MEMORİİLE

UNUİ

BİOLOG ROMÂN

IV. Etnica şi echitatea barbariei

Dr. Andy Z. Lehrer

ISBN 978-965-90835-1-0

2

Ilustraţia din Internet (cu permisiune)

© Dr. Andy Z. Lehrer

3

Profesorul de muzică C. IPATE al liceului « Garabet Ibrăileanu » din Iaşi

A fost singurul meu incident cu un cadru didactic al liceului « Garabet Ibrăileanu » din Iaşi, unde a învăţat fiica mea Fernanda Lehrer şi care a trebuit să sufere manifestările patologice ale profesorului de muzică C. Ipate. În urma unei şedinţe cu părinţii, la care am participat şi am propus ca elevii ultimei clase să fie scutiţi de a participa la cor, acesta s-a deslănţuit în faţa clasei asupra fiicei mele, insultând-o fără încetare şi insultându-mă şi pe mine în acelaşi mod. Neputând admite aceste manifestări huliganice am luat unele măsuri care au dus la modificarea atitudinilor acestui cadru “politic” şi chiar la îndepărtarea sa din liceul respectiv. Faptele s-au petrecut aşa cum le-am descris în referatele de mai jos. "Iaşi, 17 octombrie 1982 Tovarăşei DIRECTOR al LICEULUI "GARABET IBRAILEANU" I a ş i

TOVARAŞA DIRECTOR,

Subsemnatul Prof. Dr. ANDY Z. LEHRER, cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi şi membru în Comitetul de părinţi al clasei a VIII-a a Liceului "G. Ibrăileanu" Iaşi, în calitate de părinte al elevei FERNANDA LEHRER, mă văd obligat a vă prezenta o situaţie cu totul ieşită din comun, care s-a petrecut în ziua de 16 octombrie a.c. şi a fost determinată - într-un mod necorespunzător - de către tov. prof. C. IPATE.

Pentru a se înţelege atitudinile acestui tov. profesor de muzică, vă rog să-mi permiteţi a vă relata mai întîi originile, nu prea îndepărtate, ale incidentului "pedagogic" amintit.

In ziua de 5 octombrie a.c., a avut loc prima şedinţă cu părinţii,

4

organizată de tov. dirigintă prof. ŞANDRU, unde s-au discutat diferite aspecte ale începutului de an, sarcinile, alegerea comitetului etc. etc. In cadrul discuţiilor, printre altele, eu am ridicat problema obligativităţii participării elevilor la cor şi am solicitat - într-o manieră delicată şi plină de înţelegere faţă de obligaţiile disciplinare ale fiecărui profesor - ca elevii clasei a VIII-a să fie scutiţi de ea. Motivaţia mea a fost justificată prin volumul mare de cunoştinţe pe care elevii trebuie să-l asimileze acum, dirijarea înclinaţiilor copiilor noştri către o anumită profesiune, pregătirea lor mai deosebită pentru trecerea primei trepte de liceu etc. La acestea, tov. dirigintă ŞANDRU mi-a răspuns că va îincerca să discute problema cu tov. prof. C. IPATE, însă este oarecum sceptică, deoarece dsa a răspuns negativ la cereri similare şi în alţi ani de învăţămînt, avind totodată obligaţia profesională de a organiza un cor al şcolii. De faţă cu toţi părinţii existenţi la şedinţă, eu am acceptat decizia care urma să fie luată, după intervenţiile tov. prof. ŞANDRU. Şi într-adevăr, după cîteva zile, tov. prof. ŞANDRU a adus la cunoştinţa elevilor că prof. IPATE nu a aprobat propunerea venită din partea parinţilor.

La prima întîlnire a acestui profesor cu copii noştri, adică în ziua de 16 octombrie a.c., imediat după intrarea dsale în clasă şi în loc să-şi ţină ora de muzică, dsa a deschis o discuţie-anchetă despre cei care au cerut să nu mai participe la cor. Crezînd că preliminarele problemei s-au consumat la o şedinţă de pionieri şi că fiica mea FERNANDA a ridicat-o, s-a năpustit asupra ei cu violenţă, umilind-o cu fel de fel de invective neacademice, necuviincioase şi avînd scopul evident de a-i leza personalitatea. Intr-o avalanşă necontrolată de expresii jignitoare (ce nu au nimic de-a face cu pedagogic, cultura şi, mai ales, cu pretinsa sa "chemare artistică" pe care o abordează mereu, alături de calităţile sale "politice"), în faţa întegii clase a luat un ton inchizitorial, învinuind-o că şi-a "dat masca de pe faţă". Intr-o iritare crescîndă şi neincetată, dsa a acuzat-o incredibil de "perfidie", "lipsă totală de bun simţ", "reavoinţă", "influenţarea celor din jur" etc. Depăşind limitele unui comportament civilizat şi socialist, dsa i-a azvîrlit formule insinuante şi umilitoare ca: "ţi s-a urcat la cap ca eşti şefă ?", "cine eşti tu ca să-mi impui ceva ?" ş.a., ajungind să învenineze sau să înfricoşeze mintea şi sufletul copiilor cu o teroare de tipul anilor de neagră amintire cu: "lucrurile (de a cere scutirea de la cor, n.n.) pot avea şi un

5

substrat politic" (?!). Paroxismul hipertrofierii importanţei şi personalităţii sale, clamate fără sens în faţa copiilor plictisiţi de sforăitoarele sale calităţi "politice", l-a constituit decizia sa de a "interzice categoric să se facă astfel de propuneri", deşi puţin mai tirziu a exprimat opinia clară că "NU OBLIGĂ PE NIMENI SĂ VINĂ LA COR" şi că pe aceştia din urmă "îi leagă de gard să pască" etc. etc.

Dacă faptele s-ar fi limitat la atît, adică la o incidentală "explozie" paradoxală a prof. C. IPATE, tot este suficient să ne întrebăm:

1.- Unde este spiritul superior de democraţie ce asigură discutarea, în comitetul de părinţi, a oricarei probleme, fără a avea influenţe negative, de răzbunare, asupra elevilor ?

2.- Unde sînt mijloacele pedagogice ale profesorilor unui liceu, care se vrea printre cele mai bune din oraş, prin care să se influenţeze mintea şi sufletul copiilor noştri, în concordanţă cu morala şi educaţia nouă socialistă ?

3.- Pe ce lume şi în ce timpuri îşi inchipuie prof. C. IPATE că trăieşte, cînd îşi manifestă o aroganţă nejustificată, calomniatoare şi necivilizată în faţa elevilor ?

4.- Crede dsa că el poate constitui astfel un exemplu de comportament, fără urmări nefaste, în viaţa lor ?

Din păcate, faptele amintite au căpătat şi o altă dimensiune, în momentul în care Dsa i-a spus fiicei mele că "părinţii au fost lezaţi de propunerea făcută de tatăl tău despre cor" şi cînd a expus deformat şi neadevărat o mică "neînţelegere" ce a avut loc între mine şi dsa acum patru ani (în clasa a IV-a). In acest mod, prof. C. IPATE a dus umilirea fiicei mele pînă la discreditarea personalităţii mele în faţa clasei, determinînd atingerea demnităţii mele din punct de vedere juridic. In lipsa argumentelor veridice şi simţului pedagogic, dsa a ajuns să săvîrşească premeditat infracţiunea de calomnie (cf. C.P., art. 206).

Trebuie să vă aduc la cunoştinţă că, în şedinţa cu părinţii din 5 octombrie a.c., nimeni nu a fost "lezat" de propunerea mea, ci dimpotrivă, cei 10 părinţi prezenţi atunci au aprobat tacit degrevarea copiilor de cor. Dar nici eu nu am comentat-o într-un mod supărător, atît pentru tov. dirigintă, cît şi pentru tov. prof. C. IPATE.

Dat fiind cele de mai sus, vă rog să binevoiţi a convoca de urgenţă

6

Consiliul profesoral al Liceului Dvs. şi a dispune discutarea, în prezenţa mea, a cazului de abatere - de la normele de conduită pedagogică şi de la cele juridice, privind atingerea demnităţii persoanei mele - a tov. prof. C. IPATE. Solicit să fie indicat exact numele părintelui care, fiind la şedinţa din 5 octombrie a.c., şi-a exprimat împotrivirea faţă de propunerea mea sau numele aceluia care l-a influenţat pe dsa în atare măsură încît l-a putut determina să săvîrşească asemenea abateri.

Consider de pe acum că, aplanarea acestui "incident" poate avea loc numai în condiţiile în care prof. C. IPATE îşi recunoaşte exagerarea manifestărilor sale calomniatoare, îmi cere scuze în faţa Consiliului Dvs. şi mă asigură, în prezenţa întregului colectiv, că dsa nu se va lăsa tîrît de resentimente, incidentul neavind urmări asupra situaţiei şcolare a fiicei mele.

In caz contrar, îmi iau libertatea de a face cunoscut cazul în faţa organelor de partid şi de stat (aşa cum voi crede de cuviinţă), precum şi în faţa opiniei publice, prin organele de presă pe care le avem la dispoziţie.

De asemenea, vă aduc la cunoştinţă că, starea sănătăţii fiicei mele FERNANDA LEHRER mă obligă s-o opresc definitiv de a participa la corul şcolii.

Vă rog, tovarăşă Director, să primiţi expresia înaltei mele consideraţii. Prof. Dr. ANDY Z. LEHRER"

Această plângere a fost predată de mine doamnei prof. Şandru pe data de 18 octombrie a.c., iar doamna directoare a făcut verificarea în clasă a celor reclamate. Din fericire, elevii au confirmat cele menţionate în această sesizare.

Contrar celor solicitate sau verificate de conducerea şcolii, acest profesor impostor şi paranoic datorită "funcţiilor" sale "politice", conlucrând şi pe plan sexual cu conducătoarea "politică" a elevilor din liceu, a luat cu totul altă atitudine decât aceea care ar fi fost normală. Probabil că încrederea sa în organele de partid a fost mai mare decât ar fi fost cazul, necunoscând modalităţile mele de a mă folosi de sprijinul legii şi de abilitatea mea de a scrie organelor în drept. De aceea, am fost nevoit să-l acţionez în faţa Comisiei de judecată a liceului, cerere care a fost

7

înregistrată la nr. 217 din 9.XI.1982.

"9 noiembrie 1982 C ă t r e COMISIA DE JUDECATA a LICEULUI Nr. 4 "GARABET IBRAILEANU" I A S I

Subsemnatul Prof. ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2 A, Scara A, etajul 2, apt. 5;

solicit prin prezenta chemarea în judecată a prof. C. IPATE, profesor de muzică de la Liceul "Garabet Ibraileanu" Iaşi, pentru infracţiunile de insultă şi calomnie (conf. art. 205 şi 206 din Codul Penal al R. S. R.), săvîrşite împotriva mea, pe data de 16 octombrie 1982.

Vă relatez pe scurt cauzele care mă determină să deschid o asemenea acţiune, urmînd a fi dezvoltate şi completate în cursul desfăşurării şedinţelor de judecată.

După o şedinţă cu părinţii (care a avut loc în ziua de 5 octombrie a.c.), unde am propus ca elevii clasei a VIII-a A să fie scutiţi de cor, prof. C. IPATE s-a întilnit cu aceştia pe data de 16 octombrie a.c., provocînd o discuţie-anchetă neprincipială şi nepedagogică referitoare la propunerea amintită. Terorizind-o cu învinuiri şi invective pe fiica mea FERNANDA LEHRER, timp de o oră de curs, prof. C. IPATE şi-a imaginat că răfuiala Dsale nu este completă dacă nu o umileşte pe fiica mea, în faţa întregii clase, atingînd onoarea şi demnitatea persoanei mele (în calitate de om şi de părinte).

Dsa m-a invinuit în clasă că, împreună cu fiica mea, am avut mereu o influenţă negativă asupra activităţii politice şi culturale a şcolii; că l-am indus în eroare (făcîndu-mă implicit mincinos) cînd - în urma cu 3-4 ani - m-am recomandat dsale ca "doctor", în timp ce, în realitate, eu nu sînt "medic", aşa cum a crezut Dsa atunci; că i-am cerut scuze, pe care Dsa a trebuit să le primească din spirit de "civilizaţie" (acuzindu-mă implicit pe mine de "necivilizaţe"), pentru nişte acuze imaginare ce mi le-a atribuit etc.

8

Ca urmare a atingerii onoarei şi reputaţiei mele, atît de cetăţean al Republicii Socialiste România, cît şi de om de ştiinţă român, care şi-a adus o contribuţie recunoscută în ţară şi peste hotare (fiind materializată prin 150 lucrări şi 3 monografii publicate), m-am adresat în scris Conducerii liceului pe data de 17 octombrie 1982. Tinînd seama de atributele profesionale ale tov. C. IPATE şi nedorind să dau o amploare unui incident care ar fi implicat şi prestigiul liceului, am dorit să-l rezolvăm într-un cadru mai puţtin oficial. Din păcate, eforturile şi bunăvointa Conducerii şi a tov. prof. A. ŞANDRU nu au putut duce la nici un deznodămînt pozitiv, deoarece pîrîtul C. IPATE s-a aratat refractar şi incapabil să-şi recunoască întregul său comportament - agravat prin imputările sale publice - la adresa mea.

Afirmaţiile Dsale au într-adevăr un caracter "public" grav, care îmi atinge onoarea şi reputaţia într-un mod foarte periculos, căci fiind făcute în faţa clasei, prin transmisibilitatea lor în familiile fiecăruia dintre elevi, pîrîtul C. IPATE m-a expus unei batjocuri foarte extinse.

Dat fiind cele de mai sus, vă rog să binevoiţi a judeca acest caz în spiritul şi litera legislaţiei noastre socialiste, sancţionîndu-l pe pîrîtul C. IPATE după gravitatea reală a infracţiunilor sale. Dr. ANDY Z. LEHRER"

Nu cunosc consecinţele plîngerii mele de mai sus, dar într-una din zilele următoare l-am întâlnit pe mitocanul nostru, însoţit ca de obicei de secretara UTC a şcolii, pe stradă şi în apropierea liceului. El m-a oprit şi şi-a cerut scuze, afirmând că s-a înşelat atunci când a crezut că fiica mea a "instigat" clasa să nu participe la cor, că nu a ştiut că titlul de "doctor" este un titlul academic, ştiinţific, confundându-l cu cel de medic (ceea ce mi-a dat posibilitatea de a-l educa puţin în acest sens) şi că admite ca fiica mea să nu participe la cor dacă nu poate sau nu doreşte. Am considerat astfel incidentul încheiat, dar nu am depus nici o încetare a plîngerii mele către Comisia de judecată a liceului. Totuşi, datorită prezenţei scroafei sale concubine, probabil că şcoala a fost înştiinţată imediat şi, de aceea, nu s-a mai dat curs acţiunii mele. Pe de altă parte nici eu nu am mai insistat, considerând că este o mare pierdere de timp şi nervi, fiind mulţumit cu starea de auto-înjosire a parazitului social şi politic C. IPATE. După puţină

9

vreme, am aflat că a fost mutat chiar de la acel liceu şi nu l-am mai văzut niciodată de atunci.

10

GHEORGHE DIHORU Cercetător ştiinţific al I.B. Bucureşti

Unul din conflictele "ştiinţifice" cu care am început anul 1975 a fost acela cu dr. Gheorghe Dihoru, botanist, ţigan şi paranoic, mult mai bătran decât mine, care a fost cercetător la Institutul de biologie din Bucureşti. El s-a declanşat imediat după o deplasare pe care am avut-o înainte cu 2-3 luni la Bucureşti, şi după o discuţie "amicală" avută întâmplător cu el în laboratorul dr.-ului Bănărescu. Atunci ea s-a grefat pe problema biocartografierii moderne de tip UTM, deşi Dihoru a susţinut şi a fost colaboratorul prof. Ştefureac în problema cortografierii florei pe o hartă de tip clasic.

Cu toate că el nu s-a arătat în timpul scurtei noastre discuţii încântat de noua metodă, pe care nici n-o cunoştea, sau pe care o cunoştea din prezentarea falsă făcută de N. Boşcaiu în monografia plantelor din munţii Ţarcu, Godeanu şi Retezat, m-am trezit ulterior cu o scrisoare din partea sa. "20. II.1975

Stimate Domnule Lehrer,

După discuţia purtată în laboratorul Dlui Bănărescu am reţinut între altele că punctarea localităţilor după sistemul UTM este extrem de comodă pentru cel care posedă codul acestora. Eu sînt în situaţtia de a transpune pe hartă datele corologice pentru Ruscus hypoglossum. Am încercat să utilizez harta publicată de Dv., dar fără codul localităţilor nu se poate realiza nimic. De aceea îndrăsnesc [sic] să vă rog să mă ajutaţi la transpunerea datelor pe care le anexez împreună cu o hartă obişnuită [a prof.Ştefureac - n.n.] în care sîint figurate şi numerotate corespunzător listei. Numai două grupe de date nu sîint incluse în hartă şi anume, cele care urmează după cifra 48.

Dacă timpul vă permite, v-aş ruga să adăugaţi localităţilor respective codul din lucrarea dv. despre care mi-aţi vorbit, urmînd ca transpunerea pe hartă s-o fac eu, utilizind modelul de hartă pe care l-aţi

11

publicat. Solicit ajutorul dv. deoarece doresc să public o notă despre o plantă lemnoasă într-o publicaţie străină.

Vă adresez mulţumiri şi scuze pentru deranj. Dr. Gh. Dihoru"

In plicul acestei scrisori s-a aflat o lista de 55 de situri şi localităţi foarte "precise" din punctul de vedere al colecţionarilor, dar foarte necorespunzătoare din cel al biogeografului, care trebuia să se chinuiască să le găsească pe hărţi topografice. De exmeplu, "19. Lîngă Ciclova () (); lînga Mănăstirea Călugăra", sau "21. Beuşniţa (în masivul Plesiva: între Oraviţa, Seaca Montană şi Bozovici etc.", sau "24. Lacul Dracului şi la "Comoara", Ocolul silvic Sasca" etc. Identificarea geografică exactă a acestora mi-ar fi cerut un timp foarte lung şi eu nu am fost capabil să mi-l sacrific pentru acest individ care - aparent - mi-a trimis o rugăminte colegială.

Mai întâi m-a surprins că mi se adresează cu "Domnule Lehrer", dar el nu a uitat (ca de altfel şi în ocaziile următoare) să iscălească "Dr. Gr. Dihoru", ceea ce mi-a demonstrat că era foarte plin de sine şi nu era dispus să recunoască titlurile celorlalţi. Apoi, mi-a cerut fără nici cel mai mic bun simţ sau decenţă a omului de ştiinţă, care preţuieşte munca altuia încă nepublicată, să-i ofer codurile unei serii lungi de toponimii, după care "transpunerea pe hartă s-o facă [el]" singur. De asemenea, nu a amintit măcar că, după obţinerea acestor date va avea grijă să menţioneze în lucrarea pe care dorea s-o publice în străinătate ajutorul pe care mi-l cerea şi însemna o muncă destul de mare şi importantă. Cu alte cuvinte, mi s-a părut că acest individ m-a tratat ca pe un tehnician al său, fără ca în prealabil să-i solicite acordul de principiu al unui astfel de ajutor. Pe de altă parte, am fost intrigat de îndrăzneala sa cu totul aparte de a-mi cere ceva pe care eu încă nu l-am publicat, deşi l-am informat la Bucureşti că lucrarea mea cu codurile urmează să apară mai mult sau mai puţin curând.

De aceea, m-am gândit să-i ofer o lecţie de politeţe asemănătoare stilului său, pentru a-şi da seama că a sărit peste cal şi nu admit să fiu tratat de la o înălţime imaginară de un om care nu mi-a inspirat nici o incredere (bănuindu-l chiar şi de colaborare cu V. Paşcovici - după cum am verificat-o puţin mai târziu).

12

"Iaşi, 28 februarie 1975 D-lui Gh. DIHORU Institutul de Biologie

"Traian Săvulescu" Splaiul Independentei nr. 296 Sectorul VII B 7 - B u cu r e ş t i

Domnule DIHORU, Mă bucur că discuţia avută în laboratorul Drului BANARESCU a

avut drept efect - poate ! - mărirea interesului Dvs. faţă de calităţile excepţionale ale unui sistem topografic internaţional pentru necesităţile biogeografiei actuale, deşi mi se pare că într-un timp atît de scurt nu aţi reuşit să-i cuprindeţi trăsăturile esenţiale şi - mai ales - faptul că el nu constituie o problemă de diletantism.

Apreciind interesul Dvs. în adevărata sa lumină, sînt totuşi nevoit a vă aduce la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile contractuale editoriale legale, acum nu mai pot să vă furnizez datele cerute de Dvs., pentru că ele aparţin în totalitate editurii care îmi tipăreşte Indicatorul biocartografic al localităţilor, ce va apare în curind.

Ca urmare, regret foarte mult că momentan nu vă pot ajuta şi îmi permit să vă rog a avea încă puţina răbdare pînă la apariţia lucrării mele.

Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi survenit această piedică, nu cred că în perioada actuală să mai avem posibilitatea de a afecta un oarecare timp pentru activităţi suplimentare amicale, deoarece - după cum prea bine cunoaşteţi - sîntem obligaţi a ne acoperi salariul printr-o muncă valorificată prin contracte economice.

De aceea cred că veţi înţelege că-mi este peste puteri şi în afara uzanţei dintre oamenii de ştiinţă, să vă pretind o compensaţie materială (sau măcar una morală !) pentru eforturile mele, ce ar avea drept consecinţă folosirea exclusivă a lor de către Dvs. (căci Dvs. nu aţi abordat nici tangenţial aspectul eticii ştiinţifice în solicitarea colaborării mele).

Vă rog să primiţi salutările mele cordiale. Dr. Andy Z. LEHRER"

13

Replica acestui psihopat şmecher a venit imediat.

"D-lui Dr. Andy Z. Lehrer Strada Oastei nr. 2 A Scara A, etajul 2, apart. 5

I A S I

Mult stimate d-le LEHRER,

Doresc, în primul rînd, să-mi exprim regretul că am avut curajul să vă stingheresc din activitatea dv.

Acum să ne referim împreună la salutările dv. cordiale. Trăsăturile esenţiale ale metodei UTM se pare că le ştiam de mult timp; ar fi bine să nu rămîneţi cu impresia că le-am aflat de la dv. Dacă ele erau creaţie proprie, mă înclinam, dar ...

Deşi biologii sînt "slabi geografi", iată că şi geografii adevăraţi pot avea unele scăpări, cum ar fi, de pilda, scara pe cele două hărţi pe care le-aţi publicat, condiţie esenţială a oricărei hărţi.

După cît îmi amintesc, scrisoarea mea se încheia tocmai cu compensaţia morală (pe care o subliniaţi în scrisoare), cunoscută tuturor oamenilor de ştiinţă adevărati. Altfel de recompense între oamenii de ştiinţă nu cunosc, decit în cazul în care ambii au o contribuţie de creaţie apropiată. In discuţia, cu totul ocazională, pe care am avut-o la Bucureşti, poate că era bine să stabilim şi preţul codului per localitate.

Intrucîit eu am rezolvat intre timp punctarea respectivă cu ajutorul unei hărţi străine, v-aş ruga să aveţi amabilitatea de a-mi restitui materialul trimis. Pentru a nu vă răpi din timpul dv. preţios vă rog să-l predaţi secretariatului CCB, cu rugămintea de a fi expediat.

Anexez costul poştei.

7. III. 1975 Cu aceleaşi salutări cordiale, Dr. G. Dihoru"

Analizind imbecila sa scrisoare, în afară de răutatea acestui om bolnav mintal, am făcut o serie de observaţii cu privire la cinstea sa ca om

14

de ştiinţă, la cunoştinţele sale de biogeografie (cel puţin), la maniera logică de a apropia faptele unele de altele etc. Aşa de exemplu, nu am putut înţelege logica sa de a se "referi împreună la salutările mele cordiale" şi "trăsăturile esenţiale ale metodei UTM...", ce urmează imediat după prima propoziţiune. Apoi, am constatat ca el nu cunoaşte nimic nici despre faptul că eu am publicat mult mai multe hărţi şi atlase entomogeografice în ţară şi în străinătate (înainte de 1975) decât cele două la care face aluzie. După cele exprimate de el se vede că el m-a tratat şi de această dată ca pe un "geograf", că nu a înţeles că metoda folosită de Boşcaiu pe care a dat-o drept UTM nu este decât o veche metodă ungurească din secolul trecut, că nu a înţeles că scara chiar a celor două hărţi la care face aluzie există implicit, prin faptul că fiecare latură a pătratelor reale UTM au o valoare de 10 sau 100 km (ceea ce a fost menţionat în însăşi lucrarea publicată cu V. Băican) etc.

Despre amintitele "recompense între oamenii de ştiinţă", după cum se vede din scrisoarea sa anterioară, el nu face nici cea mai mică aluzie şi, acum, a încercat să mă lovească prin părerea sa că "era bine să stabilim şi preţul codului per localitate", ceea ce demonstrează caracterul său rapace, imoral şi agresiv.

In consecinţă, i-am răspuns după cum a meritat, pe o hârtie proastă, fără iscălitura mea şi într-un plic simplu ordinar, pe care am menţionat numai numele său (fără titluri) şi cel al institutului. "Iaşi, 13. III. 1975 Nu mult stimate,

Am crezut că scrisoarea mea anterioară vă va face să înţelegeţi repulsia pe care mi-o provoacă totdeauna megalomanii agramaţi, cu gîndirea alogică şi sterilă, cu o translucidă incompetenţă profesională şi o imoralitate caracterizată prin desconsiderarea muncii altora, cu grave lacune în cultură, onestitate şi comportament interuman, constituind în ştiinţă - ceea ce V. SAHLEANU, după Ch. NICOLLE, îi clasifica drept - "fauna de rozătoare".

Răspunsul primit (deşi nu-şi mai găsea raţiunea sub nici un motiv !)

15

nu a avut darul decît să-mi întărească resentimentele faţă de aceasta categorie de pseudosavanţi; singura justificare a sa fiind - poate - emanarea unor trăsături ale onomasticii autorului acestuia.

Cu toate că m-aţi făcut să pierd timpul într-un mod regretabil, trebuie să vă asigur că eu sînt zoolog (deci mă pricep în domeniul faunei), iar ca biogeograf nu am săvîrşit "scăpările" de care mă acuză o personalitate care nu a depus nici cel mai mic efort de a lua cunoştinţă de lucrările publicate în problema ce-l interesează, sau de legislaţia în vigoare referitoare la unele aspecte cartografice.

In consecinţă, nu mă consider obligat cu ceva faţă de obraznicie şi vă returnez timbrele pe plic, fără dorinţa de a intreţine vreo corespondenţă şi fără salutări cordiale."

Reacţia sa nu s-a lăsat aşteptată, dar pentru mine a fost cu totul

surprinzătoare. Un încăpăţânat egoist, agresiv, aberant şi colaboraţionist reclamagiu al securiăţtii prin maniera folosită, a pregătit imediat o serie de "artilerie" pe calea reclamaţiilor (în copie) la institutul nostru, la partidul din Iaşi, la procuratura din Iaşi etc. Primind reclamaţia sa, directorul Centrului de cercetări biologice Iaşi, mi-a oferit - fără a lua vreo atitudine sau a face vreun comentariu relativ la comportarea mea faţă de el - atât reclamaţia, cât şi copiile corespondeţei dintre el şi mine (care însumează doar 4 scrisori). În reclamaţia sa se spune:

"STIMATE TOVARAŞE DIRECTOR,

Cu cîteva luni în urmă am întîlnit în Bucureşti pe colegul A.Z.

LEHRER, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice Iaşi, cînd mi-a relatat preocuparea sa în domeniul cartografiei. Ulterior i-am adresat rugămintea colegială (scrisoarea 1) să-mi codifice aproximativ 20 de localităţi (restul datelor fiind puncte geografice) [în realitate fiind 55 de loalităţi, n.n.] pentru o lucrare pe care am elaborat-o cu 4-5 ani în urmă.

Răspunsul dînsului a fost surprinzător, deoarece îmi pretindea, pentru acest mic serviciu să-l trec coautor al lucrării (scrisoarea a) [unde scrie acestă pretenţie a mea ?, n.n.].

Am renunţat la ajutorul domniei sale şi l-am rugat tot colegial să-mi

16

restituie materialul primit (scrisoarea 2). Insfirşit, tov. LEHRER îmi adresează insulte cutremurătoare

(scrisoarea b), pentru care trebuie să răspundă într-un fel, insulte care nu credeam să-şi găsească locul în vocabularul omului de ştiinţă din zilele noastre. Rugăm să fie citită cu atenţie scrisoarea b, în care, pe lîngă faptul că se contrazice (în scrisoarea a spune ca n-are timp, iar în b, că şi-a "pierdut timpul într-un mod regretabil") face referiri persiflante la numele pe care-l port.

In încheiere vă adresez rugămintea să binevoiţi a lua măsurile cuvenite, fiind informat şi Biroul Organizaţiei de Bază asupra acestei încălcări a normelor morale. Imi rezerv dreptul să sesizez şi alte instituţii competente. Cu multă stimă, 31 III 1975 Dr. G. Dihoru cercetător pr. la Institutul de ştiinţe biologice Bucureşti"

Procedeul său mi-a deschis ochii faţă de un asemenea individ periculos şi, de aceea, i-am imitat procedeul prin memoriul meu adresat Procuraturii Municipiului Bucureşti. Aceasta ca să nu-i rămân dator cu nimic şi să înţeleagă ce înseamnă să fii tracasat de diferite organisme străine cu totul de ceea ce reprezintă relaţiile şi comportamentul dintre oamenii de ştiinţă.

"11 aprilie 1975

TOVARASE PROCUROR SEF,

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinte biologice şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; prin prezenta vă depun o plîngere împotriva numitului Gh. DIHORU, cercetător la Institutul de Biologie "Traian Săvulescu" din Bucureşti, cu domiciliul în Bucureşti, Calea Giuleşti nr. 42, Bl. 8, scara D, apt. 106, care mi-a atins demnitatea şi reputaţia de om de ştiinţă, prin imputarea unor fapte ce pot

17

să-mi atragă diferite sancţiuni sau dispreţul public (conform art. 205 şi 206 din c.p.), ca urmare a unor denunţări calomnioase (art. 259 c.p.) şi a falsului în declaraţtii (art. 292 c.p.) practicate de acesta.

Faptele pe care se sprijină sesizarea mea şi pe care le supun atenţiuei Dvs. sînt urmatoarele:

La începutul acestui an, în cursul unei vizite pe care am efectuat-o la institutul de Biologie "Traian Săvulescu" din Bucureşti, l-am întîlnit întîmplător şi pentru prima dată pe numitul Gh. DIHORU, cu care am avut - într-un răstimp de numai zece minute - un schimb de păreri cu privire la o problema de biogeografie, careia i-am consacrat 6 ani de muncă pînă acum. Deşi nu cunoştea nici contribuţiile mele ştiinţifice publicate în acest domeniu (considerate de către specialiştii europeni ca fiind contribuţii de pionierat pentru Europa centrală şi răsăriteană; ceea ce a condus şi la numirea mea ca reprezentant al ţării noastre şi membru în Comitetul internaţional al proiectului de Cartografiere a Nevertebratelor Europene) şi nici problematica generală ridicată de biocartografia modernă, dsa a avut o atitudine arogantă şi nejustificată faţă de opiniile mele profesionale. Dar, cu toate că eu nu m-am formalizat prea mult de comportarea sa incompatibilă pentru un adevărat intelectual, am fost foarte contrariat cînd, după puţin timp, am primit din partea sa o scrisoare (datată la 20. II. 1975 - a se vedea copia nr. 1), prin care îmi solicita ajutorul, tocmai în legătură cu metoda utilizată de mine.

Din scrisoarea sa, vă rog să reţineţi faptele extrem de evidente şi anume:

1.- Lipsa de consideraţie faţă de calitatea mea, prin aceea că mi se adresează omiţindu-mi titlul, în timp de dsa îşi menţionează titlul de doctor.

2.- Lipsa de respect faţă de munca mea, cel puţin în problema în care îmi solicită ajutorul şi pentru care i-am consacrat atâţia ani de muncă (fără a mai aminti activitatea mea de 22 de ani, concretizată în 100 de lucrări publicate în ţară şi peste hotare). Aceasta se exteriorizează prin modul cum imi solicită datele inedite din lucrarea mea aflată sub tipar, întocmai ca unui tehnician sau subaltern de-al său.

3.- Lipsa unei etici ştiinţifice, în exprimarea clară că, după ce îi voi furniza datele, dsa le va transpune pe hartă, care şi pe aceasta o va face

18

după modelul meu. In toate cazurile similare, este o datorie de onoare practicată între oamenii de ştiinţă (şi conformă codului deontologic) de a se sublinia modalitatea prin care cel ce cere ajutorul cuiva îşi exprimă recunoştinţa în lucrarea ce o va publica. Ori, în scrisoarea dsale nu există absolut nimic din ceea ce caracterizează probitatea unui cercetător adevărat şi care ar fi stimulat amabilitatea mea colegială.

In ciuda aspectelor sus-amintite care m-au îngrijorat, la data de 28. II. 1975 (a se vedea copia nr. 2) i-am răspuns în mod civilizat că anumite condiţii obiective mă împiedică să-i furnizez datele cerute şi să consacru un volum mare de muncă în afara sarcinilor mele profesionale (dat fiind forma actuală de realizare a cercetării prin contracte economice). Ca urmare, vă rog să constataţi că am subliniat faptul "că-mi este peste puteri şi în afara uzanţei dintre oamenii de ştiinţă să(-i) pretind o compensaţie materială (sau măcar una morală !)" pentru eforturile mele ce le-ar folosi în exclusivitate în lucrarea ce doreşte s-o publice numitul Gh. DIHORU. Cu acestă ocazie am făcut şi observaţia politicoasă că dsa nu a "abordat nici tangenţial aspectul eticii ştiinţifice în solicitarea colaborării mele" în impasul în care se găsea şi pe care l-a exprimat clar în scrisoarea sa din 20. II. 1975.

Răspunsul său nu a întîrziat să vină şi la data de 7. III. 1975 (a se vedea copia nr. 3) îmi trimite o scrisoare înjositoare, nedemnă pentru comportarea unui cercetător ştiinţific, depreciativă faţă de ceea ce constituie unul din aporturile sale cele mai de preţ la ridicarea prestigiului biologiei româneşti, culminind cu trimiterea unor timbre în valoare de 2,75 lei în scopul retrurnării materialelor oferite de mie.

Cu deosebit respect vă rog să analizaţi şi Dvs. scrisoarea sa din care se desprind cu toată claritatea: insultele sale pline de venin, ca o consecinţă a imposibilităţii de a obţine datele mele inedite; atitudinea de dispreţ şi desconsiderare faţă de realizarile mele ştiintifice; caracterul şi, mai ales, intenţiile sale lipsite de etică. Astfel,

1.- In paragraful 2 din scrisoarea sa, numitul Gh. DIHORU doreşte "să ne referim împreună la salutările /mele/ cordiale", dar trece imediat la "trăsăturile esenţiale ale metodei UTM...". Oricine poate constata că nu există nici o logică şi nici nu poate exista vreo legătură între salutările mele cordiale şi această metodă de lucru în biogeografie. Insă, din

19

aroganţă, dsa a vrut să-mi realizeze o 2.- Lovitură morală, prin impresia falsă şi ipocrită pe care a vrut s-o

lase, subliniind că trasăturile esenţiale ale metodei mele de lucru "se pare că le /ştia/ de mult timp" şi că "ar fi bine sa nu /rămîn/ cu impresia că le-a aflat de la /mine/". Dacă ar fi fost aşa, atunci de ce a apelat la jutorul meu, menţionind în prima sa scrisoare că fără datele mele "nu (...) poate realiza nimic" ? Intenţia sa de a-mi aduce insulte a mers pînă la capăt, afirmind că "dacă ele erau creaţie proprie, mă inclinam, dar ...". Deci, cu toate că nu cunoştea nimic şi nu putea să-şi realizeze lucrarea fără datele mele inedite, dsa nici nu-mi recunoaşte contribuţiile personale şi nici nu se înclină îin faţa lor. Oare aceasta este comportarea normală a omului de ştiinţă din zilele noastre ? Oare prin aceste mijloace un om neajutorat poate obţine un ajutor colegial ? 3.- Caracterul agresiv insultător şi conduita necorectă a dsale devin şi mai evidente în paragraful 4 al scrisorii, cînd îşi exprimă părerea cu privire la colaborarea sau, mai bine zis, cînd tratează asemenea aspecte delicate dintre intelectuali într-un mod comercial, prin cuvintele: "era bine să stabilim şi preţul codului per localitate". Faţă de aceasta categorie de pseudosavanţi, care reprezintă în întreaga lume un adevărat pericol social şi o frînă în dezvoltarea firească a procesului de cercetare, demascată cu tărie în ultima vreme în presa noastră (şi în deosebi în lucrarea lui V. SAHLEANU: Etica cercetării ştiinţifice, Ed. Ştiinţifica, 1967) mi-am exprimat opiniile în ultima din scrisorile mele , la 13.III.1975 (a se vedea copia nr. 4). In ea l-am făcut să înţeleagă că nu pot suporta incorectitudinea şi obrăznicia acestei categorii de intruşi în ştiinţă şi că nu mai doresc a întreţine relaţii cu dsa.

Rezultatul nefast al scurtei şi deprimantei noastre corespondenţe personale a apărut imediat, prin reclamaţiile pe care le-a făcut numitul Gh. DIHORU, atît tov. Director al Centrului de cercetări biologice Iaşi (a se vedea copia nr. 5) unde lucrez, cît şi Procuraturii locale Iaşi, pretinzînd că a fost insultat şi că "trebuie să (răspund) într-un fel" pentru acestea.

Consider ca aceste reclamaţii constituie o denunţare calomnioasă şi fals în declaraţii, în spiritul Codului penal, deoarece numitul Gh. DIHORU face afirmaţii mincinoase în scopul de a obţine consecinţe juridice împotriva mea. Pe de altă parte, ele constituie (dacă imi permiteţi să mă

20

exprim astfel, conştient fiind de incompetenţa mea în materie de drept !) şi o calomnie propriu-zisă (conform art. 206 c.p.), deoarece afirmaţiile şi imputările sale au devenit cunoscute în institutul nostru (conform art. 152, al. c din c.p.).

Afirmaţia mincinoasă de bază a numitului Gh. DIHORU, care are ca efect atingerea demnităţii mele, atragerea dispreţului public, prezentarea tendenţios falsă a faptelor şi expunerea cu orice preţ la sancţiuni administrative sau penale este următoarea (referindu-se la scrisoarea mea din 28. II. 1975 - copia nr. 2):

"Răspunsul dînsului a fost surprinzător, deoarece îmi pretindea, pentru acest mic serviciu să-l trec coautor al lucrării."

După cum se poate constata din confruntarea scrisorilor, eu nu am pretins niciodată să mă treacă coautor al lucrarii sale, ci dimpotrivă - repet - am afirmat:

"că-mi este peste puteri şi în afara uzanţei dintre oamenii de ştiinţă, să vă pretind o compensaţie materială (sau măcar una morală !) pentru eforturile mele, ce ar avea drept consecinţă folosirea exclusivă a lor de către Dvs..."

Pretinzînd cu rea credinţă şi denaturat faptele, numitul Gh. DIHORU a urmărit intenţionat să fiu pus într-o situaţie publică dezonorantă, deşi - în cadrul relaţiilor dintre cercetători - a devenit o practică morală obişnuită de a se exprima recunoştinţa pentru ajutorul căpătat, iar în functie de cuantumul de date primite şi de importanţa lor, se stabilesc mutual şi formele acesteia (de la exprimarea mulţumirilor în lucrare, pînă la dreptul de coautor). Insă dsa nu că nu cunoaşte aceste aspecte (aşa cum o afirmă), ci nu vrea să le cunoască (aşa cum reiese din toată corespondenţa sa), însuşindu-şi munca altora în mod ilicit; iar în cazul cînd nu o poate obţine, denigrează pe autori şi le depreciază cercetările.

A doua afirmaţie mincinoasă din reclamaţia sa calomnioasă este facută cu o seninătate incredibilă (referindu-se la scrisoarea sa din 7.III.1975 - copia nr. 3):

"Am renunţat la ajutorul domniei sale şi l-am rugat tot colegial să-mi restituie materialul primit..." (subl. n.).

Este de neimaginat cum poate fi calificat tonul acestei scrisori drept

21

colegial, cînd ea constituie de la inceput şi pînă la sfirsit o înlănţuire de insulte, deprecieri, conceţii lipsite de etică, aroganţă şi sfidare ? Si acestea, numai pentru că nu am putut în mod obiectiv să-l servesc şi să-l las să utilizeze datele şi roadele muncii mele de ani de zile înainte de a le publica eu (deci punîndu-mă în situaţia de a pierde prioritatea cercetărilor mele şi dreptul de paternitate a lor) ! Este foarte clar că un asemenea om nu are conştiinţa limitelor unei comportări morale şi a unei exprimări normale în societate, fiind stăpînit de un individualism excesiv, periculos şi rapace. Caracterul socialmente periculos al acţiunilor sale, nu rezidă numai în ceea ce contravine normelor şi legilor juridice, ci el se manifestă - după părerea mea - şi prin tulburarea vieţii şi muncii celor care sînt nevoiţi să suporte meschinăriile sale, a liniştii necesare procesului intelectual de creaţie, a frustrării timpului util de odihnă şi a vieţii de familie, asupra căreia se răsfrîng cu toată ascuţimea.

Cit priveşte "insultele cutremurătoare" de care mă acuză, oricine îşi poate da seama că eu nu am exprimat decît o opinie generală faţă de o anumită categorie de pseudosavanţi, care nu i-a fost atribuită şi care este condamnată de majoritatea intelectualilor cinstiţi din ţara noastră şi din lume.

In încheiere, vă rog, tovarăşe Procuror Sef, să dispuneţi analizarea infracţiunilor de calomnie, denunţare calomnioasă şi fals în declaraţie comise de numitul Gh. DIHORU împotriva mea şi să hotarîţi în conformitate cu prevederile legale.

Anexez xerocopii ale tuturor scrisorilor şi reclamaţiei pe care se sprijină plîngerea mea. Dr. Andy Z. LEHRER

Tovarăşului PROCUROR SEF AL PROCURATURII MUNICIPIULUI

BUCUREŞTI"

Aflând că Dihoru a făcut o reclamaţie şi prof. Zarnea, directorul Institutului Central de Biologie din Bucureşti şi că acesta din urmă a trimis, de fapt, reclamaţia la Iaşi, m-am văzut nevoit să-i adresez directorului Zarnea următoarea exlicaţie:

22

"Iaşi, 28 mai 1975 Tovarăşului Director General Prof. dr. G. ZARNEA Institutul Central de Biologie Splaiul Independentei nr. 296 Sectorul VII 7 B u c u r e ş t i

TOVARAŞE DIRECTOR GENERAL,

Ca urmare a adresei Dvs. trimisă Centrului de cercetări biologice Iaşi, în legătură cu corespondenţa dintre dr. Gh. DIHORU şi mine, vă rog să-mi permiteţi a vă informa asupra unor aspecte care sînt esenţiale pentru înţelegerea cauzelor acestui conflict regretabil şi deprimant, provocat de dsa.

In luna ianuarie a.c. l-am cunoscut pe dr. DIHORU, pentru prima dată şi într-un interval de numai zece minute, în laboratorul dr-ului BANARESCU. In timpul discuţiilor noastre, axate în special pe problema metodelor moderne de lucru în cartografierea biologică, dsa a avut o atitudine arogantă şi jugnitoare faţă de preocupările mele ştiinţifice cunoscute de Dvs., căutînd să-şi mascheze astfel lipsa sa de informare în acest domeniu.

Deşi atunci eu nu m-am formalizat de atitudinea sa nejustificată, am fost totuşi contrariat cînd la 20 februarie a.c. am primit prima scrisoare din partea dsale, prin care îmi solicită să-i codific şi să-i trimit codurile unui număr de 55 localităţi şi locuri după sistemul internaţional folosit în proiectele biologice actuale, dintr-o lucrare de-a mea dată spre publicare.

După cum vă este cunoscut, la 28 februarie a.c., i-am răspuns deosebit de civilizat că nu-l pot ajuta momentan din motive obiective, subliniind că în situaţia prezentă îmi "este peste puteri şi în afara uzanţei dintre oamenii de ştiinţă, să-i pretind o compensaţie materială (sau măcar una morală) pentru eforturile mele /suplimentare/, ce ar avea drept consecinţă folosirea exclusivă a lor de către /Dsa/."

Trebuie să menţionez că însăşi maniera în care a fost concepută

23

scrisoarea dr-ului DIHORU şi intenţia de a obtine datele mele inedite, în scopul de a le publica dsa, înainte de a le face eu cunoscute, au avut darul de a trezi bănuieli cu privire la onestitatea cererii sale - fapt care a fost imediat confirmat prin cea de-a doua sa scrisoare (din 7 martie a.c.), plină de jigniri ce mi-au adus atingerea demnităţii mele de om de ştiinţă. Din rea intenţie şi răzbunare, la constatarea că nu-l pot ajuta, mi-a desconsiderat munca mea în domeniul biogeografiei moderne (despre care Dvs. aţi fost informat la timpul său; fiind calificată de către specialiştii competenţi drept o contribuţie de pionierat în Europa centrală - a se vedea xerocopia alaturată - şi ducînd la numirea mea ca membru în Comitetul internaţional al proiectului de Cartografiere a Nevertebratelor Europene), acuzindu-mă de lipsa de originalitate sau plagiat prin cuvintele: "Daca ele erau creaţie proprie, mă înclinam, dar ...".

Lipsa sa de informare atît a calităţilor profesionale şi a contribuţiilor mele biogeografice publicate (considerindu-mă "geograf"), cît şi asupra unor aspecte legale actuale specifice cartografiei, îl determină într-un mod nejustificat să-mi atribuie "scăpări, cum ar fi, scara pe cele două hărţi pe care le-aţi publicat", ci un atlas cu 41 hărţti în 1972 în Belgia, care a adus - spre marea mea bucurie - un mare prestigiu României pe plan biologic european, precum şi încă un numar de contribuţii publicate în revistele noastre (pe care vi le trimit alăturat, cu rugămintea de a le primi ca un foarte modest omagiu din partea mea), fără a mai lua în considerare conferinţele şi două emisiuni rediofonice ţinute pe aceasta temă, sau lucrările mele sub tipar. Dr. DIHORU nu s-a ostenit însă nici să se intereseze de ele, dar ceea ce este foarte grav, nici nu ştie că sistemul U. T. M., folosind o reţea de coordonate kilometrice (în locul celor geografice), nu are nevoie de menţionarea "scării", insinuînd pe nedrept incompetenţa mea.

Intenţia sa de a mă înjosi continuă prin afirmaţia sa că "poate era mai bine să stabilim şi preţul codului per localitate" culminîndu-şi lipsa de consideraţie faţă de demnitatea mea prin "anexez costul poştei". M-am întrebat mereu de ce am meritat aceste jigniri şi insinuări veninoase din partea unui om care ar fi trebuit să înţeleagă cît valorează efortul creator în cercetarea ? Dece mi-a depreciat strădaniile tocmai în acel domeniu, în care el şi-a dovedit incompetenţa şi-mi cerea ajutorul ?

24

Sînt întrebări la care nu am putut să-mi răspund decît după ce am luat cunoştinţă de ocupaţiile acestui om, care îşi utilizează - probabil - timpul pentru altceva decît pentru cercetare.

Ceea ce vă rog să reţineţi în mod deosebit din scrisoarea dsale din 7 martie a.c. este concepţia sa asupra eticii cercetării ştiinţifice şi a regulilor mutuale în cazul intrajutorării specialiştilor, exprimată clar în paragraful 4. Si, în legătură cu ea, vă rog să reţineţi trăsăturile de caracter ale dr-ului DIHORU, exteriorizate în nenumăratele sale reclamaţii fără sens, făcute împotriva mea.

Dr. DIHORU a trimis aceeaşi reclamaţie, multiplicată în nenumărate exemplare, nu numai Institutului Central de Biologie şi Conducerii M. E. I., ci şi Centrului de cercetări biologice Iaşi, Procuraturii Locale Iaşi, Comitetului P.C.R. al judeţului Iaşi, Comitetului Central P.C.R. etc. Prin această acţiune, el a vrut să obţină compromiterea şi sancţionarea mea pe toate căile posibile, fundamentînd-o pe date mincinoase, diminuîndu-şi în mod conştient insultele pe care mi le-a atribuit şi exagerind pe cit posibil replica primită la ele, în favoarea sa. Astfel, considerind că munca mea ar fi fost doar un "mic serviciu", scrie că am pretins să mă treacă coautor al lucrării sale - fapt care nu apare deloc în întreaga noastră corespondenţă; iar pe de alta parte, mai face şi afirmaţia mincinoasă că, renunţind la ajutorul meu, m-a rugat "tot colegial" (prin scrisoarea sa jignitoare şi depreciativă din 7 martie a.c.) ... Reiese cu evidenţă că dr. DIHORU, prin "denunţări calomnioase" şi prin dezinformarea instituţiilor unde a trimis reclamaţiile sale, a căutat să obţină cu rea intenţie o satisfacţie pentru sine în dauna mea (în sensul Codului penal). De această realitate şi-au dat seama atît Procuratura Locală (care a clasat problema în litigiu), cît şi Comitetul P. C. R. al judeţului Iaşi (care a informat la rindul sau forurile superioare de partid). Ca urmare, am fost obligat să-mi apăr demnitatea şi onoarea atinse de dr. DIHORU, care a încercat să-şi însuşească brutal şi ilicit munca mea, practicînd denunţuri calomnioase şi fals în declaraţii, prin sesizarea Procuraturii Municipiului Bucureşti la data de 11 aprilie a.c.

Cu toate acestea, călcîndu-mi peste inimă, mă pot obliga în faţa Dvs. ca voi solicita imediat stingerea urmăririi penale a dr-ului DIHORU, dacă el îşi retrage reclamaţiile sale calomnioase de la toate instituţiile şi, în

25

acelaşi timp, îmi adresează o scrisoare amabilă de restabilire a relaţiilor civilizate între noi. (Vă rog să observaţi că nu-i pretind a-mi cere scuze, pentru a nu-l pune într-o situaţie de umilinţă !).

Fiind conştient că nimeni nu ar avea de cîştigat ceva serios dintr-un asemenea conflict, vă rog să mă iertaţi că apelez la competenţa, autoritatea şi puterea Dvs. de convingere, pentru aplanarea normală a acestei neînţelegeri, ce poate lua amploare datorită acţiunilor determinate de dr. DIHORU.

Rămînîndu-vă profund recunoscător, vă rog să binevoiţi a primi expresia sentimentelor mele cele mai distinse. Dr. Andy Z. LEHRER"

După plîngerea mea către Procuratura Municipiului Bucureşti şi după scrisoarea explicativă adresată directorului Zarnea, lucrurile s-au liniştit complet şi nu am mai primit nici o chemarea din partea cuiva, dar nici măcar o explicaţie asupra celor pe care le-ar fi putut întâmplina dr. Dihoru de pe urma acţiunii mele către procuratura Bucureşti. Acest paranoic s-a liniştit complet, ceea ce m-a făcut să cred că totuşi, apelul meu către procuratură a avut un efect de bumerang asupra lui. De atunci nu am mai avut nici o ocazie de a ne mai întâlni şi nu am auzit vreodată să pomenească cuiva de numele meu.

26

Contabila DOLCEANU ELENA

Una dintre personajele cele mai dificile, pline de complexe profesionale, fizice şi morale, care a dăinuit foarte mult timp în cadrul institutului nostru, atât pe vremea când el a fost sub tutela Academiei R.P.R. Filiala Iaşi, cât şi după despărţirea sa de academie, a fost contabila şefă Dolceanu Elena. Lungă, solidă, dar foarte urâtă, cu un sistem nervos foarte labil, stăpânită de complexe de inferioritate, nesatisfăcută din punct de vedere sexual şi social, divorţată din cauza că soţul ei a lasat-o, puţin pregătită profesional şi capabilă de multe ori de răutăţi şi ranchiună, a fost permanent un element greu de suportat în mijlocul colectivităţii. Cu mine a avut adesea conflicte, unele vizibil determinate de originea mea pseudo-religioasă, sau se manifesta cu o ură în care se reliefau resentimentele primitive ale unei concepţii retrograde. Nu avea decât o şcoala medie de contabilitate, care o punea frecvent în dificultate şi nu a fost niciodată capabilă de un comportament civilizat. Numai faţă de superiorii ei, Prof. dr. Petru Jitariu, Prof. dr. C. Zolyneack (care au fost directori) se comporta cu slugărnicie, nu pentru că ar fi fost membră de partid, ci pentru că urmărea să le intre sub piele, să i se mărească mereu salariul, să fie onorată cu diferite gradaţii nemeritate etc., în schimbul cărora facea diferite servicii financiare, ca de exemplu: le cumpăra materialele dorite sau le deconta pe cele achiziţionate (real sau imaginar) de colaboratorii lor, le furniza bani de deplasări chiar şi în cele mai grele momente financiare ale institutului, sau multe alte facilităti, pentru care a fost mereu recompensată cu premii trimestriale şi speciale. Se spune că unii cercetători pe care ii servea aproape la fel de amabil au fost cercetătorii curajoşi care s-au putut apropia sexualiceşte de ea, printre care chiar şi C. Zolyneack.

În ceea ce mă priveşte, relaţiile mele cu ea au fost extrem de greu suportabile şi nesinceritatea lor a fost totdeauna vizibilă. Ba mai mult, ea a căutat cu fiecare prilej să-mi îngreuneze problemele mele sociale sau de muncă, fie prin neacordarea fondurilor care mi-au fost alocate de către forurile superioare la materiale, fie în şedintele de "consiliu ştiinţific" unde era invitată ca să expună diferitele stadii ale situaţiei noastre financiare.

Făcându-mi fel de fel de şicane, atunci când lucrurile au evoluat

27

inadmisibil, m-am revoltat şi am făcut o plângere către Comisia de judecată a C.C.B. Preşedintele acestei comisii, a fost pe vremea aceea marele savant bănuit Vasiliu Niculae şi lui i-am înmânat personal prima mea cerere la data de 14 noiembrie 1980, care a constituit "Dosarul Nr. 2".

"Iaşi, 14 noiembrie 1980 C ă t r e , COMISIA DE JUDECATA a CENTRULUI DE CERCETĂRI BIOLOGICE IAŞI

Subsemnatul dr. ANDY Z. LEHRER, cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi, solicit chemarea în faţa Comisiei de judecată a C.C.B. Iaşi a numitei DOLCEANU ELENA - şef birou al C.C.B. Iaşi, pentru infracţiunile săvîrşite şi condamnate de Codul penal al R.S.R., în timpul serviciului, şi anume: abuz în serviciu contra intereselor persoanei (art. 246 c.p.), înşelăciune (art. 215 c.p.), sabotaj şi subminarea economiei naţionale (art. 164 combinat cu art. 165 c.p.), precum şi calomnie (art. 206 c.p.).

Faptele care mă determină să pornesc acţiunea mea şi care o fundamentează sînt următoarele:

Prin înţelegere cu beneficiarii mei de contracte ştiinţifice, sînt obligat să mă prezint periodic sau să predau anual contractele în timpul stabilit de aceştia, ca urmare a obligaţiilor lor faţă de propriile sarcini de plan. De aceea, pe data de 23 octombrie 1980 am fost înştiinţat telefonic că pot veni la I.C.C.P.T. Fundulea la 4 noiembrie a.c., pentru a le prezenta contractul pe anul 1980, în valoare de 45.000 lei şi a începe recepţionarea lui. In aceeasi zi am informat pe tov. director de cele stabilite cu beneficiarul meu, urmînd a face formele necesare de delegaţie. Imediat am scris cererea de deplasare, timp în care am intenţionat să rezolv şi alte probleme de contracte pe anul 1981 (cu unele institute de la ASM sau ASAS), depunînd-o în mapa tov. director. A doua zi, adică în 24 octombrie 1980, întîlnindu-l pe tov. director, l-am întrebat dacă mi-a aprobat cererea de deplasare. Cînd dsa, mirîndu-se, mi-a comunicat că nu a văzut în mapă nici o cerere de-a mea şi, deci, nu a avut ce-mi aproba, m-am dus la

28

serviciul administrativ şi l-am întrebat pe tov. TODI de soarta ei. Am primit răspunsul că numita E. DOLCEANU (care lipsea nejustificat de la serviciu de o bună bucată de timp) a sustras-o din mapă înainte cu o zi şi a reţinut-o la biroul ei, fără nici o explicaţie. Astfel, permiţindu-şi a tria în mod anticipat documentele adresate tov. director, fără ca ele să fie soluţionate într-un fel de dsa, pîrîta a comis primul abuz (în împrejurările relatate doar) în serviciu împotriva intereselor mele de serviciu. L-am rugat pe tov. TODI să mi-o dea pentru a o înmîna personal direcţiei, însă dsa mi-a repetat că nu este la el, ci în biroul pîrîtei. Intrind în biroul alăturat, care era deschis, am găsit la vedere în dulapul ei tot deschis, cererea căutată. Mi-am luat-o şi i-am arătat-o tov. TODI şi IONESCU. Important a fost faptul că, pe ea pîrîta a scris slab cu creionul - cu scopul vădit de a înşela conducerea în defavoarea intereselor şi prestigiului meu profesional - că fondurile mele de deplasare sînt epuizate pe 1980. Apare deci cu toată claritatea că ea a încercat să mă saboteze, împiedicîndu-mă prin înscrisuri mincinoase de a-mi achita obligaţiile de cercetare faţă de beneficiar (încălcînd art. 164 şi 165 din c.p.).

Pentru ca tov. director să nu aibă vreo îndoială inainte de a semna, l-am rugat pe tov. UNGUREANU D. să scrie pe cererea mea din care contracte vor fi luate fondurile de deplasare - fapt care acesta l-a realizat imediat. Tot atunci a fost aprobată şi de către tov. director.

Timp de o săptămîna de zile, hîrtia mea s-a plimbat pe mesele tuturor salariaţilor de la contabilitate, iar în ziua de 29 octombrie a.c., am rugat-o pe tov. MACARIE să nu uite să-mi scoată avansul de 500 lei solicitat. A doua zi, venind la secretariat (în care se aflau tov. IONESCU, MACARIE şi pîrîta) am fost informat de tov. IONESCU că mie nu mi s-a scos avansul şi că ea nu are referatul meu. La insistenţa mea mi s-a spus că din nou pîrîta l-a reţinut fără motiv. Deci, după ce nu i-a acordat nici o atenţie timp de o săptămînă, pentru a doua oară îmi sechestrează abuziv referatul, străduindu-se prin toate mijloacele să mă compromită profesional şi în interes de serviciu, precum şi creind pretexte de declanşare a unor atmosfere de scandaluri (practici obişnuite în relaţiile sale interumane). Revoltîndu-mă împotriva atîtudinilor şi faptelor sale de sabotare, de sustragere a actelor mele (dar care pot avea consecinţe ce se răsfrîng asupra întregului colectiv al institutului), i-am cerut să-mi restituie

29

referatul ascuns. Pîrîta mai întîi nu a vrut, apoi a motivat că nu are cheia de la biroul ei (cheie care, pînă la urma s-a dovedit a fi sub covor); însă, la insistenţele mele disperate mi l-a restituit. Cinismul, nepăsarea, ura faţă de sarcinile institutiei şi, mai ales, faţă de persoana mea, lenea şi chiulul care caracterizează această salariată, au apărut şi cu ocazia procedeelor sale de sabotare: mi-a înmînat referatul nesemnat de ea. Numai în faţa imensei mele revolte faţă de o atare iresponsabilitate mi-a semnat-o şi a motivat că, ar fi vrut să-mi dea banii a doua zi, ca să nu fie decit 3 zile înainte de plecarea mea.

Prin permanentele sale înşelăciuni, căci avansul se poate da legal chiar înainte cu zece zile, tocmai pentru asigurarea biletelor de călătorie, a crezut că mă poate îmbuna în acele momente tensionale, în care sănătatea (şi, poate, chiar viaţa) mea erau în mare primejdie (ştiindu-se foarte bine, de toată lumea, ca sînt cardiac).

Comunicîndu-le imediat întîmplările relatate mai sus, atît tov. director, cît şi tov. VITELARU şi tov. RUSAN, am consimţit numai atunci, dat fiind perioada aceasta de predare a contractelor deosebit de grea pentru toată lumea, să renunţ la a da importanţă manifestărilor de incompetenţă, sabotare, abuz şi ură ale pîrîtei. Cu toate acestea, în lipsa mea (3-10 noiembrie) ea a făcut afirmaţii mincinoase în institut şi mi-a imputat fapte care vor să tragă, cu rea intenţie, sancţionarea mea, din evidentă răzbunare că nu a reuşit sa mă saboteze. Astfel, a afirmat că i-am violat dulapul cu documentele ei secrete de serviciu, rupîndu-i un sigiliu (pe care nu l-a avut vreodată decît, poate în imaginaţia ei) şi forţindu-i uşa dulapului (aproape totdeauna deschis din neglijenţa, lenea şi dezinteresul ei faţă de institut), că am lovit-o etc. - fapte care constituie infracţiuni de calomnie.

Manifestările de terorizare a colectivului, gradomania compensatorie, necinstea (dovedite de controalele financiare anterioare), procesomania ş.a. ale pîrîtei, care frîzează un domeniu neraţional şi nesocial, sînt cunoscute şi tolerate de multă vreme în C.C.B. Iaşi; însă nu doresc ca ele să se răsfrîngă asupra mea sub nici o formă şi, mai ales, să-mi împiedice munca de cercetare creatoare, căreia i-am inchinat întreaga mea viaţă, spre progresul şi cinstea ţării noastre. Dr. ANDY Z. LEHRER

30

14 noiembrie 1980"

Am aşteptat cîteva zile după sosirea mea în Iaşi, să văd care sunt consecinţele apelului meu către Comisia de judecată şi am fost nevoit să aduc o completare la cererea mea anterioară.

"11 decembrie 1980 C ă t r e , COMISIA DE JUDECATA a CENTRULUI DE CERCETĂRI BIOLOGICE IAŞI

Subsemnatul dr. ANDY Z. LEHRER, cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi, în legătură cu plîngerea mea împotriva numitei ILEANA DOLCEANU (dosar nr. 2/1980), aduc următoarele completări:

Pentru a mă limita strict la faptele care intră în competenţa Comisiei de judecată şi a nu mă abate spre "argumentele" fabulatorii ale pîrîtei (deoarece majoritatea cad în sarcina Conducerii institutului şi Consiliului ştiinţific), doresc să subliniez că aceasta păstrează faţă de mine o atitudine de ostilitate permanentă, de sabotare a activităţii mele de cercetare în cadrul institutului în decurs de ani de zile şi de insultă sau calomnie sub toate formele posibilie. Astfel, puţin timp înainte de conflictul declanşat de ea, prin sustragerea şi sechestrarea ilegală a documentelor mele de deplasare, fără a-i face sau vorbi ceva nepoliticos, m-a injurat, spunindu-mi de faţă cu toţi colegii de la serviciul administrativ (tov. MARIA IONESCU, tov. TODI, tov. MACARIE şi două tovarăşe ingrijitoare de la Facultatea de biologie-geografie), de cîteva ori şi cu o furie de neinţeles: "du-te la dracu". Pentru ce am meritat să mi se adreseze, din senin, o atare insultă, nu pricep nici pînă astăzi. Dar aceasta nu este totul, căci de curînd, avîind nevoie să dau un telefon la o farmacie din oraş, tov. TODI m-a rugat să utilizez telefonul din boxa pîrîtei, deoarece pîrîta nu este (lipsind - ca de obicei - nejustificat de la serviciu) şi deoarece telefonul din faţa dsale trebuie să fie imediat folosit pentru o convorbire cu MEI. Comunicîndu-i că boxa pîrîtei este încuiată, tov. TODI mi-a descuiat uşa cu o cheie care se afla deasupra unui dulap de pe culoar. In timpul

31

convorbirii mele a sosit şi pîrîta, care - într-o stare de descompunere psihică - a strigat la mine, de citeva ori: "ieşi afară !". Terminind grabnic acea convorbire, am întrebat-o de ce strigă la mine, la care din nou a repetat, nemotivat, aceleaşi cuvinte înjositoare şi cu acelaşi ton - fapt care i-a intrigat şi pe ceilalti salariaţi ai serviciului administrartiv.

In afară de cuvintele insultatoare, atitudinile de jignire a colegilor şi variatele abuzuri practicate în scopul de a şicana pe fiecare, pîrîta mai utilizează şi o gestică, menita să aducă atingerea demnităţii mele. Aşa de exemplu, fără a aminti de acelea manifestate cu alte ocazii şi rezumîndu-mă numai la două momente ale "conflictului" actual, la intrebările mele de început de discuţie (pe care le-am dorit totdeauna academice) pîrîta îşi facea semnul crucii. In acest fel, cu vădită intenţie a vrut să-şi exprime convingerea faţă de mine şi de ceilalţi care erau de faţă (ca de exemplu, tov. MARICICA MOSCALU de la Genetică, MARIA IONESCU s.a.), că avea de-a face cu un nebun, că vedea în persoana mea un om nedemn şi de dispreţ - în ciuda prestigiului meu ştiinţific naţional şi internaţional, căpătat în decurs de 25 de ani de muncă şi pe baza realizărilor mele, deosebit de apreciate de către specialişti.

Si pentru a-şi completa cortegiul de mijloace de discreditare a persoanei mele, a început să împrăştie cu rea credinţă calomnia că eu vorbesc toată ziua la telefon interurban şi, că din această cauză, costul telefonului se ridică exagerat de mult. De obicei, asemenea învinuiri mi le-a adus în Consiliul ştiinţific (din care eu nu fac parte) şi deci, nu am posibilitatea să-i răspund şi să dovedesc contrariu. In spiritul legii, această comportare nefirească şi aberantă, aceasta "imputare în public" avea drept scop să mă "expună ... la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public" (art. 206 c.p.). Ca urmare, am utilizat două modalităţi de a demasca faptul că tocmai ea este aceea care - atîta timp cît se găseşte la serviciu - vorbeşte cu persoane din diferite oraşe cu prefix, şi anume: folosind convorbirile telefonice fie în interes absolut personal (în adevăratul sens al cuvîntului), fie pentru a reclama pe unii salariaţi ai C.C.B. Iaşi la forurile superioare. Astfel, eu nu am omis niciodată să notez în carnetul de convorbiri, telefoanele mele în interes de serviciu şi aprobate în prealabil de către tov. director, atrăgînd atenţia, în repetate rînduri că în intervalele de lipsă îndelungată de la serviciu ale

32

pîrîtei (ca de exemplu, în concediile sale de 2-3 luni pe an) suma pentru plată telefonului nu era cu nimic crescută, ci cu totul obişnuită.

Rămîne de neconceput pentru mine cum se poate accepta, într-o absolută permanenţă, exteriorizarea manifestărilor ofensatoare - cu vinovaţie - ale acestei salariate şi derivind atît din intenţia de a provoca o vătămare profesională şi materială a noastră, cit şi din aceea de a-şi ascunde incompetenţa şi lenea printr-o fabulatie primejdioasă.

In legătură cu avansul de delegaţie solicitat şi aprobat de către direcţie, dar care a fost sustras şi reţinut ilegal de pîrîta, trebuie să vă încunoştiinţez că, în baza art. 29 lit. e din Regulamentul operaţiunilor de casă ale unităţilor socialiste, aprobat prin Decretul Consiliului de Stat Nr. 209/1976, pentru procurarea biletelor de călătorie în cazul mijloacelor de transport cu locuri rezervate, acestea se acordă cu 10 zile înainte; iar în cazurile obişnuite cu 2 zile lucrătoare înainte. Ori, pîrîta nu a vrut să mi-l acorde pentru procurarea biletelor nici măcar cu 3 zile înainte de plecare.

Dar, trebuie să atrag în mod special atenţia că, chiar dacă s-ar admite - prin absurd - că nu aş mai fi avut fonduri de deplasare, prin calitatea sa de a rezolva problemele de ordin contabil, ea era obligată să găsească soluţiile necesare şi să-mi ofere sprijinul corespunzător pentru a mă achita de sarcinile de serviciu şi a contribui la rezolvarea concomitentă a planului de cercetare al institutului şi nicidecum să mă saboteze, prin diferite tertipuri foarte transparente. Si aceasta, cu atît mai mult, cu cit numeroşi colegi (dr. MARIA CRISTESCU, dr. IONEL ANDRIESCU, Prof. dr. N. TOPALA) s-au oferit - în conformitate cu deciziile luate anterior în consiliul ştiinţific - să mă ajute, dacă va fi nevoie.

Sabotarea muncii mele de cercetare şi obligaţiilor contractuale se manifestă şi în alte ocazii, în special în aceea de achiziţionare a materialelor solicitate. Dat fiind faptul că acestea sînt utilizate pentru realizarea unui număr mare de desene şi cartograme, proces care la rindul său se bazează pe întocmirea de fişiere biogeografice prealabile, cu zeci de mii de fişe şi calcule, rezultînd din prelucrarea datelor furnizate de către beneficiari, ele sînt reprezentate prin materiale de papetărie. Deşi am motivat şi explicat mereu cele de mai sus, pîrîta le consideră intenţionat şi sub pretextul dorinţei de a face economii, drept "rechizite de birou" şi, din această cauză, nu puteam să le obţin nici în limitele derizorii de 250 lei. Ca

33

urmare şi în mod paradoxal, am fost nevoit permanent să cumpăr aceste materiale din salariu propriu, numai pentru a evita discuţii inutile cu un om care nu vrea şi nu poate înţelege ce este munca (influenţînd chiar şi direcţia în acest sens) - pe de o parte, şi a îndeplini planul de cercetare - pe de altă parte. In ultima vreme însă, costul unor astfel de cheltuieli fiind prea mare pentru posibilităţile mele materiale şi nefiind corect să pun din buzunarul meu pentru contracte plătite de către beneficiari-instituţii (şi nu de persoane particulare), m-am informat la Banca Naţională, la tov. inspector OLTITA IONESCU despre posibilitatea normală de a vedea şi aprecia aceste lucruri. Dsa mi-a confirmat că materialele cerute de mine nu pot fi considerate rechizite de birou, deoarece eu nu le folosesc în scopuri funcţionăreşti, ci în realizarea contractelor de cercetare şi sînt impuse de acestea prin specificul muncii ştiinţifice.

Pentru a dovedi sabotarea muncii mele de către numita Ileana DOLCEANU, precum şi înscenările sale în scopul de a fi discreditat în colectivul Centrului de cercetări biologice Iaşi sau în societate, propun următorii martori:

- Prof. dr. doc. C. ZOLYNEACK - Prof. dr. N. TOPALA - Prof. dr. C. TOMA (catedra de botanică) - D. UNGUREANU (genetică) - MARIA IONESCU secretara CCB) - tov. TODI (insp. personal CCB) - tov. MACARIE (contabil CCB) - Cristina VITELARU - Dr. Mircea RUSAN - KELEMEN SMARANDA - Tov. TITU (poluare) - BANCILA (CCB) - Dr. MARIA CRISTESCU - Dr. IONEL ANDRIESCU - tehniciana de la catedra de botanică (Popescu Magdalena) - îngrijitoarele de la Fac. de biologie-geografie (Dogaru ?)

Dr. Andy Z. LEHRER"

34

Pe data de 17 decembrie 1980 a avut loc prima şi ultima şedinţă de confruntare dintre noi, în cadrul aşa numitei Comisii de judecată a C.C.B., unde dementa Dolceanu a spus numeroase minciuni la adresa mea şi a căutat în acest mod să inducă în eroare comisia. Printre acestea din urma a fost afirmaţia că a fost plecată la Bucureşti în timp ce eu am deschis biroul şi dulapul cu adresa mea, că am lovit-o, că am "zbierat" la ea să-mi restituie adresa, că vorbesc mereu la telefon, că am insultat-o, că am obligat-o cu forţa să semneze ordinul meu de deplasare în interes de serviciu etc. etc. In realitate, ea nu a fost la Bucureşti, ci a vrut să se transfere la Institutul de igienă din Iaşi unde a participat la un concurs pe care nu a reuşit să-l căştige (spre ghinionul nostru al tuturor), iar minciuna că am "lovit-o" a încercat s-o demonstreze cu o "echimoză" pe care nu a arătat-o, dar a afirmat că o are la cotul drept. Totul a devenit destul de limpede în sensul că ea a încercat prin numeroase manifestări suburbane şi neconcordante mediului intelectual, trădându-şi în acelaşi timp incompetenţa şi resentimentele faţă de mine, precum şi lipsa de ataşament sau înţelegere a necesităţilor instituţiei noastre. Ea a fost însă nevoită să recunoască sustragerea adresei mele şi a delegaţiei, susţinând că cererea mea de deplasare ar fi trebuit să fie semnată de către unii colegi în drept. A fost o încercare de a încurca membrii comisiei cu diferite manevre birocratice, ceea ce nu a rezistat. Ca urmare, şedinţa a luat sfârşit, fără ca ea să ia vreo măsură adecvată împotriva ei.

Mintea bolnavă şi comportamentul său patologic nu a lasat-o niciodată în pace, avînd mereu pe cineva pe care să-şi verse amarul. În ceea ce mă priveşte, eu am fost permanent în atenţia ei şi, împreună cu Zolyneak, a căutat să mă tracaseze cu orice ocazie. Intenţiile sale rău voitoare s-au intensificat cu timpul, deoarece a văzut că este destul de greu să mi se înfrâneze spiritul de contestare, de revoltă şi să mi se creieze o atitudine de supunere şi de conformism. Toate aberaţiile sale de caracter şi de constrângere a mea pe cale administrativă, mai ales, că simţea că ea nu are nici cea mai mică consideraţie din partea mea, m-au determinat să iau puţin "taurul de coarne" şi să cer o audienţă la primul secretar de pe vremea aceea a Iaşului - PETRU ENACHE, care mai târziu a fost strangulat cu ajutorul unei frânghii trase de un tractor, din ordinul lui Ceauşescu, pentru a-l putea pune în curent cu cele ce se petrec în cadrul institutului nostru.

35

"Iaşi, 10 decembrie 1980 Tovarăşului Prim-Secretar PETRU ENACHE Comitetul judetean P. C. R. I a ş i

TOVARASE PRIM-SECRETAR,

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în biologie şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apt. 5;

vă adresez rugămintea ardentă de a-mi aproba o audienţă, pentru a vă putea încunoştiinţa - direct şi cît mai urgent posibil - despre o serie de aspecte cu caracter mai mult sau mai puţin confidenţial din instituţia noastră.

Deşi acestea sînt legate de activitatea mea de cercetare, ele nu sînt străine de unele practici, mentalităţi şi procedee care aduc prejudicii morale şi materiale, determinind concomitent un comportament de frustrare, aproape fiecăruia dintre cercetători.

Fiind victima celor sugerate mai sus, vă rog să binevoiţi a accepta primirea mea numai de către Dumneavoastră, la o dată pe care vă rog din toată inima s-o fixaţi cît mai curînd.

Vă asigur de întregul meu devotament şi profundă recunoştinţă. Dr. Andy Z. LEHRER"

Pentru el am pregătit mai înainte un memoriu detaliat pe care i l-am înmânat persoanl la audienţa pe care mi-a acordat-o în ziua de 29 decembrie 1980. Cu această ocazie i-am dat cadou şi cele 3 trei cărţi ale mele publicate până atunci, împreună cu cartea de felicitări realizată de echipa din Gembloux pentru Cartografierea Nevertebratelor Europene, având ca fundal harta României.

"Iaşi, 6 decembrie 1980 Tovarăşului Prim-Secretar PETRU ENACHE

36

Comitetul judeţean P.C.R. Strada A. Panu nr. 60 - Iaşi

TOVARASE PRIM-SECRETAR,

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi, vă rog să-mi permiteţi a vă aduce la cunoştinţă o serie de fapte care nu concordă cu prestanţa instituţiei noastre ştiinţifice sau cu climatul etic şi legal, ce trebuie să stimuleze calitatea muncii şi realizarea desăvîrşită a sarcinilor noastre de cercetare.

Fiind singurul om al muncii din masa de cercetători ai C.C.B. Iaşi şi de cadre didactice ale Facultăţii de biologie-geografie de la Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi care, în anul 1977, s-a ridicat cu hotărîre în favoarea realizării procesului de integrare, în conformitate cu directivele de partid şi cu decretul prezidenţial emis în acest scop, nu pot rămine indiferent în special faţă de greutăţile "subiective" care frînează un proces atît de complex de promovare şi afirmare a inteligenţei şi competitivităţii româneşti pe plan naţional şi internaţional. Cu atît mai mult îmi este imposibil să accept perpetuarea nocivă a unei mentalităţi neadecvate mediului nostru de creaţie ştiinţifică şi, în deosebi, aceea a unor acţiuni de sabotare a lui - fapte ce au drept consecinţă distrugerea prestigiului cercetătorilor consacraţi, împiedicarea îndeplinirii sarcinilor faţă de beneficiari, întreţinerea unei atmosfere tensionale şi unor "bisericuţe" cu regim preferenţial din punct de vedere social şi administrativ etc. etc.

Doresc să vă ilustrez starea de degradare progresivă a raporturilor interumane din C.C.B. Iaşi, cu prezentarea unor aspecte care mă revoltă şi mă afectează din ce în ce mai direct în ultimul timp, ajungind pînă la limitele oricărei toleranţe şi înţelegeri.

Lipsa de coordonare competentă a activităţilor specifice şi de clarviziune principială în raporturile umane din institutul nostru - justificate parţial prin lipsa de experienţă sau de "timp", precum şi prin existenţa unei "moşteniri" destul de greu de orînduit pe baze noi - a condus la concepţia de conducere necorespunzătoare sau chiar dăunătoare, prin practicarea vexaţiilor morale ale cercetătorilor şi subordonarea muncii lor

37

creative de către unele cadre administrative, sufocante prin incompetenţa, necinstea şi birocraţia lor circumstantă. Datorită unei evoluţii stranii, inacceptabile pentru oricare din cercetătorii noştri, angrenaţi intim în realizarea contractelor ştiinţifice, dirijarea (înţelegînd adesea: conducerea) şi subordonarea efectivă a ceea ce reprezintă - în realitate - o parte a elitei intelectualităţii ieşene este efectuată de către şefa de birou contabilitate cu rol de "contabil şef" (fără studii corespunzătoare): Ileana DOLCEANU. Aceasta, făcînd zilnic oficiul de a duce "mapa directorului" la semnat (deşi "munca" de mai sus nu intră în atribuţiile sale legale de serviciu), şi-a cultivat în imaginaţia sa credinţa că are o importanţă specială în institut, care-i permite şi justifică orice acţiune a ei. De aici, o atmosferă plină de animozităţi ce se întreţine de ani de zile în serviciul administrativ, extinzîndu-se în ultima vreme şi lezînd grav pe fiecare din cercetători în interesele personale şi de serviciu. De aici un cortegiu de abuzuri de serviciu, mergind de la insulte adresate oricui (şi în special mie), reclamaţii pe cale telefonică la diferite foruri superioare (ceea ce încarcă exagerat costul convorbirilor telefonice interurbane, dar pe care le atribuie cu viclenie cercetătorilor, sau se substituie inspectorului de personal tov. TODI etc.), terorizarea maniacală a funcţionarilor care nu sînt de partea ei şi pretinderea subordonării administrative a oamenilor de ştiinţă, tracasarea acestora prin imputări de sume fanteziste pentru "nereguli" imaginare sau prin solicitarea unor acte financiare ce sînt - de fapt - de competenţa ei şi intră în atribuţiile ei (de ex., combustibilul consumat în institut, linoleu etc. etc.). De aici, îndrăzneala de a-şi "rotunji" ilegal, cu de la sine putere, salariul (fapt dovedit prin verificările C.F.I. şi obligarea de a restitui sumele însuşite necinstit), efectuarea de 2-3 concedii pe an (fără a mai lua în consideraţie că, timp de aproape 2 luni, a învăţat în 1979 să şofeze, lipsind - cu plată - de la serviciu), prezentarea la institut numai pentru a presta cîteva ore zilnic şi, mai ales, absenţa aproape totală în fiecare zi de sîmbătă (probabil este sectantă) în decurs de ani şi ani. De aici şi solicitarea unor "atenţii" materiale în schimbul promisiunilor de intervenţie pe lîngă director (fapt demascat în şedinţa publică de sindicat), sustragerea unor acte din mapa directorului (mai ales a celor care provin de la persoane intrate în disgraţia ei) înainte ca ele să fie avizate de Dsa, ceea ce duce uneori la implicaţii grave etc.

38

Deşi toate actele menţionate mai sus sînt cunoscute de întregul colectiv, şefa de birou I. DOLCEANU îşi manifestă nestingherită abuzurile, ajungînd pînă la sabotarea efectivă a muncii noastre, la dispunerea neachiziţionării materialelor necesare îndeplinirii contractelor sau altele. Astfel, după ce am fost solicitat de către unul din beneficiarii mei (I.C.C.P.T. Fundulea) să mă prezint la data de 4 noiembrie a.c., pentru recepţionarea contractului pe anul 1980 în valoare de 45.000 lei, ea mi-a sustras cu rea credinţă cererea mea de deplasare, cu scopul de a nu ajunge la director şi a nu putea efectua predarea contractului. După aceea a reţinut referatul de deplasare (aprobat ulterior de director), cu scopul de a nu mi se da avansul de deplasare cerut, sechestrîndu-l în mod nejustificat şi ilegal. La insistenţele şi revolta mea (care puteau să-mi pericliteze sănătatea, deoarece se cunoaşte că sînt cardiac) mi-a restituit referatul şi l-a semnat chiar în acel moment. După întoarcerea mea de la beneficiar am fost informat că această "tovarăşă" (care m-a impiedicat continuu să mă achit de sarcinile de serviciu, afectînd citeodată prestigiul meu profesional şi interesele institutului), s-a plîns în mod mincinos comisiei de judecată, aducîndu-mi învinuiri absurde, ireale sau de-a dreptul de domeniul psihologiei speciale.

Deoarece am adus la cunoştinţă şi direcţiei C.C.B. Iaşi (care a luat o poziţie de indiferenţă faţă de acest grav litigiu), că nu vreau ca anomaliile şi abuzurile administrative, rezultate din lipsa de probitate şi de competenţă a salariatei amintite, sau dintr-un spirit de a le minimaliza, să se răsfrîngă asupra sănataţii, timpului şi muncii mele de cercetare şi, pentru că la acestea nu am primit un răspuns satisfăcător, vă rog să binevoiţi a dispune restabilirea unor conduite cu adevărat normale, etice şi pe măsura mediului uman în institutul nostru. Atitudinea pe care o solicit din partea Dvs. este cu atît mai necesară, cu cît ea trebuie să restabilească atît prestigiul unui om, care şi-a închinat un sfert de secol muncii de cercetare biologică, cît şi - ceea ce este deosebit de important - să anihileze o ţesătură de intrigi, întreţinute de "pocăiţi de ziua a 7-a" şi care exteriorizează uneori aspecte cu caracter totalmente străin de etica societăţii noastre socialiste. Ea devine cu atît mai urgentă, cu cît iresponsabilitatea salariatei I. DOLCEANU tulbură cu fanteziile sale paranoice eforturile noastre, tocmai în momentele cele mai dificile şi

39

intense, adică în intervalele de predare a contractelor ştiinţifice şi cele de încheiere de noi contracte, îndepărtîndu-ne de preocupările noastre esenţiale de existenţă şi orientîndu-ne spre stări conflictuale, fie spre procesomanie. După părerea mea, toate cele descrise reprezintă manifestările unei mentalităţi obscure, iresponsabile, incompetente dar tolerate nejustificat, în ciuda greutăţilor, abuzurilor, necinstei şi tensiunilor pe care le suportăm zi de zi în institutul nostru.

Sperînd că se vor lua măsurile cele mai adecvate pentru a pune capăt inadvertenţelor din C.C.B. Iaşi şi a procesomaniei unor salariaţi "cu mapa" în dauna celor care vor să ridice prestigiul ştiinţei noastre în lume, vă rog stimate tovarăşe Prim-secretar să primiţi expresia sentimentelor mele cele mai sincere şi devotate. Dr. Andy Z. LEHRER

Tovarăşului PETRU ENACHE - Prim-secretar al Comitetului judetean al P.C.R.

Iaşi"

Este foarte posibil ca cei de la comitetul judeţean de partid să fi venit în control pentru a verifica cele comunicate de mine mai sus, pentru că, pe data de 24 ianuarie 1981, această "contabilă" bucovineancă şi-a trimis fratele ei mai tânăr într-o "vizită" în laboratorul meu. Aceasta "vizită" este descrisă în reclamaţia pe care am adresat-o a doua zi directorului Zolyneack şi care a fost înregistrată la nr. 129 din 26.I.1981.

"Iaşi, 25 ianuarie 1981 Tovarăşului Director al C.C.B. Iaşi Prof. dr. doc. C. ZOLYNEAK

TOVARASE DIRECTOR,

Subsemnatul dr. ANDY Z. LEHRER, cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi, Laboratorul de ecologie terestră, sînt nevoit a vă aduce la cunoştinţă un fapt deosebit de grav şi de o mare periculozitate socială, care s-a petrecut sîmbătă 24 ianuarie 1981 în

40

laboratorul meu. In jurul orei 15, rămînînd singur pe tronsonul de anatomie (deoarece

cadrele didactice şi antropologii noştri erau plecaţi pe teren) şi lucrînd în laborator (camera 140), a intrat la mine un cetăţean relativ tînăr, înalt şi bărbos, care s-a prezentat drept fratele tov. Ileana DOLCEANU. Pe acesta l-am văzut şi înainte cu citeva ore la serviciul contabilităţii, iar tov. Maria IONESCU mi-a spus că, într-adevăr, este fratele ei (mi se pare) de la Gura Humorului. După ce l-am invitat politicos să ia loc şi să-mi spună cu ce-i pot fi de folos, el a inceput să-mi ceară socoteală "de ce mă port urît cu sora lui şi nu-i dau pace", ameninţîndu-mă cu bătaia şi repetind obsedant că o să-mi pară rău. La intrebarea mea, de ce mă ameninţă în laboratorul meu, el fiind o persoana străină de instituţia noastră, a continuat ascuţit să repete ameninţările de mai sus. Atunci l-am rugat într-un mod imperativ să părăsească imediat camera mea, deoarece constat că nu avem ce discuta, dar numai după ce m-am ridicat de pe scaun, îndreptîndu-mă spre el şi după ce a mai repetat - cu răutate şi cu un aspect periculos - de 2-3 ori că-mi va pare rău, a ieşit pe tronson. Urmindu-l imediat, la strigatul meu că este un huligan, a început să fugă hoţeşte pe scări, către nivelele superioare ale facultăţii, pentru a-i pierde urma.

Prin această întîmplare, care a avut loc într-un moment cînd Dvs. nu aţi fost prezent în instituţie, demonstrează mentalitatea obscură, duşmănoasă pînă la xenofobie, posedată, degradată şi stranie faţă de principiile societăţii noastre ale tov. I. Dolceanu, care - după şicaniile, înscenările, necinstea în folosul ei personal, atitudinile calomnioase faţă de oricare dintre salariaţii CCB, sabotarea sarcinilor mele de cercetare şi de serviciu şi procesomania practicate în scopul de a mă compromite pe toate căile - a recurs acum chiar şi la introducerea provocatorilor, bătăuşilor şi huliganilor din familia şi secta ei religioasă, în incinta universitară a instituţiei noastre, împotriva mea.

După toate cîte le-am suportat pînă în prezent, atît din cauza acţiunilor sale directe legate de munca mea profesională sau ştiinţifică, precum şi din aceea de indiferentism al conducerii CCB faţă de demnitatea mea - ca om devotat al muncii din România, ca om de ştiinţă cu platformă naţională şi internaţională, ca reprezentant al unei minorităţi naţionale care s-a integrat intim destinelor poporului român -, consider că este

41

deacum timpul să luaţi măsurile disciplinare şi administrative care se impun, pentru stăvilirea abaterilor şi comportamentelor abnormale ale lui I. Dolceanu.

In cazul în care nu se vor lua imediat dispoziţiile corespunzătoare, printre care şi acelea de a i se stabili definitiv programul zilnic de muncă, respectîndu-se riguros orele de sosire şi plecare, cît şi aceea de a nu mai avea acces la "mapa" cu acte a Dvs. înainte de a fi consultată de Dvs., consider că numai Dvs. veţi fi răspunzător de toate consecinţele care ar putea avea loc din pricina tolerării indefinite a capriciilor, incompetenţei, stranietăţii comportamentale şi huliganismului obscurantist introduse de către aceasta salariată. Căci, continua ei protejare nejustificată a dus pînă la manifestări flagrante şi făţişe de dispreţ faţă de colegii de muncă, la o aroganţă paranoică "contabilicească" şi la introducerea bătăuşilor şi provocatorilor sectanţi şi antisemiţi în C.C.B. Iaşi - după 4 decenii de socialism în ţara noastră.

De asemenea, vă încunoştiinţez că, în calitatea mea de om liber şi cinstit al ţării noastre, voi apela la dreptul meu de a mă adresa tuturor organelor de partid şi de stat pentru a solicita protecţie împotriva manifestărilor huliganice, xenofobe şi de nepăsare din CCB Iaşi, dacă acestea vor mai continua. Dr. Andy Z. LEHRER"

Adevărul este că eu am omis intenţionat să spun că fratele contabilei a fugit din laboratorul meu atunci când m-am ridicat de pe scaun şi m-am răstit la el, pentru că am pus mâna pe un bisturiu şi înjurându-l m-am repezit la el strigându-i că-l voi înfinge în el. Apoi, după ce am strigat ca este un huligan, el a ridicat scările către etajele superioare, deoarece eu am făcut gălăgie "să fie prins hoţul". Astfel, acest individ s-a sperit şi s-a făcut nevăzut.

In acelaşi timp, ştiind că Zolyneack nu-mi va da nici un răspuns scris la reclamaţia mea, conform obiceiurilor comuniştilor incapabili, iresponsabili şi ignoranţi în faţa unor evenimente mai deosebite, am conceput o plângere, pe care i-am înmânat-o "băiatului" nostru I. Cozma la 30 ianuarie 1981, ca să fie predată comandantului inspectoratului de miliţie.

42

"Iaşi, 29 ianuarie 1981 Tovarăşului COMANDANT al Inspectoratului judetean Iaşi Ministerul de Interne Strada Triumfului nr. 4 I a s i

TOVARASE COMANDANT,

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2, apt. 5; telefon 40696;

vă rog să binevoiţi a-mi acorda protecţia Dvs. faţă de manifestările agresive de sabotare a muncii, de provocare, huliganism şi ameninţare practicate de numita Ileana DOLCEANU (şef serviciu contabilitate al C.C.B. Iaşi) şi fratelui acesteia (sau şi rudele lor întru credinţă religioasă).

Motivele obiective care mă determină să vă adresez rugămintea mea de protecţie sînt, pe scurt, următoarele:

De ani de zile şi, mai ales, din 1977 de cînd lucrăm în incinta Facultăţii de biologie-geografie a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, am constatat că numita I. Dolceanu nu se achită de sarcinile sale de serviciu în mod normal, adică nu respectă - sub diferite pretexte - programul de lucru al instituţiei. Astfel, toată lumea cunoaşte că ea lucrează cîteva ore pe zi şi absentează cu regularitate în ziua de sîmbătă, că face 2-3 concedii de odihnă pe an, dar ştie să se acopere cu forme legale etc. etc. Dacă pînă la o vreme nimeni nu s-a formalizat prea mult de acest fapt, din cauză că i se compătimea stranietatea comportamentului ei anormal, preferînd mai mult absenţa decît prezenţa ei, totuşi, de cînd s-a cerut încadrarea tuturor salariaţilor noştri într-un program exact şi disciplinat, absenţa ei de la serviciu a devenit de netolerat şi sfidătoare pentru majoritatea cercetătorilor. Fiind unul din puţinii (dacă nu singurul) care au atras atenţia publică (în şedinţe) asupra abaterilor sale de la disciplina muncii, precum şi asupra celor ce ţin de competenţa ei profesională sau de regulile financiare, constatate cu prilejul diferitelor controale ale organelor CFI,

43

resentimentele ei s-au revărsat asupra muncii şi persoanei mele cu o intensitate neobişnuită şi prin forme foarte diverse.

După ce a utilizat practica reclamaţiilor telefonice (suportate de instituţie) la forurile superioare (fără a fi împuternicită de cineva), a denigrărilor telefonice anonime (suportate tot de instituţie) la beneficiarii mei de contracte ştiinţifice, a conlucrării cu acei care mi-au plagiat continuu lucrările mele publicate (de exemplu, ing. silvic PASCOVICI VASILE, care - după cum am aflat de curînd - este consătean cu ea) etc., la sfîrşitul anului 1980 a început a folosi metode din ce în ce mai agresive de compromitere a persoanei şi existenţei mele în institut. In afară de insultele frecvente din limbajul ei, adresate mie şi celorlalţi salariaţi, pe data de 23 octombrie 1980 mi-a sustras din mapa directorului (abuz de serviciu) cererea de a efectua o deplasare pentru depunerea la termenul fixat de beneficiar (ICCPT Fundulea) a unui contract în valoare de 45.000 lei. După aprobarea ulterioară a cererii mele de către tov. director, mi-a sustras pentru a doua oara referatul, cu 3 zile înainte de plecare, cu scopul de a nu mi se da avansul de deplasare şi deci de a nu putea preda contractul la termen - ceea ce ar fi avut ca efect penalizarea, compromiterea mea ştiinţifică, pe lîngă penalizarea întregului institut de către bancă (prin nerambursarea reţinerilor lunare) şi, ca atare, situarea mea în postura de vinovat faţă de tot colectivul. La protestul meu ferm şi inflexibil faţă de ea, am reuşit - cu preţul atingerii sănătăţii mele - să-mi realizez corect sarcinile de plan. Totuşi, la întoarcerea mea de pe teren, am fost informat că numita I. DOLCEANU, pe baza unui certificat fals obţinut de la un medic legist (şi acesta o fi "sîmbătist" ?!), m-a reclamat la Comisia de judecată a institutului, avînd intenţia exprimată (şi consemnată de comisie) de a-mi atrage sancţionarea prin judecătorie, pentru lovire, spargere de dulapuri cu acte "secrete" etc. etc. La cel de-al doilea termen, cu martori ai incidentului produs în momentul sustragerii ultime a referatului meu de deplasare (descris mai sus), fiecare din martorii oculari a negat că aş fi lovit-o sau că ar fi suferit vreo atingere fizică violentă din partea mea. Ca urmare, jocul ei de uz de fals şi înşelăciune a fost demascat şi consemnat de către Comisia de judecată, ieşind totodată la iveală mentalitatea ei obscură, viclenia, înscenările de care este capabilă, raţionamentele aberante şi ura pînă la xenofobie, comportamentul

44

paranoic şi străin de etica socialistă, precum şi incapacitatea ei de a se acomoda unui mediu creativ ştiinţific, sau chiar santajul ei utilizat prin pomenirea unui văr pe care l-ar avea la Miliţia judeţeană Iaşi. Sentimentele ei patologice de ură şi de răzbunare, în special pentru că am subliniat mereu incompetenţa ei şi bănuiala mea că este o fanatică religioasă, din cauza absenţelor regulate de la serviciu în ziua de sîmbătă, au culminat tot în ziua de sîmbătă - 24 ianuarie 1981 - cînd mi-a trimis pe un frate de-al ei din Gura Humorului, pentru a mă ameninţa în timpul programului. Acesta, intrind în laboratorul meu în jurul orei 15, mi-a vorbit pe un ton din ce în ce mai ascuţit "ca o să fie rău de mine" şi "ca o să-mi pară rău" fiindcă "nu mă port frumos cu sora lui". Deşi am căutat să-l înţeleg mai bine, era evident că nu m-a vizitat decît pentru a mă intimida şi ameninţa, repetînd obsedant formulele de mai sus. Dîndu-l afara din laborator şi strigind la el că este un huligan, acesta a fugit hoţeşte pe scările nivelelor superioare ale facultăţii pentru a-i pierde urma şi a nu fi prins de cineva (după ce un moment a intrat în biroul numitei DOLCEANU, cu care a putut sa se mai sfătuiască vreo două clipe).

Rezultă clar, că numita I. DOLCEANU, văzind incapacitatea ei de a-mi înscena procese care să mă îndepărteze de viaţa intelectuală a institutului sau care să-mi atragă sancţionarea în vreun fel oarecare, a recurs la introducerea ilegală (fără ştirea şi aprobarea directorului) a provocatorilor şi bătăuşilor din familia ei religioasă.

Stimate tovarăşe Comandant, Vă rog sa-mi permiteţi a vă aminti că, acum, eu am virsta de 50 de

ani şi că jumatate din ea mi-am consacrat-o progresului şi prestigiului ştiinţelor biologice româneşti, în măsura cunoştinţelor, puterilor şi posibilităţilor mele. Rezultatele muncii mele, care a presupus todeauna eforturi deosebit de mari şi de lungă durată, precum şi sacrificii materiale grele pentru întreaga mea familie, sînt înfăţişate în peste 130 lucrări ştiinţifice şi 3 cărţi publicate în ţară şi străinătate. Sînt fericit că nu mi-am irosit energia degeaba în viaţă şi că am adus un plus de prestanţă specialiştilor din ţara noastră, reprezentînd-o în diferite societăţi savante ale unor ţări străine sau în foruri europene ale UNESCO. Fiind integrat intim şi pe cale familială în destinele prezente şi viitoare ale naţiunii române, nu pot accepta mentalităţile obscure şi acţiunile care subminează

45

progresul culturii şi ştiinţei noastre, dezvoltarea normală, progresivă a instituţiilor noastre socialiste. Cu atît mai mult nu pot admite acele manifestări retrograde şi de huliganism şovin, care au scopul de a distruge personalitatea fizică şi spirituală a adevăratei intelectualităţi din instituţia noastră de cercetare ştiinţifică. Din aceasta cauză îmi este imposibil să înţeleg şi să admit existenţa acţiunilor de sabotare continua a muncii, absentarea sfidătoare de la serviciu, jignirile la adresa cercetătorilor etc. şi, în special, înscenările care mi se fac pentru a mi se stopa contribuţia ştiinţifică şi trimiterea de huligani bătăuşi care să-mi ameninţe existenţa, numai pentru ca numita I. DOLCEANU să se răzbune pentru că i-am bănuit motivarea religioasă a chiulului ei zilnic şi de sîmbătă.

In urma diversităţii formelor de zdruncinare a liniştii şi muncii mele, care au culminat cu înscenările, provocările şi ameninţările descrise, îmi văd pusă în pericol chiar şi viaţa. Este cu totul posibil ca, în fanatismul religios şi inconştienţa răzbunătoare a "sîmbătiştilor" evanghelişti din familia DOLCEANU, individual sau organizat, aceştia să mă violenteze în orice moment neprevăzut. De aceea apelez la înţelegerea şi bunăvoinţa Dvs. de a-mi acorda protecţia Dvs., prin urmărirea şi studiul personajelor care tulbură ordinea socială şi munca din Centrul de cercetări biologice Iaşi, sau prin mijloacele pe care le consideraţi oportune.

Vă rog să primiţi mulţumirile şi întreaga mea recunoştinţă. Dr. Andy Z. LEHRER"

După aproape jumătate de an am fost nevoit să apelez din nou la miliţie.

"Iaşi, 3 iunie 1981 Tovarăşului COMANDANT al Inspectoratului judeţean Iaşi al Ministerului de interne Strada Triumfului nr. 4, I a ş i

TOVARASE COMANDANT

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi

46

cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2, apt. 5;

vă rog să-mi permiteţi a vă aduce la cunoştinţa (pentru a doua oară) un nou fapt deosebit de grav, avînd legătură cu persoana mea.

Relaţiile actuale din cadrul institutului nostru s-au deteriorat foarte mult în ultimii 2-3 ani, mai ales datorită abuzurilor de serviciu practicate - printre alţii - de şefa de serviciu administrativ ILEANA DOLCEANU, dar tolerate inexplicabil de către direcţie, cît şi relaţiilor de prietenie pe care le întreţine aceasta în detrimentul planului meu de cercetare sau chiar dezvoltării biologiei româneşti. Afirmaţiile de mai sus nu sînt cu nimic exagerate şi voi încerca să vi le explic într-o oarecare masură, cu scopul de a scoate în evidenţă gravitatea celor care m-au determinat să mă adresez Dvs.

Constatînd şi demascînd că această salariată nu se achita de obligaţiile elementare de muncă, efectuînd doar cîteva ore pe zi şi lipsind cu regularitate în zilele de sîmbătă (timp de mai mulţi ani), ea a început să-mi provoace nenumărate greutăţi pe linie administrativă. Ele s-au amplificat mereu, pe masură ce eu observam neregulile, incompetenţa sau abaterile din activitatea ei şi pe măsură ce direcţia sau consiliul ştiinţific al institutului i le tolerau. Ca urmare, ea a avut curajul să mă împiedice a depune - în termenul fixat prin contracte - lucrările ştiinţifice contractate cu diferiţi beneficiari, folosind metoda de a sustrage actele (referate de deplasări, adrese etc.) referitoare la munca mea din mapa directorului. Astfel, actele nu mai ajungeau să fie semnate şi aprobate pentru a trece imediat la executarea sarcinilor de plan care-mi revin de fapt, ceea ce declanşa discuţii, tensiuni şi comportamente străine mediului intelectual în care ne desfăşurăm viaţa creatoare. Intr-o atare situaţie am fost pus la sfîrşitul anului trecut, în preajma depunerii unor contracte la I.C.C.P.T. Fundulea, după care, numita I. Dolceanu - prin acte false obţinute de la un medic legist - să mă acuze (în cadrul comisiei de judecată a institutului nostru) de insultă şi lovire.

După inscenarea eşuată a acesteia, în care un rol important l-au avut "colegii" mei de colectiv (în special Mircea Rusan, Raoul Constantineanu şi soţia sa, N. Vasiliu ş.a.) în agravarea premeditată a conflictului şi discreditarea mea, numita I. Dolceanu îşi trimite fratele - la data de 24 ianuarie 19881, orele 15 - cu scopul de a mă ameninţa, chiar în

47

laboratorul meu de muncă şi într-un mod foarte straniu. Evenimentul a constituit obiectul unei sesizări făcute tov. director (C. Zolyneak) şi unui memoriu adresat Dvs. la data de 29 ianuarie a.c. Cu acest prilej, v-am împărtăşit temerea că viaţa mea poate fi pusă în pericol de către adventiştii de ziua a 7-a din familia Dolceanu sau a prietenilor lor.

Intr-adevăr, presupunerile mele nu au întîrziat prea mult, primind noi forme de ameninţare, de data aceasta cu detalii foarte clare şi anume:

In perioada 26-39 mai a.c. a avut loc la Constanţa o Conferinţă de Ecologie pe ţară, organizată de ICEBiol şi multe alte instituţii. La ea am participat şi eu cu o comunicare ştiinţifică, dar tot acolo am întîlnit cîţiva dintre silvicultori (colaboratori ai I.C.A.S. cu sediul în Bucureşti, Soseaua Stefăneşti nr. 128, Sector 2), printre care: Dr. Gh. Mihalache şi Ing. Grămadă. Sub aspectul prieteniei, cei doi silvicultori mi-au adus la cunostinţă că ing. Vasile D. Paşcovici (care, timp de 9 ani de zile îmi fură continuu lucrările mele ştiinţifice, în ciuda plîngerilor repetate făcute la diferite organe de stat, instituţii etc.), împreună cu colegii amintiţi, pun la cale unele "comploturi" împotriva mea, intenţionînd nu numai să mă compromită socio-profesional, dar să şi organizeze - în bandă - molestarea mea pentru a mă extermina. Ei mi-au amintit de acţiunile agresive ale bandelor reacţionare din timpul celui de-al doilea război mondial, care s-au manifestat în mod criminal în Iaşi, Fălticeni şi Botoşani, suprimînd viaţa unor eminenţi oameni de ştiinţă români sau aceea a minorităţilor naţionale şi subliniindu-mi faptul că ele nu au avut de suferit nimic de pe urma încercărilor de a se obţine justiţia în favoarea celor nedreptăţiţi sau exterminaţi.

Fie că este vorba doar de o manevră de intimidare a silvicultorilor Mihalache şi Grămadă (foarte buni amici cu V.D. Paşcovici din Iaşi), fie că este într-adevăr o sinceră prevenire din partea lor, sigură apare ameninţarea de atentat la viaţa mea, pregătită în colaborarea dintre V. Paşcovici, prietenii săi şi "colegii" mei şi avînd ca mobil - după părerea mea - invidia profesională. In situaţia foarte delicată care se creiază acum în jurul meu, îmi este deosebit de greu să-mi dau seama care trebuie să fie atitudinea mea cea mai corectă, reacţiile mele în faţa unor provocări premeditate, mijloacele de apărare a fiinţei mele etc. De aceea, fac apel la competenţa, autoritatea şi experienţa Dvs., rugîndu-vă să luaţi toate măsurile de protecţie şi integritate a persoanei mele fizice şi morale. Si

48

aceasta cu atît mai mult, cu cit fenomenele de manifestare antisocială şi antiminoritară (antisemită) se petrec în incinta uneia dintre cele mai vechi instituţii de cultură din ţară: Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi. In acelaşi timp, doresc să vă asigur că nu poate fi vorba nici de vreo alterare a facultăţilor mele intelectuale şi nici de mania persecuţiei, deoarece nenumarătele indicii reale pe care vi le-am semnalat la timpul lor, au fost verificate şi confirmate. Totuşi nu vreau să fiu pus în starea ca, tocmai eu, cel care solicită protecţia Dvs. în faţa agresivităţii potentiale, să sufăr consecinţele ce ar putea rezulta de pe urma unor confruntări adverse.

Avînd încredere în mijloacele de apărare legală a persoanei mele, împotriva tendinţelor agresive ale celor care caută compromiterea mea, vă asigur de cele mai devotate sentimente şi vă rog să primiţi expresia recunoştinţei mele şi a întregii familii. Dr. Andy Z. LEHRER"

Miliţia comunistă nu mi-a comunicat şi nu m-a făcut să înţeleg că va lua în considerare plângerea mea, însă multă vreme am umblat cu o bară de fier în servietă sau în sacoşă, pentru a mă putea apăra în caz de nevoie. Ea mi-ar fi fost foarte utilă, mai ales noaptea, când plecam târziu de la laborator. Pentru mine a fost îmbucurător că nu s-a întâmplat nimic, ceea ce mi-a dat oarecare certitudine că cei de la miliţie au avut grijă ca să nu am de suferit ceva din partea "prietenilor" mei.

49

V. IRIMIA - patronul magazinului Super-copou din Iaşi.

Imediat după "marea revoluţie" decembristă din 1989 a ultracominiştilor securişti, ticăloşi şi ţigănişti, sau cum îi plăcea reprezentatului de seama al partidului naţional-ţărănist Corneliu Coposu, a "criptocomuniştilor" sau "neocomuniştilor", au apărut efectele cele mai neaşteptate la care nimeni dintre cei mai serioşi şi idealişti oameni, intelectuali sau intelectualizaţi, nu s-au aşteptat. Au apărut gunoaielele sociale şi delincvenţii cei mai venali, care s-au manifestat cu cea mai mare agresivitate şi "nostalgicii" comunismului ceauşist, care nu puteau admite pierderea poziţiilor lor sociale, materiale şi privilegiile de până atunci. In acelaşi timp, aceştia din urmă au avut de făcut faţă înţepăturilor celor care au fost sincer contra bolşevismului sub orice formă s-ar fi manifestat şi, de aceea, ei au încercat să se opună din răsputeri atitudinilor mai mult sau mai puţin democrate sau democratizante ale celor puţini.

Un reflex al acestei stări de lucruri s-a manifestat pretutindeni sub variate forme, printre care şi în cadrul comerţului încă de stat, care se degrada ca urmare a furturilor, încercărilor de căpătuială rapidă a celor care doreau să se "privatizeze" prin metodele de obţinere prioritară a magazinelor de stat în care au fost salariaţii de până atunci. A fost cunoscută metoda "mebo" de "privatizare". Toate acestea au dat naştere la o serie de comportamente ale viitorilor "patroni", deşi foşti membrii de partid, securişti sau colaboraţionişti, cu totul necunoscute, dar incalificabile. Oamenii au fost mereu tracasaţi, agresaţi, dispreţuiţi de cei care se credeau deacum întreprinzători şi lipsiţi de cultură şi de bun simţ. Una din victimele acelor timpuri din jurul anilor 1990-1991 am fost şi eu împreună cu soţia mea, fapt pe care-l voi povesti în cele ce urmează.

De la începutul anului 1990 ne-am înscris pe lista celor care vroiau să cumpere un frigider sau congelator de la magazinul "Super COPOU" din vecinătatea imediată a locuinţei noastre. Conform obiceiului, la început a trebuit să venim zilnic pentru a observa câte aparate de acest tip se puneau în vânzare la magazinul condus de un anume V. Irimia. Mic de statură, de culoare mai întunecată, subţirel şi nervos, dar - după cele auzite - bolnav de nervi şi unul din clienţii spitalului de boli nervoase. Tot timpul am întreţinut relaţii destul de amicale cu el, mai ales în timpul dictaturii

50

comuniste, pentru că speram şi eu (ca toţi cei care-l cunoşteau) că ar fi putut beneficia de unele informaţii cu privire la sosirea unor bunuri dorite. Adevărul este că niciodată nu am reuşit să intru în graţiile sale, deoarece nu am avut, pe lângă atitudinea mea amicală, şi banii necesari care să-l determine să compenseze bunele mele intenţii faţă de el.

Mai târziu, după aproximativ jumătate de an s-a decis ca oamenii să nu mai vină zilnic în faţa magazinului, căci s-a fixat că numai în 1-2 zile se primea marfa pe care noi o aşteptam. Abia după un an de zile, am ajuns să fim în fruntea listei, însă noi cedam mereu locul nostru celor care vroiau să cumpere un congelator mai mic. Intenţia noastră a fost să cumpărăm unul de capacitate mai mare, deoarece am luat în consideraţie numărul membrilor din familia noastră din acel moment. Astfel, ne-am menţinut primul loc, până când s-a întîmplat unul dintre incidentele care aveau să ne zdruncine neobişnuit de tare.

Intâmplarea face ca în luna decembrie 1990 să fiu nevoit să mă operez de colecistită acută perforată, complicată şi de un abces piocolecistic, de către prof. dr. Dolinescu, ceea ce a determinat-o pe soţia mea să fie prezentă în locul meu. După externarea mea (la 10 zile de la operaţie) am început să mergem împreună la rândurile necesare, printre care şi acela de la "Super Copou", secţia "electrice".

Pentru că am constatat că de foarte multă vreme nu au mai venit congelatoare mari, ci numai mijlocii, ne-am hotărât să cumpărăm un asemenea congelator şi să nu mai aşteptăm fără speranţe. Astfel, în ziua de 8 februarie 1991, fiind prezenţi în faţa magazinului am observat descărcarea câtorva aparate frigorifice şi ne-am bucurat că vom avea fericirea să ne cumpărăm obiectul mult dorit. Din nenorocire, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel decât ar fi trebuit şi, de aceea, las să vorbească mai departe actele care au început seria caruselului imbecilităţilor proletare, al antisemitismului şi al organelor de protecţie ale oamenilor muncii. Ele au fost declanşate de însuşi responsabilul magazinului V. Irimia, cum vom vedea din reclamaţia mea de mai jos.

"Iaşi, 9 februarie 1991

DOMNULE DIRECTOR, Subsemnatul Prof. Dr. Lehrer Andy, domicialiat in Iaşi, str. Oastei

nr. 2A şi în vîrstă de 6o ani, vă rog să-mi permiteţi a vă aduce la cunoştinţă

51

un fapt deosebit de grav, pe care am fost nevoit să-l trăiesc în unitatea comercială "Super Copou", în ziua de vineri, 8 februarie 1991.

In această zi erau planificate vînzări de frigidere şi congelatoare la sectorul "electrice" al magazinului. Aşa cum fac în fiecare săptămînă, timp de exact un an de zile de cînd m-am înscris pentru un congelator, m-am prezentat la magazin pentru a face "prezenţa" şi a vedea dacă am şansa de a-l achiziţiona. La ora actuală am ajuns pe primele 2-3 locuri de pe listă şi aştept să obţin - cînd se va repartiza şi la noi - un congelator cu capacitate mare, deoarece am o familie mai numeroasă.

In faţa magazinului erau adunate în jur de 15-20 persoane interesate, care au intrat atunci cînd ni s-a permis de către responsabilul Irimia. Deoarece nu s-au afişat aparatele puse în vînzare, mulţi am întrebat pe vînzatori despre ele. Totuşi, nimeni nu a vrut să răspundă corect, pretextind că "nu cunosc". Ca urmare, l-am intrebat pe reponsabilul Irimia de ce se face un asemenea secret şi nu se dă un răspuns civilizat cumpărătorilor. Se pare că atitudinea mea nu l-a găsit într-o stare psihică satisfăcătoare şi, fără a răspunde la obiect, a început să-mi atribuie, progresiv şi repetat, următoarele calomnii cu vădita rea-intenţie: "să mă duc în Israel să cumpăr congelator", "am cumpărat într-un an 7 congelatoare", culminînd cu "jidane", "boule", "prostule" etc. In acest mod, nu numai că salariatul Dvs. şi-a manifestat adevăratele sale potenţe de huligan patologic, cu care a torturat şi supărat de ani de zile numeroşi cumpărători din cartierul nostru, dar a vrut să influenţeze şi să instige şi pe cei de faţă împotriva mea. Si, într-adevăr, a reuşit. Căci, fără a mai aminti de un tînar vînzător nou al magazinului care a sărit la mine la bătaie de citeva ori şi de sotia sa (casieră) ce vocifera în acelaşi spirit şovin, a mobilizat şi pe alţi huligani din cei de faţă, ce au încercat să mă molesteze pentru că "vreau să-i înşel ca toţi jidanii" etc., insultînd-o identic şi pe soţia mea.

Solicitările mele de a demonstra în faţa tuturor că am cumparat 7 congelatoare (sau frigidere) într-un an, au rămas - aşa cum era evident - fără replică; dar, scopul acestui om josnic a fost îndeplinit, atingîndu-mi onoarea de cetăţean cinstit al ţării noastre şi asimilindu-mă escrocilor şi sperţarilor de teapa sa.

Faţă de manifestările inadmisibile şovine, rasiste, huliganice şi de

52

instigare la ură şi brutalităţi nejustificate ale salariatului Dvs., faţă de reaua-intenţie patologică şi antisocială de a declanşa nemotivat un scandal cu urmări agresive în unitatea Dvs., vă rog să binevoiţi a analiza cele relatate mai sus, a solicita (conform legilor în vigoare) controlul stării sale de sănătate psihică şi a lua măsurile de sancţionare cele mai severe ce se impun, precum şi izolarea sau mutarea sa disciplinară imediată din supermagazinul Copou.

De asemenea, vă mai rog să-mi aduceţi la cunoătinţă măsurile luate de Dvs., în conformitate cu conduita normală şi umană a unei societăţi ce se doreşte "democrată". Cu deosebita stimă, Prof. Dr. Lehrer Andy - Iaşi"

Cu această plîngere am fost la direcţia comercială de care depindea Irimia, am înregistrat cererea la nr. 884 din 11 februarie 1991 şi am discutat cu directorii Stan şi Ciobotaru, care mi-au promis că vor ancheta cazul.

Totuşi, eu am crezut că este suficient să nu mai relatez o serie de fapte care s-au petrecut atunci în magazin şi care nu priveau chiar foarte direct atitudinile responsabilului Irimia. Aşa de exemplu, atunci când am vrut ca acesta să dovedească în faţa oamenilor prezenţi afirmaţia sa că am luat 7 congelatoare, el a vrut sa fugă de la locul unde se găsea după tejghea. Dar eu l-am prins de braţ şi în, clipa aceea, s-a spart un mic raft gol de sticlă de pe tejghea. Apoi, nu am mai amintit că, în timpul instigărilor şi insultelor sale, un huligan destul de înaintat în vârstă a venit la mine şi m-a lovit în cap, însoţindu-şi lovitura cu acele vorbe de mai sus: "vrei să ne înşeli ca toţi jidanii". Tot el a fost acela care a făcut-o şi pe soţia mea "jidaucă", deşi ea nu a aparţinut acestei etnii.

După părerea mea, nenorocirea a fost că eu nu am putut să ripostez în faţa agresiunii fizice a celor prezenţi, pentru că am fost neputincios şi foarte slăbit de pe urma operaţiei suferite de curând, drept care am acceptat propunerea soţiei mele de a pleca imediat din magazin.

Responsabilul Irimia, în experienţa şi patologia sa a întreprins, în urma mea, o înscenare care avea să aibă consecinţe grele. A chemat pe poliţistul sectorist (amic cu el) şi împreună cu 2-3 oameni din magazin şi străini (inclusiv acel huligan care m-a lovit, pe nume Cimpoiaşu Gh.) şi au intocmit un proces verbal în care au menţionat că eu am provocat scandalul,

53

că am spart geamurile, că am sărit la bătaie şi am insultat pe vânzători şi cumpărători etc. Ca urmare, fără să mă gândesc la o asemenea posibilitate şi fără a fi interogat eu şi soţia mea despre cele întâmplate (aşa cum era legal şi normal), ne-am trezit cu două cărţi poştale (adresate mie şi soţiei mele) prin care am fost încunoştiinţaţi că ni s-a aplicat fiecăruia o amendă de 2000 lei din cauza incidentului relatat mai sus. Ni se punea în vedere ca să ne prezentăm la Circumscripţia financiară în termen de 5 zile pentru a plăti amenzile respective. Este de subliniat faptul ca aceşti huligani au lucrat deosebit de repede şi diabolic, deoarece - după stampila poştei - pe data de 11 februarie 1991 am primit cărţile poştale.

Este foarte interesant că, după numai o săptămână de la incidentul descris, huliganul Cimpoiaşu Gheorghe a murit, fapt care a apărut în ziare. Evenimentul acesta a produs o impresie foarte puternică asupra celor care au cunoscut că el m-a lovit în magazin şi de aceea, fie că s-au grăbit să mi-l comunice, ca un semn divin, fie ca au avut o oarecare teama în sufletul lor, bănuind că se gândesc la anumite rugăciuni ale mele sau la un fel de magie neagră pe care ar putea să-i atingă şi pe ei. Insuşi Irimia Victor a fost grozav de impresionat şi a vrut să-mi împărtăşească evenimentul.

In consecinţă, am cerut o audienţă urgentă la şeful poliţiei judeţene, Col. Nenu, căruia i-am povestit întreaga poveste aşa cum s-a întîmplat. El m-a sfătuit să-i fac o contestaţie şi, până se va termina controlul pe care-l va efectua, nu trebuie sa plătesc nici o amendă.

Pe data de 18 februarie 1991 i-am înmânat personal contestaţia mea şi aceea a soţiei mele:

"C O N T E S T A T I E

Subsemnatul Prof. Dr. Lehrer Andy, cercetător ştiinţific principal de

gradul I al Institutului de Cercetări Biologice Iaşi, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2, apt. 5;

Prin prezenta contest veridicitatea şi temeinicia procesului verbal seria S Nr. 224359, întocmit de lt. Beldiman Constantin în ziua de 8.02.1991 şi prin care mi se aplica o amendă nedreaptă de 2000 lei, pe baza art. 2, lit "a" din Decretul 153/1970.

Motivarea contestaţiei mele este următoarea: In ziua de vineri, 8 februarie 1991 m-am prezentat în faţa

54

magazinului "Super Copou" (unitatea nr. 67 a ICSM Metalo-Chimice), împreună cu soţia mea Lehrer Maria, pentru a vedea dacă ne-a venit rîndul să cumpărăm un congelator, la care sîntem înscrişi de exact un an de zile. Acesta fiind "obiceiul", am aşteptat (ca şi alţi cumpărători) să se deschidă magazinul şi să ni se comunice cîte bucăţi frigidere şi congelatoare au sosit. Cum la întrebările tuturor celor interesaţi nu s-a răspuns de nici unul dintre funcţionarii unităţii, l-am întrebat pe gestionarul Irimia de ce nu se anunţă într-un mod civilizat, dacă nu s-a facut afişarea mărfii primite - aşa cum cer dispoziţiile în vigoare - despre numărul acestor frigidere. Intrebarea mea a fost aceea care l-a supărat extrem de tare pe dl Irimia şi ea a fost aceea care a declanşat o atitudine cu totul neaşteptată din partea sa, începînd să-mi atribuie imediat cele mai jignitoare cuvinte cu privire la competenţa mea profesională, cit mai ales la originea mea etnică. In mod progresiv şi repetat, mi-a spus în faţa celor 15-20 persoane din magazin: "să mă duc în Israel să cumpăr congelatoare", că "am cumparat 7 congelatoare într-un an", ajungind să mă facă direct "jidane", "boule", "prostule" etc.

Nu am înţeles de ce mi se cuvin astfel de calomnii şi denigrări în public şi, cu atît mai mult, de ce unui om cinstit şi corect, care doreşte să cumpere un congelator de la stat, trebuie să i se realizeze un asemenea scenariu de antisemitism, huliganism şi instigare rasistă a celor prezenţi. Căci, în urma manifestărilor cu totul anormale ale gestionarului Irimia, unul din vînzătorii tineri ai magazinului a sărit, de citeva ori, la bătaie la mine (eu reuşind să-l stopez numai cu ajutorul cuvintelor), iar alţi doi huligani (despre care voi vorbi mai jos) m-au lovit, strigîndu-mi "măi jidane, ai vrut sa ne înşeli şi pe noi ca toţi jidanii tăi". Acesta a fost, de fapt, un grav reproş ce mi l-a adus, la auzul celor spuse de numitul Irimia ca aş fi cumpărat (probabil pentru revînzare, speculă etc.) "7 congelatoare într-un an". Ulterior, cei doi huligani s-au constituit în "martori" ai lui Irimia la întocmirea procese lor verbale contravenţionale.

Astfel, după ce i-am cerut gestionarului Irimia să dovedească în faţa celor prezenţi că am luat atîtea congelatoare şi să nu mă facă speculant sau escros, numitul Cimpoiaşu Gh. s-a repezit la mine, m-a lovit şi mi-a atribuit cuvintele de mai sus. El a insultat-o şi pe soţia mea, care tot timpul nu a fost în stare să spună ceva din cauza groazei ce a cuprins-o la vederea manifestărilor antisociale ale lui Irimia, Cimpoiaşu Gh. şi Vezeteu Vasile

55

s.a., facînd-o "jidauco" (deşi soţia mea nu este evreică). Constatînd că este o crimă ca un evreu să cumpere astăzi, în

timpurile noastre democrate, un congelator, după ce a stat corect, săptămînă de săptămînă în faţa magazinului, de-a lungul unui an de zile, am plecat foarte îndurerat cu soţia mea la servici. In urma noastră, gestionarul Irimia a telefonat la Poliţie, a chemat maşina şi cîţiva poliţişti şi a întocmit procese verbale împortiva noastră.

In aceeaşi zi de 8.02.1991, am fost la Direcţia ICSM Metalo-Chimice, unde am relatat cele întîmplate domnilor directori Stan şi Cibotaru. Fiind foarte intrigaţi, ei mi-au spus că gestionarul Irimia este cunoscut pentru numărul impresionant de reclamaţii pe care le are, însă nu şi-au imaginat că el va ajunge pînă la a instiga la ură, şovinism, antisemitism şi huliganism de acest tip. De aceea, la propunerea lor, le-am prezentat o plîngere scrisă ce a fost înregistrată la ei sub nr. 884/11.02.1991 (pe care o anexez în copie la prezenta contestaţie). Dumnealor m-au asigurat că vor lua măsurile necesare, rugîndu-mă totodată sa accept o rezolvare civilizată a conflictului dintre noi. Eu am fost de acord cu acest mod de soluţionare, cerînd totuşi ca gestionarul Irimia să-şi ceară scuze pentru comportarea şi calomniile sale denigratoare în faţa aceloraşi cumpărători, în ziua de 15.02.1991, adică atunci cînd ne vom întîlni din nou la magazin pentru cumpărarea congelatoarelor şi frigiderelor.

Intr-adevăr, în ziua de 15.02.1991, orele 8,15, dl. Director Stan a venit la unitatea nr. 67 şi dl. Irimia ne-a cerut scuze, atît mie, cit şi soţiei mele, recunoscînd faţă de cei prezenţi (inclusiv dl. Director Stan) că a greşit în ziua de 8.02.1991, că nu ştie şi nu-şi poate explica cum s-au întîmplat lucrurile şi că mă va servi în viitor cu tot ceea ce am nevoie etc.

Însă, din discuţiile "amicale" (de data asta) a reieşit ceea ce noi nu am ştiut şi anume, că dl. Irimia a chemat Poliţia şi a făcut procesele verbale, urmînd să primim fiecare cîte o amendă de 2000 lei. La observaţia mea că nu pot să înţeleg o asemenea "împăcare" între noi, dacă în acelaşi timp recunoaşte că a greşit faţă de noi, dar lasă să ni se aplice o sancţiune nedreaptă şi necorespunzătoare adevărului. Acceptînd justeţea celor semnalate, dl. Irimia - în prezenţa dlui Director Stan - ne-a asigurat că aşa cum dîinsul a declanşat întreaga situaţie neplăcută, tot aşa el o va rezolva (cu poliţia) ca să nu avem de suferit.

56

Din păcate, numai după cîteva ore (în jurul orei 14) am primit prin poştă procesele verbale de amendă. Atunci m-am prezentat din nou la magazin, i le-am arătat dlui Irimia şi acesta şi-a repetat asigurarea dată mai sus.

Trebuie sa subliniez că, procesele verbale sînt întocmite pe baza mărturiilor mincinoase ale lui Vezeteu Vasile şi Cimpoiaşu Gh., care m-au lovit fără a le atribui vreun cuvint şi insultîndu-ne grav, pe mine şi soţia mea. Ele conţin (la înţelegere cu numitul Irimia) neadevăruri rău-intenţionate, cu scopul de a-şi acoperi propriile lor infracţiuni penale. Astfel, nu este adevărat că eu am "provocat scandal", că "am spart geamul unei vitrine", că am adresat cuvinte jignitoare "personalului unităţii ...şi cetăţenilor din jur ...". Toate acestea sînt minciuni sfruntate şi o consecinţă a intenţiei lor criminale de a înjosi un "jidan". Este cu atît mai revoltătoare ura acestor cetăţeni, cu cît ea se manifestă astăzi, la lumina zilei, fără frică de Dumnezeu şi de lege. Tot ceea ce s-a întimplat în ziua de 8.02.1991 a fost exclusiv un schimb de cuvinte neplăcut (acum le reconsider şi sub prizma faptului că dl. Irimia şi-a cerut scuze în public) între mine şi el, nici unul din ele nefiind adresat cuiva din cei prezenţi.

Analizind cu luciditate evoluţia întregului incident, trebuie să recunoaştem că factorul provocator a fost dl Irimia (aşa cum a declarat-o chiar el în public). Fiind un om cinic şi cu o răutate clădită pe un fond psihic foarte labil, el este acela care - cu rea intenţie şi vinovaţie - a dezvoltat conflictul prin calomnii nejustificate, a instigat pe cei de faţă la ură şi violenţă, a influenţat în mod conştient şi organele de poliţie, inducînd în eroare, numai pentru a se arăta "mare" în ochii celor prezenţi (demonstrindu-şi relaţiile sale cu cele mai înalte foruri ale poliţiei) şi a provoca sancţionarea noastră inumană şi ilegală (fără a mai aminti de imensa pagubă materială concretizată în cele 4000 lei).

Concomitent, se poate pune şi chestiunea dacă cei doi martori ai săi sînt sau nu oameni obiectivi şi corecţi. La această întrebare firească raspunsul este categoric: NU. Din discuţiile ce au urmat "împăcării" noastre din ziua de 15.02.1991, dl Irimia ne-a spus că martorul Cimpoiaşu Gheorghe se ţine mereu de el, pentru că are tot interesul să-l ajute. De cîtva timp acesta a cumpărat şi plătit o combină-frigorifică foarte scumpă, dar pe care nu a ridicat-o din magazin deoarece este defectă. Aşa se explică de ce Cimpoiaşu Gh. caută să-i facă pe plac lui Irimia şi să

57

"colaboreze" cu el în acţiunea de compromitere publică a noastră, constituindu-se - fără o tresărire a conştiinţei de om - în martor mincinos şi element de mare periculozitate socială, nutrind speranţa că dl Irimia îl va ajuta, la rindul lui, să-şi schimbe frigiderul defect.

Tot în timpul discuţiilor de "împacare", Irimia s-a confesat nouă că-i pare rău de cele întimplate, că s-a lăsat influenţat de 2 cetăţeni cînd ne-a acuzat că am cumpărat un mare număr de congelatoare etc. Dar, ceea ce ni s-a părut deosebit de interesant şi ar putea explica manifestarea sa antisocială stranie din ziua de 8.02.1991 este propria sa relatare că, suferă de dureri de cap şi că a fost internat, de citeva ori, la spitalul de neuropsihiatrie pentru tulburări nervoase (fapt comunicat nouă chiar de către directorii săi). Astfel s-ar putea explica de ce numeroşi cumpărători au fost vexaţi de el în cursul timpului, au fost nemulţumiţi şi l-au reclamat, preferînd să se ducă la alte magazine. Aşa se explică şi trecerea sa de la o stare conflictuală la una "normală" faţă de noi, în care şi-a recunoscut public vina şi ne-a cerut scuze, apreciind chiar că soţia mea este o fiinţă "atît de delicată" şi nu ar fi trebuit să suporte asemenea lucruri etc.

Trebuie să mai subliniez că, procesul verbal a fost întocmit în lipsa mea, iar organele de poliţie (în speţă dl lt. Beldiman Ctin) nu au găsit de cuviinţă să mă cheme pentru o explicaţie măcar în legătură cu incidentul petrecut.

De aceea, vă rog să binevoiţi a lua în consideraţie contestaţia mea, anulînd procesul verbal de contravenţie nedrept şi fals Nr. 224359 din 8.02.1991, pentru a mă putea reintegra în mod normal în activitatea mea de cercetare ştiinţifică, căreia i-am dedicat 4 decenii de viaţa şi muncă neîntreruptă. Vă mai rog să ţineţi seama că, în prezenţa dlui Director Stan şi a cumpărătorilor existenţi în ziua de 15.02.1991 în unitatea 67 a ICSM Metalo-Chimice, dl Irimia şi-a recunoscut întreaga vinovaţie şi responsabilitate a incidentului, fapt pentru care şi-a cerut scuze publice. Totodată, sînt nevoit să adaug că însusi dl. Director Stan ne-a cerut scuze în public, în numele ICSM Metalo-Chimice şi al său personal, pentru cele ce ni s-au întimplat în ziua de 8.02.1991 din cauza dlui Irimia.

Vă muţumesc pentru spiritul de dreptate al Dumneavoastră. Prof. Dr. Lehrer Andy

17 februarie 1991"

58

Soţia mea a trebuit să facă o altă contestaţie, pe care am depus-o aceluiaşi comandant de poliţie şi anume:

"C O N T E S T A T I E

Subsemnata Prof. Lehrer Maria, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Biologice Iaşi, domiciliată în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2, apt. 5;

vă rog să acceptaţi contestaţia mea împotriva procesului verbal seria S Nr. 224358, întocmit de lt. Beldiman Ctin în ziua de 8.02.1991, prin care mi se aplică o amendă contravenţionala de 2000 lei în baza art. 2 lit "a" din Decretul 153/1991.

Motivarea contestaţiei mele este următoarea: Timp de un an de zile de la înscrierea mea pentru cumpărarea unui

congelator, m-am prezentat în fiecare săptămînă, împreună cu soţul meu la Unitatea nr. 67 a ICSM Metalo-Chimice. In ziua de vineri, 8.02.1991, ne-am conformat obiceiului încetăţenit, cu scopul de a vedea dacă ne-a venit rîndul să-l achiziţionăm. După deschiderea magazinului, multă lume a vrut să ştie ce marfă a venit, dar nici unul dintre vînzători nu a vrut să ne răspundă. Atunci soţul meu, Prof. Dr. Lehrer Andy, l-a întrebat pe gestionar de ce se păstrează atîta secret în legătură cu numărul frigiderelor sosite, la care dl Irimia a început să-l insulte şi să-l înjosească în public. El s-a străduit să scoată în evidenţă originea sa naţională, şi cu rea-intenţie i-a spus de cîteva ori "să se ducă în Israel să cumpere congelator", după care l-a "demascat" că este "jidan". Imediat au urmat cuvintele insultătoare: "boule", "prostule" etc.

Am rămas stupefiată de greutatea acestor insulte debitate cu o uşurinţă inconştientă inimaginabilă şi pe care le-am crezut uitate de multă vreme, dar - mai ales - de faptul că acest "domn" Irimia ne-a acuzat în faţa celor prezenţi că am cumpărat 7 congelatoare într-un an. De asemenea, am asistat complet încremenită şi fără putinţa de a interveni măcar cu o vorbă, atunci cînd, asupra soţului meu s-au năpustit numiţii Cimpoiaşi Gh. şi Vezeteu Vasile, lovindu-l pentru că - aşa cum au strigat în gura mare - "ai vrut să ne înşeli, măi jidane, ca toţi jidanii tăi". Am rămas înlemnită cînd am văzut brutalitatea huliganică dezlănţuită asupra unui mare om de ştiinţă, care - prin numeroasele sale lucrări şi cărţi publicate - a ridicat

59

prestigiul biologiei româneşti în ţară şi peste hotare, fiind membru al unor înalte foruri ştiinţifice din Europa şi închinîndu-şi 40 de ani de viaţă unei munci neîntrerupte, numai pentru că este evreu şi a vrut să cumpere un congelator.

Cu o frică de nedescris l-am întrebat pe Cimpoiaşu Gh. ce are cu soţul meu şi atunci mi-a aruncat demenţial cuvintele grele: "taci, jidaucă" (deşi eu nu sînt evreică).

Imediat am părăsit îndureraţi magazinul şi am plecat la serviciu, sperînd totuşi că timpul şi bunul simţ al românilor vor rezolva incidentul şi calomnierile la care am fost supuşi.

In urma plîngerii soţului meu la Direcţia ICSM Metalo-Chimice, în prezenţa dlui Director Stan şi a cumpărătorilor din magazin, în ziua de 15.02.1991 dl. Irimia şi-a recunoscut greşelile faţă de noi şi şi-a cerut scuze în public. Însă, din discuţiile ulterioare, am aflat că el a chemat maşina poliţiei şi s-au întocmit procese verbale contravenţionale, pe care le-am primit prin poştă în jurul orei 14.

Doresc să vă menţionez că numai ura antisemită şi huliganismul lui Cimpoiaşi Gh. (cu care soţul meu nu a avut niciodată nimic şi nu l-a cunoscut vreodată) l-au determinat pe acesta să se constituie ca martor mincinos (de mare periculozitate socială) împotriva mea, deoarece în nici un moment din timpul incidentului nu am fost amestecată şi nu am scos nici un cuvint, de frica acestei fiinţe de o violenţă inumană. Am fost prea tulburată de ceea ce au fost capabili să însceneze elementele antisemite amintite asupra soţului meu şi, de aceea, nu pot fi invinuită că aş fi provocat scandal la unitatea nr. 67, că am adresat în public cuvinte şi expresii obscene, jignitoare sau indecente la adresa personalului unităţii şi cetăţenilor - aşa cum scrie în procesul verbal de contravenţie în mod fals şi cu reaua intenţie de a ne atinge grav onoarea de oameni cinstiţi ai societăţii şi a ne sancţiona cu duşmănie şi inumanitate, similare altor vremuri.

Este însă deosebit de condamnabil că, nici eu şi nici soţul meu nu am fost chemaţi şi ascultaţi de către dl lt. Beldimn Ctin, pentru a-şi forma o adevărată imagine asupra celor petrecute şi asupra adevăraţilor vinovaţi, pentru a nu lovi pe nedrept în cei care au suportat violenţa obscură a unor fiinţe iresponsabile, fără a avea altă vină decît aceea că aparţin unei minorităţi naţionale (pe cale de dispariţie în ţara noastră).

60

Cu toate acestea, noi păstram convingerea că obiectivitatea, buna credinţă şi legea pot distinge oamenii oneşti şi creativi ai României de cei ce vor să falsifice şi să tulbure modesta noastră viaţă. Convingerea noastră a fost confirmată şi de faptul că însuşi dl Irimia, cel care a provocat incidentul cu soţul meu, instigîndu-i şi apropiindu-şi pe "martorii" mincinoşi ai proceselor verbale, şi-a recunoscut vina în faţa publicului din magazin, în ziua de 15.02.1991 şi cerîndu-ne scuze, împreună cu dl Director Stan-

De aceea, vă rugăm să primiţi contestaţiile noastre, să întreprindeţi (dacă consideraţi necesar) o cercetare cinstită a faptelor şi vinovaţilor, şi să anulaţi procesele verbale contravenţionale ce ne aduc o umilitoare şi nedreaptă atingere a onoarei noastre ca persoane şi ca oameni de ştiinţă, dar şi o imensă pagubă materială în familie, de care nu ne facem vinovaţi.

Vă mulţumim pentru speranţa în adevăr şi dreptate. Prof. Lehrer Maria

17 februarie 1991"

Colonelul Nenu mi-a spus să vin după o săptămână, după ce va analiza contestaţiile mele şi ale soţiei, aşa încât după trecerea acestui interval de timp m-am prezentat la el, împreună cu Irimia (după o înţelegere prealabilă) care a confirmat scuzele pe care mi le-a adresat şi înscenarea pe care ne-a făcut-o. Totuşi, acest ofiter de poliţie mi-a spus că va trebui să merg la poliţia municipiului, la comandantul Ungureanu şi să vorbesc cu el, deoarece locotenentul care ne-a dresat procesul verbal aparţine de el şi nu de judeţ. El mi-a mai comunicat că a vorbit cu Ungureanu şi problema se va rezolva favorabil. De aceea, am fost la poliţia municipiului, am cerut o audienţă la Ungureanu şi, după ce m-a primit, i-am povestit toată întâmplarea rugându-l să ne ajute să nu mai plătim amenzile extrem de mari. Mi-a cerut să-i fac un memoriu şi m-a sfătuit să merg la Secţia financiară la o şefă de serviciu şi să-i transmit să nu dea curs amenzii, deoarece problema este în curs de anchetare.

Astfel, am vorbit cu acea şefă de la serviciul financiar, care m-a rugat să urgentez intervenţiile de la poliţie, pentru că există anumite reguli de timp pe care trebuie să le respecte, asigurându-mă totodată că va opri temporar decizia, dar să nu uit să vin să-i dau în scris de la poliţie că amenzile au fost anulate.

61

Memoriul meu către comandantul Ungureanu a fost următorul şi i l-am înmânat pe data de 27 martie 1991 orele 8 a.m.

"Iaşi, 26 martie 1991

DOMNULE COMANDANT,

Subsemnaţii: Prof. Dr. Andy Z. Lehrer, cercetător ştiinţific principal gradul I şi Prof. Maria M. Lehrer, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Biologice Iaşi, domiciliaţi în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2 apt. 5;

vă rugăm să binevoiţi a accepta plîngerea noastră împotriva numiţilor Irimia Victor (gestionar al unităţii nr. 67 Metalo-Chimice) şi Vezeteu Vasile (din strada 1907), care au săvîrşit grave infracţiuni penale (purtare abuzivă, calomnii, injurii, lovire, instigare şovină şi antisemitism) împotriva noastră, în ziua de 8.02.1991, atît în interiorul magazinului "Super Copou", cît şi în relaţiile lor cu organele de poliţie ale municipiului Iaşi, determinind - prin inducere în eroare a acestor organe - întocmirea de acte false referitoare la pesoanele noastre şi cu consecinţe morale şi materiale foarte păgubitoare.

Faptele s-au petrecut în modul următor: In dimineaţa zilei de 8.02.1991 m-am dus împreună cu soţia mea la

magazinul "Super Copou", pentru a face prezenţa la sectorul "electrice" (Unitatea nr. 67 a Societăţii Comerciale Metalo-Chimice S.A., fosta I.C.S.M. Metalo-Chimice) în vederea cumpărării unui congelator, la care sîntem înscrişi încă din luna februarie 1990. Din cauza unei caracteristice iritabilităţi excesive a gestionarului V. Irimia, totdeauna cînd este ziua de vînzare a televizoarelor (joi) sau a frigiderelor şi congelatoarelor (vineri) se declanşează nemulţumiri şi neplăceri ale cumpărătorilor, determinate de scandalurile, vociferările şi atitudinile necivilizate ale gestionarului şi colaboratorilor săi. De data aceasta, însă, ne-a venit şi noua rîndul de a fi victimile sale, fiind supuşi unor tratamente cu totul deosebite de insulte, calomnii, ameninţări, lovire, şi înscenări, după o adevărată instigare la ură şovină antisemită a celor prezenţi în magazin împotriva noastră.

După deschiderea magazinului la orele 8 şi intrarea celor interesaţi, mulţi au vrut să ştie cîte frigidere şi congelatoare au sosit (deoarece nu s-a

62

făcut afişarea lor, conform dispoziţiilor legale - din interese bine cunoscute de către cumpărători). Nimeni nu a vrut să răspundă la întrebările noastre, iar cînd eu am "îndrăznit" să-l întreb pe dl gestionar Irimia de ce face un asemenea secret dintr-o problemă atît de simplă, el mi-a replicat imediat şi de cîteva ori, că eu să mă duc în Israel să cumpăr congelator. Dacă la început m-am făcut că nu aud cele afirmate cu manifestă rea-intenţie, cînd "domnul" Irimia m-a făcut în mod repetat: "jidane", "boule", "prostule" şi m-a acuzat în plin magazin că "am luat 7 congelatoare într-un an de zile", nu am mai putut răbda şi i-am cerut să dovedească - în faţa celor prezenţi - că am cumpărat (probabil pentru speculă ?!) atîtea congelatoare şi să nu mă facă escroc şi hoţ. La acestea, numitul V. Irimia m-a ameninţat public că va chema poliţia şi că mă va dovedi ca atare. Urmarea insultelor şi instigării la ura proferate de dl Irimia V. a fost că, doi dintre cumpărători au sărit la mine la bătaie şi anume: Cimpoiaşu Gheorghe şi Vezeteu Vasile, care m-au lovit (eu fiind externat din spital de numai două luni, după o operaţie majoră foarte grea) şi mi-au strigat: "măi jidane, ai vrut să ne înşeli şi pe noi, ca toţi jidanii tăi ?"

Soţia mea, care nu este evreică, a rămas încremenită la vederea acestui spectacol antisemit şi agresiv, greu de imaginat în condiţiile noastre democrate, dar atunci cînd numitul Cimpoiaşu Gh. m-a molestat l-a intrebat ce are cu mine ? Cu o violenţă ieşită din comun şi cu o înfăţişare înfiorătoare de huligan fascist a adus-o imediat la tăcere, strigînd "taci, jidaucă".

In asemenea ambianţă crudă de şovinism primitiv şi lipsă de cea mai elementară civilizaţie, am părăsit îndureraţi magazinul, îndreptindu-ne spre serviciu, copleşiţi de ideea că evreii din ţara noastra sînt consideraţi criminali, oricînd condamnabili (ca în alte vremuri), neavînd dreptul să cumpere ceva pentru familia lor din munca cinstită depusă în decursul anilor în folosul şi prestigiul ţării.

Tot în ziua de 8.02.1991, m-am dus la Direcţia I.C.S.M. Metalo-Chimice, unde am expus dlor directori Stan şi Cibotaru cele ce ni s-au întîmplat în unitatea nr. 67. Dlor mi-au spus să fac o reclamaţie scrisă (pe care am înregistrat-o la ei sub nr. 884/11.02.1991), rugîndu-mă totodată să rezolvăm conflictul în mod paşnic cu salariatul lor. Fiind de acord cu atitudinea propusă, pe data de 15.02.1991, în prezenţa dlui director Stan (care a venit în mod special) şi a în ziua de 8-02.1991, recunoscînd că s-a

63

făcut vinovat şi responsabil de evenimentele şi suferinţele noastre morale. Însă în timpul discuţiilor ce au urmat momentului expus mai sus, dl

Irimia ne-a dezvăluit un fapt pe care noi nu l-am cunoscut şi anume: că după plecarea noastră din magazin, în ziua de 8.02.1991, el a chemat poliţia municipiului Iaşi şi, împreună cu cei doi huligani (Vezeteu Vasile şi Cimpoiaşu Gh.) au întocmit două procese verbale contravenţionale neadevărate (Seria S nr. 224358 şi nr. 224359), prin care sîntem amendaţi cu cite 2000 lei fiecare (pe baza art. 2 lit. "a" din Decretul 153/1970). Dîndu-mi seama de consecinţele acţiunilor sale inconştiente, de mare periculozitate socială, caracterizate prin folosirea de mărturii mincinoase, înscenare, atragerea complicilor săi care vroiau să-şi acopere de fapt propriile lor infracţiuni şi inducerea în eroare chiar a organelor de poliţie, i-am comunicat dlui Irimia că nu mai poate fi vorba de nici un fel de împăcare între noi, deoarece nu se poate ca în acelaşi timp el să-şi recunoască vinovăţia faţă de noi, dar să şi acţioneze într-un mod iresponsabil, nejust, pentru sancţionarea noastră.

Trebuie să subliniem că procesele verbale contravenţionale s-au făcut în lipsa noastră de către lt. Beldiman Constantin, acesta considerînd în mod condamnabil că nu mai este cazul să ne ceară şi nouă vreo explicaţie sau declaraţie pentru a-şi forma o imagine corectă şi reală a celor petrecute în magazin. Acuzaţiile menţionate în ele au fost redactate într-o manieră stereotipică şi caracteristică - bănuim - unor huligani tipici, ele fiind departe atît de comportamentul, educaţia, vîrsta şi preocupările noastre, cît şi de realitatea care ne-a transformat în victime ale lui Irimia V. şi a martorilor săi mincinoşi şi antisemiţi, în ziua de 8.02.1991.

In ziua de 18.02.1991 am înmînat contestaţiile noastre dlui Col. A. Nenu (Seful Poliţiei judeţului Iaşi).

Deoarece considerăm că toate cele petrecute pe data de 8.02.1991 în unitatea nr. 67 (Copou) sînt expresia unor infracţiuni penale deosebit de grave, pornind de la atingerea profundă a onoarei noastre de cetăţeni cinstiţi, civilizaţi şi de oameni de ştiinţă ai ţării noastre, pînă la instigarea şovină, lovire, înscenare (prin care se induce în eroare şi organele de poliţie) şi mărturie mincinoasă, cu respect vă rugăm să ne acordaţi protecţia legii, sancţionînd în conformitate cu prevederile codului penal pe numiţii Irimia Victor şi Vezeteu Vasile. Cit priveşte pe numitul Cimpoiaşu Gheorghe, acesta şi-a primit sancţiunea divină, decedînd fulgerător în ziua

64

de vineri, 22 februarie 1991 (conf. cotidianului Opinia, nr. 284 de sîmbătă, 23.02.1991, p. 4).

De asemenea vă rugăm să aveţi în vedere că, în urma denaturărilor adevărului de către infractorii menţionaţi şi mai ales de către Irimia Victor, care şi-a recunoscut public vinovaţia, am fost păgubiţi (eu şi soţia mea) pe nedrept şi de suma de 4.000 lei, sumă de care ar trebui să fim despăgubiţi de aceştia (dacă amenda va fi menţinută).

Prof. Dr. Andy Z. Lehrer Prof. Maria Lehrer Dsale Dlui Comandant al Politiei Municipiului Iaşi"

După citirea rapidă a memoriului nostru, acest "comandant", care nu

după multă vreme s-a spânzurat, m-a întrebat foarte curios: "dar dumneata eşti evreu ?". La răspunsul meu afirmativ nu a mai avut ce să-mi raspundă decât că "nu mi-aş fi inchipuit vreodată acest lucru".

După o zi de gândire, mi-am dat seama că trebuie să mă plâng şi de acţiunea de "colaborare" a locotenentului Beldiman Constantin, care ne-a tratat ca pe nişte borfaşi şi nu a respectat legislaţia atunci când a întocmit actele nefundamentate legal de amendare a noastră. Cel de-al doilea memoriu a fost înmânat mr. Ungureanu. "Iaşi, 27 martie 1991

DOMNULE COMANDANT,

Subsemnatul Prof. Dr. Andy Z. Lehrer, cercetător ştiinţific principal gradul I al Institutului de Cercetări Biologice Iaşi, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, etajul 2, apartamentul 5;

vă rog să binevoiţi a accepta plîngerea mea împotriva dlui lt. Beldiman Constantin, pentru comiterea unei nepermis abuz de serviciu contra intereselor legale ale persoanei mele şi a soţiei mele, cu prilejul "constatării" faptelor întîmplate în ziua de 8.02.1991 în unitatea nr. 67 Metalo-Chimice (magazinul Super-Copou) şi a încheierii falselor procese verbale contravenţionale Seria S nr. 224358 şi 224359, prin care am fost amendaţi - eu şi soţia mea - cu cite 2.000 lei fiecare.

Faptele reale le-am expus atît în contestaţiile noastre ce au fost

65

depuse dlui Col. A. Nenu (Poliţia judeţului Iaşi) pe data de 18.02.1991 (la care am anexat şi o copie adresată direcţiei I.C.S.M. Metalo-Chimice cu nr. 884 din 11.02.1991), cît şi în reclamaţia noastră înmînată Dvs. pe data de 27.03.1991, referitor la purtarea abuzivă a gestionarului Victor Irimia. Considerînd că ele sînt cunoscute, doresc să scot acum în evidenţă aspectele care îl privesc pe dl lt. Beldiman Constantin.

După consumarea evenimentelor conflictuale din ziua de 8.02.1991 la unitatea nr. 67 Metalo-Chimice şi după plecarea noastră din magazin, gestionarul Victor Irimia a chemat organele de poliţie. S-a prezentat dl lt. C. Beldiman care, în lipsa noastră şi fără a fi încunoştiinţaţi în vreun fel, a întocmit procesele verbale de amendă amintite mai sus, exclusiv pe baza mărturiilor mincinoase ale numiţilor Victor Irimia, Cimpoiaşu Gh. şi Vezeteu Vasile (ultimii doi constituindu-se în complici ai primului, pentru a-şi ascunde sau acoperi - prin coalizare - infracţiunile penale grave de care s-au făcut vinovaţi împotriva noastră).

Pentru stabilirea corectă a adevărului, dl lt. C. Beldiman nu a găsit de cuviinţă nici măcar să ne solicite pentru a asculta şi "cealaltă parte" din conflict sau a-i da o declaraţie referitoare la cele întîmplate. Numai după o asemenea procedură ar fi putut să stabilească sau nu amenda corespunzătoare cu cele de care ne-am fi făcut vinovaţi. Totuşi, dintr-un exces de zel şi datorită manifestărilor antisociale anormale ale gestionarului V. Irimia şi complicii săi, care au creat o atmosferă defavorabilă nouă tocmai prin lipsa noastră, s-a lăsat influenţat de ei, întocmind în mod defectuos - în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu - procesele verbale nereale şi cauzindu-ne astfel vătămarea intereselor noastre legale, morale şi materiale.

Este adevarat că numiţii V. Irimia, Gh. Cimpoiaşu şi V. Vezeteu au căutat să inducă în eroare organele de poliţie, dar consider că dl lt. Beldiman Constantin era dator să întreprindă o cercetare obiectivă şi să nu lezeze interesele nimănui.

Dacă ar fi intreprins o acţiune corectă, ar fi constatat nu numai că gestionarul V. Irimia m-a insultat grav, m-a calomniat şi a instigat la ură şi sovinism, sau că numiţii Cimpoiaşu Gh. şi Vezeteu Vasile (pe care nu i-am cunoscut vreodată) m-au molestat şi insultat inuman, dar că soţia mea (cardiacă şi hipertensivă) nu a spus nici măcar un cuvînt în tot timpul acestui spectacol antisemit şi violent, la adresa vreunuia dintre ei sau a

66

altor persoane din magazin. Dat fiind cele de mai sus, ne întrebăm cum de este posibil să se

întocmească astfel de procese verbale false şi să fie amendaţi şi expusi batjocurii publice nişte oameni care nu au nici o vină ? Cum este posibil ca printr-un comportament necorespunzător de serviciu şi prin întocmirea defectuoasă a unor înscrisuri de mare importanţă socială pentru cetăţean, să fie chinuiţi moral şi material nişte oameni cinstiţi, să fie puşi pe drumuri timp de luni de zile, să aibă permanent sentimentul că societatea i-a nedreptăţit, transformîndu-i în victime umilite şi batjocorite în huligani, tocmai de către adevaraţii huligani, să fie păgubiţi pe nedrept în sărăcia lor crescîndă de azi etc. ?

De aceea, fac apel la spiritul Dvs. de dreptate şi vă solicit aplicarea măsurilor ce se impun atît în scopul restabilirii noastre morale şi materiale, cît şi în anularea amenzilor nedrepte.

Dsale Dlui Comandant al Poliţiei Municipiului Iaşi" În timpul discuţiilor foarte amicale pe care le-am avut cu acest maior

de poliţie, am fost nevoit să-i aduc la cunoştinţă că nu am putut să reacţionez în faţa agresivităţii huliganilor lui Irimia şi pentru faptul că nu am fost în stare. Suferisem de curînd o operaţie grea şi de aceea am preferat să nu opun nici o rezistenţă şi să plec din magazin. Imediat după operaţie am slăbit foarte mult şi nu aveam puterea să mă opun acestora, pe care cu siguranţă că - în alte condiţii - ar fi simţit cunostinţele mele de box şi puterea pumnului meu. Pentru a-i dovedi că nu spun minciuni, am ridicat bluza şi cămaşa şi i-am arătat cicatricea operaţiei foarte lungă. Ca urmare, el mi-a cerut să-i aduc o xerocopie de pe certificatul de spitalizare şi de externare, ca să le pună la dosar în favoarea mea. Tot atunci am insistat să anunţe personal pe Şefa de la Serviciu financiar ca să-mi anuleze amenzile, însă el a spus că mai întâi să aduc xerocopiile cerute.

Până la urmă, aducându-i copiile de pe certificatele medicale şi datorită insistenţelor mele, el s-a hotărât să-mi dea o adresă oficială prin care ni s-au anulat amenzile.

"POLITIA MUNICIPIULUI IAŞI Nr. 21.554 din 13 iunie 1991

67

Către PRIMARIA MUNICIPIULUI IAŞI - administraţia financiară - Vă facem cunoscut că aspectele avute în vedere prin adresele dv. nr. 1013471.06.1991 şi 101348/11.06.1991 privind pe LEHRER MARIA şi LEHRER ANDY, cu domiciliul în Iaşi, str. Oastei nr. 2A, sc. A, etj. II, ap. 5, fac obiectul cercetărilor penale în dosarul de urmărire penale nr. 21554/1991.

Avînd în vedere cele de mai sus, vă rugăm să suspendaţi executarea silită a debitorilor pînă la soluţionarea cauzei, în care ei sînt sînt [sic] reclamanţi pentru abuz în serviciu şi purtare abuzivă.

SEFUL POLITIEI MUNICIPIULUI ss. Gh. Ungureanu” Ducându-mă la dna directoare Mihailă de la secţia financiară cu

această adresă la data de 13 iunie 1991, orele 10,00 a.m., ea mi-a spus că ea nu este legală. Am fost nevoit să revin la mr. Ungureanu, care - după alte insistenţe, probabil determinate de dorinţa sa neexprimată de a-l recompensa sub o formă oarecare - mi-a făcut o nouă adresă, datată greşit 14.06.1991 (adică pentru a doua zi) prin care se cere sistarea amenzilor şi restituirea proceselor verbale la Poliţia municipiului Iaşi. Adresa a fost predată de mine aceleaşi directoare pe data de 17 iunie 1991, după care am fost solicitat să revin la poliţie. Aici am înţeles care a fost adevăratul motiv ce a stat la baza tergiversărilor lui Ungureanu, pentru că locotenentul Drâmbă mi-a cerut o declaraţie prin care îmi retrag plângerea împotriva lui Irimia Victor şi Vezeteu Vasile pe motiv că ne-am împăcat.

Astfel, am reuşit să trăiesc momente de grea cumpănă, datorită huliganilor antisemiţi, care ţineau mortiş să dovedească adevărul proverbului că "cel cu paguba şi cu păcatul".

Mai târziu, psihopatul Victor Irimia a încercat împrietenirea cu mine şi a căutat să mă îmbuneze, păstrându-mi un congelator mijlociu pe care l-am cumpărat din magazinul său fără să mai aştept la rînd.

68

Prof. Dr. CONSTANTIN PISICA, Universitatea Iaşi

Deşi un om liniştit şi politicos, preocupat de munca sa didactică, nu am ştiut niciodată ce gândeşte şi dacă este chiar atât de colegial după cum se comporta. Fiind discipol al prof. Mihai Constantineanu şi foarte bun prieten cu fiul său, făcând parte din pleada ihneumonologilor săi, nu am crezut că poate ieşi de sub influenţa maestrului său şi, deci, să aibe o atitudine contrară lui în ceea ce mă priveşte. Din unele discuţii particulare referitoare la diferite sesiuni ştiinţifice ale academiei, când se susţineau comunicările ce urmau să fie publicate de revista acesteia şi unde ceream să vedem şi genitaliile speciilor noi de Ichneumonide, nu numai sculpturile scutelui lor drept criterii primordiale pentru stabilirea speciilor noi pentru ştiinţă, Pisică nu a avut o părere deosebită de a profesorului. De aceea, am fost foarte surprins când am primit din partea rectoratului universităţii o adresă prin care mi se solicita să-mi exprim părerea asupra tezei de doctorat a lui Pisică Constantin. Dar, după un oarecare timp de gândire, m-am hotărât să-mi expun obiectiv părerile mele ştiinţifice, indiferent de consecinţele acestei "îndrăzneli". "Iaşi, 20 octombrie 1969 C ă t r e , UNIVERSITATEA "AL. I. CUZA" IAŞI - R e c t o r a t u l - Serviciul Doctorantură

Ca urmare a adresei Dvs. nr. 15.598/8.X.1969, vă trimit alăturat referatul meu asupra lucrării de doctorat a tov. Constantin Pisică-Donose, întitulat : Contribuţii la studiul Pimplinelor (Pimplinae Cresson 1887, Hym. Ichneum.) din R.S. România din punct de vedere sistematic, biologic, ecologic şi economic. Dr. Andy Z. LEHRER"

69

"Iaşi, 20 octombrie 1969 R E F E R A T

asupra lucrării de doctorat a tov. C. PISICA-DONOSE întitulată : Contribuţii la studiul Pimplinelor (Pimplinae Cresson 1887, Hym.

Ichneum.) din R. S. România din punct de vedere sistematic, biologic, ecologic şi economic.

Obiectul de cercetare pe care autorul şi l-a propus a-l trata în

paginile unei teze pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor în biologie, constituie una dintre importantele şi actualele probleme ale entomologiei teoretice şi aplicative. Valoarea sa este relevată de caracteristicile bionomice ale grupului de insecte abordate, de rolul pe care acestea din urmă îl joacă în echilibrul biologic natural şi, în deosebi, de potenţialitatea sa de a furniza un număr foarte mare de bioelemente utilizabile în combaterea dirijată a dăunătorilor agricoli şi forestieri. Dar realizarea unui studiu în acord cu cerinţele titlului ştiinţific la care tinde autorul acestei teze, rămîne totuşi ca un deziderat în intenţia şi strădaniile sale parţial materializate.

Prima concluzie care se desprinde de pe urma parcurgerii rezumatului şi a aprofundării celor 270 pagini ale lucrării in extenso, este că obiectivele stabilite prin titlul ei nu au fost cuprinse decît într-o oarecare măsură şi în nici un caz din toate cele patru unghiuri optice propuse (sistematic, biologic, ecologic şi economic). Ceea ce a rezultat din eforturile intelectuale depuse de autorul ei este foarte puţin din fiecare, dar nu la un atare nivel încît să fie calificat măcar dintr-unul din punctele de vedere menţionate. In general, disertaţia sa poate fi caracterizată drept un studiu faunistic tipic, de proporţii mai mari, în care nu lipsesc elementele de morfologie, biologie şi ecologie, disparate şi neconforme cu un plan unitar.

Analiza succintă a disertaţiei tov. doctorand C. Pisică-Donose duce la următoarele observaţii mai importante:

1.- Lucrarea nu aduce nici o contribuţie sistematică, fiind mai degrabă o înmănunchere de date taxonomice, în care abundă numeroase confuzii. Existînd posibilitatea virtuală, prin reprezentările personale şi cele bibliografice ale structurii ovipozitorului şi armăturilor genitale mascule pentru un număr destul de mare de specii de pimpline, de a deduce

70

raporturile filogenetice dintre taxoanele acestor ihneumonide, Dsa nu le utilizează sub nici o formă. Din acest punct de vedere nu se propune nici un sistem natural al lor, nu se analizează şi nici nu se schimbă sistemele existente şi nu se ating măcar astfel de probleme sistematice, cu toate că autorul anunţă în rezumatul lucrării (pag. 7) că a abordat unele aspecte morfologice mai puţin studiate (tocmai genitaliile mascule şi femele, n.n.) "care prezintă interes în lămurirea unor probleme de sistematică". Ba mai mult, pentru autor au rămas neelucidate încă noţiunile de sistematică şi taxonomie, confundîndu-le una cu cealaltă - aşa cum reiese din context. Dsa crede că aceste probleme se reduc la găsirea unor "noi caractere taxonomice importante" la unele genuri şi specii (rezumatul, pag. 7).

2.- In disertaţie se manifestă o concepţie taxonomică confuză asupra grupului de insecte studiat, în neconcordanţă cu progresele recente înregistrate şi, mai ales, cu Codul de nomenclatură zoologică adoptat de Congresul XV Internaţional. In acest sens se pot menţiona următoarele:

a) Titlul lucrării este în dezacord cu textul asupra numelui insectelor. El trebuie să reprezinte "Contribuţii la studiul Pimplinelor (Pimplinae etc.", dar în text se arată că această subfamilie a fost revizuită în ultima vreme şi împărţită în alte 6 subfamilii, dar nici una din ele nu mai păstrează numele de Pimplinae. Atunci de ce s-a menţinut acest nume căzut în sinonimie, păstrîndu-se totuşi numirile tribului Pimplini şi ale genului Pimpla, care sînt grupe-tip ale subfamiliei Pimplinae ?

b) In rezumat la pag 3 şi în teză la pag 4 se scrie că prima descriere ştiinţifică a unor specii de pimpline aparţine lui Linné, în lucrarea sa Systema Naturae "din 1735". Se ştie însă, conform Codului de nomenclatură, art. 3, c ediţia X-a a lucrării lui Linné, care marchează debutul aplicării coerente a nomenclaturii binominale în zoologie şi punctul de plecare al actualei taxonomii, a apărut în anul 1758. Această ediţie este de altfel menţionată la bibliografia tezei.

c) Nu s-a scos în evidenţă originalitatea subunităţilor şi a unităţilor nou create de autor (triburi, genuri, specii) prin diagnoze diferenţiale, pentru a se putea constata validitatea lor în comparaţie cu grupele afine. De cele mai multe ori nu s-a stabilit nici caracterele esenţiale care au stat la baza fundamentării lor.

d) Modul de tratare a grupelor (genuri, specii) este neuniform. Fără nici o justificare ştiinţifică, la unele genuri şi specii au fost date chei de

71

determinare, la altele nu, sau la citeva genuri (Liotryphon, Dolichomitus) au fost date descrieri largi, în timp ce la cele mai multe sînt menţiuni lapidare.

e) Nu au fost însuşite normele taxonomice corecte de înfăţişare a faptelor de asemenea natură. Exemple:

- La pag. 160 din teză se scrie: Paucdolichomites imperator Kriechb. (Ephialtes manifestator auct. nec.L.) (comb. nov.). După modul de redare a acestor nume se vede că aici este vorba de o sinonimie şi nicidecum de o combinaţie nouă, pentru că este nu numai alt gen, ci şi altă specie.

- La pag. 197 din teză se întrebuinţează: Xorides niger var. bicolor, adică şi noţiunea de varietate, neadmisă de Codul de nomenclatură, împreună cu noţiunea de subspecie, folosită adesea de autor.

- La pag. 203 din teză se fac notări neconforme cu Codul de nomenclatură, complet neinteligibile. Se scrie: Bathycetes (Lampronota, Maniscus) catenator. Care este valoarea taxonomică a numelor din paranteze ? Conform codului, art. 6, numai un nume trebuie să reprezinte subgenul, deci nu pot fi folosite două nume în acest caz. Dacă ele sînt sinonime, atunci trebuiau adiţionate semnele corespunzătoare.

f) Cel puţin unul din cele două genuri noi pentru ştiinţă propus în disertaţie şi anume, Paucdolichomitus n. gen., nu este valid, fiind un nomen nudum, deoarece nu se respectă art. 42, paragraful b din Codul de nomenclatură şi nu are indicată specia tip.

g) Toate subspeciile noi create de autor nu reprezintă decît mici şi nesemnificative (din punct de vedere taxonomic) variaţii cromatice individuale. Ele nu sînt fundamentate nici pe izolarea geografică şi nici pe izolarea ecologică, ceea ce rezultă că autorul tezei a ignorat total definiţia de subspecie admisă în prezent. Exemplarele extrem de puţine (1 - 3), care au stat la baza acestor "subspecii", au fost colectate de Dsa la aceeaşi dată şi în aceleaşi locuri cu specia "tipică",. Dintre cele 7 subspecii, menţionăm:

- Glypta teres flavitegulis n. ssp. - 3 masculi găsiţi în judeţul Neamţ împreună cu forma tipică, care au tegulele galbene în loc de brunatre.

- Lissonota clypeator nigriceps n. ssp. - 3 femele, cărora le

72

lipseşte un punct mic galben pe vertex, dar găsite cu exemplarele din forma tipică. - Lissonota facialis nigrifacies n. ssp. - 1 mascul, care are clipeul puţin roşiatic în loc de gălbui. Este interesant de arătat aici că autorul acestei subspecii nu a colectat din forma tipică decît tot un singur exemplar mascul şi tot la Dumeşti-Iaşi în ziua de 16.IX.1959, pe care l-a dat în teză ca nou pentru fauna ţării.

h) In general speciile sînt descrise foarte sumar, dîndu-se sinonimiile, datele bioecologice şi răspîndirea geografică din literatură. Specificarea numai a numărului de exemplare colectate, a locurilor de colectare, a unor gazde noi şi trimiterile la figurile anexe (fără alte interpretări personale), sînt suficiente doar pentru caracterizarea faunistică a formelor găsite în ţara noastră.

3.- Din punct de vedere morfologic, lucrarea de doctorat a tov. C. Pisica-Donose nu este constituită pe o concepţie bine precizată. In partea generală a tezei, la capitolul de morfologie externă a adultului, Dsa a ţinut să sublinieze că armatura genitală masculă şi ovipozitorul nu pot fi luate în consideraţie pentru caracterizarea speciilor, fără întregul complex de caractere morfologice. Totuşi Dsa caracterizează majoritatea speciilor din teză şi le delimitează în chei aproape numai pe baza lor. Păcat însă că nu au fost reprezentate mai bine armăturile genitale mascule - aşa cum a făcut la ovipozitoare - căci, fotografiile acestora nu sînt suficient de reuşite pentru a evidenţia toate detaliile specifice. De aici decurge, după părerea noastră, imposibilitatea autorului de a face interpretări filogenetice şi taxonomice ale grupului, de a vedea raporturile dintre taxoane şi de a înlătura confuziile taxonomice transmise de clasicii care au studiat acelaşi grup.

Din planşele anexate la lucrarea sa se poate constata că vîrfurile ovipozitorului şi armăturile genitale mascule au o structură specifică bine exprimată şi caracteristici generice evidente. Acestea trebuiau analizate amănunţit de autorul tezei pentru fiecare taxon, ceea ce ar fi reprezentat o adevărat contribuţie morfologică.

De asemenea, Dsa lasă un semn de întrebare şi la explicarea malformaţiilor găsite la antenele şi aripile de pimpline. Dacă anomaliile toracelui şi abdomenului se datoresc (după Dsa) unor traumatisme ce rezultă din coparazitarea gazdelor, celelalte însă nu sînt lămurite (pag. 7

73

din rezumat şi pag. 17 din teză). 4.- Cu privire la longevitatea adulţilor de Theronia atalantae

obţinută din gazde diferite (Leucostoma salicis şi Aporia crataegi), concluziile autorului nu sînt convingatoare (vezi pag. 16 din rezumat şi pag. 24 din teză). Experimentele sale se bazează pe un număr de exemplare foarte mic, iar interpretarea lor nu este fundamentată şi necesar biologică.

5.- Asupra contribuţiilor zoogeografice sînt de semnalat următoarele:

a) Se fac caracterizări eronate pentru unele grupuri de specii, de exemplu pentru speciile "holopalearctice" din ţara noastră. Astfel de elemente zoogeografice nu sînt cunoscute în literatură, iar adoptarea unei atare terminologii nu este prea fericită. Regiunea palearctică nu are nici o subdiviziune care să poarte numele de holopalearctica.

b) Se stabileşte în grupa speciilor endemice din ţara noastră o serie de specii insuficient studiate şi la care nu se cunosc arealele de răspîndire. Exemple:

- Specia Tromatobia sanguinolenta, care a fost descrisă de Kiss numai după 1 exemplar, determinarea ei fiind dubioasă şi pusă sub sinonimie de Bajari. Tov. Pisică-Donose mai găseşte un exemplar femel, determinat (după părerea noastră) destul de îndoielnic (vezi pag. 54 din teză) şi pe această bază o consideră endemică.

- Specia Paraperithous moldavicus nouă pentru ştiinţă şi descrisă acum pentru prima dată, este considerată la fel, fără a i se cunoaşte măcar răspîndirea în România.

Asemenea concluzii nu pot fi admise decît după un studiu foarte aprofundat al grupului, de către mai mulţi specialişti din întreaga regiune palearctică.

6.- In sfirşit, lucrarea nu conţine nici un fel de contribuţie din punct de vedere economic, aşa cum se vrea în titlul ei. Sublinierea mai mult sau mai puţin tangenţială a importanţei pimplinelor în natură, precum şi a posibilităţii de a fi utilizate în biocombaterea dăunătorilor - fapte cunoscute în toată literatura - nu înseamnă că s-au făcut şi studii economice.

In concluzie, sîntem de părere că lucrarea tov. doctorand Constantin Pisică-Donose ar putea constitui o valoroasă contribuţie la studiul

74

insectelor parazite abordate, dacă ar fi refăcută, ţinind seama de următoarele:

1.- Stabilirea unui plan unitar şi bine închegat, pe capitole şi subcapitole;

2.- Delimitarea corectă a cîmpului de cercetare şi precizarea exactă a punctelor de vedere sub care sînt întreprinse cercetările;

3.- Corectarea tuturor inadvertenţelor şi erorilor semnalate; 4.- Utilizarea unui stil mai puţin confuz, mai puţin grăbit, în care să

fie eliminate repetările de cuvinte, fraze şi idei. Dr. Andy Z. LEHRER"

75

Doctoratul lui MARIN VOICU Pe data de 19 iulie 1982 am înregistrat sub numărul 8515 la registratura Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, referatul meu asupra tezei de doctorat a lui Marin Voicu din Suceava. Acesta a fost pretendent la postul de cercetător al C.C.B. Iaşi, adus de Raoul Constantineanu, care şi-a imaginat că-şi va putea publica lucrările sale prin intermediul acestui impostor, care a avut totuşi o oarecare pratică tipografică în oraşul său de baştină. De aceea, prof. Mihai Constantineanu, tatăl lui Raoul, i-a fost conducător de doctorat şi a căutat să-l sprijine pentru a i se acorda acest titlu ştiinţific. Aflând că printre alte insecte el a abordat şi dipterele ca insecte dăunătoare fânaţelor din rezervaţiile naturale sucevene, am citit teza sa şi am rămas derutat de informaţiile sale hoţeşti. Astfel se explică atîtudinea mea din acest referat.

"R E F E R A T asupra tezei de doctorat a biologului MARIN C. VOICU

întitulată: "Principalele insecte dăunătoare fîneţelor din rezervaţiile naturale "Ponoare" şi "Frumoasa" judeţul Suceava şi duşmanii lor

naturali". Dacă oricare intelectual răsfoind ceea ce ni se prezintă aici a fi "teza de doctorat" a biologului Marin C. VOICU, poate fi înşelat cu uşurinţă referitor la valoarea acesteia şi legitimitatea pretenţiei autorului de a obţine titlul ştiinţific de doctor în biologie, nu acelaşi lucru se poate întîmpla atunci cînd "produsul" de faţă cade sub incidenţa omului de cercetare şi, mai ales, a specialistului. Cele 200 de pagini dactilografiate, împreună cu puţin grăitoarele 38 tabele, 3 hărţi, 4 grafice şi fotografiile de slabă calitate (toate avînd un rol mai mult sau mai puţin ornamental decît demonstrativ) şi în special amalgamul compoziţional (care vrea să copleşească printr-un formalism cantitativ şi să creieze imaginea derizorie a unui supersavant), nu sînt în stare să inducă în eroare pe adevăratul profesionist, pe cercetătorul care are adevăratul cult al muncii creatoare. De la început, toate acestea nu reprezintă deci decât o sfidătoare impostură, ce-l plasează pe autorul

76

simulant şi ambiţios într-o jalnică situaţie de neavenit. Dacă această scriere, impropriu considerată drept "teză de doctorat" (ea nefiind capabilă să obţină decît, cel mult, calificativul de "teză de licenţă" şi asta numai în cazul cînd ar fi debarasată de nenumăratele elemente de furt intelectual ce o împopoţonează) ar ajunge să-i confere înşelătorul titlu ştiinţific rîvnit, faptul ar constitui o reală şi jignitoare bătaie de joc la adresa oamenilor de ştiinţă, a biologilor români. Imi voi argumenta opinia în cele ce urmează, evaluînd mai ales pretinsele contribuţii originale din domeniul Dipterelor, datorită specializării mele de 30 de ani tocmai în grupele în care M. VOICU îşi manifestă aceeaşi particulară abilitate ca şi în celelalte grupe de himenoptere, coleoptere sau planipene. Pagina 135 a scrierii lui M. VOICU, deşi aparent nu prezintă nimic deosebit faţă de altele, este pagina ce-i caracterizează modul propriu de arivism în activitatea de cercetare, unde se străduieşte "să se afle în treabă" de 12 ani, trădînd în fond grotescul imoralităţii şi imposturii sale. Făcînd o serie de divagaţii aberante asupra speciei Lydella thompsoni Herting şi biologiei sale, după ce menţionează că ea "a fost obţinută acum (!) pentru prima dată în ţara noastră", mai adaugă cu tuş următoarea frază: "specie nouă pentru fauna României". Este bine să se ştie (atît de către Comisia de doctorat şi publicul auditor, cît mai ales de către Comisia superioară de diplome) că, în urma adresei nr. 7369 din 26.08.1976 trimisă de ICCPT Fundulea (Secţia de Protecţia plantelor) Centrului de cercetări biologice Iaşi, prin care se solicită colaborarea mea la determinarea dipterelor parazite obţinute din culturi controlate, am încheiat o serie de contracte anuale de cercetare cu acest institut, din 1978 pînă în 1981, şi avînd ca temă: "Studiul dipterelor entomofage obţinute din culturi de paraziţi ai cerealelor şi plantelor tehnice din judeţul Ilfov", dar cu extensie în toată ţara. In anul 1978, din materialul de Oestrinia nubilalis (fitofag al porumbului) trimis din foarte multe staţiuni de cercetare ale ICCPT Fundulea (inclusiv aceea de la Podul Iloaiei, unde lucrează M. VOICU) şi centralizate aici, noi am identificat provizoriu entomofagul L. grisescens R.D. Însă, după studii amănunţite ale genitaliei, noi am rectificat identificarea şi am stabilit că adevăratul entomofag al sfredelitorului porumbului în ţara noastră este L. thompsoni, relatînd încă de pe atunci că specia este un element nou pentru

77

fauna Romaniei (conf. referatului nostru depus la beneficiar şi recepţionat de ICCPT Fundulea la data de 5 noiembrie 1979 prin actul de recepţie nr. 8055/5.XI.1979 la contractul de cercetare nr. 7290/8.09.1978. Prelucrînd ştiinţific toate datele despre acest dipter, am publicat lucrarea alăturată: "Lydella thompsoni HERTING 1959 - Un important entomophage de la Pyrale du maïs en République Socialiste de Roumanie" (Bull. Soc. Entom. Mulhouse, 1982, janv.-mars, pp. 1 - 3). Dar, în afară de faptul că M. VOICU a fost înştiinţat anterior de noutatea faunistică ce-mi aparţine fie prin ICCPT Fundulea, fie în cîteva întîlniri directe, i-am trimis şi un extras al articolului meu cu recomandata nr. 1805 din 24.3.1982 (Of. Iaşi 6), confirmîndu-mi verbal primirea lui. Rezultă clar că, în ciuda celor cunoscute cu ani în urmă şi a primirii lucrării mele, M. VOICU săvîrşeşte conştient un act de furt intelectual şi crede că va reuşi să nu se afle. Ceea ce ni se pare însă cu totul iresponsabil, este dezinvoltura cu care precizează speciile de diptere din familia Calliphoridae, Sarcophagidae, Tachinidae, Euphasiidae şi Muscidae. Trebuie să subliniem în mod deosebit că, nimeni pînă astăzi nu poate determina femelele de Sarcophagidae, că acelea din familia Calliphoridae se determină foarte greu şi numai pe baza morfologiei microscopice a postabdomenului, că - în general - speciile acestora se identifică aproape exclusiv pe baza genitaliei mascule, iar Tachinidele cu destul de mare greutate - chiar de către marii specialişti. Însă la M. VOICU nu contează dacă Bellieria agnata, Cylindromyia pilipes şi Leucostoma tetraptera nu sînt corect determinate şi nu fac parte din familia Tachinidae; sau că Parasarcophaga exuberans nu există în ţara noastră. Tot aşa cum pentru el nici logica nu are vreo importanţă cînd susţine că: Loxostege sticticalis este "gazdă nouă în (s.n.) ştiinţă" pentru specia Pollenia sp. (p. 133) şi Sarcophaga sp. (p. 134). In ultimul caz, nici măcar genul Sarcophaga nu poate fi separat de alte genuri afine decît pe baza tipului de structură al falosomului. La fel, ştiindu-se că pentru Onesia austriaca nu se cunoaşte biologia, cum de se încăpăţînează totuşi în a afirma că "este cunoscut pînă în prezent numai ca lombricidofag " (p. 132) ? Sau, chiar cînd este bine stabilit că Muscina stabulans se dezvolta exclusiv ca saprofag, de ce M. VOICU stăruie s-o declare entomofag, cînd ea suprainfestează culturile în descompunere ?

78

Se pune însă o întrebarea fundamentală şi anume: dacă în bibliografia scrierii sale nu există nici un determinator sau o monografie cuprinzătoare asupra acestor familii de diptere (cu excepţia lucrării noastre despre Calliphoridae, 1972), cum a reuşit M. VOICU - un biolog fără nici o activitate taxonomică în dipterologie şi, deci, fără cunoştinţele elementare asupra unor grupuri atît de dificile - să le identifice cu o atare "precizie" ? Răspunsul nu poate fi decît că el ori a inventat cu bună ştiinţă toate speciile pe care pretinde că le-a studiat, ori le-a identificat altcineva (şi probabil că Dr. J. CEPELAK din Cehoslovacia). Dar atunci, de ce nu a menţionat undeva în "teza" sa faptul că materialele dipterologice (şi altele) nu au fost prelucrate de el, ci de specialiştii respectivi, munca sa fiind limitată doar la aceea de laborant, de colector de insecte şi de compilator de date din literatura generală de specialitate ? Si pentru atîta se poate pretinde şi acorda titlul de doctor în ştiinţe ? Un aspect deosebit de semnificativ reiese şi din analiza lucrărilor lui M. VOICU. Majoritatea din cele 9 articole pe care le semnează singur sau ca prim autor, din 1970 şi pînă în 1980, abordează vertebrate sau nevertebrate din grupe diferite de acelea "studiate" în scrierea sa. Totuşi, el este coautorul multor specialişti renumiţi ai Ichneumonidelor (M. I. CONSTANTINEANU, Gh. MUSTATA), Braconidelor (C. FILIPESCU, M. LACATUSU), Lepidopterelor (M. PEIU), Symphytelor (X. SCOBIOLA-PALADE) etc. Tinîndu-se seama că, într-o viaţă de om, nimeni nu poate fi cunoscător al unui număr atît de mare de grupe taxonomice, fiecare din ele avînd un volum enorm de familii şi specii (fără a mai lua în consideraţie şi familiile de diptere menţionate, care înregistrează sute de specii numai în ţara noastră), apare evident că biologul M. VOICU nu s-a putut specializa pînă acum în nici unul. In consecinţă, toate datele taxonomice noi pentru ştiinţă sau noi pentru fauna Romaniei (exceptînd gazdele din care au fost obţinute) etc. sînt expresia muncii specialiştilor sus-amintiţi, care i-au determinat insectele furnizate (şi aceasta este contribuţia sa reală) de el. Restul "tezei" a putut fi uşor construit, prin compilare, prin exploatarea colaborărilor sale apendiculare şi prin utilizarea unui stil de falsă austeritate, la persoana I-a singular. Aşa se explică, de exemplu - printre multe altele -, afirmaţia sa indecentă şi anume: "am descris ca noi pentru ştiinţă 5 specii de Ichneumonidae etc." (p. 177); căci nici una dintre

79

acestea nu a fost descrisă de M. VOICU în lucrarea de faţă, toate fiind semnate de "CONSTATINEANU şi VOICU" în 1975 şi 1977, adică, în timpul cînd candidatul nu putea să se familiarizeze măcar cu bogăţia specifică a grupului. Nu ne mai oprim asupra capitolului despre importanţa economică a insectelor parazite, care nu are nimic original (ca şi în primele 4 capitole) şi este repetitiv, asupra lipsei totale de informaţii bibliografice cu privire la dipterele din România şi publicate de noi, sau chiar asupra fenomenelor lingvistice şi stilistice aberante, care abundă în lucrare. Concluzia însă trebuie să ne-o exprimăm cu toată claritatea: Aceasta scriere nu reprezintă o reală teză de doctorat; ea este un simulacru condamnabil şi imposibil de acceptat drept o creatie ştiinţifică a candidatului M. VOICU, iar autorul ei nu are calităţile morale şi profesionale necesare pentru obţinerea unui asemenea titlu ştiinţific. Cercet. pr. Dr. Andy Z. LEHRER 17 IULIE 1982 P.S. Anexez lucrarea mea publicată despre specia Lydella thompsoni. RUGAM SA SE CITEASCA REFERATUL IN INTREGIME LA SUSTINEREA PUBLICA A "TEZEI DE DOCTORAT" SI SA FIE INAINTAT COMISIEI SUPERIOARE DE DIPLOME.

Cum am fost informat imediat că Voicu a aflat despre referatul meu şi că a încercat să facă diverse manevre pentru a se salva de acuzaţiile mele, am redactat o completare la referatul anterior.

"Iaşi, 23 iulie 1982 C a t r e COMISIA DE DOCTORAT a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi (Pentru susţinerea tezei de doctorat a biol. Marin C. VOICU)

80

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în biologie şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi, mă văd obligat a mă adresa Dvs. cu scopul de a elucida unele manevre de ultim moment ale biol. M. C. VOICU, prilejuite de susţinerea "tezei" sale de doctorat.

Aflând că M. VOICU doreşte să utilizeze argumentul formal că el a publicat primul în ţara noastră, într-o lucrare din anul 1977, numele speciei Lydella thompsoni, ca replică la afirmaţia mea (din referat) că el nu are dreptul să pretindă că a descoperit-o pentru prima dată în fauna României, trebuie să aduc la cunoştinţă următoarele: Cei mai mari specialişti, în viaţa, ai Tachinidelor din Europa si America: B. HERTING (în monografia: Biologie der westpaläarktischen Raupenfliegen, Dipt. Tachinidae, Berlin, 1960, p. 83) şi P. H. ARNAUD jr. (în: A Host-Parasite Catalog of Nord Americam Tachinidae - Diptera, U.S.A. Dept. Agric., 1978, p. 359 s. urm.) menţionează că dipterul în cauză este - în Europa - un monofag exclusiv al sfredellitorului prombului - Pyrausta nubilalis (fapt confirmat de noi în lucrarea anexată la referat şi pentru România). De aceea el a fost întrebuinţat în combaterea biologică a acestui dăunator în U.S.A. (Numai în America a mai fost obţinut şi din alte două gazde: Popaipema nebris şi Galleria mellonella). Ca urmare, transcrierea numelui lui L. thompsoni în lucrarea sa din 1977, chiar dacă specia i-a fost determinată de cehoslovacul J. CEPELAK, nu înseamna decît că ne găsim în faţa unei erori grosolane de identificare şi nu a unei priorităţi entomologice a lui M. VOICU (tolerată la timpul ei de către noi). Aberaţiile scrise de el în lucrarea din 1977 ar avea consecinţe dezastroase, dacă - fiind puse în practică - s-ar încerca utilizarea pretinsei sale L. thompsoni în combaterea lui P. nubilalis în România, deoarece un asemenea efort material ar fi a priori sortit eşecului. Pentru clarificarea speciilor obţinute din culturi de M. VOICU şi mentionate în "teza" sa, sînt gata să verific materialul în întregime, dipterele fiind într-adevăr sub un mare semn al incertitudinii. Pe de altă parte, J. CEPELAK nu este un nume de prestigiu în lumea dipterologilor europeni, el apelind de nenumarate ori la noi pentru a-i determina materialele colectate în Cehoslovacia şi, mai ales, la familia Sarcophagidae. In afară de amabilitatea lui, adesea identificările şi afirmaţiile sale sînt tot atît de fanteziste ca şi acelea ale lui M. VOICU.

81

De aceea vă rog să binevoiţi a da citire şi prezentei anexe la referatul meu şi să fie înaintate împreună Comisiei superioare de diplome din Bucureşti. Dr. Andy Z. LEHRER" La o lună după referatele mele, am trimis altul la Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului. "Iaşi, 27 august 1982 Tovarăşului Conf. Dr. M. BOULESCU Ministerul Educatiei şi Invatamintului Comisia Superioara de Diplome Strada Spiru Haret nr. 12 Sectorul 7 70738 Bucureşti Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în biologie şi cercetător principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, Scara A, apt. 5; vă rog să-mi permiteţi a vă explica mai detaliat ceea ce a fost prezentat la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, în şedinta publică din 24 iulie 1982, drept "teza de doctorat" a lui MARIN C. VOICU (biolog la Staţiunea de cercetări agricole Pd. Iloaiei, jud. Iaşi) şi "criteriile" de valoare, care au constituit baza de apreciere a "importanţei" ei şi de acordare a titlului ştiinţific, ale membrilor comisiei sale de doctorat. Plecînd de la caracteristicile fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea teză (desprinse din toate actele normative de stat şi din Instrucţiunile M.E.I. privind conferirea titlurilor ştiinţifice în R. S. R.) şi anume: să fie rezultatul muncii proprii a candidatului, 2) să reflecte originalitatea creatoare a contribuţiilor sale personale şi 3) să exprime o valoare teoretică şi aplicativă, este foarte greu să regăsim în lucrarea lui M. VOICU vreuna care să-i motiveze pretenţia sau acordarea acestei "înalte calificări ştiinţifice de specialitate". Primul fapt esenţial, care se relevă specialistului, încă de la

82

începutul parcurgerii tezei lui M. VOICU, întitulată: "Principalele insecte dăunătoare fînaţelor din rezervaţiile naturale "Ponoare" şi "Frumoasa", judeţul Suceava şi duşmanii lor naturali", este lipsa menţionării - în capitolul de mulţumiri - a ajutorului concret primit de el din partea specialiştilor români şi străini. Aceasta nu constituie numai un aspect legat de etica autorului, aşa cum s-ar putea crede la prima vedere. Omisiunea este intenţionată, deoarece - dacă ar fi fost cinstit - candidatul ar fi dezvăluit că, marea majoritate a eforturilor intelectuale, depuse pentru realizarea tezei sale, nu a fost făcută de el, ci de către toţi specialiştii care i-au prelucrat toate insectele menţionate. Ar fi rezultat clar că el şi-a insuşit pur şi simplu munca lor - după cum a şi recunoscut-o verbal (şi într-un stil specific) la susţinerea tezei. Aşa cum am argumentat în referatul nostru (existent la dosar), M. VOICU nu s-a specializat pînă în prezent în nici unul din vastele grupe despre care vorbeşte, cu aplomb, în teză (Ichneumonidae, Braconidae, Chalcidiidae, Megaspilidae, Aphididae, Calliphoridae, Sarcophagidae, Ectophasiidae, Tachinidae etc. etc.). Dar pentru că el a colectat insecte din rezervaţiile "Ponoare" şi Frumoasa" sau din alte regiuni ale ţării şi le-a cedat - timp de nenumăraţi ani - specialiştilor noştri spre studiu, a fost recompensat de acestia din urmă prin acordarea unui statut de "coautor" apendicular al publicaţiilor lor. Dintre ei fac parte chiar trei membri ai comisiei sale de doctorat: conducătorul ştiinţific prof. dr. doc. M. CONSTANTINEANU şi referenţii prof. dr. doc. M. PEIU şi conf. dr. MATILDA LACATUSU (a se verifica bibliografia tezei), care la ora actuală vor - probabil - să-i recompenseze îndelungatul "interes ştiinţific" (în favoarea lor) şi prin acordarea gratuită a titlului de doctor. Pe de altă parte, în cazul Dipterelor el a apelat la un pensionar "specialist" cehoslovac, Dr. J. Cepelak, care i-a determinat (atît cit a fost acesta capabil) întregul material trimis prin poştă, fără ca M. VOICU să cunoască situaţia că Dr. Cepelak însuşi ne-a solicitat mereu ajutorul nostru în determinarea unor grupe entomologice. De pe urma "colaborării" cu susamintitul specialist, candidatul a tras toate foloasele posibile, spoliindu-i întreaga muncă şi nerecunoscînd în teză (nu în scrisorile sale personale) în ce a constat ajutorul primit de la el. Necunoscînd taxonomia nici unui grup precitat, reiese în mod evident că imensa majoritate a datelor din teză nu a fost muncită de el şi,

83

prin urmare, datele menţionate nu constituie rezultatul muncii proprii a lui VOICU. Justificarea lui M. VOICU la observaţia noastră (din referat) după care el nu este specializat în taxonomia insectelor, este totalmente falsă şi mincinoasă, atunci cînd susţine că el nu a avut intenţia să elaboreze decît o lucrare de "ecologie" şi nu una de taxonomie. Susţinerile sale sînt mistificatoare şi pentru că în asemenea lucrări contribuţia taxonomică este predominantă şi, fără ea, nu pot fi făcute nici un fel de corelaţii ecologice veridice. Realitatea confirmă însă lipsa de pregătire a candidatului şi, concomitent, spusele noastre chiar prin teza sa. Căci, dacă ea nu ar fi aşa, cum se face totuşi că M. VOICU se laudă tocmai cu cele mai multe contribuţii de ordin taxonomic (elemente majoritare în lucrarea sa) şi care - spre a nu se uita - nu sînt rodul muncii sale, ca de exemplu: In capitolul VI (v. rezumatul tezei) spune: "Prezint 372 specii de Ichneumonide, 17 braconide, 1 afidiid, 3 calcidide, 3 Magaspilide şi 23 diptere. Redau mai jos numai speciile noi pentru ştiinţă, pentru fauna României, genurile noi pentru România, femela de o specie nouă pentru fauna României, precum şi 119 specii de insecte" etc. etc. (subl. n.). Si toate acestea nu constituie oare taxonomie ? Identificarea sau determinarea speciilor nu aparţin ştiinţei de care se fereşte M. VOICU atunci cînd a fost prins "cu mîţa în sac" ? Minţind, M. VOICU nu poate să ascundă că - înlăturînd datelele taxonomice, descrise din belşug şi care aparţin altora - în spatele justificărilor sale puerile se deschide un imens şi "original" gol intelectual, o iresponsabilă lipsă de pregătire de specialitate şi de cultură. Este suficient să se aprecieze cît spaţiu ocupă aceste date în teză şi în ce măsură el şi le preţuieşte în capitolul IX de "concluzii". Aşa de exemplu, el spune: "A. Date noi pentru ştiinţă, "III. Am descris pentru prima dată în ştiinţă 5 specii de Ichneumonide etc.", "IV. Am descris pentru prima dată în ştiinţă femela etc.", "V. Am obţinut (...) pentru prima dată în ştiinţă 19 specii de etc.", "B. Date noi pentru fauna României", "I. Am semnalat pentru prima dată în România genurile etc.", "II. Prezenţa a 37 specii de etc.", "III. Masculii de ... etc.", "IV. Semnalez 3 specii de ... etc." etc. etc. Ce sînt toate aceste date dacă nu taxonomie ? Dacă într-adevăr M. VOICU crede altfel, atunci părerile sale "originale" nu-şi găsesc explicaţia decît în aceea că el nu şi-a muncit singur propria sa "teză" şi nu poate

84

înţelege valoarea datelor ce le manipulează. Dar, fără a mai lua în consideraţie că M. VOICU a fost nevoit să lupte din răsputeri pentru a nu cădea la referatele şi examenele care i-au precedat teza, este totuşi locul să reamintim în treacăt (v. detalii în referatul nostru de la dosar) că, atunci cînd "specialiştii" (J. Cepelak) i-au furnizat date eronate despre diptere (de ex,. Sarcophaga sp., Parasarcophaga exuberans, Lydella thompsoni, Muscina stabulans etc. etc.) el le-a folosit ca atare, din cauza incapacităţii sale de a proceda diferit. In consecinţă, şi concluziile sale "ecologice" au ajuns eronate. Printre altele menţionam exemplu lui Lydella thompsoni, care este un parazit monofag al lui Ostrinia nubilalis în Europa. De aici rezultă că, specia determinată de M. VOICU (sau de J. Cepelak) cu acest nume (însă obţinută din altă gazdă, recte: Loxostege sticticalis) este o specie greşit determinată. Aceasta eroare, ca şi multe similare ce abundă în lucrarea sa, anulează valoarea lucrării pentru agricultura noastră - contrar celor susţinute de unii membri din comisia de doctorat -, deoarece prin intermediul speciilor false ale lui M. VOICU nu vor putea fi combătuţi vreodată dăunătorii agricoli. Cu alte cuvinte, M. VOICU nu va fi în stare niciodată să selecţioneze adevăratele elemente care ar putea fi utilizate în combaterea biologică, pentru că el nu este un cercetător serios, competent, înzestrat cu o gîndire ştiinţifică şi cu informaţiile necesare. Atunci, ce "valoare teoretică şi aplicativă" mai poate avea "teza" sa (!) de doctorat ? Este interesant să mai adăugăm un exemplu de paralogică a acestui pretendent. In teză, ca şi în rezumatul ei (de unde cităm) el spune: "La ecologie (!) am indicat gazdele numai la speciile mono şi oligofage. Am considerat specii polifage pe acelea la care se cunosc mai mult de trei gazde" (p. 2; subl. n.). Ne intrebam, oare speciile oligofage nu intra în categoria celor polifage ? Sau, cele care au 4-5 gazde cunoscute pot fi considerate că au atît de multe gazde încît nu mai sînt specii oligofage ? Si în ciuda celor semnalate şi argumentate de noi în referat, comisia de doctorat a hotărîit să se confirme titlul de doctor unui candidat fără respiraţie de cercetător, autor al unei compilaţii lipsită de valoare teoretică sau aplicativă, care nu a contribuit nici cu munca sa proprie şi nici cu elementara etică ştiinţifică. De aceea, credem că în cazul de faţă ar mai trebui să aveti în vedere şi faptele de mai jos.

85

Venerabilul său conducător ştiinţific (aproape nonogenar) este de multe decenii depăşit de progresele entomologiei moderne. Ar fi fost de mult momentul ca, odată cu pensionarea sa, să i se fi retras şi dreptul de a conduce doctorate, căci astfel nu ar fi avut prilejul să-i confere propriului său fiu această calitate, să-i blocheze cu anii pe alţii mai înzestraţi decit el sau să-i alunge pe alţii după infinite tracasări. De asemenea, nu ar fi avut nici posibilitatea să-şi facă o adevărată "companie a ihneumonidelor" prin munca "pălmaşilor", care i-au adunat zeci de ani colecţiile de insecte, i-au dus servieta şi i-au oferit (dacă se poate spune aşa !) tezele lor de doctorat ca surse de venituri băneşti (prin valorificarea acestora în Fauna R.S.R. şi încasarea masivă a drepturilor de autor). Ceilalţi membri din comisie au manifestat o toleranţă inadmisibilă faţă de carenţele morale şi ştiinţifice fundamentale ale biologului M. VOICU, pentru că au beneficiat, la rindul lor, de materialele entomologice oferite de el şi, apoi, nu au avut tăria de a-şi desavua propriile lor referate, după ce au luat cunoştinţă de obiecţiile noastre. Doresc să închei exprimindu-mi părerea că, atribuirea titlului de doctor, pe raţiuni paraştiinţifice, unor asemenea candidaţi parazitari, nu numai că atrage după sine compromiterea îngrijoratoare a cercetătorilor serioşi din ţara noastră, dar constituie şi un act profund nepatriotic de promovare a non-valorilor, de subminare a calităţii ştiinţelor biologice româneşti. Dr. Andy Z. LEHRER" În urma acestui memoriu, am primit din partea lui Mircea Boulescu, inspector general la M.E.I., următorul răspuns: "Data 13 sep. 1982 Nr. 77791/82 TOV. DR. ANDY Z. LEHRER Iaşi, str. Oastei nr. 2A, Sc. A, et. II, ap. 5 Urmare scrisorii dv., vă facem cunoscut că problemele sesizate în legătură cu teza elaborată şi sustinută de doctorandul Marin C. Voicu vor fi verificate şi analizate, cu ocazia procedurii de confirmare a titlului

86

ştiinţific de doctor în biologie, de către Comisia superioară de diplome, după primirea tezei la Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului. INSPECTOR GENERAL, Mircea Boulescu" Rezultatul "analizei" Comisiei M.E.I. a fost că acest ignorant a devenit doctor în biologie, îngroşând rândurile marilor incompetenţi partinici din ştiinţă românească şi Mircea Bou-lescu nu s-a desminţit.

87

Vecina mea Dr. CLAUDIA BELINSCHI Această fiinţă deosebit de rea şi imprevizibilă, datorită faptului că se baza pe relaţiile sale filiale cu academicianul Vasile Răşcanu, a făcut între timp o reclamaţie la procuratură împotriva mea, motivând-o că i-am distrus glasvandul balconului. În urma acesteia am fost penalizat cu o amenda de 600 de lei, conform « comunicării » de mai jos. « PROCURATURA REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA Procuratura Locala Iaşi Str. Fr. Engels nr. 28 Dosar nr. 1082/B/974

C O M U N I C A R E Lehrer Andy Iaşi, str. Oastei 2A, sc.A, et.2, apt. 5 Vă comunicăm că în urma plingerii/denunţului şi a cercetărilor penale efectuate în cauză prin ordonanţa din 13 mai 1974 s-a dispus scoaterea Dv. de sub urmărire penală, fapta nereprezentînd gradul de periculozitate al unei infracţiuni. In baza art. 92 c.p. Dv. vi s-a aplicat însă sancţiunea administrativă amendă în suma de 600 lei. Împotriva ordonantei puteţi face plîngere la Procurorul Sef al Procuraturii Locale Iaşi în termen de 5 zile. PROCUROR, /Indescifrabil » A doua zi am facut contestaţie la procuratură şi anume: « Iaşi, 20 iunie 1974

TOVARASE PROCUROR SEF, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A,

88

etajul 2, apartamentul 5; vă rog să binevoiţi a primi plîngerea mea împotriva ordonanţei date de Procuratura Locală Iaşi, la data de 19.06.1974, prin care am fost sancţionat administrativ cu o amendă de 600 lei, în legătură cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. 1082/B/974. Motivele plîngerii mele sînt următoarele: 1.- In stabilirea elementelor de fapt şi de drept ale litigiului dintre mine şi dr. BELINSCHI CLAUDIA nu s-a ţinut seama de toate aspectele situaţiei reale, aceasta rezultînd în mod evident şi din modul cum au fost efectuate cercetările. Organele de miliţie nu au făcut cercetări la faţa locului, adica atît la domiciliul reclamantei BELINSCHI C., cit şi a subsemnatului. Ele s-au limitat numai la o apreciere sumară din afara blocului. Ca urmare, nu s-a putut stabili faptul că (încălcîndu-se voit proiectul aprobat de către Serviciul de arhitectură şi sistematizare al Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, cu autorizaţia nr. 399) glasvandul a fost montat direct în golul ferestrei mele de la baie, distrugîndu-mi - prin cadrele sale interioare de ancorare - elementele de construcţie existente şi închizîndu-mi cu o treime fereastra de aerisire a băii, cu toate consecinţele inerente (a se vedea schiţa alăturată). 2.- Dacă fapta comisă de dr. BELINSCHI C. a fost amnistiată recent prin Decretul nr. 110/1974 al Consiliului de Stat al R. S. R., pentru echilibrul situaţiei părţilor, ar fi fost echitabil ca şi fapta mea de a inlătura urmările distrugerilor provocate de dsa să capete o rezolvare similară. Procedîndu-se astfel, s-ar da o primă de incurajare celui care a comis o infracţiune şi care, printr-o întîmplare norocoasă, a fost amnistiată. De asemenea, organele competente, rezolvînd acest litigiu, erau obligate prin rolul pe care-l au în societate, să oblige pe dr. BELINSCHI C. să-şi retragă glasvandul pentru a intra în legalitate, înlăturindu-se astfel urmările faptei comise şi amnistiate. 3.- In rezolvarea litigiului consider că era necesar să se adîncească şi alt aspect de drept încălcat de către dr. BELINSCHI şi anume, caracterul abuziv al instalării glasvandului în fereastra mea - ceea ce poate fi constatat din toate actele din dosar. 4.- Organele de anchetă şi cercetare penală au ţinut seama de procesul verbal încheiat la 1 aprilie 1974 de către preşedintele asociaţiei de locatari prof. dr. DRUGOCIU G. (cu care nu sînt în relaţii normale, ci dimpotrivă) şi proiectantul glasvandurilor - persoane fizice necompetente de a da avize legale şi care au ţinut să inducă în eroare aceste organe prin invocarea unor

89

realităţi denaturate (ca de exemplu: « greşeli de execuţie a lucrărilor de construcţie » a blocului; « fereastra respectivă intră în limita proprietăţii » dr. BELINSCHI C. etc. etc.). 5.- Nu s-a ţinut seama de dispoziţiile repetate ale Serviciului de arhitectură şi sistematizare ale Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, prin care se atrăgea atenţtia asociaţiei de locatari şi dr. BELINSCHI C., că aceasta din urma să retragă glasvandul în limitele stabilite de proiect şi « pentru a lăsa liber golul ferestrei de la baia locatarului dr. Lehrer » (a se vedea xerocopia anexată a adresei nr. 17069 din 23 aprilie 1974).

TOVARASE PROCUROR SEF, Sancţiunea administrativă ce mi s-a dat este motivată prin aceea că mi-am făcut singur dreptate, fără a mă adresa organelor în drept. Acest lucru este numai în parte adevărat. După cum se poate vedea din actele de la dosar, la 28 martie 1974 am notificat dr. BELINSCHI CLAUDIA prin Executorul Judecătoresc, să intre în legalitate, să-şi retragă glasvandul şi să-mi repare stricăciunile determinate prin ancorarea sa în fereastra mea. De asemenea, timp de două săptămîni m-am adresat în repetate rînduri Serviciului de arhitectură şi sistematizare al Consiliului Popular al Municipiului Iaşi - organ de stat în drept să asigure intrarea îin legalitate şi respectarea disciplinei în construcţie, prin măsuri administrative, precum şi organelor de partid (tov. secretar PILIUTA). Epuizîndu-se - după părerea mea - toate mijloacele legale şi ţinînd seama de necesitatea urgentă (dat fiind vremea ploioasă care a început în acea perioadă) de a-mi repara stricăciunile aduse locuinţei mele prin instalarea glasvandului, am fost silit să scot din interiorul ferestrei mele obiectele ce mă stînjeneau în efectuarea reparaţiilor. Problema proprietăţii mele asupra ferestrei apartamentului meu nu poate fi pusă în discuţie sub nici o formă, întrucît ea este situată corect pe verticală şi în conformitate cu proiectul blocului; însă balcoanele - pe măsura ce urcă - sînt situate din ce în ce mai în afara, tocmai pentru a se putea asigura scurgerea normală a apei din ele. Pe de altă parte, proiectarea iniţială a blocului a fost concepută fără instalarea glasvandurilor pe balcoane. Mai mult chiar, din cele trei glasvanduri montate pînă în prezent pe

90

poziţia centrală a blocului nostru, doua sînt montate corect, lăsînd libere ferestrele băilor vecinilor respectivi - aşa cum se prevede în proiectul aprobat de Serviciul de arhitectură şi sistematizare. In final, dat fiind faptul că ferestra băii mele este nemijlocit proprietatea mea şi ţinind seama de principiul că accesoriul urmează principalul, am socotit că prin fapta mea nu aduc nici o atingere vreunei persoane sau drepturilor acesteia, prin repararea stricăciunilor comise de dr. BELINSCHI CLAUDIA, respectiv prin scoaterea obiectelor introduse în mod voit şi abuziv în fereastra mea şi care făceau imposibilă efectuarea reparaţiilor. In spiritul echităţii, am convingerea că plîngerea mea va fi admisă de Dvs. şi că decizia Dvs. va duce la anularea sancţiunii administrative ce mi s-a aplicat. Totodată sînt încredinţat ca organele Procuraturii vor lua toate măsurile ce se impun, în aşa fel încît, urmările încă existente ale instalării nelegale ale glasvandului să fie lichidate prin retragerea acestuia - aşa cum prevede adresa Serviciului de arhitectura şi sistematizare anexată. Dr. Andy Z. LEHRER Tovarăşului PROCUROR SEF AL MUNICIPIULUI IAŞI » Cu toate aceste argumente legale şi acte anexate de mine, procurorul Anghel Alexandru mi-a respins plângerea de mai sus şi nu a vrut să-mi anuleze sancţiunea, după cum se vede în rândurile alăturate. « PROCURATURA R. S. ROMANIA PROCURATURA LOCALA IAŞI 20 iunie 1974 Nr. 1082/B/1974 862/C/74 C ă t r e ANDY Z. LEHRER str. Oastei nr. 2A, Sc.A, Et.II, Ap.5 Iaşi Urmare plîngerii dv adresată acestei unităţi de procuratură împotriva soluţiei dispusă de procuror privind sancţionarea dv ad-tivă cu amenda în suma de 600 lei, vă facem cunoscut că aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, soluţia dată cauzei, fiind temeinică şi legală.

91

PROCUROR SEF ADJUNCT Anghel Alexandru C/Ex.2. » Neavând ce pierde, am folosit ultima cale care mi-a mai rămas şi anume, aceea de a mă duce la Procuratura judeţeană. Intâmplarea fericită a fost ca am dat peste un om deosebit de serios, brunet şi cu o tentă negricioasă pe faţă P. Pescaru, procurorul şef de atunci. A fost foarte amabil şi m-a primit pentru a putea sta de vorbă cu el. După ce i-am relatat întreaga poveste şi i-am arătat actele pe care le aveam la dispozitie, acesta s-a convins că am dreptate şi că nu am făcut altceva decât să-mi apăr bunurile proprietăţii mele de intrusiunea nelegală a acestei vecine demente. De aceea, m-a sfătuit să-i aduc o plângere în acest sens, contra soluţionării date de procuratura locală. « Iaşi, 24 iunie 1974

TOVARASE PROCUROR SEF, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în blocul proprietate personală din Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; vă rog să binevoiţi a primi şi soluţiona favorabil plîngerea mea împotriva comunicării făcute de către Procuratura Locală Iaşi la data de 19.06.1974, prin care mi se aduce la cunoştinţă că mi s-a aplicat o amenda de 600 lei în legătură cu litigiul ce face obiectul dosarului nr. 1082/B/1974; precum şi împotriva comunicării din 20 iunie 1974, făcută de aceeaşi unitate a procuraturii, ca urmare a plîngerii mele contra soluţiei date de procuror privind sancţionarea administrativă susmenţionată. Fapta de care sînt invinuit de a fi comis-o - nu constituie o infracţiune - aşa cum a fost ea interpretată, fiind de la început o faptă de natură civilă şi, deci, neangajînd nici aplicarea dispozitiilor art. 18 din codul penal. După cum se poate constata din actele depuse la dosar, în intervalul de timp 14-20 martie 1974 (fiind absent din localitate, deoarece am fost trimis în delegaţie de serviciu), vecina mea BELINSCHI CLAUDIA şi-a acoperit unul

92

din balcoanele apartamentului său cu un glasvand din fier cornier. Nerespectind proiectul de montare a glasvandurilor, aprobat de către Serviciul de arhitectură şi sistematizare al Consiliului Popular al Municipiu-lui Iaşi cu autorizaţia nr. 399/1973, ea şi-a ancorat această construcţie metalică în interiorul golului ferestrei de la baia mea, distrugîndu-mi elementele constitutive ale ferestrei şi obturînd o treime din lumina ei. Astfel, ea a distrus glaful de tablă (punînd în pericol de degradare - prin infiltrarea apei de ploaie - nu numai fereastra, dar şi întregul perete al băii mele), a spart un geam de la fereastră şi - ceea ce este şi mai grav pentru întreaga noastră familie destul de numeroasă - a împiedicat aerisirea şi evacuarea aburilor din baie (atunci cînd se spală rufe). La întoarcerea mea din localitate, am căutat s-o fac pe BELINSCHI C. să înţeleagă că trebuie să intre în legalitate cu montarea glasvadului şi să înlăture toate construcţiile sale de pe fondul proprietăţii mele personale. Atitudinea ei refractară şi abuzivă m-a determinat să solicit în repetate rînduri, timp de trei săptămîni, intervenţia Serviciului de arhitectură şi sistematizare, pentru a se aplica dispoziţiile cu privire la disciplina în constucţie; dar, în paralel, am invitat-o pe numita BELINSCHI C. - potrivit dispoziţiilor codului civil, care reglementează aceasta situaţie - să-şi ridice construcţiile metalice din proprietatea mea, prin notificarea dată prin Executorul Judecătoresc (la data de 28 martie 1974, dosar ex. 778/74). Neconformîndu-se după notificare şi după insistenţele directe făcute pe toate căile, potrivit aceloraşi dispoziţii ale codului civil, am ridicat construcţia metalică a glasvandului numai din interiorul ferestrei mele, nu prin distrugere ci prin demontare, degajînd astfel numai fereastra băii pentru ca să nu ne sufocăm în propria noastră locuinţă şi să pot repara stricăciunile provocate de BELINSCHI C. (care nu se puteau face altfel). Eliberarea ferestrei mele, obturată de BELINSCHI C. în mod abuziv (şi constituind o reală infracţiune de tulburare de posesie şi de folosinţă normală a locuinţei mele - proprietate personală) nu s-a extins asupra glasvandului balconului ei, acesta ramînînd în continuare pe fondul proprietăţii mele şi aşteptînd în zadar - de trei luni de zile - să fie înlăturat de către infractor, conform dispoziţiilor repetate ale Serviciului de arhitectură şi sistematizare. Trebuie să vă aduc la cunoştinţă că alţi locatari, care şi-au montat asemenea glasvanduri pe balcoanele de pe poziţia centrală a blocului, au lăsat libere ferestrele băilor vecinilor, respectînd proiectul şi concomitent

93

dreptul lor de proprietate. In spiritul echităţii, vă rog să binevoiţi a analiza plîngerea mea justificată şi să decideţi anularea acestei sancţiuni nedrepte şi neîntemeiate, care mi-ar aduce şi grave prejudicii în desfăşurarea muncii mele profesionale. De asemenea, îmi exprim convingerea şi speranţa că veţi dispune şi luarea măsurilor necesare pentru ca urmările încă existente ale instalării nelegale a glasvandului lui BELINSCHI C. pe fondul proprietăţii mele, să fie lichidate imediat prin retragerea acestuia. Anexez copii de pe notificarea mea din 27 martie 1974, de pe dovada de primire a acesteia şi de pe adresa nr. 17069 din 23 aprilie 1974 a Serviciului de arhitectură şi sistematizare Iaşi. TOVARASULUI PROCUROR SEF AL PROCURATURII JUDETULUI IAŞI » După puţin timp, am primit răspuns din partea Serviciului de arhitectură şi sistematizare: "CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI IAŞI COMITETUL EXECUTIV Serviciul de arhitectură şi sistematizare Nr. 23392 din 27 iunie 1974 C ă t r e Tov. Lehrer Andy str. Oastei nr. 2 A, sc. A, et. 2, ap. 5 - I A S I - Urmare cererii dv. înregistrată la nr. de mai sus, vă comunicăm că s-a încheiat procesul verbal nr. 24/1974 tov. Belinschi Claudia prin care a fost amendată cu suma de 2000 lei pentru nerespectarea autorizaţiei nr. 399/1974. SEFUL SERVICIULUI, INGINER, arh. Vasile Faliboga Stela-Ecat. Surugiu SES/VE D-9 ex.2 » Cu aceasta m-am dus la procurorul Pescaru şi i-am arătat-o pentru a se

94

convinge de dreptatea mea, dar numai peste aproape două săptămani am primit rezolvarea definitivă din partea procuraturii. "PROCURATURA R.S. ROMANIA 11.07.1974 PROCURATURA JUDETEANA IAŞI Nr. 524/C/1974 C ă t r e , ANDY Z. LEHRER Iaşi, str. Oastei nr. 2A, et. 2, ap. 5 Vă facem cunoscut că prin ordonanţa noastră din 11.07.1974, s-a dispus infirmarea ordonanţei din 13 mai 1974 prin care Procuratura locală Iaşi, a dispus scoaterea dv. de sub urmărire penală şi v-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ de amendă în sumă de 600 lei. Totodată, prin aceeaşi ordonanţă, unitatea noastră a dispus scoaterea dv. de sub urmărire penală în conformitate cu prevederile art. 249, 11 pct.1 lit. b si 10 lit. d c.pr.pen., întrucît fapta săvîrşită de dv. nu constituie infracţtiune. Cu privire la amenda ce vi s-a aplicat, Procuratura locală Iaşi, va lua măsuri de anulare a formelor de executare. PROCUROR SEF AL JUDETULUI IAŞI P. Pescaru » În afară de aceasta, procuratura locală a trimis Centrului de cercetări biologice Iaşi adresa de mai jos, după care am făcut o copie. « PROCURATURA R S ROMANIA PROCURATURA LOCALA IAŞI Nr. 1082/B/1974 C a t r e CENTRUL DE CERCETĂRI BIOLOGICE IAŞI B-dul Karl Marx nr. 47

95

La adresa noastră cu numărul de mai sus din 14 mai 1974, vă facem cunoscut anularea amenzii în valoare de 620 lei aplicată angajatului dv Lehrer Andy, întucît contestaţia sa la aplicarea acestei sancţiuni ad-tive a fost admisă şi amenda a fost anulată în totalitate. PROCUROR SEF ADJUNCT, Anghel Alexandru CS/C/Ex.2 » Astfel s-a încheiat litigiul meu cu una dintre cele mai perfide vecine din blocul în care locuiesc, fapt care a determinat încetarea tuturor relaţiilor de orice fel dintre noi, până în ziua de azi.

96

"Cârnăţarul" prof. dr. Gheorghe DRUGOCIU Unul dintre locatarii de la scara a doua a blocului în care locuiam a fost prof. dr. Drugociu Gheorghe, medic veterinar, care prin caracteristicile sale morale şi comportamentale, prin paranoia sa de o agresivitate antisocială şi, mai ales, antievreiască, precum şi prin relaţiile sale cu foarte multe persoane şi personalităţi a reprezentat un adevărat pericol social, cel puţin pentru familia mea. De la începuturile convieţuirii în blocul nostru - proprietate personală, el a avut îndrăzneala şi brutalitatea de a-mi spune într-o zi că mă va da afară din bloc şi-mi va face viaţa amară pentru a mi se face lehamite de a mai sta în el. Este foarte semnificativ faptul că, vecinul care a stat deasupra apartamentului său (de la etajul III) a fost un evreu, care a trebuit să se mute după foarte puţin timp, din cauza atitudinilor de teroare exercitate de acest Drugociu asupra sa. De foarte multe ori a pretextat că se face gălăgie în locuinţa acestuia, că aude şi-l enervează zgomotul tragerii perdelelor sale care au fost montate pe galerii de metal etc. Ca urmare, a găsit diverse motive pentru ai face viaţa insuportabilă, i-a smuls firele antenei de radio şi televizor etc. etc. Concomitent, a încercat unele acţiuni de intimidare a mea, deoarece - împreună cu prietenul, dar şi duşmanul său ascuns inginerul Jurcă Aurel - au făcut multe acţiuni ilegale care, fie că le demascam, fie că le comentam deschis şi împotriva sa. În acelaşi an 1974, acest om meschin, brutal şi incult, bădăran datorită grandomaniei sale patologice şi indiferent faţă de normele elementare de comportament civilizat, infectat până în măduva oaselor de terorismul comunist şi patima nejustificată a primitivismului românesc antievreiesc, a început o adevărată campanie de timorare a persoanei mele, incitând diferiţi locatari împotriva mea. Atitudinile mele de nesupunere faţă de diferitele sale propuneri de "îmbunătăţire" a blocului l-au enervat la culme şi de aceea nu a mai ştiut cum să-i asmută, într-ascuns, pe vecinii de bloc împotriva mea. Rezultatul răutăţii sale manifeste, lipsite de orice scupule şi umanism, a fost acela prin care el a organizat un adevarat complot al celor mai decrepiţi colocatari în diferite acţiuni de compromitere şi tracasare a familiei mele. Unul din prilejurile care i-au atins scopul nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi, în urma unei şedinţe de locatari ţinută la

97

începutul lunii aprilie, unde s-a prezentat şi discutat "darea de seamă" făcută de el în calitate de "preşedinte" al asociaţiei noastre, s-a ivit pretextul de mă denigra şi, apoi, de a mă da în judecată. Aceasta a fost doar una din manifestările puse la cale de el şi care s-au ţinut lanţ în anul 1974, aproxi-mativ în aceeaşi perioadă de timp, numai pentru a-mi îngreuna situaţtia de locatar al blocului din care el a vrut să mă alunge. În luna care a urmat, fără să-mi pot imagina cele puse la cale de un asemenea bandit patologic, am primit o citaţie din partea Comisiei de judecată a Consiliului popular al municipiului Iaşi, prin care sunt anunţat că mi s-a deschis un dosar cu nr. 649/1974 de către prof. Drugociu Gheorghe. Prin ea am fost invitat să mă prezint în ziua de 9 mai 1974 la primul termen, fiind dat în judecată de întreaga asociaţiei de locatari, formată din 20 de familii, pentru "comiterea faptei de insultă" la adresa ei. M-am prezentat şi la al doilea termen pe data de 23 mai şi la al treilea termen pe data de 30 mai 1974, la acesta din urma am prezentat o serie de memorii în care am spus următoarele. [30 mai 1974] "COMISIEI DE JUDECATA A CONSILIULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI IAŞI Strada Triumfului nr. 6 I a s i

ONORATA COMISIE, Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; astăzi 30 mai 1974, la cel de-al treilea termen acordat de Dvoastră pentru judecarea plîngerii asociaţiei de locatari, care face obiectul dosarului nr. 649/1974; In plenul de judecată şi la inceputul discuţiilor cu privire la plîngerea sus-amintită, vă aduc la cunoştinţă că un număr de 14 (patrusprezece) locatari ai asociaţiei noastre (ce s-au considerat părţi vătămate) şi-au manifestat voinţa de a-şi retrage plîngerea împotriva mea,

98

deoarece au lipsit nejustificat la cel puţin două termene consecutive în faţa Comisiei de judecată. Aceştia sunt: - Dulceanu (Care au lipsit la doua termene - Văcariu consecutive) - Ciureanu - Aioanei - Mulbacher ................................................................. - Gobjila (Care au lipsit consecutiv - Ancel la toate cele trei termene) - Sfichi - Valenciuc - Cimpeanu-Josep - Belinschi - Rudnic - Ungureanu - Klein De aceea, în baza art. 35 alin. 1 din Legea 59/1968 privind comisiile de judecată, vă rog să binevoiţi a considera că aceşti 14 semnatari ai plîngerii asociaţiei din strada Oastei nr. 2A s-au retras din proces prin propria lor voinţă şi, prin urmare că retragerea plîngerii lor echivalează irevocabil cu lipsa acesteia. Dr. Andy Z. LEHRER" De asemenea am depus următoarea pledoarie: "COMISIEI DE JUDECATA A CONSILIULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI IAŞI

Onorată Comisie,

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A (bloc proprietate personală), scara

99

A, etajul 2, apartamentul 5; Va rog să binevoiţi a accepta apărarea mea împotriva plîngerii făcute de aşa-numita "Asociaţie de locatari" a blocului nostru prin care mi se impută fapte ce ating demnitatea sa. Deoarece se pretinde că aş fi proferat insulte şi calomnii la adresa colectivităţii din acest bloc, consider necesar a invoca mai întîi unele aspecte judiciare preliminare, cu scopul de a vă prezenta - în toată goliciunea lor - mobilul şi faptele ce sînt tăinuite conştient în plîngerea amintită. La prima vedere, reclamaţia "asociaţiei de locatari" încearcă să dea impresia că este expresia totalităţii locatarilor din bloc (în număr de 19, cu excepţia mea), constituind astfel un colectiv de subiecţi, căruia i s-a adus atingerea onoarei prin fapte ofensatoare din partea mea. Ea este însă o plîngere "colectivă", ce reprezintă o strîngere de semnături iniţiată de cîţiva membri ai asociaţiei noastre, adăugîndu-se astfel încă una din verigile lanţului nesfîrşit de manifestări periculoase sub aspect social întreţinute în ultimii ani de către aceştia. Ca urmare, faptele de natură să atingă onoarea colectivităţii ce mi se atribuie, dar fără ca membrii ei să fie personal atinşi, mă determină a vă cere permisiunea de a reproduce cîteva pasaje din literatura de specialitate, reflectind mai bine situaţia în care ne găsim. "...onoarea este un atribut inerent persoanei fizice, astfel că o colectivitate de persoane nu poate avea o onoare proprie distinctă de aceea a persoanelor care o compun..." "In ipoteza în care prin faptele contra demnităţii: "colectivitatea singură e vizată, fără ca membrii ei componenţi să fie personal atinşi, fapta nu constituie infracţiune contra demnităţii" (C. TURIANU, Infracţiuni contra demnităţii persoanei, Buc., 1974, p. 28-29). Se poate deduce de aici, ori că toţi semnatarii plîngerii au fost ofensaţi, deci vătămîndu-i pe toţi printr-o faptă unică; ori, în cazul cînd personal nu au fost atinşi, plîngerea nu-şi are aici nici o fundamentare juridică şi reală, asemenea fapte neputînd constitui o infracţiune. Si acesta din urma este adevărul, nu numai pentru că "subiectul pasiv special şi imediat al infracţiunilor contra demnităţii nu poate fi decît persoana fizică, omul" (supra, p. 29), dar şi pentru că cea mai mare parte a semnatarilor de pe plîngerea

100

asociaţiei nu-şi poate justifica prin ceva existenţa, deoarece, niciodată (din 1970 de cînd locuim în acelaşi bloc) nu am avut relaţii de animozitate şi nu am adus nici un fel de invective vreunuia dintre locatari, ca de exemplu cu tovarăşii: Doltu, Gobjilă, Enescu, Ungureanu, Rudnic, Văcariu, Ciureanu, Dulceanu, Sfichi, Valenciuc, Mülbacher, Klein, Cîmpeanu, Ancel etc. Este normal să ne întrebăm atunci, pe ce se bazează reclamaţia "asociaţiei", cine sînt iniţiatorii ei şi pe cine îi reprezintă ea. Această reclamaţie este încercarea cîtorva locatari, care au contravenit de la legile de convieţuire socială prevăzute în legislaţia noastră, de a mă determina să accept tirania unei concepţii lipsită de etică şi echitate socialistă. Ea este încercarea de a denatura şi ascunde faptele reale agresive, de o brutalitate intolerabilă şi neomenoasă, sau faptele nelegale, concepute de numiţii Drugociu G, Niculiţă M., familia Jurcă, Belinschi C. s.a. - fapte ce au constituit obiectul atenţiilor şi al anchetelor unor instituţii de stat şi de partid, de-a lungul perioadei 1970-1974. Ea este în acelaşi timp expresia dorinţei de răzbunare a acestora, printr-o aparenţă de autenticitate, faţă de străduinţtele mele permanente de a introduce reglementarea principială, legală şi neabuzivă în rezolvarea problemelor de ordin gospodăresc, a problemelor ivite din raporturile de vecinătate şi convieţuire, precum şi în comportarea statutară în timpul alegerilor membrilor din comitetul asociaţiei etc. Atitudinea mea fermă şi combativă, dar fără a fi insultatoare sau calomnioasă, s-a lovit mereu de o concepţie străină societăţii şi legislaţiei noastre, a unor oameni care încălcau cu vinovaţie prevederile statutului asociaţiei de locatari, dorind cu orice preţ să fie în conducerea acesteia şi anume, numiţii Drugociu G., Jurcă A. s.a. Aceasta atitudine îi deranja, iar afirmaţiile mele pot fi verificate după actele asociaţiei şi după sesizările făcute Consiliului Popular al Municipiului Iaşi (pe care le pot pune la dispoziţia Dvs., la cerere sau oricînd veţi crede de cuviinţă). Chiar la ultima şedinţă de alegeri din anul 1974, care a avut loc la data de 5 aprilie, s-au ales - ca de obicei - trei membri în comitetul asociaţiei noastre, din care doi membri în lipsă şi fără delegaţie scrisă de a fi reprezentaţi de cineva (conf. Statutului Asoc. de loc.). Rezultatul unei asemenea "alegeri" neprincipiale s-a facut simţit imediat, căci cei doi membri aleşi în lipsă nu au fost de acord şi nu sînt de acord să facă parte din comitet. In această situaţie, din aprilie a.c. şi pînă astăzi, comitetul

101

asociaţiei este reprezentat practic şi nelegal numai de un singur om, numitul Drugociu G., care nu a dovedit (după părerea noastră) calităţile necesare pentru atribuţiile de preşedinte - ceea ce ar fi impus imediat alegeri noi şi serioase. Astfel, reclamaţia "asociaţtiei" de locatari, care - în cel mai bun caz - ar fi trebuit să emane din partea unui comitet al ei, reprezintă de fapt numai pe numitul Drugociu G., care a depus multă stăruinţă în colectarea de semnături, prin mijloace de convingere greu de înţeles. Este semnificativ că ceilalţi doi membri, care trebuiau să facă parte din comitet (Prof. Dr. Er. Ungureanu şi Dr. Ciureanu), nu şi-au depus semnăturile pe această plîngere calomnioasă. Consider că este necesar de reţinut din cele de mai sus că, reclamaţia ca atare nu este conformă realităţii, fiind întocmită în mod intenţionat a avea un caracter de autenticitate. Dar chiar dacă acuzele mele, sau învinuirile de atingere a demnităţii unor persoane ar fi adevărate, ele fiind savîrşite înainte de 2 aprilie 1974, cad sub incidenta Decretului 110/1974 a Consiliului de Stat al R.S. România, înlăturînd răspunderea penală pentru asemenea fapte. De aceea, nu poate fi luată în considerare decît acuzaţia ce mi se aduce de a fi spus în şedinţa de alegeri a comitetului asociaţiei noastre, că "darea de seama nu are substanţă cenuşie". Oare această exprimare apreciativă a dării de seamă justifică prin ea însăşi, sau prin implicaţiile sale ipotetice, o plîngere a asociaţiei de locatari ? Aduce ea vreo atingere a demnităţii sau onoarei tuturor locatarilor - aşa cum încearcă să realizeze autorul de fapt al reclamaţiei ? Reproducînd după literatura de specialitate (op. cit.), doresc să subliniez că: "din punct de vedere al legii penale nu prezintă importanţă în ce masură (mai exact, în ce proporţie) există la o persoană sentimentul de onoare şi nici justeţea aprecierii semenilor săi cu privire la legitimitatea acestui sentiment" (p. 54), precum şi că: "ideile particulare despre onoare ale unor persoane în măsura în care ele nu coincid cu normele moralităţii generale, nu pot fi luate în considerare în stabilirea caracterului calomnios al faptei ce face obiectul afirmării sau imputării, ele fiind indiferente pentru opinia morală publică şi deci şi pentru drept" (p. 91).

102

Aşa încît, încă o dată plîngerea asociaţiei, a locatarilor care au semnat-o, considerind aprecierea mea asupra dării de seamă ca pe o insultă la adresa lor, nu este fundamentată; căci, nici darea de seama nu a fost produsul tuturor semnatarilor ce vor să pară ofensaţi şi nici cuvintele mele referitoare la ea nu conţin - ceea ce este îin viziunea legiuitorului - "elementul material" intrinsec "de a aduce atingere unei reputaţii autentice (efective, reale)" (op. cit., p.55), sau "de a expune batjocurii" pe vreunul dintre ei - indiferent de concepţiile pe care le are fiecare despre sentimentul de onoare şi proporţia sa personală. Rezultă deci, că aprecierea mea metaforică asupra dării de seamă nu a conţinut vreo caracteristică insultătoare la adresa unei persoane determinate, înlocuind expresiile echivalente şi uzitate ca: "nu are logică" sau "nu are raţiune" - fără a fi ofensatoare documentelor necorespunză-toare. Deşi toate cele expuse exclud posibilitatea infracţiunii contra demnităţii persoanei, sînt nevoit să arăt că aprecierea mea a rezultat şi ca o necesitate de a-mi apăra demnitatea şi onoarea mea, deoarece darea de seama din 5 aprilie 1974 a "asociaţiei" a constituit o adevarată calomnie, prin imputarea în public şi cu rea voinţă a unor fapte neadevărate, avînd ca scop expunerea persoanei mele la sancţiuni şi dispreţ public. Ea a devenit chiar necesară pentru apărarea interesului personal legitim (conf. art. 207 c.p.) împotriva defăimării mele publice şi a stăruinţei rău voitoare a celor care au elaborat darea de seama de a da calomniei aparenţa de autenticitate. In darea de seama citată în faţta majorităţii locatarilor, s-a menţionat în repetate rînduri numele meu în legătura cu fapte şi situaţii nereale; mi s-a imputat că nu vreau să plătesc contribuţiile lunare, că nu vreau să plătesc cota-parte la proiectul glasvandurilor ce închid balcoanele, că am atitudini obstrucţioniste faţă de dorinţele unor membri ai comitetului şi multe altele. Luînd cuvîntul şi criticînd cu fermitate calomniile care se repetă continu şi nejustificat de ani de zile de către numitul Drugociu G. la adresa mea, am arătat că darea de seama ar fi trebuit să reflecte problemele reale de gospodărie, cele de probitate ale unor membri din comitet, cele privind raporturile de convieţuire normală etc., cu care asociaţia noastră este confruntată permanent. Am considerat atunci că, în adunarea noastră nu este necesară crearea unor aspecte

103

personale de răfuială, ci de colaborare în vederea rezolvării celor cu adevărat prevăzute în statut şi în raţiunea de a exista a asociaţiilor (gospodărire economică, legală etc.). Printre acestea am enumerat: încălcarea Hotărîrii nr. 5 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi din 29 iunie 1972; încălcarile Hotărîrii nr. 2 a Biroului executiv al Comitetului pentru problemele consiliilor populare din 20 septembrie 1973; obţinerea nelegală a autorizaţiei de acoperire a glasvadurilor şi încălcarea proiectului de montare a acestora la balcoane - ceea ce mi-a adus prejudicii materiale şi deteriorarea proprietăţii personale prin acţiunile abuzive ale numitei Belinschi C., care mi-a obturat şi stricat fereastra băii apartamentului meu etc. In special această faptă din urma a avut un caracter social foarte periculos, fiind întreţinută de intervenţia neavenită a numitului Drugociu G., care a stimulat faptele de distrugere ale apartamentului meu - aşa cum se poate constata şi din "procesul verbal de constatare" din 1 aprilie 1974 îintocmit de Dsa şi trimis mie, prin executor judecătoresc, ca un mijloc de intimidare, forţare si justificare (fără nici un drept sau calitate). Ca urmare, am conchis că funcţiile şi atribuţiile noastre profesionale nu ne permit să ne gospodărim normal, economic şi la timp, propunind integrarea celor 20 de locatari în Asociaţia Codrescu, în mijlocul căreia trăim de fapt. Deşi am dreptul de a-mi exprima orice părere, chiar dacă este sau nu greşită, consecinţele intervenţiei şi a argumentelor mele raţionale au fost: darea mea afară din şedinţă de către numitul Drugociu G., întregind astfel cu prisosinţă acţiunea sa calomnioasă, expunerea mea la batjocură publică şi urmărirea destrămării reputaţiei mele. In asemenea condiţii, în care relevarea abuzurilor, acoperirea neregulilor, încercarea de respectare a eticii şi echităţii, a legalităţii, este tratată cu băgarea pumnului în gură sau cu comportări calomnioase şi brutale, am fost nevoit să părăsesc şedinţa, fiind prejudiciată în mod obiectiv demnitatea personalităţii mele. Si profitind de lipsa mea, numitul Drugociu G. a favorizat întreţinerea calomniei în prezenţa delegatului venit din partea Consiliului Popular al Municipiului Iaşi - tov. Cogut - care nu cunoştea antecedentele asociaţiei noastre. Hotărînd a fi adus în faţa Dvoastrà, a realizat şi altă condiţie a infracţiunii de calomnie şi anume, expunerea la sancţiuni, adică ceea ce urmărea de multă vreme prin ameninţările sale repetate.

104

Intenţia permanentă şi vinovaţia numitului Drugociu G. - iniţiatorul moral şi de fapt al acţiunilor calomnioase - împreună cu coautorii săi, se reflectă atît în atitudinile lor pasive faţă de nenumăratele plîngeri de tulburare a liniştii familiei mele de către numitul Niculiţă M., prin zgomote şi petreceri interminabile, la orice oră de zi şi de noapte, timp de 4 ani; din atitudinea de dispreţ faţă de munca şi bunurile oamenilor, tolerind abuzurile din fondurile locatarilor; cît, mai ales, din tăinuirea dispoziţiilor date de Secţia de sistematizare a Municipiului Iaşi (prin adresa nr. 17069 din 23 aprilie 1974), în legătură cu montarea abuzivă şi neconformă a glasvandului numitei Belinschi C., autoarea unor acţiuni de distrugere amintite mai sus. In incheiere, ţinînd seama de cele menţionate, rog onorata Comisie de judecată a constata netemeinicia legală a reclamaţiei "asociaţiei" din strada Oastei nr. 2A, excluderea oricărei infracţiuni sau abateri care mi se atribuie, precum şi faptul că, în realitate, eu sînt partea vătămată, careia i s-a produs atingerea demnităţii. De asemenea, vă rog să binevoiţi, ca în baza art. 37 alin. 2 din legea nr. 59/1968 să stabiliti nevinovaţia mea şi să dispuneţi închiderea dosarului ce face obiectul prezentei judecăţi. Dr. ANDY Z. LEHRER" Fiind în bune relaţii cu unele persoane din comisia de judecată, ca de exemplu cu "preşedinta" comunistă analfabetă şi activista Obrişte Olga şi cu unii membri (Sfichi Ana, mama unei locatare din acelaşi bloc care a manifestat permanent o atitudine paranoică, dar a căutat să fie sluga "devotată" a partidului, fiind totuşi soţie de popă), dementul prof. Drugociu Gheorghe a reuşit să-i influenţeze în favoarea sa. Ba mai mult, a îndrăznit să aducă un martor mincinos dintr-un alt conflict (cu Niculiţă M.) şi anume, pe aschimodia şi handicapata malformată Petrescu Claudia, mătuşa lui Niculiţă, care nici nu a fost vreodată colocatarul noastru, să depună mărturie împotriva mea. Ca urmare, pe data de 6 iunie s-a dat următoarea "hotărîre" tendenţioasă, mincinoasă şi rău voitoare, de către comisia de judecată îmbibată de etica şi echitatea socialistă. "CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI - IAŞI COMITETUL EXECUTIV COMISIA DE JUDECATA Dosar nr. 649/1974

105

H O T A R I R E Nr. 152

din anul 1974 luna iunie ziua 6 Comisia de judecata formată din: Preşedinte OBRISTE OLGA Membri SFICHI ANA ARNAUTU ADRIANA SUCEVEANU RAVEICA Secretar STEFANESCU SIMION Avînd de soluţionat acţiunea tov. prof. dr. doc. Drugociu George, preşedintele Asociaţiei de locatari "Oastei-2A" împotriva pîrîtului Lehrer Andy - str.Oastei nr. 2 A, sc A, et. 2, ap. 5 pentru comiterea faptei de insultă. Au răspuns următoarele părţi (cu indicarea calităţii ce o au în judecarea pricinii). Reclamantul, pîrîtul şi membrii Asociaţiei de locatari "Oastei-2". Procedura completă, au fost citite actele şi lucrările dosarului după care pîrîtul a depus în stare de judecată, s-a dat cuvintul părţilor. Partea vătămată (reclamantul) a susţinut următoarele: - tov. prof. dr. doc. Drugociu George, avînd cuvîintul a arătat că pîrîtul sfidînd cele mai elementare norme ale bunei cuviinţe, l-a insultat şi implicit a adus insulte şi celorlalţi locatari. Pîrîtul (faptuitorul) s-a apărat arătînd că nu este vinovat şi că prin comportarea sa a căutat să-şi arate nemulţumirea faţă de metodele arbitrare folosite de către reclamant, care în acest diferent a atras de partea acestuia şi alţi locatari. Prin declaraţia martorei Petrescu Claudia, rezultă că pîrîtul are o comportare nedemnă şi insultătoare faţă de ceilalţi locatari, comportare care i-a adus oprobiul tuturor celor care locuiesc în acest imobil. Examinînd şi celelalte probe administrate (acestea vor fi arătate şi analizate fiecare în parte) - procesul verbal încheiat la 5 aprilie 1974 în şedinţa asociaţiei de locatari, darea de seama privind activitatea Comitetului asociaţiei şi din reclamaţia comună a asociaţiei de locatari, rezultă că pîrîtul l-a insultat pe reclamant.

106

Comisia de judecată constată: (descrierea în esenţă a faptei sau litigiului cu indicarea probelor reţinute), că pîrîtul Lehrer Andy a comis faptul reclamat în acţiune, urmind a i se aplica, o măsura de influenţare obştească proporţionala cu fapta comisă. In raport cu cele constatate, comisia reţine că pîrîtul se face vinovat de comiterea faptului de insultă. Pentru motivele arătate, Comisia de judecată în numele legii

H O T A R A S T E : (soluţia dată) aplică pîrîtului Lehrer Andy pentru comiterea faptei de insultă o amenda de 1000 lei, ca masură de influenţare obştească. Data pronunţării 6 iunie - 1974. Cu drept de plîngere la judecătorie în termen de 15 zile de la pronunţare, sau de la comunicare pentru părţile care au lipsit la pronunţare. Definitivă, PRESEDINTE, MEMBRI: Obrişte Suceveanu Sfichi Arnăutu Secretar, Stefănescu" De aici se vede că plîngerea mea nu a fost consultată de către această comisie de borfaşi, fiind luată în considerare numai reclamaţia lui Drugociu şi "darea de seama" - ca probe pentru stabilirea "faptului" de insultă. In acelaşi timp, nici nu s-a menţionat în ce a constat "insulta" de care s-a plîns reclamantul "prof. dr. doc.", care "implicit a adus insulte şi celorlalţi locatari" care nici nu s-au prezentat la proces. De aceea, nesimţindu-mă vinovat cu ceva, am întocmit următoarele adrese şi memorii: "Iaşi, 18 iunie 1974 COMISIEI DE JUDECATA A CONSILIULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI - IAŞI -

107

Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; în baza art. 41 alin. penultim din Legea nr. 59/1968, vă depun alăturat plîngerea mea (în trei exemplare) împotriva hotărîrii nr. 152, dată de Comisia de judecată la data de 6 iunie 1974 cu privire la litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 649/1974. Totodată vă rog să binevoiţi a o înainta judecătoriei împreună cu dosarul nr. 649/1974, pentru a se putea realiza hotărîrea definitivă în condiţiile legii. Andy Z. LEHRER" Memoriul meu către judecătorie, pe care l-am anexat cererii de mai sus, a fost destul de lung. "Iaşi, 18 iunie 1974

TOVARASE PRESEDINTE, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal ; domiciliat în blocul proprietate personală din Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; în temeiul art. 41 alin. 1 din Legea nr. 59/1968, vă rog să binevoiţi a primi plîngerea mea împotriva Hotărîrii nr. 152. - dată (în lipsa părţilor) de către Comisia de judecată a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, în ziua de 6 iunie 1974 cu privire la Dosarul nr. 649/1974 şi adus la cunoştinţa mea (prin poştă) în ziua de 15 iunie 1974 - ca fiind nelegală şi netemeinică. Faptele pe care se întemeiază plîngerea mea sînt legate atît de procedura de judecată a Comisiei amintite, cît şi de judecarea de fond a pricinei pentru care mi s-a aplicat o amenda de 1.000 lei - sancţiune cu totul nejustificată. Acestea sînt următoarele: 1.- Completul Comisiei de judecată a fost constituit din 4 (patru) persoane, contrar dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 59/1974, care prevede că "Comisia de judecată îşi exercită atribuţiile în complet de 3 membri...". Aceasta încălcare atrage după sine imposibilitatea pentru comisie de a putea hotărî cu majoritatea voturilor completului (art. 40 alin. 1), întrucît

108

existenţa unui dezacord între membri ei nu mai poate fi rezolvată cu majoritatea voturilor, putînd exista şi paritate. Ilegalitatea compunerii completului de judecată atrage după sine în mod automat nulitatea hotăririi constatate. 2.- In hotărîrea atacată nu sînt precizate părţile în proces şi calitatea procesuală a acestora. In timp ce în ea apare că acţiunea a fost introdusă de "Prof. dr. doc. Drugociu G., preşedintele asociaţiei de locatari Oastei 2A", la apelul nominal au răspuns "reclamantul, pîrîtul şi membrii asociaţiei de locatari Oastei 2A". Ca atare, Comisia de judecată era obligată să stabilească de la inceput calitatea procesuală a fiecarei părţi şi dreptul ei la acţiune - ceea ce nu s-a făcut. Mai mult chiar, în cuvintul său Prof. Drugociu G. vorbeşte de celilalţi "implicit". Ori, insulta este o infracţiune contra unei persoane fizice, delimitate precis şi nicidecum împotriva unei organizaţii obşteşti - aşa cum apare din reclamaţie şi din celelalte acte de la dosar. 3.- Ca o consecinţă directă a neprecizării calităţii procesuale a părţilor, în hotarîirea nr. 152 a Comisiei de judecată nu s-a arătat neparticiparea efectivă a membrilor din asociaţia de locatari "Oastei 2A", atît ca persoane fizice prezente la şedinţele de judecată şi nici în calitate de reclamanţi sau martori. Totodată nu s-a menţionat nici sesizarea mea (verbală şi scrisă) din 30 mai 1974 şi depusă la dosar, că un număr de 14 (patrusprezece) persoane specificate în reclamaţia comună împortiva mea, a lipsit la cel puţin două termene consecutive. Ca urmare, Comisia de judecată nu a constatat şi nu a declarat (conform art. 35 din Legea nr. 59/1968) retragerea irevocabilă a plîngerii acestora şi, deci, închiderea dosarului faţă de el. Cea mai mare parte a locatarilor din asociaţia "Oastei 2A" nu s-a prezentat la nici unul din termenele fixate. 4.- Din hotărîrea nr. 152 a Comisiei de judecată nu rezultă că s-ar fi cerut şi admis proba cu martori. Din cuprinsul hotărîrii atacate apare în mod straniu un singur mator - Petrescu Claudia, care nu are nici o legătură cu litigiul de faţă, făcînd parte din alt proces. Martora Petrescu Claudia nu este nici locatar al blocului nostru şi nici nu a asistat la şedinţa adunării generale a asociaţiei de locatari "Oastei 2A" din 5 aprilie 1974, cînd şi unde se pretinde că aş fi insultat "asociaţia Oastei 2A" sau pe numitul Drugociu G. personal. 5.- In hotărirea nr. 152 a Comisiei de judecată nu se face (conform

109

art. 40 din Legea 59/1968) "descrierea în esenţă a faptei sau litigiului", prin aceasta nerezultind în ce consta insulta pentru care mi s-a aplicat o "măsură de influenţare obştească proporţională" în valoare enormă de 1.000 lei. Astfel, sub nici o formă nu apare obiectul material al insultei ca infracţiune sau abatere şi nici posibilitatea de apreciere a gravităţii sale sau judecarea obiectivităţii sancţiunii. 6.- In legătură cu procedura de judecată a Comisiei amintite, trebuie să relev în mod deosebit faptul că această Comisie de judecata nu a îndeplinit şi nici nu a încercat procedura de împăcare (conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 59/1968). Dacă se examinează fondul litigiului, se constată următoarele: In şedinţa adunării generale a asociaţiei celor 20 de locatari din blocul proprietate personală din strada Oastei nr. 2A, în darea de seama întocmită în fapt numai de către numitul Drugociu G., precum şi în suplimentele sale verbale, s-au făcut numeroase aprecieri eronate (cu intenţia vădită de autenticitate) şi calomnioase faţă de atitudinile mele principiale în raport cu legislaţia, etica şi echitatea socialistă. Acestea din urmă sînt menţionate pe larg în memoriul meu depus la dosar şi le pot dovedi oricînd cu fapte şi acte. La intenţia realizată a numitului Drugociu G. de a mă supune batjocurii generale, de a-mi destrăma reputaţia şi onoarea în faţa locatarilor, am afirmat în sens metaforic că "darea de seama nu are substanţă cenuşie", pentru a reliefa că ea nu este corespunzătoare, nereprezentînd problemele reale, grave şi abuzive cu care este confruntată asociaţia noastră timp de cîţiva ani. In acelaşi timp, am arătat că faptele ce mi se atribie în mod public nu sînt adevărate şi că atenţia comitetului asociaţiei noastre ar fi trebuit să fie îndreptată în special asupra discutării acţiunilor nelegale şi nestatutare, de gospodărire, de probitate în conducerea administrativă a blocului sau de convieţuire normală între locatari - practicate de cîţiva oameni din comitetul nostru, care şi-au manifestat brutalitatea şi neomenia în repetate rînduri. Printre acestea, am enumerat practicile abuzive ale numitului Drugociu G., care a instigat pe unii locatari la distrugerea apartamentului meu, a susţinut tulburarea liniştii şi odihnei întregii mele familii de către alţi locatari nesociabili, a avut atitudini şi acte foarte periculoase sub aspect social (cunoscute de organele de miliţie), nu plăteşte apa (ca şi alţii) pe care o foloseşte la spălarea autoturismului său personal etc. etc. Enumerarea

110

acestor fapte, care contravin normelor de conduită legală şi orală a societăţii noastre, l-au deranjat pe numitul Drugociu G. în aşa măsură, încit şi-a manifestat întreaga brutalitate dîndu-mă afară din şedinţă şi, în lipsa mea, organizînd acţionarea mea în judecată - ceea ce a şi urmărit de fapt de multă vreme. Dacă în practica judiciară s-a admis că o critică adusă într-o şedinţă, chiar dacă ar fi nejustă, nu poate fi considerată ca avînd un caracter infracţional (respectiv, abatere), deoarece se produce în prezenţa celui vizat şi cu dreptul acestuia de a răspunde criticii aduse pe loc, este de neînţeles cum a putut interpreta numitul Drugociu G. răspunsul meu (în aceeaşi şedinţă şi în prezenţa sa) drept insultă şi calomnie (legîndu-se de expresia mea stilistică, ce nu este prin natura sa insultătoare, că "darea de seama nu are substanţă cenuşie"). Este însă şi mai de neînţeles cum Comisia de judecată a apreciat numai expresia mea metaforică de mai sus drept insultă şi această ciudăţenie rezultă în mod evident prin aceea că în hotărîrea atacată nu este precizată esenţa faptei de insultă de care sînt acuzat. De asemenea, ţinînd seama de rolul activ pe care trebuie să-l aibe orice comisie de judecată, această comisie nu a analizat împrejurările în care expresia a fost folosită (reţinînd-o ca atare), cauzele care au generat-o, intenţia periculoasă a contravenientului real (în persoana lui Drugociu G.) de a mă insulta şi a-mi atinge demnitatea de om şi intelectual, dar mai ales atitudinea sa (din nou !) de o brutalitate inexplicabilă de a mă alunga din şedinţă. Este aproape de necrezut cum Comisia de judecată a putut să califice răspunsul meu la critica injustă şi calomnioasă a numitului Drugociu G., drept abatere de gravitate maximă sub raport social (dacă se are în vedere cuantumul amenzii). Este tot atît de greu de înţeles, cum de nu a reuşit Comisia de judecată să stabilească dacă este vorba sau nu de o insultă (în adevăratul sens prevăzut de lege) şi, în deosebi, cui i-a fost adresată. Că în hotarîrea nr. 152 a Comisiei de judecată se remarcă doar că "pîrîtul Lehrer Andy a comis faptul reclamat în acţiune", dar fără a indica precis care anume faptă şi împotriva cărei persoane fizice determinate a comis-o. Cauza este totuşi foarte simplă: numitul Drugociu a urmărit înăbuşirea opunerii mele principiale la actele sale abuzive, a urmărit strangularea oricărei critici a locatarilor în rezolvarea problemelor gospodăreşti ale blocului, precum şi în ceea ce priveşte poziţia sa

111

nestatutară de "preşedinte" al asociaţiei noastre, printr-o înscenare judiciară, prin inducerea în eroare a Comisiei de judecată. Aceasta din urmă a fost realizată de el fie folosind permanent titlurile sale didactice şi, în special, prezentindu-se ca exponent al asociaţiei de locatari (socotită de el ca parte în proces); fie utilizind mijloace nelegale de creare artificială a autenticităţii realităţii prezentate de Dsa (ca de exemplu: reclamaţia facută în numele tuturor locatarilor şi strîngerea de semnături chiar şi de la cei care nu au fost prezenţi la şedinţă; înscenarea că i-a venit rău în faţa Comisiei de judecată etc. etc.). Pentru mine, hotărîrea nr. 152 a Comisiei de judecată reprezintă o foarte grea lovitură morală şi materială. Neţinînd seama de situaţiile de fapt, de apărarea mea (fiind împiedicat permanent de a-mi exercita dreptul la apărare în timpul procesului), de calităţile mele personale şi intelectuale, ea face jocul unei conceptii împotriva căreia partidul şi legile statului nostru ne-au învăţat şi ne învaţă să luptam cu toată fermitatea, combativitatea şi insistenţa. In acelaşi timp ea a zdruncinat pînă la suferinţă credinţa mea în valoarea infailibilă a celor chemaţi să vegheze la corecta aplicare a normelor de viaţă ale societăţii noastre, la aprecierea obiectivă a gravităţii unor fapte şi a sancţiunilor corespunzătoare. Această hotărîre, care urmăreşte să-mi aplice o "măsură de influenţare obştească" în mod "proporţional" cu o faptă realmente inexistentă, printr-o amenda maximă, ar atrage după sine - pe lîngă statuarea unei imense nedreptăţi sociale - foarte grele prejudicii materiale pentru familia mea destul de mare (şi chiar pentru exercitarea profesiunii mele), determinîndu-ne o serie de privaţiuni cu consecinţe multiple. Ca urmare, avind în vedere faptele prezentate în această plîngere, vă rog să binevoiţi a revizui dosarul nr. 649/1974 şi să dispuneţi anularea hotăririi nr. 152 din 6 iunie 1974, dată de Comisia de judecată a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, ca nelegală şi netemeinică. Andy Z. LEHRER Tovarăşului PRESEDINTE al JUDECATORIEI MUNICIPIULUI IAŞI" In ziua de 19 august 1974 a avut loc o judecată extrem de superficială, condusă de către o rudă a lui Drugociu în calitate de judecător

112

şi, evident, ea s-a terminat imediat cu respingerea acţiunii mele de contestare a sancţiunii. Am omis să spun că peste o lună de zile a trebuit să plec la o conferinţă internaţională de la Luxemburg, în legătură cu prima realizare a unui atlas entomogeografic în sistemul internaţional Universal Transverse Mercator publicat în Belgia şi de aceea am fost tot timpul înfricoşat că nu voi putea rezolva această cabala a locatarilor împotriva mea, că ea se va afla de către organele de securitate şi nu voi putea pleca. De aceea, am mai avut doar răgazul de a întocmi o plângere către procuratură şi una către Comitetul central P.C.R., după care am plecat făra să-mi pun prea mari speranţe de succes pe linia justiţiei partidului impostorilor. Aceea către procuratură am înmânat-o procurorului şef P. Pescaru, la data de 26 august 1974. "26 august 1974

TOVARASE PROCUROR SEF, Subsemnatul LEHRER ANDY, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; vă rog să binevoiţi a aproba şi dispune solicitarea dosarelor civile nr. 5579 şi nr. 5899 de la Judecătoria Iaşi, precum şi cercetarea cauzelor care fac obiectul acestor dosare judecate în ziua de 19 august 1974 de către aceeaşi instanţă judecatorească şi pentru care, aceasta din urma, a decis prin hotărîri definitive respingerea plîingerilor mele, în mod nejustificat şi neîntemeinic. Prin hotărîrile de mai sus s-au menţinut astfel două sancţiuni administrative nedrepte şi nelegale, pentru ceea ce - anterior Comisia de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi a considerat a fi măsuri de influenţare obştească pentru abateri (de insulta) împotriva numitului NICULIŢĂ MIHAI (dosar nr. 5579) în valoare de 500 lei şi împotriva numitului DRUGOCIU GEORGE (dosarul nr. 5899) în valoare de 1.000 lei, ambii fiind locatari în blocul de la aceeaşi adresă. Judecata ce a avut loc pe data de 19 august 1974, fiind sumară şi cu totul superficială, nu a realizat faptul că ambele dosare sînt două

113

componente ale unei înscenări ticluite de către reclamanţii DRUGOCIU şi NICULIŢĂ, atît prin excese de falsă grandoare, cît mai ales pentru a-şi acoperi propria lor brutalitate, ilegalitatea acţiunilor lor în cadrul asociaţiei noastre de locatari şi comportamentele lor antisociale pe care le practică de ani de zile în blocul nostru în care locuim din 1970, precum şi pentru a înăbuşi pe cale punitivă justiţiară orice critică legitimă din partea mea, în conformitate cu principiile legale şi morale ale societăţii noastre. De aceea, apelul meu către Dvs. are ca scop înlăturarea unor mari nedreptăţi sociale care mi s-au făcut, cu o serie de consecinţe inestimabile, nu numai pe plan material, dar mai ales pe plan social şi profesional, determinind profunde răsfrîngeri demoralizante asupra concepţiei şi conştiinţei mele şi, în deosebi, asupra muncii mele de cercetare ştiinţifică, căreia i-am dedicat întreaga mea viaţă şi am închinat-o prestigiului patriei noastre. Drept consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 393 din c.pr.pen., vă rog cu toată însufleţirea şi durerea mea să examinaţi maşinaţia care stă la la baza dosarelor menţionate mai sus, organizată pentru compromiterea mea socială, în vedera folosirii căilor de atac legale şi corespunzătoare ce vă stau la dispoziţie, împotriva hotărîrilor date de Judecătoria Iaşi. Cererea mea de revizuire a dosarelor nr. 5579 şi nr. 5899 se sprijină pe prevederile art. 394 lit. a, b şi c din c.pr.pen. după cum voi arăta mai jos. 1.- Hotăririle Comisiei de judecată din dosarele 5579 şi 5899, menţinute implicit prin respingerea plîngerilor mele de către organele Judecătoriei Iaşi, se bazează pe existenţa unui martor care joaca un rol sumbru, intenţionat neclar şi neclarificat, dar care se dovedeşte a fi martor mincinos şi de rea credinţă prin depoziţiile sale - fapt pe care l-am relevat în şedinţa publică din 19 august 1974 însă care nici nu a fost luat în consideraţie de tovarăşa judecătoare GRAMSCHI şi nici nu a fost consemnat la cererea mea. Acest martor, în persoana numitei PETRESCU CLAUDIA, a constituit unica şi decisiva probă a acestei instante pentru stabilirea vinovaţiei mele în cazul dosarului nr. 5899 - deşi numita PETRESCU CLAUDIA nu este locatar al blocului nostru, nu este membru al asociaţiei noastre de locatari (ea locuind în strada Vasile Lupu), nu a

114

asistat vreodată şi în special la şedinţa asociaţiei noastre de locatari din 5.04.1974 (cînd se pretinde că l-am insultat pe reclamantul DRUGOCIU G.) şi nici nu mă cunoaşte (aşa cum rezultă chiar din declaraţiile sale din dosare). Pe de altă parte, tot PETRESCU CLAUDIA - mătuşa reclamantului NICULIŢĂ MIHAI - se constituie şi martor în dosarul nr. 5579, infirmîndu-şi total declaraţia sa din 23 mai 1974 (făcută sub prestare de jurămînt şi după ce i s-a pus în vedere de către Comisia de judecata că mărturia mincinoasă se pedepseşte). Astfel, la 19 august 1974, declară în faţa tov. judecătoare că a greşit atunci cînd a spus că petrecerea zgomotoasă de la NICULIŢĂ MIHAI a avut loc în ziua de duminica 28 aprilie 1974 (aşa cum declarase anterior la Comisia de judecată) ci in ziua de 5 mai a.c. (punîndu-se de acord cu data declarată de reclamant); că pe scara blocului a fost locatarul GOBJILA ION cînd s-a produs "incidentul" dintre mine şi NICULIŢĂ M., deşi anterior declarase că "la acea oră nu a coborît nimeni din bloc" care să asiste la înscenarea de insultă. Este evident că PETRESCU CLAUDIA, folosită în ambele dosare, a săvîrşsit infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar cauza pentru care a făcut-o este de a-şi apăra nepotul - adică pe NICULIŢĂ MIHAI - în realizarea înscenării împotriva mea, salvîndu-l de un fapt hotărîtor în anularea reclamaţiei sale: tardivitatea. Intr-adevăr, "incidentul" dintre mine şi NICULIŢĂ M a avut loc în seara zilei de 28 aprilie a.c., iar admiterea reclamaţiei sale a avut loc la 29 mai 1974 - aşa cum rezultă din citaţia primită. In acest mod, ea a depăşit termenul de o lună (conform art. 30 din Legea nr. 59/1968) făcînd-o încă de la inceput inacceptabila de către Comisia de judecată. Prin strămutarea datei de către acest martor mincinos (care a fost singurul care a precizat în faţa Comisiei de judecată data exactă a incidentului), NICULIŢĂ M. a încercat să evite înlăturarea acţiunii sale de răfuială în faţa instanţei şi să obţină cu orice preţ sancţionarea şi compromiterea mea. Pe de altă parte, din nici o declaraţie a martorilor lui NICULIŢĂ M. (ale caror contraziceri le-am expus în memoriul meu de la dosar), inclusiv din declaraţia din 19 august 1974 a numitei PETRESCU CLAUDIA, nu a rezultat că aş fi spus cuvinte insultătoare lui NICULIŢĂ MIHAI sau musafirilor cu care a petrecut şi a făcut scandal în seara de 28 aprilie a.c.; căci PETRESCU CLAUDIA nu a putut preciza dacă eu am fost atunci pe

115

casa scărilor, dacă le-am adresat cuiva dintre ei vreun cuvînt - chiar şi nejignitor, etc., iar GOBJILA ION (în declaraţia sa veche) nu a spus decît că au fost discuţii bilaterale - dar fără insulte - pe un ton ridicat, şi aceasta pentru motivul că GOBJILA ION (al doilea martor mincinos) nici nu a fost prezent la vreo scenă între mine şi reclamant (după cum rezultă din depoziţiile martorei PETRESCU CLAUDIA). 2.- Este foarte evident faptul că hotărîrile instantei de judecată din 19 august 1974, în cauzele dosarelor nr. 5579 şi 5899, s-au bazat pe două înscrisuri neadevărate, dar folosite de reclamanţi cu intenţia vădit de a induce în eroare instanţa la soluţionarea cauzelor. Astfel: a) Pentru influenţarea instanţei de judecată (întocmai cum a fost influenţată anterior şi Comisia de judecată), NICULIŢĂ MIHAI introduce în dosarul nr. 5579 o copie de pe comunicarea Procuraturii locale Iaşi adresată locatarei BELINSCHI C., prin care i se face cunoscut acesteia din urma că - prin ordonanta din 13 mai 1974 (dosarul nr. 1082/B/1974) - mi se aplica o amenda de 600 lei. Prin această copie, NICULIŢĂ M. a vrut să "dovedească" faptul că atitudinile şi comportarea mea sînt recidive. Însă prin modul superficial de judecată instanţa nu mi-a dat posibilitatea să desvălui caracterul mincinos şi imoral al faptei reclamantului NICULIŢĂ M., precum şi complicitatea sa la acţiunile instigatorului de fapt al tuturor acestor procese dezonorante, îin persoana lui DRUGOCIU GEORGE. Pentru informare Dvs. exactă, trebuie să vă declar că la plîngerea mea din 24 iunie 1974 adresată Procuraturii judeţene Iaşi (dosarul nr. 524/C/1974), prin ordonanţa nr. 11.07.1974, se constată ca eu nu am săvîrşit nici o infracţiune şi mi s-a anulat în totalitate amenda respectivă (deoarece BELINSCHI C. a fost aceea care, determinată de DRUGOCIU G., mi-a degradat apartamentul meu). De asemenea, ca urmare a cererilor mele repetate, locatara BELINSCHI C. a fost amendată de către Consiliul Popular al Municipiului Iaşi - Serviciul de arhitectură şi sistematizare cu suma de 2.000 lei, prin procesul verbal nr. 24/1974, pentru nerespectarea autorizatiei nr. 399/1974 ce a avut drept consecinţă distrugerea proprietăţii mele. b) In dosarul nr. 5899 reclamantul DRUGOCIU G. se erijeaza în preşedintele asociaţiei noastre de locatari şi, în numele acesteia a făcut

116

reclamaţia sa de insulta împotriva "Asociaţiei Oastei 2A", către Comisia de judecată - ceea ce o afirmă şi în faţa instanţei din 19 august 1974. Ba mai mult, cu această ultimă ocazie, reclamantul DRUGOCIU G. subliniază că nu el, ci întreaga asociaţie (de 20) de locatari s-a simţit insltată şi ea m-a dat în judecată (respectiv 16 locatari din 20). Fără însă a analiza insulta propriu-zisă, care nici din punct de vedere omenesc şi nici din punct de vedere legal nu poate fi identificată în expresia mea metaforică că "darea de seama (expusă în faţa adunării generale a asociaţiei noastre de locatari) nu are substanţă cenuşie", trebuie să arăt că actul de bază al dosarului nr. 5899, reclamaţia însăşi, care a avut ca urmare sancţionarea mea, este fals. Reclamaţia nu este a asociaţiei de locatari, ci numai a lui DRUGOCIU G., care a pus pe locatari s-o semneze (fără s-o citească), ca fiind prezenţi (sau martori) la sedinţa adunării din 5 aprilie 1974. Pentru că niciunul din cei 16 locatari semnatari nu a avut vreun motiv să se simtă insultat de expresia mea apreciativă asupra dării de seamă, căci ei nu au elaborat-o, ci au ascultat-o - ca şi mine - în şedinţa respectivă. In acest mod, DRUGOCIU G. a înşelat atît instanţele de judecată, cît şi pe semnatarii reclamaţiei sale - fapt ce poate fi confirmat prin luare de declaraţii de la fiecare locatar în parte. Ultima instanţă nu mi-a dat posibilitatea să reliefez aceste fapte şi să demonstrez (aşa cum este menţionat în memoriile mele ataşate la dosar) că reclamaţia lui DRUGOCIU G. nu este adevărată şi legală, neîntrunind calităţile legale ce se cer pentru infracţiunea contra demnităţii vreunei persoane determinate. Falsul acestui înscris este realizat deci prin interpretarea ce vrea s-o facă numitul DRUGOCIU G. a hirtiei sale pe care a strins - prin înşelăciune - semnăturile unor locatari, fără a avea legătură cu mania grandoarei excesive a reclmantului şi, prin folosirea ei cu intenţii ascunse şi periculoase. Căci nici din simpla analiza a cuvintelor din expresia mea şi nici din analiza împrejurărilor în care au fost exprimate, critica mea asupra dării de seama nu conţine elementul material intrinsec de a aduce atingere autentică a reputaţei sau expunerii la vreo batjocură a cuiva din asociaţia de locatari sau chiar a numitului DRUGOCIU G.. Instanţa nu a dat importanţă acestui fapt, nu a vrut să-l reţină, coalizindu-se astfel la o conceptie neprincipială, combătută cu vehemenţă de partidul nostru, de înăbuşire a dreptului de critică în

117

şedintele obşteşti şi de intimidare prin acţiuni judiciare nelegale sau înscenări duşmanoase de răfuila. Ea a ignorat concomitent şi prevederile legale prin care, în cazul existenţei mai multor subiecţi pasivi ai insultei, fiecare din cei cărora li s-a atins demnitatea şi onoarea trebuie să acţioneze în judecată pe făptuitor. Ori, tocmai consecinţele faptelor de mai sus mi se par de o gravitate excepţională în raport cu moralitatea şi normele de viaţă ale societăţii noastre, în raport cu valoarea justiţiei noastre. 3.- Trebuie să menţionez şi faptul că, deşi dosarul nr. 5899 apărea în ziua de 19 august 1974 pentru prima oară pe rol (cauza nefiind deci la primul termen, ci la "interogator"), nu mi s-a admis de către tovarăşa preşedinte GRAMSCHI (singura persoană care a format nelegal completul de judecată) nici cererea de a administra alte probe şi nici nu mi-a admis să pun întrebări reclamantului DRUGOCIU G., cu scopul de a elucida aspectele reale ale acţiunii acestuia. Motivatia refuzului a fost că sînt suficiente datele din dosar şi imediat el a fost rezervat pentru "pronunţare". Evidenţierea abaterilor numitului DRUGOCIU G. (ce le anexez la prezenta cerere), pe care le-am subliniat de nenumărate ori la şedinţele adunării generale a locatarilor din blocul nostru şi în şedinţa din 5 aprilie 1974, lămuresc pe deplin cauzele reale ce i-au provocat atingerea onoarei reclamantului şi nicidecum expresia mea asupra dării de seama întocmită de el, aceasta fiind doar pretextul reclamaţiei. Lipsa unui rol activ şi obiectiv al acestei judecăţi, hotărîrile sale fugitive şi fără profilurile morale ale celor doi reclamanti - DRUGOCIU G. şi NICULIŢĂ M. - care au pus la cale compromiterea mea publică, mi se par străine atît faţă de normele juridice ce sînt chemate să stabilească adevărul şi să împarte dreptatea după fapte, cît şi faţă de normele etice de înaltă umanitate ale societăţii noastre socialiste. Pentru că, în dosarul nr. 5579 s-a dat cîştig de cauza unui om cunoscut şi atenţionat de cîteva ori (aşa cum se vede din actele anexate la dosar) de către organele de miliţie pentru faptele sale "necivilizate" săvîrşite asupra întregii noastre familii timp de 5 ani de zile; iar în cazul dosarului nr. 5899, s-a dat cîştig de cauză unui om cu moralitate dubioasă, cu manifestări agresive, brutale şi antisociale, cunoscute de organele de miliţie, legiferîndu-se implicit (dar contrar legii) înăbuşirea dreptului de critică în şedinţe, atunci cînd cineva

118

încearcă să discute abuzurile şi ilegalităţile practicate de DRUGOCIU G. timp de cîţiva ani în cadrul asociaţiei noastre de locatari. Ceea ce constituie însă un fapt de o însemnatate deosebită este că prin aceste hotărîri nedrepte, netemeinice şi nelegale, mi s-au cauzat prejudicii de o nebănuită gravitate. Activitatea mea profesională, ce în decurs de 20 de ani s-a concretizat printr-o neobosită muncă de cercetare în domeniul biologiei, expusă în 100 lucrări ştiinţifice (de la articole şi pînă la monografii) publicate în ţara şi peste hotare; prin participări în străinatate ca exponent al unor direcţii de cercetare originale - apreciate de specialişti ca lucrări de pionierat pentru toată Europa Centrală; prin titluri ştiinţifice acordate de numeroase societăţi de specialitate din Europa; riscă să fie intreruptă tocmai acum, la virsta de 44 de ani şi în perioada cînd abia am atins adevărata maturitate ştiinţifică. Ideile mele cele mai frumoase şi mai sfinte, realizările mele cu care doresc să îmbogăţesc patrimoniul ştiinţei patriei noastre, sînt puse acum în pericol de a fi înăbuşite de acţiunile unor oameni care şi-au făcut din brutalitate, procesomanie şi ilegalitate o profesie de credinţă şi de existenţă. Pentru mine este de neconceput ca în deplinătatea capacităţilor mele intelectuale şi creatoare, cînd (teoretic) mai am cel puţin încă 20 de ani de muncă si realizări ştiinţifice ce trebuie să le dăruiesc ţării noastre, astfel de oameni şi astfel de judecăţi să le distrugă prematur, să mă tortureze şi să-mi priveze familia şi copii de bunurile societăţii noastre plină de umanitate. De aceea vă rog tovarăşe Procuror şef, să înţelegeţi marele impas moral, profesional şi material în care am fost pus prin deciziile Judecătoriei Iaşi şi să luaţi màsurile de care dispuneţi pentru reabilitarea mea legală şi imediată, hotărînd revizuirea dosarelor, anularea hotărîrilor definitive ale Judecătoriei Iaşi şi rejudecarea cauzelor. In acelaşi timp vă rog sa binevoiţi a aproba şi dispune, în conformitate cu prevederile art. 400 c.pr.pen., suspendarea amenzii pînă la o nouă hotărîre definitivă, după rejudecarea dosarelor nr. 5579 şi nr. 5899. Dr. Andy Z. LEHRER Tovarăşului PROCUROR SEF AL PROCURATURII - IAŞI -"

119

Al doilea memoriu, a fost trimis pe data de 28 august 1974, prin poştă, Comitetului Central P.C.R. "Iaşi, 27 august 1974 COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN Secţia Juridică B u c u r e ş t i

STIMATI TOVARASI, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; vă adresez cu toată disperarea şi durerea mea rugămintea fierbinte de a mă ajuta să mi se facă dreptate şi să-mi fie restabilită onoarea mea de cetăţean şi de om de ştiinţă al patriei noastre, lezate grav prin hotărîrile definitive greşite ale Judecătoriei Iaşi, pronunţate în ziua de 20 august 1974 prin sentinţele nr. 4545 (la dosarul nr. 5899) şi nr. 4546 (la dosarul nr. 5579). Respingîndu-se plîngerile mele împotriva cauzelor nejuste ce formează obiectul dosarelor civile nr. 5579/1974 şi nr. 5899/1974, într-un mod netemeinic şi nelegal, mi s-au adus pe nedrept numeroase prejudicii morale, sociale şi profesionale inestimabile, zdruncinîndu-mi în acelaşi timp încrederea în normele eticii şi echităţii ce stau la baza societăţii noastre, în normele justiţiei noastre socialiste. Ca intelectual - care mi-am inchinat cu pasiune sfîntă ideile cele mai frumoase şi munca ştiinţifică neobosită, timp de 20 de ani, pentru prestigiul patriei noastre, al biologiei româneşti pe plan internaţional - suferinţa mea este cu atît mai copleşitoare cu cît sînt nevoit să suport consecinţele multiple şi umilitoare ale unei injustiţii, ce au lovit chiar în principiile cele mai umane ale partidului nostru şi care mi-au călăuzit pînă acum viaţa şi activitatea. De aceea, apelul meu către Dvs. este expresia imensei disperări a unui om care se găseşte în cel mai greu moment de cumpană din existenţa sa, cînd îşi vede prăbuşirea prematură morală şi profesională,

120

cînd îşi vede distruse idealurile şi credinţele în normele de conduită ale societăţii noastre. De aceea, rugămintea mea adresată competentei Dvs. este singurul strigăt de ajutor în care mi-am pus toate speranţele, dovedind totuşi că nu mi-am pierdut definitiv încrederea că în ţara noastră, datorită partidului şi înaltului umanism al concepţiei sale, dreptatea este acordată tuturor oamenilor cinstiţi şi devotaţi ei. Este posibil ca problema mea să fie considerată de mică importanţă sub aspect juridic. Însă pentru mine, ca om şi intelectual, ea are o însemnătate vitală, pentru că se referă la onoarea şi prestigiul pe care le-am dobîndit în decursul a două decenii de muncă ştiinţifică, concretizată în 100 lucrări publicate în ţară şi străinătate; pentru că mi-a creiat o situaţie ce-mi stăvileşte progresul personal şi posibilitatea de a dezvolta în continuare direcţiile noi de cercetare în biogeografia românească - apreciate de cei mai buni specialişti din Europa; pentru că m-a compromis în societatea noastră şi, în sfirşit, pentru că nu mă pot împăca cu gindul că sînt sancţionat pe nedrept şi asemuit unui infractor cu manifestări antisociale. In realitate, sînt victima unei maşinaţii diabolice organizate de cîţiva oameni din blocul proprietate personală în care locuiesc şi determinată, în ultima instanţă, de corectitudinea pe care am solicitat-o în mod continuu de cîţiva ani (mai exact din 1970) cu privire la raporturile de convieţuire dintre locatari şi cu privire la problemele de administrare gospodărească ale asociaţiei de locatari, în conformitate cu legislaţia ce le reglementeazà. Deşi blocul nostru are numai 20 de locatari, formind o asociaţie proprie, aspectele interpersonale şi probitatea comitetului asociaţiei lasă foarte mult de dorit, încălcîndu-se cele mai elementare norme de comportare civilizată şi de drept. In aceste condiţii, am căutat să critic constructiv ignorarea voită a prevederilor Statutului asociaţiei de locatari şi să combat nenumaratele acte de tulburare excesivă, sistematică şi intolerabilă a liniştii (şi în deosebi cele provocate de locatarii NICULIŢĂ MIHAI, care-şi are apartamentul la etajul 3 exact deasupra mea); de nerespectare a normelor de repartizare legală a cheltuielilor după numărul de persoane şi suprafaţa locativă; de neplata apei şi canalizării folosite de posesorii de autoturisme personale; de cheltuielile nejustificate şi de însuşire a unor sume mari de bani nerestituite locatarilor; de premieri

121

nelegale ale preşedintelui asociaţiei; de huliganism brutal practicat chiar de preşedintele asociaţiei (DRUGOCIU GEORGE) şi de prietenii săi de chefuri din bloc (ca de exemplu NICULIŢĂ MIHAI şi JURCĂ AUREL) etc. etc. Văzînd că pe această cale nu se poate ajunge la o reglementare pozitivă a celor de mai sus, am fost nevoit să apelez la ajutorul organelor competente. Astfel, am sesizat de cîteva ori organele de miliţie împotriva locatarului NICULIŢĂ MIHAI şi familia sa, care - datorită unor concepţii retrograde şi a imposibilităţii de a se acomoda condiţiilor de viaţă din bloc - au făcut tot ce le-a stat în putere şi imaginaţie pentru a ne tulbura liniştea, odihna şi munca noastră, pentru a ne distruge sănătatea noastră şi a copiilor noştri, pentru a ne provoca daune materiale şi a ne transforma întreaga noastră viaţa într-un adevărat calvar (sub toate formele şi la orice oră de zi şi de noapte), timp de 5 ani de zile. Ca urmare a anchetelor întreprinse de miliţie, NICULIŢĂ MIHAI a fost atenţionat de cîteva ori - verbal şi în scris - punîndu-i-se în vedere să aibe comportari civilizate faţă de noi. In acelaşi timp am sesizat şi Consiliul Popular al Municipiului Iaşi asupra abuzurilor şi ilegalităţilor comise permanent şi cu bună ştiinţă de către comitetul asociaţiei noastre de locatari. Acest organ a căutat să dea indicaţiile adecvate, fie prin adrese, fie prin delegaţii care participau la şedinţele generale, pentru fiecare dintre aspectele anormale ale comitetului şi în special ale preşedintelui. Totuşi, acestea nu au încetat nici o clipă, ci dimpotrivă, au degenerat pînă la adevarate brutalităţi faţă de mine, înjoşiri sub aspect etnic, incitări la distrugerea apartamentului nostru de către DRUGOCIU G. şi alţi locatari, determinarea de cheltuieli exagerate şi inutile la care nu putem face faţă (ca de exemplu, construirea unor glasvanduri pe balcoane în valoare de 1.700 lei) etc. etc. Neputînd suporta atitudinile mele principiale şi combative, numiţii DRUGOCIU G. şi NICULIŢĂ M. au organizat - pe baza unor înşelătorii, a martorilor mincinoşi şi a traficului de influenţă - darea mea în judecată pentru insulte nereale la Comisia de judecată a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi. In ciuda eforturilor mele de a prezenta cauzele înscenărilor acestor oameni violenţi, cu mentalităţi retrograde şi plini de ură, Comisia de judecată a încălcat orice norme juridice elementare, împiedicînd apărarea mea şi sanctionindu-mă fără temei cu două amenzi în

122

valoare de 1.500 lei. In termenul prevăzut de Legea 59/1968 am făcut plîngeri la Judecătoria Iaşi, demonstrînd în memoriile mele că procedura de judecată a Comisiei a fost abuzivă şi ilegală; că martorii lui NICULIŢĂ MIHAI (dosarul nr. 5579) sînt mincinoşi, realizind prin aceasta o înscenare de răfuială ; că expresia mea "darea de seama nu are substanţă cenuşie" (dosarul nr. 5899) - spus de mine în şedinţa asociaţiei de locatari ca răspuns la critica neadevarată şi calomnioasă adresata mie de către DRUGOCIU GHEORGHE, cu scopul de a mă compromite şi de a forma un caz special din persoana mea - nu poate constitui obiectul vreunei infracţiuni, nici sub aspectul normelor juridice şi nici al celor elaborate de partidul nostru. Instanţa de judecată din 19 august 1974, printr-o judecată surprinzător de rapidă, superficială şi subiectivă a pronunţat sentinţele de respingere a plingerilor mele (sentinţa nr. 4545 pentru dosarul 5899/1974 şi sentinţa nr. 4546 pentru dosarul 5579/1974). In modul acesta s-a definitivat compromiterea mea publică şi sancţionarea mea pentru că am combătut cu toată fermitatea netraducerea în viaţă a normelor eticii şi echităţii socialiste ale partidului nostru în asociaţia de locatari, pentru că m-am ridicat împotriva nerespectării legilor ţării noastre. Astfel s-a legiferat, chiar de către judecătoria Iaşi, legalitatea brutalităţii şi huliganismului, abolirea dreptăţii şi a dreptului la critică, a înjoşirii oamenilor cinstiţi şi care cred cu tărie în principiile şi cerinţele vieţii şi societăţii noastre. Pe lîngă faptul că amenzile ca atare reprezintă o grea povară pentru întreaga mea familie, îmi este imposibil să admit că trebuie sa suport o pedeapsă nedreaptă ca urmare a unei injustiţii organizate; că, în deplinătatea capacităţilor mele intelectuale şi creatoare - la virsta de 44 de ani - cînd abia am atins maturitatea ştiinţifică, voi fi nevoit să suport prăbuşirea mea profesională, claustrarea socială şi ruşinea faţă de propria mea conştiinţă; că, pentru credinţa mea în justiţie şi principiile umanitare ale societăţii noastre, va trebui să accept - cu stoicismul omului care şi-a pierdut libertatea - atitudinile sfidătoare, brutalitatea şi abuzurile ce vor continua din partea celor care au avut cîştig de cauză. De aceea, în numele dreptăţii şi a înaltelor principii ale partidului nostru; în numele libertăţilor şi drepturilor reale ale oamenilor muncii din

123

patria noastră de a lupta cu fermitate împotriva abuzurilor, ilegalităţilor, brutalităţii şi huliganismului; în numele normelor justiţiei, a eticii şi echităţii socialiste, care apăra şi promovează dreptul de critică şi adevăr împortiva concepţiilor retrograde şi minciunii; vă implor să înţelegeţi marele impas în care am fost pus prin nedreptatea pricinuită de Judecătoria Iaşi şi să determinaţi anchetarea urgentă a dosarelor nr. 5579 si 5899, în vederea reabilitării mele legale şi imediate, a anulării hotărîrilor definitive, precum şi rejudecarea cauzelor descrise. Andy Z. LEHRER COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN Sectia Juridică B u c u r e ş t i » După un interval foarte scurt de timp, fiind foarte preocupat ca să nu se afle la miliţia judeţului Iaşi de conflictele şi sancţionările mele, ce puteau să-mi anuleze plecarea ştiinţifică în Luxemburg şi Belgia, am primit din partea Secţiei financiare somaţia de a plăti amenzile la care am fost condamnat. Din motivele amintite, am rugat-o pe soţia mea să mi le plătească imediat, deoarece eu am fost nevoit să plec la Bucureşti pentru îmbarcarea mea în trenul ce trebuia să mă ducă la un simpozion internaţional, eu fiind unul dintre personajele cele mai importante acolo. Dar, ceea ce este mai semnificativ, este că în lipsa mea de aproape o lună de zile din ţară sau chiar după revenirea mea acasă, nu am primit nici un răspuns nici din partea procuraturii şi nici din partea Comitetului Central al celor mai mari bandiţi ai României. Totul însă s-a desfăşurat ulterior în cea mai mare linişte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În sufletul meu a rămas pentru totdeauna o rană profundă, care avea să se măreasca odată cu trecerea timpului şi a adăugarii altor şi altor suferinţe antisemite.

124

Psihopatul inginer NICULIŢĂ MIHAI În iarna anului 1970 ne-am mutat în apartamentul nostru din blocul proprietate-personală situat în strada Oastei nr. 2A, la etajul 2 şi am fost foarte fericiţi că vom putea să ne creştem copii în condiţii mai omeneşti. Am crezut atunci că am reuşit să scăpam de teroarea cererilor de spaţiu de la comuniştii hrăpăreţi ai sindicatului institutului nostru, care m-au situat totdeauna, după fiecare vizită în vechea locuinţă pe primele locuri în ceea ce priveşte necesitatea de a mi se acorda un nou spaţiu. Din nenorocire, nu am reuşit niciodată să ajung să obţin ceva de la ei, pentru că toate locuinţele ce se dădeau de către partidul celor imbecilizaţi de "filozofia" hoţilor, au fost date celor asemănători lor sau au fost luate chiar de către "liderii" golanilor de sindicat. Aşa s-a întâmplat cu dr. Leporda, care a schimbat 3 apartamente şi nu a binevoit să-mi ofere mie şi familiei mele nici unul. În noua locuinţă am început să ne aşezăm sărăcia noastră, crezând că şi vecinii noştri vor fi oameni de înţeles, cu atât mai mult cu cât blocul nostru a avut numai două scări, adăpostind cu totul doar 20 de familii (10 la fiecare scară de 4 nivele). Totuşi, exact deasupra apartamentului nostru s-a mutat familia Niculiţă Mihai, inginer constructor la Trustul de Construcţie Iaşi, care a fost şi unul dintre acei care s-au ocupat de construcţia blocului. Puţin mai vârstnic decât mine, el s-a manifestat ca unul dintre "personalităţile" deosebit de importante, tocmai pentru că a jucat un rol în edificarea blocu-lui, însă nimeni nu a putut să-şi imagineze că atât el, cât mai ales soţia sa - bibliotecară la Academia R.P.R. Filiala Iaşi, datorită tatălui ei (se spune că a fost infiată de el) prof. Obreja Alexandru, care a fost prieten cu P. Jitariu şi mergea cu el la pescuit şi vânătoare - erau oamenii cei mai perfizi, antisemiţi şi fideli turnători ai securităţii. Având şi ei doi copii, i-au obişnuit cu expresia ca noi suntem "jidanii", care trebuia să fie "înebuniţi" de modul lor de convieţuire. Intr-adevăr, nu a trebuit să dureze mult timp ca să ne dăm seama de aceste resentimente ale unor ignoranţi duşmănoşi, dar cu care nu puteai nici măcar să vorbeşti. Mai ales el a fost şi a rămas până acum un om cu care nu reuşeai să schimbi măcar câteva cuvinte ca între vecini. Mic de statură, cu părul grizonat, urât şi vorbind fonfănit, el se credea un mare crai, mai ales

125

că a fost un incident prin care şi-a dezvăluit această caracteristică (doar temporar). Într-o dimineaţă a venit cu soţia unui coleg de serviciu în apartamentul său şi, atunci când trebuia să aibe loc între ei cele lumeşti, soţul gelos, care-i urmărea, a spart uşa lui Niculiţă şi l-a ameninţat sau lovit (nimeni nu ştie exact cum s-au petrecut lucrurile). De asemenea, obişnuia să cânte uneori în casă şi noi râdeam de el, pentru că nu-şi dădea seama că avea un aer de ţârcovnic. De cele mai multe ori, însă, ne-a supărat cu zgomotele pe care le făcea în locuinţa sa, deoarece nu exista zi lăsată de la Dumnezeu ca să nu-şi găsească să facă ceva, să repare ceva, să modifice, să ciocănească, dar intr-un mod foarte enervant, continuu şi făra nici o logică. Nemaiputând suporta aceste lovituri fără de sfârşit, am căutat să-i telefonez, dar el fie că închidea telefonul, fie că-mi răspundea foarte obraznic că el face ce crede în casa sa. Dar ceea ce ne-a intrigat cel mai mult a fost faptul că el îşi găsea să facă aceste lucruri exact în orele de repaos de după amiază, fie seara, prelungindu-le foarte mult. Uneori parcă nu avea somn şi lucra chiar şi în toiul nopţii. Nu ne gândeam atunci la noi, ci mai ales, la copii noştri. Fata cea mai mare trebuia să se ducă la şcoală a doua zi, iar cea mica avea doar 1 an şi trebuia să se odihnească în mod normal, fără să se sperie. De aceea, am recurs la ciocănituri în calorifer, în perete sau în plafon, căutând să-i atrag atenţia că nu mai suportăm manifestările sale anormale. Am apelat la Asociaţia de locatari a blocului, dar fără nici un rezultat. A venit şi luna mai 1970, când au început nişte ploi destul de abundente. Ele au fost motivul care m-a determinat să iau o altă cale de rezolvare a comportamentului său patologic şi anume aceea de a mă adresa organelor de stat. Ca atare am făcut următoarea adresă la Miliţia municipiului, înregistrată la nr. 105267 din 6.V.1970. " Iaşi, 6 mai 1970 C ă t r e , MILITIA MUNICIPIULUI IAŞI Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, apt. 5, beneficiar al acestui apartament proprietate personală, trebuie să vă aduc la cunoştinţă o serie de fapte, pe cît de neplăcute, pe atît de nesuportat în condiţiile unei vieţi sociale civilizate.

126

In după amiaza zilei de 4 mai a.c., imediat după ploaia furtunoasă care a avut loc, vecinul meu de bloc ing. M. Niculiţă, propietar al apartamentului nr. 7, situat la etajul III (exact deasupra mea), a pus pe fata din casă să arunce apa care băltea în balconul său. Cum balcoanele nu sînt finisate la blocul nostru, nefiind prevăzute ţevi de scurgere, ci doar cîte o simplă gaură, toată apa aruncată cu mătura de către fată se prelingea pe pereţi şi se aduna în balconul apartamentului meu. Observînd acest fapt, am atras atenţia fetei să înceteze a mai arunca apa în acest mod. Ea s-a oprit, însă ing. Niculiţă i-a dat dispoziţie să-şi continue activitatea, în ciuda unor bune convieţuiri şi a grijii faţă de avutul altuia. Din nou am solicitat să se oprească, dar atunci a apărut ing. Niculţă şi, după ce m-a insultat facîndu-mă "caraghios" şi ameninţîndu-mă (fără nici o logică) ca "avem legi", mi-a spus că dacă cel de deasupra lui i-a dat apa în balconul său, el trebuie s-o dea mai departe. Făra să ţină seama de rugămintea mea de a opri pătrunderea apei în apartamentul meu şi de a se gospodări altfel (ca de exemplu, prin strîngerea apei într-o căldare etc.) a continuat pînă la sfîrşit această activitate nefastă şi antisocială. Sînt nevoit să vă aduc la cunoştinţă că aş fi tolerat un asemenea fapt, dacă ar fi fost primul săvîrşit de vecinul meu sau dacă aş fi găsit înţelegere printr-o comportare civilizată. Dar pentru că a mai savîirşit, de la data cînd am luat în folosinţă blocul (luna ianuarie a.c.) şi alte cîteva acte care au avut drept consecinţă ignorarea obligaţiilor sociale normale şi, în special, degradarea apartamentului meu, trebuie să vă relatez şi următoarele fapte mai semnificative. In urmă cu o luna de zile, a lăsat din neglijenţă robinetele deschise. Peste noapte apartamentul său a fost inundat, apa se scurgea pe casa scărilor si se infiltra în plafoanele şi pereţii apartamentului meu, punîindu-l astfel în pericol de degradare încă de la începutul folosirii. Aducîndu-i la cunoşstinţă, împreună cu comitetul de bloc, situaţia neplăcută din casa mea, el nu a găsit de cuviinţă nici măcar să invoce o scuza cît de mică. Apoi întreţine permanent o stare de gălăgie în apartamentul său, ceea ce ne împiedică să ne odihnim. Alergările cu şi după copii săi, diferite activităţi de reparaţii, pe care înţelege să şi le execute în timpul orelor de odihnă de după amiază, sau chiar în timpul nopţii (între orele 22 - 23,30) ne fac să ne întrebăm mereu dacă va trebui să suportăm continu un astfel de infern.

127

Deoarece sesizările noastre făcute preşedintelui asociaţiei de locatari nu au dat nici un rezultat, vă rog să binevoiti a aplica Dvs. măsurile care vă stau la dispoziţie împotriva ing. Niculiţă pentru stăvilirea acestor acte contrare unei convieţuiri normale într-un bloc, în care fiecare om al muncii trebuie să-şi găsească liniştea necesară. Totodată vă mai adresez şi rugămintea de a-mi aduce la cunoştinţă modul prin care s-au concretizat măsurile Dvs. Dr. Andy Z. Lehrer " În acelaşi timp am făcut şi o întâmpinare la Trustul de Construcţie care a fost inregistrată la nr. 10645 din 6 mai 1970. " Iaşi, 6 mai 1970 C ă t r e , TRUSTUL DE CONSTRUCTII IAŞI Tov. DIRECTOR Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, domiciliat în Iaşi, str. Oastei nr. 2 A, scara A, etajul II, apt. 5, beneficiar al acestui apartament proprietate personală, trebuie să vă aduc la cunoştinţă o serie de fapte, pe cit de neplăcute, pe atît de nesuportat în condiţiile unei vieţi civilizate, săvîrşite de ing. M. Niculiţă. Unele dintre acestea sînt rezultatul unei indiferenţe faţă de avutul altuia şi pune în pericol de degradare apartamentul meu, încă de la începutul folosirii sale. Din cauza că consecinţele unui asemenea comportament sînt în dauna mea, atît din punct de vedere moral, cit şi din punct de vedere material, iar O.C.L.P.P. şi Dvs. nu aţi putea accepta compensarea lor, sînt obligat să vi le relatez la timp cu scopul de a le preîntîmpina. Luna trecută, lăsînd robinetele deschise, apartamentul ing. Niculiţă a fost inundat peste noapte, apa ajungînd să curgă pe casa scărilor pînă la subsol şi infiltrindu-se în plafoanele şi pereţii apartamentului meu. In ziua de 4 mai a.c., după ploaie, a aruncat apa care băltea în balconul său din partea de nord, în balconul meu, care nu este protejat cu smoală şi a creiat astfel posibilitatea infiltrării apei în camera noastră de

128

zi. Pe lîngă alte manifestări necivilizate (ca de exemplu gălăgia, tropăiturile şi reparaţiile executate în apartamentul său în timpul orelor de odihnă de după amiază, sau chiar în timpul nopţii - între orele 22-23,30), pe care le-am făcut cunoscute asociaţiei de locatari, iar în prezent (din cauza că nu mai pot fi suportate) organelor de miliţie, cele expuse mai sus credem că prezintă un interes deosebit. Aceasta, pentru că subordonatul Dvs. înţelege, că prin comportarea sa, să aducă prejudicii morale şi materiale instituţiei sale pe de o parte, şi să ignoreze nejustificat buna cuviinţă socială şi regulile de convieţuire normală pe de altă parte. Dat fiind cele de mai sus, vă rog să binevoiţi a lua măsurile necesare pentru temperarea salariatului Dvs. şi a-l face să-şi dea seama de consecinţele atitudinilor sale de nepăsare faţă de avutul personal şi social, precum şi de cele ale comportării necorespunzătoare în societate. Dr. Andy Z. Lehrer " Din partea miliţiei Iaşi am primit un răspuns destul de satisfăcător. "SERVICIUL MILIŢIEI MUNICIPIULUI IAŞI Sectia Paza si Ordine Nr. 105267 din 24.VI.1970 Către, Dr. ANDY LEHRER str. Oastei nr. 2/A sc.Aet.IIap.5 IAŞI La plîngerea dv. adresată acestui organ de miliţie, vă comunicam că s-a luat legătura cu ing. M. Niculiţă, căruia i s-a pus în vedere a nu mai săvîrşi asemenea fapte. SEFUL SERVICIULUI, Indescifrabil SEFUL SECTIEI, Indescifrabil red.CV dact.MM ex.2"

129

Faptele sale lipsite de orice fel de omenie, de înţelegere şi respect reciproc nu s-au oprit aici. Niculiţă şi-a continuat reparaţiile fără de sfârşit şi a început să-şi zugrăvească apartamentul, improvizându-şi diferite schele, scări şi capre pe care le trăgea sau le trântea pentru a face special zgomote insuportabile pentru liniştea noastră şi a copiilor. Timp de trei ani, zi de zi nu a contenit nici măcar de sărbatori să se oprească din acţiunile sale demenţiale. Ba mai mult, l-a pus pe fiul său la fel de dement ca şi el, să se dea cu patinele cu rotile pe parchet sau să arunce pe podele diferite bile care ne speriau şi ne scoteau din minţi. De altfel, acesta a şi fost scopul familiei Niculiţă, care a spus unei alte vecine de bloc, dna Drugociu Adela, că "nu se va lăsa până nu-l va innebuni pe jidan". Nu odată am fost nevoit să vin seara la uşa sa şi să sun pentru a-l face să înceteze zgomotele sale, iar pentru că nu vroia să-mi deschidă ca să discutăm despre aceste abateri am fost nevoit să bat cu disperare în uşa sa pînă ele au încetat un oarecare timp. Toţi locatarii şi, mai ales, eminentul profesor paranoic Drugociu Gheorghe de la Facultatea de Medicină Veterinară, care statea exact lângă aceşti golani, a ştiut totdeauna de şicaniile pe care el mi le făcea. Ba mai mult, chiar atunci când a devenit preşedintele asociaţiei de locatari a fost aliatul lui Niculiţă, cu scopul declarat ca să mă scoată din bloc şi să-i pregătească astfel un apartament aceluia care a fost fiul sau. Din nefericire pentru el, dupa 20 de ani, Drugoci a fost acela care a fost scos cu picioarele înainte din blocul nostru, cerîndu-i mereu - înainte de a deceda - soţiei sale să-mi ceară iertare pentru nenumăratele neplăceri pe care mi le-a făcut (şi care vor fi descrise în alt capitol) şi pentru a putea muri liniştit. Trebuie să recunosc că nici în aceste momente grele pentru el, eu nu l-am iertat nici măcar formal şi nici nu m-am dus la înmormântarea sa, deşi sotia sa m-a chemat de multe ori. De aceea am făcut o reclamaţie asociaţiei noastre de locatari. "29 mai 1973 Comitetului Asociatiei de locatari Strada Oastei nr. 2 A I a s i

Tovarăşe Presedinte,

130

Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, locatar al apartamentului nr. 5 din strada Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, Iaşi, vă aduc la cunoştinţă şi pe această cale, indignarea mea faţă de starea permanenta de zgomot creată sub diferite forme de numitul M. Niculiţă şi familia sa, care locuieşte în apartamentul nr. 7 de deasupra mea - deşi am făcut-o pînă acum de nenumărate ori pe cale verbală şi la toţi colocatarii, inclusiv vechiului Comitet al asociaţiei noastre. De trei ani de zile aceşti oameni nu-şi găsesc altă ocupaţie decît să ne tulbure liniştea, bătînd la orice oră de zi şi de noapte, făcînd petreceri zgomotoase, trîntind sau făcîndu-şi reparaţii interminabile, discutînd cu glas tare şi cu geamurile deschise, punînd radioul extrem de tare, trîntind în mod intenţionat cercevelele ferestrelor şi uşile de la balcoane, sau lăsînd să scape diverse obiecte pe parchetul neacoperit din apartamentul său etc. De trei ani ne chinuie, tulburîndu-ne liniştea şi somnul întregii familii, ne împiedică să ne odihnim sau să ne putem concentra în munca noastră intelectuală ce se prelungeşte dincolo de orele de serviciu. De trei ani de zile, printr-un sistem primitiv de educaţie sau poate că făcut cu bună ştiinţă, îşi aleargă copii prin toată casa în timpul zilei, dar în special în timpul nopţii (indiferent de oră), ca apoi să-i culce. Deşi am căutat să rezolv problema liniştii noastre prin discuţii amicale şi principiale, nu am reuşit să-i conving pe aceşti oameni certaţi cu civilizaţia şi cu bunul simţ să se liniştească, fiind totdeauna primit cu resentimente şi expresii înjurioase (uneori chiar neomenoase). Dimpotrivă, ei şi-au intensificat mijloacele de tulburare a liniştii şi sănătăţii noastre, pe lîngă altele tot atît de stranii pentru viaţa noastră ca de exemplu: aruncarea gunoaielor pe fereastră drept în balcoanele sau chiar în camerele noastre, scuturarea covoarelor şi a diverselor lucruri murdare peste balcoane etc. Modul cum înţeleg aceşti oameni să-şi manifeste dispreţul faţă de toţi vecinii în general, se poate constata şi din următoarele fapte deosebit de semnificative pentru noi şi anume: 1) înfundarea permanentă cu gunoaie şi murdării a cuvetei de la subsol de către ei sau femeia lor de serviciu, ceea ce a dus la inundarea repetată a boxelor; 2) neparticiparea sistematică la şedinţele locatarilor unde se dezbat şi aspectele de convieţuire; 3) gararea maşinii sale sub geamurile

131

noastre (deşi el nu are dreptul s-o faca în aceste locuri, neavîind garaj) şi producerea de zgomote şi gaze prin încălzirea motorului (dar fără a pleca) sau trîntirea la infinit a portierelor. In ceea ce ne priveşte, doresc să vă aduc la cunoştinţă că în a doua jumătate a anului trecut, reparaţiile făcute în apartamentul său au durat neîntrerupt 5 luni de zile, iar în acest an, ele aproape că nu au cunoscut pauze. In luna mai a bocănit şi a trîntit în permanenţă pînă la orele 12 - 1 noaptea. Toate faptele amintite ne-au creat o stare de sensibilitate şi de tahicardie, speriindu-ne şi trezindu-ne din somn, indiferent de intervalul de odihnă diurn sau nocturn, precum şi o stare de incapacitate de muncă utilă datorită oboselii provocate de ele. Faţă de această situaţie intolerabilă în viaţa şi societatea în care trăim, fac apel la Dvs. şi la îintregul Comitet al asociaţiei, pentru a se constata că numitul M. Niculiţă contravine fără încetare la articolul 9 al Hotărîrii nr. 15 elaborată de Consiliul Popular al Municipiului Iaşi în iulie 1972, şi pentru a i se aplica prevederile articolului 13 ale aceleaşi hotărîri, cu scopul de a fi determinat să-şi schimbe felul de convieţuire în bloc. După părerea noastră, acest caz trebuie supus în acelaşi timp şi discuţiei adunării generale a locatarilor, pentru a fi stigmatizate asemenea atitudini greu de calificat. Và rog să-mi faceţi cunoscut în scris măsurile care au fost luate de comitet, în baza împuternicirilor acordate de actele normative legale, în vederea rezolvării situaţiei prezentate şi pentru asigurarea liniştii noastre. dr. Andy Z. Lehrer " Evident, nu am primit nici un răspuns la plângerea mea din partea comitetului asociaţiei noastre şi, ca urmare, m-am adresat din nou miliţiei. "26 iulie 1973 MILITIA MUNICIPIULUI IAŞI Flamura Rosie nr. 3 I a ş i Nr. 93389 din 26.VII.973 TOVARASE COMANDANT

132

Subsemnatul dr. Andy Z. LEHRER, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5, vă rog să-mi permiteţi a vă aduce la cunoştinţă indignarea mea faţă de starea de zgomot permanent creată sub diferite forme de numitul ing. M. NICULIŢĂ şi familia sa, care locuieşte în apartamentul 7 de deasupra mea - deşi am făcut-o pînă acum de nenumarate ori pe cale verbala şi în scris asociaţiei noastre de locatari, precum şi Miliţiei Municipiului Iaşi. De trei ani de zile aceşti oameni nu-şi găsesc altă ocupaţie decît să ne tulbure liniştea, bătînd la orice oră de zi şi de noapte, făcînd petreceri zgomotoase, trîntind continu în apartamentul lor sau făcînd reparaţii interminabile, punînd radioul extrem de tare, izbind în mod intenţionat ferestrele şi uşile balcoanelor, sau lasînd să scape diverse obiecte pe parchetul neacoperit din locuinţa lor etc. De trei ani de zile ne chinuie tulburîndu-ne liniştea şi somnul întregii familii, ne impiedică să ne odihnim sau să ne putem concentra în munca noastră intelectuală ce se prelungeşte dincolo de orele de serviciu. De trei ani de zile, printr-un sistem primitiv de educaţie sau poate că făcut cu bună ştiinţă, îşi aleargă copii prin toată casa în timpul zilei, dar în special în timpul nopţii (indiferent de oră), pentru a-i obosi şi a-i culca. Deşi am căutat să rezolv problema liniştii noastre prin discuţii amicale şi principiale, nu am reuşit să-i conving pe aceşti oameni certaţi cu civilizaţia şi cu bunul simţ să se potolească, fiind totdeauna primit cu resentimente şi expresii înjurioase (uneori chiar neomenoase). Dimpotrivă, ei şi-au intensificat mijloacele de tulburare a liniştii şi sănătăţii noastre, pe lîngă altele tot atît de stranii pentru viaţa noastră, ca de exemplu: aruncarea gunoaielor pe ferestre drept în balcoanele sau chiar în camerele noastre, scuturarea covoarelor şi a diverselor lucruri murdare peste balcoane etc. Una din modalităţile infernale de a ne tulbura anul trecut a fost acela de a ne deranja de cîteva ori pe zi şi la orice oră cu telefonul, iar din luna august şi pînă la sfirşitul lunii decembrie 1972 a făcut zgomote sistematice, continui şi insuportabile în apartamentul său. Anul acesta a continuat pînă în prezent şi fără intrerupere ciocănelile şi trîntelile, pînă la orele 12-1 noaptea; ceea ne-a adus într-o stare de sensibilizare, de zdruncinare a sănătăţii şi de surmenaj ce nu se mai poate restabili.

133

Pe de altă parte, situaţia descrisă ne impiedică să ne desfăşurăm în condiţii normale sarcinile noastre profesionale şi sociale, deoarece în afara programului obişnuit de serviciu, profesiunea şi răspunderile noastre impun o preocupare neîntreruptă pentru desăvîrşirea profesională prin studii permanente. (Eu sînt cercetător ştiinţific şi autor de studii şi cărţi, iar în condiţile pe care vi le-am prezentat mai sus îmi este imposibil să contribui la dezvoltarea ştiinţei noastre sau chiar să mă pregătesc pentru acest scop al vieţii mele. In acelaşi timp, nici copii mei nu-şi pot prepara lecţiile sau obligaţiile lor şcolare etc.). Ca urmare, am solicitat şi actualului comitet al asociaţiei de locatari din blocul nostru, printr-o plîngere scrisă la data de 29 mai a.c., să se prevaleze de drepturile înscrise în articolul 13 din Hotărîrea nr. 5 elaborată de Comitetul Executiv al Consiliului Popular Municipal Iaşi din iulie 1972 şi să pună capăt stării intolerabile de conturbare a liniştii şi sănătaţii întregii noastre familii. Totuşi nu s-au luat nici un fel de măsuri şi violenţa huliganică a comportării familiei Niculiţă se manifestă nestingherit şi neafectat de legile societăţii noastre, a eticii socialiste. Dovada spuselor mele o poate constitui numai injuriile ("discreierat şi nebun") pe care mi le-a adus în faţa dnei Drugoci (un colocatar) şi, mai ales, faptul că şi-a dovedit huliganismul chiar prin molestarea în stradă (deci faţă de nenumăraţi martori oculari) a unui cetăţean nevinovat şi în stare de ebrietate (ceea ce este cunoscut de către Miliţia Municipiului Iaşi). Mă simt obligat ca în scopul dovedirii imoralităţii caracteristice a acestui locatar, să vă amintesc că prima mea plîngere la Miliţia Municipiului Iaşi, a fost făcută la data de 6 mai 1970 şi înregistrată la Dvs. cu nr. 105267. Cercetîndu-se realitatea celor expuse, secţia Pază şi Ordine din cadrul instituţiei Dvs. mi-a trimis o adresa la data de 24.VI.1970 (cu acelaşi număr), prin care se confirmă cele relatate de mine şi mi se aduce la cunostinţă că i s-a pus în vedere ing. M. Niculiţă să nu mai savîrşească asemenea fapte. Totuşi, lucrurile nu au luat sfîrşit nici un moment, nici după încă trei ani şi de aceea mă văd nevoit să vă rog din tot sufletul să luaţi de urgenţă toate măsurile cele mai eficiente pentru a ne apăra de atitudinile necivilizate ale familiei Niculiţă şi a ne putea recăpata odihna şi sănătatea necesare îndeplinirii obligaţiilor noastre sociale, profesionale şi familiale. Apelul nostru către Dvs. exprimă întreaga noastră desnădejde în faţa

134

nenumăratelor plîngeri nefinalizate pe care le-am adresat diferitelor organe, dar şi speranţa că intervenţia Dvs. imediată ar putea să stăvilească agresivitatea şi atentatul continuu la echilibrul vieţii noastre. Vă rog să primiţi tovarăşe Comandant, expresia sentimentelor mele cele mai distinse. Dr. Andy Z. LEHRER Tovarăşului COMANDANT al MILIŢIEI MUNICIPIULUI IAŞI " După aproape o lună de zile am primit următorul răspuns: " MINISTERUL DE INTERNE Mil. Mun. Iaşi, Circa I-a Nr. 94102 din 22.08.1973 C A T R E Tov. Dr. Andy Leherer [sic] Str. Oastei nr. 2a, sc.a, et. 2, ap.5, Iaşi Urmare a reclamaţiei dvs. depusă la acest organ de miliţie, vă facem cunoscut ca s-a pus în vedere tov. ing. Niculiţă N. [sic], de a avea o comportare civilizata şi de a nu vă mai tulbura liniştea prin producerea diferitelor zgomote. SEFUL CIRCUMSCRIPTIEI Indescifrabil Conceptat:C.M. Dactilo: R.M. Nr. exemplare:2. " Mintea diabolică şi patologică a lui Niculiţă M. nu a putut să se împace cu rezolvarea unei asemenea reacţiuni din partea miliţiei şi a protestelor mele care au devenit publice. El a continuat să-şi ducă la îndeplinire toate obsesiile sale de a mă scoate din sărite şi de a ajunge la nişte situaţii conflictuale din ce în ce mai grave. Au trecut astfel ultimele

135

luni ale anului 1973 şi el a devenit pentru mine un caz foarte interesant din punct de vedere medical. Într-o zi am avut curiozitatea de a afla care este starea sa de sănătate mintală şi m-am dus la circumscripţia sanitară şi am rugat-o pe sora de la dispensar să-mi arate foia sa medicală. După câteva rugăminţi şi promisiuni că voi păstra deplină tăcere în ceea ce o priveşte pe ea, mi-a arătat această foaie în care au fost menţionate datele de mai jos: Niculiţă Mihai, a locuit în strada Vasile Lupu nr. 138, operator CTC, în vârstă de 47 de ani, născut la Rogojeni în 1926, are următoarele diagnostice puse şi semnate de dr. Paru de la spitalul de boli mintale: sindrom neurastenic, sindrom nevrotic şi astenie depresivă; în perioadele: 1967 - internat între 23.X-6.XI cu nr. 8925 3B; 1973 - la 3.V. cu nr. 3279 şi 21.VII cu nr. 5652; 1974 la 27.I-5.III. cu nr. 846 1B. În faţa acestei fişe am rămas tablou şi am înţeles cauzele care îi determină un comportament atît de neobişnuit. Totuşi, după puţin timp, după ce am vrut să-mi mai notez câteva date din fişa sa şi ducându-mă la aceeaşi soră, am aflat din gura ei că " tovarăşa Niculiţă a aflat (?) că eu i-am căutat fişa şi aceasta a dispărut de la circa ". Cum s-a putut întâmpla acest fapt este greu de înţeles pentru că această sora a fost singura persoana cu care am vorbit şi care mi-a furnizat fişa respectivă, dar astfel, aparent, a dispărut orice dovadă a bolilor sale mintale. Este neîndoios că soţia lui a fost înştiinţată de soră că eu am făcut aceste investigaţii şi ea a luat fişa. Cu toate că întregul său tablou clinic ar fi putut fi reconstituit, deoarece familia sa şi, mai ales, un frate de-al său, a fost nu numai handicapat, ci şi bolnav mintal. Ba mai mult ! Acest om şi-a educat şi copii în spîrît antisemit, vorbind mereu despre mine şi fetiţa mea cu epitetele " jidanul ", " jidanii ", ca şi cum n-am fi avut nici un nume. Nu este nici o exagerare din partea mea, căci faptul a fost demonstrat cu toată limpezimea. Intr-o zi, când am plecat la serviciu, am auzit uşa apartamentului lui Niculiţă că s-a deschis şi că cei doi copii ai lui au plecat de-acasă. Coborând mai repede, am ajuns aproape unii de ceilalti şi băiatul, atins de aceleaşi manifestări anormale, în vârstă de câţiva anişori, m-a salutat spunându-mi " buna ziua domnule jidan ". Sora lui mai mare l-a smuncit şi el a tăcut imediat, neştiind probabil că nu acesta este numele meu. Răzbunarea sa pentru reclamaţiile mele determinate de zgomotele

136

interminabile din apartamentul său, s-a produs curând, ca urmare a unei petreceri ce a atins culmea gălăgiei intenţionate. Petrecerea a avut loc în locuinţa sa cam pe la sfârşitul lunii aprilie 1974. Atunci şi-a invitat o serie de rude, printre care sora sa, cumnatul său bolşevicul şi turnătorul securităţii Simionescu Dionisie, precum şi o rudă gheboasă şi mică, dar extrem de rea Petrescu Claudia. După ce au chefuit o bună parte din noapte, trântind scaunele, punând muzica foarte tare etc., eu am chemat telefonic miliţia care i-a atenţionat (tot telefonic) asupra necesităţii de a respecta liniştea locatarilor şi de a înceta zgomotele. Evident că acestea din urmă nu au dus la încetarea zgomotelor decât atunci când au trebuit să plece acasă invitaţii. Totuşi, ei nu s-au retras liniştiţi ci au făcut o gălăgie foarte mare în timp ce coborau scările. Cu aceast prilej am făcut doar unele comentarii cu voce mai ridicată, făcându-le puţină morală, dar fără a le aduce vreo insultă. Profitând de acest incident, Niculiţă m-a dat în judecată pentru " insultă " şi i-a pus pe invitaţii săi beţivani ca martori. Astfel, pe data de 29 mai 1974 am primit o citaţie din partea Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, Comisia de Judecată, Dosar nr. 931/1974, pentru a mă prezenta în ziua de 6 iunie 1974 orele 16 la sediul Comisiei de judecată din strada Triunfului nr. 6, în calitate de pârât de către Niculiţă Mihai. Cel de-al doilea termen a avut loc la data de 13 iunie 1974, la care Niculiţă nu a vrut împăcarea, deşi eu am vorbit în sensul unor relaţii civilizate, ceea ce mi-a adus aplauzele celor prezenţi în sală. Ca urmare, comisia dispune trimiterea pentru pronunţare, încălcându-se legea care prevede că aceasta trebuia trimisă după trecerea a 30 de zile de la sesizare, împiedicându-se astfel probatoriu, nu s-a dat cuvântul părţilor şi pentru că la data de 13 iunie împăcarea nu a reuşit. În acelaşi timp, comisia nu a procedat la judecarea propriu zisă şi a dat hotărârea de mai jos. "CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI - IAŞI COMITETUL EXECUTIV COMISIA DE JUDECATA Dosar nr. 931/1974

H O T A R I R E Nr. 194 din anul 1974 luna iunie ziua 13

Comisia de judecata formata din:

137

Preşedinte: Obrişte Olga Membri: Sfichi Ana Arnăutu Adriana Suceveanu Raveica Secretar Stefănescu Simion Avînd de soluţionat acţiunea introdusă de către tov. Niculiţă Mihai din Iaşi str. Oastei Nr. 2 împotriva tov. Lehrer Andy, cu acelaşi domiciliu pt. comiterea faptei de insultă [...] Au răspuns următoarele părţi (cu indicarea calităţii ce o au în judecarea pricinii) reclamantul, pîrîtul şi martorii Gobjilă Ion şi Simionescu Dionisie. Procedura completă, s-au citit actele şi lucrările dosarului după care s-au audiat martorii, a căror depoziţie au fost consemnate în osebite procese verbale, ataşate în dosarul cauzei. Pricina fiind în stare de judecată, s-a dat cuvîntul părţilor. Partea vătămată (reclamantul) a susţinut următoarele: Reclamantul avînd cuvintul a relatat că pîrîtul are o atitudine jignitoare faţă de el, insultîndu-l cu diferite ocazii, fapt dovedit cu martorii audiaţi, solicitînd condamnarea. Pîrîtul (făptuitorul) s-a apărat aratînd că nu se face vinovat de cele puse în sarcină, iar reclamantul face chefuri permanente şi acest fapt produce nemulţumiri din cauză că nu se poate odihni, el locuind la un etaj mai jos în dreptul reclamant. Prin declaratiile martorilor Gobjilă Ion şi Simionescu Dionisie rezultă ca intr-adevăr in luna mai 1974 pîrîtul l-a insultat pe reclamant, adresindu-i cuvinte jignitoare. Examinînd şi celelalte probe administrate (acestea vor fi arătate şi analizate fiecare în parte) __________________________ Comisia de judecat constată : (descrierea în esenţă a faptei sau litigiului cu indicarea probelor reţinute) că pîrîtul i-a adresat reclamantului cuvinte insultătoare, fapt dovedit cu martorii Simionescu Dionisie şi Gobjilă Ion. In raport cu cele constatate, comisia reţine că faptul de insultă pus în sarcina pîrîtului a fost dovedită. Pentru motivele arătate Comisia de judecată

138

în numele legii H O T A R A S T E

Aplică tov. Lehrer Andy, domiciliat în Iaşi str. Oastei Nr. 2A et. 2 apt 5, o amendă de 500 lei, ca măsură de influenţare obştească pt. comiterea faptei de insultă împotriva tov. Niculiţă Mihai str. Oastei Nr. 2A, etaj 3 ap 7. Data pronunţării astăzi 13 VI-1974 Cu drept de plîngere la judecătorie în termen de 15 zile, sau de la comunicare pentru părţile care au lipsit la pronunţare. Definitiv . PRESEDINTE, MEMBRI: Obriste Sfichi Suceveanu Arnautu Secretar, Stefanescu" Stupiditatea acestui caz patologic, plin de ură şi venin, dar şi resentimentele cumnatului său (Simionescu Dionisie - mare activist comunist, care azi este mare director al unei instituţii de protecţie a mediului din Iaşi) şi mărturiile mincinoase ale unui vecin cu totul străin de starea în care a fost pusă toată familia mea timp de câţiva ani de zile, m-a stimulat să actionez mai departe pe calea justitiei. Ea a fost cu atât mai necesară cu cât am constatat că acţiunea lui Niculiţă este doar o parte dintr-o coaliţie a locatarilor de a mă alunga din bloc, prin acţiuni judecătoreşti, pentru că sunt evreu (şi ei nu au suportat acest lucru) şi (ceea ce nu ştiau ei) am luptat ca să pot pleca în Belgia la un congres unde am fost invitat. De aceea, am făcut recurs şi conform obiceiului am întocmit cererea de mai jos. " Iaşi, 2 iulie 1974 C ă t r e , COMISIA DE JUDECATA A CONSILIULUI POPULAR AL MUNICIPIULUI = I A S I =

139

Subsemnatul dr. ANDY Z LEHRER, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; în baza art. 41 alin. penultim din Legea nr. 59/1968, vă depun alăturat plîngerea mea (în trei exemplare) împotriva hotărîrii nr. 194, dată de Comisia de judecată nr. 7 la data de 13 iunie 1974, cu privire la litigiul ce face obiectul dosarului nr. 931/1974. Totodată vă rog să binevoiţi a o înainta judecătoriei împreună cu dosarul nr. 931/1974, pentru a se putea realiza hotărîrea definitivă în condiţtiile legii. Andy Z. LEHRER " Pe data de 3 iulie 1974 un functionar al Comisiei de Judecată de la municipiu a semnat de primirea contestaţiei. Cu aceeaşi ocazie am predat şi plângerea mea către preşedintele tribunalului. " Iaşi, 2 iulie 1974

TOVARASE PRESEDINTE, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în blocul propiretate personală din Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; în baza art. 41 alin. 1 din Legea nr. 59/1968, vă rog să binevoiţi a primi şi soluţiona favorabil plîngerea mea împotriva Hotărîrii nr. 194, dată (în lipsa părţilor) de către Comisia de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi în ziua de 13 iunie 1974 cu privire la Dosarul nr. 931/1974 şi adusă la cunoştinţa mea (prin poştă, cu recomandata nr. 3639 a Oficiului PTTR Iaşi 2) în ziua de 29 iunie 1974 - ca fiind netemeinică şi nelegală. Faptele pe care se întemeiază plîngerea mea sînt legate atît de procedura de judecată a Comisiei amintite, cît şi de judecata de fond a cauzei pentru care mi s-a aplicat nedrept o amendă de 500 lei ca " măsură de influenţare obştească ". Din prima categorie de fapte voi menţiona următoarele mai importante: 1.- Judecarea pricinii a fost făcută într-un mod cu totul superficial,

140

încălcîndu-se inexplicabil prevederile art. 31 alin. ultim din Legea nr. 59/1968. Ea a constat dintr-o singură şedinţă (fixată la data de 6 iunie 1974), iar a doua (fixată la 13 iunie 1974) - în lipsa mea, care s-a datorat unor sarcini de serviciu anunţate încă la primul termen - dosarul a fost înaintat pentru pronunţare. Acest din urmă fapt mi-a fost făcut cunoscut chiar de către tov. preşedintă O.OBRISTE personal, cu ocazia prezentării mele pe data de 20 iunie 1974 la sediul Comisiei de judecată din strada Triunfului nr. 6 şi este confirmat de data pronunţării sentinţei. In acest mod a fost împiedicată prematur şi nelegal judecata propriu zisă a " faptei de insultă ", eu fiind pus în situaţia de a nu mă putea desvinovăţi de acuzaţia ce mi-a fost adusă de numitul NICULIŢĂ MIHAI şi determinat de a accepta situaţia de a fi sancţionat pe nedrept. Astfel s-a încălcat în mod evident procedura de rezolvare a cauzei, ignorîndu-se şi prevederile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 39/1968, prin care mi se acordă dreptul de a aduce "orice alte dovezi necesare" în examinarea pricinii. Totodată am fost privat şi de posibilitatea de a lua cuvîntul (conform art. 36 alin. 4 din aceeaşi lege) după administrarea probelor, ceea ce m-a frustrat de ocazia esenţială de a elucida întreaga înscenare pusă la cale de numitul M. NICULIŢĂ, într-un complex de împrejurări şi de persoane care nu vor să ţină seama de normele legale de convieţuire, de normele de etică şi echitate ale societăţii noastre. Din judecarea aparentă a litigiului dintre numitul M. NICULIŢĂ şi mine, au urmat toate celelalte consecinţe care au pus în dificultate Comisia de judecată, realizînd în cele din urmă doar o sancţiune nelegală şi fără fundamentare concretă. Aşa se explică: 2.- Incurcarea şi omiterea martorilor din proces. In hotărîrea atacată se menţionează ca părţi procesuale (în afară de reclamant şi pîrît) numai doi martori şi anume: " martorii Gobjilă Ion şi Simionescu Dionisie ". Totuşi, la acţiunea numitului M. NICULIŢĂ mai lipseşte un martor în persoana numitei PETRESCU CLAUDIA, care a depus mărturie, dar care a fost inclusă în mod eronat în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 649/974. Martorul PETRESCU CLAUDIA, deosebit de important pentru elucidarea înscenării realizate de NICULIŢĂ MIHAI, a fost omis de Comisia de judecată nr. 7, deşi a fost adusă chiar de reclamant în susţinerea acuzaţiilor sale. Acest fapt poate fi verificat cu uşurinţă prin depoziţia făcută de

141

numita PETRESCU CLAUDIA la data de 23 mai a.c. şi existenţa în dosarul nr. 649/1974, rezolvat de aceeaşi comisie de judecată. El se datoreşte mai întîi, încercării lui NICULIŢĂ MIHAI de a se constitui ca parte componentă la procesul din dosarul de mai sus şi, apoi, retragerii din acest proces şi hotărîrii sale ulterioare de a se constitui ca parte independentă într-un nou proces, declanşat prin acţiunea sa din dosarul prezent. Ca urmare, depoziţia numitei PETRESCU CLAUDIA a rămas ataşată unui dosar (nr. 649/1974) în care nu-şi găseşte justificarea, în timp ce judecata şi hotărîrea nr. 194 nu o ia în consideraţie. 3.- In hotărîrea atacată nu s-a putut stabili nici în ce constă elementul material, concret, al " cuvintelor insultătoare " care mi se atribuie că le-aş fi adresat reclamantului, pentru existenţa legală a " faptei de insultă "; dar, mai ales, nu sînt analizate (sau măcar expuse) împrejurările ce l-au determinat pe reclamant să însceneze acţiunea de atingere a onoarei sau reputaţiei sale. Ba mai mult, neţinind seama de întreaga depoziţie a martorului GOBJILA ION, se trage concluzia nejustă că fapta de insultă a fost dovedită şi prin mărturia acestuia. Din literatura de specialitate rezultă că acestea sînt elementele esenţiale în stabilirea existenţei unei asemenea infracţiuni, iar sancţionarea ei nu poate fi obiectivă decît după cercetarea lor. Astfel, în lucrarea "Infracţiuni contra demnităţii persoanei" de C. TURIANU (Buc., 1974, p. 61) se menţionează cu tărie următoarele: " Pentru ca acţiunea de afirmare sau imputare să constituie elementul material al infracţiunii de insultă, este esenţial ca aceasta să fie de natură ofensatoare, adică aptă de a atinge onoarea sau reputaţia unei persoane sau de a o expune batjocurii. " Pentru aceasta nu este însă suficient ca instanţele noastre judecătoreşti să constate existenta insultelor, din simpla analiza a cuvintelor proferate, ci va trebui ca din întreg complexul împrejurărilor în care cuvintele au fost rostite (spre pilda, locul, cauza pentru care au fost rostite, modul în care au fost rostite, raporturile între insultator şi insultat, mobilul insultătorului etc.) să rezulte datele care să conducă la reţinerea unui cuvint, ce nu este prin natura sa insultător, ca ofensator în limitele cerute pentru existenţa infracţiunii de insultă. "Instanţa noastră supremă s-a pronunţat în sensul că necesitatea determinării concrete a activităţii făptuitorului este necesară în fiecare

142

speţă de acest gen, întrucît numai astfel se poate stabili dacă activitatea acestuia constituie sau nu o atingere adusă demnităţii părţii vătămate. (sublinierile noastre A.Z.L.) In ceea ce priveşte raporturile reale dintre reclamant şi mine, trebuie să vă fac cunoscute următoarele: Din momentul mutării noastre în blocul proprietate personală din strada Oastei nr. 2A, adică din ianuarie 1970, relaţiile dintre noi s-au înrăutăţit imediat, constituind deci o problemă foarte veche, de aproape 5 ani de zile. Cauza se datoreşte imposibilităţii numitului NICULIŢĂ MIHAI şi familiei sale de a se putea adapta condiţiilor de convieţuire într-un bloc, precum şi concepţiilor lor cu totul străine de societatea noastră. Locuind la etajul 3, exact deasupra apartamentului nostru, a făcut tot ce i-a stat în putere şi imaginaţie pentru a ne tulbura liniştea, odihna şi munca noastră, pentru a ne distruge sănătatea noastră şi a copiilor noştri, pentru a ne provoca pagube materiale şi a transforma întreaga noastră viaţă într-un adevărat calvar - sub toate formele şi la orice oră de zi sau de noapte. Contravenind permanent la regulile normale de convieţuire socială şi de comportare (ajungînd de nenumărate ori la forme de huliganism clasic cunoscute de către organele de miliţie, sau la manifestarea faţă de mine a unor concepţii retrograde şi caracteristice unor timpuri apuse de neomenie) s-a simţit totdeauna jignit de apelurile mele la organele de miliţie, prin care ceream protecţia acestora faţă de agresiunile şi insultele sale fără sfirşit. Astfel, de la data de 6 mai 1970 şi pînă în prezent am sesizat organele de stat competente asupra faptului că mi-a inundat apartamentul; că mi-a aruncat apa şi scutura covoare sau lucruri murdare în balcoanele noastre; că mi-a atribuit cuvinte insultătoare şi m-a ameninţat; că întreţine o permanentă stare de zgomote insuportabile în apartament, prin chefuri interminabile şi necivilizate, prin reparaţii, ciocăneli sistematice şi intenţionate, trînteli de obiecte, amenajări, zugrăveli, alergări cu copii, patinaj pe rotile etc. etc. în apartamentul său, fără încetare timp de peste 4 ani şi la orice oră; că ne deranjeaza fie cu telefonul, fie prin aruncarea gunoaielor pe fereastră drept în camerele noastre; că nu ne lasă nici să ne odihnim şi nici să ne desfăşurăm activitatea noastra profesională. Deşi aceste lucruri au fost aduse la cunoştinţa asociaţiei de locatari, cît şi organelor de miliţie (care i-au atras de citeva ori atenţia " de a avea

143

o comportare civilizată şi de a nu ne mai tulbura liniştea prin producerea diferitelor zgomote ") numitul NICULIŢĂ M. nu a încetat a ne zdruncina sănătatea şi munca noastră. Chefurile şi zgomotele s-au ţinut lanţ în continuare, iar în primăvara acestui an (perioada care interesează în prezentul proces), asemenea petreceri le-a făcut în zilele de 28 aprilie, 12 mai şi 19 mai 1974. Fiind săvîrşite în special în zilele de duminică, din cauza agresivităţii comportamentului numitului NICULIŢĂ, a familiei sale şi a musafirilor lor, oboseala noastră s-a accentuat pînă la epuizare exagerată, pînă la îmbolnăvirea noastra şi a copiilor noştri, pînă la scăderea marcată a randamentului nostru profesional, producîndu-ne o suferinţă a întregului organism. In acest sens îmi permit a cita din lucrarea medicilor P. PENSIU şi Al. Em. GHEORGHIU: " Sănătatea mintală a copilului nostru " (Buc., 1973, pp. 51-54), că tulburările provocate de zgomotele destul de mici " se extind asupra întregului organism. Se produc mai cu seamă o uzură a întregului sistem nervos, cu consecinţe severe în special asupra sănătăţii mintale "... ... " Zgomotul duce la scăderea capacităţii de muncă, favorizînd oboseala timpurie "... " putînd provoca nu numai tulburări ale auzului, ci şi o suferinţă generală a organismului "... " zgomotul poate afecta în mod sensibil atenţia şi vigilenţa, cu consecinţe evidente nu numai asupra procesului muncii, ci şi în direcţia favorizării accidentelor". In asemenea condiţii de viaţă, dusă de peste 4 ani de zile şi în seara de 28 aprilie 1974 numitul NICULIŢĂ M. face o petrecere, în timpul căreia a produs pînă la miezul nopţii nişte zgomote infernale. Trezindu-ne mereu şi speriind copii noştri din somn, musafirii săi au înţeles apoi să se aşeze în faţa apartamentului nostru şi să întreţină discuţii foarte zgomotoase cu NICULIŢĂ. In timp ce aceştia coborau scările în jurul orelor 24, eu am ajuns la uşa apartamentului nostru şi - fără a putea vedea cine erau - am făcut revoltat observaţia "dacă nu le este ruşine să facă o asemenea gălăgie la această oră". In stare de ebrietate, NICULIŢĂ MIHAI m-a făcut "nemernic" şi m-a ameninţat că "vine la mine imediat ca să-mi arate el mie". Fiindcă musafirii săi au plecat şi fiind ora foarte înaintată, nu am mai continuat a discuta cu NICULIŢĂ M. şi m-am retras în casă, pentru a proteja atît pe vecini, cît mai ales pe copii noştri. NICULIŢĂ M. a considerat însă că a venit momentul răfuielilor şi a

144

organizat înscenarea de insultă cu cei care îi sunt rude şi - poate - cu cei cu care a petrecut împreună (căci nici eu nu i-am văzut şi nici ei nu m-au văzut în seara cu pricina). Acest fapt poate fi verificat din depoziţiile martorilor care au confirmat că nu m-au văzut pe mine şi nu au stat cu mine de vorbă pînă în ziua procesului (respectiv PETRESCU CLAUDIA în ziua de 23 mai şi SIMIONESCU DIONISIE în ziua de 6 iunie a.c.), că nu m-au cunoscut nici înainte, că nu m-au văzut pe casa scărilor în momentul incidentului şi - în plus - care nu au căzut în prealabil de acord nici asupra datei cînd s-a făcut petrecerea şi nici asupra orei cînd s-a produs incidentul ce face obiectul prezentului dosar. Astfel, PETRESCU CLAUDIA vorbeşte de data de 28 aprilie a.c. (ceea ce corespunde realităţii), dar la orele 22-22,30; SIMIONESCU DIONISIE vorbeşste de data de 12 mai a.c. şi de orele 22,30-22,45; iar GOBJILA ION nu precizează data, dar menţionează că incidentul a avut loc la orele 23,30, după ce se întorsese de la Casa Universitarilor şi se pregătea de culcare. Din cele expuse de martori mai există şi o alta contradicţie importantă, căreia Comisia de judecată nu i-a acordat nici o atenţie şi anume: în timp ce primii doi martori - care sînt rude cu NICULIŢĂ MIHAI - a spus că numai acesta din urma a fost insultat de mine, martorul GOBJILA ION este singurul care afirma că a auzit (fără a preciza ce anume) altercaţii bilaterale între mine şi NICULIŢĂ M. Rezultă cu toată claritatea că înscenarea prin mărturii mincinoase a fost regizată foarte slab de către NICULIŢĂ M., iar Comisia de judecată nu a putut ajunge la o concluzie obiectivă. Această comisie mi-a cerut şi mie martori pentru a-mi dovedi nevinovaţia. Dar ce martori poate avea un om care îşi vede de treaba lui, care nu face petreceri cu oameni care oricînd pot depune mărturii de orice fel şi, mai ales, de unde să-i iau la miezul nopţii ? Cu toate acestea am înţeles că pentru demascarea comportării necivilizate a numitului NICULIŢĂ şi a familiei sale trebuie să găsesc şi martori demni de toată încrederea. Ca urmare, la o altă petrecere asemănătoare, ce a avut loc în casa numitului NICULIŢĂ la data de 19 mai 1974, orele 23,30 am chemat pe tov. plutonier major ce făcea de serviciu în parcul Copou (împreună cu paznicul de noapte de la Liceul Ibrăileanu), care au constatat zgomotele nocturne de la familia NICULIŢĂ şi le-a raportat a doua zi organelor de miliţie.

145

In ciuda agresivităţii permanente a numitului NICULIŢĂ MIHAI şi a necazurilor suportate pînă acum din partea sa, mi-am exprimat în faţa comisiei de judecată concepţia că trebuie să se înţeleagă necesitatea stabilirii unei convieţuiri civilizate şi situaţia penibilă în care ne-am pus, dacă ţinem seama de calităţile noastre profesionale. Ca urmare, am propus soluţia de împăcare şi de revizuire reciprocă a relaţiilor noastre de bună vecinătate - propunere cu care NICULIŢĂ M. nu a fost de acord. Este cu totul semnificativă poziţia acestui om pentru ilustrarea concepţiei sale de viaţă, a caracterului său şi a manifestărilor sale antisociale cu multiple implicaţii dăunătoare. Dat fiind faptele prezentate în această plîngere, cît şi aspectele de procedură contrare legislaţiei noastre socialiste, în numele echităţii vă rog să binevoiţi a revizui dosarul nr. 931/1974 si să dispuneţi anularea hotărîrii nr. 194 din 13 iunie 1974 şi a amenzii de 500 lei, date de comisia de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi - ca nefiind legală şi întemeiată. Pentru susţinerea plîngerii mele voi depune în instanţă copii de pe actele depuse sau primite din partea organelor competente de stat. Dr. ANDY Z. LEHRER TOVARASULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI MUNICIPIULUI IAŞI" Pe data de 22 iulie 1974, am depus la judecatoria Iaşi şi am înregistrat sub nr. 5579/74 din aceeaşsi zi, următoarele acte: "22 iulie 1974

TOVARASE PRESEDINTE, Subsemnatul de ANDY Z. LEHRER - parte în procesul ce face obiectul dosarului nr. 5579/1974 - vă rog să binevoiţi a primi şi dispune anexarea la acest dosar a xerocopiilor şi copiilor de pe actele de mai jos, pe care se sprijină plîngerea mea împotriva hotărîrii nr. 194 din 13 iunie 1974, dată de Comisia de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi. Aceste acte sînt: 1.- Plîngerea mea către Miliţia municipiului Iaşi, din 6 mai 1970,

146

înregistrată la acest organ de stat sub numărul 105267/6.V.1970. 2.- Răspunsul Serviciului Miliţiei Municipiului Iaşi cu nr. 105267 din 24.VI.1970. 3.- Plîngerea mea adresată Comitetului Asociaţiei de locatari din 29 mai 1973 şi predată împuternicitului asociaţiei. 4.- Plîngerea mea adresata Miliţiei Municipiului Iaşi din 26 iulie 1973 şi îinregistrată de acest organ de stat sub numărul 93389/26.VII.1973. 5.- Răspunsul Miliţiei Municipiului Iaşi, Circa I, cu nr. 94102 din 22.08.1973. 6. Declaraţia numitei PETRESCU CLAUDIA din 23 mai 1974, făcută în faţa Comisiei de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, existentă la dosarul nr. 5899/1974. Tovarăşului PRESEDINTE AL JUDECATORIEI IAŞI" Ca urmare, am primit citaţia de a mă prezenta pe data de 29 iulie 1974 la judecatorie pentru pronunţarea definitivă, care a fost în defavoarea mea. De aceea, pe data de 24 octombrie 1974 am predat încă o plîngere, de aceasta data procurorului sef adjunct Adrian Velişcu. "Iaşi, 23. X. 1974

TOVARASE PROCUROR SEF, Subsemnatul ANDY Z. LEHRER, doctor în ştiinţe biologice şi cercetător ştiinţific principal al Centrului de cercetări biologice Iaşi; domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5; vă aduc la cunoştinţă faptul că numiţii PETRESCU CLAUDIA, SIMIONESCU DIONISIE şi GOBJILA ION - martori ai reclamantului NICULIŢĂ MIHAI în procesul civil care a făcut obiectul dosarului nr. 5579/1974 şi pe baza cărora s-a pronunţat sentinţa definitivă nr. 4546 împortiva mea de către Judecătoria Municipiului Iaşi - au săvîirşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, conform art. 260 alin. 1 din Codul penal.

147

Acuzaţia mea se bazează pe declaraţiile acestor martori făcute în faţa Comisiei de judecată nr. 7 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, care, deşi au fost consemnate defectuos de către aceasta din urma, au fost preluate fără confruntări sau verificări de către instanţa de judecată în şedinţa publică din 19 august 1974, cu excepţia lui CLAUDIA PETRESCU. Pentru înţelegerea cauzelor mărturiilor mincinoase ale celor menţionati mai sus, trebuie să vă relatez pe scurt următoarele: Numitul NICULIŢĂ MIHAI - locatar al aceluiaşi bloc, dar într-un apartament situat exact deasupra apartamentului meu - este un om care, împreună cu familia sa, nu s-a putut adapta la o viaţa civilizată în comun, timp de 5 ani de zile de cînd ne-am mutat la aceasta adresă. Fără a ţine socoteală de normele de convieţuire socială elementare şi din pricina unei concepţii retrograde, a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a ne tulbura liniştea şi odihna întregii familii; ne-a provocat pagube materiale prin diferite mijloace şi ne-a distrus capacitatea normală de muncă şi sănătate, prin provocarea de zgomote permanente şi sistematice, la orice oră de zi şi de noapte, prin reparaţii interminabile în apartamentul său şi, mai ales, prin chefuri care nu cunoşteau sfîrşit. Ignorind atenţionările repetate ale organelor de miliţie (ca urmare a plîngerilor mele), în seara zilei de duminică 28 aprilie 1974 numitul NICULIŢĂ MIHAI a făcut o petrecere, care a depăşit, atît prin caracterul agresiv al comportării invitaţilor săi şi a familiei sale, cît şi prin durata acesteia (pînă la miezul nopţii), orice limită a suportabilităţii omeneşti. Incercările noastre de a tempera zgomotele au dus la un rezultat contrar, aceştia fiind într-o stare avansată de ebrietate au inceput a bate cu picioarele în podea cu scopul vădit de a ne duce la exasperare. La plecare ei au înţeles să discute în mod gălăgios pe casa scărilor, chiar în dreptul uşii apartamentului meu. In faţa acestor acte de sfidare a oricărui simt de respect şi umanism, am deschis uşa mea şi, fără a vedea cine erau aceşti cheflii necivilizaţi (deoarece era întuneric pe casa scărilor şi ei coborau deja), am făcut observaţia dacă nu le este ruşine să aibe astfel de manifestări la o asemenea oră. Răspunsul a fost prompt din partea lui NICULIŢĂ MIHAI care, în stare de intoxicaţie alcoolică avansată, m-a făcut "nemernic" şi m-a amenintat că vine la mine ca să-mi arate el mie (!?). Considerind că a sosit momentul răfuielilor, numitul NICULIŢĂ

148

MIHAI organizează ulterior o înscenare de insultă şi-şi aduce rudele pentru a depune mărturie în faţa Comisiei de judecată. Astfel, la data de 23 mai 1974, în cadrul dezbaterilor unei alte acţiuni (dosarul nr. 5899) şi fără a se constitui ca reclamant, o introduce pe mătuşa sa PETRESCU CLAUDIA, care confirmă că în seara zilei de 28 aprilie a.c. a fost prezentă la petrecerea lui NICULIŢĂ MIHAI, că a plecat la orele 23, dar adaugă în mod mincinos că atunci cînd a plecat acasă eu am strigat - însă nu lor - "golani şi huligani". Ba mai mult, ea afirmă cu toată claritatea în depoziţiile sale că nu ştie cui i-am atribuit aceste cuvinte, deci nici lui NICULIŢĂ MIHAI. Cu toate acestea, în declaraţia sa (ataşată la dosarul nr. 5899, ceea ce constituie încă o dovadă ca NICULIŢĂ MIHAI nu se constituise legal ca reclamant) se stabileşte că nu m-a cunoscut pînă atunci (23 mai 1974), că nu ne-a văzut nici în momentul incidentului şi - ceea ce este deosebit de important - că "la acea oră nu a coborit nimeni din bloc", adică nu a fost prezent nimeni din locatarii blocului nostru la înscenarea organizată de NICULIŢĂ MIHAI, care să fi asistat la incident. Abia mai tîrziu, la data de 29 mai 1974, NICULIŢĂ MIHAI cere chemarea mea în judecată pentru insultă şi pune ca martori pe SIMIONESCU DIONISIE (cumnatul său) şi pe GOBJILA ION (un locatar din blocul nostru). La primul termen, care a avut loc în ziua de 6 iunie 1974, aşa cum poate fi dovedit prin citaţia trimisă de Comisia de judecată, dosar nr. 931/1974), aceşti martori fac depoziţii contradictorii şi neadevărate. SIMIONESCU DIONISIE declară că petrecerea la care a luat parte a avut loc pe data de 12 mai a.c., iar GOBJILA ION nu a putut preciza data ei exactă. In timp ce numitul SIMIONESCU DIONISIE spune că i-am insultat pe acei scandalagii şi necivilizaţi facîndu-i "golani şi huligani", dar specificînd că nu le-am adresat lor aceste insulte; GOBJILA ION (care a fost sancţionat de cîteva ori de către organele de miliţie, fiind găsit de multe ori în stare de ebrietate la volanul maşinii sale, pe care a accidentat-o pînă la urmă), declară că întorcîndu-se de la Casa Universitarilor (!) a auzit un schimb de cuvinte reciproce, fără a specifica că a auzit cuvinte insultatoare. La judecatoria Iaşi a fost chemată numai martorul PETRESCU CLAUDIA, care îşi menţine declaraţia că a auzit că eu aş fi spus "golani şi huligani", dar nu ştie dacă aceste cuvinte au fost adresate lor şi nici nu poate preciza cui au fost adresate. In acelaşi timp schimbă data petrecerii,

149

spunînd că ea a avut loc în seara zilei de duminica 5 mai 1974 şi afirmă (contrar celor declarate şi consemnate în faţa Comisiei de judecată şi sub prestare de jurămînt) că la incidentul dintre mine şi NICULIŢĂ MIHAI a fost şi locatarul GOBJILA ION. Analiza declaraţiilor contradictorii ale acestor martori desvăluie întreaga înscenare pusă la cale cu rudele sale de către numitul NICULIŢĂ MIHAI, precum şi caracterul intenţionat mincinos al acestora, pentru a împiedica justiţia şi a obţine pe orice cale condamnarea mea. 1.- Mai întîi, martorii nu s-au înţeles în prealabil asupra datei cînd a avut loc petrecerea şi, deci, momentul insultelor - pentru că nu au dat importanţă valorii pe care o are acest fapt din punct de vedere juridic. Totuşi, trebuie să fim convinşi că, prima declaraţie a lui PETRESCU CLAUDIA, facută aproape de data cînd a avut loc incidentul, este cea reală; pentru că ea nu a fost alterată nici de uitare şi nici de înţelegerile ulterioare cu numitul NICULIŢĂ MIHAI. Data reală a incidentului este 28 aprilie 1974, iar celelalte date fixate în mod mincinos de SIMIONESCU DIONISIE (12 mai 1974) şi apoi de către PETRESCU CLAUDIA (5 mai 1974 - în faţa instanţei) nu pot avea rolul decît de a confirma ceea ce am semnalat în memoriile mele din dosar, că NICULIŢĂ MIHAI făcea chefuri în fiecare săptămînă şi - în special - că modificarea datei avea un scop foarte clar, pe care-l voi analiza mai jos. 2.- Martora PETRESCU CLAUDIA, în prima sa depoziţie din 23 mai a.c. declara că în momentul incidentului "nu a coborit nimeni din bloc" şi, deci, nimeni altcineva nu a fost de faţă la înscenarea de insultă decît cheflii în cauza. Totuşi, în ziua de 6 iunie a.c. apare în faţa Comisiei de judecată nr. 7 martorul GOBJILA ION, care pretinde că ar fi asistat la un schimb de cuvinte între noi. Este evident că numitul NICULIŢĂ MIHAI a căutat să-şi procure între timp un aşa numit martor obiectiv, care prin mărturia sa mincinoasă nu a contribuit la jocul reclamantului, dar care l-a situat în stare de infractor. 3.- Rămîne de stabilit din ce cauză martora PETRESCU CLAUDIA şi-a schimbat declaraţia în faţa instanţei (la 19 august 1974) şi de ce martorul SIMIONESCU DIONISIE a precizat altă data a petrecerii decit cea reală. Acest fapt îşi are o explicatie foarte simplă. Reclamantul NICULIŢĂ MIHAI şi-a dat seama că reclamaţia sa împotriva mea, făcută la Comisia

150

de judecată în ziua de 29 mai a.c., a fost tardivă, depăşind termenul legal de o lună conform art. 30 din Legea nr. 59/1968) şi deci, ea devenea inadmisibilă sub aspectul calculului timpului (conform art. 154 din Codul penal). De aceea, martorii săi PETRESCU CLAUDIA şi SIMIONESCU DIONISIE şi-au modificat ziua incidentului cu scopul foarte clar de a o introduce în intervalul legal de seisizare a Comisiei de judecată, savîrşind astfel infracţiunea de mărturie mincinoasă. Dat fiind faptele relatate mai sus, care nu au fost luate în seamă de către Comisia de judecată nr. 7 şi nici de instanţa de judecată din 19 august 1974, vă rog să binevoiţi a dispune anchetarea martorilor PETRESCU CLAUDIA, SIMIONESCU DIONISIE şi GOBJILA ION, şi aplicarea prevederilor art. 260 c.p. celor care se fac vinovaţi de mărturie mincinoasă. Totodată vă fac cunoscut că pe baza acestor mărturii mincinoase, ce au împiedicat înfăptuirea justiţiei, Judecătoria Iaşi a pronuntat o hotărîre definitivă prin care am fost sancţionat cu o amenda de 500 lei. Tovarăşului PROCUROR SEF al Procuraturii Locale Iaşi" Ca de obicei, eforturile mele depuse cu multă tenacitate pentru introducerea unei anumite conduite şi mentalităţi contrare urii comuniste şi înapoierii culturale şi etice, au fost zadarnice. Faptul că nu am fost membru de partid şi, mai ales, când se afla (şi se afla imediat) ca sunt evreu, nu mi se acorda niciodată dreptate, deşi aceasta a fost evidentă. Revolta mea, care mi-a stimulat permanent impulsul de luptă împotriva nedreptăţii, nu a cunoscut nici un moment de răgaz, cu toate că am fost convins că nu voi putea câştiga drepturile mele. Dar totdeauna am suferit cu mândrie toate consecinţele sălbătăciunii bolşevice şi antisemite, comportându-mă cu demnitate în faţa duşmanilor mei care se bucurau de fiecare dată când am fost sancţionat pe nedrept. Ce puteam face în mijlocul acestei clici de primitivi înapoiaţi, care aveau toate drepturile şi pe care le acordau numai celor care se ataşau mafiei lor comuniste ? Nimic altceva decât să sufăr cu stoicism şi, chiar, împotriva lipsei de înţelegere a propriei mele soţii. Singura fiinţă care a fost permanent sensibilizată de zbuciumul meu continuu a fost fetiţa mea iubită, căreia m-am dedicat cu toată fiinţa mea.

151

Dumnezeu să-i dea sănătate şi să ajungă să arunce pumnul de ţărână peste sicriul meu.

152

PRELUDIU JUSTIŢIAR ASOCIAŢIA DE LOCATARI "OASTEI 2A"

Imediat după ce m-am mutat în noul nostru apartament, am început să observ diferite nereguli şi ilegalităţi, care au fost practicate de către acei care se pretindeau "gospodarii" predestinaţi ai blocului nostru. În ciuda dorinţei multora dintre locatari şi, mai ales, a mea, de a ne include în asociaţia de cartier, mai mare şi mai bine organizată, dar în acelaşi timp mai economică, deoarece ea cuprindea multe blocuri de stat foarte mari şi cu mulţi locatari - ceea ce împărţea cheltuielile la mai multe persone -, o mână de "personalităţi" cu ifose de boieri au ţinut morţiş să formăm numai noi, cele 20 de familii o asociaţie proprie. Acest fapt le-a permis unora, care aveau mulţi bani să plătească orice fel de cheltuială (care se împărţea şi la cei ce nu aveau posibilităţi materiale, printre care m-am numărat şi eu), iar altora le-a oferit diverse prilejuri de a face nenumărate matrapazlâcuri pentru a stoarce bani din buzunarele celorlalţi. Printre acestia din urmă au fost Doltu Pintilie - omul ignorant şi animalic al securităţii, care trebuia să înregistreze orice fel de mişcare a celorlalţi locatari, pe care o raporta "superiorilor" săi, fiind crescut în armată; prof. dr. Drugociu George - medic veterinar şi cadru didactic paranoic al Facultăţii de Medicina veterinară Iaşi, despre care se spunea ca a "furat" nevasta unui funcţionar de la căile ferate, la care statea în gazdă pe vremurile tinereţii sale; Jurcă Aurel - fost director administrativ şi inginer constructor "bănuit", care a fost dat afară de la Institutul de Medicină Iaşi, pentru că a fost prins făcând nenumărate fraude şi furturi etc. Neputând suporta aceste afaceri ce-mi storceau din puţinele mele venituri familiale, am protestat şi apoi am făcut primele mele plângeri către diverse organe de stat, cu speranţa că vor fi luate în considerare şi că legalitatea va fi restabilită în această mică lume coruptă. În realitate, ele au constituit tot atâtea piese care au căzut puţin mai târziu chiar în capul meu, deoarece aceştia s-au coalizat formând "berbecele" ce avea să mă lovească greu, puţin mai târziu. Dintre documentele păstrate în arhiva mea, transcriu următoarele:

153

"Iaşi, 27 iulie 1972 Tovarăşului Comandant al Miliţiei Municipiului Sectia II - Iaşi

Tovarăşe Comandant, Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, domiciliat în Iaşi, str. Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, apartamentul 5, vă rog să-mi permiteţi a vă aduce la cunostinţă un incident destul de grav, care a avut loc în după amiza acestei zile, provocat de tov. ing. A. Jurcă şi soţia sa (locatar al aceluiaşi bloc, scara B, etajul 3), chiar în faţa apartamentului meu. La orele 15,15 tov. Jurcă a început a executa în partea noastră de bloc o serie nesfirşită de manevre cu maşina sa marca Warburg. După ce a făcut un zgomot insuportabil (în timpul orelor de odihnă) a găsit de cuviinţă să parcheze aici maşina şi, împreună cu încă trei meşteri, să efectuieze reparaţiile maşinii. Atunci am ieşit în balcon şi am rugat sa se mute maşina în partea unde locuieşte tov. Jurcă (care este şi preşedintele asociaţiei de locatari) şi să facă acolo zgomote, lăsîndu-ne pe noi şi copii noştri să ne odihnim. La aceste observaţii venite din partea mea, Dna Jurcă a început să mă insulte, să-mi spuie că "am să mor cu scandalul în gît" etc. (aşa cum de multe ori face Dsa); totuşi maşina a fost luată şi mutată în altă parte. Nu au trecut decit 3-4 minute şi la uşa apartamentului meu bate tov. Jurcă cu soţia sa, începînd un scandal infernal, atribuindu-mi o serie de injurii şi expresii că "nu sînt om", că sînt "scandalagiu" etc., iar la întrebarea mea de ce au venit la uşa mea să-mi tulbure liniştea, deranjînd în acelaşi timp pe toţi locatarii scării noastre, a sărit la bătaie şi m-a ameninţat că "mă va pune la punct" şi "imi va arată el cine este", precum şi multe altele de acest fel. In faţa atitudinilor de deslănţuire sălbatecă a acestor doi intelectuali (!) şi în special a tov. ing. Jurcă, de ameninţare cu forţa, le-am atras atenţia că au o comportare necivilizată, ce poate fi calificată drept huliganică. A fost de-ajuns să exprim acest cuvint, pentru a fi împroşcat cu o ploaie de ameninţări cu bătaia şi cu darea în judecată că i-am făcut

154

huligani (?). Evident că în faţa acestor atitudini nu mi-a mai ramas decît să intru în casă, să mă îmbrac şi să vin direct la Dvs. cu prezenta plîngere. După părerea mea, atitudinile de forţă, de care face abuz tov. Jurcă, se datoresc opoziţiei mele faţă de încercările sale repetate de a obliga pe locatarii blocului nostru să-l "premieze" cu suma de 1.500 lei. El pretinde această sumă de la noi şi vede că eu am încercat să-i dejoc atitudinea hrăpăreaţă (condamnată de organele noastre de presă de partid de nenumărate ori), care se manifesta şi în alte aspecte ale vieţii noastre sociale. Ca de exemplu, vă mai pot arăta că a ameninţat la ultima şedinţă generală a locatarilor din bloc, că abandonează (la mijlocul anului) calitatea de preşedinte dacă nu i se dă aceasta sumă; sau de aproximativ un an de zile nu a justificat încă suma de circa 1.300 lei rămasă de la lucrările de racordare a telefoanelor la bloc etc. Atitudinile sale, care nu pot fi caracterizate altfel decît huliganice (deoarece au fost brutale, agresive şi au încălcat în mod grosolan drepturile şi liniştea locatarilor), nu-şi pot găsi altă explicaţie. In acelaşi timp, ele m-au zdruncinat, mi-au tulburat liniştea şi odihna mea şi a celorlalţi, condamnîndu-mă la încetarea studiilor mele de cercetare pentru o bună bucată de timp. Din aceasta cauză, vă rog sa binevoiţi a dispune verificarea celor de mai sus şi atragerea atenţiei tovarăşului Jurcă, cu toată severitatea de care dispuneţi, să nu mai abuzeze nici de calitatea de preşedinte şi nici de aceea de director administrativ de la I.M.F., în scopul de a se considera stăpînul blocului nostru şi de a provoca scandaluri la uşile oamenilor. Sînt convins, că nici omenia şi nici legea noastră nu-i dă aceste drepturi, şi de aceea am încredere în judecata dvs. competentă. Dr. Andy Z. Lehrer" Această adresă a fost primită de tov. locotenent major Moisei Dumitru, la 27 iulie 1972 şi înregistrată în registrul de corespondenţă din această zi la pozitia 4. Eu însă nu am primit nici un răspuns de la miliţie, deşi după puţin timp am constatat ca Jurcă şi-a schimbat pentru un anumit interval comportamentul faţă de mine şi, chiar, şi-a cerut scuze pentru că nu a trebuit să-şi aducă maşina în partea nostră de curte. După câteva luni am adresat o cerere către asociaţie în legătură cu

155

alte probleme de gospodărire şi, în special, despre mărirea cotelor de plata. "26 septembrie 1972 C ă t r e , COMITETUL ASOCIATIEI LOCATARILOR Strada Oastei nr. 2 A - I a s i - Subsemnatul dr. Andy Z. LEHRER, locatar principal şi membru al asociaţiei locatarilor din strada Oastei nr. 2 A, în baza art. 11 al Statutului tip, contest modul în care au fost calculate cotele de contribuţie la cheltuielile comune pentru luna august 1972, din următoarele motive: 1.- In listele de plată s-a menţinut în continuare suma lunară de 400 lei pentru femeia de serviciu, deşi adunarea generală a aprobat (în temeiul art. 15 lit. e) numai suma de 300 lei. Amintesc că adunarea generală, la ultima sa şedinţă din semestrul I/1972 a aprobat o îndemnizaţie suplimentară temporară de 100 lei lunar pentru stropitul zilnic al grădinii. Dar, cu toate că de citeva luni de zile stropitul grădinii nu a mai fost efectuat, ca urmare a deciziei Comitetului Executiv al Consiliului Popular Municipal, plata acestei îndemnizaţii se face în continuare, în ciuda protestelor locatarilor de a se respecta legalitatea şi prevederile statutare. 2.- Deşi Comitetul Executiv al Consiliului Judeţean Iaşi a elaborat o hotărîre cu privire la asociaţiile de locatari şi a prevăzut un plafon maxim de plată a cheltuielilor pînă la un număr de 40 apartamente, se continuă impunerea plăţii suplimentare forţate menţionată mai sus şi contrară legii. Ca urmare a atitudinilor neprincipiale, a lipsei de echitate şi respect, existente în asociaţia noastră, solicit de urgenţă: - revizuirea sumelor privind cheltuielile comune, atît pe luna august, cît şi pe lunile care au urmat deciziei cu privire la interzicerea stropitului grădinilor. - convocarea imediată a adunării generale pentru discutarea nerespectării hotărîrilor statutare legale şi modalitatea de restituire a sumelor ce constituie daune în avutul membrilor asociaţiei, de la persoanele care le-au încalcat cu vinovăţie. Dr. Andy Z. LEHRER"

156

În acelaşi timp am făcut şi un memoriu către Consiliul popular municipal, care a fost înregistrat sub nr. 3305 din 31 octombrie 1972. "Iaşi, 31 octombrie 1972 C ă t r e , CONSILIUL POPULAR MUNICIPAL I A S I Comitetul Executiv Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, membru al Asociatiei locatarilor din strada Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, apartamentul 5, sînt nevoit a vă aduce la cunoştinţă o serie de nereguli, abuzuri şi ilegalităţi, care se perpetuiază în ciuda solicitărilor noastre insistente de a se respecta normele ce reglementează activitatea asociaţiei. Printre cele mai deosebite, doresc să vi le semnalez pe acelea care intră în conflict atît cu Statutul tip al Asociaţiei locatarilor şi HCM nr. 1678/1969, cît şi cu legile de omenie ale codurilor noastre penale şi civile. Acestea sînt următoarele: 1.- In vara acestui an adunarea generală a asociaţiei noastre a aprobat suma de 100 lei în plus, pentru ca femeia de serviciu să stropească cu apa spaţiul verde. După interzicerea legală din luna iulie a.c. de a se mai risipi apa, se continuă în mod abuziv plata acestei sume din buzunarul locatarilor, cu toate că nu se mai efectuiază aceasta munca suplimentară. Adresîndu-mă Comitetului de locatari (în scris), observaţia mea a rămas nerezolvată, iar suma continuă să se perceapă fără altă acoperire decît aceea, că femeia de serviciu mai prestează unele servicii suplimentare membrilor din comitet. 2.- Mai bine de un an de zile toţi locatarii (în număr de 20) ai asociaţie noastre au depus suma de 300 lei pentru a se racorda blocul nostru la reţeaua telefonică. După instalarea telefoanelor, la sesizarea tov. Doltu (salariat al Consiliului popular municipal şi membru în comitetul nostru), au mai rămas circa 1500 lei, care nu au fost restituiţi nici pînă în ziua de azi. Aceşti bani au intrat în buzunarul tov. Jurcă Aurel, preşedintele asociaţiei, care a rămas indiferent la solicitarea noastră făcută prin comisia de cenzori.

157

3.- Avind obiceiul de a face, împreună cu prof. univ. Drugociu Gh. (alt membru al comitetului) chefuri gălăgioase în multe nopţi ale anului, tov. Jurcă în una din zilele acestei veri, a sărit la bătaie în mod huliganic şi m-a insultat în faţa apartamentului meu, pentru că am avut îndrăzneala de a-i face observaţii de ce face zgomot şi îşi repară maşina în faţa geamurilor noastre (în timpul orelor de odihnă), în loc să facă acest lucru la el acasă. Am anunţat în scris, chiar în aceeaşi zi, Circa I a Miliţiei (în iulie a.c.), dar nici pînă acum nu s-au luat măsurile cuvenite pentru a se respecta omenia relaţiilor dintre locatari. In realitate, această manifestare huliganică a sa a fost un răspuns la împotrivirea mea de a pretinde de la fiecare locatar suma de 75 lei drept premiu şi, mai ales, la faptul că eu nu i-am dat (spre deosebire de mulţi locatari) aceasta sumă. 4.- După ce m-am adresat Comitetului nostru, ca toate cheltuielile (apa caldă, amortizări, reparaţii la punctul termic etc.) să se calculeze în conformitate cu art. 6 din HCM nr. 1678/969, adică "proportional cu cota-parte din proprietate a suprafeţei locative deservite", se continuă a se calcula prin împărţirea sumelor pe locatari. Acest fapt dezavantajează pe cei cu suprafeţe locative mici, oferindu-le celor cu 4 camere şi garaje etc. să vîre mîna în buzunarele primilor în mod parazitar. Imi este deosebit de greu şi neplăcut a vă vorbi despre greutăţile mele materiale, care nu-mi permit deseori a satisface unele cerinţe elementare ale familiei şi copiilor mei; dar nu pot să nu mă revolt în faţa atitudinilor de sfidare a omeniei şi legalităţii, practicate continuu de cei care se consideră "boieri" şi stăpîni ai blocului nostru (proprietate personală). Incercările mele de a îndrepta lucrurile se lovesc de indiferenţa şi tăcerea multor locatari, a căror situaţie materială sau motive personale poate că le permit să accepte situaţia. Eu însă nu o pot admite, nici ca principiu de conduită morală în societatea noastră şi nici ca o acceptare indiferentă a unor abuzuri care atentează la liniştea şi bunurile mele materiale. De aceea vă rog foarte mult să binevoiţi a proceda la verificarea celor de mai sus cu toată urgenţa posibilă, de a lua măsurile legale de reglementare a situaţiilor abuzive, pentru a înceta pentru totdeauna frustrarea materială practicată sistematic de acest comitet de locatari."

158

La aceasta am primit răspuns oficial: "CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI IAŞI COMITETUL EXECUTIV Nr. 3305/717/30 noiembrie 1972 C ă t r e , TOV. ANDY Z. LEHRER Str. Oastei nr.2 A, sc.A et. 2 ap.6 [sic] La sesizarea dv. înaintată Comitetului executiv al Consiliului popular municipal Iaşi, vă comunicăm următoarele: 1. In legătură cu aprobarea de către adunarea generala a sumei de 100 lei în plus ingrijitoarei, considerăm că numai adunarea generală poate reveni asupra acestei hotărîri. 2. Din cele verificate în scriptele asociaţiei, banii pentru instalaţia telefonică, nu au fost contabilizaţi şi ca atare numai locatarii şi comisia de cenzori poate cere justificarea acestor sume strînse la bună învoială a locatarilor. In cazul cînd preşedintele asociaţiei nu vrea să justifice aceste cheltuieli, poate fi acţionat în judecată de oricare din locatari sau de comisia de cenzori. 3. Verificîndu-se modul cum sînt repartizate cheltuielile pentru cotele de întreţinere s-a constatat că se respecta întocmai actele normative în vigoare şi anume: căldura se repartizează după suprafata deţinută de fiecare locatar principal; apa menajera potabilă, salubritatea după numărul persoanelor, amortizările pe locatarii principali. Pentru reparaţiile făcute în luna septembrie s-a plătit suma de 800 lei şi s-a repartizat în mod just pe apartamente deoarece privea instalaţia comună. Ceeace a fost greşit la această repartizare a cotelor contributive, e că nu s-au încasat banii în raport cu suprafaţa locativă a fiecărui locatar principal. Pentru cele semnalate la punctele 1 şi 2 am sesizat şi comisia de cenzori în vederea luării măsurilor corespunzatoare. PRESEDINTE, SECRETAR, /Ioan Manciuc C. Andrei"

159

În anul următor am revenit cu un nou memoriu. "Iaşi, 3 iulie 1973 C ă t r e , CONSILIUL POPULAR AL MUNICIPIULUI IAŞI COMITETUL EXECUTIV

Tovarăşe Preşedinte, Subsemnatul dr. Andy Z. Lehrer, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2 A, scara A, etajul 2, apartamentul 5 (bloc proprietate personală), sînt nevoit a vă relata cîteva aspecte ale activităţii asociaţiei noastre de locatari, cu scopul de a vă arăta cum se pot elabora legi proprii în locul celor care ghidează precis şi oficial asociaţiile de locatari - pe de o parte, precum şi modul cum o asociaţie de 20 de locatari constituie o sursă de venituri ilicite şi de înşelăciune a bunei credinţe a oamenilor - pe de altă parte. Pentru a mă limita numai la anul în curs, trebuie să vă fac cunoscut că formele esenţiale ale asociaţiei noastre se fundamentează pe principii nestatutare, nelegale. Astfel, alegerea comitetului, care a avut loc în luna martie a.c., s-a făcut făra a prezenta o majoritate simplă de locatari; la discutarea acestui punct al şedinţei nu erau de faţă decît 9 locatari principali din cel puţin 11 cît erau minimum necesari. Cu toate că am atras atenţia asupra acestui fapt, nimeni nu a vrut să ia în seamă observaţia mea, nici preşedintele comisiei de cenzori (tov. Rudnic) şi nici măcar tov. Doltu - salariatul Consiliului Popular al Municipiului Iaşi - care este şi el membru al aceleaşi asociaţii şi care trebuie să vegheze tocmai la respectarea prevederilor statutului. Rezultatul acţiunii de mai sus a fost alegerea unui comitet, format din oameni a căror bună credinţă ridică semne de întrebare în mintea noastră şi în care a intrat şi tov. Doltu. Fiecare din locatarii micii şi inutilei noastre asociaţii, fiind dezamăgit de procedurile unor membrii din comitetele vechi, precum şi din necunoaşterea exactă a principiilor stabilite de legislaţia noastră, nu a protestat atunci cînd a observat că în fruntea asociaţiei s-au cocoţat nelegal aceşti oameni. Toţi am mai sperat însă că nu se vor mai ivi probleme care să ne tulbure, şi este mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum

160

sînt. Dar ne-am înşelat. Pe data de 1 iulie a.c. se face o aşa zisă "adunare generala" care din nou se desfăşoară cu 10 oameni - deci din nou fără majoritatea statutară, nelegală, şi se iau o serie de hotărîiri, care îngroaşă şi mai mult ciupelile băneşti ale unora şi, în special, a tov. A. Jurcă. Consecinţele sînt următoarele: 1.- S-a ajuns la ora actuală ca majoritatea locatarilor să plătească pentru un bloc de numai 20 apartamente, 4 (patru) împuterniciţi în loc de unul singur; căci se pretinde plata retroactivă a acelora dintre noi care au fost preşedinţi sau împuterniciţi benevoli, în urmă cu 1-2 ani. Astfel, tov. Doltu este plătit pentru funcţia de împuternicit pe care o prestează în acest an, dar mai este platit încă o dată (prin scutirea de a contribui cu cota-parte la plata împuternicitului) pentru aceeaşi funcţie făcută benevol în 1972. De asemenea, tov. Aioanei (alt salariat al Consiliului Popular) este "scutit" anul acesta de plată, tot pentru că a prestat benevol munca de împuternicit în anul 1972. Si, în sfirşsit, tov. A. Jurcă nu plăteste cota-parte pe 1973 a împuternicitului, pentru că în 1972 a fost preşedintele asociaţiei. In conformitate cu statutul asociaţiilor de locatari, plăţile nu se pot face retroactiv şi, în nici un caz, nu pot fi plătiţi preşedinţii asociaţiilor, sau acei împuterniciţi care fac această muncă benevol. In acelaşi timp trebuie să vă arăt că tov. Jurcă şi-a însuşit în mod forţat o mare sumă de bani (pe care el a pretins-o şi a stabilit-o cu prof. Drugociu - care a fost în 1972 membru în comitet şi anul acesta este preşedinte al comitetului - la 1500 lei) drept premiu (?!) pentru activitatea sa din 1972. De asemenea, ca urmare a cablării telefoanelor la blocul nostru, a rămas o sumă de 1400 lei în buzunarul tov. Jurcă, precum şi o suma de 800 lei nejustificată cu acte de către tov. Doltu - sume ce nu au fost restituite locatarilor, deoarece fiecare i-a înmînat tov. Jurcă suma de 300 lei (în total deci 6000 lei). Ba mai mult, pentru motivul că tovarăşii de mai sus nu şi-au instalat telefoane în apartamentele lor, ei pretind că nu trebuie să dea cota parte la racordarea telefoanelor - ca şi cum ar putea să spuie că, dacă nu consumă lumina, apa sau gaze în apartamentele lor, ei nu trebuie să plătească nici instalaţiile ce sînt bunuri comune ale blocului. Devine deci extrem de surprinzătoare mentalitatea de căpătuială pe munca celorlalţi locatari a tovarăşilor menţionaţi, care nu numai că nu respectă prevederile actelor normative îin vigoare, dar înşeală permanent

161

buna credinţă şi profită cu premeditare de toleranţa locatarilor noştri, pretinzînd (şi obţinînd) retribuiri fără sfirşit. 2.- In ciuda reglementărilor legale şi a Hotărîrii nr. 5 a Consiliului Popular Judeţean din iulie 1972, femeia de serviciu este platîta cu 305 lei lunar pentru două scări (respectiv 20 apartamente, iar tov. Jurcă şi ceilalţi membrii ai comitetului fac continu presiuni ca să i se plăteasca 400 lei lunar. La şedinţa din 1 iulie a.c., fără valabilitate legală, se stabileşte soluţia "legală" ca să i se plătească femeii de serviciu - în mod articificial - nişte "prestări de serviciu", putînd ridica astfel suma de 400 lei lunar. Presiunile tov. Jurcă de a realiza acest deziderat al său, nu se datoresc unei aparente echităţi (dar oricum nelegale) sau unei ambiţii personale de a-şi impune un punct de vedere greşit, ci pur şi simplu faptului că această femeie face curăţenie şi diverse servicii membrilor din comitet şi pentru care ei se simt obligaţi a o recompensa din buzunarul locatarilor. 3.- Printre presiunile care au dus la realizarea dorinţelor de căpătuiala, tov. Jurcă a recurs şi la practicarea neplăţii cheltuielilor de întreţinere lunară, creind prin aceasta un exemplu - în calitatea sa de membru al comitetului - şi pentru alţi locatari. Astfel, în acest an el nu a plătit cheltuielile pe ultimele trei luni, fapt care a dus la împămîntenirea aceleaşi practici la: dr. Belinschi, ing. Ancel s.a. Aceste manifestări nu sînt întimplătoare la tov. Jurcă, deoarece ele nu fac decît să întregească personalitatea sa. Anul trecut, avînd calitatea de preşedinte, şi-a permis împreună cu soţia sa, să aibe atitudini huliganice faţă de mine, pentru că am îndrăznit să-l rog să nu facă galagie şi zgomote cu maşina sa în timpul orelor de odihnă. Ca urmare, a venit la uşa apartamentului meu, m-a înjurat şi a sărit la bătaie - fapte cunocute şi de alţi locatari şi de miliţia noastră. 4.- Practicile necinstite şi nelegalităţlei au dus la încetăţenirea în mintea acestor tovarăşi a "principiului majoriăţii" în toate problemele ce le convin celor cu venituri mari, cu chiriaşi, cu "ciupelile" enumerate etc., dar şi în condiţiile nestatutare pregătite de ei. Sub motivul că vor să realizeze anumite acţiuni gospodăreşti, ei pretind sume foarte mari de bani, în loc ca acestea să fie efectuate - în conformitate cu legile - prin muncă şi nu prin constringeri băneşti. Boieria unora şi posibilităţile lor materiale nu trebuie să apese indefinit pe spatele celor care se jenează să-şi spuie greutăţile familiale. De aceea, comitetul asociaţiei noastre nu este capabil

162

să înţeleagă că unii locatari trebuie să se gîndească în mod presant mai întîi la copii lor, la bolile lor, la nevoile lor materiale, cu prioritate faţă de unele aşa zise acţiuni gospodăreşti, care se pot şi trebuie făcute prin muncă colectivă. Sub acest aspect, comitetul nostru nevalid este de o imoralitate tiranică, asociindu-se unor locatari cu aceeaşi mentalitate.

In consecinţă vă rog să binevoiţi a analiza situaţia prezentată în sesizarea mea şi să luaţi măsurile cele mai urgente pentru îndepărtarea oamenilor şi acţiunilor necinstite, dăunătoare, ilegale din organismele ce trebuie să ne asigure o viaţă liniştită, omenească şi conformă cu legile ţării noastre. Măsurile Dvs. ar duce indiscutabil la realizarea unui climat şi a unor relaţii tovărăşeşti, normale, în mica noastră colectivitate. Imi permit de asemenea, a vă face cunoscută propunerea mea ca asociaţia noastră să se integreze în asociaţia mare din cartierul Codrescu, deoarece experienţa de cîţiva ani a demonstrat că cei 20 de locatari ai blocului nostru nu pot sau nu au timpul (dat fiind profesiile şi munca lor) să se ocupe serios de problemele administrativ-gospodăreşti, nu ştiu sau nu vor să reglementeze raporturile civilizate între locatari, nu au o disciplină muncitorească şi tăria de a înlătura mentalităţile învechite, incompetenţa sau neconcordanţa faţă de legislaţia ţării noastre. Dr. Andy Z. Lehrer" Imediat după acest memoriu, au început acţiunile de contra-atac ale celor care se pretindeau aleşii asociaţiei noastre împotriva mea, coordonandu-şi o serie de lovituri pe calea justitiei, mai ales pentru faptul că prof. Drugociu G. a avut numeroase legături corupte şi de rudenie în cadrul comisiilor de judecată şi tribunal. Acestea au fost descrise în alte capitole. Însă chiar şi după aceste tracasări din partea acestor torţionari din vocaţie, eu nu m-am lăsat învins. Am făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a le demasca furtişagurile şi găinăriile care le practicau pe seama locatarilor, deoarece ele se răsfrângeau şi asupra veniturilor mele mai mult decât modeste. Astfel, în 1975, după toate acţiunile asociaţiei descrise mai sus, m-am adresat procuraturii cu un memoriu pe care l-am înmânat procurorului Mazilu la data de 20 ianuarie 1975 şi înregistrat în registrul de serviciu la nr. 13/20.I.1975.

163

"Iaşi, 20 ianuarie 1975

TOVARASE PROCUROR SEF, Subsemnatul LEHRER ANDY, domiciliat în Iaşi, strada Oastei nr. 2A, scara A, etajul 2, apartamentul 5, vă aduc la cunostinţă unele din nenumăratele fapte care sînt săvîrşite de către unii membri ai Comitetului asociaţiei de locatari din blocul nostru şi care - după părerea mea - nu sînt legale, încălcînd de ani de zile prevederile legale cu privire la cheltuielile comune de folosinţă şi întreţinere a apartamentelor din bloc, precum şi prevederile Codului penal cu privire la avutul personal sau particular. Aceste fapte sînt sau au fost practicate în comun de numiţii DRUGOCIU GH., JURCĂ A. şi DOLTU P., toţi locatari în acelaşi bloc proprietate personală, ultimul îndeplinind ăsi functia de imputernicit plătit. 1.- Una din faptele infractionale cele mai grave, care a rămas de ani de zile îin atenţia permanentă a locatarilor şi care nu şi-a găsit rezolvarea în ciuda tuturor apelurilor mele insistente la Miliţia Municipiului Iaşi sau la Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, este însuşirea unei sume de aproximativ 1.700 lei din fondurile locatarilor de către DRUGOCIU GH. şi JURCĂ A. (şi tăinuită mereu de DOLTU P.) cu ocazia racordarii blocului nostru la reţeaua telefonică. Imprejurările ce au permis însuşirea sumei amintite sînt următoarele: Dupa terminarea blocului, prin anii 1971-1972 ne-am hotărit să strîngem un fond din care să se execute operaţia de cablare telefonică a blocului, fiecare din cei 20 de locatari contribuind cu suma fixă de 300 lei. Totalul de 6.000 lei a fost adunat de DRUGOCIU GH. pe bază de listă şi a fost predată împreună cu banii numitului JURCĂ A. (în calitatea sa de atunci de preşedinte al asociaţiei). Imediat după executarea lucrării, s-a aflat că aceasta a costat circa 4.000 lei şi, ca urmare, atît pe cale directă, cît şi în fiecare şedinţa a asociaţiei noastre, am solicitat restituirea diferenţei de bani rămasă in buzunarul celor doi membri din Comitet. Existenţa diferenţei de bani a fost confirmată de multe ori de numitul JURCĂ A. în şsedintele de locatari şi în faţta numitului DOLTU P., precum şi de către acesta din urmă pe baza actelor şi devizului consultate, îin faţa mea şi a altor locatari (ca de exemplu a Prof. Dr. UNGUREANU ERNEST). Cu toate acestea, numitul JURCĂ A. nu a vrut să restituie

164

sumele ce reveneau de drept locatarilor, fiind mereu acoperit (şi pînă în prezent) de numitul DRUGOCIU GH. (care îndeplineste de 2-3 ani funcţia de preşedinte al asociaţie noastre). Ba mai mult, între timp s-a aflat că JURCĂ A. şi-a racordat apartamentul său la reţeaua telefonică tot din aceeaşsi sumă, el necontribuzind cu nimic la lucrare. După părerea şi cunostintele mele, acest fapt care aduce prejudicii materiale membrilor asociaţiei noastre a fost săvîrşit cu rea credinţă, prin abuz de încredere, înşelăciune şi gestiune frauduloasă şi tăinuire, constituind un veritabil furt calificat, sancţionat de Codul penal. Nici una din cele trei persoane sus-amintite nu a găsit cu cale să justifice măcar o data cauzele nerestituirii sumei de circa 1.700 lei, iar la sesizarea mea, făcută Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, acesta nu a realizat o solutie eficientă (prin adresa sa nr. 3305/717/30 noiembrie 1972), deoarece nimeni nu a intrat în posesia banilor nici pînă astăzi. 2.- In cursul celor 5 ani de convieţuire în bloc, posesorii de autoturisme personale au folosit apa din conductele de alimentare aferente clădirii pentru spălarea lor. Însă niciodată ei nu au platit consumul de apă, care a fost suportat de către locatari în raport de numărul de persoane. După apariţia Hotărîrii Nr. 2/1973 a Comitetului pentru problemele Consiliilor Populare, privind normele de repartizare a cheltuielilor comune de folosinţă (Bul. Of., pt. I, din 26 septembrie 1973), am adus la cunoştinţă împuternicitului DOLTU P. şi altor membri, că posesorii de autoturisme sînt obligaţi a "suporta plata consumului de apa şi canal, determinate potrivit cu baremele stabilite de întreprinderea prestatoare în functie de categoria autovehiculului" şi că "după stabilirea acestor cheltuieli, ele se vor scădea din totalul cheltuielilor ce revin clădirii respective pentru apă şi canal, restul urmind a se repartiza potrivit prevederilor de la lit. b" (art. 2 din Hotărîrea nr. 2/1973). Deşi posesorii de autoturisme au folosit tot timpul anilor 1973 şi 1974 apa pentru spălarea acestora, ei nu au platit consumul excesiv de apă şi canal, din dispoziţia aceluiaşi DRUGOCIU GH. (informaţia mi-a fost dată de împuternicitul DOLTU P., care şi-a justificat în acest mod neincluderea în listele de plată a cheltuielilor respective). Astfel, printr-o practică abuzivă (deoarece şi numitul DRUGOCIU GH. posedă o maşina Fiat 1800), locatarii fără maşini şi în special cu mai multi membri în familie au fost nevoiţi a suporta nelegalităţi injuste, o serie de cheltuieli

165

pentru întreţinerea luxului şi plăcerilor unor oameni înstăriţi, dar necinstiţi. Aceste practici pot fi constatate din toate listele de plata lunare. 3.- In ciuda reglementarilor aduse de Hotărîrea nr. 10 din 11 iulie 1974 a Consiliului Popular al Municipiului Iaşi, privind "evitarea unor încasări arbitrare şi în vederea reducerii costurilor suportate de locatari" (art. 27), în care se stabileşte "plafonul maxim de cheltuieli pentru salarii sau indemnizaţii", îimputernicitul DOLTU P. şi preşedintele asociaţiei DRUGOCIU GH. angajează o femeie de serviciu pe care o plateşte cu 200 lei pentru o singura scara de 10 apartamente. Fără forme legale de contract sau de prestări de serviciu (deăi această femeie are o normă îintreagă la circumscripţia sanitară şi deci nu are dreptul de angajare - conform art. 32) şi în condiţii cînd ea vine numai o dată pe săptămînă pentru spalarea scărilor, sîntem puşi a plăti nişte sume foarte mari, îin neconcordanţă cu tariful stabilit (de 240 lei pentru 40 apartamente). In plus, în chitanţa de plată a întreţinerii din luna decembrie 1974 (care se onorează acum) este menţionată pentru apartamentul meu suma de 137,15 lei, iar în afară de aceasta împuternicitul DOLTU P. pretinde să-i mai plătesc încă 32 lei (respectiv 8 lei de persoană) femeia de serviciu (fără acte justificative). Dorind să-i achit numai suma înscrisă pe chitanţă, îimputernicitul DOLTU P. a refuzat să primească banii, condiţionîndu-i şi de plata suprataxei de 32 lei (fără chitanţă). Practica încălcării pîină la absurd a cheltuielilor dateaza de multă vreme îin asociaţia noastră şi sînt de părere ca ea trebuie stăvilita de către organele de justitie, deoarece organele Consiliului Popular îşi declină competenţa ori de cîte ori am făcut apel la ea. Dat fiind cele de mai sus, vă rog să binevoiti a ancheta faptele infracţtionale grave sesizate şi a aplica măsurile cele mai severe ce decurg din încălcarea normelor legale celor care se fac vinovaţi, deoarece acestea ne provoacă în permanenţă multe suferinţe morale şi privaţiuni materiale. Tovarăşului Procuror Sef al Procuraturii locale - Iaşi -"

166

Testamentul meu

Dacă cineva ar putea să-şi imagineze că acest fel de oameni barbari există numai în ţara noastră, trebuie să ştie că se înşeală. Ei există pretutindeni, în toate ţările aşa zise civilizate şi chiar în ţara despre care ei au o părere preconcepută, în Israel. Datorită influenţei religiei, care vrea ca locurile biblice să apară într-o lumină nealterată, fie că este vorba de iluziile propagate de religia mozaică, fie că aceste iluzii sunt ale creştinismului, foarte mulţi oameni şi-au făcut o imagine deosebit de frumoasă a acestei "ţări sfinte". Fără s-o cunoască în realitate şi, ceea ce este mai surprinzător, chiar şi cei care au întreprins unele excursii de scurtă durată pentru a vedea locurile prefirate de sentimente cereşti, niciodată nu şi-au închipuit că aici au existat şi încă mai există numeroase atitudini primitive în manifestările cotidiene ale oamenilor, fără a aminti de teroriştii criminali specializaţi din tot Orientul Mijlociu. Şi datorită preconcepţiei că în Israelul de azi există oameni inteligenţi, dotaţi genetic cu mari posibilităţi intelectuale, care au suferit din cauza antisemitismului şi fascismului şi care aici trăiesc într-o imaginară democraţie deosebită, aproape toţi am crezut că aici nu ar putea exista reacţii antiumane, care ar pune pe cineva într-o stare de înjosire şi suferinţă. Pentru cei care m-au cunoscut într-o oarecare măsură şi pentru cei care au luat cunoştinţă de unele din întâmplările mele expuse în primele mele volume de memorii, trebuie să le împărtăşesc câteva lucruri care îmi stau la inimă de mulţi ani şi care trebuiau să izbucnească la un moment dat. Ele au fost înăbuşite mereu, pentru că desvăluirea lor ar fi trezit reacţii neplăcute din partea celor care se înfăţişează singuri drept exponenţii cei mai aleşi ai unui popor biblic ales, care încearcă să conducă societatea în care trăiesc multe populaţii europene, asiatice şi africane într-o naţiune nedefinită şi din cauza cărora reîntoarcerea la barbaria comportamentală cunoaşte o formă mai tăcută, dar extrem de nocivă pentru individ. Aceasta, pentru că suferinţele individului nu pot fi expuse, nu pot fi reclamate, nu pot fi susţinute în faţa unei adevărate justiţii. Cauza principală constă în primul rând în lipsa unei limbi naţionale cunoscute de toţi cetăţenii, a unei mari neînţelegeri intersociale, a unor puternice relaţii subterane potrivnice grupurilor etnice, a existenţei unui aparthaid care se manifestă foarte

167

puternic, dar pe ascuns, de către oligarhia religioasă, singura care poate să se exprime sub o aparentă legalitate. Nu voi merge pe calea analizelor social-politice a acestei naţiuni, care este foarte departe de preocupările mele, ci voi continua pe calea desvăluirilor întâmplărilor barbare care a afectat profund viaţa mea şi a fiinţei cele mai iubite, care a constituit totdeauna lumina vieţii mele, a neuitatei mele fiice Fernanda.

168

După aşa numita « democratizare » a României şi trecerea ei în iluzia unui « capitalism » fericit, prin uciderea lui Ceauşescu de către cei mai perfizi şi iresponsabili colaboratori ai săi, reverberaţia antisemită nu a mai cunoscut oprelişti. Ea s-a manifestat exact ca pe timpul legionarilor, cu ieşiri în stradă şi fluturarea lozincilor inumane de către studenţi şi multe cadre universitare. Eu însumi am suportat, în faţa facultăţii de biologie a universitătii Al. I. Cuza, insultele golanilor din Institul de cercetări biologice Iaşi, care era găzduit în clădirea facultăţii de biologie şi condus de către cadrele didactice hulpave şi incompetente de aici. În urma prigonirii etnice a fiicei mele, una dintre cele mai bune studente ale facultăţii de fizică şi profesoară într-un sat din judeţul Botoşani, ea s-a hotărârt să plece din ţară împreună cu soţul ei, creştin şi fost coleg de facultate. Aşa se face că la 22 decembrie 1992 ne-a părăsit, plecând în Israel, unde credea că nesiguranţa zilei de mâine, că discriminarea rasială şi înjoşirile celor prigoniţi de soartă nu mai există şi nu vor mai exista pentru ea. Acest act de mare curaj a avut loc la numai 23-24 de ani, decisă a lua viaţa de la început, cu tradiţii, limbă şî cultură total necunoscute. Din nenorocire, după numai câteva luni de la plecare copiilor şi după o oarecare organizare a familiei lor în condiţii destul de precare, fiica mea s-a îmbolnăvit grav de o boală necruţătoare. A trebuit să facă o operaţie de cancer uterin şi o serie de tratamente chimice pe care le-a suportat cu întreaga sa forţă tinerească. De aceea, între 18 mai şi 14 iulie 1995, am făcut prima mea călătorie în Israel, pentru a cunoaşte exact situaţia fiicei mele şi a vedea care trebuiau să fie direcţiile mele viitoare de existenţă. Mi-am dat seama că sănătatea ei este foarte deteriorată şi va fi obligată să se supună permanent tratamentelor pentru a-şi prelungi viaţa şi a putea face faţă unei munci corespunzătoare. Având calităţi intelectuale deosebite, ea a învăţa uimitor de repede limba, ajungând s-o posede ca şi cum ar fi fost născută în Israel şi de aceea a putut obţine un post de profesor de ştiinţe pozitive (biologie, fizică, chimie, calculatoare) la un gimnaziu special. Ea s-a dăruit cu cea mai mare pasiune şi dragoste educaţiei şi culturii copiilor de evrei, arabi, ruşi etc. ai liceului cu numele de "Atid" (= Viitor), tocmai pentru că şi-a dorit o familie mare, dar pe care boala i-a răpit şi această fericire. A fost recunoscută ca un profesor de o calitate profesională deosebită până şi de cei de la Ministerul Educaţie din Israel, în ciuda

169

faptului că disperarea sa, ca urmare a pronosticului că va putea trăi maximun 7 ani, o determina să uite de previziunele fatale ale medicilor printr-o muncă intensă. Cunoştea limba arabă, engleză şi franceză, având o puternică dorinţă de pătrundere în enigmele naturii, asociind cunoştinţele într-un mod extrem de natural şi ştiinţific. După un oarecare timp de la întoarcerea mea la Iaşi, starea sănătăţiii sale s-a înrăutăţit şi a fost nevoită să facă o a doua operaţie grea, căci chimioterapia utilizată nu a dat rezultate. Ca urmare, m-am hotărât să plec definitiv la fiica mea şi soţia mea a fost de acord cu soluţia inevitabilă de a mă desprinde de ea, deoarece ea nu putea merge în Israel, având o fată din prima ei căsătorie, cu care trebuia să rămână în ţară. Sensibilitea şi raţiunea ei a determinat-o să-mi spună foarte clar că eu trebuie să merg la fiica noastră şi ea trebuie să rămână cu fiica ei, Anca, ele fiind creştine. Ba mai mult ! După intervenţiile mele către organele de stat şi, mai ales, la agenţia israeliană din Bucureşti, pentru admiterea plecării mele în Israel, deoarece eu am fost cotat totdeauna ca evreu şi din părinţi evrei, la aflare ştirii că mama fiicei mele este creştină, deşi am primit aprobarea de plecare din Israel, cei de la ambasada din România mi-au respins cerea mea de plecare definitivă. De aceea, soţia mea a trimis dnei directoare Tova Ben Nun, şefa agenţiei pentru plecări în Israel, următoarea scrisoare extrem de dureroasă:

"Doamnei Director General Iaşi, 12 august 1996

Prof. TOVA BEN NUN AGENŢIA EVREIASCÃ PENTRU ISRAEL (The Jewish Agency for Israel) Str. Mihail Kogãlniceanu nr. 42, Et. 3 70629 BUCURESTI

Stimatã Doamnã Directoare,

În urma convorbirii telefonice de astãzi 12 august a.c., pe care aţi avut-o cu soţul meu, Prof. Dr. ANDY Z. LEHRER, mã simt obligatã a vã aduce la cunoştinţã urmãtoarele: Deşi soţul meu este de origine etnicã evreu, dintr-o imensã dragoste faţã de fiica noastrã FERNANDA IGNAT, care a emigrat în Israel la 22

170

decembrie 1992 şi dupã câteva luni s-a îmbolnãvit grav acolo, a hotãrît cu accepţiunea mea sã plece definitiv din ţarã, cu gândul de a se stabili în Israel, în apropierea ei şi a soţului ei. Înainte de întocmirea formalitãţilor de plecare definitivã a vorbit personal cu Dvs. şi v-a expus toate aspectele care intereseazã familia noastrã, subliniind totodatã cã este nevoit sã plece singur, fãrã mine. Având aprobarea Dvs. de principiu, soţul meu a întreprins toate formalitãţile şi cheltuielile necesare din micul sãu venit de pensionar, dar dupã convorbirea sa cu Dvs. a rãmas stupefiat, nu numai de faptul cã Dvs. nu vã respectaţi promisiunea de a-l ajuta în aceastã emigrare definitivã, ci şi de acela cã îşi vede distrusã şi ultima sa bucurie de a fi împreunã cu fiica noastrã, care-l aşteaptã cu o nemãrginitã nerãbdare şi suferinţã. De aceea, în baza libertãţii de credinţã, a libertãţii de gândire şi a democraţiei, care au stat la baza înţelegerii noastre ca el sã plece definitiv şi singur în Israel, vã declar cele de mai jos, spre cunoştinţa Dvs. şi a organismelor statului Israel. Fiind de religie creştinã, eu nu doresc sã-mi abandonez religia, naţionalitatea românã, cetãţenia românã şi ţara mea. Ca urmare, vã exprim întregul acord ca soţul meu, Prof. Dr. ANDY Z. LEHRER, sã plece şi sã se stabileascã fãrã mine în Israel, asigurându-vã totodatã cã nu fac, nu voi face niciodatã nici o obiecţiune şi nu voi ridica nici o pretenţie agenţiei sau ţãrii Dvs. în legãturã cu persoana sau activitatea soţului meu în statul Israel. Sperând cã declaraţia mea este suficientã atât pentru Dvs., cât şi pentru organele statului israelian, îmi exprim rugãmintea sã-l ajutaţi fãrã dificultãţi pe soţul meu, pentru a putea pleca mai repede lângã fiica sa FERNANDA IGNAT. Cu deosebitã consideraţie şi recunoştinţã, MARIA M. LEHRER" Odată cu această scrisoare am trimis şi eu câteva între 22 - 29 augut 1996 la această şefă, în care am spus printre altele: Doamnei Director General Prof. TOVA BEN NUN

171

AGENŢIA EVREIASCÃ PENTRU ISRAEL (The Jewish Agency for Israel) Str. Mihail Kogãlniceanu nr. 42, Et. 3 Sector 6 70629 BUCUREªTI Iaşi, 29 august 1996 Mult stimatã Doamnã Director Prof. TOVA BEN NUN Îmi închipui cã aţi fãcut alergie la scrisorile mele, însã vã rog sã acceptaţi cã mijlocul de a vã scrie este mai puţin costisitor pentru un pensionar, decât o convorbire telefonicã. În acelaşi timp, este o cale mai bunã de a vã explica gândurile şi temerile mele cu privire la formalitãţile plecãrii mele definitive, care întârzie inadmisibil de mult. Mai întâi am vrut sã vã spun nedumerirea mea asupra ceea ce ar putea înseamna Sohnutul [această asociaţie - n.n.], cel puţin pentru mine, dacã nu şi pentru mulţi evrei ajunşi la vârsta senectuţii. Dupã scurta mea experienţã cu Sohnutul, faţã de care am avut şi am o atitudine de apreciere, respect şi sinceritate, expunându-vã întreaga mea situaţie familialã, materialã şi, mai ales, boala necruţãtoare a soarelui vieţii mele - FERNANDA IGNAT (pe care o cunoaşteţi) - am fost nevoit sã-mi pun o serie de întrebãri, poate neaşteptate. La început mi-aţi dat iluzia cã voi fi ajutat sã plec, chiar dacã soţia mea vrea sã rãmânã (deşi, poate, aţi trecut foarte uşor peste semnificaţia cuvintelor Dvs.), ca pânã la urmã (dupã ce mi-am fãcut pregãtirile necesare şi am obţinut aprobarea statului Israel de a face alia) sã-mi comunicaţi frazele cele mai grele pe care le-am putut auzi vreodatã, cã "noi nu trimitem jumãtãţi de familie" (!?) şi sã plec la fiica mea "ca turist". De aceea, primele întrebãri care s-au ivit în mintea mea au fost: cum de aţi putut sã vã exprimaţi în acest mod, când personal v-am spus cã doresc sã fac alia, deci sã plec definitiv de aici şi sã mã stabilesc lângã copilul meu bolnav ? Pentru cã dacã aş fi vrut sã plec ca turist, nu mai aveam nevoie nici sã mã adresez Sohnutului şi nici sã cer aprobarea de alia din partea Statului Israel. Cum de nu v-aţi putut imagina, cã numai Dumnezeu ştie câte zile, luni sau ani i s-a hotãrât iubitului meu copil sã se

172

bucure de aceastã viaţã ? Cum de Sohnutul sau anumiţi funcţionari evrei din Israel, pot condamna pe un alt evreu sã nu se mai reîntoarcã în ţara sa şi, mai ales, sã nu poatã sã-i aline durerile şi suferinţele propriului sãu copil ? Dacã Dumnezeu m-a pedepsit mult în tot timpul vieţii mele, oare confraţii mei trebuie sã mã pedepseascã şi ei ca sã mã desparte de singura fiinţã scumpã pe care Dumnezeu mi-a dãruit-o, de singura energie vitalã din viaţã mea amarã ? Desigur cã întrebãrile mele au început sã se amplifice, sã se înmulţeascã şi sã depãşeascã sfera persoanei mele, infiltrându-se pânã în cele mai îndepãrtate vremuri ale istoriei poporului nostru. Mi-am amintit cã Moşe Rabeinu le-a spus fiilor lui Gad şi Reuven, care se gândeau la avere: "Gândiţi-vã mai întâi la copii voştri, apoi la turmele voastre de oi". Dar ceea ce m-a îndurerat cel mai mult a fost faptul cã dacã pânã acum, dupã oprimãrile antisemitismului şi asasinatele din timpul pogromurilor, când am fost obligat sã aud mereu "Jidanilor, plecaţi în Palestina", tocmai evreii mei sã-mi spunã azi cã-mi este interzis sã emigrez în Israel. Sunt complet derutat din cauzã cã, în ciuda dorinţelor mele şi poate a celorlalţi pãrinţi, care au vrut sã ofere Israelului copii buni, competenţi şi capabili pentru a dezvolta o ţarã civilizatã, omeneascã şi democratã, constat cã suntem îndepãrtaţi de ea prin diferite manevre birocratice, lipsite de logicã sau de "legi" fanteziste, despre care nici nu avem siguranţa cã existã în realitate. Ca o consecinţã, este normal sã ne gândim la însãşi raţiunea existenţei Sohnutului, care nu ne ajutã la realizarea puternicelor noastre sentimente de a ajunge (mãcar şi pentru ultima şi scurta parte a vieţii noastre) în Ţara Fãgãduinţelor şi cautã sã ne determine sã rãmânem aici printre duşmanii noştri de totdeauna, pentru cã "suntem bãtrâni". Stimatã Doamnã TOVA, întârzierile foarte mari şi tergiversãrile emigrãrii mele m-au dus la disperare. Se presupune cã poporul nostru este format din foarte mulţi oameni deştepţi. Atunci, de ce nu se poate înţelege cã acei care nu vor sã plece în Ereţ Israel (chiar şi unii din soţii evrei), nu pot fi obligaţi s-o facã împotriva voinţei lor; iar acei care vor sã emigreze, de ce sã fie împiedicaţi s-o facã, numai din cauza unor presupuse "bigamii" în Israel, sau din alte motive iraţionale ? Se ştie cã fiecare Ole hadaş (= emigrant) are datele personale şi familiale cunoscute de cãtre funcţionarii israelieni şi aceştia pot interzice legal orice cãsãtorie neconformã cu legile ţãrii. De aceea, mã puneţi în situaţia de a mã întreba dacã nu este de fapt o

173

manevrã ascunsã şi mincinoasã a unora care vor sã blocheze plecarea celor puţini rãmaşi şi sã încalce - cu vinovãţie - legea reîntoarcerii poporului evreu în ţara sa. Aş dori sã înţelegeţi bine cã, în afarã de aceste realitãţi personale şi de altele despre care îmi este ruşine sã vi le mai spun, inima mea plânge în fiecare clipã din cauza copilului meu chinuit. Cum puteţi rãmâne neclintitã şi sã-mi invocaţi nişte motive totalmente absurde (cu atât mai rãu dacã ele ar fi adevãrate), când ştiţi cã sãnãtatea lui depinde numai de voinţa lui Dumnezeu, şi mã torturaţi - ca duşmanii poporului nostru - sã nu-mi pot ajuta şi sã nu mã pot ruga pentru fiinţa sufletului meu. Am renunţat la toate câte am muncit şi realizat în viaţa mea (la soţie, la apartament, la institut, la ştiinţã, la prestigiul meu de cercetãtor de talie internaţionalã etc.) numai şi numai pentru a-i uşura viaţa acestui copil minunat, care s-a dedicat cu pasiune educaţiei copiilor Dvs., copiilor Israelului. Ca urmare, nu vreau sã-mi închipui cã vã va lãsa inima Dvs. mare sã fiu supus unor grele suferinţe pãrinteşti, şi vã rog sã nu acceptaţi ca birocraţia sã-mi întunece viaţa înainte de a ajunge lângã el. Vã rog cu fiecare gând al meu sã mã ajutaţi sã fiu cât mai repede lângã FERNANDA mea şi vã asigur cã atât cât voi trãi, Dvs. veţi reprezenta îngerul nostru pãzitor şi fiinţa cãreia îi vom rãmâne profund recunoscãtori. Cãci - dupã cum cred cã vã daţi seama - nimic nu mai are valoare pentru mine decât ea şi viaţa ei. În speranţa cã veţi face toate intervenţiile necesare ca sã pot pleca în cel mai scurt timp, vã rog sã credeţi, stimatã Doamnã Director General TOVA BEN NUN, în sentimentele mele cele mai sincere şi cordiale. Prof. Dr. Andy Z. LEHRER In urma acestor scrisori vehemente, am primit aprobarea de plecare şi la 29 octombrie 1996 am părăsit România. În seara acelei zile copii m-au aşteptat la aeroport şi de aici am plecat spre casa lor. Am fost foarte fericit că i-am putut vedea şi că aş putea rămâne cu ei, să-i înţeleg şi să iau parte afectivă la toată munca şi suferinţele lor. După puţin timp, am observat că în casa lor erau câteva fotografii şi imagini ale diferiţilor sfinţi creştini, printre care şi Fecioara Maria cu pruncul. Dar, pentru că eu am fost foarte discret şi nu am vrut să discut

174

asupra lor, mai ales, pentru că mi-am pierdut orice credinţă religioasă şi nu am vrut ca fiica mea să creadă că aş avea ceva împotriva acestui fapt, am considerat că nu trebuie să declanşez niciodată nici un fel de discuţii asupra acestui fapt. Ba mai mult ! Am înţeles că suferinţele sale fără de sfârşit şi lipsă unui viitor optimist al sărmanei mele fiice, a determinat-o să apeleze la tot ceea ce ar putea s-o ajute în viaţă. Ulterior am aflat foarte discret că a apelat la biserica creştină pentru a se creştina, deoarece astfel putea să adreseze rugăminţile ei de ajutor, în plângerile ei tăcute, unor personaje imaginare cu puteri magice. Aceasta s-a întâmplat la 2 august 1994, adică în anul când a fost diagnosticată că trebuie să facă cea de-a doua operaţie abdominală.

În timpul primei mele şederi scurte la copii, am avut prilejul de a face, împreună cu fiica mea, o vizită la eminentul dr. Dan Beck, chirurgul care a avut grijă de ea şi care îi urmărea evoluţia bolii. Probabil de origină germană, el a fost deosebit de delicat şi sensibil faţă de Fernanda şi căruia i-am adresat cele mai profunde rugăminţi de a o ajuta. După plecarea mea

175

din Israel, i-am scris chiar două scrisori în franceză, spunându-i printre altele, în aprilie 1995, că: "La seule possibilité de vous remercier des fonds du mon coeur pour vos noblesse et aide fraternelle a été celle d'immortaliser votre nom dans mon domaine de recherche (l'entomologie parasitologique) et, c'est la raison pour laquelle, je vous en prie d'accepter ma modeste expression de reconnaissance éternelle. En donnant le nom Danbeckia à un genre nouveau pour la science, j'ai inscrit votre nom notamment dans l'entomologie médicale africaine, étant lié pour toujours de votre grande personnalité. Dans chaque jour et chaque instant je prie le Dieu de vous donner beaucoup de santé et pouvoir d'apporter la joie de vivre dans les âmes des hommes - victimes du génocide bolchevique du Tchernobil - qui ont le bonheur d'arriver chez vous. Je vous tiendrai dans mon coeur jusqu'à la fin de ma vie." Iar în cea de-a doua scrisoare de la 3 decembrie 1995 i-am scris întreaga mea durere şi printre altele: "je suis désespéré que ses markers augmentent continuellement, que les symptômes de fatigue et de vomir ont recommencé et (ce qui est très triste) que ses préssentiment et peur qu'elle sera obligée de faire la deuxième opération ont arrivé à un niveau-limite. [...] Mais, elle représente vraiment le soleil de ma vie et, pour cela, je vous prie en genoux de ne la laisser pas disparaître. Je vous prie de vaincre même le Dieu avec votre science, car le Dieu s'est prouvé injuste avec cet enfant merveilleux. [...] je vous implore des fonds de mon âme d'aider ma Fernanda avec toutes vos forces, pour retrouver sa santé, pour se réjouir normalement de sa vie entière et pour vous garder dans nos cœurs avec la plus grande vénération". În ciuda imenselor insistenţe de a i se opri răspândirea bolii în întregul organism, care au avut numai meritul de a-i prelungi existenţa timp de aproape 20 de ani (în locul celor 7 ani pronosticaţi iniţial) şi a permanentelor tratamente, care nu i-au stăvilit nici dragostea şi dorinţa ei nemăsurată de viaţă, nici pasiunea ei pentru muncă şi educaţia copiilor sau dorinţele ei nelimitate de cunoaştere şi afecţiunea profundă pentru frumuseţile naturii, ea a muncit până la ultima ei zi de viaţă. Avea dureri mari la picioare, din cauză că boala s-a răspândit şi în sistemul osos, dar aşa ridica scările de la liceu sau de acasă. Totul a fost inutil şi în prima decadă a

176

lunii septembrie 2011 a fost dusă la spital cu ambulanţa, unde şi-a pierdut vorbirea şi vederea şi ne-a părăsit pentru totdeauna la 16 septembrie. Inainte cu 3-4 zile de a fi transportată la spital, neuitata mea Fernanda mi-a spus că este fericită că eu o iubesc, iar atunci când era la spital şi înainte de a ne părăsi, am ştiut că mai aude puţin, deşi toate simţurile sale au dispărut. Plângând şi mângâindu-i mânile am întrebat-o încet cui mă lasă. Şi atunci, în ultimile sale clipe, ea a plecat cu lacrimi în ochi la vorbele mele. După această mare tragedie, după vreo două zile a trebuit să fie înmormântată. Tot timpul am sperat ca să ni se atribuie un loc în cimitirul din apropierea localităţii, unde aş fi putut merge deseori la ea pentru a mă ruga. Dar acum a început una din cele mai oprimante barbarii ale evreilor religioşi, prin care s-a decis (nu ştiu dacă conform unor legi speciale sau a unor tradiţii primitive) că acei care nu sunt evrei nu pot sta alături de morţii evreilor în cimitirele lor. Ei trebuie depuşi în cimitirele creştinilor, deoarece ea avea o mamă creştină şi apoi pentru că s-a creştinat. Nu am putut vedea niciodată care poate fi cauza acestei enormităţi şi înjosiri, chiar din partea celor care se considerau cei mai învăţaţi oameni şi "fii lui dumnezeu". Totdeauna am ştiut că religia nu este un caracter biologic, genetic, care poate fi transmis ereditar şi de aceea, fiecare om când se naşte nu are nicin un fel de credinţă religioasă transmisă genetic de la părinţi. Ulterior, prin educaţie, el primeşte un anumit sistem de credinţe şi practici religioase. De aceea, nu am înţeles niciodată cum de fiica mea, în România a fost "jidaucă" şi chinuită pentru că tatăl ei a fost catalogat la naştere drept "evreu", şi în Israel, ea este creştină, pentru că mama ei era creştină, deşi nu a moştenit nimic de la mine şi nici de la mama ei din punct de vedere religios. Deci aici, eu nu aveam nici o valoare în ereditatea copilului meu. Astfel, după ce ea a făcut armata în rândurile soldaţilor evrei, la începutul venirii sale in Israel, a educat copii evreilor, a muncit într-un mod deosebit pentru viaţa acestei ţări până la ultima ei suflare, să fie asvârlită într-un cimitir al "păgânilor" la o distanţă de peste 200 de km depărtare de localitatea noastră, la aşa numita Pardis Hana. In acest fel, neavând o maşină personală sau o posibilitate de a merge direct cu autobuzul şi fiind în vârstă, nu am putut merge la mormântul ei, decât atunci când fostul meu ginere era dispus să ducă un bătrân ca mine cu maşina sa. Pentru că nu am avut îndrăzneala să-i solicit această favoare,

177

nici el nu mi-a oferit-o, cu excepţia momentului iniţial de înmormântare. De aceea, timp de 2 ani am trăit cu Fernanda mea în suflet, în memoria mea, cultivând fiecare amintire după locurile în care am fost sau am discutat împreună. Mă opresc la fiecare parc, magazin, copac unde am vorbit cu ea şi o văd ca atunci când trăia, când mă chema să mergeam împreună pentru că îi era frică uneori să meargă singură cu maşina prea departe sau nu avea putere să facă diferuite cumpărături, când se oprea pentru că nu putea să mai meargă din cauza durerilor. Imi amintesc vorbele ei pline de viaţă, de dragoste ... Şi plâng pentru că imediat ea dispare şi mă lasă singur şi depate de ea, în batbaria acestei ţări. Singura veste care m-a bucurat mult a fost aceea că şcoala Atid unde Fernanda a fost o profesoară extrem de apreciată, a hotărât denumirea unei clase cu numele ei. În ziarul "Bună dimineaţa, Israel!" Numărul 27, serie nouă, de vineri 14 octombrie 2011, a fost inclusă ştirea: " 20. In amintirea Fernandei (Anda) Ignat - 1968 – 2011 Luni 31 octombrie, la Carmiel (strada Tzahal 103) va avea loc ceremonia inaugurării clasei de studiu în numele Fernanda (Anda) Ignat – profesoară şi dirigintă la Scoala ATID din localitate. Cu această ocazie vor fi aprinse lumânări memoriale şi va fi evocată personalitatea regretatei cărturar.e Ceremonia va începe la ora 12,30. " Din cauza uluitoarei barbarii religioase evreieşti, las cu limbă de moarte că, nu vreau să fiu considerat evreu atunci când voi părăsi acestă lume, şi să fiu înmormântat alături de fiica mea Fernanda Ignat (fosta Lehrer), în acelaşi cimitir al creştinilor şi arabilor din Israel. Astfel, nu va mai trebui să plâng pentru că nu am putut ajunge să mă închin la fiinţa pe care o iubesc şi care trăieşte permanent în sufletul meu. De asemenea, nu vreau să fiu însoţit spre cimitir de nici un fel de preot (rabin sau părinte creştin), pentru că de multă vreme am părăsit orice fel de credinţă în dumnezeu şi nu vreau să mi se facă

178

nici un fel de slujbă religioasă la mormânt. Dacă cineva ar dori să scoată şi să transporte osemintele fiicei mele în altă parte sau în România, trebuie să ştie că eu nu permit acest lucru, decât cu condiţia ca să mute şi osemintele mele, în aceleaşi locuri şi alături de fiica mea. Pentru că eu rămân părintele ei chiar şi după moartea noastră. De asemenea, dacă se doreşte transmutarea osemintelor mele în alt centru, pentru motive de demnitate ştiinţifică, atunci organizatorii acestui fapt vor trebui să mute şi osemintele nedespărţitei mele fiice în acelaşi loc.

179

180

כאשר הלכת מכאן לא עוד פרח׳ם נדמה יפרחו לא עוד עלי אדר בעולמי כולו

Dacă ai plecat de aici, nu mai multe flori vor înflori, nu mai multe frunze de arţar vor fi în întreaga lume

Si vous êtes parti d'ici, pas plus de fleurs fleurissent, pas plus de feuilles d'érable seront dans le monde entier

If you left here, no more flowers bloom, no more maple leaves in the world

181

Cuprinsul

Profesorul de muzică C. Ipate al liceului "Garabet Ibrăileanu" din Iaşi………3 Gheorghe Dihoru - cercetător ştiinţific al I.B. Bucureşti…………...……….10 Contabila Dolceanu Elena…………………………………………………..26 V. Irimia, patronul magazinului Super-Copou din Iaşi…………...…………49 Prof. dr. Constantin Pisică, Universitatea Iaşi………………………………68 Doctoratul lui Marin Voicu……………………………………………...….75 Vecina mea Claudia Belinschi…………………………...…………………87 "Cârnăţarul" prof. dr. Gheorghe Drugociu…………………...……………..96 Psihopatul inginer Niculiţă Mihai…………………………...……………..124 Preludiu justiţiar: Asociaţia de locatari "Oastei 2A"……………..………...152 Testamentul meu………………………………………….……………….166 Cuprinsul……………………………………………………….…………181