Romvac Company SA - Calitate, traditie și siguranta pentru ...

Constantin Chiurciu. Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

1

Romvac Company SA - Calitate, traditie și siguranta pentru sanatatea animalelor, omului și mediului și pentru

asigurarea satisfacției clienților

Ing. Constantin Chiurciu General Manager, Romvac Company

Țelul suprem al oricărui sistem de

management al calității este satisfacția clienților-beneficiari ai produselor business-ului (1, 2).

Dacă avem clienți mulţumiţi, aceștia se vor înmulţi între timp, iar Compania va ști sigur că a făcut o investiţie excelentă.

Mai mult decât atât, Romvac Company SA țintește și asigurarea sănătății mediului înconjurător în care noi oamenii deșfașurăm activitățile zilnice, înconjurați de plante și animale (microorganisme, animale mici, animale mari, animale sălbatice, animale de interes economic sau animale de companie).

Organizația mondială a Sănătății (WHO) definește în anul 1999 conceptul de "sănătatea mediului" ca fiind totalitatea aspectelor stării de sănătate sau de boală a oamenilor ce pot fi influiențate de factorii de mediu, cu alte cuvinte, Sănătatea Mediului se ocupă, teoretic și practic, cu evaluarea și controlarea factorilor de mediu care pot afecta sănătatea (3).

Prin implementarea sistemului integrat de management, cu privire la calitate, mediu și sănătate, Romvac Company SA pune in centrul atenției realizarea de Produse de Calitate și Satisfacerea Clienților prin:

• optimizarea permanentă a proceselor și tehnologiilor de fabricație, control, depozitare, transport, livrare;

• derularea programelor de cercetare tehnologică și validarea metodelor analitice și a proceselor tehnologice;

• implicarea furnizorilor și clienților în îmbunătățirea sistemului integrat de management și stabilirea unei bune comunicări cu aceștia (4).

Producția, controlul, depozitarea, transportul și livrarea produselor medicinale

veterinare, a produselor biocide și a suplimentelor nutritive sunt supuse celor mai drastice standarde de calitate și norme compendiale emise de autorități naționale sau internaționale (GMP, Ph. Eur., EMEA-CVMP, EDQM, REACH, ISO 9001:2015, ISO 14001:2015, OHSAS 18001:2008).

Autoritatea competentă (ANSVSA-ICBMV) precum și alte autorități ale statului român verifică periodic conformarea activităților economice și tehnologice ale Romvac Company SA cu aceste standarde.

Toate activitățile Companiei Romvac au la bază o resursă umană deosebită, formată din medici veterinari, biologi, biochimiști, chimiști, ingineri, economiști, precum și o resursă tehnologică avansată formată din echipamente și aparate de măsură și control (stații de purificare avansată apă pentru soluții injectabile, dispozitive de asigurare și control atmosferă specială pentru spații cu grad clasificat de curațenie, cromatografe de lichide de înaltă performanță, cromatografe de gaze, spectrometre și spectrofotometre IR/VIS/UV, sisteme de titrare automată, sisteme de ultrafiltrare apă de laborator, balanțe analitice de precizie, centrifugi, sisteme de ultrasonare, cameră climatică pentru studii de degradare accelerată, aparatură pentru teste de dizolvare / friabilitate / dezintegrare / duritate comprimate, bioreactoare cu automatizare, sistem de filtrare și climatizare aer laboratoare microbiologie, camere speciale, hote cu flux laminar).

Activitățile de cercetare științifică și tehnologică ale Companiei Romvac sunt supervizate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti".

Dezvoltarea farmaceutică a medicamentelor și a produselor biologice precum și controlul calității tuturor produselor


Vol. 10(1) Iunie 2016

2

(medicamente, biocide, vaccinuri, imunoseruri, kituri de diagnostic și suplimente nutritive) se face în laboratoare moderne, echipate conform cerințelor standardelor în vigoare cu personal calificat și instruit periodic.

Produsele biologice sunt testate pentru siguranță și eficacitate clinică în biobaza proprie, in perioada pre- dar și postautorizare. Astfel, seriile de produse sunt eliberate doar după analize riguroase (calitative și cantitative).

Romvac Company SA vine în întâmpinarea cerințelor clienților, implicându-se în activități de cercetare și dezvoltare pentru produse noi (vaccinul contra bolii limbii albastre, gama suplimentelor Imunoinstant, oul hiperimun, Oligolac-Bioenterom etc.) și punând la dispoziție, pe lângă produsele sale renumite, și servicii de diagnostic pentru gospodării individuale și ferme.

Portofoliul de parteneri profesionali, furnizori comerciali sau clienți ai Romvac Company cuprinde entități educaționale, de cercetare științifică, producție, distribuție sau mass-media renumite cum ar fi:

• Universitatea de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară București,

• Academia Română, • Facultatea de Medicină Veterinară Cluj

Napoca, • Facultatea de Medicină Veterinară

Timișoara, • ICBMV, • IDSA București, • Thermo Scientific, • OF Systems SRL, • Ferma de Lapte – Agro-industriala

Pantelimon SA, • Montero Vet, • Antibiotice Iași SA, • TVR, • Radio România Actualități, • revistele Medicamentul Veterinar sau

Lumea Satului, Antibiotice Iași, BCR, Allianz asigurări etc

Romvac Company SA mulțumește

furnizorilor de materii prime și ambalaje, partenerilor de afaceri și tuturor clienților pentru feedback-ul informațional oferit și îî asigură pe

aceștia de preocuparea Companiei pentru îmbunătațirea continua a produselor și serviciilor sale!

Bibliografie 1. SR EN ISO 9001:2000, Sisteme de

management al calităţii. Cerinţe pentru un sistem de management al calităţii atunci când o organizaţie are nevoie să-şi demonstreze abilitatea de a furniza produse care îndeplinesc cerinţele clientului şi ale reglementărilor aplicabile şi urmăreşte să crească satisfacţia clientului.

2. SR EN ISO 9004:2000, Sisteme de management al calităţii. Scopul acestui standard este îmbunătăţirea performanţei organizaţiei şi satisfacţiei clienţilor, precum şi a altor părţi interesate.

3. Novice R. (Ed) (1999)."Overview of the environment and health in Europe in the 1990s". World Health Organization.

4. *** http://www.romvac.ro/new-page/certificari.html


Vol. 10(1) Iunie 2016

3

▼ Educatie continuă / Continuous education

Pap & Cristina Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

4

Acţiunea hormonilor tiroidieni asupra funcţiei cardiovasculare şi renale în afectul tiroidian

The action of thyroid hormones on the cardiovascular and renal functions in

thyroid disorders

Andreea Pap*, Romeo T. Cristina Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara

*Corespondență: [email protected]

Cuvinte cheie: glanda tiroidă, tiroxina T4, triiodtironina T3, sistemul cardiovascular, sistemul renal Keywords: thyroid gland, , tyroxine, triiodtironine, cardiovascular system, renal system

Rezumat

Funcţia cardiovasculară şi renală suferă o serie de modificări hemodinamice sub acţiunea excesului de hormoni tiroidieni dar a căror patogenitate poate fi redusă odată cu tratarea afecţiunii primare, hipertiroidism sau hipotiroidism. Atunci când tratamentul nu este administrat eficient, afecţiunile secundare se permanetizează cu săderea calităţii şi speranţei de vieţă. Pentru diagnostica corect şi pentru a realiza o schemă de tratament cât mai eficace, implicarea hormonilor tiroidieni în aceste funcţii vitale trebuie cunoscute şi tratate cu conştiinciozitate.

Abstract

The cardiovascular and renal system suffer a series of hemodynamic changes under the action of excess thyroid hormone. The pathogenity of this excess can be reduced once the primar disease, hyperthyroidism or hypothyroidism, is under treatment. When treatment is not efficiently administered, the secondary disorders will become permanent and the quality and expectancy of life will be reduce. This is why the effects and the concequances of the thyroid hormones needs to be fully understood.

Introducere

Hipertiroidismul este o endocrinopatie

caracterizată prin hiperproducţia şi hipersecreţia de hormoni tiroidieni (HT), tiroxina (T4) şi triiodtironina (T3) a căror acţiune este prezentă în toate sistemele organismului.

Hipertiroidismul, este o afecţiune endocrină extrem de comună felinelor domestice, şi mai puţin comună canidelor.

De exemplu, în cadrul clinicilor veterinare din SUA, hipertiroidismul este diagnosticat la aproximativ 10% din pisicile cu vârste avansate (41) iar în raportul efectuat de către Animal Medical Center se arată că prevalenţa hipertiroidismului felin este de aproximativ 1-2% din toate pisicile examinate (15).

Din punct de vedere morfopatologic, hipertiroidismul este consecinţa unor

adenoame benigne unilaterale sau bilaterale, implicând unul sau ambii lobi tiroidieni.

Prezenţa acestuia la pisici a fost obervată încă de la începutul anilor 1980 afectând felinele şi canidele ce depăşesc vârsta de cinci ani (25).

În rândul canidelor, acesta are o prevalenţă de 1-4% din totalul afecţiunilor neoplazice prezente la această specie şi 10% din totalul carcinoamelor tiroidiene, faţă de feline, la care carcinoamele sunt prezente în mai puţin de 5% din neoplasmele tiroidiene, dar la care adenocarcinoamele tiroidiene sunt mai frecvent prezente.

Un număr mare din pisicile cu afecţiuni tiroidiene prezintă tumori benigne şi hipertiroidism, pe când la câini se întâlnesc frecvent mase tiroidiene maligne, asociate unei stări eutiroide (14, 56).


Vol. 10(1) Iunie 2016

5

Anamneza sau semnele clinice caracteristice hipertiroidismului sunt observate mai ales la felinele cu vârste cuprinse între 8-22 ani şi la canidele începând cu vârsta medie, de la cinci până la zece ani.

La pisici, doar un procent redus de 5% afectează pisicile sub vârsta de opt ani. Semnele clinice sunt reprezentate de pierderea în greutate, polidipsie, poliurie, polifagie, vomă, agresivitate, şi hiperactivitate (14, 40, 41, 56).

Studiile au depistat chiar și o oarecare prevalenţă de sex a acestor afecţiuni tiroidiene, în rândul oamenilor, fiind afectate între 9-15% din femeile adulte şi mai puţin bărbaţii adulţi. Însă după depăşirea vârstei medii, prevalenţa bolii la bărbaţi se aproprie procentual de cea a femeilor (27).

La animale, în schimb, pisicile din rasa Himalayană şi Siameză par a fi mai puţin sensibile, iar la canide, Peterson (2016) a observat o prevalenţă crescută la canidele aparţinând raselor Boxer, Beagle, Golden şi Labrador Retriever (14, 41, 56).

Dintre aceştia, doar un procent redus de 5 % sunt afectate de o formă opusă de hipertiroidism, şi anume, hipertiroidismul

apatetic manifestat clinic prin apatie, anorexie şi slăbiciune (14).

Mecanismul de acţiune al hormonilor

tiroidieni in cord

Modificările cardiace în prezenţa hormonilor tiroidieni a fost relatată încă din anul 1785, de către Caleb Parry (39) un medic britanic care a observat că între insuficienţa cardiacă şi creşterea volumului glandei tiroide există o legătură, iar la baza acestei afirmaţii stau cele 5 cazuri clinice publicate de acesta într-un articol în anul 1825 în “Collections

from the unpublished Medical Writings of the

late Caleb Hillier Parry vol II” (39). Modificările cardiovasculare apărute în

cadrul acestei endocrinopatii sunt rezultatul creşterii necesităţilor circulatorii date de metabolismul accelerat cu incercarea de a disipa excesul de căldură produs (47).

Modificarea parametrilor cardiaci sub acţiunea hiperproducţiei de hormoni tiroidieni

se datorează acţiunii pe care o au aceştia asupra anumitor căi moleculare din cord şi vascularizaţie şi este mediată de două mecanisme (13):

• acţiune directă asupra transcripţiei genelor cardiace specifice şi nespecifice

• acţiune nongenomică pe membranele plasmatice ale mitocondriei şi reticulului endoplasmatic (ER)

Produşii de secreţie ai glandei tiroide, triiodotironina (T3) şi tiroxina (T4), sunt produşi lipofili ce traversează uşor membrana citoplasmatică a celulelor ţintă, chiar şi cea a cardiomiocitelor (13).

T3 este hormonul cu acţiune biologică principală în cardiomiocite, fiind evidenţiată la acest nivel de către Everts şi col. (12) prezenţa proteinelor transportoare specifice triiodotironinelor (13).

Chiar dacă T4 este convertit în T3 în citosolul numeroaselor celulelor ţintă, nu există nici o dovadă cuantificabilă care să ateste conversia acestora şi în cardiomiocite.

Odată ajunsă în celula ţină, triiodotironina se cuplează cu receptorii nucleari ai hormonilor tiroidieni (THR) unde îşi exercită acţiunea direct asupra funcţiei cardiace. Astfel, receptorii nucleari mediază inducerea transcripţiei prin cuplarea elementul de răspuns tiroid localizat (TRE) aflată în regiunea promotor a genelor reglate pozitiv. Legarea acestora de TRE ca homodimeri sau mai frecvent ca heterodimeri cu unul din cele trei izoforme al receptorului retinoid X (RXRα, RXRβ, RXRγ) se realizează atât în prezenţa, cât şi în absenţa unui ligand. Complexul T3-THR format induce transcripţia, în absenţa receptorilor pentru T3 şi iniţiază reprimarea genelor aflate sub controlul hormonilor tiroidieni (13, 27).

Aceşti receptori tiroidieni fac parte dintr-o superfamilie specifică de receptori steroidieni, din care au fost identificate două tipuri de gene diferite ale receptorilor hormonali (TR) pentru T3 care codează mai multe tipuri de ARNm, TRα şi TRβ, fiecare reprezentând variante de alipire. Dintre acestea, varianta de alipire a genei TRα prezintă un izoform de


Vol. 10(1) Iunie 2016

6

legare pentru T3 numit TRα1 şi un izoform TRα2 ce nu se leagă de T3.

TRβ, în schimb, prezintă cinci variante de alipire ce determină răspândirea largă de ARNm pentru TRβ1 dar şi ARNm pentru TRβ2 ce se concentrază cu prevalenţă în hipofiză. Alături de aceştia se numără un alt izomer recent descoperit, transcris de ce de-al treilea promotor TRβ numit TRβ3.

Descoperirile anterioare duc la concluzia că 40% din totalul receptorilor pentru T3 in cord sunt reprezentaţi de varianta TRα1, iar un alt procentaj de 40% se datorează celeilalte variante, TRβ1.

În ultimele studii realizate pe cordul de şobolani, s-a observat că 70% din totalul de ARNm, TR cardiac este reprezentat de TRα1 şi doar de 30% de căre TRβ1 (23, 53).

Receptorii se pot lega la T3 ca monomeri, homodimeri sau heterodimeri compuşi dintr-

un receptor nuclear pentru T3 şi un alt receptor din grupa receptorilor hormonilor steroizi (23, 58).

Legarea hormonului tiroidian, T3, de situsurile TR determină apariţia efectelor directe asupra funcţiei cardiace. Receptorii se pot lega la T3 ca:

• monomeri, • homodimeri sau • heterodimeri compuşi dintr-un receptor

nuclear pentru T3 şi un alt receptor din grupa receptorilor hormonilor steroizi (23).

Genele care răspund la acţiune triiodotironinei şi codează proteinele structurale şi reglatoare în cord sunt responsabile de reglarea negativă sau pozitivă (Tabelul 1) (13, 27).

Tabelul 1

Genele care codează reglarea proteinelor cardiace sub acţiune HT

Reglare negativă Reglare pozitivă

fosfolamban α-miozinice (MHCα) reticulul sarcoplasmatic Ca-ATP-aza (SERCA)

adenilil ciclaza tipul V şi VI Na-k-ATP-aza receptorul nuclear al T3 α1 receptori β1-adrenergici

schimbul de Na+/Ca+ canale de K dependente de voltaj (Kv1.5, Kv4.2, Kv4.3) β-miozinice (MHCβ) proteine reglatoarede guanină-nucleotide

Proteinele miofibrilare, reprezentate de

lanţurile miozinice α şi β, alcătuiesc filamentele aparatului contractil al miocitelor cardiace

Stimularea contractilităţii miocardice indusă de HT este multifactorială şi se datorează în cea mai mare parte efectului diferenţial a acestora asupra expresiei genelor lanţurilor grele miozinice (MHC) (13).

La oameni, dintre transcripţia celor două lanţuri α şi β miozinice predomină cea a lanţurilor β, iar transcripţia lanţurilor grele β miozinice şi a fosfolambanului este indusă în absenţa hormonului T3 şi reprimată în prezenţa acestuia. La animale, transcripţia lanţului greu α-miozinic este activată de acţiunea triiodotironinei, în schimb transcripţia lanţului greu β-miozinic este suprimată (13, 27).

În musculatura ventriculară au fost identificate trei izoforme miozinice (13):

• V1 compus din: MHC-α/α • V2 compus din: MHC-α/β • V3 compus din: MHC-β/β Prin activitatea transcripţională pe MHGα şi

MHCβ, HT determină modificarea expresiei izoforme prin stimularea ratei de sinteză a izoformei V1 şi inhibarea sintezei izoformei V3.

Datorită unei activităţi ATP-azice mai mari ale lui V1, se va observa creşterea velocităţii a fazei de scurtare a fibrei musculare ce va determina creşterea contracţiei miocardice la oameni (13).

Un al doilea mecanism implică eliberarea de Ca şi reumplerea Reticulului Endoplasmatic (RE).

Reticulul Endoplasmatic Ca-ATPaza şi inhibitorul acestuia, fosfolamban, sunt cei care


Vol. 10(1) Iunie 2016

7

reglează circulaţia şi concentraţia de calciu intracelular şi împreună sunt responsabili de funcţia de contraţie sistolică şi relaxarea diastolică (13, 27).

Producţia proteinelor de transport prezente în membrana plasmatică, Ca-ATPaza şi fosfolamban, este regulată de T3 prin modificarea transcripţiei genelor, iar transportul activ al calciu în RE cu ajutorul Ca-ATPaza se face cu ajutorul fosfolambanului a cărei activitate este modificată în funcţie de nivelul de fosforilare, astfel că modificarea acestui nivel, dar şi cantitatea proteinelor pot fi atribuite funcţiei diastolice alterate prezentă în insuficienţă cardiacă şi în afecţiunile tiroidiene (13).

De exemplu, la şoarecii ce nu prezintă fosfolamban, s-a observat contractilitate cardiacă crescută, iar administrarea de hormoni tiroidieni nu a stimulat efectul inotrop (26).

Prin reglarea pozitivă a pompei de calciu a reticulului endoplasmatic (sarcoplasmic reticulum calcium pump-SERCA) şi reglarea negativă a expresiei proteinelor fosfolamban, hormonii tiroidieni permit accelerarea reumplerii de calciu în RE cauzând creşterea tensiunii cardiomiocitelor şi scurtarea duratei de contracţie a masei ventriculare.

Prin acest mecanism, se explică îmbunătăţirea proprietăţii de ralaxare diastolică a cordului hipertiroid (Tabelul 2) (13).

Tabelul 2 Efectele directe ale hormonilor tiroidieni asupra sistemului cardiovascular

Unele studii sugerează că, imbunătăţirea

funcţiei inotrope se datorează creşterii sensibilităţii şi numărului de receptori β-adrenergici cardiaci la catecolamine (13), ştiind faptul că sub acţiunea T3 se mai află receptorii β-adrenergici şi Na-K-ATP-aza.Alte date mai noi contrazic aceste studii demonstrând că HT nu cresc sensibilitatea contractilităţii ventriculului la stimularea β-adrenergică (13, 20, 29).

Hormonii tiroidieni, pe lângă acţiunea genomică, au şi efecte nongenomice asupra miocitelor şi a sistemului vascular ce mediază procese cu atac rapid al acţiunii, cum ar fi creşterea output-ului cardiac în urma administrării intravenoase de T3 (13, 27).

Printre efectele nongenomice ale HT menţionăm modificarea membranelor ionice

pentru sodiu, potasiu, calciu, efecte asupra actin polimerizare, adenin nucleotid translocator 1 în membrana mitocondrială, precum şi o varietate de căi de semnalizare intracelulară în cord şi celule musculare netede vasculare (27).

Prin acţiunea non-genomică asupra membranelor plasmatice, HT prelungesc inactivarea canalelor de Na în cardiomiocite şi stimulează aportul intracelular de sodiu şi activarea secundară a schimbului Na+-Ca2+ miocardial-sarcolemal, ceea ce poate explica activitatea inotrop acută a HT (13).

De asemenea, T3 exercită un efect direct asupra canalelor α de calciu şi stimulează pătrunderea de Ca2+ în cardiomiocite (13).

Împreună, efectele genomice şi nongenomice aleT3 acţionează de comun acord în scopul reglării funcţiei cardiace şi hemodinamicii cardiovasculare (27).

Accelerează contractilităţii miocardice prin creşterea:

- expresiei proteinelor contractile - numărului receptorilor β-adrenergici - eliberării calciului din reticulul endoplasmatic - activităţii pompei sodium-potasiu - permeabilităţii membranare la ionii de sodiu

Intensifică relaxarea miocardiului prin accentuarea reabsorpţie de calciu de către RE

Accentuarea preîncărcării:

- stimularea producţie de eritropoietină, crescând masa de celule roşii - activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron, crescând volumul plasmatic

Reducerea preîncărcării

- relaxarea musculaturii netede vasculare - stimularea producţiei de oxid nitric - creşterea vasodilataţiei locale mediate secundar creşterii ratei metabolice al ţesutului periferic


Vol. 10(1) Iunie 2016

8

Consecinţele hemodinamice ale hormonilor tiroidieni

Se datorează efectelor directe asupra

cordului şi a vascularizaţiei şi se caracterizează prin creşterea (13):

• ritmului cardiac • volumului sangvin • volumului de bătaie a ventriculului stâng • fracţiunii de ejecţie • output-ului cardiac • crontractilităţii ventricului stâng

Vasodilataţia periferică apărută în urma utilizării rapide de O2, a creşterii produselor metabolice finite şi a inducerii ralaxării celulelor musculaturii netede sub acţiunea hormonilor tiroidieni, determină scăderea rezistenţei vasculare sistemice (SVR) într-o proporţie de 50-60%.

Această scădere joacă un rol important asupra modificărilor hemodinamice prezente în hipertiroidism rezultând creşterea ritmului cardiac, scăderea presiunii sangvine diastolice cu lărgirea presiunii pulsului, creşterea circulaţiei sangvine spre anumite organe: piele, muşchi scheletici şi cord (Figura 1) (13, 27).

Vasodilataţia acompaniată de lipsa creşterii circulaţiei sangvine renale determină scăderea perfuziei renale, activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (RAAS) şi stimularea reabsorbţiei de sodiu.

Acţiunea hormonului T3 se observă şi asupra sintezei de eritropoietină ceea ce va determină creşterea masei de hematii.

Aceste modificări promovează creşterea volumului sangvin şi a volumului de preîncărcăre (13, 27).

Volumul de sânge extins şi îmbunătăţirea relaxării diastolică a cordului contribuie la creşterea preîncărcării sau a volumului terminal diastolic al ventriculului stâng (LVEDV). Asemănător, îmbunătăţirea contractilităţii miocardice şi scăderea în SVR duce la obţinerea unui volum terminal sistolic mai mic decât volumul preîncărcat sau cel al ventriculului stâng.

Efectul preîncărcării sau a reducerii volumului de postîncărcare se traduce prin creşterea volumului de bătaie ventricular (13).

La rândul său, creşterea ritmului cardiac şi a volumului de bătaie determină ca output-ul cardiac să fie de două până la trei ori mai mare decât valoarea apărută în corp în urma alterării ratei metabolice, stimulând astfel creşterea funcţiei de preîncărcare.

În plus faţă de îmbunătăţirea contracţiei sistolice, datele ecocardiografice arată că hipertiroidismul diagnosticat recent este acompaniat de ameliorarea funcţiei diastolice a ventriculului stâng manifestată printr-o îmbunătăţită a timpului de relaxare a ventricului stâng, a timpului de relaxare izovolumic şi a velocităţii fluxului diastolic (13).

Toţi parametrii diastolici se normalizează atunci când pacienţii revin la starea de eutiroidism, deducându-se că dispneea de efort ce acompaniază hipertiroidismul are origine cardiacă.

Excesul de hormoni tiroidieni acţionează direct asupra funcţiei cardiace (influenţând expresia genelor lanţurilor grele miozinice) şi se traduce periferic prin: reducerea rezistenţei vasculare, creşterea debitului cardiac ca urmare a creşterii ratei cardiace şi creşterea contractilităţii şi a funcţiei diastolice ceea ce va contribui la creşterea volumului de sânge pompat din ventriculul stâng per bătaie (22, 47).

Reducerea presiunii diastolice şi creşterea presiunii sistolice determinate de reducerea rezistenţei vasculare, ca urmare a creşterii producţiei de oxid nitric, se soldează cu creşterea amplitudinii curbei presiunii pulsului (47).

Dependent de ritmul cardiac accelerat sub acţiunea HT are loc şi creşterea debitului cardiac, datorită efectelor cronotropic pozitive date de accelerarea răspunsului la stimularea simpatică, dat de creşterea numărului de receptori β-adrenergici, intensificând rata de depolarizare spontană a celulelor nodului sinoatrial şi reducând influenţa sistemului nervos parasimpatic. Alterarea dinamicii miocardice şi a hemodinamicii favorizează disfuncţia cardiacă.

La oameni, în hipertiroidism, tensiunea arterială diastolică şi cea medie sunt reduse sau nemodificate, iar tensiunea arterială sistolică este accelerată.


Vol. 10(1) Iunie 2016

9

La animale, Strauer şi Scherpe (44), au observat la pisicile cu hipertiroidism indus experimental, că atât tensiunea diastolică, cât şi

cea sistolică şi medie depăşesc limita superioara de referinţă.

Figura 1. Consecinţele hemodinamice ale hormonilor tiroidieni

Încă din 1975 Strauer şi Scherpe (44) spun

că ritmul cardiac al pisicilor hipertiroide depăşeşte cu 50% limita de referinţă, de la 168 bătăi/min la pisicile eutiroide la 248 bătăi / min la cele hipertiroide.

Una din cauzele hipertensiunii arteriale apărute este, cel mai probabil, consecinţa debitului cardiac sporit asociat cu volumul de sânge crescut pe fondul activării sistemului renină-angiotensină-aldosteron (RAAS).

O a doua cauză a hipertensiunii este creşterea volumului de hematii datorită eliberării sporite de eritropoietină.

Examenul clinic

În hipertiroidism, cele mai frecvente

manifestări clinice observate la animale, pe fondul alterării cardiace includ: hipertensiune

arterială, aritmie, intoleranţă la stres şi insuficienţă cardiacă congestivă. În ceea ce priveşte sistemul cardiovascular, la examenul clinic, hiperactivitatea si nervozitatea crescută a felinelor vor îngreuna examinarea clinică din cauza tahipneei şi dispneei apărute la manipulare (15).

Hipertiroidismul, prin hipersecreţia de hormoni tiroidieni are efecte inotrope directe asupra contracţie cardiace mediate de creşterea raportului dintre expresia lanţurilor grele α şi β miozinice.

El este responsabil de cele mai numeroase semne clinice datorită acţiunii directe asupra sistemului cardiovascular reprezentate în proporţie de 35% de murmurul cardiac şi 50% de sunetele galopante.

Alături de acestea, într-o proporţie mai mare este tahicardia sinusală dată de


Vol. 10(1) Iunie 2016

10

combinaţia dintre creşterea simpaticului şi scăderea tonusului vagal. Aceasta fiind prezentă în aproximativ 34% din cazurile observate la electrocardiogramă (Tabelul 3).

Tabelul 3

Proporţia afecţiunilor cardiace prezente în hipertiroidism

Anomalii ECG Proporţia

Creşterea diametrului diastolic final al ventriculului stâng 47%

Hipertrofia septului 40% Mărirea atriului stâng 50%

Creşterea fracţiunii scurte 22% La pisicile cu hipertiroidism, aproximativ 20

- 40% prezintă cardiomegalie observată radiografic. Un risc mare în cadrul acestei afecţiuni este tromboembolismul arterial.

Alte modificări electrocardiografice sunt: creşterea amplitudinii undei R căruia i se alătură mărirea ventriculului stâng, bloc fascicular anterior stâng şi bloc de ramură dreaptă.

Sunt prezente şi contracţiile atriale şi ventriculare premature, aritmii şi mai puţin frecvent bloc atrioventricular, tahicardie atrială sau ventriculară.

Prolapsul valvei mitrale şi aritmiile cardiace apar frecvent în hipertiroidism.

Fibrilaţia atrială reduce eficienţa răspunsului cardiac la cererile crescute circulatorii şi pare a avea un rol important în apariţia insuficienţei cardiace.

Reversia fibrilaţiei atriale în sinusul atrial este posibilă în primele 4 luni de tratament (47).

Creşterea forţei sistolice este percepută ca o “palpitaţie” în rândul pacienţilor umani şi poate fi observată şi la pacienţii din sfera veterinară prin inspecţia şi palpaţia pre-cardiacă, şi anume, a impulsului apexului cardiac.

În plus, perioada de preejecţie este scurtată, iar raţia perioadei de preejecţie a timpului de ejecţie a ventriculului stâng scade.

Sunetele cardiace sunt intensificate, în special primul sunet, putându-se sesiza şi un suflu sistolic de-a lungul frontierei sternale stângi sau chiar o frecătură pleuro-pericardică (47).

În ceea ce priveşte ecocardiograma, o anormalie frecvent observată în proporţie de

73% la pisicile cu hipertiroidism este hipertrofia peretelul posterior al ventriculului stâng

Hipertrofia peretelui ventricular stâng dar şi a septului ventricular ar putea sta la baza creşterii în volum a masei cardiace, cum a fost observat într-un studiu experimental realizat pe 60 de pisici (47) (Figura 2).

Simpson KE. şi col. (43) au observat, utilizând imagistica Doppler la pisicile cu hipertiroidism, intensificarea funcţiei ventriculare sistolice alături de o funcţie diastolică normală, pe când Jacobs G. şi col. (21) au observat dilataţie ventriculară severă cu hipocontractilitate miocardică.

Figura 2. Hipertrofia peretelul ventricular stang şi a

septului interventricular (55)

Hipertrofia excentrică (creşterea masei miocardice cu creşterea volumul ventricular) poate apărea secundar intensificării preîncărcării venoase şi diminuării rezistenţei vasculare sistemice.

În ceea ce priveşte specia canină, efectele cardiovasculare date de excesul hormonilor tiroidieni sunt: retenţia de sodiu cu creşterea volumului sangvin, modificări în activitatea pompelor ionice cardiace, alterarea semnalelor β-adrenergice, creşterea masei ventriculare stângi, intensificarea funcţiei ventriculare sistolice şi diastolice (10).

Deborah Fine şi col. (10) relatează pe baza a doi câini cu hipertiroidism iatrogenic în urma administrării necorespunzătoare de levotiroxină, dat fiind faptul că ambele canide


Vol. 10(1) Iunie 2016

11

prezentau hipotiroidism, că semnele clinice observate în cadrul examenului clinic au fost hipertermie (40ºC), anxietate şi respiraţie îngreunată. La ascultaţie a fost prezent murmulul sistolic. Tahicardie cu ritm cardiac între 130-150 bpm, chiar 250bpm (al doilea câine), iar impulsul precardiac hiperdinamic.

Pe electrocardiogramă s-a observat tahicardie alături de complexe supraventriculare premature şi creşterea amplitudinii undei R (3,8 mV, limita de referinţă < 3,0 mV), iar la cel de-al doilea caz s-a putut observa prezenţa valurilor de flutter atrial, o afecţiune frecvent întâlnită ca fiind rezultatul hipertiroidismului.

Datorită modificărilor valvulare dezvoltate în urma degenerării mixomatoase, eco-cardiograc, s-a observat regurgitare mitrală şi tricuspidiană moderată şi stenoză subaortică moderată (10).

Hipotiroidismul

În hipotiroidism, efectele hormonilor

tiroidieni asupra funcţiei cardiovasculare sunt opuse celor descrise în hipertiroidism, astfel că in aceasta afectiune nu vorbim despre hiperfunctia glandei tiroide ci despre deficitul acesteia (22) .

Hipotiroidismul este una dintre cel mai comune endocrinopatii intalnite la canide, dar şi una dintre cele mai rare endocriopatii întâlnite la pisici. În ceea ce priveşte prevalenţa de rasă, într-un studiu de caz realizat de Nesbitt şi col. (37) pe 108 câini, aproximativ 50% din aceştia aparţineau raselor Poodle, Doberman Pinscher, Dog German, Schnauzer, Setter Irlandez şi Boxer. La oameni, această afecţiune se caracterizează prin bradicardie, intoleranţă la căldură, oboseală, hipertensiune diastolică uşoară şi presiune sangvine diminuată, pe când la animale, în special câine, acestea se vor manifesta prin obezitate, letargie, alopecie şi intoleranţă la căldură (22, 27).

În studiul realizat de Nesbitt şi col. (37) cele mai frecvende semne clinice observate la câini au fost alopecia, hiperpigmentarea, piodermita, modificări ale blănii reprezentate de uscăciune, matitate, matreaţă, asprime și regenerare lentă a părului (37).

Totuşi, există cazuri în care semnele clinice comune acestei endocrinopatii nu sunt prezente, astfel că diagnosticarea se poate face numai printr-un diagnostic diferenţial faţă de afecţiunile non-tiroidiene (19).

Diagnosticarea acestei afecţiuni este la fel de complicată ca diagnosticarea hipertiroidismului, fiind afectat întregul organism şi cuprinzând semnele clinice ale bolilor tiroidiene şi ale celor non-tiroidiene (22).

La specia felină hipotiroidismul este deseori rezutatul unei iatropatii, ca urmare a tratamentului pentru hipertiroidism, fie de natură medicală, fie chirurgicală (22).

Cardiovascular, deficitul de hormoni tiroidieni, acţionează direct inotrop negativ, prin modificarea izoenzimei miozinice dominante cu ATP-aza mai redusă a lanţului greu β-miozinic, dar în prezent cu o importanţă mai limitată la câine şi pisică (22, 27).

Contractilitatea diminuată se datorează modificării expresiei genelor cardiace, reducând expresia Ca-ATP-aza şi crescând expresia inhibitorului, fosfolamban.

Împreună, reglează funcţia diastolică prin acţiunea lor în ciclul calciului intracelular.

Aceste modificări genomice explică întârzierea fazei de relaxare izovolumică a funcţiei diastolice (27).

Relaxarea diastolică este prelungită iar rata cardiacă limitată ca o consecinţă la reducerea activităţii SERCA şi a numărului de receptori β-adrenergic. Toate acestea pot fi urmate de fibroză şi de acumulare de mucopolizaharide în interstiţiul miocardiului, ducând la creşterea masei şi a rigităţii peretelui cardiac (22).

Experimental, s-a observat că în hipotiroidism este alterat fluxul sangvin miocardic datorită pierderii unor arteriole precum şi alterarea progresivă a funcţiei sistolice limitând răspunsurile compensatorii pentru randamentul mecano-miocardic diminuat.

Rezistenţa vasculară periferică creşte în cazul acestui deficit hormonal, contribuind la creşterea postsarcinii cardiace.

Toate aceste modificări vor avea ca rezultat creşterea output-ul cardiac şi pot contribui la apariţia modificărilor clinice frecvent observate la câini (22).


Vol. 10(1) Iunie 2016

12

A fost demonstrat experimental pe şobolani că reducerea răspunsului la vasodilatatoare ar contribui la creşterea rezistenţei vasculare (53).

Pe baza datelor obţinute la oameni şi şobolani, s-a observat că alterarea excreţiei de apă favorizează retenţia de apă, hiponatremia şi formarea edemelor (31).

La examenul clinic, canidele cu hipotiroidism prezintă ritm cardiac redus, puls filiform, sunete cardiace înăbuşite şi bătăi apexiale slabe, iar electrocardiografic bradicardie sinusală, block atrio-ventricular de grad 1 sau rar 2 şi diminuarea amplitudinii undei R (22).

Ecocardiografic se observă reducerea funcţiei sistolice al ventriculului stâng, îngroşarea peretelui ventricular posterior stâng şi a septului interventricular, reducerea fracţiunii mediane, atriul şi ventricul stâng mărit (Tabelul 4) (22).

Ateroscleroza este şi ea prezentă la aceşti pacienţi, ea fiind o complicaţie a hiper-colesterolemiei, hipertensiunii, funcţiei endoteliale deficitare şi a modificărilor lipidice patologice induse de deficientul hormonilor tiroidieni, complicaţie frecvent observată la oameni, pe când la canide aceasta este rară, însă de importanţă majoră deoarece ateroscleroza creşte prevalenţa trombozelor şi a afecţiunilor multisistemice (22, 27).

Tabelul 4 Exprimarea procentuală a unor modificări

cardiace observate (22)

Afecţiunea / Manifestarea clinică %

Bradicardie 5-20% Amplitudinea undei R diminuată 58%

Reducerea fractiunii mediane (exp. 1) 26% Reducerea fractiunii mediane (exp. 2) 29%

Atunci când sunt afectate arterele coronare

din ateroscleroză se poate dezvolta ischemia miocardică cu deteriorarea funcţiei cardiace (22).

Mecanismul de acţiune al

hormomilor tiroidieni în rinichi

Rinichii au o funcţie importantă în reglarea homeostaziei fiind responsabili de reglarea volumului sangvin, volumului lichidului extracelular, hematocritului, tensiunii arteriale

sistemice, concentraţiei plasmatice de electroliţi şi minerale şi de menţinerea balanţului acido-bazic. Are şi un rol major în functia de eliminare a toxinelor şi deseurilor metabolice (8).

Modificările glandei tiroide pot fi observate prin acţiunea hormonilor tiroidieni în celulele renale, însă nu se ştie cu certitudine situsul de acţiune (5) şi nici caracterul efectelor cu repercursiuni importante asupra funcţiei renale şi a metabolismului hidro-electrolitic (49).

Atât fiziologia cât şi morfologia întregului rinichi este modificată atunci când o afecţiune concurentă sau chiar primară este prezentă.

Nu se ştie cu certitudine de ce raportul greutate corporală - rinichi creşte în hipertiroidism cu până la 30% (32) sau scade în hipotiroidism cu 10% (4, 50) astfel că a fost propusă implicarea sistemului renină-angiotensină (49).

Modificările prezente includ diametrul glomerular (DG) şi lungimea tubului contort proximal al nefronului (TCP).

Acestea au fost măsurate de către Bradley şi Coehlo (6) din nefronii disecaţi proveniţi de la şobolani cu hipotiroidism unde au observat o retardare a parenchimului renal în raport cu greutatea corporală, reducând suprafaţa de filtrare glomerulară dar crescând DG şi TCP cu 27-29% în toţi nefronii. Bolile renale cronice au acţiune negativă asupra axei hipotalamo-hipofizo-tiroidiană şi aupra metabolismului periferic al hormonilor tiroidieni. La oameni, concentraţia redusă de T3 şi hipotiroidismul sunt cele mai frecvente modificări întâlnite la pacienţii cu boli renale cronice (34).

La animale însă, hipertiroidismului este frecvent observat la felinele cu boli renale cronice, fie ca afecţiune primară fie ca afecţiune apărută secundar (Tabelul 5).

Concentraţia sangvină a hormonului de eliberarea a tirotropinei (TSH) nu este modificată. În uremie însă, clearence-ul TSH-ului scade, iar timpul de înjumătăţire creşte, astfel că răspunsul TSH-ului la acţiunea hormonului de eliberare a tirotropinei (TRH) este întârziată (34).

Avner (2) consideră că în uremie creşte sensibilitatea tirotropinelor datorită concentraţiei scăzute de hormoni tiroidieni circulanţi ce afectează feedback-ul negativ.


Vol. 10(1) Iunie 2016

13

Tabelul 5. Efectele afecţiunilor tiroidiene asupra fiziologiei renale (4)

Hipertiroidism Hipotiroidism

↓ rezistenţa vasculară periferică ↑ rezistenţa vasculară periferică ↑ fluxul sangvin renal ↓ fluxul sangvin renal

↑ receptorii β-adrenergici în rinichi ↓ receptorii β-adrenergici în rinichi ↑ activitatea RAAS ↓ activitatea RAAS

↑ presiunea de filtrare ↓ presiunea de filtrare ↑ rata de filtrare glomerurală ↓ rata de filtrare glomerurală

↑ feedback-ul tubuloglomerular ↓ feedback-ul tubuloglomerular ↑ masa tubulară ↓ masa tubulară ↑ Na/K ATP-aza ↓ Na/K ATP-aza

↑ activitatea NHE ↓ activitatea NHE

↓ abilitatea de concentrare a urinei ↓ abilitatea de concentrare a urinei

Prezenţa constituenţilor serici modificaţi

întâlniţi în starea uremică determină deplasarea tiroxinei (T4) şi a triiodtironinei (T3) de pe situsul de legare al proteineler plasmatice cu repercursiuni asupra concentraţiei serice a hormonilor tiroidieni (34)

Astfel, scad concentraţiile sangvine de T4, deoarece monodeiodinarea inelului benzenic al tiroxinei se realizează la inelul benzenic interior în loc de inelul benzenic exterior formându-se T3 revers. Totuşi T3 revers apare în concentraţii normale la pacienţii cu boli renale cronice, datorită transferării acestuia din spaţiul vascular în spaţiul extravascular şi intracelular (4).

Creşterea tranzitară a concentraţiilor serice de T4 poate fi observată la pacienţii umani după hemodializă, efectul datorâdu-se agentului de anticoagulare folosit, heparina, ce inhibă legarea T4-ului la proteinele sangvine (4, 34).

Triiodtironina (T3) prezintă şi ea modificări, dar spre deosebire de T4, nu creşte, ci scade datorită iodtironin deiodinazei a cărei concentraţie se modifică în prezenţa unor afecţiuni metabolice (4, 34).

Reducerea de T3 se poate datora şi citokinelor inflamatorii (TNF-alpha, IL1) a căror clearance se reduce în prezenţa bolilor renale cronice. Acestea inhibă 1,5’ deiodinaza şi determină reducerea conversiei periferice a T4-ului în T3 (5).

În afecţiunile renale, lipsa de T3 şi T4 se compensează prin reducerea catabolismului proteic ce va determina la rândul său creşterea deşeurilor supraîncărcate cu azot.

Deşi prezenţa injuriilor renale nu este direct asociată cu hipertiroidism, este important de luat în evidenţă unele aspecte care pot accelera apariţia afecţiunilor renale cronice dar şi vice versa (34).

Circulaţia sangvină renală (CSR) şi rata de filtrare glomerurală (GFR) sunt afectate de excesul sau deficitul de hormoni tiroidieni. În hipertiroidism, excesul hormonal determină creşterea efectului inotrop şi cronotrop al cordului crescând debitul cardiac şi producând vasodilataţie intrarenală (28).

Opus acestor modificări, în hipotiroidism efectele sunt mai dramatice cu reducerea presiunii hidrostatice transcapilare glomerulare, reducerea GFR şi a fluxului sangvin renal (4, 32, 34).

La pisicile cu hipertiroidism indus prin administrarea de tiroxină s-a observat creşterea GFR, dar după instaurarea tratamentului şi revenirea la eutiroidism GFR s-a încadrat în limite normale.

La indivizii hipertiroizi rata de filtrare glomerurală creşte cu 18-25%.

Creşterea se datorează atât stimulării CSR cât şi activării sistemului renină-angiotensină-aldosteron (RAAS).

Stimularea acestui sistem se face accesând mai multe căi, printre care: creşterea activităţii β-adrenergice, acompaniată de creşterea numărului de receptori β-adrenergici în cortexul renal şi finalizându-se cu stimularea RAAS.

HT cresc numărul enzimelor de conversie ale reninei, angiotensinei II plasmatice şi a


Vol. 10(1) Iunie 2016

14

angiotensinei serice, ceea ce se va solda cu creşterea sintezei angiotensinogenului în ficat şi creşterea numărului de receptori angiotensinici, iar T3 creşte expresia genelor pentru renină.

Toate acestea determină modificări ale rezistenţei arterioleler cu vasodilatarea arteriolelor aferente şi vasoconstricţia arteriolelor eferente.

Această vasoconstricţie favorizează reabsorbţia de sodiu şi clor din tubul contort proximal (TCP) şi ansa lui Henle.

Creşterea presiunii hidraulice transcapilare a glomerurilor duce la creşterea RFG (4, 28).

Are loc şi creşterea expresiei genice, a sintezei şi activităţii proteinelor carrier ca Na/K-ATP-aza bazolaterale, a schimbului apical de Na-H şi a Na-Pi co-transportor în hipertiroidism şi scade activitatea lor în hipotiroidism cu apariţia hiponatremiei (32).

Prin activarea acestor transportori este stimulată reabsorbţia proximală de sodiu. Odată cu aceste modificări are loc şi creşterea masei tubulare, renale şi a capacităţii de reabsorbţie tubulară în hipertiroidism.

Creşterea bazo-laterală de sodiu stimulează schimburile bazolaterale dintre calciu şi sodiu.

Reabsorbţia de clor împreună cu transportul acestuia prin canalele de clor basolaterale cresc indirect reabsorbţia calciului, in special în ansa lui Henle.

Creşte sensibilitătea maculei densa ceea ce va determina activarea RAAS şi favorizarea distrucţiile renale. Însă, odată cu începerea tratamentul hipertiroidismului RFG revine la normal (4, 34).

În hipotiroidismul indus experimental, atât prin tiroidectomie cât şi prin administrarea de substanţe chimice, diureza şi natriudiureza este accelerată. Unii autori spun că, hipotiroidismul indus prin administrarea de metimazol sau carbimazol nu poate fi considerat un sindrom de pierdere de sodiu (4).

În hipertiroidism, în schimb, la şobolanii cu hipertensiune arterială a fost observată creşterea reabsorbţiei tubulare de sodiu.

Astfel că, tensiunea crescută este necesară pentru a atinge valori normale de excreţie de sodiu cunoscându-se faptul că în

hipertiroidism întâlnim retenţia de sodiu (47, 48).

În hipertiroidism la bărbaţi a fost observată întârzierea diurezei, iar în hipotiroidismul indus experimental la şobolani a fost observată o diureză mai crescută decât la şobolanii grupei control (5).

Emmanuoel şi col. (11) au observat că şi natriodiureza creşte la şobolanii cu hipotiroidism (87%) comparativ cu cei eutiroizi (80%).

Urina suferă şi ea modificări sub acţiunea hormonilor tiroidieni. În hipotiroidism a fost raportată reducerea capacităţii de concentrare a urinei, iar în hipertiroidism creşterea capacităţii de concentrare.

Aceste devieri par a fi dependente de privarea de apă, dar nu se ştie cu certitudine dacă aceste modifică se datorează efectului direct pe care îl au hormonii tiroidieni asupra funcţiei renale (49).

În ceea ce priveşte greutatea urinară specifică (USG), van Hoek şi col. (46) nu au observat modificări importante la pisicile cu hipertiroidism.

USG înainte de administrarea tratamentului cu I131 a fost de 1,036 ±0,013, iar după 12 săptămâni 1,030±0,13, pentru ca la peste 24 de săptămâni să ajungă la valoarea de 1,038±19,3.

Creatinina serică creşte rapid după mai puţin de două săptămâni de hipotiroidism şi scade în cazul hipertiroidismului (4).

După instaurarea tratamentului, aceasta creşte în hipertiroidism şi scade în hipotiroidism. În hipertiroidism raportul uree-creatinină este crescut având un exces de uree şi un deficit de creatinină serică (28).

În studiile nepublicate, Langston şi col. (28) a observat creşterea ureei serice înainte de administrarea tratamentului la 15 din pisicile hipertiroide şi numai la opt dintre cele 137 de pisici aflate în studiu a observat creşterea creatininei, fără modificări ale ureei serice.

Aceştia consideră că există o corelaţie invers proporţională între concentraţia serică a creatininei şi cea a tiroxinei.

Cystatina C, noul marker al funcţiei renale, protează cistenică inhibitoare, este secretată de toate celulele nucleate, şi filtrată liberă în


Vol. 10(1) Iunie 2016

15

glomeruli. Modificările acesteia este inversă cu cea a creatininei serice.

În hipertiroidism, concentraţia serică de cisteină C creşte, iar în hipotiroidism scade. Instituirea tratamentului in această afecţiune normalizează nivelul seric de creatinină şi cisteina C (4, 32).

Un biomarker promiţător ce nu pare să se modifice indiferent de statusul tiroidian este gelatinaza neutrofilică urinară asociată cu lipocalin (4).

Hipertiroidismul predispune la proteinurie, ceea ce este cunoscută ca fiind cauza complicării insuficienţei renale.

Acesta creşte rata de filtrare glomerulară şi scade concentraţia sangvină a creatininei astfel că diagnosticul de insuficienţă renală poate fi pus doar în condiţiile unui eutiroidism obţinut după instaurarea tratamentului adecvat (52).

Creşterea proteinei urinare pe o perioadă de 24 de ore are o legătură directă cu hiperfiltraţia glomerulară datorită faptului că hipertiroidismul determină creşterea tensiunii intraglomerulare ceea ce va favoriza deteriorarea funcţiei renale.

La apariţia hipertensiunii renale mai contribuie şi stresul oxidativ favorizând apariţia unei boli concurente cum este insuficienţa renală cronică. Aceată hipertensiune va putea fi corectată după instituirea tratamentului (4, 52).

N-acetil-β-D-glucozaminidaza urinară (NAG) este crescută în hipertiroidism consecutiv disrupţiei membranare bazale glomerulare şi deteriorării tubulare, consecinţe ale hiperfiltraţiei, hipertrofiei şi hiperplaziei (4).

Figura 3. Efectele hormonilor tiroidieni asupra funcţiei

renale

Hipertiroidismul indus creşte energia metabolismul mitocondrial şi împreună cu reglarea redusă a superoxid dismutazei contribuie la creşterea radicalilor liberi favorizând leziunile renale.

În plus, hipertiroidismul contribuie la apariţia anemiei la indivizii cu boli renale cronice (BRC) şi se consideră a fi una din cauzele ce a dus la apariţia rezistenţei faţă de eritropoietina recombinată umană (ERU) (4, 24, 34).

Are loc creşterea oxidului nitric (monoxid de azot) în parenchimul renal prin inducerea sintetazei oxidului nitric (SON) prin două căi: direct sub acţiunea HT şi indirect creşterea presiunii arteriale legate de stresul endotelial.

Acesta este acompaniat de reducerea efectului vasoconstrictor asupra endoteliului renal (4).

Hormonii tiroidieni afectează tonul şi reactivitatea musculaturii netede vasculare, cresc activitatea sintetazei oxidului nitric în rinichi, cord, aortă şi vena cavă în hipertiroidism la şobolani.

Ca o consecinţă, hipertiroidismul creşte debitul cardiac de trei ori prin creşterea ratei cardiace, creşterea inotropismului şi scăderea rezistenţei sistemului vascular.

Creşte de asemenea şi CSR în hipertiroidism (4).

Este posibilă şi apariţia hiperfosfatemiei şi hipocalcemiei ceea ce vor determina creşterea producţiei a parathormonului.

Williams şi col. (51) au observat prezenţa hiperfosfatemiei, însă mecanismul acestuia nu este pe deplin cunoscut. Se bănuieşte că sunt implicate trei mecanisme: absorbţie crescută de fosfor în intestin, eliberarea din stucturile osoase a fosforului secundar resorbţiei osoase şi creşterea reabsorbţiei renale.

În hipotiroidism, fluxul sanguin renal este redus datorită scăderii output-ului cardiac, reducerii răspunsului renal la acţiunea vasodilatatoarelor, creşterii rezistenţei vasculare periferice şi a creşterii vasoconstricţiei intrarenale,.

Are loc şi reducerea expresiei vasodilatatoarelor renale ca factorul de creştere al endoteliului vascular (VEGF) şi factorul 1 de creştere asemănător insulinei (IGF-1) (4).


Vol. 10(1) Iunie 2016

16

Se reduce rata de filtrare glomerulară prin scăderea sensibilităţii la stimulii β-adrenergici şi scade eliberarea (47, 48, 49) şi activitatea reninei (6) cu scăderea angiotensinei II şi deprecierea activităţii RAAS (Figura 3) (1).

Garg şi Marcos (17, 36) citaţi de Basu şi col. (4) au observat că funcţia de absorbţia a tubului contort proximal este afectată, reducându-se absorbţia de apă, sodiu şi clorură la acest nivel. Scăderea reabsorbţiei de clorură atrage după sine un mecanism tubuloglomerular de feedbak ce reduce activitatea RAAS şi scade GFR. Atât activitatea antiportului Na-H (NHE), transportul din tubuli, cât şi activitatea Na/K ATP-aza în tubul proximal sunt reduse în hipotiroidism.

Michael şi col. (33) au observat pierderi de bicarbonat şi sodiu în urină datorită lipsei capacităţii de reabsorbţie a tubului proximal din nefron. Rata de excreţie a sodiului a fost de trei ori mai mare decât grupa eutiroizilor.

Rata de excreţie a potasiului nu a suferit modificări la şobolanii hipotiroizi.

Hanna şi col. (18) consideră că răspunsul fiziologic la aceste pierderi urinare este creşterea sensibilităţii tubilor contorţi cu eliberarea vasopresinei (ADH) şi creşterea reabsorbţiei de apă. În hipotiroidism însă, glanda hipofiză dezvoltă o rezistenţă la răspunsul feedback. Astfel, retenţia de apă nu suprimă activitatea vasopresinei, reabsorbţia apei libere continuând în ciuda obţinerii efectului dorit. \Secreţia de vasopresină este accelerată în hipotiroidism şi în cazul unui debit cardiac redus prin stimularea baroreceptorilor carotidieni (4).

Montenegro şi col. (35) au observat la pacienţii cu hipotiroidism că reducerea reabsorbţiei de sodiu şi a ratei de filtrare glomerulară datorate excesului de vasopresină determină apariţia hiponatremiei, dar care se normaliza după administrarea tratamentului.

Reducerea GFR este precedată de proteinurie, ca urmare a creşterii permeabilităţii capilare glomerulare. Odată redusă GFR, concentraţia serică a creatininei creşte, iar reducerea metabolismului celular determină scăderea concentraţiei serice a cystatinei C (Tabelul 6).

Totuşi, aceste modificări pot fi normalizate în condiţiile unui tratament corespunzător al afectului primar (4).

Tabelul 6.

Efectele clinice ale hipertiroidismului şi hipotiroidismului asupra testelor funcţiei renale

(4)

Testul Hipertiroidism Hipotiroidism

Creatinina serică Scăzută Crescută

Cystatina C serică Crescută Scăzută

NGAL urinar Nemodificat Nemodificat Proteina

urinară / 24h Crescut Crescut

Excreţia apei Crescută Scăzută Dezechilibru

electrolitic Fără Hiponatremie

Hipotiroidismul primar forma subclinică

pare a fi o endocrinopatie frecvent observată la pacienţii cu afecţiuni renale, iar prezenţa lui este observată datorită concentraţiilor serice ale hormonului T3. Dintre forma liberă şi cea totală a T3, doar T3 total este redus, fiind astfel denumit sintromul T3 redus (low T3 sindrome) iar prezenţa lui este stimulată de înfometare, acidoză metabolică cronică, aport deficitar şi cronic de proteine.

Cauza sindromului este scăderea procesului de deiodinare al iodotironinelor precum şi legarea hormonilor la proteinelor plasmatice (globulina de cuplare a tiroxinei transtiretrina şi albumina) care scad rata de conversie periferică a T4 în T3 (4, 32, 38).

Zoccali şi col. (54) au observat că şi concentraţia plasmatică a interleukinei-6 (IL-6) determină scăderea concentraţiei serice a albuminelor având aceleaşi consecinţe cu sindromul T3 redus.

Concluzii

Excesul sau deficienţa hormonilor tiroidieni

asupra sistemului cardiovascular şi renal are efecte devastatoare asupra homeostaziei afectând contractilitatea miocardică, funcţia diastolică şi vascularizaţia periferică.

Toate acestea se vor revărsa şi asupra funcţiei renale, prin hiperfiltrare glomerurală, hipertensiune şi în final distrucţii ale parenchimului renal.


Vol. 10(1) Iunie 2016

17

Patologia hormonilor tiroidieni este importantă pentru că modificările funcţionale reprezintă cheia în abordarea tratamentului hipotiroidismului şi hipertiroidismul, deoarece uneori tratarea afecţiunii primare restaurează homeostazia în cadrul sistemelor afectate secundar.

Bibliografie 1. Asmah B.J., Wan Nazaimoon W.M.,

Norazmi K., Tan T.T., Khalid B.A. (1997). Plama renin and aldosterone thyroid disease, Horm Metab Res; 29:580-3.

2. Avner E.D., Harmon W. (2004). Pedriatic Nephrology, Lippincott Williams & Wilkins, Philadelphia, Pa, USA

3. Bando Y., Ushioghi Y., Okafuji K., Toya D., Tanaka N., Miura S. (2002). Non-autoimmune primary hypothyroidism in diabetic and non-diabetic chronic renal dysfunction. Exp Clin Endocrinol Diabetes; 110:408-15.

4. Basu G., Mohapatra A. (2012). Interactions between thyroid disorders and kidney disease, Indian J Endocrinol Metab. 16(2); 204-213.

5. Bradley E.S., Stephan F., Coelho J.B., Reville P. (1974). The thyroid and the kidney, Kidney International, vol 6, P. 346-365.

6. Bradley S.E., Coelho J.B., Sealey J.E., Edwards K.D., Stephan F. (1982). Changes in glomerulotubular dimensions, single nephron glomerular filtration rates and the renin-angiotensin system in hypothyroid rats, Life Sci. Feb 15-22; 30 (7-8):633-9.

7. Brasel J.A., Winick M. (1970). Differential cellular growth in the organs of hypothyroid rats, Growth, 34:197-207

8. Brown Scott (2011) Physiology of the kidneys in Nephrology and Urology of Small

Animals ed: Wiley Blackwell edit: Joe Bartges and David J. Polzin; p. 28-35.

9. David H. MacLennan & Evangelia G. Kranias (2003). Phospholamban: a crucial regulator of cardiac contractility, Nature

Reviews Molecular Cell Biology; 4, 566-577 10. Deborah M. Fine, Tobias A.H., Bonagura

J.D. (2010). Cardiovascular manifestations of iatrogenic hyperthyroidism in two dogs, Case report; J Vet Cardiol., 12, 141-147;

11. Emmanouel D.S., Lindheimer D.M., Katz A.I. (1974). Mechanism of Impaired Water Excretion in the Hypothyroid Rat, J Clin

Invest; 54(4): 926–934. 12. Everts M.E., Verhoeven F.A., Bezstarosti

K., Moerings E.P.,Hennemann G.,Visser T.J.,Lamers J.M. (1996). Uptake of thyroid hormones in neonatal rat cardiac myocytes, Endocrinology. 137(10):4235-42..

13. Fadel B.M., Ellahham S., Ringel M.D., Lindsaz J.Jr., Wartofsky L., Burman K. D. (2000). Hyperthyroid heart disease, Clin.

Cardiol. 23, 402-408 14. Feldman E.C., Nelson R.W. (2004). The

thyroid gland in Canine and Feline

Endocrinology and Reproduction, 3rd edition, Edit: Feldman E.C., Nelson R.W., Ed: Saunders Elsevier, pg. 220-247

15. Fox P.R., Broussard J.D., Peterson M.E. (1999). Hyperthyroidism and other high output states in Textbook of Canine and

Feline Cardiology: Principle and Clinical

Practice, 2nd edition, Edit: Fox P.R., Sisson D., Moϊse N.S., Ed: W.B. Saunders Company, pg. 781-794

16. Frank K, Kranias EG. (2000). Phospholamban and cardiac contractility. Ann Med. Nov;32(8):572-8

17. Garg L. C., Tisher C.C. (1985). Effects of thyroid hormones on Na-K-adenosine triphosphatase activity along the rat nephron, J Lab Clin Med; 106:568-72.

18. Hanna F.W., Scanlon M.F. (1997). Hyponatremia, hypothyroidism, and role of arginine-vasopressin, Lancet; 350:755-6.

19. Hilary M. Mc Keown (2002) Hypothyroidism in a boxer dog, Can Vet J;43:553–555

20. Hoit B.D., Khoury S.F., Shao Y, Gabel M., Liggett S.B., Walsh R.A. (1997). Effects of thyroid hormone on cardiac beta-adrenergic responsiveness in conscious baboons, Circulation, 15;96(2):592-8.

21. Jacobs G., Hutson C., Dougherty J., Kirmayer A. (1986). Congestive heart failure associated with hyperthyroidism in cats, J Am

Vet Med Assoc. 188(1):52-6. 22. Jodi K. Sangster, Panciera D.L., Abbott

J.A (2013). Cardiovascular effects of thyroid disease, Compendium: Continuing Education for Veterinarians


Vol. 10(1) Iunie 2016

18

23. Kahaly G. J., Wolfgang H.D. T(2005). hyroid Hormone Action in the Heart, Endocrine

Reviews 26(5):704 –728 24. Kaynar K., Ozkan G., Erem C., Gul S.,

Yilmaz M., Sonmez B., Ozdemir F., Ulusoy S. (2007). An unusual etiology of erytropoietin resistance: Hyperthyroidism, Ren Fail.; 29:759-61.

25. Kerr M.G. (2002). Diagnostic endocrinology: The thyroid gland in Veterinary Laboratory

Medicine-Clinical Biochemistry and

Haematology, 2nd edition, edit: Kerr M.G., ed: Blackwell Science, pp: 177-182.

26. Kiss, Brittsan A.G., Edes I., Grupp I.L., Kranias E. (1998). Thyroid hormone-induced alterations in phospholamban-deficient mouse heart, Circ Res; 83:608-13

27. Klein I., Sara Danzi (2007). Thyroid disease and the heart, Circulation; 116:1725-1735

28. Langston C.E., Reine N.J. (2006). Hyperthyroidism and the Kidney, Clin Tech

Small Anim Pract; 21:17-21 29. Levey G.S. Skelton C.L., Epstein S.E.

(1996). Influence of hyperthyroidism on the effects of norepinephrine on myocardial adenyl cyclase activity and contractile state, Endocrinology; 85(6):1004-9.

30. Mandel J.S., Larsen P.R., Davies F.R. (2010). Thyrotoxicosis, pg: 362-405

31. Marchant C., Brown L., Sernia C. (1993) Renin-angiotensin system in thyroid dysfunction in rats, J Cardiovasc Pharmacol., 22(3):449-455.

32. Mariani L.H., Berns S.J. (2012). The renal manifestations of thyroid disease, J Am Soc

Nephrol, 23:22-26. 33. Michael U.F., Barenberg R.L., Chavez R.,

Vaamonde C.A., Papper S. (1972). Renal handling of sodium and water in the hypothyroid rat. Clearance and micropuncture studies, J Clin Invest; 51:1405-12.

34. Mohamedali M., Maddika S.R., Vyas A., Iyer V., Cheriyah P. (2014). Thyroid disorders and chronic kidney disease, Int J

Nephrol; vol 6:6. 35. Montenegro J., Gonzalez O., Saracho R.,

Aguirre R., Martin I. (1996). Changes in renal function in primary hypothyroidism, Am

J Kidney Dis; 27:195-8 36. Morales M. M., Brucoli P.H.C., Malnic G.,

Lopes G.A. (1996). Role of thyroid hormones

in renal tubule acidification, Mol Cell

Biochem; 154:17-21. 37. Nesbitt G.H., Izzo J., Peterson L., Wilkins

R.J. (1980) Canine hypothyroidism: a retrospective study of 108 cases. J Am Vet

Med Assoc., 177(11):1117-22. 38. Pap A., Moşneang C., Cristina R.T. (2014).

Tiroida şi hormonii tiroidieni, Medicamentul

Veterinar; 8 (2):35-51. 39. Parry C.H. (1825) Enlargement of the thyroid

gland in connection of enlargement or palpitations of the heart, posthumous in Collections from the unpublished medical

writings of C. H. Parry. London, 1825; 111-129.

40. Peterson M.E. (2015) Primary goitrous hypothyroidism in a young adult domestic longhair cat: diagnosis and treatment monitoring Journal of Feline Medicine and

Surgery; Open Reports 1–7 41. Peterson M.E. (2016). Prevalence and

degree of thyroid pathology in hyperthyroid cats increases with disease duration: A cross-sectional analysis of 2096 cats referred for radioiodine therapy Journal of Feline

Medicine and Surgery 2016, 18(2) 92–103. 42. Polikar R., Burger A.G., Scherrer U., Nicod

P. (1993). The thyroid and the heart, Circulation 87:1435-1441

43. Shlomo M., Polonsky S.K., Larsen R.P., Kronenberg H.M. (2011) Thyroid Physiology and Diagnostic Evaluation of Patients with Thyroid Disorders in William Textbook of

Endocrinology, 12th edition, Ed: Shlomo M., Polonsky S.K., Larsen R.P., Kronenberg H.M., ed: Saunders Elsevier, pp: 341-348

44. Simpson K.E., Gunn-Moore D.A., Shaw DJ, French A.T., Dukes-McEwan J., Moran C.M., Corcoran B.M. (2009). Pulsed-wave Doppler tissue imaging velocities in normal geriatric cats and geriatric cats with primary or systemic diseases linked to specific cardiomyopathies in humans, and the influence of age and heart rate upon these velocities, J Feline Med Surg., 11(4):293-304

45. Strauer B.E., Scherpe A. (1975). Experimental hyperthyroidism I. Hemodynamics and contractility in situ, Basic Res Cardiol, 70:115-129

46. Van Hoek I., Meyer E., Duchateau L., Peremans K., Smets P., Daminet S. (2009). Retinol-Binding Protein in Serum and Urine of


Vol. 10(1) Iunie 2016

19

Hyperthyroid Cats before and after Treatment with Radioiodine, J Vet Intern Med; 23:1031–1037

47. Vargas F, Moreno J.M., Rodriguez-Gomez I., Wangensteen R., Osuna A., Alvarez-Guerra M, García-Estañ J. (2006 ) Vascular and renal function in experimental thyroid disorders, Eur J Endocrinol. 154(2):197-212.

48. Vargas F., Atucha N., Sabio J.M., Quesada T., Garsia-Estan J. (1994). Pressure-diuresis-natriuresis response in hyper- and hypothyroid rats, Clin Sci, 87:323-328.

49. Vargas F., Baz M.J., Luna J.D., Andrade J., Jodar E., Haro J.M. (1991). Urinary excretion of digoxin-like immunoreactive factor and arginine-vassopressin in hyper- hypothyroid rats, Clin Sci; 81:471-476

50. Weil A. (1941). The chemical composition of brain, kidneys and heart of white rats in experimental hypothyroidism, Endocrinology; 29:919-926

51. Williams T.L., Elliott J., Syme H.M. (2012). Calcium and phosphate homeostasis in

hyperthyroid cats – associations with development of azotemia and survival time, J

Small Anim Pract; 53:561-571 52. Williams T.L., Peak K.J., Brodbelt D.,

Elliott J., Syme H.M. (2010). Survival and the development of azotemia after treatment of hyperthyroid cats, J Vet Intern Med; 24:863-869

53. Wolfgang D. (2010). Cardiac hypertrophy and thyroid hormone signaling, Heart Fail

Rev; 15:125-132 54. Zoccali C., Tripepi G., Cutrupi S., Pizzini

P., Mallamaci F. (2005). Low triiodothyronine: A new facet of inflammation in end-stage renal disease, J Am Soc

Nephrol.; 16:2789-95. Surse web: 55. ***http://library.med.utah.edu/WebPath/CVH

TML/CV169.html 56. ***http://www.animalendocrine.info/2012/06/t

hyroid-tumors-and-hyperthyroidism-in.html

Pap & Cristina. Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

20

Abrudean et al. Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

21

Mic ghid de terapie cu gold implant la animale

Small guide therapy with gold implant in animals

Abrudean E, Hulea CI*, Abrudean M, Cristina RT Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara, Tierarztpraxis Dr. Abrudean, Hockenheim, Germany

Corespondența*: [email protected]

Cuvinte cheie: Gold-implant, aparat locomotor, tehnica, indicații, limite Key words: Gold-implant, musculoskeletal system, technique, indications, limitations

Rezumat

Implantul cu aur (IA) a început să devină important în lupta durerilor cronice ale aparatului locomotor, în anii 90 în Germania. IA o avut succes, pentru că a lăsat în urmă metodele tradiţionale chinezeşti de acupunctură şi a evoluat ca o metodă conservativă ortopedică, cu implicarea tot asupra aparatului locomotor. In prezentul referat bibliografic sunt prezentate elemente esențiale despre această tehnică nouă pentru medicina veterinară. Sunt prezentate: mecanismul de acţiune, tehnicile IA, principalele puncte de implant, principalele indicații ale acestei tehnici, procese şi intervenţii dinamice post-operative, Combinaţiile cu alte metode, limitele gold implantului. Referatul vine în sprijinul practicienilor prin popularizarea pentru prima dată la noi în țară a acestei metode eficiente mai ales in afecțiunile locomotorii la animale.

Abstract

The gold Implant (GI) has started to become important in the fight against chronic musculoskeletal pain in the '90s in Germany. GI has had success, because he left behind the traditional Chinese acupuncture (TCA) and evolved as an orthopedic conservative method, involving all the locomotor system. In this review paper are presented essential information about this new technique for veterinary medicine. Are presented: mechanism of action, IA techniques, the main implant points, the main indications of this technique, processes and dynamic post-operative interventions, combinations with other methods, limits of the gold implant. The paper supports, for the first time in our country, the popularization of this method especially effective in locomotory disorders in animals.

Introducere Implantul cu aur (IA) a început să devină

important în lupta durerilor cronice ale aparatului locomotor, în anii 90 în Germania. IA o avut succes, pentru că a lăsat în urmă metodele tradiţionale chinezeşti de acupunctură şi a evoluat ca o metodă conservativă ortopedică, cu implicarea tot asupra aparatului locomotor. Eşecurile în ceea ce privesc afecţiunile cronice la umăr, genunchi şi cot, încă de la început, au dus la regândirea cauzelor ce pot fi responsabile pentru aceste nereușite

Mai ales în cazul pacienţilor vârstnici cu probleme multifocale, îmbunătăţirile prin acupunctura cu aur nu au fost prea eficiente.

Împreună cu evoluţia şi rafinarea tehnicii de palpare (palpare pentru confirmare constatărilor

optice), s-au putut justifica şi încorpora în diagnosticul de IA, analiza mersului, a tehnicilor de palpare, punctele trigger şi “călătoria durerii”. Interdependenţa cu medicina fizică şi cu terapia neurală a acupuncturii din vest, a contribuit enorm la succesul IA (5, 9, 11, 19, 21).

Efectele lor se pot combina armonic în aşa fel, în cât terapeutul poate acţiona la schimbări în rezultate şi probleme, ceea ce duce la creşterea eficienţei terapiei contra durerii şi a scăderii timpului de internare a pacientului.

Obiectivul IA este armonizarea mişcării, pentru a ajunge la o repartizare ortogradă a greutăţii şi a elanului. IA este indicat mai ales pentru bolile dureroase şi cronice ale aparatului locomotor.

De când s-a descoperit efectul “bilelor de

Aur” (Grady Young, începutul anilor 70), există


Vol. 10(1) Iunie 2016

22

noi indicaţii, cum ar fi folosirea IA în bolile cronice care ţin de medicina internă (epilepsie, diabet) şi care ar necesita acupunctură de durată (10, 15, 22, 30).

IA este o terapie contra durerii simptomatice şi se foloseşte din această cauză în bolile dureroase ale articulaţiilor, ori ca terapie ori ca adjuvant. Bineînţeles că există încă discuţii despre folosirea IA în alte boli, dar cele prezentate ulterior sunt indicaţii luate din opiniile autorilor.

Totul a început cu displazia de şold, mai precis cu durerile care au rezultat din articulaţia defectuoasă fie ea congenitală sau dobândită, şi care au dus la poziţii şi mişcări de evitare a durerii şi la limitarea performanţelor (3, 25, 27, 28, 35).

Prin implicarea analizei “imaginii de mişcare” şi a tehniciilor de palpare s-au identificat rapid atât articulaţiile adiţionale cât şi cele relevante pentru “imaginea mişcării sau a mersului”, acestea fiind încorporate în diagnostic şi tratament. Pas cu pas s-a asociat şi regiunea coloanei, regiunea genunchiului, cotului, umărului şi articulaţiile falangiene (3, 6, 13, 18, 29, 34).

În momentul de faţă se pot trata cu succes prin IA, toate afecţiunile articulare, dar, ultimele cercetări arată că existau deficienţe în diagnosticul şi tratamentul artrozelor falangiene.

Artrozele falangiene sunt de cele mai multe ori afecţiuni secundare apărând întotdeauna împreună cu probleme articulare legate de cot, umăr, genunchi şi şold, dar în acest caz un rol important îl are şi procesul de îmbătrânire a osului (39).

Pentru că aceste artroze nu apar niciodată singure, problemele rămân încă nedetectate, deşi acestea contribuie la producerea de durere şi chiar şchiopături. În această afecţiune IA se foloseşte de puţin timp, dar este folosită cu succes.

Cunoştiinţele legate de durere, poziţiile şi mişcările de evitare care duc la durere, cât şi diagnosticul dinamic au fost baza evoluţiei acestei metode (54).

Avantajul şi motivul de succes IA, este efectuarea unei “imagini de mişcare”, patogeneza modificării mersului şi posibilitatea

de a răspunde la toate astea într-o singură şedinţă. Cu IA nu se tratează doar bolile articulare ci şi imaginea mersului sau mişcării, pentru aceasta trebuie evaluat, daca este necesar tratarea tuturor afecţiunilor găsite.

O tulburare funcţională netratată este punctul de plecare pentru modificări morfopatologice.

Cauzele absenţei modificărilor morfopatologice pot fi:

• timpul de latenţă prea scurt; • modificări secundare sau terţiare; • vârsta prea mică a pacientului.

Din aceste motive s-a ajuns la concluzia că timpul de acţiune, era prea scurt pentru a produce modificări vizibile. La interpretarea radiografiilor este important de avut în vedere începutul modificării, astfel că trebuie găsită de la început spondiloza de gradul I, nu numai de gradul IV (12, 24, 36).

1.2. Mecanismul de acţiune

În ceea ce priveşte mecanismul de acţiune

există mai multe teorii:

1. Stimul de durată prin punctul de acupunctură

Teoria cu stimulul de durată într-un punct de acupunctură poate fi exclus, deoarece în primul rând nu numai punctele de acupunctură sunt “aurite” şi în al 2-lea rând ar duce stimulul de durată (indiferent de ţesut) la o adaptare la acest stimul (14, 21).

2. Susţinerea funcţiei şoldului prin formare de ţesut conjunctiv

Deoarece aurul este inert din punct de vedere biologic, nu se ajunge la stimularea suficientă a matricei, aşa că lipsesc reacţiile de tip inflamator, în jurul implantului, care pot fi recunoscute histologic.

Deoarece aurul aparţine grupei metalelor care conduc cel mai bine curentul, s-a ajuns la această teorie (14, 21).

3. Modificarea pH-ului Dacă celelalte teorii se exclud, această

teorie este cea mai probabilă în momentul de faţă, aici fiind vorba de neutralizarea pH-ului


Vol. 10(1) Iunie 2016

23

ţesutului modificat (indusă de proprietatea aurului de a conduce electricitatea) (21).

Într-o zonă cu o inflamaţie cronică se găseşte de obicei un pH acid, care prin particulele de aur va deveni neutralizat ajungând la o valoare fiziologică normală.

Aurul din punct de vedere biologic este inert, aşa că este recunoscut de către organism ca self şi nu apar reacţii de respingere sau de inflamaţii.

Prin modificarea pH-ului se modifică mediul optim de acţiune, a mediatorilor de durere (bradikinina, serotonina, histamina, substanţa p), ceea ce duce la o vascularizaţie mai bună şi o scăderea a metaboliţilor acizi.

Prin reducerea primară acută a durerii, este posibil ca pacientul să-şi folosească mai bine aparatul locomotor, care înainte îl evita să-l folosească.

Prin armonizarea mişcării se explică şi efectul de durată a metodei, pentru că greutatea corporală dar şi elanul sunt repartizaţi fiziologic sau aproape fiziologic în tot corp (7, 16, 17).

Cu cât se includ mai mult în terapia directă sau indirectă a zonelor dureroase, cu cât controlul postoperator, îngrijirea şi terapia sunt mai intensive, cu atât mai eficientă o să fie metoda cu IA (21).

1.3. Despre aur

Puritatea aurului se măsoară în karate şi se

calculează astfel: 1000 / 1000: 24 carate (Aur 1000); 750/1000: 18 carate (Aur 750); 585 / 1000: 14 carate (Aur 585); 333 / 1000: 8 carate (Aur 333).

Aurul este unul din cele şapte elemente din timpurile vechi, prima descoperire s-a făcut cu 5.000 de ani înainte de Hristos.

Faraonii din Egipt îl vedeau ca un metal al zeilor, ei însuşi considerându-se urmaşi ai zeului de soare, apreciindul atât de mult încât, ei considerau câ numai cu aur se poate ajunge la imortalitate (21).

Aurul s-a folosit mult în secolul XX mai ales de către dentişti, pentru efectuarea protezelor şi în reumatologie, unde s-au injectat sărurile cu aur. S-a renunţat însă la injectarea sărurilor de aur, deoarece, la pacienţii mai vârstnici, acestea conduceau la tulburări cardio-

vasculare şi aritmii, dar în acupunctură s-au folosit dintotdeauna ace din aur şi argint (19, 29, 30).

Aurul are proprietatea de a reduce încărcarea negativă în zonele inflamatorii şi de asemena are efect în reducerea artrozei.

Proprietăţile biofizice ale aurului Aurul, (lat. aurum) sau aurora este un metal

care străluceşte galben auriu, prezentând o densitate foarte mare de 19300 Kg / metru cub (21).

Este metalul care se destinde cel mai mult, dintr-un gram de aur se pot obţine 2-3 km de sârmă, de asemena se poate lamina obţinându-se foiţe din aur, cu o grosime de 1 micrometru. Aurul poate forma aliaj cu alte metale, dar împreună cu mercurul formează amalgam.

1.4. Tehnica IA

Explicaţiile acestea ajută în primul rând

pentru a înţelegere în general metoda şi pentru a facilita interpretarea radiografiilor postoperatorii după IA.

Producerea implantatelor Implantele sunt făcute din sârmă fină de

aur de 24 karate cu diametrul de 1mm, din care sunt tăiate bucăţi de 2-4 mm lungime, urmând a fii sterilizate (Fig. 1).


Vol. 10(1) Iunie 2016

24

Figura 1. Implantele de aur (original)

1). Deasupra fiecărui punct se incizează pielea, făcându-se o incizie punctată.

Aceasta se face din mai multe motive: igienă, introducere mai uşoară a acului, manipulare uşoară a acului şi modificarea mai uşoară a direcţiei.

2). Se introduce acul, de obicei vertical faţă de corp. Se verifică dacă are contact cu osul, care ne ajută foarte mult la orientare şi punerea cât mai corectă a implantului la locul de elecţie.

3). Introducerea şi punerea implantatelor la locul de elecţie.

4). Introducerea mandrenului, se introduce pentru a ţine IA în poziţie până la extragerea canulei.

5). Retragerea mandrenului. 6). Retragerea canulei. 7). Închiderea inciziei din motive de:

igienă, întinderea acţiunii de acupunctură prin sutură.

La implantatele superficiale, după incizia pielii acestea se pot introduce cu o pensă.

Această tehnică este cea veche, în noua tehnică sunt siringi cu mandren speciale (Fig. 1) pentru introducerea implantelor ne mai fiind nevoie de incizia pielii şi sutura ei (30).

1.5. Puncte de IA pentru articulaţii

Nu numai puncte de acupunctură sunt

explicate şi sunt implantate, ci şi structuri anatomice, care pot fi dureroase în zonele de articulaţii sau care pot apărea în radiografii ca modificări morfopatologice (11, 26, 37-40).

Alegerea punctului pentru implant, rezultă atât din constatările făcute până în acel moment cât şi din diagnosticul pus ulterior.

Cantitatea de sârme întroduse variază între 1-3 implanturi, dependent de nivelul de durere şi gradul (nivelul) modificărilor morfopatologice. Într-un punct de acupunctură se introduce numai 1 implant, excepţii sunt şoldul şi câteodată cotul.

Unitatea de măsura “cun” este relativă, pentru orientarea anatomo-palpatorie mai bună şi reprezintă: 1 cun = 1 coastă + 1 spaţiu intercostal (37-40).

1.5.1. Articulaţia şoldului

Metoda folosită cu câţiva ani în urmă, presupune, ca acul să se introducă la nivelul unui punct de acupunctură, într-un unghi de 30-40°, aproape de articulaţia şoldului şi/sau de colul femural, pentru a introduce implantul corect (37, 38).

De asemenea, s-a aplicat o reţea tridimensională de “gold beads” în jurul şoldului, cu rolul unei “baterii de ţesut” (9, 15, 22, 30).

Această metodă “nesigură”, are ceva dificultăţi, deoarece nu se ştie niciodată exact, unde se află vârful acului, existând riscul de a ajunge sub colul femurului, zonă în care sunt dispuse structuri vitale importante, care trebuiesc evitate (21).

Altă dificultate era alegerea punctului de introducere, deoarece era definit a fi altundeva.

Orientarea Prin cercetări sau găsit puncte de

introducere sigure, pentru articulaţia şoldului. Punctele acestea s-au găsit, prin

efectuarea unor axe, ce încep de la trocanterul mare şi trec prin bazin (37-40).

1. Axa iliumului: merge prin trocanter mare şi mijlocul zonei cele mai îndepărtate a aripii osului ilium.

2. Axa femurului: prelungirea dorsală a axei femurului peste trocanterul mare.

3. Axa ischiumului: uneşte trocanterul mare cu tuberozitatea ischiadică laterală.

La nivelul acestor axe pentru implant se găsesc punctele de acupunctură GB 29,30 şi 31, reperele osoase pentru palpat sunt:


Vol. 10(1) Iunie 2016

25

trocanterul mare, spina iliacă dorso-cranială, tuberozitatea coxalului, tuberozitatea ischiadică (Fig. 2).

Figura 2. Punctele de implant pentru articulatia şoldului (original)

Rafiografia latero-laterală a şoldului ne poate ajuta pentru a optimiza introducerea corectă a implantului, în articulaţiile şoldurilor modificate prin artroză. Pentru a evidenţia poziţia femurului faţă de acetabul, este necesară o radiografie latero-laterală uşor oblică, deoarce femurul nu se deplasează numai lateral, ci şi dorsal faţă de acetabul.

1.5.2. Puncte şi alte structuri pentru

implant

Punctele de implant sunt reprezentate de GB 29, 30, 31, în timpul studiului legat de artrozele cavităţii acetabulare, s-a remarcat o incidenţă mai mare în regiunea dorso-cranială a articulaţiei, aşa că a mai fost introdus un punct de acupunctură între GB 29 şi 30 - > GB 29,5. La nivelul punctelor se realizează o incizie la

piele, apoi se intoduce acul perpendicular până la contactul cu un os (21, 37-40).

Dacă se foloseşte metoda cu 3 nivele (etaje), se pot folosi punctele GB 29, 29,5 şi 30 pentru endopatii de inseraţie sau artroze la nivelul articulaţiei şoldului.

În cazul unei atrofii a musculaturii glutee, se pot introduce tot prin aceste incizii implanturi în muşchi (37-40).

Nivelul 1 (acetabul)

GB 29: se află situat craniolateral faţă de acetabul pe axa iliumului, la circa 1-2 cm cranial de proeminenţa cea mai înaltă a trocanterului mare) la nivelul acestui punct se introduc 2-3 implantate (IA) / punct.

GB 30: este situat exact în prelungirea proximală a axul femurului, dorsal de trocanterul mare, în acest punct se introduc 2-3 IA / punct

GB 29,5: nu este un punct de acupunctură; are această denumire deoarece se găseşte între punctele GB 29 şi 30, fiind folosit suplimentar pentru a acoperii şi proteja această zonă care este intens folosită, se folosesc 2-3 IA / punct.

GB 31: este situat pe axul ischiumului, caudal de trocanterul mare. Acul trebuie să ajungă până la contactul cu femurul, dar trebuie introdus mai adânc până intră în contact cu osul ischium, pentru a evita nervul ischiatic, se inseră 1-2 IA / punct (21, 37-40).

Nivelul 2 (la colul femural)

În cazul formării osteofitelor în zona colului

femural sau a capsulei articulare, la nivelul colului femural se introduc IA prin aceleaşi incizii, dar sub contact permanent cu trocanterul mare, aici se inseră 1-2 IA / punct.

Nivelul 3 (nivelul musculaturii)

La probleme adiţionale de muşchi (atrofii

etc.) IA se introduc în muşchii glutei, prin aceleaşi incizii, implanturile dintre piele şi primul nivel, sunt implantate sub formă de stea, la acest nivel se introduc 1 IA / punct (21, 37-40).

BL 54 este situat dorsal faţă de trocanterul mare, în cavitatea dintre ligamentul sacro-


Vol. 10(1) Iunie 2016

26

tuberal, muşchiul gluteu superficial şi gluteul mijlociu.

LE 03 este situat în treimea distală a metatarsului, între osul metatarsian 2 şi 3 fiind un punct la distanţă în probleme de şold, întotdeauna se implantează la acest nivel, deoarece duce la relaxarea musculaturii crupei, se introduc 1 IA / punct.

1.5.3. Articulaţia genunchiului

Orientare, puncte şi alte ţesuturi pentru

implantare

Cele 2 “ochiuri de genunchi”distale (zona de proiectare a meniscurilor pe faţa laterală a genunchiului): lateral (Fig. 3).

MA35: este situat în unghiul format de ligamentul femuropatelar şi condilul femural

lateral. Ochiul de genunchi proximal. Este situat într-o cavitate sub formă de

migdală, proximal de patelă, în prelungirea muşchiului drept femural spre tendon ( este necesară o palpare amănunţită).

MA 36: este un punct apropiat de articulaţia genunchiului şi îndepărtat faţă de articulaţia genunchiului contralaterală.

Punctul este situat lateral, la 1 deget de tuberozitatea tibială şi aproximativ 1 deget distal faţă de marginea laterală a tibiei, peste muşchiul tibial cranial (21, 37-40).

Figura 3. Punctele MA35 si MA 36 pentru implant (original)

GB 34: este un punct apropiat de articulaţia

genunchiului şi îndepărtat faţă de articulaţia genunchiului contralaterală, fiind situat într-o cavitate, în sens disto-cranial de extremitatea proximală a fibulei.

Pentru afecţiuni în zona caudală a

genunchiului

Pentru afecţiunile din regiunea caudală a genunchiului există două tipuri de implant (Fig. 4):


Vol. 10(1) Iunie 2016

27

Figura 4. Punctul BL40 pentru implantul profund stânga şi superficial dreapta (original)

• implantul superficial: pentru acesta punctul de implant este BL 40 situat subcutanat şi este abordat pentru dureri cronice (14, 21, 37-40).

• implant profund: este reprezentat tot de către punctul BL 40, care este de această dată situat profund în muşchiul gastrocnemian, acesta fiind punctul situat cel mai profund la nivelul fosei poplitee, în ambele implanturi se introduc 1-2 IA / punct.

La nivelul articulaţiei genunchiului există mai multe ligamente care consolidează articulaţia, aceste fiind: (14, 21, 37-40).

Ligamentul colateral lateral: îşi are originea în zona condilului lateral al femurului și extremitatea proximală a fibulei.

Ligamentul colateral medial: îşi are originea în zona condilului medial al femurului şi extremitatea proximală a tibiei.

Zona trochleei femurale: este o zonă situată între ligamentul patelar drept şi ligamentul femuro-patelar lateral.

Puncte de distanţă: după regula de acupunctură (faţă-spate, sus-jos), se implantează şi punctele contralaterale DI 10, respectiv DI 11.

1.5.4. Articulaţia jaretului

Orientare, puncte şi alte ţesuturi pentru

implantare BL 60: este situat între osul maleolar lateral

şi tuberul calcanean, fiind apropiat de articulaţia jaretului (un punct de alinare eficient al durerii,

„punctul aspirină”), restul punctelor implantându-se individual, în funcţie de durerea palpatorie şi modificările morfopatologice (37-40).

1.5.5. Coloana – trecerea lombosacrală

În general implanturile se localizează la

nivelul articulaţiilor mici dorsale ale vertebrelor (Fig. 5), acestea împreună cu musculatura regiunii lombo-sacrale sunt cele mai importante în producerea durerilor de coloană (sclero şi miotom). De remarcat este faptul că trecerea lombosacrală formează împreună cu articulaţia şoldului şi articulaţia sacroiliacă o unitate funcţională care trebuiesc tratate împreună (1, 2, 4, 8, 20, 23, 31-33).

Figura 5. Introducerea implanturilor la nivelul coloanei (original)

Pentru o orientare corectă, este importantă

radiografia şi de asemenea cunoştiinţe despre poziţia articulaţiilor mici ale vertebrelor


Vol. 10(1) Iunie 2016

28

deoarece prin implantarea la nivelul articulaţiilor vertebrale mici, deservim sclero şi miotomul (21, 37-40).

Dacă de exemplu la pacienţi cu un grad ridicat de obezitate, implantul nu este posibil, localizarea implanturilor se face prin palpare profundă la nivelul musculaturii lombo-sacrale, dar pe segmente, având măcar posibilitatea că implanturile să fie dispuse în apropierea articulaţiilor vertebrelor.

Coastele. Pentru o orientare bună, este necesar ca radiografia să se facă în decubit lateral, avându-se ca punct de reper vertebra de la nivelul diafragmului (T13) (8, 13, 20, 34).

1.5.6. Articulaţia cotului

1.5.6.1. Orientare, puncte şi alte ţesuturi pentru implantare

Lateral: DI 10: este situat la 2-3 degete distal de DI

11, într-o cavitate cuprinsă între muşchiul extensor carpo radial şi muşchiul extensor digital comun, fiind un punct puternic pentru cot, având un efect stimulent local şi de „analgezie” (la IA) (Fig. 6).

DI 11: este situat într-o cavitate în sens caudal a articulaţiei cotului, cranial şi puţin distal faţă de proeminenţa epicondilului lateral, fiind punctul cel mai puternic sau forte pentru regiunea laterală a cotului, influenţând următoarele structuri: capsula articulară a articulaţiei cotului şi tuberozitatea radiusului. Alte puncte de pe faţa laterală a cotului sunt:

3E 08: este situat pe marginea caudală a radiusului (jumătatea proximală), între muşchiul extensor digital lateral şi muşchiul extensor carpo-ulnar.

Meridianul „încălzitor triplu” sau „meridianul

celor trei spaţii calde” descrie un traseu de arc prin articulaţia cotului fiind din acest motiv indicat pentru IA, ca punct apropiat sau de distanţă.

3E 10: este situat la marginea caudală a braţului, aprox. 1 deget în sens proximal faţă de proeminenţa cotului, între tendonele porţiunii lungi şi porţiunii late ale muşchiului triceps brahial, fiind folosit mai ales în modificări de

artroză ale epicondililor humerusului şi modificări ale procesului anconat (21, 37-40).

Figura 6. Punctele de pe faţa laterală a articulaţiei cotului (original).

Medial: HE 03: este situat în cavitatea articulaţiei

cotului, caudal faţă de originea tendonului muşchiului flexor digital superficial, fiind un punct apropiat articulaţiei cotului (Fig. 7).

PC 03: este situat în cavitatea articulaţiei cotului, cranial faţă de originea tendonului muşchiului flexor digital superficial, fiind un punct apropiat articulaţiei cotului.

Figura 7. Punctele de pe faţa medială a articulaţiei cotului (original).


Vol. 10(1) Iunie 2016

29

1.5.6.2. Puncte de distanţă ale cotului

DI 04, MA 36 şi GB 34 situat contralateral. Articulaţia umărului: este o articulaţie

dificilă, şi necesită experienţa la palpare. Orientare ca puncte de reper pot servi

spina scapulară şi acromiomul şi tuberculul mare al humerusului.

DÜ 09: este situat într-o cavitate, dispusă caudal de muşchiul deltoid, între porţiunea lungă şi porţiunea lată a muşchiului tricpes brahial, fiind un punct apropiat articulaţiei umărului.

Capul accesoriu al muşchiului triceps

brahial (artroza triceps)

Pe radiografie la nivelul marginii caudale a capului humerusului, la trecerea înspre colul humerusului se găseşte o formaţiune sub formă de cioc care poartă denumirea de omartroză, aceeasta fiind o modificare patologică care poate să se formeze la unele animale la o vârstă mai mică de 6 luni

Dacă se exercită o presiune asupra punctului trigger DÜ 09 în direcţie craniomedială, apare durerea, secundară artrozei de triceps, această boală putându-se influenţa sau omartroza rămâne secundar (21, 37-40).

Muşchiul supraspinos: intrarea directă în capsula articulaţiei umărului se face prin unghiul format între acroniom şi muşchiul supraspinos (2, 23, 31, 33).

1.6. Indicaţiile IA

1.6.1. La nivelul şoldului

IA se foloseşte în cea mai mare parte în

afecţiunile articulaţiei şoldului, (artroze) atât din cauza evoluţiei cât şi din cauza crescătorilor, care nu nu sunt interesaţi daca animale lor cresc cu articulaţii sănătoase sau nu (10, 21, 22).

Funcţia şoldului, trebuie compensată prin alte părţi ale aparatului locomotor, acest lucru fiind evident mai ales la câini tineri şi adulţi, însă din păcate acest proces se evidenţiază mult pre târziu când deja au apărut modificări puternice

(secundare) la nivelul şoldului, deci în concluzie malformaţiile displaziei de şold trebuiesc înţelese (10, 21, 22).

Displazia de şold se caracterizează printr-o cavitate acetabulară prea plană sau aplatizată, laxitatea articulaţiei şi gradul de acoperire a capului femural deficitar, malformaţiile agravându-se datorită deformărilor acetabului sau a cavităţii acetabulare (13, 15, 18, 20).

O altă caracteristică este şi incongruenţa între capul femurului şi marginea acetabului.

Când apar deja modificările morfopatologice, nici nu se mai discuta despre folosirea IA, pentru că perioada de latenţă până la apariţia modificărilor secundare şi până la apariţia artrozei de şold, este de luni de zile sau ani (20).

Când este vorba de o displazie inaparentă clinic, este mai dificilă observarea modificărilor secundare (ex. art. genunchiului). Este vorba de o displazie de şold inaparentă, atunci când nu apar sau apar puţine modificări secundare.

O displazie de şold este întotdeauna de importanţă, deoarece prin evitarea folosirii cât mai puţine a şoldului, se ajunge la modificări în alte părţi ale aparatului locomotor.

Aproape în toate cazurile de dispalzie de şold, este prezentă o tulburare funcţională (limitarea perfomanţelor) (15, 34).

Imaginea mersului este modificată, în direcţia problemelor de şold, punctul trigger, MA 31 este un punct dureros palpatoriu.

Animalele în general prezintă în regiunile adiacente articulaţiei şoldului modificări şi probleme mai puternice decât cele de la nivelul şoldului, acestui fenomen neputându-se stabili cauza.

Coxartroza În această afecţiune IA este indicat pentru

toate grupele de vârstă deoarece coxartroza este acompaniată întotdeauna de durere.

Displazia de şold după diagnosticul timpuriu

La începutul IA s-au tratat numai câinii

bătrâni, cu afecţiuni grave, pentru uşurarea vieţii, dar în momentul de faţă se tratează cu


Vol. 10(1) Iunie 2016

30

implant şi câinii de vârstă medie şi tineretul, în vederea corectării imaginii de mers şi evitarea modificăriilor secundare (16, 21, 34).

Posibilitatea diagnosticului timpuriu a displaziei de şold începând cu vârsta de 14-20 săptămâni şi prognosticul bun rezultat, au dus la următoarele aspecte:

• toate displaziile de şold sunt importante. • putem să evităm modificările secundare

ale articulaţiei şi aparatului locomotor, prin IA timpuriu.

Consecinţa terapeutică Diagnosticul timpuriu în displazia de şold

nu este prea cunoscută în practica veterinară, pentru că nu existau până acum consecinţe terapeutice, dar prin folosirea IA, s-a reuşit minimizarea şi chiar dispariţia modificărilor (12, 16, 20, 34).

Cu cât se tratează mai repede afecţiunea, cu atât modificările asupra şoldului şi restul corpului sunt mai reduse.

Folosirea IA înainte finalizării procesului de creştere osos, ne dă posibilitatea de a trata profilactic dispalzia de şold.

Dureri după endoprotezarea totală

Dacă după implantarea unei proteze totale

de şold, durerile continuă timp îndelungat trebuie neaparat clarificată cauza, prin realizarea de radiografii sau CT a protezei.

Mişcările microscopice pot duce la leziuni consecutive, cu procesele de osteoliză, în momentul în care implantul se desprinde de femur sau acetabul, şi situaţii în care introducerea de IA este contraindicat.

La cazurile cu durere în regiunea musculaturii şoldului la care proteza este în poziţie normală IA este indicat (21, 24).

Pentru aceste afecţiuni punctele de implant

abordate sunt: - GB 29 GB 29,5, GB 30, GB 31 (pe 2

nivele: lângă acetabul şi în musculatura şoldului)

- LE 03, BL 54; BL 26 (trecerea lombo-sacrală)

Dureri cronice după îndepărtarea nervilor

Succesul îndepărtării depinde ca în

majoritatea procedurilor chirurgicale de chirurg, dar în acest scop IA este indicat.

Pentru acestă afecţiune punctele de implant abordate sunt:

- GB 29 GB (29,5), GB 30,GB 31 (pe 3 nivele: lângă acetabul, la colul femurului, în muscultaura şoldului)

- LE 03, BL 54; BL 26 (trecerea lombo-sacrală)

1.6.2. La nivelul genunchilor

Dacă se crede că articulaţia joacă un rol

important în modificarea imaginii de mers, atunci nu contează dacă modificarea e primară sau secundară (rezultatul dispalziei de şold etc.) (15).

Modificările frecvente ale articulaţiei sunt:

- artroza capsulei articulare, artroze în

regiunea trochleei şi artroze în regiunea capului fibulei.

Formaţiuni la nivelul patelei

- artroze în regiunea originii ligamentelor

colateral lateral şi colateral medial - procese de osificare la nivelul

ligamentelor cruciate (15). O problema este identificarea modificărilor

intracapsulare, prin MRI s-a stabilit de multe ori diagnosticul de degenerare meniscală, uni-sau bilaterală, dar până acum nu s-a găsit nicio metodă conservativă eficentă (9, 10).

Prin administarea hialuronatului de natriu în combinaţie cu condroitinsulfat, există posibilitatea de stimulare a metabolismul articular şi neoformare de sinovii.

Medicina fizică, pentru aceste problemele intracapsulare foloseşte metode cum ar fi înnotul sau alergarea sub apă pe o bandă (hidroterapie), pentru mişcare fără efort şi stimularea sinoviilor (12, 16, 20, 24).

Prin IA se poate îmbunătăţi în general atât articulaţia cât şi tonusul musculaturii.


Vol. 10(1) Iunie 2016

31

De remarcat este faptul că o modificare a articulaţiei genunchiului, este mai dificil de tratat decât cea a articulaţiei şoldului (21).

Durerea individuală, se pare că este mai amplificată în afecţiunile genunchiului, decât în afecţiunile şoldului dar, în majoritatea cazurilor IA este suficient pentru a remedia situaţia pe termen lung după un diagnostic cert în urma palpării trigger, analizei imaginii mersului, CT / MRT şi a imaginii radiografice) (13, 16, 20, 24, 28, 34, 36, 40). La aceste afecţiuni ale patelei metodele sugerate sunt:

• IA • post IA: Hyonate şi GAG • post IA: PM, NT (terapie neurală) şi • AP (acupunctură)

Ruptura ligamentului încrucişat cranial

Ruptura ligamentului încrucişat cranial

(RLIC) la câini de talie medie şi mare, este estimat în 80% din cazuri, producându-se pe fond degenerativ, întâlnindu-se frecvent la vârsta de 4-5 ani.

Această estimare poate fi fundamentată prin prezenţa aceluiaşi procent de pacienţi cu probleme de şold congenitale, cum ar fi displazia de şold sau alte probleme ce duc la reducerea funcţionaliţăţii şoldului (13, 21, 24, 36).

Această teorie este fundamentată şi de faptul că după o perioadă de latenţă de 2-6 luni poate să apară ruptura ligamentului încrucişat cranial pe partea contralaterală.

Pentru degenerare de la un ligament sănătos până la ruptură, perioada de latenţă este prea scurtă (21).

Mulţi pacienţi cu RLIC, prezintă şi malformaţii ale articulaţiei şoldului, dar strategia de evitare a durerii, duce la exorotaţia capului

de femur (Fig. 8) (sindromul antetorsiune după Schwalder), în acest fel animalele îşi odihnesc femurul proximal de musculatura şoldului, pri orientarea articulaţiilor genunchiului şi / sau ale jaretului care sunt spre interior.

Animalele se deplasează la pas cu răsucire lombosacrală şi în trap îngust, prin aceste

atitudini şi mişcări, apare tensiunea muşchiului drept femural şi a punctului trigger MA 31.

Pe articulaţiile genunchiului se exercită un efort masiv la orice mişcare, figura de mai sus arată contuzia meniscurilor laterale şi destinderea exagerată a structurilor mediale, incluzând ligamentul încrucişat anterior.

Figura 8. Exorotaţia capului femural (sindromul antetorsiune după Schwalder, cit. Kasper şi

Zohman).

Destinderea de durată, declanşează procesul cunoscut de malnutriţie şi destinderea exagerată a ligamentului până la ruptură. Această poziţie îi permite condilului femural medial să ajungă mult după meniscul medial şi sa-l îndoaie din sens caudal în sens cranial (21, 24, 34).

Prin operaţia RLIC (indiferent de metodă) animalul va prezenta postoperator şchiopătură, soldată cu un efort exagerat a jumătăţii laterale a articulaţiei genunchiului (12, 21, 24, 34).

La aceste afecţiuni metodele sugerate

sunt: • remedierea operatorie atât a articulaţiei

cât şi a rupturii ligamentului crucişat cranial;

• IA genunchiului operat; • IA genunchiului neoperat; • IA atât al şoldului cât şi al articulaţiilor

diagnosticate cu malformaţi;

Post IA: fizioterapie şi eventual dietă pentru reducerea greutăţii, dar şi suplimente


Vol. 10(1) Iunie 2016

32

nutritive pentru a îmbunătăţii metabolismul articulaţiilor (21).

Post-operator: fizioterapie, terapie înnotătoare sau hidroterapie (bandă alergătoare sub apă), mişcări şi tracţiuni pasive ale articulaţiilor (scop: mişcare fără efort pentru a stimula bursele sinoviale) (12, 16, 20, 24).

Problemele recidiviante ale

genunchiului

Dacă se prezintă un pacient post IA cu semne de recidivă la nivelul genunchiului, trebuie să ne gândim la afectarea structurilor care mişcă genunchiul (medial - lateral, activ - pasiv) şi la afectarea meniscurilor.

O atenţie deosebită trebuie acordată recidivelor structurilor mediale, palpatoriu acestea se găsesc la nivelul ochiului genunchiului medial (10, 12, 21).

Ochiul genunchiului medial se defineşte ca unghiul cuprins între: ligamentul drept patelar şi marginea medio-distală a patelei, marginea cranială a condilului femural medial şi cartilajului său medio-distal, ligamentul colateral medial şi tuberozitatea tibiei (1, 13, 23, 30, 32).

Mai multe structuri sensibile care se pot palpa la nivelul genunchiului medial sunt:

• capsula articulară, • bursa infrapatelară distală, • marginea medială a trochlei mediale, • ligamentul colateral medial, • părţi din meniscul medial şi sesamoidul

medial peste care trece ligamentul muşchiului gastrocnemian şi enteza muşchiului semitendinos,

• muşchiului gracilis şi • muşchiului satorius (partea caudală).

Unii practicieni de acupunctură sunt de părere că, din cauza posibilităţii apariţiei artrozei postoperatorii RLIC, să nu se intervină deloc chirurgical ci să se trateze doar cu metode de acupunctură (contra durerii) (5, 11, 14, 21, 37).

După reflecţia noastră, este posibil doar la un RLIC vechi cu fibroza capsulei articulare, această fibrozare ducând la unele cazuri la stabilitate, dar nu la remediere problemei.

Se poate chiar ajunge la o diminuare a mobilităţii articulare cu contracţii ale muşchilor care mobilizează articulaţia.

Cazurile de ruptură de ligament încrucişat cranial vechi, însoţite de dureri cronice, se poate recurge numai cu IA sau adjuvant cu IA după o stabilizare chirurgicală (20, 21, 24).

Contracţiile musculare în

durerile cronice

La articulaţia genunchiului cu dureri cronice se blochează mişcarea în interiorul articulaţiei care este activă la 90° sau mai mult, animalele evitând mişcările genunchiului.

Aşa se produce o schimbare în musculatura responsabilă de mişcarea genunchiului, acesta fiind ţinut în poziţie prin muşchiul gracilis, semitendinos, semimembranos, dar mai ales prin muşchiul gastrocnemian, incluzia făcându-se prin muşchiul cvadriceps.

În scurt timp se va ajunge la contracţii musculare dureroase, care post IA se pot trata cu fizioterapie şi NT (terapie neurală) (20, 21, 24).

1.6.3. La nivelul articulaţiei jaretului

Există puţine date referitoare la folosirea IA

la articulaţia jaretului, pentru că în imaginea mersului rar apar probleme legate de această articulaţie. În regiunea articulaţiei jaretului IA este indicat în artroza articulaţiei. Un punct interesant în regiunea aceasta este:

BL 60: este denumit „punctul maistru al

durerilor”, care poate fi implantat sau abordat prin acupunctură în orice afecţiune algică cronică. Alte puncte pentru implantare rezultă din constatările obţinute la examenul clinic.

Metoda sugerată: - Implantul cu aur la puncte de

acupunctură BL 60 şi NI 03, aceste fiind punctele pentru durere şi artroze.

1.6.4. La nivelul coloanei vertebrale

Afecţiunile care pot să apară la o coloană

cu dureri cronice sunt: spondiloartroză, spondiloze, cauda eqvina, recidiva paraliziei la rasa Teckel.


Vol. 10(1) Iunie 2016

33

Spondiloza deformantă şi spondiloartroza

Spondiloza deformantă (Fig. 8) presupune

formarea de osteofite sau ciocuri osoase pe un disc intravertebral degenerat, fiind şi o încercare de stabilizare într-un segment intervertebral pe care este depus prea mult efort, datorită osificării ligamentului vertebral longitudinal ventral (21).

Spondiloza poate fi localizată, atât în partea superioară sau cervicală a coloanei vertebrale, dar poate afecta şi coloana vertebrală lombară.

Zonele supuse unui efort intens sunt de obicei zonele dinamice, cum ar fi: trecerea cervicotoracală, mijlocul vertebreor toracale, trecerea toracolombară, trecerea lombosacrală, în aceste zone, coloana îşi modifică „direcţia” (lordoză-cifoză-lordoză).

În acest sens este vorba de segmentele care sunt foarte active dinamic şi în care se produc deseori puteri tangenţiale, care pun segmentele sub un stres permanent (3, 6, 12, 13, 20, 21, 24, 25).

De exemplu în cazul unei probleme la nivelul articulaţiei şoldului, pentru animal reprezintă un efort în plus care are un efect şi mai puternic asupra acestor segmente.

Prin tulburări cronice la nivelul acestor organe sau probleme care reflectă durere, se ajunge prin reflectarea segmentală la o reacţie de miotom (ex. mm. multifizi, mm. longisimi), reacţie care va duce la o contracţie permanentă şi la o malpoziţie a articulaţiei.

Această blocare în segmente, cauzează spondiloartroze vizibile, datorită presiunii cronice care creşte progresiv (54).

Amplificarea acestui proces, apare atât din cauza efortului dinamic accentuat cât şi din cauza reducerii elasticităţii ligamentelor longitudinale vertebrale ventrale.

Spondilozele de grad mic nu sunt dureroase, numai în cazul în care apare spondiloza de grad IV, caracterizate prin atingerea capetelor osteofitelor între ele.

Deoarece în acest stadiu durerea este severă, utilizarea IA este contraindicată.

Pentru a preveni avansarea creşterii osteofitelor, trebuie căutată cauza pentru efortul

masiv pe toată suprafaţa coloanei, dar pe segmente.

Din punct de vedere ortopedic, atât segmente fără spondiloză cât şi cele cu spondiloză au indicaţii pentru IA (21, 24, 27).

De ceea ce trebuie ţinut cont este faptul că implantele cu aur se introduc atât în segmentele afectate, cât şi cranial şi caudal de acestea, sau în musculatură dorsală, deoarece aceasta este originea durerii cronice.

Efortul masiv asupra segmentelor intervertebrale, apare şi prin „îmbătrânirea” discurilor intervertebrale, care se deshidratează.

Deshidratându-se îşi pierd din elasticitate şi devin mai subţiri, ducând la fibrozarea unei părţi a discului intervertebral şi la calcificarea nucleului pulpos, discul putând să prolabeze în totalitate.

O îmbătrânire a discului intervertebral apare datorită efortului masiv, indus prin microtraume.

Un disc intervertebral tânăr poate să amortizeze transformarea intermitentă de energie potenţială în energie kinetică, dar prin procesul de îmbătrânire a discului acest lucru nu mai este posibil.

Contracţia musculară permanentă, determină dispunerea greşită a articulaţiilor şi la durere, în schimb contracţia musculaturii dorsale duce la întinderea ligamentului vertebral longitudinal ventral în zona originii sale (21, 24, 27).

Prin atingerea spondilozei la gradul V (anchiloză), simptomele în acest situs se opresc, dar energia este transmisă la discul intervertebral din segmentul următor (efectul domino).

Contraindicaţii pentru IA în

afecţiunile coloanei

IA nu se foloseşte în spondilită şi discospondilită, deoarece în ambele afecţiuni este vorba de un proces inflamator acut sau infecţios.

Cauda ecvina

Această afecţiune se caracterizează prin:

poziţie anormală a trecerii lombosacrale, semne


Vol. 10(1) Iunie 2016

34

ale proceselor degenerative avansate, dureri de grad mare sau mediu la nivelul trecerii lombosacrale, imaginea mersului la nivelul mebrelor pelvine fără tact, diferenţierea faţă de mielopatie degenerativă făcându-se prin, durerea iniţială (3, 6, 21, 24, 27).

Cauda ecvina poate să apară în urma unui bloc sacroiliac, care apare la nivelul articulaţiei sacro-iliace, acesta apărând deseori secundar în displazia articulaţiei şoldului sau coxartroză.

Prin această fixare patologică, sacrumul nu mai poate amortiza şi energia este transmisă intermitent la discul intervertebral L7 / S1, ducând la un efort exagerat cronic şi la o îmbătrânire timpurie prin pierderea totală sau parţială a elasticităţii discului.

Datorită efortului prea mare asupra discului se produc tensionări atât de mari până se ajunge la contracţii ale musculaturii caudale ale regiuni şi spatelui.

Secundar se produce apropierea vertebrei L7 de S1, ducând la creşterea presiunii asupra discul intervertebral (3, 6, 21, 24, 27).

De asemenea, există un efort exagerat şi asupra ligamentului longitudinal ventral, lucru care duce la formarea de osteofite masive, în sens de spondiloză deformantă.

După toate aceste afecţiuni atât ale discului cât şi ale ligamentelor se ajunge la afectarea dureroasă a nerviilor spinali din cauda ecvina şi la un deficit neurologic parţial (ataxie).

Semne radiografice importante în

sindromul cauda ecvina • înclinarea în jos a părţii dorsale a placii

terminale a vertebrei S1 şi în acelaşi timp înclinarea în sens dorsal a osului sacrum, prin aceasta se înfige vârful format în discul intervertebral L7 / S1 (13, 34).

• scleroza şi spondiloza vertebrei S1 şi L7 (13, 34).

Metode sugerate de tratament

IA în cazurile timpurii şi profilactic la

trecerea lombosacrală în toate cazurile de displazie de şold.

Trecerea lombosacrală era implantată în trecut numai dacă apăreau semne evidente cu

constatări radiografice şi palpaptorii, adică exostoze sau reacţii de durere la palpare.

În această regiune se ajunge aproape întotdeauna la modificări morfopatologice datorită tulburărilor funcţionale şi datorită netratării eficiente a centrelor dureroase de la nivelul şoldului, de aceea în momentul de faţă se implantează pe lângă displazia de şold şi coxartroză şi trecerea lombosacrală (15, 22, 21, 30).

Recidiva paraliziei la rasa Teckel

Observaţiile proprii şi cunoştiinţele despre

patogeneza spondilozei deformante la câinii de talie medie şi mare, au arătat că ambele afecţiuni evoluează asemănător până în momentul îmbătrânirii timpurii sau calcificării parţiale a discului intervertebral, doar că între rasele mici şi cele mari, există diferenţa anatomică de formă a vertebrelor.

La evaluarea conturului ventral al corpului vertebral la câinii de talie mică se observă o formă concavă, pe când la câinii mari prezintă un contur mult mai plan.

Corpurile vertebrelor sunt specializate în transmiterea energiei spre discul intervertebral, care nu este nici o problemă la un efort fiziologic.

Prin microtraume, la ambele categorii de câini se ajunge la pierderea elasticităţii discului intervertebral, însă la câinii de talie mică se produce calcificarea discului, iar la cei de talie mare calcificarea ligamentelor ventrale.

Dacă această teorie este adevărată, atunci modalitatea transmiterii energiei este un factor important în localizarea unei leziuni, în ambele cazuri semnalându-se contractura musculaturii (20, 21).

Se presupune că punctul cu cea mai mică rezistenţă din punct de vedere patologic se modifică primul: la teckel acest punct ar fi discul intervertebral (nucleul pulpos şi părţile dorsale ale inelului fibros), iar la câini mari ligamentele ventrale.

Primele rezultate ale IA sunt sătisfăcătoare. S-au implantat 48 de câini din

rasa teckel în tratamentul recidivei paralizei la

teckel, cazurile fiind atât cazuri operate cât şi


Vol. 10(1) Iunie 2016

35

neoperate, de remarcat este faptul că la nici unu

dintre ei nu s-a observat o recidivă la tratament.

Un lucru este important: IA este indicat în profilaxia recidivei paraliziei la Teckel, deoarece are scopul de a relaxa musculatura spatelui în permanenţă şi de a preveni recidiva în acest fel. Implantatele se introduc la nivelul punctelor dureroase ale coloanei (în musculatură, sau aproape de articulaţii), fiind contraindicată implantarea în forma acută a paraliziei la Teckel.

Este foarte important ca pacienţii să aibă o perioadă de 2 luni fără dureri, înainte de IA, deoarece implantarea timpurie poate duce la o agravare a stării de sănătate şi la inducerea unui atac dureros şi mai intensiv (9, 10, 15, 21, 22, 31).

1.6.5. La nivelul cotului

Artroza cotului, displazia cotului, segmentarea procesului coronoid

Foarte rar se întâlnesc probleme primare

de formă cronică ale cotului, asta însemnând că puţini pacienţi dezvoltă artroza la nivelul cotului fără un centru al durerii care să persiste înaintea apariţiei acestei probleme (12, 13, 21, 22).

Dacă în această situaţie este vorba de câinii de talie mare, trebuie găsită cauza pentru efortul exagerat asupra cotului, frecvent fiind vorba de durere, cauzată de fragmentarea procesului coronoid medial al ulnei şi / sau probleme la nivelul şoldului.

După un anumit stadiu de modificări, criteriile de diagnostic şi prognostic sunt asemănătoare cu cele de la genunchi.

Membrele toracice susţin aproximativ 58,4-79,2% din greutatea corpului, având rol în dirijarea direcţiei, dar sunt folosite şi ca un sistem de frânare, în schimb membrele pelvine susţin numai 20,8-41,6% din greutatea corpului fiind folosite la propulsie.

Dacă propulsia anterioară a membrelor pelvine este limitată (70% vine din spate), atunci trebuie preluată funcţia de propulsie de către membrele anterioare, acest lucru soldându-se la un efort crescut la nivelul cotului şi umărului (12, 13, 21, 22, 30).

Indicaţii ale artrozelor primare şi/sau secundare ale cotului

- endopatii de inserţie, a extensorilor

laterali şi flexorilor mediali, miotendinoze, exostoze ale ligamentului colateral, modificări ale procesului anconat, osteocondrită disecantă.

Indicaţii în displazia cotului (acută şi cronică) şi tratarea în acelaşi timp a

şoldurilor

- procesul coronoid medial ulnar izolat/fragmentat dar şi stadiul timpuriu al deformităţilor angulare de creştere, secundare închiderii premature a plăcilor de creştere ulnă ⁄ radius (39, 48).

Probleme de durere recidiviante

În majoritatea cazurilor, pacienţii cu durere

severă la nivelul cotului, nu necesită tratament postoperator, dar dacă este cazul, se poate indica terapia neurală şi fizioterapia la 3-4 săptămâni post IA.

1.6.6. La nivelul articulaţiei umărului

La nivelul articulaţiei umărului afecţiunile

apar mai rar, deoarece este o articulaţie mobilă aproape în toate direcţiile. La nivelul acestei articulaţii durerea apare datorită problemelor din regiunea tricepsului şi deltoidului, datorită „artrozelor tricepsului” caracterizate prin modificări ale originii capului accesoriu şi muşchiului triceps la nivelul colului humeral dar şi a osteocondritei disecante.

În poziţiile de evitare a membrelor anterioare, nu se poate examina cotul sau umărul izolat, dar în schimb în procesele durereoase la nivelul umărului, se observă un efort mai accentuat asupra cotului (12, 13, 21).

O menajare a articulaţiei cotului duce întotdeauna la probleme ale articulaţiei umărului, datorită contracţiilor muşchilor biceps brahial, triceps şi subscapular.

Desfăşurarea mişcării se blochează activ în articulaţii la 90°, din această cauză se modifică rolul muşchilor „mişcători” (aceştia devin muşchi de sustinere), iar articulaţia este


Vol. 10(1) Iunie 2016

36

menţinută prin musculatura caudală la 90°, aceste lucruri determină într-un timp foarte scurt apariţia contracţiilor musculare dureroase, care pot fi tratate prin terapie neurală şi fizioterapie (12, 20, 24).

Muşchiul biceps brahial este un muşchi extrem de solicitat, acesta având rolul de a menţine articulaţia în tensiune şi de a amortiza elanul care este transmis din spate în faţă.

Dacă animalul prezintă o şchiopătură severă a unui membru datorită (ex. probleme de şold), greutatea exercitată pe membrele toracice este mai mare, iar preluarea elanului prin biceps se face cu mai mult efort, acesta menţinându-se sub o tensiune constantă.

Consecinţa acestor afecţiuni sunt endopatiile de inserţie şi miotendinozele.

Prin flexie repetată a articulaţiei umărului, tendonul este forţat la maxim, ceea ce duce după un anumit timp la o reacţie periostală, care este stadiul iniţial de osificare a ligamentului transvers (12, 20, 21, 24).

Modificarea imaginii de mişcare constă în reducerea impulsului în faţă, acesta fiind compensat de creşterea tonusului muşchiului biceps brahial şi deltoid.

Toate modificările se pot palpa ca punct dureros sau se pot evidenţia radiografic ca urmare a formării exostozelor.

IA este indicat în probleme ale articulaţiei umărului de tipul osificării unei părţii a ligamentului muşchiului biceps, osificării ligamentului transvers, „artroze de triceps”, contracţiile muşchiului infraspinos şi triceps, contracţiile muşchiului supraspinos, osteocondrită disecantă.

1.6.7. Articulaţia carpului

În principiu problemele întâlnite la nivelul art. carpului sunt asemănătoare cu cele de la articulaţia jaretului, modificările primare apar mai rar, în schimb modificările secundare sunt mai întâlnite şi apar datorită modificării sprijinului sau secundar traumelor (13, 21).

Tulburări funcţionale

Ca o tulburare funcţională să fie tratată cu

IA, aceasta trebuie să ţină cont de mai multe

criterii: severitatea tulburării, constatări la palpare, relevanţa regiunii în aparatul locomotor, cronicitatea.

Cu cât regiunea este mai importantă pentru desfăşurarea mişcării, mai dureroasă şi mai mult supusă efortului cu atât este mai indicat implantul la nivelul punctelor de acupunctură, trigger sau a punctelor dureroase (13, 21).

Un exemplu bun pentru o tulburare funcţională importantă sunt problemele legate de durere şi tensiune la nivelul trecerii lombosacrale.

IA ca adjuvant la diverse operaţii ortopedic-

chirurgicale

IA este indicat ca tratament adjuvant, postoperator în toate operaţiile efectuate la nivelul articulaţiilor pentru: dureri postoperative şi reducerea atrofiei musculare, reducerea efortului pe membrul contralateral, ajutorul procedurilor de fizioterapie

Ca tratament adjuvant se implantează atât punctele apropiate cât şi cele de distanţă (21).

Metode sugerate: puncte de durere şi trigger, puncte de AP apropiate, puncte de AP de distanţă, artroze severe şi la care se poate ajunge, puncte AP funcţionale şi de maestru (7, 12, 20, 24, 30).

1.7. Procese şi intervenţii dinamice post-operative

Post operator în toate cazurile toţi pacienţi

se deplasează forţat la pas în primele 10 zile până la scoaterea firelor (54).

Tratamentul cu IA poate începe din prima zi postoperator deoarece animalele nu prezintă dureri din cauza acestui tratament.

Nu se permit în acest interval trapul, galopul şi joaca sălbatică.

Mişcarea la pas ajută la reducerea febrei musculare şi îmbunătăţeşte lubrefierea articulaţiei şi metabolismul cartilajului, reducerea durerii apărând dependent de gradul îmbolnăvirii, anotimpului şi vârsta pacientului (între 2-14 zile), doar că în 80% de cazuri pacienţii nu necesită intervenţii post-operatorii.

În ziua scoaterii firelor se realizează un prim control al imaginii mersului.


Vol. 10(1) Iunie 2016

37

Din controlul imagini mersului se dau sfaturi proprietarilor pentru următoarele 2 luni până la următorul control (12, 16, 21, 24).

Cine prezintă posibilitatea de hidroterapie (bandă sub apă), este indicat a folosi acestă tehnică de recuperare după o săptămână de la scoaterea firelor. Se efectuează 2 controale la 2 şi 6 luni, apoi de 2 ori pe an.

După primele 10 zile se poate creşte progresiv deplasarea şi utilizarea aparatului locomotor (21, 24).

Proprietarii sunt instruiţi în vederea deplasării animalelor în primele 10-15 minute la pas forţat în vederea extinderii corespunzătoare a muşchilor pentru a fi încălziţi.

Metode de intervenţie postoperatorie

Metode directe postoperator

• hidroterapie, • masaj, • suplimente alimentare (Anibio, Anticox-

HD, Orthovet coxan acut apoi cronic, Mesoflex, Vit. E, seleniu) şi

• diete veterinare (Hills can J/D, RCD can. Mobility suport; Vetconcept)

Afecţiuni ale ţesuturilor moi

• muşchi: masaj, terapie neurală,

fizioterapie, trainig şi mişcării • inserţii ale tendoanelor şi la nivelul

entezelor (trecerea muşchi - tendon): masaj, terapia manuală şi neurală

• afecţiuni articulare şi ligamentare: terapie neurală, AP

• poziţii anormale ale vertebrelor: combinaţie cu chiropractică, terapie neurală, AP

• spasme: terapie neurală, AP

1.8. Limitele metodei

Limita metodei apare deseori din cauza pacientului nu din cauza metodei, dacă este rentabil de a face acest IA la pacienţi foarte în vârstă, această problemă este discutabilă.

Şi în unele cazuri de displazie de şold chiar de grad înalt, trebuie luat în considerare faptul

dacă IA se face singur sau în combinaţie cu fizioterapia sau ca adjuvant la operaţia articulară.

Mai concret este faptul că nu există nici un caz de displazie de şold care să nu poată fi tratat cu IA, pentru că performanţa musculară îmbunătăţită determină secundar îmbunătăţirea funcţionalităţii şoldului (21).

1.8.1. Vârsta pacientului

În cazul animalelor tinere atunci trebuie

făcută între cazurile la care se utilizează IA o delimitare faţă de rezecţia capului femural şi endoproteză totală.

Limitele IA nu sunt încă stabilite şi cu cât aflăm mai mult despre evoluţia şi efectul în ţesuturi cu atât mai mult se va dezvolta. La fiecare caz în parte se decide individual dacă este indicat IA.

Pentru a obţine o stare de confort a animalului se justifică narcoza totală, sau uneori, doar reducerea durerii poate fi suficientă.

La animalele bătrâne se pune întrebarea legată de proporţia IA, deoarece aceste animale prezintă afecţiuni multifocale, unde fiecare implantat ar fi indicat pentru implantare.

La aceşti pacienţi trebuie avut în vedere cele 3-4 afecţiuni mai iportante (21).

1.8.2. Consecinţele asupra punctelor de

acupunctură

Mulţi „fundametalişti ai medicinei tradiţionale chineze” sunt de părere că punctele de AP nu ar trebui implantate, deoarece punctul s-ar bloca pentru tratamente ulterioare (29, 30).

De asemeana ar duce punctului sau meridianului impulsul permanent şi ar mai duce la o stimulare a funcţiei AP, cercetările însă au demonstrat că punctele de acupunctură se pot stimula chiar dacă acestea sunt implantate. Se poate spune că punctele de AP nu sunt blocate prin IA.

Contraindicaţii: tumori, dureri prin implantarea incorectă a unei endoproteze totale, discospondilită.


Vol. 10(1) Iunie 2016

38

1.9. Combinaţii cu alte metode

Combinaţia cu alte metode depinde de succesul implantării, 80% din pacienţi nu necesită intervenţii postoperatorii, doar cei la care se adăugă IA (21).

Ceea ce ar trebui respectat este perioada de 10-14 zile de fizioterapie, care începe în ziua următoare operaţiei. În această situaţie se recomandă terapia de relaxare a musculaturii, în vederea succesului implantului şi pentu a preveni apariţia contracţiilor musculare.

De remarcat este însă faptul că IA se poate combina cu AP, terapia neurală, homeopatia, fizioterpaia, medicaţia analgezică şi intervenţiile chirurgicale.

1.9.1. Combinaţia cu acupunctura -

terapia neurală

Afecţiunile cu dureri cronice prezintă o anumită dinamică, asta însemnând că numai prin utilizarea AP şi terapiei neurale, acestea pot revinii în fomra accentuată, ceea ce impune selectarea unei terapii de durată cum ar fi IA, metodă care „linişteşte” afecţiunile multifocale pe o durată lungă de timp.

Unele afecţiuni se pot trata doar parţial cu IA, şi impun combinarea cu o intervenţie operatorie (21).

În această situaţie cel mai bine se potriveşte, AP şi terapia neurală, pentru că au efect asupra tuturor structurilor afectate (articulaţie, capsulă articulară, periost, muşchi, tendoane, ligamente, nervi şi vase de sânge).

1.9.2. Combinaţia cu medicaţia analgezică

La pacienţii în vârstă cu afecţiuni

multifocale medicaţia analgezică nu se poate evita, după recidive, în sensul modificării imaginii mersului trebuie clarificat dacă este vorba de reapariţia problemei articulare, de obicei în această situaţie este vorba de durere la nivelul musculaturii datorită efortului exagerat a tendoanelor şi ligamentelor.

Iniţial durerea se tratează cu antiinflamatorii nestoridiene şi terapie neurală, datorită efectului benefic asupra circulaţie şi

efectului anestetic local, dar pentru pacienţi cu tensiuni musculare este indicată hidroterapia, drenajul limfei şi masajul (21).

1.9.3. Combinaţia cu intervenţia chirurgicală

La pacienţi în vărstă IA poate fi combinat

cu intervenţiile chirurgicale utilizate pentru remedierea rupturii ligamentului încrucişat degenerativ, dar şi în cazul intervenţiilor fragmentării procesului anconat al ulnei şi osteocondritei disecante.

Nici una dintre aceste afecţiuni nu poate fii tratată cu succes doar prin IA sau chirurgical, ele trebuiesc combinate şi obligatoriu după operaţie necesită fizioterapiei, deoarece combinaţia e supraaditivă (21).

1.10. IA la diferite vârste

1.10.1. IA la animalele foarte tinere

Tineretul şi animale foarte tinere, încă în

creştere, greşeli legate de hrănire şi etologie duc la probleme ulterioare.

Experţii au realizat implantarea tineretului la vârsta de (2-4 săptămâni), diagnosticat cu displazie de şold în fază timpurie (18-20 săpt de viaţă). Cu cât se stabileşte mai repede diagnosticul cu atât se poate trata mai eficent.

Pacienţi cu displazie de şold cu grad redus nu necesită în general intervenţii postoperatorii, dar în cazul displaziei cu grad înalt, aproximativ 20% din cazuri nu pot fi urmărite, 50% nu necesită intervenţii postoperatorii, 20% o să aibă nevoie de fizioterapie, AP sau terapie neurală şi doar 10% dintre pacienţi necesită intervenţie chirurgicală.

Bibliografie

1. Barone R. (2010) – Anatomie Comparée des

Mammifères domestiques, Tome 1 Osteologie, Vigot Freres Editeur, Paris, France.

2. Barone R. (2004) – Anatomie Comparée des Mammifères domestiques, Tome 6 Neurologie I: Sisteme nerveux central, Vigot Freres Ed., Paris, France.


Vol. 10(1) Iunie 2016

39

3. Bouvy B., Dupre G. (1994) - Conduite á tenir devant une suspicion de hernie discale. Le

Point Vétérinaire, 26(162): 353-360. 4. Budras K.D., Mc Carthy P.H., Fricke W.,

Richter R. (2002) – Anatomy of the Dog, fourth edition, Schlütersche Verlag, Hannover, Germany.

5. Cantwell S. (2010) – Traditional Chinese Veterinary Medicine: The mechanism and management of acupuncture for chronic pain. Topics in Companion Animal Medicine. 25(1): 53-58.

6. Chang Y., Platt D.R. (2007) - Magnetic resonance imaging of traumatic intervertebral disc extension in dogs, Vet Record, 160: 795-799.

7. Cross S.A. (1994) – Pathophysiology of pain. Mayo Clin Proc., 69(4): 375-383.

8. DeLahunta A. (1983) - Veterinary

neuroanatomy and clinical neurology, Ed 2, Philadelphia, Saunders, USA, pp 186–188.

9. Demann E.T., Stein P.S., Haubenreich J.E. (2005) – Gold as an implant in medicine and dentistry. J. Long Term Eff Med Implants 15(6):687-98.---29

10. Durkes T. E. (1992) – Gold bead implants problems in veterinary medicine; 4(1):207-211.----30

11. Fleming P. (1994) - Acupuncture for treatment of musculoskeletal and neurologic conditions in horses, pp. 499-532. În Schoen A.M. – Veterinary Acupuncture: Ancient to Modern Medicine, American Veterinary Publ., California, USA.

12. Fossum T.W. (2007) – Small Animal Surgery, 3th edition, Ed. Mosby, St. Louis, USA.

13. Graeme S.A. (2007) – Radiographic signs of joint disease in dogs and cats. În: Textbook of veterinary diagnostic radiology, (ed. Thrall D.E.). Ed. Saunders Elsevier, Philadelphia, USA, pp. 317- 358.

14. Haltrecht H. (1999) - Veterinary acupuncture, Complementary and alternative veterinary medicine. Can Vet. J. Vol. 40: 401-403.

15. Hielm-Bjorkman A., Raekallio M., Kuusela E., Saarto E., Markkola A., Tulamo R. (2001) – Double-blind evaluation of implants of gold wire at acupuncture points in the dog as a treatment for osteoarthritis induced by hip dysplasia. Vet. Rec. 149, 452-456.---39

16. Hoerlein B.F. (1978) - Canine neurology: diagnosis and treatment, Ed. 3, Philadelphia, Saunders, USA, pp 470-560.

17. Hoskins M.T. (1985) – Pain – International perspectives in Physical Therapy, Churchill – Livingstone, Edinburgh, UK.

18. Hulea C.I. (2014) - Investigaţii asupra afecţiunii coloanei şi membrelor la câine - Terapia prin acupunctură uscată și implant cu aur. Referatul nr. 3 în cadrul pregătirii doctoratului, USAMVB - FMV Timișoara.

19. Jagger D.H. (1994) – History and concepts of veterinary acupuncture, pp 5-18. În Schoen A. M. – Veterinary Acupuncture: Ancient to Modern Medicine, American Veterinary Publ., California, USA.

20. Jeffery N.D. (1995) – Handbook of Small Animal Spinal Surgery, Ed. W.B. Saunders Comp., Baltimore, USA.

21. Kasper M., Zohman A. (2011) – Ganzheitliche Schmerztherapie fur Hund und Katze, Ed. Sonntag Verlag, Stuttgart, Germany.---54

22. Klitsgaard J. (1996) – Gold implants, practical experiences with 400 hip dysplasia cases in the dog. Presented at Course held

at Lake Thun, Spiez, Switzerland.---48 23. König H.E. (2004) – Veterinary Anatomy of

Domestic Mammals, Schattauer GmbH, Stuttgart, Germany.

24. Kottke F.J. (1990) - Krusen's Handbook of Physical Medicine and Rehabilitation, Saunders Philadelphia, USA.

25. Levine G.J., Levine J.M., Walker M.A. (2006) - Evaluation of the association between spondylosis deformans and clinical signs of intervertebral disc disease in dogs: 172 cases (1999–2000), J Am Vet Med

Assoc., 228:96–100. 26. Longo F. (2002) - The Palpation Examination

in Veterinary Acupuncture, Yi Dao Za Zhi. 18 - October 2002, Laveno Mombello – (VA), Italy, www.gmt2000.it.

27. Miyabayashi T. (2001) – Pathophysiology and Diagnosis of Intervertebral Disk Degeneration. In: Clinical Perspectives on Canine Joint Disease. The North American Veterinary Conference, Orlando, SUA, 28-31.

28. Morgan J.P., Biery D.N. (1985) - Spondylosis deformans. In Newton CD, editor: Textbook of small animal


Vol. 10(1) Iunie 2016

40

orthopaedics, Philadelphia, Lippincott Williams & Wilkins, pp 733-738.

29. Morgan J.P., Wind A., Davidson A.P. (2000) – Hereditary bone and joint diseases in dog. Ed. Schlutersche, Hannover, Germany.

30. Nejrup K., De Fine Olivarius N., Jacobsen J.L., Siersma V. (2008) – Randomised controlled trial of extraarticular gold bead implantasion for treatment of knee osteoarthritis: a pilot study. Clin Rheumatol, May 24.---64

31. Nickel R., Schummer A., Seiferle E. (1984) – Lehrbuch der Anatomie der Haustiere, Band III: Kreislaufsystem, Paul Parey Verlag, Berlin, Germany.----65

32. Nickel R., Schummer A., Seiferle E. (1986) – The Anatomy of the Domestic Animals, Vol. I: The Locomotor System, Paul Parey Verlag, Berlin, Germany.

33. Nomina Anatomica Veterinaria (2005) – Fifth Edition, Prepared by the International Committee on Veterinary Gross Anatomical Nomenclature, Published by Editorial Committee Hannover, Columbia, Gent, Sapporo.

34. Ruth D., Kirberger R.M., Barr F., Wrigler R.H. (2010) – Handbook of Small animal radiology and Ultrasound, Techniques and differential diagnoses, 2rd edition, Ed. Churchill Livingstone Elsevier, USA.

35. Willis W.D., Coggeshall R.E. (2004) – Sensory Mechanisms of the Spinal Cord: Primary afferent neurons and the spinal dorsal horn. Third Edition. Springer, USA.

36. Woolf C.J., Mannion J.R. (1999) – Neuropathic pain: etiology, symptoms, mechanisms, and management. The Lancet, 353: 1959-1964.

37. Xie H., Preast V.(2007) - Xie’s veterinary acupuncture., First edition. Blackwell Publishing, Oxford. UK.

38. Yu C., Zhang K., Lu G., Xu J., Xie H., Lui Z., Wang Y., Zhu J. (1994) – Characteristics of acupuncture meridians and acupoints in animals. Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 13(3), 927-933.

39. http://www.amazon.com/Canine-Acupressure-Meridian-Composite-Anatomicals/dp/B0051WYSS2 (06.03.2014)

40. http://www.siav-itvas.org/veterinary-acupuncture-clinical-section/306-the-

palpation-examination-in-veterinary-acupuncture.html (23 02 2013)

Andrei Nanu Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

41


Vol. 10(1) Iunie 2016

42

Despre babesioza canină

About canine babesiosis

Andrei Nanu Romvac Company S.A.

Corespondenţă: [email protected]

Cuvinte cheie: babesioză canină, paraziți, tratament babesioză, vaccin babesioză. Key words: canine babesiosis, parasites, babesiosis treatment, babesiosis vaccine.

Rezumat

Prezentul referat bibliografic, adresat medicilor veterinari clinicieni dar și celor din domeniul cercetării are ca scop rememorarea bolii din punct de vedere al etiologiei, al manifestărilor clinice și al managementului terapeutico-profilactic dar totodată, și aducerea la cunoștință a aspectelor rezultate în urma unor cercetări recente. În funcție de virulența speciei parazitare, de răspunsul defensiv al organismului parazitat și de managementul terapeutic abordat, platoul evolutiv al bolii poate fi destul de larg – de la un prognostic favorabil până la un sfârșit letal al animalului. Complexitatea mecanismului patogenetic în babesioză se datorează antigenelor parazitare solubile (APS), care în urma studiilor recente au putut fi obținute in vitro apoi folosite sub formă de produs imunologic în profilaxia bolii. Producerea unui vaccin contra babesiozei canine cu antigene parazitare ale tulpinilor locale ar juca un rol important în prevenția bolii clinice în Romania.

Abstract

The objective of this bibliographic essay, addressed both to veterinary clinicians and researchers, is to bring to mind the disease in terms of etiology, clinical manifestations and therapeutic and prophylactic management, as well as to remind the issues arising from recent researches. Depending on the virulence of the parasite species, body's immune response and therapeutic management approached, the plateau of disease evolution can be quite wide - from a favorable prognosis to a lethal outcome of the animal. The complexity of the pathogenetic mechanism in babesiosis is due to soluble parasite antigens (SPA) which, according to recent studies, have been obtained in vitro and then used as immunological product in disease prevention. Producing a vaccine against canine babesiosis with parasite antigens of local strains could play an important role to prevent the clinical expression of this disease in Romania.

Introducere Babesioza canină este o boală parazitară

cauzată de protozoare din genul Babesia, incidența acesteia luând amploare în ultimul deceniu în țara noastră și nu numai.

Prima dată au fost descoperite babesiile la bovine spre sfârșitul secolului XIX de către savantul român Victor Babeș, numele căruia îl poartă și acum. Șapte ani mai târziu în Italia, babesiile au fost descrise și la câine.

Studiile timpurii au recunoscut doar două specii morfologic distincte care parazitează câinele și anume: Babesia canis măsurând 3-5 µm și Babesia gibsoni având 1-3 µm.

Mai târziu, pe baza testelor serologice, specificității gazdei definitive, imunității

încrucișate și a filogeniei moleculare, Babesia

canis a fost reclasificată în 3 subspecii: • B. canis canis,

• B. canis rossi,

• B. canis vogeli.

Toate acestea sunt considerate acum ca fiind specii distincte. [3, 8, 11, 24]

Acești paraziți, încadrați taxonomic în ordinul Piroplasmida, își realizează ciclul biologic în două tipuri de gazde.

În gazdele definitive, reprezentate de artropode din familia Ixodidae (căpușe), babesiile își desfășoară ciclul sexuat, iar în gazdele intermediare reprezentate de mamifere din familia Canidae, acestea își desfășoară ciclul asexuat [13].


Vol. 10(1) Iunie 2016

43

Babesia canis canis, transmisă de căpușa Dermacentor reticulatus, este endemică în Europa și se consideră a fi cel mai întâlnit agent etiologic al babesiozei canine pe acest continent.

Babesia canis vogeli, având ca gazdă definitivă căpușa Rhipicephalus sanguineus,

este întâlnită în special în țările din sudul Europei.

Babesia canis rossi fiind descrisă ca cea mai patogenă dintre ele, este transmisă de căpușa Haemaphysalis leachi și se întâlnește în țările din Africa.

Babesia gibsoni, cea mai mică dintre acestea, este răspândită peste tot în lume și este transmisă de Haemaphysalis bispinosa și H. longicornis [1, 7, 8, 12, 17, 24, 20].

După fixarea sa pe corpul câinelui, căpușa, odată cu injectarea salivei cu proprietăți anticoagulante și vaso-dilatatoare, infectează animalul cu sporozoiți (forma infestantă a babesiilor).

După contaminare urmează o perioadă de incubație de 10-28 zile succedată de primele semne clinice [13, 17].

Simptomatologie și patogeneză

Manifestarea clinică a bolii este diversă si

variază de la o anorexie tranzitorie până la un sindrom complex, în care sunt afectate mai multe sisteme de organe.

Astfel evoluția babesiozei poate avea două forme – simplă și complicată, ambele fiind în corelație directă cu răspunsul inflamator al gazdei, virulența parazitului și statusul imun al animalului.

Principalii mediatori ai răspunsului inflamator sunt:

• eliberarea marcantă de citokine (factor de necroză tumorală -TNF-α,

• interleukina 10, • proteina chemoatractantă a monocitelor

- MCP-1, • radicalii liberi, • factorul de activare a trombocitelor, • oxidul nitric etc.

Evoluția severă a bolii este asociată cu un dezechilibru acido-bazic rezultând acidoză metabolică și alcaloză respiratorie [5, 9, 17, 26]

Pe lângă activitatea direct patogenică a babesiilor asupra liniei eritrocitare (patrundere intraglobulară, dezvoltare, diviziune și liză globulară) având ca rezultat anemia hemolitică, antigenele parazitare acționează și asupra metabolismului lipoproteic, și asupra sitemului complement cu formarea anticorpilor antieritrocitari și a complexelor imune, toate acestea având ca rezultat final hemoliza intra- și extravasculară [9, 13, 17, 25].

O mare importanță trebuie acordată celui de-al doilea mecanism patogenetic și anume cel al antigenelor parazitare asupra sistemului reticulo-histiocitar în care are loc hiperplazia celulelor acestuia (hiperplazie asociată cu aglutinarea și aderența la endoteliul vascular a hematiilor parazitate, a trombocitelor și a antigenelor din plasmă) determinând blocajul circulației capilare în diferite organe cu repercursiuni variate [13, 17, 25].

În funcție de agentul etiologic, evoluția bolii și semnele clinice sunt diferite.

B. canis rossi este foarte virulentă și are o manifestare clinică acută sau chiar supraacută care debutează cu apatie, icter, slăbiciune, anorexie, febră, tahipnee, tahicardie, tulburări nervoase.

Această formă severă este caracterizată de anemia hemolitică, dezechilibrul reticulo-histiocitar, dezechilibrul acido-bazic și rezultatul răspunsului inflamator survenind astfel prăbușirea funcțiilor în multiple organe: insuficiență renală acută, sindrom de detresă respiratorie acută, sindrom de șoc hipotensiv, edeme cerebrale, hepatopatii, pancreatite, splenomegalie, anemie, trombocitopenie [5, 13, 17, 25]

B. canis vogeli provoacă la animalele adulte o infecție de multe ori inaparentă clinic sau cu o simptomatologie “ștearsă”.

De obicei evoluează cu o parazitemie moderată și poate trece neobservată la un examen de rutină al frotiului de sânge.

Dacă la câinii adulți infecția se poate remite fără a prezenta semne clinice evidente, tineretul poate ajunge intr-o stare anemică severă cu simptomatologia aferentă [11, 17].

După gradul de patogenitate, B. canis

canis se situează intre cele două specii descrise mai sus.


Vol. 10(1) Iunie 2016

44

Infecția cu Babesia gibsoni poate avea evoluție supraacută, acută și cronică.

Forma acută a acesteia este cea mai întâlnită și evoluează cu anorexie, depresie, anemie hemolitică, febră, limfadenopatie, splenomegalie, trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată (CID), sindrom de șoc hipotensiv, insuficiență renală acută [6, 13, 17, 21].

Diagnostic

Diagnosticul cazurilor acute de babesioză este bazat pe prezentarea clinică clasică și identificarea paraziților în frotiurile executate din sângele periferic (colorație Giemsa sau Diff-quick).

Babesiile de dimensiuni mari (3-5 µm) sunt observate in mod tipic câte două dar pot fi întâlnite și situații cand un eritrocit conține până la 6-8 paraziți piriformi. B. gibsoni (1-3 µm) este întâlnită de obicei de formă inelară și se află singură în hematie.

În funcție de virulența speciei, gradul parazitemiei poate fi de la 0,05% până la 10% din totalul hematiilor numărate pe un frotiu.

Coroborând simptomatologia clinică agresivă și suspiciunea unei specii virulente, simpla prezență a paraziților intr-o singură hematie este suficientă pentru a confirma diagnosticul.

În cazurile cronice unde parazitemia este sub limita detecției microscopice, diagnosticul este mai dificil și se bazează pe constatări anamnetice sugestive, constatări ale examinării clinice și teste serologice (imunofluorescență, PCR, microaglutinare, ELISA).

Pentru a crește probabilitatea identificării paraziților, se recomandă examinarea de-a lungul periferiei frotiului (hematiile parazitate tind să se marginalizeze în timpul efectuării frotiului).

Alte aspecte ale frotiurilor, cum ar fi anizocitoza, policromazia și reticulocitoza - reflectă o anemie hemolitică regenerativă, sferocitoza - anemie hemolitică imun-mediată, neutrofilia - răspuns inflamator sistemic.

Este important de reținut că trombocitopenia este patognomonică babesiozei și aceasta apare înainte de debutul

anemiei și înainte ca parazitemia să fie detectabilă microscopic.

O creștere a transaminazelor serice (ALT, AST) indică afectarea hepatică, urea și creatinina serică ne indică afectarea renală.

Analiza urinei arată hemoglobinurie, bilirubinurie, proteinurie și celule epiteliale tubulare renale.

Tehnica PCR este extrem de sensibilă (poate detecta o parazitemie foarte scăzută ~0,0001%) și specifică in același timp (identifică specia de babesie cu care este infestat animalul).

Diagnosticul babesiozei canine ar trebui să fie cât mai specific posibil deoarece virulența, prognosticul și răspunsul la tratament variază în funcție de specia parazitară [5, 6, 9, 11, 13, 17, 26].

Tratament și profilaxie

Indiferent de gravitatea bolii, obiectivele

principale ale tratamentului sunt distrugerea paraziților și combaterea anemiei urmate apoi de medicația simptomatică.

În funcție de specie, babesiile au un răspuns diferit la tratamentul efectuat.

Medicametele de elecție pentru distrugerea babesiilor sunt derivații de diamidină (Diminazen aceturat) și derivații de carbanilide (Imidocarb dipropionat).

Diminazenul aceturat (Berenil) intervine asupra glicolizei aerobe și inhibă sinteza ADN-ului parazitar având astfel acțiune babesicidă.

Din cauza efectelor secundare ale diminazenului (durere locală, vomă, hipotensiune, toxicitate cerebrală, semne neurologice, efecte parasimpaticomimetice, ataxie, nistagmus etc.) se recomandă o singură doză calculată meticulos - 3,5 mg/kg intramuscular. Cu toate acestea B. gibsoni nu răspunde la fel de bine ca celelalte babesii la tratamentul cu acest medicament.

Imidocarbul dipropionat (Imizol) are efect

babesicid pronunțat, acționând direct asupra nucleului și citoplasmei parazitare.

Se administrează în doză de 6,6 mg/kg intramuscular sau subcutanat în doză unică


Vol. 10(1) Iunie 2016

45

pentru babesiile de dimensiuni mari și în doză repetată la 2 săptămâni pentru B. gibsoni.

Ca posibile efecte adverse care apar dupa 10 minute de la administrare, sunt descrise: durere locală, hipersalivație, tremurături musculare, tahicardie, dispnee și diaree.

Pentru ameliorarea acestor efecte adverse poate fi folosită atropina ca premedicație – 0,02 mg/kg subcutanat, cu 30 minute înainte de administrare. Imidocarbul prezintă și toxicitate hepato-renală aceasta fiind descrisă ca efect advers tardiv [11, 13, 17, 21].

Împotriva B. gibsoni, rezultate satisfăcătoare prezintă și clindamicina administrată în doză de 25 mg / kg greutate corporală, per os, la 12 ore, timp de 14 zile.

Tratamentul cu clindamicină reduce semnele clinice caracteristice babesiozei, scade gradul parazitemiei și determină schimbări morfologice ale paraziților inducând degenerescența acestora (modificări ale citoplasmei și nucleului, segmentare, reducerea dimensiunilor).

Cu rezultate pozitive poate fi administrat un tratament de 10 zile cu azitromicina (10 mg / kg per os la 24 ore) în combinație cu atovaquone (13,3 mg/kg per os la 8 ore). [10, 17, 21, 22, 23]

Medicația simptomatică se recomandă în special în formele severe de boală iar combaterea anemiei prin transfuzii cu sânge se recomandă în general când valoarea hematocritului ajunge ≤20%.

În lipsa unui tratament specific bine pus la punct, cazurile cu evoluție acută și supraacută se pot finaliza cu moartea animalelor.

Fiind o boală agresivă cu o incidență care a crescut vertiginos în ultimul deceniu, peste tot în lume, având și un tratament „dur” cu reacții secundare complicate, cea mai indicată și mai sigură opțiune de viitor în lupta cu aceasta, va fi profilaxia.

Măsurile profilactice în România, se axează în primul rând pe combaterea parazitismului cu căpușe, și anume substanțe antiparazitare sub diferite forme: spray-uri, soluții spot-on sau zgărzi impregnate, toate cu efecte paraziticide și repelente.

Cu toate că există o gamă extrem de largă a acțiunilor antiparazitare, nici una nu garantează o protecție de 100%.

Prin urmare incidența cazurilor cu infestații parazitare este în continuare una destul de mare și asta în mare parte se datorează rezistenței față de substanțele active din produse, rezistență pe care o dezvoltă paraziții de la o generație la alta.

Cu un ansamblu de interacţiuni complexe care implică diferite organe, structuri şi substanţe, sistemul imunitar al organismelor poate fi folosit și de data aceasta ca un „aliat” în lupta cu scop profilactic împotriva babesiozei canine.

Astfel, pentru a produce anticorpi protectori, acesta trebuie stimulat cu un antigen specific.

În 1967 au fost descrise în sângele câinilor infectați cu B. canis,

Antigenele Parazitare Solubile (APS) care sunt proteine cu masa moleculară cuprinsă între 10 și 200 kDa, acestea sunt identificate în membranele de suprafață ale merozoiților (formele endoglobulare ale babesiilor) și apar consecutiv desfășurării ciclului evolutiv al paraziților.

Tot atunci s-a demonstrat că APS dau reacție de precipitare cu serul obținut de la câini care au supraviețuit unei forme acute de babesioză iar anticorpii la acești câini persistă o perioadă îndelungată.

Ulterior s-a demonstrat că aceste APS pot fi utilizate în imunizarea câinilor contra babesiozei.

Odată cu evoluția biotehnologiilor și a industriei farmaceutice, s-a reușit obținerea APS in vitro, acest lucru facilitând crearea unui produs biologic cu proprietăți imunogene contra babesiozei canine [2, 14, 18, 19].

Studii recente au demonstrat siguranța și eficacitatea imunizării câinilor cu APS obținute in vitro, dar în același timp au demonstrat că nu se obțin reacții imune încrucișate între diferite specii de babesii.

În concluzie, inocularea cu APS specifice B. canis canis, conferă imunitate față de tulpina omoloagă și nu oferă protecție contra infecției cu o tulpină heterologă, cum ar fi B. gibsoni.

Imunizarea presupune producerea de anticorpi anti APS și se traduce printr-o reducere a gradului parazitemiei și a severității semnelor clinice dar nu previne infecția.


Vol. 10(1) Iunie 2016

46

Acțiunea patologică și severitatea semnelor clinice se datorează antigenelor parazitare, astfel prin formarea de anticorpi anti APS se previne dezvoltarea sau exacerbarea patologiei bolii [3,4,10, 15, 16, 17].

La momentul actual există câteva produse imunogene dar din cauza specificității răspunsului imun la antigenele vaccinale, aceste produse nu oferă o protecție satisfăcătoare încât să justifice imunizarea câinilor în țara noastră.

Având în vedere gradul de patogenitate al fiecărei specii de babesii, răspândirea geografică a acestora și lipsa imunității încrucișate, ar fi binevenită producerea unui produs biologic (vaccin) bivalent (B. canis canis și B. gibsoni) care să ofere o protecție cât mai ridicată în România.

Bibliografie 1. Adaszek L., Martinez A.C., Winiarczyk S.,

(2011). The factors affecting the distribution of babesiosis in dogs in Poland. Veterinary

Parasitology, 181: 160–165. 2. Adaszek L., Puchalski A., Dec M.,

Winiarczyk S., (2012). Analysis of the culture-derived soluble Babesia canis canis

antigens derived from the Polish strains of the parasites. Tierärztliche Praxis, 40 (K): 399–403.

3. Adaszek L., Romana Wernicka-Furmaga, Winiarczyk S., (2012).Preliminary study on the safety of a new vaccine against canine babesiosis containing soluble parasitic antigen. Bulletin Veterinary Institute in

Pulawy, 56: 145-148. 4. Adaszek L., Urszula Lisiecka, Martinez

A.C., Skrzypczak M., Winiarczyk S., (2013). Quantitative changes in selected lymphocyte subpopulations after administration of a soluble parasitic antigen of Babesia canis to dogs. . Bulletin Veterinary Institute in Pulawy, 57: 35-39.

5. Goddard A., Leisewitz A.L., Kjelgaard-Hansen M., Annemarie T. Kristensen, Schoeman J.P., (2016). Excessive pro-inflammatory serum cytokine concentrations in virulent canine babesiosis. PLOS One, 11(3): e0150113.

6. Boozer A. L., Macintire D.K., (2003). Canine babesiosis. Veterinary clinics of North

America. Small Animal Practice, 33: 885–904.

7. Cardoso L., Costa A., Tuna J., Vieira L., Eyal O., Yisaschar-Mekuzas Y., Baneth G., (2008). Babesia canis canis and Babesia

canis vogeli infections in dogs from northern Portugal. Veterinary Parasitology, 156: 199–204.

8. Carret C., Walas F., Carcy B., Grande N., Précigout É., Moubri K., Schetters T., Gorenflot A. (1999). Babesia canis canis,

Babesia canis vogeli, Babesia canis rossi: Differentiation of three subspecies by restriction fragment length polymorphism analysis on amplified small subunit ribosomal RNA genes. Journal of Eukaryot

Microbiology, 46: 298-303. 9. Crnogaj M., Kis I., Kucer N., Smit I., Mayer

I., Brkljacic M., Selanec J., Mrljak V. (2015). Lipid peroxidation in dogs naturally infected with Babesia canis canis. Veterinarski arhiv, 85: 37-48.

10. Kramer F. (2009). Canine babesiosis - a never-ending story. CVBD Digest, Bayer,

2009. 11. Lobetti R.G. (2006). Babesiosis, in infectious

diseases of the dog and cat, 3rd ed., Philadelphia: W.B. Saunders. edited by C.E. Greene.

12. Kubelova M, Tkadlec E., Bednar M., Roubalova E, Siroky P., (2011). West-to-east differences of Babesia canis canis

prevalence in Dermacentor reticulatus ticks in Slovakia. Veterinary Parasitology, 180: 191–196.

13. Mitrea I.L. (2011). Parazitologie și boli parazitare. Ed. CERES, București.

14. Schetters T. (2005). Vaccination against canine babesiosis, Trends in Parasitology Vol.21 No.4 April, 2005.

15. Schetters T.H., Kleuskens J., Scholtes N., Bos H.J., (1995). Strain variation limits protective activity of vaccines based on soluble Babesia canis antigens. Parasite

Immunology, 17(4): 215-8. 16. Schetters T.P., Kleuskens J., Carcy B.,

Gorenflot A., Vermeulen A., (2007). Vaccination against large Babesia species from dogs. Parasitologia, 49 Suppl 1:13-7.


Vol. 10(1) Iunie 2016

47

17. Schoeman J.P. (2009). Canine babesiosis. Onderstepoort Journal of Veterinary

Research, 76:59–66. 18. Sibinovic K.H., MacLeod R., Ristic M., Cox

H. W., (1967). A study of some of the physical, chemical and serologic properties of antigens from sera of horses, dogs and rats with acute babesiosis. Journal of

Parasitology, 53, 919–923 19. Sibinovic K. H., Sibinovic S., Ristic M.,

Cox H.G. (1967). Immunogenic properties of babesial serum antigens. Journal of

Parasitology, 53: 1121-1129. 20. Solano-Gallego L., Trotta M., Carli E.,

Carcy B., Caldin M., Furlanello T. (2008). Babesia canis canis and Babesia canis vogeli

clinicopathological findings and DNA detection by means of PCR-RFLP in blood from Italian dogs suspected of tick-borne disease. Veterinary Parasitology, 157: 211–221.

21. Suzuki K., Wakabayashi H., Takahashi M., Fukushima K., Yabuki A., Endo Y. (2007). A possible treatment strategy and clinical factors to estimate the treatment response in Babesia gibsoni infection. Journal of

Veterinary Medical Science, 69(5): 563-568. 22. Wulansari R., Wijaya A., Ano H., Horii Y.,

Makimura S., (2003). Lymphocyte subsets and specific IgG antibody levels in clindamycin-treated and untreated dogs experimentally infected with Babesia gibsoni. Journal of Veterinary Medical Science, 65: 579–584.

23. Wulansari R., Wijaya A., Ano H., Horii Y., Nasu T., Yamane S., Makimura S. (2003). Clindamycin in the treatment of Babesia

gibsoni infections in dogs. Journal of the

American Animal Hospital Association, Vol. 39, No. 6, pp. 558-562.

24. Zahler M., Schein E., Rinder H., Gothe R. (1998). Characteristic genotypes discriminate between Babesia canis isolates of differing vector specificity and pathogenicity in dogs. Parasitology

Research, 84, 544-548. 25. Zvorc Z., Baric Rafaj R., Kules J., Mrljak V.

(2010). Erythrocyte and platelet indices in babesiosis of dogs. Veterinarski arhiv, 80: 259-267.

26. Zygner W., Gójska-Zygner O., Bąska P., Długosz E. (2014). Increased concentration

of serum TNF alpha and its correlations with arterial blood pressure and indices of renal damage in dogs infected with Babesia canis. Parasitology Research, 113(4): 1499–1503.


Vol. 10(1) Iunie 2016

48

▼ Lucrări originale / Original papers

Omayma et al. Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

49

Efectul biochimic al curcuminului în hiperlipidemia indusă la șobolani

Biochemical effect of curcumin on hyperlipidemia induced in rats

Omayma A.R.1, Ragab A.D.1, Abdel-Majeed A.1, Hassanin K.M.2, Abdelghaffar M.M.1

1Departamentul de Biochimie, Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea Benha, Egypt. 2 Departamentul de Biochimie, Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea Beni-Suef, Egypt.

Cuvinte cheie: hiperlipidemie, diabet zaharat, curcumin, profilului lipidic, inflamație, interleukina-6. Key words: hyperlipidemia, diabetes, curcumin, lipid profile, inflammation, Interleukin-6.

Rezumat

Acest studiu a fost efectuat pentru a investiga efectul suplimentării orale de curcumin, extract de usturoi și ulei de măsline asupra profilul lipidic, oxidului nitric, adiponectinei, endotelinei-1, glicemiei și asupra unor marker inflamatori la șobolanii sănătoși, diabetici și cu hiperlipidemie prin completarea dietei cu un continut ridicat de grăsimi și colesterol. Patruzeci de femele adulte de șobolani albinoși au fost împărțiți în patru grupe egale a câte 10 șobolani fiecare. Grupul (1): control negativ cu dietă normală, grupul (2): șobolani hrăniți cu dieta normala si supliment oral de curcumin, grupul (3): control pozitiv cu dieta hiperlipedemica, grupul (4): șobolani hrăniți cu dietă hiperlipidemică și supliment de curcumin (350 mg / 1 kg greutate corporală) pe cale orală. Rezultatele obținute au relevat că suplimentul de curcumin la șobolanii hiperlipidemici a produs o crestere semnificativa a colesterolului HDL, oxidului nitric, adiponectinei și a concentrației de endotelina-1 și o reducere semnificativă a colesterolului total seric, triacilglicerolilor, colesterolului LDL, glucozei, hemoglobinei glicate (HbA1c) și a nivelurilor de proteina C reactiva de inalta sensibilitate si Interleukina-6. Aceste rezultate sugereaza că suplimentul de curcumin poate avea unele beneficii pentru pacientii care sufera de dislipidemie si diabet.

Abstract

This study was performed to investigate the effect of oral supplementation of curcumin, garlic extract and olive oil on lipid profile, nitric oxide, adiponectin, endothelin-1, blood glucose and some inflammatory markers in normal, diabetic and hyperlipidemic rats supplementing high fat and cholesterol-enriched diet. Forty female adult albino rats were divided into four equal groups of 10 rats each. Group (1): negative control received normal diet only, group (2): rats fed on normal diet and received curcumin orally, group (3): positive control received hyperlipidemic diet, group (4): rats fed on hyperlipidemic diet and received curcumin (350 mg/ 1 kg b.w.) orally. The obtained results revealed that, curcumin supplementations to hyperlipidemic rats showed a significant increase in serum HDL-cholesterol, nitric oxide, adiponectin and Endothelin-1 concentrations and significantly decrease in serum total cholesterol, triacylglycerols, LDL-cholesterol, Fasting blood glucose, Glycated Hemoglobin (HbA1C), high sensitive C-reactive protein and Interleukin-6 levels. These results suggest that, curcumin supplementations may have some benefits in patients suffering from dyslipidemia and diabetes.

Introducere

Hiperlipidemia este o afectiune comuna

cauzata de stilul de viata in tarile dezvoltate si este cauza majora a bolilor coronariene. Ea rezultă din anomalii ale metabolismului lipidic sau al transportul plasmatic a lipidelor ori ca o tulburare în sinteza și degradarea lipoproteinelor plasmatice (Jang et al., 2008).

Consecința hiperlipidemiei poate provoca ateroscleroza, și astfel, riscul de boala coronariana si accident vascular cerebral este

crescut. Diabetul zaharat este asociat cu hiperlipidemia, care este un factor de risc semnificativ pentru bolile cardiovasculare (El-Moselhy et al., 2011).

Incidența diabetului zaharat de tip 2 este în creștere rapidă în întreaga lume. Tipul 2 de diabet zaharat (denumit anterior non-insulino-dependent) reprezintă peste 90% din cazurile diagnosticate de diabet (Pillarisetti și Saxena, 2004).

Diabetul zaharat este un factor de risc bine cunoscut pentru boala aterosclerotica și


Vol. 10(1) Iunie 2016

50

cardiovasculară, care confera un risc semnificativ crescut de boala coronariana (CHD). Profilul lipidic modificat se caracterizează prin niveluri ridicate a acizilor grași liberi (FFA) și triacilglicerolilor, precum și o reducere a colesterolului HDL (HDL-C), împreună cu depunerea de grăsime în exces în diferite țesuturi, inclusiv ficat (Banerjee et al., 2004).

O acumulare anormală de grăsime în ficat si muschi provoacă rezistența la insulină care culminează cu reducerea celulelor beta în diabetul de tip 2 (Seo et al., 2008).

Curcuminul a fost utilizat pe scară largă în medicina tradițională din Asia de Sud-Est. Acesta previne multe boli, inclusiv afecțiuni biliare, anorexie, tuse, diabet, tulburări hepatice, reumatism, sinuzita, cancerul, si Alzheimer (Aggarwal și Harikumar 2009).

Mai multe studii au indicat faptul ca curcuminul joaca un rol benefic ca și antioxidant, anticarcinogen și agent antiinflamator (Suzuki et al, 2005;. Kurup et al, 2007; Ansari et al, 2007; Kurup și Barrios , 2008).

Prin urmare, scopul acestei lucrări a fost de a investiga efectele antihiperlipidemice ale suplimentarii orale de curcumin, extract de usturoi și ulei de măsline asupra unor markeri inflamatorii, a glucozei sanguine, profilul lipidic, adiponectinei și a endotelinei-1 din serul femelelor de șobolani hrăniți cu o dieta bogata in grasimi.

Material și metodă

Animale experimentale 40 femele adulte de șobolani albinoși de (4

- 6) săptămâni, cântărind 140 -160 g au fost utilizate în cadrul anchetei experimentale a acestui studiu.

Șobolanii au provenit de la Institutul de Cercetare Oftalmologică, Giza, Egipt. Animalele au fost adăpostite în cuști de metal separate și păstrate în condiții de mediu și nutriționale constante și a permis accesul liber la dieta standard cu pelete iar apa a fost furnizată ad-libitum.

Dieta furnizată șobolanilor a fost conformă cu NRC (1995) (Tabelul 1).

Inducerea experimentală a diabetului Pulberea de streptozotocină produsă de

Sigma Chemical Co (USA) a fost utilizată pentru inducerea diabetului. Conform (Mrudula et al., 2007), streptozotocin este un analog al N-acetil glucozaminei care este ușor transportată în celulele beta pancreatice de către Glut2 și produce toxicitate β-celulară, rezultând în deficit de insulina (Mrudula et al., 2007).

Tabelul 1. Componența rațiilor de bază și a celor bogate în

grăsimi administrate șobolanilor

Nivel (%) în dieta bogată

în grăsimi

Nivel (%) în ratia de bază

Ingrediente

13.00 15.00 Ulei 44.15 44.15 Porumb 20.51 20.51 Făină soia (44%) 12.33 12.33 Tărâțe de grâu 1.00 0.00 Colesterol 2.00 0.00 Ulei de cocos 3.00 3.00 Melasă 0.50 0.50 Sare 0.18 0.18 Lizină 0.74 0.74 DL-Metionină

1.50 2.00 Premix mineralo-vitaminic

1.09 1.59 Calcar furajer 100.00 100.00 Total

Curcuminul a fost dizolvat în soluție de

dimetil sulfoxid (DMSO) (7%) (Rong et al., 2012) și administrat oral în doză de (350 mg / kg greutate corporală / zi), timp de 6 săptămâni (Aggarwal et al., 2003).

Șobolanii au fost împărțiți aleatoriu în 4 grupe egale, a câte 10 șobolani fiecare, plasați în cuști individuale și clasificați după cum urmează:

• grupul 1: control negativ cu dietă normală, grupul

• grupul 2: șobolani hrăniți cu dieta normala si supliment oral de curcumin, grupul

• grupul 3: control pozitiv cu dieta hiperlipedemica, grupul

• grupul 4: șobolani hrăniți cu dietă hiperlipidemică și supliment de curcumin (350 mg/kgc, pe cale orală).

Probele de sânge au fost colectate de la toate grupele de animale după 2, 4 și 6 săptămâni de la debutul administrării de curcumin, usturoi și ulei de măsline. Probele au


Vol. 10(1) Iunie 2016

51

fost colectate dimineața din plexul retro-orbital al ochiului.

Serul a fost separat prin centrifugare la 3000 rpm timp de 10 minute. Serul a fost aspirat și transferat în tuburi sterile etichetate și păstrate într-un congelator la (- 70°C) până la utilizarea pentru examenul biochimic.

• Colesterolului total (Schettler, 1975). • Triacilglicerolii (Schettler, 1975). • Colesterolul HDL (Gordon et al, 1977). • Colesterolul LDL (Friedewald, 1972). • Glucoza sanguina (Trinder, 1969). • Proteina C reactiva de inalta

sensibilitate (Kimberly et al.,, 2003). • Oxidul nitric (Montgomery și Dymock,

1961). • Endotelina-1 (Rolinski, 1994). • Hemoglobina glicata (Trivelli et al,

1971). • Adiponectina (Yamauchi et al, 2002) și • Interleukina-6 (Hirano, 1990).

Datele obținute au fost analizate statistic cu ajutorul unei analize a varianței (ANOVA) urmat de testul multiplu Duncan.

Toate analizele au fost efectuate cu ajutorul programului SPSS (pachet statistic pentru stiinte sociale, 1999; ver.10.0), valorile de p ≤ 0.05 fiind considerate semnificative.

Rezultate și discuții

Rezultatele obținute prezentate în Tabelul

2 au arătat că hiperlipidemia și diabetul au cauzat creșterea semnificativă a colesterolului seric total, triacilglicerolilor, colesterolului LDL, glucozei, hemoglobinei glicate, proteinei C reactive de înaltă sensibilitate, interleukinei-6 și endotelinei-1 comparativ cu grupul de control normal.

Administrarea orală de curcumin, extract de usturoi și ulei de măsline cauzazează o reducere semnificativă ai tuturor parametrilor comparativ cu rezultatele obținute pentru grupul de control pozitiv.

Hiperlipidemia si diabetul au indus scăderea semnificativă a concentrațiilor serice a colesterolului HDL, adiponectinei si oxidui nitric comparativ cu rezultatele grupului de control.

Tabelul reprezintă valoarea medie a rezultatelor obținute pentru fiecare parametru pentru probele colectate după 2, 4 și 6 săptămâni de la debutul administrării de curcumin, extract usturoi și ulei de măsline

Tabelul 2

Efectul curcuminului asupra colesterolului seric total, trigliceridelor serice, colesterolului LDL, glucozei sanguine, hemoglobinei glicate, proteinei C reactive de înaltă sensibililate, interleukinei 6, endotelinei-1, colesterolului HDL, adiponectinei și nivelului de oxid nitric din sânge.

Parametru investigat

Grupul G1 G2 G3 G4

FBS 92.79a ±0.63

93.89ab ±0.61

177.11e ±2.25

106.68d ±1.57

Adiponectina 5.93d ±0.05

4.52b ±0.06

2.77a ±0.08

8.42f ±0.06

Proteina C reactiva de inalta sensibilitate

0.52b ±0.02

0.46ab ±0.02

1.22d ±0.04

0.91c ±0.04

IL-6 (interleukina-6)

67.26e ±0.69

61.16cd ±0.37

83.35f ±0.54

54.17a ±0.6

NO (oxid nitric)

76.24d ±0.47

94.48e ±0.46

66.63a ±0.47

111.70g ±0.41

Colesterol 142.49c ±0.40

125.10b ±0.51

241.18g ±2.35

155.59d ±1.26

Trigliceride 99.27c ±0.38

89.94b ±0.47

199.48 ±1.55

135.27d ±1.27

HDL-C (colesterol HDL)

40.72d ±0.48

43.36e ±0.45

27.71a ±0.55

34.85c ±0.54

LDL (colesterol LDL)

130.31e ±0.71

114.12a ±0.81

195.81f ±0.80

114.07a ±1.47

Hemoglobina glicata 5.02a ±0.11

5.05a ±0.08

7.02c ±0.11

5.63b ±0.07

Endotelina-1 0.96bc ±0.04

0.87ab ±0.04

1.67d ±0.05

1.02c ±0.04

Legenda: E.S. : Eroare standard a, b, c: Valori medii cu diferite litere superscript de pe același rând sunt semnificativ diferite cu (p≤0.05).

Rezultatele obținute au demonstrat că suplimentul de curcumin are efecte potentiale in prevenirea hiperlipidemiei, diabetului zaharat și în cazul protecției cardiovasculare.

Interesant, rezultatele au aratat ca suplimentarea de curcumin a imbunatatit semnificativ profilul lipidic, așa cum reiese din creșterea semnificativă a nivelului colesterolului HDL și scăderea colesterolului seric total, triacilglicerolilor și a nivelului de colesterol LDL (LDL-C).

Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele raportate de (Karthikesan et al., 2010), care a investigat efectul curcuminului asupra nivelului glucozei serice și profilul lipidic la


Vol. 10(1) Iunie 2016

52

șobolanii hiperlipidemici prin inhibarea generării de radicali superoxizi.

Rezultatele obținute indica de asemenea faptul ca extractul de curcumin, usturoiul și uleiul de măsline au crescut nivelul seric de oxid nitric. Aceste rezultate au fost similare cu cele obținute în studiul efectuat de (Patumraj et al., 2006), care a aratat ca extractul de curcumin poate creste nivelul seric al oxidului nitric la sobolanii cu diabet zaharat.

Curcuminul ar putea crește în mod semnificativ nitroprusiatul de sodiu, vasodilatația indusă de nitroprusiatul de sodiu in diabet si ar putea spori relaxarea celulelor musculare netede atunci când este activată de oxidul nitric.

Rezultate similare în ceea ce privește nivelul adiponectinei serice au fost raportate de (Wongcharoen și Phrommintikul 2009), care au arătat că curcuminul îmbunătățește nivelul adiponectinei serice la șobolani hiperlipidemici, curcuminul inhiband caile proteinkinazei mitogen independente activate (MAPK), cai ce sunt activate de stimularea inflamatorie .

A fost confirmat faptul că curcuminul, usturoiul si uleiul de masline au efect anti-inflamator și scad nivelurile de proteină C reactivă si interleukina-6 la șobolanii obezi, această sugestie fiind susținută de studiul (Juha et al., 2007), care a arătat că extractul de curcumin reduce nivelurile de proteină C reactivă de înaltă sensibilitate și interleukina-6 la persoanele obeze.

Ei explica faptul că extractul de curcumin regleaza expresia produșilor genei NF-kB cum ar fi factorul de necroză tumorală (TNF), interleukina-1 (IL-1), interleukina-6 (IL-6), interleukin- 8 (IL-8), proteina interferon macrofag 1α (MIP-1α), moleculele de adeziune, proteina C-reactivă (CRP).

De asemenea, Diego și col., (2013) au arătat că usturoiul scade nivelurile de proteină C reactivă si interleukina-6 din serul sanguin al pacientilor cu hiperlipidemie.

Rezultatele obținute au arătat că suplimentul de curcumin a crescut nivelul seric de endotelina-1 iar rezultatele noastre au fost similare studiului desfășurat de (Chiu et al., 2009), care a arătat că curcuminul ar putea imbunatati nivelul seric de endotelina-1 la

șobolanii diabetici ca factori vasoactivi precum ET-1, care poate acționa ca un mediator al fibronectinei (FN) exprimat în diabet prin factorul de transcriere NF-kB. S-a demonstrat că curcuminul exercită unul dintre efectele sale benefice prin inhibarea NF-kB.

Concluzii

Studiul de față a demonstrat că suplimentul

de curcumin are efecte pozitive asupra profilului lipidic, nivelul de glucoza din sange si a markerilor inflamatori serici care pot fi dezvoltati în hiperlipidemie și diabet zaharat.

Efectele antioxidante ale curcuminului s-au dovedit a atenua diabetul indus de streptozotocină și pot preveni complicațiile cardiovasculare diabetice. De asemenea, studiul a demonstrat ca curcuminul este o substanța vasodilatatoare puternică având și puterea de a reduce puterea aterogenă a colesterolului.

Astfel, se recomandă ca suplimentul de curcumin este util în tratamentul hiperlipidemiei, tulburărilor cardiovasculare și rezistenței la insulină. Acesta trebuie să fie utilizat cu grijă și sub supraveghere medicală pentru a obține beneficiile sale terapeutice și pentru a evita efectele secundare ale acestuia Bibliografie

1. Abdel-Aal, N.M., Ahmad, A.T., Froelicher,

E.S., Batieha, A.M., Hamza, M.M., Ajlouni, K.M. (2008). Prevalence of dyslipidemia in patients with type 2 diabetes in Jordan. Saudi Med J; 29:1423-1428.

2. Aggarwal, B.B., Harikumar, K.B. (2009). Potential therapeutic effects of curcumin, the anti- inflammatory agent, against neurodegenerative, cardiovascular, pulmonary, metabolic, autoimmune and neoplastic diseases. Int J Biochem Cell Biol; 41: 40-59.

3. Aggarwal, B.B., Kumara, A., Bharati, A.C. (2003). Anticancer potential of curcumin: preclinical and clinical studies. Anticancer Res; 23: 363-398.

4. Amitai, E., Edna, P., Ehud, G., Zehava, S., Yehonatan, S. 2013. Effects of Allicin on Cardiovascular Risk Factors in Spontaneously Hypertensive Rats. IMAJ 15: 170-173.

5. Ansari, N.M., Bhandari, U., Pillai, K.K. (2007). Protective role of curcumin in myocardial oxidative damage induced by isoproterenol in rats. Hum Exp Toxicol; 26: 93 3–8.


Vol. 10(1) Iunie 2016

53

6. Ashraf, M.Z., Hussain, M, E., Fahim, M. (2005). Antiatherosclerotic effects of dietary supplementations of garlic and turmeric: Restoration of endothelial function in rats. Life Sciences; 77: 837-857.

7. Banerjee, P.K., Franz, M., Sampson, L., Liu, S., Jacobs, D.R., Spiegelman, D., Willett, W., Rimm, E. (2004). Changes in whole-grain, bran, and cereal fiber consumption in relation to 8-y weight gain among men. Am J Clin Nutr; 80(5): 1237-45.

8. El-Moselhy, M.A., Taye, A., Sharkawi, S.S., El-Sisi, S.F.I., Ahmed, A.F. (2011). The antihyperglycemic effect of curcumin in high fat diet fed rats. Role of TNF-α and free fatty acids. Food and Chemical Toxicology; 49: 1129-1140.

9. Friedewald, W.J., Levy, R.J., Fredrichson, D.S. (1972). Estimation of the concentration of low density lipoprotein cholesterol in plasma without the use of preparative ultracentrifuge. Clin Chem., 18: 499 – 502.

10. Gordon, T., Castell, W.P., Hjortland, M.C., Kannel, W.B., Dawber, T.R. (1977). High-density lipoprotein as a protective factor against coronary heart disease. Am. J. Med; 62, 707-714.

11. Hirano, T. (1990). Biological and clinical aspects of interleukin-6. Immunol. Today 11:443.

12. Juha, S., Mauno, V., Hannu, K., Markku, L. (2007). Levels of adiponectin, C-reactive protein and interleukin-1 receptor antagonist are associated with the relative change in body mass index between childhood and adulthood. DOI: 10.3132/dvdr.060.

13. Karthikesan, K., Pari, L., Menon, V.P. (2010). Antihyperlipidemic effect of chlorogenic acid and tetrahydrocurcumin in rats subjected to diabetogenic agents. Chemico-Biological Interactions; 188: 643 – 650.

14. Kimberly, M.M., Vesper, H.W., Caudill, S.P., Cooper, G.R., Rifai, N., Dati, F., Myers, G.L. (2003). Standardization of immunoassays for measurement of high-sensitivity C-reactive protein. Phase-I: evaluation of secondary reference materials. Clinical Chemistry; 49: 611 – 616.

15. Kurup, V.P., Barrios, C.S., Raju, R., Johnson, B.D., Levy, M.B., Fink, J.N. (2007). Immune response modulation by curcumin in a latex allergy model. Clin Mol Allergy; 5:1.

16. Kurup, V.P., Barrios, C.S. (2008). Immunomodulatory effects of curcumin in allergy (review). Mol Nutr Food Res; 52:103 1–9.

17. Montgomery, H.A.C., Dymock, J.F. (1961). Colorimetric determination of nitrite. Analyst 86: 414.

18. Mrudula, T., Suryanarayana, P., Srinivas, P.N., Reddy, G.B. (2007). Effect of curcumin on hyperglycemia-induced vascular endothelial growth factor expression in streptozotocin-

induced diabetic rat retina. Biochem Biophys Res Commun; 361: 5: 28–32.

19. Patumraj, S., Wongeakin, N., Sridulyakul, P., Jariyapongskul, A., Futrakul, N., Bunnag, S. (2006). Combined effects of curcumin and vitamin C to protect endothelial dysfunction in the iris tissue of STZ-induced diabetic rats. Clin Hemorheol Microcirc; 35:48: 1–9.

20. Pillarisetti, S., Saxena, U. (2004). Role of oxidative stress and inflammation in the origin of Type 2 diabetes—a paradigm shift. Expert Opin Ther Targets; 8: 40: 1–8.

21. Rolinski, B., Sadri, I., Bogner, J., Goebel, F.D. (1994). Determination of endothelin-1 immunoreactivity in plasma, cerebrospinal fluid and urine. Res Exp Med.; 194(1): 9 – 24.

22. Rong, S., Zhao, Y., Bao, W., Xiao, X., Wang, D., Nussler, A. K., Yan, H., Yao, P., Liu, L. (2012). Curcumin prevents chronic alcohol-induced liver disease involving decreasing ROS generation and enhancing antioxidative capacity. Phytomedicine; 19 545 – 550.

23. Schettler, G., Nussel, E. (1975). Colorimetric determination of Triglycerides and cholesterol. Arb. Med. Soz. Med. Prav. Med; 10: 25.

24. Seo, K.I., Choi, M.S., Jung, U.J., Kim, H.J., Yeo, J., Jeon, S.M., Lee, M.K. (2008). Effect of curcumin supplementation on blood glucose, plasma insulin, and glucose homeostasis related enzyme activities in diabetic db/db mice. Mol. Nutr. Food Res; 52, 1 – 10.

25. Suzuki, M., Nakamura, T., Iyoki, S., Fujiwara, A., Watanabe, Y., Mohri, K. (2005). Elucidation of anti-allergic activities of curcumin-related compounds with a special reference to their anti-oxidative activities. Biol Pharm Bull; 28:14 38 – 43.

26. Trinder, P. (1969). Determination of blood glucose using an oxidaseperoxidase system with a non-carcinogenic chromogen. J. Clin. Path; 22(2): 158–161.

27. Trivelli, La et al, (1971). New Engl J Med 284: 353.

28. Yamauchi, T., Kamon, J., Minokoshi, Y., Ito, Y., Waki, Y., Uchida, S., Yamashita, S., Noda, M., Kita, S., Ueki, K., Eto, K., Akanuma, Y., Frogue, P., Foufelle, F., Ferre, P., Carling, D., Kimura, S., Nagai, R., Kahn, B.B., Kadowaki, T. (2002). Adiponectin stimulates glucose utilization and fatty-acid oxidation by activating AMP-activated protein kinase. Nature Medicine 8: 1288-1295.

29. Wongcharoen, W., Phrommintikul, A. (2009). The protective role of curcumin in cardiovascular diseases. International Journal of Cardiology; 133: 145-151.


Vol. 10(1) Iunie 2016

54


Vol. 10(1) Iunie 2016

55

Efectul biochimic al extractului de Ginkgo biloba asupra metabolismului glucidic la șobolanii cu diabet zaharat (de tip 2 indus)

Biochemical effect of Ginko biloba extract on carbohydrate metabolism in

(induced type two) diabetic rats

Omayma A.R., Zaid A., Ali H.A., EL-Regaily A.F.Y.

Departmentul de Biochimie, Facultatea de Medicină Veterinara,

Universitatea Benha Moshtohor, Qalioubeya, Egypt.

Cuvinte cheie: diabet zaharat tip-2, Ginko biloba, metabolism glucidic, șobolani. Key words: type-2 diabetes, curcumin, Ginko biloba, glucidic metabolism, rats.

Rezumat

Extractul de ginkgo biloba (EGb 761) este folosit în medicina tradițională chineză de peste 5000 de ani, având diverse activități biologice si fiind util în tratamentul diabetului zaharat. Acest studiu a fost efectuat pe 120 de șobolani masculi, de 12-14 săptămâni cu o greutate cuprinsă între 150-200 g. Șobolanii au fost împărțiți pentru 2 expermente. Experimentul 1: șobolani non-diabetici. A inclus 40 de șobolani masculi sănătoși care au fost împărțiți în două grupe fiecare cuprinzând câte 20 șobolani ținuti în cuști metalice separate și clasificați după cum urmează: Grupul 1: șobolani non-diabetici cărora li s-au administrat 0,2 ml soluție salină normală (grup control). Grupul 2: sobolani non-diabetici cărora li s-au administrat extract de ginkgo biloba (GBE) (120 mg / kg), pe cale orala prin tub gastric, zilnic, timp de 6 saptamani. Experimentul 2: Șobolanii diabetici "grupul STZ" (streptozotocină). A inclus 80 de șobolani masculi diabetici împărțiți în patru grupe, fiecare grupă cuprinzând 20 de șobolani ținuți separat în cuști metalice și clasificați după cum urmează: grupul 1: șobolani diabetici cărora li s-au administrat 0,2 ml de soluție salină normală (grup control). Grupul 2: sobolani diabetici carora li s-au administrat extract de ginkgo biloba (GBE) (120 mg / kgc), pe cale orală prin tub gastric, zilnic timp de 6 săptămâni. Grupul 3: șobolanii diabetici care au primit glimepridă (20mg / kgc), administrată pe cale orala prin tub gastric, zilnic, timp de 6 săptămâni. Grupul 4: șobolani diabetici cărora li s-au administrat glimepridă în combinație cu (GBE), pe cale orala (1:1), prin tub gastric, zilnic timp de 6 săptămâni. Probele de sânge au fost colectate de la toate grupele de animale după 3 și 6 săptămâni de la debutul tratamentului. Serul a fost separat și prelucrat direct pentru determinaea concentrației în glucoză, lactat, colesterol total, triacilgliceroli, minerale (Na+, K+, Ca++), L-MDA , nivelurile insulinei, glucagonului, testosteronului și activitatea AST și ALT. Rezultatele obținute au arătat o creștere semnificativă a glicemiei, colesterolului total, triacilglicerolilor, ALT, AST, L-MDA. Din contră, s-a înregistrat o scădere semnificativă a nivelurilor lactatului seric, insulinei, glucagonului, testosteronului, Na+, K+, Ca++ la șobolanii cu diabet induse prin streptozotocină pe toată durata experimentelor în comparație cu rezultatele grupului de control. Rezultatele acestui studiu au indicat că (GBE) are beneficii potențiale în tratamentul diabetului zaharat.

Abstract Ginkgo biloba extract (EGb 761) has been used in traditional Chinese medicine for 5000 years that possesses various biological activities and has been shown to be useful in diabetes treatment. This study was carried out on 120, 12-14 weeks old male rats and weighted 150-200 gm. Rats were classified into two main large experiments. Experiment 1: Non-diabetic rats Included 40 of normal male rats were divided into two groups each one comprises 20 rats kept in separate metal cages and classified as follows: Group1: Non-diabetic rats were administered with 0.2 ml of normal saline only (control group).Group 2:Non-diabetic rats were received (GBE) (120 mg/kg bw), given orally by stomach tube and daily for 6 weeks. Experiment 2: Diabetic rats "STZ group" Included 80 male diabetic rats were divided into four groups each one comprises 20 rats kept in a separate metal cages and classified as follows: Group 1: Diabetic rats were administered with 0.2 ml of normal saline only (diabetic control group).Group 2: Diabetic rats were received (GBE) (120 mg/kg), given orally by stomach tube and daily for 6 weeks. Group 3: Diabetic rats were received glimepride (20mg/kg), given orally by stomach tube and daily for 6 weeks. Group 4: Diabetic rats received glimepride in combination with (GBE), given orally by stomach tube and daily (1:1) for 6 weeks. Blood samples were collected from all animals groups after 3 and 6 weeks from treatment. Serum were separated and processed directly for (glucose, Lactate, total cholesterol, triacylglycerol, Minerals (Na+, K+, Ca++), L-MDA) concentration-(insulin, Glucagon, Testosterone) levels- (AST and ALT) activities were the parameters


Vol. 10(1) Iunie 2016

56

of biochemical interest investigated. The obtained results revealed that, a significant increase in serum glucose, total cholesterol, triacylglycerol, ALT, AST, L-MDA concentration. On contrary, a significant decrease in serum lactate, insulin, glucagon, testosterone, Na+, K+, Ca++ levels were observed in streptozotocin-induced diabetic rats all over the periods of the experiments when compared with normal control group. The results of this study indicated that (GBE) has potential benefits in diabetes treatment.

Introducere

Diabetul zaharat este un grup de boli caracterizate prin hiperglicemie cronică și alte anomalii metabolice care rezultă din acțiunea defectuoasă a insulinei James și col., (2003).

Pacientii cu diabet zaharat au un risc crescut la boli cardiovasculare, orbire, leziuni renale și nervoase ori amputari ale membrelor. Diabeticii prezintă de asemenea un risc mai mare de a dezvolta diferite tipuri de cancer din cauza perturbațiilor imunologice induse de metabolismul aberant Zimmet și col., (2003).

Wang și col., (2006) au dovedit că gingko biloba crește glicoliza aerobe prin sporirea activității citrat sintetazei, malat dehidrogenazei și succinat dehidrogenazei sau citocromoxidazei.

Ginkgo biloba a produs scăderea semnificativă a nivelurilor de radicali liberi, acest efect protector al ginkgo biloba fiind atribuit activității sale de curățare aradicalilor liberi, inducției enzimelor de detoxifiere, oferind protecție împotriva bolilor degenerative Glasiella și col., (2011).

Chung și col., (2001) au raportat că 50 mg / kg de gingko biloba administrate timp de 40 zile au scăzut cu 46 și 20% activitatea de limitare a enzimei gluconeogenice glucoză-6-fosfatază în preparatele din ficat la șoarecii diabetici.

Prin urmare, scopul acestor experimente a fost investigarea posibilului efect protector al tratamentului cu extract de Ginko biloba în diabetul indus experimental la șobolanii masculi.

Material și Metode

Un număr total de 120 de șobolani masculi,

albinoși de 12-14 săptămâni si cantarind 150-200 g au fost utilizați în cadrul anchetei experimentale a acestor studii. Șobolanii au provenit de la Institutul de Cercetari Oftalmologice, Giza, Egipt.

Animalele au fost adăpostite în cuști de metal separate, apă potabilă proaspătă și curată fiind furnizată ad-libtium prin mamelon specific. Șobolanii au fost ținuți în condiții constante de mediu și nutriționale pe întreaga perioadă a experimentului.

Inducerea diabetului S-a realizat prin intermediul

streptozotocinei rezultă din pierderea masei de celule β, însoțită frecvent de infiltrarea insulelor cu celule activate ale sistemului imunitar. Șobolanii au fost supuși unei diete prin înfometare timp de 18 ore cu meținerea accesului liber la apă. Inducerea experimentala a diabetului la șobolanii masculi s-a realizat printr-o singură administrare intraperitoneală (ip) de streptozotocină (STZ) proaspăt dizolvată în tampon citrat, pH 4,5, în doză de 50 mg / kg greutate corporală (Sigma Chemical Co. PO Box. 14508, St. Low IS, USA). Șobolanii martor au primit o cantitate echivalentă de soluție tampon.

O săptămână mai târziu, șobolanii tratați cu streptozotocină au fost înfometați timp de 12 ore, colectându-se apoi probe din sinusul venos orbital pentru determinarea glucozei. Numai acei șobolani din grupa diabetică (grupa II) cu glicemia mai mare de 250 mg / dl au fost considerați diabetici (Ramanathan et al, 1999).

Designul experimental: Studiul experimental a fost împărțit în două

experimente separate după cum urmează:

Experimentul A: șobolani non-diabetici "grupul de control"

A inclus 40 de șobolani masculi împărțiți în două grupe fiecare cuprinzând câte 20 de șobolani ținuți în cuști metalice separate și clasificați după cum urmează:

Grupul 1: Șobolani non-diabetici cărora li s-au administrat 0,2 ml soluție salină normală (grupul de control).


Vol. 10(1) Iunie 2016

57

Grupul 2: Șobolani non-diabetici cărora li s-au administrat extract de gingko biloba (120 mg / kg), pe cale orală prin tub gastric, zilnic, timp de 6 săptămâni.

Experimentul B: șobolani diabetici "grupul STZ"

Un număr total de 80 de sobolani de sex masculin cu diabet zaharat au fost impartiti in patru grupuri fiecare cuprinzând câte 20 de șobolani ținuți în cuști de metal separate și clasificați după cum urmează:

Grupul 1: Șobolani diabetici cărora li s-au administrat 0,2 ml soluție salină normală (grupul de control cu diabet zaharat).

Grupul 2: Șobolani diabetici cărora li s-au administrat extract de gingko biloba (120 mg / kg), pe cale orală prin tub gastric, zilnic, timp de 6 săptămâni.

Grupul 3: Șobolani diabetici care au primit glimepridă (20mg / kg), administrată pe cale orală prin tub gastric, zilnic, timp de 6 săptămâni.

Grupul 4: Șobolani diabetici care au primit glimepridă în combinație cu extract de ginkgo biloba (1:1), administrate pe cale orală prin tub gastric, zilnic, timp de 6 săptămâni.

Probele de sânge au fost colectate dimineața, în tuburi curate și uscate, prin decapitarea șobolanilor la 3 și 6 săptămâni de la debutul tratamentului, ser fiind separat prin centrifugare la 3000 rpm timp de 15 minute.

Serul clar s-a aspirat cu o pipetă Pasteur și introdus într-o eprubetă sterilă, fiind procesat direct pentru determinarea enzimelor, apoi păstrat într-un congelator la -20ºC pentru a fi folosit la determinări biochimice ulterioare.

Concentrațiile (glucoza, lactat, colesterol total, triacilgliceroli, (Na+, K+, Ca++), L-malondialdehida), nivelurile (insulină, glucagon, testosteron) și activitățile enzimelor serice (AST și ALT) au fost analizate colorimeteric conform metodelor descrise de (Trinder., 1969), (Burtis și col., 1999), (Richmond., 1973), (Schettler și Nussel., 1975), (Sunderman., 1958), (Gindler și Rege., 1972), (Placer și col., 1966), (Baba și col., 1979), (Dudley și col., 1985) și (Reitman și Frankel., 1957).

Analiza statistică a rezultatelor obținute a fost efectuată utilizând Student F-test conform lui Snedecor și Cochran., (1969).

Rezultate și Discuții

Streptozotocina (STZ): Rezultatele au relevat ca administrarea i.p.

de streptozotocină la șobolanii masculi albinoși induce aceleași simptome fiziopatologice întâlnite la șobolanii diabetici.

Rezultatele noastre au arătat o creștere semnificativă a concentrațiilor serice (glucoză, colesterol total, triacilgliceroli, ALT, AST, L-MDA) la șobolanii cu diabet indus prin administrare de streptozotocină pe toată durata experimentelor.

Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele raportate de (Yimaz și col., 2004) care au precizat că concentrația de glucoză în plasma sanguină a șobolanilor tratați cu streptozotocină a fost semnificativ mai mare decât în grupul de control.

Hipercolesterolemia este comună in diabetul zaharat, contribuind la prevalenta inalta a bolilor coronariene Gentile și col., (2000).

Creșterea pronunțată a nivelului de colesterol plasmatic la șobolanii diabetici este în concordanță cu rezultatele raportate anterior de (Black și col., 1993) care au observat că nivelurile glucozei, trigliceridelor și colesterolului au fost crescute semnificativ în cazul șobolanilor masculi Wistar cu diabet indus prin administrare de streptozocină (STZ) (55 mg / kgc intravenos)

Ahmed și col., (2001), au arătat că există o creștere semnificativă a colesterolului non-esterificat plasmatic, trigliceridelor și fosfolipidelor la șobolanii cu diabet indus prin STZ, însoțită de o scădere a lipoproteinelor cu densitate mare (HDL).

Sundaram și col., (1996), au demonstrat că MDA plasmatică a manifestat o creștere de 80% în primele stadii ale diabetului, și o creștere mai progresivă ulterioar explicată prin faptul că factorii care favorizează formarea de specii reactive de oxigen poate cataliza peroxidarea lipidelor din plasma si alte țesuturi iar la pacienții diabetici controlați inadecvat, oxidarea glucozei pe calea fosfat pentozei inițiază formarea


Vol. 10(1) Iunie 2016

58

excesivă de NADPH, aceasta la rândul ei provocând peroxidarea lipidelor în prezența sistemului citocrom P-450.

Mohammad și col., (2006), au arătat că aminotransferazele hepatice (AST și ALT) au crescut semnificativ crescută la animalelor tratate cu STZ.

Creșterea nivelurilor aminotransferazelor se poate datora lezării celulare la nivelul ficatului cauzate de diabetul indus de STZ. Mai mult, (Voss at al., 1988) au relevat că STZ administrat animalelor cu hiperglicemie a cauzat o creștere temporară a nivelurilor AST, ALT,și ALP.

Rezultatele noastre au arătat o scădere semnificativă a concentrațiilor serice (lactat, insulina, glucagonul, testosteron, Na+, K+, Ca++) observate la șobolanii cu diabet indus de streptozotocină pe toată durata experimentelor. Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele raportate de (Ismail și col., 2002) care au observat că nivelurile plasmatice de lactat la iepurii cu diabet zaharat au fost semnificativ mai mici în comparație cu grupele control.

Mai mult, (Tanaka și col., 1988) și (Margiavichene și col., 1986) nu au observat creșteri a nivelului de lactat între șobolanii diabetici și grupul de control.

Aceste rezultate sunt în concordanță cu rezultatele raportate de (Krukoff și Patel., 1990) care au constatat că, la două săptămâni după injectarea unică de STZ (65 mg / kg ip) nivelul de Na + plasmatic a scăzut. De asemenea, (Brooks și col., 1989) au observat aceleași rezultate după injectarea STZ (50 sau 75 mg / kg iv) la șobolanii masculi Sprague-Dawley.

Mulți cercetători au explicat scăderea nivelului de Ca+2 seric la diabetici ca o consecință a reducerii transportului Ca+2 la nivel duodenal (Schneider și Schedl., 1972) sau a afectării reabsorbției renale a Ca+2 Cheug., (1980).

Krukoff și Patel., (1990), au arătat că o scădere semnificativă a nivelului de K+ seric a fost observată la șobolanii cu diabet indus prin administrare de streptozotocină.

Robertson., (2004), a raportat că diabetul zaharat cuprinde un grup de boli cronice caracterizate prin hiperglicemie sau secreție

diminuată de insulină ori ambele și efecte profunde asupra metabolismului lipidelor.

Contrar, (Nishida și col., 2002) au observat că, șobolanii diabetici netratați au avut concentrațiile plasmatice crescute de trigliceride, colesterol, insulina si leptina la 35 de săptămâni, comparativ cu șobolanii din grupul de control.

Noguchi și col., (1990), au observat că concentrațiile plasmatice de testosteron la șoarecii cu diabed indus prin STZ au fost mai mici decât cele ale șoarecilor sănătoși.

Extractul de Ginkgo biloba (GBE) Rezultatele acestui studiu au arătat că

administrarea orală de extract de gingko biloba a redus semnificativ nivelul ridicat de glucoză din ser la șobolanii cu diabet indus de streptozotocină (STZ) pe toată durata experimentelor. Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele înregistrate de (Lai și col., 2006), care au arătat că, (GBE) produce scădere semnificativă a nivelului de glucoză la șobolanii diabetici după administrarea orală, prin trei posibile mecanisme care ar putea fi implicate în modularea nivelului glucozei sanguine:

(1) modularea captării glucozei; (2) modularea eliminării a glucozei; (3) modularea secreției de insulină. Rezultatele noastre au arătat că,

administrarea orală de Ginkgo biloba a crescut semnificativ concentrația lactatului seric pe toată durata experimentelor în comparație cu cele obținute la șobolanii diabetici. Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele înregistrate de (Oliver și col., 1993) care au precizat ca extractul de Ginkgo biloba ajută la reducerea zaharurilor din sange si de asemenea ajută ficatul și rinichii în metabolizarea eficientă a zaharurilor din sange ori prin reducerea activității enzimelor implicate în eliberarea glucidelor din formele de depozit hepatice în sânge. Rezultatele noastre au arătat că, administrarea orală de extract de gingko biloba au scăzut semnificativ concentrațiile serice ale colesterolului total, triacilglicerolilor și L-MDA obținute pe toată durata experimentelor, comparativ cu rezultatele obținute la șobolanii diabetici.


Vol. 10(1) Iunie 2016

59

Rezultatele sunt aproape similare cu cele înregistrate de (Anstey și col., 2008) care a constatat că acțiunea ginkgo biloba poate fi reglată la nivel de proteine prin expresia genei ABCA1 și poate crește expresia genei ACAT1, indicând faptul că celulele de ginkgo biloba pot promova eficient transformarea și transportul invers al colesterolului, ceea ce poate reduce conținutul de colesterol prin scăderea colesterolului celular și a colesterolului exogen.

Horsch și Walther (2004), au observat că administrarea orală de (GBE) a determinat o scădere semnificativă a concentrațiilor serice și hepatice a colesterolului, trigliceridelor, acizilor grași liberi, fosfolipidelor, colesterolului (VLDL) și (LDL) și creșterea nivelului de colesterol (HDL).

Park și col., (2003), au arătat că extractul de Ginkgo biloba (EGB 761) a dus la scăderea concentrațiilor serice de dialdehidă malonică și la intensificarea activităților catalazei, comparativ cu grupul placebo (p <0.05 pentru ambele grupuri).

Rezultatele noastre au arătat că, administrarea orală de extract de gingko biloba a crescut semnificativ concentrația serică de potasiu în timp ce o descreștere nesemnificativă a concentrațiilor serice de sodiu și calciu au fost observate pe toată durata experimentelor, comparativ cu rezultatele obținute la șobolanii diabetici.

Aceste rezultate sunt aproape similare cu cele înregistrate de (Anstey și col., 2008), care a efectuat un proiect de cercetare privind efectul extractului de Ginko biloba asupra nivelurilor serice de electroliți la subiecții sănătoși. Ei au descoperit ca Ginko biloba nu a modificat în mod semnificativ nivelurile de K+ și Ca++, scăzând ușor nivelul de Na +, dar în limite normale.

Lai și col., (2006) au raportat că administrarea zilnică de insulină la șobolanii cu diabet indus prin STZ corectează concentrația în oligoelemente.

Acest lucru poate fi o explicație pentru îmbunătățirea care urmează tratamentului cu Ginko biloba care remediază poliuria și pierderea excesivă de electroliți prin urină. Rezultatele noastre au mai arătat că administrarea orală de extract de gingko biloba

au crescut semnificativ nivelurile serice de insulină, glucagon și testosteron pe toată durata experimentelor comparativ cu șobolanii STZ diabetici.

Aceste rezultate sunt în acord cu concluziile (Lai și col., 2006), care au declarat că GBE produce o creștere semnificativă a nivelului de insulină la șobolanii diabetici după administrarea orală prin activarea celulelor beta Langerhans în pancreas.

Randle (1998) a înregistrat că Ginko biloba conține substanțe care ajută la controlul nivelului de zahar din sange si creste productia de glucagon.

Prin urmare, nivelul de glucagon afectat de plante, care stimulează eliberarea de insulină, reduce nivelul de glucoza din sange care duce la creșterea glucagonului pentru a genera glicogenoliza în vederea realizării unui echilibrul al nivelului de glucoză.

Ferrandini și col., (1993) au arătat că tratarea șobolanilor masculi adulți cu extract de gingko biloba timp de 60 zile a crescut nivelul de testosteron din sânge și a redus greutatea prostatei la animalele tratate comparativ cu lotul martor de animale.

Glimepirida A doua generație de agenți hipoglicemianți

oral, cum ar fi glipizida și glimepirida sunt considerate adesea tratamentul adecvat în diabetul zaharat non-insulino dependent.

Glimepirida reduce semnificativă nivelul glicemiei la șobolanii masculi albinoși STZ diabetici, aceasta fiind însoțită de o creștere semnificativă a nivelului de insulina serică. Acest efect hipoglicemiant și hiperinsulinemic este similar cu cel observat de Simpson și col., (1990).

Johnson si Dobmeier (1990) au raportat că glimepirida (10 mg) a produs o acțiune hipoglicemiantă la pacienții cu diabet zaharat. Rezultatele noastre, de asemenea, au aratat ca administrarea orală a glimepiridei a crescut în mod semnificativ nivelul insulinei serice pe toată durata experimentelor comparativ cu șobolanii cu diabet indus prin STZ.

Jackson și Bressler (1981) au explicat că sulfonilureele stimulează eliberarea de insulină prin creșterea AMPc în celulele β pancreatice,


Vol. 10(1) Iunie 2016

60

fie prin stimularea activității adenilatciclazei (Kuo și colab., 1973) fie prin inhibarea fosfodiesterazei Gohil și Packer., (2002).

Rezultatele noastre au aratat ca administrarea orală a glimepiridei a crescut în mod semnificativ nivelul de testosteron seric pe toată durata experimentelor comparativ cu șobolanii diabetici STZ.

Noguchi și col., (1990) au raportat că nivelul de testosteron scade la șoarecii diabetici STZ. Ei au descoperit că aceste animale cu diabet zaharat au aratat o deficiență semnificativă a factorul de crestere epidermica, fapt important în menținerea spermatogenezei si a numărului spermatozoizilor.

Administrarea de insulină la șoarecii diabetici a refăcut concentrația factorului de crestere epidermica si a readus numarul de spermatozoizi la un nivel normal.

Efectele de refacere ale insulinei asupra productiei de sperma par a fi mediate, în parte, de factorul de creștere epidermică, pentru că efectul său a fost redus semnificativ de administrarea concomitentă a antiserului factorului de crestere epidermal.

Rezultatele noastre au arătat că administrarea orală de glimepiridă a scăzut semnificativ concentrația colesterolului seric total pe toată durata experimentelor comparativ cu șobolanii diabetici STZ.

Acțiunea hipocolesterolemică este similară cu cea relevată de (Simpson și col., 1990) care a observat o scădere a colesterolului la toți pacienții diabetici de tip 2 care au urmat un tratament cu glimepirida timp de opt săptămâni.

Annamala și Augusti (1980) au raportat că sulfonilureele, de exemplu glimepirida, au îmbunătățit în mod semnificativ starea diabetică și au dus la reducerea lipidelor serice și hepatice la iepurii cu diabet zaharat, în urma administrării constante timp de mai multe zile.

Acest lucru este similar cu rezultatele obținute la șobolanii masculi diabetici utilizați în acest studiu.

Rezultatele noastre au aratat ca administrarea orală a glimepiridei a crescut în mod semnificativ concentrația sodiului seric în timp ce concentrațiile plasmatice ale potasiului si calciului nu s-au modificat semnificativ pe toata durata experimentelor, comparativ cu șobolani diabetici.

Aceste modificări asupra nivelurilor serice de electroliți pot fi datorate capacitatii glimepiridei de a stimula eliberarea insulinei din celulele beta pancreatice Simpson și col., (1990). Prin urmare, insulina eliberată inhibă excreția urinară de Ca++ și Zn++ și determină creșterea concentrațiilor plasmatice ale acestor elemente Victery și col., (1981).

Combinația Ginko biloba-glimepiridă

Rezultatele acestui studiu au arătat că

utilizarea combinatiei de extract de Ginko biloba și glimepiridă a dus la reducerea semnificativă a nivelului glucozei la șobolanii cu diabet indus prin STZ, pe toată durata experimentelor.

S-a constatat că combinația de extract de Ginko biloba și glimepiridă a condus la creșterea semnificativă a nivelului insulinei serice la șobolanii diabetici pe toată durata experimentelor.

Bodmer și col., (2008), au precizat că o combinație de (GbE), cu sulfoniluree (ca glimeprida (antidiabetice orale) produce o scădere a nivelului de glucoză, această combinație permițând pacienților diabetici să depășească efectele secundare ale sulfonilureelor.

Tabelul 1.

Media ±E.S. ale serului (glucoza, insulina, testosteron, colesterol total, triacilglicerol, AST, ALT) în raport cu tratamentul și săptămâna de prelevare a probelor:

STZ+ GBE +GLI

STZ+ GLI

STZ+ GBE

STZ GBE Control anâmătpăS Parametru

103.34 ±1.62

115.44 ±2.55

234.46 ±3.07

285.39 ±3.05

81.34 ±2.46

94.90 ± 3.91 3 Glucoză

(mg/dl) 140.40 193.14 208.10 291.79 100.77 101.29 6


Vol. 10(1) Iunie 2016

61

±2.07 ±1.45 ±2.09 ±4.14 ±3.42 ±1.44 21.53 0.69

19.50 ±0.51

16.56 0.28

09.46 ±0.35

28.44 ±0.40

26.44 ±0.74 3

Insulină (µIU/ml) 26.03

0.59 18.27 0.40

18.54 0.21

11.63 ±0.20

30.14 ±0.59

29.07 ±0.76 6

1.94 ±0.06

2.59 ±0.08

2.24 ±0.08

1.76 ±0.06

2.89 ±0.08

2.79 ±0.09 3

Testostosteron (mg/ml) 2.17

±0.09 2.29 ±0.11

2.51 ±0.08

1.87 ±0.06

2.51 ±0.05

2.41 0.06+

6

141.09 ±1.57

142.44 ±1.20

137.37 ±1.81

165.76 ±1.99

114.87 ±2.40

110.36 ±2.07 3 Colesterol

Total (mg/dl) 117.71

±1.32 121.60 ±1.66

120.19 ±1.18

176.64 ±2.03

92.71 ±1.93

120.90 ±1.95 6

120.54 ±2.61

118.03 ±2.33

118.63 ±2.62

149.21 ±1.87

73.50 ±1.70

80.81 ±2.15 3

Triacil-glicerol (mg/dl) 119.87

±1.69 118.31 ±2.41

106.69 ±2.84

141.94 ±2.23

63.99 ±1.80

92.26 ±2.19 6

54.49 ±1.71

49.31 ±1.01

38.21 ±1.43

55.40 ±1.73

29.73 ±1.54

28.34 ±0.98 3

AST (U/ml) 49.00

±1.04 54.74 ±1.72

55.21 ±1.72

58.60 ±1.54

24.37 ±1.78

26.44 ±0.74 3

51.31 ±1.71

49.17 ±1.01

32.00 ±1.25

48.73 ±1.07

30.20 ±0.60

29.74 ±1.54 3

ALT (U/ml) 44.21

±2.05 51.57 ±1.73

34.10 ±1.30

49.71 ±2.46

25.19 ±0.89

28.34 ±0.40

6

Legenda: ++: P <0,01, NS: nesemnificativ, Valori cu litere mici / mari diferite în aceeași coloană / rând, respectiv diferite semnificativ, cu P <0,05

Tabelul 2

Media ±E.S. ale serului (sodiu, potasiu, calciu, Glucagonul, lactat, L-malondialdehida) în raport cu tratamentul și săptămâna de prelevare a probelor:

STZ+ GBE +GLI

STZ+ GLI

STZ+ GBE

STZ GBE Control anâmătpăS Parametru

73.66 ±1.70

78.84 ±1.50

79.77 ±1.50

81.34 ±2.20

125.76 ±2.01

110.93 ±2.31 3Weeks

Sodiu (µg/ml) 65.30

±1.69 100.94 ±2.13

72.79 ±1.57

77.54 ±2.80

101.06 ±2.45

104.61 ±1.45

Weeks6

9.46 ±0.35

5.70 ±0.16

6.99 ±0.26

6.50 ±0.20

11.66 ±0.21

12.39 ±0.45 3Weeks

Potasiu (µg/ml) 9.04

±0.32 6.87 ±0.26

9.34 ±0.32

6.54 ±0.29

9.43 ±0.34

11.62 ±0.20 Weeks6

1.11 ±0.05

1.60 ±0.11

1.50 ±0.08

1.49 ±0.08

3.10 0.15

3.57 ±0.13 3Weeks

Calciu (µg/ml) 1.37

±0.07 1.93 ±0.06

1.94 ±0.19

1.74 ±0.06

4.67 ±0.14

4.21 ±0.13 6

102.31 ±2.01

99.23 ±2.02

85.47 ±1.37

75.91 ±1.83

128.56 ±2.74

120.31 ±1.17 3

Glucagon (µIU/ml) 103.37

±1.75 97.63 ±1.66

86.34 ±1.36

80.63 ±1.87

105.14 ±1.89

109.23 ±2.91 6

30.26 ±0.62

34.06 ±1.30

34.60 ±1.02

29.67 ±1.54

45.44 ±2.15

42.17 ±2.68 3

Lactat (mg/dl) 37.51

±1.02 34.71 ±1.05

37.19 ±1.23

31.89 ±1.61

48.80 ±1.08

42.11 ±1.01

6

10.34 ±0.19

11.53 ±0.30

11.87 ±0.36

12.84 ±0.54

9.80 ±0.25

9.69 ±0.23 3 L-malon-

dialdehidă (nmol/ml) 9.67

±0.19 10.54 ±0.38

11.64 ±0.31

13.50 ±0.41

9.81 ±0.19

9.74 ±0.23

Weeks6

Legenda:++: P <0,01, NS: nesemnificativ, Valori cu litere mici / mari diferite în aceeași coloană / rând, respectiv diferite semnificativ, cu P <0,05


Vol. 10(1) Iunie 2016

62

Concluzii

Tratamentul inițial în cazurile de diabet zaharat de tip II este reprezentat de dieta si pierderea in greutate, mai ales în cazurile de obezitate, cu menținerea nivelului de glucoză din sânge.

Utilizarea extractului de Ginkgo biloba a avut o influență pozitivă în reducerea nivelului de glucoză și grăsimi din sânge la șobolanii care au dezvoltat diabet zaharat, acest extract neavând efecte secundare după cum reiese din studiul efectuat pe șobolani sănătoși și șobolani cu diabet zaharat.

Utilizarea concomitentă a extractului de Ginkgo biloba și glimepiridă a dus la potențarea reciprocă a efectului hipoglicemiant și de reducere a lipidelor din sânge la șobolanii cu diabet zaharat, permițând pacientilor reducerea dozei de glimepridă și astfel reducerea efectele secundare ale acesteia.

Bibliografie

1. Ahmed I., Lakhani M.S., Gillett M.; John A.,

Raza H. (2001) - Hypotriglyceridemic and hypocholestrolemic effects of anti-diabetic Momordica charantia (karela) fruit extract in streptozotocin- induced diabetic rats. Diabetes Res. Clin. Pract. 51(3): 155-161.

2. Annamala P.T, Augusti K.T. (1980) - Experimental (BASEL), 36(4): 283. Cited by H.E.Mohamed, Biochemical studies on the effect of selected antidiabetic drugs in normal animals and experimental diabetes mellitus, Ph.D thesis, Biochemistery, Faculty of Pharmacy, University of Zagazig, (1987).

3. Anstey K.J., Lipnicki D,M., Low L.F. (2008) - Cholesterol as a risk factor for dementia and cognitive decline: a systematic review of prospective studies with meta analysis (J). Am J Geriatr Psychiatry; 16 (5): 343 54.

4. Baba S. (1979) - Metabolism of insulin and proinsulin. Excerpta Med. I.C.S., 468:270.

5. Black S.C., Katz S., Neill J.H. (1993) - Influence of omega-3 fatty acid treatment on cardiac phospholipid composition and coronary flow of streptozocin-diabetic rats. Metabolism. 42(3): 320-326.

6. Bodmer M., Meier C., Krahenbuhl S., Jick S.S, Meier C.R. (2008) - Metformin, sulfonylureas, or other antidiabetes drugs and the risk of lactic acidosis or hypoglycemia: a nested case-control analysis. Diabetes Care; 31: 2086-2091.

7. Brooks D.P., Nutting D.F., Crofton J.T., Leonard A. (1989) - Vasopressin in rats with genetic and streptozotocin-induced diabetes. Diabetes. Vol. 38, P.54.

8. Burtis A.; Achwoo, E.R., Youngchim C. (1999) - Tietz Texbook of Clinical Chemistry, 3 rd Ed.

9. Cheung W.Y. (1980) - Science, 207:19. Cited by H.E. Mohamed, Biochemical studies on the effect of selected antidiabetic drugs in normal animals and experimentally diabetes mellitus, Ph.D thesis, Biochemistery, Faculty of Pharmacy, University of Zagazig (1987).

10. Chung S.H., Choi C.G., Park S.H. (2001) - Comparisons between white Ginseng radix and Ginko biloba for antidiabetic activity and mechanism in KKAy mice. Arch Pharm Res 24: 214-218.

11. Dudley R.A; Schmitt A.B., Altschuler R.L. (1985) - Guidelines for immunoassay data reduction.Clin.Chem.,31:1264-71.

12. Ferrandini C, Droy-Lefaix M.T., Christen Y. Eds (1993): Ginkgo biloba Extract (EGb 761) as a Free Radical Scavenger. Elsevier, Paris, France.

13. Gentile S.; Turco S.; Guarino G. (2000) - Comparative efficacy study of ator-vastatin vs. simvaslatin, provastatin, lovastnlin and placebo in type 2 diabetic patients with hypercholcslerolemia. Diabetes, 2: 355-362.

14. Gindler,E.M., King J.D. (1972) - Rapid colirimetric determination of calcium in biologic fluids with methylthymol blue. Am J Clin Path., 58: 376-382.

15. Gonzalez Perez Da Silva G., Zanoni J.N., Buttow N.C. (2011): Neuroprotective action of Ginkgo biloba on the enteric nervous system of diabetic rats. World J Gastroenterol.; 17(7): 898-905

16. Gohil K., Packer L. (2002) - Bioflavonoid-rich botanical extracts show antioxidant and gene regulatory activity. Ann N Y Acad Sci.; 957: 70-77.

17. Horsch S., Walther C. (2004) - Ginkgo biloba special extract EGb 761 in the treatment of peripheral arterial occlusive disease (PAOD) - a review based on randomized, controlled studies. Int J Clin Pharmacol Ther., 42(2):63-72.

18. Jackson J.E. And Bressler R. (1981) - Clinical pharmacology of sulfonylurea hypoglycemic agents. Drugs 22: 211.

19. James R.; Alberti M.D., Mayer B. (2003) - Report of the Expert Committee on the diagnosis and classification of Diabetes Mellitus. Diabetes Care, 26(1): S5 -S11.

20. Johnson J.F., Dobmeier M.E. (1990) - Symptomatic of hypoglycemia secondary to glipizide-trimethoprim sulfamethoxazole drug interaction. DICP, 24(3): 250-251.


Vol. 10(1) Iunie 2016

63

21. Krukoff T.L., Patel K.P. (1990) - Alterations in brain hexokinase activity associated with streptozotocin-induced diabetes mellitus in the rat. Brain Res., 522(1):157.

22. Lai D.M., Tu Y.K., Liu I.M. (2006) - Mediation of beta-endorphin by ginsenoside Rh2 to lower plasma glucose in streptozo-tocin-induced diabetic rats. Planta Med 72: 9-13.

23. Margiavichene L.E., Gribausckas P.S., Norkus A.V., Gribauskene R.A., Masalskene V.V., (1986) - Lipid metabolism and the activity of cardiospecific enzymes in diabetes mellitus. Probl Endokrinol., 32(5): 28-32.

24. Mohammed S., Hossen N., Ahmed M., Amran, S. (2006) - Green tea in health care: a natural medicine, a natural drink. J Appl Sci Res., 2(6): 306-309.

25. Nishida S., Segawa T., Murai I., Nakagawa S. (2002) - Long- term melatonin administration reduces hyperinsulinrmia and improves the altered fatty acid compositions in type 2 diabetes. J Pineal Res., 32(1): 26 -33.

26. Noguchi S., Ohba Y., Oka T. (1990) - Involvement of epidermal growth factor deficiency in pathogenesis of oligozoospermia in streptozotocin- induced diabetic mice. Endocrinology 127(5): 2136.

27. Oliver, R.C., Tervonen, T., Flynn, D.G., Keenan, K.M. (1993) - Enzyme activity in crevicular fluid in relation to metabolic control of diabetes and other periodontal risk factors. J Periodontal., 91(5): 423-6.

28. Park E.K., Choo M.K., Kim E.J., Han M.J., Kim D.H. (2003) - Antiallergic activity of ginko biloba. Biol Pharm Bull., 26: 1581–1584

29. Placer B.S., Bolla K.I., Stewort W., Ford D.F., Angew J., Frumkin H. (1966): Technican symposium 5-16 May. Paris, Conference 6: 12-15.

30. Ramanathan M., Jaiswal A.K., Bhattacharya S.K. (1999) - Superoxide dismutase,catalase jand glutahiones peroxidase activities in he brain of streptozotocin induced diabetic rats. Indian J Exp Biol., 37: 182-183.

31. Randle P.J. (1998) - Regulatory interactions between lipids and carbohydrates: the glucose fatty acid cycle after 35 years. Diabetes Metab Rev 14: 263-283, 1998

32. Reitman A., Frankel S. (1957) – Reitman - Frankel colorimetric method of GOT/AST and GPT/ALT Transaminases. Amer J Clin Path., 28 : 56-63

33. Richmond W. (1973) - Preparation and properties of acholestrol oxidase from

nocardia sp. And its application to the enzymatic assay of total cholesterol in serum. Clin. Chem. 19, 1350-1356.

34. Robertson R.P. (2004) - Chronic oxidative stress: a central mechanism for glucose toxicity in pancreatic islet beta cell in diabetes. J Biol Chem., 279: 4235-2354.

35. Schettler G., Nussel E. (1975) – Colorimetric method for determination of triglycerides. Arb Med Sozial Med Prav Med. 10, 25

36. Schneider L.E., Schedl H.P. (1972) - Diabetes and intestinal Co-absorption in the rats. Am J Physiol., 223: 1319.

37. Simpson H.C., Sturley R., Stirling C.A., Reckless J.P. (1990) -- Combination of insulin with glipizide increases peripheral glucose disposal in secondary failure type 2 diabetic patients. Diabetic Med., 7(2): 143.

38. Snedecor J., Cochran R. (1969): Statistical methode 6th Ed. The Iowa State Univ., Press, Iowa, USA.

39. Sundaram R.K., Bhaskar A., Vijayalingam S., Viswa-Nathan M., Mohan R, Shanmugasundaram K.R. (1996) - Antioxidant status and lipid peroxidation in type I diabetes mellitus with and without complications. Clin. Sci. (Land.), 90, 255-260.

40. Tanaka T., Nanbara S., Tanaka T. Koide H., Hayashi T. (1988) - Aminotransferase activity in liver of diabetic mice. Diabetes Res. Clin. Pract., 19: 71-75.

41. Trinder P. (1969) Ann Clin Biochem., 6: 24 . 42. Victory W., Levenson R., Vander A.J.

(1981) - Effect of glucagon on zinc excretion in anesthetized dogs. Am J Physiol., 240 (Renal) Fluid Electrolyte Physiol. 9: 299.

43. Voss C., Brachmann, K., Hartmann, K. (1988) - Effect of Streptozotocin on transaminases, creatinine and urea in serum of rats. Exp Clin Endocrinol., 92(1): 37-42.

44. Wang J.Y., Li X.G., Yang X.W. (2006) - Ginsenine, a new alkaloid from the berry of ginko biloba J Asian Nat Prod Res., 8: 605-608.

45. Yimaz H.R., Uz E., Yucel N., Altuntas I., Ozcelik N. (2004) - Protective effect of caffeic acid phenethyl ester (CAPE) on lipid peroxidation and antioxidant enzymes in diabetic rat liver. J Biochem Mol Toxicol., 18: 234-8.

46. Zimmet P.Z., Mccarty D.J., DeCouten M.P. (2003) - The global epidemiology of non insulin dependent diabetes mellitus and the metabolic syndrome. J Diabetes Complications, 11(2):60-68.


Vol. 10(1) Iunie 2016

64

Taubert & Chiurciu Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

65

Dezvoltarea și validarea unei metode HPLC pentru determinarea amoxicilinei trihidrat, colistinului sulfat, nipaginului și nipasolului dintr-o

suspensie injectabilă

Development and validation of a HPLC method for the determination of amoxicillin trihydrate, colistin sulphate, nipasol and nipagin in an injectable

suspension

Violeta Tauber, Viorica Chiurciu Romvac Company S.A.

Corespondenţă: [email protected]

Cuvinte cheie: amoxicilina trihidrat, colistin sulfat, nipagin, nipasol, metoda HPLC. Key words: amoxicillin trihydrate, colistin sulphate, nipasol and nipagin, HPLC method.

Rezumat

A fost dezvoltata si validată o metoda cromatografică de determinare simultană a amoxicilinei trihidrat, colistinului sulfat, nipaginului și nipasolului dintr-o suspensie injectabilă. Separarea cromatografică eficientă a fost realizata pe o coloana Hypersil Gold (150mm x 4.6mm, 5.0 µm) cu o faza mobile formata din sulfat de sodiu 4.46 g‰, pH 2.5 (ajustat cu acid sulfuric diluat) și acetonitril, folosind un debit de 1 mL/min. Detecția compusilor s-a facut la diferite lungimi de undă folosid un detector DAD. Eluția s-a făcut în 42 de minute cu un gradient în sapte etape. Metoda HPLC propusă a fost validată urmarind parametrii: specificitate, liniaritate, limită de detecție și de cuantificare, precizie si acuratețe. Metoda HPLC a fost aplicată unei suspensii injectabile în care analiții au fost cuantificați cu success fără interferențe din partea excipientilor.

Abstract

A liquid chromatographic method has been developed and validated for simultaneous determination of amoxicillin trihydrate, colistin sulphate, nipasol and nipagin in injectable suspension. Efficient chromatographic separation was achived on a Hypersil Gold (150mm x 4.6mm, 5.0 µm) with mobile phase containing 4.46 g‰, pH 2.5 (adjusted with dilute sulphuric acid) in gradient with acetonitrile at a flow rate of 1.0 mL/min. detection of the analyses was performed at different wavelengths using a DAD detector. The elution was a seven step gradient elution program in 42 minutes. The proposed HPLC method was statistically validated with respect to specificity, linearity, limits of detection and quantification, ranges, precision and accuracy. The HPLC method was applied to injectable suspension in which the analyses were successfully quantified with no interfering peaks from excipients.

Introducere Amoxicilina este o penicilina de sinteza cu

spectru larg si toxicitatea radusa, care are o puternica actiune bactericida.

Colistinul sulfat (din clasa polimixinelor) este un antibiotic de elutie pentru germenii Gram-negativi.

Amestecul celor doua antibiotice se recomanda in infectii acute, primare sau secundare: colibaciloza, salmoneloza, stări septicemice, enterite infectioase, infectii urogenitale.

Un mililitru de suspensie injectabila contine cantitati diferite de substante active, dupa cum urmeaza 100 mg de amoxicilina trihidrat si 12,5 mg de colistin sulfat.

Pin urmare, principalul obiectiv al acestui studiu a fost de a dezvolta o metoda pentru cuantificarea a celor doua substante active precum si a nipaginului si nipasolului intr-o singura rulare.

După validarea, metoda a fost folosită cu succes pentru analiza produsului Amoxicolistin - suspensie injectabilă.


Vol. 10(1) Iunie 2016

66

Materiale şi metodă

Materiale de referinţă si reactivi

Standardele amoxiclina trihidrat, colistin sulfat, nipagin, nipasol au fost achiziţionat Farmacopeea Europeană.

Produsul farmaceutic supus studiului, Amoxicolistin – suspensie injectabila a fost furnizat de Romvac Company.

La prepararea tuturor soluţiilor s-a folosit: • apă ultrapură, obţinută cu un sistem

Milli-Q Integral (Merck Millipore). • acetonitrilul grad HPLC (Merck). • sulfatul de sodiu (Sigma). • acidul sulfuric 50% folosit pentru

ajustarea pH-ului (Fluka). Sistem şi condiţii cromatografice

Sistemul cromatografic folosit a fost

Ultimate 3000 Thermo Scientific LC Surveyor (Thermo Electron Corporation, USA), echipat cu pompa cuaternară de înaltă presiune prevazută cu degazor, autosampler cu bucla de 100 µL, termostat pentru coloană, termostat pentru autosampler şi detector UV-VIS– diode array. Întregul sistem cromatografic este controlat cu softul Chromeleon.

Separarea cromatografica s-a realizat pe o coloană Hypersil Gold, L= 150 mm, ID=4,6 mm, 5 µm.

Faza mobilă folosită este formata din amestecul acetonitril : sulfat de sodiu 4.46 g‰ cu pH=2.5 cu acid sulfuric.

Debitul de 1 mL/min şi volumul de injecţie de 10 µL sunt parametrii utilizaţi pentru această metodă.

Prepararea soluţiilor standard stoc

Soluţia standard stoc de amoxicilina

trihidrat (1 mg/mL) – Intr-un balon cotat de 10 ml s-au cantărit 10 mg de amoxicilina trihidrat, s-au adăugat 4 mL de apă, iar dupa dizolvare s-a completat volumul cu apă Soluția s-a ultrasonat pentru omogenizare.

Soluţia standard stoc de colistin sulfat (5 mg/mL) – Într-un balon cotat de 5 ml s-au cântărit 25 mg de colistin sulfat, s-au adaugat 4 mL de amestec acetonitrile / apă 2 / 8 si după dizolvare s-a completat volumul cu amestec. Soluția s-a ultrasonat pentru omogenizare.

Soluţia standard stoc de nipagin (0,6 mg/mL) – Într-un balon cotat de 20 ml s-au cantărit 12 mg de nipagin, s-au adăugat 4 mL de metanol si după dizolvare s-a completat volumul cu metanol. Soluția s-a ultrasonat pentru omogenizare.

Soluţia standard stoc de nipasol (0,2 mg/mL) – Într-un balon cotat de 25 ml s-au cantarit 5 mg de nipasol s-au adaugat 4 mL de metanol si dupa dizolvare s-a completat volumul cu methanol. Solutia s-a ultrasonat pentru omogenizare.

Prepararea probelor

Soluţia stoc de Amoxicolistin- suspensie

injectabilă - Într-un balon cotat de 50 ml s-a dizolvat 1 mL de suspensie injectabila, (echivalent cu 100 mg de amoxicilină trihidrat, 12,5 mg colistin sulfat, 0,75 mg de nipagin si 0,25 mg de nipasol), s-au adaugat 25 mL de amestec acetonitril/ apa 2/8 si dupa dizolvare s-a completat volumul cu amestec acetonitrile / apa 2 / 8. Soluția s-a ultrasonat pentru omogenizare.

Pentru determinarea cantitativa de colistin sulfat, nipagin, nipasol, solutia stoc Amoxicolistin s-a injectat ca atare.

Pentru determinarea cantitativa de amoxicilina, 1 mL de solutia stoc de Amoxicolistin s-a diluat cu amestec acetonitrile / apă 2 / 8 intr-un balon cotat de 10 mL.

Înainte de injectarea în sistemul cromatografic, soluţia a fost filtrată prin filtru PVDF 0.45 µm.

Validarea metodei cromatografice

Validarea metodei HPLC pentru

determinarea simultană a amoxicilinei trihidrat, colistinului sulfat, nipaginului si nipasolului din produsul veterinar, s-a făcut în conformitate cu ghidurile ICH.

Parametrii evaluaţi au fost:


Vol. 10(1) Iunie 2016

67

• specificitate, • liniaritate, • limită de detecţie şi cuantificare, • precizie şi • acurateţe.

Specificitatea a fost verificată calculând parametrii ca: timp de retenţie, talere teoretice, asimetrie, rezoluţie.

Linearitatea metodei propuse, a fost stabilită pe baza curbelor de calibrare, obţinute prin reprezentarea grafică a ariilor vs concentraţiile substanţelor active, in domeniul 10% - 200%.

Curbele de calibrare efectuate au fost folosite pentru determinarea limitelor de detecţie şi de cuantificare.

Precizia metodei a fost verificată atât din punct de vedere al repatabilităţii, cât şi al reproductibilităţii intermediare prin calcularea deviatiei standard.

Acurateţea metodei poate fi evaluată prin procentele de recuperare ale substanţelor active.

Studiul de recuperare a fost realizat folosind soluţii de probă cu concentraţiile în domeniul 80% - 120%.

Rezultate şi discuţii

În dezvoltarea metodei HPLC pentru a

obtine o separare eficienta a celor patru substante din produsul Amoxicolistin au fost variate coloanele, compoziția și pH-ul fazei mobile.

Separarea izocratica experimentata initial s-a dovedit a fi insuficienta, și prin urmare s- recurs la gradient pentru o separare mai bună a substantelor active.

Reprezentarea eluției in gradient în șapte etape este prezentată în Tabelul 1.

Tabelul 1

Reprezentarea eluției în gradient în șapte etape

Timp (min)

Debit (mL/min)

% solvent B

% solvent C

acetonitril Na2SO4 0 1 5 95 20 1 25 75 26 1 25 75 30 1 50 50 33 1 50 50 37 1 5 95 42 1 5 95 Identificarea substanţelor active, a fost

facută cu ajutorul soft-ului, cu care s-au calculat şi alţi parametrii de performanţă ca rezoluţia, asimetria, timpul de retenţie şi talerele teoretice.

Rezultatele sunt prezentate în Tabelul 2. În condiţiile experimentale descrise mai

sus au fost trasate curbele de calibrare pentru amoxicilina trihidrat, colistin sulfat, nipagin si nipasol in intervalul 10%-200% față de concentrațiile de lucru.

Calculele statistice efectuate pe baza curbelor de calibrare: ecuaţia de regresie şi coeficientul de corelaţie sunt prezentate în Tabelul 3.

Rezultatele preciziei sunt prezentate în Tabelul 4, si se poate obseva ca valorile deviaţiei standard relative sunt în limitele specificate (% RSD < 2).

Acurateţea, reflectată prin procentele de recuperare a celor trei substanţe active, este ilustrată în Tabelul 5.

Procentele de recuperare pentru amoxicilina trihidrat, colistin sulfat, nipagin si nipasol sunt mai mari de 90%.

Specificitatea metodei a fost atestată de separarea cromatografica a celor două substante active in prezenta excipientilor.

Peak-urile obtinute au fost bine definite și separate la nivelul liniei de bază, după cum se poate observa și din figura 1.


Vol. 10(1) Iunie 2016

68

Figura 1. Cromatograma tipică a produsului Amoxicolistin –suspensie injectabila

Tabelul 2 Parametrii calculaţi pentru amestecul din figura 1.

Peak Name

Retention Time

Resolution (EP)

Asymmetry (EP)

Plates (EP)

min UV_VIS_1 UV_VIS_1 UV_VIS_1 UV_VIS_1 UV_VIS_1 polymixinE2 21.853 2.41 0.95 269142 polymyxin E3 22.257 3.22 0.97 284806 polymyxin E1-I 22.82 4.64 0.92 245353 polymyxin E1 24.383 1.95 0.94 165231 polymyxin E1-7MOA 24.873 20.63 0.93 141957

Peak Name Retention Time Resolution (EP) Asymmetry (EP) Plates (EP) min UV_VIS_5 UV_VIS_5 UV_VIS_5 UV_VIS_5 UV_VIS_5 amoxicilina 5.833 3 1.22 13922

Peak Name Retention Time Resolution (EP) Asymmetry (EP) Plates (EP) min UV_VIS_6 UV_VIS_6 UV_VIS_6 UV_VIS_6 UV_VIS_6 nipagin 19.243 56.22 0.9 60444 nipasol 32.09 n.a. 0.93 782498

Tabelul 3 Rezultate calcule statistice

Parametrii analitici

Regression equation

Coef. Corecție

Amoxicilina trihidrat Y = 28.2494 x + 0.1135 0.99552 Polymixin E1 Y = 89.977x -0.7361 0.9992 Polymixin E2 Y = 86.6788x -0.3997 0.9998 Polymixin E3 Y = 49.7700x -0.0188 0.9998

Polymixin E1-I Y = 88.8748x -0.0550 0.9992 Polymixin E1-7 Y = 88.4039x -0.0162 0.9997

Nipagin Y = 657.6518x - 0.1883 1.00 Nipasol Y = 657.6518x - 0.1883 0.998


Vol. 10(1) Iunie 2016

69

Tabelul 4

Rezultate precizie

Parametru Timp de retenţie medie

Concentratie %RSD Criteriu de admisibilitate

Amoxicilina trihidrat Repetabilitate 5.842 95.7494 0.4 %RSD<2,0

Reproductibilitate 5.848 96.1613 0.5 %RSD<2,0

Parametru Timp de retentie medie

Arie medie %RSD Criteriu de

admisibilitate

Colistin sulfat Repetabilitate 4,989 12.0301 0.3025 %RSD<2,0

Reproductibilitate 4,982 12.1296 1.4576 %RSD<2,0



admisibilitate

Nipasol Repetabilitate 4,989 0.2387 0.6482 %RSD<2,0




admisibilitate

Nipagin Repetabilitate 4,989 0.7217 0.6604 %RSD<2,0


Tabelul 5 Rezultate acurateţe

Nivel concentraţie %

Concentraţia amoxicilina trihidrat *

mg/mL

% Recuperare amoxicilina trihidrat

*

Media %

recuperare 80 73.6656 92.08

93.86 100 95.016 95.02 120 113.380 94.48

Nivel concentraţie

%

Concentraţia colistin sulfat* mg/mL

% Recuperare colistin sulfat**

Media % recuperare

80 9.533 95.33 96.78 100 11.86 94.94

120 14.011 100.077

Nivel concentraţie

%

Concentraţia nipagin* mg/mL


Media % recuperare

80 0.57403 95.66 98.92 100 0.7203 96.04

120 0.84046 105.05

Nivel concentraţie

%

Concentraţia nipasol* mg/mL


Media % recuperare

80 0.18723 93.59 94.38 100 0.23863 95.45

120 0.2823 94.11

* media a trei determinări


Vol. 10(1) Iunie 2016

70

Concluzii

În acest studiu a fost validată o metodă

HPLC-DAD pentru dozarea unei suspensii injectabile care conține amoxicilină trihidrat, colistin sulfat, nipagin și nipasol și care este indicată în infecțiile acute, primare sau secundare.

Cele patru substanțe au fost separate cu succes în 42 minute, utilizându-se o coloana Hypersil Gold de 150 x 4.6 mm.

Metoda HPLC propusă s-a dovedit a fi: selectivă, rapidă, precisă şi specifică pentru determinarea simultană a celor două substante active conținute și a excipienților din suspensia injectabila Amoxicolistin.

Procentele de recuperare obținute sugerează că excipienții nu au nicio interferență în determinări.

Valorille obținute pentru deviația standard relativă mai mici decât valoarea 2 indică un grad ridicat de precizie.

În concluzie, acest studiu demonstrează că, metoda analitică descrisă se poate utiliza pentru determinarea amoxiclinei trihidrat colistin sulfat, nipagin și nipasol din produsul Amoxicolistin – suspensie injectabilă.

Bibliografie

1. European Pharmacopoeia 8.0 (2014). 2. Nomenclatorul Produselor Romvac, p. 171.


Vol. 10(1) Iunie 2016

71

Abrudean et al., Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

72

Terapia prin implant cu aur în afecţiuni locomotorii la câine – Studii de caz

Gold implant therapy of locomotor disorders in dogs

– Case studies

Abrudean E., Hulea C.I., Abrudean M., Cristina R.T. Facultatea de Medicină Veterinară Timișoara, Tierarztpraxis Dr. Abrudean, Hockenheim, Germany

Corespondența*: [email protected]

Cuvinte cheie: Gold-implant, aparat locomotor, canine Key words: Gold-implant, musculoskeletal system, canids

Rezumat Studiul de caz fost realizat în perioada octombrie-ianuarie 2015, pe 7 canine de rase și vîrste diferite, care la examinarea clinică au prezentat diverse grade ale schiopăturii. Prin inspecţie s-a urmărit: comportamentul şi starea de conştienţă a animalului, atitudinile în staţiune, în decubit şi în mers, prezenţa mişcărilor involuntare. Rolul palpaţiei a fost de a observa: tonusul muscular, temperatura locală, dar şi a sensibilităţii. Reacţiile posturale au fost evidenţiate prin imprimarea poziţiilor forţate a fiecărui membru, evidenţiindu-se astfel sensibilitatea proprioceptivă. În cadrul reflexelor medulare s-au evaluat reflexele membrelor anterioare dar şi posterioare, urmărindu-se starea de normalitate, absenţa sau diminuarea reflexelor, precum şi exacerbarea acestora. De asemenea, la cazurile intrate în clinică s-a realizat diagnosticul imagistic care a constat în efectuarea radiografiilor simple. În cazul radiografiilor digitale, razele X ce trec prin subiectul examinat sunt filtrate, apoi ating o placă de senzori capabilă să convertească semnalele generate în informaţie digitală, cu apariţia unei imagini pe ecranul computerului. Interpretarea rezultatelor s-a efectuat prin aprecierea gradului de displazie, a stadiului şi al unghiului Norberg Olson. Prezentul studiu a utilizat ca tehnică imagistică radiografia digitală folosind aparatul Rx EVO-F Fujifilm. Pe baza diagnosticului imagistic şi a imaginii computerizate s-a stabilit şi diagnosticul pentru fiecare caz. Protocolul de tratament prin implant cu aur a fost acelaşi pentru toate cele şapte cazuri fiind adoptată procedura „Wiener” descrisă de către Kasper şi Zohmann. Procedura a debutat cu stabilirea unui set de puncte, care sunt asociate cu tratamentul de displazie de şold, spondiloză, artrite, osteocondrite. Pentru ca protocolul terapeutic să poată fi efectuat corect a fost nevoie de sedarea animalelor. Aceasta s-a realizat cu medetomidină hidroclorică (Dorbene vet, Pfizer, concentraţia 1 mg ⁄ ml), administrată în doză de 0,1mg ⁄ kgcorp. Rezultatele au fost vizibile după o lună de zile de la implant, din cele șapte animale patru fiind recuperate total și trei partial. În concluzie Implantul cu aur este o metodă de tratament cu eficacitate verificată în displazia de şold, spondiloză, artrită, osteocondrită disecantă, afecţiuni articulare. Metoda poate fi considerată sigură, ea nu pune în pericol viaţa pacientului implantat fiind recomandată de tot mai mulţi specialişti din domeniu. Dezavantajul metodei constă în faptul că unii pacienţi pot simţi, pe o durată care se extinde la 2 săptămâni postimplant, un disconfort în organism ca urmare a aplicării metodei. Un alt dezavantaj îl reprezintă costul, fiind o metodă scumpă de tratament.

Abstract The case study was conducted between October and January 2015, on 7 dogs of different breeds and ages, which at clinical examination showed varying degrees of lameness. The dogs behavior and state of consciousness, their attitude in standing, decubitus and at walk and the presence of involuntary movements was assessed through inspection. Palpation was used to feel muscular tonus, local temperature and sensibility. Postural reactions were highlighted by carrying out forced positions of each limb, thus highlighting the proprioceptive sensitivity. By testing the spinal reflexes the reactions of the forelimbs and hind limbs were evaluated, seeking the state of normality, or the absence, diminution or exacerbation of these reflexes. Also, diagnostic imaging was performed consisting of simple radiographs, were performed for the cases that entered the clinic. In the case of digital X-rays, X-rays are passing through the subject being examined are filtered, then touch a plate of sensors able to convert signals generated into digital information with an image appear on the computer screen. Interpretation of results was done by assessing the degree of dysplasia, and the Norberg-Olson angle and stage. This study used digital radiography as imaging technique; the device was Rx-M EVO Fujifilm. On the basis of diagnostic imaging and computerized image, diagnosis was established for each case. The treatment protocol with gold implant was the same for all seven cases; the adopted procedure was the "Wiener" procedure, described


Vol. 10(1) Iunie 2016

73

by Kasper and Zohmann. The procedure began with establishing a set of points associated with the treatment of hip dysplasia, spondylosis, arthritis, and osteochondritis. For the therapeutic protocol to be performed correctly took the dogs were sedated. This was done with medetomidine hydrochloride (Dorbene vet, Pfizer, concentration 1 mg⁄ml), administered in a 0,1mg⁄kg body weight dose. The results were visible after a month from the implant, four of the seven animals recovered completely and three partially. In conclusion gold implant is a method of treatment with verified efficacy in hip dysplasia, spondylosis, arthritis, osteochondritis dissecans and joint disorders. The method can be considered safe; it does not endanger the patient's life, being recommended by an increasing number of specialists. The disadvantage of this method is that some patients may feel, for a period that extends to 2 weeks post implant, discomfort in the body due to the application of the method. Another disadvantage is the cost, being an expensive method treatment.

Obiectivele studiului

Terapia cu implant de aur este deja o tehnică

cunoscută în occident de un deceniu, dar mai puțin cunoscută în România (1-7). Rezultatele favorabile înregistrate și publicate în reviste de prestigiu au determinat intersul nostru pentru această tehnică non-invazivă promiţătoare mai ales în afecţiunile locomotorii de natură degenerativă şi / sau traumatică.

Materiale şi metode

Studiul a fost realizat în perioada

octombrie-ianuarie 2015, în clinica Tierarztpraxis Dr. Abrudean, din oraşul Hockenheim, Germania. Studiul de caz s-a realizat pe 7 subiecți canini după cum urmează:

Cazul 1 - câine din rasa Ciobănesc german, în vârstă de 4 ani, sex femel, 35 kg, care a fost adus de către proprietar pentru investigații, deoarece prezenta o problemă locomotorie. Din primele investigaţii a reieşit că animalul s-a jucat cu un alt câine, iar de atunci prezintă şchiopătură.

Cazul 2 - câine din rasa Labrador, în vârstă de 7 ani, sex masculin, 38 kg, care a fost adus de către proprietar pentru investigaţii, deoarece prezenta deficit proprioceptiv la membrul pelvin drept şi şchiopătură de gradul I.

Cazul 3 - câine din rasa Comună, în vârstă de 1 an, sex masculin, 22 kg, care a fost adus de către proprietar pentru investigaţii, deoarece prezenta şchiopătură la nivelul membrelor pelvine, iar în timpul deplasării avea mers în „X”.

Cazul 4 - câine din rasa Golden retriver, pe nume Geick, vârstă 6 ani, 39 kg, sex masculin, a fost adus de către proprietar pentru investigaţi, deoarece prezenta şchiopătură la nivelul membrelor pelvine şi durere în regiunea lombo-sacrală.

Cazul 5 - câine din rasa Golden retriver, pe nume Marley, vârstă 9 ani, 50 kg, sex masculin, a fost adus de către proprietar pentru investigaţii, deoarece prezenta şchiopătură la nivelul membrelor pelvine şi durere în regiunea lombo-sacrală.

Cazul 6 - câine din rasa Amstaff, vârstă 1,5 ani, 17 kg, sex masculin, a fost adus de către proprietar pentru investigaţii, deoarece prezenta şchiopătură la nivelul membrelor toracice.

Cazul 7 - câine din rasa Teckel, vârstă 9 ani, 8 kg, sex masculin, a fost adus de către proprietar pentru investigaţii, deoarece prezenta şchiopătură la nivelul membrului toracic stâng. După anamneză, examinare clinică generală a pacienţilor, luându-se în considerare toate simptomele și comportamentul prin metode cunoscute a fost realizat tratementul.

Examinarea clinică

Examinarea clinică a avut la bază metodele

semiologice clasice: inspecţia, palpaţia, observarea reacţiilor posturale şi a reflexelor spinale.

Prin inspecţie s-a urmărit: • comportamentul şi starea de conştienţă

a animalului, • atitudinile în staţiune, în decubit şi în

mers, • prezenţa mişcărilor involuntare. Rolul palpaţiei a fost de a observa: tonusul

muscular, temperatura locală, dar şi a sensibilităţii.

Reacţiile posturale au fost evidenţiate prin imprimarea poziţiilor forţate a fiecărui membru, evidenţiindu-se astfel sensibilitatea proprioceptivă.


Vol. 10(1) Iunie 2016

74

În cadrul reflexelor medulare s-au evaluat reflexele membrelor anterioare dar şi posterioare, urmărindu-se starea de normalitate, absenţa sau diminuarea reflexelor, precum şi exacerbarea acestora.

Cazul 1 S-a observat că animalul prezenta

şchiopătură, o menţinere anormală a trenului posterior caracterizată printr-o poziţie forţată atât în staţiune cât şi în mers.

La palparea membrului toracic, animalul prezenta reacţii de durere şi retragerea membrului afectat (Fig. 1). La palparea articulaţiei genunchiului, animalul prezenta durere şi o mobilitate mult prea mare faţă de cea normală.

Figura 1. Câinele înainte de tratament

Cazul 2. S-a confirmat şchiopătura de gradul 1, cu

durere la nivelul membrului pelvin drept, dar şi un deficit proprioceptiv sever (Fig. 2).


Cazul 3. S-a confirmat şchiopătură de gradul II,

durere severă la palparea articulaţiei şoldului, şi poziţia în „X” a membrelor pelvine în timpul deplasării (Fig. 3).


Cazul 4. S-a confirmat şchiopătura, cu durere la

palpare în regiunea lombo-sacrală, cu ușoară dificultate la deplasare (Fig. 4).



Vol. 10(1) Iunie 2016

75

Cazul 5. S-a confirmat şchiopătura şi durerea la

palpare în regiunea articulaţiei şoldului (Fig. 5).


Cazul 6. S-a confirmat atât şchiopătura la nivelul

membrului toracic drept cât şi durerea în regiunea lombo-sacrală cu jenă în deplasare (Fig. 6).

Figura 6. Câinele înainte de tratament Cazul 7. Şi în acest ultim caz s-a confirmat atât

şchiopătură la nivelul membrului toracic drept cât şi durerea la nivelul articulaţiei umărului cu uşoară jenă la deplasare (Fig. 7).


Examenul radiografic

La cazurile intrate în clinică s-a realizat diagnosticul imagistic care a constat în


Vol. 10(1) Iunie 2016

76

efectuarea radiografiilor simple. În Tabelul 1 sunt prezentate gradele de displazie, stadiul şi unghiul Norberg.

Tabelul 1 Clasificarea displaziilor de şold

Gradul displaziei

Stadiu / Unghi Norberg

Nu sunt semne de displazie

Aspect normal, stadiul A: A1 - excelent, A2 - Bun, (unghi peste 105º)

Displazie gr. I Aspect aproape normal, stadiul B: B1 - destul de bun, B2 - limită, (unghi în jur de 105º)

Displazie gr. II Displazie uşoară, stadiul C: Unghi în jur de 100º

Displazie gr. III Displazie moderată, stadiul D: Unghiul depăşeşte cu puţin 90º

Displazie gr. IV Displazie severă stadiul E: Unghiul mai mic de 90º

În cazul radiografiilor digitale, razele X ce

trec prin subiectul examinat sunt filtrate, apoi ating o placă de senzori capabilă să convertească semnalele generate în informaţie digitală, cu apariţia unei imagini pe ecranul computerului.

Interpretarea rezultatelor s-a efectuat prin aprecierea gradului de displazie, a stadiului şi al unghiului Norberg Olson.

Prezentul studiu a utilizat ca tehnică imagistică radiografia digitală folosind aparatul Rx EVO-F Fujifilm.

Pe baza diagnosticului imagistic şi a imaginii computerizate s-a stabilit şi diagnosticul pentru fiecare caz după cum urmează:

Cazul 1. - Examinarea radiografică a relevat displazie de şold, stadiul C (Fig. 8).

Figura 8. Displazia de şold stadiul C Cazul 2. - Examinarea radiografică a

relevat displazia de şold, stadiul B (Fig. 9).

Figura 9. Displazie de şold stadiul B

Cazul 3. Examinarea radiografică a relevat displazie de şold, stadiul B.

Cazul 4. Examinarea radiografică nu a relevat nici o modificare în ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului imagistic.

Cazul 5. Examinarea radiografică a relevat diagnosticul de displazie de şold stadiul B

Cazul 6. - Examinarea radiografică nu a relevat nici o modificare în ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului imagistic.

Cazul 7. Nici în această situaţie examenul radiografic nu a relevat nici o modificare în ceea ce priveşte stabilirea diagnosticului imagistic.

Protocolul terapeutic aplicat

Protocolul de tratament prin implant cu aur

a fost acelaşi pentru toate cele şapte cazuri fiind adoptată procedura „Wiener” descrisă de către Kasper şi Zohmann în anul 2007 (6).

Procedura a debutat cu stabilirea unui set de puncte, care sunt asociate cu tratamentul de displazie de şold, spondiloză, artrite, osteocondrite. Pentru ca acest protocol terapeutic să poată fi efectuat corect a fost nevoie de sedarea animalelor.

Aceasta s-a realizat cu medetomidină hidroclorică (Dorbene vet, Pfizer, concentraţia 1 mg ⁄ ml), administrată în doză de 0,1mg ⁄ kgcorp (Fig. 10).


Vol. 10(1) Iunie 2016

77

Figura 10. Anestezicul folosit în lucru

Materialele folosite pentru efectuarea tehnicii au constat în: seringi sterile cu mandren, implanturi de 2-4 mm din aur pur de 24 de karate, pense anatomice şi unguent cu antibiotic (Fig. 10).

Figura 10. Materiale folosite în lucru

La cazurile luate în studiu au fost abordate următoarele puncte prezentate în Tabelul 2.

Tabelul 2 Principalele regiuni şi puncte pentru implant

(după Kasper şi Zohman)(6).

Regiunea Puncte

articulaţia şoldului GB 29; 29,5; 30; 31; BL 54; LE 03

articulaţia genunchiului

MA 35; 36; GB 34

articulaţia jaretului BL 60 coloană - partea

dreaptă BL 50; 51; 52; 52-1; 52-2; 52-3; 52-4

coloană partea stângă

BL 21; 22; 23; 24; 25; 26; 26-1; 26-2

articulaţia cotului - faţa laterală

DI 10; 11; 3E-08; 3E-10

articulaţia cotului - faţa medială

HE-03; PC-03

puncte distanţă ale cotului

DU 09; DI 04; MA 36; GB 34

Toate cele şapte cazuri au fost tratate similar, în imaginile ce urmează vor fi prezentate punctele de implant pe regiuni şi animalul în timpul tratamentului după cum urmează:

Regiunea şoldului (Fig. 11)

Figura 20. Câinele în timpul tratamentului şi punctele art. şoldului


Vol. 10(1) Iunie 2016

78

Regiunea genunchiului (Fig. 12)

Figura 12. Câinele în timpul tratamentului şi

punctele articulația genunchiului Regiunea jaretului (Fig. 13)


punctul din regiunea jaretului

Regiunea coloanei (Fig. 14)


punctele din regiunea coloanei

Regiunea cotului (Fig. 15)


Vol. 10(1) Iunie 2016

79

Figura 15. Câinele în timpul tratamentului şi punctele din regiunea cotului lateral (stânga) şi

medial (dreapta)

Rezultate şi discuţii

Rezultatele au fost vizibile după o lună de zile de la implant, după cum urmează:

Cazul 1. După tratamentul cu aur animalul s-a recuperat doar parţial, având în vedere stadiul displaziei care a fost de tipul C, animalului prescriindu-se un tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene pe bază de carprofen pe o perioadă de 2 săptămâni, suplimente nutritive pe bază de condroitină pe o perioadă de o lună şi o perioadă de repaus de două luni de zile.

Cazul 2. În urma tratamentului cu implant de aur, animalul s-a recuperat doar parţial. Deficitul proprioceptiv a dispărut, menţinându-se doar o şchiopătură uşoară. S-a prescris un tratament cu suplimente nutritive pe bază de condroitină şi repaus la domiciliu pe o perioadă de două luni.

Cazul 3. În urma tratamentului animalul s-a recuperat în totalitate, primind doar o dietă alimentară pe bază de substanţe nutritive şi repaus pentru încă o lună de zile la domiciliu.

Cazul 4. În urma tratamentului prin implant cu aur, animalul s-a recuperat în totalitate, recomandându-se o perioadă de repaus de o lună la domiciliu.

Cazul 5. În urma tratamentului animalul s-a recuperat doar parţial, ne mai prezentănd şchiopătură, a primit o dietă alimentară pe bază de substanţe nutritive, antiinflamatorii nesteroidiene pentru o perioadă de şapte zile, deoarece prezenta durere în regiunea lombară şi repaus încă o lună de zile la domiciliu.

Cazul 6. În urma tratamentului cu implant, animalul s-a recuperat în totalitate, ne mai fiind

necesară o prescripţie medicamentoasă. Fiind o rasă energică, s-a recomandat repaus de o lună la domiciliu.

Cazul 7. În urma tratamentului cu implant, animalul s-a recuperat în totalitate, ne mai fiind necesar o prescripţie medicamentoasă.

Concluzii

1. Implantul cu aur este o metodă de tratament cu eficacitate verificată în displaziile de şold, spondiloză, artrită, osteocondrită disecantă, afecţiuni articulare.

2. Metoda este considerată sigură, ea nu pune în pericol viaţa pacientului implantat fiind recomandată de tot mai mulţi specialişti.

3. Dezavantajul metodei constă în faptul că unii pacienţi pot simţi, pe o durată care se extinde la 2 săptămâni postimplant, un disconfort în organism ca urmare a aplicării metodei. Un alt dezavantaj îl reprezintă costul, fiind o metodă scumpă de tratament.

Bibliografie

41. Demann E.T., Stein P.S., Haubenreich J.E. (2005) – Gold as an implant in medicine and dentistry. J. Long Term Eff Med Implants 15(6):687-98.

42. Durkes T. E. (1992) – Gold bead implants Prob

Vet Med; 4(1):207-211. 43. Graeme S.A. (2007) – Radiographic signs of

joint disease in dogs and cats. În: Textbook of veterinary diagnostic radiology, (ed. Thrall D.E.). Ed. Saunders Elsevier, Philadelphia, USA, pp. 317- 358.

44. Hielm-Bjorkman A., Raekallio M., Kuusela E., Saarto E., Markkola A., Tulamo R. (2001) – Double-blind evaluation of implants of gold wire at acupuncture points in the dog as a treatment for osteoarthritis induced by hip dysplasia. Vet. Rec. 149, 452-456.

45. Hulea C.I. (2014) - Investigaţii asupra afecţiunii coloanei şi membrelor la câine - Terapia prin acupunctură uscată și implant cu aur. Referatul

nr. 3 în cadrul pregătirii doctoratului, USAMVB - FMV Timișoara.

46. Kasper M., Zohman A. (2011) – Ganzheitliche Schmerztherapie fur Hund und Katze, Ed. Sonntag Verlag, Stuttgart, DE.

47. Klitsgaard J. (1996) – Gold implants, practical experiences with 400 hip dysplasia cases in the dog. Presented at Course held at Lake Thun, Spiez, Switzerland.


Vol. 10(1) Iunie 2016

80

▼Din activitatea editorială a membrilor Asociației

Alexandra Trif Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

81

Elemente de terapie alternativă și complementară în medicina veterinară Autori: Eugenia Dumitrescu, Conf. Dr. Titularul Disciplinei de Farmacie și Terapie veterinară, Romeo Teodor Cristina Prof. Dr. Titularul Disciplinei de Farmacologie, FMV Timișoara

Această apariție editorială este o premieră absolută în peisajul publicațiilor de specialitate din sfera medicinii veterinare, și deci, primul material disponibil pentru medicii veterinari practicieni din România și nu numai.

De aceea, consider că lucrarea va deveni cu siguranță un element de referinţă în domeniu. În plus, menționez că la redactarea acestei cărți s-au respectat cerinţele curiculare europene ale EAEVE pentru specializarea terapeutică veterinară. Din acest considerent, se urmărește pregătirea competenţelor „day one” și a celor aprofundate în înţelegerea acţiunii mijloacelor

moderne terapeutice, în promovarea şi folosirea cât mai oportună a acestora la animale, în lumina Directivei 2005/36/EC of the European Parliament and of the Council of 7 September 2005 on the recognition of professional qualifications.

Elementele acestea se realizează armonios prin prezentarea competentă a noţiunilor de terapeutică alternativă și complementară veterinară în șase capitole mari, pe parcursul a aproape 400 de pagini.

Sunt prezentate noţiuni esenţiale despre: fizioterapie la animale; api și veneno terapie; chimioterapie, radioterapie și nanoterapie la animale; elemente de acupunctură, gold-implant şi alte metode holistice în terapia veterinară; homeopatie și, respectiv, tehnicile fitoterapeutice la animale.

Remarc calitatea deosebită a materialului, arătând, încă odată, că un astfel de material este o noutate necesară și așteptată, spre folosul specialiștilor veterinari din România.

Lucrarea, alături de varianta sa electronica (CD), este propunerea celor doi autori pentru o instruire modernă, de nivel superior, adresată tuturor specialiştilor în medicina veterinară: studenţi, masteranzi, doctoranzi, medici practicieni dornici de „up-datare” profesională care, în opinia mea, și-a atins țelul din plin.

Intitulată simplu: „Elemente de terapie alternativă și complementară în medicina veterinară”, lucrarea depăşeşte titlul, având în vedere conţinutul exhaustiv al informaţiei ştiinţifice și stilul academic de redactare.

În ansamblu ei, forma de prezentare a lucrării este modernă, accesibilă, cu sistematizare şi grafică remarcabilă, fiecare capitol fiind susținut de o bibliografie generoasă.

Așteptând analiza cititorilor interesați, recomand cu căldură Cartea, felicitând autorii pentru această frumoasă realizare.

Consider că toți cei care vor lua în mâinile lor prezenta lucrare, din curiozitate sau spre a se instrui din această sursă valoroasă de informare, vor confirma utilitatea demersului lor!

Prof. Univ. Emeritus, Dr.H.C. Alexandra Trif

Alexandra Trif Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

82

▼ Instructiuni pentru autori

Instructiuni pentru Autori Medicamentul Veterinar / Veterinary Drug

Vol. 10(1) Iunie 2016

83

Instrucţiuni pentru autori

Revista Medicamentul veterinar / Veterinary

Drug (Med. Vet./Vet. Drug) este publicaţia oficială a Asociaţiei Naţionale a Fabricanţilor de

Produse de Uz Veterinar din România (ANFPUVR) cu apariţie semestrială în lunile Mai – Iunie și Decembrie.

Sunt aşteptate spre publicare lucrări din domenii conexe topicului acestei reviste, care să fie asimilabile următoarelor:

a. Articole ştiinţifice originale care să prezinte rezultate originale ale cercetării fundamentale ale medicamentului sau conexe; extindere 4-10 pagini; rezumat, în engleză, 200-300 cuvinte; 3-6 cuvinte cheie; minim 10 referinţe bibliografice.

b. Sinteze, extindere maximum 20 pagini, rezumat, în engleză, 200-300 cuvinte; 3-6 cuvinte cheie; referinţe bibliografice conexe.

c. Rapoarte de caz, care să prezinte rezultate originale ale practicii terapeutice; extindere 2-3 pagini; rezumat, în engleză, 100-200 cuvinte; 3-5 cuvinte cheie; 6-10 referinţe bibliografice,

d. Comunicări scurte, în care se poate face prezentarea unor rezultate parţiale sau scurte observaţii punctuale din cadrul fazelor cercetării ştiinţifice sau a practicii curente veterinare, opinii ştiinţifice etc, extindere 1-3 pagini; rezumat, în engleză, 100-200 cuvinte; 3-5 cuvinte cheie; fără referinţe bibliografice sau, excepţional, doar una - două titluri strict legate de tematică.

e. Traduceri din literatura de specialitate, extindere 1-2 pagini; 3-5 cuvinte cheie; referinţe bibliografice.

f. Anunţuri şi reclame, din domeniile conexe (apariţii editoriale, evenimente, prezentări produse noi, agenda manifestărilor asociaţiei etc).

Structura editorială şi acoperirea tematică a publicaţiei

1. Legislaţia medicamentului veterinar, 2. Marketingul medicamentului veterinar, 3. Biotehnologia medicamentului, 4. Cercetarea medicamentului 5. Terapeutică veterinară 6. Varia

În vederea publicării și evaluării prezentarea lucrărilor către secretariatul ştiinţific se poate face personal, prin poştă pe adresa: Dr. Romeo Teodor Cristina (F.M.V. Timişoara, Calea Aradului 119, 300645, tel. 0256277140, fax. 0256277140, sau cel mai simplu ca fişier ataşat, la adresa: [email protected] Lucrările vor fi supuse analizei peer-rewiew de către Comitetul Ştiinţific al revistei care are secretariat zonale, cu notificarea autorilor (în cazul lucrărilor acceptate în forma finală pentru publicare sau pentru scurte corecturi care se impun). Refuzarea unei lucrări de la publicare

nu este obligatoriu notificată autorului.

Disclaimer: Întreaga responsabilitate privind autenticitatea, exactitatea şi onestitatea datelor în materialele prezentate spre publicare revine exclusiv autorilor !

Copyright©

Legea Copyright-ului impune ca autorii să semneze un formular tipizat Copyright, prin care aceştia transferă către revistă, reprezentată de Editorul şef, dreptul de publicare al materialului trimis. Autorii lucrărilor acceptate la publicare vor primi din partea editorului şef un formular foarte simplu în format Word, care va trebui completat, semnat şi retrimis acestuia. La fel vor primi formulare și peer-review-erii.

După publicare, autorii vor putea folosi întotdeauna şi oriunde, fără nici un fel de notificare sau permisiune prealabilă articolul propriu (mai puţin publicarea în aceeaşi formă), în conformitate cu deontologia redactării lucrărilor ştiinţifice, dar cu citarea ca sursă primară de publicare a revistei: Medicamentul veterinar / Veterinary drug

Instrucţiuni de redactare a lucrărilor ştiinţifice originale:

Număr pagini: în conformitate cu tipul de articol, Lucrările: redactate în limba română și/sau engleză, obligatoriu în cazul lucrărilor originale! Rezumatul: obligatoriu în română şi engleză, font 9 arial Format pagină: tip pagina: A4 (29,7 x 21cm), Oglinda paginii: în cm top -2,5; left -2,5;


Vol. 10(1) Iunie 2016

84

right -2,5; bottom -2,5; gutter-0, Header/Footer: 1,3 cm., Paginare: centru – jos, Fonturi: Arial, cu diacriticele limbii române: ă,â, î, ş, Ş, Ă, Â, Î, ţ,Ţ, Tabs-uri: 0,7 cm.

1. Titlul lucrării: majuscule, bold, centrat, 12 pt., bilingv, mai întâi în limba română, apoi în engleză.

2. Autorii: centrat 10 pt., bold, întâi prenumele, apoi numele de familie. Penumele bărbaţilor - numai iniţiala, prenumele femeilor – în întregime. Instituţia (sub autori imediat) de care aparţine fiecare autor (fără prescurtari), centrat, 9 p. - când autorii aparţin mai multor instituţii se marchează fiecare autor la sfârşitul numelui, cu un număr corespunzător (ca exponent), fiecare număr va fi asociat unei instituţii. Exemplu:

STUDIUL EFICIENŢEI UNOR PRODUSE QUINOLONICE

STUDIES ON SOME

QUINOLONES EFFICACY

R.T. Cristina1, Eugenia Dumitrescu1, V. Teuşdea2

1Facultatea de Medicină Veterinară Timişoara, 2Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti

3. Cuvinte cheie: aliniat stânga sus la un tab, 9 pt., nebolduit, italic, blingv, în limba română, apoi în limba engleză, cât mai concis şi într-o ordine logică.

Exemplu: Cuvinte cheie: quinolone, eficacitate, farmacodinamie Key words: quinolones, eficacy, pharmacodinamy

4. Rezumatul obligatoriu atât în limba engleza, (cu titlul: Abstract), cât şi în limba română – bold, 9 p., centrat. - conţinutul rezumatului, conform tip de articol, 9 pt., aliniat stânga – dreapta (justify)

5. Introducere – dacă se impune, fără titlu, aliniat stânga – dreapta (justify), 10,5 p.

6. Subtitlurile lucrării: Material şi metodă, Rezultate şi discuţii, Concluzii

Toate aceste subtitluri: cu majuscule, bold, centrat, 11 p., numerotate. Corpul textului lucrării: 10,5 p., aliniat stânga–dreapta (justify).3

7. Mulţumirile (Acknowledgements), dacă este cazul, normal, centrat, italic, 10 p. - pot fi inscrise mulţumiri la adresa unei anumite persoane, sponzor, sau se poate folosi formularea de

tipul: „Lucrarea a fost realizată pe baza grantului nr..... obţinut de către.... din partea ... etc.” 8. Bibliografia: cu majuscule, bold, centrat, 12 p.: Conţinutul: aliniat stânga – dreapta justify bold, 10 p., Redactarea bibliografiei se face în ordinea strict alfabetică a primului autor. Se vor scrie: - numărul curent; - autorii (bold): - primul autor -numele, apoi prenumele, apoi ceilalţi autori. - la bărbaţi, doar iniţiala prenumelui, - la femei, prenumele întreg; - anul în paranteze drepte, - denumirea publicaţiei citate, preferabil în întregime sau folosind prescurtările consacrate în literatură, - pentru reviste: autor(i), anul apariţiei denumirea articolului (normal), urmat de denumirea revistei (italic), volumul (cu bold), numărul (in paranteza [..]), paginile (normal); - pentru cărţi: autor(i), anul apariţiei, denumirea cărţii, capitolului, ediţie, editură, oraş, (toate normal); - pentru teze: autor, anul apariţiei, denumirea tezei, universitatea unde a fost susţinută, localitatea, (toate normal). - citarea autorilor, în ordinea din lucrare. - în cazul lucrărilor scrise cu litere slave, arabe, asiatice etc. va fi efectuată transcrierea în alfabetul arab.

Exemple: a. pentru cărţi: Cristina R.T. (2006). Introducere în farmacologia şi terapia veterinara. Ed. Solness, Timişoara. b. Lucrări ştiinţifice: Cernea, M., Cozma, V., Cristina Cernea, Sas, C., Anca Mărculescu, (2004). Testarea in vitro a rezistenţei cyathostomelor la albendazol. Lucr. Şt.,

Med. Vet. Timişoara, 37, 357-360. c. Lucrările unor congrese sau organizaţii: *** FEDESA (2000) – Antibiotics for animals. A FEDESA perspective on antibiotics, Animal Health and the Resistance Debate, vol. February: 6; *** EMEA Committee for Veterinary Medicinal Products – Doxycycline hyclate, Summary report (1), EMEA/MRL/270 /97- Final June 1997. d. site-uri web www.noahcompendium.co.uk J. Antimicrob. Chemother.(2003) www.jac.oupjournals.org/cgi/content/abstract/dkh007v1

Citarea autorilor sau a lucrărilor în text: - autorii vor fi citati in text intre paranteze simple, numele autorului fiind urmat de anul aparitiei lucrării. - ex.: (Paştea, 1990)[..]. - dacă sunt doi autori, vor fi citaţi ambii: ex. (Teuşdea şi Mitrănescu, 1999)[..]. - dacă sunt mai mulţi de doi: ex. (Taylor şi col., 2004). - dacă se face referire la un autor, care la rândul lui este citat de către alt autor: (Trif şi col. cit. de Oros, 2006)[..]. - verificaţi ca toţi autorii din bibliografie să fie citaţi în text şi viceversa, toţi autorii din text să apară la bibliografie.


Vol. 10(1) Iunie 2016

85

- citarea lucrărilor se face înscriind numărul de ordine al lucrării (lucrărilor) în paranteze drepte, de regula, la sfârşitul frazei. ex.:„Aceste aspecte au fost relevate de numeroşi autori din literatura de specialitate [1, 3, 15, 33]”.

Italicele: se scriu obligatoriu cu italice: - cuvintele în limba latină: ad libitum, in vitro, in vivo, et

al., per se, ad hoc, inter alia, inter se etc. - denumirile stiinţifice ale speciilor: Haemonchus

contortus, Brachyspira spp., Datura stramonium,

Candida albicans etc. - constante şi necunoscute matematice, - prima folosire în text a unui termen special, - denumirile anatomice în limba latina: muşchiul latissimus dorsi, osul humerus, vena cava caudalis.

nu se scriu obligatoriu cu italice: corpus luteum, via, N.B., i.m., i.v., s.c., post mortem, post partum etc.;

Liniuţa de unire: - nu se recomandă despărţirea în silabe la capătul rândului, ci scrierea cuvântului întreg. - poate fi utilizată după prefixe: anti-estrogenic, pre-tratament, non-activ, post-partum,

Nerecomandabil - nu se admite limbajul echivoc, neştiinţific şi imprecis. - nu sunt recomandate expresii ca: „Un bine cunoscut cercetător ...”„de la 10 la 12 ore” etc.

Parantezele: - se pot utiliza toate cele trei tipuri, fără să existe o regulă generală.

Se scriu cu majusculă: - toate denumirile ştiintifice ale speciilor, numele claselor, ordinelor şi familiilor (bacteriene, virale, parazitare etc). - numele proprii ale persoanelor, instituţiilor, - abrevierile. - numele bolilor nu vor fi capitalizate.

Numeralele: - se folosesc litere pentru numeralele de la unu la nouă (ex.: doi, cinci, şapte) şi cifre peste nouă (ex.: 10, 11, 231 etc.); - separarea zecimalelor: prin virgula în cazul redactării în limba romană şi prin punct, în cazul limbii engleze; - pentru numerele mari din text se vor adopta formulări cât mai scurte, ex.: 10.000.000 / 107; - pentru înmulţire se foloseste semnul x; ex. 129 x 236, - pentru împărţire, semnul /. Exemplu: 129/236.

Unităţile de măsură: - se vor exprima conform standardelor intenaţionale agreate şi utilizate în literatura de specialitate. - exprimarea concentraţiei şi a compoziţiei: se preferă exprimarea în moli (M sau mM) sau echivalenţi (Eq sau mEq) (cu excepţiile legate de procentul de mortalitate, exprimarea procentuală (%) a soluţiilor sau alte valori

simple care se pretează la această formă de prezentare fiind folosită recomandabil în aceste situaţii).

Simbolurile: - conform standardelor matematice: ex. >,< ,=,±,≡,≥, ≤, ≠, ≈, ∞, ♂, ♀ etc. - semnele statistice: ex. *P<0,05,**P>0,01,***P<0,001 etc.

Abrevierile: - vor fi cele standard ex: FSH, LH, ACTH, DNA, RNA, approx., I.U.- internaţional units; vs – versus etc.

Redactarea tabelelor: - tabelele vor fi concepute astfel încât să ocupe toată lăţimea oglinzii paginii, fără să o depăşească. - dacă un tabel trece pe pagina următoare, el va fi precedat de o linie care să cuprindă repetarea capătului de tabel sau daca este de mari dimensiuni, acesta va fi inserat fără cap de tabel pe fiecare pagină. - corpul de literă la tabele poate fi de 8 sau 9. - numerotarea tabelelor se face aliniat dreapta, italic,astfel: Tabelul 1 - titlul tabelului va fi redactat în limba romană şi în limba engleză, bold, centrat. - numerotarea şi titlul tabelelor vor fi redactate cu corpul de litera 10. - textul tabelului, în interiorul acestuia, va fi redactat de asemenea bilingv. - titlurile tabelelor să fie suficient de detaliate şi fără prescurtări. - tabelele (ca şi figurile) vor fi obligatoriu citate în text şi comentate. - dacă există tabele care conţin note, acestea, ca şi legenda, se vor scrie imediat sub tabel.

Materialul ilustrativ: - este reprezenat de figuri (noţiunea incluzând fotografii, desene, scheme, grafice etc.). - toate figurile vor fi prezentate în alb-negru sau color, cu un contrast cât mai bun. - dimensiunea acestora să nu depăşească ¼ din lăţimea oglinzii paginii. - numerotarea figurilor se face centrat, sub figură, cu bold: Fig. 1. - titlul, urmează după numerotare, simplu, centrat, 10 pt., adnotările din cadrul figurilor se vor face cu corpul literă 8. - numerotarea şi textul figurilor vor fi redactate în limba română. - toate figurile vor fi citate în text (şi comentate).

Notele de subsol (footnotes) - acestea se vor marca cu cifre, mărimea fontului 8. - notele de pe o pagina trebuie să se regăsească în ubsolul paginii respective.

Head Editor Prof. Dr. Romeo T. Cristina


Vol. 10(1) Iunie 2016

86

Romvac Company SA - Calitate, traditie și siguranta pentru ...

Documents

Transcript of Romvac Company SA - Calitate, traditie și siguranta pentru ...