Comisia EuropeanăDirecţia Generală ComunicareManuscris finalizat în iulie 2007

Cum funcţionează UniuneaEuropeană

Ghidul instituţiilor UE pentrufiecare

Uniunea Europeană (UE) este unică. Ea nu este un stat federal,ca Statele Unite ale Americii, pentru că ţările membre UErămân naţiuni suverane independente. UE nu se încadrează niciîn tiparul de organizaţie interguvernamentală, cum suntNaţiunile Unite, deoarece ţările membre îşi reunesc o parte asuveranităţii – şi obţin, în acest mod, o influenţă şi oputere colectivă mult mai mare decât în cazul în care aracţiona pe cont propriu.

Ţările membre îşi reunesc suveranitatea adoptând deciziicomune la nivelul unor instituţii comune precum ParlamentulEuropean, care este ales de cetăţenii UE, şi Consiliul, carereprezintă administraţia naţională. Aceste instituţii hotărăscpe baza propunerilor prezentate de Comisia Europeană, carereprezintă interesele UE ca tot unitar. Dar care esteactivitatea fiecăreia dintre aceste instituţii? Cumconlucrează ele? Care sunt responsabilităţile lor?

Această broşură vă oferă răspunsurile formulate într-un limbajclar şi simplu. Aici găsiţi, de asemenea, o scurtă prezentarea agenţiilor şi a altor organisme care sunt implicate înactivitatea Uniunii Europene. Obiectivul acestui ghid este

1

acela de a vă oferi o incursiune utilă în procesul decizionalal UE.

Uniunea Europeană

2

Cuprins

Prezentarea Uniunii Europene

Tratatele

Procesul decizional în cadrul UE

Parlamentul European: vocea cetăţenilor

Consiliul Uniunii Europene: vocea statelor membre

Comisia Europeană: promovarea interesului comun

Curtea de Justiţie: asigurarea respectării legii

Curtea de Conturi Europeană: valoare în schimbul banilordumneavoastră

Comitetul Economic şi Social European: vocea societăţii civile

Comitetul Regiunilor: vocea administraţiei regionale şi locale

Banca Europeană de Investiţii: finanţarea dezvoltăriieconomice

Banca Centrală Europeană: administrarea monedei euro

Ombudsmanul European: investigarea plângerilor dumneavoastră

Controlorul European pentru Protecţia Datelor: protecţiadatelor cu caracter personal

Agenţii

3

Prezentarea Uniunii EuropeneUniunea Europeană (UE) este o familie de ţări democraticeeuropene care conlucrează pentru a îmbunătăţi viaţacetăţenilor lor şi pentru a construi o lume mai bună.

Conflictele interne şi crizele ocazionale ţin prima pagină aziarelor dar, departe de obiectivul camerelor de filmat, UEeste o remarcabilă poveste de succes. În doar o jumătate desecol, Uniunea Europeană a adus pace şi prosperitate înEuropa, o monedă unică europeană (euro) şi o „piaţă unică”fără frontiere care asigură libera circulaţie a mărfurilor,persoanelor, serviciilor şi a capitalurilor. Uniunea Europeanăa devenit o putere comercială majoră şi lider mondial îndomenii precum protecţia mediului şi ajutoarele pentrudezvoltare. Nu este de mirare că numărul statelor membre acrescut de la şase la 27 şi că există alte state candidate învederea aderării.

Succesul Uniunii Europene se datorează, în mare măsură,modului său de funcţionare neobişnuit. Spunem neobişnuitpentru că ţările care alcătuiesc UE („statele membre”) rămânnaţiuni suverane independente, dar suveranitatea tuturor estereunită pentru a obţine o putere şi o influenţă mondială pecare niciuna dintre ele nu ar putea să o atingă pe contpropriu. Departe de a fi o federaţie, ca Statele Unite aleAmericii, UE este mult mai mult decât o organizaţie pentrucooperare între guverne, cum sunt Naţiunile Unite. De fapt, UEeste unică.

În practică, prin reunirea suveranităţii se înţelege căstatele membre deleagă anumite puteri de decizie unorinstituţii comune pe care le-au creat, astfel încât deciziilecu privire la probleme specifice de interes comun să poată fiadoptate în mod democratic, la nivel european.

Există trei instituţii de decizie principale:

Parlamentul European (PE), care reprezintă cetăţenii UE şieste ales direct de către aceştia;

Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membreindividuale;

Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii ca untot unitar.

4

Acest „triunghi instituţional” elaborează politicile şi legilecare se aplică pe întregul teritoriu al UE. În principiu,Comisia propune legi noi, iar Parlamentul şi Consiliul leadoptă. Comisia şi statele membre aplică aceste legi, iarComisia asigură respectarea lor.

Curtea de Justiţie este arbitrul final în litigiile dindomeniul dreptului european.

Curtea de Conturi controlează modul de finanţare aactivităţilor Uniunii.

Mai există câteva instituţii care îndeplinesc un rol esenţialîn funcţionarea UE:

Comitetul Economic şi Social European reprezintă actoriieconomici şi sociali din societatea civilă organizată,precum angajatorii şi angajaţii, sindicatele şiorganizaţiile de consumatori;

Comitetul Regiunilor reprezintă autorităţile regionale şilocale;

Banca Europeană de Investiţii finanţează investiţiile înproiecte de dezvoltare economică în interiorul şi înexteriorul UE şi susţine micile întreprinderi prin FondulEuropean de Investiţii;

Banca Centrală Europeană este responsabilă de politicamonetară europeană;

Ombudsmanul European investighează plângerile privindadministrarea defectuoasă înaintate împotriva instituţiilorşi organismelor UE;

Controlorul European pentru Protecţia Datelor asigurăprotecţia datelor cu caracter personal ale cetăţenilor.

De asemenea, agenţiile specializate îndeplinesc anumiteatribuţii de natură tehnică, ştiinţifică sau administrativă.

Puterile şi responsabilităţile instituţiilor UE, precum şinormele şi procedurile pe care trebuie să le urmeze suntprevăzute în Tratatele care stau la baza UE. Tratatele suntaprobate de preşedinţii şi prim-miniştrii tuturor ţărilor UEşi sunt ratificate ulterior de parlamentele acestora din urmă.

Capitolele următoare descriu Tratatele, instituţiile UE şialte organisme şi agenţii, explicând activitatea fiecăreientităţi şi modul în care interacţionează cu celelalte.

5

Tratatele

UE are la bază patru tratate:

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Cărbuneluişi Oţelului (CECO), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris,intrat în vigoare la 23 iulie 1952 şi expirat la 23 iulie2002.

Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene(CEE), semnat la 25 martie 1957 la Roma, intrat în vigoarela 1 ianuarie 1958. Este numit în mod frecvent „Tratatul dela Roma”.

Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a EnergieiAtomice (Euratom), semnat la Roma în acelaşi timp cuTratatul CEE.

Tratatul privind Uniunea Europeană (UE), semnat laMaastricht la 7 februarie 1992, intrat în vigoare la 1noiembrie 1993. Este numit în mod frecvent „Tratatul de laMaastricht”.

Tratatele CECO, CEE şi Euratom au creat cele trei „ComunităţiEuropene”, şi anume sistemul decizional comun în sectoarelecărbunelui, oţelului, energiei atomice şi în alte sectoaremajore ale economiilor statelor membre. Instituţiile comunecreate pentru administrarea acestui sistem au fuzionat în1967, rezultând o Comisie unică şi un Consiliu de Miniştriunic.

Suplimentar faţă de rolul său economic, CEE a preluat,treptat, o gamă largă de responsabilităţi printre care senumără politicile sociale, regionale şi de mediu. Dat fiind cănu mai era o comunitate cu caracter strict economic, alpatrulea tratat (Tratatul de la Maastricht) a redenumit-o,simplu, „Comunitatea Europeană” (CE). Având în vedereexpirarea în 2002 a Tratatului CECO, responsabilităţile însectoarele cărbunelui şi oţelului au fost încorporateprogresiv în alte tratate.

La Maastricht, guvernele statelor membre au convenit, deasemenea, să conlucreze în domeniul politicii externe şi desecuritate, precum şi în materie de „justiţie şi afaceriinterne”. Prin adăugarea acestei cooperări interguvernamentale

6

în sistemul existent al Comunităţii, Tratatul de la Maastrichta creat o structură nouă, cu trei „piloni”, cu caracterpolitic şi economic în egală măsură. Aceasta este UniuneaEuropeană (UE).

[Text on the diagram:]

UNIUNEA EUROPEANĂDomeniul comunitar (majoritatea domeniilor de politici publicecomune)Politica externă şi de securitate comunăCooperare judiciară şi poliţienească în materie penalăTRATATELE

[Caption under diagram:]

Tratatele reprezintă baza Uniunii Europene. Cei trei „piloni”reprezintă diferite domenii de politici publice, având sistemedecizionale diferite.

Tratatele stau la baza tuturor acţiunilor UE. Tratatele aufost modificate de fiecare dată când au aderat noi statemembre. La anumite intervale de timp, tratatele au fostmodificate şi pentru a realiza reforma instituţiilor UniuniiEuropene şi pentru a-i atribui noi domenii deresponsabilitate. Aceasta se realizează întotdeauna prinorganizarea unei conferinţe speciale a guvernelor naţionaleale UE (o „conferinţă interguvernamentală” sau CIG).Conferinţele interguvernamentale majore au avut ca rezultat:

Actul Unic European (AUE), semnat în februarie 1986, învigoare de la 1 iulie 1987. Acesta a modificat Tratatul CEEşi a deschis calea pentru realizarea pieţei unice;

7

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 2 octombrie 1997, învigoare de la 1 mai 1999. Acesta a extins suveranitateareunită a statelor membre asupra mai multor domenii, ceea cea avut ca rezultat o extindere a drepturilor cetăţenilor şio interacţiune mai strânsă în politicile sociale şi deocupare a forţei de muncă;

Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, în vigoarede la 1 februarie 2003. Acesta a adus alte modificări încadrul celorlalte Tratate, simplificând sistemul decizionalal UE pentru ca acesta să funcţioneze eficient şi dupăaderarea altor state;

proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentruEuropa a fost aprobat şi semnat în octombrie 2004, dar nu aintrat în vigoare pentru că nu a fost ratificat de toatestatele membre ale UE.

Tratatul de la Lisabona, asupra căruia s-a ajuns la un acordîn 2007, dar care nu va intra în vigoare înainte deratificarea sa de către toate statele membre. Acesta îi vapermite UE să devină mai democratică şi mai transparentă, vaintroduce metode de lucru şi norme privind votulsimplificate, va garanta drepturile noastre fundamentaleprin intermediul unei carte şi îi va permite Uniunii să seexprime printr-o singură voce în ceea ce priveşte aspecteleglobale.

8

Procesul decizional în cadrul UE

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implicădiferite instituţii UE, în special:

Parlamentul European (PE/Parlamentul), Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană.

În general, Comisia Europeană propune proiecte legislativenoi, dar Consiliul şi Parlamentul sunt cele care le adoptă. Înanumite situaţii, Consiliul poate hotărî singur. Există şialte instituţii care au un rol specific în acest proces.

Principalele tipuri de legislaţie a UE sunt directivele şiregulamentele. Directivele stabilesc un obiectiv comun pentrutoate statele membre, dar lasă la latitudinea autorităţilornaţionale să hotărască forma şi modalitatea de realizare aacestui obiectiv. În mod normal, statele membre primesc untermen de unu până la doi ani pentru punerea în aplicare aunei directive. Regulamentele se aplică direct pe întregulteritoriu al UE de îndată ce intră în vigoare, fără acţiunisuplimentare din partea statului membru.

Normele şi procedurile din cadrul procesului decizional al UEsunt prevăzute în tratate. Fiecare nouă propunere de proiectlegislativ european trebuie să aibă la bază un articolspecific din tratat, menţionat ca „temei legal” pentrupropunerea respectivă. Astfel se determină proceduralegislativă care trebuie urmată. Cele trei proceduriprincipale sunt „codecizia”, „consultarea” şi „avizulconform”.

1. Codecizia

Codecizia este procedura utilizată în prezent pentrumajoritatea proceselor legislative comunitare. Prin procedurade codecizie, puterea legislativă se împarte în mod egal întreParlament şi Consiliu.

În cazul în care Consiliul şi Parlamentul nu pot conveniasupra unei propuneri de legislaţie, nu va exista o lege nouă.Conform procedurii, se pot efectua două „lecturi” succesiveale proiectului de lege în fiecare instituţie. Dacă se ajunge

9

la un acord cu ocazia acestor lecturi, legea poate fiadoptată. În caz contrar, proiectul de lege va fi prezentatunui comitet de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal dereprezentanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului. Odată cecomitetul a ajuns la un acord, textul aprobat se trimite dinnou la Parlament şi la Consiliu pentru a fi adoptat sub formăde lege. Concilierea devine un procedeu tot mai rar întâlnit.Majoritatea legilor adoptate prin codecizie sunt adoptate, defapt, la prima sau a doua lectură, datorită bunei cooperăriîntre cele trei instituţii.

Diagrama oferă o prezentare mai detaliată a acestei proceduri.Pentru mai multe informaţii, consultaţi ec.europa.eu/codecision

10

11

[Text on diagram]

Procedura de codecizie

1. Propunerea Comisiei1.a Avizul CESE, avizul CoR2. Prima lectură de către PE – aviz3. Propunerea modificată de la Comisie4. Prima lectură de către Consiliu5. Consiliul aprobă toate modificările PE6. Consiliul poate adopta actul astfel cum a fost modificat7. PE a aprobat propunerea fără modificări8. Consiliul poate adopta actul9. Poziţia comună a Consiliului10. Comunicarea Comisiei privind poziţia comună11. A doua lectură de către PE12. PE aprobă poziţia comună sau nu face observaţii13. Se consideră că actul este adoptat14. PE respinge poziţia comună15. Se consideră că actul nu este adoptat16. PE propune modificări la poziţia comună17. Avizul Comisiei privind modificările PE18. A doua lectură de către Consiliu19. Consiliul aprobă poziţia comună modificată

(i) cu majoritate calificată, în cazul în care Comisia aemis un aviz favorabil

(ii) în unanimitate, în cazul în care Comisia a emis unaviz nefavorabil20. Se adoptă actul modificat21. Consiliul nu aprobă modificările aduse poziţiei comune22. Convocarea Comitetului de conciliere23. Procedura de conciliere24. Comitetul de conciliere convine asupra unui text comun25. Parlamentul şi Consiliul adoptă actul în conformitate cutextul comun26. Actul se adoptă27. Parlamentul şi Consiliul nu aprobă textul comun28. Actul nu se adoptă29. Comitetul de conciliere nu convine asupra unui text comun30. Actul nu se adoptă

12

Trei „consilii”: ce face fiecare?

Este uşor să intri în încurcătură când trebuie să facidiferenţa între instituţiile europene – în special în cazul încare există instituţii foarte diferite cu nume foarteasemănătoare, aşa cum este cazul acestor trei „consilii”.

Consiliul EuropeanAcest consiliu este alcătuit din şefii de stat sau de guvernai tuturor statelor membre ale UE şi din preşedintele ComisieiEuropene. În funcţie de sistemul politic al fiecărei ţări,participantul la Consiliul European este preşedintele şi/sauprimul ministru. În principiu, Consiliul European se reuneştede patru ori pe an pentru a defini, de comun acord, politicaUE şi pentru a analiza progresele Uniunii. Este organismuldecizional la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene, deaceea reuniunile sunt numite în mod frecvent „reuniuni lanivel înalt”.

Consiliul Uniunii EuropeneCunoscută anterior sub denumirea „Consiliul de Miniştri”,această instituţie este alcătuită din miniştrii guvernelortuturor statelor membre. Consiliul se reuneşte regulat pentrua lua decizii detaliate şi a adopta legi europene. În paginileurmătoare, broşura oferă o descriere mai cuprinzătoare aactivităţii acestuia.

Consiliul EuropeiAcesta nu este o instituţie a UE. Este o organizaţieinterguvernamentală, iar câteva dintre obiectivele acesteiasunt: protejarea drepturilor omului, promovarea diversităţiiculturale a Europei şi combaterea problemelor sociale precumintoleranţa şi prejudecăţile rasiale. Consiliul Europei a fostînfiinţat în 1949 şi una dintre realizările sale timpurii afost elaborarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.Pentru a permite cetăţenilor să îşi exercite drepturile înbaza convenţiei respective, Consiliul Europei a înfiinţatCurtea Europeană a Drepturilor Omului. În prezent, ConsiliulEuropei are 47 de ţări membre, inclusiv toate cele 27 de statemembre ale Uniunii Europene, şi are sediul în Palais del’Europe („Palatul Europei”) la Strasbourg (Franţa).

2. Consultarea

13

Procedura de consultare este utilizată în domenii precumagricultura, impozitele şi concurenţa. Pe baza uneipropuneri din partea Comisiei, Consiliul consultăParlamentul, Comitetul Economic şi Social European şiComitetul Regiunilor.

Prin procedura de consultare, Parlamentul are posibilitatea: să aprobe propunerea Comisiei, să o respingă sau să solicite modificări.

În cazul în care Parlamentul solicită modificări, Comisia valua în considerare toate modificările pe care le sugereazăParlamentul. Dacă acceptă oricare dintre aceste sugestii,Comisia va trimite Consiliului o propunere modificată.

Decizia finală revine Consiliului, care adoptă propunereamodificată sau îi aduce modificări suplimentare. Similarcelorlalte proceduri, această procedură prevede că, în cazulîn care Consiliul doreşte să modifice o propunere a Comisiei,este obligatorie unanimitatea.3. Avizul conformPrin procedura de aviz conform, Consiliul trebuie să obţinăavizul conform al Parlamentului European înainte de adoptareaanumitor decizii foarte importante. Procedura este similarăprocedurii de consultare, cu deosebirea că Parlamentul nupoate modifica o propunere: fie o acceptă, fie o respinge.Acceptarea („avizul conform”) necesită o majoritate absolută avoturilor exprimate.

Procedura de aviz conform este utilizată preponderent pentruacordurile cu alte ţări, inclusiv acordurile privind aderareaunor noi state la UE.

Cine lucrează pentru instituţiile UE?

Funcţionarii publici care lucrează pentru instituţiile UEprovin din toate statele membre ale UE. Personalul UE acoperăo gamă largă de activităţi şi aptitudini şi cuprinde de laoameni politici şi manageri până la economişti, ingineri,jurişti, lingvişti, secretari şi personal pentru asistenţătehnică. Funcţionarii UE trebuie să fie capabili şi dispuşi să

14

lucreze într-un mediu multicultural şi multilingv, de cele maimulte ori la distanţe considerabile de ţara lor de origine.

Pentru a deveni funcţionar public european trebuie să treceţicu succes de o examinare competitivă şi severă. Aceste examenesunt organizate la nivel central, de către Oficiul Europeanpentru Selecţia Personalului (EPSO).

Informaţii suplimentare la adresa europa.eu/epso

15

Parlamentul European: voceacetăţenilorInformaţii esenţiale

Funcţie: Organul legislativ al UE ales prin vot direct Următoarele alegeri: Iunie 2009Reuniuni: Sesiuni plenare lunare la Strasbourg, reuniuni ale

comisiilor parlamentare şi sesiuni suplimentare laBruxelles.

Adresă: Plateau du Kirchberg, B.P. 1601, L-2929 LuxemburgTel. (352) 4300-1Internet: europarl.europa.eu

Parlamentul European (PE) este ales de cetăţenii UniuniiEuropene pentru a le reprezenta interesele. Îşi are origineaîn anii ′50 şi are la bază tratatele fundamentale. Din 1979,membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vot direct decătre cetăţenii UE.

Alegerile au loc o dată la cinci ani şi fiecare cetăţean UEare dreptul de a vota şi de a candida, indiferent undelocuieşte în UE. Astfel, Parlamentul exprimă voinţademocratică a celor aproximativ 500 de milioane de cetăţeni aiUniunii şi le reprezintă interesele în discuţiile cu alteinstituţii UE.

Cele mai recente alegeri au avut loc în iunie 2004.Parlamentul are 785 de membri din toate cele 27 de statemembre UE.

Membrii Parlamentului European (MPE) nu sunt grupaţi înfuncţie de ţările de origine, ci de afinităţile politice lanivelul UE. La nivelul grupurilor politice de care aparţin, eireprezintă toate punctele de vedere cu privire la aspectelepolitice şi integrarea europeană, de la adepţii convinşi aifederalismului până la euroscepticii fervenţi.

Hans-Gert Pöttering a fost ales preşedinte al PE în 2007 şi vaocupa această funcţie până la alegerile din 2009.

Unde se află sediul Parlamentului?

16

Parlamentul European îşi desfăşoară activitatea în trei sedii:Bruxelles (Belgia), Luxemburg şi Strasbourg (Franţa).

La Luxemburg se află sediul administrativ („SecretariatulGeneral”). Reuniunile întregului Parlament, cunoscute subdenumirea de „sesiuni plenare”, au loc la Strasbourg şi uneorila Bruxelles. Reuniunile comisiilor parlamentare au loc tot laBruxelles.

17

Număr de locuri pentru grupurile politice la 1 septembrie 2007

Grup politic Abreviere Nr. delocuri

Grupul Partidului Popular European(Creştin-Democrat) şi alDemocraţilor Europeni

PPE-DE 278

Grupul Socialist din ParlamentulEuropean

PSE 216

Grupul Alianţei Liberalilor şiDemocraţilor pentru Europa

ALDE 104

Grupul Uniunea pentru EuropaNaţiunilor

UEN 44

Grupul Verzilor/Alianţa EuropeanăLiberală

Verts/ALE 42

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene /Stânga Verde Nordică

GUE/NGL 41

Grupul Independenţă şi Democraţie ID 24Grupul Identitate, Tradiţie,Suveranitate

ITS 23

Independenţi şi locuri vacante temporar

IN 13

Total 785

Număr de locuri pentru fiecare ţară

Austria 18 Luxemburg 6Belgia 24 Malta 5Bulgaria 18 Polonia 54Cipru 6 Portugalia 24Danemarca 14 Regatul Unit 78Estonia 6 Republica Cehă 24Finlanda 14 România 35Franţa 78 Slovacia 14Germania 99 Slovenia 7Grecia 24 Spania 54Irlanda 13 Suedia 19Italia 78 Ţările de Jos 27Letonia 9 Ungaria 24Lituania 13 Total 785

18

Ce face Parlamentul?

Parlamentul îndeplineşte trei funcţii principale.

1. Adoptă legile europene – în colaborare cu Consiliul, înmulte domenii de politici publice. Faptul că PE este alesprin vot direct de către cetăţenii UE reprezintă o garanţiea legitimităţii democratice a legislaţiei europene.

2. Parlamentul exercită controlul democratic asupra celorlalteinstituţii UE, în special asupra Comisiei. Parlamentuldeţine puterea de a aproba sau de a respinge comisariinominalizaţi şi are dreptul de a cere întregii Comisii sădemisioneze.

3. Controlul finanţelor publice. Împreună cu Consiliul,Parlamentul deţine autoritatea asupra bugetului UE şi poateinfluenţa cheltuielile UE. Parlamentul adoptă sau respingeîntregul proiect de buget.

Aceste trei funcţii sunt detaliate în continuare.

1. Adoptarea legilor europene

Procedura obişnuită de adoptare (adică de aprobare) alegislaţiei UE este „codecizia” (a se vedea în paginileanterioare: „Procesul decizional în cadrul UE”). Aceastăprocedură acordă putere de decizie egală ParlamentuluiEuropean şi Consiliului şi se aplică pentru legislaţia dintr-ogamă largă de domenii.

În anumite domenii (spre exemplu agricultura, politicaeconomică, vizele şi imigrarea), hotărârile revin exclusivConsiliului, dar acesta are obligaţia de a consultaParlamentul. De asemenea, avizul conform al Parlamentului esteobligatoriu pentru anumite decizii importante, ca de exempluaderarea unor noi state la UE.

De asemenea, Parlamentul impulsionează adoptarea unor legi noiexaminând programul de lucru anual al Comisiei, stabilind celegi noi se impun şi solicitând Comisiei să prezintepropuneri.

2. Controlul democratic

19

Parlamentul exercită controlul democratic asupra celorlalteinstituţii ale UE în diferite moduri.

La începutul mandatului unei noi Comisii, membrii acesteiasunt desemnaţi de guvernele statelor membre UE, dar nu pot finumiţi fără aprobarea Parlamentului. Parlamentul intervieveazăfiecare membru în parte, inclusiv potenţialul preşedinte alComisiei, şi votează aprobarea Comisiei ca un întreg.

Pe durata întregului mandat, Comisia răspunde politic în faţaParlamentului, care poate prezenta o „moţiune de cenzură” princare să solicite demisia în masă a Comisiei.

La un nivel mai general, Parlamentul exercită controlul prinexaminarea periodică a rapoartelor trimise de către Comisie(raportul general anual, rapoarte privind punerea în aplicarea bugetului etc.). În plus, MPE transmit întrebări Comisiei înmod periodic, iar comisarii au obligaţia legală de a răspundela aceste întrebări.

De asemenea, Parlamentul supraveghează activitateaConsiliului: MPE transmit întrebări Consiliului în modperiodic, iar Preşedintele Consiliului participă la sesiunileplenare ale PE şi ia parte la dezbaterile importante.

Parlamentul poate extinde controlul democratic prin examinareacererilor trimise de cetăţeni şi înfiinţarea unor comitete deinvestigare.

În final, Parlamentul contribuie la fiecare reuniune la nivelînalt a UE (reuniunile Consiliului European). La deschidereafiecărei reuniuni la nivel înalt, preşedintele Parlamentuluieste invitat să prezinte punctele de vedere ale Parlamentului,precum şi preocupările acestei instituţii cu privire laproblemele curente şi subiectele de discuţie de pe agendaConsiliului European.

3. Controlul finanţelor publice

Parlamentul şi Consiliul stabilesc împreună bugetul anual alUE. Parlamentul dezbate proiectul de buget în două lecturisuccesive, dar bugetul nu intră în vigoare decât după semnareade către preşedintele Parlamentului.

20

Comisia pentru control bugetar a Parlamentului Europeanmonitorizează modul în care se cheltuiesc fondurile bugetare.De asemenea, Parlamentul hotărăşte, în fiecare an, dacă aprobămodul în care Comisia Europeană admninistrează bugetul. Acestproces de aprobare are denumirea tehnică de „acordare adescărcării de gestiune”.

Cum este organizată activitateaParlamentului?

Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.

Pregătirile pentru sesiunea plenară. MPE dezbat propunerileComisiei în cadrul comisiilor specializate în diferitedomenii de activitate ale UE şi pe baza unui raport întocmitde unul dintre membrii comisiei parlamentare, denumit„raportor”. Raportul furnizează baza pentru dezbatere şiargumentele pro şi contra cu privire la propunerea în cauză.Aspectele prezentate spre dezbatere sunt discutate şi încadrul grupurilor politice.

Sesiunea plenară. În fiecare an, 12 sesiuni plenare a câtepatru zile au loc la Strasbourg şi şase sesiuni a câte douăzile au loc la Bruxelles. În cadrul acestor sesiuni,Parlamentul examinează propunerile legislative şi voteazămodificările înainte de a lua o decizie cu privire laîntregul text.

Alte subiecte de discuţie de pe agendă pot cuprinde„comunicările” Comisiei prin care aceasta îşi prezintăintenţiile într-un domeniu specific sau întrebările adresateComisiei sau Consiliului cu privire la situaţia existentă lanivelul UE sau la nivel global.

21

Consiliul Uniunii Europene: voceastatelor membre

Informaţii esenţiale

Funcţie: Organul legislativ (în unele domenii, organul executiv)al UE; reprezintă statele membre.

Membri: Un ministru din fiecare stat membru UEPreşedinţie: Prin rotaţie, o dată la şase

luniReuniuni: La Bruxelles (Belgia), cu excepţia lunilor aprilie, iunie

şi octombrie (Luxemburg).Adresă: Rue de la Loi/Wetstraat 175, B-1048 BruxellesTel. (32-2) 285 61 11Internet: consilium.europa.eu

Consiliul este principalul organ de decizie al UE. La fel caParlamentul European, Consiliul a fost înfiinţat printratatele fundamentale în anii ′50. Consiliul reprezintăstatele membre, iar la reuniuni participă un ministru dinfiecare guvern al statelor UE.

În funcţie de subiectele de pe agenda de lucru, la reuniuniparticipă diferiţi miniştri. Spre exemplu, dacă în Consiliu sevor discuta probleme de mediu, la reuniune va participaministrul de resort din fiecare stat membru UE şi reuniunea vaavea titlul „Consiliul pentru Mediu”.

Relaţiile UE cu restul lumii sunt administrate de „Consiliulpentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe”. Însă aceastăconfiguraţie a Consiliului este responsabilă pentru o gamăvariată de probleme de politică generală şi, în consecinţă, lareuniunile sale participă oricare ministru sau secretar destat pe care îl numeşte guvernul ţării respective.

În total există nouă configuraţii („formaţiuni”) diferite ale Consiliului.

Afaceri Generale şi Relaţii Externe, Afaceri Economice şi Financiare (Ecofin), Justiţie şi Afaceri Interne, Forţă de muncă, Politică Socială, Sănătate şi Protecţia

Consumatorilor, Competitivitate,

22

Transport, Telecomunicaţii şi Energie, Agricultură şi Pescuit, Mediu, Educaţie, Tineret şi Cultură.

Fiecare ministru din Consiliu este împuternicit să îşi asumeangajamente în numele guvernului pe care îl reprezintă. Cualte cuvinte, semnătura ministrului este semnătura întreguluiguvern. Mai mult, fiecare ministru din Consiliu răspunde înfaţa parlamentului naţional şi a cetăţenilor pe careparlamentul ţării sale îi reprezintă. Alături de implicareaParlamentului European în procesul decizional, prin aceasta seasigură legitimitatea democratică a deciziilor Consiliului.

Preşedinţii şi/sau prim-miniştrii ţărilor UE, împreună cuPreşedintele Comisiei Europene, se reunesc sub denumirea deConsiliu European de până la patru ori pe an. Aceste reuniuni„la nivel înalt” stabilesc orientările de politică generalăale UE şi soluţionează probleme care nu au găsit rezolvare lanivelurile inferioare (adică la nivel de miniştri în cadrulreuniunilor obişnuite ale formaţiunilor Consiliului). Datăfiind importanţa lor, discuţiile Consiliului European se potprelungi până târziu în noapte şi atrag multă atenţie dinpartea mass-media.

Ce face Consiliul?Consiliului îi revin şase responsabilităţi esenţiale.

1. Să adopte legi europene – în colaborare cu ParlamentulEuropean, în multe domenii de politici publice.

2. Să coordoneze politicile economice şi sociale generale alestatelor membre.3. Să încheie acorduri internaţionale între UE şi alte ţări sau

organizaţii internaţionale.4. Să aprobe bugetul UE, în colaborare cu Parlamentul European.5. Să definească şi să pună în aplicare politica externă şi de

securitate comună a UE (PESC) pe baza orientărilor prevăzutede Consiliul European.

6. Să coordoneze cooperarea între instanţele naţionale şiautorităţile poliţieneşti în materie penală.

Majoritatea acestor responsabilităţi au legătură cu domeniul„comunitar” – şi anume domeniile de acţiune în care statelemembre au hotărât să îşi reunească suveranitatea şi să delege

23

puterile de decizie instituţiilor UE. Acest domeniu reprezintăprimul „pilon” al Uniunii Europene.

Cu toate acestea, ultimele două responsabilităţi au strânsălegatură cu domenii în care statele membre UE nu şi-au delegatputerile, dar conlucrează. Acest tip de colaborare se numeşte„cooperare interguvernamentală” şi se aplică pentru al doileaşi al treilea „pilon” al Uniunii Europene.

Activitatea Consiliului este detaliată în continuare.

1. Legislaţia

Activitatea Consiliului constă, în mare parte, în adoptarealegislaţiei în domenii în care statele membre UE şi-au reunitsuveranitatea. Procedura obişnuită utilizată în acest scopeste „codecizia”, prin care legislaţia UE se adoptă în comunde către Consiliu şi Parlament, pe baza unei propuneriprezentate de Comisie. În anumite domenii, Consiliului îirevine puterea decisivă, dar numai pe baza unei propuneri aComisiei şi după evaluarea punctelor de vedere ale Comisiei şiParlamentului (a se vedea în paginile anterioare: „Procesuldecizional în cadrul UE”).

2. Coordonarea politicilor statelor membre

Statele membre ale UE au hotărât că doresc să stabilească opolitică economică generală, care să aibă la bazăsincronizarea politicilor economice naţionale. Aceastăsincronizare este asigurată de miniştrii economiei şifinanţelor, care alcătuiesc Consiliul Afaceri Economice şiFinanciare (Ecofin).

Un alt obiectiv este crearea unui număr mai mare de locuri demuncă şi îmbunătăţirea sistemelor de educaţie, sănătate şiprotecţie socială. Deşi fiecare stat membru UE esteresponsabil pentru politica pe care o aplică în acestedomenii, statele membre pot conveni asupra unor obiectivecomune şi pot învăţa din experienţa celorlalte pentru a aplicasoluţiile cele mai eficiente. Acest proces se numeşte „metodadeschisă de coordonare” şi are loc în cadrul Consiliului.

24

3. Încheierea acordurilor internaţionale

În fiecare an, Consiliul „încheie” (adică semnează oficial) unnumăr de acorduri între Uniunea Europeană şi ţări nemembre,precum şi cu organizaţii internaţionale. Aceste acorduri potacoperi domenii vaste precum comerţul, cooperarea şidezvoltarea sau se pot limita la teme specifice cum sunttextilele, pescuitul, ştiinţa şi tehnologia, transportul etc.

De asemenea, Consiliul poate încheia convenţii între statelemembre UE în domenii cum sunt impozitarea, dreptulsocietăţilor comerciale sau protecţia consulară. Convenţiilepot fi încheiate şi în ceea ce priveşte cooperarea în problemelegate de libertate, securitate şi justiţie (a se vedea încontinuare).

4. Aprobarea bugetului UE

Bugetul anual al UE este stabilit în comun de către Consiliuşi Parlamentul European.

5. Politica externă şi de securitate comună

Statele membre UE elaborează în comun o politică externă şi desecuritate comună (PESC). Dar politica externă, securitatea şiapărarea sunt domenii asupra cărora guvernele naţionalepăstrează controlul independent. Cu toate acestea, statelemembre UE au recunoscut avantajele colaborării în acesteaspecte, iar Consiliul este forumul principal în care sedesfăşoară această „cooperare interguvernamentală”.

Cooperarea nu se limitează la aspecte legate de apărare, ciimplică şi atribuţii de gestionare a crizelor, cum suntoperaţiunile umanitare şi de salvare, de menţinere a păcii şide atenuare a conflictelor în zonele cu probleme. Statelemembre UE încearcă să mobilizeze şi să coordoneze forţelemilitare şi poliţieneşti, astfel încât să poată fi folosite încoordonare cu acţiunile diplomatice şi economice. Prin acestemecanisme, UE a contribuit la menţinerea păcii, construireademocraţiei şi impulsionarea progresului economic în locuriîndepărtate precum Indonezia, Republica Democratică Congo şiţări din sud-estul Europei.

25

6. Libertate, securitate şi justiţie

Cetăţenii UE sunt liberi să locuiască şi să lucreze în oriceţară europeană şi tocmai de aceea ar trebui să aibă acces egalla justiţie pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. Înconsecinţă, instanţele naţionale trebuie să conlucreze pentrua se asigura că, de pildă, o sentinţă pronunţată într-un statmembru UE într-un proces de divorţ sau de încredinţare aminorilor este reunoscută în toate celelalte state membre UE.

Libertatea circulaţiei în interiorul UE este un avantaj decare se bucură cetăţenii care respectă legea, însă de careprofită criminalii şi teroriştii internaţionali. Abordareacriminalităţii transfrontaliere necesită cooperaretransfrontalieră la nivelul instanţelor naţionale, forţelorpoliţieneşti, funcţionarilor vamali şi serviciilor de imigraredin toate statele membre UE.

Spre exemplu, statele membre trebuie să se asigure că:

la frontierele externe ale UE sunt mobilizate efectivele de poliţie necesare;

funcţionarii vamali şi poliţia fac schimb de informaţii cu privire la circulaţia persoanelor suspecte de trafic de droguri sau de fiinţe umane;

solicitanţii de azil sunt evaluaţi şi trataţi în acelaşi modpe întregul teritoriu al UE, pentru a se evita „cumpărarea de azil”(asylum shopping).

Problemele de acest tip sunt administrate de Consiliulpentru Justiţie şi Afaceri Interne – adică miniştrii dejustiţie şi afaceri interne. Obiectivul lor este de a creaun „spaţiu de libertate, securitate şi justiţie” unic îninteriorul graniţelor UE.

Cum este organizată activitatea Consiliului?Preşedinţia Consiliului

Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie, lafiecare şase luni. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru UEpreia controlul agendei Consiliului şi prezidează toatereuniunile pentru o perioadă de şase luni, promovând deciziilelegislative şi politice şi negociind pentru realizarea unuicompromis între statele membre.

26

Secretariatul General

Preşedinţia este asistată de Secretariatul General, carepregăteşte şi asigură funcţionarea optimă a activităţiiConsiliului la toate nivelurile.

În 2004, Javier Solana a fost reales Secretar General alConsiliului. Dl Solana este şi Înaltul Reprezentant pentrupolitica externă şi de securitate comună (PESC) şi, în aceastăcalitate, contribuie la coordonarea acţiunilor UE la nivelmondial.

Secretarul General este asistat de un Secretar GeneralAdjunct, responsabil pentru administrarea SecretariatuluiGeneral.

Coreper

În Bruxelles, fiecare stat membru UE are o echipă permanentă(„birou de reprezentare”) care îl reprezintă şi care îi apărăinteresele naţionale la nivelul UE. Şeful fiecărui birou dereprezentare este, de fapt, ambasadorul ţării respective înUE.

Aceşti ambasadori sunt cunoscuţi ca „reprezentanţi permanenţi”şi se reunesc săptămânal în cadrul ComitetuluiReprezentanţilor Permanenţi (Coreper). Rolul acestui comiteteste de a pregăti lucrările Consiliului, cu excepţiamajorităţii problemelor legate de agricultură, care suntadministrate de un Comitet special pentru agricultură. Corepereste asistat de un număr de grupuri de lucru, la careparticipă oficiali din cadrul birourilor de reprezentare saual administraţiilor naţionale.

Securitate şi apărare

Consiliul este asistat de o structură separată pe probleme de securitate şi apărare:

Comitetul Politic şi de Securitate (CPS), care reprezintă pentru această cooperare ceea ce reprezintă Coreper pentru alte tipuri de decizii;

27

Comitetul Militar al Uniunii Europene (CMUE), alcătuit din Şefii Statului Major Militar ai statelor membre; şi

Statul Major Militar al Uniunii Europene (SMMUE), alcătuit din experţi militari şi civili trimişi de statele membre la Secretariatul Consiliului;

Comitetul pentru Aspectele Civile ale Gestionării Crizelor.

Câte voturi are fiecare ţară?

Deciziile în cadrul Consiliului se adoptă pe bază de vot. Cucât populaţia ţării este mai numeroasă, cu atât mai multevoturi are ţara respectivă, dar numerele sunt ponderate înfavoarea ţărilor cu o populaţie mai redusă:

Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit 29Polonia şi Spania 27România 14Ţările de Jos 13Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi Ungaria 12Austria, Bulgaria, Suedia 10Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia

7Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi Slovenia 4Malta 3Total 345

Votul cu majoritate calificată

În domenii deosebit de sensibile, precum politica externă şide securitate comună, impozitarea, politica de imigrare şi deacordare a dreptului de azil, deciziile Consiliului trebuieadoptate cu unanimitate. Cu alte cuvinte, fiecare stat membruare putere de veto în aceste domenii.

Cu toate acestea, în majoritatea problemelor, Consiliul adoptădecizii prin „vot cu majoritate calificată”.

Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:

majoritatea statelor membre votează favorabil (în anumitecazuri o majoritate de două treimi); şi

există un număr minim de 255 voturi favorabile –reprezentând 73,9 % din total.

28

De asemenea, un stat membru poate solicita să se confirme căvoturile favorabile reprezintă cel puţin 62 % din totalulpopulaţiei Uniunii. Dacă se constată contrariul, decizia nu seva adopta.

29

Comisia Europeană: promovarea interesului comun

Informaţii esenţiale

Funcţie: Organul executiv al UE şi iniţiatorul propunerilorlegislative

Membri: 27: unul din fiecare stat membruDurata mandatului: Cinci ani (2004-2009)Adresă: Rue de la Loi 200, B-1049 BruxellesTel. (32-2) 299 11 11Internet: ec.europa.eu

Comisia este independentă de guvernele naţionale. Misiunea eieste să reprezinte şi să susţină interesele UE ca tot unitar.Comisia elaborează propuneri de legi europene noi, pe care leprezintă Parlamentului European (PE) şi Consiliului.

De asemenea, Comisia este organul executiv al UE – cu altecuvinte, este responsabilă pentru aplicarea deciziilorParlamentului şi Consiliului. Prin aceasta se înţelegeadministrarea cotidiană a afacerilor Uniunii Europene:aplicarea politicilor, derularea programelor şi alocareafondurilor.

La fel ca PE şi Consiliul, Comisia Europeană a fost înfiinţatăîn anii ′50 în temeiul Tratatelor fundamentale ale UE.

Ce este Comisia?

Termenul „Comisie” are două sensuri. În primul rând, termenuldenotă echipa de bărbaţi şi femei – câte unul sau una dinfiecare stat membru UE – care a fost constituită pentru aconduce instituţia şi a adopta deciziile acesteia. În aldoilea rând, termenul „Comisie” se referă la instituţia însine şi la personalul ei.

La nivel informal, membrii numiţi ai Comisiei sunt cunoscuţisub denumirea de „comisari”. În general, aceştia au ocupatpoziţii politice în ţările lor de origine şi mulţi dintre eiau fost miniştri în guvern, dar în calitate de membri aiComisiei ei şi-au luat angajamentul de a acţiona în interesul

30

Uniunii ca tot unitar şi de a nu se supune eventualelorrecomandări venite din partea guvernelor naţionale.

La un interval de cinci ani este numită o nouă Comisie, întermen de şase luni de la alegerile pentru ParlamentulEuropean. Procedura este următoarea:

guvernele statelor membre convin asupra persoanei pe care ovor desemna ca nou preşedinte al Comisiei;

persoana desemnată ca preşedinte al Comisiei este aprobatăde Parlament;

persoana desemnată ca preşedinte al Comisiei alege ceilalţimembri ai Comisiei prin discuţii cu guvernele statelormembre;

noul Parlament intervievează fiecare persoană propusă încalitate de comisar şi îşi dă avizul cu privire la întreagaechipă. După aprobare, noua Comisie îşi poate începeactivitatea în mod oficial.

Mandatul Comisiei actuale durează până la 31 octombrie 2009.Preşedintele Comisiei este José Manuel Barroso.

Comisia răspunde politic în faţa Parlamentului, care deţineputerea de a demite întreaga Comisie prin adoptarea uneimoţiuni de cenzură. Membrii individuali ai Comisiei auobligaţia de a demisiona la solicitarea Preşedintelui,susţinută de ceilalţi comisari.

Comisia este reprezentată în toate sesiunile Parlamentului,unde are obligaţia de a clarifica şi justifica politicile pecare le derulează. De asemenea, Comisia răspunde periodic laîntrebările scrise şi verbale adresate de MPE.

Activitatea cotidiană a Comisiei este desfăşurată defuncţionari administrativi, experţi, traducători, interpreţişi personal cu atribuţii de secretariat. Numărul acestorfuncţionari publici europeni este de circa 23 000. Numărulpoate părea impresionant, dar este mai mic decât numărulpersonalului angajat într-un consiliu municipal de talie mediedin Europa.

Unde se află sediul Comisiei?

31

„Sediul” Comisiei se află la Bruxelles (Belgia), dar Comisiamai are birouri la Luxemburg, birouri de reprezentare în toatestatele membre UE şi delegaţii în multe capitale ale lumii.

Ce face Comisia?

Comisiei Europene îi revin patru funcţii principale:

1. să propună proiecte legislative Parlamentului şiConsiliului;2. să administreze şi să aplice politicile UE şi bugetul;3. să asigure respectarea legislaţiei UE (împreună cu Curtea deJustiţie);4. să reprezinte Uniunea Europeană la nivel internaţional, spre

exemplu prin negocierea acordurilor între UE şi alte ţări.

1. Propunerea unor proiecte legislative noi

Comisia are „drept de iniţiativă”. Cu alte cuvinte, Comisieiîi revine responsabilitatea totală de a elabora propuneri delegislaţie europeană, pe care le prezintă Parlamentului şiConsiliului. Aceste propuneri trebuie să aibă ca obiectivapărarea intereselor Uniunii şi ale cetăţenilor săi şi nu pecele ale unor anumite ţări sau industrii.

Înainte de a face o propunere, Comisia trebuie să aibăcunoştinţă de situaţiile şi problemele de actualitateexistente în Europa şi trebuie să stabilească dacă legislaţiaUE reprezintă cea mai bună modalitate de tratare a acestora.Din acest motiv, Comisia păstrează legătura cu o gamă largă degrupuri de interese şi cu două organisme consultative –Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.De asemenea, Comisia ia în considerare avizele parlamentelorşi guvernelor naţionale.

Comisia va propune acţiuni la nivelul UE numai în cazul încare consideră că o problemă nu poate fi rezolvată maieficient printr-o acţiune naţională, regională sau locală.Acest mod de abordare a problemelor la un nivel cât maidescentralizat se numeşte „principiul subsidiarităţii”.

În cazul în care concluzionează că este necesară o legeeuropeană, Comisia elaborează o propunere legislativă care,din punctul său de vedere, va soluţiona problema în modeficient şi va satisface un număr de interese cât mai mare.

32

Pentru a obţine detalii tehnice corecte, Comisia consultăexperţi din diverse comitete şi grupuri consultative. În modfrecvent, Comisia publică cărţi „verzi” şi „albe”, organizeazăaudieri, solicită opiniile societăţii civile şi consultărapoarte ale experţilor din cadrul comisiilor specializate şi,înainte de a face o propunere, consultă publicul în mod directpentru a se asigura că are o vedere de ansamblu cât maicompletă.

2. Aplicarea politicilor UE şi a bugetului

În calitate de organ executiv al Uniunii Europene, Comisiaeste responsabilă de administrarea şi aplicarea bugetului UE.Majoritatea cheltuielilor curente sunt efectuate de cătreautorităţile naţionale şi locale, dar Comisia esteresponsabilă pentru supravegherea acestor cheltuieli – subprivirea atentă a Curţii de Conturi. Ambele instituţii au caobiectiv asigurarea unui management financiar optim. Numai încazul în care este mulţumit de raportul anual al Curţii deConturi, Parlamentul European acordă Comisiei descărcareapentru a aplica bugetul.

Comisia are, de asemenea, obligaţia de a pune în aplicaredeciziile adoptate de Parlament şi Consiliu în domenii precumpolitica agricolă comună, pescuitul, energia, dezvoltarearegională, mediul sau tineretul şi programele de studii şi deschimb, precum programul Erasmus. De asemenea, Comisia joacăun rol esenţial în politica din domeniul concurenţei pentru ase asigura că toţi operatorii economici îşi desfăşoarăactivitatea într-un mediu concurenţial sănătos. Comisia poateinterzice fuziunile între companii în cazul în care considerăcă acestea vor avea ca rezultat o concurenţă neloială.Comisiei îi revine şi obligaţia de a se asigura că statelemembre UE nu denaturează concurenţa prin subvenţii excesiveacordate activităţilor lor industriale.

3. Asigurarea respectării legislaţiei comunitare

Comisia acţionează ca „gardian al tratatelor”. Comisia,alături de Curtea de Justiţie, are responsanbilitatea de a seasigura că legislaţia UE se aplică în mod adecvat în toatestatele membre.

În cazul în care constată că un stat membru UE nu aplică olege comunitară, Comisia demarează un proces denumit„procedura privind încălcarea dreptului comunitar”. În prima

33

etapă se trimite guvernului o scrisoare oficială, prin careComisia îl informează cu privire la încălcarea legislaţiei UE,menţionând motivele pentru care consideră că legislaţia UEeste încălcată şi stabilind un termen pentru transmiterea uneiexplicaţii detaliate.

În cazul în care statul membru nu prezintă o explicaţiesatisfăcătoare sau nu remediază situaţia, Comisia va trimite oaltă scrisoare prin care confirmă încălcarea legislaţiei UE înstatul respectiv şi stabileşte un termen pentru remediereasituaţiei. Dacă statul membru nu ia măsuri pentru remediereasituaţiei, Comisia transmite cazul Curţii de Justiţie învederea adoptării unei decizii. Sentinţele Curţii suntobligatorii pentru statele membre şi instituţiile UE. Dacăstatele membre nu respectă o sentinţă, Curtea poate impunesancţiuni financiare.

4. Reprezentarea UE la nivel internaţional

Comisia Europeană este un purtător de cuvânt important alUniunii Europene la nivel internaţional. Comisia este vocea UEîn forumurile internaţionale precum Organizaţia Mondială aComerţului, în cadrul negocierilor cu privire la acordulprivind schimbările climatice internaţionale, Protocolul de laKyoto, şi în cadrul parteneriatului important de sprijinpentru comerţ al UE cu ţările în curs de dezvoltare dinAfrica, Caraibe şi Pacific, cunoscut ca Acordul de la Cotonou.

Comisia se exprimă în numele UE şi negociază pentru aceasta îndomenii în care statele membre şi-au reunit suveranitatea.Acest lucru este prevăzut de acorduri încheiate anterior custatele respective.

Cum este organizată activitatea Comisiei?

Preşedintele Comisiei hotărăşte domeniul de responsabilitateal fiecărui comisar şi poate modifica responsabilităţilecomisarilor (după caz) pe durata mandatului Comisiei.

În general, Comisia se întruneşte o dată pe săptămână, deobicei miercurea şi, de obicei, la Bruxelles. Fiecare subiectde pe agendă este prezentat de comisarul responsabil dedomeniul în cauză şi întreaga echipă adoptă o deciziecolectivă cu privire la acest subiect.

34

Personalul Comisiei este organizat pe departamente, cunoscutesub denumirea de „direcţii generale” (DG) şi „servicii” (cumeste Serviciul Juridic). Fiecare DG este responsabilă de unanumit domeniu de activitate şi este condusă de un directorgeneral, care răspunde în faţa unui comisar. Coordonareagenerală este asigurată de Secretariatul General, careadministrează şi reuniunile săptămânale ale Comisiei.Secretariatul General este condus de secretarul general, carerăspunde direct în faţa preşedintelui.

DG sunt cele care planifică şi elaborează propunerilelegislative, dar aceste propuneri devin oficiale numai atuncicând sunt „adoptate” de Comisie în reuniunea săptămânală.Procedura este descrisă pe scurt în continuare.

Să presupunem că, de exemplu, Comisia constată necesitateaunei legi europene care să împiedice poluarea râurilorEuropei. Direcţia Generală Mediu va elabora o propunere, pebaza unor consultări intensive cu organizaţiile europene dindomeniul industriei, agriculturii şi mediului şi cuministerele de mediu din statele membre UE. Proiectul va fidiscutat şi cu alte departamente ale Comisiei care suntinteresate de acest subiect şi va fi verificat de ServiciulJuridic şi Secretariatul General.

După ce este finalizată, propunerea va fi înscrisă pe ordineade zi a unei reuniuni a Comisiei. Dacă cel puţin 14 din cei 27de comisari aprobă propunerea, Comisia o va adopta, iarpropunerea va beneficia de sprijinul necondiţionat al întregiiechipe. Documentul va fi trimis Consiliului şi ParlamentuluiEuropean, care vor lua o decizie pe baza propunerii. Comisiapoate face modificări ulterioare în lumina observaţiilor celordouă instituţii şi remite propunerea în vederea aprobăriifinale.

35

Curtea de Justiţie: asigurarea respectării legii

Informaţii esenţiale

Funcţie: Să se pronunţe în cazurile care îi suntprezentate spre soluţionare.

Curtea de Justiţie: Un judecător din fiecare stat membru UE; optavocaţi generali.

Tribunalul de Primă Instanţă: Cel puţin un judecător din fiecare statmembru UE (27 în 2007).

Tribunalul Funcţiei Publice: Şapte judecătoriDurata mandatului: Mandate de şase ani care pot fi reînnoite Adresă: Boulevard Konrad Adenauer, L-2925 LuxembourgTel. (352) 43 03-1Internet: curia.europa.eu

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (pentru care sefoloseşte frecvent prescurtarea „Curtea”) a fost instituită întemeiul primului Tratat UE, Tratatul CECO din 1952. Sediul seaflă la Luxemburg.

Misiunea Curţii este să se asigure că legislaţia UE esteinterpretată şi aplicată în mod uniform în toate statelemembre UE, astfel încât legile să se aplice în mod egaltuturor cetăţenilor. Spre exemplu, Curtea se asigură căinstanţele naţionale nu pronunţă sentinţe diferite în acelaşicaz.

Curtea se asigură şi că statele membre şi instituţiile UEaplică prevederile legislative. Curtea are puterea de asoluţiona litigiile care apar între state membre UE,instituţii UE, operatori economici şi persoane fizice.

Curtea are în alcătuire un judecător din fiecare stat membru,astfel încât toate sistemele juridice naţionale din cadrul UEsunt reprezentate. Cu toate acestea, din motive de eficienţă,Curtea funcţionează rar în structură completă. De obicei,Curtea se întruneşte în „Marea Cameră” cu numai 13 judecătorisau în camere de cinci sau trei judecători.

Curtea este asistată de opt „avocaţi generali”. Rolul acestoraeste să îşi susţină punctele de vedere în cazurile înaintateCurţii spre soluţionare. Pledoariile trebuie susţinute publicşi trebuie să fie imparţiale.

36

Judecătorii şi avocaţii generali sunt persoane a cărorimparţialitate nu poate fi pusă la îndoială. Ei deţincalificările sau competenţele necesare pentru a fi numiţi încele mai înalte funcţii juridice din ţările lor de origine.Aceştia sunt numiţi la Curtea de Justiţie prin acordul comunal guvernelor statelor membre UE. Fiecare este numit pentru unmandat de şase ani, care poate fi reînnoit.

Pentru a ajuta Curtea de Justiţie să facă faţă numărului marede cazuri înaintate spre soluţionare şi pentru a oferiprotecţie juridică sporită cetăţenilor, în 1988 a fost creatun Tribunal de Primă Instanţă. Acest tribunal (carefuncţionează pe lângă Curtea de Justiţie) este responsabilpentru pronunţarea sentinţelor în anumite cazuri, în specialacţiuni intentate de persoane fizice, companii şi uneleorganizaţii, şi cazuri care se încadrează în dreptulconcurenţei. Acest tribunal are în alcătuire câte un judecătordin fiecare stat membru UE.

Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii Europene se pronunţă înlitigiile apărute între Uniunea Europeană şi funcţionariiacesteia. Acest tribunal este alcătuit din şapte judecători şifuncţionează pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă.

Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi TribunalulFuncţiei Publice au câte un preşedinte ales de judecătoripentru un mandat de trei ani care poate fi reînnoit. VassiliosSkouris a fost ales preşedinte al Curţii de Justiţie în 2003.Marc Jaeger este actualul preşedinte al Tribunalului de PrimăInstanţă. Paul J. Mahoney este preşedintele TribunaluluiFuncţiei Publice din 2005.

Ce face Curtea?

Curtea pronunţă sentinţe în cazurile care îi sunt înaintatespre soluţionare. Cele cinci tipuri de cazuri întâlnitefrecvent sunt:

1. acţiuni pentru pronunţareaunei hotărâri preliminare;2. acţiuni intentate pentruneîndeplinirea obligaţiilor;3. acţiuni în anulare;

37

4. acţiuni în constatareaabţinerii de a acţiona;5. acţiuni în despăgubiri.

Acţiunile sunt detaliate în continuare.

1. Procedura de pronunţare a unei hotărâri preliminare

Instanţele naţionale din fiecare stat membru UE suntresponsabile pentru aplicarea corespunzătoare a legislaţieicomunitare în statul respectiv. Dar există riscul cainstanţele din diferite ţări să interpreteze legislaţiacomunitară în moduri diferite.

„Procedura de pronunţare a unei hotărâri preliminare” arerolul de a preîntâmpina acest lucru. Dacă o instanţă naţionalăare îndoieli cu privire la interpretarea sau valabilitateaunei legi comunitare, aceasta poate şi, în anumite cazuri,este obligată, să solicite opinia Curţii de Justiţie. Aceastăopinie este furnizată sub forma unei „proceduri de pronunţarea unei hotărâri preliminare”.

2. Acţiuni intentate pentru neîndeplinirea obligaţiilor

Comisia poate demara acest proces în cazul în care considerăcă un stat membru nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute delegislaţia comunitară. Acest proces poate fi demarat şi de unalt stat membru UE.

În ambele cazuri, Curtea investighează acuzaţiile şi sepronunţă. Dacă se constată veridicitatea acuzaţiilor adusestatului membru respectiv, acesta are obligaţia de a remediasituaţia de îndată. În cazul în care constată că statul membrunu a respectat sentinţa pronunţată, Curtea poate impune plataunei amenzi.

3. Acţiuni în anulare

Dacă un stat membru, Consiliul, Comisia sau (în anumitecondiţii) Parlamentul consideră că o anumită lege comunitarăeste ilegală, acesta poate solicita Curţii anularea legii încauză.

38

Aceste „acţiuni în anulare” pot fi folosite şi de persoanelefizice care doresc să solicite Curţii anularea unei anumitelegi deoarece le afectează în mod direct şi negativ.

În cazul în care constată că legea respectivă a fost adoptatăincorect sau nu are un temei corect în dispoziţiiletratatelor, Curtea poate declara legea nulă şi neavenită.

4. Acţiuni în constatarea abţinerii de a acţiona

Tratatul prevede că Parlamentul European, Consiliul şi Comisiaau obligaţia de a adopta anumite decizii în anumite situaţii.În caz contrar, statele membre, celelalte instituţii UE şi (înanumite situaţii) pesoanele fizice sau societăţile comercialepot înainta o plângere prin care solicită Curţii consemnareaîn mod oficial a abţinerii de a acţiona.

5. Acţiuni în despăgubiri

Orice persoană sau societate comercială care a suferit dauneîn urma unei acţiuni sau a unei lipse de acţiune din parteaComunităţii ori a funcţionarilor acesteia poate intenta oacţiune pentru plata unor despăgubiri în faţa Tribunalului dePrimă Instanţă.

Cum este organizată activitatea Curţii?

Cazurile sunt prezentate la registratură şi pentru fiecare cazeste numit un anumit judecător şi un avocat general.

Procedura care urmează are loc în două etape: în scris şi apoisub formă verbală.

În prima etapă, toate părţile implicate prezintă declaraţiiscrise şi judecătorul numit pentru cazul respectiv întocmeşteun raport unde rezumă aceste declaraţii şi temeiul legal alcazului.

Urmează etapa a doua – audierea publică. În funcţie deimportanţa şi complexitatea cazului, audierea poate avea locîn faţa unui complet alcătuit din trei, cinci sau 13judecători sau înaintea Curţii reunite. La audiere, avocaţiipărţilor îşi prezintă cazul în faţa judecătorilor şi a

39

avocatului general, care le pot adresa întrebări. Avocatulgeneral îşi susţine punctul de vedere, după care judecătoriideliberează şi pronunţă sentinţa. Aceasta nu urmează neapăratpunctul de vedere al avocatului general.

Sentinţele Curţii se adoptă cu majoritate şi se pronunţă încadrul unei audieri publice. Punctele de vedere divergente nuse comunică. Deciziile sunt publicate în ziua pronunţării lor.

Procedura Tribunalului de Primă Instanţă este similară, cuexcepţia susţinerii punctului de vedere al avocatului general.

40

Curtea de Conturi Europeană: valoare în schimbul banilor dumneavoastrăInformaţii esenţiale

Funcţie: Controlează dacă fondurile UE sunt utilizatecorespunzător

Membri: Unul din fiecare stat membru UEDurata mandatului: Membrii sunt numiţi pentru un

mandat de şase ani care poate fi reînnoitAdresă: 12 rue Alcide de Gasperi, L-1615 LuxembourgTel. (352) 43 98-1Internet: eca.europa.eu

Curtea de Conturi a fost înfiinţată în 1975. Sediul este laLuxemburg. Misiunea Curţii este de a verifica dacă fondurileUE sunt administrate corespunzător, astfel încât cetăţeniiUniunii să obţină valoare maximă în schimbul banilor. Curteaare dreptul de a verifica orice persoană sau organizaţie carelucrează cu fonduri UE.

Curtea are un membru din fiecare stat membru UE, numit deConsiliu pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit.Membrii îl aleg pe unul dintre ei ca preşedinte pentru unmandat de trei ani care poate fi reînnoit. Hubert Weber estepreşedinte al Curţii de Conturi din ianuarie 2005.

Ce face Curtea?

Rolul principal al Curţii este de a verifica dacă bugetul UEeste aplicat corect – cu alte cuvinte, dacă veniturile şicheltuielile UE sunt obţinute, cheltuite şi înregistrate legalşi de a asigura un management financiar sănătos. Prin urmare,activitatea curţii reprezintă o garanţie a faptului căsistemul UE funcţionează în mod economic, eficient, efectiv şitransparent.

Pentru a-şi îndeplini atribuţiile, Curtea poate investigadocumentele aparţinând oricărei persoane sau organizaţii carelucrează cu veniturile sau cheltuielile UE. Curtea efectueazăfrecvent controale la faţa locului. Constatările sale suntconsemnate în rapoarte, care aduc orice problemă existentă înatenţia Comisiei şi a guvernelor statelor membre UE.

41

Pentru a-şi îndeplini activitatea în mod eficient, Curtea deConturi trebuie să rămână complet independentă de celelalteinstituţii, păstrând, în acelaşi timp, legătura cu acestea.

Una dintre funcţiile esenţiale ale Curţii de Conturi este de asusţine activitatea Parlamentului European şi a Consiliuluiprin prezentarea anuală a unui raport de audit pentru anulfinanciar anterior. Parlamentul examinează acest raport îndetaliu înainte de a hotărî dacă aprobă sau nu modul în careComisia a gestionat bugetul. În caz afirmativ, Curtea deConturi trimite Consiliului şi Parlamentului şi o declaraţieprin care confirmă că banii contribuabililor europeni au fostutilizaţi în mod adecvat.

În sfârşit, Curtea informează cetăţenii cu privire larezultatele activităţii sale prin rapoarte care trateazăsubiecte de interes deosebit.

Cum este organizată activitatea Curţii?Curtea de Conturi are aproximativ 800 de angajaţi, inclusivtraducători şi administratori, precum şi auditori. Auditoriisunt împărţiţi în „grupuri de audit”. Aceştia pregătescrapoarte preliminare pe baza cărora Curtea adoptă decizii.

Auditorii efectuează frecvent controale la sediul altorinstituţii UE, în statele membre şi în orice ţară careprimeşte ajutoare din partea UE. De fapt, deşi activitateacurţii are legătură în cea mai mare măsură cu banii de careeste responsabilă Comisia, peste 80 % din cheltuielile UE suntadministrate de autorităţile naţionale.

Curtea de Conturi nu deţine puteri legale. Dacă auditoriidescoperă fraude sau nereguli, aceştia informează OLAF –Oficiul European de Luptă Antifraudă. OLAF este un departamental Comisiei Europene cu un statut special, care îi asigură oautonomie totală.

42

Comitetul Economic şi Social European:vocea societăţii civileInformaţii esenţiale

Funcţie: Reprezintă societatea civilă organizatăMembri: 344Durata mandatului: Patru aniReuniuni: Bruxelles, lunarAdresă: Rue Belliard 99, B-1040 BruxellesTel. (32-2) 546 90 11Internet: eesc.europa.eu

Înfiinţat în 1957 prin Tratatul de la Roma, Comitetul Economicşi Social European (CESE) este un organ consultativ care lefurnizează reprezentanţilor grupurilor de interese din Europa,precum organizaţiile patronale şi sindicatele, şi altororganisme ale „societăţii civile organizate”, precumasociaţiile de consumatori, o platformă formală pentruexprimarea punctelor lor de vedere asupra problemelor UE.

CESE are 344 de membri – numărul membrilor din fiecare statmembru nu reprezintă neapărat mărimea populaţiei din ţararespectivă. Numărul de membri din fiecare ţară este următorul:

Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit 24Polonia şi Spania 21România 15Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia,Portugalia, Republica Cehă, Suedia, Ţările de Jos şi Ungaria

12Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia

9Estonia, Letonia şi Slovenia 7Cipru şi Luxemburg 6Malta 5Total 344

Membrii sunt numiţi de guvernele UE, dar beneficiază deindependenţă politică totală. Ei sunt numiţi pentru un mandatde patru ani care poate fi reînnoit.

Comitetul se reuneşte în adunare plenară, iar discuţiilecomitetului sunt pregătite de şase subcomitete denumite„secţiuni”, fiecare ocupându-se de domenii de politică

43

specifice. Comitetul îşi alege preşedintele şi doivicepreşedinţi pentru un mandat de doi ani. DimitrisDimitriadis a devenit preşedinte al CESE în octombrie 2006.

Ce face CESE?

Comitetul Economic şi Social European îndeplineşte trei roluriprincipale:

asigură consultanţă pentru Parlamentul European, ConsiliulUniunii Europene şi Comisia Europeană, la solicitareaacestora sau la iniţiativa Comitetului;

încurajează societatea civilă să se implice în mai maremăsură în procesul de elaborare a politicilor publice lanivelul UE;

susţine rolul societăţii civile în statele nemembre UE şicontribuie la înfiinţarea structurilor consultative.

Avizele Comitetului sunt transmise instituţiilor de talie maimare – Consiliul, Comisia şi Parlamentul European. Se impuneconsultarea Comitetului înainte de adoptarea unor decizii depolitică economică şi socială, regională şi de mediu. Prinurmare, Comitetul îndeplineşte un rol esenţial în procesuldecizional din cadrul Uniunii. CESE este o punte între Uniuneşi cetăţenii săi, promovând o societate mai activă, maireceptivă şi, prin urmare, mai democratică în Europa.

Cine sunt membrii CESE?

Membrii CESE îşi desfăşoară activitatea preponderent în ţărilelor de origine şi formează trei grupuri care reprezintăangajatorii, angajaţii şi diferite alte interese economice şisociale.

Grupul Angajatorilor are membri din sectorul industrial publicşi privat, întreprinderi mici şi mijlocii, camere de comerţ,comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, sectorul bancar şi alasigurărilor, transport şi agricultură.

Grupul Salariaţilor reprezintă toate categoriile de angajaţi,de la muncitori necalificaţi la directori executivi. Membriigrupului provin din sindicatele naţionale.

44

Grupul Activităţi diverse reprezintă organizaţiileneguvernamentale (ONG), organizaţiile de agricultori,întreprinderile mici, atelierele şi profesiile meşteşugăreşti,cooperativele şi asociaţiile nonprofit, organizaţiile deconsumatori şi de protecţia mediului, comunităţile ştiinţificeşi academice şi asociaţiile care reprezintă familia şipersoanele cu dizabilităţi.

45

Comitetul Regiunilor: voceaadministraţiei regionale şi localeInformaţii esenţiale

Funcţie: Reprezintă autorităţile regionale şi localeMembri: 344Durata mandatului: Patru aniReuniuni: Bruxelles, cinci sesiuni plenare în fiecare anAdresă: Rue Belliard 101, B-1040 BruxellesTel. (32-2) 282 22 11Internet: cor.europa.eu

Înfiinţat în 1994 prin Tratatul de instituire a UniuniiEuropene, Comitetul Regiunilor (CoR) este un organ consultativalcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor regionale şilocale europene. Se impune consultarea CoR înainte deadoptarea unor decizii la nivelul UE în domenii precumpolitica regională, mediul, cultura, educaţia şi transportul –care sunt, fără excepţie, domenii de interes local şiregional.

Comitetul are 344 de membri. Numărul de membri din fiecarestat membru UE reflectă cu aproximaţie mărimea populaţieiţării respective, după cum urmează:

Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit 24Polonia şi Spania 21România 15Austria, Belgia, Bulgaria, Grecia, Republica Cehă,Portugalia, Suedia, Ţările de Jos şi Ungaria

12Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi Slovacia

9Estonia, Letonia şi Slovenia 7Cipru şi Luxemburg 6Malta 5Total 344

Membrii Comitetului sunt membri aleşi sau factori de decizieîn cadrul autorităţilor locale sau regionale din regiunea dincare provin. Ei sunt nominalizaţi pentru Comitet de cătreguvernele naţionale şi sunt numiţi de Consiliul UniuniiEuropene pentru patru ani. Mandatul lor poate fi reînnoit.Fiecare ţară îşi alege membrii după cum consideră potrivit,

46

dar componenţa trebuie să respecte reprezentarea politică şigeografică. Dacă îşi pierd mandatul electoral în regiunea deorigine, va trebui ca membrii să demisioneze din Comitet.

Există patru grupuri politice: Partidul Popular European,Partidul Socialiştilor Europeni, Alianţa Liberalilor şiDemocraţilor pentru Europa şi Uniunea pentru o Europă aNaţiunilor –Alianţa Europeană.

Preşedintele CoR este ales pentru un mandat de doi ani dintremembrii comitetului. Michel Delebarre a fost ales preşedinteîn 2006.

Ce face Comitetul?Rolul Comitetului Regiunilor este de a prezenta punctele devedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE. Înacest sens, comitetul emite rapoarte sau „avize” cu privire lapropunerile Comisiei.

Comisia şi Consiliul au obligaţia de a consulta CoR înainte deadoptarea unor decizii la nivel UE în probleme care sunt deinteres pentru guvernul local şi regional. Acestea pot fipolitica forţei de muncă, mediul, educaţia, cultura, formareaprofesională şi tineretul, energia, transportul,telecomunicaţiile şi sănătatea publică.

Lista nu este exhaustivă. Comisia, Consiliul şi ParlamentulEuropean au libertatea de a se consulta cu CoR şi în alteprobleme. În ceea ce priveşte Comitetul, acesta poate adoptaavize din proprie iniţiativă şi le poate prezenta Comisiei,Consiliului şi Parlamentului.

Cum este organizată activitatea Comitetului?În fiecare an, Comitetul Regiunilor se întruneşte în cincisesiuni plenare în care defineşte politica generală acomitetului şi adoptă avize.Există şase „comisii” care examinează diferite domenii depolitică şi pregătesc avizele care urmează să fie dezbătute însesiunile plenare.

47

Banca Europeană de Investiţii: finanţarea dezvoltării economiceInformaţii esenţiale

Funcţie: Finanţează dezvoltarea economicăMembri: Statele membre UE

Consiliul Director – 28, Comitetul Administrativ – 9Adresă: 100, Boulevard Konrad Adenauer, L-2950 LuxembourgTel. (352) 43 79-1Internet: www.eib.org

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a fost înfiinţată în 1958prin Tratatul de la Roma. Rolul principal al băncii este de aîmprumuta fonduri pentru proiectele de interes european,precum căile de comunicaţie rutieră şi feroviară,aeroporturile sau programele de mediu. Banca finanţează, deasemenea, investiţiile întreprinderilor mici în UE şidezvoltarea economică din ţările candidate şi ţările în cursde dezvoltare.

Philippe Maystadt a fost ales preşedinte al BEI în ianuarie 2000.

Ce face banca?

BEI este o instituţie nonprofit, care se autofinanţează şieste independentă de bugetul UE. Banca este finanţată prinîmprumuturi pe pieţele de capital. Acţionarii băncii – statelemembre ale Uniunii Europene – subscriu colectiv la capitalulbăncii, iar contribuţia fiecărei ţări reflectă putereaeconomică a acesteia în Uniune.

Prin susţinerea statelor membre, BEI beneficiază de cel maibun rating de credit (AAA) de pe pieţele de capital, de undepoate ridica sume foarte mari de capital în condiţii foarteavantajoase. La rândul ei, banca poate să investească înproiecte de interes public pentru care nu s-ar putea găsifonduri din alte surse – sau pentru care ar trebui efectuateîmprumuturi costisitoare.

Proiectele în care banca investeşte sunt selectate atent.

Priorităţile băncii la nivelul UE sunt de a susţine:

48

coeziunea şi convergenţa; întreprinderile mici şi mijlocii; durabilitatea mediului; inovaţia, dezvoltarea reţelelor de transport transeuropene şi sursele de energie durabile, competitive şi sigure.

În exteriorul UE, BEI susţine politicile UE de dezvoltare şicooperare în ţările candidate şi potenţial candidate, înţările din regiunea Mării Mediterane şi din estul Europei(inclusiv Rusia) care se încadrează în sfera politicii devecinătate a UE, şi în ţările din Africa, Caraibe, Pacific,Asia şi America Latină. Împrumuturile acordate acestor ţări seconcentrează asupra următoarelor domenii: dezvoltarea sectorului privat; dezvoltarea infrastructurii; securitatea surselor de energie şi durabilitatea mediului.

În final, BEI este acţionarul majoritar al Fondului Europeande Investiţii, alături de care formează „Grupul BEI”. Fondulinvesteşte în capitalul de risc şi oferă garanţii pentruîntreprinderile mici şi mijlocii. Fondul nu împrumută şi nuinvesteşte în mod direct. În schimb, Fondul îşi desfăşoarăactivitatea prin intermediul băncilor şi al altor intermediarifinanciari, oferindu-le garanţii pentru acoperireaîmprumuturilor pe care le acordă întreprinderilor mici.

Fondul este activ în toate statele membre ale Uniunii Europeneşi în ţările candidate în vederea aderării.

Cum este organizată activitatea băncii?

BEI este o instituţie autonomă. Banca adoptă deciziile deîmprumut şi de creditare pe baza punctelor forte ale fiecăruiproiect şi a oportunităţilor oferite de pieţele financiare. Înfiecare an, banca prezintă un raport cu privire la toateactivităţile sale.

BEI cooperează cu instituţiile UE. De exemplu, reprezentanţiisăi participă în comitetele Parlamentului European, iarPreşedintele BEI participă la reuniunile Consiliului atunci

49

când se întâlnesc miniştrii economiei şi finanţelor dinstatele membre UE.

Deciziile băncii sunt adoptate de următoarele organisme.

Consiliul Guvernatorilor este alcătuit din miniştri (în modnormal, miniştrii de finanţe) din toate statele membre.Acesta defineşte politica generală de împrumuturi a băncii,aprobă bilanţul contabil şi raportul anual, autorizeazăbanca să finanţeze proiecte în exteriorul UE şi ia hotărâricu privire la creşterile de capital.

Consiliul Director aprobă operaţiunile de creditare şi deîmprumut şi se asigură că BEI este administratăcorespunzător. Consiliul este alcătuit din 28 de directori –unul nominalizat de fiecare stat membru UE şi unulnominalizat de Comisia Europeană.

Comitetul Administrativ este organul executiv permanent albăncii. Acesta administrează activităţile zilnice ale BEI şiare nouă membri.

50

Banca Centrală Europeană: administrarea monedei euroInformaţii esenţiale

Funcţie: Să menţină stabilitatea preţurilor în zona euro şi săaplice politica monetară

Membri: Consiliul Guvernatorilor – 19, Consiliul General – 29,Comitetul Executiv – 6

Adresă: Kaiserstrasse 29, D-60311 Frankfurt am MainTel. (49) 691 34 40Internet: www.ecb.eu

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată în 1998.Sediul băncii este la Frankfurt (Germania). Misiunea bănciieste să administreze moneda euro – moneda unică a UE şi săpăstreze stabilitatea preţurilor pentru cele peste două treimidin cetăţenii UE care utilizează moneda euro. BCE esteresponsabilă şi pentru crearea şi implementarea politiciimonetare în zona euro.

Pentru a-şi îndeplini rolul, BCE lucrează cu „SistemulEuropean al Băncilor Centrale” (SEBC). Ţările care au adoptatmoneda euro până în prezent alcătuiesc „zona euro”. Băncilecentrale ale acestor ţări, împreună cu Banca CentralăEuropeană, alcătuiesc ceea ce se numeşte „Eurosistemul”.

BCE îşi desfăşoară activitatea în condiţii de independenţătotală. BCE, băncile centrale naţionale ale SEBC sau altmembru al organismelor lor de decizie nu pot solicita sauprimi instrucţiuni de la niciun alt organism. Instituţiile UEşi guvernele statelor membre UE trebuie să respecte acestprincipiu şi au obligaţia de a nu încerca să influenţeze BCEsau băncile centrale europene.

Jean-Claude Trichet a fost numit preşedinte al BCE înnoiembrie 2003.

Ce face banca?

Una dintre atribuţiile principale ale BCE este de a menţinestabilitatea preţurilor în zona euro, astfel încât puterea decumpărare să nu fie erodată de inflaţie. BCE are ca obiectiv

51

să asigure o creştere anuală a preţurilor de consum mai mică,dar aproape egală cu 2 % pe termen mediu.

Pentru a face acest lucru, BCE stabileşte praguri pentruratele dobânzilor în urma analizei evoluţiilor economice şimonetare. Banca măreşte ratele dobânzilor dacă doreşte săcontroleze inflaţia şi le reduce în cazul în care consideră căriscul de inflaţie este limitat.

Cum este organizată activitatea băncii?

Comitetul Executiv al BCE este responsabil pentru aplicareapoliticii monetare stabilite de Consiliul Guvernatorilor (a sevedea în continuare) şi pentru transmiterea instrucţiunilorcătre băncile centrale naţionale. De asemenea, Comitetulpregăteşte reuniunile Consiliului Guvernatorilor şi esteresponsabil de administrarea activităţilor zilnice ale BCE.

Comitetul este alcătuit din preşedintele BCE, vicepreşedinteleşi alţi patru membri, toţi fiind numiţi de comun acord decătre preşedinţii sau prim-miniştrii ţărilor din zona euro.Membrii Comitetului Executiv sunt numiţi pentru un mandat deopt ani care nu poate fi reînnoit.

Consiliul Guvernatorilor este organul de decizie la cel maiînalt nivel din cadrul Băncii Centrale Europene. Acesta estealcătuit din cei şase membri ai Comitetului Executiv şiguvernatorii băncilor centrale din zona euro. Consiliul estecondus de preşedintele BCE. Misiunea fundamentală a acestuiConsiliu este să definească politica monetară a zonei euro şi,în special, să fixeze ratele dobânzilor pentru băncilecomerciale care doresc să împrumute fonduri de la BCE.

Consiliul General este alcătuit din preşedintele şivicepreşedintele BCE şi guvernatorii băncilor centralenaţionale din toate cele 27 de state membre UE. ConsiliulGeneral contribuie la activitatea consultativă şi decoordonare a BCE şi contribuie la pregătirile în vedereaextinderii zonei euro.

52

Ombudsmanul European: investigarea plângerilor dumneavoastrăInformaţii esenţiale

Funcţie: Să descopere cazurile de administrare defectuoasă şisă propună soluţii

Durata mandatului: Cinci ani; poate fi reînnoitAdresă: 1, Avenue du Président Robert Schuman, B.P. 403, F-

67001 StrasbourgTel. (33) 388 17 23 13Internet: ombudsman.europa.eu

Poziţia de Ombudsman European a fost înfiinţată prin Tratatulde instituire a Uniunii Europene în 1992. Ombudsmanulacţionează ca intermediar între cetăţean şi autorităţile UE.El are dreptul de a primi şi investiga plângerile trimise decetăţenii, companiile şi organizaţiile din UE şi de oricepersoană cu domiciliul sau sediul într-un stat membru UE.

Ombudsmanul este ales de Parlamentul European pentru un mandatde cinci ani, care poate fi reînnoit; coincide cu mandatullegislativ al Parlamentului. Nikiforos Diamandouros a preluatpostul de Ombudsman European în aprilie 2003 şi a fost realesîn ianuarie 2005 pentru un mandat de cinci ani.

Ce face Ombudsmanul?

Ombudsmanul investighează „administrarea defectuoasă” lanivelul instituţiilor şi organismelor Uniunii Europene.„Administrarea defectuoasă” înseamnă administrare incorectăsau incompletă – cu alte cuvinte, o instituţie nu acţioneazăîn conformitate cu legislaţia sau nu respectă principiile debună administrare sau încalcă drepturile omului. Iată câtevaexemple:

nedreptate; discriminare; abuz de putere; necomunicarea sau refuzul de a comunica informaţii; întârzieri nejustificate; proceduri incorecte.

53

Ombudsmanul începe investigaţiile ca urmare a unei plângeriprimite sau din proprie iniţiativă. El îşi desfăşoarăactivitatea independent şi imparţial. Ombudsmanul nu solicităşi nu primeşte instrucţiuni de la niciun guvern sauorganizaţie.

Cum pot să trimit o plângere la OmbudsmanulEuropean?

Dacă doriţi să trimiteţi o plângere despre administrareadefectuoasă constatată la nivelul unei instituţii sau al unuiorganism european, primul lucru pe care trebuie să îl faceţieste să contactaţi instituţia sau organismul în cauză pe căileadministrative obişnuite şi să încercaţi să îl determinaţi săremedieze situaţia.

Dacă această abordare nu dă rezultate, puteţi trimite oplângere Ombudsmanului European.

Este necesar să depuneţi plângerea la Ombudsman în termen dedoi ani de la data la care aţi constatat actul de administraredefectuoasă. Trebuie să specificaţi cine sunteţi, care esteinstituţia sau organismul împotriva căruia faceţi plângerea şicare este problema dumneavoastră. Puteţi solicita ca plângereasă rămână confidenţială.

Pentru sfaturi practice referitoare la redactarea plângerii,accesaţi site-ul internet al Ombudsmanului:ombudsman.europa.eu.

Ce rezultate pot aştepta?

În cazul în care nu poate trata plângerea dumneavoastră — deexemplu, dacă problema reclamată a făcut deja obiectul unuiproces în instanţă — Ombudsmanul va depune toate eforturilenecesare pentru a vă recomanda o altă instituţie care vă poatefi de ajutor.

Pentru a soluţiona problema dumneavoastră, Ombudsmanul poateinforma instituţia sau organismul în cauză. Dacă problema nueste clarificată în timpul investigaţiilor, Ombudsmanul vaîncerca să identifice o soluţie amiabilă pentru remediereasituaţiei, pe care dumneavoastră să o consideraţisatisfăcătoare.

54

În caz contrar, Ombudsmanul poate face recomandări pentrurezolvarea problemei. Dacă instituţia respectivă nu acceptărecomandările sale, Ombudsmanul poate întocmi un raportspecial pe care îl trimite Parlamentului European pentru caacesta să poată întreprinde acţiunile politice ce se impun.

În fiecare an, Ombudsmanul prezintă Parlamentului European unraport în care îşi prezintă întreaga activitate.

55

Controlorul European pentru Protecţia Datelor:protecţia datelor cu caracter personal

Informaţii esenţiale

Funcţie: Să protejeze datele cu caracter personal prelucratede instituţiile UE

Durata mandatului: Cinci ani; poate fi reînnoitAdresă: Rue Wiertz 60, MO 63, B-1047 BruxellesTel. (32-2) 283 19 00Internet: edps.europa.euPoziţia de Controlor European pentru Protecţia Datelor (CEPD)a fost creată în 2001. Responsabilităţile CEPD sunt să seasigure că instituţiile şi organismele UE respectă dreptul laintimitate al cetăţenilor atunci când prelucrează datele cucaracter personal.

Ce face CEPD?Atunci când prelucrează date cu caracter personal despre opersoană care poate fi identificată, instituţiile şiorganismele UE au obligaţia de a respecta dreptul laintimitate al persoanei în cauză. CEPD se asigură că acestlucru se întâmplă.

„Prelucrarea” implică activităţi cum sunt colectarea datelor,înregistrarea şi arhivarea lor, identificarea lor în vedereaconsultării, transmiterea şi furnizarea lor către altepersoane, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea lor.

Există reguli stricte cu privire la intimitate care se aplicăacestor activităţi. De exemplu, în general, instituţiile şiorganismele UE nu au permisiunea de a prelucra datele cucaracter personal care comuincă informaţii despre originearasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioasesau filozofice sau calitatea de membru al unui sindicat.

CEPD lucrează cu funcţionarii cu atribuţii de protejare adatelor în fiecare instituţie sau organism UE pentru a seasigura că se aplică regulile cu privire la intimitate.

CEPD oferă recomandări privind toate aspectele prelucrăriidatelor cu caracter personal – atât cu privire la prelucrareaîn cadrul instituţiilor şi organismelor UE, cât şi propuneride legislaţie nouă. Acesta cooperează cu autorităţile

56

naţionale de protecţie a datelor din statele membre UE, precumşi cu alte instituţii importante din acest domeniu.

În 2004, Peter Johan Hustinx a fost numit Controlor Europeanpentru Protecţia Datelor.

Cum vă poate ajuta CEPD?Dacă aveţi motive să consideraţi că dreptul dumneavoastră laintimitate a fost încălcat de o instituţie sau un organism UE,vă recomandăm să vă adresaţi, mai întâi de toate, persoanelorresponsabile cu prelucrarea datelor. Dacă nu sunteţi mulţumitde rezultat, vă recomandăm să contactaţi funcţionarul pentruprotecţia datelor (numele figurează pe site-ul internet alCEPD). Aveţi şi posibilitatea de a trimite o plângereControlorului European pentru Protecţia Datelor, care vainvestiga plângerea dumneavoastră şi vă va informa desprerezultat cât mai curând posibil.

Spre exemplu, CEPD poate dispune ca instituţia sau organismulîn cauză să corecteze, să blocheze, să şteargă sau să distrugădatele cu caracter personal care au fost prelucrate într-unmod care contravine legii.Dacă nu sunteţi de acord cu decizia Controlorului, puteţi apela la Curtea de Justiţie.

57

Agenţii

O agenţie nu este o instituţie a UE: este un organismînfiinţat în temeiul unei legi comunitare specifice în scopulde a desfăşura o activitate specifică. Nu toate agenţiile UEau încorporat în titlu cuvântul „agenţie”: ele se pot numi, deexemplu, Centru, Fundaţie, Institut sau Oficiu.

Agenţia Comunitară pentru Controlul Pescuitului (ACCP)Locaţie: Vigo, Spania (sediu provizoriu: Bruxelles, Belgia) (ec.europa.eu/cfca/index_en.htm)

Agenţia promovează şi coordonează respectarea eficientă şiuniformă a regulilor prevăzute de politica comună apescuitului, în special în ceea ce priveşte protecţiastocurilor de peşti.

Agenţia Europeană de Apărare (AEA)Locaţie: Bruxelles, Belgia (eda.europa.eu)

AEA ajută la promovarea coerenţei în locul fragmentăriicapacităţilor de apărare şi securitate ale Europei, inclusivarmamente şi echipamente, cercetare şi operaţiuni.

Agenţia Europeană de Mediu (EEA)Locaţie: Copenhaga, Danemarca (eea.europa.eu)

EEA furnizează informaţii pentru factorii de decizie şipublic pentru a contribui la promovarea dezvoltăriisustenabile şi a ameliorării mediului în Europa.

Agenţia Europeană pentru consolidarea cooperării judiciare (Eurojust)Locaţie: Haga, Ţările de Jos (eurojust.europa.eu)

Eurojust ajută anchetatorii şi procurorii de pe întregulteritoriu al UE să conlucreze pentru a combate criminalitateatransfrontalieră. Eurojust îndeplineşte un rol esenţial înschimbul de informaţii şi extrădări.

Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării

58

Operaţionale la Frontierele Externe ale UniuniiEuropene (Frontex)Locaţie: Varşovia, Polonia (frontex.europa.eu)

Frontex ajută statele membre UE să implementeze în modtemeinic regulile comunitare în cadrul controalelor defrontieră şi să trimită imigranţii ilegali în ţările deorigine.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMEA)Locaţie: Londra, Regatul Unit (emea.europa.eu)

EMEA informează Comisia în momentul în care există medicamentede medicină umană şi veterinară care pot fi introduse pe piaţaUE. Agenţia monitorizează efectele adverse şi oferă opiniiştiinţifice.

Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (AEPC)Locaţie: Helsinki, Finlanda (ec.europa.eu/echa)

Agenţia administrează aspectele tehnice, ştiinţifice şiadministrative ale REACH, sistemul de înregistrare pentruprodusele chimice ale Uniunii Europene.

Agenţia Europeană pentru Reconstrucţie (AER)Locaţie: Salonic, Grecia (ear.europa.eu)

AER administrează programele UE pentru a furniza asistenţăpentru reconstrucţie şi pentru dezvoltarea economică şisocială în ţările afectate de război din regiunea balcanică.

Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (AESSM)Locaţie: Bilbao, Spania (osha.europa.eu)

Agenţia adună informaţii pentru a spori gradul deconştientizare a siguranţei şi sănătăţii în muncă şipopularizează informaţiile pe această temă, accentuândimportanţa creării unei culturi a prevenţiei eficiente.

Agenţia Europeană pentru Securitatea ReţelelorInformatice şi a Datelor (ENISA)Locaţie: Heraklion (Creta), Grecia (enisa.europa.eu)

59

ENISA asigură securitatea reţelelor informatice şi a datelortransmise prin intermediul acestora prin colectareainformaţiilor, analiza riscurilor, sporirea gradului deconştientizare şi promovarea celor mai bune practici.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aeriană (AESA)Locaţie: Kohln, Germania (easa.europa.eu)

AESA promovează cele mai înalte standarde de protecţie amediului şi de siguranţă în aviaţia civilă din cadrul UE şifurnizează certificări pentru avioane şi piese componente.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă (EMSA)Locaţie: Lisabona, Portugalia (emsa.europa.eu)

EMSA furnizează Comisiei şi statelor membre UE opinii tehniceşi ştiinţifice pentru îmbunătăţirea siguranţei şi securităţiimaritime şi prevenirea poluării marine.

Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şiCultură Locaţie: Bruxelles, Belgia (eacea.ec.europa.eu)

Agenţia administrează aspectele practice ale programelor UEcare oferă finanţare pentru programele pentru tineret,studenţi şi profesori, şi activităţile culturale şi artistice.

Agenţia Executivă pentru Programul de SănătatePublică Locaţie: Luxemburg (ec.europa.eu/phea)

Agenţia administrează aspectele practice ale programelor UE definanţare a proiectelor de sănătate publică şi comunicărezultatele factorilor de decizie şi părţilor interesate dindomeniul sănătăţii publice.

Agenţia Feroviară Europeană (AFE)Locaţie: Lille/Valenciennes, Franţa (www.era.europa.eu)Agenţia elaborează moduri de abordare comune pentru siguranţaferoviară şi standarde comune pentru interoperabilitateareţelelor feroviare pentru a realiza o reţea feroviară complet

60

integrată la nivelul UE.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA)Locaţie: Viena, Austria (fra.europa.eu)

Agenţia colectează şi diseminează informaţii obiective şicomparabile cu privire la probleme din domeniul drepturilorfundamentale şi oferă recomandări pentru promovarea acestordrepturi. Aceste probleme pot viza rasismul şi xenofobia, darşi alte drepturi fundamentale.

Autoritatea de control a GNSS europeanLocaţie: Bruxelles, Belgia (sediu provizoriu) (gsa.europa.eu)

Această autoritate administrează programele de navigaţie prinsatelit ale Europei (în special Galileo şi EGNOS), carefurnizează Europei capacităţi proprii şi tehnologia cea mairecentă în domeniu.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară(EFSA)Locaţie: Parma, Italia (efsa.europa.eu)

Autoritatea oferă Comisiei şi publicului opinii ştiinţificeindependente cu privire la siguranţa alimentară şi riscurilelanţului alimentar „de la fermă la furculiţă”.

Centrul de Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene (CdT)Locaţie: Luxemburg (cdt.europa.eu)

Centrul asigură servicii de traducere pentru agenţiilespecializate ale UE.

Centrul European pentru Dezvoltare şi FormareProfesională (Cedefop)Locaţie: Salonic, Grecia (cedefop.europa.eu)

Centrul promovează dezvoltarea studiilor profesionale şi aformării profesionale. Este un centru de expertiză pentrudiseminarea cunoştinţelor şi pentru susţinerea procesului de

61

decizie.

Centrul European pentru observaţii din Satelit (EUSC)Locaţie: Torrejón de Ardoz, Spania (www.eusc.europa.eu/)

Centrul colectează şi analizează date şi imagini transmise desateliţii de observare a suprafeţei terestre pentru a susţinepriorităţile de politică externă şi de securitate ale UE,precum şi activităţile umanitare.

Centrul European pentru Prevenirea şi ControlulBolilor (ECDC)Locaţie: Stockholm, Suedia (ecdc.europa.eu)

ECDC identifică, evaluează şi furnizează informaţii cu privirela ameninţările curente şi emergente la adresa sănătăţiioamenilor datorate bolilor infecţioase precum gripa, SARS şiHIV/SIDA.

Colegiul European de Poliţie (CEPOL)Locaţie: Bramshill, Regatul Unit (cepol.net)

Colegiul pregăteşte funcţionari de poliţie seniori pentru UEşi elaborează programe de pregătire pentru ofiţerii de gradintermediar, cu accent deosebit pe combaterea criminalităţiitransfrontaliere.

Fundaţia Europeană pentru Ameliorarea Condiţiilorde Viaţă şi de Muncă (Eurofound)Locaţie: Dublin, Irlanda (eurofound.europa.eu)

Fundaţia este un centru de informaţii privind problemele depolitică socială, inclusiv condiţiile de trai şi de ocupare aforţei de muncă, relaţiile şi parteneriatele industriale şicoeziunea socială.

Fundaţia Europeană pentru Formare Profesională (ETF)Locaţie: Torino, Italia (etf.europa.eu)

ETF contribuie la îmbunătăţirea formării profesionale înţările nemembre UE, în special în zona Mării Mediterane, în

62

estul Europei şi în Rusia.

Institutul European pentru Egalitatea de Şanseîntre Bărbaţi şi Femei Locaţie: Vilnius, Lituania

Acest nou institut promovează egalitatea de gen, inclusivegalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, şi susţine luptaîmpotriva discriminării.

Institutul pentru Studii de Securitate al UniuniiEuropene (ISS)Locaţie: Paris, Franţa (www.iss-eu.org)

Institutul are ca obiectiv crearea unei culturi comune desecuritate europeană, îmbogăţirea dezbaterilor strategice şipromovarea sistematică a intereselor de securitate aleUniunii.

Observatorul European al Drogurilor şi Toxicomaniei (OEDT)Locaţie: Lisabona, Portugalia (emcdda.europa.eu)

Centrul este o sursă de informaţii obiective, sigure şicomparabile cu privire la droguri şi toxicomanie pentru aajuta factorii de decizie să identifice probleme şi obiectivecomune.

Oficiul Comunitar pentru Varietăţi Vegetale (OCVV) Locaţie: Angers, Franţa (www.cpvo.europa.eu)

OCVV administrează un sistem de drepturi pentru soiuri deplante, echivalente patentului pentru noile soiuri vegetale.Acestea sunt protejate timp de 25 sau 30 de ani, în funcţie detipul de plantă.

Oficiul European de Poliţie (Europol)Locaţie: Haga, Ţările de Jos (www.europol.europa.eu)

Europol are ca obiectiv îmbunătăţirea eficienţei şi cooperăriiautorităţilor de aplicare a legii din statele membre UE înlupta de combatere a crimei organizate.

63

Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (Mărci de comerţ, desene şi modele industriale) (OAPI)Locaţie: Alicante, Spania (www.oami.europa.eu)

Oficiul înregistrează mărci de comerţ, desene şi modeleindustriale. Astfel, acestea sunt valabile pe întregulteritoriu al UE. Acest sistem există în paralel cu sistemelede înregistrare proprii fiecărui stat membru UE.

64