AUGUSTO PINOCHET“EL A ÎNCHIS PARLAMENTUL, A SUFOCAT VIAȚA POLITICĂ, A INTERZIS SINDICATELE ȘI A FĂCUT CHILE SULTANATUL LUI”

ORIGINEA ŞI FAMILIA Augusto Pinochet a fost născut într-una dintre cele mai mari porturi-orase din Chile – Valparaiso la data de  25 Noiembrie 1915. Tatăl său - Augusto Pinochet Vera - a fost un angajat de Port vamal, iar mama - Avelina Ugarte Martinez – casnică ce creștea şase copii, inclusiv viitorul șef al statului care era cel mai mare. Străbunicul lui Pinochet, un breton la naștere, sa mutat în America Latină din Franța. Ca o moștenire pentru generațiile viitoare, a lăsat surse economice considerabile.

În 1943, Pinochet s-a căsătorit cu Lucia Rodriguez Iriarte de 20 de ani,. În 1973-1990- ea fost prima doamna a Chile. Au avut cinci copii - trei fete și doi fii.

Augusto Pinochet și Lucía Hiriart

CARIERA MILITARĂ Augusto, era un nativ a "clasei de mijloc", și drumul spre putere îl putea deschide doar serviciu în forțele armate, la care îmlinind vârsta de 17 ani s-a și aruncat în lotul său de inscrierea la Scoala de Infanterie din San Bernardo. Înainte de aceasta, el a fost instruit în școala de Saint Raphael și Institutul de Quillota și Colegiul Sfintelor Inimi a părinților francezi din Valparaiso. În școala de infanterie tânărul a petrecut patru ani (1933-1937) și recent, a absolvit la un rang de ofițer junior si a fost trimis mai întâi la Regimentul "Chacabuco" în Concepcion, și apoi - în regimentul "Maipo" în Valparaiso.

În 1948, Pinochet a intrat în Academia Militar Superioară a ţării, care a absolvit-o trei ani mai târziu. Serviciul era de acum în unitățile militare care l-au transformat din ordonator de credite, în pedagog în școlile militare.

În 1953, Pinochet a publicat prima sa carte numită "Geografia statelor Chile, Argentina, Bolivia și Peru," a susținut teza sa, a primit o diplomă de licență și s-a înscris la Facultatea de Drept, la Universitatea din Chile, pe care el nu a terminat-o: în 1956 a fost trimis la Quito pentru a ajuta să creeze Academia Militară din Venezuela.

La sfârșitul anului 1959 Pinochet a revenit la Chile, unde conducea un regiment (adr cu timpul și brigăzi și diviziuni), se ocupa de activitatea personalului angajat, a rămas în calitate de șef adjunct al Academiei Militare, și a primit gradul de general.

În 1967, o unitate armată sub comanda lui Pinochet a împușcat un miting pașnic de greviști din mina "El Salvador". Ca urmare au fost uciși nu numai lucrătorii, dar și câțiva copii și o femeie însărcinată.

În 1971, Pinochet a preluat postul de comandant al garnizoanei Santiago, care i-a fost prima sa numire în guvernul de unitate națională condus de președintele Salvador Allende. La începutul lunii noiembrie 1972, fiind adjunct al ministrului de Interne Generalul Carlos Prats, a devenit seful interimar al Armatei. În august 1973, armata condusă de Pinochet a organizat o provocare împotriva generalului Prats, care fiind credincios Guvernului de Unitate Națională, în imposibilitatea de a suporta hărțuirea, a demisionat din toate funcțiile sale. Pinochete a luat postul lui Prats.

LOVITURA DE STAT La 11 septembrie 1973 în Chile, a fost o lovitură de stat militară, unul dintre inițiatori a fost chiar Augusto Pinochet. Nu a fost tipul obișnuit de o revoltă a garnizoanei, cii o operațiune militară bine planificată, în centrul căreia a fost făcut un atac combinat cu artilerie, aviație și infanteria. Palatul prezidențial a fost atacat cu rachete. Forțele militare au fost implicate în toate agențiile publice și în guvern.

Ofițerii, care au refuzat să susțină lovitura de stat, au fost împușcați. În timpul loviturii de stat Guvernul Popular Unitar a lui Salvador Allende a fost răsturnat. Parlamentul fiind format de către junta militară.

Muere și dictadorul chilian Augusto

PREȘEDINȚIA La scurt timp după lovitura de stat, Pinochet a declarat că forțele armate rămân loiale datoriei lor profesionale cu numai un sentiment de patriotism, precum și (pentru a cita din declarația de Pinochet) "marxiști și situația din țară" au forțat să ia puterea în propriile mâini ", de îndată ce situația este restabilită și economia este derivată dintr-o stare de colaps, armata va reveni la barăci. “. Generalul a stabilit chiar și un termen limită pentru punerea în aplicare a acestor obiective - aproximativ 20 de ani pînă de întoarcerea statului Chile la democrație.

Până în decembrie 1974 Pinochet a rămas șef al juntei militare, iar din decembrie 1974 până în martie 1990 a rămas în calitate de președinte al Chile, fiind și un comandant al forțelor armate ale țării. De-a lungul timpului, el a fost capabil să-și concentreze în mâinile sale toată puterea, eliminînd tuți concurenții săi - Generalul Gustavo Leigh a fost respins, amiralul Merino, a rămas în mod oficial o parte a juntei, în cele din urmă a fost deposedat de toată autoritatea, ministrul de Interne, generalul Oscar Bonilla,care a fost ucis într-un accident de avion în circumstanțe inexplicabile.

În vara anului 1974 a fost adoptată Legea "Cu privire la statutul juridic al juntei guvernului", în care generalului Pinochet i-a fost declarat să reziduie puterea supremă. El a fost înzestrat cu puteri ample, inclusiv puterea de a declara în mod unilateral o stare de asediu, să aprobe sau să abroge orice legi, numește și demite judecătorii. Puterea lui nu se limitează la orice parlament sau partide politic.

Din primele zile ale domniei sale, regimul militar a declarat o stare de "război intern". General Pinochet, a declarat: "Dintre toți dușmanii noştri principali și cel mai periculos este Partidul Comunist. Trebuie să-l distrugem acum în timp ce se reorganizează în jurul valorii de țară. Dacă nu reușim, mai devreme sau mai târziu, ne va distruge. “. S-au stabilit tribunale militare, înlocuind instanțele civile, s-au înființat centre de tortură secrete (Londres 38, Colonia Dignidad, Villa Grimaldi), mai multe lagăre de concentrare pentru prizonierii politici.

În ianuarie 1974 începe să se înființeze o agenție națională unică de informații. Primul a fost format Secretariatul Executiv Național pentru deținuți, iar în vara aceluiași an - Oficiul National de Intelligență (DINA).

În 1978 a făcut un referendum de încredere în sine și Pinochet a primit 75 la sută din voturi în sprijinul său. Comentatorii au numit-o victorie politică majoră pentru Pinochet, a cărui propagandă a fost folosit cu abilitate anti-americanismul chilian, angajamentul față de valorile demnității și suveranității națiunii. Cu toate acestea, nu se exclude posibilitatea de fraudă din partea regimului.

În august 1980, a avut loc un plebiscit pe proiectul de constituție. "Pentru" au fost 67 la sută din voturi, față de - 30 la suta. Începând cu martie 1981 Constituția a intrat în vigoare, dar punerea în aplicare a articolelor de bază - despre alegeri, Congres și petreceri - a fost amânată timp de opt ani. Augusto Pinochet a fost declarat fără alegeri "președinte constituțional pe opt ani, reînnoit pentru următorii opt ani.“

În 1981 - începutul anului 1982, după o scurtă ridicare, situația economică sa înrăutățit din nou. Apoi Pinochet a refuzat să ia în considerare "Acordul Național de tranziție spre democrație." La începutul lunii iulie 1986, în Chile a fost o grevă generală.

ATACUL DICTATORULUI La 07 septembrie 1986 de către Frontul Patriotic sub egida lui Manuel Rodriguez a fost atacat dictatorul, dar tentativa nu a avut succes. După ce a ratat escorta de motociclisti, gherilele au blocat drumul cu un camion limuzina președintelui cu remorcă și a deschis focul. Partizanii au adus arme - primul lansator de grenade a mers prost, iar apoi dupa al doilea foc grenada a spart sticla, dar nu a explodat. În timpul atacului au fost uciși cinci paznici prezidenșiali. "Dumnezeu m-a salvat - a spus el -. Ca eu să pot continua să lupt pentru patrie“. La ordinele sale, masina coloanei prezidențiale rupte și carbonizate au fost puse pe afișaj public.

EXPERIMENTUL DIN CHILE În sfera economică Pinochet a ales calea cea mai rigidă și radicală de trans-naționalizare "pură". "Chile - o țară de proprietari, nu al proletariatului" - repeta dictatorul. În jurul lui a fost un grup de economiști din Chile, dintre care mulți erau din Chicago, ei fiind sub conducerea profesorului Friedman, laureat al Premiului Nobel si profesorului Arnold Harberger. Ei și-au dezvoltat planul în raport cu Chile, și anume programul de tranziție la economia de piață liberă. Personal Friedman a acordat o mare importanță experimentului din Chile și a vizitat țara deseori .

PLEBISCITUL DIN 1988 La 5 octombrie 1988 a fost numit plebiscitul interimar, prevăzut în 1980. După anunțarea plebiscitului viitor, capul juntei a asigurat viitorii alegători că toate forțele politice, inclusiv opoziția, vor avea dreptul să a monitorizeze votul.

Autoritățile au ridicat starea de urgență ,a fost permis să se întoarcă în țară foști deputați și senatori, șefii unor partide de stânga și sindicate, anunțați la început "criminali de stat“. Acestora li-a fost permis să se întoarcă în Chile printre care și Hortensia Bussi - văduva lui Salvador Allende.

La 30 august junta a numit un singur candidat, pe Pinocheti, fapt la care acesta a dat acord. Populația a rămas nemulțumită de acest lucru, consecința fiind ieșirea în stradă a mai mult de un milion oameni, aceasta fiind prima cea mai mare grevă din istoria țării.

În urma renumărări voturilor 55 la sută erau împotriva. După 2 săptămîni din posturile sale au fost deminsionați 9 miniștri, aceștia fiind învinuiți in eșecul referendumului.

DUPĂ PLECAREA DIN PREŞEDENŢIE La 11 martie 1990 la putere vine un guvern democratic condus de Patricio Aylwin. Pinochet a demisionat din funcția de președinte, dar a rămas comandant suprem al Armatei și-a păstrat influența în viața politică a țării. Autoritatea lui Pinochet a continuat să scadă pe parcursul vieții sale. Din 1998 pînă în 2005 el a fost urmărit penal pentru toate lucrurile făcute de el în timpul conducerii sale.

EVALUĂRILE ALTORA Activitățile de guvernămînt a lui Pinochet a țării au fost criticate pe probleme controversate. De exemplu, un politician liberal rus Boris Nemtsov a menționat :

“Pinochet este un dictator. Pe conștiința sa sunt mii de chilieni, care au fost uciși ,și un număr mare de reprimați ... Dar Pinochet este și un dictator unic. El a petrecut foarte importante reforme economice liberale ... Augusto Pinochet a crezut în proprietate privată și concurență, și cu ea companiile private au avut un loc demn în afaceri, iar economia a crescut în timpul lui și după el ...”

“El a închis Parlamentul, a sufocat viața politică, a interzis sindicatele, și a făcut statul Chile sultanatul lui. În timpul Guvernului său au dispărut 3.000 de adversari, arestați 30.000 (torturați mii din ei)... Numele lui Pinochet va fi pentru totdeauna legat de Dezapreciere, de o caravană de moarte, și tortura instituționalizată care a avut loc la complexul de vile Grimaldi“

Thor Halvorssen, președinte al Fundației pentru Drepturile Omului, National Review