Bisericile de lemn din județul Alba

Ana DumitranMuzeul Național al Unirii, Alba Iulia

După cercetarea minuțioasă a acestor monumente în anii ’60-’70ai veacului trecut de către Ioana Cristache-Panait1, dublată aproapede cea a lui Marius Porumb, al cărui interes s-a concentrat doarasupra picturii parietale și de icoane2, puține lucruri au rămasneobservate sau nelămurite. La aproape o jumătate de secol dupăaceste demersuri, în condițiile aplicării legii 63/1974, care avizat adunarea din teritoriu a patrimoniului artistic mobil deținutde Biserica Ortodoxă Română, dar și a schimbărilor inerenteintervenite în viața comunităților în ultima jumătate de secol, oreluare a subiectului se recomandă ca oportună măcar și numai pentrua verifica, sub aspect cantitativ, cât mai există din ceea ce auvăzut cercetătorii anteriori. Se mai pot adăuga motivații ce vindinspre anume resorturi ale vieții culturale și economice actuale,care țintesc la transformarea acestor construcții în obiective deinteres turistic. Un astfel de deziderat este cât se poate deîndreptățit, bisericile de lemn din județul Alba reprezentând, fărăîndoială, un adevărat tezaur, datorită valorii artistice de excepțiea ansamblurilor de pictură care le împodobesc, chiar dacă sub aspectarhitectonic nu se ridică la înălțimea monumentelor similare dinMaramureș sau Sălaj.

În continuare, în acest context, bisericile de lemn vor fi doarenumerate, cu câteva date sumare care au pretenția că aduc la ziinformațiile referitoare la pictori și la locația actuală apatrimoniului mobil, dar și cu referiri la anii construcției ori aidispariției, acolo unde se cunosc, și la amplasamentul actual, dacăîntre timp biserica a fost mutată. Pentru ca subsolul textului să nufie prea obositor, trimiterile la lucrările proprii au fost evitate.Informații bibliografice suplimentare se pot găsi în studiulpublicat în anul 2012 în nr. XII al revistei Patrimonium Apulense.

Acmariu: biserica înălțată în 1768; ajunsă în stare de ruină, afost mutată în Alba Iulia, în incinta Mănăstirii Sf. IoanBotezătorul, înființată în 1990. Pictura tâmplei, dispărută, a fostatribuită de Ioana Cristache-Panait fraților Stan și Filip dinRășinari și lui Toma, ale căror nume au rezultat din lecturadefectuoasă a inscripției de pe un epitaf3. Ilustrația publicată de

1 Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii decontinuitate şi creaţie românească, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1987.2 Marius Porumb, Dicţionar de pictură veche românească din Transilvania. Sec. XIII-XVIII, EdituraAcademiei Române, Bucureşti, 1998.3 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 57.

cercetătoare, astăzi singura urmă a acestei picturi, nu esteconcludentă pentru susținerea atribuirii. Fotografii descoperite înarhiva Muzeului Național al Unirii atestă cu certitudine că ușileîmpărătești, și ele dispărute, au fost pictate de Simon din Bălgrad,și că biserica a avut icoane pe sticlă atribuibile lui Petru dinTopârcea, a căror locație actuală este de asemenea necunoscută. Alteicoane pe sticlă semnalate de Ioana Cristache-Panait, datate 1821 și1829 și atribuite lui Simion Poienaru și Pavel Zamfir din Laz4, audispărut și ele; la fel icoanele pe sticlă publicate de Gelu-MihaiHărdălău, datate 1821 și 1834 și atribuite lui Simion Poienaru dinLaz și lui Ioan Costea din Lancrăm5. A rămas doar epitaful, păstratîn colecția de patrimoniu a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei,din a cărui inscripție – 1771. Stan Zugrav i brat ego Iacov, sin popii Radu, Ilinca,Dumnezeu să-i erte. Toma. 1771 – doar numele lui Stan (din Rășinari)trebuie reținut ca autor al picturii.

Aiudu de Sus: biserica înălțată de săteni înainte de 1750, cupermisiunea împărătesei Maria Theresia, a fost mutată la Aiud în1785, unde a dispărut după 1906. Nicolae Iorga, care a vizitat-o înacel an, a mai văzut urme de pictură6, pe care Ioana Cristache-Panaitle-a pus pe seama fie a lui Ion de la Beriu, autorul icoanei IisusHristos Pantocrator, înconjurat de apostoli, datată 1749, păstrată în colecțiaArhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, fie a autorului necunoscut alicoanei din 1768 a Maicii Domnului cu Pruncul, semnalată în 19007,pierdută între timp.

Alba Iulia – Lipoveni: biserica ortodoxă, dispărută după construirea,cel mai probabil în 1794, a bisericii de zid8. Au supraviețuit 15icoane prăznicare pictate pe ambele fețe, realizate în 1766 de Standin Rășinari, o icoană a Pantocratorului datată 1783 atribuibilă luiSimon din Bălgrad, candela și cădelnița donate în 1768 de ManuKarandoni de la Melnik și un fragment dintr-o cădelniță donată înacelași an de Constandin Nedelcu de la Racoviț (ambele localitățidin Bulgaria).

Alba Iulia – Maieri I: biserica ortodoxă, dispărută după edificarea, în1795, a bisericii de zid. Dintre icoanele pictate de Simon dinBălgrad, au dispărut cele patru împărătești, realizate în 17909,supraviețuind doar șase prăznicare, datate în 1782, 1783 și 1784.4 Ibidem.5 Gelu-Mihai Hărdălău, Şcoli de zugravi pe raza Eparhiei de Alba Iulia, în Îndrumător Pastoral, V,1981, p. 175-176.6 Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906, Ediţie îngrijită şiprefaţă de I. Oprişan, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2009, p. 251.7 Şematismul veneratului cler al archidiecesei metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş preanul Domnului 1900, Blaj, 1900, p. 118.8 Daniel Dumitran, Spre o reală toleranţă pentru răsăriteni? Problema concivilităţii în oraşele libere dinTransilvania, în Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 15/II, 2011, p. 275-278.9 Muzeul Național al Unirii, colecția de documente, inv. 4292/58, f. 3v.

Albac: biserică înălțată în 1752, mutată în 1908 la Florica (jud.Argeș) și în 1955 la Olănești (jud. Vâlcea). Pictura parietalădatorată lui Simion Silaghi-Sălăgeanu10 a dispărut în 195811. Au rămasîn biserica de zid din Albac diverse icoane pictate în 1778 deGheorghe fiul lui Iacov și Simion Silaghi-Sălăgeanu și în primajumătate a sec. XIX de Simion Silaghi-Sălăgeanu și Dimitrie Dimitriudin București.

Alecuş: despre biserica atestată în 1733 se afirmă, la 1761, căfusese cu ceva vreme înainte dotată și frumos pictată prin grija luiTode Puskás12. Ea a fost înlocuită în 1815 de biserica actuală, dezid13.

Almaşu de Mijloc: biserica menționată de conscripțiile secolului alXVIII-lea, azi dispărută, a fost împodobită cu icoane pe sticlăpictate la sfârșitul sec. XVIII de Nicolae din Ludoș și în 1839 deIoan Pop de la Făgăraș, tot din prima jumătate a sec. XIX fiind șiprăznicarul cu 12 scene pictat pe lemn în atelierul familiei Silaghidin Abrud.

Arada: vechiul lăcaș a fost înlocuit în 1847-1848 prin bisericade zid14.

Arieşeni: biserica actuală, construită în 1791, a fost pictată în1829. Numele pictorului, Mihai de la Abrud, s-a transmis doar printradiție; în tavanul unei „case a toacelor” Ioana Cristache-Panait aidentificat bârne recuperate din biserica anterioară, cu resturi depictură, pe care le-a atribuit lui Gheorghe fiul lui Iacov15.

Asinip: construită în 1810, biserica dărâmată de vânt în 190616

succedase unui alt lăcaș, reparat la mijlocul sec. XVIII de preoțiiToader și Petru17.

Băgău: înălțată de strămoșii preotului Vasile, care a reparat-o18, poate chiar în 1756, an consemnat pe poarta fostei incinte,biserica a fost din nou renovată în 1847, când a fost încorporatăclopotnița, anterior o construcție separată. Pictura parietalăinterioară, executată în 1806, poate fi atribuită lui Teodor Ciungarși fiilor săi, Nicolae și Iacov; pictura pronaosului, acumexterioară, este databilă la mijlocul sec. XVIII. Câteva icoane pe10 Ioan Rusu Abrudeanu, Moţii. Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit, București, 1928, p.489.11 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 40.12 Greta-Monica Miron, „... porunceşte, scoale-te, du-te, propovedueşte ...“ Biserica Greco-Catolică dinTransilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782), Cluj-Napoca, 2004, p. 326.13 Şematismul ... 1900, p. 173.14 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 40.15 Ibidem, p. 43-44.16 Ibidem, p. 82.17 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 332.18 Ibidem, p. 332.

lemn, considerate de Ioana Cristache-Panait ca aparținându-i luiToader Zugravul și mijlocului de secol XVIII19, au fost pictate defapt de Iacov din Rășinari.

Beldiu: construită în 1816, în locul celei atestate documentaranterior, biserica a dispărut după 193220.

Berghin: în 1820 a ars o biserică, posibil cea greco-catolică21, acărei vechime poate fi coborâtă până în 1774, anul înființăriiparohiei22. Refăcută în 1824, cu hramul „Sf. Apostoli Petru șiPavel”, biserica unită a fost înlocuită în 1900 cu un lăcașstrămutat de la Gârbova de Jos, care a preluat hramul celuianterior. Ajuns în stare de ruină în anii ’70 ai veacului trecut,acesta a fost adus în Alba Iulia și amplasat pe zidul cetățiibastionare, pentru a marca locul unde fusese, până la începutul sec.XVIII, sediul Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei. Despre icoanelepictate de Ivan din Rășinari și Gheorghe fiul lui Iacov, păstrate încolecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, nu se mai poatespune cu certitudine dacă au fost și ele aduse de la Gârbova de Josîmpreună cu biserica sau au aparținut bisericii/bisericiloranterioare din Berghin. Epitaful pe care Ioana Cristache-Panait acitit inscripția Pomeneşte Doamne Gheorghe, Teodor, Simon, identificându-i– greșit – pe cei trei cu pictorii lăcașului23, nu se mai păstrează.

Situată în apropierea celei greco-catolice, puțin mai sus pedeal, biserica ortodoxă din Berghin, posibil cea construită în172124, a supraviețuit până în preajma anului 1960.

Biharea: biserică înălțată în 1872; icoane pe lemn pictate în1780 și 1798, atribuite lui Simion Silaghi-Sălăgeanu25; icoană pesticlă datată 1798, aparținând primei generații de pictori de laNicula.

Blandiana, existentă la 1733, conferită ortodocșilor în 1761,biserica a dispărut fie ca urmare a construirii noului lăcaș de zidortodox, cândva înainte de 180526, fie – dacă a fost cedată ulteriorminorității greco-catolice –, după înălțarea celui de zid greco-catolic, în 186727.

Boz: menționată în conscripția inochentiană din 1733, la 1761 seafirma despre biserica de aici că nu se știe de cine și când a fost19 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 82.20 Ibidem, p. 134.21 Ibidem, p. 52.22 Şematismul ... 1900, p. 528.23 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 52-53.24 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.25 Marius Porumb, op. cit., p. 41.26 Consiliul Județean Alba. Monumente de cult din patrimoniul cultural al judeţului Alba, Zona Alba,p. [96].27 Şematismul ... 1900, p. 138.

construită28, semn al unei mari vechimi. Atribuită la 1761ortodocșilor, e greu de spus care a fost soarta sa ulterioară: asupraviețuit până la începutul sec. XX ca biserică ortodoxă sauaceasta este biserica greco-catolică despre care la 1806 se afirmăcă era în stare slabă29? Cert este doar că, la 1898, s-au făcutdemersuri – rămase nefinalizate – pentru preluarea de cătreortodocșii din Boz a bisericii de lemn din Pianu de Sus, spre a seevita pericolul convertirii credincioșilor, asaltați de greco-catolicii a căror biserică – acum de zid ! – nu mai era nici eafolosibilă30 și care le propuneau să edifice împreună o bisericăunită31.

Brăzeşti: una dintre cele mai frumoase biserici de lemn dinApuseni, iremediabil afectată de mutarea în Alba Iulia (zona Stațiade Salvare). Din valorile artistice care o făceau remarcabilă ausupraviețuit doar cele două ancadramente ale intrărilor de pe laturade sud, de pe care Ioana Cristache-Panait a recuperat prețioasainformație a momentului construcției: anul 176932. Pictura parietalăs-a pierdut în totalitate. Din consemnările și fotografiilepublicate de Ioana Cristache-Panait rămâne ca certă doar executareapicturii altarului și a tâmplei de către Teodor Ciungar, în 1784.Indicat ca posibil colaborator, Simion Silaghi-Sălăgeanu a realizatdoar icoanele împărătești, după cum se poate vedea din fotografia ceilustrează imaginea Pantocratorului tronând33, semnată de altfel de artistși datată 1802, la fel ca și cea a Maicii Domnului cu Pruncul, pictată în180534. Acestea și încă opt piese repertoriate de Gelu-Mihai Hărdălăuși Virgil Grosu mai sunt cunoscute astăzi doar din fișele deevidență, din păcate neînsoțite de ilustrație, păstrate în arhivaMuzeului din Alba Iulia. Pentru decorația naosului, numele Stan, Ionși Gheorghe, citite de Ioana Cristache-Panait într-o inscripție dinabsidă, unde cei trei sunt indicați ca ctitori, și interpretate caun pomelnic al pictorilor Stan din Rășinari, Ion de la Beriu șiGheorghe fiul lui Iacov, nu își găsesc acoperire în imagineareprodusă35. Nici lectura lor se pare că nu a fost corectă, MariusPorumb propunând varianta „Bostan Iancu și Gheorghie” și extinzând

28 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.29 Consiliul Județean Alba. Biserici din patrimoniul cultural al judeţului Alba. Zona Sebeş, f. l., f.a., p. [90].30 Şematismul ... 1900, p. 528.31 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, Biserici româneşti de zid din judeţul Alba, I,Protopopiatul Ortodox Sebeş, Editura Altip, Alba Iulia, 2005, p. 16.32 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 45.33 Ibidem, p. 48.34 Gelu-Mihai Hărdălău, Zugravii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea în judeţul Alba, în Apulum, XIX,1981, p. 405, 412.35 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 47.

contribuția lui Teodor Ciungar și asupra picturii din restulbisericii36.

Bucerdea Grânoasă: despre comunitatea românească de aici știm căla 1733 avea biserică, posibil de o vechime considerabilă căci, înjurul anului 1745, a fost înălțată o biserică nouă, prin contribuțiaunei femei din familia nobiliară Macslás37. O nouă restaurare a avutloc în 1800, dar până în 1887 lăcașul – despre care Șematismuljubiliar al Mitropoliei blăjene ne spune că era de lemn38 – a ajunsdin nou o ruină. O biserică de zid va fi înălțată în imediata savecinătate în anul 1908, ea moștenind de la cea veche doar un clopotcu o inscripție latină dificil de descifrat.

Bucerdea Vinoasă: comunitatea greco-catolică și-a înălțat obiserică de lemn în 1861, înlocuită în 1881 cu un lăcaș de zid39.

Căpâlna (com. Săsciori): o biserică de lemn a existat în vecheavatră a satului, în locul numit Pârloguri40.

Căpâlna de Jos: lăcașul atestat de conscripția inochentiană, pictatde sau prin grija lui Petru Fleșar din Cistei cândva între 1745-175041, a revenit în 1760 credincioșilor ortodocși. Atașamentuluipentru ortodoxie i-a luat în timp locul opțiunea pentru unirea cuRoma, astfel încât la 1790 s-a reînființat parohia greco-catolică,iar la 1834 se pare că aceasta i-a înglobat pe ultimii convertiți.Ce s-a întâmplat însă cu vechea biserică nu se știe. Tradiția localăa păstrat amintirea a două biserici de lemn, una ortodoxă, altagreco-catolică, în locul cărora se înalță astăzi falnicul așezământde piatră ridicat în 1863. O vreme acesta a mai adăpostit un clopotdin 1791, astăzi pierdut, și două icoane datorate pictorului Nicolaedin Feisa, databile tot în anii de sfârșit ai secolului XVIII,păstrate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Căptălan: înălțată în 1827, biserica a fost demolată în 193242.Căpud: demolată după 1932, biserica înălțată în 1854 o înlocuia

pe cea atestată documentar în sec. XVIII43, de la care au rămas unclopot din 1752 (păstrat în biserica cea nouă, de zid), o icoană aMaicii Domnului cu Pruncul atribuibilă lui Gheorghe Tobias din Abrud, oicoană a Pantocratorului atribuibilă lui Iacov din Rășinari și douăicoane realizate în 1797 și 1802 de Gheorghe fiul lui Iacov (toatepăstrate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei).

36 Marius Porumb, op. cit., p. 58.37 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 325.38 Şematismul ... 1900, p. 190.39 Monumente ... zona Alba, p. [34].40 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 17.41 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.42 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 97.43 Ibidem, p. 134.

Cărpiniş (Roșia Montană): despre o biserică de lemn construită în1784 se spune că a fost mutată în localitatea Lazuri din jud. Satu-Mare44, probabil în contextul construirii lăcașului de zid, în 1914-1918. Ușile împărătești îi fuseseră deja dăruite lui Ionel I. C.Brătianu, în 190845. De la această biserică au rămas moștenire 24 deicoane de praznic pictate pe sticlă în 1834 de Ioan Pop de laFăgăraș, păstrate astăzi în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a AlbaIuliei. De la biserica anterioară, atestată în 1761, au rămas treiicoane pe lemn pictate în 1718 de Popa Ivan din Rășinari, ajunseîncă în perioada interbelică la Muzeul „Astra” din Sibiu.

Cenade: biserica românească atestată de conscripția din 1733 adispărut curând. Prin contribuția lui Onofrei Oprea din Broșteni șiBesu Oprea din Cenade, o nouă biserică de lemn a fost construită peterenul oferit de contele Gheorghe Bánffi46, acesta fiind lăcașulmenționat de conscripția generalului Buccow. Situată în imediatavecinătate a casei parohiale, biserica a primit odoare noi în 1798și 1813, prin grija mai multor membri ai familiei Suciu, care l-auangajat în acest scop pe pictorul Petru din Topârcea. O parte dinzestrea dăruită atunci (ușile împărătești și două sfeșnice)împodobește astăzi biserica de zid înălțată în 1912 pe unamplasament nou, mai spre mijlocul satului.

Cergău Mare: biserica atestată în sec. XVIII a fost distrusă de unincendiu înainte de 1804, de când datează actuala biserică de zid.Un fragment din friza apostolilor a mai fost vizibil până în 2010 pescândurile cu care a fost acoperită încăperea de la baza turnului.Pictura a fost realizată în preajma anului 1780 de Gheorghe fiul luiIacov.

Certege: vechiul edificiu cu hramul Sf. Gheorghe, pentru carePopa Ivan și Nistor din Rășinari au pictat în 1720 câteva icoanemonumentale și care, din 1752 până în 1930, a adăpostit iconostasulpictat de Vasile Zboroschi și sculptat de Ion Tâmplarul, a fostînlocuit în prima jumătate a sec. XIX de cel actual, probabil caurmare a convertirii, în 1811, a unei mari părți a credincioșilor lagreco-catolicism. Noua biserică, renovată în 1872, a mai moștenit dela cea veche icoane pictate de Simion Silaghi-Sălăgeanu în 1791,1794 și 1808 și de Nicolae Corcheș în 1828 și 1842.

Comunitatea ortodoxă și-a înălțat o altă biserică, cu hramul Sf.Nicolae, care a fost împodobită de pictori formați în atelierul luiSimion Silaghi-Sălăgeanu de la Abrud, în special de Nicolae Corcheș.

Cetatea de Baltă: despre biserica atestată la 1733, situată într-omargine a așezării, un fel de suburbie denumită Magoshegy, se afirma

44 Ibidem, p. 118.45 Ibidem, p. 118.46 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 330.

la 1761 că nu beneficiase de nicio renovare pe parcursul primeijumătăți a sec. XVIII47. Printre localnici a rămas amintirea uneibiserici de lemn situată în vechiul cimitir, la ieșirea spreTătârlaua, care ar fi ars într-un incendiu, la o dată necunoscută,cu siguranță însă anterioară anului 1886. Au supraviețuit icoanepictate de zugravii de la Feisa: Iacov și fiii săi Gheorghe șiNicolae, precum și o veritabilă colecție de icoane pe sticlă, toatepăstrate la casa parohială.

Cetea: biserica atestată de conscripțiile secolului al XVIII-lea,rămasă în folosința ortodocșilor, a fost înlocuită în 1811 de oconstrucție de zid48. Lăcașul comunității greco-catolice, edificat în1841, a fost demolat din aceleași rațiuni în 192649.

Cheia: de la biserica dispărută în 1920 au rămas 12 icoaneprăznicare atribuibile lui Simon din Bălgrad, trei icoaneatribuibile lui Gheorghe fiul lui Iacov, o icoană atribuibilă luiGheorghe Tobias din Abrud și o icoană pictată de Martin Simion dinGalda de Sus în 1803. Antimisul din 1761, de la mitropolitul Gavriilal Moldovei, a fost depus în 1958 în colecția de patrimoniu aMitropoliei Clujului.

Cheile Cibului: biserica mănăstirii, construită pe la 1793, pictată,a dăinuit până în 187450.

Cib: comunitatea greco-catolică a avut o biserică de lemn pentrucare nu se pot oferi informații cronologice.

Cistei-Târnave: în Șematismul jubiliar al Mitropoliei Blajului seafirmă că biserica de lemn din Cistei ar data din 174451. Totuși, lamijlocul secolului al XVIII-lea ea era considerată foarte veche52,semn că la 1744 a avut loc doar o reparație, care va fi fostprobabil consemnată într-o pisanie încă accesibilă la 1900. Lascurtă vreme, în 1912, prin construirea bisericii actuale, de zid,cealaltă s-a risipit, supraviețuind din ea doar un clopot datat 1548și câteva icoane pictate în 1752 de Oprea Zugravul și în 1799 deSimon din Bălgrad, păstrate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe aAlba Iuliei și în cea a Muzeului Național al Unirii.

Cisteiu de Mureş: biserica de lemn considerată a aparține secoluluiXVII, în care Ioana Cristache-Panait a mai văzut urme de pictură, pecare le-a atribuit lui Vasile Ban din Feisa53, a fost reconstruită în1983-1985.

47 Ibidem, p. 326.48 Monumente ... zona Alba, p. [96].49 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 70.50 Ibidem, p. 43.51 Şematismul ... 1900, p. 192.52 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 325.53 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 102.

Ciugud: ambele confesiuni, ortodoxă și greco-catolică, au avutcâte o biserică de lemn, dispărute în primele decenii ale sec. XX.Despre cea greco-catolică, demolată în 1938, se știe că data din185254, posibil doar anul unei refaceri a bisericii din 1752, deasemenea o reconstrucție a lăcașului atestat de conscripțiile din1733 și 175055. Cea ortodoxă, construită după acest moment, exista în178756. Din zestrea lor, bisericile de zid actuale au moștenitclopotele, din 1747, respectiv 1806, iar o icoană atribuibilă luiSimon din Bălgrad a ajuns, în perioada interbelică, în colecțiaLiceului albaiulian „Mihai Viteazul” (actualul Colegiu „Horea,Cloșca și Crișan”), de unde a fost transferată la Muzeul Național alUnirii.

Ciugudu de Sus: biserica, despre care la 1761 se știa că fusesesfințită de episcopul Atanasie Anghel57, a fost înlocuită în 1853 deactualul lăcaș de zid58.

Ciuguzel: construită în 1678, renovată în 1804, biserica a fostdemolată în 192559.

Ciumbrud: cea mai veche biserică atestată documentar, la 1761, nua fost de lemn60, ci de piatră și fusese construită în 175861.

Colibi: amplasată inițial în cimitir și adusă pe locul actual dupăprimul război mondial, poate în 1922, biserica are o vechimeapreciabilă, care nu mai poate fi însă estimată, din cauza refaceriiradicale de a care a beneficiat în ultimii ani.

Copand: construită cândva între 1733-1750 de Toader Todoraș șiTodor Rad62, inițial pe un alt amplasament, biserica a fost mutată în1856, tot atunci fiind pictată de frații Ștefan și Matei Șarlea dinFeisa63.

Coşlariu: amplasată lângă casa parohială, vizavi de lăcașul actualde zid, biserica demolată în preajma anului 1943 data din 1795. Douăicoane pictate de Gheorghe fiul lui Iacov în 1788 și 1791 fuseserămoștenite de la biserica anterioară; lor li s-a mai adăugat o icoanăîn 1842 și două cruci de dimensiuni mari, una atribuibilă lui VasileBan din Feisa și databilă la începutul secolului al XIX-lea,

54 Ibidem, p. 60.55 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333-334.56 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 60.57 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 334.58 Şematismul ... 1900, p. 162.59 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 83.60 Ibidem, p. 38.61 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 332.62 Ibidem.63 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 98-99.

cealaltă pictată în 1868 de Toma Poienaru din Laz; toate sepăstrează în colecția Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Crăciunelu de Jos: biserica anterioară celei actuale, de zid,înălțată în 181964, trebuie să fi fost un edificiu de lemn, dinmoment ce renovarea ei la mijlocul sec. XVIII a putut fi suportatădoar de două persoane65.

Cricău: biserica atestată la 1733, rămasă ortodocșilor, a fostînlocuită în 1824 sau 1839 de una de zid. O a doua biserică de lemna fost construită în 1825 de greco-catolici și dezafectată în 191066.

Cunţa: biserica de lemn atestată de conscripțiile veacului alXVIII-lea a dăinuit până în 1903, când a început edificarea celei dezid67.

Daia Română: necesară comunității ortodoxe, rămasă după 1762 fărălăcaș de cult, biserica de lemn a fost construită cândva înainte de1786, de când datează icoanele împărătești, semnate de Petru dinTopârcea, păstrate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a AlbaIuliei. Situată în partea de est a satului, biserica a fost demolatăîn 192668.

Deal: biserica atestată în sec. XVIII se afla la margineaașezării, pe locul numit „Gruieț”; conform tradiției, încă lasfârșitul acelui veac ea a fost mutată în Miercurea Sibiului, dupăconstruirea bisericii de zid69, pentru care se poate oferi ca dată afinalizării anul 1790.

Dealu Geoagiului: construită în 1742, biserica adăpostește un numărimportant de icoane pe sticlă pictate la Nicula, icoane pe lemndatorate lui Gheorghe fiul lui Iacov și Simon din Bălgrad, dar și oicoană mai veche, a Sfântului Nicolae cu scene din viaţă, databilă în sec.XVII, absida altarului și tâmpla fiind și ele pictate, de un artistanonim, spre mijlocul sec. XIX.

Decea: biserica ortodoxă, atestată în 1750, a dăinuit până în191170. Greco-catolicii și-ar fi adus în 1820 o biserică de laMăgina, de care s-au folosit până în 190471.

Doştat: construirea încă în 1866 a unei noi biserici de zid72

îndreptățește presupunerea că cea anterioară, construită cu doar un64 Şematismul ... 1900, p. 193.65 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 325.66 Monumente ... zona Alba, p. [97].67 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 31.68 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 60.69 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 36-37.70 Arhivele Naționale. Serviciul Județean Alba, fond Parohia Ortodoxă Decea, dos.1/1906, f. 1r.71 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 88.72 Şematismul ... 1900, p.

secol mai înainte, a fost de lemn. Aceasta a înlocuit, la rândulsău, un edificiu ajuns în ruină din cauza vechimii, întemeiat de ocatolică din familia nobilă Rácz73.

Draşov: biserica înlocuită în 1775 de o construcție de piatră afost, cel mai probabil, din lemn74.

Drâmbar: biserica ortodoxă, de lemn cu absida de piatră,anterioară anului 1761, a fost mutată pe amplasamentul actual în1878, din cauza unor alunecări de teren. Conform unui inventar din1859, biserica era zugrăvită, dar pictura s-a pierdut parțial larefacerea din 1878, parțial în 1891-1892, când a fost așternutăactuala pictură, prin strădania lui Ilie I Poienaru din Laz și afiului său Partenie75. Restaurat în 1994, lăcașul mai adăpostește dinvechile podoabe două icoane pe sticlă datate 1796 și 1804,aparținând primei generații de pictori de la Nicula.

Biserica greco-catolică, construită între 1761-1831, refăcută în1848, a fost adusă lângă cea ortodoxă în 1899, din aceleași motive.A dispărut discret după reunificarea confesională din 194876.

Dumbrava: biserica anterioară celei de zid construită în 1867 aputut fi de lemn. Din patrimoniul ei a supraviețuit doar o icoană aMaicii Domnului cu Pruncul datată 1738, atribuibilă lui Nistor dinRășinari, păstrată astăzi în biserica Mănăstirii Dumbrava.

Dumbrava-Marga: în 1750 o biserică de piatră lua locul celei delemn, deja distrusă77.

Dumitra: despre biserica dezafectată în 1909 și vândută pentruridicolul preț de o coroană și 90 fileri se afirma, la 1865, că eraveche de 230 de ani78; din zestrea ei a rămas doar o icoană de maridimensiuni, cu scena Intrării în biserică a Maicii Domnului, pictată de Simondin Bălgrad, păstrată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Făget: reconstruită în 172179, biserica a dispărut după 1872, cândi-a luat locul edificiul de piatră80. A supraviețuit un numărimpresionant de icoane, datorate lui Nechita Zugravul (1754), Iacovdin Rășinari (mijlocul sec. XVIII) și fiului său Nicolae din Feisa(1774-1775).

73 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 330-331.74 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 47.75 Ioana Rustoiu, Gheorghe Fleșer, Bisericile satului Drâmbar – clarificări necesare, în Apulum,XLIV, 2007, p. 522-524.76 Ibidem, p. 518-520.77 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.78 Arhivele Naționale. Serviciul Județean Alba, fond Parohia greco-catolică Dumitra, dos.1/1865, f. 8r.79 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 327.80 Şematismul ... 1900, p. 175.

Fărău: biserica greco-catolică, înălțată în 181481, a supraviețuitpână în 192682. Biserica ortodoxă, renovată înainte de 1761 depreotul Dumitru83, a fost reconstruită în 1842, fiind folosit șimaterialul recuperat de la o biserică din Sâniacob (jud. Mureș)84.Pictura datează tot de atunci și aparține, cel mai probabil,pictorului local Ion Moldovean, format în ambientul de la Feisa. Maivechi cu aproape un veac sunt icoanele împărătești, semnate de Iacovdin Rășinari la 1758. Acestea, împreună cu alte icoane aparținândpictorilor de la Feisa, una datată 1818, se păstrează în colecțiaArhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Feneş: bisericii atestate în 1733 i-a luat locul încă din 1750 obiserică de zid, cea cu hramul Nașterea Maicii Domnului85.

Galaţi: biserica atestată la 1733 a fost înlocuită în 1823 cu altatot de lemn, care a dispărut în 192986.

Galda de Sus: la 1761 existau două biserici, despre care tradițiasusține că erau din lemn. Patrimoniul lor mobil a fost moștenit debiserica de zid înălțată spre sfârșitul sec. XVIII, devenită singurabiserică a comunității reunificate religios. Se remarcă crucea deargint aurit dăruită de voievodul Matei Basarab în 1645, icoane dinsec. XVII și XVIII, unele datorate lui Grigore Ranite din Craiova(păstrate parțial în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei,parțial în cea a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca), Simon din Bălgrad (păstrate trei în biserică și una, datată1782, în colecția arhiepiscopală), Oprea Zugravul și Stan dinRășinari (datate 1743, respectiv 1782, păstrate în colecțiaArhiepiscopiei albaiuliene).

Galtiu: construită în 1748, biserica a fost demolată în 190787.Găbud: despre biserica ctitorită în 1776 de Gheorghe Crăciun și

soția sa Simina s-a crezut că a fost cea greco-catolică și că a foststrămutată la Găbud în 1874-1875 din satul învecinat Gheja (jud.Mureș), după construirea aici a bisericii de zid88. În realitate laGăbud au existat două biserici de lemn: cea a greco-catolicilor,cărora le-a revenit în 1762 singurul lăcaș de cult al satului, pecare l-au înlocuit în 1875 cu altul89, dispărut după unificareaconfesională din 1948; și cea ortodoxă, construită în 1776 sau poatechiar în 1774, acest an fiind vizibil atât pe bolta absidei, cât și81 Ibidem, p. 446.82 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 62.83 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 332.84 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 61.85 Monumente ... zona Alba, p. [45].86 Ibidem.87 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 130.88 Ibidem, p. 99.89 Cf. Şematismul ... 1900, p. 447.

pe cea a naosului, în medalionul dedicat lui Iisus Emmanuel, anul1776 rămânând doar ca reper pentru executarea picturii absidei. Opticoane de mari dimensiuni, jumătate destinate iconostasului, au fostpictate în 1777 de Nicolae din Feisa, în vreme ce pictura parietală,inclusiv ușile împărătești și marea cruce a Răstignirii, aparținfratelui său, Gheorghe fiul lui Iacov, care a finalizat lucrările în1778. Biserica a mai avut numeroase icoane și cruci de diversemărimi și întrebuințări, frumos pictate de diversele generații deiconari de la Feisa. Întregul patrimoniu mobil se află astăzi încolecția Arhiepiscopiei albaiuliene și a Protopopiatului din Aiud,cu excepția câtorva icoane pe sticlă aparținând pictorilor de laNicula, care sunt expuse în casa parohială.

Gâmbaş: o biserică, situată inițial lângă biserica reformată șimutată în 1912-1913 în sat, a mai dăinuit până în 192790. Posibil caaceasta să fi fost prima biserică a comunității, construită după1761, conscripția din acel an înregistrând explicit Gâmbașul calipsit de lăcaș de cult românesc, la fel ca și conscripția din173391.

Gârbova (Sebeș): biserica de lemn, cu turnul de zid, edificată în1789, a dispărut în 190892.

Gârbova de Jos: construită în 1707, pictată în 1790, biserica afost vândută în 1900 comunității greco-catolice din Berghin. Dinzestrea ei s-a păstrat la Gârbova de Jos doar un epitaf donat în1840 de un locuitor din Teiuș.

Gârda de Sus: întemeiată în 1792 și pictată în 1804 de SimionSilaghi-Sălăgeanu și fiul său Gavril, biserica, de curândrestaurată, mai deține icoane din 1798 și 1804 semnate de SimionSilaghi-Sălăgeanu și din 1868 semnate de Nicolae Corcheș.

Geogel: ridicată în 1751, alungită spre vest în 1823, cu absidade piatră construită după 1848, biserica a fost pictată în treietape: în 1756 tâmpla și prima travee a naosului, de către Ion de laBeriu, în 1770 naosul, de către Gheorghe Tobias din Abrud, și în1870 altarul, de un oarecare Ioan Zugravul; dintre icoane, seremarcă cele pictate de Ion de la Beriu și Gheorghe fiul lui Iacovși trei icoane pe sticlă datate 1800 și 1806, aparținând primeigenerații de pictori de la Nicula.

Gheoncani: biserică din 1877, încă necercetată.Ghirbom: recent restaurată, biserica se consideră că aparține

secolului XVII, conform datării de pe grinda tâmplei: 168893,90 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 39.91 Şematismul ... 1900, p. 128. Ioana Cristache-Panait a făcut o confuzie cu dateleînregistrate pentru localitatea Păgida.92 Biserici ... zona Sebeş, p. [90].93 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 53-55.

coroborată cu o informație documentară conform căreia lăcașul ar fifost sfințit de episcopul Atanasie Anghel94. Pictura datează de laînceputul secolului XIX și îi poate fi atribuită lui Ioan Costea-Verman din Lancrăm. O icoană a Maicii Domnului cu Pruncul databilă înprimele decenii ale sec. XVIII și atribuibilă lui Ivan din Rășinarise păstrează în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Glod: biserica atestată în 1733 a dispărut după edificarea celeide zid, în 184195.

Glogoveţ: înfățișarea din 1761 a bisericii se datoracredinciosului Petru Dumitru96. Episcopul Ioan Bob a înzestrat-o cuun clopot, care s-a adăugat celui din 1725, dăruit de popa Tudor.Acestea sunt astăzi singurele supraviețuitoare ale trecutului,păstrate în biserica cea nouă, construită în 1912.

Goieşti: la 1792 biserica era numită „cea nouă”, semn că luaselocul uneia mai vechi97. Ea a fost pictată în 179098, tot din acel andatând și icoanele împărătești, pictorul putând fi foarte ușoridentificat cu Simion Silaghi-Sălăgeanu.

Gura Arieşului: de la biserica atestată în sec. XVIII au rămas oicoană a Arhanghelului Mihail atribuibilă lui Iacov din Rășinari, una aMaicii Domnului cu Pruncul realizată de fiul său Gheorghe și imagineaSfintei Treimi datată 1818.

Gura Negrii: biserica pe seama căreia erau dăruite cărți în 1701 și1805 a dispărut fără să lase alte urme documentare99.

Hăpria: biserica, demolată în 2006 din cauza stării avansate dedegradare, era compusă dintr-un altar de piatră adăugat în 1852vechii biserici de lemn, existentă în 1733. Cu prilejul dezafectăriis-au descoperit resturi de pictură parietală semnate de Gheorghefiul lui Iacov, păstrate la casa parohială. Fragmentul de iconostasrămas după refacerea din 1852 (friza apostolilor, icoanele molenii),cu semnătura lui Nicolae Zugravul din Feisa, se păstrează la MuzeulNațional al Unirii din Alba Iulia. Icoanele împărătești, atribuibilelui Ion de la Beriu, și alte icoane datate în 1801 și 1810 sepăstrează în colecția de patrimoniu a Arhiepiscopiei Ortodoxe a AlbaIuliei.

Herepea: biserica remarcată în perioada interbelică de ocercetătoare maghiară100 data din 1738, fiind construită din banii

94 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.95 Monumente ... zona Alba, p. [98].96 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.97 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 140.98 Ioana Cristache-Panait dă din greșeală anul 1791 (ibidem, p. 140, 142).99 Ibidem, p. 135.100 Ibidem, p. 157-158.

dați de Ion Dubiale din Dileu Vechi (jud. Mureș) și de preotullocului, Dumitru101.

Hopârta: ridicată de Toader Șandru și renovată de preotul Petruîn prima jumătate a sec. XVIII102, înlocuită la 1892 cu bisericaactuală, de zid, cea veche a lăsat moștenire icoane pictate de Iacovdin Rășinari și, în 1778, de fiul său Gheorghe, păstrate în colecțiaArhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Iclod: renovată în intervalul 1733-1760103, biserica din Iclod afost înlocuită în 1879 cu lăcașul actual, de zid104. Din patrimoniulsău a supraviețuit doar un clopot, databil cu larghețe în secolulXVIII.

Inoc: construită în 1821, în locul celei atestate în sec. XVIII,biserica a dispărut după 1909105. Din zestrea pe care o moștenise s-apăstrat o icoană a Arhanghelului Mihail atribuibilă lui Ion de la Beriu,alte două icoane, Deisis și Maica Domnului cu Pruncul, fiind probabilrealizate după 1821. Toate trei se păstrează în colecțiaArhiepiscopiei din Alba Iulia.

Izvoarele (fost Bedeleu): și biserica de aici, reconstruită lamijlocul sec. XVIII cu ajutorul unor catolici106 și dispărută în1891, trebuie să fi fost de lemn. Au rămas de la ea o icoană de maridimensiuni ilustrând Pogorârea Sf. Duh, realizată de Iacov din Rășinarila mijlocul sec. XVIII, și o icoană Deisis pictată în 1764 de „SimaZugravul Logofăt, ficioru dascălului Oprea din Craiova”. Ele sepăstrează astăzi în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Izvoru Ampoiului: despre biserica înlocuită în preajma anului 1773cu alta de piatră se poate doar bănui că a fost de lemn.

Întregalde: considerată ca datând din 1774, pe baza însemnării depe o carte de cult107, dar fără niciun comentariu despre datareaanterioară, 1768, propusă de Șematismul jubiliar blăjean108, și fărănicio conexiune cu datarea 1733 de pe clopot, biserica – încăsingurul edificiu liturgic al comunității – cu o arhitecturăinterioară interesantă, mai păstrează pictură în absidă, pe tâmplăși un medalion pe bolta naosului, artistul fiind cu certitudineSimon din Bălgrad, în vreme ce icoanele împărătești, datate 1789, aufost realizate de Gheorghe fiul lui Iacov. Au existat și icoanepictate de Simon din Bălgrad, după cum dovedește imaginea astăzi

101 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 327.102 Ibidem, p. 332.103 Ibidem, p. 326.104 Şematismul ... 1900, p. 176.105 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 134. 106 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 334.107 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 78.108 Şematismul ... 1900, p. 143.

foarte degradată a Pogorârii Sf. Duh, precum și alte icoane atribuite luiGheorghe fiul lui Iacov, care s-au pierdut109. O icoană a ArhangheluluiMihail din prima jumătate a sec. XVIII, una din 1798 a Sf. Nicolae și oinsolită reprezentare a Sfintei Treimi cu trei feţe completează zestreamoștenită de încântătorul monument.

Jidvei: comunitatea românească, multă vreme redusă numeric șilipsită de posibilități materiale, nu și-a putut întemeia o parohiedecât în anul 1813, când a fost construită și o biserică de lemn,greco-catolică, ce a dăinuit până în 1924, când a fost înlocuită cuuna de zid.

Laz: o biserică de lemn a fost înlocuită cu alta de piatră puținînainte de mijlocul sec. XVIII110. Cea actuală datează din 1836 și afost înălțată pe un amplasament nou, în mijlocul satului111.

Lăzeşti: considerată de Ioana Cristache-Panait ca datând dedinainte de 1738, an notat pe o icoană a Arhanghelului Mihail112, bisericaa fost pictată în 1744 de Gheorghe Tobias din Abrud, repictată în1817 de Simion Silaghi-Sălăgeanu și, din nou, în 2005, cândintervențiile așa-zise de restaurare au distrus poate cel maivaloros ansamblu de pictură păstrat în Munții Apuseni. Neatinsă arămas doar pictura de pe timpanul de vest, datorată lui GheorgheTobias din Abrud și ilustrând o minunată Cină la Mamvri și scene dinpovestea protopărinților Adam și Eva. Nu au scăpat așa-ziseirestaurări nici icoanele și ușile împărătești realizate în 1791-1795de Simion Silaghi-Sălăgeanu.

Leorinţ: biserica din 1804 a dispărut în 1902113.Limba: de la biserica dispărută au rămas trei icoane databile

spre sfârșitul sec. XVIII, datorate lui Simon din Bălgrad, lui Petrudin Topârcea și unui anonim. Ele se păstrează în colecția MuzeuluiNațional al Unirii din Alba Iulia.

Livezile: presupunerea Ioanei Cristache-Panait că aici a existat obiserică de lemn de la care a rămas ușa pictată în 1765, păstrată înbiserica de zid114, este contrazisă de caracteristicile arhitecturiiacesteia din urmă, care îi conferă o vechime ce coboară chiar și sub1740, declarat an al construcției de un document din 1761115.Conscripția de la 1733 înregistra și ea o biserică în localitate,

109 Cf. fișelor analitice de evidență din arhiva Muzeului Național al Unirii, dinpăcate neînsoțite de ilustrație.110 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.111 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 75-76.112 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 136.113 Ibidem, p. 114.114 Ibidem, p. 82.115 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 334.

astfel că intervențiile din 1740 au putut acoperi doar o refacere alăcașului mai vechi.

Lodroman: biserica atestată de conscripția inochentiană,reparată de săteni cândva anterior anului 1761116, a supraviețuitpână în 1838, când a fost ridicată o biserică de piatră117, înlocuităși aceasta în 1927. Din vechiul patrimoniu a rămas doar un potir cupiciorul din argint și cupa aurită, probabil rezultat din îmbinareaa două obiecte, interesant pentru textul în limba greacă și anul1791 inscripționate pe talpă.

Loman: de la biserica dispărută în 1913118 a rămas un numărimportant de icoane pe lemn și pe sticlă datorate zugravilor Savu(1819), Simion (1821) și Toma Poienaru (1867) din Laz.

Lunca (com. Valea Lungă): biserica atestată în 1733 a fostreparată în 1751, lucrările fiind plătite cu banii rezultați dinexploatarea terenului cu care a fost înzestrat lăcașul ca urmare alegislației tereziene119. Biserica a supraviețuit până în 1884, cânda fost edificată alta, din piatră120, posibil actuala biserică, acărei pisanie spune că a fost înălțată în 1907, dată la care, foarteprobabil, s-au făcut doar importante reparații.

Lunca Largă: tencuită și pictată în sec. XX, biserica, fărămențiuni documentare, nu mai poate oferi informații despre vechimeasa. Doar o cruce de tetrapod sculptată și pictată, databilă în primajumătate a sec. XIX, atestă că localitatea a putut avea biserică înacel timp.

Lunca Mureşului: considerată ca datând din 1723121, biserica a fostpictată în 1810 de Popa Nicolae și Vasile Ban din Feisa. Picturaușilor împărătești îi aparține, cel mai probabil, lui Ion Moldoveandin Fărău. Pronaosul, cu turnul-clopotniță, a fost adăugat în a douajumătate a sec. XIX, poate în 1868, când a putut fi executată șipictura acestui compartiment, de Porfirie Șarlea din Feisa. Seremarcă, pe bolta naosului, imaginea Sfintei Treimi cu trei feţe.

Lunca Târnavei: este posibil ca una din cele două biserici atestateaici în 1733 să fi deservit, de fapt, comunitatea românească dinȘona, altfel este mai greu de înțeles dispariția unui lăcaș până în1760, în vreme ce celălalt era, în acelaș interval de timp, reparatși sfințit de vicarul Nicolae Pop de la Biia122. La mijlocul

116 Ibidem, p. 326.117 Şematismul ... 1900, p. 195.118 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 82.119 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.120 Şematismul ... 1900, p. 195.121 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 84.122 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.

secolului XIX vatra satului a fost mutată pe locul actual, unde, la1900, a fost contruită o nouă biserică.

Lupşa: biserica mănăstirii, cu atestare din 1429, a fostîmpodobită în sec. XVII cu un somptuos iconostas, ai cărui ctitori,Dumitru și Rosanda, sunt menționați pe icoana împărătească Deisis. La1694 a fost realizată pictura tavanului din absidă și naos, înspiritul artei Renașterii, de către Johann Solymosi și StefanGyarfas din Colțești. Între odoarele păstrate se află o icoanămonumentală înfățișând Adormirea Maicii Domnului, atribuibilă luiGheorghe Tobias din Abrud.

Lupu: la 1733 exista aici o biserică de lemn foarte veche care,cândva în deceniile imediat următoare, va fi renovată și pictatăprin strădania protopopului unit Maniu din Broșteni123. Se poate caacesta să fi fost motivul pentru care, la 1760, lăcașul a rămas înfolosința celor câteva familii unite, al căror număr a crescut însăpână când ortodocșii au rămas o aproape nesemnificativă minoritate.În ciuda acestui dezechilibru numeric, comunitatea ortodoxă s-aîngrijit de construirea unui lăcaș propriu, care, în 1905, a fostînlocuit prin strămutarea unei biserici de lemn adusă, conformtradiției, de la Porumbacu de Sus (jud. Sibiu), care a mai dăinuitpână în anul 1968. Din acest lăcaș, care a avut hramul Sfinții TreiIerarhi, se spune că au fost recuperate doar chivotul, clopotul șiun rând de veșminte preoțești124. La 1942 avea însă în patrimoniu 18icoane, 4 prapori și 46 de cărți125. Lăcașul străbun, greco-catolic,de la care a rămas doar clopotul, turnat în 1862, a fost dezafectatîn 1877, iar alături a fost înălțată biserica actuală de zid, acărei construcție a fost finalizată în 1890126.

Mesentea: biserica de lemn construită în 1674, distrusă de unincendiu, a fost înlocuită în 1778 de un lăcaș de zid127.

Meşcreac: construită în 1703, biserica a dispărut în 1912128. Aurămas de la ea o icoană atribuibilă lui Iacov din Rășinari și altedouă atribuibile lui Simon din Bălgrad, toate păstrate în colecțiaArhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Meteş: biserica existentă la 1733 a fost înlocuită în 1760 culăcașul actual, de zid129.

123 Ibidem, p. 330.124 Cf. istoricului alcătuit în 1982 de preotul local Ioan Aurel Rus.125 Arhivele Naționale. Serviciul Județean Alba, fond Protopopiatul Ortodox Blaj, acteinventariate, doc. 1/1942, f. 6v.126 Cf. Ioan Aurel Rus.127 Gheorghe Fleșer, Biserici româneşti de zid din judeţul Alba, Editura Altip, Alba Iulia,2001, p. 115.128 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 114.129 Gheorghe Fleșer, op. cit., p. 111.

Miceşti: atestată în 1733, biserica de lemn a fost distrusă întimpul evenimentelor revoluționare din 1848-1849. Biserica de zid,construită în 1866, a moștenit de la cea anterioară clopotul datat1794130.

Micoşlaca: despre biserica distrusă de un fulger după 1965,tradiția locală mărturisea că a fost adusă de la Ponor, dupăconstruirea acolo a lăcașului de zid, în 1804-1809131. Se pare că maipăstra fragmente de pictură, realizate în 1777132. În casa parohialăse află o cruce de procesiune atribuibilă lui Gheorghe fiul luiIacov și 11 icoane de praznic pictate în 1839 de zugravul Mincu dinŢara Românească.

Mihalţ: dintre bisericile acestei așezări, doar cea ortodoxă afost de lemn. Construită abia după Edictul de toleranță emis deîmpăratul Iosif al II-lea în 1781, ea a fost dotată în 1798 cu ofrumoasă icoană de hram pictată de Simon din Alba Iulia. Probabiltot pentru această biserică a fost pictat și rândul de prăznicarepăstrate astăzi în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia,databile în prima jumătate a sec. XIX și datorate unui pictornecunoscut și puțin talentat. După construirea în 1890 a bisericiide piatră, cea veche s-a risipit fără a lăsa alte urme.

Mirăslău: biserica descrisă de Ioana Cristache-Panait133 a dispărutde multă vreme. La 1761 se spunea despre ea că fusese construită depreotul Togya din Asinip134. Compusă din absida moștenită de la unlăcaș anterior, cu o pictură de bună calitate, la care în 1846 i s-aadăugat nava și, ceva mai târziu, pronaosul și turnul-clopotniță,biserica a avut icoane pictate de un anonim la mijlocul sec. XVIII,de Simon din Bălgrad în 1795 și de Nicolae Zugravul în 1830, astăzipăstrate în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Picturatâmplei, databilă în intervalul 1855-1867 cu ajutorul numelorpersoanelor amintite în pisanie, i-a fost atribuită lui PorfirieȘarlea din Feisa. O însemnare de pe o carte de cult datează însăpictarea bisericii în 1826, anul respectiv fiind menționat, împreunăcu numele „Vasilie Ban și feciorul său Porfirie, de la Feisa”, șiîntr-o lungă inscripție astăzi pierdută de pe un dulap proscomidiarcare se mai păstrează doar fragmentar în colecția de patrimoniu aMănăstirii Măgina.

130 Monumente ... zona Alba, p. [65].131 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 102.132 Augustin Orian, Micoşlaca. File de cronică, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p.39.133 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 87.134 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 335.

Mogoş-Bârleşti: construită în 1844 și pictată în 1846, bisericii is-a știrbit valoarea prin tencuirea care a ascunde cea mai mareparte a picturii135.

Mogoş-Cojocani: o biserică a ars în 1765, cea actuală fiindconstruită la scurtă vreme, astfel încât la 1769 avea gata șipictura altarului, realizată de Gheorghe fiul lui Iacov și Crăciun.În 1771 Gheorghe pictează și restul bisericii, care strălucește șiastăzi de vitalitate, fiind una dintre cele mai bine conservatepicturi parietale din România. Icoanele împărătești, realizatepentru lăcașul anterior, pot fi atribuite lui Gheorghe Tobias dinAbrud și lui Ion de la Beriu.

Mogoş-Micleşti: dispărută în anii ’60 ai veacului trecut, bisericadata din 1711 sau 1731 și avea, în pronaos, pictură atribuibilă luiGheorghe Tobias din Abrud136. Dintre numeroasele icoane ajunse încolecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, se remarcă celedatorate lui Gheorghe din Făgăraș, realizate în preajma anului 1740,icoanele realizate în 1732 de un anonim, creațiile din 1835 ale luiIoan Costea-Verman și cele pe sticlă ale lui Simion Poienaru dinLaz. Icoana din 1742 pictată de Oprea Zugravul, semnalată în 1929 deIoan Lupaș, s-a pierdut. Crucea folosită ca stindard departicipanții la răscoala lui Horea ar putea fi cea ajunsă încolecția Arhiepiscopiei, datorată lui Simion Silaghi-Sălăgeanu.

Mogoş-Mămăligani: de la biserica dispărută au ajuns în colecțiaArhiepiscopiei albaiuliene icoane semnate de Ion de la Beriu (1754)și Ioan Costea-Verman (1835) și o icoană Deisis similară celeidispărute de la Necrilești, al cărei autor nu este Simon dinBălgrad, cum propunea Ioana Cristache-Panait137.

Nădăştie: pe la 1840 vechea biserică de lemn, de la care a rămasun clopot datat 1732, a fost înstrăinată, semn că fusese dejaconstruită cea actuală, de zid138.

Necrileşti: construită în 1946 pe locul celei atestate deȘematismul blăjean din 1900 ca datând abia din 1843139, refăcutărecent, biserica este încă împodobită cu trei icoane pictate deSimion Poienaru din Laz la mijlocul sec. XIX140 și cu două sfeșnice acăror pictură datează de la începutul sec. XIX. Icoanele Deisis, de lamijlocul sec. XVIII, atribuită greșit de Ioana Cristache-Panait luiSimon din Bălgrad141, și cea a Mântuitorului, considerată „fără135 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 91.136 Ibidem, p. 89-90.137 Ibidem, p. 95.138 Monumente ... zona Alba, p. [66].139 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 144.140 Ioana Rustoiu, Zugravii Lazului. Pictura murală, Editura Altip, Alba Iulia, 2008, p. 15-16.141 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 80, cu ilustrație.

îndoială” o lucrare a lui Iacov din Rășinari142, care totuși nu estea lui, s-au pierdut.

Noşlac: componentele structive ale bisericii aparțin unorperioade diferite de construcție. Partea cea mai veche (absida, navași o jumătate din pronaos) aparține sec. XVIII, iar restul anului1803143. Din pictură se mai păstrează în stare bună doar tâmpla, cudatarea 1822 și semnătura lui Vasile Ban din Feisa. Ușileîmpărătești, datorate tot lui, un tetrapod și o strană pictate în1824 de fiul său Porfirie Șarlea, împodobesc încă biserica. Icoanaîmpărătească a Mântuitorului, datată 1783, pictată de Gheorghe fiullui Iacov, a ajuns în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe a AlbaIuliei. Celelalte icoane împărătești, amintite de Ioana Cristache-Panait144 și de Radu Cretzianu145, au dispărut.

Oarda de Jos: bisericii de lemn construite în 1730146 i-a luatlocul cea actuală, de zid, în 1795.

Ocna Mureş: bisericii atribuite în 1761 ortodocșilor i-a luatlocul alta, în 1811, construită de lucrătorii de la minele de sare,de confesiune greco-catolică147. Aceasta a dispărut după 1932.

Ocoliş: construită în primele decenii ale sec. XVIII, biserica afost împodobită în 1731 cu icoane pictate de Vasile Zugravul de laSpermezeu (jud. Bistrița-Năsăud), iar la mijlocul sec. XIX a fostpictată de un artist format în atelierul din Aiud al lui SimionSilaghi-Sălăgeanu. În 1910 edificiul a fost vândut credincioșilordin Cacova Ierii (jud. Cluj). Icoanele lui Vasile Zugravul, grosolanrepictate în 1911 de un oarecare Simion Ladislau, continuă săîmpodobească biserica de zid.

Odverem: construită în 1725, biserica a fost demolată în 1925148.Ohaba: biserica ortodoxă atestată în 1733 a fost înlocuită în

1818 de o alta care a dispărut în 1927149. S-a păstrat în muzeullocal un fragment din iconostas150. Biserica unită, considerată adata din 1833151, posibil adusă de la Spătac152, a dispărut și ea.142 Ibidem; pentru ilustrație vezi Ioana Cristache-Panait, Contribuţii la cunoaştereapopulaţiei româneşti a judeţului Alba, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, tom 33, 1986, p. 38, fig.9.143 Ioana Cristache-Panait, Biserici de lemn ..., p. 96-97.144 Ibidem, p. 96.145 Radu Cretzianu, Bisericile de lemn din zona Aiudului, în Îndrumător Pastoral, III, 1979, p.165.146 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.147 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 101.148 Ibidem, p. 84.149 Ibidem, p. 104.150 Gelu-Mihai Hărdălău, Simion Zugravul din Bălgrad, în Apulum, XX, 1982, p. 370.151 Şematismul ... 1900, p. 198.152 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 56.

Oiejdea: biserică din 1600153, dispărută în 1940, lemnul său fiindfolosit drept combustibil pentru arderea cărămizilor din care a fostconstruită noua biserică154.

Orăşti: o biserică nouă de lemn i-a luat locul celei vechi în1930155.

Pănade: biserica atestată în 1733 a fost reconstruită în 1754,iar la 1755 a fost împodobită cu icoane împărătești semnate de OpreaZugravul. Prăznicarele au fost adăugate abia în 1770. Moștenite debiserica de piatră construită în 1853, ele au împodobit-o și pe ceaînălțată între 1974-1978, unde au mai putut fi încă văzute în 1984.Locația lor actuală este necunoscută.

Pâclişa: biserica existentă în 1733 a fost înlocuită de ceaactuală, de zid, în preajma anului 1771156.

Peţelca: în 1835 o biserică nouă o înlocuia pe cea renovată lamijlocul sec. XVIII157, fiind la rândul său înlocuită în 1932158.

Pianu de Jos: în 1728 vechea biserică de lemn era înlocuită cu unade piatră, pe cheltuiala preotului Gheorghe159.

Pianu de Sus: vechea biserică a satului, despre care la 1761inscripția de pe iconostasul edificiului actual mărturisește că „nus-au aflat nimeni să știe cine o au făcut și când”, a fost înlocuităîn acel an și tot atunci a fost și pictată, probabil de Iacov dinRășinari. Extinsă în sec. XIX, pictura a fost și ea completată în1830 de Simion Poienaru din Laz160. Ușile împărătești sunt semnate deDamian Zugravul din Cugir și aparțin celei de-a doua jumătăți a sec.XVIII. Icoanele au fost realizate la date diferite: Deisis cu prooroci afost moștenită de la lăcașul anterior și datează din 1740, fiindsemnată de Ștefan Dascălul și Dumitru. Tot lor le aparține și icoanaMaicii Domnului cu Pruncul. Alte icoane cu aceste teme au fost pictate în1808 de Savu Poienaru din Laz, cărora li s-a adăugat, în 1809,crucea cu moleniile, în 1810 imaginea Arhanghelului Mihail și, la o datănecunoscută, cea a Sf. Nicolae și a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil. Restulobiectelor păstrate în biserică au putut fi destinate, inițial,bisericilor de zid înălțate în 1818 și 1837. Avem în vedere celedouă sfeșnice pictate de Savu și fiul său Simion în 1821 și icoanelerealizate de Ioan Morar din Laz în 1860. Prin înălțarea celor douăbiserici de zid, vechiul lăcaș a rămas în părăsire, pierzând o bună

153 Şematismul ... 1900, p. 145.154 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 70.155 Ibidem, p. 114.156 Monumente ... zona Alba, p. [70].157 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 335.158 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 134.159 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.160 Ioana Rustoiu, op. cit., p. 11, 79, 83.

parte din componentele sale structive. Până în 1918, când a fostreabilitat, au supraviețuit doar absida altarului și o parte dinnavă.

Poiana Aiudului: de la biserica dispărută, despre care la 1761 seafirma că fusese construită de strămoșii preotului atunci înfuncție161, au rămas o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul pictată în 1774de Gheorghe fiul lui Iacov, o icoană a Arhanghelului Mihail atribuibilălui Andraș din Cluj și mijlocului de sec. XVIII (ambele păstrate încolecția Arhiepiscopiei din Alba Iulia) și ușile împărătești,realizate de un anonim cel mai probabil la sfârșitul sec. XVIII(păstrate la Mănăstirea Măgina).

Poiana Ampoiului: biserica atestată în 1733, amplasată în cimitir,a fost înlocuită încă spre sfârșitul sec. XVIII, posibil în 1770, delăcașul actual de zid162.

Poiana Vadului: biserica de lemn adusă spre sfârșitul sec. XVIIIdin cătunul Stănești a fost înlocuită în 1869 de biserica de zid,iar din materialul recuperat a fost construită școala confesională,demolată și ea și reconstruită în cătunul Făgetu de Sus, prilej cucare au fost observate urme de pictură163. Din vechiul patrimoniu aurămas trei icoane atribuibile lui Simion Silaghi-Sălăgeanu. Icoanadatată 1753, bogat sculptată, despre care Ioana Cristache-Panaitconsidera că-i aparține lui Iacov din Rășinari164, și chivotul pictatîn 1841 de Dimitrie Dimitriu din București nu se mai păstrează.

Ponor: de la biserica mutată după 1809 la Micoșlaca au rămas săîmpodobească până astăzi biserica de zid două iconițe atribuibilelui Gheorghe fiul lui Iacov, una datată 1772, trei icoaneîmpărătești pictate la mijlocul sec. XVIII de Ion de la Beriu,crucea iconostasului cu moleniile, databile la începutul sec. XIX șiatribuibile lui Martin Simion din Galda de Sus, și o impozantăicoană ilustrând Încoronarea Fecioarei, datată 1802 și semnată deGheorghe fiul lui Iacov.

Ponorel: construită în 1727, biserica ortodoxă a fost demolată în1900, materialul recuperat fiind folosit la construirea școlii. În1927 a început edificarea unui alt lăcaș de cult și pentru uniți,care obținuseră deja de la Comisiunea Monumentelor Istorice avizulpentru demolarea celui vechi165. Ca urmare a aplicării legii 63/1974,de la Ponorel au ajuns în colecția Arhiepiscopiei din Alba Iuliadouă icoane pictate în 1791 de Simion Silaghi-Sălăgeanu. Recent,alte icoane au intrat în aceeași colecție, depozitate anterior în

161 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 335.162 Monumente ... zona Alba, p. [73].163 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 107-108.164 Ibidem, p. 108.165 Ibidem, p. 139-140.

turnul bisericii ortodoxe din localitate. Despre o parte din ele secrede că fuseseră aduse acolo de la biserica de zid din Poieni.Pictorii identificați sunt Gheorghe Tobias din Abrud și SimionSilaghi-Sălăgeanu, una dintre lucrările sale fiind datată 1780.

Popeşti: biserică din 1875166, necercetată.Poşaga de Jos: biserica ortodoxă, construită în sec. XVIII, mutată

în 1928 în Lazuri (jud. Satu-Mare), a fost înlocuită cu o altăbiserică de lemn. La fel și biserica greco-catolică, construită în1828, mutată în 1936 în Hărcana-Turda.

Poşaga de Sus (Belioara): construită la începutul sec. XVIII,biserica mai păstrează pictură doar în absida altarului și petâmplă, databilă în a doua jumătate a sec. XIX și atribuită luiGheorghe Șpan, semnatarul icoanei Pantocratorului167.

Presaca Ampoiului: biserica atestată în 1733 a fost înlocuită încădin sec. XVIII de cea actuală, de zid168. Despre o biserică de lemn agreco-catolicilor, construită în 1854169, se susține că a foststrămutată după 1932 la Valea Mică170.

Răchita: de la biserica atestată de conscripțiile veacului alXVIII-lea au fost moștenite de biserica de zid înălțată între 1809-1818 un clopot datat 1600 și o ușă din 1797171, aceasta din urmăaflată acum în colecția Muzeului „Astra” din Sibiu.

Rădeşti: construită în 1675, cu nava pictată în 1743 de ToaderZugravul și absida pictată în 1751, biserica, al cărei iconostas afost împodobit în 1743 cu icoane și uși realizate de Iacov dinRășinari, a fost mutată în 1711 în satul vecin Șoimuș. Din obiectelede patrimoniu mobil se mai păstrează astăzi în biserica de zid ocruce de tetrapod și ușile unui dulap-veșmântar, lucrări ale luiIacov din Rășinari, restul fiind expuse la Protopopiatul OrtodoxAiud, iar trei icoane pictate de un anonim în a doua jumătate a sec.XVIII sunt păstrate în colecția Arhiepiscopiei din Alba Iulia.

Răhău: biserica de lemn, cu hramul Sf. Evanghelist Luca, datadin 1764, după cum mărturisește inscripția de pe o grindă refolosităla construirea actualei biserici, înălțată între 1780-1800172. Dinzestrea ei s-a păstrat un epitaf pictat de Stan din Rășinari lasfârșitul sec. XVIII.

166 Şematismul ... 1900, p. 143.167 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 114.168 Monumente ... zona Alba, p. [74].169 Şematismul ... 1900, p. 535.170 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 87.171 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 102, 106.172 Ibidem, p. 111.

Rimetea: pe baza unei însemnări din 1755 de pe o carte de cult,Ioana Cristache-Panait dovedea existența anterioară aici a uneibiserici de lemn, la acea dată funcționând deja o biserică de zid173.Ţinând cont de numărul foarte mic al locuitorilor români ai acesteilocalități chiar și în sec. XIX, opinia cercetătoarei trebuieprivită cu rezervă până la o nouă lectură a însemnării.

Roşia de Secaş: considerată ca datând din 1753, biserica a dispărutîn 1904174. Cele cinci icoane de praznic pictate pe ambele fețe,repertoriate în 1984 de Virgil Grosu, atribuibile lui VasileMunteanu din Săliștea Sibiului, nu se mai păstrează. O icoană dinprimele decenii ale sec. XVIII, atribuibilă lui Ivan din Rășinari, afost descoperită recent și depusă în muzeul Mănăstirii Negraia. Cuajutorul ei ar putea fi recuperată informația despre proveniența aîncă trei icoane pictate în 1732 de Ivan din Rășinari, păstrate încolecția Muzeului de Istorie din Blaj.

Runc: biserica atestată de conscripțiile secolului al XVIII-lea aars în timpul Revoluției de la 1848, cea actuală fiind construită în1852. Pictura parietală a fost realizată în trei etape: 1859 (IoanCuc din Lupșa și Constantin Jurj din Runc), 1860 (aceiași pictori),1861-1862 (doar Constantin Jurj). Icoanele au fost pictate deaceiași zugravi, doar una dintre ele, cea a Pantocratorului, fiinddatată, în 1853. Lui Constantin Jurj, care a funcționat și ca preotîn Runc, îi mai aparțin două sfeșnice, pictate în 1862, iar untetrapod a fost pictat de Gheorghe Șpan în 1859175.

Sartăş: anul edificării nu se știe. Pictura din naos datează din1780 și a fost realizată de Gheorghe fiul lui Iacov, Teodor Ciungarși Daniil Telea, cea din absida altarului îi aparține lui NicolaeCuc și anului 1826, iar pictura pronaosului, din 1827, îi are caautori pe Nicolae Cuc și Nicolae Hisem. Icoanele împărătești au fostpictate în 1782 și 1793 de Gheorghe fiul lui Iacov; alte icoane îiaparțin lui Nicolae Cuc.

Sălciua de Jos: biserica ortodoxă, a cărei dată de edificare arputea fi anul 1780, a dispărut după construirea în 1908 a nouluiedificiu de zid176. Deși a amintit și existența bisericii unite,posibil lăcașul străbun, anterior anului 1743, dispărut în 1946,Ioana Cristache-Panait a pus pe seama celui ortodox atât icoaneledin 1794-1795 pictate de Simon din Bălgrad, cât și pe cele plătitede Onea Mihăilă și soția sa Mărie, pe care, considerându-le opereale lui Stan din Rășinari, probabil nu a remarcat că vechimea lorcoboară sub 1780177. De fapt, acestea sunt lucrări din prima jumătate173 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 118.174 Ibidem, p. 119; Greta-Monica Miron, op. cit., p. 325.175 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 103-104.176 Ibidem, p. 121.177 Ibidem, p. 122.

a sec. XVIII, atribuibile lui Gheorghe Tobias din Abrud, ele șimăcar o parte din restul pieselor databile în sec. XVIII putândproveni din patrimoniul bisericii unite. Toate icoanele care aurămas de la cele două biserici dispărute se păstrează în colecțiaArhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Sălciua de Sus: deși conscripția din 1733 înregistra aici douăbiserici, doar una a mai reținut atenția documentelor ulterioare,supraviețuind până în preajma construirii bisericii actuale. Alăturide câteva icoane databile la începutul sec. XVIII, biserica a avutpe iconostas patru impozante opere datorate lui Gheorghe Tobias dinAbrud, pictate în 1737. Din acest tezaur, depus spre păstrare laArhiepiscopia din Alba Iulia, mai face parte o icoană din 1763atribuibilă lui Nechita Zugravul, dar două dintre piese (o icoană aArhanghelului Mihail ce poate fi pusă pe seama lui Nistor din Rășinari șio imagine de factură occidentală a Maicii Domnului cu Pruncul) provin, cudestul de multă probabilitate, de pe iconostasul bisericii din ValeaLargă, unde au fost surprinse de o fotografie publicată de IoanaCristache-Panait178.

Săliştea: biserica fostei mănăstiri Cioara a supraviețuit,parțial, în construcția actuală, înălțată în 1798. La fel și o partedin patrimoniul său mobil: un fragment din iconostas, cu pictură defoarte bună calitate, datorată unui artist deocamdată neidentificat,două impozante icoane din 1770, comandate de monahul Chiril, și treiicoane din 1767 pictate de Stan din Rășinari, din care până astăziau supraviețuit doar două. Din pictura parietală a noului lăcaș,posibil ascunsă sub tencuială, s-a mai păstrat doar cea a tâmplei,cu semnătura lui Petru din Topârcea, care este și autorul celor nouăicoane de praznic pictate – în 1804 – pe ambele fețe. Alte icoane pesticlă și pe lemn, ușile împărătești și o troiță, datate 1830, șicrucea iconostasului cu moleniile au fost pictate de Simion Poienarudin Laz. Doar ultimele trei lucrări se mai păstrează în biserica ceare urgentă nevoie de restaurare.

Săsciori: abandonată după construirea celei de zid, în 1790-1791179,biserica de lemn se pare că a supraviețuit până în 1820, cândmaterialul recuperat din ea ar fi fost dat pentru renovarea celeidin Vingard180.

Sânbenedic: biserica Sf. Nicolae, atestată la 1733, renovată în1760181, a fost reconstruită recent. Din lăcașul cercetat de IoanaCristache-Panait se mai păstrează doar ancadramentul intrării, cudatarea 1773, și ușile împărătești, pictate de Popa Nicolae dinFeisa. Pictura din naos, datată 1798 și atribuită de Ioana178 Ibidem, p. 126.179 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 118.180 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 132.181 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.

Cristache-Panait lui Nicolae din Feisa, ca și cea din absidă,considerată o repictare de Porfirie Șarlea la 1861, precum șipictura exterioară182, au dispărut. Cele patru icoane atribuibile luiIacov din Rășinari se păstrează în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxea Alba Iuliei. Icoana Pantocratorului datată 1767, astăzi pierdută,considerată de Ioana Cristache-Panait tot opera acestui pictorstabilit la Feisa183, era în realitate o creație a fiului săuGheorghe.

Biserica Sfinții Arhangheli, pentru care Ioana Cristache-Panaitpropune ca dată a finalizării construcției anul 1775184, este cusiguranță mai veche de 1804, când popa Nicolae din Feisa a executatpictura absidei și a tâmplei și ușile împărătești. În 1837 edificiula fost extins spre vest, iar în 1861 a fost pictat de PorfirieȘarlea. O icoană a Sf. Ioan Botezătorul păstrată în colecțiaArhiepiscopiei albaiuliene, aparținând primei jumătăți a sec. XVII,a fost donată târziu, căci numele celor care au dăruit-o estemenționat cu litere latine, pe spate. Pentru confecționarea meseialtarului, probabil în 1861, s-au folosit două icoane, una de lamijlocul sec. XVIII, cealaltă mai veche. Alte icoane, pictate deIacov Zugravul și de fiul său Nicolae, se află la ProtopopiatulOrtodox Aiud.

Sâncel: construită în 1710, biserica a fost renovată la mijloculsec. XVIII grație generozității unor catolici pioși, care au pus ladispoziție lemnul pentru construcție, și preotului local, care aîmpodobit-o din banii proprii185. Ea a dăinuit până în preajma anului1834, când a fost construită biserica de zid186.

Sâncrai: biserica conscrisă de episcopul Inochentie în 1733 fuseseridicată de familiile Copilești și Adamești și renovată de sătenipuțin înainte de anul 1761187; cea actuală este rezultatul unei amplerefaceri, în 1855, când a avut loc o extindere spre vest, prinadăugarea unui nou pronaos, surmontat de turnul-clopotniță188.Inventarul său a fost mereu foarte modest, la începutul sec. XX eafiind împodobită doar cu 20 de icoane de hârtie189.

Sânmiclăuş: biserica demolată în 1911 data din 1799190 sau, multmai probabil, din 1751191, la 1799 având loc doar o refacere. În182 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 64.183 Ibidem, p. 64.184 Ibidem, p. 64.185 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 326.186 Şematismul ... 1900, p. 178.187 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 335.188 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 39.189 Arhivele Naționale. Serviciul Județean Alba, fond Parohia greco-catolică Sâncrai, dos.1/1903 și 1/1918.190 Şematismul ... 1900, p. 181.191 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 327.

patrimoniul ei s-au aflat o icoană a Maicii Domnului cu Prunculatribuibilă lui Iacov din Rășinari, una a Arhanghelului Mihailatribuibilă fiului său Nicolae din Feisa și una pictată în 1775 decelălalt fiu, Gheorghe, aceasta din urmă păstrată în colecțiaMuzeului de Istorie din Blaj.

Sântămărie: o biserică românească a fost construită cândva între1733 și 1750 cu sprijinul unor binefăcători catolici din familiaSendrei și împodobită de Pascu Veseușan192. O icoană a Mântuitorului,pictată în a doua jumătate a secolului XVIII de Gheorghe fiul luiIacov, și o cruce de tetrapod, pictată de Porfirie Șarlea din Feisaspre mijlocul secolului XIX, au fost moștenite de noua biserică delemn edificată în 1887193, dispărută și ea.

Sântimbru: situată în cimitirul cel vechi al așezării, biserica,despre care la 1900 se afirma că ar data din 1442194, a fost văzutăde Nicolae Iorga în 1906 cu zugrăveala căzută și în stare depărăsire. Două decenii mai târziu i-a luat locul biserica nouă, dezid. Au supraviețuit din zestrea ei o icoană a Maicii Domnului cu Prunculdin 1818 și o icoană de praznic ilustrând Botezul lui Iisus databilă laînceputul sec. XVIII, ambele păstrate la Muzeul Național al Uniriidin Alba Iulia.

Silivaş: biserică demolată în 2006, ale cărei componente structiveau fost stabilite de Ioana Cristache-Panait ca datând din sec. XVII(absida), 1820 (nava), 1894 (prispa integrată navei) și 1930 (prispacea nouă, acoperișul de țiglă, tencuirea interioară șiexterioară)195. Au supraviețuit doar icoanele depozitate în secolultrecut în colecția Arhiepiscopiei Alba Iuliei, între care unaatribuibilă lui Iacov din Rășinari.

Sohodol: în locul bisericii strămutate în 1824 de la Câmpeni afost ridicată, în 1934, tot din lemn, biserica actuală cu hramulSfinții Arhangheli.

Spătac: tradiții incerte susțin strămutarea de aici a douăbiserici: cea ortodoxă, după 1737, la Tău, ca urmare a presiuniiuniților196, și cea unită, la Ohaba, la începutul sec. XIX197, dupăconstruirea, în 1809, a bisericii de zid. Cert este că, la 1761, seștia că singura biserică din localitate fusese construită de ManiuZdrenghea și beneficiase recent de o restaurare prin grija unei rudea acestuia, Onka Zdrenghea198.

192 Ibidem, p. 327.193 Şematismul ... 1900, p. 179.194 Ibidem, p. 145.195 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 74.196 Ibidem, p. 121.197 Ibidem, p. 56.198 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 325.

Stâna de Mureş: construită sau doar renovată în 1751, biserica adispărut după 1932199, fără să lase în urmă nimic din vechiulinventar.

Straja: biserica existentă în 1733 a fost înlocuită în 1824 de ceaactuală, de zid200.

Strungari: biserica atestată de conscripțiile din sec. XVIII afost vândută în 1838 parohiei Dobârca (jud. Sibiu)201.

Sub Piatră: biserica mănăstirii, înălțată în 1797-1798, cu picturăparietală din 1844, continuă un lăcaș mai vechi, căruia i-auaparținut, pe lângă cărțile de cult enumerate de Ioana Cristache-Panait202, și o icoană Deisis databilă în sec. XVI-XVII, o icoană aMaicii Domnului cu Pruncul databilă în sec. XVII, icoane de GheorgheTobias din Abrud din prima jumătate a sec. XVIII și două icoane din1753 pictate de un anonim ce poate fi identificat cu Andraș dinCluj, maestrul la care a ucenicit Simion Silaghi-Sălăgeanu.

Şeuşa: construcția de zid actuală, înălțată în sec. XX, a luatlocul bisericii de lemn atestate la 1750.

Şibot: dintr-un inventar din 1855 al bisericii de zid știm că, laacea dată, mai existenta încă și biserica de lemn, în care sepăstrau niște sfeșnice203.

Şilea: biserica Sfinții Arhangheli, considerată ca datând din1664204, reconstruită pe cheltuiala proprie de preotul Dumitru în1745205, a fost mutată de pe amplasamentul inițial, fiind adusă într-o margine a satului și practic reconstruită și repictată. S-apierdut astfel pictura parietală, atribuită de Ioana Cristache-Panait lui Iacov din Rășinari, afirmație contrazisă, cel puținparțial, de ilustrația publicată, care atestă contribuția fiuluiacestuia, Nicolae206. Din vechea construcție s-au mai păstrat doarancadramentul și ușa de intrare, clopotnița a rămas pe amplasamentulinițial, iar prețioasele icoane datorate lui Iacov, pictate în 1739,1745, 1746 și 1749, au ajuns în colecția Arhiepiscopiei Ortodoxe aAlba Iuliei. Ușile împărătești, de asemenea realizate de IacovZugravul, se află la Muzeul Național al Unirii.

Biserica Sf. Nicolae, construită abia spre sfârșitul sec. XVIII,a fost împodobită inițial cu icoane pictate de Popa Nicolae dinFeisa, căruia i se datorează și ușile împărătești, semnate și datate

199 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 101.200 Monumente ... zona Alba, p. [76].201 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 166.202 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 124.203 Ibidem, p. 131.204 Ibidem, p. 65.205 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 327.206 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 66-67.

1794, păstrate, toate, în colecția Arhiepiscopiei albaiuliene.Pictura parietală a fost așternută abia în 1871 de Porfirie Șarleadin Feisa.

Şoimuş: prin strămutarea în 1911 a bisericii de la Șoimuș, s-apierdut pictura din 1743, respectiv 1751. Tencuită la exterior șiinterior și repictată, biserica și-a pierdut orice urmă a vechimii.

Şpălnaca: biserica Sfinții Arhangheli, dispărută în anii ’80 aisec. XX, era, conform aprecierilor Ioanei Cristache-Panait, ceaînregistrată de conscripția lui Buccow din 1761, restaurată în 1850și pictată în 1858 de Porfirie Șarlea din Feisa207. Patrimoniul săumobil mai consta, în 1978, din două icoane pe sticlă pictate laNicula, una în 1806208, pierdute între timp. Acestei biserici trebuiesă-i fi aparținut icoana pictată în 1752 de Iacov din Rășinari,găsită în turnul bisericii de zid.

Biserica Sf. Gheorghe, recent restaurată, a mai beneficiat dereparații în 1865, iar în 1868 a fost pictată de Porfirie Șarlea dinFeisa. Din inventarul mobil209 a mai supraviețuit o singură icoană pesticlă, ilustrând scena Bunei Vestiri, databilă în a doua jumătate asec. XIX.

Şpring: despre singura biserică a satului se spunea, la 1761, cădata de pe vremea episcopului Atanasie Anghel210. Pe aceasta trebuiesă o fi împodobit cele două icoane împărătești pictate în 1733 deNistor din Rășinari, păstrate în colecția Arhiepiscopiei din AlbaIulia. După separarea confesională, a fost necesar încă un lăcaș decult. Ambele au dispărut, cea greco-catolică în 1910, cea ortodoxăîn 1913211.

Şugag: o fotografie din 1912212 mai păstrează imaginea bisericiiconstruite înainte de 1750. Lăcașul a avut pictură realizată pe la1837-1838 de Simion Poienaru213, din 1837 datând o icoană prăznicarsemnată de același artist, a cărei locație actuală nu estecunoscută214. S-a păstrat doar o icoană a Maicii Domnului cu Prunculsemnată în 1792 de Ioan Covaci din Orăștie, ajunsă în Muzeul „Primașcoală românească” din Șcheii Brașovului.

207 Ibidem, p. 75.208 Cf. fișelor de evidență alcătuite de Gelu-Mihai Hărdălău. Vezi și Mihai Blăjan,Bisericile de lemn din Şpălnaca, I, în Îndrumător Pastoral, IV, 1980, p. 154.209 Gelu-Mihai Hărdălău, Zugravi şi icoane pe sticlă în judeţul Alba, în Apulum, XVII, 1979, p.623-624; Mihai Blăjan, Bisericile de lemn din Şpălnaca, II, în Îndrumător Pastoral, V, 1981, p.180.210 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.211 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 132.212 Ioana Rustoiu, op. cit., p. 90213 Ibidem, p. 11, 89.214 Ibidem, p. 89.

Tărtăria: de la biserica de lemn demolată în 1910215 au rămas treiicoane din sec. XVIII, repertoriate de Gelu-Mihai Hărdălău în 1977,dintre care una semnată Pop Tudor Zugraf216. Ele au dispărut, se parela ultima renovare a bisericii actuale.

Tătârlaua: o primă biserică pentru comunitatea românească a fostconstruită pe un teren dat de fisc, cu câțiva ani mai înainte deconscripția inochentiană, de preotul Crăciun, încă activ în 1733, șide enoriașul său Stan Urde217. A fost înlocuită în 1801 cu o bisericăde zid, demolată și ea în 1941 din cauza alunecărilor de teren.

Tău: beneficiind de o renovare la mijlocul sec. XVIII218, extinsăspre vest în 1820219, biserica a fost pictată între 1822 și 1829 deSavu și Simion Poienaru din Laz, lui Savu fiindu-i atribuită șicrucea cu molenii a iconostasului220. Cea mai mare parte a picturiiparietale, inclusiv cea de pe bolta absidei, din fericire ilustratăde Ioana Cristache-Panait221, s-a pierdut ca urmare a degradărilorprovocate de condițiile de microclimat. Icoanele tâmplei și celepentru închinarea femeilor au fost pictate în primele decenii alesec. XVIII de Nistor din Rășinari. Câteva decenii mai târziu,Gheorghe fiul lui Iacov a pictat icoana de hram, a Sfântului Gheorghe.Acestea sunt expuse la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Tăuni: biserica atestată la 1733 a fost reconstruită din temelieîn 1757222. În 1790 aceasta a fost înzestrată cu icoane noi, pictatede Popa Nicolae din Feisa, păstrate astăzi în colecția Muzeului deIstorie din Blaj. Lăcașul a supraviețuit până în 1898, când a fostînlocuit prin cel de zid.

Tecşeşti: de la o biserică din anul 1700, pe care a înlocuit-o înultimii ani ai sec. XIX223, lăcașul actual a moștenit trei icoane aleMaicii Domnului cu Pruncul, una datată 1777, greșit atribuită de IoanaCristache-Panait lui Simon din Bălgrad224, una atribuibilă lui Ion dela Beriu și o alta de la mijlocul sec. XVIII, datorată unui pictordeocamdată anonim. Icoana Arhanghelului Gavriil, cu sculpturăpostbrâncovenească225, nu se mai păstrează.

Tibru: situată în „Gruiețul Puțului”, biserica atestată în 1733 afost înlocuită încă înainte de 1777 de una din piatră, lemn și cu215 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 129.216 Gelu-Mihai Hărdălău, Zugravii din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea în judeţul Alba, p. 398, 411.217 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 328.218 Ibidem, p. 325.219 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 119.220 Ioana Rustoiu, op. cit., p. 10, 14, 24-28, 31-40.221 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 120.222 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 328.223 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 81.224 Ibidem, p. 81.225 Ibidem, p. 81.

acoperiș de paie, ridicată în sat prin strădania preotului IoanSandu, demolată și aceasta în 1853 și înlocuită cu bisericaactuală226.

Totoi: comunitatea ortodoxă și-a construit lăcașul de zid în1893, în locul celui de lemn existent deja la 1733 și care asupraviețuit până prin anii ’30 ai veacului trecut227.

Trâmpoiele: biserica de zid construită în 1812 a moștenit de lacea anterioară de lemn, existentă în 1733, un clopot datat 1702228.

Turdaş: ajunsă într-o stare de conservare deplorabilă, biserica afost de curând restaurată. Aprecierea ei ca datând din 1770, ancules de pe icoanele împărătești datorate lui Gheorghe fiul luiIacov și de pe bolta navei229, nu se justifică, deoarece există oicoană mai veche cu aproape două decenii, pictată de Iacov însuși,iar pe bolta naosului nu a fost notată nicio datare, dar ea existăpe peretele de sud și este mult mai târzie: 1807. Evident nu sesusține nici datarea 1824 propusă de Șematismul Bisericii Unite din1900230 pe baza inscripțiilor de pe piciorul mesei altarului și de peancadramentul intrării. Dacă acesta a fost momentul extinderii sprevest, cel mai probabil biserica a beneficiat de o amplă restaurareînainte de pictarea din 1807. Nu cred că putem vorbi de oreconstrucție și apoi, la o dată atât de apropiată, de extindere.Pictura aparține echipei formate din Popa Nicolae din Feisa,colaboratorul său statornic Vasile Ban și încă un pictor din acelașiambient, posibil Ion Moldovean din Fărău.

Uioara de Jos (azi Unirea): biserica fostei mănăstiri Ciunga a fostîmpodobită, în 1746, cu icoane pictate de Iacov din Rășinari,păstrate astăzi în colecția Muzeului de Istorie din Blaj. Una dintreele, cea a Maicii Domnului, s-a pierdut, probabil în contextulevenimentelor din 1761, și a fost înlocuită cu o alta pictată tot deIacov Zugravul, care acum împodobește iconostasul bisericii așa-numite a grecilor din Blaj. Icoanele au fost aduse la Blaj în 1932,cu puțin înainte de dispariția bisericii, despre care o pisaniemărturisea că a fost pictată în 1830231. O a doua biserică de lemn, aparohiei, construită în 1717 de Stanislav Chirilă, One Crăciun șiPetru Pustim232, a dispărut și ea în perioada interbelică233.

226 Monumente ... zona Alba, p. [80].227 Ibidem, p. [81].228 Ibidem, p. [83].229 Mihai Blăjan, Biserica de lemn din Turdaş, în Îndrumător Pastoral, II, 1978, p. 107; IoanaCristache-Panait, op. cit., p. 77-78.230 Şematismul ... 1900, p. 454.231 Alexandru Lupeanu-Melin, Reînvierea vechilor mănăstiri, în Unirea, Blaj, nr. 3 (21ianuarie 1933).232 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 334.233 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 102.

Uioara de Sus (azi Unirea): este posibil ca biserica dispărutăîntr-un incendiu în 1898234 să fi fost cea construită cu sprijinulcomitelui Ștefan Mikes de Zăbala235 († 1761).

Ungurei: biserica actuală, mai puțin turnul, care este de zid, afost construită în 1898 cu materialul recuperat din vechiul lăcaș236,de la care s-au păstrat icoane pe sticlă atribuibile lui Petru dinTopârcea și unor iconari anonimi din Șcheii Brașovului și Nicula.

Vadu Moţilor: biserica din anul 1516 a fost distrusă de un incendiuîn 1884, fiind înlocuită prin cea actuală, de zid237.

Valea Inzelului: tencuirea și intervențiile înnoitoare ascund astăzivechimea lăcașului, care la 1861 fusese înzestrat cu icoane pictatede Ioan Cuc.

Valea Largă: biserica, din care au supraviețuit doar absida șinava, se remarcă prin pictura de foarte bună calitate realizată în1782 de Gheorghe fiul lui Iacov și Teodor Ciungar. Dintrenumeroasele icoane de pe iconostas ce apar într-o fotografiepublicată de Ioana Cristache-Panait238, doar două au mai putut filocalizate, cu relativă certitudine, printre obiectele predateArhiepiscopiei din Alba Iulia de parohia Sălciua de Sus.

Valea Lungă: construită în 1753 pe terenul și cu spesele nobiluluicatolic local Ladislau Desi239, biserica a supraviețuit până în 1893.

Valea Mare: în biserica de lemn a cărei vechime coboară cel maidevreme până în sec. XIX și care a avut inițial un alt amplasament,se păstrează icoane pe sticlă pictate de Simion Poienaru din Laz șiIoan Pop de la Făgăraș.

Valea Sasului: se poate ca actuala biserică din Valea Sasului săfie chiar cea construită în 1714 de familia Râșniță240. Turnul masiv,din piatră, a fost adăugat cândva în a doua jumătate a sec. XIX, totde atunci datând, probabil, și tencuirea exterioară a monumentului,care lasă impresia că întreaga biserică este de zid. Pictura,databilă în prima jumătate a secolului XIX, aparține unui grup deartiști de la Feisa, dintre care pot fi identificați cu numeleVasile Ban și fiul său Porfirie Șarlea.

Veseuş: comunitatea românească, restrânsă numeric în secolulXVIII, nu este atestată ca având biserică de niciuna dintreconscripții. Totuși, cel mai vechi lăcaș de cult nu a putut fi cel

234 Ibidem, p. 102.235 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 332.236 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 121.237 Ibidem, p. 135.238 Ibidem, p. 126.239 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 327.240 Ibidem, p. 327.

construit în 1852, amintit de Șematismul jubiliar al MitropolieiBlajului241 și de la care biserica actuală, de zid, construită în1910, a moștenit un clopot din 1774 și o toacă de fier din 1826.

Vidolm: actuala biserică de lemn adăpostește încă vestigii alelăcașurilor anterioare: o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul din 1710, ocruce de altar datată 1711, icoane pictate de Gheorghe fiul luiIacov în 1768 și 1771 și icoane pe sticlă datate 1799 aparținândprimei generații de pictori de la Nicula.

Vidra de Jos: de la biserica cu hramul Sfinții Trei Ierarhi a ajunsîn colecția Arhiepiscopiei din Alba Iulia o icoană Deisis semnată în1729 de Dumitru Zugravul242. Alte icoane atribuite atelierului luiSimion Silaghi-Sălăgeanu au fost repertoriate în 1978 și 1983 deVirgil Grosu.

Vinerea: biserica inițială, de zid, a ajuns în a doua jumătate asec. XVIII în posesia greco-catolicilor. Înainte de 1795 comunitateaortodoxă și-a înălțat un lăcaș propriu, despre care o firavătradiție locală înregistrată în secolul trecut susținea că a fost delemn. Ea a fost folosită până în a doua jumătate a sec. XIX când,încetând existența parohiei greco-catolice, ortodocșii au preluatdin nou vechea biserică243.

Vingard: distrusă de un incendiu în 2009, biserica edificată în1750244, cu refaceri din primele decenii ale sec. XIX, când tradițialocală susține aducerea unei biserici de la Săsciori, probabil doarca material necesar unei extinderi245, supraviețuiește astăzi doarprin descrierile Ioanei Cristache-Panait246 și ale Ioanei Rustoiu247,precum și prin puținele obiecte salvate din flăcări și depuse sprepăstrare la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia: ușileîmpărătești semnate de Damian Zugravul din Cugir în 1773, crucea deiconostas cu moleniile, pictate în 1822 de Savu și Simion Poienarudin Laz, un tetrapod pictat în sec. XVIII cu motive florale,epitaful pictat în 1811 de Savu Poienaru și icoana pe sticlăilustrând Învierea lui Iisus, cu 12 scene de praznic, datorată lui SimionPoienaru. Dispariția valorosului ansamblu mural, realizat în maimulte etape de Petru din Topârcea (1822), Savu și Simion Poienaru(1820-1825, 1828), reprezintă o mare pierdere pentru arta româneascădin prima jumătate a sec. XIX.

241 Şematism ... 1900, p. 182.242 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 139.243 Gheorghe Fleșer, Ioana Rustoiu, Ana Dumitran, op. cit., p. 177-179.244 Greta-Monica Miron, op. cit., p. 333.245 Ioana Cristache-Panait, op. cit., p. 132.246 Ibidem, p. 132-133.247 Ioana Rustoiu, op. cit., p. 10-11, 14, 41-42, 44-46

Vurpăr: demult dispărută, biserica de lemn a comunității greco-catolice avea, în 1883, acoperiș de țiglă și era în stare bună248.

248 Biserici ... zona Sebeş, p. [94].