UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAIFACULTATEA DE STUDII EUROPENE

Specializarea: Relații Internaționale și Studii EuropenePromoția: 2012-2015

CONSILIUL DE SECURITATE AL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE

Student, Bercean

Ioana-Nelia

anul III, grupa 1

- 2014 -

2

CUPRINS

Cuprins …………………………………………………………………………………… 2

Lista figurilor ……………………………………………………………………………. . 3

Abrevieri și acronime ……………………………………………………………………. 4

INTRODUCERE ……………………………………………………………………….. 5

1. Cum au evoluat Națiunile Unite în istorie?

………………………………………… 6

2. Consiliul de Securitate - structură și competențe

……………………………….…. 7

3. Sistemul de vot ………………………………………………………….………….… 12

4. Trading Favors ………………………………………………………………………. 13

5. Reforma Consiliului de Securitate ….……………………………………………… 16

CONCLUZII ……………………………………………….…….……………………. 19

Bibliografie …………………………………………………………………………….. 20

3

Lista figurilor

Figura 2.1- Sarcinile și obiectivele Organizației Națiunilor

Unite

Figura 2.2- Instituții și organizații ONU

Figura 2.3- Componența Consiliului de Securitate

4

Abrevieri și acronime

BM Banca Mondială

CS Consiliul de Securitate

ECOSOC Consiliul Economic și Social

FMI Fondul Monetar Internațional

GEE Grupul est-european

NATO Alianta Nord-Atlantică

ONU Organizația Națiunilor Unite

SUA Statele Unite ale Americii

5UN/NU United Nations/Națiunile Unite

UNICEF United Nations Children's Fund (fostul

United Nations International

Children's Emergency Fund)

UNSC Consiliul de Securitate al

Națiunilor Unite

URSS Uniunea Republicilor Sovietice

Socialiste

INTRODUCERE

Între principalii “actori” ai sistemului actual de

relații internaționale se numără, alături de statele -

națiune și marile corporații transnaționale. În majoritatea

6cazurilor, organizațiile interne oferă nu numai cadrul în

care sunt luate deciziile dar și mecanismele necesare pentru

transpunerea acestor decizii în acțiuni concrete.

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite

are un loc aparte în sistemul internațional, fiind investit

cu răspunderea principală în menținerea păcii și securității

mondiale.

Lucrarea de față își propune să facă o scurtă

introspectivă în istoria Consiliului de Securitate al ONU și

să aducă în fața cititorului principalele competențe și

metode de punere în aplicare a hotărârilor luate de către

membrii CS.

Poziția și rolul deosebit rezervate acestui organ în

structura organizației mondiale sunt relevate de compunerea

sa, funcționarea, sistemul decizional și competențele ce le

exercită. Destinat să ia decizii rapide și eficiente și să

facă față unor situații conflictuale, alcăturirea acestui

organ trebuie să răspundă unei duble cerințe: pe de o parte

să se limiteze la un număr restrâns de membri, iar pe de altă

parte, să aibă în compunerea sa, obligatoriu și permanent,

cele cinci puteri învingătoare în cel de al Doilea Război

Mondial. Vom încerca în continuare să explicăm cum și dacă,

Consiliul de Securitate al ONU poate răspunde acestor

cerințe.

7

1. Cum au evoluat Națiunile Unite în istorie?

Istoria Națiunilor Unite a început cu mult înainte de

înființarea organizației mondiale, la data de 26 iunie 1945

la San Francisco. Bazele ideilor exprimate de aceasta se

sprijină pe teoriile unor gânditori însemnați precum Hugo

Grotius (întemeietorului dreptului modern al popoarelor, 1584

- 1645), Abbe de Saint-Pierre (1658 - 1743) sau pe lucrarea

lui Immanuel Kant, apărută în 1975, “Despre pacea veșnică”.

În 1919, Tratatul de la Versailles încheia Primul Război

Mondial, deschizând porțile unei noi organizații: Liga

Națiunilor, crearea acesteia fiind un țel important pentru

președintele american Woodrow Wilson.

Liga Națiunilor avea să arbitreze conflictele dintre

națiuni înainte ca ele să fi ajuns la război.

Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o

organizație internațională care a atins apogeul între 28

septembrie 1934 și 23 februrie 1935. Scopurile Ligii erau

dezarmarea, prevenirea războinicilor prin intermediul

8securității colective, rezolvarea disputelor între națiuni

prin negociere, diplomație și îmbunătățirea calității vieții.

Societatea Națiunilor își va pierde repede

credibilitatea, “în primul rând, pentru că nu accepta

folosirea forței militare pentru punerea în practică a

arbitrajelor și sancțiunilor, dar, cel mai important, pentru

că însăși țara în care s-a născut ideea organizației a

refuzat să adere.”1

În ciuda faptului că Liga Națiunilor a eșuat în

îndeplinirea obiectivelor propuse, trebuie să amintim că a

avut și unele realizări remarcabile în perioada 1921-1930:

“păstrarea insulelor Aaland sub suveranitate finlandeză,

delimitarea frontierei albaneze, împărțirea Sileziei

Superioare între Polonia și Germania, internaționalizarea

portului Memel, referendumul de realipire a regiunii Saar la

Germania, sfârșitul sclavagismului în Liberia.”2

În 1930 Societatea Națiunilor părea să fie un adevărat

succes însă, începutul crizei economice a distrus întregul

edificiu.

După expulzarea URSS din Organizație (după agresiunea

împotriva Finlandei din decembrie 1939), Liga încetează

practic să mai funcționeze, dar ea a fost oficial dizolvată

în 1946, fiind înlocuită de Organizația Națiunilor Unite.

ONU a înlocuit Societatea la sfârșitul războiului,

moștenind totuși o serie de agenții și organizații fondate de

aceasta, iar fondatorii noii organizații, au știut să învețe

din greșelile predecesorilor și din eșecurile Ligii, astfel

1 Lupșor, Andreea: “O organizație sortită eșecului: Societatea Națiunilor”, Revista “Historia”, nr. 117, 16 septembrie 20112 Ibidem

9că ONU benefeciază de a forță armată internațională pentru

menținerea păcii și reunește aproape toate statele de pe

glob.

Expresia “Națiunile Unite” aparține președintelui

Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosvelt, fiind

folosit pentru prima oară în “Declarația Națiunilor Unite”

din 1 ianuarie 1942.

În sistemul Națiunilor Unite rolul primordial revine

Organizației Națiunilor Unite (ONU), “care este cel mai

reprezentativ forum cu vocație de universalitate, fapt

demonstrat atât de numărul membrilor (…) cât și de preocupări

de interes general.”3

2. Consiliul de Securitate-structură și

competențe

Organizația Națiunilor Unite a fost înființată în anul

1945, pentru “a izbăvi generațiile viitoare de flagelul

războiului (…) și reafirmarea credinței în drepturile

fundamentale ale omului.”4, așa cum spune celebra frază de

deschidere a “Cartei ONU”. Prin pace, Organizația înțelege un

spectru larg de interpretări pozitive, care în afară de

menținerea unui climat geopolitic stabil, presupunea

deasemenea dezvoltarea și dreptatea la un nivel mondial

(figura 2.1 5).

3 Raluca Miga-Beșteliu, “Organizații internaționale interguvernamentale”,Editura All Beck, București, 20004 http://www.anr.gov.ro , “Carta Națiunilor Unite” din 26 iunie 1945 5 http://www.dadalos.org

10

Pentru a putea îndeplini acest spectru larg de sarcini,

Carta a prevăzut înființarea “ca organe principale ale ONU: o

Adunare Generală, un Consiliu de Securitate, un Consiliu

Economic și Social (ECOSOC), un Consiliu de Tutelă, o carte

Internațională de Justiție și un Secretariat.”6 iar în al

doilea rând vorbim despre organizațiile speciale și autonome,

înfrățite cu ONU prin diverse tratate, care ulterior

s-au constituit în ceea ce numim azi “family of

organizations”.

figura

2.1 -

Sarcinile și obiectivele Organizației Națiunilor Unite

La acestea se adaugă diverse conexiuni cu sfera

economică, cu sfera știintifică și cu societatea civilă

internațională (Banca Mondială, Fondul Monetar, UNICEF, World

6 http://www.anr.gov.ro , “Carta Națiunilor Unite” din 26 iunie 1945

Sarcinile /Obiectivele UN

Rădăcini

Protecțiadrepturilor

omului

Menținereapăcii

Dezvoltareaeconomicăsocială

Crimelecomise deregimulhitlerist

Al Doilea RăzboiMondial, eșecul

SocietățiiPopoarelor

Crizaeconomică

mondială dinanii '30

11Food Programme, Asociația Internațională pentru Dezvoltare) -

“global players” (figura 2.2 7).

Consiliul de Securitate este organul principal al ONU au

atribuții importante în menținerea păcii și securității

mondiale. Cartea Națiunilor Unite prevede atribuțiile

Consiliului în stabilirea de operațiuni de menținere a păcii,

instituirea de sancțiuni internaționale, precum și

autorizarea acțiunilor militare. RolulConsiliului de

Securitate este exercitat prin intermediul rezoluțiilor

Consiliului.

Prima sesiune a Consiliului a avut loc la 17 ianuarie

1946, la Casa Bisericii in Londra. Membrii Consiliului de

Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul ONU

din New York, astfel încât Consiliul să se poată întâlni în

orice moment. Această prevedere din Carta ONU a fost adoptată

pentru a evita un punct slab al Ligii Națiunilor, și

Sistemul Națiunilor Unite

7 http://www.dadalos.org

ONU

OrganizațiiLegate deONU prin

“Globalplayers”Adunarea

Generală

ECOSOC

Secretariat

Consiliul deTutelă

Consiliul deSecuritate

CurteaInternaționalăde Justiție

Economieinternațio

nală

Societateacivilă

internațională

Experțiiinternați

onali

Createde ONU

Programe

Instituții

regional

Organespecial

e

12figura 2.2 - Instituții și organizații ale ONU

anume faptul că organizația a fost de multe ori în

imposibilitatea de a răspunde la rapid la o criză.

Cartea UN garantează status permanent în Consiliul de

Securitate învingătorilor din al doilea Război Mondial:

China, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Franței, fiecare

dintre acești membrii permanenți are drept de “veto” pentru a

bloca orice rezoluție căreia i se opune, (“Great Power

unanimity”)8.

Au avut loc doua schimbări de la înfiintarea

Consiliului,dar acestea nu au fost reflectate în Articolul 23

din Cartea Națiunilor:

• Inițial,locul Chinei a fost completat de Republica Chineză,

dar în urma războiului civil din 1949 au existat două state

care pretindeau a reprezenta China.În 1971,locul chinez la

ONU a fost atribuit, prin Rezoluția Adunării Generale a ONU

2758,Chinei Comuniste,iar Republica China(Taiwan) a pierdut

calitatea de membru din toate organizațiile UN.

• Rusia,fiind succesorul de stat legal al Uniunii Sovietice

după destrămarea acesteia în 1991 (în timpul mandatului

prezidențial al lui Mihail Gorbaciov),a obținut locul

sovietic, inclusiv în UNSC.

Cei cinci membri permanenți sunt singurele națiuni

recunoscute ca posesoare de arme nucleare sub Tratatul de

Neproliferare Nucleară (semnat la New York pe data de 11 mai

1995), cu toate că sunt unele țări care nu au semnat8 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 2

OrganizațiiLegate deONU prin

13tratatul. India, Pakistan și Coreea de Nord dețin arme

nucleare în afara cadrului stabilit în Tratatul de

Neproliferare Nucleară, Israelul nu a confirmat dar nici nu a

negat că deține arme nucleare (în general se crede că le

posedă) iar Iranul este acuzat de SUA și Israel că

intenționează fabricarea de arme atomice.

Consiliul de Securitate este alcătuit din 15 membri ai

ONU, cei cinci membri permanenți menționați mai sus cărora

li se adaugă zece membrii aleși pentru o perioadă de doi ani,

pe criteriul unei distribuții georgrafice echitabile: “cinci

din Grupurile regionale African și Asiatic, unul din grupul

regional est-european, doi din grupul regional latino-

american caraibian și doi din Grupul regional vest-european”9

(vezi figura 2.3).

Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau

orice situație care ar putea duce la tensiuni internaționale

sau la declanșarea unor conflicte.Consiliul constată

amenințarea la adresa păcii sau încălcarea unui tratat de

neagresiune,face recomandări și ia hotărâri asupra măsurilor

care trebuie luate,inclusiv folosirea forței armate sau

instituirea de blocade ori embargouri. Amintim aici câteva

exemple celebre de acțiuni militare inițiate de consiliu:

1950 în Peninsula Coreeana, 1990 invazia din Irak,ca urmare a

agresiunii și ocupării de către acesta a Kuweitului sau

intervenția militară din Libia,în 2011,consecință a

acțiunilor violente ale susținătorilor regimului Gaddafi.

9 Raluca Miga-Beșteliu, “Organizații internaționale interguvernamentale”,Editura All Beck, București, 2000, p. 10

14

figura 2.3 - Componența Consiliului de Securitate

Consiliul de Securitate are atribuții importante,

alături de Adunarea Generală în inițierea și desfășurarea

operațiunilor ONU pentru menținerea păcii. Aceste acțiuni ale

ONU sunt întreprinse cu forțe armate și civile în regiuni în

care au loc conflicte militare iar scopul acestor misiuni

este de a se instala ca tampon între părțile beligerante și

de a favorize în acest fel soluționarea pașnică a

diferendelor.

Un stat care este membru al ONU, dar nu și al

Consiliului de Securitate poate participa la discuțiile

Consiliului în cazul în care membrii acestuia sunt de acord

cu faptul că interesele respectivului stat sunt afectate. De

obicei, non-membri sunt invitați să participe atunci când

sunt părți în litigiile discutate de Consiliu.

China Franța RusiaMareaBritanie Franța

Africa Asia AmericaLatină

Europa

de Vest

Europa

deEst

Consiliul de Securitate

10 membri ne-permanenți

5 membri permanenți

15Rolul internațional de securitate colectivă al ONU este

definit de Cartea Națiunilor Unite, care conferă Consiliului

de Securitate puterea de a:

• Investiga orice situație care periclitează pacea

internațională;

• Recomanda proceduri pentru rezolvarea pașnică a unui

litigiu;

• Impune embargo anumitor state;

• Pune în aplicare deciziile sale militare prin orice

mijloace necesare;

• Evita conflictele și de a menține accentul pe cooperare;

• Recomanda noul secretar al Adunării Generale (Art.97 al

Cartei);

• Proteja civilii din conflictele militare (Rezoluția 1674 a

Consiliului de Securitate).

3. Sistemul de vot

“Intenția originală a fost ca nucleul de putere al ONU,

Consiliul de Securitate, să aibă o forță militară sub

comandă, pe care să o poată folosi pentru a păstra ordinea

între națiuni”10, corectând astfel principala lipsă a

Tratatului de la Versailles, cauza principală a impotenței

strămoșului ONU în respingerea politicii revizioniste și

agresive a mai multor state în perioada interbelică (Japonia

1931, Germania 1932, Italia 1939, URSS 1939).

10 Cushman, Coyle, “The United Nations”, New American Library, 1965, p.154

16Consiliul de Securitate se poate întruni oricând,

membrii sai fiind reprezentanți permanent la sediul din New

York. Președinția Consiliului care se schimbă lunar, poate

convoca ședințe în orice moment. Consiliul trebuie să se

întrunească, conform prevederilor statutare, la cel puțin 14

zile, în realitate însă, acesta se întrunește aproape zilnic,

uneori chiar de mai multe ori pe zi.

Hotărârile în probleme procedurale sunt luate atunci

când nouă membri se declară de acord. În toate celelalte

probleme, toți membrii permanenți trebuie să își dea acordul.

Membrii permanenți au drept de veto, această poziție

priviliegiată a celor cinci state membre reprezentând

particularitatea centrală a sistemului ONU, care reunește

diverse principii de bază, pe de o parte, egalitatea statelor

suverane în cadrul Adunării Generale (“o țară - un vot”), pe

de cealaltă, cinci state care constituie un for director.

Sistemul de vot al Consiliului de Securitate este expres

prevăzut în Cartea Națiunilor Unite la Articolul 27, în trei

paragrafe:

1. ”Fiecare membru al Consiliului de Securitate va dispune

de un rol.

2. Hotărârile Consiliului de Securitate în probleme de

procedură vor fi adoptate cu votul afirmativ a nouă

membri.

3. Hotărârile Consiliului de Securitate în toate celelalte

probleme vor fi adoptate cu votul afirmativ a nouă

membri, cuprinzând și voturile concordate ale tuturor

membrilor permanenți, cu condiția că, în cazul

hotărârilor care se adoptă cu temeiul Capitolului IV și

17al Articolului 52 paragraful 3, o parte la un diferend

să se abțină de la votare.”11

Dreptul de veto al membrilor permanenți rezultă din

“regula unanimității” stabilită în Conferința de la Yalta

(1945) și este contrar principiului egalității în drepturi a

statelor membre ale ONU. Pentru a atenua rigiditatea acestui

mecanism de vot, pe cale cutumiară s-a instituit regula

potrivit căreia abținerea de la vot a unuia dintre membrii

permanenți nu înseamnă în mod automat un vot negativ, deci nu

împiedică adaptarea în mod viabil a hotărârilor Consiliului

de Securitate. S-a putut astfel evita blocarea unor hotărâri

în momente de criză, adoptându-se rezoluții prin care s-au

autorizat operațiuni militare sau umanitare, cum au fost cele

din Kuweit sau Somalia (Mogadishu), deși China se abținuse de

la vot.

4. Trading Favors

“Trading money for political influence takes place at

every level of government”12 - Favoruri financiare în

stumble influenței politice au loc la fiercer nivel de

guvernare (traducerea autorului).

Pornind de la această afirmație, vom încerca în acest

capitol să dezbatem o problemă actuală a politcii

internaționale, și anume influența favorurilor financiare

11 http://www.anr.gov.ro 12 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 23

18acrodate de marile puteri în schimbul obținerii voturilor

țărilor mici.

Această situație este prezentă și în cazul instituției

luată în discuție în această lucrare. Istoria începe în New

York, casa Națiunilor Unite, unde Consiliul de Securitate se

întâlnește regulat, pentru discutarea și soluționarea celor

mai importante probleme privind securitatea mondială.

Întrebarea care se pune este: De unde are Consiliul de

Securitate al Națiunilor Unite resursele financiare necesare

pentru “tranzacționarea voturilor” necesare?

Răspunsul îl putem găsi în Capitolul 2 al acestei

lucrări, unde a fost prezentată componența Sistemului

Națiunilor Unite, din a cărui structură fac parte așa-numiții

“actori globali”, dintre care FMI și BM posedă pârghiile

necesare finanțărilor de tip politic.

Acest tip de tranzacții - bani pentru influență politică

- par a fi plauzibile la orice nivel al politicii interne sau

internaționale. Întrebarea evidentă este dacă pot fi aduse

probe concrete prin care se poate demonstra cu certitudine

faptul că unele guverne influențează politic Consiliul de

Securitate?

Vom prezenta în continuare câteva exemple, într-o

încercare modestă de a demonstra plauzibilitatea acestei

teorii. Vom lua în considerare și faptul că modalitatea de

vot și ajutorul acordat la un anumit moment pot fi doar

coincidențe, și atât.

Cazurile discutate în continuare au fost prezentate atât

media cât și în anumite lucrări de politică și relații

internaționale. Vom prezenta câteva cazuri din istoria UN,

19începând din 1950 până în 2010, cele mai remarcabile situații

fiind cele care privesc conflictul dintre SUA și Irak,

conflict care a început în 1990.

• Zimbabwe 1992

În 1990 Zimbabwe a câștigat un loc în Consiliul de

Securitate al Națiunilor Unite (UNSC) iar în același timp

guvernul a început negocierile cu FMI pentru un posibil

program de finanțare (“potential bailout program”13).

Este cunoscut faptul că Zimbabwe nu a fost un susținător

al politicii americane de-a lungul timpului, având și ieșiri

publice prin care contesta acțiunile SUA, însuși ministrul de

externe făcând referire la Rezoluția 686 ca și la “o violare

a suveranității în Irak”.14 Dar totuși, Joaqui Alberto

Chissano (ministrul de externe din Zimbabwe) a votat în

favoarea rezoluției, după ce i s-a reamintit că în scurt timp

s-ar putea întâlni la Paris cu membrii FMI.

• Yemen 1990

Votul pentru Rezoluția 678 a pus Yemenul într-o situație

foarte dificilă. Pe plan internațional, Yemenul a trebuit să

facă față presiunii diplomatice americane pentru a sprijini

autorizarea intervenției militare în Irak, iar pe plan

13 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 6414 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 64

20regional, Yemenul se confrunta cu situația ce a fi între

Arabia Saudită , care sprijinea operațiunea “Furtună în

Deșert”, și Irakul vecin, care, evident se opunea

intervenției militare.

După ce Yemenul nu obținuse nici o finanțare din partea

Băncii Mondiale timp de 6 ani, s-a trezit și în situația de a

avea probleme cu FMI și de asemenea, 800.000 de muncitori

yemeniți au fost expulzați din Arabia Saudită.

Pentru a evita ajungerea în situații similare Yemenului,

unele țări au votat adesea cu SUA, împotriva opțiunilor

proprii.

• Zair (Republica Democrată Congo) 1990 - 1991

Cazul Zairului merită o atenție deosebită, nu numai din

perspectiva sprijinului necondiționat față de SUA, dar și din

punct de vedere al evoluției relațiilor pe care le-a avut cu

puterile occidentale de-a lungul timpului.

Este bine cunoscut faptul că economia Zairului se află

pe marginea prăpastiei, dar și faptul că între 1960 și 1981,

Zairul a “beneficiat” de aproximativ 1, 2 proiecte pe an, din

partea Băncii Mondiale.

În momentul în care Zairul devine un aliat de nădejde al

vestului în timpul Războiului Rece, concomitent cu intrarea

în Consiliul de Securitate pentru perioada ’82 - ’83, numărul

proiectelor de finanțare din partea BM a sărit la patru,

respectiv șase în cei doi ani de reprezentare la UNSC.

Aparent se pare că Zairul a beneficiat de proiecte de

reabilitare doar în perioade în care a servit în Consiliul de

Securitate.

21

• România

România a făcut parte din UNSC în 1990 și 1991, imediat

după ieșirea din fostul bloc sovietic. În acel moment

guvernul român încerca să își creeze legături puternice cu

vestul Europei și relații de prietenie cu Statele Unite,

România devenind țară NATO în 2004 și reușind intrarea în

Uniunea Europeană în 2007.

Dar revenind la topica discuției, vom observa că în

1991, ambasadorul român la ONU a votat în favoarea fiecărei

rezoluții propusă de SUA, inclusiv a celei de penetrare

militară în Irak.

În același an (1991), Guvernul României a semnat un

acord cu FMI, în valoare de 380.5 milioane de dolari

americani, din care 318.1 milioane au fost plătiți imediat.

Cazurile prezentate mai sus nu sunt singulare, media

scrisă și televizată prezentând mai multe situații similare.

Consecința acestor fapte ar putea fi scăderea credibilității

atât a statelor care folosesc forța coercitivă a influenței

financiare dar și a guvernelor statelor care acceptă să-și

negocieze voturile.

Această situație ar putea fi explicată prin faptul că

fiecare guvern își urmărește interesul propriu, iar

reprezentanții în Consiliul de Securitate exprimă

preferințele naționale într-un anumit context. Trebuie

subliniat faptul că există limite în influențarea guvernelor,

deoarece acestea trebuie să reprezinte și interesul național.

22Se cuvine să precizăm că doctrina actuală critică

sistemul de securitate institut de Cartă, reproșându-i lipsa

de consecvență și mai ales faptul că se bazează prea mult pe

folosirea forței, decisă de către marile puteri membre în

Consiliul de Securitate.

5. Reforma Consiliului de Securitate

Consiliul de Securitate a trecut în 1963 de la 11 la 15

membri, iar o nouă reformă reprezintă nodul gordian al

dezbaterilor și summit-urilor internaționale. Cele cinci

națiuni mari nu vor să își piardă privilegiil renunțând la

statutul de membru permanent și la dreptul de veto. În

principal, cele cinci țări învingătoare în cel de-al Doilea

Război Mondial, care sunt membre permanente, nu sunt dispuse,

invocând riscul paraliziei și al ineficienței, să primească

în clubul lor exclusivist alte state, fapt care le-ar putea

reduce din puterea de influență actuală. Alternativele

propuse sunt ca toți membrii să devină fie permanenți, fie

nepermanenți, iar dreptul de veto să nu mai existe.

William Howard Taft, cel de-al douăzeci și șaptelea

președinte al Statelor Unite (1909 - 1913) și Șef al Curții

Supreme de Justiție a SUA (iulie 1921 - februarie 1930),

spunea: “faptul că națiunile mici nu sunt reprezentate în

Consiliul executiv nu le va dezavantaja, pentru că pot fi

sigure că marile națiuni nu se vor uni împotriva lor.

Inevitabil, diversitatea de interese a marilor națiuni va

constitui securitatea lor.”15 Cu alte cuvinte, națiunile mici

15 http://www.ca6.uscourt.gov

23trebuie să se bazeze pe dimensiunile inevitabile între țările

mari pentru a-și promova interesele, trebuind să aibă

sponsori și protectori.

În 2009 au fost demarate negocieri interguventamentale

sub egida Adunării Generale, pentru avansarea procesului de

reformă. Până la sfârșitul anului au avut loc patru runde de

negocieri, în care nu s-au înregistrat evoluții

semnificative. Statele membre au solicitat elaborarea unui

document unic, ca bază de negociere, care să reflecte toate

variantele de reformă cunoscute.

Reforma Consiliului de Securitate se află de foarte

mulți ani pe agenda ONU, dar și pe cea a numeroaselor state

ce au arătat un interes susținut pentru obținerea unui loc

permanent în cadrul Consiliului.

Deși numărul statelor membre a crescut semnificativ,

structura Consiliului de Securitate nu a urmat aceeși logică

a extinderii.

Grupul de state G4, din care fac parte Germania, India,

Japonia și Brazilia, reprezintă cel mai vocal grup de state

care și-au exprimat interesul pentru restructurarea

Consiliului, dar și pentru obținerea unui loc permanent în

cadrul acestuia. Structura propusă de G4 cuprinde 25 de

membri, dintre care șase noi membrii permanenți (din Africa

două state, din Asia tot două state și câte unul din America

Latină și din Europa de Vest) și patru membri nepermanenți

aleși (câte un loc pentru Africa, Asia, America Latină și

Grupul european GEE).

Deși argumentele statelor națiunilor G4 pot fi

considerate pertinente, există o serie de voci care și-au

24exprimat pozițiile ferme împotriva obiectivelor statelor G4,

de exemplu grupul “Uniting for Consensus”16 sau “The Coffee

Club”17, grup condus de Italia, ce are în componență state

precum Pakistan, Mexic, Argentina, Coreea de Sud, Spania și

Indonezia.

Predecesorul lui Kofi Annan în funcția de Secretar

General al UN, sud-coreeanul Ban Ki-moon a declarat într-un

interviu acordat cotidianului german “Der Spiegel” că “vrea o

Germanie mai vizibilă militar la nivel global”, dar și-a

exprimat în mod direct și aprecierea pentru contribuția

financiară și politică a Germaniei.

România face parte din grupul geopolitic GEE iar statul

român și-a exprimat în repetate rânduri susținerea reformării

CS, participând la numeroase conferințe și negocieri

interguvernamentale ce au supus dezbaterii aceste inițiative.

Cea mai recentă prezență a României în cadrul CS a fost

în mandatul 2007 -2008.

În pofida numeroaselor amânări ale datei țintă pentru

lărgirea și reforma CS, mai există o doză considerabilă de

optimism, reflectată și din declarațiile Secretarului General

al ONU din perioada 1997 - 2006, Kofi Annan, care spunea că

marea majoritate a membrilor ONU doresc o reformă a

Consiliului, dar încă se mai discută asupra căilor de

realizare a acesteia și că el “este unul dintre cei care cred

16 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 23817 James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and Politics on the International Stage. The Political Economy of the United Nations. Security Council money and influence”, Cambridge University Press, 2014, p. 238

25că reforma ONU nu ar putea fi completă fără reforma

Consiliului de Securitate.”18

18 “Annan Acknoledges Delays in UN Council Reform”, în “Reuters”, August 11, 2005, în http://www.globalpolicy.org

26

CONCLUZII

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ

principal al ONU. Conform Cartei Organizației Națiunilor

Unite (Art.24), acesta poartă răspunderea principală pentru

îndeplinirea obiectivului central al Organizației, menținerea

păcii și securității internaționale. Comptențele ce revin

Consiliului de Securitate l-au transformat într-un for unic

în sfera politicii internaționale.

Deși politicile de punere în aplicare pot fi uneori

discutabile, este reconfortant pentru umanitate să știe că

ONU este garantul unei lumi mai bune și rămâne, dincolo de o

organizație bine structurată, cu investiții imense, expresia

umanității, a păstrării valorilor morale și exponentul unui

grad de civilizație ridicat.

27

Bibliografie

Revista “Historia”

Raluca Miga-Beșteliu, “Organizații internaționale

interguvernamentale”, Editura All Beck, București, 2000

Cushman, Coyle, “The United Nations”, New American

Library, 1965

James Raymond, Vreeland Axel Dreher, “Money and

Politics on the International Stage. The Political Economy of

the United Nations. Security Council money and influence”,

Cambridge University Press, 2014http://www.anr.guv.ro

http://www.dadalos.org

http://www.ca6.uscourt.gov

http://www.globalpolicy.org