" Propuneri de prezentare estetică a Icoanei Maica Domnului a

Rugului Aprins de la Suceviţa"

Studiul privind conservarea pigmentilor pe baza de cupru

Interesul elaborării unei lucrări de cercetare referitoare la

conservarea pigmenţilor pe bază de cupru a urmat un crescendo paralel cu

experienţa acumulată pe şantierele de restaurare de pictură murală aflate în

curs de desfăşurare la monumentele din nordul Moldovei (Biserica Mănăstirii

Voroneţ, Biserica Monument Istoric Arbore, Biserica Sfântul Gheorghe a

Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, Biserica Mănăstirii Moldoviţa). 

În picturile murale ce acoperă atât interiorul cât şi exteriorul monumentelor

menţionate se evidenţiază, nu doar prin întinderea suprafeţelor pe care sunt

aşternuţi, ci şi prin preţiozitatea lor, pigmenţii de cupru: albastru azurit

şi verde malahit.

Sensibilitatea acestor pigmenţii la temperaturi mari dezvoltate de

incendii, acţiunea prelungită a umidităţii, medii acide ori alcaline,

se traduce la nivelul vizualului prin alterări cromatice. Însă, din

punct de vedere structural, au loc transformări chimice.

Tot din categoria alterărilor fac parte degradările cauzate de

tehnicile deficitare în aplicarea acestor pigmenţi pe ud sau

acţiunilor de restaurare necorespunzătoare.

Alterările accidentale produse în cadrul intervenţiilor de restaurare

nici nu ar trebui puse în discuţie, deoarece acest fenomen, teoretic,

nu ar trebui să se producă. Consider că, pentru a se evita o astfel de

situaţie, ea trebuie cunoscută nu numai la nivel de axiomă, ci

conştientizată prin înţelegerea fenomenelor ce au loc.

Studiul elaborat are trei obiective aflate într-o

strânsă interdependenţă:

1) Pornind de la principiul conform căruia în procesul

de restaurare se intervine doar asupra materiei operei

de artă, cunoaşterea datelor referitoare la tehnica de

execuţie, stabilirea naturii liantului şi a pigmenţilor,

însoţite de o analiză amănunţită a stării de conservare

reprezintă cerinţe ce se impun ca esenţiale în

activitatea restauratorului, înaintea oricărei

intervenţii directe asupra operei de artă, am realizat

un studiu pe eşantioane privitor la modalitatea de

aplicare a pigmenţilor azurit şi malahit pe un suport de

compoziţie asemănătoare celei întâlnite in situ (intonaco

 

" Redescoperirea Icoanei de hram de

la Suceviţa"

Repictarea - un subiect de actualitate, un strat de culoare care acoperă

adesea picturi de calitate artistică remarcabilă. Multe dintre monumente

îşi pierd, prin intervenţia de repictare, identitatea şi importanţa. Şi

totuşi, de ce se repictează? Poate pentru că pictura nouă este mai uşor de

făcut, cu rezultate spectaculoase; poate că „gustul” artistic al

beneficiarului nu se potriveşte cu ce s-a moştenit; poate că este mai puţin

costisitor să repictezi decât să restaurezi, sau poate că ne lipseşte acel

respect pentru opera înaintaşilor sau acea cultură a frumosului. Multe pot

fi motivele, dar rezultatul este acelaşi.

În drumurile prin ţară am văzut adesea picturi murale distruse prin

intervenţii abuzive, personaje cu chipuri transformate, sfinţi cu expresii

pierdute. Adesea ne este greu să privim „lucrarea” rezultată, iar ca

restauratori de pictură murală o asemenea intervenţie este imposibil de

acceptat. Ştim ce se întâmplă în aceste condiţii cu originalul, ştim cât de

dificilă este revenirea la calitatea picturii dintâi (dacă se mai păstrează

sub repictare), dar şi cât de complexă este după un timp decizia

conservării sau îndepărtării acesteia.

Despre câteva dintre problemele ridicate de îndepărtarea repictării şi

încercări de găsire a soluţiei potrivite pentru abordarea estetică a

suprafeţei degradate prin neglijență vom prezenta în cele ce urmează într-

un studiu de caz.

Pictura de la Suceviţa ne-a obişnuit din punct de vedere iconografic

şi teologic cu reprezentări bogate în simboluri. Din punct de vedere

al conservării ne sunt cunoscute o serie de probleme între care, prin

amploarea lor, dominante sunt cele ale stratului de culoare. Deşi

biserica monument păstrează aproximativ întreaga suprafaţă pictată,

fără a prezenta lacune extinse sau depuneri foarte consistente,

stratul de culoare din spațiile nerestaurate prezintă degradări

accentuate.

Icoana Maicii Domnului a Rugului Aprins, aflată spre latura de vest a

absidei de sud, lângă fereastră, se înscrie în caracteristicile

generale ale picturii de la Suceviţa, dar procesul de conservare-

restaurare a impus în acelaşi timp o abordare critică a suprafeţei sub

două aspecte.

În ordinea desfăşurării procesului de punere în valoare a imaginii, o

primă problemă a fost ridicată de existenţa unor repictări selective,

iar cea de-a doua de prezentarea estetică a unor zone mutilate, din

neglijenţă, prin manevrarea obiectelor de mobilier.

Ca o paranteză necesară amintim că, suprapus originalului sau pe mici

zone unde acesta lipseşte, la Suceviţa au fost identificate repictări:

la nivelul icoanei de hram, în pronaos; pe peretele de est al

exonartexului, pe reprezentarea Raiului şi în luneta uşii; în

reprezentarea din acest studiu de caz.

         

 

"Observaţii privind receptarea picturilor

murale extrase"

Caracteristic Voroneţului nu este natura pigmentului albastru, azuritul,

(folosit de altfel în pictură încă din antichitate), ci rezistenţa acestuia

în condiţii climatice foarte aspre, fapt ce se datorează originalităţii

tehnicii de lucru aplicate de către pictorii moldoveni.

Biserica mănăstirii Voroneţ, una din numeroasele monumente de artă

medievală din Bucovina, a fost zidită în anul 1488 de către domnitorul

Ştefan cel Mare (după cum o atestă pisania din piatră de la intrare).

Bisericii - compusă din altar, naos şi pronaos, încăperi pictate tot în

timpul lui Ştefan - i s-a adăugat pridvorul în anul 1547, de către

mitropolitul Grigorie Roşca, în timpul domniei lui Petru Rareş. Aceleiaşi

perioade îi aparţine şi pictura pridvorului sau cea de pe faţadele

exterioare.

Deşi numărul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina, pictate

în aceeaşi epocă, a fost mare, multe dintre ele şi-au pierdut, în

decursul timpului, parţial sau total pictura. Astăzi se remarcă în mod

deosebit ansamblurile de la Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ şi

Suceviţa.

Picturile murale ale bisericilor din Bucovina, în special cele

exterioare, au produs întotdeauna o puternică impresie asupra celor ce

le-au privit. Coloritul lor, menţinut deosebit de viu după atâtea

secole, apare ca un miracol şi constituie o excepţie în tehnica

picturilor murale cu atât mai mult cu cât monumentele sunt situate

într-o zonă cu climă foarte aspră.

Calitatea materialelor folosite, tehnica

de lucru adecvată, ingeniozitatea şi

talentul echipei de pictori, au condus la

realizarea acestor picturi remarcabile.

Pictura murală exterioară din Bucovina,

întâlnită încă de la sfârşitul secolului

al XV-lea - după cum o atestă fosta faţadă

de vest a Voroneţului lui Ştefan cel Mare

- a atins o înflorire maximă în secolul al

XVI-lea, în timpul domniei lui Petru

Rareş. Conservarea excepţională a

picturilor murale a surprins cu atât mai

mult, cu cât dintre toate culorile

folosite, albastrul este prima care

dispare în alte ţări sub acţiunea

intemperiilor.

Atrage atenţia în mod deosebit scena „Arborele lui Iesei” de pe faţada