DOMINAŢIA MAGHIARĂ ÎN JUDEŢUL/COMITATUL

BISTRIŢA-NĂSĂUD (1 940-1 944)

Florina POP

Subiectul pe care l-am ales să-1 tratăm este unul delicat, relaţiile dint:e români şi unguri cunoscând de-a lungul timpului momente tensionate. In abordarea temei am încercat să evităm un anumit subiectivism, preferând, în primul rând, să dăm glas documentelor. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că, fie el de etnie română, maghiară, germană etc., cetăţeanul român este, la urma urmei, un om ale cărui drepturi şi demnitate trebuie respectate. Nu trebuie să cădem nici pe departe pe panta aprecierii valorii sale din prisma faptelor înaintaşilor - aceasta este o greşeală de care trebuie să ne ferim.

Înainte de a vorbi despre "blăstămăţiile"1 în judeţul Bistriţa-Năsăud, considerăm oportun să facem o prezentare a situaţiei din întreg teritoriul românesc cedat la 30 august 1940 Ungariei horthyste.

Care era imaginea Transilvaniei după ocupaţie? Corespondenţa, memoriile, relatările martorilor oculari şi, nu în ultimul

rând, lucrările scrise atunci sunt mult mai în măsură să reconstituie ceea ce s-a întâmplat. Una dintre acestea - Golgota Transsylvaniaban2 a lui Ferencz Gyorgy3 - ne povesteşte cum "pământul mândru al Ardealului s-a metamorfozat într-o tristă Golgotă, unde se petrec evenimente dintre cele mai exasperante. Sunt arestati sute, mii de oameni, bătuti, torturati îngrozitor, crimele şi executiile 1 1 1 1 curg una după alta şi toate acestea pentru că sărmanele victime au o singură vină: s-au născut români . . .

"4. Atmosfera din Ardealul de Nord era foarte încărcată, relaţiile dintre

unguri şi români deveneau "din ce în ce mai rele": nici o îngăduinţă şi nici o înţelegere nu se arătau din partea autorităţilor pentru nevoile crescânde ale românilor.

Situaţia din judeţul Bistriţa-Năsăud nu era prea diferită de restul teritoriului cedat, mai ales că "aici, în Ardeal, ( . . . ) trebuie să ne cunoaştem bine

1 Expresia a fost preluată din manuscrisul lui Iuliu Moisil: blăstămăţiile ungurilor în ţinutul Năsăudului, aflat în păstrare la A.N.B.-N.,fond Iuliu Moisil, dosar nr. 194, f. 13. 2 Lucrarea nu are numai un caracter documentar, ci şi unul polemic. 3 Ziarist maghiar-secui, originar din Cluj şi refugiat la Arad după 30 august 1940. 4 Gheorghe 1. Bodea, Vasile T. Suciu, llie 1. Puşcaş, Administraţia militară horthystă în nordul-vestul Transilvaniei septembrie-noiembrie 1940, Cluj-Napoca, 1988.

267

www.cimec.ro

FLORINA POP

unii pe alţii. Să vorbim limbile ce se vorbesc aici. Dacă ştii limba celorlalti cu care trăieşti la un loc nu te poate vinde nici cumpăra cineva. Ştii să te aperi';s_

Percepţia acelor ani în ţinutul Bistriţei şi al Năsăudului o putem rezuma în cuvinte precum: "La noi în sat sunt clopote mute, 1 Sunt ani de când să cânte nu ne lasă: 1 Durninecile vin pe neştiute 1 Şi ochii plâng în fiecare casă"6. Deşi starea de spirit nu era una prea încurajatoare, speranţa reîntoarcerii persista -"De trei ani se rostogolesc apele, de trei ani îşi înfioară cadenţata şerpuire, amintindu-şi urmele noastre părăsite fără nici o noimă. Depărtarea şi fiorii reîntoarcerii ne leagă şi mai strâns, ne încătuşează şi mai mult de meleagurile unde ne-am îngropat idealurile şi unde ne-am înfipt adânc rădăcinile"?.

Înainte de anul 1944, reşedinţa comitatului nu a fost "un focar politic aşa însemnat"B ca Năsăudul9 şi Bârgăul, prin urmare, în Bistriţa nu au avut loc incidente majore, ca în restul judeţului. Populaţia majoritară - ca şi în celelalte zone - era cea română: 1 13.326 de locuitori faţă de cei 20.827 de germani şi 7.816 de maghiari; însă, raportul se inversează în cazul consiliului judeţean, unde avem 90 de maghiari, 35 de români şi 23 de germaniiO.

Principalele probleme cu care s-au confruntat românii din judeţul Bistriţa-Năsăud au constat în "nelegiuiri" de tot felul, în încercarea autorităţilor maghiare de a desfiinţa composesoratul grăniceresc năsăudean şi de a înmulţi numărul refugiaţilor şi, nu în ultimul rând, în persecutarea intelectualilor.

În ceea ce priveşte prima chestiune, metodele de "pedepsire necesare" pornesc de la bătaie cu toate "anexele" ei (legarea de stâlpi şi bătaia, baterea de cuie din fier în picioare, bătaia cu funia, bătaia sub pretextul de complot împotriva statului) şi ajung la forme "superioare" (tăierea cu cuţitul, spânzura­rea de mâini, punerea în jug şi aratul cu oameni)11 . Acuzaţiile aduse sunt de genul: injurii aduse naţiunii, răspândirea de zvonuri alarmiste; dar, de multe ori, motivul se datora unor neînţelegeri, unele fiind provocate de partea maghiară12.

Astfel, dintre confruntările directe cu horthyştii, amintim bătaia tăranilor români de la Coldău, unde străjile comunei au ridicat de-acasă şi au 1

s Gabriel Ţepelea, !nsemnări de taină, Bucureşti, 1997, p. 262. 6 Titus Mălai, Vitejie străbună pe strune populare, în "Plaiuri nll.săudene", anul II, nr. 9-10/1-20 ianuarie 1944, p. 2. ; L. A. Bochişiu, După trei ani, în "Plaiuri năsăudene", anul I, nr. 1/1 iulie 1943, f. 6. s Ioan Sigmirean, Adrian Onofreiu, Istoria judeţului Bistriţa-Năsăud în documente şi texte, Bistriţa,

2001, p. 377. 9 Istoria Năsăudului stă sub serrmul Regimentului de graniţă înfiinţat de Maria Tereza, regiunea

din jurul oraşului fiind numita. şi "Ţinutul cătanelor negre" -"Cătane negre, în măreţ �vânt, /Săpat-au

în istorie cuvânt" (Iustin Ilieşiu, Năsăud, în "Plaiuri năsăudene", anul I, nr. 1 /l !Uhe 1945, f. 6). 10 Ion Ardeleanu, Gheorghe 1. Bodea . . . , Teroarea horthysto-Jascistă în nord-vestul Transilvaniei. Septembrie 1 940 - octombrie 1 944, Bucureşti, 1985, p. 145.

. . 11 Adrian Onofreiu, Judeţul Bistriţa-Năsăud în timpul ocupaţiei horthyste (septembrze 1940 - octombrze 1 944), în "Răsunetul", nr. 1445, p. 5. 1 2 Vasile llovan, Unele aspecte ale luptei maselor populare din judeţul Bistriţa-Năsăud în timpul ocupaţiei

fasciste, în "Arhiva Someşană", voi. III, Năsăud, 1975, p. 22.

268 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1940-1944)

dus la primărie doi plugari - Mihuţ Petre şi Mihuţ Ioan. De-acolo, străjile (Szâsz Imre, Conradt Ferencz) "au cedat locul" unor jandarmi (în număr de patru). Aceştia, alături de primar, au escortat pe cei doi ţărani români la o casă pustie din comună. Ce s-a întâmplat?

Jandarmii au început să-i lovească cu bâtele peste faţă şi peste corp, iar pentru ca oamenii, care se adunaseră deja în jurul casei datorită ţipetelor celor doi, să nu poată vedea ce se petrece înăuntru, ungurii au acoperit ferestrele cu pături. Semnele acestei "corecţii" aplicate la 15 februarie 1941, pe la orele 20 seara, s-au păstrat, în ciuda timpului trecut, în mintea şi pe trupurile celor doi: Mihuţ Petre "zace şi astăzi în pat", iar celălalt a rămas infirm de urechea stângă13.

Propaganda pentru înrolarea în trupele germane, Waffen-SS, nu a ocolit oraşul Bistriţa, ea fiind "inaugurată" în 1942. Au fost puţini voluntari - fapt ce era de aşteptat -, cei mai mulţi fiind luaţi cu forţa ("cine nu mergea voluntar era socotit duşmanul naţiunii germane şi un fricos, era bătut, schingiuit"), iar părinţilor acestora "li se murdăreau faţadele caselor şi li se spărgeau ferestrele"14. Aşadar, înrolarea era un fapt iminent.

După doi ani de ocupaţie, conflictele sporesc - mai accentuate pe Valea Şieului (de la "Sereţel" până sus la Monor, Gledin şi Deda) - mai ales că sunt "întreţinute" de către autorităţile maghiare; spre exemplu, în comuna Monor, notarul, subnotarul, preotul, învăţătorul şi mulţi alţii ştiau româneşte destul de bine, dar refuzau orice dialog cu populaţia neştiutoare a limbii maghiare. în Monor, fiecare familie era nevoită să găzduiască câţiva lucrători (trei, cinci, opt sau chiar peste opt, iar vara şi mai mulţi). La fel a făcut şi familia Haja, s-a conformat ordinelor (aprilie 1942). Casa acesteia era aşezată pe uliţă, nu departe de centrul satului şi de autorităţile comunale. Bătrânul Haja, în vârstă de 62 de ani, era un ţăran "blând la fire şi bun"; badea Ion cu părul blond, retezat pe frunte, cu faţa roşcată, avea o construcţie firavă, puţin aplecat, modest de felul lui, nu a supărat pe nimeni în viaţă, adică, aşa cum se spune la sat, era un "om de omenie". Iar fiul său George îi semăna.

De la ce a pornit totul? în faţa casei vechi a bătrânului a fost construită una nouă, pentru familia feciorului, iar muncitorii găzduiţi i-au rupt pereţii pentru a avea lemne de foc. Au mai existat şi alte altercaţii - din aceeaşi cauză ­dar bătrânul le-a aplanat. Ultima picătură a constituit-o plecarea unui secui din casa nouă, unde fusese găzduit, el întorcându-se după un timp şi, cum în casa recent construită se mutase familia feciorului, bătrânul n-a vrut să-1 mai primească. Secuiul i-a reclamat la postul de jandarmi, respectiv la primărie. Tatăl şi fiul au fost arestaţi sub acuzaţia că 1-ar fi ameninţat pe secui spunându-i: "Lasă, o să-ţi arătăm noi că, la Paşti, vin românii!"; cei doi au fost închişi şi torturaţi la postul de jandarmi.

13 Paul Abrudan, Mihai Racovitan, TransilvaniJJ - documente istorice - in lumina adevărului, Bucureşti, 1991. 14 A.N.B.-N.,Jond Gustav Zikeli, dosar nr. 5, f . 71-72.

269 www.cimec.ro

FLORINA POP

Schingiuirea, efectuată în camere separate, a durat mult şi s-a încheiat cu moartea bătrânului15 (George aude gemetele şi ţipetele tatălui său, iar printre ele cuvintele: ,,Pe mine m-aţi gătat . . . ") şi cu găsirea tânărului "într-un lac de sânge". De acolo, Ionel Furdui a lui Pintilie l-a dus acasă, George zăcând la pat jumătate de an. Soţia bătrânului Haja, )elea Marie", s-a adresat autorităţilor judeţene din Bistriţa, care - bineînţeles - că n-au schimbat nimic.

A doua zi, în vremea prânzului, rudele bătrânului au fost chemate să vină cu carul, ca să ducă lada în care a fost pus corpul lui Ion Haja, dar "cu poruncă" să n-o deschidă şi să-I înmormânteze "mâine".

Sub presiunea jandarmilor, familia nu a putut pregăti mortul potrivit tradiţiei, iar nepotul din Ruştior - învăţătorul Vasile Haja - nu a putut veni la înmormântare, "csendorii" interzicându-i.

Motivul pentru care jandarmii au obligat familia să nu deschidă "sicriu!" se datora cruzimii cu care ţăranul a fost ucis: "zdrobirea degetelor de la mâini şi de la picioare, vineţit tot corpul, nici "cât pui un ban" nu era parte netorturată, iar capul spart cu cizma, a cărei potcoavă rămăsese imprimată pe tâmplă"l6.

În ziua îngropării, satul a dat dovadă de "o adevărată demonstraţie de solidaritate şi protest"; când au trecut prin faţa postului de jandarmi, un văr de-al mortului (Vasile Haja din aşezarea Stânga) a aruncat în curtea postului lada şi a spus: "V-am adus-o că poate vă mai trebe. Mulţămim!".

Registrul de decese al comunei Monor din 19 aprilie 1942 consemnează moartea lui Ion Haja, iar la cauza decesului era trecut "szivzedi.iles", adică atac de cord. Cel care a scris aceasta a fost notarul Putnaky Ferenc, tot el fiind cel ce se face vinovat de "terorizarea administrativă" a românilor şi de uciderea, în 1944, prin împuşcare a lui Toader Gherghel. Dar matricola morţilor parohiei Monor nu confirmă. Preotul Teodor Adace a notat cu amănunte că moartea s-a produs pe 8 aprilie, înmormântarea pe 11 aprilie, iar la rubrica privind motivul decesului a trecut "omorât de jandarmii unguri fără milă".

Ancheta efectuată a dus la mutarea şefului de post în satul Dumitriţa, familia Haja deschizând proces dar, în urma ameninţărilor la adresa lui George Haja, a renunţat.

Mărturiile lui Vasile Haja, Emilian Furdui, Vasile llovan, "Ionel Furdui a lui Pintilie . . . " au fost cele care au reconstituit cazul Ion Haja17.

Dintre alte "blăstămăţii" săvârşite de jandarmii unguri între 1940-1944 le amintim pe cele din comuna Parva şi Ilva Mare. În prima, jandarmii au bătut pe Ana Dumitran într-o asemenea manieră, încât aceasta a încetat din viaţă. Referatul din 31 octombrie 1945 al Biroului Siguranţei către Legiunea de Jandarmi

15 Portretul bătrânului Haja a fost realizat pe baza relatării învă�ătorului din comună (Emilian

Furdui), în Teodor Tanco, Virtus RomaM Rediviva, vol. VII, Cluj-Napoca, 1993, p. 325-326.

16 Ibidem, p. 327. 17 Ibidem, p. 328-329.

270 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1 940-1944)

Năsăud a stabilit vinovaţii în persoana lui Boko Ignat din judeţul Ciuc şi a lui Nagy Gaşpar originar din judeţul Sălaj (plasa Tăşnad), cerând urmărirea lor18.

Serviciul de informaţii maghiar şi-a găsit recruţi chiar printre români19 -Căntăroaie Ana din Ilva Mare a început să înştiinţeze autorităţile de "orişice mişcare din partea Românilor", după ce soţul ei (Căntăroaie Maftei, agent al Serviciului Român de Informaţii) a fugit în Vechiul Regat, "nemaiputând suporta mizeria ce i se făcea de către maghiari". Trece o perioadă de timp, acesta se întoarce acasă şi, în urma actiunii de la Tribunalul din Bistrita, obtine 1 ' ' divorţul: motivaţia acestui gest poate fi atât comportamentul infidel al soţiei, cât şi ameninţarea ei "că-1 dă pe mâinile ungurilor".

Ulterior, în comnnă sosesc alţi informatori români (Broer Emil, Păduc Macarie, Capra Macarie, învăţătorul Galeş Ironim) care, din cauza "pârei" lui Căntăroaie Ana, au fost arestaţi (primii trei şi C. Maftei) . Soţul ei a încercat să fugă, dar a fost împuşcat mortal. în schimb, ceilalţi au fost duşi la cazărmile din Ltmca, unde au fost supuşi celor "mai barbare chinuri timp de patru zile şi patru nopţi". În urma cercetărilor făcute s-au găsit dovezi împotriva lui Galeş Ironim, învăţătorul fiind arestat şi supus unei torturi similare cu a celorlalţi, "tratament" în urma căruia a murit2o.

în declaratia sa, Căntăroaie Ana afirma că "învinuirile ce mi se aduc nu ' sunt adevărate"21, deşi faptele şi mărturisirile arătau contrariul. Un jandarm ungur de etnie română "s-a exprimat către mai mulţi locuitori că numai datorită pârei individei Căntăroaiei Ana, ei au mers de au prins şi împuşcat pe Maftei Căntăroaie ( . . . )"22• Concluzia . . . "a fost o mare duşmancă a poporului român, persecutând populaţia română. Nu merită a trăi pe pământul românesc"23.

Nici slujitorii bisericii nu s-au bucurat de respectul ce li se cuvenea: Butuza Pavel din Sărata şi Buta Nichifor din Domneşti (judeţul Năsăud) "au îndurat prigonirile asupritorilor unguri"24, iar Chicudeanu Emil din Zoreni, alături de alţi preoţi (Boldor Ioan din Imper, Friciu Octavian din Breaza - zidar din Miercurea Ciuc . . . ) au fost expulzaţi25. în biserica greco-catolică din Telciu, în urma ordinului de la 15 mai 1942, este dat jos şi distrus tabloul regelui Ferdinand.

De asemenea, preotul ortodox român, Ion Buzdug, din comuna Josenii Bârgăului, a fost condamnat pe 12 ianuarie 1942 de către Tribunalul Cluj la un an închisoare pentru crima de "ofensa naţiunii maghiare". A existat şi un

18 A.N.B.-N.,fond Legiunea de Jandarmi Năsăud, dosar nr. 53, f. 66. 19 Ibidem, f. 91 . 20 Ibidem, f. 95-96. 21 Ibidem, f. 113. 22 Ibidem, f. 96. 23 Ibidem, f. 106 (din declaraţia lui C. Sabina). 24 P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 171 . 25 Ibidem, p. 173 (nota din 2 martie 1941).

271 www.cimec.ro

FLORINA POP

recurs, care s-a judecat la Curtea din Budapesta şi care i-a majorat pedeapsa la doi ani închisoare. Imediat după data de 12 ianuarie 1942, preotul Buzdug a fost arestat26•

Prin nota informativă nr. 1405 din 2 noiembrie 1943 aflăm că, vizitând pe credincioşii români din comuna Budacul Român27, în data de 31 octombrie 1943, episcopul greco-catolic din Cluj, Iuliu Hossuzs, a fost atacat pe la orele 19 de trei "gradaţi" unguri; caporalul care a tras focul de armă asupra episcopului a fost anchetat29.

Parohul bisericii din comuna Nuşeni a trimis, pe 30 octombrie 1940, o scrisoare episcopiei Cluj, în care arăta "greutăţile" cu care s-a confruntat familia sa - cazul său fiind tipic pentru modul în care erau maltrataţi şi "terorizaţi" preoţii români, pentru a-i obliga să părăsească teri toriul şi să plece în România"30.

Într-un raport înaintat Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, preotul Iuliu Sonea din comuna Cociu povesteşte despre propria suferinţă: "în cea de-a şasea zi de la intrarea trupelor ungare în teritoriul românesc două autocamioane întesate cu soldati inarmati care comentau au încongiurat casa, somându-mă să ies şi să-i urme� la primărie. Între baionete, am fost supus unui interogatoriu, adresându-mi-se întrebări absurde", iar ca urmare a răspunsului prea "îndrăzneţ", preotul a fost lovit cu "patul armelor".

După un timp, pe când se întorcea cu trenul de la Năsăud, Iuliu Sonea a fost oprit din nou de către un grup de soldaţi înarmaţi şi "condus" până în dreptul şcolii primare şi "în văzul credincioşilor mei, care deşi ţinuţi la distanţă, barate fiind străzile, s-au urcat în arbori şi pe acoperişuri să vadă ce vor face cu preotul lor. Interogatoriul a continuat apoi la primărie unde mi-au învineţit spatele şi şalele". Ulterior, preotul a plecat trei săptămâni din sat, iar când a revenit, a fost retinut împreună cu alti români - în conditii "inadmisibile" - la

' ' '

Beclean31.

26 Nelegiuri ungureşti în Ţara Năsăudului, f. a., în Plaiuri năsăudene, anul Il, nr. 22-23-24/1-20 septembrie 1944, f. 12. 27 Ibidem, p. 189; vezi. T. Tanco, op. cit, p. 226. 2B Originar din Judeţul Bistriţa-Năsaud (tatăl-preot în comuna Milaş), Iuliu Hossu s-a nascut pe 30 ianuarie 1885. A fost preot militar, episcop de Gherla (1917), secretar general al episcopiei greco­catolice din Lugoj. Îi respecta pe maghiari, legea şi limba lor, "fara ca acestea sll.-1 împiedice de a fi un sincer şi devotat cetăţean român". Din 24 august 1941 este capul bisericii greco-catolice din Transilvania, "administrator apostolic pentru eparhiile din Regatul Ungariei", decizie pe care regimul politic al lui Horthy nu a putut-o neglija ori contesta (T. Tanco, op. cit., p. 196-197, 198-199, 207, 214-215). 29 în acelaşi an, a mai avut loc un atentat asupra Sfinpei sale la Fildau, comună din judeţul Cluj. Acolo, un militar ungur a desfacut o scândură de la un pod peste care urma să treacă maşina episcopului, dar, faptul a fost observat la timp, iar evenimentul, evitat. Prin aceste gesturi, autorita.ţile ungare vroiau sa. împiedice legătura înaltelor feţe bisericeşti cu credincioşii (P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 189). 30 1. Ardeleanu, Gh. 1. Badea, op. cit., p. 126. 31 1. Sigrnirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 305; vezi 1. Ardeleanu, Gh. l. Bodea, op. cit., p. 124-125.

272 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1 940-1944)

Şirul "actelor civilizatoare" continuă. Comandantul unei subunităţi din batalionul 22 vânători de frontieră din Bistriţa (ofiţerul Zotan Berti) a împuşcat în piept pe ţăranul Mărgineanu Gheorghe, care a stat în spital până la 14 februarie 1943, evenimentul săvârşindu-se pe 10 ianuarie 1943.

Cazuri similare au avut loc la Târlişua şi Agrieş (pe atunci, aceste aşezări făceau parte din judeţul Someş) unde, între 23 şi 27 octombrie 1943, o subunitate de soldaţi unguri a sosit în comunele de mai sus cu trei camioane. Ce a urmat, e de la sine înţeles: 26 de români din Târlişua au fost bătuţi "la sânge", sub pretextul că ar avea arme ascunse. Alţi cetăţeni, de aceeaşi etnie cu cei 26, au fost bătuţi la Agrieş, Căianul Mare, respectiv Căianul Mic. În noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1943 au ucis prin focuri de armă pe Ioan Bartoş şi Filip Burze.

Doi ţărani din comuna Ilva Mică, Brumă Iosif şi Martiţa Vasile, au fost grav bătuţi din cauza faptului că erau români (notă informativă din 1 decem­brie 1943)32.

În primăvara anului 1943, în cursul lunii februarie, o comisie "sanitară" horthystă a analizat "higiena locuitorilor" în diverse comune ale Ardealului de Nord. A considerat că, pentru "combaterea eventualelor epidemii", este nevoie de o serie de măsuri. În ce au constat aceste măsuri?

Situaţie de-a dreptul hilară: fete de şcoală, fete mari şi femei căsătorite (80 de românce), din comuna Budeşti, au fost tunse "până la piele, operaţia executându-se în clădirea primăriei, fără să fi fost supuse vreunui control medical înainte".

Un caz mai aparte l-a constituit cel al Floricăi Rusu de 17 ani, care, văzând ce se petrece, a leşinat şi "a fost tunsă în această stare"33. Şocate, unele dintre ele dădeau semne de alienaţie, iar o femeie a încercat să se sinucidă prin spânzurare (în comuna Fiscut din judeţul Cluj). De asemenea, în comuna Sărăţel a fost tunsă o mireasă care avea nuntă peste 3-4 zile, iar . . . "pletele tăiate le-a luat comisia"34.

Atmosfera era mai mult decât tensionantă, iar incidentele inevitabile. Astfel, pe 25 martie 1941, fiind zi de târg la Bistriţa, românii s-au îmbrăcat în costume naţionale, cum obişnuiau în zilele de târg şi sărbătoare; dar văzându-i, soldaţii maghiari i-au oprit şi au început să le rupă hainele, mai precis "le-au tăiat cămăşile" .

Retragerea din 1940 a armatei române a lăsat în urmă numeroase arme, pe care populaţia din jurul Gherlei, Bistriţei şi Becleanului le-a luat în posesie, folosindu-le "pentru a se răzbuna pe unguri în momentul când ar auzi că Ardealul s-ar relipi la patria mumă"35.

32 P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 186; vezi 1. Ardeleanu, Gh. I. Bodea, op. cit., p. 98-99. 33 I. Ardeleanu, Gh. 1. Bodea, op. cit., p. 98. Datele privind femeile tunse la Fiscut şi Sllrll.ţel provin de la soţia lui Moga I...azll.r, nll.scutll. Ionuţ Raveca şi refugia tll. la 3 mai 1943 (ea a fost tunsll. în februarie 1943, când avea 20 de ani), în P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 186; vezi Din istoriil Transilvaniei. Documente, Alexandria, 1999, p. 148. 34 fbidem, p. 99. JŞ Din istoria Transilvaniei..., p. 148-149 (din raportul şefului comisariatului Ţagu din 18 iulie 1942).

273 www.cimec.ro

FLORINA POP

Potrivit legii date de statul ungar în toamna lui 1940 - prin care erau excluşi de la serviciul militar evreii şi alte naţionalităţi nemaghiare şi negermane, datorită faptului că "nu prezentau încredere" - se legitima oficial existenţa "unităţilor speciale". În cadrul acestora se aplica sistemul muncii forţate, "una din cele mai ample, brutale şi inumane forme de o oprimare a cetătenilor din rândul minoritătilor"36.

' '

Cetăţeni maghiari de etnie română din judeţul Năsăud, concentraţi în tabere de muncă, găsim şi în localitatea Oroshazâ (judeţul Bekes) - 4 companii (243 de oameni) care lucrau la constituirea unor canale şi aveau parte de un regim neomenesc: "zdrenţuroşi, murdari, cu paraziţi, flămânzi şi istoviţi"; în Nagyszălăs (judeţul Ugocea) - 300 de români; în Marghita (judeţul Bihor), unde au fost mobilizaţi 250 de români din judeţele Satu Mare, Cluj, Năsăud şi puşi să lucreze la terasamentul căilor ferate; în Odorheu - Szatmar - Udwary (judeţul Satu-Mare) erau de asemenea 400 de năsăudeni37.

Un fost concentrat român în detaşamentul pentru construirea căii ferate Sărăţel-Deda sublinia că tratamentul românilor din judeţul Bistriţa-Năsăud era unul "mai rău decât al animalelor, fiind forţaţi să muncească flămânzi şi să îndure în permanenţă bătăile cele mai crâncene şi batjocurile cele mai urnilitoare"38. Exista un lagăr de concentrare şi la Bistriţa, pe lângă cele din Miercurea-Ciuc, Caracal. . .39.

Circa 1 .500 de români din Transilvania de Nord, în mare parte din judeţele Satu Mare, Someş, Năsăud, au fost închişi în lagărul de internaţi politici din localitatea Kis Taresa, judeţul Tolna din Ungaria Veche. Acuzaţia ce le-a fost adusă era cea de uneltire împotriva intereselor statului maghiar. Consideraţi periculoşi "siguranţei" statului, internaţii erau obligaţi, sub pază, să presteze diverse munci "de folos obştesc" care nu le erau plătite, hrana fiind "rnizerabilă" şi cu totul insuficientă (160 de grame de pâine pe zi şi supă de chimen). Din cauza condiţiilor din lagăr şi a "tratamentului" prescris, a regimului de "brutală exterminare", mulţi români s-au îmbolnăvit şi au decedat4o.

Numeroşi intelectuali români au fost ridicaţi de la domiciliul lor şi duşi în taberele de muncă de la llva Mare, Tihuţa, Valea Străjii şi obligaţi să lucreze la linia ferată, cazemate şi pirarnide antitanc41.

în 1942, mii de români din judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv Solnoc­Dăbâca, au fost concentraţi în detaşamente şi duşi la construcţia căii ferate Sărătel-Deda, cât şi la efectuarea unor lucrări genistice de front.

'

36 Petre Bărbulescu, Drama minorităţilor naţionale din Ungaria, Bucureşti, 1991, p. 97-98. 37 1. Ardeleanu, Gh. I. Bodea, op. cit., p. 188-189. 38 Ibidem, p. 182. 39 Olimpiu Matichescu, Apărarea patriotică, Bucureşti, 1971, p. 48 . .w Conform notei informative nr. 5174 a Biroului Statistic Sibiu din 3 ianuarie 1944, în P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 190. 41 V. llovan, op. cit., p. 22.

274 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1 940-1944)

Acţiunea a continuat la 8 mai 1942, cu înfiinţarea companiei de lucru numărul 8 din comuna Ilva Mare, unde cei 70 de români, aduşi pentru a lucra la linia ferată Sărătel-Deda, au devenit 270.

Din docu�entele vremii aflăm că aproximativ 30.000 de români şi 8.000 de evrei din judeţ au fost fie folosiţi la diferite munci din Ungaria şi Germania, fie deportaţi în lagărele de concentrare42.

Un studiu statistic asupra crimelor săvârşite în perioada 30 august 1940 - 1 noiembrie 1941 arată că în judeţul Năsăud au fost: 3 omoruri, 7 schingiuri, 54 de bătăi, 101 arestări, o profanare, o devastare colectivă şi 3 devastări individuale; aşadar un număr de 170 de atrocităţi (la care se adaugă 20 de bătăi în masă "efectuate" la Iad, în acelaşi judeţ) faţă de judeţul Mureş (cu 3.024 de crime), de judeţul Cluj (7.572), respectiv judeţul Bihor (3.931)43.

Reacţia celor "ridicaţi" era de aşteptat. Astfel, Simion Neagoş din comuna Monor, a dezarmat doi jandarmi, armele aruncându-le în apa Luţului; o situaţie asemănătoare s-a întâmplat pe Valea Şieului, unde se construia linia ferată Sărăţel-Deda. Confruntărilor directe cu jandarmii li se adaugă dezertările românilor, de altfel nu puţine, din armata maghiară şi din companiile de lucru; acelaşi lucru putem spune şi despre soldaţii secui: "cei plecaţi în permisie nu se mai întorceau, iar aceia care primeau ordine de chemare ( . . . ) luau drumul codrului"44.

Activitatea armatei şi administraţiei horthyste este sporită de cea a organizaţiilor fasciste paramilitare45, ale căror atribuţii erau multiple46.

La data de 14 august 1940 s-a descoperit la Oradea o organizaţie teroristă cu ramificaţii în Huedin, Sibiu, Târgu Secuiesc şi Bistriţa47. în schimb, la Măgura Ilvei, instructorul Gal Sandor a arat şi grăpat cu tineri români - fapt întâlnit şi în restul "Ardealului unguresc" (Mogoşeşti, judeţul Satu Mare; Şoimeni, judeţul Cluj; Suciu de Sus, judeţul Someş)4B.

Sub pretextul unor aplicaţii de noapte (11 ianuarie 1944), premilitarii unguri din comuna Nimigea au făcut un marş până în comuna vecină, Floreşti, situată în judeţul Someş. Până a ajunge la Floreşti, au trecut prin Mocod, unde au speriat populaţia prin focurile de arme trase. Ajunşi la destinaţie, ei s-au

42 Ibidem, p. 23. 43 I. Ardeleanu, Gh. I. Bodea, op. cit., p. 85. 44 V. llovan, op. cit., p. 24-25. 45 A. S. Marinescu, !nainte şi după Dictatul de la Viena, Bucureşti, 2002, p. 92 (dintre aceste organizaţii pararnilitare amintim: R6ngyos Garda, Turâni Vâdâszok, Turulbajtârsi Sz6vetseg, TU.Znarco, Sok, Orszgos Maghiar, Szekely Hatâr6r, Tizes Szervezet, Levente), în I. Ardeleanu, Gh. I. Bodea, op. cit., p. 48-53. 46 Ca de exemplu, pregătirea militară a tineretului în scopuri războinice agresive cum ar fi iniţierea în spionaj şi contraspionaj, în acţiuni de sabotare şi diversiuni; conştiincioasă "activitate" de deznaţionalizare împotriva românilor, în 1. Ardeleanu, Gh. 1. Bodea, 1985, op. cit., p. 52-53. 47 Gh. 1. Bodea . . . , op. cit., p. 104. 48 P. Abrudan . . . , op. cit., p. 185-186; vezi 1. Ardeleanu, Gh. I. Bodea, op. cit., p. 98.

275 www.cimec.ro

FLORINA POP

apucat să distrugă monumentul eroilor (pe crucea acestuia erau scrise numele celor căzuţi pe front), situat chiar în faţa bisericii române, iar după săvârşirea acestei isprăvi, noaptea după ora 1 .00, s-au înapoiat în comuna de origine49 .

întorcându-se de la câmp cu sania încărcată cu fân, Ion Popa din Telciu a fost oprit de plutonierul de jandarmi Csernei Gyiula (16 noiembrie 1941) şi somat să deshame unul din cei doi cai şi să se înhame el însuşi în locul calului. După ce i-a dat câteva lovituri "în coastă", plutonierul a condus sania o bucată de drum biciuind "calul".

La începutul lui decembrie 1941, mai precis în data de 4, Ion Ciliboaie, contabil la cooperativa "înfrăţirea" din Cluj şi Ion Hoinciu, brigadier la Oficiul Silvic Bistriţa (originar din Telciu), alături de Pavel Pupezea şi Ion Bumbu, amândoi angajaţi ai cooperativei "Regna" din Năsăud, au fost arestaţi. După două zile, toţi patru au fost duşi în lanţuri de la Năsăud la Budapesta, iar de acolo în lagărul de concentrare din Kistorca.

Prin adresa revizoratului şcolar nr. 1766 din 24 martie 1942, învăţătorul Bulea Leontin din comuna Budacul de Jos a fost concediat din postul pe care-I avea la şcoala de stat din Bichigiu. Motivul indirect al concedierii constă în tentativa dascălului "cu familie şi lipsit de mijloace" să organizeze o coopera­tivă românească în comuna unde avea catedraso.

Deşi comisia Altenburg-Roggieri nu trece prin Bistriţa ori prin Năsăud, şi românii de aici au fost avertizaţi de jandarmi "să fie atenţi şi să nu-şi bată prea mult gura căci comisia pleacă, dar ei rămân". Ion Costan-Pric, vicepre­şedintele cooperativelor "Plugarul" şi directorul revistei "Săptămâna" ("gazetă politică săptămânală" ce apărea la Bistriţa) s-a trudit pentru a-i convinge "pe consătenii săi şi pe alţi ţărani din Năsăud, ( ... ) să spună adevărul despre situaţia lor, despre batjocura pe care o îndură zi de zi, şi să-i poftească pe domnii din comisie să guste din pâinea lor făcută din scoarţă de ulm trecută prin râşniţă şi tărâţe"51.

Ameninţările făcute nu au fost în van şi, după ce a plecat comisia, românul Ioan Şuţu a fost grav bătut de jandarmii unguri deoarece ar fi dat comisiei declaraţii "neconvenabile"52.

Din primele zile ale ocupaţiei, guvernul horthyst a urmărit desfiinţarea com­posesoratului grăniceresc năsăudean - punerea în practică a unui plan mai vechi53 -

49 Ibidem, p. 191. so Al doilea război mondial. Transilvania şi aranjamentele europl?l'le (1940-1944); ediţie, studiu introductiv, note: Vasile Puşcaş; Cluj-Napoca, 1995. 51 1. Ardeleanu, Gh. 1. Bodea, op. cit., p. 455. 52 Francisc Păcurariu, Românii şi ungurii de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1988, p. 95. 53 Planul mai vechi este, de fapt, memoriul (în facsimil) al contelui Ştefan Bethlen prezentat contelui Ştefan Tisza în 1917 şi publicat în "Revue de Transylvanie" din Cluj. Acesta constă în numirea lui Ştefan Bethlen comisar peste Ardeal şi în interzicerea cumpărării de pământ de către români, în A.N.B.-N., Fond Muzeul Năsăudean, dosar nr. 9, f. 9-10.

276 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1940-1944)

primul pas constituindu-1 "găzduirea" nevoită a armatei maghiare în clădirile fondurilor aparţinătoare54 Regimentului năsăudean de graniţă55.

În acest scop, autorităţile au înlăturat consiliul de administraţie (ales de adunarea generală) al cooperativei "Regna", cea care administra fondurile grănicereşti, înlocuindu-1 printr-un comisar guvernamental. Ulterior, comandantul militar al judeţului Năsăud, generalul Hankey Hănig Wilhelm, a emis două ordine - unul de desfiinţare a întreprinderii, celălalt de trecere a acesteia în proprietatea statului -, exploatarea pădurilor realizându-se, de-acum, în cadrul Direcţiei Silvice de Stat56.

Totodată, întreprinderile publice şi particulare au fost puse sub control militar57 (această măsură viza numai fabricile mari)SB şi supuse "disciplinei şi legislaţiei militare", iar angajaţii şi salariaţii acestora considerându-se drept concediaţi. Erau prevăzute şi măsuri pentru cei care încălcau "dispoziţiunile": darea în judecată pentru "crime de sabotaj"59. În fruntea lor au fost numiţi comandanţi militari60 ori delegaţi din oficiu, supraveghetori al căror rol era de a ajuta fabricile "să treacă peste greutăţile de tranziţie", de a le integra în sistemul juridic maghiar, asigurându-le continuitatea şi impulsionându-le producţia. Unii dintre ei s-au dovedit mai "întreprinzători", au jefuit şi prădat unităţile pe care le conduceau, respectiv s-au propus directori ale acestora înainte de a le expira mandatul încredinţat. În acest sens, dăm ca exemplu cazul cooperativei forestiere "Regna"61, unde ofiţerul de "specialitate" inginer, numit la 26 septembrie 194062, expirându-i mandatul, s-a propus "director general al Consiliului de direcţie". La fel a procedat şi directorul fabricii de hârtie din Prundul Bârgăului: "supraveghetorul" de aici a recurs chiar la soldaţi înarmaţi şi ameninţări cu moartea pentru a-şi păstra postul încă 10 ani - dar aceasta nu s-a întâmplat, căci întreprinderea din Prundul Bârgăului a fost cumpărată de Societatea de anteprize industriale şi comerciale din Budapesta, al cărui acţionar principal era contele Istvân Bethlen63.

54 Jbidem, f. 7. 55 La data de 15 aprilie 1762, împărllteasa Maria Tereza (1740-1780) decreta înfiinţarea "miliţiei naţionale grllnicereşti", iar pe 10 mai 1763, "dragonii" din Nllsăud depun jurământul de fidelitate în prezenţa generalului Buccow, creându-se astfel Regimentul II de graniţa. românesc. Obligaţiile şi privilegiile granicerilor români (au fost declaraţi "liberi") erau stabilite prin patenta imperială din 16 martie 1764, în David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Bucureşti, 1989, p. 265. 56 F. Pllcurariu, op. cit., p. 452; vezi I. Sigmirean, Adrian Onofreiu, op. cit., p. 306-307. 57 intreprinderile publice şi particulare pot fi puse sub control militar, f. a., în "Săptllmâna", anul XIV, nr. 383/2 martie 1941, f. 2. sa V. llovan, op. cit., p. 18. 59 I. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 307. 60 V. Ilovan, op. cit., p. 18-20. 61 I. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 307; vezi Traian Rus, Săptămâna - o curajoasă publicaţie în lupta împotriva ocupaţiei horthyste a nord-vestului României în "Anale de istorie", anul XXXIII, nr. 5, 1987, p. 71. 62 V. Ilovan, op. cit., p. 20. 63 I. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 307.

277 www.cimec.ro

FLORINA POP

Comisarul "Regnei" a adoptat o serie de măsuri abuzive precum: concedieri (ale funcţionarilor români), numirea de personal "cu scopuri politice naţionaliste discriminatorii", impunerea unui impozit în plus peste cel legal (300.000 pengo, adică 9 milioane de lei), tăierea unui volum dublu de masă lemnoasă (peste media anuală de tăiere), diverse "contribuţii" (la fondul de instruire al levenţilor 900.000 lei; la Ministerul Apărării Naţionale Maghiar -peste un milion - şi alte obligaţii aşa-zis "culturale") . Acestea au adus societăţii năsăudene un prejudiciu de peste 21 milioane de lei, sumă ce depăşea cu mult venitul net realizat în doi ani (1940-1942)64.

Aceste demersuri ale statului ungar nu vor rămâne fără răspuns din partea românilor năsăudeni, locuitorii celor 44 de localităţi grănicereşti protestând vehement. Formele lor de protest le-au constituit revista "Săptă­mâna" cu articolele sale şi memoriul conceput şi redactat de doctorul Victor Şoldea, preşedintele Consiliului de administraţie al cooperativei "Regna", memoriu pe care toţi reprezentanţii grănicerilor din cele 44 de comune 1-au semnat.

Documentul a fost publicat integral pe prima pagină a gazetei bistriţene "Săptămâna", în numărul din 25 ianuarie 1941; articolul a avut un titlu sugestiv: "0 cerere justă" şi era însoţit de un articol explicativ, intitulat "Drepturi grănicereşti năsăudene", unde se evidenţia legalitatea şi legitimitatea protestului.

Actiunile românilor au dat rezultat, iar în data de 15 februarie 1941 1

autorităţile statului ungar şi-au retras "împuternicitul ( . . . ) special", inginerul Karel Klekner, permiţând Consiliului de administraţie al "Regnei" să-şi reia activitatea. Dar cooperativa a rămas până în 1944 sub un regim de jurisdicţie militară şi a fost declarată "uzină de război" - în baza principiului reciprocităţii fabricilor româneşti din Transilvania "cedată" şi a celor maghiare din România66 - ori "întreprindere de importanţă militară"67.

Însă, ce a însemnat "Regna" în această perioadă de ocupaţie? în primul rând, pentru cei aproximativ 11 .000-12.000 de angajaţi, a

reprezentat un loc de muncă şi "pâinea cea de toate zilele". Conform principiu­lui amintit mai sus, toate persoanele angajate şi apte pentru efectuarea serviciului militar erau scutite de prestarea acestui serviciu.

Sprijinită atât financiar, cât şi politic, de către Ministerul Agriculturii din România, cooperativa a asigurat locuri de muncă în plus pentru numeroşi refugiaţi români, precum Ioan Popu (unul din iniţiatorii şi organizatorii întreprinderilor româneşti din teritoriul cedat, angajat ulterior la "Regna" - din

64 F. Păcurariu, op. cit., p. 452; vezi 1. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 308 (dintre aceste articole amintim pe cel publicat la data de 6 mai 1941 şi care se intitula ironic "Toporul şi padurea"); vezi Traian Rus, op. cit., p. 72. 66 I. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 308; vezi Traian Rus, Din activitatea gazetei "Săptămâna" (1928-1944), în "File de istorie" nr. 5, 1988, p. 178-179. 67 F. Pilcurariu, op. cit., p. 452.

278 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1940-1944)

Bistriţa - şi la tipografia din acelaşi oraş "unde a lucrat până la eliberare"), Iulian Chitta (avocat din Cluj şi angajat ca reprezentant al "Regnei" pe lângă centrala "Plugarul" din Cluj - această funcţie a fost creată pentru a-1 scuti de mobilizare), Titus Poenaru (poet şi prozator năsăudean). Prin adeziunea la Centrala Cooperativelor Româneşti din nordul Transilvaniei, Regna ("Plugarul" avea sediul la Cluj) şi-a adus aportul la mişcarea de rezistenţă. antihorthystă.

Una din fabricile cooperativei a rămas în România, la Vatra Domei; "Regna" a propus Institutului Naţional al Cooperativei din România să-şi dea acordul cu privire la înfiinţarea unei sucursale la Bucureşti.

A desfăşurat şi o operă de "mecenat" cultural: menţinerea şi finanţarea tipografiei proprii din Bistriţa, editarea revistei în limba română "Săptămâna", ce apărea tot la Bistriţa, sprijinirea financiară a "Tribunei Ardealului" (singurul cotidian de limba română din Cluj)6B.

Dar contribuţia cea mai importantă la mişcarea de rezistenţă. au avut-o masele, prin manifestele scrise în limbile română şi maghiară, în care chemau populaţia să-şi unească forţele în faţa horthysmului şi hitlerismului. La manifeste s-au adăugat grevele muncitorilor din diverse domenii, cum ar fi: cea din aprilie 1942 a lucrătorilor de la linia de cale ferată Bistriţa-Beclean, cea a muncitorilor de la Fabrica de sobe şi ceramică din Bistriţa (pe 25 iunie 1942 începe şi se termină pe 6 iulie cu victoria muncitorilor - "mărirea câştigurilor"), respectiv cea a tăietorilor de lemne de la Colibiţa din luna iunie 194269.

Situaţia intelectualilor din judeţ? Mulţi dintre ei au fost ridicaţi de la domiciliul lor şi duşi în tabere de

muncă (llva Mare, Tihuţa, Valea Străjii etc.), aceasta determinându-i pe unii să se refugieze în România fie pe la Budeşti şi Tihuţa, fie peste Călimani7o.

Un alt "punct de trecere" era frontiera de la Ţagu, care a constituit, totodată, Jocul de refugiu al populaţiei româneşti din jurul Bistriţei, Becleanului şi Gherlei''. Din darea de seamă a Comisariatului de poliţie al frontierei Ţagu, aflăm că "actualmente graniţa este închisă oficial", iar singurul eveniment ce se mai petrece la frontieră este "trecerea la muncile agricole".

însă românii continuau să treacă clandestin, în timpul nopţii, deoarece se ştia că paza grănicerilor unguri era una "de formă". Statistica oficială arăta că intraseră în România 611 persoane şi ieşiseră doar 11971. Aceeaşi sursă menţionează, în nota informativă din 2 ianuarie 1941, numele persoanelor care au provocat dezordine, determinând refugierea majorităţii românilor din Bistrita. '

începând cu 9 iulie 1941, autorităţile maghiare au efectuat "revizuirea" cetăţenilor care n-au o vechime de 5 ani în teritoriul cedat, cu scopul de a-i expulza - cum este cazul unui evreu din Bistriţa care, în conformitate cu cele

68 1. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 307-308. 69 V. llovan, op. cit., p. 27. 70 Ibidem, p. 22. 71 Din istoria Transilvaniei . . . , p. 147.

279 www.cimec.ro

FLORINA POP

raportate de comisarul de la frontiera Ţagu (Iuliu Avramescu): "ne-a fost trecut peste graniţă în mod clandestin".

Nu se putea vorbi de "liniştea populaţiei româneşti", în ciuda "demer­surilor" autorităţilor; astfel, primarul ungur din Budeşti căuta să-şi asigure simpatia românilor "spunându-le că este încredinţat că nu s-a făcut cu nimic vinovat faţă de ei". Populaţia românească a fost informată de către autorităţi că tot grâu! îi va fi luat, lăsându-i-se doar câte 2 măji de familie, cauză întemeiată pentru a părăsi pământul ocupat al TransilvanieF2. Cel puţin aşa a fost pentru Bungărdeanu Ioan din comuna Sălcuţa: "M-am refugiat în România cu soţia şi doi copii din cauza foamei.

Am primit 150 grame de făină pe zi, ce se dădea lunar, dar s-a întâmplat când n-am primit.

În comună au fost şi câteva familii de unguri care au primit porumb când s-a împărţit, iar nouă (românilor) nu ni s-a dat nici un kilogram.

Anul acesta am primit câte 10 kg porumb familiile de români, iar ungurii câte 50 kg de familie. Primarul care a împărţit în felul acesta porumb este Bir6 Istvan.

Atât anul trecut cât şi anul acesta primarul ne-a spus că porumbul a venit numai pentru unguri şi numai din bunătatea lui ne dă şi nouă câte 10 kg.

Turda 16 iunie 1942"73. Nemulţumiri în legătură cu hrana existau şi de cealaltă parte, care la

numai câteva luni după instaurare afirma ironic că "a schimbat stăpânul, dar câinii au rămas . . . Am crezut că o dată cu noua lume va pătrunde şi la noi un spirit nou ... Acest lucru l-am aşteptat, dar noi ardelenii ne-am înşelat". Aceeaşi populaţie maghiară critica împărţirea preferenţială a ajutoarelor trimise din Ungaria şi încăpute pe mâna "bogătaşilor satelor, în loc să le primească cei într-adevăr săraci"74.

Pe lângă ţăranii muncitori şi "meseriaşi", au mai rămas o parte dintre intelectuali ca să guste "pe deplin cumplitele suferinţe ale prigoanei sociale şi naţionale". Nici ei n-au scăpat de închisoare şi de tortură - Aurel Şorobetea (directorul liceului din Năsăud), Ştefan 1. Pop şi Titus Pop din Bistriţa75 - şi nici de taberele de muncă de la Tihuţa, Valea Străjii, llva Mare76.

Subinginerul Heger Adolf din judeţul Năsăud a fost nevoit să renunţe la cetăţenia ungară şi să se refugieze în România - "( . . . ) auzind de la Prefectura judeţului Năsăud că funcţionarii sunt sfătuiţi ca să rămână pe loc, subsemnatul fiind de origine etnică germană, am crezut că se va respecta arbitrajul de la Viena şi voi fi menţinut în serviciu. Astfel, am rămas pe loc până la data de 12

n Ibidem, p. 148-149. 73 P. Abrudan, M. Racoviţan, op. cit., p. 178. 74 Nemulţumiri ce la gasim într-un memoriu adresat lui Horthy, în Gh. 1. Bodea . . . , op. cit . , p. 520. 75 I. Sigmirean, A Onofreiu, op. cit., p. 305-306. 76 V. llovan, op. cit., p. 22.

280 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1940-1944)

septembrie 1940, când am fost destituit din serviciu [ . . . ], punând u-rni în vedere că subsemnatul nu posed limba maghiară"77.

Cu ocazia unei călătorii făcute la Bistriţa, sasul Dietrich Iosif, originar din Sebeş, mărturiseşte că "nu a auzit vorbindu-se româneşte ci numai ungureşte", ceea ce 1-a surprins "cu atât mai mult că între Cluj şi Bistriţa este o regiune românească"7B.

Cei aproape 500.000 de refugiaţi şi expulzaţi, "victime ale desmăţului politic din perioada uitării şi neglijării principiului că este mai uşor a realiza un ideal decât a-1 menţine"79, reprezentau "Ardealul în bejenie"BO.

Rodul amar al exodului celor alungaţi de la vetrele strămoşeşti s-a materializat în "Asociaţia Generală a Refugiaţilor şi Expulzaţilor din Ardealul de Nord", definită drept o forţă neaservită "politicianismului partidelor politice", un dinamism lucid izvorât din drama dezrădăcinării, respectiv din "imperativele istorice ale sbuciumatului trecut de lupte şi aspiraţii naţionale ale Ardealului" .

Asociaţia avea o deviză sugestivă: "victorioşi sau morţi - la vetrele părăsite", iar ca scop, nimicirea dictaturii şi nazismului şi scoaterea ţării din "nefasta şi nefireasca alianţă" din care făcea parte (se face referire la alianţa cu Germania)Bt .

La 1 septembrie 1940, populaţia judeţului însuma 157.150 de locuitoriB2, dintre care 114.936 (adică 73%) erau români, 21,96% alte naţionalităţi şi 5,04% maghiari83. Cifra de 10.610 (9,3%) constituia numărul populaţiei româneşti refugiate până la 31 ianuarie 194484.

Autorităţile considerau un delict adunarea românilor în grupuri şi discuţiile în limba română pe "străzile oraşelor şi comunelor", portul naţional fiind de asemenea interzisBS.

O altă măsură a administraţiei locale a constat în retragerea unor autorizaţii de funcţionare, precum cele 36 de brevete de comerţ şi industrie, aparţinând meseriaşilor şi micilor negustori români. Din cele 36 de persoane cităm numele lui Vasile Raţiu din Prundu Bârgăului, a morarului Pandele Nicolae din Năsăud86.

77 1. Ardeleanu şi colab., op. cit., p. 139. 78 Din istoria Transilvaniei . . . , p. 305. 79 A.N.B.-N., fond Dumitru Nacu, dosar nr. 2, f. 4 (Rapoartele Siguranţei Statului îi considera pe refugiaţi drept comunişti, iar pe preşedintele acestora, Dumitru Nacu, "cel mai mare duşman al dictaturii şi nemţilor"). so Ibidem, f. 19. 81 Idem, dosar nr. 3, f. 2-3. 82 ldem, dosar nr. 1, poziţia 3. 83 Ibidem, poziţia 8. 84 Ibidem, poziţia 3. 85 V. llovan, op. cit., p. 22. 86 Ibidem, p. 21.

281 www.cimec.ro

FLORINA POP

Timp de 4 ani s-a dus o luptă împotriva românilor şi evreilor ("Popula­ţia conştientă a suportat cu resemnare măsurile de încătuşare"), fapt reflectat şi pe plan educaţional.

În judeţ funcţionau puţine şcoli cu predare în limba română; în anul şcolar 1940-1941 fiinţau: liceul de băieţi din Năsăud, secţia română a liceului de băieţi din Bistriţa (care în următorul an avea să se desfiinţeze), gimnaziul de fete (de 4 clase) din Bistriţa. S-a încercat numirea de învăţători maghiari în locul celor români refugiaţi sau izgoniţiB7.

Liceului din Năsăud, deja devenit "o oficină a stăpânirii" - îi erau batjocoriţi profesorii şi înlocuiţi cu "neofiţi ai culturii", i-a fost jefuită biblioteca şi distrusă statuia ("Nu s-au sfiit să ridice nici bustul poetului ţărănimii George Coşbuc . . . " care dădea şi numele liceului)BB.

Astfel se încerca impunerea unor idei de genul: "a fi român însemnează a fi valah şi ( . . . ) a fi valah însemnează a fi ceva scârbos, mai impur decât un ţigan", poporul român este un neam abject, tolerat în lume, care s-a furişat "printre crestele descălecătorului Arpad", iar odată ajuns în "Eldoradoul unguresc" s-a oferit singur şi de bunăvoie "slugă atotputernicului nobil maghiar"B9.

În ceea ce priveşte activităţile culturale din judeţ, ele existau, dar nu erau numeroase: expoziţia organizată la sfârşitul anului şcolar 1941 /1942 de către gimnaziul de fete din Bistriţa (broderii, tricotaje, desene ale elevilor); o serbare românească cu "un bogat program artistic" în august 1943 (comuna Iad, sat Livezile)90; atât în Bistriţa cât şi în alte localităţi ale Transilvaniei (Oradea, Baia Mare, Zalău) s-au înfiinţat formaţii artistice, trupe de teatru, cooperative şi organizaţii de credit91.

Centrul acestor activităţi îl constituie publicaţia românească "Săptămâna" (o gazetă economica-culturală a oraşelor Bistriţa şi Năsăud)92, care apărea la Bistriţa, în ciuda cenzurii de război93. Sub redacţia lui Ion Castan, în tot timpul celor 4 ani articolele subliniau "testamentul părinţilor noştri ( . . . ) un ordin categoric de a trăi pe moşia noastră strămoşească şi de a ne înfrăţi în veşnicie cu glia, codrul, munţii şi văile. Fiecare arbore, fiecare adiere de vânt sau ciripit de păsări, orice izvor cristalin de munte sau lanurile de grâu ale ţinuturilor noastre

87 Ibidem, p. 22. 88 1. Sigmirean, A. Onofreiu, op. cit., p. 305-306; vezi, Din istoria Transilvaniei . . . , p. 305-306. 89 Autorul descrie educaţia primita la Debrecen: " acolo ( . . . ) am auzit o limba pe care nu am auzit-o niciodata dupa Mligurli (se refera la Mligura llvei) şi care, la început, mi se parea eli cei care o vorbeau zdrobeau nuci cu mliselele. ( . . . ) eram copil de zece ani şi înţelegeam prea puţin ce se petrece cu mine", în Dariu Pop, Spovedania unui elev al Năsăudului, în "Plaiuri nlisliudene", anul 1, nr. 5-6-7/4 octombrie - 10 noiembrie 1943, f. 15. 90 V. llovan, op. cit., p. 25-26. 91 Gh. 1. Badea . . . , op. cit., p. 519-520. 92 Traian Rus, op. cit., 1988, p. 171-177. 93 Teodor Tanco, Dicţionar literar 1639-1997 al judeţului Bistriţa-Năsăud, Cluj-:\lapoca, 1998, p. 322; vezi Teodor Tanco, Virtus Romana Rediviva, volumul Il, 1974, p. 88.

282 www.cimec.ro

Dominaţia maghiară în judeţul/comitatul Bistriţa-Năsăud (1 940-1944)

mănoase poartă pecetea sufletului şi graiului nostru"94• Dintre semnatarii unor rânduri îi amintim pe: Titus Poenaru, Iosif Moruţan, Leontina Someşan, Ion Cherejan, Francisc Păcurariu, Ion Buzdugan95. O altă publicaţie românească o constituie gazeta bistriţenilor şi năsăudenilor refugiaţi - "Plaiuri năsăudene" cu subtitlul "Virtus Romana Rediviva"96 - care este editată de "Asociaţia scriitori­lor şi ziariştilor" din Năsăud (constituită la Braşov în perioada 1942-1943)97. Din echipa de redacţie făceau parte: Emil Boşca - Mălin, Ion Th. Ilea, Vasile Netea, Emanoil Cobzalău9B.

Încă din primul număr (apărut în 1943) era exprimat rolul acestei gazete: "nu ne vom război cu nimeni şi nu vom sudui nici o naţie. Ne vom afirma numai dreptul nostru, gândurile şi nădejdile noastre spre mai bine, păşind pe numele înaintaşilor grăniceri"99.

Aceste publicaţii, prin articolele lor ("Cei de dincolo ne aşeaptă. Crezul nostru e şi al lor ( . . . ) Catedrala din Alba-Iulia va fi, pentru a treia oară, luminată de bucuria unirii noastre")lOO şi acţiunile mişcării de rezistenţă, menţineau vie speranţa reîntoarcerii: "Prin ogracuri, pe sub duzi, 1 te strig, frate. Nu m-auzi? 1 Eu te-aştept şi n-ai venit, 1 frate, frate, părăsit. 1 ( . . . ) Doamne, adu stele-n cupă/ Şi-un vânt care să te rupă 1 Zăgazuri dintre câmpii, 1 să te văd, frate, că vii"101 .

Atrocităţile săvârşite cu prilejul retragerii trupelor de ocupaţie de pe teritoriul Transilvaniei ridică întrebări de genul: cine este vinovat? Putem stabili vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat?

În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că fondul pe care s-au derulat evenimentele era unul de război, perioada celor patru ani constituind una cu o evoluţie deosebit de grea pentru locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud şi nu numai pentru ei.

Dacă unii istorici (Gheorghe I. Bodea, Vasile T. Suciu) acuză doctrinele politice - fascismul, horthysmul, hitlerismul - noi, însă, considerăm că principa­lul responsabil ar fi Războiul, simbol al intereselor Marilor Puteri. Dar contextul nu trebuie să se transforme într-o scuză, fiindcă războiul ascunde imaginea adevăratului vinovat, a celui care dă viaţă, dar care poate să şi ucidă: omul.

Deşi discriminatorii, măsurile drastice ale guvernului ungar din timpul ocupaţiei nu au şocat atât de mult precum diversitatea şi cruzimea ce au caracterizat masacrele din toamna lui 1944.

94 Traian Rus, op. cit., 1987, p. 69-70. 95 T. Tanco, Dicţionar literar . . . , 1998, p. 323. 96 Ibidem, p. 274. 97 V. Ilovan, op. cit., p. 26 98 T. Tanco, Dicţionar literar . . . , 1998, p. 274. 99 Emil Boşca-Mălin, Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste, Iaşi, 1995, p. 11. 100 Ion Berinde, Crezul nostru, în "Plaiuri năsăudene", anul I, nr. 5-6-7/4 octombrie - 10 noiembrie 1943, f. 7. 101 Ion Th. Ilea, Anii vii, Bucureşti, 1997, p. 149 (poezia "Chemare", de unde sunt reproduse versurile, face parte dintr-un şir de poezii închinate suferin�elor populapei româneşti în perioada administraţiei maghiare din jude�l Bistriţa-Năsăud.

283 www.cimec.ro

FLORINA POP

Trebuie să avem în vedere că, în condiţii de război, asemenea fapte (jafuri, abuzuri, rechiziţii, omoruri) sunt chestiuni "normale". Nu putem să nu subliniem că s-au săvârşit crime şi de o parte (trupele maghiare, csendorii cu pană de cocoş . . . ) şi de alta {gărzile Maniu, acţiuni locale etc.), chiar dacă despre ultimele "acţiuni" nu s-a scris la fel de mult.

După patru ani, în care durerea a lovit casele românilor din Bistrita-Năsăud, a sosit şi momentul mult dorit: eliberarea.

'

La domination hongroise dans le departement Bistriţa-Năsăud (1940-1944)

- Resume -

La situation du departement Bistriţa-Năsăud pendant le 1940-1944 a ete identique avec le reste de Transylvanie. On peut rencontrer ici les memes injustices et atrocites phisiques ou des aspets particularisants pour cette region.

ll y a des exemples concretes de chaque zone, a cote des mecontentements de la population hongroise.

La lutte des roumains durant quatre annees d'occupation se releve meme au niveau educationel (l'activite du Lycee "George Coşbuc" de Năsăud) et aussi sur le plan culturel (les articles publies dans les journaux "Săptămâna" [La Semaine] et "Plaiuri năsăudene" [Le Pays de Năsăud]). L'auteur fait une inauguration d'une direction de recherche sur une periode peu connue de l'histoire du departement Bistriţa-Năsăud.

284 www.cimec.ro