LIMBĂ ŞI IDENTITATE. CAZUL NOBILIMII DIN TRANSILVANIA PREMODERNĂ

Ionuţ COSTEA

Umanismul, şi în expresia sa târzie, barocul, prezent în Transilvania în secolul al XVII-lea, asociază instruirea culturală valorilor fundamntale, naturale şi sociale. Relevanţa acestor achiziţii culturale este frapantă, mai ales când se găsesc ca repere în biografiile unor personaje "secundare". Secundare pentru că sunt femei şi soţii, chiar dacă au devenit principesa sau nevestele unor oameni politici influenţi. Tocmai de aceea, mărturisesc un loc comun al epocii, cel puţin la nivelul elitei sociale. Femeile nu îndeplineau oficii politice şi administrative, prin urmare ele nu erau obligate din astfel de motive să-şi însuşească cunoştinţe privitoare la scriere şi citit. Cu toate acestea au făcut-o. 1 Un prim exemplu l-a constituit cazul Zsuzsannei Lorantffy. Unul dintre petitorii săi, Friedrich Teuffenbach, nobil din Moravia, şi-a motivat alegerea de a o cere de soţie pentru că "era frumoasă, bogată, din familie veche, cu rude multe şi cu influenţă mare şi cu o cultură adecvată."2 Cel de-al doilea exemplu asupra căruia insistăm rezultă din portretul pe care ni-l oferă Miklos Bethlen în memoriile sale despre prima sa soţie: "era frumoasă la chip ... citea şi scria repejor ... mă iubea la nesfârşit..."3 • O formulare evazivă, cultură adecvată, în primul caz, mult mai precis în cel de-al doilea, citea şi scria repejor, probează cu deosebire o sensibilitatea religoasă. Erau profund pioase. Stăpânite de dorinţa de a-şi însuşi cuvântul Bibliei şi a-1 apropia pe Dumnezeu. Într-o nouă estetică, elocventa şi scrierea, conferă alături de frumuseţe şi bogăţie, prestigiu social. În cazul femeii, acest prestigiu se proiectează asupra soţului său, într-o lume prin excelenţă masculină.

Observarea acestei dezvoltări extensive a culturii, şi doar sub raportul parametrilor primari, scrisul şi cititul, în rândurile nobilimii transilvănene, implică un aspect formal, dar care trebuie corelat cu schimbările profunde, calitative, petrecute pe fondul ascensiunii Reformei. Institutionalizarea limbilor vernaculare, în acest sens, sugerează interogarea modului în care nobilimea şi-a acomodat capitalul de prestigiu la noua realitate culturală.

1 Existenţa femeilor "cultivate" în epocă, pentru Europa centrală, nu constituia o excepţie. Spre exemplu, în Polonia, le găsim pe femei angajate în activităţi economice rezervate până atunci doar bărbaţilor, chiar renumerate pentru serviciile aduse din domeniul regal. Astfel, în nota aceleeaşi mobilităţi, în Palatinatul Cracoviei, 26 procente dintre femei puteau scrie, ele aparţineau păturilor superioare şi mijlocii ale nobilimii şi burgheziei. Cf. Andrzej Wyczanski, Alphabetisation et strueture sociale en Pologne au XVIe siecle, în "Annales", 29(1974), 3, p. 711. În rândurile nobilimii din Ungaria, Istvân Gyorgy T6th constată că "femeile au mari dificultăţi" în a scrie şi citi, dar aceste însuşiri au devenit un "motiv de mare mândrie" (a reason for great pride). Cele mai numeroase exemple de femei literate se grupează în păturile avute ale nobilimii. Pentru Transilvania observă aceleaşi caracteristici. Soţia lui Ştefan Mailath, din vestita familie Nadasdy, cunoştea la mijlocul veacului al XVI-lea, scrierea. De asemenea, Judit Veer, a doua soţie a contelui Mihaly Teleki, era capabilă să scrie, chiar dacă avea oarecari dificultăţi. Concluzia lui Istvân Gyorgy T6th este următoarea: "Literacy was slowly advancing in the social hierarchy, reaching lower and lower rank.s. In accordance with society's views about the differing male and female social roles, reading and writing became common among men more quickly than wornen of ali social groups. This is clear frorn the si.xteenth-century correspondance of the rnost aristocratic wornen, just as it is two centuries later frorn the last wills and testarnents of poorest ranks of the lower nobility", lstvân Gyorgy T6th, Iiteraricy and Wi'itten Cu/ture in Early Modern Central Europe, Central European University Press, Budapest, 2000, p. 123-130.

2 R.Varkonyi Agnes, Felemeljuk szemeinket az nagy hegyekre, in voi. "Erdely es Patak fejedelernasszonya Lorantffy Zsuzsanna. Tanulrnanyok szuletesenek 400. Evfordulojara", editor Tarnas Edit, A Sarospataki Rakoczi Muzeurn Fuzetei, 40, Sarospatak, 2000, p. 27.

3 Miklos Bethlen, Oneletirasa, l, Budapest, 1955, p. 287.

Revista Bistriţei, XVII, 2003, pp. 137-150

139

http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

1

Inceputurile modernităţii au însemnat o resemnificare a capitalului de prestigiu al nobilirnii ardelene în plan social, economic şi cultural. Noile configurări generale, revoluţia Atlantică, spargerea monolitismului confesional catolic, alături de evenimente regionale, redimensionarea politică a Europei centrale şi permanenta competiţie pentru moştenirea Ungariei medievale dintre turci şi habsburgi a determinat, în cazul nobilimii din Transilvania, o proiecţie identitară în limitele unei evidente "nostalgii proustiene". Dizolvarea unui cadru politic tradiţional, regatul Ungariei, şi raportarea la unul nou, principatul Transilvania, a presupus o revalorizare a relaţiilor nobilimii cu suveranul. Perimetrul în care acestea s-au afirmat a rămas, în schimb, tipic medieval,4 A fost un dialog între stări şi suveran cu grade diferite de expresie a autorităţii centrale. În plan confesional, impactul cuceririi turceşti a accelerat aderenţa la Reformă a nobilimii. Eşecul în faţa păgânilor a fost proiectat în convingerea că Biserica catolică şi-a pierdut genuitatea, iar turcii au reprezentat "biciul lui Dumnezeu" menit să pedepsească o lume asediată de păcate. Refugierea într-o nouă ipostază confesională a reprezentat şi o consecinţă a unui mecanism de psihologie colectivă, nobilimea căutându-şi echilibrul sau "colacul de salvare" când întreaga lume părea că se scufundă. Literatura epocii evidenţiază cristalizarea în plan cultural a sentimentului unei adevărate ieremiade a "naţiunii" maghiare.5

În acest context, investigarea propusă urmăreşte la nivelul nobilimii transilvănene din epoca principatului modalităţile în care din perspectiva unei semnificări identitare limba vernaculară s-a substituit limbii latine. Percepută limba vernaculară, în evul mediu, doar ca o marcă etnică, diferenţiind un popor de altul, capătă în premodernitate, sensuri culturale. Astfel, în secolele XVI-XVII asistăm la un multilingvism cultural, ceea ce dovedeşte sernnificarea limbilor vernaculare nu numai din punctul de vedere al identităţii etnice, ele au dobândit şi orizontul culturii savante. Unitatea desemnată de Respublica Christiana a dispărut şi odată cu ea şi vehiculul cultural, limba latină, s-a retras din faţa ascensiunii limbilor moderne. Ca urmare, dintr-o perspectivă culturală, se poate observa şi o resemnificare a capitalului de prestigiu al nobilimii. Se remarcă o primă interogaţie ce motivează cercetarea intreprinsă.

Apelăm în investigarea de faţă la un orizont teoretic sugerat de definirea capitalului operată de sociologul francez Pierre Bourdieu6

• Grila de analiză conceptuală amintită a fost deja utilizată de Karin J. MacHardy în studiile sale asupra nobilirnii din Austria Inferioară în deceniile premergătoare războiului de 30 de anU Similitudinile ce se constată în reprezentarea nobilimii din cele două spaţii, Austria Inferioară şi Transilvania, nu-şi au originea doar în premisele teoretice comune, aparatul naţional şi conceptual circumscris interpretării lui P. Bourdieu, ci îşi găseşte resurse într-o perspectivă nuanţată. E vorba de tensiunea dintre centrul de putere/ curte/nobilimea imperială- periferie/nobilimea regională şi varianta confesională, Contra-Reformă- Reformă.

Similar cu Austria Inferioară s-a remarcat în Transilvania adoptarea în cvasiunanimitate de către nobilime a Reformei şi a opţiunilor politice antihabsburgice. Dimensiunile conjuncturale, confesionale şi politice, s-au grevat pe fondul tradiţional al condiţiei nobiliare.

Eforturile de interogare a modului de agregare a unei noi identităţi culturale a nobilimii din Transilvania din punctul de vedere al suportului lingvistic, limba maghiară, ca mijloc de expresie a acestei culturi, vizează aspectele instituţionale (biserica şi şcoala), ecourile in rândurile aristocraţiei, dar şi receptarea efectelor la nivelul nobilimii comitatense. Investigarea propusă nu-şi arogă dorinţa de exhaustivitate, ci, bazându-se pe sondarea unor izvoare edite şi inedite, cu caracter privat şi public, identifică într-o nouă cheie de lectură, asociind unui trend general, fapte particulare şi izolate. Interesant de subliniat, ca o premisă metodologică

4 Ionuţ Costea, Identitati ale spatiului social. Cazul nobilimii ardelene in veacul al XVII-lea, în RB, XVI, 2002, p. 193-208. 5 Acest motiv al "ieremiadei" este tipic literaturii protestanta, el se găseşte în literatura din Transilvania a secolului al

XVII-lea atât în scrierile maghiarilor (Janos Szalardi) cât şi în cele ale saşilor (Georg Kraus), dar este o prezenţă şi în lucrările teologilor (Pal Megyesi).

6 Pierre Bourdieu, The Form of Capital, în "Handbook of Theory and Research for Sociology of Education", ed. ]hon G.Richardson, New York, 1986, p. 241-258; idem, Langage et pouvoir symbolique, Paris, 2001; idem, Spiritul practic, Bucuresti, 2000.

7 Karin J.MacHardy, Social Mobility and Noble Rebellion in Early Modern Habsburg Austria, in "Nobilities in Central and Eastern Europe: Kinship, Property and Privilege", edited by Janos M.Bak, Budapest, Krems, 1994, p. 97-139; eadem, The Rise of Absolutism and Noble Rebellion in Early Modern Habsburg Austria, 1570 to 1620, în "Comparative Studies in Society and History", 34(1992), p. 407-438; eadem, Cultural Capital, Family Strategies and Noble Identity in Early Modern Habsburg Austria 1579-1620, în "Past and Present", 163(1999), p. 64.

140 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

a demersului nostru, în Transilvania în epoca premodernă, nobilimea, dintr-un grup social privilegiat s-a transformat într-o "naţiune", reprezentând "adevărata naţiune" maghiară. In acest proces, elementele nobiliare alogene au fost absorbite în rândurile "natiunii" maghiare. Cât de profund a fost acest proces? Această "naţionalizare" socială a implicat şi o identitate culturală care a avut ca expresie limba maghiară? În acest punct, este sugestivă observaţia că, în Hateg, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, mica nobilime a utilizat ca şi corespondent pentru apartenenţa naţională un termen ce reprezenta o categorie socială, cel de nemeş. Ce relaţie se profilează, în cele din urmă, între identitatea socială şi identitatea culturală a nobilimii?

II

Identitatea nobilimii nu se exprimă doar la nivelul unor suprafete marcate de detinerea pozitiilor economice hotărâtoare. Definirea identităţii îşi regăseşt proiectii în profunzime, implicând un comportament social şi un mod de viaţă, dar şi un orizont cultural care decontează, în cele din urmă, în adâncime expresiile cotidiene sau excepţionale ale vietii nobiliare. Intr-o astfel de paradigmă se înscrie sistemul de analiză al lui Pierre Bourdieu în definirea dintr-o perspectivă largă a conceptului de capital, asimilat în mod tradiţional şi convenţional exclusiv cu resursele economice. Bourdieu redefineşte capitalul ca o retea de resurse potentiale, ori ca centre de putere, de care indivizii sau grupurile dispun în sustinerea sau marcarea poziţiie lor în toate ipostazele vieţii: economic, social şi cultural. Obiectivul său a fost nu doar de a identifica şi înţelege "capitalul şi profitul în toate formele sale", ci şi de a determina cum "diferite tipuri de capital (sau nuclee de putere, care semnifiă acelaşi lucru) se transformă dintr-unul în altul." În cuvintele lui Bourdieu:

"Depinzând de domeniul în care funcţionează, şi de costurile mai mult sau mai puţin ridicate ce sunt preconizate pentru eficacitatea în domeniul aflat în chestiune, capitalul se poate prezenta sub trei forme fundamentale: ca şi capital economic, care este imediat şi direct convertibil în bani şi poate fi institutionalizat în formula drepturilor de proprietate; ca şi capital cultural, care este convertibil, în anumite condiţii, în capital economic şi se poate instituţionaliza în formula educaţiei specializate; ca şi capital social, se referă la obligaţii sociale ("conexiuni"), care este convertibil, în aumite condiţii, în capital economic şi se poate instituţionaliza în formula titlurilor de nobilitate."8

În această grilă teoretică ceea ce include capitalul cultural sunt operele de artă, cărţi şi "dispozitii profunde ale mintii şi sufletului (educaţie şi gust)"9

• Intrebarea care stârneşte interesul paginilor de fată pe aceste aliniamente se referă la modul în care în cadrul capitalului cultural, limba oferă un suport de configurare a identităţii, cu alte cuvinte, ce rol a jucat limba vernaculară în negocierea prestigiului sub raport cultural, în cazul nobilimii din Transilvania în epoca principatului aflat sub suzeranitatea Înaltei Porti.

Orizontul valorilor etice nobiliare se situează în recuperarea într-o "variantă creştină a filosofiei morale antice şi rezurnând virtuţi ca pietas (fermitate morală) prudentia (înţelepciune, judecată dreaptă), temperantia [cumpătare, autocontrol), liberalitas (bunăvoinţă, generozitate), constantia (perseverenţă, concecvenţă) şi

fortitudo (tărie de caracter, curaj)."10 Astfel, în memoriile sale Ioan Kemeny comparându-i pe Ştefan Bethlen şi Petru Bethlen, nepoţii principelui, constată că "cel mai vârstnic Ştefan deveni foarte virtuosus, deştept şi curajos"11 în timp ce Petru "întrucat i-au fost corupte moravurile" a devenit "un om de nimic"Y În aceeaşi scriere, Ştefan, fiul lui Ştefan Bethlen, este caracterizat ca "un tânăr conte celebru pentru vitejie, deşteptăciune" (fortitudo şi prudentia). Fratele memorialistului s-a distins ca "fiind un om cu moravuri desăvârşite, în general remarcabil, plin de solicitudine, curajos"13 (pietas, liberalitas, fortitudo ). La fel, Francisc Miko "era un om cu multă minte, expertus <priceput>, curajos, apropiat, bun patriot, cu mine era înrudit şi, de altminteri, îmi voia tare mult bine"14 (prudentia, fortitudo, liberalitas, constantia). Însăşi Kemeny a făcut dovada generozităţii,

8 Pierre Bourdieu, The Form of Capital, p. 241-258 9 Ibidem. 1° Karin J.MacHardy, Cultural Capital ... , p. 64. 11 Kemeny, p. 26. 12 Ibidem, p. 63. 13 Ibidem, p. 29. 14 Ibidem, p. 35.

141 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

când ne vorbeşte într-un pasaj despre doica sa: "căreia şi mai târziu i-am purtat multă grijă, căci a trăit mult şi m-a vizitat deseori şi mai târziu, eu fiind deja căsătorit şi cu copii; şi pe băiatul ei, cu care am supt acelaşi lapte şi care a fost pedestraş, l-am scăpat de două ori de la moarte şi i-am făcut mult bine şi în afară de asta"ts (liberalitas). Aceeaşi generozitate a fost un atribut al principelui Gabriel Bethlen: odată, trecând peste 0

punte aflată deasupra unei mari prăpăstii a Moraviei, puntea fiind într-un loc găurită, piciorul calului său s-a împleticit acolo; tot zvârcolindu-se, principele căzu în apă de pe puntea înaltă. Un slujitor al său care alerga după el, pe nume Ştefan Szegedi, fără vreo retinere şi cunctatio (zăbavă), sări îndată după el şi, apucându-1 de veşmânt şi el însuşi stându-i de ajutor, amândoi se ridicară în picioare, căci apa nu era mai adâncă decât până la umeri; pe urmă, mai mulţi au făcut înconjurul locului pe mal, dar şi acum se vădi marele curaj al principelui, căci el nu arătă nici o confusio (tulburare) şi alteratio (schimbare) de comportament; pe slujitor l-a înnobilat, i-a acordat o moştenire şi o portio (bucată) (de pământ), pe urmă, veşminte, bani, şi i-a fost un domn bun până la moarte."15 (fortitudo, liberalitas, constantia). Funcţia modelatoare a acestor valori morale rezultă şi dintr-o luare de cuvânt în cadrul dietei, în octombrie 1613, odată cu urcarea pe tronul principatului a lui Gabriel Bethlen: "Harul Vostru se coboară peste noi astăzi de la Dumnezeu, ca şi în cazul lui David după Saul sau Ezekel după Ahaz, şi noi cerem ca aşa cum Dumnezeu a binecuvântat popoarele prin sfinţii regi, David, Solomon si Ezekel, El va binecuvânta şi pe Măria Ta cu înţelepciune, credinţă şi vitejie"Y Într-o notă similară se prezintă şi portretul moral realizat lui Gabriel Bethlen de către memorialistul Ioan Kemeny, slujitorul său credincios: "muri marele principe, un maghiar asemenea căruia nu fusese un altul de la regele Matia şi în afară de regele Ştefan, şi nici nu e de nădăjduit să mai fie; deci, unul deştept, viteaz, foarte demn, plin de bunăvoinţă, liberal, oeconomus, neobosit în muncă, fără să-şi petreacă timpul cu lucruri de prisos, ca înfăţişare, leu în priviri, amabil în conversatia, cu o viaţă sobră, neprefăcut, ci cucernic în rugi şi slujirea Domnului, milos faţă de cei săraci şi imploratori, respectos şi darnic faţă de ecleziaşti, constructor, sprijnitor, fondator de biserici, om care ascultă cu plăcere conversaţia intre oamenii de ştiinţă, disputatio dintre ei, susţinător al tuturor stărilor, părinte pentru fiii patriei, bun dascăl şi totodată oglindă a celor bravi, părinte dulce al lor; putându-se mânia, dar totodată să se şi înfrâneze; nepăsător al mâniei; nu crud şi nici dornic de sânge, ci lesne împăcăcios; în lume, autoritar, dar în casă, printre servitori, blând şi amabil; privind cu măsurată plăcere caii frumoşi, veşmintele noi, muzica, construcţiile, ospeţele princiare şi uneori chiar dansul, fără beţii, însă; el nu suporta vinul nici din cauza durerilor de cap; bucuros în a vedea ustensile orăşeneşti, şi împodobit cu multe alte calităţi; desigur, nici el lipsit de slăbiciuni omeneşti, dar om vrednic de a fi pomenit în astă lume; ţinea să păstreze in aequilibrio amândoi împăraţii cei mari şi cu patria sa, dar era temut de ceilalţi; el făcu celebră naţia maghiară; Ah, de am putea nădăjdui să mai apară aşa un om! Ah, de nu s-ar fi născut ori de ar fi trăit pururea."18 Acest model descries şi recomandat de memorialistică şi de luările de poziţie ale nobilimii în diverse ocazii, articulat de valori tipic medievale (moralitate, înţelepciune, cumpătare, generozitate, statornicie, curaj) a fost supus în realitate unor presiuni cărora, nu o dată, nobilul nu le poate rezista.

Purtarea sabiei este în egală masură o onoare şi o mândrie, cu ea nobilul slujind deopotrivă patria şi pe Dumnezeu. Astfel, sugestive sunt cuvintele lui Ioan Kemeny: "In sus-pomenitul Neustadt se obişnuia să se făurească săbii şi pumnale foarte bune. Am comandat şi eu câteva, printre altele am cerut să se acopere cu aur o parte dintr-o sabie dinspre teacă, făcând să mi se imprime numele, anul şi următoarea sentential: Honestum est pro patria mori, căci încă de copil eram pătruns de iubire pentru patrie şi de sentimentul onoarei, purtând sabia aceea, am cucerit şi căutat cu ajutorul lui Dumnezeu onoarea, celebritatea, am purtat sabia până acum cu noroc şi cumsecădenie, în multe împrejurări bune şi rele, dar ea pieri odată cu mine, în această campanie nenorocită."19

Cu toate că la nivel valoric major se constată o prelungire a caracteristicilor medievale sub aspect lingvistic se observă o transformare esenţială. Cultura dominantă pierde suportul limbii latine sub presiunea Reformei, căpătând în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea coloratura limbilor vernaculare. Aşa cum sugerează sociologul francez P. Bourdieu, impunerea unei limbi legitimante a fost rezultatul unui "conflict pentru putere

" Ibidem, p.47. 16 Ibidem, p. 48-49. 17 Monumenta Comitialia Regni 'fransilvaniae, editor Sandor Szilagyi, ill, Budapesta, p. 55. 16 Kem€my, p. 107-108. 19 Kemeny, p. 65.

142 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

simbolică"20 • Dacă demersul lui P. Bourdieu are în vedere consacrarea unui dialect în acelaşi spaţiu lingvistic, ca limbă naţională, legitimatoare, în cazul avut în vedere, în Transilvania premodernă, s-a constatat o tensiune între limba latină, asociată catolicismului şi habsburgilor, şi limba maghiară, circumscrisă idealului politic al regatului Sf. Ştefan în prelungiea căruia se plasează principatul, şi apărarea şi întărirea confesiunilor protestanta. în acest sens, în acord cu teoria humboldiană, limba vernaculară a funcţionat ca instrument de "integrare intelectuală şi morală"21 • Confesionalizarea la care asistăm în secolul al XVTI-lea dispune încărcarea limbii maghiare cu semnificaţii legitimatoare. StatuJ22

, principatul, a fost cel care a realizat integrarea într-o singură "comunitate lingvistică" dominantă: "În procesul constituirii statului s-au creat condiţiile constituirii pieţei lingvistice unitare şi dominante a limbii oficiale: obligatorie în ocaziile oficiale şi în spaţiile oficiale ... "23 •

Generalizarea utilizării acestei limbi oficiale pe lângă coerciţie a fost şi o consecinţă a procesului de achizitii sistematice, de lungă durată; în cuvintele lui P. Bourdieu: "Recunoaşterea legitimităţii limbii oficiale nu este o credinţă profesată expres, deliberată şi revocabilă, nici un act intenţionat de acceptare a unei <norme>; ea este însumată stării practice, în dispoziţiile care sunt inculcate involuntar, rezultat al unui îndelung şi lent proces de achiziţii ... "24

• Acest proces de uniformizare lingvistică, însemnând înlocuirea limbii latine cu limba maghiară, suportă unele pârghii de impunere şi afirmare a noii limbi oficiale, în plan instituţional, biserica şi şcoala, în plan social, orăşenirnea şi mica nobilime.

Nobilimea Transilvaniei cu toate că s-a exersat într-un profund ataşament pentru valorile morale medievale a fost totodată şi o ferventă suporteră a conştiinţei maghiare. Din acest motiv, limba maghiară s-a institutionalizat, beneficiind de un "patrimoniu social" conferit de capitalul simbolic al nobilimii ardelene. Observaţia de mai sus capătă o nouă relevanţă dacă se are în vedere peisajul urban al Transilvaniei din epocă ce se evidenţiază prin două trăsături. Pe de-o parte, oraşele erau puţine şi cu o populaţie redusă. Ca urmare, nu reprezentau o forţă politică dominantă în măsură să promoveze cu sorţi de izbândă, la scara întregii ţări, interesele particulare culturale. În al doilea rând, majoritatea oraşelor se aflau pe Fundus Regius, pe pământul săsesc. Din punct de vedere politic erau reprezentate de universitatea saşilor, de "naţiunea" săsească, iar cultural au devenit pilonii unei culturi în limba germană. Cu rare excepţii, in Transilvania, populaţia maghiară domină demografic, cazul Clujului, şi atunci, oraşul a fost frământat de aprige dispute confesionale.25 Din acest motiv, un suporter al Reformei calvine l-a reprezentat nobilimea. Difuzată dinspre Debreţin după eliminarea lui Martinuzzi (1551), Reforma calvină a devenit confesiunea "naţională" a nobilimii transilvănene. 26 In general, s-a remarcat o nobilime mică şi mijlocie care a favorizat o cultură în limba vemaculară. În absenţa unei componente aristocratice ferme, care să manifeste un ataşament conservativ faţă de valorile şi mijloacele de expresie ale identităţii culturale medievale, nobilimea comitatensă a promovat valorile medievale, ca pe un ideal social, de data asta, proiectându-le pe tiparele expresiei culturale proprii, concretizate în cadrele limbii maghiare. Stimulată dinspre calvinism şi cataclismul politic al regatului Ungariei, nobilimea ardeleană îşi identifica reperele identităţii culturale într-un cadru mental nostalgic, dar pe o suprafaţă de expresie novatoare. Astfel, rolul factorului catalizator deţinut în alte locuri de nucleele urbane în afirmarea şi consolidarea culturii "naţionale" a revenit în Transilvania micii nobilimi, dominantă la nivel social în principatY

În consecinţă, Transilvania distinge pe fondul unei evoluţii medievale, o convertire a prestigiului social şi cultural al grupurilor privilegiate (nobilime, saşi, secui) în capital cultural "naţional", identitatea acestor componente ale regnum-ului suferind o "naţionalizare" ilustrată cel mai pregnant sub aspect lingvistic. Nobilimea şi secuii au promovat o cultură în limba maghiară, saşii au impus ca limbă de cultură limba

20 P.Bourdieu, Langage ... , p. 74. 21 Ibidem, p. 75. 22 Ibidem, p. 69: "Cette philosophie de l'histoire, qui fait de la dynamique interne de la langue le seul principe des lirnites

de sa diffusion, occulte le processus proprement politique d'unification au terme dequel un ensemble determine de <sujet parlants> se trouve practiquemant amene a accepter la landue officielle."

23 Ibidem, p. 71. 24 Ibidem, p. 78. 25 Edit Szegedi, Identităţi premoderne în 'fransilvania, Cluj-Napoca, 2002, p. 63-111. 26 G. Murdock., Calvinism on the Prontier 1600-1660. International Calvinism and the Reformed Church in Hungary and

'fransylvania, Oxford, 2000. 27 Tibor Klaniczay, llllitterature de la Renaissance et la noblesse hongroise, în vol. "La Renaissance et la reformation en

Pologne et en Hongrie", Budapest, 1963, p. 245.

143 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

germană, în timp ce populaţia românească şi-a constituit, răspunzând unor stirnuli de diverse naturi, o proprie cultură, cu un caracter lingvistic specific. În comparaţie cu Transilvania medievală, în epoca premodernă, în plan cultural, la nivel formal, superficial şi de suprafaţă, apar evidente cel puţin două trăsături. Pe de o parte, o receptare a limbilor vernaculare, şi prin urmare, o diversificare culturală mult mai ostentativă. De la o cultură medievală care se diferenţia în functie de medii- sociale şi etnice- şi tradiţii (ecleziastică/laică, nobiliară/ urbană/tărănească, maghiară/săsească/românească), dar care din punct de vedere lingvistic s-a prezentat sub o formulă unică, în haina limbii latine, sau în cazul românilor cu suportul limbii slavone (datorat orizontului confesional răsăritean), de-a lungul premodernităţii se afirmă ca limbi de cultură limbile naţionale. În spaţiul geografic supus atentiei aceste limbi naţionale au fost limba maghiară, limba germană şi limba română. Ele au devenit în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea expresii culturale dominante, expulzând limba latină sau pe cea slavonă. Această metamorfoză culturală se înscrie într-o conjunctură istorică marcată de afirmarea Reformei, cu diversele sale variante confesionale din Transilvania, dar se raportează, în egală măsură, la devoluţia regatului medieval maghiar.

Pe de altă parte, cea de a doua trăsătură formală pe care cultura premodernă transilvăneană o implică a fost o basculare a culturilor tradiţionale orale în perimetrul scrierii. Semnificaţia acestei transformări a însemnat o diversificare culturală, atât la nivelul domeniilor cât şi a mediilor sociale creatoare de valori culturale. Instituţionalizarea noii culturi a remarcat ritmuri disticte ataşate mediilor etnice şi sociale creatoare. La fel cum limba latină coexistă cu limbile vernaculare, de-a lungul întregii perioade în discuţie, domeniile şi formulele medievale au fost frecventate simultan cu noile optiuni culturale. Situatia nobilimii reflectă, la rândul ei, aceste coordonate. Prezenta unui orizont axiologic medieval a fost evidentă, concomitent însă s-au definit noile opţiuni culturale. Au fost "inventate" noi domenii (literatura memorialistică, jurnalul. albumul de călătorie), alături de afirmarea unor preocupări novatoare (negustorie, manufacturi). Limba maghiară tinde să elimine, ca expresie culturală a nobilimii, limba latină, dar nu se asistă la o schimbare radicală, ci la o provocare ce s-a impus treptat într-un raport complex dintre privat şi public. Afirmată iniţial în corespondenţa privată atât a bărbaţilor cât şi a femeilor nobile, a pătruns în actele administraţiei domeniilor, a devenit limba însemnărilor zilnice- naplo -, apoi a memoriilor şi auto biografiilor mai elaborate, pentru a se fi consacrat, în cele din urmă, în administraţia internă a principatului şi în literatura epocii (istorică, juridică, religioasă şi devoţională). Nobilimea, în acest sens, se individualizează pe fundalul tensiunilor dintre Reformă şi Contra-Reformă, a crizei de identitate politică, a identităţii tradiţionale, provocată de cucerirea Budei de către turci şi împărţirea regatului alături de habsburgi. Această criză politică şi confesională stimulează, în cazul nobilimii, afirmarea unei identităţi culturale ataşată de opţiunile "naţionale" ale Reformei, având ca expresie limba maghiară, în timp ce limba latină a continuat să fie frecventată ca utilaj diplomatic. Motivul acesta determină o ferventă căutare a unei educatii paradoxale, iezuite, care i-a familiarizat cu o limbă latină de bună conditie, în măsură să o aplice în onorarea slujbelor din cadrul structurile administrative ale statului.

III

Analiza culturală a nobilimii aduce în atenţia cercetătorului două grupuri distincte, aristocratia şi mica nobilime. 28 Diferentele se articulează ca urmare a disponibilităţilor materiale, a stilului de viaţă şi a posibilităţilor culturale ale celor două straturi sociale. Evidenţierea acestei profunde segregări a fost şi rezultatul unui comportament politic antagonist pe care o anumită istoriografie l-a reliefat, nu cu minime exagerări, disociind între o nobilime "naţională" (mica nobilime) şi o aristocraţie "trădătoare" (prohabsburgică). Această schemă de analiză operează şi în istoriografia românească, istoricii considerând că în secolul al XVTI-lea elita socială provenită din rândurile românilor se în.străinează de neamul său.29 Din compararea celor două situaţii se poate observa, în adevăr, o acomodare a nobilimii la rigorile juridice, sociale şi culturale legitimatoare din punctul de vedere al negocierii prestigiului social. În ambele situaţii avem de-a face cu o încadrare în reperele politice, sociale şi culturale ale "nobilimii imperiale" (Reichsadels), pe de o parte, şi coetum et numerum verorum et indubitatorum regni nostri 7i'anssylvaniae et partium regni Hungariae eidem annexarum nobilium annumerantes, a nobilimii

28 Istvân Gyorgy T6th, literaricy and V'»'itten Culture, p. 49. 29 Ioan Drăgan, Nobilimea românească din Ttansilvania - o problemă controversată în istoriografia română, în vol.

"Nobilimea românească din Transilvania", editat de M.Diaconescu şi l.Dragan, Satu Mare, 1997, p. 5-33; idem, Nobilimea românească din 'Ii'ansilvania- incursiune istoriografică, în ATICN, XXX (1990-1991), p. 343-356.

144 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

principatului. In fapt, asistăm la consecinţele unui proces social inexorabil, legitimarea puterii nobilirnii făcându-se prin relatia directă cu suveranul. Singurul în măsură să acorde privilegii de înnobilare, scrie Werboczi, era regele legitim încoronat. Astfel, această opozitie neamţlhabsburg - maghiar/transilvănean a fortificat, o dată mai mult, tensiunile confesionale catolic - protestant şi a produs o consolidare a culturii nobilirnii transilvănene, având ca principale repere calvinismul iar ca suport lingvistic, limba maghiară.30

Transilvania a fost un stat protestant, participarea la războiul de 30 de ani în tabăra acestor forţe, dar şi dispunerea nobilimii în cadrul {actiunilor interne evidenţiază cu prisosinţă acest fapt. Moartea lui Gabriel Bethlen a oferit prilejul înfruntărilor pentru tron. Două factiuni nobiliare s-au remarcat, una reprezentată de Ecaterina de Brandenburg, sub influenta lui Istvan Csaky, iar cealaltă, sprijinindu-1 pe guvernatorul Istvan Bethlen. Elementele de coeziune ale celor două grupări au fost confesiunea şi originea. Confruntarea s-a dat între evangheliei şi catolici, pe de o parte, şi străini/nemţi şi transilvăneni, pe de altă parte. Această identitate transilvăneană şi-a anturat sub aspect cultural limba maghiara, atât la nivel institutional central cât şi local. Actele oficiale în cancelaria principatului au fost redactate iniţial în limba latină, dar chiar de la Ioan Sigismund Zapolya s-a folosi şi limba maghiară, în secolul al XVII-lea această limbă devenind preponderentă. Redactarea actelor interne a cunoscut, mai cu seamă, presiunea limbii vernaculare, în timp ce actele solemne, diplomele de înnobilare şi scrisorile privilegiale au fost scrise mai departe în limba latină, la fel şi corespondenta internaţionala.31 In deceniul al treilea al secolului, dar mai cu seama in timpul domniei lui Gheorghe Rakoczi I-ul, au aparut in Libri Regii documente redactate in limba maghiară. Ele nu reproduc acte de înnobilare, ci, în cele mai multe cazuri, menţionează scutiri de taxe pentru casa sau curia nobiliară din oraşe şi târguri ori de pe anumite posesiuni din graniţele principatului.32Cu alte cuvinte, limba latină a devenit o "lingua franca" a acestei regiuni. 33 Transforrnările lingvistice din perimetrul culturii au fost sesizate şi de către Tibor Klaniczay într-un studiu consacrat relaţiilor dintre literatura Renaşterii şi nobilimea maghiară. Istoricul menţionat precizează că în secolul al XVI-lea literatura maghiară a Renaşterii evoluează într-un dublu proces; o dată, umanismul de limbă latină adoptă treptat limba maghiară; în al doilea rând, literatura de limbă maghiară, tipic medievală, s-a deschis înnoirilor Renascentista şi ideilor umaniste.34

Cunoaşterea limbii latine a rămas o trăsătură dominantă la nivelul aristocratiei sau o constantă în rândurile nobililor ce s-au remarcat în slujba principelui, la curtea acestuia ori în diverse ambasade.35 In atari condiţii, chiar nobilirnea protestantă a probat abilităţi lingvistice, în sensul cunoaşterii şi folosirii limbii latine, adrnirate nu o dată de interlocutorii lor. Sunt mărturii din epocă ce vorbesc despre utilizarea limbii latine pe o scară largă în Transilvania, dar în faţa acestora trebuie să ridicăm un semn de întrebare, având în vedere diferitele motivaţii care le domină. În cazul misionarilor catolici prezenţi în Transilvania şi Ungaria Superioară, lăudarea competenţelor lingvistice latine pe o scară largă a populaţiei subliniază, în primul rând, dorinţa de a dovedi Romei ca aceste misiuni pot să-şi atingă obiectivele chiar în conditiile în care călugării nu şi-au însuşit limba maghiară, ori celelalte limbi vernaculare ale popoarelor din zonă. 36

Poziţiile pierdute de limba latină în plan cultural şi administrativ nu au determinat abandonarea acesteia, ea n-a devenit doar o limbă a eruditilor. Programele şcolare din instituţiile catolice dar şi din cele protestanta păstrează limba latină printre disciplinele de bază. Motivaţia acestei conservări a fost dublă. O dată, se observă ratiuni de ordin cultural, umanismul fiind marca culturală dominantă a epocii, chiar dacă formal s-a constatat

30 Aceasta dihotonomie neamt/maghiar s-a proiectat în diverse domenii, spre exemplu Peter Apar o exemplifica şi în gastronomie, unde mâncărurile cu unt, după specificul austriac provocau indigestii, în timp ce mâncărurile gătite în conformitate cu reţetele tradiţionale, vechi §i adevarat ungure§ti, cu slănină, erau mai gustoase §Î mai reconfortanta. Cf. Peter Apar, Metamorphosis 'fransilvaniae, Bucure§ti. 1980, p. 126.

31 Jako Zsigmond, Az Erdelyi hivatalok leveltari utasitasi {1575-1841}, în vol. "lras, konyv, ertelmiseg", Bukarest, 1976, p. 82-84.

32 Magyar Orszagos Leveltar. Erdelyi Orszagos Kormanyiratosagok Leveltarai, Gyulafehervari Kaptalan Orszagos Leveltara, Erdelyi Fejedelemi Kancellaria, Libri regii, F1, 1581-1680, microfilme, rola 39242, passim.

33 lstvân Gyorgy T6th, Literaricy and \1\Titten Cu/ture, p. 136-138. 34 Tibor Klaniczay, La litterature de la Renaissance ... , p. 246. 35 Klaniczay Gabor, Udvari kultura es a civilizatia folyamata, în vol. "Magyar Reneszansz udvari kultura", editat de

R.Varkonyi Agnes, Budapest, 1987, 17-51; Jankovics Jozsef, Udvarellenes tendendiak a 17. szazad eleji magyar kolteszeben, in ibidem, p. 86-103.

36 lstvân Gyorgy T6th, The Missionary and The Devii: Ways of Conversion in Catholic Missions in Hungary, în val. "Frontiers of Faith", editat de Eszter Andor şi Istvan Gyorgy T6th, Budapest, 2001, p. 79.

145 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

o vârstă a barocului, acesta s-a dezvoltat printr-o dizolvare socială profundă a umanism ului. In al doilea rând, au fost raţiuni de ordin pragmatic, cunoaşterea limbii latine fiind solicitată în administraţia centrală şi în ?Jplomaţie, în preajma puterii centrale, oferind indivizilor din orice strat social ar proveni o consacrare deplină. In fapt, aceste două aspecte au reprezentat miza educatiei şi instruirii care s-a focalizat dintr-o perspectivă umanistă şi protestantă. Astfel de convingeri erau caracteristice pentru un nobil din secolul al XVTI-lea: "Cei ce studiază firea omului trebuie să-şi dea seama că omul nu aduce cu sine moravuri bune sau rele numai prin naştere şi asemenea porniri se propagă nu numai prin părinte şi mamă, ci copilul le soarbe şi odată cu felul laptelui doicii cu al cărei lapte este crescut; iar după aceea, el poate fi făcut om bun sau rău şi prin educaţie, prin modul în care este crescut. Educati o enim est altera natura. "37 Nostalgia transparentă, în cazul lui Kemeny, în relatarea abandonării studiului la şcoala din Alba Iulia, poate fi înţeles şi ca o încercare de explicaţie socială pentru faptul că nu şi-a desăvârşit instruirea, confruntat cu o elită nobiliară care a cunoscut un traseu şcolar amplu. In epocă, frecventarea şcolilor devenise o practică ce alimentează prestigiul social. Biografiile nobililor din acest secol sunt edificatoare. Instruirea în şcoală şi nu doar din experentia a câştigat o tot mai mare consideraţie. În acest scop a luat fiinţă la Alba Iulia un Collegium Aulicum care a slujit la educarea principilor Rakoczi în prezenţa tinerilor nobili sub conducerea lui Pal Kreszturi, personalitate marcantă a reformei şcolare moderate, clasa menţinută şi după 1640 doar pentru uzul odraslelor nobiliare.38 Înca la începutul secolului al XVIIT-lea, în Transilvania, era obişnuit ca nobilii să-şi trimită copiii la şcoalile săteşti alături de odraslele ţăranilor. Kelemen Mikes, din exilul său în Turcia, scria despre educaţia nobililor: "Studiind limba latină atâţia ani şi nimic altceva, tinerii nobili nu o pot folosi acasă." Aici, nobilii nu-şi părăsesc satul până la 10, 11 ani, urmând şcolile săteşti. In acest timp ei învăţau să citească, dar împreună cu cititul deprindeau şi "obiceiurile ţărăneşti ... obţinând o educaţie similară ţăranilor, adesea uită că sunt de stirpe nobiliară."39

Un exemplu semnificativ al bilingvismului latina-maghiar în rândul nobililor ardeleni îl reprezintă cazurile lui Ioan Kemeny şi Miklos Bethlen. Amândoi au dovedit că stăpâneau temeinice cunoştinţe de limba latină. În autobiografia sa Kemeny relatează ambasada sa la Viena şi întâlnirea cu împăratul Ferdinand al II-lea, la 1630, unde "nefiind nimeni admis ca tălmaci ... vorbi cu mine binevoitor multă vreme în latineşte, şi eu cu el, cum ştiam."40 Alteori, trecând prin Moravia, şi neputând vorbi în cehă sau germană i-a fost dificil să găsească drumul cel bun şi abia într-un sat vecin a întâlnit un preot catolic cu care a putut vorbi în latineşte.41 La fel, încercările lui M.Bethlen, un vizitator asiduu al Angliei, de a conversa în limba latină cu profesorii din Oxford, rareori a avut sorţi de izbândă, deoarece "pentru preoti şi profesori vorbirea în limba latină era o reală tortură." Mai de grabă îşi însuşeşte el limba engleză "pentru a putea ştii cum să cer mâncare şi băutură."42

Pe de altă parte, atunci când Kemeny şi-a redactat memoriile, în prizonierat la tătari, a folosit limba maghiară. Este o limbă maghiară fragmentată de expresii latineşti ceea ce nu reprezintă doar un ecou al culturii umaniste, ci expresia unei limbi care încă nu-şi definise pe deplin vocabularul. Aceleaşi trasături, din punct de vedere lingvistic, le prezintă şi textul memoriilor lui Miklos Bethlen. Scrierea acestuia este o bună dovadă a ideologiei puritana de care se simte apropiat, a copleşitoarelor cunoştiinţe pe care le-a deţinut. Citatele alese sunt din operele lui Platon, Diogen, Aristotel, Epicur, Cofucius, Homer, Tacitus, Aesop, Horaţiu, Seneca, Juvenal, Augustin, Jacob Augustus Thuanus, Petrarca, Cartesius, Coccejus, Amesius şi mai cu seama din Vechiul şi Noul Testament. Pe lângă aceste cunoştinţe umaniste, Bethlen Miklos s-a arătat familiar cu noţiuni din fizică, matematică, cronologie şi astronomie. Limba i-a cauzat dificultăţi scriitorului; el mărturiseşte că i-ar fi fost mai simplu să scrie în limba latină. 43 S-a decis totuşi pentru limba maghiară îmbinând maghiara vorbită cu limbajul bibliei lui Karoly. Cu toate acestea în cartea a doua a memoriilor sale care cuprinde anii 1667-1710, limba latină se împleteşte cu cea maghiară într-o măsură destul de mare rezultatul fiind un limbaj compozit. Atât Kemeny cât şi Bethlen îşi fundamentează opţiunile lingvistice în dorinta de propăşire culturală a patriei lor. Dacă în cazul lui Kemeny acest obiectiv nu este enunţat direct, autorul adresându-se "spre tinere

37 Kemeny, p. 47. 38 Szilagyi Sandor, Rakoczi Gyorgy udvari iskolai tortenetehez, în ''Magyar Konyvszemle", 1983, p. 93-94. 39 Kelemen Mikes, Osszei muvei, 1. Budapest. 1966, p. 107. 40 Ibidem, p. 113. 41 Ibidem, p. 67. 42 JozsefJankovich, Bethlen Miklos levelei, 1, Budapest, 1987, 537-538, 580, 587. 43 Bethlen, p. 34.

146 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

de minte scumpelor mele neamuri şi scumpilor mei copii"44, printre rânduri miza şi orgoliul scrierii sunt

destul de transparente. In permanenţă el povesteşte şi explică "lucruri pe care le-am trăit eu, ori care s-au petrecut inaintea mea" sau "lucruri de seamă intâmplate in cursul anevoioasei scurgeri" a "mizeriei vieţii ce-am dus-o" unui cititor5

, numit chiar aşa in text, virtual. Pentru Miklos Bethlen încă din primele pagini îşi asumă caracterul manifest: "Accipe posteritas". Şi-a scris memoriile pentru cei care vor urma, pentru posteritate, ca un testament politic: " ... să înveţi din trecut, din păcatele trecutului şi să-ţi măsori faptele la cele ale trecutului! să-ţi fie paloş şi scut cunoaşterea trecutului ca să treci cu bine de greşelile viitorului. "46 Această viziune se justifică prin deziluzia politică trăită, el ia hotărârea redactării memoriilor după eşecul răzvrătirii împotriva habsburgilor de la începutul veacului al XVill-lea, dar corespunde şi ideilor forţă protestante. O adâncă resemnare, dar care poate deveni o lecţie în spiritul Ecleziastului, apropiindu-1 de acesta observaţia că "Vremea care le-a născut pe toate le va mistui pe toate."47 O consolare a invinsului,la rândulsău învingătorul de astăzi va fi în ziua următoare un învins. Un semnal care putea fi transmis doar printr-o optiune culturală, desemnând în acest sens o redută a rezisteţei împotriva habsburgilor. Redactarea în limba maghiară a acestui gen literar, a memorialisticii nobiliare, inteles ca relatarea unor experentia, a devenit un loc comun în epocă. Se remarcă, pe lângă celelalte memorii deja menţionate, şi scrierea amplă a lui Istvan Wesselenyi intitulată Lumea mizerabilă, o contribuţie în acelaşi spirit al deziluziei politice şi a moralei fruste protestante.48 In schimb, nu avem de-a face doar cu o constantă a mediului Reformat, cazuri similare se găsesc şi în ambianta catolică a principatului. Uneori motivatiile au fost altele, dar nu şi in cazul lui Peter Apar, a cărui Metamorphosis Transylvaniae se distinge de departe ca o radiografie a vietii nobiliare tradiţionale aflată sub impactul habsburgic, dominată de o atitudine antinemţească.49 De asemenea, se remarcă traducerea lui Janos Haller50

, comite de Turda, a cărţii Scutul îndurării ce se încadrează genului literar devoţional, gen literar ce stimulează discursul autobiografic în fundalul modelului christic.51

Insuşirea limbii maghiare a însemnat un exerciţiu institutionalizat, promovat şi controlat de biserica reformată şi sistemul şcolar anturat acesteia. După cum observa Zsigmond Jako chiar dacă generatorul instituirii limbii maghiare la nivel cultural într-o primă instanţă l-a reprezentat lumea urbană, prin activitatea tipografică mai ales a Clujului, a fost transferat instituţiilor ecleziastice: "rolul conducător al Clujului nu se vădeşte numai in numărul tipăriturilor, ci şi în formarea limbii literare maghiare ... în cursul secolului al XVII-lea editarea cărţilor maghiare a ajuns cu desăvârşire în mâna bisericii ... misiunea lor a devenit servirea intereselor bisericii calvine şi a politicii culturale a principelui"52

•

Traducerile din domeniul literaturii confesionale în limba maghiară au determinat un efort de instituţionalizare a limbii vernaculare prin întocmirea de dicţionare şi gramatici pentru limba maghiară.53 Exemplare, în acest sens, au fost contributiile lui Szenczi Molnar Albert care în vederea traducerilor teologice a redactat şi dicţionare latina-maghiare (Nava grammatica Ungarica, Hanan, 1610). Activitatea sa în domeniul filologiei a fost continuată la începutul secolului al XVill-lea de către Papai Pariz Ferenc, doctor în filosofie la Heidelberg şi în medicină la Basel. care folosind limba maghiară în lucrări ştiintifice, în cele de medicină mai cu seamă (Pax corporis, Cluj, 1690). a întocmit şi Dictionarium Latino-Hungaricum şi Hungaricum-Latinum (Leutschoviae, 1708) In medicină, încă din prima jumatate a veacului al XVII-lea s-a afirmat utilizarea limbii maghiare prin lucrarea medicului de la curtea lui Gheorghe Rakoczi 1-ul, Csanaki Mate intitulată Meditatii despre ciumă (Doghalabrol valo elmelkedes).

Promovată ca o limbă a puterii centrale, a curţii princiare şi a dietei tării, limba maghiară a devenit instrumentul comunicării la nivelul comitatelor. Congregaţiile nobilimii o folosesc ca limbă a dezbaterilor şi a

44 Kemeny, p. 21. 45 Ibidem, p. 32. 46 Bethlen, p. 68. 47 Ibidem, p. 74. 48 Wesselenyi lstvan, Sanyaru vilag, I-II. editata de A.Magyari şi I.Demeny, Bucureşti, 1983-1985. 49 Apor Peter, Metamorphosis 'fransilvaniae, Bucureşti, 1978. 50 Janos Haller, Pais, a bekesseges turesnek paisa, Csiksomlyo, 1682. 51 Csilla Gabor, Catholic devotionalliterature in seventeenth-century 'fransylvania, în voi. "Confessional Identity in East-Central

Europe", edited by Maria Craciun, Ovidiu Ghitta, Graeme Murdock, Ashgate, 2002, p. 121-133. 52 Jako Zsigmond, Philobiblon 'fransilvan, Bucureşti, 1977, p. 376. 53 J.Balazs, Der Einfluss des polnischen Humanismus auf die Herausbildung der polnischen und ungarischen

Nationalgrammatik, in vol. .,La Renaissance et la Reformation ... ", p. 302-312.

147 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

redactării hotărârilor. Ritmul în care limba vulgară s-a impus în instituţiile locale a diferit de la un comitat la altul, în funcţie de ataşamentul la confesiunile Reformate şi în egală măsură depinzând de caracterul etnic al populaţiei majoritare din zonă. Astfel, în Hunedoara, actele juridice elaborate de congregaţia nobiliară au fost redactate în secolul al XVTI-lea în limba maghiară, în timp ce dimpotrivă, în Zarand, hotărârile forurilor locale au continuat să fie scrise în limba latină pentru o perioadă de timp. Limba maghiară, în general, s-a impus mai cu seamă în a doua jumătate a veacului, în vremea domniei lui Mihail Apafi. Ea n-a rămas doar limba oficialităţii locale, ci atins să devină limba nobilimii indiferent de originea sau plasarea geografică a nobil ului. Integrarea acestuia în rândurile nobililor adevăraţi şi indubitabili ai ţării presupunea şi posibilitatea utilizării limbii maghiare. În orice caz, atunci când nobilii din provinciile principatului doresc să urmeze un cursus honorum însuşirea limbii maghiare şi a limbii latine era evidentă. În cazul comitatului Maramureş, la 1618, într-un proces-verbal al unui interogatoriu, 23 de martori români au depus mărturie despre strămoşii lui Toma Pop care au fost înnobilati de către regele Matia Corvinul. Formularul redactat de către instanţă era în limba latină în timp ce mărturia a fost redată în limba maghiară. Spre exemplu: "Primus testis egregius Simon Grad de Felso Viso annorurn 80 coram citatus, iuratus et examinatus tati moda fassus est: Todom azt bizonyoson, Pap Tamasnak az elori maramorosi nemes emberek voltak boldog emlekezetu Elso Matyas Kiraly o Felsege mellete valo hirseges szolgalatunk ert es verunk ontasunkert adta vala az nemesseget Budan az maramorosi nemes embereknek, ez fenn meg nevezett Pap Tamas alyjanak, Pap Lazarnak."54 Utilizarea limbii maghiare poate fi pusă pe socoteala scribului, în fapt mărturia fiind în limba română. Notarul are, în cazul de faţă, vagi cunoştinţe de limbă latină şi păstrează doar formula introductorie în această limbă, relatarea, mai complexă, fiind elaborată în limba maghiară.

Se observă această tendinţă şi în rândurile elitei sociale din Ţara Făgăraşului, unde elementul românesc a fost dominant. Devenită domeniu princiar la sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţara Făgăraşului a evoluat în proximitatea puterii centrale, interesată de o exploatare eficientă a domeniului său. Ca urmare, se constată o accentuare a dependenţei faţă de stăpânul feudal, o progresivă reducere a numărului privilegiaţilor sau chiar transformarea lor într-o nobilime condiţionară ori la nivelullibertinatului. Având foarte clare motivaţii economice, aceste intervenţii ale puterii centrale, stăpânul domeniului, concordă unui absolutism confesional (în spirit calvin) de orientare moderată, ce încearca să implementeze religia Reformată în rândurile românilor prin înfiinţarea unei şcoli la Făgăraş şi prin dispoziţia ca doar aceşti absolventi puteau profesa în provincie. Revizuirea preoţilor, efectuată în două rânduri la mijlocul veacului (164755 si 165756

), are în atenţie interogarea cunoştinţelor teologice şi a disciplinei morale ca modele pentru comunitate, direcţii limpezi ale unui autoritarism confesional protestant. Interogaţiile comisie au vizat limba română şi slavonă, limbile liturghiei, (s-au consemnat informaţii sub forma "az olah irastis alkolmasint tudja", "az olah irast mediocriter tudja olvasni", "az racz irast jobban"), dar procesul verbal a fost redactat în limba maghiară, un reflex instituţional, pus pe seama scribului. Desigur, pentru o parte a elitei din Ţara Făgăraşului, prezenţa suveranului directă în regiune a însemnat şi semnalul unei ascensiuni sociale, o recunoaştere a statutului juridic privilegiat şi a altor scutiri de ordin economic. In atare cotext, însuşirea limbii maghiare era o condiţie pentru recunoaşterea privilegiilor, accesul la oficiile locale sau la curtea princiară şi dobândirea prestigiului social dorit. O dovadă a utilizarii limbii maghiare şi nu doar în context administrativ, ci privat, o constituie o însemnare de pe o diplomă privilegială de la 10 aprilie 1665. Prin acest act, principele Mihail Apafi l-a înnobilat pe Toma Carnea (Thomae Kornya) de Veneţia de Sus, dăruindu-i blazon şi scutindu-1 de sarcinile economice. Pe verso-ul documentului se poate citi: "Anno Domini Millesimo sexcentesimo sexagesimo octava, die vigesima quarta mensis Octobris. Nekem adott Isten egy fiat, melly fjamnak az neve Şandor."57 Această însemnare de viaţă privată despre naşterea unui fiu pe nume Şandor la 1668, mărturiseşte un evident proces de aculturaţie in rândurile nobilimii de origine română din Ţara Făgăraşului.

Asumarea limbii maghiare în plan privat este evidentă şi în ceea ce privea importantele personaje ale nobilimii principatului care poartă o intensă corespondenţă redactată în această formulă lingvistică.

54 Magyar Tudomanyos Akademia Konyvtara, Fond Endrei Veress, Boieri şi nemeşi români din Ardeal şi Ungaria, Ms. 541, p. 33-34, document din 20 mai 1618, Ieud

55 David Prodan, Liviu Ursuţiu, Maria Ursuţiu, Urbariile Tării Făgăraşului, 1, Bucure§ti, 1970, p. 831-841. 56 V.Uterat, M.Jaray, Vizite calvineşti la preoţii români din Tara Făgăraşului, în AllNC, Vll (19336-38), p. 582-619. 57 E.Veress, op. cit., p. 131-137, document dinFagar8§, 10 aprilie 1665.

148 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

Corespondenţa acesata viza fie relaţiile familiale, soţ/soţie, mamă/fiică, părinte/copil, fie raporturile politice între personajele marcante ale epocii.58 Exemplară, în acest sens, se regăseşte vasta corespondenţă a principelui Gabriel Bethlen, scrisă în exclusivitate în limba maghiară. 59 Testamentul acestuia a fost socotit de istoriografie "una din creaţiile clasice ale prozei maghiare din secolul al XVTI-lea."60

* * *

Transferul de la regnum la patriae/orszag61 implica în plan cultural o schimbare lingvistică, limba latină fiind înlocuită treptat cu limba maghiară. Intre limba latină şi cea maghiară nu s-a instituit o opoziţie la nivelul nobilimii ardelene, ci mai degrabă o complementaritate. Plasată sub semnul umanismului târziu şi Reformei această transformare se regăseşte la început în mediul urban, dar rapid a devenit un element ce configura identitatea culturală a nobilimii. Recuperarea acestei dimensiuni la nivelul prestigiului social al elitei principatului a fost accelerată de consecinţele politice ale prezenţei turcilor în Ungaria şi de intenţiile habsburgilor de cuprindere a tuturor teritoriilor fostului regat medival a Coroanei Sf. Ştefan. Pe de altă parte, climatul cultural general care potenta dezvoltarea limbilor vernaculare, caracteristică ce traversează de la un capăt la altul Europa, marchează cadrul formativ al nobilimii educate în diverse centre ale continentului.

Provocată de o "criză de conştiinţă", politică şi confesională, adoptarea limbii maghiare ca limbă de cultură mărturiseşte o tendinţă spre noua "ordine" culturală, dar şi decontarea solidarităţilor medievale, bazate pe privilegii şi integrarea în corporaţii sau universităţi, în corpuri sociale privilegiate, într-un nou sens,

58 Deak, F., Wesselenyi Arma ozv. Csanky Istvanne 1584-1649 eletrajza es levelezese, Budapest, 1875; Idem (ed.), Magyor holgyek levelei, Budapest, 1879; Eckhardt, S.(ed.), Ket vitez nemes ur levelezese, Budapest, 1944; Nadasdy Tamas nador csaladi levelezese, ed. by Arpad Karolyi and Joszef Szalay, Budapest, 1982; Szilagyi, S.(ed.), A ket Rakoczi Gyorgy fejedelem csaladi levelezese, Budapest, 1875; Telek.i Mihaly levelezese, I-11, Budapest, 1905-1906.

59 Bethlen Gabor, Levelek, ediţie de Sebestyen Mihaly, Bucureşti, 1980. 60 Benko Samu, Permanenţă şi devenire, Bucureşti, 1984, p. 395: "Idiomul de care se serveşte Gabriel Bethlen e în sensul

cel mai strict al cuvântului o limba materna, deci o moştenire naturală pe care condeiul omului de cultură de mai târziu o va valorifica şi o va rafina conştient."

81 Plasată sub incidenta umanismului, utilizarea termenului de patria în locul celui de regnum, exprima totodată şi o nouă percepţie asupra corpului politic, regatul se destrămase iar în locul său găsim principatul Transilvania. Acest limbaj politic umanist nu are doar o extensie formală, el reprezintă o dimensiune a gândirii politice a vremii. Ca urmare, se observă o asumare a acestei transformări şi la nivelul stilionarului de cancelarie în ceea ce priveşte actele de înnobilare, acte solemne care sub raport lingvistic şi a structurii sunt extrem de conservatoare. Ele au rămas de-a lungul întregului secol al XVII-lea în limba latină având aceeaşi formulare. Interferenţa noului limbaj politic se constată într-un document din 1608 (Libri regii, 1608, rola 39239, f. 135r.-v. - 136r., document din Alba Iulia, 18 iunie 1608) când în preambulul actului se poate citi expresia ac patria contestantur iar câteva rânduri mai jos et patria proferunti; în aceste expresii stilionarul prezintă formula regnum, de acea merită subliniat contextul în care se produce acceptarea modificării. Este vorba de un act de înnobilare acordat de principele Gabriel Bethlen lui "Ioannis Theoras alias Barath de Debrecen, scriba et jurati notarii cancellaria nostra maioris". Avem de-a face cu un apropiat al principelui, cu unul implicat el însuşi în redactarea acestor acte. Forma îngrijită în care a fost transcris în registrele cancelariei princiare, cu o caligrafie excepţională, reprezintă un semn al contribuţiei directe a notarului. La fel, în cazul altui notar, de la curtea lui Gabriel Bethlen de data aceasta, "Stephani Palffi Enedi, cancellaria nostra maioris, scriba et jurati", într-un act din 1614, se găseşte expresia pro communi patria bono. Aici, în titulatura actului, se poate citi cuvântul regnum, înnoirea expresiei survenind doar în expoziţie; insinuarea termenului de patrie în redactarea actului arată o încercare a scribului de conciliere între un limbaj politic curent al epocii şi o formulă tradiţională moştenită şi utilizată de cancelaria princiară a Transilvaniei. (Ibidem, f.352-353, document din Oradea, 4 decembrie 1614) Sintagmele "binele patriei", alături de cea de "fiii patriei" sunt expresii curente în hotărârile dietale, în actele legislative şi în tratatele care reglementează statutul juridic internaţional al Transilavniei din întreg secolul. Un alt document de cancelarie, de la 1609, adresat de data aceasta unui slujitor de la curtea princiară, "aula nostra magistri", 'fidelis nostri generosi Stephani Vadas", prin care datorită serviciilor credincioase faţă de principe şi ipsa gente et patria sua charissima dovedite cu diverse ocazii, printre altele în expediţii militare, i s-a dăruit posesiunea Călugăr din comitatul Bihor, "perpetum et irevocabiliter". (Ibidem, 1609, f. 11, document din Alba Iulia, 10 ianuarie 1609) Reţine în diploma privilegială mai sus menţionată atenţia includerii lui Ştefan Vadas în rândul poporului (gente), ataşamentul său nu se mai exprimă doar pentru suveran şi ţara pe care o guvernează acesta, ci faţă de poporul său şi teritoriul locuit de această comunitate.

Se constată mai ales o prezenţă a termenului în actele adresate mai ales celor de la curtea princiară, notarilor şi scribilor, fie celor proveniţi din rândurile "aula nostra magistri". Nu în ultimul rând se găseşte aici expresia mecenatului cultural al curţii, devenită in viziunea lui N.Elias factorul civilizator al intregii societă~i.

149 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro

producându-se un transfer dinspre identitatea definită teritorial (ungur, cel ce trăieşte şi provine din regatul Ungariei) la populaţie (maghiar, cel ce aprţine "naţiunii", având la bază nobilimea) decupat de această dată din rândurile nobilimii. Nobilimea maghiară înglobează elementele elitare alogene, mai ales ale etniilor care n-au posedat de-a lungul evului mediu privilegii colective. Acest proces de aculturaţie este specific epocii premoderne în condiţiile în care curtea princiara a devenit un model cultural.

Impunerea limbii maghiare la nivel administrativ şi cultural în Transilvania a fost legată de exercitarea autorităţii puterii centrale, statul şi-a creat propria identitate sub raport lingvistic. In acest sens, spre deosebire de alte state europene la începuturile modernităţii ce au dispus de o burghezia înfloritoare în limitele căreia s-a agregat o "conştiinţă naţională" modernă bazată pe o identitate culturală (tradiţie, istorie comună, limbă etc.) distinctă de tipul de solidaritate medievală, în Transilvania nobilimea a constituit suportul acestui proces istoric. Astfel, nobilimea a devenit dintr-un grup social privilegiat şi o "naţiune" în sens cultural. În acest context, limba maghiară a fost un element major de coeziune.

150 http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro