul

plăcii de stîncă descrisă anterior, facem un traverseu spre stînga pîna într-unhorn de mari dimensiuni ce se observă de la mari depărtări. Ne căţărăm pe hornpînă la întinderea completă a corzilor.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurgem partea finală a hornului şi ieşim încreasta Colţului Crăpat, în apropierea punctului unde se găsesc pitoanelepentru prima variantă de coborîre din traseele Metalul şi Creasta ColţuluiCrăpat.

Coborîrea şi reîntoarcerea în poteca ce străbate Cheile Turzii este ceadescrisă la traseul numărul 36.

PREMIERA: Kovács Gheorghe - traseul clasic; Gyöngyösi Nicolae - variantacu horn.

36. TRASEUL CREASTA COLŢULUI CRĂPAT (3B)Părăsim poteca Cheilor în punctul de bifurcare „h”, suim o treaptă

stîncoasă şi ieşim pe o limbă de grohotiş ce ne conduce spre punctul numit

„Moara", format din doua jgheaburi de stîncă spălate de ape, pe care însă îlputem evita urcînd prin stînga pe vîrful lui Puşcariu. Aici facem un scurtpopas ca să admîrăm priveliştea ce se deschide spre cea mai impresionantă zonăa Cheilor Turzii. Coborîm de pe vîrf, lăsăm în stînga un brîu de iarbă careînconjură peretele Colţului Rotunjit şi ieşim deasupra jgheabului pe care îlevitasem puţin mai înainte. În faţa noastră se deschide amfiteatrul format înstînga de Colţul Rotunjit, în dreapta de Colţul Crăpat şi în faţa de PereteleSuurime. Privind spre Colţul Crăpat, vom observa două creste paralele. Cea dindreapta este scurtă şi nu prezintă importanţă pentru căţărare. Traseul CreastaColţului Crăpat se desfăşoară pe peretele şi creasta din stînga.

După acest tur de orizont, urcăm spre dreapta pe o potecă ce abia sevede, care ne conduce la baza peretelui. Aici căutăm cu privirea un imens pitontubular, cu un inel pe măsura lui, ce constituie cel mai evident reper pentruintrarea în traseul Creasta Colţului Crăpat.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. O faţă brăzdată de fisuri adînci ne conduce,după cinci-şase metri, la pitonul tubular observat de la baza peretelui. Aiciavem de ales între două variante:

1) prin dreapta unei surplombe de mari dimensiuni, escaladăm o faţăverticală de stîncă; după aproximativ şase metri traversăm pe creastadin stîngă:

2) peste imensa ţeava bătută adînc în stîncă urcăm un mic horn la capătulcăruia întîlnim prima variantă.

O zonă verticală şi cu iarbă este ultimul obstacol al primei lungimi decoardă. Regruparea o facem pe un brîu în dreptul unui arbust.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începe cu o fisură pe care o depăşim prinescaladă artificială, trece la liber o surplombă şi iese în creasta ColţuluiCrăpat. Primul contact cu perspectiva Cheilor este impresionant. Privite dinacest punct, Cheile Turzii au un farmec aparte. După ce escaladăm un mic hornsurplombant, ne căţărăm pină la întinderea totală a corzilor.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Reprezintă porţiunea cea mai înclinată acrestei. Din regrupare, urmînd linia pitoanelor, parcurgem placa verticală cese ridică înaintea noastră şi în stînga crestei. Trecem o surplomba apoi un micdiedru surplombant şi ajungem într-o fereastră prin care ni se deschide ofrumoasă perspectivă a Turnului Ascuţit.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Urmează la început, tot placa din stînga aColţului Crăpat. Depăşim o ultimă surplombă şi ieşim în creasta pe care nu ovom mai părăsi pînă la încheierea escaladei. Trecem strunga şi regrupăm lîngăcrucea lui Hans Gora.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurge creasta orizontală care sedesfăşoară înaintea noastră. La 40 de metri de la plecare descoperim primelepitoane, unde regrupăm.

Prima variantă de coboîre. De la pitoanele descrise anterior, putem fiesă facem un rapel scurt, fie să coborîm cu atenţie pe feţele din stînga noastrăpînă la o placă de stîncă prevăzută cu pitoane. De aici, un rapel de 40 m nereaduce la baza peretelui.

A doua varianta de coborîre. Parcurgem încă o lungime de coardă pecreastă (a şasea) şi la capătul ei găsim un piton deasupra unui horn cuvegetaţie, pe partea din stînga a Colţului Crăpat. De aici, cu un rapel de 20metri, coborîm hornul. La încheierea acestuia, pe peretele din stînga, altepitoane ne ajuta să continuăm coborîrea pînă la baza stîncii. Pentru a revenila poteca ce străbate Cheile, urcăm un mic horn apoi coborîm pe un vîlcel cuvegetaţie pînă la baza traseului, în continuare urmăm în sens invers drumul deacces spre intrarea în traseu.

PREMIERA: Lorincz Nicolae, Kovács Francisc, Gagyi Andrei, la 2.09.1952.

37. TRASEUL METALUL (4B)Detaliile caracteristice ale acestui traseu, diedrele suprapuse ce se

înlănţuie în a doua şi a treia lungime de coardă, vor fi observate chiar dinmomentul în care începem urcuşul spre baza peretelui. Intrarea în traseulMetalul se află la treizeci de metri mai sus decât accesul în traseul creastaColţului Crăpat.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ Este deosebit de sinuaosă, ceea ce imlipică operfectă distribuire a corzilor prin carabiniere. Porneşte de sub o surplombăpe o fisură orientată dreapta, pe care o vom parcurge în escaladă liberă. Laincheierea fisurii intrăm intr-o zona de iarbă. Din acest punct ne orientămspre stânga, spre o surplomba unde observăm următorul piton. Odată trecutacest punct, unde se pare că traseul se pierde, ajungem la placă spalată pecare o depăşim cu ajutorul scăriţelor. Pitoanele foarte depărtate ne obligă sale intrebuiţăm foarte mult pentru a face această traversare. Un brâu de piatrăne conduce după trei-patru metri intr-o regrupare mică dar comodă sub un diedrusurplombant.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ: Trecem spre dreapta peste o surplomba şiajungem la un brâu de iarbă sub o placă. Urcăm placa şi, folosînd o clepsidră,ieşim pe un brâu de piatră galbenă. Spre dreapta, pe acesta se găsesc câtevagrote. Noi continuăm însă escalada pe verticala peretelui, peste o alta placăde stâncă. O scurtă porţiune de traversare ne scoate la baza unui diedru baratde o surplombă la capătul căruia regrupăm în scăriţe.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Trecem surplombă sub care am regrupat şi,după o traversare spre stânga, ajungem la baza celui de-al doilea diedru. Îlescaladăm si, când acesta îşi schimbă direcţia spre dreapta, trecem surplombace se formeaza şi ieşim pe o altă placă unde găsim trei pitoane gemene ăi, lacaţiva centimetrii, un al patrulea – un alt loc pentru o posibilă regrupare.Noi insa continuăm escalada pe placile de deasupra, care ne conduc la un ultimdiedru barat de o surplombă. Dupa aceste obstacole suprapuse facem otraversare spre dreapta pentru a intra in hornul dificil ce ne scoate încreasta. Atentie, să nu evităm hornul mergând pe creastă spre dreapta careprezintă zone friabile! Regruparea se face la crucea lui Hans Gora.

De aici continuarea si coborârea din traseu este comună cu cea a traseului Creasta Colţului Crăpat.

PREMIERA: Gyöngyösi Nicolae.

38. TRASEUL PERETELE SUURIME (5A)Considerat multă vreme ca fiind cel mai dificil şi cel mai tehnic,

traseul Peretele Suurime prezintă prima şi a treia lungime de coardă printre cele mai frumoase din Cheile Turzii.

Pentru a ajunge la bază, urmăm, până deasupra la punctul numit„ Moara”, drumul descris la numărul 36. Ajunşi acolo, ne îndreptăm privireaspre impunătorul perete din faţa noastră. După o porţiune de urcuş priniarbă, aproximativ în dreptul peşterii Hornarilor, ne apropiem de perete. Aici,la umbra unor copaci, observăm primele pitoane ale traseului

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Este şi cea mai dificilă de pe întreg traseul.Trecem de la început o placă surplombantă pe care facem două traversee scurte,întîi spre stânga apoi mai sus spre dreapta, în căutarea fisurilor în care suntbătute pitoanele. Deasupra, o surplombă ne barează intrarea într-un horn. Otrecem în căţărare liberă, apoi escaladăm hornul barat la rândul lui de o altăsurplombă peste care trecem iar la liber. Ajungem astfel la o placă uşorînclinată şî înaintăm rapid folosind aderenţa tălpilor espadrilelor. La capătulei întâlnim o ultimă surplombă, mai puţin dificilă decât primele trei, dupătrecerea căreia regrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. O fisură brazdează peretele de deasupra

regrupării. Folosind cele două pitoane ce se se află pe faţa din dreaptafisurii, trecem pasajul. Urmează o surplombă care ne scoate intr-o mica zonăînierbată. Stânca îşî face însă iar apariţia, următorul pasaj fiind un diedrubarat la partea inferioară de o surplombă. Deasupra lui observam altăsurplombă, pe care o ocolim prin dreapta şi ajungem în regrupare.

A TREIA LUNGIME DE COARDA. Este aproape tot atît de frumoasă ca şi prima.După ce trecem o placă de stîncă, traversăm spre stînga, mai întîi printr-ozonă înierbată, apoi peste feţe de stîncă. Trecem o creastă şi continuămtraversarea pe sub o surplombă, după care ne îndreptăm pe verticală spre untavan impresionant. Îl trecem direct şi, după cîţiva metri, regrupăm pe oplatformă comodă.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. În continuare traseul pierde vizibil dindificultate, orientarea în traseu fiind însă din ce în ce mai dificilă.Escaladăm, rînd pe rînd, diedrul de deasupra, apoi un horn închis la parteasuperioară de o surplombă şi ieşim pe o zonă înierbată care ne conduce înregrupare.

A CINCEA LUNGIME DE COARDĂ. Traversam spre stînga aproximativ patru metripînă cînd observăm deasupra noastră urechea ruginită a unui piton. De aicitrecem o placă, apoi o surplombă şi ieşim într-un vîlcel pietros, larg deschis.La sfîrşitul lui trecem cu atenţie peste cîţiva bolovani ajungînd într-oregrupare foarte comodă.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Depăşim un ultim pasaj de căţărare artificialăşi ajungem într-o zona foarte frămîntata a peretelui.

De aici escaladăm o fisură care se încheie pe Culmea Mînăstirii, înimediata apropiere a stelei metalice. Pentru a reveni la cabană urmăm sprestînga marcajul punct roşu al circuitului crestelor.

PREMIERA: Moravek Vasile, Szarka Gheorghe, în 1964.

39. TRASEUL CREASTA MATEMATICĂ1 (3A)Una din cele mai puţin frecventate ture de căţărare din Cheile Turzii,

Creasta Colţului Rotunjit este pitonată foarte rar, prezintă pe aproape toatadesfăşurarea ei porţiuni friabile şi nu pune probleme deosebite de tehnicăalpină.

Pentru a ajunge la bază, folosim drumul de acces descris la traseulCreasta Colţului Crăpat pîna deasupra punctului denumit ,,Moara”. Ajunşi înamfiteatrul format de Colţul Crăpat, Colţul Rotunjit şi peretele Suurime neîndreptăm privirea spre stînga. Pe poteca abia vizibilă observam un mare blocde stîncă. Din acest punct intrăm în traseu.

PRIMA Şl A DOUA LUNGIME DE COARDA. Escaladăm liber cei patru metri deperete ce ne despart de linia crestei pe care practic nu o vom mai părăsi pînala încheierea traseului. La capătul celor 40 de metri regrupăm într-o zonăfriabilă, asiguraţi printr-un piton nesigur. Continuăm apoi escalada cresteişi, după alţi 30 de metri, observăm, în dreapta acesteia, o platformă largăunde vom regrupa a doua oară.

A TREIA Şl A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Revenim pe linia crestei trecînd unpunct ceva mai spectaculos. În continuare, creasta pierde în dificultate şi înverticalitate pe măsura ce avansăm. După încă două lungimi de coardă ajungem înpunctul unde întîlnim traseul Peretele Sudic al Colţului Rotunjit.

Ultima lungime, rapelul şi revenirea la baza sînt cele descrise latraseul numărul 40.

PREMIERA: Andrei Moldovan, Gora Hans.

40. TRASEUL PERETELE SUDIC AL COLŢULUI ROTUNJIT (3A)

1 Traseul este cunoscut şi sub denumirea de Creasta Colţului Rotunjit.

De la locul de intrare în traseul Creasta Matematică urcăm în continuarepîna în dreptul unui diedru pitonat, care reprezintă primul obstacol altraseului Peretele Sudic al Colţului Rotunjit. Sîntem la baza unei ture alpineinegale în ce priveşte problemele de căţărare, deoarece zonele frumoase deescaladă liberă sau artificială sînt întrerupte de porţiuni cu iarbă sau pomiunde linia traseului se pierde.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Urcam diedrul în escaladă liberă şi aproape depunctul unde aceasta se încheie traversăm spre stîngă. În continuare trecemprin dreapta unui diedru de mici dimensiuni şi ieşim pe un brîu de iarba underegrupăm.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ. Ocolim din nou prin dreapta un alt diedru (altreilea) şi ajungem pe un brîu orizontal invadat de iarba şi pomi. La capătulacestuia, după ce am reuşit sa „învingem pădurea", descoperim o fisura la bazacăreia un mic piton ruginit ne arata ca sîntem pe drumul cel bun. Incontinuare, traseul se conturează clar fără a mai pune probleme de orientare.Urcăm fisura în escalada liberă şi, la capătul ei, regrupăm sub o surplombă.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Traseul îşi recapătă frumuseţea de la început.Traversam mai întîi pe sub streaşină de stîncă sub care am regrupat. Trecemapoi o muchie surplombantă şi ieşim pe o placă verticală. Un horn de zece metrişi o ultimă faţă care pierde vizibil din verticalitate ne conduc în creastaColţului Rotunjit, în punctul unde traseul numărul 39 şi-a consumat cea de-apatra lungime de coarda.

A PATRA LUNGIME DE COARDĂ. Parcurge pe aproximativ 45 de metri o porţiunede creastă aproape orizontală a Colţului Rotunjit pînă în locul unde, în stînganoastră, observam un balcon de iarbă. Locul este deosebit de frumos şi te îmbiela un popas mai lung. Pitonul de rapel se găseşte pe partea dreaptă laaproximativ cinci metri sub creastă. Un rapel de 40 de metri ne scoate la bazaperetelui. Pentru a reveni în poteca ce străbate Cheile Turzii, urmam în sensinvers drumul de acces la traseu.

PREMIERA: Lorincz Nicolae, Kovács Francisc, Gagyi Andrei, la 23.08.1952.

41. TRASEUL FRONTAL DIN COLŢUL ROTUNJIT1 (4B)Pentru a ajunge la baza traseului urmăm pînă sub vîrful lui Puşcariu

drumul descris la traseul numărul 36. Din acest loc ne îndreptăm spre stînga peBrîul de Jos al Peretelui Rotunjit, înainte de a ajunge la peştera Binderobservăm, lîngă un scoruş crescut la baza stîncii, un piton din ţeava. Ne aflămla intrarea în traseu.

PRIMA LUNGIME DE COARDĂ. Debutează cu o fisură de 12 metri pe care oparcurgem mai întîi la liber, apoi în escaladă artificială. În locul undeaceasta se încheie, efectuăm o traversare delicată, de aproximativ zece metrispre dreapta, pentru a ajunge la baza unei alte fisuri care ne conduce într-oregrupare incomodă pentru două persoane. Această lungime sinuoasă impune oatentă distribuire a corzilor în carabiniere.

A DOUA LUNGIME DE COARDĂ, începe cu o traversare spre stînga, la capătulcăreia escaladăm o fisura acoperita parţial cu vegetaţie, în această zonă,lipsa prizelor cere multă atenţie, pitoanele fiind utilizate exclusiv pentruasigurare. Pe ultimă parte a lungimii peretele devine vertical, dar prizelebune permit înaintarea. O dată cu întinderea completă a corzilor, observăm, îndreapta fisurii, un mic ţanc pe care regrupăm.

A TREIA LUNGIME DE COARDĂ. Plecarea cere o poziţie de mare echilibru pentru a ajunge la primul piton, care ne ajută să traversăm spre stînga peste ocreastă de mici dimensiuni. Deasupra noastră se profilează o surplombă. O trecem direct cu ajutorul unui piton pe care îl găsim cu dificultate. Deasupra,

1 Denumit şi traseul Furnicilor.

pasaje de căţărare liberă peste zone friabile ne conduc spre pantele de iarba ce anunţă Brîul de Mijloc.

A PATRA LUNGIME DE COARDA ne scoate pe acest brîu în zona lui cea maiîngustă. În caz de nevoie, din ocest punct se poate ieşi din traseu. Urmat spredreapta brîul coboară spre Vîrful lui Puşcariu.

A CINCEA LUNGIME DE COARDA. Are ca prim obstacol un prag stîncos de patrumetri. În continuare, un brîu înierbat urmat spre stîngă ne conduce spre o tufabogată de măceş care barează intrarea într-un horn elegant. Pentru a scapă deneplăcerea înţepăturilor ocolim obstacolul, pe perete, cu ajutorul a treipitoane. În final, o scurtă traversare spre stîngă ne scoate în regrupare.

A ŞASEA LUNGIME DE COARDĂ. Printr-o bavareza de toata frumuseţea depăşimhornul, apoi urmăm o brînă înclinată pîna sub un ţanc unde regrupam pe un pragde stîncă. Poziţia aeriana în care ne aflam ne oferă o frumoasa perspectivăasupra întregului ansamblu al Cheilor Turzii.

A ŞAPTEA LUNGIME DE COARDĂ. O traversare orizontală spre dreapta nescoate pe Brîul de Sus al Peretelui Rotunjit pe care îl urmăm pînă la jumătateunde acesta începe sa se piardă.

A OPTA LUNGIME DE COARDĂ. Duce, după 35 de metri, pe vîrful ColţuluiRotunjit.

Coborîrea este cea descrisa la traseul numărul 40.PREMIERA: Bodea Gabor, Harmath Csaba, la 21.09.1973.

ALTE TRASEE

Pentru a întregi imaginea tuturor traseelor existente în Cheile Turzii1,descriem în continuare cîteva ture parcurse mai rar, care pot oferialpiniştilor, pe lînga satisfacţia căţarării, şi o mai buna cunoaştere aacestei zone de o deosebita frumuseţe.

42. TRASEUL HORNUL VULTURILOR (1B)Intrarea în acest traseu se găseşte deasupra Povîrnişului „Emil Pop", în

stîngă peşterii lui Anton. Ca reper pentru localizarea Hornului Vulturilorpoate fi folosită crucea mică metalică de deasupra lui.

Traseul are practic o singura lungime de perete chiar sub platoulDealului Sîndului.

Materiale: o coarda de 40 de metri, opt carabiniere, două-trei pitoane.PREMIERA: Klemens Herta.

43. TRASEUL TURNUL GALBEN2 (4B)Aceasta tura porneşte chiar din poteca, după ce am trecut al doilea pod,

la aproximativ zece metri dincolo de o cruce ridicata în memoria unui turistimprudent. Tura diferă, ca dificultate, avînd lungimile 1, 6, 7 de gradul V şiA1, iar celelalte doar de gradul III. Traseul este pitonat şi are opt lungimide coardă. Coborîrea o facem la liber în poieniţa Alghinei 2, de unde urmăm, însens invers, poteca de acces la traseul Creasta Sura.

Materiale: două corzi de 40 de metri, 20 carabiniere, trei-patru pitoane,scăriţe, bucle.

PREMIERA: Silvius Iorga, Kerekes loan, la 7.04.1985.

44. TRASEUL DIEDRUL PORUMBEILOR (5B)Intrarea în Diedrul Porumbeilor se găseşte la cîţiva metri în stîngă

1 Pînă în luna august 1985.2 Datorită aşezării traseului chiar deasupra potecii, recomandăm parcurgerea lui doar în zilele în care puţini turişti vizitează Cheile Turzii.

traseului Peretele Porumbeilor, variantele de acces la bază fiind cele descrisela traseul numărul 14.

În prima parte a traseului ne căţarăm pe verticala peretelui. Urmeazăaproape trei lungimi de coardă de traversare într-o uşoară diagonală sprestîngă pînă sub un şir de surplombe şi tavane. Din acest punct, linia traseuluise poate observa cu uşurinţă şi din poteca ce străbate Cheile Turzii. Continuămcăţărarea pe verticală trecînd printre tavanele amintite şi ieşim pe un brîu.Acesta, urmat spre dreapta aproximativ 15 metri, ne conduce sub o fisură.Următoarea lungime de coardă se desfăşoară în totalitate pe această fisură şiiese pe o platformă comodă. Ultima lungime de coardă, care a dat denumireatraseului, are ca principal obstacol un diedru surplombant în partea demijlloc, pe care îl depăşim în escaladă liberă, regruparea fiind comună cuultima regrupare din traseul Grota lui Hili. O porţiune de iarbă ne conduceapoi în creasta din dreapta, în locul unde se încheie traseul Vigh Tibor,variantele de reîntoarcere la cabana fiind descrise la această tură.

Traseul este pitonat şi are opt lungimi de coardă.Materiale necesare: doua corzi de 40 metri, 25 carabiniere, şase-şapte

pitoane, scăriţe, bucle de coardă.PREMIERA: Dan Moldovan, Vasile Lazăr, Moravak Vasile, Relu Anghel, la

28.09.1984.

45. TRASEUL ŞCOALA CLUJEANĂPuţin mai sus de intrarea în traseul Creasta Cocoşului, pe partea stîngă

a Zuruşului Lung, întîlnim un colţ de stîncă de aproximativ 30 de metri,pitonat pentru şcoală de căţărare. Găsim aici porţiuni unde poate fi învăţatăescalada liberă pe feţe sau pe hornuri sau escalada artificială. Din păcate,depărtarea foarte mare faţă de poteca face ca acestui loc să-i fie preferatăzona de şcoală din vecinătatea peşterii Cetăţeaua Mica.

PREMIERA: Zelenkca Carol, Szántó Eugen ş.a.

46. TRASEUL LATERAL (2A)Din punctul de bifurcare „j" ieşim în Zuruşul Cetăţii, pe care îl urcam

pînă aproape de final, trecînd rînd pe rînd pe la baza Surplombei Sansil şi aGrotei Sanşil. Pe una din ultimele creste din dreapta noastră observăm pitoane.Traseul Lateral, complet necunoscut obişnuiţilor Cheilor Turzii, l-amdescoperit întîmplător, iar denumirea a căpătat-o la sugestia lui MoravekVasile. Dificultatea celor trei lungimi de coardă care îl compun scade cu cîtcîştigăm în înălţime. Coborîrea se face pe poteca descrisă la traseul Sanşil.

Materiale: o coardă de 40 de metri, 12 carabiniere, două-trei, pitoane.Autorii premierei sînt necunoscuţi.

47. TRASEUL FISURA ŞOIMILOR (2A)Vizavi de Colţul Crăpat se ridică Stînca Şoimilor, pe care se desfăşoară

traseul numărul 47. Două lungimi de coardă ne conduc la punctul „La Cîrlige",unde traseul se încheie. În continuare, urcăm pe Culmea Mînăstirii, undeîntîlnim marcajul punct roşu al circuitului Cheilor. ÎI urmăm spre stîngă şi,după aproximativ o oră, ajungem la cabana Cheile Turzii.

Materiale: o coardă de 40 de metri, zece carabiniere, trei-patru pitoane.PREMIERA: Kovács Gheorghe.

48. TRASEUL FRONTAL SUURIME1 (3A),Pentru a ajunge la baza traseului urmăm poteca descrisă la punctul

numărul 36 pînă deasupra locului denumit „Moara". De aici ne apropiem de

1 denumit şi traseul Vietnamez.

peretele Suurime. Chiar în faţa noastră, unde acesta îşi schimbă orientarea,observăm pitoane. Primele două lungimi de coardă se desfăşoară pe stîncă şisînt echipate cu pitoane vizibile. Celelalte merg în zigzag printr-o zonafrămîntătă şi cu vegetaţie spre un pinten ce te atrage tot timpul escaladei. Lapremieră traseul a fost parcurs din 11 lungimi de coardă. Coborirea o facemurmind spre stîngă marcajul punct roşu ai circuitului crestelor.Materiale: una-două corzi de 40 de metri, 15 carabiniere, scăriţe, patru-cincipitoane.

PREMIERA: Moravek Vasile, Szalma Mihai.

49. TRASEUL PAJURA (5A)Primele pitoane ale acestui traseu se găsesc la 40 de metri mai sus de

intrarea în traseul Peretele Suurime. Caracterizat în mare parte prin pasaje decăţărare liberă de gradul V+, traseul are un singur punct de escaladăartificială şi prezintă, de-a lungul celor cinci lungimi de coardă, mai multezone friabile sau înierbate.

Materiale: doua corzi de 40 de metri, 20 carabiniere, cinci-şase pitoane,scăriţe, bucle.

PREMIERA: Octavian Brătilă, Silvius Iorga, Ia 28.08.1985.

50. TRASEUL MORCOV (4B)Baza acestui traseu se găseşte cîţiva metri la stînga de Peştera

Ungurească, accesul făcîndu-se pe un vîlcel de torent care coboară direct de lapeşteră, pînă în albia rîului1. Caracterizat prin zone mari de căţarare liberăcu pasaje de gradul V+, el se încheie pe Culmea Mînăstirii.

Traseul Morcov este pitonat rar şi are patru lungimi de coardă.Materiale: doua corzi de 40 de metri, 15 carabiniere, şapte-opt pitoane,

scăriţe.PREMIERA: Szalma Mihai.

51. TRASEUL HORNUL ASCUNS (4A)Traseul se găseşte deasupra Povîrnişului „Emil Pop" între traseele Hornul

Vulturilor şi Hornul Marac2. Două lungimi de coardă, una de 15 metri şi alta de45 metri, ne conduc la pasajul care a dat numele acestei ture: un horn cebrăzdează un perete compact. Deasupra hornului efectuăm o scurtă traversare,într-o zonă fără prize, unde trecem în escaladă artificială. Ultimele douălungimi de coardă străbat o creastă uşoară la capătul căreia ieşim în platouunde întîlnim marcajul turistic punct roşu.Traseul este pitonat şi are şase lungimi de coardă.

Materiale: doua corzi de 40 metri, 15 carabiniere, trei-patru pitoane,scăriţe.

PREMIERA: Octavian Borfos, Călin M. Călin, Silex Charly, în 1979.

TRASEE UITATE Şl ABANDONATE

Printre căţărătorii care frecventează des Cheile Turzii exista oobişnuinţă: parcurg aproape numai traseele ce pornesc de la nivelul potecii saufoarte aproape de ea. Acest lucru duce la escaladarea foarte rară a unor traseeşi, în timp, la degradarea şi abandonarea lor.

TRASEUL INVERSAT (3B). Parcurgea creasta Peretelui Uriaş. Intrarea în

1 Locul de bifurcaţie este semnalat la capitolul Plimbare prin Chei la punctul „c”.2 Locul de bifurcare este semnalat la circuitul de culme al versanţilor -Versantul Stîng - litera s.

traseu se făcea după ce se cobora în rapel Jgheabul Fioros. Zona friabilă încare se afla şi aşezarea crestei exact deasupra potecii au făcut ca acesttraseu sa fie încetul cu încetul uitat.

(PREMIERA: Kari Desideriu)TRASEUL PICIORUL PERETELUI URIAŞ (3B). Se mai văd din el doar cîteva

pitoane ici şi colo. Acest traseu are la ora actuala numai o însemnătateistorică.

(PREMIERA: Iulian Ghinculov)TRASEUL PERETELE ALGHINELOR1 se pierde undeva în mijlocul peretelui.

Probabil ca în acest loc autorii premierei au făcut o traversare pentru a ieşidin traseu.

(PREMIERA: Kálmán Domocos - 1964).HORNUL GALBEN. Traseul figurează într-o listă a premierelor din Chei, dar

nu am reuşit să-l identificăm pe teren.(PREMIERA: Bucur Dinu - 1971)O problemă mult discutată în cercurile alpiniştilor este şi aceea a

TRASEULUI METALUL din Turnul Ascuţit. Se vorbeşte ca ar exista, dar nimeni nuştie unde anume. Nu figurează pe lista de premiere.

Cît despre traseele uitate, cea mai concludentă întîmplare este aceea aparcurgerii traseului între Pripoane II. Mult timp am crezut că acesta estetraseul Priponul Mic. Nimeni dintre cei cu care vorbisem nu cunoştea existenţaa două trasee între Priponul Mare şi Priponul Mic. Totuşi, dificultăţileîntîlnite la escaladarea traseului pe ultima parte a primei lungimi şi primaparte a celei de-a doua ne-au făcut să ne gîndim că acest traseu depăşeştegradul de dificultate 3A. Convingerea aceasta ni s-a confirmat mai tîrziu,cînd, împreună cu Constantin Mititeanu, am escaladat adevăratul traseu PriponulMic.

Din toate acestea, mai ales tinerii căţărători trebuie să înveţe că nueste bine nici pentru ei, nici pentru trasee în sine, ca duminică de duminicăsă îşi aştepte rîndul la baza unor ture chiar dacă acestea au un grad ridicatde dificultate, iar pe altele să le ignore.

SALVAMONT

In zona Cheilor Turzii îşi desfăşoară activitatea formaţia judeţeanăSalvamont Cluj, compusă din alpinişti cu multă experienţă din oraşele Cluj-Napoca şi Turda. Cu excepţia sezonului de iarnă, cînd membrii formaţieiacţionează la Complexul turistic Băişoara, la fiecare sfîrşit de săptămînă şiîn sărbătorile legale cel puţin doi salvamontişti îndrumă şi supravegheazăgrupurile aflate în Chei. Ei fac recomandări cu privire la protecţiarezervaţiei şi prevenirea accidentelor, acordă primul ajutor şi asigurătransportul de urgenţă al accidentaţilor. In caz de accident în timpulsăptămînii, alertarea echipelor de salvare se face prin telefonul cabanei. Aicişi la staţiile de salvare din Turda şi Cluj-Napoca există numerele de telefonale salvamontiştilor.

Fig01c – Fig02..Fig25

GLOSAR

Afloriment: intersecţia unei formaţiuni geologice cu suprafaţa terenului, în carese poate observa alcătuirea geologică.1 Cunoscut şi sub denumirea de Traseul a Ă-a Aniversare.

Amonte: partea din susul văii în comparaţie cu un punct de referinţă. Anticlinal: cută avînd convexitatea în sus şi în centru de curbură roci mai vechi.Aval: partea din josul apei în comparaţie cu un punct de referinţă.Biotit: mică de culoare verde-brună sau neagră. Barremian: etaj al cretacicului inferior.Calcar: rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu.Carst: totalitatea formelor de relief formate prin dizolvarea şi eroziuneacalcarelor şi gipsurilor de către apă.Catazonă: zonă de metamorfism regional, caracterizat prin temperatură ridicată(peste 600°C), presiune litostatică mare, corespunzătoare adîncimii de 20 km.Con de dejecţie: formă de relief conică, determinată de acumularea materialuluidetritic la gura unui torent, în zona unde panta văii se micşorează.Cretacic: ultima perioadă a erei mezozoice, caracterizată prin masive depuneri decalcar şi cretă.Celestina: sulfat natural de stronţiu, sticlos, transparent.Culme a apelor: catenă muntoasă care desparte două bazine hidrografice.Dolină: formă negativă de relief, de natură carstică avind aspect de pîlnie.Efuziv: proces magmatic ce are loc la suprafaţa scoarţei terestre.Endemism: specie vegetală sau animală supravieţuind intr-un perimetru restrîns.Endocarst: domeniu care cuprinde totalitatea formelor carstice din interiorulmasivelor de roci calcaroase.Eroziune: proces distructiv neîntrerupt, datorat activităţii conjugate afactorilor atmosferici şi factorilor biologici, precum şi activităţii omului.Exocarst: domeniu cuprinzînd totalitatea formelor carstice de la suprafaţamasivelor de roci calcaroase.Epizonă: zonă de metamorfism regional, caracterizat prin temperaturi mici (400—500°C), presiune litostatică scăzută, adîncime 10—15 km şi stress foarteputernic.Fccies: ansamblu de caractere litologice şi paleontologice specifice unui depozitsau unei formaţiuni geologice.Formaţiune: ansamblu de roci destul de omogene şi înrudite din punct de vederegenetic (sedimentar, eruptiv metamorfic).Celivaţie: proces fizic natural, exogen, de dezagregare o rocilor de la suprafaţapămîntului sub influenţa îngheţului şi dezgheţului.Geosinclinal: domeniu marin în care se produce o sedimentaţie puternică pe unfundament mobil, permeabil faţă de procesele magmatice, unde prin mişcăritectonice puternice ia naştere o centură de munţi de cutare.Gneis: rocă metamorfică formată prin transformarea rocilor sedimentare saugranitice, cu textură şistoasă sau granulară.Granaţi: grupă de silicaţi naturali de calciu, fier, mangan, cristalizate însistemul cubic.Hauterivian: al doilea etaj al cretacicului inferior.Hercinic: totalitatea mişcărilor orogenice manifestate din devonian pînă înpermian.Intrusiv: proces legat de formarea şi deplasarea magmei în adîncimea scoarţeiterestre.Jurasic: a doua perioadă a mezozoicului.Lapiez: microrelief carstic format la suprafaţa unei roci solubile, datorităacţiunii apelor de şiraire, reprezentat prin şanţuri separate prin cresteascuţite.Mecanoglife: forme pozitive pe faţa inferioară a stratelor, rezultate în urmaacţiunii mecanice a curenţilor.Metamortism: adaptarea mineralogică şi structurală a rocilor la condiţiile fiziceşi chimice, altele decit cele în care s-au format.Mezozonă: zonă de metamorfism regional, caracterizat prin temperaturi mijlocii

(550°—650°C), adincime 15—20 km, presiune litostatică mijlocie şi stressputernic.Micaşist: rocă sedimentară şistoasă constituită din mică, cuarţ, avînd uneorigranaţi, amfiboli şi grafit.Miocen: epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră şi faunăapropiată de cea actuală: conţine gips.Mişcări tectonice: mişcări ale scoarţei pămîntului care duc la cutarea,fragmentarea, înălţarea, coborîrea sau deplasarea orizontală a unorcompartimente ale scoarţei terestre.Muscovit: mică de culoare albă cu cristale lamelare, care se separă în foiţe.Neocomian: partea inferioară a cretacicului inferior (etajele volanginian şihauterivian).Ofiolit: grupă de roci bazice şi ultrabazice formate în zonele mobile degeosinclinal.Regresiune marina: proces constînd în retragerea apelor marine de pe o ariecontinentală, ca urmare a unei ridicări a scoarţei (mişcări epirogenice) sau deco-borîre a nivelului oceanic (mişcări eustatice).Orogeneză; totalitatea mişcărilor tectonice care se pro-ddc în zonele mobileale scoarţei şi care au ca urmare formarea unui lanţ de munţi.Sarmaţian: ultimul etaj al miocenului.Senonian: etaj al cretacicului superior.Sinclinal: cută avînd concavitatea îndreptată în sus, în axa căreia apare stratulcel mai nou.Stress: forţe care iau naştere în rocă în urma exercitării forţelor externe.Subsidenţa: scufundarea treptată a unui bazin de sedimentare, însoţită deacumulări importante de sedimente.Şist cristalin: rocă avînd textura şistoasă formată prin recristalizare în condiţiilemetamorfismului regional.Tortonian: subetaj al miocenului superior.Transgresiune: invazie a apelor marine peste continent, pe întinderi foarte mari,ca urmare a mişcărilor negative ale scoarţei sau a ridicării niveluluioceanului.Triasic: prima perioadă a erei mezozoice.Tuf: rocă vulcanogenă-sedimentară, formată prin acumularea şi consolidareacenuşilor vulcanice.Turonian: vîrstă a cretacicului mediu.Vale epigenetică: valea unui rîu săpată în regiuni cu formaţiuni geologiceconstituite dintr-o alternanţă de roci dure şi moi, de vîrste diferite.

CUPRINS

PREFAŢĂ CUVÎNTUL AUTORILOR PREZENTARE FIZICO-GEOGRAFICĂCadrul geografic de ansamblu Munţii Trascău, aşezare şi limite Geologia regiunii Relief carstic Reţeaua hidrografică Condiţii topoclimatice Vegetaţia şi flora Fauna Soluri

PROTECŢIA NATURII Şl TURISMUL IN CHEILE TURZII TRASEE TURISTICE Plimbare prin interiorul Cheilor CIRCUITUL DE CULME AL VERSANŢILORVersantul stîng Versantul drept Cabana Cheile Turzii — municipiul Turda . Cabana Cheile Turzii — comuna MinaiViteazu— Turda Cabana Cheile Turzii — cabana Buru Cabana Cheile Turzii — Izvorul Popii —cascada Ciucaş Cabana Cheile Turzii — cascada Ciucaş — sat Cerneşti Cabana Cheile Turzii — Cheile Turenilor Comuna Tureni — dealul Sănduleşti —cabana Cheile Turzii Cabana Cheile Turzii — Complexul turistic Băişoara Cabana Cheile Turzii — Petreştii de Jos — Deleni — cabana Făget

ÎNCEPUTURILE ALPINISMULUI IN CHEILE TURZII . CĂŢARARE

TRASEE DE CĂŢARARE

1. Traseul Hornul Marac — 4A/2 l.c. 2. Traseul Fisura Marac — 3A/3 l.c.3. Traseul Creasta lui Mihai Borş — 4A/6 l.c.4. Traseul Creasta Sură — 3B/4 l.c. 5. Traseul la Tisa — 4B/3A/5 l.c.6. Traseul Priponul Mare — 4A/3 l.c. 7. Traseul între Pripoane l — 3A/3 l.c.8. Traseul Intre Pripoane II — 4B/2 l.c.9. Traseul Priponul Mic — 3A/3 l.c. 10. Traseul Erasmus Nyárády — 4B/5 l.c.11. Traseul Peretele Caprelor — 4A/4 l.c.12. Traseul Madona Neagră — 6A/13 l.c. 13. Traseul Vigh Tibor — 5B/11 l.c. .14. Traseul Peretele Porumbeilor — 5A/7 l.c.15. Traseul Grota lui Hili — 2A/5 l.c. 16. Traseul Grota lui Hili — variantă — 2B/6 l.c.17. Traseul Turnul Ascuţit — 5A/7 l.c.18. Traseul Solidarităţii — 5A/7 l.c.19. Traseul Creasta Cocosului — 3B/4 l.c.20. Traseul Creasta Frumoasă — 3B/3 l.c.21. Traseul Şcoala Turdeană — 3A/3 l.c.22. Traseul Garofiţei — 3B/3 l.c.23. Traseul Zburătorul — 3A/2 l.c.24. Traseu! Colţul Vestic — 3A/3 l.c.25. Traseul Peretele Scoruşului — 4A/6 l.c.26. Traseul Brînele de Piatră — 4B/5 l.c.27. Traseul Fisura Scoruşului — 4A/4 l.c.28. Traseul Gabor Francisc — 3B/3 l.c.29. Traseul Concurs — 2A/2 l.c.30. Traseul Colţul Cetăţii — 3B/3 l.c. .31. Traseul Sanşil — 3B/7 l.c.32. Traseul Surplomba Sanşil — 4A/8 l.c.33. Traseul Peretele Suspendat — 4B/7 l.c.34. Traseul Grota Sanşil — 3B/6l.c.35. Traseul Peretele/ Colţului Crăpat — 5A/5/6 l.c.

36. Traseul Creasta Colţului Crăpat — 3B/5 l.c.37. Traseul Metalul — 4B/4 l.c.38. Traseul Peretele Suurime — 5A/6 l.c.39. Traseul Creasta Matematică — 3A/5 l.c.40. Traseul Peretele Sudic al Colţului Rotunjit — 3A/4 l.c.41. Traseul Frontal din Colţul Rotunjit — 4B/8 l.c. ALTE TRASEE42. Traseul Hornul Vulturilor — 1B/1 l.c.43. Traseul Turnul Galben — 4B/8 l.c. .44. Traseul Diedrul Porumbeilor — 5B/8 l.c.45. Traseul Şcoala Clujeană — 46. Traseul Lateral — 2A/3 l.c.47. Traseul Fisura Şoimilor — 2A/2 l.c.48. Traseul Frontal Suurime — 3A/11 l.c.49. Traseul Pajura — 5A/5 l.c.50. Traseul Morcov — 4B/4 l.c.51. Traseul Hornul Ascuns — 4A/6 l.c.

TRASEE UITATE ŞIABANDONATE SALVAMONT SCHIŢELE TRASEELOR ALPINE GLOSAR BIBLIOGRAFIE

Redactor: VALENTIN BORDA Tehnoredactor: MIHAIL CÂRCIOGBun de tipar: 10 aprilie 1986 Coli de tipar: 8,5 + 24 pag. planşe +1 hartăLucrarea executată sub comanda nr. 1.037 Întreprinderea Poligrafică Braşov

Scanare şi OCR : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.comCorectura : Frank Schobel frank.schobel@gmx.netAlte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI – yahoogroups.com