VALERIAN L. CIOFU

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU.VIAŢA ŞI OPERA

EDITORI:

Cătălin I. NicolaeBogdan Petru Niculică

Iaşi, 2014

Lucrare finanţată de:

PRIMĂRIA COMUNEI BOSANCI(primar: Anton Curic)

FUNDAŢIA CULTURALĂ „LECA MORARIU”(preşedinte: farm. Maria Olar)

Redactor: Aurel ŞtefanachiCoperta: Andrei ŞtefanachiTehnoredactor: Roxana-Alexandra Costinescu

ISBN 978-606-676-508-4

© Tipo Moldova

Editura TipoMoldova este recunoscută academic de Consiliul Național al CercetăriiȘtiințifice pentru domeniile filologie (PN-II-ACRED-ED-2012-0285) și istorie și studiiculturale (PN-II-ACRED-ED-2012-0355).Iaşi, 2014

Editura Tipo MoldovaE-mail: office@tipomoldova.rowww.tipomoldova.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCIOFU, VALERIAN L.

Teofil Sauciuc-Săveanu : viaţa şi opera / Valerian L. Ciofu ; ed.:Cătălin I. Nicolae, Bogdan Petru Niculică. - Iaşi : Tipo Moldova, 2014 Bibliogr.

IndexISBN 978-606-676-508-4

Nicolae, Cătălin I. (ed.)II. Niculică, Bogdan Petru (ed.)

28

CUPRINS

PRO MEMORIA(prof. dr. ing. Valerian L. Ciofu) ………………………….. 5

CUVÂNT ÎNAINTE(prof. univ. dr. Mircea Babeş) …………………………….. 21

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU ȘIDESTINUL ARHEOLOGIEI ROMÂNEȘTI(Cătălin I. Nicolae, Bogdan Petru Niculică) ……............... 25

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU. VIAŢA ŞI OPERA(Valerian L. Ciofu) ………………………………..………... 31

HOLERA DIN MANGALIA DE LA ÎNCEPUTULLUNII AUGUST 1854 ŞI SĂPĂTURILEARHEOLOGICE DE LA CALLATIS(Teofil Sauciuc-Săveanu) …………...................................... 125

INDICE ONOMASTIC …………………………………... 135

INDICE TOPONIMIC ……………………………………. 140

PRO MEMORIA

Din cele 26 de studii numismatice pe care le-am scris, culargi incursiuni în istoria adevărată, trimise şi publicate înstrăinătate, primul oprit de cenzură a fost „The Romaniannickel coins on the Eve and during World War II”, trimis prinpoşta română în aprilie 1972 la revista „The NumismaticCircular” din Londra. Neajungând la destinaţie, după cinci luniam trimis o copie prin poşta RDG din Berlinul de Est, în lunaoctombrie. Articolul a fost publicat în 1973 şi conţinea art. 3 dinprotocolul secret Ribbentrop-Molotov anexat la pactul deneagresiune germano-sovietic semnat la Moscova la 23 august1939 (publicat în enciclopedia „Histoire Universelle”, vol. 12, p.135, Stockholm, 1965), referitor la ocuparea Basarabiei şiBucovinei de Nord. Următoarele 12 articole le-am transmis pecăi similare (fie prin prieteni, fie duse personal); între acestea afost şi comunicarea ştiinţifică pentru Congresul Internaţional deNumismatică de la Londra (1986) – „Some rare Medals andPapermoney relating to the 1848-1849 Romanian Revolution”,prezentată în lipsa mea, de un cercetător englez şi publicată în„Transactions of the International Numismatic Congress”.

În 1980 am fost invitat oficial cu o comunicare lasimpozionul internaţional „Mileniul Avicenna”, organizat deAcademia Siriei. Comunicarea a fost depusă în termen scurt laCNST1 spre a fi aprobată şi trimisă la Damasc. Dar viza siriană afost cerută şi obţinută în dimineaţa zilei de plecare, dupărepetate intervenţii ale directorului; am ajuns la aeroport cu

1 Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie (n. ed.).

6

câteva minute înainte de decolarea avionului. Nu mică mi-a fostsurpriza când, prezentându-mă la secretariatul simpozionului,am constatat că studiul meu nu fusese trimis pe căile oficialedin ţară şi nici inclus în programul tipărit. Noroc că am fostinspirat şi am luat cu mine o copie, pe care am prezentat-o întimpul rezervat unui alt autor, care lipsea. După un an s-a găsitcomunicarea mea în original, împreună cu formularele de viză,pe undeva în CNST.

În 1980 primisem de la o reputată firmă din SUAinvitaţia pentru doi specialişti, de a face un stagiu despecializare într-un subdomeniu modern de cercetare. După ceni s-au pus şi viza română şi cea americană pe paşapoarte,colonelul Suciu, din umbră, declanşează un „extemporal” petema unei scrisori mai vechi, nevinovate, confiscată la cenzurăşi depusă de cpt. A. la dosarul meu, după ce mă reclamasedirectorului Institutului.

Prin scrisoarea incriminată participam la un concursinternaţional lansat pe postul naţional de radio al RFGDeutsche Welle, cu tema „Istoria şi geografia Germaniei”, dotatcu premii în excursii gratuite la izvoarele Dunării. Rezultatul:plecarea în SUA anulată. Nici în august 1989 nu mi s-a dat vizade plecare la Tarnopol (Ucraina), unde se organizase o reuniuneştiinţifică a experţilor Comitetului Tehnic „Interelectro”; dedata aceasta mă aflam supus unei severe cenzuri şisupravegheri, sub bănuiala contactelor cu curentul reformistgorbaciovist şi cu mişcarea de renaştere naţională a românilorde peste Prut.

Între timp primeam extrasele sau reviste conţinândarticolele mele, devenind astfel cunoscute în cercurilespecialiştilor.

Efectul acestui joc riscant cu cenzura n-a întârziat să semanifeste: timp de peste un deceniu oamenii din umbră au

7

refuzat cu obstinaţie să-mi acorde viza MI2 (cerută de directorde trei ori), pentru acces la lucrări de cercetare mai secrete, darinteresante ştiinţific (CNE) 3 , pe care chiar eu le începusemanterior, cu bună credinţă profesională.

În acest interval am participat totuşi la reuniuniştiinţifice de lucru în străinătate, pe teme la care lucramnemijlocit; stăpâneam cinci limbi străine, eram recunoscut caspecialist documentat la zi şi perseverent în a realiza obiectivelede interes pentru ştiinţa românească.

De regulă, obţineam viza în ultima după-amiază saudupă începerea lucrărilor, şi graţie repetatelor demersuri aleminiştrilor care mă cunoşteau profesional, sau, uneori, dupătelegrame primite din ţara organizatoare; tuturor le exprim aiciîntreaga mea gratitudine.

Primul contact cu Securitatea a avut loc la 26 mai 1988,care de fapt a fost o anchetă, la care m-a supus securistul N. O.(prezentându-se iniţial ca venind din partea forului ştiinţificsuperior CNST, cu scopul nobil de a lărgi colaborările noastrecu personalităţi de prestigiu internaţional); vizita mi-a fostanunţată în a doua parte a programului de lucru. Personajulstilat a apărut însă cu jumătate de oră înainte de terminareaprogramului. Colegii din laboratoarele învecinate începeau săplece şi mă încerca un sentiment de îngrijorare. De abia dupăora 16, când şi-a prezentat legitimaţia de la MI, urmată deexplicaţia că el se ocupă de informaţii externe, m-a cuprins şiteama ce mă invita la tăcere. Pe măsură ce enunţa întrebările,încolţea în mine bănuiala că individul operează de convenienţăcu KGB-ul sovietic. Din 1978, în acţiunile mele diplomaticeparalele, foloseam pseudonimul Roman Dacu-Moldovan şititulatura de Comisar General al Sfatului Ţării Moldo-

2 Ministerul de Interne (n. ed.).3 Cercetări Nuclear-Electrice (n. ed.).

8

Românilor de sub ocupaţia sovietică sau Împuternicit alComitetului Central Unional de unificare a tuturor românilor(VŢK-UVR). Aceste titulaturi deveniseră cunoscute la Kremlinşi Chişinău şi mai târziu la CC al PCR.

Memorandul bine argumentat şi în termeni curtenitori,trimis de noi la Moscova lui L. I. Brejnev la 16.04.1978, a făcutobiectul unor discuţii furtunoase între o delegaţie a PCUScondusă de A. A. Gromâko, ministru al afacerilor externe alURSS şi conducerea PCR, la Bucureşti, între 13-15 octombrie1978. În comunicatul de presă foarte stufos, se spunea că „încadrul convorbirilor a fost examinat un cerc larg de problemeale relaţiilor dintre PCR şi PCUS, dintre România şi URSS”.Ulterior, stenograma discuţiilor a fost multiplicată şi pusă ladispoziţia întregului CC al PCR întrunit în plen în sala numităazi Omnia, unde îşi desfăşoară lucrările Senatul României.

Lectura acelui document a fost transmisă la TV cusonorul tăiat, câteva zeci de minute. Un participant la acealectură mi-a destăinuit că A. A. Gromâko acuza partea românăcă nu recunoaște granițele de stat stabilite după al doilea războimondial, întreprinde acţiuni revizioniste, reactiveazăsentimente pro-româneşti „naţionaliste” în rândul populaţieidintre Prut şi Nistru, subminează tratatul de alianţă şi prieteniesemnat de România şi URSS etc. Din aceeaşi sursă aflam că dinpartea delegaţiei române (care atunci era în completănecunoştinţă de cauză asupra sorgintei şi mobilului real alacuzaţiilor Kremlinului) replica, destul de demnă, a fost rostităde Paul Niculescu, pe atunci viceprim-ministru al guvernului.

Între timp, la 3 aprilie 1988 organizasem difuzarea înChişinău a unor pliante prin care chemam intelectualitatea laacţiuni publice împotriva urmărilor pactului Ribbentrop-Molotov şi a falsificării istoriei şi culturii naţionale şi pentruînlăturarea ocupanţilor. Primii care s-au manifestat, în aceeaşi

9

lună, au fost studenţii Institutului Pedagogic „Ion Creangă”, înziarul lor de perete şi poetul Dumitru Matcovschi4, în revista„Literatura şi arta”. De aceea puneam acum mintal interogatoriulsecuristului N. O. în legătură cu aceste manifestări recente, dar şicu acţiunile mai vechi din 1978, ce fuseseră urmate de anchetareadiscretă a multor intelectuali români din Chişinău, Cernăuţi,Bălţi, Ismail, ca şi de neparticiparea delegaţiilor oraşelor din R.S.S.Moldovenească la serbările de la 23 august 1978, organizate înoraşele vecine din România.

De fapt, în anii aceia din urmă se ducea un război surdîntre cei care simţeam şi ne manifestam, cu oarecari grade delibertate, ca intelectuali autohtoni legaţi funciarmente de ţară,dar şi ca europeni, şi clasa politică (activişti şi oameni dinumbră), care ne terorizau arătându-ne mereu pacea dictaturiiproletariatului. Erau şi rare excepţii. Pas cu pas ei ne şianchetau, ne cenzurau corespondenţa, telefonul şi publicaţiile,confiscau articolele ce catadicseam a le trimite spre publicaresau comunicare la reuniuni în străinătate, ne percheziţionau încontumacie cabinetul de lucru şi biblioteca, ne refuzau viza decălătorie (chiar în interes de serviciu), în ţările unde aveamcorespondenţi sau ne umileau aşteptând până înainte dedecolarea avionului.

Cu ocazia unei a doua vizite la Institut, același ofiţer desecuritate N.O., mă supune la un „extemporal” timp de vreodouă ore, în care mă chestionează despre multe, dar interesul

4 Dumitru Matcovschi (20.X.1939, Vadul Raşcov, Soroca – 26.VI.2013,Chişinău), simbol al renaşterii naţionale din Basarabia, alături de GrigoreVieru, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Doina şiIon Aldea Teodorovici şi mulţi alţii. A fost poet, prozator, dramaturg,publicist, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Vezi: DumitruMatcovschi. Biobibliografie alcătuită de Elena Crudu, Orhei, 2013;http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_matcovschi (n. ed.).

10

lui vădit era asupra studiilor mele privind istoria teritoriilorromâneşti de peste Prut şi a surselor mele de informare. La unmoment dat mă întreabă pe un ton mai degajat:

– Mai credeţi dvs. că vom recăpăta acele teritorii?La care îi răspund:– Nu ştiu ce crezi matale, dar eu am încredere încă în steaua

poporului nostru, care ne-a călăuzit de milenii.

Această întrebare era generată de corespondenţa meapersonală timp de 10 ani cu strălucitul cărturar basarabean prof.dr. Vasile P. Coroban5 de la Institutul de Limbă şi Literatură alAcademiei de Ştiinţe din Chişinău (el decedase nu demult).

Interesul interlocutorului meu nepoftit se arăta maiinsidios asupra dr. Hakim Mohamed Said, preşedintelefundaţiei Hamdard din Karachi, cunoscut animator al mişcăriipacifiste mondiale. El participase la Congresul Internaţional deIstoria Ştiinţei la Bucureşti în 1981 şi audiase o comunicare amea, tratând istoria învăţământului şi cercetării ştiinţificeromâneşti în Moldova. În pauză ne-am întreţinut şi mi-a notatadresa. În anii 1985 şi 1986, dr. Said mi-a publicat două eseurimai îndrăzneţe despre imoralitatea publică şi politică, despreincultură, intoleranţă, inabilitatea de a dialoga şi spiritul belicosal unor clase politice contemporane. Expediasem aceste eseurifără a cere avizul ideologic al CNST şi al celor ce mişunau pe

5 Vasile P. Coroban (14.II.1910, Camenca, Glodeni – 1984, Chişinău),istoric şi critic literar din Moldova de peste Prut, a absolvit Facultateade Drept din Iaşi (1935). Din 1947 a funcţionat la Institutul de limba şiliteratură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Autor şi redactor demanuale de literatură pentru şcolile din Moldova. Vezi: Micaenciclopedie ilustrată a scriitorilor din Republica Moldova, Chişinău, 2005,passim; http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Coroban (n. ed.).

11

lângă această firmă. Între timp, volumele cu contribuţiicolective intraseră în ţară şi se citeau prin cercurileintelectualilor.

Primul eseu intitulat „Unele gânduri despre moralitateşi pace” îl expediasem la 26 ianuarie 1985 prin oficiul poştalBucureşti 35 (recomandat R Nr. 580) şi a ajuns la dr. H. M. Saidcând tocmai volumul „Voice of Morality” se pregătea deimprimare; a fost inclus în conţinut şi a văzut lumina tiparuluidupă câteva luni.

Trebuie să precizez și contextul mai larg al vizitei lui N.O., de data aceasta „consilier al agenţiei economice române dinLondra” (purtător chiar al unei cărţi de vizită cu poziţia: TheEmbassy of the Socialist Republic of Romania, Commercialattaché, London) are loc la puţin timp după înapoierea familiei„domnitoare” dintr-o excursie în R.P. Chineză. Ziareleanunţaseră că în drum spre ţară s-a făcut o escală la Karachi,unde au fost întâmpinaţi de Mohamad Zia-ul-Haq, preşedintelePakistanului. În suita acestuia se afla şi dr. H. M. Said, care aavut inspiraţia să ofere oaspeţilor români cele două volume alemişcării pacifiste mondiale: „Voice of Morality” (1985) şi „Man-the World-Peace” (1988). Acest din urmă volum fusese editat cuprilejul anului internaţional al păcii, 1986, proclamat de ONU.Printre cei 112 contributori mă aflam şi eu cu eseul „Peacemaking, training for peace”, dar şi Javier Perez de Cuellar,secretar general al ONU şi Papa Ioan Paul al II-lea, cu câte unmesaj. Consilierii prezidenţiali au primit volumele, cu indicaţiade a face o notă despre conţinut. La vizita personajului nepoftit,eu tocmai primisem volumul al doilea de la un coleg care-lcitise şi am încercat să i-l arăt şi lui. El schiţează un gestdispreţuitor, arătând că-l cunoaşte deja. Mai târziu aveam sărealizez că nu selecţia mea de maxime şi cugetări moralizatoaredin literatura clasică latină, la adresa dictatorilor inculţi, ci

12

prezenţa în volum a celor două personalităţi de prestigiumondial aveau să-i determine pe oamenii din umbră la reticenţeîn a lua măsuri represive. (Volumele respective au fost donateBibliotecii Academiei Române şi Bibliotecii Episcopiei Romano-Catolice din Bucureşti).

Ofiţerul de securitate N.O., care din mai 1988„colecţiona” cu perseverenţă note informative despreconferinţele ce le ţineam în ţară, despre relaţiile mele bănuitesau aflate, cu mişcările de renaştere naţională a Românilor desub ocupaţia URSS şi cu personalităţi ştiinţifice din străinătate,inclusiv laureaţii premiului Nobel pentru fizică pe 1987. Nu ştiuîncă dacă a anexat la dosarul meu (şi aşa burduşit cu note,denunţuri şi scrisori cenzurate), vreo „dare de seamă” asupraacestor momente rămase de pomină, căci ne găseam puţinînainte şi respectiv între evenimentele de la Timişoara şiBucureşti din Decembrie 1989.

Tot legat de publicarea eseurilor menționate mai sus îmiamintesc că pe la mijlocul lui februarie 1985 mă aflam în birouldirectorului (Cr. Tr. B.), căruia îi prezentam un raportprofesional pentru consiliul ştiinţific al institutului. Este chematla telefonul direct de o personalitate importantă; după unschimb de mesaje protocolare, observ că i se schimbă culoareafeţei, ascultând mirat interlocutoarea a cărei voce o auzeam dela o oarecare distanţă. Îmi face semn să mă apropii de aparat. Lacapătul celălalt al firului vorbea autoritară tânăra tovarăşă ing.L. S., şefa secţiei ştiinţă şi învăţământ de la comitetul municipalde partid al Capitalei. Directorul primea sarcina de a pregătiimediat un dosar pentru un nou director ştiinţific în locul meu,căci urma să fiu „destituit fără prea multe explicaţii”. Directorulmeu se opune, invocând lipsa avizului consiliului ştiinţific şi alconducerii CNST, dar este bruscat cu un limbaj periferic, violent,de activistă fără scrupule. I-am explicat apoi directorului despre

13

ce era vorba; fotocopierea eseului meu la cenzură, traducereadin engleză şi judecarea pe la cine ştie ce foruri din umbră,necesitaseră aproape două săptămâni. Întrerupem lucrulmărturisindu-i că mi se face lehamite de atâta cenzură,securitate şi oportunism al unor asemenea activişti cu diplome.Şi plec în laborator.

Un interes agresiv manifesta omul din umbră şi faţă decorespondenţa cu şvabii bucovineni din Germania, plecaţi de laCernăuţi în iarna anului 1940, după ocupaţie. Prof. dr. EmanuelTurczynski6 de la Universitatea din Bochum şi cercetătorul ErichBeck 7 din Magstadt mi-au trimis publicaţii şi informaţiipertinente asupra vieţii şi scrierilor prof. dr. T. S. Săveanu şi prof.dr. R. Gassauer, foşti membri ai Societăţii Numismatice Române.

Prof. dr. E. Turczynski, aflam, cu această ocazie, a ţinutnişte alocuţiuni la postul de radio „Europa Liberă” şi erastigmatizat, iar eu şantajat că am relaţii cu asemenea

6 Emanuel Turczynski (18.VII.1919, Cernăuţi – 15.III.2002, München) afrecventat Gimnaziul German din Cernăuţi, părăsind Bucovinaîmpreună cu părinţii în 1940. Profesor la München (a predat cursuride istorie, limbă şi literatură română) şi Bochum, este autor al uneifrumoase sinteze intitulată Geschichte der Bukowina in der Neuzeit (1993).Cf. E. Satco, Bucovina. Contribuţii cultural-ştiinţifice. Dicţionar, p. 412-415; Idem, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 522-523 (n. ed.).7 Erich Beck (n. 23.VIII.1929, Cernăuţi), unul dintre marii prieteni airomânilor şi ai Bucovinei, a părăsit Bucovina în 1940, alături defamilia sa. Este considerat cel mai prolific şi pertinent bibliograf alBucovinei. A realizat numeroase volume tematice: Bibliographie zurLandeskunde der Bukowina. Literatur bis zum Jahre 1965 (1966);Bibliographie zur Kultur und Landeskunde der Bukowina. Literatur aus denJahren 1966-1975 (1985); Bibliographie zur Kultur und Landeskunde derBukowina 1976-1990 (1999); Bibliographie zur Kultur und Landeskunde derBukowina 1976-1990 (2003). Vezi: E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I,p. 95 (n. ed.).

14

personalitate de prestigiu internaţional. Între altele,interlocutorul voia să afle şi date personale mai detaliate decâtscrisesem în raportul de deplasare în Belgia în 1987, despreprofesorul de la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve,unde făcusem un scurt dar folositor stagiu, urmat de unprogram de colaborare ştiinţifică pentru tinerii cercetători dininstitutul nostru.

Mişcarea protestatară a muncitorilor de la Braşov dinvara 1987 şi măsurile de reprimare a liderilor ei au zguduit şiintelectualitatea capitalei. La 17 noiembrie 1987 ni se prelucraîntr-o şedinţă de partid hotărârea comitetului executiv al CC alPCR publicată în presă, escamotându-se realităţile despre carene povesteau colegii ce veneau de acolo. Cerând şi eu cuvântul,după câţiva vorbitori, declaram: „Nu mă satisface hotărâreapublicată în ziar. Noi suntem informaţi de la colegi şi prinposturi radio cu totul altfel. Solicit conducerea să ne trimită oscrisoare explicativă corectă, care să fie analizată aici… Noitrăim şi sub teroarea hoţilor amnistiaţi, care ne ameninţă viaţaşi avutul nostru, al celor care lucrează până noaptea în acestecartiere, nu în vile păzite”.

Unii aplaudă, alţii mă privesc îngrijoraţi. Şedinţa setermină. Timp de doi ani s-a comentat, iar unii din prieteni măsfătuiau să mai tac… că s-au cerut unor participanţi declaraţii.Careva a avut chiar ideea de a modifica procesul-verbal alacelei şedinţe (ce trebuia trimis „mai sus”), pentru a nu fi expusla neplăceri. La anumite nivele, recunoscându-mi-se prestigiulde care mă bucuram ca bun specialist cu larg orizont cultural,mi se amintea că în tinereţe am făcut parte din Partidul Social-Democrat din România, Centrul Universitar Iași, dar asta ca unreproş sau avertisment.

Fiindcă eram director adjunct științific și luam apărareaunor colaboratori valoroşi, dar mai verticali, mă ameninţau an

15

de an cu suspendarea din post. Ba chiar, în februarie 1986, cuprilejul anunţării „rotirii cadrelor” de conducere ale institutului,mi se înmânează cu discreţie şi mie ordinul ministrului nr. 1094,datat 31 decembrie 1985, prin care, începând cu data de 9noiembrie 1985 eram suspendat, dar numit cu delegaţie înaceeaşi funcţie în care am lucrat până la pensionare. Simţeam,astfel, cum doi din foştii mei studenţi buni, care ocupau posturide conducere în ministere, îmi luau apărarea cât puteau. Eicunoşteau bine activităţile de cercetare-dezvoltare,microproducţie, export şi cooperare ale laboratoarelor pe care lecoordonam ştiinţific şi ale mele, ca şi ataşamentul nostru faţă dedomeniul profesional pe care-l slujeam, în condiţii atât de grele.

La 28 ianuarie 1989, fiind invitat la o dezbatere dirijată peprobleme de istorie, spuneam: „Generaţiile până la 50 de ani auînvăţat o istorie trunchiată sau falsificată de Internaţionala a III-acomunistă, de sovietici şi de apologeţii lor din ţară… Universitariiromâni din generaţia veche au avut destine tragice… PCR poartărăspunderea educaţiei date generaţiilor tinere… Se reconstruieşteo capitală săracă în monumente istorice”.

Între 19-20 mai 1989 se ţinea la Muzeul Deltei Dunăriidin Tulcea al VI-lea Simpozion Naţional de Numismatică, lacare am participat cu comunicarea ştiinţifică „Dunărearomânească ilustrată în numismatică şi medalistică”. Prezint, pelângă piese din colecţia personală şi medalii ruseşti identificateprin muzeele din Odessa, Moscova şi Bucureşti. Sintetizândmesajul inscripţiilor şi al concepţiei heraldice de pe acestemedalii, cercetătorul atent şi avizat observă că ele ilustreazăexpansiunea constantă a imperiului moscovit înspre Dunăreade Jos, începând cu medalia bătută de ţarul Petru cel Mare,după bătălia de la Stănileşti (1711) şi continuând cu campaniiledin 1770-1774, 1789-1791, 1877-1878, 1914-1918, 1940-1944.

16

La sesiunea de comunicări ştiinţifice a SocietăţiiNumismatice Române din 26 noiembrie 1989, am comemoratcentenarul prof. dr. Alexandru Bocăneţu8 (1889-1972), fost colegde catedră cu prof. dr. Teofil Sauciuc-Săveanu la Universitateadin Cernăuţi.

Am prezentat o conferinţă asupra vieţii sale, la fel dezbuciumată, şi asupra operei sale, reconstituită cu maridificultăţi prin fişierul sălii de lectură nr. 3 (secretă), a BiblioteciiAcademiei Române. Am citat din caietul meu de notiţe dupăcursul său predat nouă în anii 1944-1946 la Suceava, înainte de afi arestat în anul 1947, o judecată de valoare ce avea să devinăprofetică: „Nu există criminal de război mai mare ca Stalin, care,în cârdăşie cu Hitler, a încălcat cu forţa şi prin minciunăsuveranitatea de stat a României şi altor state limitrofe, a ocupatnordul Bucovinei şi Basarabia, provocând poporul român la unnedorit război, soldat cu atâtea victime şi atâta suferinţă deambele părţi. Stalin, muscalul, ar trebui dus şi judecat latribunalul de la Nürnberg”. Conferenţiarul şi cei câţivavorbitori cu greu ne stăpâneam emoţia.

Medalia „Iuliu Maniu”, bătută, după informaţiipertinente, în 1945, împreună cu medaliile „Regele Ferdinand I”şi „Regina Maria” (1919), I. C. Brătianu (1925) şi PatriarhulMiron Cristea (1938), personalităţi care au jucat rolurihotărâtoare în înfăptuirea Unirii din 1918, au fost prezentate înpublic de autor, pentru prima dată, la sesiunea de comunicări

8 Alexandru Bocăneţu (11/24.VIII.1889, Stupca, Suceava – 12.VIII.1972),reputat istoric, absolvent al Facultăţii de Filozofie din Cernăuţi şi doctoral aceleiaşi Universităţi (1921). Profesor universitar la Universitatea dinCernăuţi, din 1923 până la momentul refugiului (1940). Membru alSocietăţii Istorice Române, are contribuţii consistente legate de relaţiileromâno-cehe, româno-polone şi româno-ruse. Vezi: E. Satco,Enciclopedia Bucovinei, vol. I., p. 126 (n. ed.).

17

ştiinţifice a Societăţii Numismatice Române, din 17 decembrie1989, într-o conferinţă amplă, intitulată cu prudenţă „Câtevamedalii inedite şi rare privind Unirea Transilvaniei cuRomânia”. Asistenţa asculta cu respiraţia tăiată…

De la începutul lunii februarie 1989 şi până la revoluţiadin decembrie, ba chiar şi la începutul lui 1990, observam că mise cenzurează corespondenţa din ţară, violându-se brutal,vizibil, scrisorile către şi de la fraţii mei: un ţăran şi omuncitoare, ambii tare isteţi, din părţile Sucevei. Păstrez 22 descrisori din acel an; multe făceau drumul acesta sinuos între 10şi 17 zile (după datele ştampilelor poştale). Cauza: oameniiumbrelor intraseră în posesia unui manuscris semnat în clar,datat 29 ianuarie 1989, în care, printre altele, dezaprobampolitica externă instrumentată cu incompetenţă de familiaCeauşescu, mai ales spre Libia, O.E.P. (Organizaţia pentruEliberarea Palestinei), R.P.D. Coreeană, în detrimentul relaţiilorcu ţările Europei de Vest, prietenii tradiţionali ai României(Franţa, Belgia etc.) şi care a avut ca rezultat izolarea zisă „îndemnitate”, dar de fapt scandaloasă a delegaţiei române laultima conferinţă internaţională de la Viena.

Oamenii din umbră se plângeau prin 1988-1989 la biroulde personal că nu există la dosarul meu de cadre informăriasupra musafirilor ce ne vizitează acasă. Ca să elimine aceastălacună, au recurs la măturătorul străzii noastre de mai mulţi ani,un brunet tânăr ce se plimba cu tumbărăul şi poposea prelung,în special sâmbăta şi duminica, în jurul scuarului din faţa casei,prevăzut cu telefon public.

După revoluţie, personajul a dispărut din zonă şi mătursingur strada.

18

* * *

În perioada post-revoluţionară s-a vorbit adeseori prinmijloacele mass-media despre existenţa „în sertare” a unoropere originale respinse odinioară de cenzură şi a cărorpublicare este aşteptată.

Între timp, au văzut lumina tiparului volume ale unorautori necunoscuţi până acum în tagma scriitoricească şi care audevenit „bestseller”, ca, de exemplu, „20 de ani în Siberia.Destin bucovinean”, odiseea ţărăncii Aniţa Nandriş-Cudla9 dinsatul Mahala10, judeţul Cernăuţi, deportată cu cei trei copii ai săiîn Nordul îndepărtat siberian. Un opuscul mai modest, refuzatîn ţară şi plimbat până în America, este şi această monografie aunui strălucit cărturar bucovinean.

Am prezentat acest studiu în public la sesiunea decomunicări ştiinţifice a Societăţii Numismatice Române

9 Aniţa Nandriş-Cudla (21.III.1904, Mahala, Cernăuţi – 30.VIII.1986,Mahala, Cernăuţi) reprezintă unul dintre destinele tragice aleromânilor din Bucovina, unul dintre puţinii supravieţuitori aideportărilor masive practicate de regimul stalinist. A fost deportatătimp de aproape 20 de ani în Siberia, povestea vieţii sale fiindpublicată, în 1991, la Editura Humanitas, cu titlul 20 de ani în Siberia.Destin bucovinean, romanul fiind recompensat cu Premiul „LucianBlaga” al Academiei Române în 1992. Vezi: E. Satco, Bucovina.Contribuţii cultural-ştiinţifice. Dicţionar, IX, Suceava, 2000, p. 276-277;Idem, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, Iaşi, 2004, p. 108 (n. ed.).10 Mahala (fost Ostriţa, până la anexarea Bucovinei la ImperiulHabsbrugic), sat pe malul stâng al Prutului. Menţionat documentarîncă din vremea lui Ştefan cel Mare. Vezi: Em. Grigorovitza,Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti, 1908, p. 135; N. Grămadă,Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, Bucureşti, 1996, p. 332-333 (n. ed.).

19

(Bucureşti, 28 octombrie 1984) şi la reuniunea Studioului deIstorie „Nicolae Iorga” de la Casa de Cultură „Mihai Eminescu”(Bucureşti, 23 mai 1985). În ianuarie 1985 l-am oferit redacţiilor adouă reviste cu profil de istorie, care au refuzat publicarea, chiarşi parţială. Am depus un exemplar la Biblioteca AcademieiRomâne, cabinetul de manuscrise şi carte rară (Inv. A-3180).

O altă tentativă de a publica această monografie, cu oricepreţ, a avut loc în 1986. Doamna Elvira Clain-Ştefanelli 11 ,directoare executivă a Colecţiei Numismatice a MuzeuluiNaţional de Istorie „Smithsonian” din Washington D.C. şi soţulsău, regretatul Vladimir Clain-Ştefanelli12, asistentul profesoruluiîn perioada cernăuţeană, au avut privilegiul de a avea ca naşi lacununie pe T. S. Săveanu şi Doamna sa. În anul academic 1939-1940, tinerii se aflau ca bursieri la studii în Italia. După ocupareaBucovinei de nord de Armata Roşie, în iunie 1940, ei s-au trezitdesţăraţi şi săraci în străinătate. Au luat drumul exilului prinEuropa, RFG, apoi s-au stabilit în SUA. În 1986, aflând de adresa

11 Elvira Eliza Clain-Ştefanelli (16.XII.1914 – 1.X.2001), născută Olinescu(fiica profesorului Victor Olinescu, a fost nepoata istoricului DimitrieOnciul), căsătorită cu Vladimir Clain-Stefanelli în 1939. Născută laBucurești, studiază istoria la Universitatea din Cernăuți, devenindlicenţiată în Istorie Universală. După ce supraviețuiește alături de soțulei lagărului de la Buchenwald (1942-1944), ajunge cu familia în 1951 înSUA, unde are o prodigioasă activitate în domeniul numismaticii,contribuind, printre altele, la creşterea colecţiei numismatice aSmithsonian Institution. Vezi: E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p.239 (n. ed.).12 Vladimir Clain-Ştefanelli, născut Waldemar Günther Klein (2.I.1914 –19.X. 1982), numismat, arheolog, curator al secției numismatice aMuzeului Smithsonian, Washington D.C. A studiat la Cernăuţi şi a fostdiscipolul lui Teofil Sauciuc-Săveanu, însoţindu-l în 1936-1937 lasăpăturile de la Mangalia. Doctorat în Istorie şi Arheologie la Cernăuţi,1938. Vezi: E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 240 (n. ed.).

20

ei, i-am trimis o scrisoare în care o rugam să investighezeposibilităţile de publicare la o editură a comunităţilor româneştide acolo. N-am primit nici un răspuns. În 1991, participând la alXI-lea Congres Internaţional de Numismatică la Bruxelles, amcunoscut-o pe doamna Ştefanelli. La o vârstă înaintată, ea vorbeaperfect româneşte, cu un plăcut accent bucovinean. Nu mică mi-afost mirarea când mi-a spus că n-a primit scrisoarea mea, dar aexprimat un viu interes pentru monografia profesorului. I-amtrimis imediat o copie, dar n-a reuşit să cointereseze un editorpentru publicarea unei lucrări în limba română.

În final, o primă formă, prescurtată, a văzut luminatiparului datorită iniţiativei şi contribuţiei băneşti a d-nei dr.Adina Berciu-Drăghicescu de la Universitatea din București, înanul 199513, căreia îi mulțumesc și pe această cale.

La 30 de ani de la redactarea acestui studiu el vede însfârșit lumina tiparului, într-o formă finală, necenzurată, într-olume liberă, datorită efortului mai tinerilor mei colegi, editoriiacestui volum, cărora le mulțumesc și pe această cale.

Valerian L. Ciofu,Bucureşti, 2014

13 Caietul Seminarului Special de Științe auxiliare ale Istoriei, vol. 5,București, 1995, p. 115-155 (n. ed.).

21

CUVÂNT ÎNAINTE

Cartea de față vine să acopere, fie și doar în parte, olacună a istoriografiei românești. Viața și cariera profesională șipolitică, activitatea și operele științifice din câmpul reunit alistoriei antice, epigrafiei și arheologiei clasice, pe care ni le-alăsat moștenire profesorul Teofil Sauciuc-Săveanu (1884-1971),sunt readuse astfel în atenția obștei noastre și a publiculuiiubitor de istorie și cultură, la mai bine de patru decenii de latrecerea savantului bucovinean la cele veșnice. Este adevărat căla moartea sa, în 1971, la venerabila vârstă de 87 de ani,Sauciuc-Săveanu a fost omagiat de reprezentanții următoarelordouă generații de arheologi, Radu Vulpe și Constantin Preda, încuvinte calde și sincere, încă neobișnuite la acea dată când eravorba de reprezentanții „științei burgheze” și în special de aceiacare au avut și neșansa de a cunoaște nemijlocit temnițelecomuniste, cum a fost din nefericire cazul său.

Teofil Sauciuc-Săveanu a aparținut generației lui VasilePârvan, s-a format științific ca și acesta în mediul universitar delimbă germană, a studiat direct monumentele civilizațieigrecești la ele acasă ca și în România, a făcut o remarcabilăcarieră universitară. În plus față de Pârvan, Sauciuc-Săveanu afăcut și o importantă carieră politică, care l-a dus în închisoareade la Sighet în anii celei de-a treia vârste. Este puțin probabil săne înșelăm bănuind că, dacă o soartă adversă nu le-ar fi scurtatviața, sub regimul comunist Pârvan și Iorga ar fi trecut prinaceleași dramatice experiențe pe care le-au cunoscut T. Sauciuc-Săveanu, Constantin C. Giurescu, Gheorghe Brătianu, Vladimir

22

Dumitrescu și atâția alții. Din această perspectivă, cu atât maigrăitoare ni se pare astăzi caracterizarea făcută lui Sauciuc-Săveanu de cel mai apropiat elev al lui Pârvan, istoricul șiarheologul Radu Vulpe, în necrologul publicat în revista Dacia,N.S. XVIII, 1974 (p. 299-302): „Savant erudit și productiv,cercetător activ și conștiincios, distins profesor, Teofil Sauciuc-Săveanu a fost de asemenea un om de un incomparabil caracter. Amfăcut deja aluzie la modestia și detașarea sa, mergând până laexagerare. Virtuos și corect în toate actele vieții sale, de o atitudinesenină și calmă în toate împrejurările, puternic pătruns de caracterulimperativ al datoriei, animat de o înaltă concepție a eticii sociale șiștiințifice, intransigent cu sine însuși, pe cât de generos și înțelegătorcu ceilalți, amabil și prevenitor față de toți, lipsit de orgoliu și deambiție, el a fost stimat cu afecțiune de către toți colegii, colaboratoriiși discipolii săi, pe care îi considera și care se considerau pe bunădreptate, de asemenea, prietenii săi”. Calități menite să lase înurma-i, „exemplul unei vieți superioare, dedicată în întregime munciiși datoriei”.

La rândul său, numismatul și arheologul ConstantinPreda, reprezentând o nouă generație după aceea a elevilor luiPârvan, a avut șansa de a putea continua cercetarea colonieigrecești Callatis (azi Mangalia), cercetare condusă anteriorvreme de două decenii de Sauciuc-Săveanu. Iată mărturia plinăde recunoștință, a lui Preda (Studii și Cercetări de Istorie Veche23, 1972,1, p. 165-167): „Nu o dată, cu prilejul săpăturilor pe carele-am efectuat la Mangalia din 1959, am avut bucuria de a sta înprejma lui Th. Sauciuc-Săveanu, care mi-a transmis, pe lângă o seriede informații prețioase și o parte din afecțiunea sa pentru tot ceea ce aaparținut cândva orașului Callatis”.

Aceste mărturii, ca și altele pe care cititorul le va găsi încartea domnului Valerian L. Ciofu, ne ajută la înțelegerea șiaprecierea corectă a unei personalități importante, dar totuși

23

mai puțin cunoscute, care în prima jumătate a secolului trecut aadus contribuții notabile la cunoașterea antichității noastregreco-romane pe baza documentelor arheologice și epigrafice.Pentru aceasta se cuvine a mulțumi autorului, care, venind dinafara breslei, ne reamintește obligația morală și profesională dea pune în valoare contribuțiile celor ce ne-au precedat de-alungul timpului în investigarea patrimoniului arheologic alRomâniei. Se cuvine, de asemenea, a remarca meritul celor doieditori ai cărții de față, arheologii Cătălin I. Nicolae (Institutulde Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti) și Bogdan PetruNiculică (Muzeul Bucovinei, Suceava), care în ciuda tinereții lormanifestă o binevenită înțelegere și o competentă preocuparepentru istoria arheologiei românești. Se consideră, într-adevăr,la noi și la alții, că asemenea preocupări îi caracterizează pearheologii vârstnici, obosiți de viața de teren și doritori deliniștea unei arhive și a unei biblioteci, desigur, de altfel, și maibine înarmați prin propria experiență pentru a apreciaperformanțele înaintașilor. Iată însă că, mai ales în ultimii ani,acest domeniu este abordat cu succes și de tinerii cercetă tori; aufost scrise și se scriu teze de doctorat, au apărut cărți și studii deo reală valoare și utilitate.

Această valorificare reînnoită a istoriei arheologieiromânești prin reeditări și studii tematice are de acum deja obună tradiție, de aproape o jumătate de secol: să ne amintim demeritoria repunere în circulație a scrierilor și documentelor luiVasile Pârvan (Alexandru Zub), a operei de arheolog a luiAlexandru Odobescu (Mircea Babeș, Alexandru Avram) și adocumentelor lăsate de arheologii sași și maghiari dinTransilvania din sec. XIX (Volker Wollmann), de republicareamonografiei Cucuteni și de publicarea, în original și întraducere, a rapoartelor inedite Cucuteni 1909-1910 ale luiHubert Schmidt (Nicolae Ursulescu, Mădălin-Cornel Văleanu);

24

să ne reamintim de asemenea amplul studiu critic al lui MirceaAnghelinu despre „Evoluția gândirii teoretice în arheologia dinRomânia” (2003), din păcate cu prea puține ecouri în literaturamai nouă, volumul documentar, bogat ilustrat, „Din istoriaarheologiei românești pe baza unor documente de arhivă (AlexandruPăunescu, 2003), monografia „Grigore G. Tocilescu și CestiuneaAdamclisi” (V. Barbu și Cr. Schuster, 2005) și culegerea de studii„Arheologia clasică în România. Primul secol” (Al. Barnea și colab.,2003), reeditarea hărţii arheologice a Bucovinei şi a unor lucrăriaparţinând primului arheolog român al Bucovinei, DionisieOlinescu (Bogdan Petru Niculică, 2009, 2010). În sfârșit, să nuuităm nici de numeroasele articole de detaliu sau de sinteză înaceastă materie, unele apărute în publicațiile unor reuniuniștiințifice de prestigiu (de ex. D. Gheorghiu și C. Schuster, 2000,Poznań, sau M. Babeș, 2003, Berlin). În același cadru de interesinternațional sporit s-a situat în anii 2005-2008 și participareaInstitutului de Arheologie „Vasile Pârvan” la proiectul AREA –Archives of European Archaeology, finanțat de Comisia Europeanăprin programul Cultura 2000, din care a rezultat un numărspecial al revistei SCIVA (cf. M. Babeș și colab., în Studii șiCercetări de Istorie Veche și Arheologie 58, 2007, 3-4, p. 187-344).

Cartea de față, pe care o recomandăm în egală măsurăprofesioniștilor și iubitorilor de istorie și arheologie, seîncadrează așadar într-un trend vizibil, mai accentuat în ultimii10-15 ani, care ne dă un justificat temei să sperăm că rosturile,tradițiile și importanța arheologiei românești vor câștiga mereumai mult, ca greutate și influență, atât în cultura națională, câtși în aceea europeană.

Prof. dr. Mircea BabeșBucurești, iunie 2014

25

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANUȘI DESTINUL ARHEOLOGIEI ROMÂNEȘTI

Cătălin I. Nicolae,Bogdan Petru Niculică

A scrie despre profesorul și cercetătorul Teofil Sauciuc-Săveanu reprezintă un privilegiu și o onoare, deoarece prinaceasta suntem purtați în marea galerie a truditorilor istorieinoastre, în panteonul arheologiei naţionale. Paginile acestuivolum sunt dedicate unuia dintre marii noştri arheologi, un omcare a văzut Marea Unire, care a trăit (ne)împlinirile politice şisociale ale unei perioade interbelice deosebit de frământate şicare a supravieţuit războaielor mondiale, precum şi anilor detemniţă, de umilință și de cenzură ai perioadei comuniste .

Despre Profesorul Teofil Sauciuc-Săveanu putem spunecă a fost predestinat a fi un cercetător de calibru. Întreaga saexistenţă a vibrat în această direcţie, desigur, fără a neglijafamilia şi Bucovina sa natală, căreia i-a consacrat atâtea decenii(ştiinţific şi politic vorbind), doar împrejurările nefericite alecelui de-al doilea război mondial obligându-l să ia calearefugiului. Indiferent de evoluţia politică generală postbelică,aşa cum reiese şi din paginile istoricului Ioan Opriş14, TeofilSauciuc-Săveanu a fost un înţelept. A aşteptat, s-a supuspedepsei crunte, necuvenite, dar a rămas acelaşi om, ştiind, cutact şi înţelepciune să se modeleze în acord cu „cerinţele”

14 Ioan Opriş, Istoricii şi securitatea, vol. II, Bucureşti, 2006, p. 39-68.

26

timpurilor de atunci, situându-se, în realitate, prin atitudine, peun plan superior al vieţii.

Trecând sumar în revistă activitatea sa profesională,deosebit de bogată şi complexă, putem decela trei etape majore.Astfel, prima este cea a acumulărilor, a studiilor iniţiale, îndomeniul literelor şi filosofiei, de la Cernăuţi şi Viena (1902-1906). În această etapă se specializează în filologia clasică,susţinându-şi totodată doctoratul la Viena (1909)15, analizândperspectivele şi cristalizându-şi concepţiile despre viaţă, despreactivitatea sa viitoare.

Cea de a doua etapă, cea mai bogată şi nuanţată subaspectul acumulărilor informaţionale, ştiinţifice, începe cuactivitatea sa de docent privat la Universitatea din Cernăuţi(1913), apoi de bursier al Institutului de Arheologie din Viena,continuând, timp de trei ani cu studiul în cadrul InstitutuluiAustriac de Arheologie din Atena (1910-1912). A devenitprofesor de istorie antică şi epigrafie la Catedra de FilologieClasică a Universităţii din Cernăuţi (1919) şi, timp de douădecenii, profesor titular de istorie şi epigrafie (1920-1940) încadrul Catedrei de Filologie Clasică. Între 1921-1922 a deţinut şifuncţia de decan, iar în 1924 pe cea de rector al Universităţii dinCernăuţi. Neavând alte opţiuni care să-i permită să-şi salvezefamilia şi cariera, după ocuparea Bucovinei (1940) a fost numitprofesor universitar la Catedra de Istorie Antică şi Epigrafie aFacultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti (1940-1947), fiind, pe rând, şef de catedră, prodecan (1941) şi decan(1946). În ultimii săi ani de activitate a fost director al MuzeuluiNaţional de Antichităţi (1944-1947).

Cea de a treia etapă a vieții și carierei lui Teofil Sauciuc-Săveanu ar fi trebuit să fie una a împlinirii, a liniștii datorate

15 Titlul tezei: „Cultura cerealelor în Grecia antică şi politica cerealistăa atenienilor”, în limba germană.

27

recunoașterii unei opere de-o viață – în schimb este una estetristă, nefericită. Pensionat în anul 1947, a fost trimis înînchisoare, fapt ce a însemnat o tragedie atât pentru familie câtşi pentru cariera sa profesională. Ajuns la vârsta înţelepciuniidepline şi a marilor sinteze, profesorul a suportat ani grei detemniţă. A fost închis de autorităţile comuniste la penitenciarulSighet (1950-1956), fiind astfel pedepsit pentru implicarea saconstantă în activitatea politică interbelică. Chiar şi dupăeliberare a resimţit constrângeri, îngrădiri profesionale şicetăţeneşti, deşi ajunsese la o vârstă la care nu mai puteareprezenta un pericol pentru sistemul comunist. Voalat, a fostsprijinit de arheologii care l-au respectat şi i-au fost discipoli,reuşind tacit să participe pe şantierul arheologic atât de drag dela Callatis, dar şi să publice câteva studii de valoare.

În acest context, nu trebuie omis faptul că TeofilSauciuc-Săveanu a fost renumit şi pentru activitatea sa politică,desfăşurată între cele două conflagraţii mondiale. A fostsubsecretar de stat (1928-1930; 1932-1933), preşedinte alOrganizaţiei Naţional-Ţărăniste din Bucovina (1926-1938),director ministerial al Bucovinei (1930-1931), deputat şi senator.A fost recompensat cu distincţii precum: Ordinul CoroanaRomâniei în grad de comandor (1928), Medalia Răsplata Munciipentru 25 de ani în serviciul statului (1931), Ordinul Serviciulcredincios în grad de mare ofiţer, Medalia Peleş (1933), MedaliaRăsplata muncii pentru biserică, cl. I şi Vulturul României îngrad de ofiţer.

Teofil Sauciuc-Săveanu este o personalitate complexă, ceva necesita o investigaţie foarte serioasă în viitor. Documenteleși manuscrisele aflate în prezent în arhiva Institutului deArheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti (dar și în arhivafamiliei) vor contura şi nuanţa omul, profesorul, arheologul,epigrafistul. La toate acestea se adaugă și fondul de documente

28

din arhiva CNSAS, care documentează în mod exact calvarulprin care a trecut profesorul și arheologul Teofil Sauciuc-Săveanu în perioada comunistă16. De numele său se leagă studiiimportante privind istoria Dobrogei, fiind în acelaşi timp şiprimul mare cercetător al ruinelor oraşului Callatis, căruia i-adedicat o monografie (rămasă în manuscris); a sprijinit iniţiativade înfiinţarea a muzeului din Mangalia, încă din anul 1924.

Teofil Sauciuc-Săveanu este considerat, în arheologiaromânească, drept unul dintre cei mai importanţi epigrafişti aiperioadei interbelice. Preocupările sale s-au îndreptat însă şicătre numismatică, gliptică, heraldică ş.a. Pentru meritele saledeosebite a fost numit membru corespondent al AcademieiRomâne (24 mai 1945), fiind însă exclus în 1948 şi repus îndrepturi la 3 iulie 1990. A fost membru de onoare al SocietăţiiNumismatice Române (1934), membru corespondent alInstitutelor de Arheologie din Austria şi Germania, membru alInstitutului de Istorie şi Limbă al Universităţii Cernăuţi17.

16 Întregul lot de documente ne-a fost pus la dispoziție de domnulTudor Verona, căruia îi mulțumim și pe această cale.17 C. Preda, Prof. Dr. docent Theofil Sauciuc Săveanu (1884-1971), în SCIV,23, 1, 1972, p. 165-167; R. Vulpe, Théophile Sauciuc-Săveanu (1884-1971),în Dacia, N.S., XVIII, 1974, p. 299-302; P. Froicu, E. Dimitriu, Sauciuc-Săveanu, Teofil, în vol. I. Pînzar, P. Froicu, E. Dimitriu, Ştiinţa înBucovina. Ghid bibliografic, vol. II, Suceava, 1983, p. 243-245; Dorina N.Rusu, Membrii Academiei Române. 1866-1999. Dicţionar. Ediţia a doua,revăzută şi adăugită, cu un Cuvânt Înainte de acad. Eugen Simion,preşedintele Academiei Române, Bucureşti, 1999, p. 472-473; LucianPredescu, Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şiînfăptuiri, ediţie anastatică, Bucureşti, 1999, p. 761; E. Satco,Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 346-347; Muzeul de Arheologie Callatis,publicat online: http://dli.ro/muzeul-de-arheologie-callatis.html,accesat 3 iulie 2013; C. I. Nicolae, recenzie la: Valerian L. Ciofu, TeofilSauciuc-Săveanu. Viaţa şi opera (mss.), Bucureşti, 1984, în SCIVA, 62, 3-4,

29

În încheierea acestor rânduri introductive, menţionăm căvolumul de faţă este dedicat aniversării a 130 de ani de la naştereadistinsului arheolog român Teofil Sauciuc-Săveanu; însă, în aceeaşimăsură, el reprezintă un omagiu adus unui om deosebit, d-l dr. ing.Valerian L. Ciofu, căruia i se datorează, în fapt, această monografie,tip de demers încă rar în istoriografia arheologiei noastre naţionale.Cercetător pasionat, numismat, istoric, patriot, fiu al Bucovinei,Valerian L. Ciofu a suferit și el anchetele Securității, a fost urmărit șicenzurat. Fără răbdarea şi pasiunea domniei sale, manuscrisuldedicat profesorului Teofil Sauciuc-Săveanu ar fi aşteptat, încă,mulţi ani, să fie valorificat aşa cum merită.

Editorii mulţumesc colegilor de la arhiva şi bibliotecaInsitutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, şi sponsorilor:primăria comunei Bosanci (jud. Suceava) – prin d-l primar AntonCuric şi doamna farmacistă Maria Olar.

Ca o mărturie peste timp a scrisului lui Teofil Sauciuc-Săveanu, editorii au ales să publice, în încheierea volumului defaţă, un studiu rămas manuscris, redactat după ieşirea sa dinînchisoarea de la Sighet, referitor la holera din Mangalia dinanul 1854.

Editorii acestui volum au avut la dispoziție două copiiale textului depus în original la biblioteca Academiei Românede către autor: una aflată în biblioteca Institutului deArheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti18, cea de a doua în„Fondul Bucovina” al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” dinSuceava, unde a ajuns ca un frumos gest de recunoştinţă şi

2011, p. 348-349; B. P. Niculică, N. Bodnariuc, Unpublished documentsregarding Ceslav Ambrojevici’s collection of Paleolithic Antiquities, în vol.:De Hominum Primordiis. Studia in Honorem Professoris Vasile Chirica(ediderunt G. Bodi, M. Danu, R. Pârnău), Iaşi, Editura Universităţii„Al. I. Cuza”, 2014, p. 207-221.18 Donație din partea domnului Tudor Verona, căruia îi mulțumi m șipe această cale.

30

mulţumire a domnului dr. Valerian Ciofu, faţă de specialiştiibibliotecii, care l-au sprijinit în documentarea sa.

Textul, bătut la mașină și parțial scris de mână, anecesitat o editare serioasă, în condițiile în care autorul, aflatastăzi la o vârstă înaintată, din rațiuni de sănătate, nu a putut sămai facă o corectură proprie.

Față de manuscrisul aflat la Academia Română aparepentru prima dată capitolul introductiv Pro Memoria, în caresunt descrise vicisitudinile autorului de-a lungul anilor, înefortul său de scriere și documentare a vieții și activității luiTeofil Sauciuc-Săveanu și nu numai.

Au fost modificate și aduse la zi diversele forme descriere uzitate în epocă, de tipul mînă – mână, și s-au corectattacit unele exprimări ale autorului.

În privința conținutului am eliminat câteva pasaje finaleși note anexate, introduse de autor, pentru a facilita publicareavolumului la vremea definitivării sale în anii ’80 (deșartăsperanță) , pasaje care conțineau unele citate din istoriografiacomunistă (nesemnificative, de altfel).

Notele explicative şi bibliografia consultate de autor laelaborarea acestei monografii sunt notate în text cu cifre arabe,(între paranteze) în ordinea utilizării lor. Trimiterile la scrierilelui Teofil Sauciuc-Săveanu, conţinute în bibliografia anexată,poartă numărul de ordine din anexă, precedat de majuscula B.

Notele editorilor, care aduc de obicei lămuriri bio- șibibliografice, sunt trecute exclusiv în subsolul paginilorvolumului. Pentru o mai bună înțelegere a textului am adăugatși un index (onomastic şi toponimic) la sfârșitul volumului.

Ilustrația urmează în general textul original, cuobservația că am introdus uneori imagini de o calitate mai bună.

În acord cu autorul și pentru a sublinia că avem în fațăun text scris acum 30 de ani, am decis să păstrăm unele note șiexprimări datorate mai mult contextului în care volumul a fostredactat, decât voinței autorului.

31

VALERIAN L. CIOFU

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANU.VIAŢA ŞI OPERA

Bucureşti1984

32

Motto:

„Obiectul de studiu cu cea mai mare influenţăasupra formării sistemului nostru de valori

este istoria… Dar ar trebui să fie istoria adevărată”

Albert Szent-GyörgyiNew York (1970)

Laureat al Premiului Nobelpentru medicină (1937)

33

CONŢINUT

1. Introducere ………………………………………….…… 35

2. O viaţă închinată şcolii ……………………………….... 38

3. Cercetătorul şi opera sa istorică ………………………. 45

4. Cetăţeanul ……………………………………………….. 76

5. Note ………………………………………………………. 92

6. Anexe: a) Amintirile unui student din 1929 ………… 102

b) Teofil Sauciuc-Săveanu: Bibliografie ……. 104

c) Abreviaţiuni …………………………………. 110

d) Rezumat în limba franceză ………………... 111

7. Documentar ……………………………………………... 113

34

35

1. INTRODUCERE

Profesorul doctor-docent Teofil Sauciuc-Săveanu (1884-1971) face parte din pleiada de aur a cărturarilor români pe careŢara de Sus a Moldovei i-a născut, educat şi dăruit cugenerozitate patrimoniului cultural-ştiinţific al României, secolede-a rândul.

Epigrafist, arheolog şi istoric, format în şcolile Bucovinei şila Viena, cercetător pasionat în bibliotecile din ţară şi străinătate(Cernăuţi, Viena, Atena, Roma, Berlin, Leipzig, Bucureşti), ca şi peşantierele arheologice din insula Andros – Grecia (1910-1912),deschizător al şantierului arheologic de la cetatea antică Callatis(1924), la care a lucrat cu unele nedorite intermitenţe până în 1968,dascăl a 40 de generaţii de elevi şi studenţi la Cernăuţi (1906-1940)şi Bucureşti (1940-1947), autor a 84 de scrieri epigrafice,arheologice, istorice şi social-politice publicate în ţară şi străinătate,remarcabil savant patriot român, înflăcărat ambasador alintereselor legitime ale provinciei natale realipită la patria-mamă,la 28 noiembrie 1918, după 134 de ani de ocupaţie habsburgică,Teofil Sauciuc-Săveanu şi-a înscris numele în panteonul culturii şiştiinţei româneşti şi internaţionale.

Graţie erudiţiei şi vastei sale opere ştiinţifice, el a fostconsacrat şi ca membru corespondent al Academiei Române,membru corespondent al Institutului Austriac de Arheologie,membru al Institutului de Arheologie din Germania şi membrude onoare al Societăţii Numismatice Române.

Făcând o privire retrospectivă asupra vieţii şi operei sale,asupra evoluţiei istorice şi a frământărilor politice ale ţării, lacare el şi generaţia sa au fost martori şi participanţi, ne încearcă

36

sentimentul că Teofil Sauciuc-Săveanu, ca dascăl, cercetător şicetăţean, şi-a făurit un destin din cele mai reprezentative înrândurile intelectualilor români din clasa socială căreia i-aaparţinut, cu creşterile şi descreşterile sale, de la începutul şipână în al treilea pătrar al secolului XX.

De aceea, ne-am propus ca, la centenarul naşterii sale, săalcătuim această modestă monografie, cu dorinţa de a-l restituişcolii şi ştiinţei istorice româneşti, căreia şi-a dedicat întreaga saviaţă. Cu acest prilej am întregit şi bibliografia scrierilor sale.

La reconstituirea cât mai fidelă a firului vieţii, a studiilorîn ţară şi străinătate, a funcţiilor ocupate, la cunoaştereagenealogiei şi a mediului familial, precum şi la completareabibliografiei cărturarului bucovinean, am beneficiat de uneledocumente ale Arhivei Universităţii din Bucureşti şi AcademieiR. S. România, ca şi de concursul amabil al fiicei sale, d-naCarmen Verona19, care, pe lângă un noian de amintiri, mi-a pusla dispoziţie relicve din arhiva familiei şi câteva dinmanuscrisele rămase nepublicate. Unele date asupra copilărieiau fost descoperite în arhiva bisericii din satul natal Bosanci,jud. Suceava, prin grija Pr. A. Lăzăreanu. Câteva informaţiibiografice şi bibliografice utile mi-au fost transmise de ErichBeck, cercetător german originar din Bucovina.

Le exprim tuturor, şi pe această cale, întreaga meagratitudine.

Valerian L. CiofuBucureşti, octombrie 1984

19 Soţia pictorului Paul Verona (9.IV.1897, Herţa, Dorohoi – 15.I.1966,Bucureşti), cunoscut artist plastic român din perioada interbelică. Cf.L. Predescu, Enciclopedia României..., p. 895; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 569.

37

Fig. 1. Prof. dr. docent Teofil Sauciuc-Săveanu (în 1930).

Fig. 2. Universitatea Bucovinei, unde a studiat şi profesatTeofil Sauciuc-Săveanu, între 1902-1940.

38

2. O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ ŞCOLII

Teofil Sauciuc-Săveanu s-a născut la 21 octombrie 1884în satul Bosanci20, din judeţul Suceava. Tatăl său era preotulTeofil Sauciuc, iar mama, Maria, născută Palievici, din satulRopcea21. Înaintaşii familiei, înainte de răpirea Bucovinei (1775),purtau numele românesc Sava. În documentele privind IstoriaRomâniei, găsim că între 1587-1591 stolnicul DomnitoruluiMoldovei Petru Şchiopul, se numea Sava. După 27 Mai 1600,când Mihai Viteazul consfinţea la Iaşi Unirea Principatelorromâne, semnând hrisovul în care se intitula „Domn al ŢăriiRomâneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”, făuritorulUnirii instituia o locotenenţă domnească în Moldova, alcătuitădin patru demnitari, printre care şi armaşul Sava (1).

Ocupaţia habsburgică, urmărind deznaţionalizareapopulaţiei autohtone româneşti, a recurs, printre altele, şi laucrainizarea şi polonizarea numelui celor ce doreau să ocupeslujbe în administraţia provinciei imperiale Galiţia, din carefăcea parte şi Bucovina, între 1786 şi 1849. Aşa se face că familiaSava a devenit Savciuc, apoi Sauciuc (1/bis). Preotul de ajutorTeofil Sauciuc şi familia sa au trăit în Bosanci între 1883-1886,

20 La vremea respectivă comuna se afla în componenţa ImperiuluiAustro-Ungar, fiind situată în apropierea graniţei sale de sud-est, învecinătatea Regatului şi a oraşului Suceava. Cf.: Em. Grigorovitza,Dicţionarul geografic al Bucovinei, p. 16-17; N. Grămadă, Toponimiaminoră a Bucovinei, vol. I, p. 173-176.21 Localitate situată în apropiere de Storojineţ, în culoarul Siretului. Cf.:Em. Grigorovitza, Dicţionarul geografic al Bucovinei, p. 182; N. Grămadă,Toponimia minoră a Bucovinei, vol. II, p. 421-422.

39

apoi s-au mutat în satul Iordăneşti22, judeţul Storojineţ, pe cursulsuperior al râului Siret (2). În satul Iordăneşti, între 1890-1894,copilul Teofil a urmat primele patru clase primare, apoi a fosttrimis la Cernăuţi, unde a urmat cursurile Liceului de Stat nr. 1,între 1894/1895 – 1901/1902. În timpul liceului a locuit la diversepensiuni particulare, neavând bursă. În anul 1902 începe studiilela Universitatea din Cernăuţi, înscriindu-se la Facultatea deFilozofie, pe care o absolvă în 1906; semestrul de vară, din anul IIde studii (1904) îl frecventează la Universitatea din Viena (3).

Pentru a ne face o imagine asupra profilului şi niveluluiFacultăţii de Filozofie din Cernăuţi, pe care a frecventat-o şi aabsolvit-o Teofil Sauciuc, notăm că între 1902-1906 se predauurmătoarele 22 discipline, repartizate pe patru ani: filozofie,limbile greacă şi latină, limba şi literatura clasică germană,literatura germană modernă, istorie universală, antică, austriacă,şi est-europeană, filologia romană, filologie comparată alimbilor slave, limba şi literatura română, limba şi literaturaruteană, limba şi literatura engleză (din 1904), botanică,zoologie, fizică teoretică şi experimentală, geografie, chimie,mineralogie şi matematici. În limbajul de astăzi, profilulfacultăţii cuprindea deci: filozofie, litere-filologie, istorie-geografie şi ştiinţe, adică un profil destul de enciclopedic (4).Din lucrarea de docenţă, pe care o va publica el mai târziu (B8)şi din obituaria (B33), deducem că dintre profesorii pe care i-aavut la Cernăuţi, o amprentă vizibilă asupra formaţiei saleintelectuale au avut prof. dr. Julius Jüthner23, care preda cursul

22 Sat aflat în culoarul Siretului, la sud-est de Storojineţ, astăzi în reg.Cernăuţi. Cf.: Em. Grigorovitza, Dicţionarul geografic al Bucovinei, p.118; N. Grămadă, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, p. 311.23 Julius Jüthner (25.VI.1866, Praga – 17.XII.1945, Viena), a fostprofesor de filologie clasică şi arheolog. La Cernăuţi a activat între

40

de limbă greacă (el era venit în 1903 de la Universitatea dinFreiburg – Elveţia, iar în 1912 a fost numit la Universitatea dinInnsbruck – Austria) şi prof. dr. Johannes Kromayer24 , carepreda cursul de istorie antică (acesta venise în 1902, cu doctoratde la Universitatea din Strassburg şi în 1913 a fost promovatprofesor definitivat la Universitatea din Leipzig). StudentulTeofil Sauciuc a participat activ şi la acţiunile cultural-patrioticece se desfăşurau în cadrul asociaţiilor studenţeşti din Ţara deSus. În anul 1906, studentul Teofil Sauciuc din anul IV de studii,este ales preşedintele societăţii studențești „Junimea”. Înprimăvara acelui an, toate societăţile studenţeşti, în frunte cu„Junimea”, condusă de preşedintele ei, au participat ladeschiderea expoziţiei naţionale generale de la Bucureşti.Societăţile „Junimea” şi „Dacia”, au luat pe cheltuiala lor şi unmare număr de ţărani bucovineni pentru a vizita expoziţia şicapitala României independente.

Într-o conferinţă publică, pe care o va ţine mai târziu (în1934) în sala „Armonia” din Cernăuţi şi o va publica, el avea săevoce că „această vizită revoluţionează opinia publicăromânească din Bucovina, care rămâne plină de admiraţie înfaţa celor prestate de geniul românesc” (B81, p. 37).

1903-1912. Cf. G. Baader, Julius Jüthner (voce), în Neue DeutscheBiographie, Band 10, Berlin, 1974, p. 650-651.24 Johannes Kromayer (31.VII.1859, Stralsund – 23.IX.1934, Berlin), esteun cunoscut istoric german, care a funcţionat la Universitatea dinCernăuţi (Catedra de Istorie Antică-Facultatea de Filosofie), între1901-1913, când se stabileşte la Leipzig. A fost decan al Facultăţii deFilozofie (1905-1906) şi rector al Universităţii (1910-1911). Cf. TeofilSauciuc-Săveanu, Johannes Kromayer, 1859-1934, în „CodrulCosminului”, IX, 1935, p. 350-359; E. Satco, I. Pînzar, Personalităţibucovinene, vol. VIII, Suceava, 1997, p. 82-83; Emil Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. I, p. 596.

41

Între 1906-1919 funcţionează ca profesor secundar laCernăuți, anume între 1906-1908 la Liceul de Stat nr. 1 (suplinitor),iar între 1908-1919 la Liceul de Stat nr. III (profesor definitivat).

În primii ani de profesorat îşi pregăteşte teza de doctoratpe care o susţine la Universitatea din Viena, obţinând titlul dedoctor în litere şi filozofie. Dizertaţia sa purta titlul „Culturacerealelor în Grecia antică şi politica cerealistă a atenienilor” şi afost redactată şi susţinută în 1909 (în limba germană). Lucrareaa rămas şi în manuscris în arhiva familiei. Pasiunea sa pentrucultura şi civilizaţia antică greacă se vede că i-a fost adâncimprimată din timpul studiilor universitare. De aceea,cultivând constant legăturile cu foştii săi profesori universitari,obţine o bursă de studii în străinătate, de la Institutul Austriacde Arheologie din Viena. În anii 1910-1912 face un stagiu destudii de trei ani la Institutul Austriac de Arheologie din Atenaşi participă la lucrări de arheologie în insula Andros, vizitând şiCreta, Asia Mică, Italia şi Sicilia. La Atena se bucură deîndrumarea prof. dr. Anton von Premerstein, profesor itinerantde epigrafie elină şi latină, titularul catedrei de istorie antică laUniversitatea din Marburg/Lahn (B34). Ulterior şi-a continuatstudiile şi în bibliotecile din Berlin, Leipzig, Roma şi Viena,înainte şi în timpul primului război mondial (B20).

În intervalul 1911-1913 publică la Roma şi Atena şaptearticole de epigrafie şi arheologie greacă. De la 17 ianuarie 1914îl aflăm docent privat la Universitatea din Cernăuţi. În anul1914 publică în buletinul Institutului Austriac de Arheologiedin Viena, lucrarea de docenţă intitulată „Andros. Cercetăriasupra istoriei şi topografiei insulei” (în limba germană) pe 174pagini în folio şi 77 de fotografii (B8). Teza este dedicatămentorilor săi, profesorul de limbă greacă de la UniversitateaBucovinei şi profesorul de epigrafie de la Institutul din Atena,cărora le mulţumeşte în prefaţă: „Pentru permanentaîndrumare şi ajutorare, rămân îndatorat şi îmi exprim

42

recunoştinţa faţă de stimatul meu dascăl prof. dr. Julius Jüthner,de la care a şi plecat iniţiativa acestei lucrări, precum şi prof. dr.Anton von Premerstein…” etc.

Observăm că această publicaţie este ultima pe care osemnează cu numele Teofil Sauciuc. La 5 decembrie 1913 el atrecut colocviul de habilitare ca docent, iar la 12 decembrie aţinut lecţia de probă. La 17 ianuarie 1914 a fost aprobatăpropunerea consiliului profesoral al Facultăţii de Litere, princare Teofil Sauciuc e numit docent pentru antichităţile greceştişi în special pentru epigrafie.

Revista „Şcoala” 25 a corpului profesoral român dinCernăuţi salută elogios „întărirea” prof. dr. Teofil Sauciuc de laLiceul de Stat nr. III ca docent şi prin aceasta validarea luipentru a promova în învăţământul superior, ca o „biruinţăculturală a românilor bucovineni… un triumf al munciiinteligente şi a stăruinţei consecvente”. La 6 martie 1914 (iardupă cercetări mai recente la 4 noiembrie 1913 – n.a.), TeofilSauciuc a fost ales membru corespondent al InstitutuluiArheologic Austriac. La 9 decembrie 1929 a fost ales membrucorespondent, iar în 1932 a fost confirmat membru plin alInstitutului Arheologic German din Berlin (5).

Ulterior docenţei, el a fost mobilizat în armata austriacăîntr-un regiment de husari, întrucât în 1914 dubla monarhie aintrat în primul război mondial. În acelaşi timp însă, mişcareanaţională a românilor în imperiul austro-ungar se radicalizavizibil înspre idealul reunificării cu străvechea patrie română.Partidul român din Bucovina, sub conducerea marelui patriot

25 Revista bilunară a Asociaţiei Corpului Didactic Român din Bucovina.Apariţie: Cernăuţi, ianuarie 1911-august 1914. Cf. E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 691.

43

Iancu Flondor26, polariza toate clasele şi păturile sociale însprerealizarea acestui deziderat. În aceste împrejurări, toţi membriifamiliei Sauciuc iau hotărârea de a-şi româniza din nou numele,adoptând numele Săveanu, cu rezonanţă mai românească decâtvechiul nume Sava. Întrucât regimentul de husari era o unitatede elită în sistemul militar habsburgic şi radierea completă dinevidenţele armatei a numelui Sauciuc ridica unele problememai particulare, Teofil a rămas cu ambele nume (Sauciuc-Săveanu), în timp ce celorlalţi membri civili ai familiei (fraţi,veri, nepoţi), li s-a aprobat numele Săveanu (6).

La începutul anului 1918 se căsătoreşte la Cernăuţi. Soţialui Teofil Sauciuc-Săveanu s-a numit Vera, născută Tarnavschi,fiica Pr. Dr. Teodor Tarnavschi27, profesor de practică teologicăîn limba română la Universitatea din Cernăuţi între 1896-1916 şirector în anul academic 1904/1905 (7).

După hotărârea de unire necondiţionată a Bucovinei cuRomânia, adoptată de Congresul general al Bucovinei, la 28noiembrie 1918, în aula Sinodală din Cernăuţi (8), TeofilSauciuc-Săveanu este numit în anul academic 1918/1919profesor suplinitor la catedra de Filologie Clasică a UniversităţiiBucovinei (9). În primăvara anului 1919 este numit profesor

26 Iancu Flondor (3.VIII.1865, Storojineţ – 19.X.1924, Cernăuţi),important om politic din Bucovina; a studiat la Cernăuţi şi Viena(doctorat în drept, 1894). A jucat un rol major în Unirea Bucovinei cuRegatul României la 28 noiembrie 1918. Cf. E. Satco, I. Pînzar,Personalităţi bucovinene, p. 50-51; L. Predescu, Enciclopedia României. p.326; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 381-382.27 Teodor Tarnavschi (16.VIII.1859, Vijniţa – 1/14.I.1914, Cernăuţi), astudiat teologia la Cernăuţi, Viena şi München (doctorat în teologie în1885, Cernăuţi). Rector al Universităţii din Cernăuţi (1904-1905) şideputat în Dieta Bucovinei. Cf. E. Satco, I. Pînzar, Personalităţibucovinene, p. 181; L. Predescu, Enciclopedia României. p. 835; E. Satco,Enciclopedia Bucvoinei, vol. II, p. 480.

44

suplinitor de istorie antică. De la 10 octombrie 1919 (în bazadecretului nr. 131/15 ianuarie 1920) şi până în iunie 1940, afuncţionat ca profesor titular de istorie antică, epigrafie şiantichităţi greco-romane la Universitatea din Cernăuți (10).

Între 1924-1926 a funcţionat şi ca profesor suplinitor laConservatorul de muzică şi artă dramatică din Cernăuţi. În1921-1922 a fost decan al Facultăţii de Filozofie, iar în 1924-1925a fost investit cu înalta magistratură de rector al UniversitățiiBucovinei. Din 1924 activează şi ca membru titular alInstitutului de Istorie şi Limbă de pe lângă Universitate. Înaceastă calitate publică în buletinul „Codrul Cosminului” alInstitutului cinci articole, între 1934-1939.

În iunie 1940 se refugiază din Bucovina de Nord (11) şiprin decretul nr. 169549/20 septembrie 1940 este încadrat laUniversitatea din Bucureşti (efectiv la 1 octombrie 1940), caprofesor titular la Facultatea de Istorie, dublând catedra deistorie antică şi epigrafie, unde a predat până la pensionare. În1941 este numit prodecan (de la 4 decembrie 1941 suplinind peScarlat Lambrino). Între 1941-1946 este şef al catedrei de istorieantică şi în 1946 este primit membru corespondent al AcademieiRomâne. La sfârşitul anului 1947 este pensionat la vârsta de 63de ani (12). În perioada profesoratului la Cernăuţi, TeofilSauciuc-Săveanu a fost decorat de şase ori, pentru activitatea sadidactică şi obştească, astfel:

- Ordinul Coroana României în grad de comandor- Medalia Răsplata Muncii pentru 25 ani în serviciul

statului (13)- Ordinul Serviciul Credincios în grad de mare ofiţer- Medalia Peleş (14)- Medalia Răsplata Muncii pentru Biserică, clasa I (15)- Vulturul României în grad de ofiţer (16)A încetat din viaţă la 26 iulie 1971, în Bucureşti, la vârsta

de 87 de ani (17).

45

3. CERCETĂTORUL ŞI OPERA SA ISTORICĂ

Este cunoscut că nivelul ştiinţific al cursurilor predate lacatedră este cu atât mai elevat şi mai captivant pentru auditoricu cât profesorul desfăşoară el însuşi cercetări ştiinţifice şidezvoltă domeniul prin publicaţii originale, la care se adaugă şivirtuţile metodologiei de predare şi verificare a cunoştinţelor.

Nu am descoperit cursurile predate 28 şi nici notiţeleluate după cursurile profesorului T. Sauciuc-Săveanu, motivpentru care am separat activitatea sa didactică de cea decercetător în două capitole. Prezentăm doar în anexa a)amintirile unui student din 1929 asupra modului în care sedocumenta şi îşi pregătea cursurile profesorul. Cum însăperioadele de cercetări în biblioteci şi in situ pe şantierelearheologice din Grecia şi Dobrogea şi de susţinută publicisticăştiinţifică au corespuns în general perioadelor de profesorat,presupunem a posteriori că T. Sauciuc-Săveanu a fost unprecursor reuşit al conceptului de integrare a învăţământului cucercetarea şi activitatea practică la săpăturile de pe şantierelearheologice în şcoala românească.

Pe lângă această prioritate, prof. T. Sauciuc-Săveanu afăcut şi pionieratul cercetărilor arheologice româneşti la anticacetate Callatis. În lucrarea „Numele comunei urbane Mangalia”evocă astfel momentul respectiv: „… subsemnatul, autorizat deComisiunea Monumentelor Istorice şi la recomandarea lui V.Pârvan, am început în vara anului 1924 să fac săpături pe

28 O mare parte din manuscrisele cursurilor predate de T. S. Săveanuse află în arhiva Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” dinBucurești.

46

locurile virane ale Mangaliei, şi de când i-a fost îngăduit d-luiOrest Tafrali să facă, cu mijloacele Ministerului de InstrucţiunePublică şi cu asentimentul Comisiunii Monumentelor Istorice,sondaje întâi la Mangalia, mai târziu în afară de raza oraşuluiacestuia…” (B24, p. 108). Acolo avea să lucreze în fiecare varăcu unele întreruperi (şi mai târziu contrar unor interdicţiiformale), până la senectute. Penultima sa lucrare epigraficăprivind o monumentală placă cu o lungă inscripţie bilingvălatină şi greacă, descoperită pe şantierul de la Mangalia, în 1957,avea să fie publicată în 1968 (B76), iar ultima lucrare, referitoarela o inscripţie greacă descoperită în 1959, a fost publicată în1969 (B77). Tezaurul ştiinţific lăsat de T. Sauciuc-Săveanu dinaceastă lungă perioadă de cercetări la Mangalia se exprimă prin33 de articole publicate în reviste de specialitate, prinmonumentala sa monografie Callatis (rămasă în manuscris), caşi prin numeroase vestigii materiale conservate azi în muzeeledin Dobrogea şi din Capitală.

Perioadele de cercetări şi specializare în străinătate aufost prezentate în primul capitol. Perioadele de cercetări lașantierele şi în muzeele din Dobrogea pot fi deduse, cu o bunăaproximaţie, din datarea lucrărilor publicate, până în 1947.După pensionare a fost angajat temporar, până în 1950, dreptcolaborator extern al Institutului de Arheologie din Bucureşti,ce funcţiona în sistemul Institutelor Academiei. Din 1956 a fostdin nou angajat temporar, pe contracte, la acelaşi Institut, cuacelaşi statut de colaborator ştiinţific extern.

După eliberarea din detenţie el avea însă interdicţieformală de a mai participa la săpături pe șantierele arheologice.Din 1959, fiind numit un nou conducător al şantieruluiarheologic la Mangalia, acesta îl mai lua pe şantier din când încând sau descifra inscripţii la muzeele de istorie și arheologiedin Constanţa şi Mangalia, oferindu-i-se astfel mari satisfacţiiprofesionale şi morale şi împărtăşind cu mărinimie din vasta sa

47

cultură clasică tinerilor arheologi şi muzeografi. Între 1957 şi1968 a publicat 13 articole, ceea ce înseamnă în medie câte unulpe an. În liniştea de la Institut şi de acasă (bucurându-se până lao vârstă înaintată de o sănătate robustă), el a redactat înintervalul 1956-1963 şi monografia Callatis. Numai în ultimiipatru ani, cât a fost imobilizat în pat, n-a mai putut scrie.

Opera istorică a lui T. Sauciuc-Săveanu este deosebit devastă ca tematică şi foarte dispersată ca locuri de publicare. Olistă a titlurilor şi lucrărilor sale publicate a întocmit-o el însuşiîn anul 1967, pentru a fi inclusă în volumele conţinândbibliografia cadrelor didactice ale Universităţii din Bucureşti şia fost publicată în 1970 (18). Investigaţiile făcute de noi înultimii doi ani în Biblioteca Academiei R.S.R. ne-au condus launele completări, atât la curriculum vitae cât şi la lista scrieriloristorice (lipseau: două articole cu caracter numismatic (B30 –B31), ultimele două lucrări publicate (B76-B77) şi lucrarea înmanuscris (B78). Am listat în plus toate scrierile social-politicecu caracter vădit sociologic, pe care, autorul, din motive lesnede înţeles, nu le-a înşirat. Anexăm astfel o bibliografie T.Sauciuc-Săveanu cu 84 de titluri, pe care o sperăm completă.

Dintr-o deformaţie profesională, vom încerca întâi unelesistematizări ale scrierilor sale publicate (cu riscul unor eroriprovenind din necitirea tuturor ca şi din dificultatea de aîncadra unele lucrări cu conţinut mai pluridisciplinar).

Din punct de vedere al subdisciplinelor tratate: Epigrafieelină şi latină – 31; Arheologie – 27; Istorie – 8; Obituaria – 5;Numismatică – 3; Gliptică – 1; Metrologie antică – 1; Heraldică –1; Social-politice – 6.

Foarte multe lucrări conţin sau pleacă de la cercetăriepigrafice, care a fost marea specialitate a lui T. Sauciuc-Săveanu. Din punct de vedere al locului unde au fost publicate:Cernăuţi – 22; Bucureşti – 41; Constanţa –7; Craiova – 1; Iaşi – 1;Roma –1; Atena – 5; Paris – 1; Viena – 2; Berlin – 2 Sofia – 1.

48

Se observă că în România a publicat 72 de lucrări, iar înstrăinătate 12 (din care şapte au fost redactate în perioada despecializare în Grecia, iar restul de cinci au fost redactate în ţară).Mai remarcăm faptul că în perioada bucovineană (s.a.) el aredactat 47 de lucrări, dar din acestea în Cernăuţi a publicatnumai 22, la Bucureşti 22 şi câte una la Viena, Paris şi Berlin. Esteşi acesta un indiciu de rafinament intelectual şi de autoevaluare anivelului ştiinţific al lucrărilor sale. În Iaşi, Craiova, Constanţa şiparţial Cernăuţi, el a publicat lucrări de interes local.

Din punct de vedere al limbii publicaţiilor sale, situaţiase prezintă astfel: L. Română – 56 (în care şi 6 scrieri social-politice); L. Germană – 16 (plus 1 în versiune română şigermană); L. Franceză – 12 (plus 1 în versiune română şifranceză). Astfel, multe din lucrările sale ştiinţifice au intrat maicu uşurinţă în circuitul internaţional de valori.

Din punct de vedere al extinderii tipografice, opera lui T.Sauciuc-Săveanu reprezintă (neţinând seama de formatulpublicaţiilor, care variază de la formatul mare in folio, laformatul in quarto): scrieri arheologice şi istorice tipărite, cca.1529 pagini; Monografia Callatis (în manuscris) 589 pagini;scrieri social-politice 206 pagini; total cca. 2324 pagini.

Patru din lucrările sale sunt de mai evidentă amploare şianume:

1. Monografia (arheologică, istorică, topografică) aInsulei Andros, publicată la Viena în 1914, lucrare pregătită înGrecia în 1910-1912 şi elaborată în anul de docenţă făcut laUniversitatea din Cernăuţi (B8).

Monografia, scrisă într-un stil cursiv şi captivant, începecu condiţiile geografice şi topografice ale acestei insule de405km2, din nordul arhipelagului Cicladelor (48 pag.). Bogăţiileinsulei (viţa de vie, citricele şi alte fructe, marmura, pescuitul),poziţia ei strategică, cu golfuri adânci şi înălţimi mijlocii (max.975 m) ofereau condiţii favorabile de viaţă şi de apărare a

49

populaţiei. Acestea au trezit şi interesul diferitelor popoarevecine sau mai îndepărtate, implicând insula în ciocniri deinterese regionale sau în marile războaie persane din timpulîmpăraţilor Darius şi Xerxes. O hartă geografică foarte detaliată,cu denumiri antice şi moderne, permite a urmări autorul înincursiunile sale prin istoria antică a insulei. Capitala insulei,oraşul Andros (cu antica denumire Palaeopolis) şi cetateaAkropolis, situată la cca. 350 m deasupra nivelului mării, lamică distanţă de vărsarea în mare a două râuri, oferă deasemenea autorului prilejul unor incursiuni erudite în istoriaantică, adăugând şi descoperirile sale in situ.

O parte importantă a capitolului I este ocupată cudescrierea şi prezentarea fotografică a descoperirilorarheologice de la cetatea Akropolis din Andros: locuinţe civile,ziduri de apărare, lucrări de arhitectură civilă şi funerară,sarcofage şi sculpturi umane, unele din ele de o rară frumuseţe.Marmura din subsolul insulei a încurajat dezvoltarea sculpturii.Vase şi amfore din ceramică pentru uz casnic şi pentru cultullui Dionisos descoperite acolo sunt de o rară frumuseţe.Preponderenţa mai târzie a cultului lui Dionisos pe insulă puteaproveni fie de la populaţia tracică, fie de pe colonia sudicăNaxos (se ştie că cetatea Thassos de lângă coasta tracică şicolonia Naxos din Sicilia, băteau încă din sec. VI î. Chr. şirespectiv din a doua jumătate a sec. V î. Chr. monede de argintcu efigia lui Dionisos sau cu scene dionisiace). Unii susţin căionienii au introdus primii cultul lui Dionisos în această insulă.Diodor scrie „În 308 insula fost eliberată de sub ocupaţiamacedoneană şi de atunci monedele andriene au început a fidominate complet de Dionisos” (19).

Următorul capitol, Istoria insulei (48 pag.) este separat înperioadele următoare:

a) perioada până la războaiele perşilor (514 î. Chr.)

50

b) de la războiul perşilor până la bătălia de la Cheroneea(338 î. Chr.)c) Andros în epoca elenistică (după 337 î. Chr.)d) Andros sub romani (după 146 î. Chr.)Insula Andros a fost populată în antichitate după unii

istorici de pelasgi, apoi de traci, de macedoneni, de greci şi deromani. În secolele VII-IV î. Chr. în insulă exista o agricultură şio civilizație prosperă, circulau atât monedele proprii de argintcât şi monedele insulei Naxos, de la sudul arhipelagului. Cultullui Dionisos era în floare, ca şi comerţul pe mare cu vin, fructe,cereale ş.a.

După bătălia de la Marathon (490 î. Chr.), în careMiltiade şi ai săi 10.000 de hopliţi îi înving pe persani, veniţi îna doua mare expediţie de cucerire a Greciei, arhontele Atenei,Temistocle, încearcă să supună insula Andros şi să-i ceară tribut.Autorul, dorind să prezinte oamenii acestei insule, face apel laHerodot. Scrie Herodot: „Atunci andrianii au fost primiiinsulari de la care Temistocle a cerut tribut (ajutor) în bani, daraceştia au refuzat” (Herodot, VIII, 111).

Capitolul III tratează organizarea statală, religioasă ainsulei în antichitate, bazându-se numai pe scrieri şi materialearheologice descoperite atât de el cât şi de alţi arheologi. Se facemereu referire la inscripţii publicate în revista „InscriptionesGraecae” (publicată de Institutul de Arheologie din Berlin).

În capitolul IV (35 pag.), T. Sauciuc-Săveanu prezintăfotografiile şi textele descifrate de el de pe 21 de piesearheologice din Andros, după care urmează precizări şi corecturila alte 15 piese descoperite şi interpretate de alţi arheologi şipublicate în aceeaşi revistă berlineză de epigrafie greacă.

2. Cultura cerealelor în Grecia antică şi politica cerealistă aatenienilor. Contribuţie la istoria aprovizionării cu cereale încuprinsul elenismului antic. Este o lucrare dezvoltată din teza sade doctorat, susţinută la Universitatea din Viena în 1909,

51

„bazată mai mult pe material epigrafic, decât pe cel arheologic,papirologic, numismatic”, după afirmaţia autorului însuşi (B25,pag. 5). Lucrarea a fost completată apoi cu date găsite în Atena,Roma, Berlin, Leipzig şi adăugită cu consideraţii comparativeoriginale, mai recente, din perioada postbelică, asupra teorieistatului şi economiei politice, şi, în fine, publicată la Bucureştiîn 1925, în revista Academiei Române, Studii şi cercetări, vol. X,pe 218 pagini (20).

În această lucrare autorul abordează problema complexăa aprovizionării cu cereale a statului antic grec, care, neavândresurse cerealiere proprii, din cauza condiţiilor pedo-climatice,a avut totuşi un spor demografic mare şi şi-a întins sistemul săude colonii în insulele şi pe întreg bazinul Mării Mediterane,până în Africa şi Iberia, pe ambele ţărmuri ale Hellespontului şiîn jurul Mării Negre, alcătuind din sec. VIII până în sec. III î.Chr.acea diasporă geo-politică elenistică, pe care istoricii auconvenit a o numi Graecia Magna (s.a.). Lucrarea esteorganizată în două părţi şi şapte capitole, la care adaugă ointroducere şi o încheiere (de dată mai târzie). Începe făcândreferiri la scrierile lui Platon şi Aristipos (sec. IV î. Chr.) asupraprimordialităţii alimentaţiei (şi în aceasta a cerealelor), în viaţacetăţenilor şi grija oraşelor-stat antice (cu extrapolări şi la statulmodern) de a produce şi importa cereale.

Analizând situaţia şi importanţa diverselor culturicerealiere (grâu, orz), subliniază că în Grecia din perioadapreelenă se cultiva în principal orzul, iar „făina de grâu serveagrecilor de pâine numai în zilele de sărbătoare” (B20, p. 33).Urmăreşte apoi, pe baze epigrafice, evoluţia în timp adiverselor culturi cerealiere în diferite regiuni ale Grecieicontinentale, insulare, ca şi în coloniile de la Marea Neagră,Orient, Asia Mică şi implicaţiile asupra vieţii social-politice alelumii greceşti. În ultimul capitol analizează situaţia alimentaţieidin statul-oraş Atena, în epoca elenistică-romană şi dezvoltarea

52

exportului de produse greceşti până în lumea tracică şi în Egiptşi importul de acolo a cerealelor, încurajarea comerţului cugrâne a cetăţilor greceşti cu populaţiile agricole locale de laDunăre, şi în vestul şi nordul Mării Negre. Interesul Grecieipentru apărarea bazelor cerealiere a determinat şi mişcărisociale pe plan intern şi acţiuni militare directe sau de sprijinirea unor regi sau diadochi în diverse zone ale Greciei Magna(citând şi zona sarmaţilor şi a sciţilor). În încheiere, autorulsubliniază rolul oraşelor-stat greceşti în rezolvareaaprovizionării cu cereale, tratând problema cerealelor ca oproblemă de stat.

Fig. 3. Insignele Societăţii cultural-artistice româneşti „Armonia”din Bucovina, la fondarea sa (1882) şi după Unirea din 1918.

53

Fig. 4. Ruinele cetăţii antice Callatis,cercetată de Teofil Sauciuc-Săveanu din 1924.

3. Callatis. Rapoarte preliminare asupra săpăturilorarheologice; este un serial de şapte articole (318 pag.), în limbafranceză, publicate în revista „Dacia”, între 1924-1944 (B10-B16),completate cu alte 21 de articole referitoare la Callatis, publicateîn diverse reviste de specialitate.

Primele şapte rapoarte, publicate în limba franceză în„Dacia”, cuprind o adevărată capodoperă arheologică vest-pontică, ce i-a adus lui T. Sauciuc-Săveanu, în 1945, consacrareasub cupola Academiei Române. Fiecare raport prezintăsăpăturile din una sau câteva campanii arheologice de vară,între 1924-1944 şi conţine de regulă: descrieri amănunţite,desene şi fotografii ale săpăturilor, piesele descoperite (fiefotografiate, fie desenate), corelarea materialului arheologic custratul în care a fost surprins, reconstituire de elementedecorative, inscripţii în marmură fotografiate, desenate şireproduse în text lizibil, apoi traduse şi comentate cu erudiţie,atât sub aspect epigrafic (şi filologic-semantic), cât şi social-istoric. Atunci când confraţii săi de şantier publică rodul

54

săpăturilor (probabil cumva comune) la Callatis şi se strecoarăvreo eroare de epigrafie sau de interpretare, T. Sauciuc-Săveanunu ezită să intervină cu competenţa, dar şi cu măsura sa, înpaginile „Daciei”, dorind şi evident reuşind să se impună ca şefal şcolii româneşti de epigrafie greacă (ca de ex. controversatacitire a decretelor thiasiţilor din Callatis, contemporani curegele geto-dac Cotys). În ce îl priveşte, notează cu atenţie înfiecare comunicare, numele şi contribuţiile mai notabile alecolaboratorilor săi de pe şantiere (asistentul şi fostul săustudent Vladimir Clain era specializat încă de pe atunci înnumismatică). Cele mai multe figurine din pământ ars (Tanagra)pare că s-au descoperit în campania din 1937, când le publică şiîn „Dacia” şi în „L’Archéologie Roumaine”.

Târziu după război, în 1958 şi 1964 reia publicisticadescoperirilor sale de la Callatis în revista „Dacia”, dar leredactează în limb germană (B66, B69), cu aceeaşi sobrietate şiacurateţe ştiinţifică. Un alt serial de comunicări epigrafice vest-pontice le publică după 1957 în revista „Studii şi cercetări deistorie veche” a Institutului de Arheologie din București.Deducem de aici, că, deşi între 1950-1956 fusese privat delibertate (fără a fi fost pus sub acuzare sau judecat) şi aveainterdicţie formală după eliberare de a mai lucra pe şantierelearheologice, el continuă să cerceteze antichităţile conservate înmuzeul din Mangalia (B68, B72, B73, B77) şi din Constanţa (B75,B76), precum şi din colecţiile unor intelectuali (B65, B77).

Penultima cercetare de epigrafie greacă (B76) a făcut-oasupra inscripţiei bilingve (latină şi greacă) de pe un bloc demarmură din muzeul de la Constanţa, ce închidea un sarcofagdescoperit în 1957 şi publicată în „Pontice” în 1968, încolaborare cu A. Rădulescu, directorul Muzeului, sub titlul„Inscripţia lui Herennios Apollinarios din Callatis” (B76).Blocul are dimensiunile de 1,720 m lungime, 0,715 m lăţime,0,135 m grosime. Inscripţia pe 35 de rânduri – primele în latină

55

apoi în greacă – totalizează 99 de cuvinte, multe din eleprescurtate sau cu litere lipsă. Textul arată că monumentul seînchină pentru sănătatea împăratului Caesar Marcus GordianusIII Augustus (care a domnit între 238-244 d. Chr.) şi a soţiei sale,Furia Sabinia Tranquillina Augusta. Autorul dedicaţiei,Apollinarios, era un cetăţean roman, cu rang militar debeneficiar consular. Alături de soldat se mai înşiră douăcategorii de nume:

- un grup de 14 persoane de frunte, care ar forma, dupăautorii studiului, comitetul de conducere al unei asociaţii deamatori de vânătoare şi

- membrii ordinari ai asociaţiei de vânătoare.Sunt apoi separate numele după etnii: greci (cei mai

mulţi), italici, greci romanizaţi, nume orientale ş.a.Ultima cercetare epigrafică publicată în 1969 (B77) a fost

elaborată anterior, când era în puterea sa plenară de muncă, dara publicat-o târziu, după ce conţinutul l-a satisfăcut complet (seconsultase între timp cu W. Peek). Şi acest articol, referitor la oepigramă greacă din jurul anului 300 î. Chr., pentru Nikaso,fiica lui Herakleidos, făcând corp cu un monument votivonorific descoperit în 1959 la Mangalia, constituie o probăperemptorie de erudiţie în epigrafie şi filologia greacă a luiTeofil Sauciuc-Săveanu.

4. Monografia Callatis (manuscris dactilografiat pe 589pag. şi numeroase fotografii) cuprinde următoarele capitole:

Cap. 1. Istoricul oraşului Callatis – 124 paginiCap. 2. Topografia – 74 paginiCap. 3. Viaţa economică, socială şi culturală a Callatis-ului – 60 paginiCap. 4. Organizarea statală a oraşului Callatis – 22paginiCap. 5. Cultele şi necropolele – 83 paginiCap. 6. Artele – 108 pagini

56

Note şi Anexe – 118 paginiLucrarea nu este întocmită prin însumarea articolelor

sale publicate anterior privitor la Callatis, ci este completredactată, ca o lucrare unitară, de sinteză. În faţa volumului seaflă scrisoarea adresată directorului Institutului de Arheologie(21), prin care se oferă monografia spre publicare şi solicită a ise da curs, cu semnătura autorului şi datarea: Bucureşti,14 decembrie 1963. Sperăm că noua şcoală arheologicăromânească va găsi potrivită publicarea unei ediţii critice aacestei monografii, cu trimiterile de rigoare la cercetările mainoi, cu completările, amendările sau comentariile pe careprogresele în orice ştiinţă le aduc în mod treptat.

Pe planul ideilor, are perfectă dreptate cel maicompetent arheolog în viaţă29 al cetăţii antice Callatis când scrie:„Din păcate însă, caracterul dispersat al descoperirilor, careaparţin diferitelor perioade ale vieţii cetăţii nu îngăduie încăîntocmirea unei lucrări generale despre Callatis. O astfel depublicaţie cu caracter monografic va fi posibilă abia după ce seva ajunge la o cercetare amplă a ruinelor oraşului” (22). Practic,constatăm următoarea situaţie pe teren:

- cota 0 a oraşului Mangalia se găseşte la cca. 1,5-2 mdeasupra unei necropole antice, fapt constatat în iarna1970/1971, când s-au făcut săpături pentru canalizare între zonamuzeului şi zona vechiului sanatoriu balnear (săpături cescoteau la lumină, de la această adâncime, opaiţe, monede şivase ceramice antice etc. întâmplător în prezenţa noastră).

- peste cota 0 de azi şi peste o parte a cetăţii anticeCallatis s-au construit blocuri multi-etajate, şosele şi alteconstrucţii civile, alineate la noul port şi şantier naval.

29 Constatin Preda (1925-2008) încă trăia la data redactării prezentuluistudiu.

57

Descoperirea integrală a vechii cetăţi Callatis, în acestecondiţiuni, ne pare improbabilă în viitorul previzibil (decât princataclisme naturale sau provocate de o demenţă umană). Înaceastă situaţie, publicarea monografiei lui T. Sauciuc-Săveanu,fie şi incompletă, ar fi binevenită.

S-ar completa în chipul acesta un gol în istoria acesteicetăţi antice, ca şi în istoria arheologiei româneşti. În viziuneanoastră, s-ar face şi un act de cultură şi un gest de elevată ţinutăcivică, fie chiar şi postum. T. Sauciuc-Săveanu a fost şi arheologal Ţării de Sus. Astfel, în 1944, publică în anuarul MuzeuluiBucovinei un articol despre resturi de mamut descoperite laClocucica30, o suburbie a Cernăuţilor (B57).

5. Obituaria. A publicat cinci necrologuri ale arheologilorşi profesorilor de care s-a simţit mai ataşat şi anume:

- Vasile Pârvan (1882-1927), este o conferinţă pe nouăpagini ţinută la Cercul de Studii Filologice de pe lângăUniversitate, în care îi prezintă viaţa şi opera de arheolog,profesor de istorie antică şi epigrafie de la Universitatea dinBucureşti şi secretar general al Academiei Române, autoruloperei remarcabile „Getica”, publicată în 1927, puţin timpînainte de a muri atât de tânăr (la 45 de ani). Elogiază munca şiminuţiozitatea sa, în tot ce făcea, onestitatea, moralitateapilduitoare, simplitatea şi delicateţea scrisului, ca şi acomportamentului său toate considerându-le ca rodul uneiînzestrări darnice de la natură, combinate în chip fericit custrădania sa de autoeducare şi perfecționare, pe plan uman şipe plan ştiinţific. Reiese din necrolog că Vasile Pârvan a fostdeschizătorul unui vast plan de şantiere arheologice peteritoriul întregii Dacii de odinioară, România întregită după

30 Vezi: Em. Grigorovitza, Dicţionarul…, p. 69; N. Grămadă,Toponimia…, vol. I, p. 233.

58

1918. În acest grandios plan de săpături s-au întâlnit, s-aucunoscut şi au colaborat T. Sauciuc-Săveanu şi Vasile Pârvan.

- Johannes Kromayer (1859-1934), fost profesor între1902-1913, de istorie antică la Facultatea de Filozofie şiconservatorul colecţiei numismatice a Universităţii din Cernăuţi,despre care scrie că era un prieten loial al poporului şi alstudenţilor români, simpatizant al revendicărilor mişcăriinaţionale a românilor din Bucovina.

- Anton von Premerstein (1869-1935), fostul său profesorde epigrafie elină şi latină, îndrumătorul său în timpulspecializării la Institutul de Arheologie din Atena între 1910-1912.

- Ioan Andrieşescu (1888-1944), fost profesor dearheologie preistorică la Universitatea din Bucureşti, director alMuzeului Naţional de Antichităţi (1927-1935), considerat atuncica cel mai de seamă arheolog şi cercetător al preistorieispațiului românesc. În concepţia acestuia, regiunile locuite deromâni nu erau cu nimic mai prejos faţă de restul Europei elecontribuind într-o largă măsură la progresul general alumanităţii (23).

- Radu Sbiera (1876-1946), fost profesor de limba latinăla Universitatea din Cernăuţi, secretar general în delegaţiaînsărcinată cu prezentarea hotărârilor de Unire ale congresuluigeneral al Bucovinei către Regele Ferdinand I şi secretar de statpentru instrucția publică din Bucovina (1918-1919).

Dar numeroasele sale cercetări epigrafice făcute asupravestigiilor antice descoperite pe teritoriul Dobrogei şi în Greciaau fost tot atâtea pretexte de a descifra fragmente din viaţa unordemnitari de epocă, precum: împăraţii romani Traianus şiHadrianus, demnitarul macedonean Corrhagos, eroul legendarantic Memnon, Hermogenes din Tomis, pretorul provincieiMoesia Inferior M. Valerius Bradua, Titus Vitrasius Pollio şiEisagogeis din Callatis, Sertor Antonius eponymos-ulAmorianilor, negustorul pontic Vibius Severus, Aristion din

59

Callatis, strategul Publius Vincius, Basileul Simos şi Thiasiţiidin Callatis, Procopius din Cesareea, Herennios Apollinariosdin Callatis ş.a. Toate acestea justifică impresia generală acontemporanilor, că prof. T. Sauciuc-Săveanu era unul din ceimai fecunzi posesori ai culturii clasice din România.

Fig. 5. Insigna celui de al III-lea Congres şi Expoziţie deArheologie şi Numismatică,

Cernăuţi, 1935.

Fig. 6. Blocul de marmurăpurtând inscripţia lui

Herennios Apollinarios dinCallatis, sec. III e.n.

T. Sauciuc-Săveanu a fost şi membru de onoare alSocietăţii Numismatice din România (SNR) din 1934 (24). Îndarea de seamă asupra şedinţei SNR de la 28 februarie 1934, seconsemnează: „Se proclamă membrii noi D-nii: Gr.Costandache, Prof. T. Sauciuc-Săveanu (Cernăuţi), Prof. EmilPanaitescu (Cluj), Prof. P. P. Panaitescu (Bucureşti) ş.a. …

60

Onorifici”, după care urmează 3 membri activi şi 4 membricorespondenţi. Este interesant că el a participat şi la primulcongres de numismatică şi arheologie (Bucureşti, 19-22 oct.1933), unde a fost proclamat preşedintele primei şedinţe aCongresului, la 19 octombrie. (24/bis).

El a desfăşurat apoi, în anii 1934-1935 activităţiorganizatorice, de cercetare şi publicistice în SNR. Astfel, aparticipat şi la al doilea Congres şi expoziţie de arheologie şinumismatică de la Craiova şi Turnu Severin, care a avut locîntre 28-30 septembrie 1934.

În raportul publicat în revista „Codrul Cosminului”(B30), autorul face o dare de seamă asupra lucrărilor din carereiese amploarea ce s-a dat acestui eveniment. Astfel, s-ainaugurat noul local al Muzeului regional al Olteniei, instalat înCasele Băniei, în care a fost organizată o expoziţie etnografică şide economie rurală, o expoziţie numismatică şi medalistică şi oexpoziţie arheologică. Exponatele aparţineau mai multor muzeeşi colecţionarilor din ţară. Congresul a avut ca preşedinte alcomitetului local de organizare pe Dr. A. Metzulescu (B24).T. Sauciuc-Săveanu a prezidat cea de-a doua şedinţă decomunicări la care s-au prezentat 7 referate. El însuşi aprezentat, pe lângă cuvântul de deschidere şi comunicareaintitulată „Semnificaţia mâinilor ridicate în reliefurile greco-romane”, pe care o va publica sub titlu modificat în „AnaleleDobrogei” (B27). În partea finală a raportului publicat laCernăuţi asupra acestui congres, profesorul face o pledoarie şi olecţie pentru prestigiul SNR, pe care o redăm aici: „AceastăSocietate completează o lipsă a învăţământului nostru universitar,unde nu avem nici o conferinţă, necum o catedră de numismatică.Constatând că acest Congres înseamnă un eveniment ştiinţific îndrumul de ascensiune al ştiinţei româneşti, făcând cinste celor care sestrăduiesc, fără nici un interes personal, să descopere tot mai multeurme de intensele manifestări culturale, economice şi sociale din

61

Oltenia de altă dată, nu pot să nu-mi exprim mirarea de lipsa deinteres şi de participare la astfel de Congrese a celor care ar trebui săse găsească, pe urma profesiunii lor, totdeauna în fruntea acestorangajări” (p. 534).

La al treilea Congres şi expoziţie de arheologie şinumismatică ţinut la Cernăuţi şi Suceava, între 29 septembrie şi1 octombrie 1935, T. Sauciuc-Săveanu a fost PreședinteleComitetului local de organizare. După un Te Deum oficiat laMitropolia Bucovinei, s-a ţinut şedinţa festivă a Congresului alIII-lea, în aula Universității. Preşedintele de onoare alcongresului, Ministrul Ion I. Nistor 31 a ţinut un cuvânt dedeschidere apoi a urmat la cuvânt T. Sauciuc-Săveanu, care,declarând deschis congresul, a ţinut o alocuţiune. Urmeazăcuvântările de bun venit ale organelor locale. Prof. D.Marmeliuc 32 , primarul municipiului, Gh. Vântu, prefectuljudeţului şi Filaret Doboş33, inspectorul şef al învăţământului. În

31 Ion I. Nistor (4/17.VIII.1876, Bivolărie – Vicovu de Sus – 11.XI.1962,Bucureşti), istoric şi om politic, cu rol important în Unirea Bucovinei cuRomânia. Membru al Academiei Române (1915), doctorat la Viena, 1909,a fost rector al Universităţii din Cernăuţi (1920-1921, 1933-1936). Vezi:D. N. Rusu, Membrii Academiei Române (1866-1999). Dicţionar, ed. a II-a, p.376; L. Predescu, Enciclopedia României…, p. 604-605; E. Satco,Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 132-136.32 Dimitrie Marmeliuc (20.X.1886, Liteni – Moara – 1.XI.1970,Bucureşti), folclorist, profesor universitar. Studii la Viena, unde îşisusţine şi doctoratul în filologie clasică (1913). A fost profesor şi decanal Facultăţii de Litere şi Filozofie şi primar al oraşului Cernăuţi.Refugiat, din 1940 predă la Universitatea din Bucureşti. Cf.:L. Predescu, Enciclopedia României… p. 528-529; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 30.33 Filaret Doboş (13.VIII.1881, Ilişeşti – Gura Humorului – 1.VIII.1951,Sibiu), istoric şi publicist, animator al vieţii culturale şi politice dinBucovina. A fost senator şi deputat în Parlamentul României Mari. Cf.:E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 330.

62

după amiaza primei zile încep lucrările propriu-zise aleCongresului printr-o conferinţă ştiinţifică prezentată de TeofilSauciuc-Săveanu, în calitate de preşedinte al Comitetului localde organizare, după care ia cuvântul I. Andrieşescu, profesoruniversitar de la Bucureşti, preşedinte al Comitetului Central deorganizare a Congresului şi în fine Constantin Moisil,preşedintele SNR, care răspunde tuturor printr-o alocuţiune. Înziua a 2-a, a prezentat şi T. Sauciuc-Săveanu o comunicareştiinţifică (25).

Conferinţa de deschidere intitulată Obiecte de studiiarheologice şi numismatice în Bucovina” a fost publicată înbroşură în acelaşi an (B31), iar comunicarea ştiinţifică intitulată„Profilul uman ca marcă industrial-ceramică în ceramica dinCallatis” o va completa şi publica în 1937, sub titlul „Trei capetede figurine şi vreo câteva ansae signatae din Callatis” (B42). Înconferinţa de deschidere, profesorul face istoricul Societăţii dearheologie din Bucovina, înfiinţată în 1886 din iniţiativa luiDionisie O. Olinescu 34 , avându-l ca secretar pe Constantin

34 Dionisie Olinescu (8 sau 24.IV.1852, Hliboca, fost Adâncata, azi în reg.Cernăuţi – 1924, Botoşani), a fost arheolog amator, publicist, considerata fi primul arheolog român al Bucovinei. A înfiinţat, la Cernăuţi, în1886, Societatea arheologică română din Bucovina, prima societate românăde acest fel, din Bucovina. Membru corespondent al Societăţii GeograficeRomâne (1886), membru corespondent al Comisiei Centrale din Viena(1891). A publicat studii de istorie, geografie, numismatică; intervenţiinumeroase în presă, în special în revistele de la Sibiu (Tribuna), Gherla(Amicul Familiei), Oradea (Familia), în care prezintă reportaje şi sintezeale vieţii culturale a Bucovinei, făcând cunoscute totodată descoperirilearheologice din provincie. A mai colaborat la Voinţa Naţională(Bucureşti), Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, Junimea Literară şiGazeta Bucovinei (Cernăuţi), Buletinul Societăţii Geografice Române(Bucureşti) etc. Repertoriază toate descoperirile arheologice aleBucovinei, inclusiv cele neolitice şi eneolitice, pe care le transpune

63

Morariu35. Expune apoi scopurile prevăzute în statutele acesteisocietăţi. Colecţia de antichităţi a acestei societăţi a trecut la 14mai 1893 în proprietatea Muzeului Ţării, devenit apoi MuzeulNaţional din Cernăuți. Evocă pe câţiva donatori de seamăromâni ai acestui muzeu (C. Mandicevschi 36 , D. Isopescu 37 ,

cartografic, realizând Charta arheologica a Bucovinei, unicat pentruarheologia română a acelor vremuri. Colaborator la tomul al III-lea alEnciclopediei Române, Sibiu, 1904 (coord. C. Diaconovich). Vezi: C.Morariu, Kulturhistorische und ethnographische Skizzen über die Romänender Bucovina, 1 Theil, Resicza-Wien, 1888-1891, p. 245-247, 304-305;Idem, Părţi din istoria Românilor bucovineni scrise în limbă poporală,Cernăuţi, 1893, p. 242-243, 304-309; I. G. Sbiera, Olinschi (Olinescu),Dionisiu, în Enciclopedia Română (coord. C. Diaconovich), vol. III, Sibiu,1904, p. 453; C. Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina. 1775-1918(în legătură cu evoluţia culturală şi politică), Cernăuţi, 1926, p. 262;L. Predescu, Enciclopedia României..., p. 614; M. Ignat, Dionisie Olinescu,în Suceava, V, 1978, p. 513-520; D. Vatamaniuc, Dionisie O. Olinescu,arheolog şi cronicar al vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice, în AnaleleBucovinei, III, nr. 1, 1996, p. 17-32; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II,p. 151-152; B. P. Niculică, Din istoricul..., p. 73-115.35 Constantin Morariu (5.V.1854, Mitocul Dragomirnei – 16.III.1927,Cernăuţi), preot, publicist, traducător, arheolog amator. A fostmembru al celebrei societăţi studenţeşti Arboroasa, fiind întemniţatalături de Ciprian Porumbescu; secretar al societăţii arheologice a luiDionisie Olinescu, unul din marii patrioţi ai Bucovinei. Vezi:C. Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina…, p. 135-140;L. Predescu, Enciclopedia României…, p. 567; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 78-79; B. P. Niculică, Din istoricul preocupărilorarheologice în Bucovina… p. 96-99.36 Constantin Mandicevschi (24.V.1859, Bahrineşti – 14.XII.1933,Cernăuţi), jurist, profesor şi inspector şcolar pentru şcolile normaledin Bucovina. A fost director al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi.Cf. L. Predescu, Enciclopedia României…, p. 511; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 9-10.

64

D. Onciul 38 , S. Fl. Marian 39 , O. Ţurcan), apoi pe Carl

37 Dimitrie Isopescu (3/15.X.1839, Frătăuţii Vechi – 1.V.1901, Viena), omde cultură, profesor la Suceava şi Cernăuţi, unul din marii profesori aiBucovinei. A înfiinţat Şcoala Normală din Cernăuţi unde a şi fost director,apoi Şcoala normală de învăţătoare, având, în decursul timpului,numeroase contribuţii de ordin pedagogic. Inspector al şcolilor primareromâneşti din Bucovina, numit în 1877. Vezi: Constantin Morariu,Skizzen über die Romänen der Bukowina. 1. Theil, Resicza-Wien, 1888-1891,p. 306; Idem, Părţi din istoria românilor bucovineni, scrise în limbă poporală,Cernăuţi, 1893, p. 245; Dimitrie Isopescul, Zur Geschichte des 25 jährigenBestandes der Anstalt, în vol. Bericht der k. k. Lehrer- undLehrerinnenbildungsanstalt in Czernowitz über die Schuljahre 1870/71 bis1895/96, Czernowitz, 1896, p. 17, nr. 1 şi p. 106, 114; Ion G. Sbiera,Dimitrie Isopescul, voce în Corneliu Diaconovich, Enciclopedia Română,Sibiu,1900, p. 888-889; Johann Polek, Nachruf, în Jahrbuch des BukowinerLandes-Museums, IX. Jahrgang, 1901, p. 152-153; R. Wurzer, Geschichtedes k. k. I. Staatgymnasiums in Czernowitz, apărută în volumul aniversarFestschrift zur Hundertjärigen Gedenkfeier der gründung des Gymnasiums.1808 – 16. Dezember – 1908, Czernowitz, 1908, p. 236, nr 99; L. Predescu,Enciclopedia României…, p. 447; Petru Bejinariu, Dimitrie C. Isopescu –profesor şi manager al învăţământului, în Analele Bucovinei, VIII, 2/2001, p.247-248; Idem, Dimitrie Isopescu – profesor, director şi cărturar în slujbaidealului naţional, în Analele Bucovinei, X, 1/2003, p. 127-131; Emil Satco,Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 552-554; B. P. Niculică, Din istoricul…, p.49 şi nota 121.38 Dimitrie Onciul (26.X/7.XI.1856, Straja – 20.III.1923, Bucureşti),istoric, profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al AcademieiRomâne (1905). Cf.: D. N. Rusu, Membrii Academiei Române…, p. 384;L. Predescu, Enciclopedia României…, p. 616; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 156-158.39 Simion Florea Marian (1.IX.1847, Ilişeşti – 11.IV.1907, Suceava),preot, folclorist, etnograf, membru al Academiei Române (1881), unadin figurile proeminente ale culturii Bucovinei. A efectuat unelerecunoaşteri arheologice în provincie; a fost membru în comietul deconducere al muzeului orăşenesc Suceava. Cf.: C. Loghin, Istoria

65

Romstorfer40 (organizatorul săpăturilor la Cetatea de Scaun aSucevei), Fr. Wickenhauser 41 (autorul a numeroase lucrăriprivind mănăstirile şi istoria Bucovinei), prof. dr. R. Fr. Kaindl42

literaturii…, p. 128-133; D. N. Rusu, Membrii Academiei Române…, p.321; L. Predescu, Enciclopedia României..., p. 526; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. II, p. 26-27.40 Karl Adolf Romstorfer (17.III.1854, Aigen-Gaunersdorf, Austria –24.IX.1916, Viena), arheolog amator, arhitect, istoric. Inspector pentruşcolile publice din imperiul austro-ungar director al Şcolii Profesionaledin Cernăuţi. Este considerat unul dintre salvatorii monumenteloristorice ale Bucovinei, contribuind la restaurarea bisericilor şimănăstirilor. A sprijinit iniţiativa de creare a Muzeului Ţării Bucovineidin Cernăuţi (1893) şi a Muzeului Orăşenesc Suceava (1900). În calitatede secretar al Muzeului Ţării Bucovinei, a propus editarea anuaruluipropriu, Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums, semnând rubrica Ausden Mittheilungen der k.k. Central-Commission für Erforschung undErhaltung der Kunst und historischen Denkmale, în care a menţionatdescoperirile arheologice din provincie. În perioada 1895-1904 aefectuat ample lucrări de decopertare de sub moloz a Cetăţii de Scaun aSucevei. Membru corespondent străin al Academiei Române (29 mai 1914).Cf.: Wer ist’s? Unsere Zeitgenossen. Zeitgenossenlexikon (herausgegebenvon Herrmann A. L. Degener), III. Ausgabe, Leipzig, 1908; L. Predescu,Enciclopedia României..., p. 737; D. N. Rusu, Membrii Academiei Române...,1999, p. 459; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 316-317;C. Şerban, Karl Adolf Romstorfer (1854-1917), în Codrul Cosminului, S.N.,nr. 2 (12), 1996, p. 511-519; B. P. Niculică, Din istoricul..., p. 49-50 şinota 125.41 Franz Adolf Wickenhauser (1809, Wurmbach, Austria – 6.IV.1891,Cernăuţi), consilier financiar, istoric al Bucovinei, arheolog amator. Aînvăţat limba română pentru a putea scrie despre documentele medievale,pasionat fiind de istoria Moldovei. Cf.: L. Predescu, EnciclopediaRomâniei..., p. 917; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 603.42 Raimund Friedrich Kaindl (31.VIII.1866, Cernăuţi – 14.III.1930,Graz), arheolog amator, profesor, etnograf. Absolvent şi doctor în

66

(fost profesor la Universitatea Bucovinei), J. Polek 43 (fostdirector al Bibliotecii Universității) ş.a. Trece în revistăsăpăturile şi descoperirile arheologice din Bucovina, privindcivilizația paleoliticului superior, epipaleoliticul, neoliticul,cultura Cucuteni, epoca bronzului, perioada de trecere la epocafierului (Hallstatt), cultura scitică, cultura romană provincialămai veche (La Tène) şi mai nouă (sec. II-IV d. Chr.), pătrunsă însusul Moldovei pe valea Siretului etc., urme ale civilizaţiei

filozofie al Universităţii din Cernăuţi; în anul 1893 se mută laUniversitatea din Cernăuţi, ca profesor de Istoria Austriei. În 1914părăseşte Bucovina, fiind numit profesor la Universitatea din Graz.Este unul dintre istoricii reprezentativi ai Bucovinei. Autorul uneiadintre importantele lucrări de sinteză referitoare la istoria Bucovinei –Geschichte der Bukowina (Cernăuţi, 1896), în care prezintă inclusivdescoperirile preistorice cunoscute până la acea dată în provincie.Membru în curatoriul Muzeului Ţării Bucovinei din Cernăuţi. Decan(1910) şi rector al Universităţii din Cernăuţi (1912-1913). Cf.: Wer ist’s?Unsere Zeitgenossen. Zeitgenossenlexikon (herausgegeben von HerrmannA. L. Degener), III. Ausgabe, Leipzig, 1908, p. 650; I. I. Nistor, RaimundFrederic Kaindl (1866-1930), în Codrul Cosminului, VI, 1929-1930 (1930),p. 551-552; A. A. Klein, Raimund Friedrich Kaindl, Leben und Werk (1866-1930), în Kaindl-Archiv. Mitteilungen der Raimund Friedrich KaindlGesellschaft, Heft 8, Stuttgart, 1990/1991, p. 37-42; A. Mais, DasVerhältins Raimund Friedrich Kaindls zur Volkskunde, în Kaindl-Archiv.Mitteilungen der Raimund Friedrich Kaindl Gesellschaft, Heft 8, Stuttgart,1990/1991, p. 42-46; O. M. Pavljuk, Bukovina. Viznačni postati. 1774-1918(biografičnij dovidnik), Černivci, 2000, p. 121-124; E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. I, p. 569; B. P. Niculică, Din istoricul..., p. 35-37 şi nota 85.43 Johann Polek (27.II.1843, Bautsch, Moravia – 10.I.1920, Viena), istoricşi arheolog amator. A fost membru conservator al Comisiei centraledin Viena pentru cercetarea şi conservarea monumentelor istorice şide artă, custode al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi şi membru încuratoriul Muzeului Ţării Bucovinei din Cernăuţi. Cf. E. Satco,Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 225.

67

popoarelor migratoare (Goţii şi Slavii de răsărit), descoperirimonetare romane, moldoveneşti, apoi polone şi turceşti.

Cu prilejul Congresului al III-lea, s-au organizat şiexpoziţii (de arheologie, numismatică etc.) la Muzeul Naţionaldin Cernăuți, la Muzeul Mitropoliei Bucovinei şi la BibliotecaUniversității din Cernăuți, la care au fost expuse colecțiile dininventarul acestor muzee ca şi din colecţiile particulare (26). Înultimele două zile s-a organizat o excursie la mănăstirilemedievale din Bucovina şi la Cetatea de Scaun din Suceava,unde participanţii au fost conduşi de prof. dr. RudolfGassauer44, numismat renumit, membru corespondent al SNR şiprofesor la liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava (27).

O altă lucrare cu caracter numismatic publicăT. Sauciuc-Săveanu în 1939 sub titlul „Colecţia de monede şialte obiecte antice a Universității Regele Carol II din Cernăuţi.Schiţă istorică şi inventar” (B44). Broşura de 47 pagini conţineistoricul, creşterea şi descreşterea colecţiei acelei Universităţi.Puţin timp după înfiinţare, Universitatea primeşte, la 21 mai 1877,de la Muzeul Ţării Bucovinei (Landes Museum), 123 obiecteantice şi 3233 monede, între care 18 de aur. Donaţia a fost luatăîn păstrare sub semnătura decanului Facultăţii de Filozofie şi adoi profesori.

Regula încetăţenită era ca, pe măsura schimbăriidecanilor, noii aleşi să verifice integritatea şi să preia subsemnătură colecţia. Gospodărirea colecţiei revenea direct

44 Rudolf Gassauer (12.IX.1885, Suceava – 16.I.1952, Sigmaringen,Germania), profesor, isoric, numismat, arheolog amator. A efectuatprospecţiuni arheologice la Cetatea de Vest (Şcheia), Cetatea de Scauna Sucevei, precum şi la unele biserici şi mănăstiri. Doctor în istorie şicustode al muzeului sucevean, a ordonat şi publicat colecţiile acestuia.Membru al Societăţii Numismatice Române. Cf. E. Satco, EnciclopediaBucovinei, vol. I, p. 407-408.

68

catedrei de istorie universală. În 1893, Senatul Universitățiidecide să se predea înapoi la Muzeul Ţării colecţia de pieseantice, rămânând numai colecţia numismatică. În 1900 colecţiaavea 5102 monede, 27 bancnote şi camee. În 1903, universitateadecide să păstreze numai monedele antice şi bizantine, pentruscopuri didactice, iar restul să se dea (sub formă de împrumut)Muzeului Ţării.

La 13 martie 1903, prof. dr. J. Kromayer a predat de laUniversitate, cu proces-verbal, 2461 de monede, în schimb acerut ca muzeul să completeze colecția Universității cu monedeantice (ceea ce nu s-a mai realizat). Este interesantă relatarea că,de primirea formală a monedelor au semnat Eduard Fischer45

(pe atunci căpitan de jandarmi) şi C. Romstorfer (Director alŞcolii de arte şi meserii), dar jandarmii însărcinaţi cutransportul monedelor le-au dus direct la cazarma jandarmerieişi nu la Muzeu. Pentru redactarea lucrării „Contribuţii asupraNumismaticii Principatului Moldovei” (28), care urma să fiepublicată în „Anuarul pentru 1901 al Muzeului Ţării Bucovinei”de Ed. Fischer, custodele colecţiei numismatice (ales în loculprofesorului Ad. Miculici, în şedinţa Curatoriului Muzeului din1902, respectiv în Adunarea generală ce a urmat apoi),Ed. Fischer luase la el toate monedele moldoveneşti aflătoare lamuzeu, în majoritate monede descoperite la săpăturile de laCetatea Sucevei, şi acum le lua şi pe cele provenind din colecţiaUniversității (poate cu gândul de a publica o ediţie îmbunătăţită,poate de a jefui patrimoniul Bucovinei, n.a.). Prof. T. Stupnicki,ulterior director al Muzeului regional din Cernăuți,completează relatările sale de mai sus, făcute profesorului

45 Eduard Fischer (18.I.1862, Carapciu pe Ceremuş – 23.VI.1935),militar cu grad de general maior în armata imperială. A participat lacampaniile imperiale împotriva Rusiei în primul război mondial. Vezi:E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 377.

69

T. Sauciuc-Săveanu, cu următoarele mostre de moravuricolonialiste ale funcţionarilor habsburgici: „Aceste monedemoldoveneşti i le-am predat eu personal, în biroul D-sale din cazarmajandarmeriei, fără listă şi fără a fi primit nici o adeverinţă. În 1905sau 1906, i-am predat D-lui Ed. Fischer, la cererea şi în biroul D-sale,toate monedele şi medaliile care se mai găseau în Muzeu, fără nici olistă şi fără a primi nici o adeverinţă”. În 1914, la declanşareaprimului război mondial, Ed. Fischer l-a chemat pe T. Stupnickila Muzeu, pentru a prelua înapoi monedele şi medaliile. Le-aprimit de la doi jandarmi, la fel fără listă şi adeverinţă. Acestale-a ambalat într-o ladă şi a ascuns-o în subsolul muzeului,într-o groapă pe care a astupat-o apoi cu pavaj vechi decărămidă. În 1915, armatele ruse au instalat acolo o bucătărie decampanie. În 1919, T. Stupnicki a regăsit lada cu monede, dar oparte erau deteriorate de apele menajere de la bucătărie.Colecţia de monede antice ce mai rămăseseră din 1903 laUniversitate a fost împachetată tot în 1914 de prof. dr.R. F. Kaindl (coletul cântărea 49 kg) şi trimisă la Viena spre a fiapărată de vitregiile războiului de începuse. O parte însă dincolecţia Universității a rămas neexpediată, fiind conservatăîntr-o nişă secretă.

După terminarea războiului, bilanţul bogatei colecţiinumismatice a Universității Bucovinei a fost următorul:

- monedele rămase în nişa secretă (probabil aur şi argint)au dispărut fără urme. Oraşul, între 1915-1918 fusese ocupat demai multe ori, alternativ, de armatele ruseşti sau austriece.Periodic, oraşul rămânea fără nici o pază;

- după Unirea din Noiembrie 1918, Universitatea dinViena a trimis înapoi Universității Bucovinei lada cu monedeleexpediate de R. F. Kaindl (acesta fugise din oraş în 1915 şi arămas definitiv în Austria). Astfel, colecţia de monede antice afost preluată în grija primului rector al Universității românizate

70

din anul academic 1918/1919, prof. dr. Vasile Tarnavschi 46 ,unchiul tinerei soţii a lui T. Sauciuc-Săveanu;

- monedele moldoveneşti (al căror inventar a rămasnecunoscut, dar care au servit generalului de jandarmiEd. Fischer la publicarea primei monografii numismatice maicomplete a Moldovei), s-a recuperat, total sau parţial (?!), darmulte din ele deteriorate chimic sub pardoseala muzeului, undeau stat timp de cinci ani.

În septembrie 1935, prof. T. Sauciuc-Săveanu a luat înprimire lăzile cu monede ale Universității de la rectorul Ion I.Nistor (în prezenţa dr. E. Păunel, directorul bibliotecii şi a luiE. Haqué, contabil şef al Universității). În vederea Congresuluial III-lea al SNR, T. Sauciuc-Săveanu a aşezat monedele într-undulap dintr-o sală de lectură a bibliotecii. În 1936, dulapul a fosttransportat cu monedele, în biroul directorului Seminarului deIstorie antică. Ajutat de Vladimir Clain (unul din foştii săistudenţi, orfan, sprijinit mult de profesor), Teofil Sauciuc-Săveanu a identificat monedele, ajutându-se şi de vechiulregistru inventar. La acest inventar el constată cu durere călipsea o parte foarte valoroasă din vechea colecţie de monedeantice, anume 523 monede (argint, bronz, cupru şi aur, greceşti,macedonene, romane, bizantine), pe care le publică dupăinventarul de bază iniţial (poate cu intenţia, gândim noi, ca cinele vede sau le descoperă undeva, să le înapoieze sau să anunţeUniversitatea, spre recuperare). Dar anul publicării articoluluisău, 1939, era el însuşi ajunul unor noi nenorociri pentru Ţarade Sus şi Universitatea ei.

46 Vasile Tarnavschi (16.XII.1859, Mihoveni – 4.II.1945, Bucureşti), preot,teolog. A studiat la Cernăuţi, Viena, Breslau şi Berlin. Cf. L. Predescu,Enciclopedia României..., p. 835; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p.481-482.

71

În colecţia Universității au mai rămas 796 de monedeidentificate şi 31 monede neidentificate, deci total 827 monederămase (din bronz, cupru, argint şi aur), pe care, de asemenea,le listează. În listă nu se află nici o monedă moldovenească,semn că după Unire relicvele colecţiei moldoveneşti s-au predatMuzeului Naţional din Cernăuţi. În acest context, înapoierea laBucureşti în 1981 a colecţiei de monede moldoveneşti a prof. dr.R. Gassauer, donată prin testament Muzeului de Istorie al RSR,capătă o semnificaţie şi o valoare deosebită (29).

T. Sauciuc-Săveanu mai abordează probleme denumismatică şi în alte lucrări. Dăm numai ca exemple: lucrareasa de docenţă (monografia insulei greceşti Andros), în care neface cunoştinţă cu monedele de argint din Andros (stateri,drahme, oboli, trioboli, tritemosioni), care au circulat din sec.VII î.e.n. până la războaiele persane. Sunt monede anepigrafe;un obol de argint reprodus în lucrare prezintă pe avers oamforă, iar pe revers o marcare rectangulară. La sfârşitullucrării de popularizare a ştiinţei „Peştele” de piatră din VatraMoldoviţei (B28), autorul notează descoperirea în 1934 a unuitezaur de 52 de monede turceşti în formă elipsoidală, din argint,lângă biserica din Vatra Moldoviţei, ctitorie a lui Alexandru celBun. Şi în raportul parţial asupra săpăturilor efectuate între1924-1937, publicat în 1938 în limba franceză sub titlul„Callatis” (B45), T. Sauciuc-Săveanu prezintă pe 3 pagini şi 5planşe, 27 de monede şi ponduri de plumb descoperite acolo şianume: monede callatiene şi macedonene de argint (bătute deAlexandru cel Mare, Seleukos şi Lysimachos), monedecallatiene de bronz, stateri de aur de tip Lysimachos, monedeimperiale din bronz din sec. II-III şi în special o mare cantitatede monede cu efigiile lui Gordianus III şi Filip Arabul (notămcă aceste descoperiri, coroborate cu cronicile latine, confirmăprezenţa acestor împăraţi în campanii militare în această zonă,pentru pedepsirea carpilor, aliaţi cu goţii, în invaziile lor la

72

sudul Dunării). De asemenea, a descoperit monede ale regilorsciţi Kanites, Sariakes şi Akrosas, precum şi ponduri din plumb,care serveau ca unităţi de măsură.

În domeniul glipticii, descoperă şi descrie două geme(camee) antice din Scythia Minor (B60). Aceste două camee aufost găsite de doi membri corespondenţi ai SNR dobrogeni, înpământul Mangaliei, care le-au pus în 1942 la dispoziţiaprofesorului pentru studiere, fotografiere şi publicare înBuletinul Comisiunii Monumentelor Istorice din 1945. Primacamee era din agat roşu-deschis, de dimensiunile 8x7x4 mm şi afost găsită în 1940, iar a doua era din agat de culoare azuriudeschis, de dimensiunile 13x10,5x4 mm, găsită în 1942. Ambeleerau gravate, cam stângaci şi au fost folosite ca sigilii personale,montate în inele. În metrologia antică, publică lucrarea „Unmonument de măsură numit Dimodion, din muzeul de laConstanţa”. Blocul are două scobituri conice şi două inscripţiigreceşti. Punând la contribuţie marea sa erudiţie în epigrafie şifilologie clasică, el identifică în cuvântul DIMODIA, înscrislateral pe marmură, pluralul cuvântului latin (grecizat)MODION = modius, care însemna măsura romană principalăde capacitate pentru materiale lichide şi în vrac, de 8,75 litri;deci, găurile scobite în marmură reprezintă două unităţi demăsură a capacităţii (DIMODION = măsura de doi modii, adică17,50 litri). În continuare, autorul foloseşte această piesăepigrafică şi altele descoperite de el, argumentând datareaacestor blocuri de marmură şi a valului din care au fost extrase,în perioada ultimă, târzie, a dominaţiei romane în Dobrogea(sfârşitul sec. IV d. Chr.) şi nu în timpul lui Constantin cel Mare,cum încerca a susţine arheologul Grigore Tocilescu.

În domeniul heraldicii, T. Sauciuc-Săveanu publică unarticol intitulat „Codalbul deasupra delfinului, emblemaoraşului Istria, pe un fragment de toartă de amforă ştampilată”(B36). Aici comentează în replică cu O. Tafrali referitor la un

73

articol publicat anterior de T. Sauciuc-Săveanu în „Dacia” I(1924), p. 152 (B10) şi demonstrează că pe ştampila observată petoarta unei amfore descoperită la Callatis, ca şi pe reversulmonedelor istriene antice, apare o pasăre cu aripile pe jumătateîntinse, deasupra unui delfin, pe care o numeşte întâi vultur(Pick o numeşte Seeadler, alţi numismaţi germani o numescFlussadler sau Fischadler), care toate înseamnă vulturul apelor.Referindu-se la lucrările savantului bucovinean prof.E. Botezat 47 , directorul Institutului de zoologie de pe lângăUniversitatea din Cernăuţi, susţine că ştampila în discuţiereprezintă vulturul codalb, numit pe scurt codalb (Haliaëtosalbicilla). Bazându-se pe cercetările aceluiaşi prof. E. Botezat, elsusţine că vulturul codalb, pasăre şi azi foarte comună în părţileDunării de Jos, deasupra lacurilor şi lagunelor, nu zboarădeparte în largul mării, unde se găsesc delfinii cei mari, ci maimult pe lângă ţărmuri, în lumea peştilor.

De aici şi proporţiile la care sunt redaţi pe ştampilă şi pemonede, codalbul şi peştele. Conchide că marca de pe toartaamforei găsită la Callatis reprezintă veridic însemnele heraldiceale cetăţii Istria şi este similară cu reversul monedelor pe caremai observă şi fragmente ale literei elene H, ce le atribuie sigleimonetăriei sau gravorului (30). Constantin Moisil, preşedinteleSNR aprecia mult activitatea arheologică în cadrul societăţii.Astfel, în cuvântarea la şedinţa festivă a SNR din 28 decembrie1943, prilejuită de a 40-a aniversare a Societăţii, subliniazăcontribuţia generaţiilor de arheologi la studiul monedelor,începând cu Grigore Tocilescu şi alţii, apoi spune: „iar în ultimii

47 Eugen Botezat (3/15.III.1871, Tereblcea – 23.XII.1964, Bucureşti),zoolog, a studiat şi predat la Cernăuţi, membru al Academiei Române.Cf. L. Predescu, Enciclopedia României..., p. 120; D. N. Rusu, MembriiAcademiei Române..., 1999, p. 81-82; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I,p. 142-143.

74

20 de ani s-au adăugat ca membri noi d-nii T. Sauciuc-Săveanu,Paul Nicorescu, Radu Vulpe…” etc. (31).

Nu ne îndoim că studiul celorlalte lucrări arheologicepublicate de T. Sauciuc-Săveanu poate evidenţia numeroase altedescoperiri şi idei interesante, poate unele din ele susceptibilede noi interpretări sau reconsiderări, în lumina descoperirilor şistudiilor mai recente; aceasta depăşeşte credem noi şi cadrulacestei prime şi modeste monografii şi posibilităţile noastre.Numai publicarea unei ediţii de opere complete a luiT. Sauciuc-Săveanu ar putea răspunde mai complet şi maicorect tuturor exigențelor ştiinţei istorice contemporane,oferindu-se şi locul cel mai adecvat pentru sintetizarea unorjudecăţi de valoare asupra scrierilor şi concepţiilor sale (32).

Consacrarea lui T. Sauciuc-Săveanu la Institutelearheologice din Viena şi Berlin ca şi Academia Română, aureprezentat recunoaşterea valorii sale ştiinţifice.

În şedinţa plenară a Academiei Române din 24 mai 1945,s-au ales 6 noi membri corespondenți la Secţiunea istorică (B3).Primul a luat cuvântul acad. prof. dr. Ion I. Nistor, care aprezentat un raport asupra activităţii didactice şi ştiinţifice aprof. dr. doc. T. Sauciuc-Săveanu. Din raport reiese că celpropus (T.S.S.) era titularul catedrei de istorie antică, epigrafieşi antichităţi greco-romane de la Universitatea din Bucureşti,fost director provizoriu al Muzeului Naţional de Antichităţi(1944-1946) şi membru al multor institute arheologice dinstrăinătate. Îl apreciază ca pe unul din cei mai distinşi arheologiromâni, făcând referiri la specializările din străinătate şi lalucrările arheologice din Grecia (34).

În continuare, raportorul I. I. Nistor arată că, dupănumirea la Universitatea din Cernăuţi, T. Sauciuc-Săveanu, „acontinuat studiile şi cercetările în ţară, ca unul dintre cei mai distinşicolaboratori pe teren ai regretatului nostru coleg Vasile Pârvan”(34bis). Aflăm din raport că litoralul dobrogean s-a împărţit în

75

loturi de interes arheologic, „Teofil Sauciuc-Săveanu a primit lotulde la Mangalia, vechea cetate Callatis, pe care îl cultivă cu hărnicie şisucces timp de două decenii, de la 1924 până astăzi” (1945 – n.a.).Apoi, I. I. Nistor trece în revistă cele 9 rapoarte publicate înrevista „Dacia” şi în „Anuarul Comisiunii MonumentelorIstorice” privind săpăturile de la Callatis, apoi lucrarea istorică„Cultura cerealelor în Grecia antică…” publicată în 1925 şi înfine înşiră celelalte lucrări referitoare la arheologia Dobrogei,publicate până în 1945.

Pusă la vot, propunerea lui I. I. Nistor întruneşte 26voturi pentru şi 6 voturi contra, după care preşedinteleAcademiei Române, Dimitrie Gusti, proclamă pe Teofil Sauciuc-Săveanu ca membru corespondent al Academiei Române, laSecţiunea istorică.

Notăm că după reorganizarea Academiei RepubliciiPopulare Române, prin decretul din 9 iunie 1948, T. Sauciuc-Săveanu nu a mai fost reconfirmat printre membrii Academiei.

76

4. CETĂŢEANUL

Participarea lui T. Sauciuc-Săveanu la viaţa politică aţării necesită o foarte sumară privire retrospectivă asupramişcării naţionale a românilor din Bucovina, ca şi asupramediului social în care s-a format şi a trăit el înainte şi dupăUnirea din 1918.

Istoricii români par a fi de acord că avântul mişcăriinoastre naţionale din Bucovina datează de la revoluţia din 1848(35), care, din cele 12 revendicări din memorandul prezentatguvernului de la Viena în iunie, de o deputăţiune, s-a soldat înprincipal cu desfiinţarea clăcii pe moşiile boiereşti (numit pescurt „boierescul”), precum şi cu dobândirea autonomieiducatului Bucovina, prin separare de Galiţia (36). Întâlnirea pan-românească de la Putna în agust 1875 a marcat un alt moment pecalea polarizării sentimentului naţional al românilor din imperiulhabsburgic. Anul 1892 a marcat formarea embrionului partiduluiromân din Bucovina, pe lângă societatea culturală „Concordia”48

(37). Programul partidului a fost publicat încă la 2 mai 1891 înziarul „Gazeta Bucovinei” 49 şi prevedea în esenţă păstrareaautonomiei Bucovinei şi conservarea individualităţii sale istorico-politice (38). Înăsprirea regimului poliţienesc şi teroareaantinaţională declanşată în preajma şi în timpul războiului

48 Societate politică românească, înfiinţată de Ion Bumbac în 1885. Cf.:C. Loghin, Istoria literaturii…, p. 154-155; L. Predescu, EnciclopediaRomâniei..., p. 212; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 167 (n. ed.).49 Revistă bisăptămânală, cu apariţie între 1891-1897. Cf.: C. Loghin,Istoria literaturii…, p. 157-158; L. Predescu, Enciclopedia României..., p.343; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 677.

77

mondial de comandantul jandarmeriei Bucovinei, generalulEduard Fischer, care declara public că „nu cunoaşte în Bucovinadecât trei naţiuni: germanii, evreii şi trădătorii” (39), audeterminat radicalizarea mişcării naţionale şi a partidului româncondus de Iancu Flondor. Ca urmare a colonizării şideznaţionalizării, cu deosebire a părţii de nord a Bucovinei şiîndeosebi a capitalei Bucovinei, înţesată de funcţionari şinegustori străini, oraşul Cernăuţi avea o structură etnică şipolitică mai cosmopolită. Centrul de fapt al mişcării naţionaleromâneşti şi unioniste din Bucovina era demult oraşul Suceava,cu liceul său românesc, având un remarcabil corp profesoralromânesc cu Societatea „Şcoala română”50, întreţinând contactepermanente cu România (B81, pag. 31).

În aceste condiţii, mişcarea unionistă din capitalaBucovinei s-a dezvoltat şi s-a confruntat cu situaţii complexe pecare însă Congresul general al Bucovinei, animat cuperseverenţă de dr. Iancu Flondor şi ajutorul său, dr. VasileBodnărescu (40), au reuşit să le învingă, culminând cu hotărâreade unire adoptată la 28 noiembrie 1918. Teofil Sauciuc-Săveanu,provenind dintr-o familie de preoţi, având largi legături derudenie cu înaltul cler ortodox român bucovinean, petrecândani în şir la studii liceale şi universitare în Cernăuţi, apoi şi despecializare în străinătate (1910-1913), urmate de întocmirealucrării sale de docenţă publicată în 1914, fiind apoi înrolat înarmata habsburgică, a fost ţinut forţat la distanţă de

50 Societate culturală din oraşul Suceava, înfiinţată la 14 septembrie1883 ,a iniţiativa unui grup al elitei intelectuale: T. V. Ştefanelli, ŞtefanŞtefureac, Simion Florea Marian. Societatea a avut un puternic impact, aînfiinţat biblioteci, şcoli săteşti, un internat la Suceava, a tipărit manualeîn limba română, a înfiinţat o librărie şi o tipografie etc. Cf.: C. Loghin,Istoria literaturii…, p. 151-152; L. Predescu, Enciclopedia României..., p. 768;E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. II, p. 653-654.

78

frământările politice ale naţiunii sale. Contemporanii săi dincâteva generaţii, din perioada bucovineană şi din Bucureşti, caşi colaboratorii săi de pe şantierul arheologic de la Mangalia,sunt unanimi în a-l aprecia ca un om de excepţie: modest,amabil, respectuos cu toată lumea, cercetător pasionat, de ovastă cultură clasică, rod al educaţiei sale din familie, şcoli şiuniversități, tolerant cu semenii de diferite naţionalităţi, religiisau convingeri filozofice. La toate acestea se adaugă şiîmprejurări emoţionale din perioada de sublimare a acţiunilorunioniştilor români din Bucovina, anume căsătorirea sa înianuarie 1918 şi naşterea la 1 noiembrie 1918 a unicului lor copil,Carmen. Întreg acest context ne permite a înţelege corect lipsanumelui său din documentele mai publice ale acelei epocieroice. Nu ştim dacă el a făcut sau nu excepţie, dar, de regulă,intelectualii români din Ţara de Sus, mai ales profesorii, s-aucaracterizat prin aceea că au propagat cu înflăcărare istorianaţională, la catedră, în forum, în sate şi în scris, au modelatcaractere şi personalităţi, dar, înainte de toate, au făurit paginade aur din istoria noastră naţională, care a fost Marea Unire atuturor pământurilor străvechi româneşti. Într-un mic articolpublicat mai târziu (1935), el mărturiseşte că a devenit membrual partidului naţional din Bucovina (condus de Iancu Flondor,apoi de C. Isopescu-Grecul51) cu 14 ani în urmă, adică în 1921(B83, pag. 12). Urmărind istoria partidelor politice din ţara

51 Constantin Isopescu-Grecul (1871, Cernăuţi – 29.III.1938, Cernăuţi),jurist, publicist, om politic. Doctorat în drept la Universitatea dinCernăuţi (1897), profesor la aceeaşi universitate. A fost rector alUniversităţii din Cernăuţi (1930-1933), deputat la Viena şi în DietaBucovinei (1907-1918). În politică a activat ca membru al P.N.Ţ.; a fostComisar Regal al României în Austria şi Cehoslovacia, senator şideputat în Parlamentul României. Cf.: L. Predescu, EnciclopediaRomâniei..., p. 447; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei, vol. I, p. 552.

79

noastră, constatăm că din 1924 încep pregătirile de unificare aacestui partid cu Partidul ţărănesc din România, în timp cePartidul naţional din Transilvania (condus de Iuliu Maniu) sepregătea spre aceeaşi fuziune. În 1922, dr. Vasile Bodnărescu,aderând mai dinainte la Partidul Ţărănesc (condus de IonMihalache), devine şeful organizaţiei din Bucovina a acestui partid.

La 28 februarie 1926, prof. Dr. T. Sauciuc-Săveanu, lapropunerea Dr. Vasile Bodnărescu, este ales vicepreşedinte alorganizaţiei provinciale a Partidului ţărănesc din Bucovina şijudeţul Hotin (B83, pag. 7). La alegerile parlamentare din 25mai 1926, Teofil Sauciuc-Săveanu este ales deputat în cameră,de corpul electoral al judeţului Storojineţ. La 31 mai 1926 moareV. Bodnărescu şi la Congresul organizaţiei din Bucovina aPartidului ţărănesc, ţinut la 20 iunie 1926, T. Sauciuc-Săveanueste ales preşedinte. La 10 octombrie 1926 are loc Congresulextraordinar de constituire a noului Partid Naţional Țărănesc(PNȚ), la care se ratifică fuziunea Partidului naţional dinTransilvania cu o parte însemnată a Partidului ţărănesc dinRomânia. Atunci, Teofil Sauciuc-Săveanu a fost ales înComitetul Central Executiv al noului partid.

La 12 decembrie 1926 se ţine un nou Congres alorganizaţiei PNŢ, din Bucovina, la care preşedinte este ales Dr.Alexandru Vaida-Voevod, iar secretar general Dr. T. Sauciuc-Săveanu. La 18 aprilie 1927, Al. Vaida-Voevod reconvoacăcongresul provincial al PNŢ la Cernăuţi şi se retrage de lapreşedinţie, recomandându-l în locul său pe T. Sauciuc-Săveanu,care este reales în unanimitate. La alegerile parlamentare din1928 este reales deputat în cameră şi apoi este numit Ministrude Stat (fără portofoliu) în primul guvern naţional-ţărănesc.Politicianismul din vechiul regat pătrundea în noile provinciialipite, cu tot cortegiul de practici. În acelaşi an, la 25septembrie 1927, se convoacă din nou congresul provincial al

80

PNŢ, pentru motive pe care autorul nu le consemnează. Şi dedata aceasta, T. Sauciuc-Săveanu este reconfirmat ca preşedinte.

Viaţa politică în România anilor respectivi se caracterizaprintr-o mare instabilitate şi complexitate, îndreptându-se cupaşi repezi spre criza ce a culminat în 1933. Din cauzele acestea,chiar astăzi, după jumătate de secol, elaborarea unei istoriipolitice riguros obiective a perioadei interbelice întâmpinăînsemnate dificultăţi (41).

La alegerile parlamentare din 1 iunie 1931, Dr. T.Sauciuc-Săveanu este ales în Senat, de acelaşi electorat aljudeţului Storojineţ (din care făceau parte comunele copilăriei şifamiliei sale, Iordăneşti şi Ropcea).

La 1 noiembrie 1931, conform statutelor PNŢ, se ţinecongresul organizaţiei sale din Bucovina, la care T. Sauciuc-Săveanu este reales preşedinte al organizaţiei provinciale, apoireconfirmat şi la congresul provincial din 25 noiembrie 1933 şila alegerile parlamentare din iulie 1932 (încheiate cu victoriaPNŢ) şi la alegerile parlamentare din decembrie 1933 (încheiatecu victoria liberalilor). T. Sauciuc-Săveanu este reales în Senat,tot de acelaşi electorat.

La 20 iunie 1934 se ţine congresul provincial statutar(după unirea PNŢ cu Partidul ţărănesc al dr. N. Lupu) şiT. Sauciuc-Săveanu este reales preşedintele organizaţieiBucovinei (B82). El a continuat a fi preşedinte provincial,preşedinte al organizaţiei judeţene Storojineţ şi senator până lainstaurarea dictaturii regale şi desfiinţarea regimuluiparlamentar (1938).

În perioada acestui carusel electoral, Teofil Sauciuc-Săveanu a ocupat în afara catedrei şi funcţii de stat şi anume: dela 16 noiembrie 1928 – 1929 şi de la 20 octombrie 1932 – 14noiembrie 1933 a fost Ministru de Stat (fără portofoliu) şi în1930-1931 a fost Director ministerial al Bucovinei (10). Ne este

81

imposibil să reconstituim acum întreg profilul său cetăţenesc,comportamentul şi implicarea sa personală de homo politicus înfuncţiile de demnitar de stat, la deciziile şi acţiunile acelorguvernări naţional-ţărăniste.

În ampla a doua monografie a istoricului Ioan Scurtu,intitulată „Din viaţa politică a României (1926-1947). Studiu criticprivind istoria Partidului Naţional Ţărănesc”, Bucureşti, 1983(conținând peste 500 pagini), numele lui T. Sauciuc-Săveanu estecitat la alegerea sa în conducerea PNŢ din 1926, numirea sa caministru de stat (fără portofoliu) în primul guvern naţional-ţărănist şi numirea sa în 1930 ca director ministerial al Bucovinei(la Cernăuţi), fără nici o apreciere critică la adresa activităţii, adiscursurilor sau a scrierilor social-politice.

Tot din această monografie reiese că la şedinţa CCE alPNŢ din 9-12 septembrie 1934 (după alegerile parlamentare),T. Sauciuc-Săveanu a fost reales membru în DelegaţiaPermanentă a PNŢ, calitate în care-l găsim menţionat şi îndecembrie 1944. Aceasta înseamnă că el nu a ocupat nici ofuncţie de răspundere politică în timpul dictaturilor lui Carol IIşi Ion Antonescu (altfel ar fi fost îndepărtat de la conducereaPNŢ, prin măsurile dispuse de preşedintele acestui partid la28 august 1944 contra tuturor colaboratorilor dictaturilorimpuse poporului român între 1938-1944).

După arestarea conducătorilor fostului PNŢ (iulie 1947)a fost arestat şi Teofil Sauciuc-Săveanu, dar, după circa o lună afost eliberat din dispoziţia Dr. Petru Groza, prim-ministrul„guvernului de largă concentrare democratică”, nefiindimplicat în acţiunile care au format obiectul procesului penalintentat grupului de 19 acuzaţi, demnitari ai PNŢ, în frunte cuIuliu Maniu (42; 43).

A urmat apoi un eveniment şi mai tragic în viaţapensionarului T. Sauciuc-Săveanu. Anume, în noaptea de 7/8 mai1950 a fost din nou arestat de la locuinţa sa din Şoseaua

82

Bonaparte, unde trăia singur şi dus împreună cu alţii laînchisoarea politică de la Sighet unde a fost deţinut fără a fijudecat, până în octombrie 1956, când a fost eliberat (44). Nici undocument public, nici dezbaterile din Mare Adunare Națională,nici presa vremii, nu aduc lumină asupra acestuia act.

În cele ce urmează, încercăm să desprindem unele dinconcepţiile sale politice, aşa cum le găsim formulate în puţinelesale scrieri cu caracter social-politic, aflate în BibliotecaAcademiei R. S. România. Această categorie de scrierireprezintă publicarea a două discursuri ţinute în Cameradeputaţilor (1926) şi în Senat (1932), două conferinţe publiceţinute la Cernăuţi (1934) şi la Câmpulungul Moldovenesc (1938),un articol publicat în calendarul PNŢ (1936) şi un articol dinvolumul omagial publicat la două decenii de la Marea Unire.Unele concepţii politice se găsesc şi în teza sa de doctorat, multcompletată şi publicată în limba română după Unire (1925).

Ca o caracteristică generală a scrierilor sale social-politice este aceea că el face şi în acestea istorie, dar o istorienaţională, contemporană, inclusiv în penultimul articol (B83), încare prezintă istoria partidului său din Bucovina. În nici unadin ele nu dezbate probleme doctrinare sau politică partizanămilitantă. De aceea, noi, ca şi contemporanii cu care a lucrat,opinăm că el a fost atras în mişcarea politică româneascăinterbelică, pentru ca PNŢ să se prezinte în faţa poporului şi înparlament şi cu câţiva intelectuali de prestigiu din provinciilealipite după Unire, şi, ipso facto, politicienii de duzină să-şicreeze în faţa electoratului, în general credul, iluzia unui creditmoral superior.

Primul discurs, rostit la 10 decembrie 1926 în Adunareadeputaţilor (cu guvern averescan), constituie o prezentarecritică a evoluţiei şi stării „celor 4 stâlpi” ai administraţieiromâne din Bucovina (cum numeşte el şcoala, biserica, armataşi justiţia), sub 4 guvernări ale Generalului Averescu, Take

83

Ionescu şi I. I. C. Brătianu, succedate timp de 6 ani de la Unire.Prezintă o filipică usturătoare contra pătrunderiipoliticianismului până la nivelele superioare clericale şiuniversitare, cu referiri critice privind alegerea lui I. Nistor carector, degradarea şcolii, umilirea ţăranilor chemaţi sub arme.Cere sprijinul guvernului pentru: scoaterea politicianismuluidin universități şi reabilitarea autonomiei, mărirea alocaţiei şiîmbunătăţirea îmbrăcămintei armatei, combaterea bacşişului,asanarea morală a jandarmeriei şi poliţiei, aplicarea reformeiagrare, întreţinerea căilor ferate, intensificarea învăţământuluifilozofic în ultimele clase de liceu. Încercând să susţinădoleanțele alegătorilor de naţionalitate ucraineană, privinddificultatea copiilor de a învăţa în clasele elementare numai înlimba română, oratorul este întrerupt de deputaţii extremeidrepte (A. C. Cuza, preşedintele Ligii Național Creştine), îi ceresă se explice, iar Eugeniu Goga (fratele lui Octavian Goga),rosteşte provocarea rămasă de pomină: Când e Sauciuc, când eSăveanu. Ironia cu iz naţionalist-şovin, frizând cameleonismulpolitic al deputatului bucovinean, insinua apartenenţa acestuiautentic apărător al intereselor României întregite, când lanaţionalităţile conlocuitoare din Ţara de Sus, când la poporulromân autohton. De altfel, deputaţii de extremă dreaptă l-auîntrerupt de mai multe ori pe T. Sauciuc-Săveanu, cu deosebireîn partea a 2-a a discursului, încercând să-l provoace cuinsinuări privitoare la naţionalităţile conlocuitoare dinBucovina, în special evreii. În răspunsul său, T. Sauciuc-Săveanu prezintă concepţia sa în problema naţională, astfel:„Acei ce se consideră de minoritari etnici, trebuie să tindă deopotrivăcu noi toţi, la instalarea acelui regim în Stat, pentru care ordinea,cinstea şi legalitatea nu vor fi numai noţiuni goale, nu vor fi numainoţiuni lipsite de orice fond. Toate guvernele care s-au perindat pânăacum au făcut greşeli extraordinar de mari în ceea ce priveşteatitudinea lor faţă de cei care se numesc minoritari. D-lor deputaţi,

84

toate guvernele care s-au perindat, au avut o tactică greşită, voind săimpună iubirea: or iubirea nu se impune, iubirea se câştigă. Şiguvernele de până acum voiau să impună iubirea, fie cu parul, fie cuzăhărelul…; procedând cu dreptate, procedând cu prudenţă faţă depopulaţiunea eterogenă, să o facem să ne iubească din tot sufletul ei, înlimba ei sau în limba statului, este indiferent” (B79, pag. 25-26).

Al doilea discurs, rostit în Senat (cu guvernarea N. Iorga)la 6 aprilie 1932 şi publicat sub titlul „Asanarea datoriiloragricole” (B80) este consacrat problemei ţărăneşti. Dezbătândproiectul de lege privind stingerea datoriilor agricole(cunoscută apoi sub numele de legea conversiunii), face şi aiciistorie, începând cu legile adoptate în Grecia antică pe timpullui Solon şi în Statul roman antic în timpul consulilor Licinius şiSextius (367 î.e.n.), apoi trece la analiza critică a stării de criză încare se afla România, diagnosticând corect că anul 1932 nu eraîncă punctul culminant al crizei social-economice. „Punctulculminant poate să vină – afirmă T. Sauciuc-Săveanu – dacă legeaaceasta va fi o deziluzie pentru ţărănimea noastră, după cum oprevedem” (pag. 14). Analizează apoi starea ţărănimii dinBucovina, unde ţăranii aveau cele mai mari datorii din toatăRomânia, în medie 11.900 lei pentru fiecare hectar (după careurma Oltenia); deşi Bucovina are plugarii cei mai buni, aceştiasunt cei mai înglodaţi în datorii, în timp ce media datoriilor peţară era de 3.322 lei pe hectar. Dând dovadă de o mare probitateşi curaj civic, senatorul arată că aceasta se explică „prinîmprejurările prin care a trecut această regiune… şi prin lipsa deprevedere şi din disconsideraţia pe care această regiune a avut-o dinpartea guvernelor post-belice care s-au perindat”. Protestează apoică în Bucovina nu s-a aplicat legea împroprietăririi ţăranilor(adoptată de guvernanţii liberali), decât la scară redusă şi cereca Statul să abandoneze fiscalitatea excesivă (comparativ cu ceapracticată în Bucovina înainte de Unire – n.n.). La un momentdat îl întrerupe un senator liberal, după care Sauciuc-Săveanu

85

se scuză sobru, spunând că uneori face curs universitar de latribuna Senatului, dar aceasta se datoreşte formaţiei sale deprofesor şi de cercetător minuţios al problematicii pe care oabordează oricând. Încheierea acestui discurs este, dupăaprecierea noastră, una din cele mai frumoase pagini de retoricăparlamentară românească, de la Moş Ion Roată încoace, dar, înacelaşi timp şi un sever avertisment la adresa guvernanţilorepocii. Cităm: „… avem o ţărănime care este foarte chibzuită, oţărănime cu foarte mult bun simţ, o ţărănime cu spirit economicdezvoltat şi cu multă răbdare şi… o ţărănime al cărei standard deviaţă nu este tocmai ridicat. Avem deci baza primordială pentruposibilitatea unui progres normal. Dar un progres normal trebuieajutat şi condus de cei care se găsesc în fruntea acestei ţărănimi şiţări… dacă ne vom da seama de defectele noastre şi dacă vom putea săle reprimăm, pentru binele ţării şi a neamului nostru… Pentru calegea aceasta să nu fie o simplă diversiune din partea guvernului, odiversiune cu urmări a căror gravitate noi astăzi nu o putem calcula,legea aceasta trebuie să fie un prodomos pentru o politică economică,financiară unitară, care, cu măsuri chibzuite să îndrumeze producţianaţională… Drumul acesta… este foarte îngust, … foarte anevoios,iar la dreapta şi la stânga este o mare prăpastie. De aceea zic: Caveantconsules ne quid detrimenti capiat respublica” (45).

Lucrarea „Cultura cerealelor în Grecia antică şi politicacerealistă a atenienilor”, publicată în 1925 (B20) este în esenţă ooperă istorică, bazată în principal pe materiale epigrafice şiscrierile istoricilor greci antici. În capitolul final însă, autorulcompară funcţiile şi organizarea oraşului-stat atenian, cu alestatului modern, înscriind aici şi concepţia sa asupra statului,pe care o cităm: „Dacă s-a dovedit în viaţa economică etatismul,amestecul Statului în treburile de toate zilele este puţin folositor şi înzilele noastre, prin ingerinţa lui prea des vexatorie şi abuzivă. Statultotuşi are posibilitatea să contribuie la înflorirea vieţii economice.Statul singur are căderea şi mijloace la îndemână pentru a da

86

iniţiativei particulare sprijinul necesar şi să apere interesele economiceale supuşilor săi cu toată puterea, întru binele acestora şi a totalităţiiacestora care este el însuşi” (pag. 211).

În introducerea la aceeaşi lucrare, autorul enunţă şiconcepţia sa asupra economiei politice şi a factorilor cedetermină dezvoltarea societăţii umane, din care se desprindimplicit şi limitările concepţiei sale filozofice naturaliste. Cităm:„Viaţa economică a unui popor este strâns legată de condiţiunilegeografice, climatice ale ţării sale. După ele se îndreaptă populaţia îndeprinderile sale zilnice, ele mărginesc cerinţele şi pretenţiile fiecăruiindivid şi dau totalităţii locuitorilor un caracter până la un gradoarecare unitar. Viaţa economică dirijată de momente geografice şiclimatice este fără îndoială unul din factorii cei mai importanţi pentrudezvoltarea şi progresul, pentru istoria unui popor”.

În cele două conferinţe de popularizare (B81, B82),T. Sauciuc-Săveanu face istoricul ideii naţionale în antichitate,în Bucovina sub ocupaţia habsburgică şi până în perioadainterbelică, făcând unele reflecţii asupra sentimentului naţional(naţionalismul, cum se exprimă el), în lumea modernă.

Căile de înflorire a naţiunii române din sec. XX, luată înîntregul ei, nu pe considerente etnice (subliniază el), trec prinmuncă, drept instrument de afirmare. „Numai conştiinţa vocaţieişi a muncii poate da etnicului dinamismul şi moralul… Azinaţionalismul ar fi păcat să rămână un ritual gol de suflulspiritualităţii”, afirmă el în încheiere (B82, pag. 14).

Credo-ul său politic îl găsim exprimat concis înpenultima sa scriere politică redactată în 1935 şi pe care oîncheie prin exprimarea crezului său în politica PNŢ, înmoralitatea activităţii sale politice, în dorinţa „de a face dinRomânia Mare o Românie Tare şi Mare” (B83, pag. 11). În articolulscurt şi deosebit de sobru, intitulat „Un gând, un suflet”,publicat în 1938, autorul cheamă poporul român „la muncă deacu mai stăruitoare, mai sistematică, mai disciplinată şi mai frăţească,

87

ca să adâncim Unirea noastră şi să ne afirmăm pe calea solidarităţiinaţionale în muncă roditoare şi creaţie pozitivă” (B84).

Încercând a schiţa un corolar asupra componentei civicea personalităţii sale, mai ales în lumina scrierilor sale cu caractersocial-politic, putem conchide că T. Sauciuc-Săveanu a fost unuldin cărturarii patrioţi luminaţi ai României, din prima jumătatea secolului XX. Antrenat în activitatea politică a partiduluiromân din Bucovina, poate din admiraţie pentru liderii săi,remarcabili patrioţi la rândul lor (Iancu Flondor, VasileBodnărescu), a intrat apoi alături de alţi reprezentanţi aiburgheziei naţionale, în PNŢ, fără a-i fi străine şi unele interesede conjunctură. Prin concepţiile sale în problemelefundamentale ale Bucovinei şi ale întregii societăţi româneştidin vremea sa (problema naţională, problema ţărănească,problema statului naţional şi a dezvoltării sale economice,problema moralităţii politice), T. Sauciuc-Săveanu a fost un omprogresist, cel puţin judecat în raport cu clasa socială căreia i-aaparţinut. Trecând la izvoare memorialiste, aflăm că el însuşi seconsidera un om de stânga în cadrul PNŢ, tratând cuamărăciune şi ca inexplicabile evenimentele dureroase pe carele-a trăit la senectute (privaţiunea de libertate timp de peste 6ani, înlăturarea de sub cupola Academiei, interdicţia de a maiparticipa la lucrările şantierului arheologic de la Mangalia,refuzul de a i se publica opera sa capitală de sinteză,monografia cetăţii antice Callatis). Din dezbaterile parlamentarepublicate, ca şi din evocări din familie, aflăm că el s-a aflat înpermanent conflict cu elementele de extremă dreaptă, atât înparlament cât şi în societate. Cu titlu informativ, se evocă unelemomente tragi-comice din timpul campaniilor electorale (într-un an mai mulți cetățeni l-au urmărit pe o stradălăturalnică, au tăbărât asupra lui trăgându-i pălăria melon pesteurechi, molestându-l, apoi dispărând). În alt an, agenţi electoraligogo-cuzişti l-au închis într-o biserică pentru a-l împiedica săparticipe la o întâlnire cu alegătorii.

88

Pe un alt plan, reflectând sine ira et studio asupra unorpasaje din publicaţiile şi din discursurile sale în parlament(citate de noi), ne încearcă sentimentul vag că T. Sauciuc-Săveanu nu era complet străin de prefacerile adânci social-politice, economice, culturale, ce se desfăşurau în vecinătateagraniţelor Ţării de Sus, după triumful marii revoluţii dinOctombrie, pe care el nu le recepta ca atare, dar care confereaufilipicelor sale parlamentare nuanţe tăioase şi uneori profetice,iar propunerilor sale un caracter de necesitate, în interesulmaselor muncitoare. El a fost poate printre puţinii politicieniromâni din perioada interbelică ce şi-au pus cuvântul şi scrisulîn apărarea cea mai clarvăzătoare a suveranităţii de Stat aRomâniei întregite, pe care el o dorea Mare şi Tare.

Pe planul relaţiilor personale, din motive politice, cei doicorifei ai şcolii istorice de la Universitatea Bucovinei,T. Sauciuc-Săveanu (lider ţărănist) şi Ion I. Nistor (lider liberal),au fost adversari neîmpăcaţi, declaraţi şi public, în întreagaperioadă interbelică (46). Poate momentul cel mai reprezentatival acestei adversităţi se găseşte în discursul rostit de T. S.Săveanu în Adunarea Deputaţilor din 10 decembrie 1926, încare-l acuză pe Ion I. Nistor de oportunism şi politicianism, prinaceea că în 1920 a fost ales rector al Universității fără a obţineunanimitatea în Senatul universitar, încălcându-se astfelstatutele şi legile vechi ce guvernau viaţa acestei universități .

S-a ţinut seama însă de rolul său, incontestabil, jucat înspecial în perioada Marii Uniri din 1918.

După refugierea lor la Bucureşti (1940), animozităţilepersonale au dispărut treptat, intervenind o împăcare (atât întreei cât şi între familiile lor, antrenate în decursul timpului înacelaşi sens). După terminarea războiului mondial ei se găseauîn raporturi prietenești chiar. Poate momentul cel maireprezentativ al acestor noi relaţii umane (în sens larg) l-aconstituit memoriul susţinut de acad. prof. Ion I. Nistor în

89

şedinţa plenară a Academiei Române la 24 mai 1945, în bazacăruia prof. T. Sauciuc-Săveanu a fost primit (tot fărăunanimitate), ca membru corespondent al acestui înalt forcultural ştiinţific al ţării.

A fost şi acesta un gest de înaltă conduită civică şi etică alui Ion I. Nistor!

Mă pot considera şi eu, la limită, contemporan cuprofesorul. Fiind elev al liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava,în anii 1938-1944 locuiam ca bursier la internatul „VasileCocârlă” al Societăţii „Şcoala Română” din Bucovina. Directorulinternatului, prof. Mihai Polocoşeriu52, fost primar al oraşuluipentru un scurt timp în 1938, obişnuia să discute sâmbăta searacu elevii din ultimele clase şi unele aspecte ale vieţii politice,din presa provinciei, în special cele atingătoare cu şcoala.

Îmi amintesc cu câtă religiozitate parcă, evoca numele şiprestigiul profesorului T. Sauciuc-Săveanu de la Universitateadin Cernăuţi; îl considera ca un etalon de civism în peisajulcultural şi politic, deşi făceau parte din partide diferite (s.a.).

Deschid aici o paranteză. Târziu aveam să aflu că fostuldirector al internatului nostru, prof. M. Polocoşeriu, ca şiprofesorul Vasile Ienceanu, fost director al liceului, liderul PNŢdin Suceava, ambii buni dascăli şi buni gospodari, la senectuteau fost exterminaţi în lagărul de muncă din Delta Dunării, prinanii 1949-1955, la recoltarea stufului, în condiţii absolut

52 Mihai Polocoşeriu (17.X.1891, Suceava – 8.VIII.1959, Suceava),profesor la liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. A fost primar aloraşului între ianuarie-februarie 1938. A murit la două luni de laîntoarcerea de la Canal, în vara anului 1959. Informaţii amabile de lanepotul său, d-l ing. Tiberiu Polocoşeriu de la Muzeul Bucovinei dinSuceava. Vezi şi: Livia Gaube (Polocoşeriu), Tiberiu Polocoşeriu,Profesorul Mihai Polocoşeriu, în Anuarul Colegiului Naţional „Ştefan celMare” din Suceava (2010-2011), Suceava, 2011, p. 41-44.

90

inumane. O altă personalitate, fost lider al PNŢ Suceava, tatălcolegului meu Nicu Ţăranu, a fost ucis noaptea în pat, prin1945-1946, fără ca asasinii să fi fost descoperiţi şi pedepsiţi.Crima politică, schimbând doar culoarea, recidiva în Româniapostbelică aflată sub ocupaţia armatei sovietice şi a arsenaluluisău ideologic.

Despre caracterul deosebit şi prestigiul prof.T. S.-Săveanu, doamna R. Manolescu plecată din Cernăuţi în1936, relatează următoarele amintiri: „în perioada când era şiministru de stat (1932-1933), s-a promulgat o lege ce prevedearestricţia de a se primi un singur salariu de stat oricăruicetăţean. T. S.-Săveanu, fiind şi profesor şi ministru, a renunţatatunci la salariul de ministru, preferând a fi salarizat de laprofesia lui de bază, remunerată inferior celei de ministru”.

În aceeaşi perioadă a căzut bolnav grav; nici un medicdin Cernăuţi nu-i descoperea maladia. Ştirea despre moartea luiiminentă s-a propagat în tot oraşul Cernăuţi. În mai multelăcaşe de cult, inclusiv în templul israelit, s-au oficiat rugăciunipentru însănătoşirea sa. Între timp a sosit la Cernăuţi cu unavion special prof. dr. Lupu din Bucureşti, care i-a descoperitun chist purulent intercostal şi l-a operat cu succes.

Toate componentele personalităţii sale: şi cea de dascăl,şi cea de cercetător erudit, şi cea cetăţenească şi morală, şi ceade vizionar lucid, converg spre o restabilire corectă a locului şirolului său şi a întregii sale opere, în tezaurul cultural-ştiinţificşi în istoria modernă a României (47).

N-aş putea încheia această monografie fără a redaportretul postum schiţat de unul din colaboratorii săi, puţin maitânăr, prof. Radu Vulpe: „Virtuos şi corect în toate actele vieţii sale,de o atitudine senină şi calmă, în toate împrejurările, foarte pătruns deimperativul datoriei, însufleţit de o înaltă concepţie de etică socială şiştiinţifică, intransigent cu el însuşi, dar generos şi comprehensiv cualţii, amabil şi politicos faţă de toţi, lipsit de orgoliu şi de ambiţii, el a

91

fost stimat cu afecţiune de toţi colegii săi, de colaboratorii şi discipoliisăi, pe care-i considera şi care se considerau prieteni apropiaţi” (48).

Privit azi în perspectivă istorică, Teofil Sauciuc-Săveanuni se conturează ca un intelectual de excepţie al epocii sale:

- ca dascăl erudit şi consecvent umanist;- ca cercetător fecund şi enciclopedist;- ca cetăţean de un cultivat şi chibzuit patriotism;- ca om de nedezminţită demnitate şi ţinută etică,militant al intereselor românilor şi al naţionalităţilorconlocuitoare.El a însumat în mod fericit cele mai nobile şi mai perene

trăsături ale spiritualităţii româneşti din Ţara de Sus.

92

5. NOTE

Notele explicative şi bibliografia consultată la elaborareaacestei monografii sunt notate în text cu cifre arabe, în ordineautilizării lor. Trimiterile la scrierile lui Teofil Sauciuc-Săveanu,conţinute în bibliografia anexată, poartă numărul de ordine dinanexă, precedat de majuscula B.

1. DIR, A, Veac XVI, vol. III, Bucureşti, 1951, p. 341 şi urm.;Const. Cihodaru, „Mihai Viteazul în Moldova”, în „Cercetăriistorice”, V, Iaşi, 1974, p. 138.1bis. Ion I. Bumbac, Grig. Halip, „Privire istorică asupratrecutului politic-social şi naţional al Ducatului Bucovina”,Braşov, 1886.2. Tânărul Teofil Sauciuc-Săveanu şi-a petrecut copilăria în treisate neaoş româneşti, din cele mai mari din Bucovina: Bosanci(unde s-a născut şi a trăit primii doi ani), Iordăneşti (unde s-aumutat apoi părinţii şi a urmat cursul primar) şi Ropcea (undetrăiau bunicii după mamă). Recensământul de după Unirea din1918 arată următoarele cifre privind populaţia acestor sate:Bosanci 6182 locuitori, Iordăneşti 2154 şi Ropcea 3800 locuitori.Acolo şi-a făcut el ucenicia în cunoaşterea vieţii ţăranilorbucovineni. Cercetarea fructuoasă în 1983 a arhivei parohieiBosanci din jud. Suceava (pentru ultimele două decenii ale sec.XIX) şi definirea exactă a perioadei 1883-1886, în care familia Pr.T. Sauciuc a trăit la Bosanci, s-au făcut de Pr. AlexandruLăzăreanu, titular al parohiei Bosanci, căruia îi exprim şi peaceastă cale sincera mea recunoştinţă.3. Anuarul Universității din Bucureşti, 1940-1941; 1941-1942,Bucureşti, p. 194 şi 473.

93

4. R. Wagner, „Alma Mater Francisco-Josefina”, München, 1975,p. 123-130.5. Datele privind promovarea sa ca docent şi alegerea înInstitutul de Arheologie Austriac le găsim în articolul „Un noudocent român la Universitatea din Cernăuţi – dr. TeofilSauciuc”, din „Şcoala” – Organul Asociaţiei Corpului DidacticRomân din Bucovina, anul V, No 1-2, Cernăuţi, 1914, p. 5-6.Datele privind alegerea sa în Institutul arheologic german dinBerlin au fost găsite în cursul anului 1983 prin strădaniacercetătorului german, originar din Bucovina, Erich Beck şi aarhivarilor acestui institut.6. Prof. dr. Lucius Săveanu, care între 1945-1955 preda cursul demaşini-unelte la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” dinIaşi, apoi cursul de mecanică şi organe de maşini la Institutul deÎnvăţământ Superior din Constanţa, era nepot de frate al luiT. Sauciuc-Săveanu.6bis. La 8 iulie 1924 prof. Vasile Sauciuc de la Liceul „Ştefan celMare” din Suceava este transferat la Liceul „Aron Pumnul” dinCernăuți; în anul şcolar 1941/1942 îl regăsim director al acestuiliceu, dar cu numele Vasile Săveanu (cf. Anuarele Liceului„Aron Pumnul” 1921-1925; 1941-1942).7. Printre rudele soţiei se numără mulţi cărturari români, uniidintre ei militanţi de frunte ai unirii din 1918, ca:- botanistul prof. dr. Ion T. Tarnavschi (văr de gradul 2), fostdirector al grădinii botanice a Universității din Bucureşti între1952-1975, profesor până în 1972 şi decan (între 1967-1969) alFacultăţii de Biologie (cf. „Ştiinţa în Bucovina. Ghidbibliografic”, 1, Suceava, 1982, p. 154-1956. Pr. Dr. VasileTarnavschi (unchi), profesor de religie la Liceul Ortodox dinSuceava, între 1894-1897, apoi preot la biserica Paraschiva dinCernăuţi şi profesor dr. docent din 1900 la facultatea deTeologie, primul rector al Universității Bucovinei după Unire,

94

în anul academic 1918/1919, în care s-a românizat aceauniversitate, la iniţiativa prof. dr. Ion I. Nistor.- dr. Ipolit Tarnavschi (unchi), membru al ConsistoriuluiMitropoliei Bucovinei şi Cornel Tarnavschi (văr de gradul 2),profesor secundar de istorie, membru al Consiliului NaţionalRomân din Bucovina, care au votat, la 28 noiembrie 1918 Unireanecondiţionată a Bucovinei cu România (cf. Ion I. Nistor,„Unirea Bucovinei”, p. 163-164).- socrul profesorului a fost prof. dr. doc. Teodor Tarnavschi,profesor de teologie practică (cu limba de predare română), laFacultatea de Teologie a Universității Bucovinei, din 1896 pânăîn 1916, când moare de cancer, relativ tânăr (în jur de 50 ani).Acesta era recunoscut ca o personalitate de mare prestigiu înrândurile preoţilor români din Bucovina şi Transilvania, ca şi înviaţa culturală a epoci, în provinciile româneşti de sub ocupaţiaaustro-ungară.8. Ion I. Nistor, „Unirea Bucovinei. 28 noiembrie 1918”, Studii şidocumente, Bucureşti, 1928, p. 168-180 şi Ştefan Pascu,„Făurirea statului naţional unitar român (1918), vol. II,Bucureşti, 1983, p. 164-171.9. BCU. Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice,Universitatea București. Seria Istorie, vol. 2, M-Z, Bucureşti,1970, p. 527-534.10. L. Predescu, „Enciclopedia Cugetarea”, Bucureşti, 1940, p. 761.11. În iunie 1940, trupele URSS au ocupat partea de nord aBucovinei (judeţele Cernăuţi şi Storojineţ şi o parte din jud.Rădăuţi), precum şi târgul Herţa din judeţul Dorohoi, împreunăcu întreaga Basarabie.12. În anul academic 1947/1948 au mai părăsit Facultatea deIstorie a Universității din Bucureşti profesorii: Ion Hudiţă – lavârsta de 51 de ani (cursul de istorie universală), V. Papacostea– la vârsta de 47 de ani (cursul de istoria popoarelor balcanice),Gh. Brătianu – la vârsta de 49 de ani (cursul de istorie

95

universală), C. C. Giurescu – la vârsta de 47 de ani (cursul deistoria românilor). După pensionarea lui T. Sauciuc-Săveanu,cursul de istorie veche şi arheologie a fost încredinţat nouluititular, prof. dr. Emil Condurachi, transferat pe post de laŞcoala Arhivistică şi Epigrafie. În anul 1948 a mai părăsit şiFacultatea de Litere prof. dr. D. M. Pippidi, la vârsta de 43 deani (cursul de literatură şi cultură greacă). Cf. „Enciclopediaistoriografiei româneşti”, Bucureşti, 1978.13. Ocupând pentru prima dată catedră în învăţământulsecundar în 1906/1907, presupunem că această distincţie i s-aconferit în anul 1931.14. Medalia Peleş s-a instituit şi s-a conferit la 50 de ani de laconstruirea acestui castel, adică în 1933.15. Această medalie s-a conferit între 1906-1931. Notăm că înşedinţa Senatului din 11 aprilie 1932, T. Sauciuc-Săveanu ainterpelat guvernul asupra faptului că la alegerile eparhiale dinepiscopia Romanului, preoţii s-au plâns că nu mai primescsalariile de multe luni; administraţia de stat le-a promissatisfacerea doleanţelor. Răspunzând la interpelare, Ministrulde Finanţe răspundea că posibilităţile sunt mai mici decâtcerinţele, dar că după plata soldei ofiţerilor şi a altor funcţionaride stat, se vor plăti şi salariile preoţilor (cf. „Desbateriparlamentare. Senat”, Monitorul Oficial, Bucureşti, aprilie 1932).Curbele de sacrificiu ale salariilor au început prin Legea din 31decembrie 1930 şi au culminat cu Legea din 17 ianuarie 1933 (cf.C. C. Giurescu, op. cit., p. 345; 351).16. Acest însemn distinctiv se acorda parlamentarilor, între1933-1938 (D. Gusti, „Enciclopedia României”, vol. I, Bucureşti,1938, p. 96).17. C. Preda, „Prof. Dr. Docent Theofil Sauciuc-Săveanu. 1884-1971. Necrolog”, în SCIV, 23, 1, 1972, p. 165-167.18. Teofil Sauciuc-Săveanu. Titluri şi lucrări (manuscris),Bucureşti, 1968 (vezi şi nota 9).

96

19. Georg Wissowa, „Pauly Realencyclopädie der classischenAltertumswissenschaft”. Erster Band. Aa1. Stuttgart, 1884, p. 2170.20. Din amintirile fiicei sale, teza de doctorat în limba germană,cu acelaşi subiect, în manuscris, avea cca. 60-70 de file. În ediţiapublicată în 1925, autorul nu face nici o referire la teza dedoctorat.21. În perioada 1956-1970, directorul Institutului de Arheologiedin Bucureşti era Acad. Dr. Emil Condurachi, succesorul luiT. Sauciuc-Săveanu la catedra de istorie antică a Universitățiidin Bucureşti, din 1947.22. Constantin Preda, „Callatis. Necropola romano-bizantină”,Bucureşti, 1980, p. 80.23. Vezi şi Ştefan Ştefănescu, „Enciclopedia istoriografieiromâneşti”, Bucureşti, 1978, p. 34.24. CNA, XIII, nr. 109, Bucureşti, ianuarie-martie 1934, p. 32.24bis. BSNR, XXVII-XXVIII, nr. 81-82, Bucureşti, 1933-1934,partea I-a, p. 10.25. CNA, XI, nr. 103-104, Bucureşti, iulie-decembrie 1935, p.142-158.26. Am enumerat mai în detaliu descoperirile arheologice dinŢara de Sus, întrucât o parte din Ţara de Sus (cu muzeele şicolecţiile enumerate de autor) nu mai aparţine azi R.S. România.27. Valerian Ciofu, „Viaţa şi opera numismatului istoricbucovinean prof. dr. Rudolf Gassauer”, în BSNR, LXXV-LXXVI,nr. 129-130, Bucureşti, 1983, p. 471-480.28. În original „Beitrag zur Münzkunde des FürstenthumsMoldau” (publicată de Ed. Fischer la Cernăuţi în 1901).29. Constanţa Ştirbu, „Colecţia de monede medievale româneştidr. Rudolf Gassauer”, în BSNR, LXXV-LXXVI, Bucureşti, 1983,p. 315-349.30. Codalb (în Moldova şi cudalb) este denumirea unei păsărialbe sau a unei vietăţi (vacă) cu coada albă.31. CNA, XVII, nr. 125-126, Bucureşti, ianuarie-iunie 1943, p. 204.

97

32. În marile biblioteci din Bucureşti (Academia R.S. România,Institutul de Arheologie), nu am găsit lucrările de arheologiegreacă notate în bibliografie: B1-B7, B9 şi altele câteva.33. Analele Academiei Române. Desbaterile. Tomul LXIV, 1943-1945, Bucureşti, 1946, p. 412-413.34. După amintirile din familie, pare că prof. dr. T. Sauciuc-Săveanu a mai făcut o călătorie de studii la InstitutulArheologic din Berlin şi în 1942.34bis. Din breviarul biografic publicat recent în volumul„Ştiinţa în Bucovina. Ghid bibliografic”, nr. 2 (Suceava, 1983, p.243-245), reiese că T. Sauciuc-Săveanu ar fi fost membrucorespondent al Academiei Române din 1924, la recomandarealui V. Pârvan. Această dată ne-a fost evocată şi în amintiriledepănate de fiica profesorului, d-na Carmen Verona. Dacăîntr-adevăr V. Pârvan l-a recomandat Academiei Române în1924, conchidem, a posteriori, că atunci candidatul nu a întrunitsufragiul academicienilor români, probabil pentru simplaraţiune că până atunci el nu publicase încă nici o lucrareştiinţifică în România; în 1924 el abia începuse săpăturilearheologice la cetatea Callatis şi revista „Dacia” tocmai tipăreaîn acel an primul său raport ştiinţific (B10). În „AnaleleAcademiei Române”. Şedinţele. Tomul XLIV, Bucureşti, 1924,p. 47, se consemnează doar că în şedinţa ordinară din11 aprilie 1924 „Dl. Secretar General V. Pârvan prezintă, spre afi publicată de Academie, lucrarea în manuscris a prof. Sauciuc-Săveanu, de la Universitatea din Cernăuţi: „Cultura cerealelorîn Grecia antică… Se decide a fi trimisă Secţiunii Istorice sprecercetare”. Nici o altă menţiune nu găsim în Analele Academieidin 1924-1925.35. Teodor Balan, „Suprimarea mişcărilor naţionale din Bucovina petimpul războiului mondial din 1914-1918”, Cernăuţi, 1923, p. 167.36. I. G. Sbiera, „O pagină din istoria Bucovinenii din 1848-1850”, Cernăuți, 1899, p. 5-13.

98

37. N. Iorga, „Histoire des Roumains de Bucovine à partir del’annexion autrichienne (1775-1914)”, II-éme édition, Bucarest,1931, p. 82-85.38. Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, „De la statul geto-dac lastatul român unitar”, Bucureşti, 1983, p. 396.39. N. Iorga, op. cit., p. 85-86.40. Iancu Flondor, observând că legionarii naţionalişti ruteniorganizaţi şi înarmaţi de Austria caută să anihileze mişcareaunionistă românească din Cernăuți şi urmărind formarea uneirepublici ucrainene alcătuită din Galiția şi partea de nord aBucovinei, îl trimite pe dr. Vasile Bodnărescu la 2 noiembrie laIaşi, pentru a informa guvernul român asupra situaţiei noucreate în Bucovina. Între 4 şi 26 noiembrie el a informatconducerea Statului Român cu mesajul ce primise. Bucurându-sede sprijinul acordat la timpul oportun, Congresul General alBucovinei şi-a putut desfăşura lucrările fără tulburări (T. Balan,„Rolul lui Vasile Bodnărescu în preajma Unirii”, Cernăuţi, 1938).41. Scena politică a României din perioada 1926-1933 secaracterizează prin extraordinare convulsiuni. Astfel:- au avut loc 6 alegeri parlamentare şi s-au perindat 13 guverne;- 29 iunie-2 iulie 1928 are loc Congresul IV al PCR la Harkov(URSS), la care Internaţionala a III-a îl desemnează ca secretargeneral al PCR pe Vitali Holostenko (Barbu), membru al P.CUcrainean;- 2-5 aprilie 1929, Congresul Sindicatelor Unitare (la Timişoara);- 5-9 august 1929 au loc greva şi luptele muncitorilor mineri dela Lupeni, reprimate în sânge de guvernul PNŢ;- 8 iunie 1930, proclamarea lui Carol II ca rege al României,împotriva actului constituţional privind succesiunea la tron;- 2 ianuarie 1931, guvernul (PNŢ) hotărăşte desfiinţareaorganizaţiei fasciste „Garda de Fier”, hotărâre reînnoită deArmand Călinescu (PNŢ), la 29 aprilie 1933;

99

- 17 iulie 1931, Legea privind autonomia universitară;- 13 noiembrie 1931, Congresul V al PC în URSS (lângăMoscova), alege pe Alexander Stefanski (Gorn), membru al P.C.Polonez, ca secretar general al PCR;14-22 aprilie 1932, votarea legii pentru asanarea datoriiloragricole (guvernul lui N. Iorga).- 30 ianuarie-2 februarie 1933, au loc luptele greviste alemuncitorilor petrolişti din Ploiești;- 15-16 februarie 1933, au loc luptele muncitorilor ceferişti de laatelierele CFR „Griviţa” – Bucureşti, reprimate în sânge deguvernul PNŢ (Al. Vaida-Voevod);- 10 decembrie 1933, guvernul liberal dizolvă organizaţiafascistă „Garda de Fier”;- 29 decembrie 1933, primul ministru liberal I. G. Duca esteasasinat de legionari;- 30 decembrie 1933, se instituie starea de asediu şi cenzurapresei şi a publicaţiilor în ţară. (C. C. Giurescu, „IstoriaRomâniei în date”, Bucureşti, 1972 şi Ioan Scurtu, „Din viaţapolitică a României (1926-1947). Studiu critic privind istoriaPNŢ, Bucureşti, 1983).42. Procesul conducătorilor fostului Partid Naţional Ţărănesc.Editura de Stat, Bucureşti, 1948.43. În anul 1947-1948 au avut loc mai multe evenimente în viaţapolitică a ţării noastre, dintre care cităm câteva maisemnificative în contextul acestui studiu: la 30 iulie, PNŢ, estedizolvat printr-un jurnal al consiliului de miniştri. La30 octombrie 12 noiembrie are loc procesul intentatconducătorilor fostului PNŢ. La 6 noiembrie Adunareadeputaţilor dă vot de neîncredere activităţii grupării politicePNL-Tătărăscu. La 30 decembrie, abolirea monarhiei şiproclamarea Republicii Populare Române. 4 februarie 1948,tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic. La 24 februarie, Ministrul Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu,

100

secretar al PCR, este destituit în mod abuziv din funcţie, arestatşi apoi ucis în detenţie fără a fi pus sub acuzare judiciară. La11 iunie, Marea Adunare Naţională votează Legea privindnaţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere,bancare, de asigurări şi de transport etc. (C. C. Giurescu, op. cit.,p. 394-399).44. Odată cu T. Sauciuc-Săveanu au mai fost arestaţi în aceleaşicondiţiuni şi ţinuţi în detenţie la închisoarea de la Sighet,profesorii universitari: Gh. Brătianu, dr. D. Danielopolu,C. C. Giurescu, I. Pelivan etc. ca şi un însemnat „lot dedemnitari politici”, printre care: unii erau octogenari (vezi şi:Valeriu Râpeanu, „Studiu introductiv” la volumul GheorgheBrătianu. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti,Editura Eminescu, Bucureşti, 1980, p. XXXVI). De-abia în 1958,după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost eliberat dinfuncţie Alexandru Drăghici, care din 1952 conducea MinisterulAfacerilor Interne, succedându-l pe Teohari Georgescu, titularal aceluiaşi portofoliu între 1945-1952.45. Expresie de avertizare folosită în senatul roman în momentede criză iminentă, care s-ar traduce: „Să vegheze consulii castatul să nu fie perturbat (revolta este la porţile cetăţii)”.46. C. A. Cazacu şi S. Marcus, „Simion Stoilow”, ColecţiaSavanţi Români, Bucureşti, 1983, p. 212.47. În formularea unor judecăţi de valoare asupra luiT. Sauciuc-Săveanu, ca om, ne-am folosit de o scrisoare recentă(1982) din familie, provenind de la bucovineanul prof. dr.Ion Negură şi de convorbiri cu prof. dr. Constantin Preda,directorul Institutului de Arheologie Bucureşti, dr.Gh. Poenaru-Bordea şi Emilia Doruţiu-Boilă, cercetători laacelaşi institut. Toţi aceştia l-au cunoscut şi au colaborat, maimult sau mai puțin, cu T. Sauciuc-Săveanu. Vezi şi (17) şi (50).48. M. T. Bulimar, „Tradiţie şi inovaţie în cultură”, EdituraPolitică, Bucureşti, 1981, p. 76-87.

101

49. Miron Constantinescu, „Valorificarea critică a moşteniriiculturale. Colocviu”, Bucureşti, martie 1972, p. 188.48. Radu Vulpe, „Théophile Sauciuc-Săveanu (1884-1971)”, în„Dacia”, XVIII, Bucureşti, 1974, p. 299-302.

102

6. ANEXE

Anexa a

Amintirile unui student din 1929(azi doctor în filozofie, profesor consultant şi cercetătorerudit al culturii medievale şi moderne româneşti –n.n.)

3 septembrie 1983,or. Chişinău

Dreagă şi mult stimate Valerian Ciofu,………………………………………………………………………….

„Mă întrebaţi dacă l-am cunoscut pe profesorul Sauciuc-Săveanu? Când am sosit, în 1929, în noiembrie, tânăr student laCernăuţi, s-a întâmplat în aşa fel că nu aveam unde dormi (până laaranjarea cu gazda). Atunci, un student mai în vârstă, dacă nu măînşel, Bujoreanu Gh., mi-a propus să dorm în cabinetul lui Sauciuc-Săveanu, întrucât el era asistentul profesorului şi dispunea de cheia dela cabinetul acestuia. Am dormit acolo aproape o lună şi mă simţeamincomod, dar bunul student Bujoreanu mă asigura în chip şi fel să numă stingheresc…

Pe profesor îl cunoşteam din vedere. Că era om cu vederidemocratice, la fel o ştiu prea bine. Toţi bucovinenii, fiind oameni dinpopor, erau democraţi. Ceea ce m-a impresionat îndeosebi în cabinetullui Sauciuc-Săveanu erau cărţile pe poliţe, pe masă şi pe podeală.Toate în limba germană, de istorie antică şi modernă. Literaturaaceasta nu era simplu ornament, cum se întâmplă deseori, ci literaturăconsultată. O arătau fişele băgate în diferite volume. Dar ne întrebăm,ca şi poetul francez Villon: „Mais où sont les neiges d’antan?”

103

(expresia aceasta am înţeles-o definitiv când mi-am dat seama căzăpezile sunt simbolul efemerităţii vieţii omeneşti). Sauciuc-Săveanunu era numai profesor care îi învăţa pe studenţi carte! El mai era şi unumanist, ca de altfel şi alţi cărturari de atunci, Leca Morariu,Procopovici ş.a.”………………………………………………………………………….

Cu dragoste şi stimă,Vasile Coroban

104

Anexa b

TEOFIL SAUCIUC-SĂVEANUBIBLIOGRAFIE

I. Scrieri epigrafice, arheologice şi istorice

1. Ein Denkmal des Mithraskultes auf Andros in Griechenland. În:Römische Mitteilungen, Roma, vol. 26, 1911, p. 263-272.2. Zum Ehrendekret von Andros. I. G. XII, 5, 714. În: AthenischeMitteilungen, Atena, vol. 36, 1911, p. 1-20.3. Ein Hadriansbrief und das Hadriansgymnasium in Athen. În:Athenische Mitteilungen, Atena, 1912, p. 183-189.4. Eine Stephanephoreninschrift aus Syros. În: AtenischeMitteilungen, Atena, vol. 37, 1912, p. 157-162.5. Neue attische Grenz – u. Hypothekensteine. În: Jahreshefte desÖsterreichischen Archäologischen Institutes, Viena, vol. 15,1912, p. 81-95.6. Zu Inscriptiones Graecae Tom. II P. 5, Nr. 85, b. În: AtenischeMitteilungen, Atena, vol. 37, 1912, p. 190-197.7. Weihepigramm eines Epheben in Athen. În: AthenischeMitteilungen, Atena, vol. 38, 1913, p. 285-288; 1914, p. 236.8. Andros. Untersuchungen zur Geschichte und Topographie derInsel, Viena, 1914, VI + 168 p. (Sonderschriften derÖsterreichischen Archäologischen Institutes in Wien. Band VIII).9. Le décret en lʼhonneur du macedonien Corrhagos. În: Revue des ÉtudesGreques, Paris, XXXVI, nr. 165-166, 1923, p. 197-216 (şi extras).10-16. Callatis / Rapports préliminaires sur les fouilles. În: Dacia I(1924), p. 108-165, 317-234; II (1925), p. 104-137; III-IV (1927-1932), p. 411-482; V-VI (1935-1936), p. 247-319; VII-VIII (1937-1940), p. 223-291; IX-X (1941-1944), p. 243-347, Bucureşti.

105

17. Memnon, titularul decretului de onoare atenian. I. G. II, I, 356. În:AARMSI, s. 3, t. 2, m. 10, Bucureşti, 1924, p. 359-378 (şi extras).18. Observations concernant deux décretes des „Thiasites” de Callatis.În: Dacia, I (1924), Bucureşti, p. 317-324.19. Un fragment de lékythos funerar atic de marmoră. În: AARMSI,s. 3, t. 2, m. 3, Bucureşti, 1924, p. 185-199 (şi extras).20. Cultura cerealelor în Grecia antică şi politica cerealistică aatenienilor. Contribuţie la istoria aprovizionării cu cereale încuprinsul elenismului antic, Bucureşti, 1925, 218 p. (Acad. Rom.Studii şi cercetări, X).21. Istoria antică elină şi studiile de istorie elină în cei 25 de ani dinurmă. Schiţă istorică, bibliografică, prodomos pentru un manual deistorie antică elină, Cernăuţi, 1925, 79 p.22. Statutele Iobachilor. În: Orpheus, 1, nr. 3, Bucureşti, 1925, p.97-101, nr. 5, 1925, p. 238-249.23. Investigaţiile arheologice din anii din urmă privitoare la Orientulclasic, Cernăuţi, 1926, 64 p.24. Numele comunei urbane Mangalia. În: Revista filologică, 2,Cernăuţi, 1928, p. 108-118 (şi extras).25. V. Pârvan (1882-1927). În: Revista filologică, 1, Cernăuţi,1927, p. 329-337 (şi extras, 1928).26. O inscripţie latină şi alte obiecte antice şi ştiri din satul romanPetra, Camena de azi, din judeţul Tulcea. Notă suplimentară. În:AD, 15, Constanţa, 1934, p. 93-114.27. O stelă funerară cu inscripţie şi cu palmele deschise în relief dinTomis-Constanţa. În: AD, 15, Constanţa, 1934, p. 1-18.28. „Peştele” de piatră din Vatra Moldoviţei, judeţul Câmpulung.Bucovina, Cernăuţi, 1934, 10 p.29. Stele funerare din Tomis. În: Istros, 1, Bucureşti, 1934, p. 227-229.30. Al doilea congres şi expoziţie de arheologie şi numismatică de laCraiova. Extras din revista Codrul Cosminului, Cernăuţi, 1934, p.530-534.

106

31. Obiecte de studii arheologice şi numismatice în Bucovina. Cuvântrostit la 29 septembrie 1935 la Cernăuţi, cu ocazia deschideriicelui de al III-lea congres şi expoziţie de arheologie şinumismatică, Cernăuţi, 1935, 15 p.32. Epigrama sepulcrală din Muzeul din Constanţa a lui Hermogenesşi alte fragmente de inscripţii. În: AD, 16, Constanţa, 1935, p. 9-20.33-34. Johannes Kromayer (1859-1934). Anton von Premerstein(1869-1935). În: Codrul Cosminului, 9, Cernăuţi, 1935, p. 359-362 (şi extras).35. Un monument de măsură, numită Dimodion din muzeul dinConstanţa. În: AD, 16, Constanţa, 1935, p. 1-8 (şi extras).36. Codalbul deasupra delfinului, emblema oraşului Istria pe unfragment de toartă de amforă ștampilată. În: VR, XXVIII, nr. 6-8,Bucureşti, 1936, p. 19-22.37. Ein Tongefäss in Negerkopfform aus Constanţa, Cernăuţi, 1936, 8 p.38. Inscripţia murală latină din Callatis din vremea praes. Prov. M.Valerius Bradua, Cernăuţi, 1936, 10 p. + 1 pl.39. Muzeul de antichităţi din Mangalia. Un început de inventariere,Cernăuţi, 1936, 16 p.40. Titus Vitrasius Pollio şi oraşul Callatis, Cernăuţi, 1936, 8 p.41. Eisagogeis la Kallatis. În: Volumul omagial închinat luiIon I. Nistor, 8 p. (şi extras), Cernăuţi, 1937.42. Trei capete de figurine şi vreo câteva ansae signatae din Callatis.În: AD, 18, Constanţa, 1937, p. 104-111 (şi extras).43. Un nou fragment al inscripţiei murale din Callatis şi altefragmente arheologice, Cernăuţi, 1937, 12 p.44. Colecţia de monete şi de alte obiecte antice a Universităţii„Regele Carol II” din Cernăuţi. Schiţă istorică şi inventar. În:Codrul Cosminului, 10-11, Cernăuţi, 1936-1939, p. 111-157 (şiextras).45. Callatis. În: L’Archéologie en Roumanie, Bucureşti, 1938, 24p. + 69 f. pl. (şi extras).

107

46. Die Viergespanne zweier Amphorenhenkelstempel aus dem altenKallatis, Cernăuţi, 1938, 15 p.47. 1/Amorianii în legături comerciale cu Callatienii? 2/SertorAntonius, eponymos-ul Amorianilor. În: Codrul Cosminului, 10-12,Cernăuţi, 1939, p. 470-476 (şi extras).48. Archäologische Grabungen im alten Kallatis. În: Bericht überden VI Internat. Kongress für Archäologie, 1938, 21-26 aug.,Berlin, 1940, p. 350-355.49. Un bust de piatră din Silistra. În: Revista de Preistorie șiAntichități Naționale, 2-4, Bucureşti, 1940, p. 95-99 (şi extras).50. Un nou fragment al inscripţiei latine din Petra-Camena,Bucureşti, 1940, 12 p.51. Stèle funèraire de Tomis. În: Istros, 1, fasc. 2, Bucureşti, 1942, p.227-229.52. Aus der Vergangenheit einer dorischen Kolonie am Westgestadedes Schwarzen Meers. In: Europeische Wissenschaftsdienst, 3, nr.8, Berlin, 1943, p. 16-18.53. Inscripţia unui capac de vas farmaceutic găsit la Mangalia. În:RIR, 13, fasc. 2, Bucureşti, 1943, p. 1-8 (şi extras).54. O scrisoare a lui B. P. Haşdeu din 19 februarie 1878. În: Studii şicercetări istorice. Institutul de istorie naţională „A. D. Xenopol”,18, Iaşi, 1943, p. 104-118.55. Inscripţie latină incompletă din Tomis. În vol.: În amintirea luiConstantin Giurescu, Bucureşti, 1944, p. 447-451 + 1 pl. (şiextras).56. Le Prof. Ioan Andrieşescu. În: Dacia, 9-10, Bucureşti, 1941-1944,p. 7-9.57. Resturi de mamut în Clocucica, suburbie a Cernăuţilor. În:Anuarul Muzeului Bucovinei, s. 2-a, 1-2, Cernăuţi, 1943-1944, p.266-270.58. Un relief în marmură al zeului cavaler din Mangalia (vechiulCallatis). În: BCMI, 37, fasc. 119-122, Bucureşti, 1944, p. 41-44.

108

59. Une découverte dʼorfévrerie ancienne dans lʼantique Callatis. În:Balcania, 7, nr. 2, Bucureşti, 1944, p. 392-396 (şi extras).60. Două geme antice din Scytia Minor. În: BCMI, 38, fasc. 123-126,Bucureşti, 1945, p. 20-24 (şi extras).61. Împăratul Traian şi Marea Neagră. În: RIR, 16, fasc. 2,Bucureşti, 1946, p. 119-129.62. Prof. Radu Sbierea, 5 decembrie 1876 – 6 aprilie 1946. Necrolog.În: Revista Istorică, 32, nr. 1-12, Bucureşti, 1946, p. 193-199.63. Noile cercetări şi săpături arheologice din România. În: AARMSI,3, t. 29, m. 11, 1947, 26 p.; şi în limba franceză, în: BSB, 28, partea1, Bucureşti, 1947, p. 1-35.64. Ein antiker Goldfund aus Kallatis. În: Sbornik Gavriil Kaţarov,Sofia, 1950, p. 219-229.65. Vibius Severus speculator ponticus. În: SCIV, VII, nr. 1-4,Bucureşti, 1957, p. 205-213.66. Aristion, Aristions Sohn, aus Kallatis. În: Dacia, N.S., 2,Bucureşti, 1958, p. 207-225.67. Publius Vincius, Strategos, patron al oraşului Callatis. În:Omagiu lui C. Daicoviciu, Bucureşti, 1960, p. 501-507.68. Fragment de inscripţie greacă funerară. În: SCIV, XIV, nr. 2,Bucureşti, 1963, p. 419-425.69. Bemerkungen zur Thiasiteninschrift aus Kallatis aus der Zeit desBasileus Simos. În: Dacia N.S., 8, Bucureşti, 1964, p. 331-334.70. Die Charakterisierung des Kaisers Trajan von Prokopios ausCäsarea. În: RESEE, 2, nr. 3-4, Bucureşti, 1964, p. 547-552.71. Pe marginea unei inscripţii funerare din Tomis. În: „SCIV”, XV,nr. 1, 1964, p. 137-139; şi în limba germană în: Bibliothecaclassica orientalis, 10, 2 Heft, Bucureşti, 1965, p. 76-77.72. Dedicaţie pentru Athena Polias din Callatis. În: SCIV, XVI, nr. 2,Bucureşti, 1965, p. 353-356.73. O inscripţie din secolul al IV-lea e.n. descoperită la Callatis. În:SCIV, XVI, nr. 4, Bucureşti, 1965, p. 809-818 (în colaborare).

109

74. Enigmele vechii Mangalii. În: Ramuri. Almanah, Craiova, 1967,p. 153-154.75. Pe marginea unui decret de poliţie callatian. În: SCIV, XVII, nr. 3,Bucureşti, 1967, p. 501-508.76. Inscripţia lui Herennios Apollinarios din Callatis. În: Pontica, I,Constanţa, 1968, p. 307-317 (în colaborare cu A. Rădulescu).77. Callatis. Monografie (manuscris), Bucureşti, 1967.78. Un fragment de epigramă greacă pentru Nikasó din Callatisó. În:Pontica, II, Constanţa, 1969, p. 246-252.

II. Scrieri social-politice

79. Discurs rostit în Adunarea Deputaţilor în ziua de 10decembrie 1926 la mesajul tronului (situaţia şcolilor, bisericii,armatei şi justiţiei în Bucovina), Bucureşti, 1927.80. Asanarea datoriilor agricole. Discurs rostit la 6 aprilie 1932 dela tribuna Senatului, Bucureşti, 1932.81. Ideea naţională a partidului român din Bucovina de subpreşedinţia lui Iancu Flondor şi Unirea Bucovinei. Conferinţă ţinutăla 28 octombrie 1934 la Societatea acad. stud. Junimea în salaArmoniei, Cernăuţi, 1934.82. Naţionalismul antic şi cel de azi. Conferinţă ţinută la 12 august1936 la Universitatea liberă în Câmpulungul Moldovenesc… desub conducerea soc. acad. rom. Junimea, Cernăuţi, 1938.83. Naţional-Ţărănismul Bucovinei (extras din calendarul PNŢ peanul 1936), Bucureşti, 1936.84. Un gând, un suflet. În: „Amintiri răzleţe din timpul Unirii dela 1918” de Ion I. Nistor, Cernăuţi, 1938, p. 372-374.

110

Anexa c

ABREVIERI

1. AARMSI – Analele Academiei Române. Memoriile secţiuniiistorice, Bucureşti2. AD – Analele Dobrogei, Constanţa.3. BAR – Biblioteca Academiei R. S. România.4. BCU – Biblioteca Centrală Universitară, Bucureşti.5. BCMI – Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice,Bucureşti.6. BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.7. BSH – Bulletin de la Section Historique de lʼAcademieRoumaine, Bucureşti.8. CNA – Cronica Numismatică şi Arheologică, Bucureşti.9. Dacia – Dacia. Recherches et découvertes archéologiques enRoumanie, I-XII, 1924–1947; N.S., Revue d'archéologie etd'histoire ancienne (Bucureşti).10. IG – Inscriptiones Graecae, Berlin.11. Istros – Istros. Revue Roumaine dʼArchéologie et dʼHistoireAncienne, Bucureşti.12. RESEE – Revue des Études Sud-Est Européennes, Bucureşti.13. RIR – Revista Istorică Română, Bucureşti.14. SCIV – Studii şi Cercetări de Istorie Veche, Bucureşti.15. SNR – Societatea Numismatică Română, Bucureşti.16. VR – Viaţa Românească, Bucureşti.17. DIR. A. – Documente privind istoria României. A. –Moldova.

111

THÉOPHILE SAUCIUC-SĂVEANU.SA VIE ET SON OEUVRE

- resumé -

La vie et l’oeuvre scientifique du savant roumainThéophile Sauciuc-Săveanu (1884-1971) sont investiguées d’unemanière approfondie et complète, pour la première fois, àl’occasion de son centenaire. Né à Bosanci, dép. de Suceava, il faitses études secondaires et universitaires à Cernăuţi. Le jeunneprofesseur de lycée (depuis 1906) présente sa thèse de doctoraten lettres et philosophie, sur la culture céréalière de la Grèceantique, à l’Université de Vienne, en 1909. Depuis 1910-1912 ilfait un stage de spécialisation en épigraphie classique etarchéologie a l’Institut autrichien d’archéologie d’Athènes etparticipe aux fouilles archéologiques dans l’ille Andros, puis enCrète, l’Asie Mineure, l’Italie, la Sicilie. En 1914 il publie à Viennesa thèse de docent: Andros, recherches sur l’histoire et latopographie de l’ille. Depuis 1918, jusqu’en 1940 il enseigne laphilologie classique, l’épigraphie et l’histoire à l’Université deCernăuţi; depuis l’année académique 1940-1041 il enseigne lesmêmes disciplines à l’Université de Bucarest, jusqu’a sa retraite,en 1947. En 1924 il inaugure les fouilles archéologiques à la citeantique Callatis, sur la côte roumaine de la Mer Noire. Pendantses investigations en Grèce et en Roumanie, il publie 77 travauxscientifiques, surtout sur l’épigraphie classique, l’archéologie etl’histoire antique. Une vaste monographie scientifique sur la citéCallatis est restée en manuscrit. Quelques publications social-politiques sont ajoutées à sa bibliographie, soigneusement

112

complétée et publiée ici par l’auteur. Grâce à son activitéscientifique de renommée internationale, T. S. Săveanu fut élucomme membre correspondant de l’Institut archéologiqueautrichien (1914), membre correspondant (1929) et membretitulaire (1932) de l’Institut archéologique de Berlin, membrecorrespondant de l’Académie Roumaine (1945) et membrehonorifique de la Société Numismatique Roumaine (1934).

LISTE DE FIGURES

Fig. 1. Le prof. Dr. Doc. Théophile Sauciuc-Săveanu (en 1930).Fig. 2. L’Université de Bucovine où à étudié et enseignéThéophile Sauciuc-Săveanu depuis 1902-1940.Fig. 3. Les enseignes de la Société culturelle-artistiqueroumaine „Armonia” en Bucovine, à sa fondation (1882) etaprès l’Union de 1918.Fig. 4. Les ruines de la cité antique Callatis (aujourd’huiMangalia, sur la côte roumaine de la Mer Noire), investiguéepar T. S. Săveanu depuis 1924.Fig. 5. L’enseigne du III-ème Congrès et Expositiond’Archéologie et Numismatique en Roumanie, Cernăuţi, 1935.Fig. 6. Le bloc en marbre ayant l’inscription d’HerenniosApollinarios de Callatis (III-ème siècle n.e.).

113

7. DOCUMENTAR

114

115

116

117

118

119

120

121

122

123

Medalia „Junimea Română Academică”. Putna, 1871.

Medalia „RecensământulRomâniei”, 1941.

Medalia „RomâniaRecunoscătoare”, 1941.

Medalia expoziţiei „Bucovina Reîntregită”, 1942.

124

Medalia comemorării reuniunii de la Putna: 1871-1926.

„România Mare şi Tare” a fost crezul political lui Teofil Sauciuc-Săveanu.

Moneda 500 lei 1941. Argint.

125

HOLERA DIN MANGALIA DE LA ÎNCEPUTULLUNII AUGUST 1854 ŞI SĂPĂTURILE ARHEOLOGICE

DE LA CALLATIS

Teofil Sauciuc-Săveanu

În „Dacia”, III-IV, 1927-1932, Bucureşti 1933, p. 435 şiurm., publicam raportul asupra activităţii arheologice din varaanului 1927 şi arătam cum s-a descoperit capătul de est al ziduluide miazăzi al acropolei callatiene, în bul. Stalin, în faţa casei avoc.Gh. Aldea, indicând totodată direcţia lui. În notele zilnice aleacestor lucrări arheologice, am găsit şi remarca că pe parteaexterioară a zidului şi de-a lungul malului destul de abruptatunci, acolo, au fost găsite, la o adâncime de peste un metru şijumătate, oasele a numeroase cadavre, care, era clar, nu erau dinepoca clasică grecească, nici din cea elenistică, nici din cearomană, nici din cea medievală, ci erau de o provenienţă mairecentă. Prietenul meu din Mangalia, Iancu Ionaşcu, membrucorespondent al Societăţii Numismatice din Bucureşti, era întrecei care urmăreau cu deosebit interes descoperirile arheologicezilnice. La apariţia scheletelor numeroase, amicul Iancu Ionaşcu afăcut remarca, că aceste schelete ar fi cele ale soldaţilor francezidin războiul Crimeii. Căci, după cum ar fi auzit din bătrâni, înMangalia ar fi murit atunci multă lume din trupele aliatefranceze-engleze-turceşti.

Pictorul Paul Verona din Bucureşti, str. Paris 45, a avutamabilitatea să-mi atragă atenţia asupra unui articol cu privirela cavaleria neregulată din războiul Crimeii, articol intitulat

126

„Les Bachi-Bozouks, Souvenirs de la guerre d’Orient”, apărut în„Revue des deux mondes”, XXIX-e année, seconde période,tome XXIII, livraison de 15.X, Paris, 1859, p. 769-806. În acestarticol, semnat de Vite de Noé, „à titre de temoin et d’acteur dela guerre de Crimée”, aflăm, p. 775 şi urm., despre celeîntâmplate la Mangalia la finele lunii iulie şi începutul luniiaugust 1854.

Vite de Noé ne arată cum a acostat la 11 iulie 1854 cuvaporul Henri IV, care a adus din oraşele Avignon, Arles şiMarsilia1 flagelul holerei, la Gallipoli şi cum, având ordinulpentru Varna, s-a prezentat, în dimineaţa zilei de 13 iulie 1854,mareşalul Leroy de Saint-Arnaud, comandantul suprem alforțelor franceze de operații din Orient, în Varna.

Mareşalul Saint-Arnaud, autorul expediţiei, al acţiuniide recunoaştere şi a diversiunii militare în Dobrogea, îl trimitepe Vite de Noé la generalul Yusuf, pentru ca să ia în seama sa,cu rangul de colonel, comanda celei de a patra brigăzi de başi-buzuci, spahiii Orientului, cavaleria neregulată, organizată şiexperimentată în Africa de generalul Yusuf, şeful imediat al luiVite de Noé. Vite de Noé rămâne, la vederea bași-buzucilor, oadunătură de oameni din toate părțile, albanezi, arnăuţi, curzi,arabi din Syria, turcomani de pe malurile Tigrisului, transportatîn vremurile expediţiei lui Darius împotriva scythilor, din cauzairegularităţii echipamentului şi a varietăţii uniformelor. Vite deNoé rămâne, după risipirea brigăzii sale, chiar a doua zi dupăluarea în seamă a acestei a patra brigăzi de başi-buzuci, ataşatpe lângă generalul Yusuf şi, pornind, la 22 iulie 1854, din Varna,în direcţia Babadag, peste Ceatal Ceşme, unde i se iveşte primulcaz de holeră, peste Cavarna (23 iulie) și Bazargic (24 iulie),ajunge la 25 iulie 1854, orele 11, la Mangalia, unde avea sătreacă și prima divizie franceză de 10.000 de oameni cu coloana

1 E. V. Tarlé, Războiul Crimeii, București, 1952, p. 20 și urm.

127

de artilerie. Generalul Yusuf a luat la Mangalia unele măsuri deconsolidare a drumului pentru a înlesni trecerea divizieifranceze.

Vite de Noé, l.c. p. 785 şi 786 scrie, după cum urmează:„Le 25, nous arrivons à Mangalia vers les onze heures du matin.Comme le général Yusuf savait que la première division, fortede dix milles hommes, suivait la colonne avec son artillerie, ilprit quelques dispositions pour assurer le passage des arrivants.Mangalia est bâtie sur le bord de la Mer-Noire et il était difficilede s’y porter avec de l’artilerie, la mer délayant le sable dansplusieurs endroits, et les roues pouvant s’y enfoncer à chaquepas. Le général (p. 786) fit faire quelques travaux. On établit uneespèce de chaussée solide au moyen de poutres que l’on put seprocurer. Le travail dura plusieurs heures. On avait adjoint auxquatre mille bachi-bozouks un magnifique régiment deslanciers turcs de la garde de sultan, plus six pièces d’artillerie,qui avaient fait leurs preuves à Silistrie. Le régiment deslanciers avait deux colonels, l’un Turc et l’autre Polonais, lebrave et excellent colonel Kosielski. On fit passer les piècesd’artillerie turque pour essayer la chaussée; on s’assura qu’elleétait suffisamment solide, et on attendit avec confiance l’arrivéede la première division.

Notre bivouac était établi autour de Mangalia. Cettemisérable petite ville, salle comme toutes les villes turques, nepossédait que quelques puits, et le général, dans sa sollicitudepour le renfort attendu, en avait fait réserver quelques-uns pourla division française; des gardes avaient été établies pour quepersonne n’en pût approcher”.

Se pune întrebarea: pe unde şi-au făcut intrarea înMangalia başi-buzucii şi prima divizie cu artilerie? Dacă estevorba de înnisiparea terenului, de pe urma revărsării mării, afluxului şi refluxului, atunci nu putem avea în vedere alt drumdecât acela care vine din partea sud-vestică, dinspre 2 Mai de

128

astăzi şi trecând peste podeţul nou, construit pentru şoseauanouă asfaltată şi pe lângă grădina publică şi prin bulevardulFerdinand, unde terenul este mai plan şi mai jos şi unde acestaputea să fie muiat de apa mării, duce în piaţa cu monumentulEroilor. În apropierea grădinii publice, era nevoie de aconsolida drumul pentru a-l face practicabil pentru piesele deartilerie, care aveau să treacă acolo cu cei 10.000 de oameni dindivizia primă franceză. Era nevoie de a întări acest drum cubârne care au fost găsite. Acest lucru s-a făcut în 25 iulie 1854, înmai multe ore, aşa că trupele franceze au putut trece, fără nici odificultate, prin Mangalia, „oraş mic, murdar ca toate oraşeleturceşti”. Mangalia ca şi toate celelalte oraşe, prin care trecuserăbaşi-buzucii, erau complet evacuate de locuitori. Nu rămăsesenici o urmă de om.

Ceea ce-i deranjă pe cei cu trecere prin Mangalia eralipsa de puţuri suficiente cu apă potabilă pentru un număr maimare de oameni. Divizia întâia franceză a rămas peste noapte laMangalia. La 26/7 1854 au plecat şi başi-buzucii cu generalulYusuf şi cu Vite de Noé spre Constanţa, unde au ajuns în searazilei de 26 iulie. Continuând a doua zi marşul spre Babadag,după oprirea de la Kergeluk (astăzi Corbu, jud. Constanţa, n.ed.)şi o mică ciocnire cu duşmanul şi după bivuacul de la Kerkaluz,se hotărăşte, pe urma răspândirii holerei în rândurile armatei,reîntoarcerea la Varna. Era un convoi funebru cu mii de morţi.După drumul făcut din Varna spre Babdag, başi-buzucii şicelelalte trupe din această acţiune de recunoaştere vor fi ajuns,la reîntoarcerea lor la Varna, la 2 august 1854 din nou înMangalia.

Vite de Noé (p. 797 şi urm.) ne descrie, în amănunte, stareadezastruoasă a armatei şi aspectul oribil al oraşului Mangalia:

„L’aspect de la malheureuse petite ville de Mangaliaétait horrible à contempler. Il faudrait la plume de Thucydideracontant la peste d’Athènes pour donner l’idée d’un spectacle

129

aussi affreux. Les places, les roues, les maisons, les jardinsregorgeaient de malheureux entassés les uns sur les autres; onen trouvait jusque dans les citernes, où, cherchant un terme àleurs horribles souffrances, quelques-uns s’étaient précipités1.

Il fallait aviser au plus vite, sans quoi le fléau allait nousdévorer. Le comandant Magnan avait accompli sa mission àKustendjé et nous avait rejoints. Le général Yusuf me fit appeler.„Colonel, me dit-il, je compte sur votre dévouementaujourd’hui, et sur celui de chacun de mes officiers. Il fautpénétrer dans la ville, et déblayer le rues, les jardins, lesmaisons des morts qui s’y trouvent, m’enterrer tout cela, et auplus vite, avant l’arrivée de la première division. Choisissez cequ’il vous faut de monde. Voici des pelles, des pioches: partez,et que l’on se mette à la besogne tout de suite”.

Je choisis aussitout quelques bachi-bozouks de bonnevolonté, et je leur adjoignis quelques sous-officiers français dontje connaissais l’énergie. Avec mes cent bachi-bozouks et troissous-officiers français armés de pelles et de pioches, ayant avecmoi le brave et dévoué (p. 798) docteur Pélerin, ainsi que notrechirurgien, je pénétrai dans la ville. Traversant les rues deMangalia, étroites et tortueuses comme celles de toutes les villesturques, j’arrivais sur la place de la mosquée où deux officiersde notre brave marine et un chirurgien vinrent s’offrir àpartager nos travaux. Je les remerciai vivement, et nouscommençâmes l’opération. C’est vers la mosquéequ’accompagné du chirurgien Perrin, je me dirigeai d’abord.Un affreux spectacle nous y attendait. Cette mosquée étaitlittéralement encombrée de morts et de mourants, qui, les uns

1 On a dit que, pour apporter plus de diligence dans les enterrements,l’armée avait jeté ses morts dans les citernes. Le fait est inexact. J’ai vumoi-même un malheureux sourir se précipiter dans une citerne, oùdéjà plusieurs victimes du même délire avaient trouvé la mort.

130

sur les autres, s’étaient jetés dans cet asile vénéré de leurcroyance religieuse, espérant y trouver un refuge contrel’implacable fléau.

Couchés les uns sur les autres, ils étaient là depuisquarante-huit heures, au milieu d’une atmosphère infecte. Dèsqu’ils nous aperçurent, ceux que la vie n’avait pas encoreabandonnés, cherchèrent à se soulever en étendant les bras.„Varna! Varna!” s’écriaient-ils. Varna, où le cholera les avaitépargnés, était pour eux le paradis, le salut. Nous restâmes unquart d’heure, cherchant à les consoler de notre mieux, leurpromettant tout ce qu’ils demandaient. Le chirurgien Perrin,d’un courage et d’un dévouement au-dessus de tout éloge,s’appliquait à degager les mourrants de dessous les morts.Héroique et terrible travail! Car l’entassement était considérable.Le doctoeur se sentait à son poste dans ce lien funebre; il n’envoulait plus sortir. Je le laissai pour chercher mes hommes, queje craignais toujours de voir se dèbander. Sur mes trois sous-officiers, j’en trouvai un mourant et l’autre mort. Ce dernierétait un vaillant soldat du 1-er regiment de hussards et jel’aimais beaucoup. C’était un des neuf braves qui avaient suivile capitaine Du Preuil chargeant les cosaques dans l’affaire de lapremière journée. Comme il y était, je tenais de lui tous lesdetails du combat… Il était temps de se mettre à l’oevre.J’envoyai une partie de mes hommes creuser de grands fossésau bord de la mer, et, avec le reste, pénétrant dans les maisons,dans les jardins, partout où nous apercevions des morts, nousprocédâmes à un enlèvement général de tous les cadavres.Parmi les difficultés de ce rude labeur, je dois noter celle (p. 799)d’employer les bachi-bozouks, qui ne nous aidaient qu’avec uneextrème répugnance. Il fallut en venir aux coups pour les forcer.La besogne terminée, nous quittâmes ce foyer d’infection, etnous rentrâmes au bivouac à la tombée de la nuit. L’opérationavait commencé à onze heures du matin! Je rendis compte de

131

ma mission au général Yusuf. Il avait comme nous tous le coeurnavré; mais le devoir parlait plus haut, et sa figure gardait unestoique impassibilité!

Les heures d’épreuve touchaient heuresement à leurterme. Nous avons retrouvé à Mangalia le général Canrobert. Saprésence avait produit le meilleur effet sur les troupes… Ons’arrêta peu de temps à Mangalia, et dés qu’on s’éloigna decette petite ville, l’horrible fléau semblait diminuer… La moitiédes bachi-bozouks étaient morts”.

În Mangalia restul diviziei franceze şi-a regăsit pecomandantul său, generalul Canrobert, a cărui prezenţăproduse o legitimă înviorare în rândurile trupelor mai multdecât decimate de holeră. Trupele s-au oprit în Mangalia numaipuţină vreme şi, cu creştere distanţei de Mangalia, flagelulholerei se părea că scade. S-au mai ivit unele cazuri, dar holerase potolise.

Jumătate din totalul de 4000 de başi-buzuci erau morţi,când s-a făcut, după sosirea lor, la 7 august 1854, la Varna,bilanţul acestei expediţii în Dobrogea1.

În cursul acestei expediţii din Dobrogea, drumul de laVarna la Mangalia a fost făcut, la plecarea spre Babadag, în treizile, de la 23 la 25 iulie 1854, la reîntoarcere, el nu va fi ţinut cumult mai mult decât trei zile. Căci noi trebuie să ţinem cont denumărul scăzut din acuza holerei, a trupelor şi de tendinţa şigraba de a scăpa de Mangalia şi de a ajunge înspre oraşul carele părea scăparea de flagelul holerei, paradisul.

Îngrămădirea morţilor şi a muribunzilor din Mangaliase va fi întâmplat în zilele de 2 şi 3 august 1854, astfel căridicarea lor va fi fost făcută la 4 august, iar plecarea trupelordin Mangalia, cel mai târziu la 5 august 1854.

1 Emil de la Bédollière, l.c.p. 66, o socoate fatală pentru armatafranceză, care ar fi pierdut 6000 până la 7000 din cei mai buni soldaţi.

132

Vite de Noé afirmă că a condus înmormântarea laMangalia a 1200-1500 de victime de pe urma holerei. Cei morţigăsiţi ulterior, au căzut victime după plecarea lui.

A fost o muncă eroică şi teribilă pentru cei în frunte cuVite de Noé, care aveau să strângă pe cei morţi şi să-i îngroapeîn şanţurile săpate la marginea mării din Mangalia, de la orele11 dimineaţa până târziu noaptea, cât a ţinut operaţia grozavă aînmormântării celor morţi de holeră1.

Resturile de cadavre găsite lângă capătul de est alzidului de miază-zi al acropolei callatiene din bulevardul Stalin,în faţa casei avocatului Gh. Aldea, de pe malul mării, eraufoarte numeroase. Lângă acele schelete, aruncate probabil într-ogroapă comună, colectivă, pe malul mării lângă zidul cetăţiiCallatis, nu am găsit nici un indiciu pentru confirmareapresupunerii că ar fi resturile victimelor holerei din războiulCrimeei.

Căci, pe lângă ele, nu am găsit nici o monedă, nici măcarun nasture de uniformă sau alt obiect mărunt. Probabil că, înarmată, atunci când bacilul holerei încă nu se cunoştea – el afost descoperit abia în 1883 de Dr. Koch – măsurile de rigoare încazuri de epidemie gravă impuneau arderea prealabilă fărăurme a tuturor îmbrăcămintelor de pe trupurile victimelorholerei şi apoi înmormântarea leşurilor stropite cu var. Dar,mormane de schelete au fost găsite în cursul săpăturilorarheologice de pe malul mării şi în altă parte a Mangaliei.

În strada Mircea cel Bătrân, pe parcelele caselor cunumerele 11 şi 13, apoi pe locul viran, lângă vila Veneţia,odinioară proprietatea Od. Cazangioglu, pe parcela altădată adoctorului Fortună, pe care, în 1933, am descoperit soclurile mai

1 Cu privire la pierderile trupelor aliate franceze, engleze, turceşti şiale başi-buzucilor, din expediţia din Dobrogea, vezi M. Ionescu,Dobrogea, p. 609.

133

multor monumente onorifice ale vechiului Callatis, din vremuribune, apoi pe parcelele cu clădirea subprefectului resp. preturiişi pe cea a vămii, resp. a Ministerului de Finanţe, au fost găsite,la adâncime de doi metri, mormane întregi de oase.

În strada Mircea cel Bătrân, pe malul mării, au fost găsiţişi doi nasturi cu numerele 36 şi 52, erau nasturi de manta sautunică, pe care bătrânii Mangaliei îi atribuiau soldaţilorsucombaţi din armata franceză şi înmormântaţi în Mangalia.Descoperind atunci lângă zidul de sud al acropolei callatiene şimai multe cranii, nu am întârziat de a trimite unele exemplareInstitutului de anatomie de sub conducerea profesorului Dr.Rainer din Bucureşti. Nu ştim dacă ele au fost cercetate şi careeste rezultatul studiilor lor.

În partea de est a Mangaliei, marea a înghiţit şi înghite şiastăzi mari bucăţi din malul mai mult sau mai puţin abrupt alCallatissului şi nu mă îndoiesc că marea va fi distrus odată cuzidurile vechi callatiene şi oasele celor înmormântaţi în august1854, în Mangalia, de-a lungul malului mării.

Cât a mai rămas nedescoperit sau nedistrus, e posibil sărămână o surpriză pentru cercetările şi săpăturile arheologicede mâine.

Am ţinut să atrag atenţia asupra acestui articol scris deVite de Noé, care ne arată o pagină atât de tristă din trecutulzbuciumat, mai recent al oraşului Mangalia.

Vite de Noé nu ne lămureşte însă cu nici un cuvânt cuprivire la locuitorii Mangaliei din anul 1854, cu privire lanumărul şi compoziţia lor etnică. Mangalia pentru Vite de Noéeste acel oraş mic şi murdar ca toate oraşele turceşti (p. 786)., cupuţine puţuri, cu străzi înguste şi întortocheate şi cu o piaţă,probabil mai mare, în faţa moscheei. Această piaţă a fost centruloraşului şi a rămas până în zilele de astăzi, schimbându-şi doarnumele în Piaţa Unirii şi la urmă în Piaţa Victoriei.

134

Războiul Crimeei cu expediţia desfășurată în Dobrogeaa fost o mare calamitate pentru Mangalia. Oraşul Mangalia afost complet evacuat de populaţia sa şi prefăcut, în întregime,într-un cimitir. Cei atinşi de holeră se grămădiseră în piaţa dinfaţa moscheei şi în moschee. Căci acolo îi mânase gândul şisperanţa de a scăpa de boala necruţătoare. Este aceeaşi moschee,care se vede şi astăzi în centrul oraşului Mangalia, şi în care sestrânsese în primele zile ale lunii august 1854, o mare mulţimede morţi şi muribunzi. De altfel erau, în zilele acelea, pline demorţi şi muribunzi, toate străzile înguste şi întortocheate, toategrădinile şi casele. Era, la sosirea lui Vite de Noé, de 48 de ore, oatmosferă cum nu se poate mai infectă în Mangalia. PopulaţiaMangaliei va fi părăsit oraşul înainte de sosirea başi-buzucilorîn 25 iulie 1854, la Mangalia, ea se va fi refugiat cu tot avutul eimai de seamă, de frica complicaţiilor războinice şi din cauzacomportării cavaleriei neregulate „a acelor voluntari sălbatici aituturor hoţilor, a acelor hoarde nedisciplinate şiînspăimântătoare”1, care erau başii-buzucii. Mangalia a rămaspustie ca şi Cavarna, Bazargic sau Kiustendge, cum îi ziceauturcii Constanţei de astăzi2.

Anul 1854 a fost un an dezastruos pentru locuitorii„micului şi murdarului oraş Mangalia”3, ale cărui străzi înguste,întortocheate şi pline de praf până la genunchi, ale cărui pieţe,grădini şi clădiri particulare şi publice şi în special moscheea,gemeau de morţi şi muribunzi de holeră.

1 Vezi caracterizarea lor făcută de redactorul jurnalului Courier de Lyon,Eugène Jouve, în Lettres sur la guerre d’Orient, Lyon, 1854, p. 24-25.Vezi şi Emille de la Bédollière, Histoire de la guerrre d’Orient. Sebastopol.(Pantheon populaire illustré), Paris, libraire-editeur Gustave Berba, p. 13.2 Vezi Marele Dicţionar Geografic al României, II, 1899, p. 589.3 După cum îl caracterizează Vite de Noé, l.c., p. 786.

135

INDICE ONOMASTIC

A

Aldea, Gh. – 125, 132Aldea Teodorovici, Doina – 9Aldea Teodorovici, Ion – 9Alexandru cel Bun – 71Alexandru cel Mare – 71Andrieşescu, Ioan – 58, 62Anghelinu, Mircea – 24Antonescu, Ion – 81Ardeleanu, Ion – 98Aristipos – 51Averescu (general) – 82Avram, Alexandru – 23

B

Baader, G. – 40Babeș, Mircea – 23, 24Balan, T. – 97, 98Barbu, V. – 24, 98Barnea, Al. – 24Beck, Erich – 13, 36, 93Bédollière, Emille de la – 131, 134Bejinariu, Petru – 64Berciu-Drăghicescu, Adina – 20Bocăneţu, Alexandru – 16Bodi, G. – 29Bodnariuc, N. – 29Bodnărescu, Vasile – 77, 79, 87, 98

Botezat, E. – 73Brătianu, Gheorghe – 21, 94, 100Brătianu, I. I. C. – 16, 83Brejnev, L. I. – 8Bujoreanu, Gh. – 102Bulimar, M. T. – 100Bumbac, Ion – 76, 92

C

Canrobert (general) – 131Carol II (rege) – 81, 98Cazacu, C. A. – 100Cazangioglu, Od. – 132Călinescu, Armand – 98Ceauşescu (familia) – 17Cimpoi, Mihai – 9Cihodaru, Const. – 92Ciofu, Valerian L. – 20, 22, 28-30,

31, 36, 96, 102Clain-Ştefanelli, Elvira Elvira – 19,

20Clain-Ştefanelli, Vladimir – 19, 54,

70Condurachi, Emil – 95, 96Constantin cel Mare – 72Constantinescu, Miron – 101Coroban, Vasile P. – 10, 103Corrhagos – 58Costandache, Gr. – 59

136

Cotys – 54Crudu, Elena – 9Cuellar, Javier Perez de – 11Cuza, A. C. – 83

D

Dabija, Nicolae – 9Danielopolu, D. – 100Danu, M. – 29Darius – 49, 126Diaconovich, C. – 63, 64Dimitriu, E. – 28Diodor – 49Dionisos – 49, 50Doboş, Filaret – 61Doruţiu-Boilă, Emilia – 100Drăghici, Alexandru – 100Du Preuil (căpitan) – 130Duca, I. G. – 99Dumitrescu, Vladimir – 21, 22

F

Ferdinand I (rege) – 58Filip Arabul – 71Fischer, Eduard – 68-70, 77, 96Flondor, Iancu – 43, 77, 78, 87, 98Fortună (doctor) – 132Froicu, P. – 28

G

Gassauer, Rudolf – 13, 67, 71

Gaube, Livia – 89Georgescu, Teohari – 100Gheorghiu, D. – 24Gheorghiu-Dej, Gheorghe – 100Giurescu, Constantin C. – 21, 95,

99, 100Goga, Eugeniu – 83Goga, Octavian – 83Gordianus III Augustus – 55, 71Grămadă, N. – 18, 38, 39, 57Grigorovitza, Em. – 18, 38, 39, 57Gromâko, A. A. – 8Groza, Petru – 81Gusti, Dimitrie – 75, 95

H

Hadârcă, Ion – 9Hadrianus – 58Halip, Grig. – 92Haqué, E. – 70Herennios Apollinarios – 59, 112Herodot – 50Hitler – 16Hudiţă, Ion – 94

I

Ienceanu, Vasile – 89Ignat, M. – 63Isopescu, D. – 63, 64Isopescu-Grecul, C. – 78Ioan Paul al II-lea (papa) – 11Ionaşcu, Iancu – 125Ionescu, M. – 132

137

Ionescu, Take – 82, 83Iorga, N. – 21, 84, 98, 99

J

Jouve, Eugène – 134Jüthner, Julius – 39, 42

K

Kaindl, R. Fr. – 65, 69Klein, A. A. – 66Koch – 132Kosielski (colonel) – 127Kromayer, Johannes – 40, 58, 68

L

Lambrino, Scarlat – 44Lari, Leonida – 9Lăzăreanu, Alexandru – 36, 92Licinius (consul) – 84Loghin, C. – 63, 64, 76, 77Lupu, N. – 80, 90Lysimachos – 71

M

Mais, A. – 66Magnan (comandant) – 129Mandicevschi, C. – 63Maniu, Iuliu – 79, 81Manolescu, R. – 90Marcus, S. – 100

Marian, S. Fl. – 64, 77Marmeliuc, D. – 61Matcovschi, Dumitru – 9Metzulescu, A. – 60Miculici, Ad. – 68Mihai Viteazul – 38Mihalache, Ion – 79Miltiade – 50Moisil, Constantin – 62, 73Molotov – 5, 8Morariu, Constantin – 62-64Morariu, Leca – 103Muşat, Mircea – 98

N

Nandriş-Cudla, Aniţa – 18Negură, Ion – 100Nicolae, Cătălin I. – 23, 25, 28Nicorescu, Paul – 74Niculescu, Paul – 8Niculică, Bogdan Petru – 23-25,

29, 63-66Nistor, Ion I. – 61, 66, 70, 74, 75,

83, 88, 89, 94, 106, 109Noé, Vite de – 126-128,132-134

O

Odobescu, Alexandru – 23Olinescu, Dionisie – 24, 62-64Olinescu, Victor – 19Onciul, Dimitrie – 19, 64Opriş, Ioan – 25

138

P

Panaitescu, Emil – 59Panaitescu, P. P. – 59Papacostea, V. – 94Pascu, Ştefan – 94Pavljuk, O. M. – 66Pătrăşcanu, Lucreţiu – 99Păunel, E. – 70Păunescu, Alexandru – 24Pârnău, R. – 29Pârvan, Vasile – 21-23, 45, 57, 58,

74, 97, 105Peek, W. – 55Pélerin (doctor) – 129Pelivan, I. – 100Perrin (chirurg) – 129, 130Petru cel Mare – 15Petru Şchiopul – 38Pick (numismat) – 73Pippidi, D. M. – 95Pînzar, I. – 28, 40, 43Platon – 51Poenaru-Bordea, Gh. – 100Polek, Johann – 64, 66Polocoşeriu, Mihai – 89Polocoşeriu, Tiberiu – 89Porumbescu, Ciprian – 63Preda, Constantin – 21, 22, 28, 56,

95, 96, 100Predescu, Lucian – 28, 36, 41, 43,

61, 63-65, 70, 73, 76-78, 94Premerstein, Anton von – 41, 42,

58Procopius din Cesareea – 59Procopovici – 103

R

Rainer, Dr. – 133Rădulescu, A. – 54, 109Râpeanu, Valeriu – 100Ribbentrop – 5, 8Roată, Ion – 85Romstorfer, Karl Adolf – 64, 65, 68Rusu, Dorina N. – 28, 61, 64, 65, 73

S

Said, Hakim Mohamed – 10, 11Saint-Arnaud, Leroy de – 126Satco, Emil – 13, 16, 18, 19, 28, 36,

40, 42, 43, 61, 63-68, 70, 73,76-78

Sauciuc, Maria – 38Sauciuc, Vasile – 93Sauciuc-Săveanu, Vera – 43Sava (armaş) – 38Sava (stolnic) – 38Săveanu, Lucius – 93Sbiera, I. G. – 63, 64, 97Sbiera, Radu – 58Schmidt, Hubert – 23Schuster, Cr. – 24Scurtu, Ioan – 81, 99Seleukos – 71Sextius (consul) – 84Simion, Eugen – 28Solon – 84Stalin – 16Stefanski, Alexander – 99Stupnicki, T. – 68, 69Suciu (colonel) – 6

139

Szent-Györgyi, Albert – 32

Ş

Şerban, C. – 65Ştefanelli, T. V. – 77Ştefănescu, Ştefan – 96Ştefureac, Ştefan – 77Ştirbu, Constanţa – 96

T

Tarlé, E. V. – 126Tarnavschi, Cornel – 94Tarnavschi, Ion T. – 93Tarnavschi, Ipolit – 94Tarnavschi, Teodor – 43, 94Tarnavschi, Vasile – 70, 93Tafrali, Orest – 46, 72Tocilescu, Grigore – 72, 73Tafrali, O. – 72Thucydide – 128Traianus – 58Turczynski, Emanuel – 13

Ţ

Ţăranu, Nicu – 90Ţurcan, O. – 64

U

Ursulescu, Nicolae – 23

V

Vaida-Voevod, Alexandru – 79, 99Vatamaniuc, D. – 63Văleanu, Mădălin-Cornel – 23Vântu, Gh. – 61Verona, Carmen – 36, 97Verona, Paul – 36, 125Verona, Tudor – 28, 29Vieru, Grigore – 9Villon (poet) – 102Vulpe, Radu – 21, 22, 28, 74, 90,

101

W

Wagner, R. – 93Wickenhauser, Franz Adolf – 65Wissowa, Georg – 96Wollmann, Volker – 23Wurzer, R. – 64

X

Xerxes – 49

Y

Yusuf (general) – 126-129, 131

Z

Zia-ul-Haq, Mohamad – 11Zub, Alexandru – 23

140

INDICE TOPONIMIC

A

Andros (insula) – 35, 41, 48-50,71, 111

Arles – 126Atena – 26, 35, 41, 47, 50, 51, 58,

104, 111, 128Avignon – 126

B

Babadag – 126, 128, 131Bahrineşti – 63Bazargic – 126, 134Berlin – 5, 24, 35, 40-42, 47, 48,

51, 70, 74, 97, 107, 110, 112Bochum – 13Bosanci – 36, 38, 92, 111Botoşani – 62Braşov – 14, 92Breslau – 70Buchenwald – 19Bucureşti – 11, 12, 15, 19, 24, 29,

35, 36, 44, 47, 48, 55, 57, 58,60-62, 64, 70, 73, 74, 78, 81,88, 90, 92, 94-97, 99-101,105-111, 125, 126, 133

C

Carapciu pe Ceremuş – 68Cavarna – 126, 134Câmpulung Moldovenesc – 82Ceatal Ceşme – 126Cernăuţi – 13, 16, 18, 19, 26, 28, 35,

39-41, 43, 44, 47, 48, 57, 58,60-68, 70, 71, 73, 74, 77, 78,81, 82, 89, 90, 93, 96-98, 102,105-107, 109, 111, 112

Cheroneea – 50Chişinău – 8-10, 102Clocucica – 57Constanţa – 47, 48, 54, 93, 105,

106, 109, 110, 128Craiova – 47, 48, 60, 109Creta – 41

D

Dorohoi – 36

F

Freiburg – 40Frătăuţii Vechi – 64

141

G

Gallipoli – 126Glodeni – 10Gherla – 62Graz – 65, 66Gura Humorului – 61

H

Harkov – 98Herţa – 36, 94Hliboca – 62

I

Iași – 10, 14, 18, 29, 38, 47, 48, 92,93, 98, 107

Ilişeşti – 61, 64Innsbruck – 40Iordăneşti – 39, 80, 92Istria – 73

K

Karachi – 10, 11Kergeluk – 128Kiustendge – 134Kremlin – 8

L

Lahn – 41Leipzig – 35, 40, 41, 51, 65, 66

Londra – 5Louvain-la-Neuve – 14Lupeni – 98Lyon – 134

M

Magstadt – 13Mahala – 18Mangalia / Callatis – 19, 22, 27, 28,

29, 45, 46-48, 53-57, 72, 73,75, 78, 87, 97, 111, 112, 125-129, 131-134

Marathon – 50Marburg – 41Marsilia – 126Mihoveni – 70Mitocul Dragomirnei – 63Moara – 61Moscova – 5, 15München – 13, 43, 93

N

New York – 32Nürnberg – 16

O

Odessa – 15Oradea – 62Orhei – 9Ostriţa – 18

142

P

Paris – 47, 48, 104, 126, 134Ploiești – 99Poznań – 24Praga – 39Putna – 76, 123, 124

R

Roma – 35, 41, 47, 51, 104Ropcea – 38, 80, 92

S

Sibiu – 61, 63Sighet – 21, 27, 29, 82, 100Sigmaringen – 67Silistrie (Silistra) – 127Sofia – 47, 108Soroca – 9Stănileşti – 15Storojineţ – 38, 39, 43Straja – 64Stralsund – 40Strassburg – 40Stupca – 16Stuttgart – 66, 96Suceava – 16, 17, 30, 38, 61, 64,

67, 77, 89, 93, 111

Ş

Şcheia – 67

T

Tarnopol – 6Tereblcea – 73Timişoara – 12, 98Tulcea – 15Turnu Severin – 60

V

Varna – 126, 128, 130, 131Vatra Moldoviţei – 71Vicovu de Sus – 61Viena / Wien – 17, 26, 35, 39, 41,

43, 47, 48, 50, 61-66, 69, 70,74, 76, 78, 104, 111

Vijniţa – 43

W

Washington – 19Wurmbach – 65