1

Boşimanii – cei mai vechi oameni de pe Pământ Lumea pierdută a identităţii noastre

de Doru Sicoe

Moto: „Chiar dacă nu dispun de un alfabet, au o bogată literatură“ – Laurens van der Post

Boşimanii sau San, adică „vagabonzi“ – cum îi numesc peiorativ rudele lor hotentoţii – au reprezentat de multă vreme o populatie enigmatică, pe seama căreia s-au făcut tot felul de presupuneri. Ei erau practic nişte non-negri într-o Africă neagră, având o piele gălbuie şi unele trăsături mongoloide şi sud-est asiatice ale feţei.

O enigmă rezolvată abia de câțiva ani Din cauza trăsăturilor asiatice prezente la boșimani, unii istorici au presupus că ar fi o populaţie asiatică venită în Africa sau metisată cu niscaiva marinari din Asia îndepărtată. Interesant este că vechilor cercetători le venea greu să presupună că procesul putea fi exact invers, din aceşti africani extrăgându-se, prin selecţie sexuală, ceea ce se numea până mai ieri „rasa galbenă“. Încet, încet, printre cercetătorii pasionaţi şi-a croit drum ideea că boşimanii ar fi cei mai vechi oameni de pe pământ. Iată ce afirma sud-africanul Laurens van der Post în anii ’50 ai secolului trecut: „Boşimanii sunt cea mai veche seminţie de oameni cunoscută în Africa, dacă nu chiar pe întreg pământul. Mi se pare ridicol să cauţi pretutindeni pietre antice şi oraşe în ruină pentru a afla cum trăiau oamenii în trecut, când aici, în Africa, îşi duce o existenţă grea, dispreţuiţă şi uitată, cel mai vechi trib din

2 lume“1 . Laurens van der Post a realizat, între 1955-56, un serial de 6 episoade despre boşimani, la cererea BBC. Purtând acelaşi titlu cu documentarul BBC, în 1958 publică volumul Lost World of the Kalahari (Lumea pierdută din Kalahari), devenită cea mai celebră carte a sa pe întreg mapamondul, schimbând definitiv percepţia asupra boşimanilor. Ecoul ei l-am regăsit, copil fiind, într-una dintre broşurile Colecţiei Povestiri Ştiinţifico-Fantastice (apărută între 1955-1974), unde erau descrişi şi boşimanii la un moment dat. Şi, aproape 60 de ani mai târziu, iată cum anunţa prestigiosul Daily Mail, cotidian din Marea Britanie, în ediţia din 8 martie 2011 (preluat la noi de Pro TV), ştirea ce avea să facă înconjurul planetei: „După ce au analizat mostrele de ADN a 27 de populaţii din Africa zilelor noastre, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că legănul umanităţii este regiunea deşertică Kalahari din Sudul Africii, în Namibia şi Botswana. Cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au analizat mai mult de 500.000 de mostre de ADN prelevate de la toţi atâţia oameni care trăiesc în prezent pe continentul african“. Cercetarea aceasta fusese însă provocată de o alta, a antropologului, geneticianului şi omului de televiziune Spencer Wells, şeful Genographic Project, proiect mondial desfăşurat sub patronajul National Geographic. După o cercetare a ADN-ului la nivel planetar, desfășurată pe parcursul câtorva ani, Spencer Wells devine primul om de știință care-i declară pe boşimani un „Adam genetic“.

Interesant este că populaţia de boşimani este legată indisolubil de deşertul Kalahari, aflat în partea de sud a Africii, la mii de kilometri sud-vest de Valea Marelui Rift, unde s-au descoperit cele mai vechi oase de Homo Sapiens, acum mai bine de 50 de ani (în apropierea fluviului Omo, Etiopia). S-a avansat ipoteza că ar fi ajuns aici printr-o permanentă retragere din calea altor populaţii, apărute în decursul zecilor de mii de ani în Africa, cum sunt negroizii de pildă. Ar fi făcut acest lucru pentru a-şi apăra modul de viaţă de vânător-culegător liber, în faţa unor populaţii care trecuseră deja la practicarea agriculturii şi sedentarizare, cum sunt de pildă fraţii lor hotentoţii. Presupunerea că Africa australă este arealul originar al boșima-nilor, aici apărând de fapt rasa Homo Sapiens Sapiens, s-a demonstrat recent a fi cea corectă. În sprijinul ei vine, în afară de studiul ADN, o foarte proaspătă descoperire, din 2013, făcută în Africa de Sud, ce a împins vârsta Omului la 257.000 de ani! În niște coprolite (excremente fosilizate) provenind de la o hienă ce mâncase un proto-boșiman, în valea Sterkfontein (un sit cunoscut pentru preistoria umană), s-a găsit păr uman, databil la vechimea amintită2! Cert este că azi boşimanii sunt cei mai bine adaptaţi oameni la traiul în ţinutul secetos din Africa australă, ştiind să supravieţuiască cu apă extrem de puţină şi nu cu clasicul 2,5 l de apă pe zi, cum ne recomandă nouă medicul.

3 Din punct de vedere al vieţii materiale, aceşti oameni ar putea fi taxaţi ca printre cei mai înapoiaţi, ei rămânând ancoraţi în Epoca Pietrei, înaintea revoluției neolitice, adică a cultivării pământului, creșterii animalelor și apariției olăritului. Din punct de vedere antropologic, ei sunt însă o adevărată comoară, un creuzet al timpului, rămas în formă aproape intactă până azi, ca un fel de certificat de naştere al lui Homo Sapiens păstrat încă în originalul de acum peste 250.000 de ani! Şi asta o putem spune pentru că analiza ADN a relevat acea întâietate - bănuită anterior de minţile deschise - a celei mai vechi populaţii de Homo Sapiens de pe Terra! Această populaţie este cu adevărat un „Adam genetic“, toţi oamenii lumii înrudindu-se din acest punct de vedere cu el, cum bine preciza Spencer Wells în documentarul Journey of Man (2003). Ca să fim mai exacți, vom spune doar ca boşimanii au cele mai vechi şi cuprinzătoare gene de Homo Sapiens. Asta îi face să deţină în ADN-ul lor diversitatea trăsăturilor din care au rezultat negroizii, mongoloizii, indienii, ceilalţi asiatici, europenii, aborigenii australieni şi amerindienii, fiind, genetic vorbind, părinţii noştri. Iată de ce astăzi nu mai există cercetător care se respectă să nu-i viziteze la ei acasă pe aceşti „omuleţi” de circa 1,60 m înălţime sau să se facă vreun film documentar despre originea omului care să nu-i cuprindă. Respectul este deci foarte întemeiat şi el este rezultatul nu numai al verdictului ADN, ci şi a presupunerii că civilizaţia modernă va înghiţi inexorabil toate populaţiile ce încă mai trăiesc ca vânător-culegător.

Numărul nostru mare pe planetă, ce a depășit 7 miliarde în anul 2012, dar şi producţia intermina-bilă de bunuri contaminează deja pe boşimani, aceştia folosind acum oale din fier pentru prepa-rarea mâncării, precum şi îmbrăcăminte textilă modernă… Oricum, din cei circa 90.000 de boşi-mani existenţi, doar cam 2.000 dintre ei mai păstrează modul de viaţa tradiţional. Pentru aceştia sunt valabile cuvintele lui Laurens van der Post, care observa în anii ’50 ai secolului trecut: „Ei trăiesc numai şi numai din darurile naturii. Barbaţii tineri pleacă în fiecare zi la vânătoare sau pun capcane pentru animale salbatice, în timp ce femeile sapă prin împrejurimi în căutare de rădacini,

4 adună fructe, pepeni şi castraveţi sau umblă după broaşte-ţestoase şi alte animale“. Atât ca genetică cât și ca nivel de civilizație, ei sunt „oamenii primei zile“, cum inspirat cineva îi numea metaforic pe blogul său.

Cadrul natural

Deşertul Kalahari este o zonă vastă, aridă şi nisipoasă aflată în zona de sud-vest a continentului african, la distanţa mare sud de Sahara. Cei 900.000 km² ai acestui deşert se întind pe teritoriul a trei state principale: Botswana, Namibia şi Africa de Sud, ultimul fiind cel mai dezvoltat stat african. Spre deosebire de Sahara însă, Kalahari se transformă într-o imensă pajişte în timpul sezonului ploios. Bazinul Kalahari însumează aproximativ 2,5 milioane de km², fiind parte şi din ţări precum Angola, Zambia ori Zimbabwe.

Singurul curs de apă permanent este Okavango, râu ce formează o deltă în partea de nord-vest. Numeroase albii secate – numite „omuramba“ – străbat zona central-nordică a bazinului Kalahari. Acestea conţin ochiuri de apă de ploaie care alimentează atât oamenii, cât şi animalele din zonă. Fauna cuprinde numeroase specii de ierbivore printre care elefanţii africani, mai multe specii de antilope si girafe, dar şi prădători de top precum lei, gheparzi, hiene, şacali sau leoparzi. Suricatele – aceste foarte populare manguste, vedete ale documentarelor TV – reptilele şi păsările fac şi ele parte din potenţialul biologic al zonei, a cărei mărime o situează pe al doilea loc printre zonele protejate ale Terrei. Numele acestei zone provine din limba Tswana–Kgala. Acest termen se traduce prin „mare sete“, iar cuvintele Khalagari, Kgalagadi ori Kalagare înseamnă „loc fără apă“. Pe platoul deșertului se încrucișează șanțuri formate de râurile acum secate și arbori piperniciți. Aici se ridică și câțiva munți cu înălțimi reduse (Karas, Huns). Se pare totuşi că, odinioară, Kalahari ar fi fost un loc mai umed decât în prezent, străvechiul lac Makgadikgadi dominând ţinutul până în urmă cu 10.000 de

5 ani. Este posibil să fi acoperit pe atunci o suprafaţă de circa 80.000 de km², având o adâncime de aproximativ 30 m.

Caraceristici fizice

Boșimanii au o înălțime medie de 1,57 m la barbați și 1,47 m la femei, fiind relativ scunzi. Parul scurt, ondulat in smocuri - stil „boabe de piper“, pielea gălbuie, trăsăturile asiatice și steatopigia la unii dintre ei sunt principalele caracteristici pe care le observi imediat. Steato-pigia, în ciuda aspectului ei inestetic pentru noi, este considerat un semn de frumusețe printre populațiile Khoisan (boșimanii și hotentoții). Acel strat adipos care se depune pe fese și pe pântec este de fapt o adaptare perfectă la traiul fără apă destulă.

Steatopigia era de-a dreptul fascinantă pentru occidentalii începutului de secol XIX. O anume Saartjie Bartmann sau Venus Hotentota (imagine dreapta), făcea senzație în Londra anilor 1810-15 și Parisul anului 1815, prin formele ei ciudate, apetisante pentru unii. Deși a fost tratată ca o curiozitate de circ, pe Saartjie se pare că n-a deranjat-o prea mult, chiar dacă ziarele au luat atitudine împotriva trata-mentului ce-i era rezervat. Moartă la Paris, în decembrie 1815, trupul ei avea să ajungă obiect de studiu pentru renumitul Cuvier, care-i rezervă și un loc în Muzeul de Istorie Naturală din Paris. Ră-mășițele Sarei, apreciate ca un caz de rasism colonial, aveau să fie repatriate după intervenția, în 1994, a președintelui Africii de Sud, Nelson Mandela!3

Acumularea de grăsime este o moștenire genetică, transmisă mai ales femeilor, fiind necesară pentru păstrarea echilibrului de apă si sare în cazul privării de apă pe perioade îndelungate. După câte precizează savantul rus A.D. Slonin, această adaptatare își are sinonimul în cocoașa de cămilă din lumea animală. Mandics György consideră că „această adaptare fiziologică a permis expansiunea boșimanilor în dauna altor grupuri de populații, cucerind interiorul savanelor deschise, lucru nereușit de nici un alt grup, apropierea de râu sau lac fiind condiție necesară a supraviețuirii. Epoca uscării continue din ultimele 10 milenii a favorizat extin-derea lor, iar odată cu apariția și a altor pretendenți la cucerirea zonei de savană – păstorii și agricultorii – această

6 capacitate fiziologică a permis supraviețuirea, retragerea pe terenuri unde cultivatorii nu-i mai puteau urma.“4

Gustul pentru steatopigie, însușire considerată atrăgătoare, s-a păstrat inclusiv la generațiile ajunse în Europa, cu mai bine de 40.000 de ani în urmă. Statuetele de genul Venus de Willendorf (de acum circa 30.000 de ani) sunt o dovadă clară a acestui lucru.

Scurtă istorie a boşimanilor

Istoria boșimanilor începe să fie scrisă abia după venirea europenilor. Olandezii sunt cei care-i numesc „oamenii tufișurilor“, ajungând tradus „bushmen“ în engleză și, printr-o traducere fonetică, „boșiman” în franceză, de unde s-a preluat și în limba română. Relatările albilor nu au cum să depășească stadiul de descriere, relatare sau culegere de folclor. Ocazional, ei sunt personaje în literatura de aventuri, Jules Verne integrându-i în Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă – roman care-și plasează acțiunea la mijlocul secolului al XIX-lea.

Boșimanii se pare că au ajuns destul de bine cunoscuți în cercurile oamenilor de știință, după acea întâmplare exotică cu Venus Hotentoata și analiza anatomiei și scheletului ei de către marele naturalist Georges Cuvier. Astfel, boșimanii apar, aproape incredibil, în referințele științifice cu ocazia cercetărilor arheologice din 1895, din sud-vestul Franței. Paleontologul francez Marcellin Boule constată că scheletele de Cro-Magnon, tocmai descoperite, aveau asemănări evidente cu boșimanii și hotentoții! Ele prezentau aceeași dolicocefalie (craniu alungit), același prognatism (maxilarul dezvoltat în afară), aceeași platyrinie (fosele nazale largi) și altele asemenea. Din păcate, pe atunci știința nu-l putea ajuta mai mult pe profesionistul Boule, observațiile sale fiind niște simple curiozități exotice pentru lumea științifică. O eventuală ipoteză cum că rasa albă, superioara colonială a planetei, pe atunci, s-ar putea trage din boșimani era absolut de neadmis!

Secolul XX este mai prolific cu încercarea de reconstituire a istoriei acestui străvechi popor, acum boșimanii cunoscând o vizibilitate mondială prin cărți, filme documentare și chiar filme artistice. Secolul XXI aduce maximul interes pentru viața boșimanilor, mai ales după marea surpriză mondială oferită de ADN-ul lor. Acum, filmele documentare în format HD sunt tot mai multe și mai detaliate, iar cercetători de înaltă calificare îi studiază intens. Principalele dovezi arheologice ale vechimii boșimanilor sunt picturile rupestre, ce dovedesc o viață spirituală intensă, cu vânat îndestulător. Se presupune că boșimanii dominau odinioară tot sudul Africii, când erau în număr de milioane. Ei sunt atestați arheologic în sudul Africii de cel puțin 44.000 de ani.

7

Recentele săpături din anul 2012, efectuate de o echipă internațională condusă de Francesco d’Errico, Paola Villa și Lucinda Backwell, au relevat un set de artefacte ale culturii San din acea perioadă (aproape identice cu cele folosite azi!) în Border Cave, din Munții Lebombo, în estul Africii de Sud (foto deasupra)5. Aici s-au mai găsit artefacte ale boșimanilor, inclusiv oase umane și dovezi de locuire umană care coboară spre 200.000 de ani vechime!6

Acum circa 2.000 de ani populațiile de păstori hotentoții și mai apoi agricultorii negroizi bantu, intră în conflict cu boșimanii pentru pământul roditor pe care-l ocupau. Prin urmare, numărul lor începe să scadă drastic, retrăgându-se spre zonele aride ale deșertului Kalahari.

Sosirea coloniștilor albi la mijlocul sec. al XVII-lea va înrăutăți situația tuturor celor trei grupuri de populație amintite, dar mai ales a boșimanilor. Alungați, vânați ca divertisment, capturați pentru sclavie, ei ajung în secolul XX o populație periclitată. Prețuirea enormă a libertății i-a făcut să aleagă deșertul în locul sclaviei pe pământurile burilor, englezilor și portughezilor. Datele statistice înregistrate pe parcursul a două secole (1750-1950) relevă însă continua regresiune a boșimanilor, atât ca teritoriu locuit, cât și ca număr de persoane. „Triburi al căror nume cu un secol și ceva în urmă figura în hărțile exploratorilor, în rapoar-tele diplomatice și în lucrările asupra vieții și culturii sud-africane au dispărut. Ultimii lor descendenți s-au metisat sau au fost asimilați complet. Metisajul sau amestecul cu alte gru-pe etnice sau popoare au contribuit și la regresiunea demografică a populației boșimane“7

Pentru ea, în secolul XX, s-au înființat rezervații, așa-numitele bantustane, moștenite apoi, din colonialismul alb, de către statele noi, ce au apărut în a doua parte a secolului XX. Azi însă ținta au devenit resursele minerale din teritoriul boșimanilor, o nouă sursă de prigonire a lor… Boșimanii sunt împrăștiați pe teritoriul a patru state principale, numărul lor total fiind estimat la circa 90.000. Namibia are 27.000 de boșimani, reprezentând 3% din populația sa, Botswana - 55.000, Africa de Sud - 10.000 8, Angola - sub 5.000. Ei mai sunt semnalați în Zimbabwe, Lesotho, Mozambic, Swaziland.

8 Cea mai mare parte a lor s-au integrat sau se integrează, mai mult sau mai puțin forțat, în noul mod de viață, de care nu mai au unde fugi. Aici putem aminti și turismul, tot mai mulți străini dorind să-i vadă la ei acasă, în străvechiul lor mod de viață, pe cei mai vechi dintre oamenii planetei, rasa inițială de Homo Sapiens.

Familie și mod de viață

În general boșimanii sunt monogami și părinți model, dar poligamia nu este interzisă în cazul în care bărbatul e atât de bun vânător încât să asigure mâncarea pentru mai multe soții... E interzisă în schimb căsătoria între rude, semn că degenerescența s-a observat din cele mai vechi timpuri, comunitatea luând măsuri de protejare a speciei. Exogamia, adică obiceiul de a nu îngădui căsătoria între membrii aceleiași ginți, este clar atestată etnografic: „Dacă un boșiman vrea să se căsătorească, nevasta trebuie căutată în alt ai, înăuntrul hoardei sale nu se poate căsători” spune geograful german Siegfried Passarge în volumul Die Buschmänner der Kalahari, publicat la Berlin, în 1907.

Boșimanii trăiesc în cătune alcătuite din colibe semicirculare, în grupuri mici, pentru o mai bună asigurare a subzistenței de vânător-culegător. Un cătun are între trei și șase familii. După cum precizează antropologul belgian Jacques Jérôme Pierre Maquet, „de la culegătorii și recoltatorii prechelleni la boșimani este o continuitate în sensul că atât unii, cât și alții obțin ceea ce este necesar supraviețuirii grupului uman, luând pur și simplu ceea ce mediul pune la dispoziția lor, fără a încerca să modifice acest mediu, fără a planta pentru a recolta, fără a crește animalele pentru a le întrebuința carnea, pielea, laptele. Din această identitate fundamentală de sistem tehnic-economic rezultă și alte asemănări culturale. Astfel, un grup de vânători nu va putea purta decât

9 un oarecare număr de membri, nu va avea un sat permanent, organizarea lui politică nu va putea fi statică“9.

Întregul avut se limitează la câteva scule, arc, tolba cu săgeți și cuțit la bărbat, iar la femei podoabe, unelte mici și copii. Asta le permite o mutare ușoară dintr-un loc de campare în altul, potrivit vieții lor nomade. Se pricep la tăbăcirea pieilor animalelor prin batere, din acest material fiind slipul bărbatului și șorțul-fustă al femeii. Considerându-se superiori, Tswana vecinii lor din Kalahari, sosiți aici în urmă cu 1.200 de ani, îi numesc pe boșimani „Basarwa“, „oameni care n-au nimic“10.

În cadrul societăţii boşimane diviziunea muncii este clară, fiind şi cea mai veche în societatea umană: între femei și bărbați! Femeile se ocupă cu adunatul din natură – fructe, tuberculi comes-tibili, ciuperci, insecte, șopârle, țestoase, larve, lăcuste, ouă de struț, miere sălbatică, dar și plante care necesită măcinare sau prăjire (apropo de începuturile agriculturii!) – culesul dând necesarul de hrană al grupului într-o proporție de circa 70%.

Femeia boșimană este o mare experimentatoare, încercând tot timpul alimente noi, gata oricând să-și provoace voma în caz că noutatea i-ar face rău, fiind deci necomestibilă (vezi astfel rădăcina revoluției cunoașterii!)! Tot ei îi revin obligațiile ce țin de amenajarea căminului, inclusiv confecționarea îmbrăcăminții și colibei. Culegerea este de bază, față de incertitudinea rezultatului vânătorii, asigurând deci majoritatea hranei pentru grup.

Bărbaţii au în schimb ca îndatorire principală vânătoarea, obligatorie în procurarea cărnii atât de necesare subzistenței în condiții vitrege. Conform unei istorii a luxului dintr-un documentar TV, carnea este considerat primul lux al Omului! Bărbaților le revine deci, dând dovadă de calități fizice și intelectuale deosebite, responsabilitatea de a asigura luxul, chiar dacă aparent e de natură „culinară“. Această responsabiliate le este insuflată chiar de la o vârstă fragedă!

10

Copiii nu au nici o îndatorire, ei fiind lasați în grija mamelor și bunicelor, cu care pleacă la cules din natură. Își petrec timpul împreună, băieți și fete, jucându-se, conversând, povestind, cântând şi dansând în ceremonii iniţiatice. Ei sunt educaţi şi trataţi cu blândeţe de către adulţi. În filmul artistic Nebunia zeilor (1981) - primul film în care un boșiman are un rol principal ca boșiman - e relevat acest aspect important, de către narator: „Ei (boșimanii - n.n.) nu-și pedepsesc niciodată copiii; nici măcar nu se răstesc la ei. Astfel copiii sunt foarte cuminți, iar jocurile lor sunt drăguțe și inventive“. De la vârsta de 7 ani încolo, fetele sunt despărțite de băieți, ca perimetru de locuire. Băieților li se rezervă un adăpost special amenajat, fiind puși sub îndrumarea unuia dintre băieți. Acum se trece de la jocul nevinovat la învățătură, băieții pregătindu-se să devină buni vânători, adică să facă focul, să „citească“ urmele, să tragă cu arcul. Fetele rămân în schimb în coliba mamei. După cum precizează Romulus Vulcănescu, „de la 7 ani în sus copiii nu mai aparțin părinților, ci colectivității gentilice, de aceea orice abatere de la conduita comunitară privește întregul grup social și e sancționat tot de el“11. Acest aspect este unul care indică disciplinarea și responsabiliza-

11 rea din fragedă copilărie a acestei vechi populații, un „secret“ organizatoric cu bătaie lungă, o cheie a reușitei în viața de adult: școala începută de la 7 ani! Băiatul nu va fi considerat bărbat până nu va ucide primul său animal mare și periculos.

Spre deosebire de femei care au un băț de 130-150 cm, dotat cu o piatră inelară în partea de jos, pe post de contragreutate, băț cu care bat în sol, ascultându-i rezonanța ce-i indică sau nu prezența hranei, bărbații au un arc mic, care nu bate prea puternic și nici prea departe, fiind necesară o apropiere mai mare de vânat. Pentru asta ei folosesc și travestiul, luând forma struților sau antilopelor, pentru a înșela vigilența vânatului, procedeu amintit și de Jules Verne în romanul amintit. Pentru eficientizarea loviturii, boșimanii folosesc o otravă obținută din natură, în care înmoaie vârful săgeților și care tranchilizează victima, chiar dacă rana e minoră ca profunzime. Vânătorii mai au o măciucă din lemn, cu care ucid animalele mai mici și un cuțit de os. Azi sunt folosite și sulițe cu vârf metalic și cuțite de oțel. Deplasându-se în pas alergător, ca niște maratoniști nativi, bărbații sunt în stare să-și urmărească vânatul pe zeci de kilometri! Prin această deplasare rapidă se poate verifica mai bine și acea teorie că rasa umană și-a pierdut părul corporal, specific mamiferelor, pentru asigurarea mai eficientă a echilibrului termic bazat pe transpirație.

Societatea tradiţională a vânător-culegătorului e bazată pe egalitarism, căpeteniile având o putere de decizie limitată. Cu alte cuvinte, e vorba de o democrație naturală sau de un „comunism primitiv“, cum ar spune istoricii sovietici din anii ’50, traduși în românește. Morala acestei societăți este morala respectului reciproc și a egalității în drepturi. Statutul femeii e relativ egal cu cel al bărbatului, vârsta căsătoriei fiind fragedă pentru fete (12-13 ani), iar pentru băieți numai după 14 ani. Din cauza condiţiilor de trai nomad şi al alimentaţiei sărace în grăsimi, femeile boşimane nu pot alăpta şi transporta mai mult de un singur copil, de aceea sporul natural al acestei populații este redus. În cadrul familiei, regulile sunt concepute de cei mai în vârstă membri, în sarcina acestora căzând şi botezarea copiilor. Se pare că boşimanii au circa 35 de nume proprii pentru reprezentanţii fiecărui sex. Adeseori nepoţii poartă numele bunicilor.

12

Boșimanii nu inițiază ceremonii. Există o celebrare a primei menstruații la fete, cu un pic de dans și ritualul curățirii. Căsătoria este considerată un eveniment privat, între mire și mireasă. Doar în cazuri excepționale se poate ca un oaspete să fie invitat! Mortul se bucură de respect, semn important într-o comunitate. E vorba însă de un respect generat de teama de morți, mai degrabă decât de amintirea defunctului. Acolo unde a murit unul de-al lor nu va mai fi loc de campare vreodată, locul respectiv fiind părăsit imediat de restul satului. Mortul este îngropat, iar pe mormânt nu e voie să se calce, pentru a nu ofensa spiritul mortului, ce rămâne activ în locul său de sub pământ. Cei vii vor evita să mai treacă pe acolo, dar dacă sunt nevoiți să o facă, atunci aduc o pietricică pe mormânt (obicei păstrat de evrei până astăzi!) și murmură rugămintea ca spiritele să aducă noroc, nu ghinion.

Inventarea timpului în restul lumii nu i-a contaminat pe boșimani. Ei nu au noțiunea de an calen-daristic, de lună sau săptămână. Raportează totul la ceea ce noi numim ziua astronomică. Boșimanii o împart în zi și noapte. Ziua o subdivid în două părți, după mersul Soarelui: partea când răsare Soarele și partea când apune Soarele. Noaptea se subdivide după Lună, după același principiu: partea când răsare Luna și partea când apune Luna. Totuși, contactul permanent cu civilizația modernă îi face azi să se adapteze la calendarul mondial…

Arta

Prima formă de „intelectualizare“ la om pare să fi fost arta, mai precis muzica, desenul și „literatura“. Pentru boșimani muzica este o componentă esențială a vieții sociale, ea rămânând și cea mai dezvoltată activitate artistică a lor. Pictura a fost și ea o componentă de bază a vieţii artistice și spirituale, dar acest obicei boșimanii l-au pierdut în urmă cu circa 200 de ani, când condițiile lor de viață s-au înrăutățit din cauza albilor. Deci muzica și pictura, la care putem adăuga limbajul cu click-uri (foarte util în comunicarea la vânătoare, pentru a nu fi identificați de vânat!) – considerat acum ca fiind cel mai vechi de pe Pământ – și confecționarea de podoabe de către femei sunt componente ale vieţii artistice a acestor vânători-culegători, ceea ce mă face să afirm că prima revoluție din istoria omenirii a fost cea culturală. O componentă a ei era și religia, care

13 devine prima știință a omului, dacă putem spune așa. La boșimani ea nu este prea sofisticată, trădându-le mai degrabă natura pacifistă, ce amintește oarecum de budism.

Podoabe tradiționale boșimane

Cultura boșimanilor se transmite însă numai pe cale orală, fiindu-le implementată copiilor de la vârste fragede.

Picturile boșimanilor se găsesc în peșteri sau pe pereți de piatră expuși intemperiilor, în sute de locuri din partea de sud a Africii. Sunt cunoscute câteva mii de desene12. Ele amintesc de celebrele picturi rupestre de la Lascaux și Altamira ale omului primitiv european, analiza lor demarând abia la începutul secolului XX. Pictura boșimanilor înfaţișează în culori vii mai ales animale, dar și reprezentări antropomorfe, ilustrative pentru obiceiurile și credințele boși-manilor. Desenele demonstrează un acut simț al observației, grija pentru detaliu și bucuria de a trăi. O parte dintre ele au o strânsă legătură cu activităţile şamanilor şi capătă sens dacă sunt corelate cu credinţele boşimane. Unele desene sunt dublate de gravură sau invers, unele gravuri au fost umplute cu culoare, amintind de arta Egiptului antic prin aceasta abordare. Interesante din acest punct de vedere sunt reprezentările gravate pe stâncile din Twyfelfontein, Namibia, cu o vechime de peste 5.000 de ani. Cele mai vechi desene desco-perite au fost datate cu 26.000 î.e.n., iar această preocupare artistică a durat până în secolul al XlX-lea e.n. În conformitate însă cu ultimile descoperiri arheologice, dovezile că boșimanii foloseau culorile și deci pictau, au o vechime de 100.000 de ani! Existența lor indicâă faptul că omul avea cunoştinţe de chimie şi pricepere în planificare acţiunilor cu mult mai devreme decât se credea iniţial. „Materialele au fost descoperite în Peştera Blombos, la 300 de kilometri de Cape Town. Două seturi de unelte pentru amestecarea vopselelor au fost găsite aici. Specialiştii spun că vopseaua era alcătuită din ocru (argilă galbenă, roşie sau brună), os, cărbune şi alte materiale, amestecate în cochilii de moluşte. Trusele de unelte

14

datând de acum 100.000 de ani, sunt cele mai timpurii dovezi ale faptului că omul a avut cunoş-tinţe privind combinarea şi stocarea substanţelor, despre care se crede că aveau un loc central în practicile sociale“13.

Muzica vocală polifonică este astăzi principala artă a boșimanilor. E activitatea la care poate parti-cipa întreaga comunitate, ea împletindu-se cu dansul. Picturile rupestre arată tot felul de instru-

15 mente muzicale (de suflat și de bâzâit), azi pierdute, dar care dovedesc că în trecut muzica era și mai bine dezvoltată decât în contemporaneitate. Două sunt instrumentele care se mai folosesc astăzi: arcul muzical (sau gora) și tamburul. Ca zornăitoare se pot adăuga colierele femeilor, ce sunt scuturate pe piept, precum și legănatul pandantivelor și cerceilor din boabe și sâmburi astfel încât să scoată un florilegiu ritmic (observați zornăitoarele de la picioarele bărbaților din imaginea următoare, ce amintesc de călușarii noștri!). Arcul, ce seamănă la prima vedere cu un arc de vânătoare, este de fapt un tub tensionat cu un maț de antilopă pe post de coardă unică. Aceasta e ciupită în timp ce în tub se suflă la unul dintre capete. Scoate un sunet asemănător drâmbei de la noi. Tamburul se confecționează dintr-o tărtăcuță și, prin lovire, scoate un zgomot sec și strident – e o tobă primitivă.

Literatura, pentru un popor care nu are scriere, pare a nu exista. Noroc cu pasionații care, în decursul timpului, au cules folclorul boșiman și l-au transcris în limbile albilor. În comunitatea boșimanilor, cel care are darul povestirii se bucură de un prestigiu mai mare, la fel ca vraciul. Am putea deci spune că noțiunea de respect, în cel mai autentic și etic grad al ei, au inventat-o boșimanii! Respectul îl primești din partea comunității tale numai dacă faci dovada calităților proprii profesionale și el durează numai cât poți dovedi respectivele calități!

Genul epic predomină creația boșimană. Avem mitul ca explicație poetică a ritului, basmul ca anecdotică grefată pe mit și legenda ca justificare social-istorică a unor fapte eroice14.

Vă redau o mostră de literatură boșimană: Rugăciunea inițiatului. Aceasta este ilustrativă pentru privațiunile la care sunt supuși tinerii în timpul inițierii (a bacalaureatului, dacă vreți), dar și pentru modul de viață al boșimanului. Ea redă drama individuală a înfometatului, însetatului și obositului, foamea ajungând câteodată o obsesie la boșimani:

Sunt slăbit de sete și foame. Mare Spirit dăruiește-mi viața, Fă-mă să mă poticnesc de un pepene, Fă-mă să găsesc un cuib plin de ouă. Mare Spirit acoperă cerul cu nori, Arată-mi ce pot să mănânc, Fă ca bețișorul cu care sap nisip Sa găsească ouă de furnici ascunse. Fă-mă să găsesc rădăcini dulci și miere. Fă-mă să găsesc fântana. Dă-mi hrană și băutură, Mare Spirit, Dăruiește-mi tot fără de care nu pot să trăiesc!... 15

Religia

Deși rămași în Epoca de Piatră, boșimanii au evoluat cu gândirea la stadiul de religie - un indiciu important despre vechimea acesteia la om, dar și despre stadiul dezvoltării mentale umane care produce religia. Există zei, văzuți mai degrabă ca niște părinți, cum sunt maturii cu copiii lor. În viața lor cotidiană, boșimanii invocă mereu voința divină a spiritelor, a semizeilor și a zeilor lor, un rol important avându-l în comunitate vraciul. „Acesta se bucură de un prestigiu sporit, dar nerecompensat material de comunitate, iscusința lui de vânător fiind o atestare a calității de vrăjitor“… 16. „Boșimanii, trăind din culegerea plantelor sălbatice și din vânătoare, au ajuns la ideea unei comunități de viață cu plantele și animalele ce le servesc drept hrană. Afinitatea între oameni pe de o parte și flora și fauna de cealaltă prezintă aspecte magice deosebite. Plantele și animalele ce exercită o influență materială asupra vieții hoardei devin obiecte de atitudine magică

16 și sunt invocate prin rituri speciale să se multiplice, să rodească, să servească intereselor depline ale omului“17. După boșimani, tot ce există în natură este însuflețit. Astfel, există spirite ale obiectelor și fenomenelor naturii și spirite ale făpturilor vii. Aceste două forme de spirit coexistă în corpul făpturilor vii.

Practică ritualuri, cum este cel când pleacă la vânătoare, de exorcizare, de inițiere pentru băieți etc. De asemenea, tatuajul are un rol magic, unul dintre scopurile sale fiind și stabilirea unei legături între parteneri, în cadrul căsătoriei. În trecut, boşimanii erau tatuaţi pe întregul trup. În prezent cele mai frecvente zone decorate sunt pomeţii şi fruntea. Iniţial, desenul e schiţat cu ajutorul unor zgârâieturi după care se execută numeroase incizii sub forma unor mici linii verticale, paralele. Dacă tăieturile sunt prea puţin adânci, tatuajul poate dispărea în câteva luni, de aceea tatuatorul trebuia să cunoască bine tehnica. Pigmentul este format din apă şi cărbune.

Pentru boșimani nu există iad și infern după moarte. După ei, în lumea de dincolo nu poate să existe decât o stare de belșug și fericire. Viața de chin și suferințe de pe pământ o văd răsplătită așa în lumea cealaltă.

Încheiere – argument pentru o reevaluare a întâietății agriculturii în revoluția neolitică

Cercetările din ultimii ani, cu precădere analiza ADN, au pus năpăstuita populație a boșimanilor pe primul loc în istoria Homo Sapiens Sapiens, adică a omului modern. Iată că acum, în al 12-lea ceas, se bucură de ceea ce bunicii, străbunicii și strămoșii lor n-au avut parte: recunoaștere și respect din partea restului lumii. În urmă cu 72.000 de ani, circa 200 de boșimani au fost acei temerari care s-au întrebat „ce-i dincolo?“ și au avut și curajul de a trece apa, puțin adâncă pe atunci, ce-i separa

17 de Peninsula Arabia. Se presupune că habar n-aveau încă de navigație, deși pluta se putea deja încropi pentru trecerea cursurilor de apă continentale!... Dând dovadă de curaj, curiozitate, nebu-nie sau toate la un loc, acea mână de oameni s-a dovedit a fi rasă de cuceritori și descoperitori!

În 50.000 de ani, urmașii lor au cucerit toată planeta, și-au eliminat concurența, și-au dovedit superioritatea gândirii și comunicării, creând civilizații incredibil de sofisticate și avansate față de restul hominizilor. Diversitatea terenului nou și numărul mare de provocări de tot felul au dezvoltat rasa Homo Sapiens într-un ritm tot mai accelerat, ajungând la o organizare socială ce i-a permis edificarea de orașe și state. Și, iată-ne, după atâtea mii de generații, suntem azi albi, negri, galbeni, roșii – cu toții considerându-ne net superiori înapoiaților boșimani, ce au rămas „acasă“. Mai trebuie ei să învețe de la noi să fie oameni sau noi ar trebui să le mulțumim că au rămas așa, ca să vedem de la ce curățenie a minții am plecat și la ce perversități sofisticate am ajuns?...

Apoi, istoria boșimanilor și revelația ADN-ului permit corectarea teoriei revoluției neolitice a repu-tatului Gordon Childe, lansate în perioada interbelică. Astfel, primul grup desprins dintre boșimanii vânători-culegători au fost păstorii, nu agricultorii! Păstorii boșimani sunt numiți azi hotentoți, ei considerându-se deja superiori fraților lor de sânge. Peste aceste două grupuri vin, cum spuneam, negroizii bantu, ei fiind și agricultori și păstori - așa derulându-se deci revoluția neolitică în Africa australă, adică într-un spațiu și un timp perfect controlabile științific. În fața acestui exemplu concret din teren, întărit de vechimea ADN a boșimanilor, cred că Gordon Childe nu ar mai avea ce obiecta, mulțumindu-se să amintească doar că, în celebra sa lucrare Făurirea civilizației a precizat, chiar dacă pe ultimul loc ca probabilitate, și varianta evoluției de la vânător-culegător la păstor și apoi la agricultor. Totuși, istoria mai oferă cazuri de populații care și-au construit existența doar cu susținerea păstoritului, nu cu dezvoltarea agriculturii. Celebrii mongoli din sec. al XIII-lea, bazați pe cultura calului – animal de la care aveau totul – au creat chiar și cel mai mare imperiu terestru, în ciuda faptului că nu depășiseră nivelul pastoral de civilizație! Dovezile în ceea ce privește păstoritul coboară însă în timp cu zeci de mii de ani și nu se referă la cai, taurine sau ovine, ci la reni! Alăturarea omului la aceste turme, pe care a ajuns să le urmeze (apoi să le îmblânzească) are o dovadă de 40.000 de ani. Așa se pare că omul, un animal tropical, a ajuns să se adapteze la frigul

18 extrem al Cercului Polar, cucerind și această zonă a planetei. Dovezi clare de domesticire avem în cazul câinelui, urmele coborând în timp cu circa 33.000 de ani. Unele dintre animale încep a fi domesticite deci în Mezolitic, agriculturii rămânându-i Nezoliticul…

Dacă păstoritul poate asigura într-adevăr întreaga subzistență a unei populații, agricultura e în schimb un lux, dependent de un pământ roditor și de securizarea permanentă a acestuia, ca să nu mai vorbim de întreaga știință ce trebuie cunoscută ca să obții recolte îmbelșugate. În plus, vremea putea distruge totul într-o clipă, agricultorul fiind condamnat la moartea prin inaniție. Credem însă că acest lucru nu se întâmpla, deoarece omul neoliticului era deja păstor „din naștere“, iar agricultura îi asigura doar posibilitatea sedentarizării și atașării de locul locuirii – condiție a revoluției urbane. Păstoritul și agricultura – cele două componente majore ale revoluției neolitice – nu sunt altceva decât noua treaptă valorică, de „domesticire“ a vânătorii și culesului din tradiția boșimană. O treaptă în care subzistența familiei și a grupului nu mai era lăsată la cheremul zeilor, Omul preluând controlul destinului său, fără însă să conștientizeze acest fapt, din cauza dezvoltării religiei!

Revoluția urbană în Africa australă, la boșimani acasă, o vor face însă abia albii, stră-stră-stră-nepoții boșimanilor, ca un arc peste timp, ea aproape distrugând ce a mai rămas din bravii boși-mani, ca populație și cultură, dar recunoscându-le într-un final, chiar la începutul Mileniului III, titlul de Părinți ai Umanității, ce li se cuvine pe drept „delicaților omuleți din Kalahari“.

Note:

1. Linde Gunter, Brettschneider Edmund - Înainte de venirea omului alb. Africa își descoperă trecutul, Editura Științifică, București, 1967, pag. 57.

2. Nicolae, Adrian - Surpriză de proporții! Specia umană este mult mai veche decât se estimase, în ediția online a revistei Știință și Tehnică: http://stiintasitehnica.com/stiri/surpriza-de-proportii-specia-umana-este-mult-mai-veche-decat-se-estimase, 1 oct. 2013.

3.Olaru, Maria - Venus Hotentota – tragica poveste a unei victime a rasismului, Descopră.ro, 07.10.2011

4. Mandics, György - Civilizația și culturile Africii vechi, Editura Sport-Turism, București, 1983, pag. 112.

5. Evidence of San material culture in South Africa 44 000 years ago pe http://tracsymbols.eu/news/2012/8/1/evidence-of-san-material-culture-in-south-africa-44-000-year.html, 1 august 2012

6. Emoke Bebiak (Associated Press) - Discovery at Border Cave reinforces the theory that modern man came from southern Africa pe http://artdaily.com/index.asp?int_sec=2&int_new=56821#.UqY9UvtgvME

7. Vulcănescu, Romulus – Boșimanii, Editura Tineretului, București, 1967, pag. 82.

19 8. Arroukatchee pe http://www.southern-africa.arroukatchee.fr/namibia/people/bushmen-san.htm#life

9. Vulcănescu, pag. 27.

10. Godwin Peter - Bushmen pe http://ngm.nationalgeographic.com/ngm/0102/feature6/fulltext.html, ianuarie 2000

11. Vulcănescu, pag. 66.

12. Mandics, p. 124

13. „Atelier de pictură” vechi de 100.000 de ani, descoperit în Africa de Sud, 14.10.2011, http://www.descopera.ro/dnews/8866536-atelier-de-pictura-vechi-de-100000-de-ani-descoperit-in-africa-de-sud

14. Vulcănescu, pag. 116.

15. Idem, pag. 139.

16. Mandics, pag. 118.

17. Vulcănescu, pag. 117-118.

Bibliografie

Childe, Gordon V. - Făurirea civilizației, Editura Științifică, București, 1966.

Derbyshire, David - Out of (southern) Africa: Modern man 'evolved from desert bushmen', Daily Mail, 8 martie 2011, online: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1364074/Modern-man-evolved-southern-African-bushmen.html

Frobenius, Leo - Cultura Africii. Prolegomene la o teorie a configurării istorice, vol. 1-2, Editura Meridiane, colecția „Biblioteca de artă”, București, 1982.

Linde Gunter, Brettschneider Edmund - Înainte de venirea omului alb. Africa își descoperă trecutul, Editura Științifică, București, 1967.

Lovin, Tiberiu - Românul adoptat de boșimani, România liberă, 13 noiembrie 2007, online: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/romanul-adoptat-de-bosimani-111168.html

Mandics, György - Civilizația și culturile Africii vechi, Editura Sport-Turism, București, 1983.

Olaru, Maria - Venus Hotentota – tragica poveste a unei victime a rasismului, Descopră.ro, 07.10.2011, pe http://www.descopera.ro/cultura/8843546-venus-hotentota-tragica-poveste-a-unei-victime-a-rasismului

Vulcănescu, Romulus - Boșimanii, Editura Tineretului, București, 1967.

20

Internet

Border Cave pe http://en.wikipedia.org/wiki/Border_Cave

Cine sunt bushmanii (boșimanii)? pe http://privesteinsus.wordpress.com/2010/03/02/cine-sunt-bushman-ii-bosimanii/

Evidence of San material culture in South Africa 44 000 years ago pe http://tracsymbols.eu/news/2012/8/1/evidence-of-san-material-culture-in-south-africa-44-000-year.html, 1 august 2012

Emoke Bebiak (Associated Press) - Discovery at Border Cave reinforces the theory that modern man came from southern Africa pe http://artdaily.com/index.asp?int_sec=2&int_new=56821#.UqY9UvtgvME

John R. Baker - The ‘Hottentot Venus’, http://www.heretical.com/miscella/baker4.html Hirst, K. Kris - Border Cave (South Africa) pe http://archaeology.about.com/od/bterms/g/bordercave.htm

Josh Newman & Andrew Evans (National Geographic Traveler) - In the Kalahari with the San pe http://digitalnomad.nationalgeographic.com/2013/11/13/in-the-kalahari-with-the-san/, 13 noiembrie 2013

Lewis, W. Martin - Botswana and the Plight of the San (Bushmen), http://www.geocurrents.info/headline/botswana-and-the-plight-of-the-san-bushmen, septembrie 2011

Desert of the Skeletons (full documentary) pe http://www.anuntulvideo.ro/filme/82378-bosimanii-documentar

Godwin Peter – Bushmen pe http://ngm.nationalgeographic.com/ngm/0102/feature6/fulltext.html, ianuarie 2000

Kalahari Bushmen: Life-saving Secrets (revista Look and Learn numărul 926, din 20 octombrie 1979) pe http://www.lookandlearn.com/blog/6161/kalahari-bushmen-life-saving-secrets/

Ostrich Shell Jewelry made by the Bushmen (San) People of Namibia pe

http://www.zanzibartribalart.com/ostrichshell.htm

Preserving humanity’s 'genetic Adam' pe http://www.isgtw.org/visualization/preserving-humanity%E2%80%99s-genetic-adam, 28 noiembrie 2012

Rock art paintings of South Africa pe http://www.bradshawfoundation.com/south_africa/south_africa_gallery.php

Southern African Tribal Migrations pe http://www.ezakwantu.com/Tribes%20-%20Southern%20African%20Tribal%20Migrations.htm The Bushmen pe http://www.survivalinternational.org/tribes/bushmen

21 The People of the First Day pe http://airbellowsanalog.blogspot.ro/, 2 decembrie 2013

The amazing rock paintings of uKhahlamba Drakensberg in http://www.yearinthewild.com/the-amazing-rock-paintings-of-ukhahlamba-drakensberg/, 2 martie 2012

The bushmen people - http://www.theartofafrica.co.za/serv/bushmen.jsp

Trip Down Memory Lane pe http://kwekudee-tripdownmemorylane.blogspot.ro/2013/06/san-bushmen-people-world-most-ancient.html

Twyfelfontein Rock Engravings pe http://www.ezakwantu.com/Gallery%20Twyfelfontein%20Rock%20Engravings.htm