O NOUĂ ABORDARE PENTRU ANALIZA TEXTELOR LA NIVEL

FONETIC, MORFOLOGIC, LEXICAL ŞI SINTACTIC

• formarea gustului estetic• dezvoltarea gândirii• formarea orizontului intelectual-cultural• cultivarea înaltelor valori umane • sensibilizarea în faţa frumosului• îmbogăţirea vocabularului• formarea deprinderilor de exprimare corectă, expresivă.

Un text literar este “un întreg” care îşi aduce aportul prin toate nivelele sale la exprimarea mesajului. Este un mesaj codificat într-un limbaj specific. Ora de literatura română este chemată să ofere elevului o anume tehnică de investigaţie, să dezvolte elevului facultăţi psiho-intelectuale indispensabile procesului receptării literare.

Literatura, ca ramură a artei, este o modalitate specifică de cunoaştere. Aportul său în formarea elevilor este deosebit:

Materialul de faţă este doar o trecere în revistă a aspectelor teoretice pe care le are la îndemână atât profesorul, cât şi elevul—echipa pusă în faţa textului literar.

Facem precizarea că nivelul stilistic nu este prezentat separat, expresivitatea figurilor de stil sintactice, a figurilor de stil semantice, sau a figurilor de sunet—proprii nivelului stilistic—fiind prinse la nivelul fonetic, morfo-sintactic sau lexical.

NIVELUL LEXICAL

- Utilizarea cuvintelor populare, a regionalismelor marchează sursa de inspiraţie a scriitorului (folclorul), sau crearea atmosferei specifice cadrului descris:

„Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,Streşine vechi casele-n lună ridică” (M.Eminescu „Sara pe deal”)„Vino-n codru la izvorulCare tremură pe prundUnde prispa cea de brazdeCrengi plecate o ascund” (M. Eminescu „Dorinţa”)

NIVELUL LEXICAL

Expresivitatea textului este dată şi de gruparea cuvintelor în câmpuri semantice.

Lexicul este asociat întotdeauna cu mesajul poeziei.

În textul „Iarna” de Vasile Alecsandri câmpul lexical este alcătuit din termenii specifici anotimpului descris: „ninsoare, flori de gheaţă, fantasme albe, clăbuci albi”.Toate elementele formează două planuri artistice: cel cosmic(„văzduh, norii, cer, fulgii”) şi cel terestru(„troiene, câmpuri, depărtare”)

NIVELUL LEXICAL Folosirea claselor semantice:

- Sinonimele evidenţiază varietatea lexicală şi insistă asupra unei anumite idei:

„Cu dumbrăvile de laur verde şi cu lunci de chiparos” (M. Eminescu)- Antonimele redau sentimentele contradictorii ale eului liric:

„Cu mâne zilele-ţi adaogi,Cu ieri viaţa ta o scazi”

(M. Eminescu)- Diminutivele exprimă sentimentele de admiraţie, de dragoste ale eului liric:

„-Codrule, codruţule,Ce mai faci, drăguţule,”

( M. Eminescu „Revedere)- Pleonasmul accentuează ideea poetică a textului:

„Cobori în jos, luceafăr blând” ( M. Eminescu „Luceafărul”)

NIVELUL LEXICAL Figurile de stil semantice:

-Comparaţia constă în alăturarea a doi termeni pentru a li se înfăţişa trăsăturile comune: „Faţa-i roşie ca mărul”

( M. Eminescu „Călin-file din poveste”)

-Epitetul înfăţişează însuşirile unor obiecte, fiinţe, fenomene, aşa cum se reflectă ele în fantezia scriitorului:

„Primăvară.... O pictură parfumată cu vibrări de violet”

( G. Bacovia „Nervi de primăvară ”)- Personificarea atribuie însuşiri, comportament şi limbaj omenesc unor obiecte neînsufleţite: „ De-atâtea nopţi aud plouând Aud materia plângând”

(G.Bacovia „Lacustră”)

- Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al cuvântului la alt sens prin intermediul unei comparaţii subînţelese: „Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci” ( M. Eminescu „Scrisoarea I”) - Oximoronul constă în asociarea în aceeaşi sintagmă a două cuvinte care conţin noţiuni contradictorii:

„Suferinţă, tu, dureros de dulce” (M. Eminescu „Odă în metru antic”)

NIVELUL LEXICAL

NIVELUL MORFOLOGIC1. Frecvenţa unor părţi de

vorbire:

a) Substantivul şi adjectivul: rol expresiv în crearea imaginilor unei descrieri

(descrierea din final a satului Sărăceni, nuvela Popa Tanda)

b) Aglomerarea de verbe: conferă textului dinamism, rapiditate, sugerează

emoţia, tensiunea acţiunii (scena luptei din Scrisoarea III)

NIVELUL MORFOLOGIC2. Valorile stilistice ale modurilor şi

timpurilor verbale:a) Prezentul: - conferă textului impresia de realism, dinamism, dramatism, încleştarea acţiunii

( vezi Paşa Hassan)

- are ca rezultat proiecţia imaginară a stărilor emoţionale, exteriorizarea eului liric

( mă tem, mă apropii, tac, şuier, răsar, prefac… N. Stănescu)b) Perfectul compus: exprimă cu certitudine un fapt ce s-a împlinit, devenit astfel etern prin îndepărtarea sa în timp:

( …că m-am însurat / Şi la nunta mea / A căzut o stea, / Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa, / Am avut nuntaşi / Brazi şi păltinaşi –

Mioriţa).

NIVELUL MORFOLOGIC2. Valorile stilistice ale modurilor şi

timpurilor verbale:c) Imperfectul: susţine ideea de acţiune ce nu se mai sfârşeşte,subliniază tensiunea acţiunii, continuitatea, durata

( cădeau, soseau, veneau…Scrisoarea III)d). Viitorul popular/regional: - ideea unei posibilităţi ce diminuează tristeţea

(or să-mi crească, ai să te ascunzi, o să se-nchidă) - posibilitatea acţiunii, ipoteticul (a bate, a răzbate, s-or strânge, m-or

plânge). - poate evidenţia trăsături ale unui personaj

( în romanul Baltagul: rigurozitatea, perseverenţa, inteligenţa: m-oi

duce,l-oi plăti, oi primi, oi face, nu s-a afla, avea să deschidă)

NIVELUL MORFOLOGIC2. Valorile stilistice ale modurilor şi

timpurilor verbale:e) Gerunziul: - acţiune durativă

(vâjâind, lovind, duduind, rupând, gonind)- se sporeşte tonul grav, tensiunea

emoţională, dar se evidenţiază şi trăsături ale personajelor

( alergând, întrebând, zicând – Mioriţa)- se subliniază tensiunea, disperarea

izvorâtă din neputinţă( tremura lucrând / lucra tremurând)f) Imperativul / cel realizat prin conjunctiv: - pune în lumină discreţia sentimentelor, delicateţea

dorinţelor, dar şi nesiguranţa, ipoteticul (Aste să le spui /iar la cap să-mi pui /..să mă îngroape…)

- poate sublinia şi îndemnul înflăcărat (Deşteaptă-te, române…să dăm dovezi…să ne unim ca fraţi…)

NIVELUL MORFOLOGIC2. Valorile stilistice ale modurilor şi

timpurilor verbale:

g) Conjunctivul sporeşte senzaţia de ireal, de vis, sugerând dorinţa

(să răsară, să-mi cadă lin pe piept, să sărim în luntrea mică, lopeţile să-mi cadă, să plutim…)

h) Condiţionalul evidenţiază dorinţa

(dorinţa de iubire, în Măi bădiţă, floare dulce: te-aş găsi, te- aş rupe, te-aş duce, te-aş răsădi, te-aş îmblăti…)

NIVELUL MORFOLOGIC3. Superlativul stilistic al

adjectivelor-crează imagini poetice, sugerând şi trăirile emoţionale

aşa-s de negri ochii tăi; atât de fragedă, te-asemeni /cu floarea albă de cireş, căldură ca aceea; balcâză şi lălâie de-ţi era frică…

- sporesc dramatismul, afectivitatea, subliniază implicarea, dar şi relaţia dintre

personaje vreau să mi te-omoare;

culcă-mi-te mititel; cine mi-au văzut /Mândru ciobănel; Şi frunzişul mi-l răreşte

4. Dativul etic. Dativul posesiv

NIVELUL MORFOLOGIC5. Pronumele şi adjectivul pronominal

-implicarea afectivă, în asociere cu verbe de pers.I, fiind mărci ale eului liric:

a noastre piepturi, să ne răpească, vechiul nost pământ

mă apropii de pietre şi tac;

... îmi pare / Că ochii tăi, adâncii;

Tu, mioara mea;

Şi să-mi cadă lin pe piept…

NIVELUL MORFOLOGIC6. Elementele oralităţii

a) Vocativele subliniază încărcătura emoţională, accentuează lirismul,

sunt surse ale oralităţii ( Frumoasă, Lumina mea; drăduţule bace ;drăguţă mioară; Codrule, codruţule; Dă, Doamne, pe lume, Stăi, mândruţa mea )

b) Interjecţiile:- insistă asupra aspectului înfăţişat ( iată, ia, mări)- exprimă hazul, comicul, afectivitatea ( - Ha, ha, bine v-au mai săcelat…; -Ăra! d-apoi aveţi la ştiinţă…- Ei, taci, taci! Ajungă-ţi de-amu, herghelie…)- anticipează starea de tensiune, pot exprima compasiunea, dar şi atitudinea naratorului ( Când, vai! Ce zărea?)- exprimă intensitatea sentimentului ( O, rămâi, rămâi la mine; O, tu nici visezi, bătrâne…)

NIVELUL SINTACTICInvestigarea textului la nivel sintactic presupune identificarea

şi analizarea figurilor de construcţie. Astfel, la nivelul textului poetic, putem întâlni figuri de construcţie, de

tipul:Anacolutul - întreruperea continuităţii sintactice în

propoziţie sau frază. Astfel, deşi din punct de vedere gramatical este considerată greşeală, la nivelul textului poetic poate avea efecte estetice:

Soarele ce azi e mândru, el îl vede trist şi roşTurma visurilor mele eu le pasc ca oi de aurAnafora - figura de construcţie care presupune repetarea

aceluiaşi cuvânt sau grup de cuvinte la începutul unei unităţi prozodice

– versuri / strofeŞi-uneori sunt ca o cracăSingură, care se apleacă,Singură plânge şi cântă,Singură se înconvoaieDe un gând ascuns de ploaie.(T. Arghezi)

NIVELUL SINTACTIC Epifora - constă în reiterarea unui termen sau a unei sintagme

la sfârşitul mai multor versuri succesive:

Amurg de toamnă violet... Doi plopi, în fund, apar în siluete

Apostoli în odăjdii violete Oraşul tot e violet. ( G. Bacovia )

Epifora şi anafora sunt forme ale repetiţiei care sporesc expresivitatea textului poetic Chiasmul – presupune încrucişarea înţelesurilor unor cuvinte sau gruparea simetrică a mesajelor acestora cu rol expresiv la nivelul textului

poetic, realizându-se sub forma unui de joc de cuvinte

Era pe cand nu s-a zarit / Azi o vedem si nu eToate-s vechi şi nouă toate (Arghezi)Şi toamnă şi iarnă /Coboară-amândouă; Şi plouă, şi ninge, / Şi ninge şi plouă. (Bacovia)

NIVELUL SINTACTICEnumeraţia – figura de construcţie care constă în expunerea

detaliată, prin înşiruire, a tuturor părţilor unui întreg sau a tuturor

circumstanţelor unei acţiuni. - enumeraţia duce la amplificarea importanţei

obiectului şi de aceea este considerată şi o figură de

insistenţă. - scopul enumeraţiei este acela de a atrage atenţia asupra aspectelor descrise sau faptelor înfăţişate.

...şi flori, şi ochi, şi buze şi morminte (Blaga)Ia eu fac ce fac de mult Iarna viscolul ascult, Crengile rupându-le Apele-astupându-le. (Eminescu)

Elipsa – suprimă, din enunţ, unul sau mai mulţi termeni care pot fi deduşi din context din nevoia de concizie, de scurtare a vorbirii sau din nevoia de

a obţine anumite nuanţe afective: Noaptea ninge, dimineaţa iară (Alcsandri)Şi bea din plin vârtejul stârnit în preajma taCum altădată, boarea pădurilor terestre. (I. Barbu)

NIVELUL SINTACTICGradaţia - presupune trecerea treptată de la o idee la alta

pentru a a marca o creştere / descreştere în intensitate a unui sentiment

- poate fi:

• ascendentă - când ritmul enumerării este crescător (climax)“ O sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi

O sete de lumea, de soare”• descendentă – ritmul enumerării este în descreştere

(anticlimax) “ şi-a mea cântare / S-a înăsprit, s-a adâncit, s-a stins.”

Dislocarea sintactică – implică modificarea afectivă a topicii obişnuite în

propoziţie sau frază, care generează, la nivelul textului,

ambiguizarea şi, implicit, sporirea expresivităţii textului.

Lacul codrilor albastru / Păsări, ca îngeri de apă ( Eminescu)Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă ( Alecsandri)Trandafiri aruncă roşii (Eminescu)

NIVELUL SINTACTICInversiunea - constă în răsturnarea topicii obişnuite a

subiectului şi a predicatului, a determinanţilor atributivi şi completivi faţă de determinantul lor, din

motive prozodice, pentru asigurarea ritmului şi a rimei.

în mândrul întunericale turnurilor umbre peste unde stau culcate ( Alexandrescu)într-o sălbatecă splendoare….(Coşbuc)Interogaţia retorică – constă în adresarea unei întrebări

( sau a unei serii de întrebări) sieşi, unui auditoriu (ori

unei singure persoane, care poate fi sau nu de faţă), nu

pentru a solicita un răspuns, ci pentru a sublinia indirect

o opinie, o idee, un sentiment, o atitudine:

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni. (Eminescu)

NIVELUL SINTACTIC

Exclamaţia retorică - se realizează ca un enunţ exclamativ, prin care se exprimă

brusc diferite stări afective sau reacţii puternice: uimire,

protest, revoltă, bucurie, surpriză etc. - adesea, curpinde cuvinte

exclamative (ce, cât, aşa, atât etc) şi interjecţii ( ah!, vai!, oh!, o!

etc). - se realizează într-o topică

subiectivă ( prin inversiuni) şi este marcată prin punctuaţie (semnul

exclamării). - are, de obicei, un aer convenţional

solemn; apare în cadrul unui discurs care nu se adresează

direct unui interlocutor. - este o marcă a afectivităţii

Oh! Sufletul! –curatul argint de-odinioară! ( Macedonski)

NIVELUL SINTACTIC

Paralelismul sintactic – se realizează prin identificarea totală sau parţială a structurii sintactice din două sau mai multe enunţuri

(versuri) apropiate din text, astfel încât asemănarea lor să

fie perceptibilă. - poate să apară într-un context de

dimensiuni variabile: propoziţie, vers, frază, strofă,

succesiune de propoziţii, fraze, strofe şi are rol de a crea

impresia de simetrie:

Dormeau adânc sicriele de plumb….Dormea întors amorul meu de plumb (Bacovia)

Fluieras de fag/ Mult zicea cu dragFluieras de os / Mult zicea duiosFluieras de soc /Mult zicea cu foc” (Mioriţa)

NIVELUL SINTACTIC Topica - se referă la aşezarea componetelor unei

propoziţii / fraze, unele în raport cu altele: a subiectului în raport cu

predicatul;a determinanţilor în raport capul de grup, dar şi a

determinanţilor între ei - se caracterizează prin restricţii şi libertăţi de aşzare proprii fiecărei

limbi

Trecerea de la topica obiectivă (topica normală, în comunicarea curentă) la

cea subiectivă (deviantă de la normele limbii literare, determinată de afectivitatea

scriitorului şi cu rol în expresivitatea poetică şi stilistică) dă naştere, în cadrul

textului,unor procedee artistice bazate pe dislocare :

inversiunea : „Cu mâna stângă ţi.am întors spre mine chipul, sub cortul adormiţilor gutui (...)” ( N.

Stănescu)

dislocarea: „ Mi s-ar părea că desluşesc, prin crengi, zvelţi vânători, în arcuiţii lei din goana calului, cum îşi subţie arcul.” ( N. Stănescu)

NIVELUL FONETICLa acest nivel se descoperă şi se comentează prezenţa

următoarelor figuri : Afereza – suprimarea unui sunet aflat în poziţie iniţială într-un cuvânt

( ex. vreme – nchisă )

Apocopa – suprimarea unui sunet în poziţie finală

( ex. făr- de-veste )

Sincopa – suprimarea unui sunet în interiorul cuvântului

(ex. alt’dată )

NIVELUL FONETIC Aliteraţia – repetiţie consonantică cu efect eufonic, onomatopeic sau simbolic

Prin vişini vântul în grădinăCântând culcuş mai bate-abia (G. Cosbuc )

...vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie… (M. Eminescu)

Asonanţa – repetiţia unei vocale accentuate în două sau mai multe cuvinte

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate (Gr. Alexandrescu )

Argint e pe ape şi aur în aer Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri. (M. Eminescu)

NIVELUL FONETIC Rima - reprezintă identitatea sunetelor la sfârşitul a două sau mai multe versuri, începând cu ultima vocală accentuată.

- această potrivire începe cu ultima vocală accentuată. - când rima este imperfectă, ea poarta numele de

asonantă. În această situaţie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor

şi, aproximativ, consoanele. Considerată, în literatura cultă drept o

licenţă poetică, în poezia populară, asonanţa este foarte des întâlnită.

- poate fi: împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată şi monorimă

Funcţiile rimei :

- metrică (parte componentă a metrului ce determină ritmul poetic);

- eufonică (valoare sonoră, muzicală); - organizatorică (determină organizarea textului în

strofe); - semantică (accentuează sensul versurilor); - estetică (sensibilizează receptorul).

Expresivitatea unui text literar se poate pierde prin mărunţirea, prin tocarea acestuia ca sub lupă !

Este necesar a se sublinia doar acele aspecte ale unui nivel sau al altuia al textului cu expresivitate deosebită în decodarea mesajului, în crearea fiorului liric!

Material realizat de membrii catedrei deLimba şi literatura română

Şcoala “Tudor Arghezi”, Năvodari

Nica ElenaMocanu Nicoleta

Popescu Alina DanielaHagiu Daniela

Filca Alina