NOI CERCETĂRI PRIVIND MINERITUL ANTIC ÎN TRANSILVANIA (I)

Posibilitatea existenŃei unor activităŃi miniere datând din perioada

preromană nu este o ipoteză complet nouă pentru arheologia montanistică din Transilvania, existând referiri la această posibilitate încă din sec. al XIX-lea, când unii dintre cei care au vizitat exploatările miniere din zona MunŃilor Metaliferi au presupus începerea lor deja în perioada dacică1. Reputatul arheolog V. Pârvan, preocupat şi el de problema exploatării metalelor preŃioase de către daci, considera că, în ceea ce priveşte aurul, acesta era obŃinut doar prin spălarea nisipurilor aurifere2. Aceeaşi opinie este reluată ulterior şi de D. Popescu, în amplul său studiu consacrat prelucrării aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană3, precum şi de M. Rusu4. Opinii parŃial asemănătoare sunt susŃinute şi în cele mai noi lucrări privind obŃinerea aurului în epoca bronzului, spălarea aluviunilor fiind pusă pe primul loc, dar fiind presupusă şi extragerea minereului din filoanele bogate şi uşor accesibile, cum sunt cele din Irlanda sau Transilvania5. Cercetările recente de la Roşia Montană ale misiunii franceze au furnizat şi date 14C anterioare sec. II p. Chr., susŃinându-se posibilitatea executării unor galerii încă din perioada dacică6, ipoteză primită cu destul scepticism de arheologii români.

Unele obiecte preistorice de aur descoperite chiar în zona principalelor zăcăminte aurifere, cum ar fi inelele de buclă găsite pe muntele Vulcoi de la Bucium sau brăŃara de la Abrud, au fost şi ele considerate uneori drept argumente indirecte ale existenŃei unor exploatări miniere preromane7. Alte vestigii a căror interpretare este controversată sunt şi statuile de tip menhir de la Baia de Criş, descoperite încă la sfârşitul sec. al XIX-lea şi considerate a reprezenta fie persoane cu echipament minier din epoca romană8, fie din perioada preistorică, eventual de la sfârşitul epocii bronzului9. Tot de exploatările metalifere a fost legat şi menhirul de la Pianu de Sus10, zona fiind binecunoscută pentru bogăŃiile sale minerale11.

1. Unelte din piatră utilizate în minerit. Cele mai semnificative descoperiri care pot indica existenŃa unor exploatări miniere preistorice rămân

1 Ackner 1857, p. 24; v. Cotta 1862 apud Slotta, Wollmann, Dordea 1999, p. 328; Gesell

1897, p. 129; Weisz 1890-1895, p. 118. 2 Pârvan 1982, p. 331. 3 Popescu 1956, p. 197. 4 Rusu 1972 5 Harding 2000, p. 199-200. 6 Cauuet şi colab. 2003, p. 482 şi fig. 15. 7 Sântimbrean 1989, p. 16, fig. I. 8 Téglás, în Ungarische Revue, 9, 1884, p. 359, apud Wollmann 1996, p. 24, nota 52. 9 Wollmann 1996, p. 24, nota 52; Rotea 2004, p. 7. 10 Ciugudean 1982. 11 Acker 1965; Wollmann 1996, p. 149.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 96

însă ciocanele de minerit, având o tipologie bine definită şi prezente în mai multe exploatări de cupru din Europa. Dorim însă să subliniem faptul că acest tip de unealtă, atestat şi pe teritoriul României12, nu era utilizat doar în minerit, ci servea şi la spargerea altor corpuri mai dure, după cum o dovedeşte descoperirea sa în zone lipsite complet de orice resurse minerale13.

În Transilvania asemenea ciocane din piatră au fost descoperite în mina de la Caraciu, unul fiind păstrat în colecŃia muzeului din Aiud şi publicat mai întâi de Téglás14 (pl. II/1), cel de-al doilea ajungând se pare în colecŃia Kovács de la Tg. Mureş15. Exemplarul de la Aiud, confecŃionat din diorit, are ambele capete rotunjite şi şanŃ median de fixare, având lungimea de 9 cm. El se încadrează din punct de vedere tipologic în categoria aşa-numitelor “Rillenschlägel” sau “Grooved hammer-stones”. Piese asemănătoare au fost descoperite la Rudna Glava în Serbia16, Ross Island şi Mount Gabriel în Irlanda17, Great Orme în łara Galilor18 sau la Cerro Muriano în Spania19.

Dacă utilizarea piesei de la Caraciu ca unealtă de minerit este indubitabilă, acest lucru fiind deja susŃinut de diverşi specialişti20, în schimb datarea sa rămâne în continuare problematică. Tipologic, piesa se aseamănă mai ales cu exemplarele preistorice, precum cele de la Ross Island21, I. AndriŃoiu avansând de altfel posibilitatea atribuirii sale epocii bronzului22. Deşi nu este foarte clar precizat, piesa pare să fi fost însă găsită într-o mină cunoscută mai ales pentru galeriile sale romane23. Acestea au fost săpate cu dalta şi ciocanul, tehnică cunoscută de altfel din marea majoritate a exploatărilor romane subterane din MunŃii Apuseni24 şi care exclude posibilitatea utilizării uneltelor din piatră. Fiind descoperită în sec. al XIX-lea, nu putem exclude posibilitatea ca galeriile romane să fi intersectat la un moment dat şi lucrări mai vechi, care însă n-au fost înregistrate ca atare, astfel ciocanul putând aparŃine perioadei epocii bronzului sau fierului.

Un tip diferit de ciocan de piatră a fost descoperit la Petreşti (jud. Alba) şi este păstrat în colecŃiile Muzeului NaŃional al Unirii din Alba Iulia (pl. I), nefiind decât sumar prezentat în câteva cataloage de expoziŃii25. Piesa are un şanŃ de fixare adânc săpat, partea anterioară fiind mai lungă decît cea posterioară şi terminându-se cu o margine tăioasă, în prezent puternic deteriorată. Ceafa este masivă şi are părŃi desprinse, datorită utilizării intense. Din păcate, nu se cunosc condiŃiile exacte de

12 Schuster 1998. 13 Cazul pieselor din aşezarea neolitică de la Hăbăşeşti (Dumitrescu 1954, p. 259). 14 Téglás 1888, p. 464, nr. 5. 15 Papp 1906, p. 180. 16 Jovanović 1982. 17 O’Brien 1966, p. 29, fig. 17; p. 40-41, fig. 29. 18 O’Brien 1966, p. 50, fig. 36. 19 Romero 2002, p. 229, fig. 55. 20 Téglás 1888; Wollmann 1996, p. 133; 21 O'Brien 1996, fig. 17; Tylecote 1987, fig. 2.8/b-c. 22 AndriŃoiu 1992, p. 75. 23 Wollmann 1996, p. 133. 24 Wollmann 1996, p. 106-107. 25 Arta bronzului – din preistorie până în zorii Evului Mediu, Alba Iulia 2004, p. 11, nr. 12;

Wollmann 1999 a, p. 19.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 97

descoperire ale piesei, ea figurând în registrul de inventar al colecŃiei preistorice ca provenind din zona aşezării preistorice de la Petreşti-“Râpa Galbenă”.

Piesa de la Petreşti se diferenŃiază net de ciocanul de la Caraciu, datorită faptului că este prevăzută cu un tăiş îngrijit şlefuit. Din punct de vedere tipologic, ea se încadrează în categoria aşa-numitelor ciocane-topor sau topoare cu şanŃ de fixare (“Rillenhammeräxte”, “Rillenbeile”)26 şi se apropie de exemplarele de la Hurezani, Săcelu-Chicioara, Căpreni, łânŃăreni şi BraneŃ27. FuncŃionalitatea acestui tip de piese este diversă, ele putând fi folosite atât ca topoare obişnuite, pentru tăierea sau despicarea lemnului, cât şi ca unelte de minerit, în extragerea şi prelucrarea sării sau a altor minerale utile. Dorim să atragem atenŃia asupra faptului că localitatea Petreşti este situată în cuprinsul unei zone cu bogate depozite aurifere de origine aluvionară, exploatate mai ales în zona învecinată a Pianului28, unde este semnalată şi prezenŃa cuprului nativ29, exploatat deja la începutul epocii bronzului30. Ca atare, utilizarea piesei de la Petreşti în minerit, pentru exploatări de suprafaŃă sau zdrobirea minereului nu trebuie exclusă, chiar dacă ea pare mai puŃin probabilă.

După cum s-a văzut, documentarea unor posibile exploatări miniere preistorice pe teritoriul Transilvaniei rămâne destul de problematică din punctul de vedere al descoperirilor de unelte de minerit cu datarea bine asigurată. SituaŃia este oarecum asemănătoare şi în ceea ce priveşte exploatările de suprafaŃă sau subterane care pot fi atribuite perioadei preromane, deşi în arheologia europeană sursele de minerale neferoase din Transilvania şi în special cele cuprifere sunt menŃionate constant în toate lucrările de specialitate.

2. Exploatările salinifere preromane. O problemă mereu de actualitate a istoriei mineritului din Transilvania este şi cea a exploatării bogatelor resurse salinifere în perioada anterioară cuceririi romane. ImportanŃa clorurii de sodiu pentru alimentaŃia oamenilor şi animalelor este un fapt binecunoscut, obŃinerea acestei resurse naturale fiind o preocupare constantă a comunităŃilor preistorice din spaŃiul carpato-balcanic. Cel mai vechi centru de producŃie a sării din România rămâne deocamdată cel de la Lunca – Poiana Slatinei din Moldova, ale cărui începuturi datează încă din neoliticul timpuriu, datorându-se comunităŃilor Starčevo-Criş31. Aici sarea se producea prin procedeul binecunoscut al fierberii până la evaporare a apei sărate provenite din izvorul de slatină aflat în zonă. În depunerile aparŃinând culturii Cucuteni au fost găsite peste 420 de fragmente de la “briquetajele” folosite pentru obŃinerea “căpăŃânilor” din sare solidă32.

Pentru epoca bronzului, aceeaşi metodă a brichetajului este documentată în aria culturii Costişa – Komarov, în deja menŃionata staŃiune extracarpatică de la Lunca33. Pentru bronzul târziu transilvănean s-a afirmat în repetate rânduri

26 Schuster 1998, p. 117. 27 Schuster 1998, fig. 2/3-6; 3/3. 28 Acker 1965; Wollmann 1996, p. 149. 29 AndriŃoiu 1992, p. 128, anexa nr. 1. 30 Cercetări inedite H. Ciugudean 1996. 31 Alexianu şi colab. 1992. 32 Dumitroaia 2000, p. 144. 33 Dumitroaia 2000, p. 145-146.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 98

existenŃa unei legături între marile depozite-turnătorii (“Giessereifunde”) de bronzuri descoperite la Uioara de Sus, Şpălnaca sau Aiud şi zăcămintele de sare din zonă34. Dacă depozitul de la Uioara de Sus şi cel de la Şpălnaca pot fi puse în legătură cu marile zăcăminte de la Ocna-Mureş, cel de la GuşteriŃa este în apropierea zăcămintelor de la Ocna Sibiului. Dorim să mai aducem aici în discuŃie şi recenta descoperire a unui depozit de bronzuri la Pănade, în bazinul Târnavelor, care fusese depus în imediata apropiere a unui izvor sărat, locul fiind numit de localnici “Sărătura”35.

Cea mai relevantă descoperire a unei exploatări preromane de sare din zona Transilvaniei este cea de la Valea Florilor, care a intrat deja în literatura de specialitate, fiind atribuită perioadei Latène, mai exact civilizaŃiei dacice36.

Cu ocazia lărgirii peronului gării Valea Florilor (între Câmpia Turzii şi Cluj), prilejuită de dublarea căii ferate Teiuş-Apahida, în anul 1938 s-au efectuat nişte degajări pe un teren care se afla în parte pe creştetul masivului de sare (“Salzstock”), situat aici aproape la suprafaŃă. În timpul acestor operaŃii au apărut, la o înălŃime de 8-10 m de la suprafaŃă, mai multe puŃuri. În fundul unui astfel de puŃ, cu pereŃii circulari pe anumite porŃiuni, căptuşiŃi iniŃial cu o împletitură de nuiele din care s-au păstrat câteva porŃiuni, s-au găsit într-un material argilos sărat nouă unelte lucrate exclusiv din lemn. Inventarul acestei exploatări de piatră de sare era compus dintr-o cazma, trei lopeŃi de diferite forme şi dimensiuni, un fel de ciocan de sare format dintr-un mâner şi un braŃ-ciocan din lemn de frasin, care iniŃial putea să fi fost prevăzut cu un vârf metalic (bronz ?), patru pârghii, din care una prevăzută cu un cârlig, şi o troacă. După afirmaŃiile muncitorilor care au efectuat aceste săpături, în puŃurile străpunse ar fi apărut mai multe troace, despre care prof. Ion Al. Maxim nu ştie ce s-a întâmplat. Această afirmaŃie ne surprinde la ora actuală, căci în urma investigaŃiei efectuate de noi în anul 1994 în casa profesorului Maxim – la sugestia ginerelui său, prof. Adrian MoŃiu – am găsit pe lângă exemplarul publicat încă două troace, foarte asemănătoare ca şi construcŃie, dar într-o stare de conservare deplorabilă (pl. III/1, 3)37.

Cele trei troace erau scobite într-un trunchi de copac descojit (tei) de circa 40 cm în diametru, având iniŃial 2 m lungime, adâncimea şi lărgimea fiind de circa 20 cm. Fundul lor prezenta, pe linia sa mediană, cam din 15 în 15 cm distanŃă, o serie de orificii de circa 3 cm în diametru. În aceste orificii erau introduse tuburi (cepuri) din lemn de soc. “Troaca găurită (cu tuburi de soc) e semnalată în exploatările vechi din Maramureş, susŃinându-se, fapt puŃin probabil, că ar data încă din epoca bronzului. În lipsa unor desene şi date despre împrejurările de descoperire, e greu să fixăm ceva mai precis timpul utilizării ei; rezultă însă din această descoperire că troaca a fost întrebuinŃată în extragerea sării şi în alte locuri în regiunile noastre.”38

34 Rusu 1963, p. 184; Petrescu-DîmboviŃa 1977, p. 23-24. 35 Cercetări de teren H. Ciugudean (2000); depozitul a fost achiziŃionat în anii 1999-2000

şi se află în colecŃia Muzeului NaŃional al Unirii din Alba Iulia, fiind în prezent în curs de prelucrare şi publicare.

36 Maxim 1971; Wollmann 1996, p. 246; Iaroslavschi 1997, p. 45-47; 37 Pe acest considerent un exemplar a fost trimis imediat la Laboratorul Zonal de Restaurare

al Muzeului NaŃional de Istoria Transilvaniei din Cluj. 38 Maxim 1971, p. 461.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 99

Analogiile din Maramureş pentru astfel de troace, prof. Maxim le cunoştea din lucrarea lui J. v. Buschmann39. Dacă i-ar fi fost accesibilă lucrarea lui Ed. Preissig40 cu desenele de valoare excepŃională privind metoda de extragere a sării cu apă dulce, care a fost dirijată tocmai cu astfel de “instalaŃii” primitive, Maxim nu s-ar mai fi îndoit de provenienŃa lor din epoca bronzului. Cert este că a recunoscut destinaŃia “troacei găurite din lemn, cu tuburi din lemn de soc, folosită pentru detaşarea prin havare a blocurilor de sare prin dizolvare în exploatările subterane”41.

Deşi Maxim îl citează pe F. Pošepný cu un fragment de râşniŃă descoperit la Ocna Mureşului alături de obiecte de bronz42, el consideră totuşi, pe baza formei râşniŃei (cu orificiului trilobat), că depozitul cu unelte miniere de la Valea Florilor datează din Latène-ul târziu, atribuindu-l din punct de vedere etnic populaŃiei dacice43.

Este surprinzătoare asemănarea dintre obiectele găsite în anul 1817 în Maramureş, mai bine spus în Valea Regilor, cu prilejul săpării unei galerii de drenaj în dreptul exploatării “Francisc”, cu cele descoperite în anul 1938 la Valea Florilor. De asemenea există asemănări şi în ce priveşte modul de amenajare a puŃurilor care s-au descoperit în Valea Regilor în anii 1846-1847, care au fost şi ele armate cu grinzi de lemn, asemănător cu cele publicate de prof. Maxim.

Până în prezent nimeni n-a sesizat aceasta asemănare, fie că nu au fost accesibile desenele cam schematice ale lui Preisig, fie că pe baza lor, era destul de greu de imaginat principiul de funcŃionare a tehnicii de havare a masivului de sare cu apă dulce, cu scopul unei dislocări mai uşoare a pereŃilor de sare rămaşi în urma acestui procedeu. Poate şi pe motivul că în literatura de specialitate nu găsim nici o informaŃie despre “soarta” obiectelor descoperite din Valea Regilor, nu li s-a acordat mai târziu importanŃa cuvenită, descoperirea pretându-se prin excelenŃă pentru studii de arheologie experimentală.

Preistoricienilor care s-au ocupat cu istoria sării nu le-a fost accesibil sau le-a scăpat din vedere Ghidul Muzeului NaŃional de Geologie din Budapesta, editat în anul 190944, din care reiese că nu numai obiectele descoperite în salina preistorică de la Valea Regilor au fost salvate şi transportate la Muzeul NaŃional de Geologie din Budapesta, ci şi o porŃiune a masivului de sare cu adânciturile rezultate în urma acŃiunii apei dulci. Astfel s-au obŃinut nişte proeminenŃe (coaste) din piatră de sare, care puteau fi dislocate chiar şi cu ciocane din lemn. În singura fotografie (pl. IV) cunoscută despre această descoperire se mai poate distinge cu uşurinŃă jgheabul prevăzut cu cepuri, scări şi odgoane de coborât în puŃ, lemne de armătură, lopeŃi de tip “vâslă” şi un ciocan din lemn. Cu excepŃia scării, inventarul “salinei“ este aproape identic cu cel de la Valea Florilor45.

39 Buschmann 1909, p. 350. 40 Preissig 1877, p. 301-303; Nr. 28, p. 311-313. 41 Preissig 1877, p. 462. 42 Pošepný 1867, nr. 1-18, p. 183-184 43 Maxim 1971, p. 482-483. 44 Vezetö a Magyar Királyi Földtani Intézet Múzeumában – Földtani Intézet Népseri

Kiadvánai 1, p. 175-176. 45 După informaŃia primită în 13.03.1996 şi 07.10. 1996 de la conducerea Muzeului

NaŃional pentru ŞtiinŃele Naturii din Budapesta, SecŃia Mineralogie şi Petrografie, obiectele descoperite la Valea Regilor au dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 100

Bazându-se pe descoperirea unor obiecte din bronz la Coştiui în anul 1863 în apropierea dealului “Calvaria” (depozitul Coştiui I, format din două celturi, o seceră cu butoni şi două brăŃări46), unde Preisig susŃine că a identificat urmele aceleiaşi tehnici de exploatare a sării, el împărtăşeşte opinia potrivit căreia sarea s-a exploatat în Maramureş din epoca bronzului, evident în locuri mai uşor accesibile (“Die Nachweisung des Bestandes von Salzbergbau im Broncezeitalter ist durch mehrere Funde von Broncen aus dem Königstaler oder sogenannten Unter-Mármaroscher Grubenrevier und von der Saline Rónaszék wesentlich erleichtert, und lassen die gefundenen Gegenstände, meist Kelten, Fig. 4, 5, 6, und Armringe, Fig. 7 und 8, keinen Zweifel darüber, dass zu dieser Zeit der Abbau des Salzes schon in mehreren Orten stattfand, wenn auch nur in dem näher zu Tage liegenden Salze und an leichter zugänglicher Stellen”47).

Întrucât contextul arheologic la Valea Florilor se deosebeşte, cel puŃin în aparenŃă de cel întâlnit în Valea Regilor, în sensul că nu există alte puncte de reper cronologic decât mojarele discutate mai sus, am considerat oportună repunerea în discuŃie a acestui complex minier preistoric, cu atât mai mult cu cât s-a ivit posibilitatea efectuării unei analize 14C (fig. 1) la unul din cele două jgheaburi recuperate şi păstrate de prof. Maxim.

Fig. 1. - Rezultatul calibrării datei 14C de la Valea Florilor.

46 Petrescu-DâmboviŃa 1977, p. 56, pl. 37, 1-3, 6. 47 Petrescu-DâmboviŃa 1977 p. 302; figurile 4-6, 7-8 reprezentate pe planşa XII din

Oesterreichische Zeitschrift für Berg- und Hüttenwesen reprezintă un singur celt şi o singură brăŃară a depozitului de la Coştiui.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 101

Lăsând la o parte faptul că analiza nu ne oferă o dată exactă, ci doar un “Schnittpunkt“ dintre calibrarea 1 σ (cu precizie de 68 %) şi calibrarea 2 σ (cu precizie de 95 %), adică valoarea orientativă, rezultatul este suficient de convingător în ce priveşte vechimea exploatării de sare de la Valea Florilor, respectiv data de cca 1250 a. Chr., deci perioada bronzului târziu ! Este cea de-a doua datare 14C pentru epoca bronzului din Transilvania, după cea obŃinută pentru un complex Wietenberg de la Sighişoara48. ________________________________________________________________ BP Cal.1 σ (68 %) Cal.2 σ (95 %) Media 3000+80 1380-1110 a. Chr. 1420-990 a. Chr. 1250 a. Chr.

Se naşte desigur întrebarea cum poate fi explicată contradicŃia dintre

vechimea datării obŃinute şi prezenŃa, în cadrul lotului de obiecte de la Valea Florilor, a unei râşniŃe de mână, care tipologic poate fi cu greu datată mai devreme de cea de-a doua vârstă a fierului. Acesta a constituit de altfel şi principalul argument în favoarea atribuirii exploatărilor de la Valea Florilor civilizaŃiei dacice. Există mai multe aspecte care trebuie avute în vedere pentru o posibilă explicaŃie. În primul rând este vorba despre faptul că nu există observaŃii suficient de solide (fotografii sau desene din momentul descoperirii) care să ne asigure asupra caracterului unitar al lotului de obiecte, ele putând fi găsite fie în puŃuri diferite, fie în acelaşi puŃ, dar la adâncimi diferite. În al doilea rând, aşa cum se poate observa chiar din cuprinsul acestui studiu, prima publicare a pieselor de la Valea Florilor nu a cuprins toate obiectele găsite în 1938 şi ea a fost făcută la mare distanŃă în timp (peste trei decenii) de la momentul descoperirii, ceea ce a putut genera anumite afirmaŃii eronate sau imprecise. Un al treilea aspect care nu trebuie pierdut din vedere este însă şi cel care priveşte zona din care s-a prelevat proba şi mai ales vârsta copacului din care a fost confecŃionată unealta de la Valea Florilor49.

Dorim să semnalăm în continuare o descoperire aproape identică, păstrată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca: ea se compune din două jgheaburi din lemn (pl. III/4) asemănătoare cu cele prezentate mai sus, dintre care unul a fost prevăzut cu orificii în care s-au introdus cepuri de lemn de soc. Aceste exemplare s-au descoperit la Ocna Dejului, într-o exploatare de sare de adâncime cu vechime apreciabilă, care este greu de localizat precis. Stabilirea vechimii pe baza metodei 14C nu s-a putut face, căci proba recoltată în octombrie 1994, având mai puŃin decât 2 cm3, a fost prea mică50.

O altă descoperire, din 1977, ar putea să provină de la o astfel de instalaŃie pentru sfredelirea masivului de sare cu jet de apă dulce. Ea provine din locul “Slatina” de la Figa (jud. BistriŃa Năsăud), o zonă cunoscută prin bogăŃia în sare şi izvoare cu saramură. În legătură cu această descoperire ne-a parvenit următoarea informaŃie: “Un capăt al vasului de lemn (troacă) se află la adâncimea de cca 40 cm sub suprafaŃă, iar celălalt mai aproape de suprafaŃă, dar

48 Popa şi Boroffka 1996, p. 55-61. 49 Palincaş 1996, p. 239-295; Palincaş 1997, p. 1-30. 50 Mureşan 1964, p. 387 şi urm.; vezi şi Wollmann 1996, p. 246 şi nota 36.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 102

chiar pe cursul pârâiaşului sărat, aşa că acum poate fi şi mai acoperită; în nici un caz nu a fost săpată la zi. Depresiunea cu sărătură este ca o pâlnie cu diametrul de cca 500 m şi are puŃine sedimente noi, dar spre est, la buza pâlniei, începe o terasă foarte mare, largă”51. În preajma jgheabului s-au descoperit două tuburi conice, cu diametrul maxim de 3,5 cm, tot din lemn de soc. Nu este însă exclus ca aceste “instalaŃii” să se fi folosit pentru captarea saramurii, căci în zonă au apărut frecvent conducte din lemn pentru dirijarea saramurii la distanŃe mai mari, de exemplu la “scaldele” familiei Bethlen din Beclean52.

3. Complexul minier roman de la Gura Barza (Ruda-Brad). Cu toate că în literatura mai veche şi mai nouă de specialitate53 nu s-a pus la îndoială practicarea exploatării aurului din zona Ruda-Brad în epoca romană, dovezile arheologice concludente lipsesc aproape cu desăvârşire. “Treptele romane” prin care s-a ajuns probabil încă în perioada romană la 45 m sub nivelul galeriei principale “12 Apostoli”, săpate într-o rocă foarte dură pe o lungime de 180 m pentru intersectarea filonului “Ana”, uşor accesibile printr-o încăpere special amenajată prevăzută cu inscripŃia “Treptele romane”, prezentau pentru vizitatori garanŃia tradiŃiei mineritului în această zonă din antichitate. Aşadar nu s-a îndoit nimeni de caracterul antic (roman) al instalaŃiei de evacuare a apei, descoperită în anul 1892 pe filonul “Mihaeli”, cu care se asigura drenajul din abatajele situate sub nivelul galeriei romane principale “Ana”. Cele 25 de perechi de roŃi ale mecanismului de evacuare a apei trebuiau să ridice apa de infiltraŃie, după sistemul invers al unei cascade, de la o înălŃime apreciabilă – 45 m la nivelul galeriei de bază, de unde apa se evacua printr-o galerie de scurgere de 650 m, paralelă cu direcŃia “Treptelor romane”, cu panta pe direcŃia Văii Ruda, pe unde se evacua apa. J. Bauer, care descrie această instalaŃie, conservată destul de bine54, încercând să facă chiar o reconstituire grafică a unei astfel de roŃi-turbină, pleacă de la premisa că datează din epoca romană, fără a cunoaşte sau fără a cita ca analogie instalaŃia descoperită la mina Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană în anul 1855 şi publicată de F. Pošepný în anul 1868 şi una de dată mai recentă, făcută în anul 1886 la Rio Tinto, lângă Huelva în Spania de sud. Pe baza acestei descoperiri, studiate in situ, apoi dusă în anul 1889 la British Museum din Londra, s-a putut reconstitui până la detaliu principiul de funcŃionare a acestui produs atât de ingenios al tehnicii antice55.

De o deosebită relevanŃă pentru studiul tehnicii miniere în epoca romană sunt observaŃiile care s-au putut face la baza “Treptelor romane”, în dreptul orizontului III, în care s-a descoperit galeria prin care în antichitate s-au deschis cele două filoane bogate în aur nativ “Sofia” şi “Mihaeli”, care au fost adâncite până la 120 m. Această exploatare pare să constituie o dovadă că în antichitatea romană s-a colectat aproape în exclusivitate aurul nativ, căci minereul mai puŃin bogat rămânea pe loc, poate şi datorită dificultăŃii de transport la suprafaŃă. În timpul investigaŃiei întreprinse de noi în acest loc am mai putut constata că în

51 Inf. Dr. Ion Chintăuan, Muzeul JudeŃean BistriŃa-Năsăud, din 13 decembrie 2003. 52 Inf. Dr. Cornel Gaiu, Muzeul JudeŃean BistriŃa-Năsăud; Alexianu şi colab. 1999, p. 159-167. 53 Wollmann 1996, p. 235, nota 32. 54 Bauer 1904, p. 291-292; Bauer 1905, p. 85-93. 55 Weisgerber 1979, p. 28-81; Domergue şi colab. 1999, p. 49-59.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 103

perioada romană a rămas neexploatat un filon direcŃional bogat în aur, care străpunge filonul “Mihaeli” pe considerentul că el se află într-o rocă friabilă, care presupunea lucrări de armare greu de realizat în acel loc cu mijloacele tehnice de atunci. În schimb, filonul “Corna”, care trecea printr-o rocă mai dură, stătea în atenŃia minerilor traco-illyri, despre care se ştie că au fost înmormântaŃi în necropola de la Muncelu, în locul numit “La Petrineştii”, la circa 1 km spre sud de complexul minier discutat aici. Pe baza materialului epigrafic rezultat în urma investigaŃiilor arheologice efectuate la Muncelu, nu mai există îndoieli asupra importanŃei acestui complex minier în epoca romană56. Cu toate că pe baza celor arătate mai sus n-ar trebui să existe rezerve în ce priveşte datarea instalaŃiei pentru evacuarea apei de la Ruda, am considerat utilă efectuarea unei analize 14C (fig. 2) la singurul “butuc” de roată-turbină care s-a mai păstrat la Muzeul Aurului din Brad (pl. II/3)57.

Fig. 2. - Rezultatul calibrării datei 14C de la Ruda-Brad.

Cu rezervele necesare vis-à-vis de rezultatele obŃinute prin această metodă

(şi datorită faptului că nu s-a aplicat calibrarea 3 σ), anul rezultat ca medie a celor două datări calibrate este, contrar aşteptărilor, din epoca preromană, adică 15 p. Chr.

BP Cal.1 σ (68%) Cal.2 σ (95%) Media 2000+60 45 a.Chr.-75 p.Chr. 150 a.Chr.-130 p.Chr. 15 p.Chr.

56 2000 de trepte în mineritul zărăndean, Deva (Brad) 1979, p. 78 şi urm; Rusu 1993, p. 291-294. 57 În fotografia publicată de J. Bauer se văd încă două exemplare, dar nu este exclus ca la

data respectivă să mai fi existat şi altele.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 104

Acceptarea acestei datări ne-ar putea pune în faŃa situaŃiei de a revizui cunoştinŃele mai vechi, mai mult sau mai puŃin fondate, despre tehnica minieră şi volumul de producŃie din perioada preromană, adică din timpul regatului dac. Cu toate acestea, având în vedere că toate celelalte roŃi hidraulice descoperite în Dacia (Roşia Montana şi Bucium) sau Hispania aparŃin epocii romane58, credem că este mai prudent să acceptăm şi datarea butucului de roată de la Ruda-Brad în primele decenii ale sec. al II-lea p. Chr., aşa cum de altfel permite si calibrarea în domeniul lui 2 σ.

4. Datarea complexului minier “łarina”. Dorim să stăruim asupra complexului minier de la Roşia Montană – łarina, din care s-a recoltat o singură probă pentru analiza 14C, şi anume din filonul 77. Din reŃeaua de galerii, despre care în literatura mai veche s-a presupus că ar putea să provină din epoca romană, în anii 1967-1972, când această zonă a fost cercetată sistematic din iniŃiativa ing. Aurel Sântimbrean, au mai fost accesibile numai câteva perimetre miniere.

O lucrare de deschidere şi de exploatare a putut fi identificată în grupa filoanelor 79-81/1, la cca 10 m deasupra orizontului principal. CirculaŃia în această lucrare se făcea pe trepte săpate în rocă cu o lungime de 1,3-1,5 m, lăŃimea fiind de 40 cm şi înălŃimea de 35 cm. Lucrări de deschidere şi de exploatare cu un aspect monumental s-au întâlnit în zona filoanelor 81/8-81/9. Astfel, pe un filon cu direcŃia NS şi înclinarea de 75-80 de grade s-a putut observa cum s-a exploatat deja din antichitate cu metoda de fâşii direcŃionale ascendente. Din acest filon se ramifică un filon-scaun cu înclinarea de 45º, pe care s-a coborât cu un plan înclinat în culcuşul filonului pe o adâncime de cca 15 m, după care a început exploatarea pe zonele cele mai bogate. Prima dată a fost excavat materialul steril din culcuşul filonului şi după aceea s-a desprins filonul. Datorită înclinării filonului, galeriile au avut forma unui triunghi isoscel cu baza de 1,5 m şi înălŃimea de 1,7 m. CirculaŃia se făcea pe înclinarea filonului fără alte amenajări. În zona de întâlnire a celor două lucrări de exploatare este săpat în rocă un fel de balcon (punct obligatoriu de trecere) a cărui destinaŃie este greu de stabilit59.

Plotény Géza a întâlnit pe filonul 77 din łarina galerii folosite pentru transportul materialelor şi al minereului şi galerii săpate pe direcŃia filoanelor60. Galeriile de transport aveau profil dublu faŃă de cele direcŃionale: la tavan lăŃimea de 1,2-1,3 m, la talpă sau vatră 1,7-2,1 m, iar înălŃimea era de 1,7-1,9 m. Remarca lui Plotény cu privire la existenŃa unor galerii – cu profil dublu – pentru transportul minereului este extrem de valoroasă, întrucât în anul 1984 s-a descoperit, într-un complex de lucrări din epoca romană din “Păru-Carpeni”, o galerie la fel (dublă ca lăŃime), în care minerii puteau circula în două sensuri (pl. V/1).

Chiar dacă au existat îndoieli cu privire la amploarea mineritului în epoca romană în łarina, noi nu avem nici o îndoială asupra sa. Pentru o atare afirmaŃie pledează şi existenŃa unei necropole relativ întinse pe pantele destul de line ale dealului łarina61. În momentul de faŃă nu mai există nici o îndoială cu privire la exploatarea rezervelor de aur din łarina, mai ales în zona filonului 77, de unde s-a luat o probă pentru o analiză 14C.

58 Vezi supra, nota 58. 59 Sântimbrean şi Wollmann 1974, p. 268. 60 Plotény 1908, p. 174, fig. 2. 61 Wollmann 1999 b, p. 127-127; 2001, p. 447-455.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 105

5. Grupul galeriilor antice din “Păru-Carpeni”. În masivul Carpeni s-a coborât în urmărirea unor filoane aurifere la adâncimi situate între 91-175 m. Aici a fost descoperit, în anul 1984, un complex cu lucrări miniere datând, după aspect şi tehnica urmăririi filonului, în cea mai mare parte din epoca romană. Complexul se află în apropierea galeriei “Păru-Carpen” (cota +719). Deschiderea unui filon consistent s-a realizat de la suprafaŃă, din perimetrul actualei şcoli generale din Roşia Montană. Cu prilejul unei investigaŃii arheologico-montanistice au putut fi identificate aici şapte galerii executate cu ciocanul-târnăcop, dintre care una cu lăŃime dublă, care permitea circulaŃia simultană a minerilor din două direcŃii. Ca şi în complexul Orlea, s-au putut observa pe pereŃii galeriilor mici nişe pentru opaiŃele (ştearŃurile) de iluminat, săpate din 50 în 50 cm. Transportul minereului din locuri mai greu accesibile s-a realizat aici, după cum s-a adeverit recent, cu scări cioplite dintr-un singur trunchi de copac, sistem practicat la Roşia Montană (de ex. în “corănzile” din masivul Cetate, dar şi în alte locuri) până în perioada interbelică. O astfel de scară de peste 4 m lungime (pl. V/2) s-a descoperit în Galeria G-1(pl. V/1)62. Întrucât această descoperire a fost singurul obiect care ar fi putut confirma sau infirma vechimea complexului, s-a recoltat o probă în vederea efectuării unei analize 14C (fig. 3) şi a unei analize dendrocronologice. Analiza a dat următoarele rezultate prin calibrare în domeniul lui 1 σ şi 2 σ:

BP Cal.1 σ (68%) Cal.2 σ (95%) Media 1860+60 90-240 p. Chr. 45-330 p. Chr. 145 p. Chr.

Fi. 3. - Rezultatul calibrării datei 14C de la Roşia Montana - “Păru-Carpeni”.

62 Sântimbrean 1989, p. 87-90; Slotta şi colab., 1999, p. 27-30.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 106

Constatarea că şi în Dacia acest tip de scară cu scobituri, cioplită dintr-un trunchi de copac, s-a folosit cu siguranŃă din antichitate, altfel de “scări” cunoscându-se de altfel şi de la minele romane de la la Mazzarón (Hispania)63, ne îndeamnă să semnalăm şi să punem în discuŃie o scară foarte asemănătoare cu cea descoperită în mina “Păru-Carpeni” din Roşia Montană. Ne referim la un fragment de scară cu o lungime de aproximativ 1 m şi o lăŃime de max. 40 cm, care a apărut la Ruda-Brad, după câte se pare, odată cu roŃile-turbină amintite mai sus. Probabil acest fragment (sau unul asemănător) apare împreună cu trei (!) butuci (osii) de turbine pentru evacuarea apei din mine, în fotografia publicată de Julius (Gyula) Bauer64. Vorbim probabil de acea bucată dintr-o scară cioplită dintr-un trunchi de copac care se păstrează la Muzeul Aurului din Brad şi se află într-un stadiu avansat de distrugere (pl. II/2). Din moment ce s-a adeverit că unul din aceşti arbori proveniŃi de la roŃi-turbină pentru evacuarea apei de la mari adâncimi datează din antichitatea daco-romană, nu avem nici un temei să ne îndoim de vechimea fragmentului de scară de la Ruda-Brad, apărut în acelaşi mediu arheologico-minier. Este de remarcat faptul că “băieşii”, adică minerii din Roşia Montană, spuneau acestui tip de scară “scară romană”, spre deosebire de scările obişnuite cu şprosuri (germ. Sprossen) şi “şulăul”, un fel de prăjină uriaşă dintr-un trunchi subŃire de brad, pe care ei coborau cu mare iuŃeală după “punerea focului”65.

5. Complexul galeriilor din epoca romană Orlea. Cel mai important punct de atracŃie din cadrul Muzeului Mineritului din Roşia Montană îl reprezintă lucrările miniere “romane” (galerii, rostogoale, planuri înclinate), devenite accesibile publicului după anul 1976. Întreaga zonă reprezintă în acelaşi timp un câmp de investigaŃie inepuizabil şi pentru specialiştii din domeniul arheologiei şi istoriei montanistice66. Lucrările amenajate în cea mai mare parte în epoca daco-romană se află deasupra galeriei principale (“Sf. Cruce din Orlea”, cota +718), unde filoanele au fost deschise prin două galerii de coastă care au panta medie de 17,5 şi 16,6 °. DirecŃiile de înaintare a galeriei se pot stabili după urmele lăsate de daltă, după colŃurile şi coturile rămase în urma operaŃiei de cioplire şi după profilul fronturilor de lucru, care devine din ce în ce mai mic.

Galeria de coastă +729,497 m a fost săpată de undeva din Valea Roşiei cu direcŃia aproape nord, intersectând mai multe filoane ce au direcŃia NV-SE. Ea a fost redeschisă şi degajată de materialul adus de apă din nivelele superioare, pe o lungime de aprox. 20 m (pl. VI/1). DirecŃia de avansare se poate observa de la sud spre nord prin denivelările rămase în tavan şi pereŃi. Şi aici se reduce profilul pe măsura avansării spre frontul de lucru. Astfel, tavanul are lăŃimea între 85-150 cm şi înălŃimea 170-240 cm. Galeria este prevăzută cu un canal pentru evacuarea apelor de mină, în formă conică: sus 30 cm, la bază 20 cm şi adâncimea de 35 cm. În apropierea filonului din peretele stâng (vest) al galeriei, precum şi în zona filonului, roca fiind mai puŃin dură, galeria este susŃinută cu armătură din lemn de brad (pl. VI/2). DistanŃa între armături este de 20-25 cm, iar în spatele lor s-au găsit bandaje de scândură ce au o lungime de 130 cm, lăŃimea de 15 cm şi grosimea de 20 cm. Galeria este susŃinută cu trei cadre de lemn, îmbinarea

63 Gossé 1942. p. 54, pl. V/6. 64 Bauer 1904, p.291, fig. 2. 65 Roman şi colab. 1982, pl. 32-34 (nenumerotate). 66 Sântimbrean 1989, p. 83-87.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 107

făcându-se la tavan. Lungimea cadrului la tavan este de 150 cm, fiind prevăzută cu o scobitură care intră în dintele cadrului aşezat puŃin înclinat. La talpa galeriei armătura este fixată într-o adâncitură (pilugă) de 2-3 cm. La tavan distanŃa interioară între armături este de 120 cm, iar la vatră de 200 cm, pentru ca în caz de presiune să nu poată fi împinse armăturile67.

Armăturile în lemn nu reprezintă o noutate în mineritul antic, dar perfecŃiunea tehnică la care au ajuns la Alburnus Maior a fost atât de remarcabilă, încât au apărut dubii, sugerându-se că ar data din secolele XVI-XVII sau chiar din secolul XVIII. Din acest motiv s-a recurs la o analiză 14C (fig. 4), recoltată la baza unui cadru din lemn. Rezultatul a fost edificator în sensul că a spulberat orice îndoială în ce priveşte datarea complexului minier Orlea, mai precis la grupul de galerii 725,4, 726,9, 729,4, precum şi la filoanele întâlnite în punctele topografice (P.T.) 29, 30, 31, 35, 40, 41.

BP Cal.1 σ (68%) Cal.2 σ (95%) Media 1910+60 55-160 p.Chr. 20 a.Chr.-245 p.Chr. 100 p. Chr.

Fig. 4. - Rezultatul calibrării datei 14C de la Roşia Montană - Orlea.

Numărul filoanelor deschise în masivul Orlea în antichitate pare să fi fost mult mai mare, faŃă de cele menŃionate mai sus. Sunt extrem de semnificative şi valoroase informaŃiile pe care ni le furnizează rapoartele de inspecŃie minieră din veacul al XVIII-lea, întocmite cu prilejul prelungirii sistematice a galeriei principale “Sf. Cruce”. Aşadar, în protocolul de inspecŃie pe trimestrul II al anului 1973 (“Abrudbanyaer Reviers Consultations Prothocol”) se spune că, în dreptul

67 Sântimbrean şi Wollmann 1974, p. 263-268.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 108

filonului 81, s-a întâlnit spre sud o galerie transversală din vechime umplută cu rambleu (“… auf der 81-ten Klufft gegen Mittag eine alte Mann Strecke”)68. Potrivit protocolului pe trimestrul III al aceluiaşi an, s-au mai găsit în zona filonului 81 şi alte urme de exploatări din antichitate, în plus în direcŃia nord a apărut un front de lucru (“Feldort”) vechi pe filonul 59 (“… auf der 59-Kluft gegen Mitternacht in alten Manne gewältiget …)69. Dintr-un raport din 15 iunie 1845 rezultă că minerii au întâlnit alte lucrări foarte vechi pe filonul 46, situat la nord de exploatarea Zeus, respectiv la sud de Zeus, în dreptul filonului 59. În acelaşi raport se spune că printre cele mai rentabile filoane figurează şi filonul 37, 41, 46, exploatate din vechime (“… und unter diesem die 37, 41. 46 (alter Mann), 56, 58, 59, 68, 81 und 82-sten [Klüfte] als besonders bauwürdig bezeichnet waren ...“)70.

Aceste exemple de izvoare scrise, care vin să completeze anumite observaŃii şi rezultatele investigaŃiilor de arheologie montanistică, confirmă încă o dată importanŃa şi indispensabilitatea cercetărilor inter- şi pluridisciplinare.

VOLKER WOLLMANN, HORIA CIUGUDEAN

NEW RESEARCH REGARDING ANCIENT MINING IN TRANSYLVANIA (I)

SUMMARY

The first part of this study debates the possibility of existence of pre-Roman mines discussing some stone tools which belong typologically to the category “Rillenschlägel” or “Grooved hammer-stones.” Such hammer stones were discovered in Transylvania at Caraciu (Hunedoara County) and in the prehistoric settlement from Petreşti (Alba County). Another possible evidence of pre-Roman mining exploitations is offered by the early salt exploitations from Valea Florilor (Cluj County), so far considered to belong to the Dacian period. The 14C date for one of the wooden tools surprisingly belongs to the later Bronze Age (13th century B.C.). A similar date is proposed for the wooden objects found out in 1817 in Valea Regilor, in Maramureş. Only one image of these objects was published. The objects preserved in the National Museum of Geology from Budapest disappeared during the World War II.

The study also presents a number of 14C dates concerning gold mining in Roman Dacia. We discuss the date (2000+60 BP) given for a hydraulic wheel hub from Ruda-Brad (Hunedoara County), which can be dated cal. 1 σ (68 %) between 75 BC - 45 AD and cal. 2 σ (95 %) between 150 BC-130 BC. Two other dates concern the gold exploitations from Roşia Montană, being collected from Păru-Carpeni and Orlea areas. A sample of a wooden ladder from Păru-Carpeni gave the date 1860+60 BP, which was calibrated 1 σ (68 %) between 90-240 AD and cal. 2 σ (95 %) between 20-245 AD.

EXPLICATION OF ILLUSTRATIONS

Pl. I. - Stone pick-axe from Petreşti. Pl. II. - 1. Stone mining hammer from Caraciu; 2. fragment of a Roman wooden ladder (?) from

Ruda; 3. hydraulic wheel hub from Ruda-Brad.

68 Arhiva Tezaurariatului Minier, Arhivele NaŃionale, DirecŃia JudeŃeană Cluj, 1793/2066,

f. 1-5; vezi Slotta şi colab. 2002, p. 278-279. 69Arhiva Tezaurariatului Minier, 1793/3550. f. 1-6; cf. Slotta şi colab. 2002, p. 280-281. 70 Arhiva Tezaurariatului Minier, 1845/3363, f. 1-10; cf. Slotta şi colab. 2002, p. 324-327.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 109

Pl. III. - Wooden sewers discovered in Valea Florilor (1-3) and Ocna Dejului (4) Pl. IV. - Mining tools discovered in Valea Regilor (Maramureş County) in the exhibition at the

National Museum of Geology from Budapest. Pl. V. - Roşia Montană: 1. The plan of the Roman galleries network from “Păru-Carpeni” (height

from datum line +719), the place of discovery of the wooden ladder; 2. View of the wooden ladder from G1 gallery “in situ.”

Pl. VI. - Roşia Montană: 1. The plan of the Roman galleries network from “Sf. Cruce din Orlea”, with the indication of the area reinforced with wood; 2. Detail of the Roman wooden reinforcement preserved “in situ” in the slope gallery +729,497.

Fig. 1. - The result of calibration of 14C date from Valea Florilor. Fig. 2. - The result of calibration of 14C date from Roşia Montană-Orlea. Fig. 3. - The result of calibration of 14C date from Roşia Montană-“Păru-Carpeni.” Fig. 4. - The result of calibration of 14C date from Ruda-Brad.

Abrevieri bibliografice

Acker 1965 - M. Acker, “Vechile spălătorii de aur din jurul Sebeşului”, în Apulum V, 1965, p. 647-658. Ackner 1887 - M. J. Ackner, “Die Colonien und Militärischen Standlager der Römer in Dacien im

heutigen Siebenbürgen”, în Jahrbuch der Central Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale, 2, Wien 1857.

Alexianu şi colab. 1992 - M. Alexianu, Gh. Dumitroaia, D. Monah, “Exploatarea surselor de apă sărată din Moldova: o abordare etnoarheologică”, în ThD, 12, 1992, p. 159-167.

AndriŃoiu 1992 - I. AndriŃoiu, CivilizaŃia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului. Bibliotheca Thracologica, 2, Bucureşti 1992.

Bauer 1904 - J. Bauer, “A rudai 12 apostol bányatársulat aranybányászata”, în Bányászati és kohászati lapok, 37, vol. II, 1904, p. 289-296.

Bauer 1905 - J. Bauer, “Der Goldbergbau der Rudaer 12-Apostel-Gewerkschaft bei Brad in Siebenbürgen”, în Jahrbuch der k. k. montanistische Hochschulen zu Leoben, 2, Přibram 1905, p. 85-93.

Buschmann 1909 - O. v. Buschmann, Das Salz, dessen Vorkommen und Verwertung in sämtlichen Staaten der Erde, Leipzig 1906-1909.

Cauuet şi colab. 2003 - B. Cauuet, B. Ancel, C. Rico, C. Tămaş, “ReŃelele miniere antice. Misiunile arheologice franceze 1999-2001”, în: Alburnus Maior, I, Bucureşti 2003, p. 471-530.

Ciugudean 1982 - H. Ciugudean, “Stela antropomorfă de la Pianu de Jos (jud. Alba)”, în Apulum, XX, 1982, p. 59-63.

Domergue şi colab. 1999 - Cl. Domergue, Christian Binet, Jean-Louis Bordes, “La rue de São Domingos”, în La revue (Musées des arts et métiers), 1999, p. 49-59.

Dumitrescu 1954 - V. Dumitrescu, Hăbăşeşti. Monografie arheologică, Bucureşti 1954. Dumitroaia 2000 - Gh. Dumitroaia, ComunităŃi preistorice din nord-estul României, Piatra-NeamŃ

2000. Gossé 1942 - G. Gossé, “Las minas y el arte minero de España en la antiguedad”, în Ampurias, 4,

1942. Harding 2000 - A. Harding, European Societies in the Bronze Age, Cambridge 2000. Iaroslavschi 1997 - E. Iaroslavschi, Tehnica la daci, BMN XV, Cluj-Napoca 1997. Jovanović 1982 - B. Jovanović, “Continuity of the prehistoric mining in the central Balkans”, în

Ancient mining and metallurgy in southeast Europe, International Symposium Donji Milanovac May 20-25, 1990, Bor-Belgrade 1995.

Maxim 1971 - I. A. Maxim, “Un depozit de unelte dacice pentru exploatarea sării”, în ActaMN, VIII, 1971, p. 458-463.

Mureşan 1964 - P. Mureşan, “Aspecte etnografice din exploatarea sării în trecut la Ocna Dej”, în AMET, 1962-1964, Cluj, p. 387-419.

O’Brien 1966 - W. O’Brien, Bronze Age Copper Mining in Britain and Ireland, Shire Archaeology 1996.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 110

Palincaş 1996 - N. Palincaş, “Valorificarea arheologică a probelor 14C din fortificaŃia aparŃinând bronzului târziu de la Popeşti (jud. Giurgiu)”, în SCIVA, 47, 3, 1996, p. 239-295;

Palincaş 1997 - N. Palincaş, “Câteva observaŃii cu privire la utilizarea datelor radiocarbon”, în SCIVA, 48, 1, 1997, p. 1-30.

Papp 1906 - K. Papp, “A Karács-Czebei aranybányák Hunyadvármegyében”, în Bányászati és Kohászati lapok, 39, 1906.

Pârvan 1982 - V. Pârvan, Getica, Bucuresti 1982. Petrescu-DîmboviŃa 1977 - M. Petrescu-DîmboviŃa, Depozitele de bronzuri din România, Bucureşti

1977. Plotény 1908 - G. Plotény, “Adatok a rómaiak bányámüveléséhez Verespatakon”, în Bányaszáti és

Kohászati lapok, 3, 1908. Popa şi Boroffka 1996 - D. Popa, N. Boroffka, “ConsideraŃii privind cultura Noua. Aşezarea de la

łichindeal, jud. Sibiu”, în: SCIVA, 47, 1 1996, p. 55-61. Popescu 1956 - D. Popescu, “Prelucrarea aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană”, în

Materiale, II, 1956, p. 196-250. Pošepný 1867 - F. Pošepný, “Alter der karpatischen Salinen”, în Verhandlungen der Geologischen

Reichsanstalt, 1-18, Wien 1867, p. 183-184. Preissig 1877 - Ed. Preissig, “Geschichte des Mármaroscher Bergbaues”, în Oesterreichische

Zeitschrift für Berg- und Hüttenwesen, Nr. 28, 1877, p. 301-303; Nr. 29, p. 311-313. Roman şi colab. 1982 - B. Roman. A. Sântimbrean, V. Wollmann, Aurarii din MunŃii Apuseni,

Bucureşti 1982. Romero 2002 - J. G. Romero, Minería y metalurgia en la Córdoba romana, Córdoba 2002. Rotea 2004 - M. Rotea, “Non-ferrous Metallurgy in Transylvania of Bronze Age”, în ActaMN, 39-

40/I, 2002-2003 (2004), p. 7-17. Rusu 1963 - M. Rusu, “Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien”, în Dacia (NS), VII, 1963. Rusu 1972 - M. Rusu, “ConsideraŃii asupra metalurgiei aurului în Transilvania în Bronz D şi

Hallstatt A”, în ActaMN, 1970. Rusu 1993 - A. Rusu “Necropola romană de la Muncelu-Brad, jud. Hunedoara”, în

Materiale, Sesiunea Ploieşti 1993, p. 291-294. Schuster 1998 - C. Schuster, “Despre un anumit tip de ciocan şi ciocan-topor neperforat din piatră

de pe teritoriul României”, în ThD, XIX, 1998, p. 113-144. Sântimbrean 1989 - A. Sântimbrean, Muzeul Mineritului din Roşia Montană, Bucureşti 1989. Sântimbrean şi Wollmann 1974 - A. Sântimbrean, V. Wollmann, “Aspecte tehnice ale exploatării

aurului în perioada romană la Alburnus Maior (Roşia Montană)”, în Apulum, 12, 1974, p. 240-278.

Slotta şi colab. 1999 - R. Slotta, V. Wollmann, I. Dordea, Silber und Salz in Siebenbürgen, vol. I, Bochum 1999.

Slotta şi colab. 2002 - R. Slotta, V. Wollmann, I. Dordea, Silber und Salz in Siebenbürgen, vol. V, Bochum 2002.

Tylecote 1987 - R. F. Tylecote, The Early History of Metallurgy in Europe, London and New York 1987. Weisgerber 1979 - G. Weisgerber, “Das römische Wasserheberad aus Rio Tinto in Spanien im

British Museum London”, în Der Anschnitt, 2-3, Bochum 1979, p. 28-81; Wollmann 1996 - V. Wollmann, Mineritul metalifer, extragerea sării şi carierele de piatră în Dacia

romană. Der Erzbergbau, die Salzgewinnung und die Steinbrüche im Römischen Dakien, Cluj-Napoca/Klausenburg 1996.

Wollmann 1999 a - V. Wollmann, “Prähistorischer Bergbau in Siebenbürgen”, în R. Slotta, V. Wollmann, I. Dordea, Silber und Salz in Siebenbürgen, vol. I, Bochum 1999, p. 19-23.

Wollmann 1999 b - V. Wollmann, “Contribution à la connaissance de la topographie archéologique d’Alburnus Maior (Roşia Montană) et à l’histoire des techniques d’exploatation romaines en Dacie”, în L’or dans l’Antiquité (Aquitanea, Supplément 9), Paris 1999, p. 127-127.

Wollmann 2001 - V. Wollmann, “O inscripŃie inedită de la Roşia Montană”, în ActaMP, Biblioteca Musei Porolissensis, 4 (= Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata) Zalău 2001 p. 447-455.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 111

Pl. I. - Topor-târnăcop din piatră de la Petreşti.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 112

1

2

3

Pl. II. - 1- Ciocan de miner din piatră de la Caraciu; 2- fragment de scară de lemn romană (?) de la Ruda; 3- butuc de roată hidraulică de la Ruda-Brad.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 113

1

2

3

4

Pl. III. - Jgheaburi din lemn descoperite la Valea Florilor (1-3) şi Ocna Dejului (4).

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 114

Pl. IV. - Uneltele de minerit descoperite la Valea Regilor (Maramureş),

în expunerea lor la Muzeul NaŃional de Geologie din Budapesta.

Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania 115

Pl. V. - Roşia Montană: 1. - Planul complexului de galerii romane din zona minei “Sf. Cruce din Orlea”, cu indicarea zonei armate cu lemn; 2 –Detaliu cu armătura romană din lemn păstrată “in situ”

în galeria de coastă +729,497.

Volker Wollmann, Horia Ciugudean 116

Pl. VI. - Roşia Montană: 1.- Planul complexului de galerii romane de la “Păru-Carpeni” (cota +719), unde a fost decoperită scara de lemn; 2. – Imaginea scării de lemn romane din galeria G 1 “in situ”.