NOTIUNI DE BAZA DINANATOMIA CORPULUI

OMENESC

Pagina 1 din 130

CELULA

Este unitatea morfofuncţională şi genetică a organizării materiei vii.Clasificare: - după formă:

stelate, piramidale, piriforme (ex.neuron)

ovale (ex. ovulul) fusiforme (ex.fibra musculara)

Pagina 2 din 130

turtite (ex. epiteliu de acoperire) cilindrice, cubice cu prelungiri (spermatozoid, neuron)

- după mărime: mici (ex. trombocite) medii ex. hematii) mari (ex. fibra musculară striată)

-după funcţie: secretorii (ex. celulele insulare B

din pancreas) senzoriale (ex. celulele gustative) contractile (ex. fibra musculară)etc.

Structura: există 3 componente principale:1. Membrana celulară: este de natură lipoproteică,

alcătuită din 3 straturi. Ea prezintă o serie de sistemeenzimatice, care realizează schimbul de substanţetranscelular, determinând încărcarea electrică aacesteia.

2. Citoplasma: are o structură complexă, la nivelulei desfăşurându-se principalele funcţii celulare. Aicigăsim organite celulare:

→comune (ex.reticul endoplasmatic, mitocondrii,aparat Golgi, lizozomi, centromer)

→specifice(neurofibrile, corpi Nissl, miofibrile)3. Nucleul: este situat de obicei central, însă

poate lua şi poziţiiperiferice (ex. celula adipoasă). Majoritatea celulelorsunt uninucleate (au 1 nucleu), dar pot fi şi anucleate (0nuclei-ex. hematia) sau multinucleate (fibra muscularăstriată). Nucleul are rol în: - depozitareamaterialului genetic;

Pagina 3 din 130

- transmitrea informaţieiereditare; - coordonarea metabolismului

celular.

Proprietăţile celulei: -proprietăţi generale:-

metabolismul -diviziunea(înmulţire)

-proprietăţi specifice: -excitabilitatea (celula nervoasă)

- contractilitatea (celula musculară)

- activitatea secretorie (celula glandulară)

- fagocitoză (macrofagul)

- chemotactism (limfocitul)

Pagina 4 din 130

ŢESUTURILE

Sunt sisteme organizate ale materiei vii formate din celule similare,care îndeplinesc în organism aceleaşi funcţii. Celulele sunt unite între eleprin prelungiri citoplasmatice (desmosomi, hemidesmosomi) sau prinintermediul substanţei intercelulare.

Clasificare:1. Ţesutul epitelial - se subclasifică după funcţia

pe care o îndeplineşte:a)Ţesutul epitelial de acoperire: intră în structura

pielii, căptuşeşte cavităţile;b)Ţesutul epitelial glandular: intră în structura

glandelor cu secreţie internă, externă sau mixtă;c)Ţesutul epitelial senzorial: ce intră în structura

organelor de simţ (ex. mucoasa olfactivă); 2. Ţesutul conjuctiv  este foarte asemănătorca aspect cu cel epitelial şi este alcătuit din treicomponente principale: celule, fibre conjunctive şisubstanţă fundamentală. Ţesuturile conjunctive în funcţiede consistenţa lor se clasifică în :

Ţesut conjunctiv moale :a)Ţesut conjunctiv lax: este ţesutul care umple

spaţiile libere dintre organe, intră în structurapielii, leagă fibrele musculare şi grupele demuşchi ;

b)Ţesut conjunctiv adipos: are rol mecanic şi deizolare termică ;

c)Ţesut conjunctiv fibros: formează fasciile ceacoperă muşchii, intră în structura tendoanelor şi acapsulei unor organe (ficat, splină, rinichi) ;

d)Ţesut elastic: intră în structura arterelor mari,corzilor vocale, ligamentelor ;

e)Ţesut reticular: formează măduva oaselor .

Pagina 5 din 130

Ţesut conjuctiv semidur (cartilaginos): arefuncţie

mecanică, intrând în structura cartilajelor(articulare, traheei, de creştere)

Ţesut conjunctiv dur (osos): are rolurile desuport, protecţie şi depozit, intră în structurascheletului fiind format din celule: osteoblaste,osteocite şi osteoclaste şi substanţă fundamentală(matrice osoasă) .

Ţesutul osos poate fi: - compact (formează oaselelungi, scurte şi late) ;

- spongios(epifiza oaselor lungi) .

3. Ţesutul muscular este adaptat funcţiei decontracţie, fiind format din celule musculare (fibremusculare). Se clasifică în :

Ţesut muscular neted: - are o acţiuneinvoluntară şi intră în structura stratului muscular altubului digestiv, al conductelor aparatului respirator,urinar, genital;

Ţesut muscular striat: - are o acţiune voluntară,formează muşchii scheletici, reprezentând 40% dingreutatea corpului; formează muşchii limbii, faringelui,2/3 superioare ale esofagului şi sfincterele: anal,vezical extern ;

Ţesut muscular cardiac- formează miocardul şiasigură contracţia cardiacă;

4. Ţesutul nervos este alcătuit din celule nervoase(neuroni), prezentând prelungiri ale citoplasmei, numitedendrite şi axoni.

5. Ţesutul sangvin (sângele) este un lichid deculoare roşie, cu gust puţin sărat, alcătuit din plasmăşi elemente figurate. Elementele figurate sunt

Pagina 6 din 130

reprezentate de globulele roşii (hematii), de globulelealbe (leucocite) şi de trombocite (plachete sanguine).

Globulele roşii (hematii) sunt în număr de 4-4,5 milioane/mm3 de sânge. Ele sunt produse de măduva roşie aoaselor spongioase. Au o viaţă scurtă (cam de 100 dezile), apoi sunt distruse în ficat şi în splină. Îninteriorul hematiilor se găseşte o substanţă numităhemoglobină care are rolul de a transporta gazelerespiratorii sub formă de oxihemoglobină şi carbohemoglobină.

Globulele albe (leucocitele) sunt mai puţin numeroase(7.500/mm3 ) având rolul în apărarea organismului. Deîndată ce microbii găsesc o poartă de intrare pătrund înţesuturi unde având condiţii prielnice se înmulţesc.Leucocitele care se pot deplasa cu ajutorulpseudopodelor trec prin pereţii vaselor sanguine pentrua ajunge la locul invadat de microbi prin procedeulnumit diapedeză.Tot cu ajutorul pseudopodelor elecapturează microbii pe care îi digeră, fenomen numitfagocitoză. Alte leucocite, numite limfocite producanticorpi, proteine cu rol în distrugerea structurilornonself (care nu aparţin organismului).

Trombocitele sau plachetele sanguine sunt celule de taliemică găsindu-se într-un număr de 200–400 mii/mm3 desânge. Ele au rol în coagularea sângelui, intervenindimediat după ce se produc leziunile. Aici trombocitelese unesc şi participă împreună cu alţi factori decoagulare din plasmă la formarea cheagului.

PIELEA(organul tegumentar sau cutanat)

Pagina 7 din 130

Este un organ receptor ce înveleşte corpul la exterior, având rol înprotecţie şi excreţie. Prezintă receptori tactili, termici,dureroşi, de presiune şi vibratori.

Din punct de vedere anatomic, pielea estestructurată în 3 straturi, de la suprafaţă spreprofunzime :

1. Epidermul: este format dintr-un epiteliu pavimentos stratificat,aşezat pe o membrană bazală fiindavascular, dar foarte bine inervat.

2. Dermul: este format din ţesutconjunctiv dens foarte bogat în vasede sânge şi limfatice, terminaţii

nervoase şi anexe cutanate. La contactul cu epidermulprezintă un strat papilar format din mici proeminenţenumite papile dermice ce sunt mai evidente pe degete şiîn regiunea palmară (baza amprentelor utilizate înmedicina legală).

3. Hipodermul: este stratul profund al pieliiformat din ţesut conjunctiv lax bogat în celule

adipoase,organizate înpaniculiadipoşi.

Anexele pielii :1. Firul de păr este

format dintr-o parteoblică înfiptă înpiele, numitărădăcina firului depăr şi o parte

Pagina 8 din 130

liberă, la suprafaţă, numită tulpină. La rădăcinafirului există: o glandă sebacee care unge firul de păr,un muşchi erector, vase sanguine şi nervi. Firul conţinecelule cu pigment melanic ce dă culoarea părului.

2. Unghiile sunt aşezate pe partea dorsală a degetelorşi sunt formate din lame cornoase. Unghia are o porţiunevizibilă – corpul unghiei şi o porţiune ascunsă –rădăcina unghiei. Între corp şi rădăcină există oporţiune albicioasă sub formă de semilună. Unghia poatefi sediul multor afecţiuni.

3. Glandele sudoripare sunt foarte numeroase (2-3milioane) întâlnindu-se mai frecvent pe frunte, buze,axilă, palmă, plantă. Produc un lichid (sudoarea)asemănător cu urina, în ceea ce priveşte substanţeleminerale şi organice.

4. Glandele sebacee au rolul de a secreta o substanţăgrasă numită sebum, ce unge pielea şi firul de păr. Dacăsecreţia este abundentă, vorbim de seboree, iar dacă estescăzută vorbim de ihtioză.

Funcţiile pielii : în protecţie (faţă de agenţi fizici,chimici, infecţioşi), în imunitate şi în homeostazie(conţine bogate plexuri vasculare, pielea fiind unimportant rezervor de sânge, patul vascular cutanat=1/3din volumul sanguin circulant); şi în termoreglare ( prinţesutul adipos din hipoderm şi secreţia sudorală, careîmpiedică supraîncălzirea corpului ).

Pagina 9 din 130

APARATUL LOCOMOTOR

Aparatul locomotor este alcătuit din sistemelecare participă la susţinerea corpului şi la locomoţie,adică la deplasarea diferitelor segmente ale acestuia.În alcătuirea aparatului locomotor intră:

- oasele şi articulaţiile – formează sistemulosteoarticular cu rol pasiv în mişcare;

- sistemul muscular – reprezentat prin muşchi cu rolactiv în mişcare.I. SISTEMUL OSTEOARTICULAR

A. Sistemul osos: Cuprinde oasele - organe dure şi rezistente care

după forma lor se clasifică în:1. Oase lungi – predomină lungimea (ex. femur,

tibie, humerus, cubitus, radius);2. Oase late (plane) – predomină lăţimea şi

înălţimea (ex. coxal, omoplat, parietal, frontal,occipital, stern);

3. Oase scurte – cele trei dimensiuni suntaproximativ egale (ex. carpiene, tarsiene);

4. Oase neregulate - ex. vertebre, mandibula,sfenoid, etmoid;

5. Oase pneumatice – conţin cavităţi cu aer (ex.maxilar superior, sfenoid, frontal);

6. Oasele sesamoide – în apropierea articulaţiilorsau în interiorul unor tendoane;

7. Oasele suturale – sau wormiene, sunt inconstante.

Conformaţia internă a oaselor:1. Osul lung este format din două extremităţi

numite epifize, o porţiune de mijloc numită diafiză. Lasuprafaţă osul este acoperit de periost (o membrană

Pagina 10 din 130

conjunctivă care asigură protecţia şi nutriţia osului),mai puţin pe suprafeţele articulare. La nivelulepifizelor se găseşte o lamă de substanţă compactăînspre exterior care înconjoară substanţa spongioasă. Lanivelul diafizei se formează un cilindru de substanţăosoasă compactă în interiorul căruia se află măduvaosoasă. La copiii aflaţi în perioada de creştere, întrediafiză şi epifiză se găseşte un cartilaj de creşterenumit metafiză, care se osifică când creşterea înlungime a osului se opreşte (la adulţi).

2. Osul plan (lat)Este învelit la exterior de periost, sub care există

două lame de substanţă compactă ce mărginesc substanţaspongioasă.

3. Osul scurt seamănă cu epifiza oaselor lungi.

Pagina 11 din 130

Măduva osului se găseşte în canalul medular aldiafizei oaselor lungi şi în areolele osului spongiosdin interiorul oaselor scurte şi late. Ea prezintă 3varietăţi: roşie, galbenă şi cenuşie. Măduva roşie arerol hematopoetic, adică este capabilă să formeze globuleroşii (hematii). Odată cu creşterea şi dezvoltareaorganismului ea este treptat înlocuită de măduvagalbenă, care este mai puţin activă şi joacă un rol derezervă, fiind bogată în ţesut adipos. În oaselepersoanelor în vârstă există măduvă cenuşie, fără rolfuncţional.

Funcţiile oaselor

1. Oasele servesc ca suport, sprijin pentru corp şipentru părţile moi.

2. Determină forma, dimensiunile şi proporţiilecorpului şi ale segmentelor acestuia.

3. Protejează anumite organe importante (craniulprotejează creierul, cutia toracică protejează organeletoracice, oasele bazinului protejează organelepelviene).

4. Servesc ca element de inserţie pentru muşchi,devenind pârghii pentru mişcare

5. Reprezintă depozitul de substanţe minerale, curol important în menţinerea echilibrului fosfo-calcic.

6. Prin măduva roşie, oasele generează o mare partea elementelor figurate din sânge (celulele sangvine).

Scheletul

Pagina 12 din 130

Este alcătuit din scheletul capului, al trunchiuluişi al membrelor.

Scheletul capului prezintă un număr de 23 de oaseîmpărţite în oasele craniului (neurocraniul –adăposteşte creierul), oasele feţei (viscerocraniul-adăposteşte organele de simţ şi elementele iniţiale aleaparatului respirator şi digestiv).

Pagina 13 din 130

Pagina 14 din 130

Neurocraniul este alcătuit din 15 oase: frontal,occipital, etmoid, sfenoid, doua parietale, douatemporale, doua cornete inferioare, doua lacrimale, douanazale si vomerul. Cele mai importante orificii pe osulfrontal sunt: fisura orbitală superioară prin care intrăîn orbită nervul oculomotor şi ramura oftalmică anervului trigemen.

Viscerocraniul este format din 8 oase: maxilare,palatine, zigomatice, mandibula si osul hioid.

Osul hioid este un os nepereche situat în parteaanteriosuperioară a gâtului, deasupra laringelui, faceparte din scheletul osetofibros al limbii. De osul hioidse prind muşchii supra şi infrahioidieni.

Pagina 15 din 130

Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrală,stern, coaste şi bazin.

1. Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial,fiind situat în partea mediană şi posterioară acorpului. Îndeplineşte un triplu rol: este axul desusţinere al corpului, protejează măduva spinării,participă la executarea diferitelor mişcări aletrunchiului şi capului. Este alcătuită din 33-34 devertebre care sunt aşezate metameric (una deasupraalteia) şi sunt clasificate în funcţie de regiuni în:

cervicală – 7 toracală-12 lombară– 5 sacrală – 5 coccigiană – 4-5Structura generală a vertebrei este reprezentată de

corpul vertebral aşezat anterior şi arcul vertebralaşezat posterior, cele două fiind legate prin 2 pediculivertebrali. Suprapunerea pediculilor delimitează

Pagina 16 din 130

orificiile intervertebrale (de conjugare) prin care iesnervii spinali.

Corpul vertebral prezintă o circumferinţă, o faţăsuperioară şi una inferioară care se articulează cuvertebrele supra şi subadiacente prin intermediuldiscului intervertebral, o formaţiunefibrocartilaginoasă având în centru nucleul pulpos.

Arcul vertebral   prezintă o serie de apofize:musculare, reprezentate de apofiza spinoasă unică,situată median şi apofizele transversale, dreaptă şi stângă şi4 apofize articulare.

Corpul vertebral, pediculii şi arcul vertebraldelimitează orificiul vertebral, care prin suprapunereformează canalul vertebral ce adăposteşte măduva.

Joncţiunile intervertebrale se clasifică în: articulaţiilecorpului vertebral , articulaţiile apofizelorarticulare, apofizelor transverse şi apofizelorspinoase.

Discul intervertebral are multiple roluri: menţine curburile coloanei vertebrale; readuce coloana la starea de echilibru, prin

elasticitatea lui, după terminarea mişcării; redistribuie forţele în toată coloana; amortizează presiunile la care sunt supuse

diferitele segmente ale organismului.

Pagina 17 din 130

Pagina 18 din 130

Discurile intervertebrale sunt în număr de 23, şitotalizeză circa ¼ din lungimea coloanei vertebrale.Discul este o structură fibrocartilaginoasă alcătuitădint-un inel fibros şi un nucleu pulpos. Inelul fibros.este situat periferic, este alcătuit din fibreconjuctive şi se inseră profund pe cadrul osos. Rezistenţala tracţiune a inelului este asemănătoare cu aceea atendoanelor şi creşte de la centru spre periferie. Fibreleinelului se încrucişează între ele sub un anumit unghi,atunci când discul este comprimat, rezultând micşorareadiscului.Nucleul pulpos este situat central, fiind format dintr-o masăgelatinoasă şi având forma unei lentile turtite. Înregiunea cervicală nucleul este situat mai anterior, launirea 1/3 anterioară cu 1/3 mijlocie, iar în regiuniletoracală şi lombară este ceva mai posterior. Practicnucleul pulpos este destul de mobil, deplasându-se în senscontrar mişcării efectuate de coloana vertebrală. Datorităconţinutului în apă, nucleul este deformabil, elastic şiextensibil. El este într-o permanentă presiune, oricelezare a inelului fibros ducând la hernierea acestuia. Ligamentele sunt benzi fibroase si elastice, care se întind pe toată lungimea coloaneivertebrale contribuind la statica şi biomecanica acesteia.

Pagina 19 din 130

Biomecanica coloanei vertebrale:

În mişcările complexe ale coloanei intervin mai multesegmente vertebrale. Amplitudinea mişcărilor reprezintăsuma micilor deplasări dintre două vertebre. Mişcarea esteposibilă, datorită rolului de rulment al nucleului pulpos.Acesta în timpul mişcării se deplasează în sens opus.Mişcarea este limitată de ligamente, forma articulaţiilorintervertebrale şi gradul de compresibilitate aldiscurilor intervertebrale. Din punct de vederebiomecanic, coloana este în ansamblul ei o articulaţietriaxială, fiind permise mişcări de: flexie, extensie, înclinarelaterală, torsiune sau rotaţie şi circumducţie.

Pagina 20 din 130

.Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale:

Pentru a putea menţine poziţia ortostatică a coloaneivertebrale, aceasta nu este rectilinie, ci prezintăîncurbări în două planuri: unul sagital şi unul frontal.Astfel, în plan sagital există 2 tipuri de curburi: cuconcavitatea anterior (ex. curbura toracală şi sacrală) şicu concavitatea spre posterior (ex. curbura lombară sicervicală). În plan frontal curburile sunt mai puţinpronunţate ca in plan sagital. In mod obişnuit întâlnim:curbura cervicală cu convexitatea la stânga, curburatoracală cu convexitatea la dreapta, curbura lombară cuconvexitatea la stânga. Curbura toracală este primară,fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai dezvoltaţi lamembrul superior drept. La stângaci, curburile frontalesunt indreptate in sens invers.

Pagina 21 din 130

2. Sternul este un os lat, nepereche situatanterior, pe linia mediană a toracelui. Este format dinmanubriu, corp, şi apendicele xifoid, care rămânecartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani.

3. Coastele sunt în număr de 12 perechi şi împreunăcu sternul formează cutia toracică. Primele 7 perechise articulează cu sternul şi se numesc coaste adevărate,următoarele 3 perechi se articulează între ele şi peurmă cu sternul, numindu-se coaste false, iar ultimele 2perechi rămân libere şi se numesc coaste flotante.

Pagina 22 din 130

Pagina 23 din 130

Pagina 24 din 130

Pagina 25 din 130

Pagina 26 din 130

Pagina 27 din 130

Pagina 28 din 130

Scheletul membrelor :

1. membrul superior: - centura scapulară-claviculă şi omoplat (scapulă)

-scheletul membrului superior liber-humerus, radius, ulnă (cubitus), 8 carpiene, 5metacarpiene, 14 falange (câte 3 pentru degetele II,III, IV şi V şi 2 pentru police).

2. membrul inferior: - bazinul- os sacru, 2 oase coxale

Pagina 29 din 130

- scheletul membrului inferior liber- femur, tibie, fibulă(peroneu), 8 tarsiene, 5 metatarsiene, 14 falange (3pentru degetele II, III, IV şi Vşi 2 pentru haluce).

Pagina 30 din 130

Pagina 31 din 130

Pagina 32 din 130

B.Sistemul articularTotalitatea elementelor prin care se unesc oasele întreele formează articulaţiile. Acestea sunt reprezentate deformaţiuni fibro-conjunctive şi formaţiuni musculare,fiind sediul mişcărilor.În funcţie de mişcarea pe care o permit, articulaţiilese clasifică astfel:

1.articulaţii fibroase sau sinartroze;2.articulaţii cartilaginoase sau amfiartroze;3.articulaţii sinoviale sau diartroze.

1.Articulaţii fibroase (sinartroze) o leagă oasele strâns între ele prin ţesut fibros,

dens: membrane sau ligamente; o sunt articulaţii fixe, imobile şi nu posedă

cavitate articulară;o se clasifică la rândul lor în : -sindesmoze au

suprafeţele articulare unite prin ligamentinterosos (ex. coloana vertebrală);

-suturi se întâlnesc numaila nivel cranian (ex. sutura interparietală); -gomfoze la implantareadinţilor în alveolele dentare.

2. Articulaţii cartilaginoase (amfiartroze) legătura între oase se realizează prin cartilaj

hialin sau prin fibrocartilaj; sunt articulaţii semimobile şi se clasifică în: -

sincondroze (discurile intervertebrale); -

simfize(simfiza pubiană).!Osificarea sincondrozelor formează sinostozele.3.Articulaţii sinoviale (diartroze)

cele mai frecvente articulaţii;

Pagina 33 din 130

sunt articulaţii complexe ce permit mişcărivariate;

se mai numesc şi artrodii ; sunt alcătuite din: -suprafeţe articulare,

-cartilaj articular,-formaţiuni de asigurare a

concordanţei articulare (discuri, meniscuri),-mijloace de unire (capsula

articulară, ligamente).Lanţul articular reprezintă totalitatea articulaţiilor cecompun o mişcare complexă a unui segment al corpului.

Componentele unei artrodii Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj

articular, format din ţesut cartilaginos hialin, fărănervi şi vase de sânge, cu rol de tampon, amortizor.Distrugerea cartilajului duce la dispariţia mişcării înarticulaţia respectivă (anchiloză).

Capsula articulară are forma unui manşon ce se inserăpe ambele extremităţi osoase. Este formată dintr-unstrat extern fibros şi unul intern, reprezentat demembrana sinovială şi este mai puţin dezvoltată laarticulaţiile cu mobilitate mare. Are rol de protecţieşi împiedică răspândirea lichidului sinovial înţesuturile vecine.

Membrana sinovială reprezintă stratul intern alcapsulei articulare şi secretă un lichid gălbui,vâscos, unsuros ce lubrefiază suprafeţele articulare.Membrana sinovială se răsfrânge şi pe tendoane şiligamente.

Cavitatea articulară este un spaţiu virtual cuprinsîntre capetele osoase ce se articulează şi capsula

Pagina 34 din 130

articulară. În acest spaţiu se găseşte o cantitate micăde lichid sinovial.

Ligamentele articulare sunt formaţiuni fibroase ce seinseră pe cele două oase ale unei articulaţiicontribuind la menţinerea lor în contact. Când întresuprafeţele ce se articulează există nepotriviri, apardiferite formaţiuni fibrocartilaginoase, realizândpotrivirea suprafeţelor articulare - de ex. meniscularticular de la nivelul articulaţiei genunchiului.

Rolul musculaturii este de a menţine prin tonicitate şielasticitate suprafeţele articulare în contact. Princontracţia lor trag de capsula articulară evitându-seformarea de plici care ar putea fi prinse întresuprafeţele articulare.

Biomecanica articulară

Există 3 tipuri de mişcări elementare ce se pot efectuaîntre suprafeţele articulare : - alunecarea (în articulaţiile plane);

- învârtirea sau rostogolirea (cot, genunchi);- rotaţia (răsucirea osului în jurul axului săuex. umăr, şold).

Axul articular este o linie teoretică în jurul căreia seexecută mişcările unei articulaţii. O articulaţie poateavea între una şi trei axe. Mişcările complexe serealizează prin combinaţii de mişcări în jurul axelorarticulare. În funcţie de raporturile oaselor ce se articuleazăînainte şi după efectuarea unei mişcări avem : FLEXIA - cele două segmentese apropie ;

Pagina 35 din 130

EXTENSIA - cele două segmente sedepărtează, este contrar flexiei;

ADDUCŢIA - mişcarea de apropiere a unuimembru de planul sagital al corpului;

ABDUCŢIA - mişcarea de îndepărtare aunui membru de planul sagital al corpului;

CIRCUMDUCŢIA - mişcare în trunchi decon, cu vârful in articulaţie. Ea totalizeazăflexia, extensia, adducţia, abducţia şi le asociazăcu rotaţia;

PRONAŢIA - mişcare de rotaţie amembrului prin care policele sau halucele seapropie de corp;

SUPINAŢIA- mişcarea inversă pronaţiei. Deoarece oasele sunt structuri rigide, care se

pot mişca datorită articulaţiilor sinoviale, au fostasemănate cu sistemele de pârghii, funcţionând pe acelaşi principiu. În organism există trei categoriide pârghii, caracterizate prin trei mărimi: punctul de sprijin (S), reprezentat de articulaţie, forţa activă (F), reprezentată de muşchii care se

Pagina 36 din 130

contractă si rezistenţa (R), reprezentată de oase.

Pârghie de ordinul I – de exempu articulaţia craniului la coloana vertebrală.

Pagina 37 din 130

Pârghie de ordinul II – de exemplu piciorul în locomoţie.

Pârghie de ordinul III – de exemplu flexia antebraţului pe braţ.

Artrodiile se clasifică după următoarele criterii:

•  după numărul oaselor care intră în alcătuirea lor: simple si compuse;

•  după forma suprafeţelor articulare: plane, trohleare, trohoide, condiliene, în şa, elipsoidale,cotilice (sferoide).

Articulaţie plană

Pagina 38 din 130

Are suprafeţe articulare plane, ce permit numaimişcări de alunecare.

Articulaţie trohleară

Un os are suprafaţa articulară în formă de scripete sau trohlee.Celălalt os are forma de creastă, cu două povârnişuri laterale. Permite mişcări de flexie-extensie si de lateralitate (reduse).

Principalele articulaţii din corpul uman

1.Articulaţiile centurii pectorale sunt reprezentatede : articulaţia sternoclaviculară (între manubriul sternal şifaţa articulară sternală a claviculei) şi articulaţiaacromioclaviculară (între faţa acromială a claviculei şi faţasternală de pe acromion)

2.Articulaţiile membrului superior liber a)Articulaţia umărului: se realizează între capul humerusului

şi cavitatea glenoidă a scapulei. Stabilirea uneiconcordanţe bune între feţele articulare se realizeazăprintr-o formaţiune fibrocartilaginoasă numită cadruglenoidal.Capsula articulară este de forma unui manşon şise inseră, pe de o parte, pe circumferinţa cavităţiiglenoidale, iar pe de alta, pe colul (gâtul)humerusului. Există două ligamente: ligamentulglenohumeral şi coracohumeral care întărescarticulaţia.

Pagina 39 din 130

Biomecanica articulară estecea mai mobilă enartroză acorpului, în ea braţulexecută mişcări de flexie(proiecţia înainte abraţului până la 90-100grade), extensie (mai redusăde 35 de grade), abducţie,adducţie, rotaţie internă(80 grade), rotaţie externă(50-60 grade) şi circumducţie.

b) Articulaţia cotului este o articulaţie complexă formată din:articulaţia humeroulnară, articulaţia humeroradială şiarticulaţia radioulnară proximală (vezi figura de la pagina35). Suprafeţele articulare sunt reprezentate de trohleeaşi capitul humeral, incizura trohleară a ulnei şi fosetacapului radial. Capsula articulară se inseră pe toate cele

Pagina 40 din 130

trei oase (humerus, ulnă şi radius). Ligamentele colateralulnar şi colateral radial solidarizează articulaţia, carese comportă ca o trohleartroză, permiţând mişcări de flexie(atinge un unghi de 40 grade) şi mişcări de extensie pânăla 180 grade.

Pagina 41 din 130

c) Articulaţiile radioulnare se realizează proximal între incizuraradială a ulnei şi circumferinţa articulară a capuluiradial, iar distal între incizura ulnară a radiusului şicircumferinţa capului ulnei. Între cele două oase există şio sindesmoză radioulnară formată dintr-o membranăinterosoasă şi o coardă oblică întinsă între extremitateasuperioară a radiusului şi baza ulnei. Biomecanica: cele două articulaţii radioulnare acţioneazăsimultan şi sinergic, având caracterul unei articulaţiitrohoide, în care osul mobil este radiusul. Acestea executămişcări de rotaţie internă şi externă care însă la nivelul

Pagina 42 din 130

antebraţului şi mâinii, devin mişcări de pronaţie şisupinaţie (70 grade).

d) Articulaţia radiocarpiană (articulaţiamâinii) se realizează între faţacarpiană a radiusului şi faţainferioară a ulnei cu faţasuperioară a scafoidului,semilunarului şi piramidalului(oase carpiene). Se comportăca o articulaţie elipsoidă cudouă axe de mişcare. În jurulaxei transversale se executăflexia şi extensia (60-90grade), iar în jurul axeianteroposterioare mişcări de

abducţie (20-30 grade) şi adducţie (40 grade).

3. Articulaţiile centurii pelviene

a) Articulaţia sacroiliacă se realizează între feţele articulareale coxalului şi ale sacrului, fiind stabilizată prinligamentele sacroiliace anterioare, posterioare şiinterosoase, ligamentul sacrotuberozitar şi sacrospinos.Articulaţia sacroiliacă reprezintă o articulaţie detranziţie între diartroză şi sinartroză. Prin mişcărifoarte reduse ale sacrului contribuie la modificareadiametrelor bazinului. Aceste mişcări sunt nutaţia (bazasacrului se înclină înainte şi în jos iar vârful sedeplasează invers) şi contranutaţia (mişcarea inversă).

b) Simfiza pubiană reprezintă articularea celor două oasepubiene. Între acestea se interpune un fibrocartilaj de

Pagina 43 din 130

forma unei prisme triunghiulare numit disc interpubian.Ligamentele pubian superior şi inferior solidarizeazăarticulaţia a cărei biomecanică este reprezentată dedistanţarea celor două oase cu adaptarea diametrelorbazinului în timpul naşterii şi al sarcinii.

Pagina 44 din 130

4. Articulaţiile membrului inferior liber

a)Articulaţia şoldului este realizată de capul femural şicavitatea acetabulară a coxalului. Capsulaarticulară se prinde ca un manşon de margineaexternă a acetabului, iar anterior cuprinde înîntregime gâtul femural. Ligamentele caresolidarizează articulaţia sunt iliofemural,pubofemural, ischiofemural şi rotund. Articulaţiapermite mişcări în toate direcţiile, de-a lungul atrei axe principale (flexie - 120 grade, extensie15-20 grade, abducţie 40 grade, adducţie, rotaţieşi circumducţie).

Pagina 45 din 130

b) Articulaţia genunchiului este realizată între condilii femurali,faţa patelară a femurului, faţa articulară superioară atibiei şi faţa articulară posterioară a rotulei. Meniscurile intraarticulare sunt formaţiunifibrocartilaginoase care se interpun între suprafeţelearticulare asigurând concordanţa între ele. Au forma unorinele incomplete şi sunt reprezentate de meniscul lateral(cu formă de O) şi meniscul medial (sub forma literei C).Ligamentele care solidarizează articulaţia sunt patelar,retinaculele rotulei, ligamentul colateral tibial şicolateral fibular.Biomecanică: flexia este apropierea feţei posterioare agambei la faţa similară a coapsei şi are o amploare de 40-60 grade. Extensia este poziţia de rectitudine a

Pagina 46 din 130

genunchiului, considerată ca poziţie fiziologică. Mişcărilede rotaţie sunt pasive şi se petrec la terminarea extensieişi a flexiei, fiind numite mişcări terminale. Mişcările derotaţie excesivă în articulaţia genunchiului dezinseră saurup meniscul, mai frecvent pe cel medial (leziune demenisc).

Pagina 47 din 130

5. Joncţiunile tibiofibulare Extremităţile oaselor gambei sunt unite între ele proximalprintr-o articulaţie, iar distal printr-o sindesmoză. Întrecele două diafize legătura se face prin membranainterosoasă gambieră care obturează spaţiul interosos de laacest nivel. 6. Articulaţia talocrulară(a gleznei) se realizeazăîntre cele două oase alegambei şi talus, singurulos tarsian prin carepiciorul se articulează cugamba. Există douăligamente pentrusolidarizare: colateralmedial sau deltoid şicolateral lateral. Articulaţia permite mişcări de: flexieplantară prin care piciorul se îndepărtează de gambă (30-40grade) şi flexie dorsală prin care dosul piciorului seapropie de gambă (30-40 grade).

Pagina 48 din 130

II. Sistemul muscular

Sistemul muscular este format de muşchii striaţi scheletici(care se prind de schelet), care reprezintă componentaactivă a sistemului locomotor. Există o serie de muşchistriaţi ce se prind de schelet, dar prin funcţia şiaşezarea lor aparţin organelor de simţ sau organelorviscerale. Ţesutul muscular striat care formează muşchiiare rol în contracţie, favorizează întoarcerea venoasă şilimfatică, şi totodată reprezintă principala sursă decăldură a organismului.Muşchii sunt formaţi din corpul muscular (venter) si tendoane,prin intermediul cărora muşchii se fixează de suprafeţele

Pagina 49 din 130

de origine ca: oase, piele, membrane fibroase, fascii,septe intermusculare. Inserţia se face totdeauna prinintermediul unui tendon, deşi uneori acesta nu se poatedistinge macroscopic (cu ochiul liber). De obicei, estebine reprezentat. El este inextensibil şi necontractil,foarte rezistent si de culoare sidefie. Forma lui diferă deforma corpului muscular. Dintre cele două capete de fixare ale unui muşchi, unul, deobicei cel proximal, este originea, iar cel distal inserţia.

Clasificarea muşchilor: după formă: - lungi ( în special la membre);

- laţi ( lanivelul trunciului, abdomenului);

- scurţi (de dimensiuni mici, aşezaţide obicei profund - muşchii spatelui); - orbiculari (circulari, înconjoarădiferite orificii-ex. orbicular al gurii)

după numărul capetelor de origine: biceps, triceps,cvatriceps;

după gruparea fasciculelor faţă de tendoane:fusiformi, penaţi, digastrici, muşchi lungi cu inserţiitendinoase;

după aşezare: -superficiali (cutanaţi sau pieloşi)ex. muşchii mimicii; -profunzi ; după numărul articulaţiilor peste care trec:

- uniarticulari (muşchii scurţi); - biarticulari ( biceps brahial,croitor);

Pagina 50 din 130

- multiarticulari (flexorii şiextensorii lungi ai degetelor).

Anexele musculare:

1. Fasciile musculare sunt formaţiuni ce învelesc muşchiulindividual, un grup muscular sau totalitatea muşchilorunui segment. Au rol de protecţie, de favorizare aalunecării muşchiului în timpul contracţiei, înmenţinerea calibrului unor vene favorizând circulaţiavenoasă. Au o mare importanţă în practica chirurgicală,ajutând la descoperirea vaselor de sânge şi a nervilor,delimitează colecţiile purulente sau hemoragiile, şipermit propagarea lor într-o anumită direcţie.

2. Retinaculele sunt îngroşări fibroase ale fasciilor deînveliş sub formă de panglică. Au fost numite şi ligamenteinelare. Ele menţin tendoanele în locul unde acestea îşischimbă direcţia (ex.retinaculul flexorilor de la nivelulmâinii).

3.Tecile sinoviale sunt formaţiuni cu rol de a favorizaalunecarea tendoanelor în interiorul canalelorosteofibroase determinate de retinacule. Au formă decilindru format din două foiţe care închid o cavitate încare se găseşte lichid sinovial.

tendon

Pagina 51 din 130

teacă sinovială4.Bursele sinoviale au rolul unor perne de apă, protejând

tendonul sau muşchiul prin distribuirea presiunii. Auforma unor saci ce conţin o cantitate minimă de lichid.Se găsesc acolo unde tendonul sau muşchiul alunecă pe osuprafaţă dură.

5.Trohleele musculare (scripete de reflexiune) sunt inele fibroasecomplete sau incomplete prin care trec anumite tendoane,schimbându-şi direcţia.

Proprietăţile fizice ale muşchilorA.Elasticitatea este proprietatea unui muşchi de a sealungi sub acţiunea unei forţe.

B.Extensibilitatea – continuând alungirea muşchiuluiacesta va opune o rezistenţă direct proporţionalăcu forţa de întindere şi apoi revine la lungimeainiţială dacă forţa deformatoare încetează.

C.Contractilitatea este proprietatea activă şi cea maiimportantă a muşchiului. Astfel sub acţiunea unuistimul nervos, fibra musculară răspunde printr-ocontracţie, dezvoltând o forţă ce tinde să apropiecele două capete musculare. Se cunosc mai multetipuri de contracţii:

1. contracţia izometrică - lungimea rămâne aceiaşi(muşchiul nu se scurtează), dar se modificătensiunea internă;

2. contracţia izotonică - muşchiul se scurtează, iartensiunea rămâne aceiaşi;

3.contracţia auxotonică este o combinaţie întreprimele două, fiind cel mai des întâlnită.

Pagina 52 din 130

În timpul contracţiei, muşchiul îşi modifică volumul prinvasodilataţie şi nu prin modificarea masei musculare.

D. Tonusul muscular este o proprietate fundamentală amuşchiului cu inervaţia păstrată. Definiţiaclinică: - este o stare de contracţie uşoară şipermanentă a muşchiului în repaus, manifestatăprintr-un grad mic de tensiune. Tonusul variază dela individ la individ, dar şi la acelaşi individeste diferit în funcţie de activitatea nervoasă(scade în somn) şi paralel cu diferite stărifuncţionale (emoţii, frig, excitaţie, activitateintelectuală). Dispare total doar în narcozaprofundă.

Calităţile caracteristice contracţiei musculare A.Forţa de contracţie este în raport cu numărul de fibrece intră în compoziţia unui muşchi şi cuorganizarea internă a acestora (poziţia lor faţă detendon)

B.Amplitudinea contracţiei este înălţimea la care unmuşchi în contracţie poate ridica o greutate.Depinde direct de lungimea fibrelor componente şide starea acestora de întindere în momentulcontracţiei.

C.Lucrul mecanic (travaliul muscular) se calculează înmulţindforţa muşchiului cu amplitudinea mişcării.

Grupele musculare: după poziţia în organism, muşchii somatici se împart în: muşchii capului, gâtului, trunchiului şi membrelor.

A. Muşchii capului sunt: muşchii mimicii, muşchii cutanaţi grupaţi în jurul orificiilor orbitale, nazale şi orificiului bucal (orbicularul buzelor), muşchii masticatori (maseteri şi temporali), muşchii limbii şi muşchii extrinseci ai globului ocular.

Pagina 53 din 130

Muşchii capului se împart în două categorii: muşchiimimici şi muşchii masticatori. Muşchii mimicii sunt numiţi şi muşchi pieloşi, deoarece unul din capete este legat de piele. Ei dauexpresia feţei, iar sub acţiunea sistemului nervos ei se contractă, permiţând exteriorizarea stărilor psihice. Când contracţia încetează, pielea revine lanormal, la poziţia iniţială. Expresiile faciale se datorează contracţiei şi destinderii celor peste 50 de muşchi ai feţei (exemplu: muşchii levatori se contractă în sus, muşchii depresori se contractă în jos)Muşchiul temporal – permite mişcarea sprâncenelor şifrunţii.Muşchiul orbicular al ochiului (orbicularis oculi) –muşchi ce înconjoară ochiul şi coordonează închiderea şi deschiderea pleoapelor.Muşchiul orbicular al gurii, ridicătorul buzei superioare (levator labii superioris) – coordonează mişcarea maxilarului şi a buzelor.

B .Muşchii gâtului sunt grupaţi astfel: 1. regiunea laterală ce cuprinde trei planuri: a) muşchiul platisma situat imediat sub pielea

regiunii laterale a gâtului b) planul superficial reprezentat de muşchiul

sternocleidomastoidian Muşchiul sternocleidomastoidian – permite aplecarea şi ridicarea capului, rotirea şi înclinarea gâtului şi a

Pagina 54 din 130

capului stanga/dreapta c) planul profund cu muşchii scaleni (anterior,mijlociu, posterior) şi dreptul lateral al capului

2. regiunea mediană a gâtului cu muşchii suprahiodieni si infrahioidieni

3. muşchii prevertebrali ce ocupă planul cel mai profund al gâtului fiind aplicaţi direct pe coloana vertebrală. Sunt in număr de trei si se numesc astfel: muşchiul lung al capului; muşchiul lung al gâtului; muşchiul drept anterior al capului.

Pagina 55 din 130

Pagina 56 din 130

C. Muşchii regiunii posterioare a trunchiului şi cefei sunt aşezaţi pe mai multe planuri astfel:

1. planul I este reprezentat de muşchiul trapez(1) si marele dorsal(2)

Muşchiul trapez – permite ridicarea, rotirea şi mişcarea umărului şi mişcarea capului spre spate

2. planul II este reprezentat de 5 muşchi: muşchiul ridicător al scapulei, romboidul, dinţatul posterior si superior, dinţatul posterior si inferior, muşchiul splenius

3. planul III este reprezentat printr-un complex muscular ce ocupă şanţurile costovertebrale. Reprezintă musculatura profundă a coloanei vertebrale, alungită longitudinal, ce se intinde de la osul occipital până la osul sacru. Este reprezentat de muşchiul erector spinae(extensorul coloanei vertebrale) alcătuit din: masa comuna; muşchiul iliocostal; muşchiul longissimus; muşchiulspinal.

4. planul IV este format din fasciculele musculare carese întind de la procesul transvers al unei vertebre la un

Pagina 57 din 130

proces spinos supraadiacent, fiind din această cauză considerate ca făcând parte dintr-un singur complex muscular numit muşchiul transversospinal. Acest muşchi esteimpărţit in trei grupe: muşchiul semispinal care are trei porţiuni(toracic, cervical, al capului); muşchii multifizi;muşchii rotatori.

5. planul V este planul cel mai profund care acoperă inparte scheletul osteofibros axial şi se clasifică astfel: muşchii interspinoşi, muşchii intertransversari, muşchii rotatori ai capului, muşchii sacrococcigieni.

Pagina 58 din 130

D. Muşchii toracelui sunt reprezentaţi de muşchiul marele pectoral, micul pectoral, muşchiul subclavicular, muşchiul dinţat anterior si de muşchii proprii toracelui care sunt următorii: muşchii intercostali, muşchii supracostali, muşchii subcostali, muşchiul transvers al toracelui.

Muşchiul pectoral mare (Pectoralis major) – principalul muşchi al pieptului, contribuie la mişcările laterale ale braţelor.Muşchiul rotund mare (Teres major) – contribuie la rotirea braţului.Muşchiul oblic extern – contribuie la aplecarea corpului înainte şi la răsucirea lui; protejează organele din cavitatea abdominală; coordonează mişcarea coastelor.Muşchiul drept abdominal (rectus abdominis) –

Pagina 59 din 130

coordonează mişcările în timpul respiraţiei, strănutului, tusei, râsului, oftatului; ne permite să ne aplecam înainte şi să ne ridicăm din şezut.Muşchiul latissim (lattisimus dorsi) – muşchi dorsalmare, plat şi triunghiular care coordonează mişcările trunchiului.

E. Muşchii abdomenului sunt reprezentaţi de muşchiul dreptabdominal, muşchiul oblic extern al abdomenului, muşchiuloblic intern al abdomenului, muşchiul transvers abdominal,muşchiul pătratul lombelor.

Pagina 60 din 130

F. Muşchii membrului superior sunt: -muşchii umărului:deltoid, supraspinos, infraspinos,

rotund mic, rotund mare, subscapular. Muşchiul deltoid – muşchi mare al umărului care

permite ridicarea şi rotirea braţului.

Pagina 61 din 130

-muşchii braţului:biceps, coracobrahial, brahial, triceps brahial . Muşchiul brachioradialis – flexează articulaţia cotului. Muşchiul triceps brahial (triceps brachii) – permiteextensia braţului din cot.Muşchiul biceps brahial (biceps brachii) – permite îndoirea braţului din cot, realizând mişcarea opusă celei efectuate de muşchiul triceps brachial.

Pagina 62 din 130

-muşchii antebraţului: Muşchii flexori (flexor carpii radialis) – muşchi aiantebraţului care permit flexarea încheieturii mâinii, mişcarea degetelor şi întoarcerea mâinii spre exterior.

a) regiunea anterioară: rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului,flexor superficial al degetelor,flexor profund al degetelor, flexor lung al policelui, pătrat pronator .

Pagina 63 din 130

b) regiunea posterioară: extensorul degetelor,extensorul degetului mic,extensorul ulnar al carpului, anconeu, lung abductor al policelui, scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui, extensoral indexului.

Pagina 64 din 130

c) regiunea laterală: m. brahioradial, lung extensor radial al carpului, scurt extensor radial al carpului, supinator.

-muschii mainii: Muşchii interosoşi – muşchii mici ai mâinii ce permit o diversitate de mişcări ale degetelor.

a) eminenta tenară conţine următorii muşchi: muşchiul scurt abductor al policelui, muşchiul opozant al policelui,muşchiul scurt flexor al policelui, muşchiul adductor al policelui.

b) eminenta hipotenară conţine următorii muşchi: muşchiul flexor scurt al degetului mic, muşchiul adductor al degetului mic, muşchiul opozant al degetului mic.

c) regiunea mijlocie a mâinii conţine muşchii lombricali si muşchii interosoşi.

Pagina 65 din 130

Muşchii membrului inferior sunt:

Muşchiul gluteu mare (gluteus maximus) – muşchi al fesei care întinde coapsa la şold; controlează aplecarea sipăstrarea corpului in poziţie verticală. Muşchiul croitor (Sartorius) – cel mai lung muşchi al corpului; permite rotirea piciorului şi încrucişarea picioarelor, controlează mişcările în timpul mersului, statului pe loc, păstrării echilibrului. Muşchiul cvadriceps femural (quadriceps femoris) – 4 muşchi care asigură extensia articulaţiei genunchiului şi mişcările gambei.Muşchiul biceps femural – muşchi posteriori ai coapsei carelucrează la întinderea coapsei şi îndoirea genunchiului.

Pagina 66 din 130

Muşchiul gastrocnemius – muşchi mare al gambei ce permite îndoirea labei piciorului în jos.Muşchiul tibialis anterior – muşchi situat pe faţa lateralăa tibiei care permite ridicarea labei piciorului.Muşchiul soleus – cel mai mic muşchi al gambei, care trage laba piciorului în jos.

a)muşchii bazinului dintre care amintim: muşchiuliliopsoas (in partea anterioară a bazinului) ,muşchii fesieri (mare, mijlociu,mic) , muşchiultensor al fasciei lată, muşchiul piriform, muşchiiobturatori(intern si extern), muşchiul pătratfemural, muşchii gemeni (superior si inferior).

Pagina 67 din 130

b)muşchii coapsei dintre care amintim: muşchiulcvadriceps, croitor,adductorii (lung, scurt,mare),muşchiul gracilis, pectineu, biceps femural,semitendinos, semimembranos.

Pagina 68 din 130

c)muşchii gambei dintre care amintim: muşchiultibial anterior, extensor lung al halucelui,extensor lung al degetelor, muşchiul peronier(lung si scurt), muşchiul gastrocnemian, muşchiulsolear, muşchiul plantar, muşchiulpopliteu,muşchiul flexor lung al degetelor,muşchiul flexor lung al halucelui, muşchiultibial posterior.

Pagina 69 din 130

Pagina 70 din 130

d)muşchii piciorului dintre care amintim: extensorscurt al halucelui, extensor scurt al degetelor,abductorul halucelui, flexor scurt al halucelui,adductorul halucelui, muşchiul flexor scurt aldegetelor, flexor scurt al degetului mic,abductor al degetului mic, muşchii lombricali,interosoşi.

 

Sistemul nervos

Este format din doua sisteme mari:

sistemul nervos somatic: -sistemul nervos central (SNC);

Pagina 71 din 130

- sistemul nervosperiferic.

sistemul nervos vegetativ: - sistemul nervossimpatic;

-sistemul nervosparasimpatic;

La baza sistemului nervos stă neuronul, unitateastructurală şi funcţională a acestuia. Neuronul este ocelulă specializată în generarea şi conducerea unor semnalede natură electrochimică numite impulsuri neuronale. Anatomic,neuronul prezintă un corp celular (soma) şi prelungiricelulare (dendrite şi axon). Dendritele sunt mai multe şiuneori ramificate, ceea ce creşte foarte mult posibilitateacontactului cu alte celule nervoase, având funcţia de aprimi impulsuri şi de a le transmite spre corpul celular(conducere centripedă). Axonul transmite impulsuri de lacorp spre organele efectoare care pot fi muşchi sau glande(transmitere centrifugă).

Funcţiile neuronului:

primeşte informaţii de la alţi neuroni, în specialpe calea dendritelor şi a somei;

Pagina 72 din 130

execută o computerizare, o sumare particulară aimpulsurilor excitatorii şi inhibitorii ce sosesc lanivelul somei;

conduce impulsurile de-a lungul axonului şiramificaţiilor sale;

transferă informaţia primită altor neuroni saucelule efectoare.

Clasificarea neuronilor:

după formă: - stelate, piramidale (ex: scoarţacerebrală), piriforme (ex: scoarţa cerebeloasă);

după numărul prelungirilor: - unipolari, bipolari(mucoasa olfactivă); multipolari (majoritateaneuronilor).

Sistemul nervos somatic

A. Sistemul nervos central

Se mai numeşte nevrax sau ax cerebrospinal. Cuprinde măduvaspinării şi encefalul.

1.Măduva spinării: este adăpostită în canalul vertebralavând ca limită superioară un plan orizontal care trecepe marginea superioară a atlasului (vertebra C1), iar calimită inferioară un plan orizontal care trece prindiscul separator dintre L1 şi L2 (vertebrele lombare).Lungimea ei este în medie de 43 cm la femei şi 45 cm labărbat. Măduva nu ocupă în întregime lărgimea şi lungimea

Pagina 73 din 130

canalului vertebral. În lărgime măduva este separată depereţii osoşi ai canalului printr-un spaţiu perimedular,împărţit de învelişurile meningiale într-un spaţiu epidural,cuprins între peretele osos şi duramater, un spaţiu subduralîntre duramater şi arahnoidă şi un spaţiu subarahnoidian întrearahnoidă şi piamater, în care se găseşte lichidulcerebrospinal (LCR). În lungime, din cauză că măduva setermină la nivelul L2 nu există o corespondenţă întresegmentele medulare şi cele ale coloanei vertebrale:

- măduva cervicală se întindepînă la vertebra C6,

- măduva toracică până la T9,

- măduva lombară până lavertebra T11,

- măduva sacro - coccigiană până la L2.

Pagina 74 din 130

Configuraţia externă:

Măduva are înfăţişarea unui cilindru plin uşor turtitîn sens anteroposterior; la nivelul regiunii C3 - C6 existăo umflătura numită intumescentia cervicalis, iar între T10– L1 o umflătura numită intumescentia lumbalis, cecorespund plexurilor nervoase brahiale şi lombare. Pe faţaanterioară măduva prezintă un şanţ larg şi adânc numitfisura mediană, aici găsindu-se arterele perforante ce aurol în vascularizaţia măduvei. De o parte şi de alta afisurii există două şanţuri laterale ventrale, locul deemergenţă a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali.Faţa posterioară prezintă un şanţ median posterior (maipuţin adânc) şi lateral de acesta două şanturi lateraleposterioare locul de intrare al rădăcinilor posterioare alenervilor spinali.

Pagina 75 din 130

Configuraţia internă:

Măduva spinării este alcătuită din substanţă albă, formatăde prelungirile neuronale şi celulele gliale, situatăperiferic şi o substanţă cenuşie situată central care are formaliterei H şi este formată din corpul neuronilor. Substanţacenuşie se împarte în patru coarne: unul anterior asociatfuncţiei motorii, unul posterior asociat funcţiei senzitiveşi două laterale asociate funcţiei nervoase vegetative.

Pagina 76 din 130

Funcţiile măduvei:

1. Funcţia reflex

Actul reflex reprezintă procesul fiziologic de răspuns laacţiunea unui stimul nervos. La baza actului reflex stăARCUL RELFEX constituit din receptori care preiau informaţiiledin mediul extern, centri nervoşi, la nivelul cărora seeliberează informaţia şi se elaborează răspunsul şi efectoriicare realizează comanda venită de la centri. Reflexeleînchise la nivelul măduvei sunt reflexe somatice,clasificate după numărul neuronilor în reflexe monosinaptice (ex:rotulian, ahilean, bicipital) şi reflexe polisinaptice (ex: reflexede flexie) şi reflexe vegetative – reflexul cardio-accelerator, pupilo-dilatator, vasomotor, de micţiune,etc.

Pagina 77 din 130

2. Funcţia de conducere reprezentată de fasciculeleconducătoare prezente în coarnele anterioare, posterioareşi laterale. Astfel ele deservesc sensibilităţiexteroceptive (tactilă, termică dureroasă),proprioceptive (controlează mişcările conştiente şiinconştiente) şi visceroceptive (de la nivelul organelorinterne).

Encefalul (creierul)

Se găseşte în cutia craniană, fiind situat înprelungirea măduvei spinării. Este alcătuit din: 1.trunchiul cerebral – bulb

-punte -mezencefal

2. diencefal - talamus -hipotalamus

3. emisfere cerebrale 4. cerebel(creierul mic).

Pagina 78 din 130

În ceea ce priveşte configuraţia internă, encefalulrespectă împărţirea în substanţă alba şi substanţă cenuşie, dardispunerea acestora este specifică fiecărui nivel.

1. Trunchiul cerebral se găseşte la bazaencefalului, anterior de cerebel cu care se leagă prinpedunculii cerebeloşi. Substanţa cenuşie se găseşte lainterior sub formă de nuclei, iar substanţa albă laexterior. Conţine nucleii nervilor cranieni, care suntîn număr de 12 perechi, dintre care 11 se distribuie lanivelul capului şi gâtului.Funcţia de conducere a trunchiului este realizată de:

a.căi ascendente;b.căi descendente;c.căi de asociaţie - între nucleii trunchiului.

Funcţia reflexă se realizează cu ajutorul nucleilor desubstanţă cenuşie ce se găsesc la acest nivel. Astfel întrunchi se închid numeroase reflexe, unele chiar vitale(respiratorii, adaptative cardio-vasculare, motoriidigestive - salivare, deglutiţie, lacrimale, orientarevizuală şi auditivă).

Pagina 79 din 130

O serie de neuroni reprezentaţi difuz la nivelultrunchiului formează sistemul reticular activator ascendent cu rolîn menţinerea tonusului cortical, a “stării de veghe”corticale. 2. Cerebelul (creierul mic) este situat în spateletrunchiului cerebral, legându-se de acesta prinpedunculii cerebelosi (superiori, mijlocii, inferiori).Substanţa cenuşie formează la exterior scoarţa cerebeloasă,iar la interior 4 nuclei. Substanţa albă este formată dinfibre de asociaţie, ascedente şi descendente. Funcţia de conducere asigură căile de legătură aferenteşi eferente, coordonarea mişcărilor pentru menţinereaechilibrului şi precizia mişcărilor de fineţe prindozarea contracţiilor musculare. 3. Diencefalul este situat între trunchi şiemisfere, fiind alcătuit din talamus, hipotalamus, metatalamusşi epitalamus. Hipotalamusul este situat la baza diencefalului şieste foarte important în cadrul funcţiilor de reglare.El controlează funcţiile autonome ale organismului(temperatura, tensiunea arterială, ritmul cardiac,funcţia digestivă, ritmul respiraţiei, reproducerea,alternanţa somn-veghe), dar şi activitatea psihică,coordonând comportamentul afectiv (euforie, manie,teamă, calm, depresie). Tot aici se găseşte centrulplăcerii, durerii, foamei, saţietăţii, setei. Împreunăcu glanda hipofiză controlează marele sistem endocrin alorganismului. Talamusul este situat deasupra hipotalamusului, iarnucleii săi reprezintă un releu pe traiectul staţiilorsenzitive (excepţie: simţul olfactiv). Împreună cuformaţiunea reticulată de la nivelul trunchiului

Pagina 80 din 130

determină tonusul cortical, realizând conştientizareasenzaţiilor şi proceselor mentale. Metatalamusul este o staţie de releu pe caleafibrelor optice şi auditive. Epitalamusul este de fapt epifiza, glandă endocrină.4. Emisferele cerebrale (creierul mare) - partea ceamai voluminoasă şi mai complexă a sistemului nervoscentral. Cele două emisfere sunt despărţite de şanţulinteremisferic. Pe suprafaţa fiecăreia se găsesc alte şanţuri(fisuri) care delimitează girusurile(circumvuluţiunile). Cele mai adânci şanţuri delimiteazălobii cerebrali: frontal, parietali, temporali, occipital.Substanţa cenuşie este dispusă înspre exterior formândscoarţa cerebrală, iar axonii neuronilor formeazăsubstanţa albă, reprezentată de corpul calos, trigonul cerebral,comisura alba anterioară, şi posterioară cu rolul de a lega celedoua emisfere între ele.

Sistemul limbic (paleocortex) este situat pe faţamediană a emisferelor şi, are forma unui inel desubstantă cenuşie (coordonează reacţiile emoţionale şiviscerale) şi împreună cu hipotalamusul determină întregcomportamentul emoţional al omului. De asemenea,sistemul limbic îndeplineşte rol în reglareacomportamentelor instinctuale, de baza (supt,deglutiţie, masticaţie, foame, activitate sexuală,frică, furie şi asocierea lor cu fenomenele vegetative).

Neocortexul poate fi, în funcţie de rolul său,senzitiv(receptor), motor şi de asociaţie. a. Neocortexul receptor cuprinde ariile senzitive primareşi secundare, situate în girusul postcentral al lobuluiparietal. Segmentele corpului sunt proiectate răsturnat,alcătuind homunculus senzitiv.

Pagina 81 din 130

b. Neocortexul motor este reprezentat de arii motoriiprimare, situate în girusul precentral al lobuluifrontal. În mod similar se formează un homunculus motor.Aria senzitivă primară şi cea motorie formează ounitate funcţională numită aria senzitivo-motorie. Leziunilede la nivelul cortexului motor drept vor avea dreptconsecinţă o pareză pe partea stângă, datorităîncrucişării fibrelor nervoase la nivelul arieisenzitivo-motorie.

În cazul anumitor funcţii corticale superioare, unadintre emisfere deţine rolul dominant. Astfel 94% dintreoameni sunt dreptaci având emisfera stângă dominantă.Anumite funcţii sunt îndeplinite de emisfera stângă(funcţii predominant cognitive: scris, citit, calcul,limbaj, analiză), iar altele de emisfera dreaptă(funcţii predominant intuitive - organizarea spaţială apercepţilor şi mişcărilor, muzica, pictura, dansul,sportul, imaginaţia creativă, sinteza).

B.Sistemul nervos periferic

Este alcătuit din: - nervi senzitivi, care preiauinfomaţia de la receptori şi o transmit la centriinervoşi superiori

-nervi motori, care se distribuie organelorefectoare.

Nervii spinali sunt in număr de 33-34, şi corespundregiunilor medulare unde îşi au originea. Sunt alcătuiţidin 2 rădăcini, una posterioară, senzitivă, la nivelulcăreia se găseşte ganglionul spinal (formaţiune nervoasăformată dintr-o aglomerare de neuroni) şi unaanterioară, motoare, ce pleacă de la nivelul coarnelor

Pagina 82 din 130

anterioare medulare. Cele două rădăcini se unesc înr-untrunchi comun care este mixt (conţine atât fibresenzitive cât şi motorii), trunchi care prin ramificaţiedă naştere la 4 ramuri mixte (meningeala, posterioară,anterioară şi comisurală). La nivelul vertebrei L2,acolo unde structura cilindrică a măduvei dispare,formează un mănunchi de fibre nervoase numite COADĂ DECAL, ce se întinde până la nivel coccigian. Nerviispinali acoperă ca inervaţie, atât motorie cât şisenzitivă, întreg organismul de la gât în jos, de lastraturile superficiale cutanate până la nivel muscular.

Pagina 83 din 130

Nervii cranieni îşi au originea la nivelul trunchiuluicerebral (excepţie fac nervii I si II), fiind în numărde 12 perechi. Ei se distribuie gâtului şiviscerocraniului, cu excepţia vagului (nervul X), careabordează şi organele abdominale (tubul digestiv). Dinpunct de vedere al fibrelor pe care le conţin seclasifică în: nervi senzitivi: I, II, VIII; nervi motori:III, IV, VI, XI, XII; nervi micşti: V, VII, IX, X.

Pagina 84 din 130

I. Nervul olfactiv (senzitiv) de la mucoasa olfactivănazală la lobul frontal (aria olfactivă), fiindrăspunzător de sensibilitatatea mirosului.II. Nervul optic (senzitiv) de la retină prin chiasma

optic, spre lobul occipital (aria vizuală), fiindrăspunzător de sensibilitatea vizuală.

Pagina 85 din 130

Pagina 86 din 130

III. Nervul oculomotor (motor) din mezencefal la globulocular (muşchii extrinseci ai ochiului şi irisul), fiindrăspunzător de mişcările acestuia în orbită. Intervine şiîn reflexele de acomodare şi pupilar fotomotor.IV. Nervul trohlear (motor) din mezencefal la muşchii

globului ocular, intervenind în mişcarea acestuia.V. Nervul trigemen (mixt) este alcătuit din 3 ramuri:

olftamică, maxilară şi mandibulară. Fibrele senzitive aducinformaţii de la nivelul nasului, ochiului, pielea frunţiişi pleoapa superioară, mucoasa bucală şi nazală, pielearegiunii temporale, a buzei superioare şi a pleoapeiinferioare, glande salivare, limbă, pielea feţei, buzainferioară, dinţi şi pavilionul urechii, la trunchi.Fibrele motorii de la trunchi la muşchii masticatori,tensori ai timpanului, ai valului palatin.VI. Nervul abducens (motor ) de la trunchi la globul

ocular, fiind răspunzător de mişcăriile acestuia.VII. Nervul facial (mixt) este format de o ramurăsenzitivă ce vine de la limbă, de o ramură motorie cepleacă de la trunchi la muşchii mimicii şi auriculari, şide o ramură vegetativă ce inervează glandele salivare(sublinguală, submaxilară), lacrimală şi nazală, fiindrăspunzător de sensibilitatea gustativă, mimică, secreţialacrimală şi salivară.VIII. Nervul acusticovestibular (senzitiv) de la urecheainternă la trunchiul cerebral (bulb), fiind răspunzător deauz şi poziţia capului.IX. Nervul glosofaringian (mixt) are o ramură senzitivă

de la urechea medie, faringe, limbă şi zonele reflexogenecardiovasculare la trunchi, o ramură motorie de la trunchila muşchii faringelui şi laringelui şi una vegetativă careinervează glanda salivară parotidică.

Pagina 87 din 130

X. Nervul vag - pneumogastric (mixt) cuprinde fibresenzitive de la urechea externă, mucoasa şi muşchiilaringelui şi faringelui la bulb, şi fibre motorii, de labulb la muşchii netezi ai viscerelor toracice, abdominaleşi glandele acestora. Răspunde de sensibilitateagustativă, visceroceptivă, de secreţia glandulară şi demişcările laringelui şi ale musculaturii netede dinviscere.XI. Nervul accesor (motor) de la bulb şi măduva

cervicală spre muşchii laringelui, sternocleidomastoidianşi trapezi, răspunzând de mişcăriile laringelui, capuluişi umerilor.XII. Nervul hipoglos (motor) de la bulb la musculaturalimbii, determinând mişcările acesteia.

Sistemul nervos vegetativ

Intervine în reglarea activităţii organelor interne,fiind parte a sistemului nervos. Este format din:- centriinervoşi localizaţi în unele regiuni ale encefalului şi înmăduva spinării;

- două lanţuri de ganglioni aflaţi de o parteşi de alta a coloanei vertebrale;

- nervi ale căror fibre îşi au origineaîn aceşti centri.

Cele două sisteme nervoase, vegetativ şi somatic, nusunt separate, ci trebuie înţelese ca un tot unitar. Defapt, creierul prin intermediul scoarţei cerebrale conduceşi activitatea sistemului vegetativ. În condiţii normale,

Pagina 88 din 130

activitatea organelor interne se desfăşoară fară ca noi săo conştientizăm. Nu simţim mişcările stomacului,intestinului sau ale plămânilor, nu ştim când se dilatăsau se contractă vasele de sânge. În concluzie, creieruleste acela care conduce şi coordonează toate activităţiledin organism şi realizează unitate între diversele părţiale organismului, cât şi unitatea acestuia cu mediulexterior.

Caracteristici: - funcţionează autonom,inconştient şi involuntar;

- inervează întregul organism; - are receptori la nivelul

organelor interne; - are un efect de durată.

Funcţionarea sa are la bază tot arcul reflex, care estealcătuit dintr-o cale aferentă (neuron senzitiv), uncentru (situat in măduvă sau trunchi) şi o cale eferentă(2 neuroni motori). Este alcătuit din sistemul nervosparasimpatic, care utilizează ca şi transmiţătoracetilcolina, şi sistemul nervos simpatic, care utilizeazănoradrenalina (norepinefrina).

Parasimpaticul determină contracţia pupilelor,accelerarea mişcărilor tubului digestiv, vasodilataţieperiferică. Simpaticul acţionează în special în situaţiide pericol, neobişnuite pentru organism. Determinădilatarea pupilelor, accelerarea bătăilor inimii, inhibămotilitatea tubului digestiv, vasoconstricţie periferică.

Aparat circulator

Realizează aportul de oxigen şi substanţe nutritive cătrecelule prin intermediul sângelui şi totodată realizeazătransportul produşilor de degradare metabolică în vederea

Pagina 89 din 130

eliminării acestora din organism. Componentele sistemuluisunt:A. Inima este un organ muscular situat în cutia toracicăîntre cei doi plămâni. Este alcatuită din 4 cavităţi: 2atrii şi 2 ventriculi. Principalul său rol este acela depompă, asigurând circulaţia sângelui în întreg organismul.

Structura inimii: La exterior inima este învelită înpericard (două foiţe între care se găseşte o cantitateminimă de lichid ce asigură lubrefierea pentru o mai bunăalunecare în timpul cotracţiei). Medial se găseştemiocardul (ţesutul muscular cardiac), care asigurăcontracţiile ritmice specifice inimii. Este mai binereprezentat la nivelul ventriculului stâng. Principalelecaracteristici ale miocardului sunt: excitabilitatea,automatismul, conductibilitatea şi contractilitatea. Înmiocard pe lângă fibrele musculare specifice, apare şi un

Pagina 90 din 130

ţesut special numit excito-conductor, care genereazăimpulsurile electrice necesare contracţiei musculare.Astfel, sunt generate contracţii ritmice de circa 70deori/minut, în funcţie de starea organismului (somn50-55/min, în emoţii puternice sau efort susţinut 140-180/min). La interior, căptuşind cavităţile cardiace, segăseşte endocardul, care se continuă cu cel al vaselor desânge.

Cele două atrii (drept şi stâng) sunt separate întreele printr-un sept interatrial, necomunicând între ele, şide ventriculi prin valve (tricuspida în dreapta, bicuspidasau mitrala în stânga). În atriul drept se deschid celedouă vene cave: superioară (aduce sângele din regiuneacapului şi gâtului, din ½ superioară a trunchiului şimembrele superioare) şi inferioară (din ½ inferioară atrunchiului şi membrele inferioare). De aici, sângeletrece în ventriculul drept, de unde va fi pompat spreplămâni prin artera pulmonară. De la plămâni sângeleoxigenat pleacă prin 4 vene pulmonare spre cord unde se varsăîn atriul stâng. Trece apoi în ventriculul stâng şi deaici este pompat în artera aortă spre toate ţesuturileorganismului. La emergenţa aortei cu cordul se găseşteoriginea arterelor coronare, vase care asigură vascularizaţiacordului.

Procesele care au loc între două contracţii alemiocardului alcătuiesc revoluţia cardiacă. Vorbim de sistolă(contracţia atriilor şi a ventriculilor) şi de diastolă(relaxarea lor). Sistola atrială asigură umplerea cu sânge aventriculului de aceiaşi parte. Urmează sistola ventricularăcare pompează sângele în aortă, respectiv în arterapulmonară. Sistemul valvular care separă atriile de

Pagina 91 din 130

ventriculi asigură trecerea sângelui într-un singur sens,împiedicând regurgitarea. Contracţiile ventriculului stângse transmit şi aortei, rezultând o undă de contracţienumită puls (cu o valoare normală de 80/min), care împingecoloana de sânge.

B. Sistemul arterial

Pagina 92 din 130

Arterele sunt vase prin care sângele circulă dinspreinimă spre ţesuturi, transportând sânge oxigenat (excepţieface artera pulmonară, care transportă sânge cu CO2 spreplămâni). Pornind de la inimă spre periferie, arterele seramifică, dând naştere unor vase din ce în ce mai simpleşi mai înguste.

Astfel există: -artere de calibru mare -

aorte -artere de calibru mediu -artere de calibru mic - arteriole.

Pereţii arterelor sunt formaţi din 3 tunici:-adventiţie (laexterior) – ţesut conjunctiv format dinfibre colagene şi elastice;

-media (la mijloc) –ţesut format din lame elastice concentrice, alternând cufibre musculare (rare la vasele mari şi mai frecvente lavasele mijlocii şi mici), precum şi din fibre colagene.

- intima (la interior)-continuă

endocardul ventricular.

Proprietăţile arterelor:

1. Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lăsadestinse, când presiunea sângelui creşte şi de a reveni lacalibrul iniţial când presiunea scade.2. Contractilitatea este proprietatea arterelor de calibru micşi în special a arteriolelor, de a-şi modifica activcalibrul prin contracţia sau relaxarea fibrelor muscularedin pereţii lor.

Pagina 93 din 130

Volumul de sânge existent la un moment dat într-o arteră apasă pepereţii acesteia cu o anumită presiune măsurabilă - tensiune arterială.

Vorbim de o tensiune arterială sistolică (TAS): 110-140 mmHg (care sedatorează expulzării sângelui din ventricul în urma sistolei) şi o tensiunearterială diastolică (TAD): 70-90 mmHg (corespunde diastolei, relaxăriimiocardice).

Capilarele sunt vase de dimensiuni mici, la nivelul cărorase realizează schimbul de substanţe cu ţesuturile,datorită structurii permeabile a pereţilor vasculari.Elesunt vase de tranziţie făcând trecerea de la arteriole lavenule , permiţând realizarea circuitului sanguin înorganism. Proprietăţile capilarelor:1. Permeabilitatea este proprietatea capilarelor de a permitetransferul de apă şi substanţe nutritive dizolvate în apăprin endoteliul lor. Pereţii capilarelor pot fi străbătuţide toate componentele plasmei cu excepţia proteinelor. Laacest nivel fluxul sanguin este continuu, ceea ce permiteschimbul.

Pagina 94 din 130

C. Sistemul venos

Venele sunt vase prin care sângele circulă dinspre periferie spre inimă. Ele cresc în dimensiune pe măsură ce se apropie de cord, astfel:

vene de calibru mic- venule (care iau naştere prinunirea mai

multor capilare) vene de calibru mediu vene de calibru mare- cave.

Structura anatomică a venelor este asemănătoare cu cea aarterelor, cu deosebirea că: inelele elastice şi muscularenu sunt foarte bine reprezentate (circulaţia sângeluifiind asigurată de contracţia musculară adiacentă), iarintima venelor prezintă din loc în loc valvule sub formă de„cuib de rândunică”, ce fragmentează coloana de sânge şiface posibilă întoarcerea venoasă, care se realizeazăîmpotriva forţei antigravitaţionale.

Pagina 95 din 130

La nivelul inimii se deschid două mari vene: vena cavăsuperioară (colectează sângele din ½ superioară a corpului)şi vena cavă inferioară (colectează din ½ inferioară).

Proprietăţile venelor:

1. Distensibilitatea este proprietatea venelor de a-şi mări pasivcalibru sub acţiunea presiunii sângelui.2. Contractilitatea este proprietatea de a-şi varia în mod activcalibrul prin contracţia sau relaxarea muşchilor netezidin pereţii lor.Factorii care determină întoarcerea venoasă:

activitatea de pompă a inimii, prin crearea şimenţinerea unei

diferenţe de presiune între venelecave şi atriul drept.

păstrarea forţei de împingere imprimată iniţialde inimă

presa abdominală, creată de coborârea diafragmeiîn timpul inspirului

pompa musculară, determinată de contracţiamusculaturii

masajul pulsatil efectuat de arterele pe care leînsoţesc.

!!! Dacă arterele sunt dispuse în profunzime,însoţind oasele scheletului şi fiindprotejate de masele musculare, venele suntdispuse atât la nivel profund cât şi

Pagina 96 din 130

superficial, putându-se distinge prinpiele !!!

D. Sistemul limfatic:

Limfa este o plasmă deproteinizată care circulă prinvasele limfatice. Circulaţia limfatică diferă de ceasanguină astfel:

este adaptată la funcţia de drenaj a ţesuturilor,capilarele limfatice formând reţele terminale (subformă de „fund de sac”) şi nepermiţând schimbul ca şicapilarelor sanguine.

pereţii vaselor limfatice sunt mai subţiri ca ceiai vaselor sanguine.

Capilarele limfatice sunt vase de calibru neuniform şi suntprevăzute în interior cu valvule semilunare, careînlesnesc circulaţia limfei într-un singur sens.

Pagina 97 din 130

Ganglionii limfatici sunt conglomerări tisulare, situate petraiectul vaselor limfatice, mai ales la locul unorconfluenţe. Au rol în producerea limfocitelor şimonocitelor, în formarea şi depozitarea anticorpilor,împiedicând astfel pătrunderea în organism a diferiţilorgermeni patogeni. În organismul uman ganglionii au odispunere specifică: submaxilar, subaxial, inghinal,abdominal.Trunchiurile limfatice sunt canale limfatice care colecteazălimfa. Există 5 trunchiuri, denumite după zona din carecolectează limfa:

1.trunchiul jugular - cap, gât2.trunchiul subclavicular - membru superior, peretele

anterior al toracelui şi glanda mamară 3.trunchiul bronho – mediastinal - pereţii şi

viscerele toracice4.trunchiul lombar - membre inferioare, viscere din

pelvis5.trunchiul intestinal - de ganglionii mezenterici şi

colici (situaţi pe intestin)Canalul limfatic toracic şi vena limfatică dreaptă – colectează limfadin toate trunchiurile limfatice. Canalul toracic este cel maimare colector limfatic. Începe printr-o dilatare numităcisterna chili, situată la nivelul vertebrei L2, urcă până lanivelul vertebrei T4, anterior coloanei vertebrale, iar laacest nivel face un unghi spre stânga şi în faţă şi sevarsă în vena jugulară stângă. Vena limfatică dreaptăcolectează trunchiurile din parte dreaptă superioară şi sedeschide în vena jugulară internă dreaptă.

Circulaţia limfei se face dinspre capilare spremarile ducte limfatice, care deversează limfa în venele dela baza gâtului. De fapt prin limfă, apa de la nivel

Pagina 98 din 130

tisular se întoarce la inimă. Viteza de circulaţie alimfei este foarte mică (2mm/sec). Sensul de înaintareeste asigurat de valvulele semilunare ale vaselorlimfatice care nu permit întoarcerea limfei. Forţelemotrice ale limfei sunt:

-extrinseci (includ presiunile tisulare şifactorii ce favorizează circulaţia de întoarcere)

-instrinseci (reprezentate de contracţiileritmice ale vaselor limfatice mari)

Conţinutul limfei: - la nivel de capilare are compoziţieasemănătoare cu a lichidul extracelular şi cu a plasmei.După trecerea prin ganglionii limfatici se îmbogăţeşte cuelemente celulare şi cu proteine (anticorpi), cu lipide(cea de la nivelul intestinului), cu enzime (de la nivelhepatic) sau cu hormoni (de la nivelul glandelorendocrine).

Rolul sistemului limfatic :

1.cale auxiliară de întoarcere a lichiduluiextracelular în sistemul venos;

2.drenarea continuă a proteinelor tisulareextravazate prin capilare (în special la nivel hepatic şiintestinal);

3.transportul lipidelor absorbite în intestinulsubţire (fiind insolubile nu penetrează peretele capilar);

4.în sistemul de apărare antiinfecţios prin efectul debarieră al ganglionilor;

5.crearea de depozite de anticorpi.

Pagina 99 din 130

APARATUL RESPIRATORCuprinde plămânii şi căile respiratorii extra şi

intrapulmonare.

A. Căile respiratorii extrapulmonare:

1. Cavitatea nazală este primul segment al căilorrespiratorii fiind situat deasupra cavităţii bucale.Comunică cu exteriorul prin nări şi la contactul cufaringele prin coane. Este format din două fose nazaledespărţite de septul nazal. La acest nivel se realizeazăpurificarea şi umectarea aerului, precum şi senzaţiaolfactivă.

2. Faringele este un conduct muscular care continuăcavitatea nazală. Este format din rinofaringe întins întrecavitatea nazală şi cea bucală, de bucofaringe porţiuneacomună a aparatului respirator şi digestiv (separareacelor două căi se face cu ajutorul unui „căpăcel”cartilaginos numit epiglotă) şi laringofaringele, porţiuneaterminală.

3. Laringele este un conduct musculo-cartilaginos deformă piramidală cu baza în contact cu laringofaringeleiar cu vârful îndreptat spre trahee. Este format dincartilaje legate prin ligamente şi muşchi striaţi, fiindcăptuşit de o tunică mucoasă. Îndeplineşte o dublăfuncţie: de conduct aerovector şi de organ al fonaţiei.

Pagina 100 din 130

4. Traheea este un organ tubular fibrocartilaginos,alcătuit din 15-20 de inele catilaginoase incompleteposterior, la contactul cu esofagul. Prin ramificare, lanivelul vertebrei T4, dă naştere la 2 bronhii principale,la nivelul cărora inelele cartilaginoase devin complete.Dacă bronhia stângă are un traiect aproape orizontal, uncalibru de 1 cm şi este înconjurată de crosa aortei, ceadreaptă este aproape verticală, cu un calibru de 1,5 cm,mai scurtă si este înconjurată de crosa venei azigos.

B. Căile respiratori intrapulmonare

Ramificarea intrapulmonară, de la nivelul hiluluipulmonar, a celor două bronhii primare (dreaptă şi stângă)dă naştere arborelui bronşic. Bronhiile primare se dividîn bronhii secundare, terţiare, bronhiole, bronhiolerespiratorii, duct alveolar, sac alveolar şi alveolăpulmonară (la acest nivel au loc schimburile gazoase).

C. Plămânii sunt principalele organe respiratorii, lanivelul lor realizându-se schimburile gazoase. Sunt

Pagina 101 din 130

situaţi în cavitatea toracică, cel stâng venind în strânscontact cu inima. Este învelit la exterior de foiţaviscerală a pleurei, în timp ce foiţa parietală căptuşeştecavitatea toracică. Între cele două foiţe există opeliculă fină de lichid pleural, care reduce frecarea dintimpul mişcărilor respiratorii. Pleura se răsfrânge şi lanivelul scizurilor- şanturi pulmonare cu rol îndelimitarea unităţilor morfologice-LOBII PULMONARI (3 îndreapta şi 2 în stânga), deserviţi de câte o bronhiesecundară. Lobii se împart în SEGMENTE, iar acestea înLOBULI. Lobulii sunt formaţi din ACINI PULMONARI,unităţile funcţionale ale plămânilor. Ei permit schimbulde gaze, datorită prezenţei ALVEOLELOR PULMONARE,structuri adaptaze funcţiei de schimb. Alveolele vin încontact strâns cu sângele capilar, fiind despărţite demembrana alveolocapilară, o strucură simplă şi extrem depermeabilă.

Vascularizaţia plămânului este de 2 feluri:

Funcţională- reprezentată de mica circulaţie, lanivelul căreia se desfăşoară „respiraţia” ;

Nutritivă - reprezentată de arterele şi venelebronşice (fac parte din marea circulaţie)

Pagina 102 din 130

Pagina 103 din 130

!!! Mediastinul este spaţiul cuprinsîntre feţele mediale ale celor 2 plămâni.Anterior se întinde până la stern, posteriorpână la coloană vertebrală, inferior ladiafragmă, iar superior până la bazagâtului!!!

Mecanica respiratorie este constituită de 2 procese:

INSPIRAŢIA

Proces activ, care constă în contracţia muşchilorinspiratori şi are drept rezultat mărirea diametrelorcutiei toracice, permiţând intrarea aerului.

EXPIRAŢIA

Proces pasiv prin care toracele revine ladimensiunile de repaus prin relaxarea musculaturii, iaraerul este expulzat. Frecvenţa respiratorie în condiţii derepaus este de 16/min la bărbat şi 18/min la femei.

Pagina 104 din 130

Aparatul digestivEste constituit din totalitatea organelor care au ca

funcţii principale digestia şi absorbţia principiiloralimentare, şi totodată eliminarea reziduurilorneasimilate ale alimentelor ingerate. Este reprezentat detubul digestiv, căruia i se alătură glandele anexe.

A. Tubul digestiv are o structură unitară fiindalcătuit din 4 tunici: mucoasa, submucoasa, musculara, iarla exterior adventiţia sau peritoneu.

Pagina 105 din 130

1.Cavitatea bucală este segmentul iniţial al tubuluidigestiv. Este despărţită de fosele nazale prin boltapalatină, anterior comunică prin orificiul bucal cuexteriorul, iar posterior cu faringele. Adăposteşteorgane specializate, cum ar fi: dinţii şi limba. Dacădinţii sunt organe dure, adaptate funcţiei de rupere,frământare şi mestecare a alimentelor, limba intervine pelângă funcţia digestivă (masticaţie, formarea şiînghiţirea bolului alimentar), în vorbire, în senzaţiagustativă prin prezenţa la nivel lingual a papilelorgustative (organe specializate în recepţia gustativă).

2.Faringele este un conduct muscular prin care bolulalimentar (alimentele fragmentate şi amestecate cu salivă)este condus înspre esofag. Musculatura faringelui cudispoziţia sa circulatorie şi longitudinală are un rolimportant în deglutiţie.

3.Esofagul este un conduct de 25-30 cm lungime, careleagă faringele de stomac.

4.Stomacul situat în abdomen, în loja gastrică estesegmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, având formaliterei J sau în „cârlig de undiţă”. Prezintă 2 feţe:anterioară şi posterioră, 2 margini sau curburi (curburamare şi mică) şi 2 orificii: cardia, prin care comunică cuesofagul şi pilor, care asigură contactul cu duodenul.Astfel stomacul este constituit din 3 regiuni:

1. o porţiune vertical,care nu se umple cu alimente, numită fornix sau fundulstomacului;

2. corpul stomacului, porţiuneadigestivă a stomacului;

Pagina 106 din 130

3. o porţiune orizontalăformată din antrul şi canalul piloric. Mucoasa gastricăprezintă numeroase cute, care măresc suprafaţa decontact cu bolul alimentar, precum şi orificiile dedeschidere a numeroase glande gastrice. Glandele de lanivelul cardiei şi pilorului sunt secretoare de mucus,iar cele de la nivelul fundului şi corpului secretăHCl. Inervaţia stomacului este realizată prin fibreparasimpatice ale nervului vag şi prin fibre simpaticeale plexului celiac.

5. Intestinul subţireeste segmentul cel mailung al tubului digestiv(peste 4 m), care seîntinde de la nivelulpilorului până la valvaileo -cecală, prin carecomunică cu intestinulgros. Are 3 segmenteconstitutive:

1.duodenul, porţiuneafixă, iniţială aintestinului, subformă de potcoavă,care iniţiază digestia

intestinală prin secreţia sucului intestinal bogat înenzimeproteolitice (descompun proteinele) şilipolitice (descompun lipidele).

2. jejunul şi ileonul, porţiunile mobile ale intestinului,care comunică cu intestinul gros, favorizând prinstructura lor absorbţia intestinală.

Pagina 107 din 130

!!! La nivel intestinal, datoritămusculaturii din pereţi, alimentele suntdeplasate prin mişcări peristaltice, astfelasigurându-se un bun contact cu enzimelesucului intestinal şi cu dispozitivele deabsorbţie, dar şi o evacuare corespunzătoarea reziduurilor!!!

6.Intestinul gros este segmetul distal al tubuluidigestiv, de 1,7 m lungime, care se împarte în 3 porţiuni:

1. cecul, segmentul situat sub valvula ileo-cecală şiterminat într-un fund de sac, numit apendice vermiform;

2.colonul, care formează un cadru abdominal constituitde segmentele ascendent, transvers, descendent şi sigmoid;

3. rectul, ultima parte a intestinului care se terminăprin canalul anal ce comunică cu exteriorul prin anus.

Inervaţia intestinului gros provine din plexurilemezenterice (superior şi inferior), iar a sfincteruluianal din nervii ruşinoşi.

Pagina 108 din 130

B. Glandele anexe

1. Glandele salivare (parotida, submaxilara şisublinguala) sunt situate în vecinătatea cavităţii bucale,cu care comunică prin canale excretoare. Sunt glande detip tubulo-acinos, iar consistenţa salivei pe care oproduc diferă. Astfel parotida secretă o salivă mai apoasădar mai bogată enzimatic şi mineral, sublingula secretă osalivă mai vâscoasă, bogată în mucus, iar submaxilara osalivă mixtă.

2. Ficatul este cea mai mare glandă din corpul omenesc (1500g), situată subdiafragmatic, în loja hepatică(partea dreaptă a abdomenului). El intervine în numeroase procese metabolice, secretă un lichid cu rol esenţial în digestie numit bilă, intervenind în condiţii necesare chiar şi în hematopoeză (formarea celulelor sanguine). Este învelit la exterior de o capsulă fibroasă numită capsula Glisson, cu rol de fixare şi protecţie şi are o structură segmentară dată de distribuţia intrahepatică a venei porte, arterei hepatice şi căilor biliare. Unitatea structurală a ficatului este reprezentată de lobulul hepatic, formaţiune piramidală, alcătuită din celule hepatice (hepatocite) aranjate în cordoane cu dispoziţie radiară spre o venă centrolobulară, şi din vase capilare şi canaliculi biliari ce ocupă spaţiile dintre celule. Canaliculii biliari se varsă în canale biliare interlobulare, care se colectează în final în 2 canale hepatice (drept şi stâng). Acestea se continuă

Pagina 109 din 130

cu căile extrahepatice, reprezentate de canalul hepatic comun şi apoi canalul coledoc, care se deschide la nivelulduodenului printr-un orificiu prevăzut cu sfincterul Oddi. În perioadele interdigestive bila este colectată în vezica biliară, de unde în momentul digestiei este eliminată princanalul cistic în canalul coledoc.

3. Pancreasul este o glandă mixtă situatăretroperitoneal, înapoia stomacului. Este format din cap,situat în potcoava duodenală, corp şi coadă. Pancreasulexocrin are structură tubulo-acinoasă asemănătoareglandelor salivare şi secretă sucul pancreatic cu rol îndigestie. Produsul de secreţie este colectat în 2 canale:unul principal ( Wirsung), care se deschide în duodenîmpreună cu coledocul şi un canal accesoriu (Santorini),care se deschide în canalul Wirsung. Inervaţiapancreasului provine din plexul celiac.

Pagina 110 din 130

Aparatul excretor

Cuprinde totalitatea elementelor destinate eliminăriisubstanţelor de catabolism. Dacă prin plămâni se eliminăCO2 şi alte substanţe volatile, substanţele nevolatile,inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu ocantitate variată de apă, în cea mai mare parte prinrinichi şi, accesoriu prin sudoare şi materii fecale.Aparatul excretor este reprezentat: de rinichi şi căileurinare.

A. Rinichii sunt organe perechi, situateretroperironeal, de o parte şi de alta a coloaneivertebrale lombare. El are o formă caracteristă, de boabăde fasole, prezintă 2 feţe (anterioară şi posterioară) şi2 margini (laterală-convexă şi medială- concavă). Pemarginea medială există hilul renal prin care pătrund înrinichi artera şi vena renală, ureterul şi nervii.Structura internă prezintă rinichiul împărţit în 2 zone:zona corticală - la periferie şi zona medulară situată central.

Pagina 111 din 130

Unitatea morfo-funcţională renală este reprezentată deNEFRON, structură ce îndeplineşte toate procesele complexecare au drept rezultat formarea urinii. Există in jur de 2milioane de nefroni/rinichi.

Alcătuirea unui nefron:

Corpusculul renal Malpighi: este extremitateaproximală, închisă şi dilatată a nefronului. Estereprezentat de capsula Bowman, care are forma unei cupecu pereţi dubli, mărginind o cavitate ce se continuă culumenul tubului urinifer. În adâncitura capsulei se aflăun ghem de 4 - 12 bucle capilare (glomerul), care rezultăprin unirea arteriolei aferente şi care se reunesc la ieşire înarteriola eferentă.

Pagina 112 din 130

Tubul urinifer este constituit dintr-un segmentproximal, un segment intermediar (ansa Henle) şi un segment distal.Mai mulţi tubi distali se unesc şi formează tubul colector,care conduce urina spre căile de excreţie.

Vascularizaţia renală este extrem de bogată, rinichiiprimind 20-25% din debitul cardiac de repaus. Arterarenală (ramură a aortei abdominale) pătrunde prin hilulrenal se împarte în ramuri interlobare, care dau naşterearterelor arcuate, din care apoi iau naştere arterioleleaferente, ce formează prin capilarizare glomerulul renal.Capilarele glomerulului se regrupează în arterila eferentăcare conduce sângele înspre venele arcuate şi de aici învena renală, care se va vărsa în vena cavă inferior.

B.Căile urinare sunt organe musculare adaptate funcţieide conducere şi depozitare a urinii. Sunt clasificate încăi intrarenale, reprezentate de calicele mici şi mari, care preiauurina tubului colector, şi de bazinet sau pelvisul renal (loculde deschidere a celor 3 calice mari). La nivelul hiluluirenal iau naştere căile extrarenale: astfel, ureterul preia urinapentru a o conduce spre vezica urinară. Aici datorităstructurii peretelui vezical, care are proprietatea dedistensie, vezica acumulează urina până la o nouămicţiune (procesul de urinare propriu-zis). Cănd aparesenzaţia de urinare (la o acumulare de circa 200-300mlde urină în vezică) şi există condiţii adecvate, vezicaeliberează cantitatea de urină acumulată, urină careparcurge uretra (caracteristică fiecărui sex) şi esteulterior eliminată la exterior.

Pagina 113 din 130

!!! Formarea urinii presupune alternanţaa 3 procese: ultrafiltrarea glomerulară, reabsorbţiatubulară şi secreţia tubulară. În urma acestorprocese ia naştere un lichid de culoare alb-gălbui, cu ph de 4-6, care conţine: apă, ionide Na, K şi Cl, uree, creatină, acid uric şio mică cantitate de glucoză. Prezenţaproteinelor de orice tip, induce o starepatologică!!!

Sistemul endocrin

Este conceput ca un sistem anatomo-funcţional complexcoordonat de sistemul nervos, care controlează şi reglează

Pagina 114 din 130

activitatea tuturor organelor. Este constituit din glandecare nu au canal de excreţie, iar produşii lor de secreţie– HORMONII - sunt eliminaţi direct în sânge, transportaţila nivelul structurilor celulare, unde regleazăintensitatea şi viteza unor procese specifice.

I. Hipofiza este situată la baza creierului, în şauaturcească a osului sfenoid, fiind legată prin tijapituitară de hipotalamus. Este împărtită in 3 lobi custructuri embriologice diferite: lobul anterior şi lobul intermediar,care formează adenohipofiza, şi lobul posterior, careformează neurohipofiza.

Lobul anterior secretă hormonii: Somatotropi (STH- hormonul de creştere) care

intervin în procesul de creştere, fiind un hormonanabolizant (stimulează sinteza proteinelor, lipidelor şiglucidelor). Dereglările secreţiei hormonale dau naşterediferitelor boli: nanismul hipofizar, caracterizat prin deficitde statură şi se datorează unei hiposecreţii de STH(secreţie scăzută) în copilărie, gigantismul (înălţime peste2m), datorat unei hipersecreţii de STH (secreţie crescută)şi acromegalia, o hipersecreţie instalată la adulţi şicaracterizată prin creşterea extremităţilor (nas, urechi,mâni).

Tirotropi (TSH) care controlează secreţia tiroidei

Pagina 115 din 130

Gonadotropinele (LH-hormonul luteinizant şi FSH-hormonul foliculostimulator) cu rol asupra gonadelor(organelor sexuale).

Corticotropina(ACTH) care stimulează secreţiacorticosuprarenalei şi creşterea.

Prolactina a cărei secreţie la femeie stimuleazădezvoltarea glandelor mamare şi menţinerea secreţieilactate. Dereglările secreţiei sunt reprezentate dehiperprolactinemie care determină la femeie infertilitate şiamenoree (lipsa ciclului menstrual), iar la bărbaţiimpotenţă şi absenţa libidoului, precum şi galactoree laambele sexe. Lobul intermediar reprezintă doar 2% din masa glandei şi secretăhormonul melanocito-stimulator (MSH), răspunzător de pigmentarea pielii, a pupilei. Lobul posterior (neurohipofiza) este o structură adaptatădepozitării şi eliberării hormonilor secretaţi dehipotalamus- hormonul antidiuretic (ADH) cu rol în reglareametabolismului apei şi ocitocina cu rol în declanşareacontracţiilor uterine în timpul travaliului şi în creştereasecreţiei laptelui.

Pagina 116 din 130

II. Tiroida este situată în partea anterioară a gâtuluifiind formată din doi lobi uniţi printr-un istm. Estesingura glandă endocrină care îşi depozitează produsul desecreţie în interior într-un material vâscos numit coloid.Hormonii secretaţi sunt tiroxina şi triiodotironina,hormoni care intensifică metabolismele energetic glucidicşi protidic stimulând creşterea şi dezvoltareaorganismului. Tulburările secreţiei de hormoni tiroidienisunt de două feluri: hipotiroidism (insuficienţă tiroidiană) care sepoate instala în copilărie producând cretinismul (un deficitde creştere cu lipsa proporţionalităţilor dintre segmentelecorpului, însoţit de un retard mintal extrem), sau lavârsta adultă producând mixedemul (edeme, uscarea pielii,pierderea părului, luare în greutate şi guşă). Hipertiroidism – (hiperfuncţie tiroidiană) care provoacă boalaBasedow-Graves (tireotoxicoza) caracterizat prin nervozitate,insomnie pierdere în greutate şi guşă.

III. Paratiroidele sunt situate pe faţa posterioară alobilor tiroidieni şi sunt esenţiale pentru viaţă datorităsecreţiei de parathormon (PTH). El intervine în

Pagina 117 din 130

metabolismul calciului şi al fosfaţilor. Împreună cucelulele C din tiroidă, paratiroidele secretă calcitoninaun antagonist al parathormonului.

IV. Pancreasul endocrin este reprezentat de insuleleLangerhans, care secretă insulina hormon ce intervine înmetabolismul intermediar mai ales în metabolismul glucidic.În hiposecreţia de insulină se instalează diabetul zaharat,caracterizat printr-o glicemie de peste 180 mg%, poliurie(eliminarea unei cantităţi mari de apă), polidipsie (seteexagerată), polifagie (foame exagerată). În hipersecreţie deinsulină se instalează o hipoglicemie caracterizată printremurături, nervozitate care poate evolua spre o comăhipoglicemică.

Glucagonul şi somatostatina sunt antagonişti aiinsulinei.

V.Glandele suprarenale sunt situate la polulsuperior al rinichilor păstrând configuraţia internă aacestora (corticală la periferie şi medulară central). 1. Corticosuprarenala secretă hormonii glucocorticoizi(cortisolul, corticosteron), hormonii mineralcorticoizi(aldosteron) cu rol în menţinerea echilibrului hidric şihormonii sexosteroizi (androgenii). Tulburările de secreţieproduc boala Addison (insuficienţa corticosuprarenală)caracterizată prin scăderea marcată a lichidelor

Pagina 118 din 130

organismului, prin hipoglicemie, hiperpigmentare şislăbiciune extremă.

boala Cushing caracterizată prinmodificarea aspectului corpului (torace „de bizon”, faţă de„lună plină”)

hiperaldosteronism primar,caracterizat prin hipertesiune arterială, creştereavolumului lichidelor şi paralizie musculară. 2. Medulosuprarenala secretă catecolaminele (adrenalina şinoradrenalina)

VI.Epifiza (glanda pineală) este situată în parteaposterioară a diencefalului şi secretă melatonina.VII.Gonadele 1. Ovarele sunt organe perechi situate în pelvis cu rol înformarea gametului feminin necesar reproducerii (ovulul),dar şi în secreţia unor hormoni, cum ar fi: estrogenii şiprogesteronul, cu rol în dezvoltarea caracterelor sexualeprimare şi secundare, dar şi în modificările necesaremenţinerii unei sarcini.

Pagina 119 din 130

2. Testiculele sunt situate în sacul scrotal şi sunt organecu rol în formarea gametului masculin (spermatozoidul), darşi în secreţia hormonilor androgeni (testosteronul) cu rolîn dezvoltarea şi pregătirea organismului pentrureproducere.

VIII. Timusul este un organ limfoid dotat şi cu rolendocrin situat înapoia sternului. Are o dezvoltare maximăîn copilărie, după care involuează. Intervine în apărareaimunitară prin maturarea limfocitelor T.

Pagina 120 din 130

Aparatul genital

Aparatul genital masculin: este format din gonadele masculine(testicule), căile spermatice de excreţie (intra şiextratesticulare), glandele anexe (veziculele seminale,prostata, glandele bulbouretale) şi organul copulator (penis). Testiculul este un organ pereche suspendat în saculscrotal, îndeplinind o dublă funcţie:- reproductivă prinproducerea gameţilor masculini;

Pagina 121 din 130

- endocrină prin secreţia hormonilor sexuali masculini(testosteron). Testiculul este învelit la exterior de ocapsulă fibroconjuctivă, care delimitează cei 1-4 tubi seminiferiîncolăciţi, la nivelul cărora are loc procesul despermatogeneză (formarea spermatozoizilor). Tubii se unescîntr-un tub drept, care la nivelul mediastinului formeazăreţeaua testiculară a lui Haller. Epididimul este un organ alăturat testiculului,reprezentând partea iniţială a căilor spermaticeextratesticulare. Prezintă un cap, corp şi coadă. Capuleste alcătuit din 10-15 canale înghesuite în mase mici(canalele eferente), care se unesc şi se continuă într-un canalîncolăcit (canalul epididimar), care formează corpul şi coadaepididimului. Ductul deferent este un conduct musculo-membranos carecontinuă canalul epididimar. Se găseşte în cordonulspermatic, alături de artere, vene, nervi şi limfaticeletesticulare, dar şi de muşchiul cremasterian. Glandele anexe: Veziculele seminale sunt reprezentate de două tuburi lungi,cu calibru inegal, cu diverticuli şi un traiect sinous.Produc lichidul seminal cu rol nutritiv, care împreună cugameţii (spermatozoizii testiculari) formează sperma.

Prostata este o glandă tubuloalveolară ramificată, lanivelul căreia se unesc cele două canale: ejaculator şiuretra. Din punct de vedere sexual prostata are rol îndepozitarea şi maturarea spermei.

Pagina 122 din 130

Aparatul genital feminin: se compune din: - organele genitale interne (ovare, trompe uterine, uterul,

vaginul).- organele genitale externe (vulva, cu labiile mici şi mari, şi

clitorisul) Ovarele sunt organe perechi de formă ovalară turtită.Suprafaţa fiecărui ovar este acoperită de un epiteliucubic, care se aplatizează cu vărsta, sub care se găseştetunica albugineea, o structură fibroasă, avasculară. Ţesutulovarian este împărţit în: corticală, la periferie cu numeroşifoliculi ovarieni (structuri care prin diferenţiere dau naştereovulului- gametul feminin), medulara, situată central, cunumeroase vase de sânge şi nervi, şi hilul ovarian prin careintră şi ies vasele de sânge şi limfatice, precum şinervii.

Corpul galben este o structură celulară, care rezultă dinfoliculii ovarieni, în urma expulzării ovulului în trompe,şi care are important rol hormonal, prin secreţiaprogesteronului în caz de sarcină. Dacă ovulul nu este

Pagina 123 din 130

fecundat, corpul galben involuează, transformându-se într-ostructură fibroasă, cicatriceală, numită corpul alb. Trompele uterine sunt organe tubulare, perechi care seîntind de la uter la cele 2 ovare, având rol în captareaovulului expulzat, în fecundarea acestuia şi în conducerealui spre uter. Uterul este un organ musculo-cavitar în formă de pară,reprezentând organul gestaţiei. Din punct de vedereanatomic prezintă: o porţiune superioară dilatată- corpul saufundul , o porţiune mijlocie strâmtă şi îngustă- istmul uterinşi o porţiune inferioară, cilindrică- colul uterin. Uterulprezintă 2 cavităţi: cavitatea uterină, unde are locimplantarea ovulului fecundat, şi canalul cervical , cu 2orificii, intern spre cavitatea uterină şi extern sprevagin.

Vaginul este un conduct musculo-membranos, care seinseră pe cervix (colul uterin), comunicând la exterior cuorificiul valvular. Asemeni uterului , suferă modificăriciclice induse hormonal. Placenta este un organ tranzitoriu care se dezvoltă înuter în timpul sarcinii, cu rol de a asigura schimbul

Pagina 124 din 130

dintre mamă şi făt. Ea se dezvoltă atât din ţesuturimaterne, cât şi fetale, având rol şi în secreţia hormonală(HGC- gonadotropina corionică umană, progesteron, etc.).

Glandele mamare sunt alcătuite din 15-20 de lobi mamari,care drenează într-un canal de excreţie, numit canal galactofor.Totalitatea canalelor galactofore se deschid la nivelululmamelonului, structură pigmentară situată central glandei.Corpul glandei conţine pe lângă structurile glandulare,ţesut conjuctiv lax, adipos, vase şi nervi. Şi glandamamară suferă modificări periodice în funcţie de fazeleciclului menstrual, dar şi în sarcină, fiind atuncicapabilă de secreţia lactată.

Pagina 125 din 130

Pagina 126 din 130

CUPRINS

CELULA______________________________________________________ 2 ŢESUTURILE__________________________________________________ 3 PIELEA_______________________________________________________ 5 APARATUL LOCOMOTOR_______________________________________7 I.SISTEMULOSTEOARTICULAR________________________________ 7 A.SISTEMULOSOS__________________________________________ 7 B.SISTEMULARTICULAR____________________________________ 29 II.SISTEMULMUSCULAR______________________________________ 41SISTEMUL NERVOS____________________________________________57 SISTEMUL NERVOS SOMATIC_________________________________58 A.SISTEMUL NERVOSCENTRAL_____________________________ 58 B.SISTEMUL NERVOSPERIFERIC_____________________________ 64

Pagina 127 din 130

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV_______________________________68APARATUL CIRCULATOR_______________________________________68 A.INIMA_____________________________________________________ 68 B.SISTEMULARTERIAL_______________________________________ 71 C.SISTEMULVENOS__________________________________________ 73 D.SISTEMULLIMFATIC________________________________________ 74 APARATUL RESPIRATOR_______________________________________76 A.CĂILE RESPIRATORII EXTRAPULMONARE____________________76 B.CĂILE RESPIRATORII INTRAPULMONARE_____________________76 C.PLĂMÂNII_________________________________________________ 77APARATUL DIGESTIV__________________________________________80 A.TUBULDIGESTIV__________________________________________ 80 B.GLANDELEANEXE_________________________________________ 83APARATUL EXCRETOR________________________________________84

Pagina 128 din 130

A.RINICHII__________________________________________________ 84 B.CĂILEURINARE___________________________________________ 86SISTEMUL ENDOCRIN_________________________________________87APARATUL GENITAL__________________________________________92

Pagina 129 din 130

Pagina 130 din 130