Cuprins

Definiţia şi obiectul dreptului comunitar..............................2

Structura tratatelor comunitare........................................2Tratatul de la Amsterdam...............................................3

Lansarea monedei unice................................................4Tratatul de la Nisa...................................................5

Tratatul de la Lisabona................................................7Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa........................9

ANEXA 1 – PIRAMIDA LEGISLATIVĂ.......................................13ANEXA 2– CARACTERELE ACTELOR COMUNITARE..............................14

Structura tehnico-legislativaa tratatelor comunitare

Definiţia şi obiectul dreptului comunitar

Noţiunea dreptului comunitar implică cunoaştereadeterminărilor, evoluţiilor şi trăsăturilor caracteristice alenoilor reglementări juridice care au fundamentat UniuneaEuropeană. Dreptul comunitar1 reprezintă ansamblul normelorjuridice cuprinse în tratatele de instituire sau în acteleadoptate de instituţiile comunitare prin care sunt reglementatestructurile, rolul şi funcţiile instituţiilor Uniunii Europene şiraporturile acestora cu instituţiile naţionale. Dreptul comunitarse aplică în cadrul comunităţilor europene ca un drept intern alacestora, dar nu şi relaţiilor cu un pronunţat caracter intern alstatelor2(statuare făcută de Curtea de Justiţie).

Dreptul comunitar reglementează raporturile juridice dincadrul Comunităţilor Europene şi dintre acestea şi statele membre,în baza competenţele instituţiilor europene, precum şi araporturilor juridice dintre aceste instituţii şi organismelestatelor membre.

1 Dumitru Mazilu – Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene.Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 542 Viorel Marcu – Drept instituţional comunitar, ediţia a II-a, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2001, pag. 105

Dreptul comunitar este alcătuit din două categorii de normejuridice:- cele cuprinse în tratatele constitutive, care au valoare

constituţională şi - cele cuprinse în acte juridice emise de instituţii comunitare –

care constituie legislaţia comunitară ordinară.Metoda comunitară are la baza permanentul dialog dintre intereselenaţionale şi interesele comune, respectând diversitatea naţională,dar în acelaşi timp afirmând şi propria identitate a Uniunii. Ea aapărut cu scopul de a depăşi antagonisme seculare, pentru a ştergeaerele de superioritate şi pentru a aboli recursul la forţă ce marca relaţiile dintre state. Această metodă va permite realizareaunei Europe democratice, ataşată valorilor libertăţii, generată denevoia popoarelor de astăzi de a construi un nou continent în caresă nu mai existe antagonismul Est/Vest1.

Structura tratatelor comunitare.

Preambului si dispoziţiile preliminarii. Obiectivele finale,statale si politice, carei-au animat pe sefii statelor fondatoare, apar in termeni similarila începutul si la finalulpreambulurilor. Obiectivele socio-economice, proprii fiecăreia dintre cele treiComunitati, sunt enunţate intr-unul din pasajele preambulurilor sireluate, apoi, in modconcis, in articolele preliminarii ale Tratatelor, care enumera diferitele acţiuni caretrebuie sa fie întreprinse de către instituţiile comunitare pentrurealizarea lor. Toate acestedispoziţii conţin obiective si principii cu caracter general si nusunt aplicabile direct;totusi, ele nu trebuie considerate simple declaraţii de intenţie.

1 Dana Victoria Savu – Integrare europeană, Editura Oscar Print, 1996, pag. 116-117

Clauzele instituţionale. Clauzele instituţionale sunt cele care asigura bunafuncţionare a „sistemului instituţional” al Comunitarilor europene, in sens larg, asa cumeste el descris in prima parte.

Clauzele materiale. Din punct de vedere cantitativ, clauzele materiale reprezintăcea mai mare parte a Tratatelor. Acestea sunt dispoziţii care definesc regimul economic sicel social instituite de către Tratate. In mod firesc, aceste clauze sunt substanţial diferite,de la un Tratat la altul, in funcţie de domeniul pe care-l reglementează si de soluţiileoferite; mai mult, in cadrul Tratatului instituind C.E. figurează diferenţe, mai ales in ceeace priveste sectoarele si activităţile economice.In ceea ce priveste natura si efectele dispoziţiilor materiale aleTratatelor, trebuiesa se facă o diferenţa importanta intre dispoziţiile direct aplicabile, care, prin ele insele,dau nastere la drepturi pe care particularii le pot invoca si dispoziţiile care trebuie sa facăobiectul unei prealabile masuri de aplicare care emana fie de la instituţii, fie de la statele membre. Clauzele finale. Ca in orice tratat internaţional, clauzele finale vizeazămodalităţile de angajare a parţilor, precum si intrarea in vigoaresi revizuirea lor.Tratatele solemne, cele comunitare pot fi supuse rectificării de către fiecare statcontractant, conform regulilor constituţionale si nu pot intra in vigoare decât dupădepunerea instrumentului de ratificare de către toate statele semnatare.

Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam reprezinta , dupa AUE (Actul Unic European) si TUE(Tratatul asupra Uniuni Europene) , cea de-a treia revizuire a Tratatelor comunitare. A fost semnat la 2 octombrie 1997 la Amsterdam ,ca urmare a conferinţei interguvernamentale deschisă la Torino la 29 martie 1997. Tratatul a intrat in vigoare la 1 martie 1999. Tratatul de la Amsterdam (TA) cuprinde trei părţi : a)Modificari de fond aduse tratatelor b)Simplificare c)Prevederi generale si finale

a)“Modificarile de fond aduse tratatelor “ privesc , in principal : institutiile comunitare , principiile fundamentale si politicile comunitare.In privinta institutiilor remarcam urmatoarele aspecte:· a fost intarit considerabil rolul Parlamentului European prin stabilirea unui plafon cu privire la numarul membrilor sai – avandu-se in vedere largirea Uniunii- in sensul ca acesta nu va putea depasi sapte sute . Acest lucru impune si o modificare a legislatiilor nationale privind alegerea membrilor Parlamentului European .· s-au inlocuit unele procedure de decizie cu procedura codeciziei, in principal in domeniul pietei interne;· Curtea de Justitie a primit noi competente ;-in cadrul reglementarilor din Titlul IV din TCE privind “vizele ,azilul,imigrarea si alte politici referitoare la libera circulatiea persoanelor”-in material reglementata de dispozitiile articolelor 29-42 din TUE , privind “cooperarea in domeniul politiei si al justitiei in materie penala”-CPJP si ale articolului 6 par.2 TUE , referitor lacontrolul activitatii institutiilor in domeniul respectarii drepturilor fundamentale , in masura in care cele doua Tratate prevad aceasta competenta . In privinta politicilor comunitare , mentionam ca actiunile in domeniu privesc :-politica sociala

-politica comerciala comuna , politica comuna in domeniul agriculturii si pescuitului , si in domeniul transporturilor si celelalte politici : ale mediului industriei , cercetarii si tehnologiei , energiei , cooperarii pentru dezvoltare , protectieiconsumatorului .

b) Simplificarea tratatelor este rezultatul unor revizuiri succesive ale tratatelor comunitare , constand in adaugiri la textul initial, fara a fi abrogate dispozitiile caduce.

Dispozitiile finale se refera la durata nelimitata a tratatului , la ratificarea de catre partile contractate la intrarea in vigoaresi la redactarea lui in limbile oficiale ale UE. -La 1 ianuarie 1999, s-a infiintat Banca Centrala Europeana, si a fost introdusa moneda unica euro pentru 11 state europene care au indeplinit criteriile de convergenta in decontarile scriptice.-Ca urmare a Consiliului European de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999, la 15.02.2000 incep negocierile de aderare intre U.E si Romania , Letonia ,Lituania, Slovacia, Malta si Bulgaria-potrivit unei Conferinte interguvernamentale cu fiecrae dintre aceste tari. Momentul efectiv de incepere a negocierilor a fost 28martie 2000.- La 23 .06.2000, CE semneaza cu statele ACP la Cotonou(Benin) O conventie care intra in vigoare in locul Tratatului de la Lome

Lansarea monedei unice

La Consiliul european de la Madrid din decembrie 1995,denumirea de Ecu a fost înlocuită de Euro. Ulterior, la Consiliuleuropean de la Dublin (decembrie 1996) a fost adoptat un Pact destabilitate, care prevede aplicarea de către statele membre alezonei Euro, a programului de stabilitate şi aplicare asancţiunilor financiare statelor care au deficit superior cifreide 3%, cu excepţia cazurilor de recesiune economică gravă.

În ianuarie 1998 nu făceau parte din zona euro patru statemembre ale U.E., şi anume:- Grecia, care nu îndeplinea criteriile de convergenţă,- Marea Britanie, Suedia, şi Danemarca care nu au dorit săparticipe la zona euro.

La 2 mai 1998, Consiliul european reunit la Bruxellesconfirmă crearea unei zone Euro între 11 state şi stabileşte

poziţiile definitive dintre monedele acestora. De asemeneaConsiliul european l-a desemnat pe d-nul Dufsenberg, olandez, capreşedinte al Băncii centrale europene.

La 31 decembrie 1998 miniştrii de finanţe stabilesc valoareaîn euro a celor 11 monede vizate, iar la 1 ianuarie 1999, Euro afost lansat pe pieţele de schimb şi poate fi folosit ca mijlocscriptural de plată. Europenii folosesc biletele şi monedele Euroîncepând cu 1 ianuarie 2000.

Tratatul de la Nisa

Tratatul de la Nisa a fost semnat în anul 2001 şi intrat învigoare în 2003. Obiectivul central al ConferinţeiInterguvernamentale de la Nisa a fost acela de a reforma

dispoziţiile instituţionale din tratatul asupra Uniunii Europeneşi tratatele Comunitare institutive cu scopul declarat aldeschiderii drumului pentru viitoarea extindere a U.E. care artrebui să numere 27 de state membre sau chiar mai multe.

Principalele teme ale Conferinţei, avute în vedere încă de laConsiliul european de la Cologne din iunie 1999, au fost:componenţa Comisiei europene, ponderea voturilor în cadrul U.E.,eventuala extindere a votului cu majoritate calificată îninteriorul Consiliului, alte modificări „în măsura în care ele săvizeze instituţiile europene în cadrul punctelor mai susmenţionate şi în care ele au rolul de a aplica Tratatul de laAmsterdam. Acest ultim aspect a permis şi o reformă în cadruljurisdicţiei comunitare.

Problemele asupra cărora s-au mai purtat dezbateri vizau:- simplificarea tratatelor constând în regruparea dispozitivelorfundamentale din cele 4 Tratate de bază într-un singur tratat,care va trebui să fie prezentat într-un mod mai clar şi peînţelesul cetăţenilor;- delimitarea competenţelor între Uniune a statelor membre pentruasigurarea unei mai bune complementarităţi a diferitelor niveluride acţiuni legislative şi administrative;- Statutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,după proclamarea sa la Nisa;- rolul parlamentelor naţionale în arhitectonica europeană.

Tratatul de la Nisa aduce modificări instituţiilor UniuniiEuropene şi celor două organe comunitare consultative – ComitetulEconomic şi Social şi Comitetul Regiunilor. În ceea ce priveşteParlamentul european, Tratatul de la Nisa stabileşte numărul total dedeputaţi europeni la 7321 în perspectiva extinderii Uniunii,statele candidate putându-şi ocupa locurile începând cu dataaderării; de asemenea modificările legate de Parlamentul Europeanvizează rolul de colegislator al acestuia.

În acest moment devine evident faptul că într-o Uniune care vaavea 30 de membri un acord în unanimitate va fi foarte greu deobţinut. De aceea tratatul prevede cazurile în care statele îşipot utiliza dreptul de veto. Astfel, prin ratificarea tratatuluivor putea fi adoptate cu majoritate calificată decizii care pânăatunci erau supuse unanimităţii. De exemplu în cazul cooperăriijudiciare civile sau a politicilor comunitare, Tratatul de la Nisaprevede că luarea deciziilor se va face cu majoritatea calificată.

Începând cu 1 ianuarie 2005 ponderea voturilor din Consiliu vafi modificată la 345 de voturi; în ceea ce priveşte luarea uneidecizii cu majoritate calificată decizia va trebui să întrunească1 România va avea un număr de 33 de eurodeputaţi

2/3 din voturile statelor membre, iar această majoritatecalificată să cuprindă 62% din populaţia teritorială a UniuniiEuropene, lucru care va trebui verificat la cererea oricăruimembru al Consiliului.

În ceea ce priveşte componenţa Comisiei, Tratatul de la Nisa olimitează la un comisar pentru fiecare stat membru. Tratatul vamai decide sporirea puterilor preşedintelui, pentru a asiguracoerenţa unui colegiu lărgit la mai mult de 20 de membri.Preşedintele va decide repartizarea portofoliilor şi remanierearesponsabilităţilor în timpul mandatului, având dreptul să cearădemisia unui comisar. Tot Consiliul este cel care va hotărî dupăaderarea celui de-al 27-lea stat numărul membrilor Comisiei şimodalităţile de rotaţie a acestora care va trebui să ţină seama deprincipiul egalităţii statelor membre, precum şi de principiuldemografic şi geografic.

Cât priveşte modificările aduse Curţii de justiţie aceasta se vaîntruni în Camere sau în Marea Cameră, Curtea va fi asistată de 8avocaţi, Consiliul putând creşte numărul acestora. Marea Cameră vafi compusă din 13 judecători, fiecare stat având câte unreprezentant, fiind de asemenea prevăzută şi crearea unei camerejurisdicţionale specializate.

Curtea de Conturi va avea câte un reprezentant din fiecare statmembru şi îşi va putea crea Camere pentru adoptarea unor categoriide avize sau raporturi. Numărul membrilor Comitetului Economic şi Social şiComitetul Regiunilor va fi limitat la maximum 350.

Alături de reforma instituţională, din perspectiva aderăriiunor state a U.E., şefii de stat şi de guvern întruniţi la Nisa auadăugat şi alte aspecte, printre care reţin atenţia:- Carta drepturilor fundamentale ale U.E.;- protejarea valorilor democratice;- cooperarea consolidată1;- apărarea comună;- dezbaterile cu privire la viitorul Europei.

Referitor la drepturile şi libertăţile fundamentale aleomului, Tratatul de Nisa prevede că Consiliul poate să constatedacă un stat membru a adus atingere drepturilor şi libertăţilorfundamentale pe care este întemeiată Uniunea Europeană, Consiliulputând adresa recomandări statului membru în cauză. Consiliul vaputea statua cu o majoritatea de 4/5 a membrilor săi, după avizulconform al Parlamentului european, că există un risc clar de

1 Acest tratat suprimă posibilitatea prevăzută anterior ca statele membre să seopună cu un veto declanşării unei cooperări consolidate, fixând la 9 numărulmaxim de state membre necesare pentru a instaura o cooperare consolidată îndomeniul politicii externe şi de securitate comună.

violare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Dreptul deiniţiativă pentru o astfel de decizie aparţine unui stat terţ,Comisiei sau Parlamentului european.

Carta reglementează, de asemenea, un ansamblu de drepturicivile, politice, economice, şi sociale, grupate în şasecategorii: demnitate, libertate, egalitate, solidaritate,cetăţenie şi justiţie.

Tratatului de la Nisa i-a fost anexată printre altele şi„Declaraţia privind viitorul Uniunii”, aceasta vizând, mai ales,situaţia Uniunii după lărgirea ei, delimitarea competenţelor lanivelul structurilor de conducere şi decizie şi rolulparlamentelor naţionale în viitor.

Reforma de la Nisa a pregătit cadrul instituţional al uniuniipentru extinderea sa, dar s-a afirmat şi necesitatea realizăriiunei dezbateri mai largi şi aprofundate cu privire la viitorulUniunii.

Tratatul de la Lisabona

La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat învigoare, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la

dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesarepentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.

Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitatecu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.

O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.

O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni din diferite state membre potcere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.

Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată cu repartizarea competenţelor.

Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.

2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o UniuneEuropeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră.

Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prinvotul a 55% din statele membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii.

Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează funcţia de preşedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate), introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor europene, prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului European şi include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare.

O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi - precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii). Într-o anumitămăsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turismşi cooperare administrativă.

3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noimecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.

Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa partenerilor săi din întreaga lume.

Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi

conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice şi sociale.

Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.

Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea şi statele membre acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de om. De asemenea, se subliniază solidaritatea îndomeniul energiei.

Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea beneficiază de o capacitate extinsă de acţiune în materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în ceea ce priveşte capacitatea sa de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în materie de protecţie civilă,ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea, obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările laadresa securităţii cetăţenilor europeni.

4. Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care dispune Europa sunt regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. De asemenea, utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.

Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care este şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi vizibilitatea acţiunii externe a UE.

Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi ÎnaltuluiReprezentant sprijinul necesar.

Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşteputerea de negociere, determinând-o să fie mai eficientă pe planmondial şi un partener mai vizibil pentru ţările terţe şi organizaţiile internaţionale.

Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se va realiza păstrând unele modalităţi decizionale specifice, facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup mai mic de state membre.

Modificarea Tratatului de la Lisabona, necesară, 1 noiembrie 2010, Semnat

Aintrat

învigoare

Document

19481948

Tratatul de laBruxelles

19511952

Tratatul de laParis

19541955

Tratatul de laBruxelles modificat

19571958

Tratatele de laRoma

19651967

Tratatul defuziune

1975N/A

Concluziile Consiliului European

19851985

Acordul de la Schengen

19861987

Actul unic european

19921993

Tratatul de laMaastricht

19971999

Tratatul de laAmsterdam

20012003

Tratatul de laNisa

20072009

Tratatul de laLisabona

Cei trei piloni aiUniunii Europene|:

Comunităţile Europene:

Comunitatea Europeană aEnergiei Atomice|Comunitatea

Europeană a EnergieiAtomice (EURATOM)

Comunitatea Europeană aCărbunelui şi Oţelului (CECO)

Tratatul a expiratîn 2002

UniuneaEuropeană(UE)

Comunitatea EconomicăEuropeană (CEE)

Regulile

Schengen

ComunitateaEuropeană (EC

)TREVI Ju

stiţieşiafaceriinterne (J

Cooperareapoliţieneascăşi judiciarăîn materie

penală (CPJMP)

HACooperarea

Politică

Europeană (EPC)

Politica externă şide securitate comună

a UniuniiEuropene (PESC)

Unconsolidated bodies

Uniunea Vest-Europeană (UVE) Tratatul aexpirat in 2011

Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa

În ceea ce priveşte originea Tratatului instituind oConstituţie pentru Europa precizăm că cu ocazia ConsiliuluiEuropean de la Laeken, şefii de stat şi de guvern au luat deciziade a constitui o Convenţie al cărei rol a fost acela de a găsisoluţii pentru a face faţă noilor provocări cu care UniuneaEuropeană se confrunta. Noile circumstanţe ce trebuiau luate înconsiderare se situau atât pe plan intern (nevoia de a aduceUniunea şi Instituţiile sale mult mai aproape de cetăţeni), cât şipe plan internaţional (fenomenul globalizării, în principal).Sarcina esenţială a acestei Convenţii a fost aceea de a redefiniUniunea Europeană, în sensul creşterii rolului său atât faţă decetăţenii săi (în sensul apropierii faţă de aceştia), cât şi peplan mondial.

Un prim proiect, conţinând primele 16 articole ale Tratatului,a fost prezentat de Convenţie la 7 februarie 2003. În iunie 2003,în conformitate cu calendarul stabilit, Convenţia a prezentatConsiliului European de la Salonic textul integral al Proiectuluide Tratat Constituţional. Un proiect revizuit şi completat alTratatului a fost publicat la 18 iulie 2003. Pe baza lucrărilorConvenţiei privind viitorul Europei, în toamna anului 2003 audemarat lucrările Conferinţei Interguvernamentale. Aparentul eşecal acesteia, din cadrul Consiliului European de la Bruxelles din17 decembrie 2003 ar fi părut a amâna, cu cel puţin doi ani,dezideratul Uniunii de a avea un text fundamental unic. Cu toate

acestea, dorinţa reală a statelor şi cetăţenilor Uniunii de aajunge la un compromis s-a reflectat în rezultatul pozitiv alSummit-ului din 17-18 iunie 2004, în urma căruia a fost adoptattextul final.

Structura constituţională a Tratatului este una quadripartită(cele patru părţi fiind precedate de un Preambul), la care urmeazăa se adăuga o serie de Protocoale ce vor fi considerate necesaredupă finalizarea discuţiilor. De asemenea Carta DrepturilorFundamentale, care a fost transpusa ca parte a II-a a Tratatului,are un preambul propriu.

Partea I reglementează aspectele fundamentale ale UniuniiEuropene (definiţie, obiective, structură, competenţe), Partea aII-a înglobează Carta Drepturilor Fundamentale, adoptată la Nisaîn 2000, Partea a III-a reglementează politicile şi funcţionareaUniunii Europene, în timp ce Partea a IV-a conţine dispoziţiilefinale ale Tratatului.

Chiar dacă Tratatul constituţional nu este o „constituţie debuzunar” şi chiar dacă Convenţia privind viitorul Europei şiConferinţa Interguvernamentală nu au fost o nouă „Philadelphia”,cetăţeanul European regăseşte în părţile I şi II un set dedispoziţii care pot contura, pe înţelesul său, o imagine relativcompletă a Construcţiei comunitare.

Ceea ce se remarcă, în primul rând, este titlul noului Tratatreţinut în proiectul prezentat: Tratat instituind o Constituţiepentru Europa (un alt titlu, avut în vedere iniţial, a fostConstituţie a Uniunii Europene). Acest consens în privinţastatutului constituţional pe care îl va avea noul Tratat traduceîn realitate o dorinţă mai veche manifestată în sânul UniuniiEuropene.

Interesant de remarcat este faptul că sintagma din titlu este„Constituţie pentru Europa” şi nu „Constituţie pentru UniuneaEuropeană” – din această perspectivă ridicându-se întrebărireferitoare la semnificaţia acestei formulări. În primul rândapreciem că este vorba despre „vocaţia” juridică a UniuniiEuropene de a cuprinde totalitatea statelor continentului1. Pe dealtă parte, sintagma poate avea semnificaţii simbolice din punctulde vedere al fundamentării unor valori europene comune tuturorstatelor, membre sau ne-membre ale Uniunii Europene – sens în careU.E. promovează politica vecinătăţii apropiate.

1 Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa - Vezi articolului 57 dinPartea I: “Uniunea este deschisă tuturor statelor europene care respectă valorileprevăzute în art. I-2 şi care se angajează să le promoveze în comun”.

Un aspect important care trebuie remarcat este faptul căTratatul constituţional oferă, pentru prima dată, un instrumentjuridic unic, mult mai uşor de utilizat decât multitudinea detratate constitutive şi modificatoare existentă în prezent.Atribuirea în mod expres a unui statut constituţional nouluiTratat reprezintă un element de noutate, subliniind tendinţa cătreo integrare din ce în ce mai accentuată nu numai în domeniuleconomic, cât mai ales în plan politic.

Noul Tratat a fost semnat, după cum am mai spus, la Lisabona la 13 decembrie2007, de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Este primul tratat alUniunii semnat de România, în calitate de stat membru UE. Documentul amendează tratatele actuale în vigoare, fără a le înlocui. Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmând proceduri variate, în funcţie de Constituţia naţională.

După cum am menţionat mai sus, prin semnarea tratatului se pun la dispoziţiaUniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, tuturor provocărilor contemporane din domeniu economic, social şi juridic. S-a dorit, în acest sens, o mai mare implicare a parlamentelor naţionale. Astfel, parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorităunui nou mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.Tratatul de la Lisabona consolidează democraţia în UE, precum şi capacitateaacesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi.

Numele său oficial este Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.

1. Modificările aduse Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene

Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a tratatelor existente. La intrarea sa în vigoare, Tratatul de la Lisabona a amendat cele două tratate majore ale Uniunii: Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE, Maastricht,1992), precum şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (Roma, 1957).

Acesta din urmă a fost redenumit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). O serie de Protocoale şi de Declaraţii sunt anexate Tratatului. Cu titlu separat a fost menţinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom).

Principalele modificări vizează modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor Uniunii, modificări de natură să le îmbunătăţească, prin atingerea a patru obiective esenţiale:

■simplificarea tratatelor; ■delimitarea mai clară a competenţelor între statele membre şi Uniunea Europeană;

■statutul Cartei Drepturilor Fundamentale

■rolul parlamentelor naţionale.

Atât Consiliul European, cât şi Banca Centrală Europeană au deţinut, prin Tratat, instituţii ale Uniunii Europene, formând un total de şapte instituţii:

■Parlamentul European,

■Consiliul European,

■Consiliul,

■Comisia Europeană,

■Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,

■Banca Centrală Europeană,

■Curtea de Conturi.

ANEXA 1 – PIRAMIDA LEGISLATIVĂ

TRATATE

PRINCIPIIGENERALEDE DREPT

ACORDURIINTERNAŢIONALE

DREPTPRIVAT

SURSE COM PLEM ENTARE

ANEXA 2– CARACTERELE ACTELOR COMUNITARE

Caractere

Acte comunitareDreptprimar( tratate)

Drept derivatobligatoriu facultativ

regulament

decizie

directivă

recomandare

aviz

obligatoriu X X X Xfacultativ X Xgeneral X X în mod

excepţionalindividual X Xdestinat statelor membre

X X X

destinat particularilor(persoane fizice sau juridice)

X X X

complet normativ X X Xparţial normativ Xdirect aplicabil X X X X Xnu e direct aplicabil Xaplicabil imediat X X X X X Xaplicabil prioritar X X X X X X