“Cuvîntul crucii pentru cei ce piereste nebunie, iar pentru noi, cei ce nemîntuim, este puterea lui Dumnezeu” ( ICorinteni 1, 18 ).

Dacă privim istoria omenirii de laorigini pînă în zilele noastre putemobserva două lemne care au marcatîntreaga ei dezvoltare. Primul estepomul cunoaşterii binelui şi răului dinrai, iar al doilea este Crucea pe carea fost răstignit Mîntuitorul nostruIisus Hristos; primul, pare a aveaviaţă, dar aduce moarte, al doilea,pare a fi mort, dar aduce viaţă.

Lemnul pomului din rai a adus moarteapentru om, l-a îndepărtat din rai peAdam şi tot neamul omenesc, l-a făcut

pe om să-şi cunoască trupul şi toateplăcerile care sînt legate de el, l-afăcut pe om să înţeleagă ce înseamnăvitregie, suferinţă, durere. LemnulCrucii, însă, i-a adus viaţa veşnică,l-a adus înapoi în rai, l-a făcut pe omsă-şi lepede “haina din piele” şi săînţeleagă că şi trupul poate fitransfigurat, l-a făcut pe om săînţeleagă şi să preţuiască dragostealui Dumnezeu, la care se ajunge prinefort, suferinţă, renunţare.

Simbolul crucii la popoareleprecreştine

Pentru a înţelege semnificaţia şiimportanţa Crucii din creştinismtrebuie să arătăm rolul pe care l-a

avut la popoarele precreştine şi laiudei. Semnul Crucii avea osemnificaţie diferită în funcţie decivilizaţia şi cultura acelor popoarela care se regăseşte. Ea eraîntrebuinţată uneori ca simbolul„focului sacru” şi simboluldesăvîrşirii cugetării omeneşti. Pentruegipteni crucea în formă de T erasocotită semn cosmic şi era numită„cheia Nilului”. Un simbolismasemănător cu cel egiptean s-a găsit lavechile popoare din America, liniaorizontală a crucii reprezentînd boltacerească, iar cea verticală ploaia.

Cercetările arheologice au dat laiveală multe vestigii ale

civilizaţiilor vechi, purtînd pe elecruci de tot felul, dintre care uneleau avut cu siguranţă caracter simbolicreligios. Dintre acestea cele maiimportante sînt: a) „crucea cu braţeegale”, zisă şi „crucea grecească”; b)„crucea cu toartă”, întîlnită mai alesla egipteni, şi c) „crucea gamată”, saucu numirea indiană, „svastica”. În celece urmează vom stărui asupra acestorforme de cruci, pentru că sînt cele mairăspîndite şi în jurul lor se poartăcele mai intense discuţii .(Pr. Gh.Rădvan, Sfînta Cruce şi însemnătateaei, în „Candela”, 1930, p.465-466.).

a) „Crucea cu braţe egale” este formacea mai răspîndită în epocaprecreştină, fie ca simplu ornamentgeometric, fie ca figura geometrică cea

mai simplă prin care se putea indicatot ce se întinde în spaţiu: cerul,pămîntul, direcţia celor patru vînturi,lumina. La asiro-babilonieni aceastăcruce era considerată simbolul soareluişi al luminii.

Cruci cu braţe egale au fostdescoperite de arheologul germanSchliemann pe olăria şi pe trunchiurilede coloane dintr-o aşezare presupusă afi Troia, avînd o semnificaţie solară.La mexicani, era considerată simbolullui Tlaloc, zeul ploii şi alfecundităţii, şi purta denumirea de„pomul vieţii” sau „pomulfecundităţii”. La chinezi, reprezentapămîntul.

b) „Crucea cu toartă” are forma unui„tau” grecesc cu o toartă deasupra. Laegipteni , crucea în formă de Τ erasocotită semn cosmic şi era numită„cheia Nilului”. Mai tîrziu ea ar fisimbolizat puterea care dă viaţătuturor lucrurilor, şi chiar viaţaînsăşi. Din Egipt, crucea cu toartă s-arăspîndit la fenicieni, reprezentîndsimbolul zeiţei Tanit, „acea care dăviaţă”, apoi la toate popoarele semite.

c) „Crucea gammată” sau „svastica” estedupă crucea cu braţe egale, forma decruce cea mai răspîndită în lumeaprecreştină. Cele mai vechi exemplareale acestei cruci au fost găsite înMesopotamia, pe vase pictate elamitedescoperite pe locurile unde au fostodinioară oraşele Suza şi Masian (Diac

Prof. Emilian Vasilescu, Formele şisimbolismul crucilor precreştine, în„Studii Teologice”, XXI (1969), nr. 9-10, p. 651-652.).

În general, în antichitate Crucea eracunoscută ca obiect de tortură.Crucificarea era considerată una dintrecele mai înfricoşătoare pedepse pe carele putea născoci mintea omenească şi seaplica răufăcătorilor înrăiţi,sclavilor fugari, răzvrătiţilor şiuneori ostaticilor. Ea era consideratămoartea cea mai degradantă şi cea mairuşinoasă.

Cel răstignit era sortit unei morţilente, dar chinuitoare, nu seînvrednicea de nici o consideraţie,durerea lui nu impresiona pe nimeni şi

nu rareori, trupul aflat încă înagonie, era sfîşiat de păsărilerăpitoare. Priveliştea era atît deînspăimîntătoare, încît un înţeleptspunea înfiorat: „Răstignirea estemoartea cea mai cumplită şi cea maiînfricoşătoare; fie ca aceasta să fiedeparte nu numai de trupul unuicetăţean roman, ci şi de ochii, bachiar şi de cugetul lui” (Cicero, Verr.V, 64, 66; apud. V. Tarnavski,Arheologia Biblică, Cernăuţi, p. 314.).

Pedeapsa crucificării era cunoscută şide către iudei. În Deuteronom găsim oastfel de pedeapsă: „De se va găsi lacineva vinovăţie vrednică de moarte şiva fi omorît, spînzurat de copac(lemn), trupul lui să nu rămînă pestenoapte spînzurat de copac, ci să-l

îngropi tot în ziua aceea, căciblestemat este înaintea Domnului totcel spînzurat pe lemn şi să nu spurcipămîntul tău pe care Domnul Dumnezeultău, ţi-l dă moştenire” (Deut. 22, 22-23; Iosua, 8, 29; 10, 26-67).

Sfînta Cruce în creştinism

În Noul Testament Crucea are o altăsemnificaţie decît cea pe care o aveala popoarele precreştine. Crucea nupoate fi despărţită de PersoanaMîntuitorului Iisus Hristos care este“mîntuirea păcătoşilor” (Ef.2, 13-22).Prin jertfa de pe Cruce a Mîntuitoruluiea este obiectul mîntuirii neamuluiomenesc. Răstignirea Mîntuitorului cubraţele deschise vrea să arate opera de

mîntuire orientată către toţi oamenii.Hristos îi îmbrăţişează pe toţi,“destrămînd duşmănia, prin trupul Său”(Ef. 2., 15). În felul acesta serestabileşte pacea dintre Dumnezeu şiom, dintre om şi Dumnezeu şi dintreoameni.

Braţele Crucii au şi ele o semnificaţieaparte. Cel orizontal arată că jertfaMîntuitorului se răsfrînge asupraîntregii creaţii, restabileşte armoniadintre om şi creaţie. Braţul celvertical arată actul de refacere alegăturii dintre Dumnezeu şi om, dintreceresc şi pămîntesc, aratăposibilitatea de îndumnezeire a omului.Omul nu mai este un “animal raţional”,ci un “animal îndumnezeit” – după cumafirmă P. Nellas.

În creştinism Sfînta Cruce are maimulte semnificaţii:

a) duhovnicească;

b) de altar de jertfă (jertfelnic);

c) semn dumnezeiesc.

Ca înţeles duhovnicesc Cruceareprezintă dragostea lui Dumnezeu faţăde noi. Fiul Omului a luat trup de ompentru a ispăşi păcatele lumii.Învierea Mîntuitorului este o mărturiea transformării trupului omenesc,restaurarea şi îndumnezeirea lui.Pentru a învinge moartea Dumnezeutrebuia să stîrpească sămînţa răutăţiicare era pătrunsă în fiinţa umană şi în

creaţie, iar originea răului a fostmîndria.

Jertfa pe Cruce este un semn alsmereniei, un semn al ascultării faţăde voia lui Dumnezeu ca răspuns lamîndria şi neascultarea protopărinţilornoştri Adam şi Eva. În această jertfă aMîntuitorului se descoperă esenţaiubirii creştine care diferă radical deiubirea erotică, senzuală, egocentricădin păgînism. Evanghelia ne descoperăacest adevăr: “Nimeni nu are mai maredragoste ca aceasta decît ca viata săşi-o pună pentru prietenii săi” – spuneIisus (Ioan 15, 13).

Sfînta Cruce este altarul de jertfă allui Hristos.

După cum în Vechiul Testament pentruispăşirea păcatelor se aducea jertfă,la fel pentru iertarea păcatului comisde protopărinţii noştri era nevoie dejertfa Mîntuitorului. Dacă în VechiulTestament locul de jertfă de animaleera socotit sacru, iar cel ce seatingea de el era sfinţit (Ieş. 30, 28-29), este de la sine înţeles că Cruceatrebuie privită ca un simbol al haruluisfinţitor în lume. Prin sîngeleMîntuitorului s-a sfinţit şi Cruceacare devine din obiect de tortură unobiect de sfinţire şi de mîntuire acredincioşilor. Din acest motiv,Apostolul Pavel spune că Crucea devinedin obiect de sminteală pentru ceinecredincioşi simbol al biruinţei şi almîntuirii (I Corinteni 1, 18).

Crucea este altarul de jertfă alMîntuitorului, în felul acesta sedescoperă unitatea adîncă dintreHristos şi Cruce fără de care nu eraposibilă mîntuirea neamului omenesc.Crucea este altarul de jertfă prin carese ridică păcatele lumii (Evrei 9,28).Această jertfă sîngeroasă de pe Crucese prelungeşte pînă la sfîrşitulveacurilor în mod nesîngeros înBiserică la Sfînta Liturghie(Mt.28,20). Împărtăşania care seoficiază la Liturghie reprezintă trupullui Hristos în chip real care nu diferăcu nimic de cel oferit apostolilor laCina cea de Taină de Mîntuitorul. Eleste puterea dumnezeiască care nerepară trupul nostru de puterea morţiişi ne ajută să avem viaţa veşnică( Ioan 6, 53-59).

Crucea este semnul lui Hristos şi alcreştinilor. Scriptura vorbeşte despre“semnul Fiului Omului” (Mt. 24,30), iarBiserica a văzut în acest semn SfîntaCruce, deoarece prin ea dobîndimmîntuirea, cu ea deschidem porţileraiului. Astfel Crucea devine şi semnulcreştinilor ca semn de iubire dintreDumnezeu şi om, motiv pentru care noine însemnăm cu acest semn (Pr. Prof.Dr. Constantin Galeriu, Ortodoxia nr.3, 1978, p. 497-511).

Prin închinarea la Sfînta Crucecredincioşii se închină Celui care S-arăstignit pe ea – Mîntuitorului IisusHristos. De aceea credincioşii seînchină Sfintei Cruci pentru că prin

jertfa Mîntuitorului se dobîndeşteviaţa veşnică, se restaurează fiinţaumană, adică omul are posibilitatea săbiruie moartea, să se vindecesufleteşte şi trupeşte prin puterea ei.În felul acesta, omul este chemat laîndumnezeire, la împlinirea lucrăriicare trebuia s-o facă Adam şi Eva.

Însemnarea credincioşilor cu semnulSfintei Cruci are o semnificaţiedogmatică care reflectă învăţătura decredinţă creştină. Cele trei degeteîmpreunate reprezintă Sfînta Treime –Dumnezeul tuturor care se află în cer.Cele două degete strînse în palmamîinii drepte reprezintă, pe de oparte, cele două firi ale MîntuitoruluiIisus Hristos, unirea dintre fireaumană şi cea dumnezeiască, coborîrea

lui Dumnezeu pe pămînt, iar, pe de altăparte, îi reperezintă pe Adam şi Evacare se închină Sfintei Treimi aici pepămînt. Semnul Sfintei Cruci reprezintărestabilirea legăturii dintre cer şipămînt, dintre firea umană şi ceadumnezeiască.

Părţile trupului care sînt însemnate cusemnul Sfintei Cruci au şi ale unsimbolism dogmatic. Fruntea închipuiecerul, pieptul (pîntecele) închipuiepămîntul, iar umerii închipuie locul şisemnul puterii. Sfîntul Ambrozie alMilanului spune că fruntea reprezintăsediul cugetării, adică al mărturisiriilui Dumnezeu prin cuvînt şi gîndire;inima reprezintă sediul iubirii, pentrucă Dumnezeu este iubire şi noi, la fel,trebuie să iubim; braţele reprezintă

efortul, activitatea, munca caretrebuie s-o depună credinciosul pentruHristos.( Pr. Prof. Nicolae Petrescu,Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2,ianuarie-iunie 1995, p. 102-109).

Crucea la români

În spiritualitatea românească, SfîntaCruce este cinstită şi prin observareariguroasă a postului prescris deBiserică în zilele închinate sfinteiCruci. Pravila Mare, din anul 1652,prevede şi pînă astăzi obligaţiapostului „…şi în ziua înălţării şi deviaţă făcătoarei Cruci, luna septembrie14/27, ori în ce zi se va întîmpla, orisîmbăta ori dumineca, sau într-altă zi,şi alt nu mîncăm fără numai untdelemn

şi vin, iar peşte nicidecum, pentrulegarea zilei” (Îndireptarea legii(Pravila Mare), 1652, p. 189.)

Semnificativă este situaţia mărturisităde mulţii călători prin părţilenoastre. Toţi au fost surprinşi demulţimea răstignirilor (Troiţe) care seaflă la răscruci, lîngă fîntîni,biserici, cimitire, prin sate (maiales) şi oraşe. Nici o ţară ortodoxă nuare atîtea răstigniri ca cele aflate înţara noastră.

Putem spune fără să exagerăm că aceastăformă de cinstire deosebită a SfinteiCruci reflectă o anumită trăsătură asubconştientului colectiv al neamuluinostru. Vitregia istoriei noastre ca

neam a lăsat în fiinţa noastră o urmăadîncă. Suferinţa, durerea, nedreptateaetc. care însoţesc istoria noastră n-audistrus acest neam creştinesc. Noi amînceput să cinstim obiectul torturiinoastre, iar în felul acesta confirmămceea ce a spus Apostolul Pavel desprenebunia celor care cinstesc crucea ( ICorinteni 1, 18 ).

Semnificativ este faptul că mulţioameni dintre cei care înalţă troiţe nusînt nişte credincioşi care au olegătură permanentă cu Biserica. Ei facacest lucru pentru că strămoşii lorfăceau astfel, pentru că Crucea estecea care îi apără de rău, care îi ajutăsă fie mai puternici. Fără săconştientizeze, poporul nostru trăieşteteologia Crucii care este vestitoareaÎnvierii. Anume Învierea este nădejdea

noastră şi sărbătoarea cea mai cinstităde noi.

Aproape instinctiv, noi coborîm pefiliera spirituală a neamului pentru aajunge la miezul fiinţei noastre carene protejează în lumea aceasta, care nedă puteri să mergem mai departe, carene ajută să biruim răul. CinstireaCrucii în modul acesta aproapeinstinctiv confirmă, odată în plus, căpoporul nostru s-a născut creştin.

Pe lîngă aceasta, Crucea mai este şi unmijloc de aducere aminte a istorieimîntuirii întregului neam omenesc. Prinexemplul Mîntuitorului nostru IisusHristos, creştinismul ne arată că viaţaveşnică se dobîndeşte în urma biruinţei

asupra păcatului, Învierea esteprecedată de Crucea Golgotei. În felulacesta, creştinismul îi atribuie o nouăconotaţie suferinţei şi Crucii. Prinsuferinţă ajungem la lumina Învierii,iar credincioşii trebuie să fieconştienţi de acest adevăr existenţial.

Acest lucru este redat şi prin faptulcă Crucea lui Hristos a fost înălţatăpe dealul Căpăţînii ( din ebraicăGolgota se traduce căpăţînă), acolounde a fost îngropat Adam. Acesta estemotivul pentru care la baza SfinteiCruci este reprezentat un craniu caresimbolizează, totodată, şi biruinţaasupra morţii. Aşa cum prin Adam apătruns moartea în lume, prin moarteape Cruce a Mîntuitorului Iisus Hristoseste adusă Viaţa veşnică şi Învierea.

Ce înseamnă să fii creştini astăzi?

A dori să fii creştin adevărat în ziuade azi şi de a cîştiga împărăţiacerurilor, înseamnă a face voia luiDumnezeu. Urmînd principiile moralecreştine, în ziua de azi, cînd bineledevine rău, urîtul devine frumos, esteo urmare a Crucii lui Hristos, care nueste altceva decît o mare suferinţă. A-L mărturisi pe Dumnezeu prin viaţa ta,în ziua de azi, este o Cruce mare.

Hristos cel răstignit ne învaţă că omultrebuie să-şi asume suferinţa şi prinea să intre în viaţa veşnică, unde nueste nici un fel de suferinţă. Iaraceastă suferinţă trebuie să fie pentru

Adevărul lui Dumnezeu. Dacă suferimpentru noi înşine, suferim zadarnic,iar dacă suferim pentru Dumnezeu,suferim pentru Adevăr.

Îndată ce omul Îl primeşte pe Hristosîn inima sa, povara suferinţei vieţiise uşurează. Atunci suferinţa setransformă în hrană spirituală princare se dobîndeşte virtutea. Primavirtute pe care o învaţă suferinţa esteumilinţa. Cei care au suferit foartemult ştiu că omul nu poate îndurachinurile vieţii prin propriile saleputeri. Numai cu ajutorul puterii luiDumnezeu le va putea îndura, indiferentcă provin din exterior, precum: boala,rănile trupeşti sau chiar tortura saudin conflicte interioare, precum:singurătatea, deznădejdea, întristarea,

părăsirea şi supărarea. Dumnezeu, prinsuferinţă, îl învaţă pe om să-şiînţeleagă propria-i neputinţă şi înfelul acesta să caute ajutorul înputerea lui Hristos.

Următoarea virtute pe care o dăsuferinţa Crucii, în ziua de azi, esterăbdarea. Prin îndurarea necazurilor şiîncercările vieţii dobîndim puteresufletească. Avînd veşnicia în adînculinimii, cel ce suferă poate înduranecazurile vremelnice şi se simterecunoscător faţă de Dumnezeu, fiindcăi-a dat posibilitatea să-şi ducăCrucea.

A treia virtute pe care o cunoaştemprin suferinţă, este mila. Numai cel

care a suferit poate avea milă de celcare suferă. „Această virtute poate săatingă o asemenea dimensiune, încît unom poate simţi efectiv durerea altuiaşi chiar a întregii omeniri, tînguindu-se de starea ei jalnică” (Monahii JohnMarler şi Andrew Wermuth, Tineriivremurilor de pe urmă, ultima şiadevărata răzvrătire, trad. din engl.de Felix Truşcă, Ed. Sofia, Bucureşti,2002, p. 16.).

Astfel, Crucea devine un mijloc demîntuire, un simbol al Învierii, cheiacare ne deschide uşa raiului. Aceastălegătură dintre Cruce şi Înviere, înfelul acesta, însoţeşte întreaga viaţăa omului.

Anatolie Negruţă

.

Bibliografie

1. Pr. Gh. Rădvan, Sfînta Cruce şiînsemnătatea ei, în „Candela”, 1930,p.465-466.

2. Diac Prof. Emilian Vasilescu,Formele şi simbolismul crucilorprecreştine, în „Studii Teologice”, XXI(1969), nr. 9-10, p. 651-652.

3. V. Tarnavski, Arheologia Biblică,Cernăuţi, p. 314.

4. Anatolie Botnaru, Sfînta Cruce înspiritualitatea ortodoxă, Tîrgovişte,2003.

5. Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu,Învăţătura creştină despre Sfînta Cruceşi cinstirea ei, Ortodoxia nr 3, 1978,p. 497-511, http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.

6. Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Dreaptaînvăţătură despre cinstirea SfinteiCruci

Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2,ianuarie-iunie 1995, p. 102-109,

http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.

7. Îndireptarea legii (Pravila Mare),1652, p. 189.

8. Monahii John Marler şi AndrewWermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă,ultima şi adevărata răzvrătire, trad.din engl. de Felix Truşcă, Ed. Σοφια,Bucureşti, 2002.

9. Panayotis . Nellas, Omul – animalîndumnezeit. Perspective pentru oantropologie ortodoxă, Editura Deisis,Sibiu 1999.

10. Pr. Prof. Constantin Galeriu,Jertfa Mîntuitorului Hristos, înÎndrumător pastoral-misionar şipatriotic, Arhiepiscopia Bucureştilor,1985, pag. 30-34,http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.