Istoria mineritului in Bucovina : recuperari din publicatii anterioare 1989,Vol.I

Istoria mineritului in Bucovina : recuperari din publicatii anterioare 1989 colaj : ing.Leniuc Vasile,2014

Istoria mineritului in Bucovina : recuperari din publicatii anterioare 1989

colaj : ing.Leniuc Vasile,2014,sursa : Internet

Acest COLAJ are doar rolul de A NU SE UITA,in acest timp cand a devenit un “sport national”

in a sterge amintiri,trecut,realizari si vise,pentru a face loc “omului nou” : ADAPTATUL

Vol.I.= Perioada habsburgica;Vol.II.= Perioada interbelica;Vol.III.=Perioada postrazboi II;Vol.IV.= Perioada

socialista;Vol.V.= Perioada imposturii

O incercare,bazata pe documente,de a intelege cum de s-a ajuns aici : la distrugerea voita si girata politic

Cuprins :

1.= Drăguşanul Ana-Cozmina - Europenizarea Bucovinei în “epoca luminilor”Revista AGERO

Stuttgart www.agero-stuttgart = pag.2 (ca introducere)

2.= Laţia Victor (1924) - Manganul si mineralele de mangan(in industria ţării noastre),Societatea

de miine- revista saptamanala pentru problem sociale si economice Cluj ,23 Noiemvrie 1924 = pag.10

3.= Irimescu Gavril (1981)-Din istoria mineritului in Bucovina (I),Suceava - Anuarul Muzeului

Judetean vol.VIII-1981 = pag.13

4.= Irimescu Gavril (1982)-Din istoria mineritului in Bucovina 1918— 1944 (II),Suceava- Anuarul

Muzeului Judetean vol.IX-1982 = pag.26

5.= Ceredarec Nicolae (1983) - Exploatarea minelor de cupru de la Fundu Moldovei in timpul

stapanirii austriece (1805— 1918),Analele Muzeului Judetean Suceava 1983= pag.42

6.= Negura Ion(1983)-Industria.Meseriile si sistemul financiar-bancar in Bucovina sub

stapanirea habsburgica (1775-1918),Analele Muzeului Judetean Suceava 1983= pag.45

7.= Negura Ion(1979)-Aspecte ale evolutiei economice a Bucovinei sub stapanirea habsburgica

Ion Negura,Anuarul Muzeului Judetean Suceava 1979-1980= pag.60

9.= StanciuVictor(1943)-Bogatiile naturale ale Transilvaniei in economia româneasca.Revista

Economica,Anul XLV.Nr.11,Sibiu,27 Februarie 1943 = pag.77

10.= Von K. M. Paul (1876)-Grundzüge der Geologie der Bukowina,(Geologia pentru toata

Bucovina),k. k. Bergrath au der geologischen Reichsanstalt.(Mit einer geologischeu Ucbersichtskarto, Tat'. XVII.)

.Jahrbuch d. k. k. geol. Kcichsau.italt. 1876. 2C. Band. ;J. lieft. (K. M. Paul.)

11.= Von Bruno Walter (1876)-Die Erzlagerstätten der südlichen Bukowina.(Depozitele de

minereu din sudul Bucovinei),26.Band.1876.JAHRBUCH IV’Heft DER KATS.KON.GEOLOGISCHEN REICHSANSTALT.

12.= Von Dr. Pharmaciae Josef Barber (1869)-Chemische Analyse der Mineralquellen von

Dorna Watra undPojana negri in der Bukowina.Vorgelegt in der Sitzung am 17. Juni 1869.

http://www.agero-stuttgart/


Europenizarea Bucovinei în “epoca luminilor”

Drăguşanul Ana-Cozmina,Revista AGERO Stuttgart www.agero-stuttgart

1. Începuturile iluminismului european

Iluminismul, manifestat în Europa prin reforme specifice despotismului luminat şi prin

tendinţe ale unităţii europene, pus în practică de împăraţii austrieci Maria Tereza (1740-

1780) şi Iosif al II-lea (1780-1790), dar şi de regele Prusiei Frederic al II-lea (1740-1786), a

însemnat, pe lângă o tentativă de modernizare a statului feudal, şi temelia societăţii europene

moderne, o temelie constând într-o politică mercantilă, caracterizată prin dezvoltarea

manufacturilor, sporirea producţiei pentru export, amplificarea schimburilor externe prin

intermediul unor companii comerciale, stimularea creşterii populaţiei şi calificarea

lucrătorilor în şcoli de arte şi meserii. Statul, devenind un adevărat “arbitru” între clase,

urmăreşte o mai bună repartizare, în sensul uniformizării, a impozitelor şi obligaţiilor publice

asupra cetăţenilor, o relativă nivelare politică şi socială prin impunerea toleranţei religioase şi

prin crearea de condiţii, inclusiv prin impunerea obligativităţii învăţământului laic, pentru ca

supuşii să-şi poată utiliza, în folosul statului, talentele şi aptitudinile” (Mihai Iacobescu, Din

istoria Bucovinei, pg. 101).

Fără a ignora contribuţia lui Voltaire la cristalizarea acestei “filosofii moderne”, care

pune omul în primul plan datorită capacităţilor sale încă nepuse în valoare, începuturile

iluminismului coincid cu cele ale masoneriei moderne, constituită, în 1717, la Londra, prin

înfiinţarea Marei Loje “United Grand Lodge of England”, şi prin aprobarea Constituţiei

elaborată de James Anderson, în 17 ianuarie 1723. Maria Tereza şi fiul ei, Iosif, se iniţiază în

ideologia societăţii industriale care va urma prin intermediul lojei vieneze “Zu den drei

Adler” (Cele trei acvile), lojă din care făceau parte, printre alţii, şi contele Gyulay din Zalău,

şi baronul Samuel Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, dar şi românul Vasile Nicula, zis

Horea din Albac, care, şi datorită acestei apartenenţe, în perioada 1779-1784, va fi primit de

trei ori de împăratul Iosif al II-lea (Horia Nestorescu-Bălceşti, Ordinul Masonic Român,

apud. Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, pg. 82).

Istoriografia a tot evitat, până de curând, să pună semnul egalităţii între iluminism şi

masonerie, deşi se ştia că, aşa cum creştinismul tradiţional reprezenta sistemul ideologic al

feudalismului, masoneria însemna ideologia societăţii industriale în formare. La baza

reformelor iluministe stă un sistem de precepte, pe care le putem regăsi în modul de a

guverna al lui Iosif al II-lea. Iar Iosif este monarhul european care încearcă să pună în

aplicare aceste precepte într-un tărâm virgin, în Bucovina, prima provincie românească în

care iluminismul european îşi găseşte un cadru optim de aplicare. Tocmai de asta, adică

pentru a putea explica “grija părintească” a împăraţilor austrieci faţă de românii bucovineni,

o “grijă” manifestată prin reforme iluministe, enumerarea celor 12 precepte, publicate, pentru

prima dată, în 1875, revista masonică “Mistria”, se impune de la sine. Aşadar, Iosif fusese

iniţiat în următorul cod de valori:

“1. Fii drept, căci echitatea este sprijinul geniului uman.

2. Fii bun, căci bunătatea încantează toate inimile.

3. Fii indulgent, căci şi tu eşti slab şi trăieşti cu fiinţe tot atât de slabe ca şi tine.

4. Fii blând, căci blândeţea atrage afecţiunea.

5. Fii recunoscător, căci recunoştinţa alimentează şi nutreşte bunătatea.


6. Fii modest, căci orgoliul revoltă fiinţele aprinse de ele însele.

7. Iartă injuriile, căci răzbunarea eternizează ura.

8. Fă bine celui ce te-a ultragiat, spre a te arăta mai mare decât el şi spre a-ţi face dintr-

însul un amic.

9. Fii temperat, cast, căci voluptatea, intemperanţa, excesele îţi distrug fiinţa şi te fac a fi

dispreţuit.

10. Fii cetăţean bun, căci Patria ta este necesară siguranţei plăcerilor şi fericirii tale. Fii

fidel şi supus autorităţii legale.

11. Apără Patria ta, căci ea te face fericit şi în ea stau toate legăturile, toate fiinţele

scumpe inimii tale, dar nu uita niciodată umanitatea şi drepturile sale.

12. Nu suferi ca Patria ta, această mumă comună ţie şi concetăţenilor tăi, să fie pe nedrept

oprimată, căci atunci ea n-ar mai fi pentru tine decât o Ghehence (iad). Dacă patria ta îţi

refuză fericirea, dacă ea suferă să fii oprimat, depărtează-te de ea în tăcere, dar nu o tulbura

niciodată, suportă adversitatea cu resignaţiune”.

În viitoarea Bucovină exista, după 1740, o adevărată pleiadă de proprietari de pământuri

care aderaseră la masonerie, venerabili ai lojei “Moldova”, dar care, după ocuparea nordului

Moldovei de oştile imperiale (1774), vor intra sub obedienţa lojei vieneze “Zu den drei

Adler” (Cele trei acvile), devenind, astfel, primii colaboratori români ai împăratului. Dintre

ei, reţinem numele lui Vasile Balş, mason din 1740, Iordache Cantacuzino, din 1742, Sandu

Sturza, din 1743 şi pe cel al marelui sulger Leinţa din neamul Lenţeştilor, mason din 1756 şi

mare proprietar de pământuri şi sate în nordul Bucovinei (Nestorescu-Bălceşti, op.cit., pp.

79-94).

2. Bucovina, înainte de a intra în contact cu iluminismul

Aflat, de veacuri, “în umbră, în părăsire, în ignoranţă, poporul”, aflat la cheremul

proprietarilor ecleziaşti de pământuri, care, “maimuţărind pe Dumnezeu creator, care

poruncise să facă lumină, călugării răspândiră întunericul, strigând: Fiat nox!” (Constantin

Negruzzi, Păcatele tinereţilor, 1872, pp. 201-202, apud. Ion Drăguşanul, Bucovina faptului

divers, vol. I, pg. 223), se împăcă “îndată cu stăpânirea cea nouă, deşi nu putea pricepe cum

de au venit sub cârma împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti n-au văzut, nici

sânge să curgă, ori măcar pârjol să se plimbe, ca alte dăţi, pustiitor prin ţară”(Ion Grămadă,

Cartea sângelui, pp. 195-196).

Iosif al II-lea cunoscuse Bucovina încă din 1769, când o vizitase, cu ocazia unei inspecţii de

graniţă, drept “o adevărată pustietate, acoperită cu cei mai frumoşi arbori, care putrezesc încă

nefolosiţi”, drept pământuri “nedesţelenite şi necolonisate”, dar care, dacă ar reveni Austriei,

“s-ar fi săvârşit ceva foarte de folos (George Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra

situaţiei, 1895, pp. 10-11).

Despre acest “loc pustiu” al anilor 1770-1774, dar de o tulburătoare frumuseţe, abundând

în resurse nevalorificate, vorbesc, cu precizie monografică, lucrările “Descrierea districtului

Bucovinei”, redactată, în 1775, de generalul maior Gabriel von Spleny, “Descrierea

Bucovinei şi a stării ei lăuntrice”, raport întocmit de iluministul Vasile Balş, în 1780, pentru

împăratul Iosif al II-lea, “Scurte observaţii asupra Bucovinei”, un alt raport, cu destinaţie

imperială, întocmit de Ioan Budai-Deleanu, în 1803, rapoartele, cu diverse destinaţii, ale

călătorilor străini, publicate într-o colecţie ştiinţifică românească, şi lucrarea “Introducere la

scrierile lui Constantin Negruzzi”, elaborată de Vasile Alecsandri la cumpăna anilor 1871-

1872. În baza operelor citate, putem reconstitui imaginea unui ţinut în care satele, formate


din maximum douăzeci de case, se aflau la mare depărtare unele de altele, cu câteva târguri

ruinate, dar care, precum întreaga ţară “duc o lipsă aproape totală de meseriaşi, chiar şi cei

mai necesari, cizmari, croitori, fierari, rotari, fiind greu de găsit” (Spleny, op.cit., pg. 52).

În plan social, existau trei clase (cum le numeşte Alecsandri) aristocratice, adică

Protipendada laico-religioasă, Rangurile secundare şi Cinurile, existau, firave şi veşnic

exploatate de funcţionari, breslele negustorilor şi meseriaşilor, exista, apoi, şi “poporul şerbit

boierescului, poporul pe capul căruia toţi erau stăpâni… poporul supus la beilicuri, supus la

dare de flăcăi la oaste, supus la bătaie cu biciul, supus la supliciul fumului prin temniţe,

expus la toate capriciile crude ale soartei, la toate mizeriile morale şi fizice, plecat la toţi, fie

indigeni sau străini, sărăcit, înjosit, cuprins de groasză din copilărie până la moarte şi

neapărat de lege nici măcar în contra crimelor”(Alecsandri, op.cit., pp. VII-XII), iar, “după

acel popor Român”, existau “Ţiganii număraţi pe suflete, proprietate monstruoasă a statului,

a boierilor şi chiar a sfintei Biserici” (idem).

În ciuda acestei ostilităţi, poporul manifesta “o iubire puternică pentru neatârnare şi

libertate, o foarte mare adeziune la ţeară, locul în care şed, familie, obiceiuri” (Budai-

Deleanu, op. cit., pg. 383). Iar “locul în care şed” reprezenta o înşiruire de “colibe mici şi

împăştiate care pe unde, cele mai adeseori lipsite de grădină, de curte şi de fântână”, averea

omului constând “în dobitoacele sale, pe care le ia cu sine după ce-şi părăseşte coliba” (Balş,

op. cit., pg. 345).

Concluzionând, cu ajutorul mărturiilor vechi, “starea culturală a poporului indigen din

Bucovina era, la împreunarea cu Austria, foarte slabă şi înapoiată” (Iraclie Porumbescu, în

“Revista Politică” nr. 10, 1887, pg. 3), “şerbirea şi mizeria fără protecţie, şi totul mişcându-se

într-o atmosferă neguroasă de ignoranţă, de superstiţii, de pretenţii, de lăcomie şi de frică”

fiind consecinţele unei ordini sociale primitive, caracterizată astfel: “în vârful scării sociale,

un Domn cu topuzul în mână şi cu legea sub picioare; pe treptele acestei scări, o boierime

ghiftuită de privilegii, bucurându-se de toate drepturile, până şi de ilegalităţi, şi scutită de

orice îndatorire către ţară; alături cu acea boierime, un cler ai cărui şefi, veniţi din Fanar şi

din vizuinile muntelui Athos, se desfătau într-o viaţă de lux trândavă şi scandaloasă; iar jos,

în pulbere, o gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile… Şi, între clasele privilegiate şi

între acele dezmoştenite, un cler ignorant, superstiţios, îngrăşat cu mana averilor

mănăstireşti, aplecat mai mult la plăcerile lumeşti decât la smerenie apostolească; un cler

care, în loc de a căta să apropie turmele între ele prin cuvinte de frăţie, în loc de a exersa un

sacerdoţiu sacru şi mângâietor, conform moralei lui Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă

de plăcere şi talgerul de naforă în disc de parale” (Alecsandri, op. cit., pp. VII-XII).

3. Primele reforme iluministe în Bucovina

Ocuparea Bucovinei s-a săvârşit în toamna anului 1774, sub conducerea maiorului Mieg,

care, până în 25 octombrie, pune stăpânire pe un teritoriu marcat de “urmele proaspete ale

armatelor ruseşti, care se retrăgeau după pacea de la Cuciuc-Cainardj” (Bogdan-Duică, op.

cit., pg. 10). Primul guvernator militar al provinciei, Spleny, adept al iluminismului, impune

o administraţie militară, care să înlocuiască administratorii băştinaşi “ignoranţi…

părtinitori… înconjuraţi de rude şi de prieteni… corupţi”, dându-şi “toată silinţa să lumineze

mintea poporului, înmulţindu-i şcoalele până la treizeci şi două (faţă de cele 8, religioase,

existente în 1774) şi aşezând la dânsele numai învăţători români ori de aceia ce ştiau bine

limba românească” (Deşteptarea, nr. 1, 1907). După Spleny, vine guvernator, din ţinutul


Năsăudului, unde botezase şi cununase o mulţime de români, generalul Carol von Enzenberg,

care, în perioada 1778-1786, în baza experienţei “româneşti” din Transilvania, izbuteşte să

aplice, cu o oarecare blândeţe, o serie întreagă de reforme ale iluminismului european.

Alcătuindu-şi un program propriu pe fundamentul programului elaborat de Spleny şi de

românul Vasile Balş, Ezenberg înaintează Vienei, în 30 decembrie 1779, un aplu program

referitor la Bucovina, program în baza căruia Bucovina urma să fie împărţită în cinci

districte, conduse de directori militari care să cunoască limba română, Cernăuţii devenind

noua capitală a proivinciei. Pentru administrarea satelor, la funcţia de jude urmau să

candideze trei săteni, care, odată aleşi, urmau să fie scutiţi de orice dări, pământul lor fiind

lucrat, prin robotă, de săteni. Tot Enzenberg a fixat, în mod diferenţiat, cuantumul

obligaţiilor fiscale pe an (15 crăiţari – o familie de ţărani, 30 crăiţari – rupaşii, 40 crăiţari –

mazilii, 1 florin – boierii şi negustorii armeni şi greci, 2 florini – evreii, iar întregul cin al

călugărilor şi preoţilor – 400 florini pe an). Pentru o mai eficientă administrare a ţinutului, el

înfiinţează, la Cernăuţi, un auditoriu central, cu rol de primă instanţă juridică a Bucovinei

(!781) introduce peceţile săteşti (1783) şi emblemele oficiale, cu semnificaţie heraldică

(1787), conferindu-i satului rol de unitate administrativă, delimitează pământurile rusticale

ale clăcaşilor de cele ale marilor proprietari laici şi ecleziaşti, numite dominicale sau

domeniale (1787), creează cadrul instituţionalizat pentru paza contra incendiilor (1786),

înfiinţând străji de noapte şi sisteme de alarmare a populaţiei în caz de incendiu, determină

secularizarea averilor mănăstireşti prin înfiinţarea Fondului Religionar (1786), astfel ca

resursele Bucovinei să poată fi eficient exploatate (cf. Iacobescu, op. cit., pp. 100-128).

Împăratul Iosif al II-lea vizitează Bucovina ocupată în două rânduri: 14-19 iulie 1783 şi

24-27 iulie 1786. Cunoaşterea nemijlocită a provinciei, îl ajută la întocmirea unor planuri de

dezvoltare, primul dintre ele fiind comunicat, când Bucovina făcea parte, deja, din Galiţia,

feldmareşalului Hadik, Preşedintele Consiliului Aulic de Război, în 18 iulie 1783, plan care

stabileşte, printre altele, ca toate contribuţiile impuse poporenilor să rămână în suspensie, iar

aceştia să dea “numai datoriile supuşeşti către autoritatea publică, fără a se face exces din

partea acesteia”, ca proprietarii de pământuri care locuiesc în Moldova să fie supuşi la dări

mai mari decât cei care au rămas în Bucovina, ca proprietarii să fie determinaţi să-şi

administreze moşiile prin arendare către supuşii lor; împăratul decide, de asemeni, ca

prestaţia robotei să fie redusă cât mai mult şi să fie ridicate toate prestaţiile care amintesc de

robie; să fie reduse gărzile de la cordonul sanitar, supravegherea sanitară urmând să se facă

pe şoseaua principală; cărăuşii din ţară să fie plătiţi pentru munca lor; vama dintre Bucovina

şi celelalte provincii imperiale să fie ridicată în întregime; să înceapă construirea de căi de

comunicaţie moderne (cf. Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, pp. 53-54).

Măsurile privind îmbunătăţirea vieţii băştinaşilor oglindesc ţelul principal al politicii

habsburgilor, care “era sporirea veniturilor, pe cât se poate, prin ademenirea şi atragerea

supuşilor”, adică prin transformarea ţăranului într-un “cetăţean emancipat şi interesat în

sporirea producţiei sale agricole”, în scopul transformării proprietăţii “în sens modern şi de a

o pune sub controlul riguros al autorităţii sale, de a oferi tuturor locuitorilor putinţa de a

câştiga mai bine şi de a plăti impozite sporite către stat” (Iacobescu, op. cit., pg. 255).

În acelaşi an 1783, la propunerea lui Frantz von Kollowrat, se constituie şi începe

exploatarea de către Aerariu a minelor de cupru cu conţinut de argint de la Pojorîta, Iacobeni

şi Fundu Moldovei, iar în anul următor, 1784, datorită consilierului aulic Taddeus Piethnen

von Lichtenfels, prospecţiunile geologice începute de el în zona Solca, Pîrteşti, Crasna şi


Voitinel iau amploare, descoperindu-se numeroase zăcăminte de sare gemă, cel mai

important fiind cel de la Cacica.

Al doilea plan imperial de dezvoltare, elaborat în 29 iunie 1786, şi numit ca atare,

“Planul” sau “Regulatio”, în care “se spune de îndată, de la început, că “Împăratul se

îngrijeşte de binele comun şi că, pentru educarea poporului ortodocs bucovinean este, între

altele, mai întâi de trebuinţă înfiinţarea de şcoli bine organizate ca, pe lângă cele două şcoli

deja înfiinţate, pentru limba moldovenească şi nemţească, să se adauge încă şase şcoli

districtuale sau capitale cu limbile mai sus amintite, apoi să se mai înfiinţeze şcoli triviale, cu

limba nemţească şi moldovenească, în toate oraşele şi comunele parochiale” (Iraclie

Porumbescu, în “Revista Politică” nr. 10, 1887), avea să fie aplicat, cu consecvenţă, de către

urmaşii lui Iosif al II-lea şi, în primul rând, de Francisc Iosif I.

4. Iluminismul, adică guvernarea prin legi

Într-un teritoriu aflat, veşnic, la discreţia unora, altora, apariţia legilor (“care nu numai că

sunt bune, dar se şi aplică”, cum avea să constate Xenopol în 1885), deci apariţia legilor

reprezintă ceea ce înseamnă un proiect pentru un constructor. Cadrul legislativ defineşte, în

fond, o anume concepţie de stat, ba chiar însăşi esenţa acelui stat. Judecând din acest punct

de vedere, legislaţia iluministă impusă Bucovinei este însăşi esenţa începuturilor Europei

moderne, începuturi marcate, în egală măsură, şi de mit, şi de vizionarism. Deci şi de vis, şi

de utopie (mitul habsburgic), dar şi de de întrezărirea Europei de astăzi, Bucovina devenind,

în epoca austriacă, o adevărată Europă în miniatură. Pentru că legile au impus dezvoltări, iar

dezvoltările au fost condiţionate de mâna de lucru calificată, care n-a putut fi procurată decât

prin import, deci prin colonizări. Dezvoltarea economică transformă Bucovina rudimentară

de altădată într-un spaţiu multietnic şi multicultural remarcabil.

În 1786, se elaborează două legi fundamentale, Regulamentul duhovnicesc, prin care

imensul patrimoniu funciar al proprietarului ecleziast trece în administrarea statului, “în

folosul preoţimei şi al şcoalei”, “pentru binele obştesc al clerului, al religiunii şi al omenirii”,

veniturile urmând să acopere “toate cheltuielile pentru feţe bisericeşti şi pentru şcoale” (29

aprilie 1786) şi Orândueala de pădure pentru Bucovina, adică primul cod silvic pe pământ

românesc (1786). În baza acestor legi, s-a putut crea un cadru legislativ propice dezvoltării

economice, din care menţionăm Circulara din iulie 1791 prin care se stabileşte cadrul

legislativ pentru aprovizionarea cu carne a pieţei din ţară şi din capitală, Prevederile cu

caracter fiscal din 1810 privind fixarea unui “bir funciar” de 10 la sută “din averea

moştenitoare nemişcătoare”, Patentul peceţilor de plumb al expediţiilor de tranzit din 1810,

Rânduiala pentru mori din 1 decembrie 1814, Reglementările vamale din 1818 privind

exportul “colilor de sticlă”, a mătăsii, bumbacului, lânii, blănurilor, pieilor etc., Patentul din

17 noiembrie 1817 privind taxele pentru “orice fel de urice, scrisori, poliţe, cărţi de comerţ,

legitimaţii, calendare, ziare”, Izvodul din 1818 privind “taxa de bejenie”, Patentul imperial

din 8 decembrie 1820 “pentru descoperiri şi îndreptări a industriei”, prin care fiecare fiecare

producător obţinea anumite garanţii de protecţie de la stat, Circulara din 16 iunie 1821

privind cuantumul vămilor de drumuri împărăteşti, vămi peste poduri şi vămi la trecători de

ape, Ordonanţa din 25 iulie 1828 privind drepturile şi obligaţiile meşteşugarilor, Circulara

din 15 februarie 1833 destinată producătorilor de bere, Actul normativ din 3 noiembrie 1841

privind înfiinţarea unei “tovărăşii de credit”, deci a unei bănci în folosul agricultorilor.


Sistemul legislativ, în cronologia sa, marchează o cronologie a evoluţiei economice,

evoluţia economică fiind, în fond, principalul scop al iluminismului.

5. Valorificarea resurselor

Pentru identificarea şi, ulterior, valorificarea resurselor naturale ale Bucovinei se

constituie, în 1779,o comisie de cercetări geologice şi o Societate de exploatare şi

investigaţii.Foarte curând, în 1783,Johann Paul Hoffmann descoperă resursele de mangan şi

fier de la Iacobeni,unde,fiind aduşi mineri de la Zips,se construieşte primul furnal,înalt de 8

metri.În 1796, industriaşul Anton Manz de Mariensce cumpără minele de la Iacobeni,ridică

280 de case pentru mineri,pe care îi aduce din de prin ţinuturile germane,pune temeliile unui

magazin de alimente,ale unui nou furnal,construieşte două afânătoare de minereu,două

ateliere cu ciocane,apoi descoperă, în vecinătate,la Cîrlibaba (1797),importante zăcămite de

plumb şi argint.O corporaţie particulară,reprezentată de Franz von Kolowrat,modernizează,

începând cu anul 1783,minele de la Pojorîta,Fundu Moldovei şi Iacobeni,aducând muncitori

calificaţi din Zips,Boemia,Leutschau şi Kassmark,pentru că românii refuză,mult prea multă

vreme,să se integreze în acest nou mod de viaţă.Până în 1807,şapte mii de mineri vin în

Bucovina,întemeiază sate şi construiesc cuptoare,afânătoare,forje.

În 1801,Karl Kalita,nepotul lui Manz,pune în funcţiune exploatările miniere de la

Stulpicani,cu două vetre de afânare şi un atelier de prelucrare,cu un furnal, cu ateliere pentru

unelte agricole,piese pentru mori,elemente componente pentru căruţe şi ustensile de uz

casnic.

În 1817,Manz deschide,la Frasin,o fabrică de potasă,o uzină metalurgică la Vama,în care

face şine şi bare de fier.La Pojorîta,Manz are un cuptor pentru prăjit minereul şi ateliere de

produs cazane şi plăci de aramă,iar la Iacobeni – ateliere în care fabrică pluguri,sape,plite,

ceaune,hârleţe,grătare,cuie şi maşini agricole.

Zăcămintele de sare de la Cacica prind să fie exploatate din 1791,în 1800 funcţionând,

aici,8 cazane de exploatare.

Cea dintâi fabrică de bere a fost construită la Rădăuţi,în 1789,vechea fabrică

mănăstirească de la Solca fiind modernizată.În 1795, se deschide încă o fabrică de bere la

Sirtet.La Vatra Dornei exista,din 1786,o “moară împărătească”,în anii următori,până în 1804,

construindu-se alte 45 de mori.

Atelierele manufacturiere, care iau fiinţă în 1779,când se dau în folosinţă 195 de astfel

de “investiţii modeste cu venituri rapide şi sigure”,se înmulţesc,până în 1804, la 596.Apele

minerale,descoperite în 7 iulie 1807 de către medicul districtual Plusch la Dorna Candreni

sunt,curând,valorificate prin înălţarea unei construcţii cu camere de baie şi de dormit,prin

curăţirea şi podirea cu scândură a izvoarelor,din 1812 luându-se măsuri serioase pentru

amenajarea unui drum şi a unei staţiuni balneare,cu hoteluri, grajduri,remiză pentru trăsuri şi

o ospătărie,în baza planurilor şi a devizului întocmite de inginerul ţinutal din Cernăuţi Adolf

Marin.

Prin construirea căii ferate Lemberg-Nepolocăuţi-Cernăuţi (11 ianuarie 1864 – 15

septembrie 1866),a celei care leagă Suceava de Cernăuţi (28 octombrie 1869) şi a căii ferate

Cîmpulung Beclean (1888) Bucovina se racordează la Europa şi într-un sens cât se poate de

real, de pragmatic.

Toate acestea determină schimbări majore într-o provincie românească în care,vreme de

veacuri,nu s-a mai întâmplat nimic.Se produce o adevărată sistematizare a satelor şi,


concomitent,a gospodăriei ţărăneşti.În locul vechilor bordeie provizorii se încheagă

gospodării, cu case din lemn,cu grajduri, cu pătule de furaje (inclusiv magaziile pentru fân,

numite “standole”) şi cu pătule de gunoi,din vremea aceasta datând şi o anume mitologie a

construcţiei (jertfirea unui cocoş şi zidirea unei umbre la colţul casei),dar şi un sentiment al

“vetrei natale” (Ioan Ştefureac,Casa la românii bucovineni, în “Lumea Carpatică,nr.2, pp.25-27).

Măsurile de ordin economic au fost mereu dublate, în spiritul iluminismului,de reforme

în plan social, prima dintre acestea fiind Decretul imperial din 5 aprilie 1782,prin care s-a

limitat dependenţa şerbilor faţă de stăpâni,urmat, în 1783,de decretul privind eliberarea

ţiganilor,de decretul privind munca salariată a ţăranilor meşteşugari (1786) şi de decretele

prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul de a dobândi şi stăpâni ca proprietari loturile

obţinute prin defrişare (1803, 1810).În 22 iunie 1848,Camera Constituantă din Viena,

prezidată de Arhiducele Ion,proclamă emanciparea ţăranilor,iar ân 31 august –

împroprietărirea ţăranilor bucovineni cu 80.500 hectare de pământ arabil,ei fiind datori să

plătească proprietarului (Fondul Religionar) doar “o sumă desdăunătoare, care trecu ca

ipotecă asupra proprietăţii” (Drăguşanul, Bucovina faptului divers, vol. I, pg. 280).

6. Iluminismul, o mare lecţie a istoriei

Reformele iluministe, aplicate, pentru prima dată pe pământ românesc, în Bucovina,

contemporaneizează cu Europa, mai ales în perioada 1860-1914, când Bucovina a funcţionat

ca ducat autonom, această superbă provincie românească, pe care Unirea cu Ţara-Mumă o

găseşte, cum mărturiseşte Iorga într-o scrisoare către bucovineni din 1919, “plină de oameni

culţi şi bogaţi” (Calendarul “Glasul Bucovinei” 1920, pg. 48).

Reformele iluministe ne-au scos dintr-o trândăvie tradiţională, adeseori cu forţa. Un

exemplu în acest sens, adică al binelui făcut cu forţa, îl reprezintă obligarea ţăranilor

bucovineni la a-şi trimite copiii la şcoală şi garantarea frecvenţei şcolare cu un bun imobiliar,

care, în condiţiile în care bucovineanul prefera să-şi ţină copilul ca ajutor în treburile

gospodăreşti, era scos la licitaţie (Drăguşanul, Bucovina faptului divers, vol. I, pp. 367-368,

vol. II, pg. 40).

Iluminismul a pus temelia societăţii moderne în Bucovina, o societate românească

mândră de sine şi de realizările sale şi care, în toamna anului 1886, când realizează un

adevărat bilanţ economic în cadrul expoziţiei de la Cernăuţi, la care expun 150 de

producători români din totalul de 294, constată că, deşi nu s-a rupt definitiv de tradiţii, poate

răspunde “Prezent!” la apelul contemporaneităţii europene.

În 1887, când petrece o vară întreagă în Bucovina, printre “ţărani bogaţi, dar care duc

aici traiul lor modest şi cumpătat”, A.D. Xenopol identifică drept “cauze ale stării mai bune a

ţăranului Român din Bucovina” trei elemente definitorii ale “atmosferei morale care-l

înconjură: preotul, şcoala şi legile”, în condiţiile în care “aceste legi se aplică” şi nu sunt

“scrise numai pe hârtie” (Xenopol, O călătorie la Dorna, în “Revista Politică”, 1887, apud.

Drăguşanul, op.cit, vol. II, pp. 26-28).

O sumară trecere în revistă a modului de aplicare a reformelor iluministe pune în

evidenţă, dincolo de un anumit orgoliu naţional, şi soluţii pentru viitorul neamului românesc.

Pentru că din istorie putem învăţa că viitorul se construieşte în baza unui plan, pe care îl

reprezintă sistemul legislativ, şi că sistemul legislativ trebuie conturat în aşa fel încât oamenii

să poată câştiga cât mai mult, pentru a putea contribui eficient la consolidarea statului.

Practic, asta şi înseamnă iluminismul: ajută-l pe fiecare om să se împlinească, să prospere, şi-


atunci va prospera şi statul. Să sperăm că, odată şi odată, ne vom reaminti cu toţii de lecţiile

mari ale istoriei.

Bibliografie:

Vasile Alecsandri, Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi, Bucureşti, 1872

Vasile Balş, Descrierea Bucovinei şi a stării ei lăuntrice, 1780, în Bucovina în primele descrieri geografice,

istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998

George Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra situaţiei, Sibiu, 1895

Ion Budai-Deleanu, Scurte observaţii asupra Bucovinei, în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice,

economice şi demografice, Bucureşti, 1998

Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, Grupul editorial Muşatinii – Bucovina viitoare, Suceava, 1999

Ion Drăguşanul, Bucovina viitoare, 2 volume, Grupul editorial “Ion Grămadă”, Suceava, 2003

Ion Grămadă, Cartea sângelui, Grupul editorial Crai nou – Muşatinii – Bucovina viitoare, Suceava, 2002

Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993

Constantin Negruzzi, Păcatele tinereţii, Bucureşti, 1872

Gabriel von Spleny, Descrierea districtului Bucovinei, 1775, în Bucovina în primele descrieri geografice,

istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998


MANGANUL ŞI MINERALELE DE MANGAN (In industria ţării noastre)

SOCIETATEA DE MIINE- REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ PENTRU PROBLEME SOCIALE ŞI ECONOMICE CLUJ , DUMINCĂ 23

NOEMVRIE 1924 - BCUCLUJ_FP_279802_1924_001_032

La 1774 chimistul svedez Scheele şi contimporanul său Bergmann,intr'un mineral negru terros,

presupun prezenţa unui nou element chimic,pe care ceva mâi târziu chimistul Gahn 1-a şi

preparat,izolându-l din combinaţiunile sale minerale.Naşul noului element,chimistul Buttmann

la 1808,îl înmatriculează in tabloul chimic al noilor botezaţi,sub numirea de „Mangan".Originea

etimologică a acestei numiri şi astâdată o găsim în vocabularul anticilor greci.

„Manganon"-mita.os\.os,identic cu„lapis manganensis"-piatra vrăjitoriei,din veacul al XVI-lea.

Ambele numiri cabalistice,vizau unul şi acelaşi compus chimic,mineralul principal al

manganezului,„ 'Pgtolusita" mineralogului Haidinger.

Astfel în veacul al XVI-lea,luând între produsele chimice,o desvoltare mai măre technica

sticlăriei,s-a observat,că dacă la topitura de silicaţi din care se fabrica sticla,se adăuga acest

mineral,toate impurităţile dispăreau ca prin farmec,obţinându-se o sticlă,perfect transparentă,

limpede şi curată,ca şi cristalul.In felul acesta„lapis manganensis" işi transformă,porecla în

renume,justificând-o totodată pentru timpurile noastre.

Astăzi se cunosc o serie întreagă de minerale de mangan,poreclite,cu numiri mai mult sau mai

puţin bizare,în ori şi ce caz justificabile -braunita,hausmanita,psilomelana,manganita,hauerita,

rodochrosita,alabandina- compuşi minerali naturali- de ai manganezului cu oxigenul,sulful şi

bioxidul de carbon.

Extragerea manganului din mineralele sale,a fost preconizată de chimiştii fiziciani St. Claire,

'Devitte şi Brunner.

In zilele noastre chimia ne pune la dispoziţie o serie intreagâ de procedeuri de extragere,

menţionăm numai: metoda Moisşan cu ajutorul cuptorului electric,bazată pe reducerea oxizilor

de mangan;electroliza manganezului din clorura sa,sau reducerea acesteia cu ajutorul sodiului

metalic - procedeul Goldschmidt-aplicat şî'n aluminotermie.

Metoda cea mai obiciuniţâ astăzi în industrie,se bazează pe reducerea pirolusitei bioxidului de

mangan, din o topitura de praf de sticlă,calcar şi fluorină,cu ajutorul cărbunelui.

In cazul din urmă,se obţine manganul impurificat cu urme de fer,silice,cărbune,uneori cu urme

de aluminiu,sulf şi fosfor.In stare pură, mănganul e alb suriu,cu uşoare nuanţări roşcate,având

rigiditatea ferului turnat,sfârâmicios-inadaptabil la filiare şi laminare.In aer se- oxidează uşor

(rugineşte) trănsformându-se intr'o pulbere friabilă brună întunecată.

Importanţa manganului rezidă tocmai in multiplele lui întrebuinţări in industria chimică.

Să menţionăm numai aplicarea manganului şi a compuşilor săi în technica culorilor negre şi verzi

- întrebuinţate în ceramică la prepararea smalţurilor negre şi la culorarea sticlei(în violet) şi a

emailului;în industria chimică şi farmaceutică ca oxidant şi la prepararea clorului şi bromului;in

technica aliagelor şi a bronzurilor;în metalurgia ferului,la rafinarea oţelului;in technica sticlăriei

la decolorarea sticlei'verzui şi brune; la pilele electrice. - Iar mai nou prin cercetările

biochimiştilor s'a dovedit,ca un factor stimulent al solubilizârii subtanţelor nutritive şi al

activităţii microbilor fertilizanti din solul arabil,contribuind intr'o largă măsură la fertilizarea

solului,substituindu-se ingrâşemintelor artificiale.Astfel problema agricolă o antrenează in o

nouă direcţie,mărind rendementul de recolta).

Din cele menţionate,cred că e suficient reliefată,importanţa practică a manganezului pentru

atâtea ramuri ale vieţii noastre industrial şi economice.


In natură mineralele de mangan se întâlnesc în majoritatea cazurilor în asociaţia mineralelor de

fer,obvenind uneori in partea sterilă(gangă) ce insoţeşte filoanele metalifere.

Originea lor,indiferent de locul unde se găsesc astăzi-ca zăcăminte în rocele sedimentare, ca

formaţiuni de contact al masselor eruptive cu şisturile cristaline sau cu rocele calcaroase - trebue

căutată în acel vast laborator de frământare a forţelor fizico-chimice,numit „interiorul

pământului." - Originea lor este comună,cu a tuturor mineralelor,şi ea se reduce la

obscurantismul impenetrabil al împărăţiei lui Pluto.

Antrenate spre suprafaţă de factorii energetici fizico-chimici,presiunea şi temperatura,prin

punerea lor in loc,sunt supuse ulterior,in mod secundar (metasomătozâ) la o serie intreagâ de

procese, de oxidare,reducere, hidratare,cimentare şi aluvionare,alterându-le complet sau parţial

caracterul primar (originar).

Toate aceste transformări ulterioare,cari imprimă un nou ipostaz minereurilor practice utilizabile,

realizează în acelaşi timp,condiţiile stării actuale de zăcământ,provocând îngrămădiri uriaşe în

unele zone, cu rentabilitate maximă de exploatare.

In acest senz trebue considerată şi prezenja zăcămintelor de mangan,ia pământul ţârii noastre,a

căror cantonament în anumite regiuni,asigură prin cantitatea lor tocmai,posibilitatea pentru

utilajul lor practic.

Privind pe o hartă geologico-minierâ,repartiţia zăcămintelor de mangan,în ţara noastră,se observă

uşor că prezenja lor este legată de anumite zone,cari au fost supuse celor mai intense

transformări şi sbuciumări,în trecutul îndepărtat geologic.

Astfel în regiunea,de nord în jud.Solnoc Dobâca lângă localitatea Masca,obvin zăcăminte de

mangan până la 20 metri grosime,intercalate intre şisturile cristaline ce însoţesc massivul

Preluca,cu o cantitate, de exploatare de 20,000 tonne, şi cu o reserve probabilă de 100,000 tonne,

pe lângă un conţinut de 30% Mangan.

In această regiune exploatarea Manganului,paralel cu a ferului a început dela 1776. Astăzi se

exploatează numai minereurile de mangan.- Zăcăminte de mangan puternic desvoltate,-50 metri

grosime, - mai apar în regiunea de nord, la Arşiţa lângă Iacobeni (Bucovina),intercalate intre

şisturi sericitoase,înregistrând apariţia lor şi pe Bistriţa aurie,la Şarul Dornei şi la Broşteni (jud.

Fălticeni)»*

In Bihor lângă localităţile ~Câmp,Coleşti,Călugări,Cristin,Brihehi,Sohodol, se intâlnesc

zăcăminte în exploatare, în cantitate de 85,000 tonne,cu o rezervă probabilă de 50,000 tonne,pe

lângă un conţinut de 60% bioxid de mangan.In inima munţilor „Codru" dintre judeţul Arad şi

Bihor în pâlniile unui platon format din calcare şi dolomite triasice,obvin bogate zăcăminte de

fer,la baza lor cu intercalări lenticulare de minereuri de mangan,între localităţile Vaşcău şi

Moniasa,la Corbu şi Grajduri,impregnând un substrat argilos pe-o grosime de 29 —50 metri,pe

lângă un confinat de J8—76% bioxid de mangan.

Zăcăminte de mangan,mai întâlnim sub formă de intercalări lenticulare,în cristalinul Munţilor

Apuseni,în valea Arieşului,la Buru,Runc,Iară,Vidolm,Ocoliş,Sălcina,Brezeşti în cantitate

probabilă de 300,000 tonne, pe lângă un conţinut de 19—32% mangan.In judeţulHunedoara, în

regiunea bogată in minereuri de fer, — Ghelar, Arieş-Bâtrâna sunt în esploatareşi minereuri de

mangan — 300,000 tonne, —intercalate intre calcare şi rocefilitoase,cu un conţinut de 9—19%

mangan,şi cu o rezervă probabilă de 500,000 tonne.

Un aport considerabil in bogăţia rezervelor noastre în minereuri de mangan — prezintă judeţul

Caras Severin.In regiunea Poieni,Crivina şi Petroasa,apar depozite de mangan hidrotermale,

depuse în fizurile calcarelor silicifiate (cuarţite),în concreţiuni,ce impregnează uneori roce

argiloase,cu un conţinut de 35—48%mangan,pe lângâ o grosime de 15metri. La Mehadia-


Iardastica, Seleneţ,apoi la Apadia, Delineşti.Ohajbiţa,Târnova se intâlnesc depozite lenticulare de

mangan în şisturile cristaline — J—6 m. grosime,pe-o suprafaţă de 3 km3 în cantitate de

esploatare 230,000 tonne, şi cu o rezervă probabilă de 1,000,000 tonne, pe lângă un conţinut de

H—49% mangan — să ne oprim aici — ne fiind cazul de înşiruire a tuturor consideraţiilor

geologico-miniere— în situaţia de a-ne lămuri o nouă sursă de bogăţie naţionali.

Datele sporadice de mai sus,în ansamblul lor,reprezintă coperemântul real şi efectiv,al uneia din

materiile prime, -menite să dea un impuls industriei noastre,factorul principal în echilibrarea

economică şi financiară,în năzuinţa de refacere a ţării noastre.

Victor Laţia, prof.


DIN ISTORIA MINERITULUI ÎN BUCOVINA (I)

GAVRIL IRIMESCU ,SUCEAVA — ANUARUL MUZEULUI JUDEŢEAN vol.VIII-1981

„A fi roman şi a nu cunoaşte istoria şi geografia Romaniei, forţele sale productive,starea sa economică,avuţii’e naturale cu care

este inzestrată,este a dovedi o indiferenţă pentru cea mai sfinta dintre datoriile unui adevărat cetăţean".

P.S. AURELIAN

Amploarea dată in ultimul timp, activităţii miniere din judeţul Suceava reclamă cunoaşterea

trecutului din acest important domeniu, studierea şi folosirea experienţei şi rezultatelor cercetării

miniere intreprinse de-a lungul celor două secole de neintreruptă activitate.

Mărturii despre mineritul de altădată se pot găsi in toponimie, in urmele vechilor lucrări miniere,

in documentele ingălbenite de vreme,in relatările şi scrierile unor călători ce-au străbătut aceste

meleaguri sau in legendele şi mărturiile oamenilor acestor locuri incărcate de istorie.

Locuri cu denumiri ca : Dealul Negru,Puciosul,Arseneasa,Valea Fierului,Păriul Aramei,Bistriţa

Aurie [1], ş.a. sint cunoscute in toponimia văii Moldovei,a Bistriţei sau Dornei.

Exploatările miniere cunoscute şi apreciate in trecut,vestitele „băi“de aur şi argint existente in

Valea Moldovei,au imprumutat numele lor unor localităţi cum ar fi Benia,comuna Breaza.Se

pare că menţiunea din analele oraşului austriac Schemnitz,unul din cele mai vechi centre miniere

din Europa,care amintesc despre străvechea mină de argint din Valea Moldovei,la satul Benia se

referă [2]. insăşi numele capitalei Moldovei,Baia,s-ar trage de la „baia" sau mina din imediata

apropiere,mină care a fost exploatată secole de-a rindul [3]. In sprijinul afirmaţiei de mai sus vine

şi documentul din 1448 aprilie 23 prin care Petru voievod dăruieşte lui Mihai logofătul un loc de

moară la Baia.

1 Ing. Prelici Epaminonda,Ceva despre subsolul bucovinean, in „Calendarul— „Glasul Bucovinei11 pe anul 1921,

Cernăuţi, p. 133 afirmă că „epitetul de aurie dat Bistriţei are motivarea in faptul că in nisipurile ei se găsesc

firicele de aur ce au fost exploatate din vechime şi pină la jumătatea sec. al XIX-lea“.

2 I. Dirdală,Din istoricul mineritului din judeţul Suceava,in „Revista minelor“Anul X X I ,nr.4,Bucureşti

1970,p.169.

3 Constantin C. Giurescu,Tirguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din sec. alX-lea pină la mijlocul sec. al XV-lea, Ed.

Academiei, Bucureşti, 1967, p. 182.

In document se pomeneşte şi de un loc de stupă [4] pe care C. C. Giurescu il identifică, cu un

şteamp pentru sfărimat minereul [5].

Călători străini, care au străbătut aceste locuri - Hatuet din Niiremberg sau baronul de Bois le

Compte - au pomenit, in lucrările lor, despre bogăţiile subsolului moldovean [6], considerindu-1

ca „un nou Peru” [7].Istoriografia privitoare la minerit şi care face referiri la bogăţiile subsolului

bucovinean şi exploatarea mineralelor utile este relativ săracă; unele dintre lucrările de strictă

specialitate[8] analizează exploatările,compoziţia chimică a minereurilor in raport cu

rentabilitatea fructificării lor in scop industrial; alte lucrări se referă la istoricul mineritului şi

importanţa lui pentru dezvoltarea economico-socială a regiunii[9].

Toate lucrările care se referă la inceputurile mineritului bucovinean plasează această activitate ca

incepind cu anul 1784 cind un consorţiu de boieri exploatau o mină de fier lingă Iacobeni[10]. In

comunicările statistice ale Ministerului de Comerţ austriac din 1854 se spune că pe baza

minereului de mangan extras din mina Arşiţa de lingă Iacobeni „s-au construit,in anul 1784

primele cuptoare inalte pentru producerea fierului" [11]. In lucrarea monografică “Tratate istorice

şi notiţe privitoare la comuna Iacobeni” se afirmă că „in anul 1782 se formă o societate de


notabilităţi din ţară, care puse in exploatare băile de fier din Iacobeni ; primul conducător tehnic

montan a fost Iohann Paul Hoffmann adus din Banat" [12].

Un document recent descoperit in Arhivele sucevene confirmă această dată, constatind că „incă

din anul 1782 zăcămintele minerale din regiune au creat condiţii favorabile infiinţării unei fabrici

de fier in Iacobeni" [13].

Dacă aceasta este situaţia industriei miniere presupunem că explorarea şi extracţia minereului s-

au făcut anterior acestei date.In acest context apare justificată menţiunea facuta de Nicolae

Maghiar şi Ştefan Olteanu că„incă inainte de 1770 un asa numit “consortiu”moldovean a

exploatat zăcămintele de fier,limonit,de la Arşiţa-Iacobeni şi de lingă Vatra Dornei"[14] şi ,cu atit

mai justificată aprecierea prof. I. Dirdală că „in anul 1777 s-a trecut la cercetarea subsolului

regiunii,descoperindu-se zăcăminte de fero-mangan la Iacobeni" [15], dar aceste afirmaţii nu sint

susţinute şi de documente,totuşi, pe baza documentelor existente putem afirma, cu certitudine, că

incă inainte de 1782 bogatele zăcăminte manganifere din regiune : văile Bistriţei, Dornei şi

Moldovei au creat condiţii favorabile exploatării lor şi infiinţării unor instalaţii pentru producerea

fierului la Iacobeni.Insă, „din cauza condiţiilor grele, rudimentare de extracţie şi afinare, a lipsei

de muncitori calificaţi, a drumurilor rele, precum şi a lipsei de capital şi a neintreruptelor

războaie, intreprinderile montanistice" [16] nu s-au putut menţine şi dezvolta,desfiinţindu-se in

anul 1795.In anul următor,1796, aceste intreprinderi„fabrica" de fier şi terenurile miniere,

impreună cu toate drepturile ciştigate de predecesori au fost achiziţionate de solitarul antreprenor

Anton Manz de Mariensee cu suma de 300.000 florini [17].

Marele industriaş styrian, sprijinit de stat, se ocupă intens de exploatarea fierului, plumbului şi

argintului, iar din anul1824 şi cu producerea cuprului. Văzind că locuitorii autohtoni nu mai sint

receptive la activitatea minieră, preferind să fie lăsaţi „a trăi la locul lor" [18], Manz.aduce băieşi

straini,tocmai din comitatul Zips, şi-i colonizează in ţinut.Aşa se infiinţează coloniile de băieşi

„ţipţeri" la Iacobeni in anul 1784, Cirlibaba(Mariensee) in anul 1797,Fundul Moldovei (Handal),

Pojorita (Louisenthal) in anul 1805,Vatra Moldoviţei (Freudenthal) in anul 1809, Bucşoaia in

anul 1810,Vama, Prisaca Dornei (Eisenau),ş.a.

4 Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti inainte de Ştefan cel Mare,Ed. „Viaţa Romanească41, Iaşi, 1932,

voi. II, p. 314 ; DRH voi. I, p. 395-397, nu face nici o precizare.

5 Constantin C. Giurescu, op. cit., p. 187, 188 ; vezi şi M. Kogălniceanu,Ştefan cel Mare in tirgul Băei, in Opere,

tom. I, Scrieri istorice, Ed. A. Oţetea,Bucureşti, 1946, p. 656-666, „in 1854 M. Kogălniceanu scrie de „băile44 de

aur şi argint, datind din epoca romană, care ar fi fost exploatate pină in a doua j u mătate a sec. al XVII-lea44 ;

Constantin Turcu, Vechi incercări de exploatare minieră in Moldova, in „Studii şi cercetări ştiinţifice41 — istorie,

Iaşi, Anul V III ,fasc. 2, p. 307.

6 Ing. M. Piaseski, Din trecutul mineritului Moldovei, in „Revista minelor11 Anul X X I I , 1971, nr. 4, p. 210.

7 Eudoxiu Hurmuzachi, Documente privitoare la istoria romanilor, voi. X IX partea I, p. 65.

8 Din acest punct de vedere sint de remarcat următoarele studii : Ing. Bruno Walter, Die Erzlagerstătten der

siidlichen Bukowina, 1876 ; Ing. R. Mogiiniki,Manganerlagerstătten der siidlichen Bukowina, 1917 ; Ing. dr. H.

Quirin, Die Manganerzvorkommen in der Kristalliner Schiefern der bukowinischen Waldkarpaten,Berlin, 1922 ; Ing. Gh. Lupu, Studiu asupra manganezului, Bucureşti, 1929.

9 P. S. Aurelian, Bucovina descriere economică, Bucureşti, 1876 ; Ing. Prelici Epaminonda, op. c it . ; C. Botez, D.

Botescu, G. Irimescu, Exploatările miniere din bazinul Vatra Dornei in timpul celui de al doilea război mondial, in

„Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza44 din Iaşi, 1966, p. 105-130 ; I. Dirdală,op c it .; V. Potorac,

Industria minieră din judeţul Suceava,in „Revista de statistică44,Bucureşti, anul X X I ,nr.1,ianuarie 1972, p.59-61;

ing. P.Zămircă,ing. E. Antonesi,ing.M. Leonte, ing. V.Iacoban, Probleme de perspectivă ale Combinatulvi minier

Suceava, in „Revista minelor44, anul X X IV , nr. 7, Bucureşti 1973, p. 305-308.

10 P. S. Aurelian, op. cit., p. 59, vezi şi Arh. St. Bucureşti, fond Consiliul aulic de război, P. XV/36, f. 1, din care

rezultă că la data de 24 martie 1784 Corporaţia anonimă de fier din Iacobeni cerea Administraţiei militare a

Bucovinei cedarea unui teren pentru a aduce 200 noi familii de colonişti pentru lucru.


11 Statische Mitteilungen des k. k. Handelsministerium, II, Jahrgang I,Wien, 1854, p. 78, conf. Bruno Walter, Die

Erzlagerstătten der siidlichen Bucowina,in „Jahrbuch der Geologie11, K A. Wien, 1876.

12 Arh. St. Suceava, fond Şcoala generală Iacobeni, dosar 1/1925, f. 3

13 Arh. St. Suceava, fond Mitropolia Bucovinei, secţia 2/5, dosar 4/1861,f. 1.

14 Nicolae Maghiar, Ştefan Olteanu, Din istoria inineritului din Romania,Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 183.

15 I. Dirdală, op. cit., p. 169.

16 Arh. St. Suceava, fond Mitropolia Bucovinei, secţia 2/5, dosar 4/1861, f. 1.

17 Ibidem, „Se spune că Manz a imprumutat cei 300000 florini de la principele de Lichtenstein cu care a pus

temelia infloritoarei sale industrii miniere de mai tirziu14.

18 T. Balan, Noi documente cimpulungene laCernăuţi, 1929, p. 51, 52.

Desigur, această colonizare,existentă deja in concepţia politicii de stat austriece,era menită a

aduce nu numai servicii economice Cămării imperiale,ci şi servicii in acţiunea de „culturalizare"

a noii provincii alipite,dindu-le acestora chiar denumirea de Kulturtrăger,adică„pioni culturali"ai

imperiului.

Concomitent cu exploatările din locurile cunoscute,specialiştii lui Manz,aduşi din vestita

localitate minieră Schemnitz,ingineri„specialişti de talia lui Mehesch" [19], fac mari şi intinse

lucrări de explorare, de stabilire şi evaluare a minereurilor utile.In anul 1797 ei descoperă pe

versantul sud-estic al muntelui Fluturica o regiune extrem de bogată in galenă argintiferă,

limonită şi magnetită. In acelaşi an, deschid trei mine la Rusaia,Valea Stinei şi Cirlibaba.Mina de

la Cirlibaba a fost exploatată pina in jurul anului 1860.In cei 63 de ani de activitate a dat o

producţie excelentă concretizată in 2.804.480 kg. plumb şi 10.000 kg argint in valoare de

1.362.000 florini,cu un beneficiu de 87.156 florini[20].Acest ciştig a permis achiziţionarea

zăcămintelor cuprifere din Fundul Moldovei si a celor situate intre Cimpulung şi Iacobeni,

impreună cu „uzina de topit aramă din Pojorita" [21], precum şi executarea unor importante

investiţii in industria fierului,in explorarea şi exploatarea minereului de fier din bazinul Dornelor

şi Valea Păltiniş.După anul 1800 au fost puse in exploatare şi alte perimetre la Valea Stinei,

Valea Putnei şi in special la Fundul Moldovei - mina Dreifaltigkeit (Sf.Treime).Această mină cu

un filon de 1-2 m calcopirită pură, urmărit prin trei galerii,a stat in exploatare aproape 50 de ani

(1805-1854) aducind beneficii deosebit de substanţiale.

Reconfortant de observat insă este procedeul folosit de inaintaşi la topirea şi rafinarea metalelor,

indeosebi a cuprului şi plumbului.

Cercetările in teren au stabilit că minereul extras,transportat la instalaţia de topire,era introdus in

cuptoare in care se făcea foc cu cărbuni;arderea fiind intreţinută continuu ziua şi noaptea pină ce

minereul se topea şi curgea intr-o groapă săpată in pămint.După răcire metalul era spart in bucăţi,

scos afară şi aşezat in cuptoare in straturi succesive cu lemne de plop sau salcie.Operaţia se

repeta de 5-6 ori pentru separarea tuturor impurităţilor.Apoi produsul obţinut se mai topea de

două ori in cuptoare inalte (furnale) şi de-abia in final metalele erau pure,adică rafinate.

Materialul astfel obţinut era transformat, in uzinele proprii,in produse destinate consumului [22].

In stadiul cercetării actuale,nu se cunoaşte, cu precizie,gama de produse ale forjelor şi„uzinelor"

de la Iacobeni,totuşi se poate afirma că acestea produceau şi livrau : pluguri, sape, hirleţe,ceaune,

plite, grătare de rafinat minereuri, ciocane de forjă, precum şi toate sorturile de bandaje de fier şi

chiar piese de schimb pentru maşini.

19 Nicolae Maghiar, Ştefan Olteanu, op. cit., p. 183.

20 Bruno Walter, op. cit., p. 59.


22 Ing. V. Iacoban, manuscris, f. 8.


Prin continua dezvoltare a instalaţiilor miniere,construirea de furnale pentru topit fier, plumb,

argint sau aramă,de cuptoare de rafinare a minereurilor,a unor ciocane (malaxoare) de pisat

minereuri,forje,conducte de apă pentru răcire sau producerea forţei motrice necesare foalelor de

ventilaţie a furnalelor,ş. a. s-a ajuns să se creeze,la mijlocul deceniului al treilea al secolului

XlX-lea,o adevărată industrie metalurgică.

„Prin ridicarea ei continuă a reuşit să plătească vechile datorii [23] şi să o transmită (prin vinzare)

nepotului său Vincenz Manz,liberă de orice sarcini, cu un stoc de bare de metal de 30.000 q şi un

oarecare capital disponibil [24].

Vincenz Manz. preia in anul 1827 intreaga industrie minieră compusă din mine de fier, plumb,

cupru şi argint,două furnale inalte de topit fier in Iacobeni,două furnale mijlocii pentru topit

plumb şi argint in Cirlibaba,şapte cuptoare de afinare,trei ciocane de pisat minereu,trei forje,un

stoc de bare de metal de 30.000 q,225 case pentru colonişti,două conducte de apă,cinci mile de

drumuri, ş. a.In anul 1827, intreprinderile miniere,in care lucrau 227 muncitori,aveau o producţie

anuală de 8.600 q fier brut,4.800 q fier de forjă,805 q plumb şi 929 kg argint in valoare totală de

27.000 florini [25].

Noul proprietar,tinăr,energic şi cu vederi largi a hotărit„să transforme această proprietate intr-un

mare complex industrial [26].Astfel că,in această perioadă se continuă cu mai multă energie

lucrările de prospectare a minereurilor utile.In 1830 sint descoperite noi rezerve de plumb şi

argint la Cirlibaba,trecindu-se acum de la zăcămintul vechi la zăcămintul nou ; se fac

prospecţiuni in continuare in Valea Păltiniş,in Valea Ciura,Chilia,inălţarea Domnului,in Valea

Putnei şi Fundul Moldovei,la Colaca Nouă.Pentru mărirea randamentului minei Colaca Nouă,de

exemplu se introduce,in anul 1850,o maşină cu aburi de 12 C.P.necesară evacuării apei din mină

şi transportului pe puţ,fiind„prima maşină de forţă introdusă in exploatarea minieră din

Bucovina“ [27]. Exploatarea zăcămintului de calcopirită din Dealul Negru de la 1830 pină in

1854 a adus un venit curat de 47.125 florini annual [28].

Pentru prosperarea in continuare a industriei miniere Vincenz Manz face mari cheltuieli pentru

aducerea şi plata specialiştilor,absolvenţi ai Academiei miniere din Schemnitz,construieşte

furnale noi,măreşte şi imbunătăţeşte capacitatea vechilor furnale „Margareta” şi „Iosif” din

Iacobeni,dotează atelierele cu strunguri,bancuri de lucru,maşini de; .găurit şi ascuţit,construieşte

o fierărie proprie,ridică activitatea acestora pină la rangul de „uzină pentru construcţia de maşini”

(Maschinen- werkstătte)[29]; achiziţionează noi terenuri miniere,iar pentru asigurarea

necesarului de carbune (mangal) pentru furnale, arendează pădurile de pe versantul sting al

Bistriţei - de la confluenta cu Doina şi pină aproape de izvoarele ei ; in 1839 măreşte şi

capacitatea forjelor de la Vatra Moldoviţei (Freudenthal) făcindu-le cu şase focare ;construieşte

case de locuit,drumuri de acces, ţine o evidenţă contabilă riguroasă.

„Toate acestea au adus industria minieră printre ramurile de frunte" [30].

Paralel cu exploatarea şi prelucrarea minereurilor de pe Valea Bistriţei Aurii şi valea superioară a

Moldovei cu dezvoltarea centrului Iacobeni,se dezvoltă „incă din anul 1801 o activitate minieră

şi pe valea Suhei" [31] şi a Moldovei in aval de Cimpulung. Minereurile bogate in fier determină

construirea in anul 1822 a unui furnal inalt şi a unei turnătorii de fier in Stulpicani proprietatea

lui Carol Kalita [32] ; a unui furnal in Vama (Prisaca Dornei) proprietatea lui Wolf Kleinberg

precum şi a două laminoare la Bucşoaia şi la Valea Stinii [33].

Interesul pentru dezvoltarea unei economii bazate pe exploatarea bogăţiilor subsolului din

regiune era unanim. insuşi domnul Moldovei Mihail Sturza se interesează de exploatarea

„metalului din munte"[34].


In anul 1835 domnul Moldovei imprumută răzeşilor dorneni 4.000 galbeni in schimbul invoirii

de a fi lăsat să extragă metale din munţii Păltiniş şi Şarul Dornei [35].

Bogatele zăcăminte miniere descoperite,mai ales pe moşia Negrişoara-Broşteni,proprietatea

logofătului Costache Conachi l-au determinat pe Carol Mihalic de Hodocin - inginer montanist,

bun cunoscător al rezultatelor fabricii de fier din Iacobeni-Bucovina,să stăruie pe lingă proprietar

ca acesta să ceară de la domnul Mihail Sturza un privilegiu pentru a infiinţa o fabrică,cu cuptoare

şi maşini pentru „sleire"de fier „şi dreptul de a aduce 60 familii de mineri străini" [36].

La 21 februarie 1844 anaforaua domnească apreciind că „această intreprindere este una din cele

mai priincioase pentru ţară”,acordă„inlesniri cu scutire de bir pentru numărul pomenit de oameni,

ce va aduce de peste hotare" [37].

Lucrările incepute, incă din anul 1843, merg incet.Se intimpină greutăţi in aducerea minereului

de la Dirmoxa la Negrişoara.Jalba adresată domniei de către Costache Conachi precizează că „i

se inchide drumul pentru carăle ce cărau piatră de fier şi pietre mari pentru formă"de păzitorii

vistiernicului Alecu Balş,că i se „fură mulţime de fierării",ba mai mult,lăcuitorii de pe Broşteni,

proprietatea lui A. Balş, „au răsipit un cuptori intreg de cărămidă de şi-au făcut sobe". 23 Arh. vSt. Suceava, fond Mitropolia Bucovinei, secţia 2/5, dosar 4/1861, f. 1.

24 Ibidem.

25 Ibidem,

26 Ibidem.


28 Ing. Prelici Epaminonda, op. cit., p. 136.


30 Ibidem.

31 P. S. Aurelian, op. cit., p. 60.

32 Arh. St. Suceava, fondul bisericesc, dosar 1/1931, f. 5.

33 Ing. V. Iacoban, op. cit.y f. 3.

34 Arh. St. Iaşi, Documente, P. 426/119, f. 1.

35 Ibidem.

36 Arh. St. Iaşi, fond Secretariatul de stat al Moldovei, dosar 1158/1844, f. 1.

37 Ibidem, f. 2.

Necontenitele„impotriviri şi smintiri,spune o jalbă din 28 ianuarie 1846, fac că oamenii să intorc

de unde au venit neprimindu-să a trăi in supărare”[38].

După cum se ştie fabrica nu s-a terminat, mai „erau de trebuinţă cel mult 500 de galbeni şi vreme

de două luni”[39].Greutăţile intimpinate in construcţie şi aprovizionare datorită„scopurilor

egoistice a unor oameni,au impiedicat sfirşirea acestei falbrici”[40]. Moartea proprietarului a pus

capăt nobilei intenţii.Această floare a industriei Moldovei a trebuit să se ofilească.

In stadiul actual al cercetărilor putem răspunde şi la intrebarea de unde s-au adus „utilajul” şi

lucrătorii ? Răspunsul ni-1 dă chiar inginerul constructor,Carol Mihailic de Hodocin,in articolul

„Descrierea sinoptică a mineralelor din munţii Moldovei” in care precizează că „din cei 1425

galbeni şi un leu pe care subscrisul i-am primit in total spre infiinţarea unei fabrici mici de fier s-

au adus o mulţime de lucrători din Bucovina şi Transilvania precum şi toate materialurile

trebuitoare, şi din recvizite de fier peste 12.000 ocă, s-au adus de la Iacobeni”[41].

Curba ascendentă a industriei miniere bucovinene,insă,urcă pină spre mijlocul secolului al XlX-

lea.In anul 1853 fabricile de fier de la Iacobeni şi de aramă de la Pojorita produceau „26.223 q

sau 1.109.812 ocă de fier şi 2.321 q sau 102.000 ocă de aramă in valoare de 454.958 florini sau

3.412.185 lei”[42]. Comentind acest rezultat ing. Hodocin apreciază că „au rămas proprietarului

156.958 florini, adică 1.177.165 lei ciştig curat, iar amploiaţilor 298.000 florini, adică 2.225.009

lei ciştig. La această intreprindere lucrau 4500 de suflete“[43]


Intre timp, extinderea stabilimentelor miniere a ajuns punctul culminant.

In anul 1858 cuprindea aproape 100 de obiective intre care„3 furnale inalte de topit fier in

Iacobeni,2 furnale de topit argint şi plumb in Cirlibaba,8 furnale de topit şi rafinat cupru in

Pojorita,11 cuptoare de afinare a fierului in Iacobeni şi imprejurimi,,10 cuptoare de afinare in

Prisaca Dornei (Eisenauj,10 lingă Vatra Moldoviţei(Freudenthal),una uzină de construcţii de

maşini in Iacobeni,7 ateliere pentru producerea ciocanelor,7 covăcii pentru pus potcoave,una

forjă pentru cuie,2 lăcătuşerii,10 ateliere pentru produs şpiţuri (piconuri),16 ateliere pentru

producerea de grătare pentru reducerea minereurilor,5 mori pentru pisat minereu,8 magazii

pentru mărfuri şi provizii,2 case pentru administraţie,60 case pentru funcţionari,5 biserici,8 şcoli,

2 farmacii,807 case pentru colonişti,10 haituri,25 poduri,14 conducte de apă,44 mile

drumuri“[44] Către mijlocul deceniului VI atit cauze interne,dar şi importante cauze externe duc

la şubrezirea edificiului atit de invulnerabil pină acumj intre cauzele decăderii industriei miniere

- un loc principal il ocupă:

1. epuizarea rezervelor cu conţinut bogat in substanţe utile : cupru,plumb,argint ;

2. investirea de capitaluri mari in stabilimente pentru producerea de fier după sisteme invechite,

precum şi cauze de ordin politic ;

3. efectele staţionării in incinta intreprinderilor miniere a armatei austriece in cursul anilor 1848-

1849 „cind confuzia provocată de revoluţia din Transilvania care a trecut şi hotarele Bucovinei a

transformat colonia minieră intr-o arenă a nenumăratelor armate” [45].

Excesul de zel in aprovizionarea,transportul şi intreţinerea armatelor,făcut de proprietara dus la

neglijarea activităţii de investiţii,de producţie,precum şi ele aprovizionare a furnalelor cu

minereu.Astfel că „anul 1850 găseşte uzina fără nici un fel de rezerve de minereu scos,cu

mijloacele de transport distruse,fără capital de rulment şi impovărată cu datorii”[46].

Doi ani mai tirziu, in 1852,s-a ajuns la ipotecarea intregii intreprinderi.

Situaţia din anii 1848-1849 s-a repetat şi in anii 1853-1855,cu ocazia războiului Crimeii,cind un

corp de observaţie austriac a fost plasat din nou in această regiune.O cauză cu urmări directe

asupra intreprinderii a fost şi „desrădicarea boerescului“ in urma revoluţiei de la 1848.

Desfiinţarea zilelor de clacă precum şi a echivalentului in bani datorat proprietăţii de către ţăranii

existenţi pe moşiile lui Manz[47] (ţăranii erau folosiţi la tăiatul lemnelor,la transportul minereului

cu carele,la lucrări necalificate, ş. a.) a produs o fisură adinc resimţită in beneficiile

intreprinderilor bazate pe relaţii feudale.

38 Arh. St. Suceava, fond Prefectura judeţului Baia, dosar 6/1833, f. 8.

39 Carol Mi halic de Hodocin. Descrierea sinoptică a minereurilor din munţii Moldovei in “Foiletonul Zimbrului”,

nr. 19 din 29 mai 1855, Iaşi, p. 145 ; Lucrare foarte valoroasă prin bogăţia de informaţii ce cuprinde despre

existenţa minereurilor utile existente de-a lungul văii Bistriţei şi imprejurimi. Astfel,ing. C. M. Hodocin arată că se

găseşte fierpiatră cremenoasă de culoare neagră,magnetică, dispusă in pături regulate şi groase in munţii Broşteni,

la Dirmoxa şi in valea Negrişoarei ; fierpiatră de culoare roşie cremenoasă pe muntele Rarău; mangăn oxid pe

dealul Boambei, lingă Şarul Dornei ; aramă neagră compusă din argint,fier şi pucioasă, se găseşte in straturi

compacte in intreaga regiune ce se intinde din dealul Ursului, Valea Holdiţei, pe costişa de nord a dealului Tonei

pină in Piriul Aramei ; plumb piatră, cu argint se găseşte la piciorul sudic al muntelui Toance, in satul Chirii, care

formează două straturi de metal foarte importante ce continuă straturile de metal din Bucovina, care incă de 50 de

ani se extrage ; pucioasă cu arsenic_ se găseşte Ia poale le Ca rpa tului Călimanj in satul Şarul Dornei, avmd

insuşire pentru .vopsirea postavurilor,vopsele pentru zugavi, ş. a. ; cărbuni de pămint se găsesc in mai multe

locuri şi anume lingă Baia, Sasca, Fintina Mare, Şoldăneşti, lingă Făltice&i ;cărbune de pamant rasinosde

formative mai veche si calitate mai buna se găseşte in apropiere de riul Bistriţa, pe moşia Hangu şi in satul Şargu.

Formaţia de carbine de pamint străbate munţii din Vrancea, la Cbmăneşti şi pină in Bucovina ; precum şi

formaţiunea de sare din Valea Sării in Vrancea, pe la Grozăşti, Ocna, Bălţăteşti, Slatina peste Cacica şi Solea pină

in Galiţia.


40 Ibidem.

41 Ibidem.

42 Ibidem.

43 Ibidem.


45 Ibidem, f. 2.

46 Ibidem.

47 Ibidem, secţia 6/2, dosar 59/1861, f. 33.


Intre cauzele externe - concurenţa făcută de produsele metalurgice din vest- sileziene indeosebi -

este cea mai important.Dacă industria bucovineană n-a ajuns la gradul de inflorire dorit, constată

P. S. Aurelian in anul 1876,cauza este concurenţa interioară,căci,după cum se ştie,alte ţări ale


coroanei austriece sint foarte inaintate in industrie şi contra acestora nu se poate lua nici o

măsură protectoare”[48].Această concurenţă s-a făcut simţită,mai intens,după punerea in

funcţiune a căii ferate Lemberg -Cernăuţi-Iţcani-Roman.Intre cauzele externe,un loc la fel de

important, il ocupă şi pierderea,după anul 1853,a debuşeului ţărilor romane,unde de acum „incep

a-şi desface mărfurile aici speculanţii francezi şi englezi” [49].

Pentru salvarea industriei de la faliment,se fac mari imprumuturi in special de la Fondul

bisericesc.In 1859, ţinindu-se seama de activul de peste cinci milioane şi jumătate florini,se

aprobă, „un nou imprumut de 525.000 florini echivalent cu 26.500.000 coroane” [50]. Dar

imprumuturile„nu şi-au găsit intrebuinţarea corespunzătoare”[51] neputind contribui la redresarea

intreprinderii. in loc să prospere, industria minieră plăteşte tributul reduselor investiţii făcute in

ultimii ani pentru prospectarea şi descoperirea de noi zăcăminte ; infruntă creşterea simţitoare a

costului vieţii, creşterea preţului muncii, a materialelor cit şi a procentelor imprumuturilor făcute.

Astfel că, la inceputul deceniului al VII-lea, bilanţului uzinelor de fier,care demult nu mai era

activ, i se alătură şi venitul scăzut al uzinelor de cupru,după cum „mina din Cirlibaba incetase să

mai producă rentabil de mai bine de 20 de ani” [52].

Cu hotărirea Judecătoriei pricinilor miniere (Landesberggerichts) din Cernăuţi nr. 10.217 din 31

decembrie 1858 se numeşte o comisie de evaluare a acestor mine şi instalaţii compusă din I.

Rakwicz,comisar guvernamental,Fridrich Mialovicz,comisarul minelor din Cacica şi proprietarul

uzinei de fier din Bucşoaia,Iulius Kalita.In februarie 1859 lucrările de evaluare sint gata.Activul

şi pasivul intreprinderilor,fiind evaluat la 5.532.463 florini şi 13 coroane,echivalent cu

311.947.780 coroane.

In anul 1862 s-a deschis procedura de faliment care durează aproape 10 ani.

După un deceniu de inactivitate,in care timp valoarea lor scade continuu,la 16 decembrie 1869

instalaţiile miniere şi minele de fier şi cupru răspindite pe un areal de 2.000 ha in munţii din jurul

Pojoritei,Fundul Moldovei,Colacai,Arşiţa, pe muntele Runc,in Vatra-Domei,Vama,Valea Stinii

ş. a „sint achiziţionate de Fondul bisericesc cu infima sumă de 600.000 coroane”[53], fiind

„creditorul cu o sumă mai mare de un milion de lei”

In urma falimentului lui Manz n-au mai rămas in exploatare decit furnalele de fier din Vama ale

lui Wolf Kleinberg şi a lui Carol Kalita din Stulpicani.[54]

Documentele evidenţiază faptul că, in afara terenurilor miniere cumpărate,Fondul bisericesc a

obtinut, in anul 1871,un permis general de explorare (Schurfbewiligungp) [55] care ii dădea

dreptul să exploateze şi să valorifice bogăţiile subsolului din judeţele Cimpulung, Rădăuţi şi

Suceava. Reinnoit an de an, permisul a fost valabil pină la 8 iunie 1924,cind este suspendat de

noua lege a minelor Romaniei.

48 P. S. Aurelian, op. cit.y f. 59.


50 Ibiclem.

51 Ibidem.

52 Ibidem.

53 I. Nistor, Istoria Fondului bisericesc, Cernăuţi, 1921, p. 51.

54 P. S. Aurelian, op. cit.f p. 60.

55 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dosar 3/1931, f. 9).

Odată cu preluarea minelor Fondul bisericesc promite şi reluarea exploatărilor.Dar ele se fac

anevoie.In anul,1874,de exemplu,se fac exploatări de fier la suprafaţă „din păraie",obţinindu-se o

cantitate de 920 tone minereu de fier cu un conţinut de 18%, „prin prăjire şi lesivare s-a ajuns să

se obţină minereu de fier de cca.23% şi care furniza obiecte turnate de o calitate excelentă"[56].


Cu toate acestea industria minieră din Bucovina,concurată de uzinele Witkowitz,nu s-a mai putut

ridica la nivelul de altădată.Fierul şi produsele turnate in uzinele din Iacobeni,ş. a. conţineau un

procentaj mai mare de sulf şi fosfor fiind calitativ inferioare.

Ocuparea forţei de muncă in ramurile minieră,metalurgie şi prelucrarea metalelor,la 31 dec.1900,

in regiunea de interes a Fondului bisericesc, rezultă din tabloul de mai jos :


Inţelegind că sforţările de-a invinge concurenţa marilor uzine metalurgice clin vest n-are sorţi de

izbindă,Fondul bisericesc a oprit exploatarea furnalelor din Iacobeni iar minele ce pină atunci

extrăgeau minereuri de fier,le„intocmeşte pentru extragere de manganez”[57].Această schimbare

a intervenit „tocmai la punctul critic cind incepuse a se cunoaşte marea influenţă a manganului

asupra insuşirii fierului”[ 58], pentru obţinerea oţelurilor fine.

Deschizindu-se noua perspectivă,Fondul bisericesc o fructifică.Pe măsură ce obţine date din

prospecţiuni despre noi zăcăminte de mangan şi fier le „acoperă cu cercuri de explorare”[59]

Astfel că, pe tot parcursul ultimelor decenii ale sec. al XlX-lea şi primele decenii ale sec. al

XXlea,găsim prezent Fondul bisericesc in toată regiunea cuprinsă in aprobarea primită in anul

1871, prin 828 cercuri de explorare, pentru care plăteşte, la 20 februarie 1922, 9.936 lei taxe

miniere de recunoaştere [60].

In stadiul actual de cercetare nu putem inţelege cum era ocupată forţa de muncă feminină, care

după datele statistice de mai sus, era masiv folosită [61].

In anul 1906 se infiltrează in zonă un nou explorator,Iulius Şchiber,care obţine un perimetru de

explorare numit „Oiţa“dar care din lipsă de capital nu-1 va pune in exploatare decit in anul 1938


[62].. Exploatările Fondului bisericesc insă au fost concentrate numai in două perimetre,

„Terezia” -Vatra Dornei şi „Arşiţa” - Iacobeni cu reserve bogate şi cu o concentraţie a

minereului de mangan de peste 32%.Producţia de minereu a crescut continuu, ajungind in

preajma anului 1914, pină la 10.000 tone anual.In timpul războiului insă,datorită marilor cerinţe

de fero-mangan, producţia a crescut considerabil.

„Incepind din octombrie 1915 şi pină la 1 noiembrie 1918 s-au livrat din Iacobeni şi Vatra-

Dornei uzinelor metalurgice din Cehoslovacia,Transilvania precum şi oţelăriilor de pe malul

Rinului, 129.348 tone de mangan” [63]

Paralel cu exploatarea minereului de mangan s-au făcut exploatări şi de pirită.De altfel,

minereurile de pirită şi calcopirită au fost exploatate,continuu, din anul 1799 şi pină in 1898. De

la această dată şi pină in preajma războiului a fost exploatată numai pirita ce fusese lăsată de

exploatatorii anteriori ca material fără valoare ; minereul fiind livrat fabricilor de acid sulfuric

din vest.Din anul 1903 pină in 1914 s-au livrat,de exemplu,acestor fabrici in total 103.530 tone

minereu de pirită [64]. In anii 1910-1914, exploatările de pirită de la Fundul Moldovei au fost

arendate unei societăţi ungureşti „Oberungarische Schwefelkies Bergbau geselschaft" din

Budapesta [65], care exploatează pină la inceputul primului război mondial, cu mare succes.

Calamităţile primului război mondial au fost adine resimţite de industria minieră bucovineană.

Teatrul operaţiunilor militare situindu-se in această zonă, pe văile Bistriţei şi Moldovei, au

provocat „degradarea totală a instalaţiilor, a furnalelor şi separaţiunii mecanice şi de concentrare

a minereurilor,puţurile au fost inundate iar galeriile prăbuşite" [66],intreaga industrie adusă la

cota zero.

După război, viaţa şi-a reluat cursul,cu mai multă vigoare.Rănile războiului,pagubele şi

distrugerile provocate trebuiau inlăturate,se impunea creată o bază economică unică ce urma să

dea soliditate edificiului naţional realizat,acum,după secole de neintrerupte sacrificii.

Provinciile erau chemate la realizarea acestei baze şi Bucovina şi-a adus contribuţia la implinirea

patrioticei opţiuni.

57 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dosar 4/1931, f. 1.

58 Ibidem.

59 Ibidem.

60 Ibidem.

61 Anton Zachar, Mitteilungen des statistischen Landesamtes des Herzogtums Bukowina, voi. X II , partea I,

Cernăuţi, 1908, p. 12, 13, 16, 17.

62 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dosar 4/1938, f. 36.

63 Ing. Prelici Epaminonda, op. cit., p. 138. Vezi şi I. Dirdală, op. cit., p. 170,care se cifra la 12 934 vagoane.

64 Ibidem.

65 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dosar 260/1941, f. 204.

66 Ibidem, dosar 4/1931, f. 3.

AUS DER GESCHICHTE DES BERGBAUS DER BUKOWINA

Zusemmenj assung

Die Besetzung des Norden der Moldau, im Oktober 1774 von Osterreich, trug dazu bei, dass,

dieses Teritorium fruhzeitiger in der okonomischen europăischen Kreis eintrat. Obwohl man dier

Bergwerke noch viei vor diesem Datum kannte, findet die Forderung des Eisens und des Kupfers,

sowie auch ihre Bearbeitung jetzt eine grosse Entwicklung,so dass man bis zur Hălfte

des XlX-ten Jh. zu der Schaffung einer wahren Industrie gelangte.

Angefangen mit der zweiten Hălfte des XlX-ten Jh., dank der irrationellen Forderung — der

Versiegung der bekanntesten Rohstoffe, der Investierung des Kapitals iiberschrittene Anlagen,


die unrentierbar waren, sowie die Konkurenz der erhaltenen Erzeugnise mit denen der

westlichen Industrie gerade nach der Instandsetzung der Eisenbahnlinie Lemberg-Czernowitz-

Iţcani-Roman. Verfiel die Bergbauindustrie Bukowinas.

Nach dem Jahre 1870 bis 1918 beschrănkte sich der neue Besitzer, din orthodoxe Kirche der

Bukowina, nur auf die Forderung und Abfuhrung des Mangan— und Pyritrohstoffe, ohne die

lokale Huttenindustrie beizubehalten und zu entwickeln.

AII dieses wurde in dieser Arbeit bewiesen, auf Grund einer reichen Dokumentierung in der

Mehrheit unverăndert, existierend bei der Filiale des staatlichen Archives von Suceava.

DIN ISTORIA MINERITULUI IN BUCOVINA 1918— 1944 (II)

GAVRIL IRIMESCU ,SUCEAVA — ANUARUL MUZEULUI JUDEŢEAN vol.IX-1982

In ansamblul economiei naţionale create după încheierea constituirii statului naţional unitar

român bogăţiilor solului şi subsolului bucovinean le-au revenit un important rol de participare la

crearea şi consolidarea bazei tehnico-materiale a noului stat.Dacă industriei forestiere,la baza

căreia stăteau marile masive păduroase,i-a revenit din capul locului,în contextul reconstrucţiei

post-belice, un rol mai mare [1] ,celei miniere,pusă în umbră şi de cea din Transilvania,i-a revenit

un rol secundar.Rol,ce rezulta de altfel, în primul rînd, din lipsa de capital de investire pentru

refacerea instalaţiilor şi galeriilor degradate în timpul războiului,şi în al doilea,din starea de

expectativă a singurului deţinător şi exploatator de resurse miniere din regiune - Fondul

bisericesc-care,considerând „situaţia generală ca nefiind consolidată” [2] nu se hotăra a trece la

pregătirea exploatării bogăţiilor subsolului limitîndu-se la prospectarea şi explorarea regiunii.

Astfel,în anii 1920 — 1924, pe baza unui permis obţinut încă în anul 1871[3] Fondul bisericesc

continuă unele lucrări mai vechi de explorare, evaluare şi fixare a resurselor de mangan, fier,

pirită,calcopirită,plumb,zinc,galenă argintiferă,ş.a,obţinînd rezultate mai mult decît promiţătoare.

In anii aceştia se fac şi unele exploatări în special în vechile concesiuni pentru mangan „Arşiţa“ ,

(8.700 tone în 1922,440 tone în 1923 şi 130 tone în 1924) şi „Terezia” (5 000 tone în 1921 şi 97

tone în 1924)''[4] şi „Alznauer” pentru pirită [5].

1 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc,dos.98/1940, f. 9 ; vezi mai pe larg la I.Dîrdală şi M.Rusemescu,Despre

situaţia materială şi lupta muncitorilor forestieri din Bucovina intre anii 1929—1933,în „Studii şi articole de

istorie",voi.VI, Bucureşti,1964,p. 345-354 şi G. Irimescu. Aspecte din lupta grevistă a muncitorilor forestieri din

Bucovina în anii crizei economice 1929—1933,în „Studii şi materiale"-istorie,nr.2,Muzeul Suceava,1971,p.105-106. 2 Arh. Sft. Suceava, Fondul bisericesc,dos.3/1927,f. 154.

3 In anul 1871, Fondul bisericesc, pe baza legii minelor austriece din anul 1854,obţine un permis general de

explorare (Schuri'bewilligung) în baza căruia, în anii 1875, 1883, 1887, 1910. 1912, 1918. 1920, 1924 explorează

întreaga regiune cuprinsă între văile Dornei,Bistriţei şi Sucevei, acoperind-o cu 828 cercuri de explorare. 4 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 10 /'1930, f. 4.

5 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei,dos.14/1941,f. 54.

„Naţionalizarea“ bogăţiilor subsolului,prin legea minelor din 1924[6],a produs o vizibilă

clarificare şi structurare a opticii în rîndul deţinătorilor de terenuri miniere, producînd o înviorare

a activităţii de exploatare îndeosebi.Ca urmare,în anii următori,pînă la declanşarea crizei

economice din anii 1929 — 1933,producţia de minereuri de mangan,de exemplu,a crescut

continuu- de la 440 tone extrase în anul 1923 şi 1 271 tone în anul 1925 se ajunge la 4 782 tone

în 1926 şi 25 515 tone în 1928 [7]. In acelaşi timp,se trece mai intens la acţiunea de prognozare a

activităţilor viitoare.Semnificativă în acest sens este relansarea activităţii minelor Iacobeni,


pendinte de Fondul bisericesc.La 27 iunie 1929,inginerul şef al minelor declara că „noi ne-am

preocupat şi în trecut,dar cu precădere în ultimii cinci ani de intense studii geologice,

petrografice şi stratigrafice determinând posibilităţile şi probabilităţile existenţei zăcămintelor

din jurul concesiunilor noastre,făcînd vaste şi costisitoare lucrări de prospecţiuni [8],trecînd la

exploatare„mai ales în ultimii ani am avut o producţie crescândă”[9]. Dar în concesiunile

„Arşiţa“ şi „Terezia”,cu suprafeţe limitate,de 54 ha şi respective 9 ha,în exploatare de peste o

jumătate de secol,rezervele erau epuizate,Fondul bisericesc,avînd intenţia de a obţine alte

perimetre de rezervă ca : „Pietrele Arse”, „Dealul Rusului”, „Drancani”, „Argestru”„Roşu” ş. a.

care erau în imediata apropiere şi unele din ele presupuneau bogate rezerve,făcînd demersurile

necesare la Ministerul Industriei şi Comerţului.Dar această optică,de a ţine în rezervă terenurile

miniere,puţin avantajoasă dezvoltării, nu era în concordanţă cu intenţia guvernului care,în dorinţa

„renovării politicii industriale a României”[10] post-belice,dorea a da o lărgime mai mare

exploatării resurselor naturale ale Bucovinei.La rîndul său Consiliul Superior de Mine

recomanda „a se da şi altor persoane posibilitatea de a pune în valoare substanţele miniere

întrucât Fondul bisericesc a oprit valorificarea lor prin deţinerea unui număr considerabil de

permise fără a păşi la punerea lor în exploatare”[11].In consecinţă Ministerul Industriei şi

Comerţului prin deciziile 131 933/1928 şi 191 936/1928,declară zona ca fiind „necunoscută

explorării”[12],iar prin decizia nr. 101/1931„creiază şi declară ca ţinut minier pentru explorarea,

exploatarea şi industrializarea manganului şi fierului regiunea Dorna - Cîrlibaba în suprafaţă de

71 000 hectare”[12] .Pe baza legii minelor din 4 iunie 1924,modificată în anul 1929, şi a acestor

decizii, îşi fac apariţia în economia minieră bucovineană ing. Gh. Lupu şi cpt. Gh. A. Stavrat,

care,pe baza decretelor 3 026/1928 şi 3 027/1928,obţin două perimetre de explorare pentru fier şi

mangan numite „Pietrele Arse“ în suprafaţă de 319 hectare [14] şi „Dealul Rusului" în suprafaţă

de 160 hectare[15],care formează Grupul„Manganul”,transformat în anul 1930 în

S.A.„Manganul" Aurel C. Vasiliu şi P. Lupu obţin perimetrele „Argestruţu"[16] în suprafaţă de

169 hectare,cu decretul nr. 87 din 31 ianuarie 1931,şi perimetrul „Dranca",prin decretul nr.

88/1931,în suprafaţă de 169 hectare [17];I. Schieber -care deţinea un perimetru în localitatea

Ciocăneşti numit „Oiţa", mai cere încă trei perimetre „Unsu", „Palunul" şi „Mestecăneşti", în

suprafaţă de 1 000 hectare [18] ;Regia întreprinderilor miniere şi metalurgice ale statului din

Ardeal (RIMMA) cere perimetre de explorare şi exploatare a manganului şi fierului pe teritoriul

comunelor Cîrlibaba şi Cîrlibaba Nouă în suprafaţă de 998 hectare [19] ; ing C. Bunescu şi G.

Hauslich obţin trei perimetre „Cîndreni"în suprafaţă de 400 hectare cu decretul 99 din 18

ianuarie 1938 [20],„Breaza” cu decretul nr. 101/1938 în suprafaţă de 112 hectare [21] şi „Hajul"

în suprafaţă de 450 hectare [22] ing. C. Băiuţescu trei perimetre„Puiu"2[23] şi „F u n d o iu "[24]

situate în comuna Ciocăneşti, şi „Ouşor", în suprafaţă de 472 hectare situat în comunele Iacobeni

- Dornei- Dorna Candreni [25] (perimetre care au fost pierdute din cauza dezinteresului

manifestat pentru punerea lor în exploatare) ;George Straton[26]cere două perimetre, „Colăcel“ şi

„Banco" situate în comuna Ciocăneşti,căruia i s-au respins cererile pe motiv de incapacitate

tehnică şi financiară [27] şi datorită faptului că se suprapuneau altor perimetre, ş. a.

Dintre aceştia cel mai hotărît a trece la exploatarea şi industrializarea minereului de mangan şi

fier era grupul „Manganul",care,după ce studiase, prin inginerul Gheorghe Lupu,întreaga regiune

minieră,timp de 10 ani (1919 — 1929),cerea aprobarea creării unui ţinut minier de 116 00

hectare în Valea Dornelor capabil a alimenta cu materie primă o mare industrie metalurgică şi

chimică. Se propunea aprobarea construirii unei uzine metalurgice pentru fabricarea fonte lor

feromangan şi silico-mangan,o uzină de triaj mecanic şi o spălătorie pentru obţinerea unui

minereu de mangan cu un conţinut de 45—50% Mn metalic; o uzină hidroelectrică cu o forţă


instalată de 25 000 HP pe rîul Bistriţa ;o uzină pentru fabricarea catozilor,o instalaţie pentru

producerea clorului,una pentru prepararea „castiliei”(Na2S04) şi o instalaţie pentru arderea

lemnului de fag în retorta [28],valoarea întregii investiţii ajungînd la un miliard de lei [29].

In sprijinul construirii acestei „formidabile industrii în regiunea Domelor,singura în stare a da

naştere unei industrii metalurgice a manganezului pe o scară întinsă, aşa cum se practică în

marile regiuni manganifere din lume“ [30], (Africa, Marea Britanic, Brazilia),aducea următoarele

argument :

1. posibilitatea asigurării minereului de mangan pe o perioadă îndelungată (100 de ani). Minereul

extrăgîndu-se din minele „Pietrele Arse“, „Dealul Rusului",„Arşiţa,„Terezia”, „Argestruţu”,

„Drancani”,de la Ciocăneşti, Cirlibaba şi Valea Putnei, ş.a. în cantitate de peste 10 milioane de

tone şi din exploatările de la Broşteni,Rarău,Borca şi Buşmeiuri în cantitate de 4 milioane de

tone,precum şi peste 3 milioane tone de fie [31];

2. posibilitatea construirii pe rîul Bistriţa a unei uzine hidroelectrice care să alimenteze cu

energie uzinele şi instalaţiile de spălare şi triaj al minereului,a celor de producere a fontelor,a

celorlalte instalaţii precum şi de alimentare cu energie electrică a.întregii regiuni ;

3. producerea unei fonte superioare în raport cu cea obţinută în furnalele înalte pe bază de cocs şi

bineînţeles mult mai ieftină ; şi, în fine, datorită apropierii minereului de uzina de industrializare;

4. obţinerea de economii la capitolul transport [32], care ar costa foarte puţin. Pentru finanţarea

acestei investiţii se propunea crearea unei societăţi româno-americane de explorare, exploatare şi

industrializare a minereului de mangan numită „Manganeze Compani Of American — Romanian

Branch“ cu sediul în Bucureşti [33]. Concluzia care se desprindea era că pentru dezvoltarea şi

prosperarea acestei industrii „explorarea şi exploatarea întregului ţinut minier trebuia să se facă

de către o singură întreprindere [34], de cea de mai sus,pentru a exclude în felul acesta orice

concurenţă.In acest sens se exprima şi asociatul american din Philadelphia care scria, la 4 oct.

1929, inginerului Gh. Lupu că „avînd în vedere marile investiţiuni ce vom face, de un milion de

dolari,să obţinem cît mai multe terenuri pentru exploatare şi să fim siguri că nu vom întâmpina

concurenţa,altfel ar fi foarte greu pentru noi să tragem foloase din investiţiile noastre” [35].

6 C. Hamangiu, Codul general al României, legi noi de unificare (1922—1926f,p. 617-678.

7 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 10/1930, f. 5.

8 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 3/1929 f. 1.

9 Ibidem.

10 Ioan Sadzu, Politica economică a României între 1922 si 1928, Ed. Academie:R.S.R., Bucureşti, 1981, p. 90.

11 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 3 /1927, f. 154.

12 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 5/1929.f. 8.

13 ,,Monitorul Oficial1' nr. 262 din 9 noiembrie 1931, p. 9189-9190.

14lbidem, nr. 280 din lo dec. 1928, p. 10.567.

15 lbidem, p. 10.570-10.571.

16 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 2/1928,f. 27.

17 lbidem, dos. 3/1928, f. 32.

18 lbidem, dos. 1/1935. f. 11.

19 lbidem, dos. 1/1936, f. 1, 19, 20.

20 „Monitorul Oficial“ , nr. 31 din 8 febr. 1938, p. 7ol-752.

21 lbidem, p. 752.


23 lbidem, dos. 2/1937, f. 3.

24 lbidem, dos. 2/1938, f. 2.

25 lbidem, dos. 13/1938, f. 1.

26 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău. dos. 43/1938, f. 1.



28Ibidem, dos. 1/1929, f. 17.

29 Ibidem, f. 14.

30 Ibidem.

31 Ibidem.

32 Ibidem, amănunte vezi Gh. Lupu, Studiu asupra manganezului, în „Revista Minerva", an IV, 1929, p. 1-100.

33 Ibidem, 1. 19.

34 Ibidem.

35 Ibidem.

A fost acceptat un asemenea proiect ? Nu. Aceasta se deduce din referatul şefului Direcţiei I-a

miniere Moineşti care,apreciind importanţa cercetărilor pentru valorificarea zăcămintelor de

mangan şi fier,a rolului marilor industrii în producerea de bunuri ieftine şi de calitate superioară,

incontestabila utilitate a instalaţiilor conexe, ş. a.,conchidea a fi nerecomandabil pentru statul

român,de a crea un asemenea trust,cel puţin din următoarele motive : experienţa o dovedise,se

menţiona în referat,că o asemenea industrie nu se poate crea pe de-a-ntregul dintr-odată,ea

urmând a se dezvolta treptat,conform cu cerinţele ;că în lista investiţiei apar instalaţii care nu sînt

absolut necesare,întrucât n-au la bază prelucrarea manganezului - cum ar fi cea de distilare

uscată a lemnului de fag şi cea de producere a clorului- în-concluzie,considera a fi foarte greu

pentru stat de a lua o hotărâre atît de gravă, de a acorda unei singure societăţii aproape tot

bazinul de minereuri [36], aceasta prezentând dezavantajul că „trusturile prin forţa lor, în multe

părţi au dus la conflicte serioase cu statul [37]. Ca atare,considerând cererea ca fiind prematură,

consilia Ministerul Industriei Comerţului „a acorda toate înleisnirile dar pentru o mai raţională

dezvoltare a exploatării şi prelucrării minereului în ţară” [38], vrînd să însemne şi cu asociaţi din

ţară.

Văzînd această recomandare şi neputînd avea garanţia înlăturării celorlalţi concurenţi prin

obţinerea unui număr mare de perimetre şi neavînd capital de investire, Grupul „Manganul” îşi

caută alţi asociaţi.

La 31 ianuarie 1930,se asociază cu banca Schieber et Co.din Vatra Dornei,formând o societate

anonimă pentru exploatarea şi industrializarea minereului de mangan şi fier,numită „Manganul”

[39].Noua societate, avînd ca obiect „folosinţa permiselor de exploatare şi obţinerea tuturor

avantajelor rezultate din dreptul de explorare a perimetrelor „Pietrele Arse” şi „Dealul Rusului”,

avea un capital social de numai cinci milioane de lei,constituit din aportul adus de ing.Gh. Lupu

şi cpt. Gh. Stavrart prin cele două perimetre în valoare de 500 000 lei şi a 4 500 000 lei, sumă

adusă de firma Schie-ber et Co.[40] şi depusă la Sucursala din Cernăuţi a Băncii Naţionale a

României.

Să vedem care era situaţia în rândurile principalului deţinător de terenuri miniere- Fondul

bisericesc.Acesta,văzîndu-se încolţit şi concurat de adversari incomozi şi hrăpăreţi,şi pentru a

înclina balanţa de partea sa,de-a rămîne preponderent,eventual singurul exploatator de minereuri

utile din zonă,trece la şicanarea adversarilor - oprirea carelor ce transportau minereuri de mangan

pe drumurile ce traversau proprietăţile sale spre gara C.F.R. Vatra Dornei - sau la intentarea de

procese, în special societăţii „Manganul”,pentru a le limita drepturile miniere şi a prelua

perimetrele respective în stăpînirea sa [41]. În acelaşi timp,acordă o atenţie deosebită cercetărilor

geologice,activităţii de deschidere a noi mine şi galerii,reutilării şi de introducere a tehnicii noi şi

raţionalizărilor în producţie.In acţiunea de rentabilizare şi ridicare a activităţii miniere peste

posibilităţile adversarilor săi, Fondul bisericesc aduce în anul 1930 specialişti străini de la firma

„Beer,Sondheimer et Co.“ din Frankfurt pe Main,care fac studii de reorganizare a întreprinderilor

miniere.Aceştia propun Administraţiei centrale a Fondului bisericesc abandonarea sistemului

vechi de exploatare- acela prin ciocănire sau aşchiere „Hauer“ - şi introducerea perforatoarelor


cu aer comprimat,o mai bună pregătire a exploatărilor prin organizarea lucrului pe brigăzi

stabile,în două schimburi,de cîte zece ore pe zi,construirea unor instalaţii rapide de transport,

închiderea unor mine cu randament scăzut [42],reorganizarea întrepriderilor conexe (atelierelor

mecanice,turnătoriei,secţiei ciocanelor mecanice,uzinei electrice,ş.a.).Toate acestea urmind a

duce la dublarea producţiei,ridicînd-o pînă la 50 000 - 60 000 de tone anual şi la obţinerea ele

venituri noi [43].

In această perioadă,Fondul bisericesc se preocupă intens şi de obţinerea de noi perimetre de

explorare pentru mangan şi fier,pirită şi caleopirită,lărgindu-şi considerabil baza de rezerve în

detrimentul celorlalţi exploatatori de minereuri utile din zonă.Iată lista perimetrelor obţinute în

anii 1933—1934 şi lucrările mai importante executate în anii următori punerii în posesiune :

36 Ibidem, f. 8.

37 Ibidem.

38 Ibidem.

39 „Monitorul Oficial" nr. 90 din 25 apr. 1930, p. 5795-5798.

40 Ibidem.

41 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 3/1927, f. 149-155 ; mai pe larg vezi G. Sîrbu, Reflexiuni asupra

administraţiei Fondului bisericesc ort. rom. din Bucovina în trecut şi în prezent, Cernăuţi, 1931, p. 195-201.

42 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 18/1939, î. 1 şi urm.

43 G. Sîrbtu, op. cit., p. 147-154.


Prin. urmare,în anii 1933 — 1934,Fondul bisericesc obţine 34 perimetre de explorare în

suprafaţă totală de 5 254 hectare [44] - 10 perimetre pentru mangan şi fier,însumînd 2 959 ha. şi

24 perimetre pentru pirită şi calcopiri'tă,în suprafaţă de 2 295 ha.,situate pe Valea Bistriţei şi

Valea Moldovei,controlînd în felul acesta întreaga regiune minieră,ceilalţi concurenţi rămîn însă

cu perimetrele obţinute anterior.


In ceea ce priveşte desfacerea minereului de mangan,anul 1930 debutează favorabil pentru

Fondul bisericesc,deoarece,după lungi tratative [45],a încheie la 30 martie un important contract

de livrări pentru 40 000 tone cu firmele „Metall und Erz“ din Viena şi „Beer, Sondheimer et Co.“

din Frankfurt pe Main,care avînd „cîştigate toate debuşeurile din străinătate”[ 46] promiteau o

desfacere sigură.

In vederea îndeplinirii ritmice a planului de export, a reducerii cheltuielilor de producţie, minele

din Iacobeni construiesc în anul 1930,cu ajutorul firmei Bleichert et Co. din Leipzig [47], cu mari

eforturi financiare de peste 6 500 000 lei,un funicular pentru transportul minereului de la mina

„Arşiţa” la gara C.F.R. Iacobeni,înlocuind prin acesta nerentabilele mijloace de transport

decauvillul şi carul cu boi.

Cu toate acestea, din cauza lipsei de capital - ca efect al operării crizei economice,şi a scăderii

considerabile a preţului minereului,punerea în practică a planurilor iniţiale a fost mult îngreunată.

Lipsa de bani a dus la inactivitatea minelor „Arşiţa “ şi „Terezia” în mai multe rânduri -o lună în

anul 1930[48] şi trei luni în cursul anului 1932 [49]. In realitate,după datele din tablourile lunare

de producţie,în anul 1932 nu s-a lucrat şase luni la mina „Arşiţa” şi opt luni la mina

„Terezia”[50]. Cercetînd documentele de producţie existente,se poate lesne constata faptul că,în

perioada crizei economice,cu toate măsurile şi raţionalizările făcute,producţia de minereu de

mangan n-a crescut ci a scăzut continuu,ajungînd în anul 1933 să fie numai de 138 de tone faţă

de 25 515 tone în anul 1928,iar minereurile de pirită şi calcopirită din Fundul Moldovei,

concurate calitativ de cele din Ardeal,să nu poată fi valorificate,lucrările de aici rămînînd în

stadiul perpetuu de explorare.

In aceeaşi situaţie se afla şi Societatea „Manganul”,care, în anul 1932,exploatează numai 495

tone faţă de 7 100 tone extrase în anul 1930.Pentru societatea „Manganul” anii crizei economice

au fost dezastruoşi,întrucât, din lipsa capitalului de investire şi a concurenţei puternice făcute de

Fondul bisericesc,care, prin firma „Beer Sondheimer et Co.” acaparaseră toate cererile externe,

neavînd asigurate desfacerile,s-a aflat în pragul falimentului.Iar ceilalţi deţinători de terenuri

miniere n-au putut trece în aceşti ani de stadiul explorărilor.

Incepând cu anul 1934 se deschid însă noi pieţe de desfacere a manganului.Societăţi ca : Uzinele

şi domeniile Reşiţa, Vitrometan, Uzinele Câlan,Societatea „Minerom“ ,Societatea „Mangasar“ ,

Fabrica pentru articole electrice S.A.„Galvani“ din Timişoara,Societatea uzinelor S.A.„Dura“ din

Timişoara,Societatea „Steaua Română“,Societatea „Nitrogen“ş.a. încheie cu Fondul bisericesc

importante contracte pentru livrarea de minereu de mangan şi pirită.Pe plan internaţional

minereul de mangan se livrează în Cehoslovacia,Germania,Polonia,Austria,Ungaria,chiar Belgia

şi Franţa caută minereu de mangan românesc [51].

Aceasta dă clin nou imbold lucrărilor de explorare cît şi celor de extracţie, de fixare şi evaluare a

zăcămintelor miniere.

In anul 1936 intră în exploatare mina„Mestecăniş“,care, numai după câţiva ani de activitate însă,

este închisă,zăcământul fiind ţinut ca rezervă. Este redeschisă in anul 1942 [52].

In anul 1937 intră in exploatare mina „Tolovan“ care in doi ani de exploatare ajunge la o

producţie anuală de 516 tone minereu de mangan [53].

Celelalte perimetre,Fondul bisericesc le ţine ca rezerve.In anul 1938 intră în exploatare mina de

mangan „Argeistruţu“,concesiunea lui P. Lupu - A. C. Vasiliu,care,chiar în primul an,ajunge la o

producţie de 4 178 tone [54].

44 „Monitorul Ofiicial" nr. 7 din 8 ian. 1935, p. 122-145 şi nr. 43 din 20 febr. 1935,p. 1266-1267.

45 G. Sîrfou, op. cit., p. 183-192.



47 G. Sîrbu, op. cit., p. 202, 209-210.

48 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 18 /1940, f. 3.

49 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dos. 8/1932, f. 51 unde se precizează că „s-a aprobat de

Ministerul Industriei şi Comerţului prin Decizia nr. 38.948 din 6 iulie 1932 suspendarea completă a lucrărilor de

exploatare ia toate minele pe timp de 3 luni cu începere de la data deciziei",după care s-a mai prelungit pe încă trei

luni.

50 lbidem, dos. 8/1932, f. 51.

51 Ibidem, dos. 164/1940, f. 7.

52 Ibidem, dos. 211/1942, f. 43.

53 Ibidem. dos. 3/1931, f. 74.

54 „Monitorul Oficial"nr.304 din 31 dec.1938, p. 6321 şi Arh.St.Bacău,fond Inspectoratul minier Bacău,dos.

4/1938,f.2-79.


56 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bicău, dos. 8/1932, f. 23-160.

Interesant de urmărit este evoluţia producţiei de minereu de mangan a Fondului bisericesc şi a

principalilor săi concurenţi în perioada 1921—1944 :


Cu toate succesele obţinute şi raţionalizările introduse, activitatea minieră bucovineană purta

totuşi amprenta rudimentarului,lipseau specialiştii,exploatările nu se făceau sistematic.Studiile şi

analizele întreprinse în teren de specialiştii Consiliului Superior de Mine,constată că exploatările

făcute,spre exemplu,de societatea „Manganul” la minele sale „Pietrele Arse“ şi „Dealul Rusului”

lasă impresia unei slabe conduceri tehnice [75],galeriile nu sînt ordonate din 50 în 50 de metri ci

sînt duse fără nici un plan,nu sînt săpate galerii laterale pentru urmărirea minereului.La galeria

„Julieta”,deschiderea zăcământului este făcută defectuos,puţurile de comunicaţie spre abataje

sînt prea strimte ;galeria „Elena”este în stare proastă de construcţie,avînd curbe şi mic

dimensionată ; exploatarea la zi „Anisia” este o gaură fără şansă de reuşită [76]. Ceea ce este mai

grav, se afirma că, exploatarea se face în mod abuziv extrăgîndu-se numai părţile bune şi uşor de

exploatat, că„întregul teren face impresia unui cîmp răscolit de cîrtiţe iar lucrările dau impresia

unor găuri de şobolam“ [77].

Evident că în asemenea condiţii zăcămîntul nu putea fi în întregime exploatat.Această

„exploatare pe furate, scoţi ce poţi şi în urmă potopul" [78] a adus importante daune economiei

miniere,economiei naţionale.

Din rapoartele făcute rezultă că şi la exploatările miniere ale Fondului bisericesc existau lipsuri.

Se exploata fără a se face în prealabil şi lucrări de pregătire a înaintării sau noi deschideri în mod

corespunzător;calitatea minereului obţinut prin selecţionare lăsa de dorit [79], iar la minele de

pirită mijloacele de „extracţie a minereului şi a apei din galeriile de exploatare, aerajul,erau

rudimentare, impunîndu-se mecanizarea lor“ [80]. Ca atare,se propunea introducerea unor pompe

de scos apa şi a unor ventilatoare pentru aeraj,acţionate mecanic,precum şi reactivarea uzinei

electrice din Fundul Moldovei,iar pentru controlul calităţii minereurilor,înfiinţarea unui laborator

chimic pentru analize [81],ş. a.

In ceea ce priveşte exploatările minereurilor de pirită şi calcoipirită,arginit, plumb, zinc, ş.a.,

Fondul bisericesc era unicul în Bucovina.În anii 1927—1929 Fondul bisericesc execută lucrări

„în regiune încă neexplorată“,dovedind doar existenţa zăcămintelor de pirită [82], deabia în anii

1938—1940 zăcămintele au fost urmărite în profunzime,fixate şi evaluate prin redeschiderea

unor vechi galerii :„Erbstollen“ în lungime de 850 m, „Arseniasa“ pe o distanţă de 120 m,

„Alznauer“ 60 m, „Loy“ în lungime de 232 m [83].Dar lucrările au fost sistate atît din cauza

condiţiilor grele de lucru cît mai ales inexistenţei posibilităţilor de desfacere întrucît

„exploatările din nordul Ardealului satisfăceau în general nevoile interne de pirită“ [84]. Cele de

plumb, argint, zinc şi fier din cuprinsul celor 12 perimetre de pe muntele Fluturica - Cîrlibaba n-

au mai putut fi puse în exploatare din cauza conjuncturii economice nefavorabile [85].

De altfel, observaţia că, „începînd din anii 1928—1929 şi pînă în anul 1938 situaţia economică

generală a fost de aşa natură încât nu s-a putut trece la o exploatare în stil mare“ [86] a

minereurilor,că nu s-a impus introducerea de utilaje de extracţie şi prelucrare, a fost o realitate.

* Lipsesc documentele pentru informare.

57 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dos. 10/1934, f. 2-74.

58 Ibidem, dos. 9/1935, f., 2-28. Cifra a rezultat din calcul.

59 Ibidem.

60 Ibidem, f. 96-173.


62 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul general ad-tiv Suceava, dos. 28/1947, f. 121.


64 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dos. 3/1939, f. 2-63.

65 Ibidem.

66 Ibidem, dos. 17/1925, f. 143.


67 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic:-minier Vatra Dornei, dos. 5 /1940,f. 22.

68 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dos. 17/1925, f. 143.

69 Ibidem, f. 104,

70 Ibidem.


72 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Domeis dos. 14/1941,f. 81.

73 Ibidem.

74 Arh. St. Suceava,Fondul bisericesc,dos.127/1944,f.1-2.Este producţia numai de la 1 aprilie - 9 septembrie 1944

cît a activat Soc. germană„Ferromangan".

75 Arh. St. Suceava, fond Tribunalul jud. Cîmpulung, dos. 9/1938, f. 107.

76 lbidem.

77 lbidem.

78 lbidem.

79 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 208/1942. f. 57.

80 lbidem, dos. 200/1942, f. 61.

81 lbidem, dos.260/1941,f. 57.In anul 1938 Fondul bisericescînfiinţează la Iacobeni un asemenea laboratorchimic

82 lbidem, f. 204.

83 lbidem.

84 lbidem.

85. Arih. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 3/1940,f. 41.

86 Arh. St. Suceava, fond Tribunalul jud. Cimpulung, dos. .9/1938, f. 104.

În afara întreprinderilor miniere ale Fondului bisericesc,care aveau un laborator pentru analiza

chimică a minereurilor,ciocane mecanice pentru sfărâmat şi selecţionat minereu,turnătorie de

unelte necesare extracţiilor miniere acţionate pe bază de energie electrică produsă de uzina

hidroelectrică proprie,a unui f unicul ar pentru transportul minereului de la mina „Arşiţa" la gara

C.F.R. Iacobeni [87],celelalte exploatări miniere din regiune nu aveau decît cîte o simplă fierărie

pentru întreţinerea uneltelor (sape, târnăcoape, ş.a.).

Cu toate acestea, începutul celui de al doilea război mondial găseşte activitatea minieră

bucovineană în plină dezvoltare.Acum minereurile de mangan şi pirită capătă o mai mare

importanţă - manganul necesar industriei metalurgice,iar pirita necesară distilăriilor de petrol şi

industriei celulozei.Datorită trecerii industriei pe picior de război,minereul de mangan este căutat

şi peste hotare.Societăţi ca „Nordisches Erzkontor Gesellsehaft mit beschrankter Hotnung“ ,

Liibek, şi „Azienda Minerali Metallici Italiani“,Roma,devin deosebit de active,cerind Statului

român,Fondului bisericesc,livrarea unor mari cantităţi de minereu de mangan.Societatea

germană,reprezentantă a unui mare grup de uzine,încheie un prim contract în anul 1939, apoi în

anii 1940 şi 1941 alte două contracte,pentru livrarea a 30.000 tone [88] iar cea italiană, în anul

1940,unul pentru 25.000 tone [89].

87 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 3/1939,1'. 13.

88 Arh. St. Suceava. Fondul bisericesc, dos. 86/1939. f. 1-2 si dos. 198/1942, f. 16.

89 Ibidem, dos. 198/1942, f. 16.

90 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul general administrativ Suceava, dos. 28/1947,1’. 121 de unde s-aii extras

datele pentru anii 1932—1936.

91 Arh. St. Suoeava, Fondul bisericesc, dos. 164/1940, f. 65 şi urm.

Iată situaţia livrărilor de minereu de mangan intern şi extern a principalilor producători clin

Bucovina între anii 1932—1944 :


92 Arh. St. Bacău, fond Inspectoratul minier Bacău, dos. 4/1938, I. 4-81. • Datele sînt cumulate : Fond. bis. livrează

10.560 t. în Germania şi 31.118 t. în Polonia ;Soc. „Manganul" 2.035 t. în Germania şi 890 t. în Polonia iar Mina

„P. Lupu -A. C. Vasiliu" 1.770 t. uzinelor Reşiţa şi Călan, în total 46.373 t. livrate, cantitate,cum se poate observa,

ce n-a mai fost atinsă nici chiar în timpul războiului.

93 Ibidem, dos. 3/1939, f. 1-110. Date cumulate : Fond. bis. a livrat în ţară — uzinelor Resita 2.974 t.. 100 t. în

Germania şi 9.340 t. în Polonia; Soc. „Manganut“624 t.’ în Germania şi 1000 t. în ţară, iar Mina „P. Lupu — A. C.

Vasiliu" a livrat 4.380 t. în Polonia.

94 ibidem, dos. 17/'1925, f. 168-173. Date cumulate : Fond. bis. a livrat uzinelor din ţară 3.907 t. şi 7.160 t. în

Germania ; Soc. „Manganul" 1.203 t. în Germania şi 207 t. uzinelor din ţară, iar Mina „P. Lupu - A. C. Vasiliu"

120 t. în Germania.Pentru că unele date se contrazic vezi şi Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc,dos, 210/1943, f.

36-37.

95 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 216/1942, f. 23. Fond. bis. livrează uzinelor Reşiţa 2.546 t., Soc.

„Ardeleana" 273 t., Soc. „Mimerom" 27,560 t. minereu de mangan categoria B şi Soc. „Galvani" 41 t„ uzinelor

„Vulcan",15 t..Soc.„Dura"15 t., Soc. „Vega“ 5 t. şi Soc.„Colterom"5 t. minereu de mangan categoria A.

96 Ibidem, numai Fond. bis. livrează în Germania 10.530 t. şi în Italia 10.901 t.Livrările celorlalţi producători nu

se cunosc.

97 Ibidem, dos. 209/1943, f. 29-30 şi dos. 210/1943. f. 5. Fond. bis. livrează 7.531 t.uzinelor Reşiţa şi 11.984 t. noii

uzine de feromangan din Tîrnăveni, construită de Soc. „Nitrogen", 459 t. uzinelor Călan, 60 t. uzinelor „Vulcan",

300 t. fabricii de sticlă „Ardeleana"ş.a.,iar în export 300 t.Soc. Bobrek din Germania şi 9.984 t. Soc. AMMI Roma.

98 Ibidem, dos. 125/1944, f. 6-7. Fond. bis. a livrat uzinelor Soc. „Nitrogen" 20.764 t. şi uzinelor Reşiţa 3.360 t.

*. Conform unor înţelegeri (uzinele Soc.„Nitrogen"urmau să livreze în Germania feromangan.

Arh. St. Suceava,Fond. bis.,dos.198/1942, f. 64. Mai pe larg vezi şi C. Botez, D. Boţescu şi G.

Irimescu,Exploatările miniere din bazinul Vatra Dornei in timpul celui de al doilea război

mondial, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza»“ din Iaşi, (Seria nouă) Secţia

III,Istorie, tom. XII, 1966, p. 105-130. 99 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 208/1942, f. 42-43. Incepînd cu 3 septembrie 1943 livrările sînt sistate

pentru Italia.

100 Ibidem, dos. 126/1944, f. 7.

101 Ibidem, dos. 123/1944, f. 5.

** O instalaţie de spălare şi separare a minereului de mangan:a existat înainte de primul război

mondial construită de Fondul bisericesc,dar,a fost distrusă în timpul războiului.In anii imediat


următori,cererile de minereu de mangan fiind mici,apoi criza economică din anii 1929-1933,n-.a

pus problema refacerii acestei instalaţii,selecţionarea minereului făcîndu-se prin lesivaremanuală.

Perspectiva relansării activităţii miniere a reînviat ideea înfiinţării unei industrii miniere, şi

întrucît conţinutul în oxid de mangan al minereului extras era de multe ori sub limita admisă de

32% Mn metalic,s-a propus mai întîi construirea unor instalaţii de preparare şi înnobilare a

minereului de mangan **,apoi a unor instalaţii ele prelucrare pentru producerea feromanganului.

Semnificativ în acest sens este memoriul unor specialişti interesaţi în dezvoltarea unei industrii

miniere locale şi care cer Fondului bisericesc „crearea de noi industrii, pentru ca odată să, ajungă

pusă în practică ideea că această instituţie ar realiza venituri mai mari dacă nu s-ar limita la

exploatări şi vînzări de minereu brut şi ar avea o industrie proprie"[102].

Ideea părînd fericită, Fondul bisericesc ia legătura cu uzinele româneşti interesate în

achiziţionarea unui minereu de calitate.Astfel, la12 septembrie 1938,trimite uzinelor Reşiţa un

vagon de minereu de mangan pentru prepararea,în furnalele sale,a feromanganului,iar în vara

anului 1939 cîteva lăzi cu probe uzinelor din Gura Barza ale Societăţii miniere „Mica“ Brad

[103], pentru cercetări de laborator. In acelaşi timp,în vederea construirii unor instalaţii de

preparare a feromanganului,ia legătura cu firmele germane „Westffalia Dinnendahl Groppl

Maschinenfabriken fur Aufbereitung und Bergbau in Bochum-Riemke" căreia,la 22 iulie 1938, îi

trimite un vagon de 10 tone minereu pentru probe,cu uzinele „Krupp und Hiumbold" şi cu

Societatea „Gutehoffnungshutte Oberhausen A.G.“ [104] care s-au angajat să furnizeze instalaţiile

necesare în schimbul livrării de minereu de mangan.Dar,din cauza investiţiilor foarte mari şi a

nesiguranţei investirii capitalurilor,tocmai acum,cînd deasupra Europei planau norii negrii ai

războiului,aceste planuri n-au rămas decît pe hîrtie.

Anii care au urmat,1941—1944, au constituit ani de mari eforturi,în special pentru Fondul

bisericesc,de a dezvolta producţia de minereuri de mangan şi pirită, pentru plasarea lor

avantajoasă dar şi pentru împiedicarea coloşilor industriali interni şi externi de a-i acapara

terenurile şi instalaţiile miniere.

Cu tot efortul făcut, dacă în anul 1940 s-au extras 23.696 tone [105] minereu de mangan,în anul

1941,din cauza „repatrierii" în Reich a minerilor de origine germană şi a masivelor concentrări,

se ajunge a se extrage doar infima cantitate de 8.345 tone [106], mult sub limita estimată de

Ministerul Economiei Naţionale,în raport cu cerinţele industriei de război.Pentru clarificarea

situaţiei şi impulsionarea extracţiilor miniere,Ministerul Economiei Naţionale convocă la 3

ianuarie 1942,într-o conferinţă de lucru,pe principalii producători şi consumatori de minereu

ele mangan.In conferinţă s-au subliniat „marile necesităţi de minereu de mangan" cerut de

industria internă,îndeosebi de noua uzină de feromangan din Tîrnăveni,construită de Societatea

„Nitrogen" şi de uzinele Reşiţa.Cu această ocazie s-au fixat şi obligaţiile de participare cu

minereu de mangan ale Fondului bisericesc de 16.000 tone ridicate ulterior la 18.000 tone şi

7.000 tone pentru uzinele Reşiţa, le Societăţii „Mangasar"de 2.500 tone şi ale Societăţii

„Manganul" de 1.500 tone[107]. 102 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc, dos. 283 1941. f. 6.

103 Ibidem, dos. 260/1941, f. 170.

104 Ibidem, dos. 199/1942, f. 53.

105 Din cantitatea totală Fondul bis.extrage 18.407t.,Soc.”Mangasar"(P.Lupu-

A.C.Vasiliu)2.594t.,Soc.„Manganul“ 1,495 t. şi I. Schieber 1:200 t.

106 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 10/1941,f. 4-5. Pe producători revin

5,623 t. Fond. bis.;2.093 t.Soc.„Manganul” şi 629 t.Soc.„Mangasar“,fată de programul fixat de 37.000-89.000 t.

(37.000-63.000) pentru Fond. bis.;16.000 t.Soc.„Mangasar"si 20.000 t. Soc.„Manganul“.

107 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc,dos.198/1942,f.16.


In acelaşi timp,a fost pusă problema prohibirii exportului,întrucât,în concepţia reprezentanţilor

uzinelor metalurgice româneşti,livrarea de minereu de mangan la export „ar duce la o gravă

periclitare a intereselor superioare ale ţării“ ,ns.în situaţie mult mai critică era exploatarea de

pirită şi calcopirită.[108]

Din cauza slabei producţii -în anul 1941 s-au extras numai 500 de tone faţă ele planul impus de

1.000-1.500 tone lunar [109] - a nesiguranţei realizării lui,Ministerul Economiei Naţionale văzînd

„nevoia de pirită pentru fabricile ele acid sulfuric şi de celuloză şi hârtie care sînt ameninţate cu

încetarea fabricaţiei” [110], a distilăriilor de petrol ce lucrau pentru aprovizionarea frontului,trece

la rechiziţionarea minelor de pirită ale Fondului bisericesc din Fundul Moldovei.Această hotărâre

leza profund interesele Fondului bisericesc,de aceea,la intervenţiile sale,hotărârea Ministerului

Economiei Naţionale este transformată într-o obligaţie de„conlucrare cu societatea petrolieră

„Steaua României* în vederea creşterii producţiei” [111]. Astfel. în anii 1941—1944,se lucrează

intens (mai ales în primii ani) la repunerea în funcţiune a tuturor lucrărilor de exploatare

executate anterior,făcîndu-se importante investiţii (în anii 1941—1942 de 560.820 lei, în anii

1942—1943 de 9.647.013 lei şi de 1.228.365 lei în anii 1943—1944) concretizate în

redeschiderea galeriilor„Alznauer”, „Loy”, deschiderea unei noi galerii numită „Prăşea4”

(1941),dezvelirea unor importante filoane de pirită şi urmărirea lor în profunzime prin

redeschiderea galeriilor „Arseniasa” şi Erbstollen41 (1943), redeschiderea galeriilor „Ana” şi

„Rudolf” pentru exploatarea de calcopirită,precum şi pentru „instalaţiile de mecanizare a

extracţiei de la galleria şi puţul „Alznauer” ca : montarea unui ascensor, a unor motoare,pompe,

ventilatoare, conducte electrice şi de apă” [112].Cu toate acestea,producţia este departe de a fi

satisfăcătoare,livrările la fel. în anii 1942-1943 se livrează numai 512 tone de pirită iar în anii

1943-1944 doar 129.490 tone în valoare totală de 2.178.590 lei faţă de 11.436.198 lei investiţii

[113].Dată fiind importanţa zăcămintelor de mangan ale Fondului bisericesc şi stringenta

exploatare cu randament sporit a acestora,în vederea „sprijinirii cerinţelor mereu mai mari ale

industriei de răaboi”, în anul 1912, se propune crearea unei mari societăţi formată din „Uzinele

de fier şi domeniile Reşiţa”, S.A.R.„Nitrogen”, „Uzinele de fier din Hunedoara”,noua societate a

atelierelor „Vulcan”, S.A. minieră „Mica” şi bineînţeles Fondul bisericesc din Bucovina,

denumită S.A.R. „Ferromanganez” [114] cu scopul explorării, exploatării şi industrializării

minereului de mangan.

108 lbidem, dos. 205/1942, f. 69.

109 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 7 /1941,f. 49.

110 lbidem.

111 Arh. St. Suceava, Fondul bisericesc', dos. 269/1941, f. 155.

112 lbidem, dos. 210/1943, f. 24-25.

113 lbidem.

114 lbidem, dos. 218/1942, f. 34-35. Pentru valorificarea superioară a minereului de mangan, Fondul bisericesc

avea interes să construiască la Iacobeni o instalaţie de preparare a feromanganului şi o uzină hidroelectrică pe

Bistriţa, în valoare de 140-150 milioane lei,dar numai în colaborare cu uzinele Reşiţa.

Iată cum urmau să fie repartizate cotele de participaţie şi voturile din consiliul de administraţie

însărcinat cu conducerea societăţii :


Văzînd că nu poate avea o situaţie mai bună,eventual supremaţia în consiliul de administraţie

(întrucît, conform statutului,fiecare 10 acţiuni dădeau dreptul la un vot şi revenimdu-i o

participaţie de numai o treime) şi interesele sale putînd fi oricînd sacrificate intereselor

partenerilor,Fondul bisericesc,invocă incompatibilitatea participării la asociaţii care presupun

înstrăinarea bunurilor sale materiale,nu mai subscribe la constituirea acestei societăţi.

In anii 1943-1944, cerinţele de minereuri necesare industriei din ţară cît şi îndeplinirii obligaţiilor

de export,cresc vertiginos, imprimînd Fondului bisericesc,celorlalţi exploatatori,responsabilităţi

sporite de extracţie şi livrare.Dacă uzinele de feromangan Tîrnăveni cereau în anul 1942 livrarea

zilnică a 70 tone minereu de mangan,ceea ce revenea 25.000 tone anual,în anul 1944,cereau o

cantitate dublă,impunînd Fondului bisericesc exploatarea a 48.000 tone anual [115], ceea ce, în

condiţiile anului 1944,era imposibil de realizat. în acelaşi timp - dacă începând cu anul 1942

cerinţele la export ale Germaniei se concretizau în livrarea de feromangan gata preparat de

uzinele româneşti ,în anul 1944 Germania impunea şi livrarea unor cantităţi sporite de minereu

de mangan.

Constrînsă din ce în ce mai mult a satisface nevoile mereu mai mari ale industriei de război,

economia minieră bucovineană se confrunta cu serioase greutăţi : lipsa forţei de muncă precum şi

cu preţuri mici pe tona de minereu livrat „absolut neremuneratorii şi necorespunzătoare cu

realitatea" [116] fiind de natură să pericliteze însăşi gospodăria acestor exploatări. Semnificativ

este calculul făcut, la 5 august 1942, de Societatea„Manganul" şi Societatea „Mangasar" (P.

Lupu - A.C. Vasiliu) care apreciau scumpirea,atît a forţei de muncă (mărirea salariilor),a

cărăuşiei şi a încărcării in vagoane,cît şi a lemnului de mină,materialelor şi întreţinerea

drumurilor,de la 720 lei'tona în 1939 la 1.980 lei în 1942,făcîndu-le imposibilă livrarea celor

5.000 tone de minereu de mangan impuse cu preţul de 1.100—1.300 lei,cerînd cel puţin cîte

2.000 lei pe tonă [117]. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de Inspectoratul minier Cernăuţi care

raporta Directoratului Economiei Naţionale că „preţurile inferioare costului de revenire

periclitează însăşi existenţa acestor întreprinderi"[118]. Cu toate ulterioarele măriri de preţuri, de

la 1.100-1.300 lei tona în 1942 la 1.700 lei începând cu 1 ianuarie 1943, -la 2.000,respective


2.307 lei de la 1 noiembrie 1943,datorită „evenimentelor de pe front precum şi pregătirilor de

evacuare a Bucovinei au creat o stare de spirit de îngrijorare defavorabilă vieţii economice din

regiune [119].In fapt ce face ca Fondul bisericesc să recunoască că nu poate executa toate

comenzile de minereuri,avînd în vedere şi „ataşamentul muncitorilor care nu este la înălţimea

cerinţelor" [120]. Ca urmare, la 20 martie 1944,Fondul bisericesc a fost „invitat" de Comisariatul

general pentru Industria Metalurgică şi Armament a intra în tratative cu grupul monopolist

german „Ferromangan",reprezentantul industriei metalurgice germane, în vederea încheierii unei

convenţii de arendare [121] a minelor sale din Iacobeni,pe termen nelimitat.

Prin modul cum era conceput însă acest contract însemna nu arendarea ci cedarea zăcămintelor

existente în Bucovina acestei societăţi,epuizarea lor într-un termen scurt,întrucât, conform

programului de exploatare,producţia de minereu de mangan urma să crească de la 160.000 tone

în primii trei ani la 265.000 tone în următorii cinci ani [122], iar rezervele depistate,pe baza noilor

explorări,urmau să aparţină exclusiv firmei germane.

Din cauza condiţiilor propuse de „partenerul" german,a evaziunii de a se prevedea în contract

clauze concrete privind nominalizarea utilajelor necesare mecanizării exploatărilor,folosirii

minereului din halde,cu un procentaj inferior de Mn metalic, de numai 22% extras anterior,

a preţului acestui minereu (1.600 lei tona cerut şi numai 16 lei tona plătit),precum şi asupra

modului de control vizînd seriozitatea explorării şi exploatării,a cuantumului livrărilor cît şi a

beneficiilor realizate de societate [123], după o lună de intense tratative,Fondul bisericesc,consi-

derînd clauzele ea fiind oneroase, refuză încheierea acestui contract.

115 Ibidem, dos. 130/1944, f. 5.

116 lbidevi, dos. 115/1944, f. 18.

117 Arh. St. Suceava, fond Inspectoratul geologic-minier Vatra Dornei, dos. 5./1940,f. 5.

118 Ibidem.


120 Ibidem.

121 Ibidem, dos. 123/1944, f. 11.

122 Ibidem, dos. 117/1944, f. 4.

123 Ibidem, <3os. 118/1944, f. 17.

O poziţie fermă în acest sens a avut-o şi mitropolitul Bucovinei care, într-o scrisoare adresată

Ministerului Economiei Naţionale,afirma că „nu înţeleg să fac dificultăţi guvernului şi intereselor

superioare ale înarmării dar (...) nu pot să-mi risc numele şi reputaţia consimţind la un act care ar

fi în viitor supus rigorilor legilor" [124]. Neputîndu-se ajunge la o înţelegere- deci fără a exista un

contract încheiat - la 24 aprilie 1944,Societatea „Ferromangan",ajutată de organizaţia Tocit

(specializată în construcţii de drumuri),trece la exploatarea minelor şi expedierea minereului

în Germania.

In aceste condiţii,la 18 mai 1944,la propunerea Comisariatului general Metalurgic,Consiliul

Interministerial,printr-un act de autoritate în numele guvernului,dă o decizie prin care permite

Societăţii „Ferromangan“executarea exploatării şi expedierii minereului.Văzându-se stăpînă în

întreprinderile miniere,societatea „Ferromangan" exploatează după bunul său plac,fără asistenţă

tehnică de specialitate şi numai părţile bogate în Mn. din deschiderile anterior pregătite. In

perioada cît a activat, aprilie-septembrie 1944,societatea a extras cca.19.000 tone şi a expediat în

Germania peste 38.150 tone minereu de mangan,din care 19.150 tone extras anterior de Fondul

bisericesc şi depozitate în gările C.F.R. Iacobeni şi Vatra Dornei sau la gura minelor,

producîndu-i prin aceasta pierderi evaluate la peste 406.000.000 lei [l25]. Din raportul

Administraţiei centrale a Fondului bisericesc,din 1 septembrie 1944, adresat Ministerului


Economiei Naţionale,cît şi din procesele verbale încheiate de comisia de constatare şi evaluare a

pagubelor de război,din 4 iulie 1945,se poate lesne observa că,în afara pierderilor datorate jafului

practicat de societatea „Ferromangan“ prin exploatarea abuzivă şi neraţională a minereului de

mangan şi expedierii lui în Germania,după istoricul act de la 23 August 1944,armatele germane

în retragere,au provocat mari distrugeri minelor,instalaţiilor,maşinilor şi materialelor tehnice ale

atelierelor mecanice,uzinei electrice,instalaţiilor de măcinare a manganului,turnătoriei, staţiilor

de încărcare şi descărcare ale funicularului,liniilor ferate,vagoanelor şi locomotivelor,caselor,

materialelor şi inventarului acestora,evaluate la 714.855.140 lei [126] producând o puternică

stagnare în economia minieră bucovineană.

Adusă în stare de ruină,activitatea minieră bucovineană trebuia ridicată din nou în lumină,

„trebuiau găsite în însuşi procesul refacerii postbelice noi posibilităţi de valorificare mai intensă

a bogăţiilor existente"[127]; pe baza noilor opţiuni socialiste,economiei miniere bucovinene

deschizîndu-i-se ascensiuni nebănuite în trecut.

124 lbidem, f. 2.

125 lbidem. dos. 123/1944, f. 5.

126 lbidem., dos. 237/1945, f. 70-71.

127 V. Mîrza,Raport la Conferinţa regională Moldova a P.C.R.19-25 august 1946,Iaşi,1945,p. 27.

SUR L’HISTQIRE DE L’EXPLOITATION DES MINES EN BUCOVINE (1918-1944) II

Resuvie

Dans Ies annees immediatement suivanites â la formaţi on de l'etat naţional unitaire roumain, Ies

riches i-essources des mines : le manganese,le fer, la pyrite, la calcopyrite, le plomb, le zinc,

l’argent. etc. existantes en Bucovine ont ete attirees dans le circuit economique naţional. Comme

tel dasns la periode 1918—1928 s’est declenche une acerbe competition pour J’accaparement

des terrains de mines, on a fait des plâns d ’enitre Ies plus hardis concernant la creation dans la

region des Dornes d ’une vraie industrie de mines. Mais la periode qui a suivi, 1929—1933,

periode de forte crise economique, a determine une stagnation en faillite de l’entiere activite

productive et a rendu impossible La mise en pratique de ces plâns.

Meme pendant ftout le long des annees —, bien que l’activite des mines s’est redressee — on (ne

firent pas des investitions impontantes pour Ies inistallations des extractions, de transport ou

d’usinage des mineraux, se ddimiitanit tout â des moyans manuels d ’extraetion et ă la divraison

des mineraux aux usines du pays ou de l’etranger. Pai-mi Ies (pairtenaires etrangers initeresses

dans l ’objtentidn desmineraux de manganese se font remarquees dans la premiere periode la

Pologne et la Tohecoslovaquie, et depuis 1939—1944, l’Allemagne et ritalte.

La majori te des documente analyses sont foedits. STUDII ŞI MATERIALE — Istorie, voi. I, 1969 ; voi. II, 1971 ; voi. I I I , 1973

SUCEAVA — ANUARUL MUZEULUI JUDEŢEAN, voi. IV, 1977, voi. V, 19,78,

voi. VI—VII, 1979-1980

COLEGIUL DE REDACŢIE :

OCTAV MONORANU, EMIL I. EMANDI,

MI HAI IACOBESCU, M1RCEA IGNAT,

NICOLAE CARLAN,EUGEN DIMITRIU

Coperta : Gheorghe Bratiloveanu

Corectori : Ileana Şutac, Mihai Spinu

Fotografii : Mihai Ungureanu

Orice corespondentă se va adresa la

MUZEUL JUDEŢEAN SUCEAVA

str. Ştefan cel Mare, 33580 Suceava


Austrians in the Bukowina

"Austrian artillery in the Bukowina" "Austrians in the Bukowina"


EXPLOATAREA MINELOR DE CUPRU DE LA FUNDU MOLDOVEI IN TIMPUL

STĂPINIRII AUSTRIECE (1805— 1918)

NICOLAE CEREDAREC,Analele Muzeului Judetean Suceava 1983

Hugo Weezerka,istoricul vest-german din oraşul Hamburg,in lucrarea sa „Siedlungsgeschicte der

Bukowiner Deutschtums“ (Istoria aşezărilor germane din Bucovina) vorbind despre inceperea in

anul 1805 a exploatării zăcămintelor de cupru de la Fundu Moldovei scrie că muncitorii mineri

au fost aduşi aici, cei mai mulţi de pe teritoriul Slovaciei şi anume din regiunea Spis (Spiş) — in

limba germană Zips — de unde şi numele ce li s-a dat acestor mineri -zipseri (ţipseri). Minerii

care au fost aduşi la minele de la Fundu Moldovei, proveneau din localităţile

Levoca (Levocia)-Leutscbau şi Kezmarok (Chejmaroc) - Kăssmark.regiunea Spis

Pină la anexarea Bucovinei de către Imperiul austriac, mineritul a fost foarte puţin practicat[1].

După doi ani de la incorporarea Bucovinei la Austria şi anume in anul 1777, se constituie, de

către guvernul austriac, o Comisie de explorare (Schurfcommission) a resurselor subsolului

Bucovinei, avind menirea dc a o studia din punct de vedere geologic. Activitatea acestei comisii

s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, fiindcă ea a descoperit in apropiere de lacobeni zăcăminte

de mangan (Manganeisenstein), iar la vreo 7 km do satul Pojorita, in apropiere do raul Moldova,

straturi de minereu de cupru (Kupfererzen). In acelaşi timp statul a inceput să exploateze sare la

Cacica şi in imprejurimi.

In anul 1782 s-a constituit o asociaţie de oameni avuţi, „notabili"ai provinciei, cu scopul de a

explora bogăţiile minerale scoase la iveală de comisia de prospectări. In 1784, această asociaţie

primeşte spre exploatare,din partea comisiei, terenurile cu zăcăminte de mangan de lingă

lacobeni. Aici, in apropiere de Bistriţa Aurie, se va construi uzina siderurgică lacobeni, care işi

va incepe activitatea la 1septembrie 1784.

Nerealizind rezultate satisfăcătoare, asociaţia in anul 1796, vinde aceasta intreprindere minieră

unui proprietar din Stiria şi anume lui Anton Manz von Mariensee. Fire plină de energie şi

intreprinzătoare, prin minerii trimişi do el, in anul 1797 Anton Karl Manz descoperă, in

apropiere de Cirlibaba, zăcăminte .de data aceasta de argint şi plumb. In anul 1801 erau puse in

funcţiune topitoria de plumb, cuptoare de prăjire şi piua de zdrobire a minereului.

Intreprinderile metalurgice de la Cirlibaba (Mariensee) au fost rentabile insă numai pină la anul

1810.

In anul 1805, statul a inceput sa exploateze zăcămintele de cupru de la Pojorita (Fundu

Moldovei, Luisenthal).Deoarece minereul nu era de calitate (edel). statul austriac vinde această

mină lui Anton Manz in anul 1821. Timp de 30 de ani, descoperindu-se noi filoane bogate de

minereu de cupru, mina va fi aducătoare de venituri. Incepind cu anul 1805 se inregistrează

numeroase deficite.

Statul ,de altfel ca şi Anton Manz la intreprinderile sale, va aduce aici mineri tot din Slovacia. Ei

au fost aşezaţi ia Fundu Moldovei unde au fost construite in mod special 140 de locuinţe. Fiecare

familie a primit, in afară de casă. incă un lot cultivabil pe lingă gospodărie, in suprafaţă

de 0,57 ha, adică un „Jock“.

.Această aşezare a minerilor germani din Zips (poate şi slovaci), constituită pe domeniile statului,

se va numi Luisenthal, după numele arhiducesei Luisa,viitoarea nevastă a lui Napoleon I '.

E ştiut că intreprinderile miniere ale lui Manz cavaler de Mariensee,pină in anul 1818 se soldau,

in general spus, cu venituri imbelşugate şi că toate aşezările răsărite pe lingă intreprinderile sale

s-au bucurat de o existenţă deplin asigurată. Anul 1848 e socotit ca punctul culminant de inflorire

a intreprinderilor lui Anton Manz.


Cauzele decăderii intreprinderilor lui Manz după 1848, povara datoriilor care s-au adunat, pentru

cunoscătorii vieţii economice din Bucovina,intr-adevăr era o enigmă [8].

Odată cu decăderea mineritului după anul 1848, decad şi aşezările ţipserilor, bineinţeles şi cea de

la Luisenthal (Fundu Moldovei), Piriul Cailor (Pferdegraben). Izvoru (Quellenthal) şi Pojorita

(Poschoritta).

Trecerea in anul 1870 a intreprinderilor Manz in proprietatea Fondului religionar ortodox-

oriental din Bucovina nu va contribui la imbunătăţirea economică a aşezărilor ţipserilor [9].

Aceştia abandonează practicarea mineritului şi se dedică altor indeletniciri- cei de pe Valea

Bistriţei vor profesa plutăritul indeosebi;iar cei din văile Moldovei şi a Moldoviţei vor lucra ca

muncitori forestieri şi in fabrici de cherestea. Unii vor lucra pămintul iar alţii ca zidari,In timpul

verii, vor munci in Moldova invecinată [10]. Preluind Fondul religionar şi exploatarea minelor

Fundu Moldovei, cind consilier superior de mine era Bruno Walter, minele Luisenthal işi

continuau viaţa cu anevoie. Cind s-au descoperit aici zăcăminte de pirită (Schwefolkiesen).

Bruno Walter va incerca să construiască o fabrică mare de acid sulfuric.

Era nevoie de un capital considerabil, de aceea proiectul a căzut (1890).

Faustin Krasuski, ca conducător al intreprinderilor miniere, incepind cu anul 1890, a fost

preocupat şi el de imbunătăţirea situaţiei lor, mai ales a celor de mangan de !a lacobeni.

Exploatarea cuprului de la Fundu Moldovei va continua şi ulterior, dar in proporţii reduse [11].

Cu toată strădania unor destoinici cunoscători in ale mineritului ca Br. Walter, F. Krasuski, fără

investirea unor fonduri mari in intreprinderea de la Fundu Moldovei de cei in măsură, aceasta va

lincezi [12].

Anexă

Claus Stephani,Erfrwjte Wcgc — Zipser Texte aux der Sudbukoivina,Kreis Suceava,Mit 17

Holzschnitten von Gert Fabritius — Kriterion Verlang Bukarest 1975

Pagina 147 — 18

Die zipser Bergleute hatten aurh ihre Feste im Jahr : die Berg — feiertas.

Das war im Somnier, wenn es war so scheen grien, dann haben sie auch ein Fest gemacht.

Dann haben sie ihre seheene Uniform angezogen,die war schwarz.und am Kopf hatten sie einen

Tschako auf mit einer Feder dran,an den Schultern hatten sie so seheene Quasten,die sind

runter^ehangen.Also die Uniform war scheen.

Die Bergleut haben sich versammelt,und der alte Loy hat auf der Harmonika gespielt (manchmal

ist auch kommen die deutsche Blasmusik aus Jekobenv -dort waren aueh sehr vieele deutsche

Bergleut).und dann hat man getanzt und getrunken bis morgens in der Friih;das war das Fest der

zipser Bergleut von-Possehoritta.

Rudolf Sinkenthaler (68),Fabriksarbeiter,Poschoritta.

Claus Stephani,Texte floclorice tipsăreşti (1b. germană),Editura Kriterion^Bucureşti,1!>75.

Ţipserii mineri aveau şi sărbătorile lor in decursul anului ca sărbătoarea(ziua) minerului.Ea se

organiza in timpul verii, cind afară era frumos şi peste tot verde, deci atunci ei (muncitorii)

făceau şi o serbare. Atunci ei imbrăcau uniforma lor frumoasă, ce era de culoare neagră, pe cap

purtau cite o şapcă de uniforma cu o pană fixată la aceasta, de umeri atirnau nişte ciucuri

(canafuri) frumoşi.

Aşadar uniforma lor era frumoasă. Minerii sc adunau şi bătrinul Loy le cinta din armonică

(uneori venea şi fanfara nemţească din lacobeni — şi acolo de asemenea erau foarte mulţi minori

nemţi), şi atunci lumea dansa şi cinstea pină a doua zi dis-de-dimineaţă ; aşadar aceasta era


sărbătoarea minerilor ţipseri din Pojorita. — Rudolf Sinkenthaler (68), muncitor in fabrică,

Pojorita.

1. Lucrarea apărută in Buehcnland Hundertfiinfzig Jahre Peutsckl utn iu der Bukowina — herausgegeben von

Franz Lang, Banei 16. VerSffentlichungen des Suddeutschen Kulturwerks Reihe B. WişsenschafUiche Arbeiten —

19(51. Verlag des Sudostdetitschen Kulturwerks. Munchen. p. 23—42.

2. Raimund Friedrich KaindI, Geschichtc der Bukowina, Dritter Abschnitt,p. 7. Cernăuţi. 1898 : Dasselbe Schicksal

— că nu s-ar mai exploata — hat die

am Ende (ies vorigen Jahrhunderts entdeckten und besonders seit dem J. 1805ausgebeuteten Kupfererzlager bei

Luisenthal — Pozoritta getroffen".

3. In anul 1599. in luna octombrie, ducatul Spis-Xips, din ordinul Impăratului Austriei. Rudolf al ll-lea. trebuia sa-i

pună la dispoziţie lui Mihai Viteazul suma de 25.000 de taleri, de bună seamă ca domnul Tării Romaneşti, in

spiritul inţelegerii avute cu impăratul, să poată intreprinde cucerirea Transilvaniei (Mihail Dan, Cehi, slovaci ţi

rom.ni in veacurile X I I—XVI, Sibiu, 1944. p. 301).

4. Bukowina in Wori und Bild, Viena, 1899, p. 502 : „(.Inter der sr.oldauischen Regierung gab es keinen Bergbau in

der Bukowina".

5. llie Dan, Toponimic şi con tiu uitate in Moldovii de Nord, Iaşi, 1980, p. 67 ;Ştefan M. Ceauşii, in A.M.J., voi. IX,

1982, p 377—393.

6.R. Fr. Kaindl, op- cit., p. f>7. 77.

7. II. Weezerka, Siedlunysycscliichte..., p. 34.

8. HauptbericUt des Hundcls-und Ceicerbckninmer fiir dax Hcrzoţjthuni Bucovina...,Cernăuţi, 1862, p. 210 : Gavril

Irimeseu, in A.M.J., VIII, 15)81, p. 265—27'.';.idem. in A.M.J., IX. 1!≪!2. p. 265—285.

9.. Bukowina in Wort und Bild, p. 502.in II.

10.Weezerka, op. cit., p. 35.I I.

11.Btikourina in Wort und liild, p. 514.


INDUSTRIA.MESERIILE ŞI SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR IN BUCOVINA

SUB STĂPINIREA HABSBURG1CA (1775—1918)

ION NEGURA,Analele Muzeului Judetean Suceava 1983

Consideraţii introductive.

Teritoriul rupt,in 1775,prin silnicie şi corupţie din trupul Moldovei şi inglobat in imperiul

habsburgic sub denumirea de Bucovina,a făcut parte din totdeauna din spaţiul geografic pe care

s-a format şi s-a dezvoltat poporul roman,in cadrul unităţii natural-teritoriale şi a unei culturi

materiale şi spirituale unitare.Confirmată de mărturiile arheologice,numismatice,epigrafice,la

care se adaugă rezultatele cercetărilor de antropometrie şi antropologie mai recente,această

unitate a fost cimentată de relaţiile continue şi intense,de-a lungul mileniilor,cu celelalte teritorii

romaneşti,prin pendularea păstorilor şi ţăranilor,a meşteşugarilor şi negustorilor,a cărturarilor şi

artiştilor. „Cheie a Moldovei”, cum au considerat-o şi duşmanii,teritoriul Bucovinei a adăpostit,

după cum se ştie,primele ei centre urbane şi instituţii economice şi cultural-educative şi a

constituit partea cea mai infloritoare din punct de vedere economic şi cultural in secolele de

glorie ale principatului moldav.

Este indiscutabil că stăpinirea habsburgică a introdus o administraţie de nivel superior şi a aşezat

Bucovina intr-un circuit economic european mai intens şi mai avansat decit fusese inainte.

Relaţiile capitaliste de producţie au căpătat un caracter mai precis prin intensificarea exploatării

resurselor naturale şi inceputurile unei industrii de prelucrare.A fost imbunătăţită reţeaua de

drumuri.Accelerarea procesului de acumulare primitivă a capitalului şi dezvoltarea relaţiilor

capitaliste şi-a găsit expresia şi in urbanizarea unor aşezări rurale : la cele trei localităţi urbane

existente in 1775,pe pragul secolului X X se adăugau alte opt,dar cele mai multe au avut pina la

primul război mondial un pronunţat caracter rural.

Ruptă de unitatea geografico-economică şi etnico-spirituală a poporului roman,Bucovina,

devenită provincie habsburgică,a fost supusă unei duble asupriri - naţională şi socială,prin

aplicarea unei politici complexe şi rafinate in domeniul demografie,al structurilor economico-

sociale.ale invătămintului şi al organizării administrativ,cu obiectivul desfiinţării naţionale a

populaţiei autohtone,creindu-i-se totodată o situaţie de discriminare social-economică faţă de alte

provincii habsburgice,cum am mai arătat intr-un studiu anterior.

Industrializarea,incepută lent,a fost de dimensiuni reduse,localizată doar pe citeva sectoare şi

desfăşurată neritmic,Bucovina fiind menţinută in stare de hinterland agrar şi forestier al

imperiului.„Statul austro-ungar şi marii capitalişti au desfăşurat o astfel de politică a

industrializării capitaliste,incit regiunile locuite masiv de alte naţiuni să nu se dezvolte din punct

de vedere industrial[2].In comparaţie cu alte ţinuturi romaneşti,la inceputul secolului X X

industrializarea Bucovinei era in urma celei din Transilvania şi nu depăşea pe cea din vechea

Romanie.Populaţiei romaneşti i-au fost impuse obligaţii fiscale,prestări de munci manuale,

cărăuşie şi livrări de bunuri materiale pentru scopuri militare,deosebit de dările,angaralele şi

zilele de robotă sporite [3]. Investiţiile şi alocările clin bugetul statului habsburgic pentru

Bucovina au fost extrem de reduse. In schimb au fost prelevate valori considerabile din venitul

naţional bucovinean. Imbunătăţirea reţelei de drumuri,mai ales prin construirea unei şosele

moderne care traversa teritoriul de la nord spre sud şi apoi spre vest,legand Galiţia peste

Bucovina cu Transilvania,s-a făcut cu braţele noilor supuşi şi a avut scop strategic,noua

provincie fiind situată la marginea de răsărit a imperiului,de unde urmau să se desfăşoare viitoare

operaţii militare. La sate s-au păstrat lung timp şi incă inăsprite relaţiile feudale,robota fiind


desfiinţată abia in 1848, iar apoi mica proprietate ţărănească a intrat intr-un proces de farimiţare

cu grave consecinţe sociale, analizate in studiul citat.

Crearea aşa-numitului „Fond religionar ortodox", prin secularizarea averilor dăruite ele voievozii

şi marii dregători moldoveni mănăstirilor ctitorite de ei,mai ales terenuri şi păduri ocupind 1/3

clin suprafaţa Bucovinei,a servit numai in parte scopului din patenta de infiinţare.

Pus sub patronajul impăratului şi sub o administraţie integral străină,acest „Fond" a constituit un

puternic instrument in mina statului habsburgic pentru punerea in aplicare a politicii sale.Fiscul

imperial a prelevat 100 mii florini drept contravaloare a moşiilor mănăstireşti din afara hotarelor

Bucovinei.„Fondul"a fost forţat să contribuie cu 236 mii florini la cheltuielile de război ale

Habsburgiior cu Napoleon I,cu peste 2 milioane la campania catastrofală din Italia in 1859,la fel

după infringerea din 18613 şi cu 8 imprumuturi nerambursate niciodată,in valoare de 160

milioane coroane pentru războiul imperialist din 1914— 1918.

Terenuri de cea mai bună calitate ale „Fondului" au fost afectate hergheliei militare de Ia

Rădăuţi,cu secţii in mai multe locuri construirii de cazărmi şi colonizării de imigranţi străini.

Sume mari au trebuit să fie destinate infiinţării de şcoli străine'1. Pe toate căile arătate „Fondul

religionar44, a cărui avere a fost evaluată inainte de primul război mondial la 165 milioane

coroane aur, a devenit o cale sigură de utilizare in scopuri străine a venitului naţional creat in

Bucovina pe timpul administraţiei habsburgice.

După aproape un secol de stapinire străină,doi buni cunoscători ai situaţiei, membri ai unor

importante instituţii vieneze,precizau,in concluzia unei cercetări economice, că Bucovina „se

situează din unele punct de vedere - mai ales din cel economic - in urma celor mai multe

provincii ale imperiului... Randamentul agriculturii este redus...,meseriile, in special cele

orăşeneşti,n-au atins in nici un fel nivelul celor din vest industria,inţeleasă in sensul şi

dimensiunile moderne,este prezentă doar parţial, iar sistemul de comunicaţie a intrat abia acum

intr-o dezvoltare mai fructuoasă"

Aceste aprecieri dezvăluie netemeinicia afirmaţiilor apologeţilor oficiali şi neoficiali ai regimului

habsburgic,ca de pildă,cele din volumul jubiliar„Die osterreichisehe-ungarische Monarchie in

Wort und Bild.Bukowina”,in care un autor, după evocarea peisajului natural, totdeauna

majestuos,al Bucovinei,adăuga : „Cu cit mai adanc pătrundem intr-insa,cu atit mai admirabil se

configurează miraculosul acestei mici lumi carpatine.Odinioară ţară de trecere a hoardelor

războinice sălbatice,astăzi ea se bucură de binecuvantările păcii şi culturii ;cindva o ţară fără

stăpin,ea se leagă acum de acea monarhie,in care domneşte glorioasa Casă de Habsburg,care a

construit aici,intr-o pustietate sălbatică,o grădină infloritoare şi pe care o glorifică cu recunoştinţă

insufleţită oric e bucovinean,fără deosebire de credinţă şi rasă”

Asemenea denaturări ale realităţii continuă pina in zilele noastre.

Bucovina fiind considerată in era habsburgică drept „in cel mai adevărat sens al cuvintului,o

piesă model a acelui concept supranaţional.Care a dat imperiului dunărean caracterul său

european şi care cuprinde azi politica de integrare”[7]. După o altă cărţulie,Bucovina „teritoriu

fără stăpin... care nu trezea interesul nici unui alt stat vecin,din cauza stării inapoiate şi a sărăciei

sale,intr-un timp relativ scurt s-a dezvoltat ca o oază a progresului in estul Europei”,iar in 1918,

„cand Austria a trebuit s-o cedeze Romaniei... devenise o ţară infloritoare din punct de vedere

Economic,care in anumite sectoare depăşea chiar realizările ţării austriece de origine”[8].

Asemenea afirmaţii lipsite de orice obiectivitate,făcute in lucrări confecţionate in scopuri

propagandistice,tendenţioase,de oameni neavizaţi şi fără o documentare ştiinţifică,inundă ţările

occidentale,dezinformind opinia publică şi creind o atmosferă ostilă aspiraţiilor de veacuri ale

poporului nostru.Necesitatea restabilirii adevărului impune ca şi aici.Unde aprofundăm anumite


laturi ale vieţii economice din Bucovina in perioada habsburgică,să schiţăm cit ne permite

spaţiul unele aspecte esenţiale dinaintea cotropirii străine.Mai iutii. insă. trebuie de precizat,

faţă de afirmaţiile citate, că din acele „hoarde războinice sălbatice” n-au lipsit cătanele

imperiului habsburgic.

Este doar binecunoscut că secolul XVII a insemnat pentru ţările romane un lung şir de cotropiri a

trei imperii,ale căror armate au stors poporul prin rechiziţii şi jafuri,au pustiit aşezările (ducand

mii de oameni in robie.In 1709— 1710 Moldova a suferit invazia trupelor ţariste,oraşul Cernăuţi

fiind devastat de cazaci,după ce suferise cumplit din partea ostaşilor lui Carol al Xll-lea. In 1716

şi 1717 au urmat incursiunile armatelor habsburgice (a doua incursiune avind caracter de

„răzbunare”,iar in 1736- 1739 operaţii militare tureo-ruseşti.Generalul ţarist Munich a lăsat

populaţia,oraşele,satele şi mănăstirile pradă cazacilor şi cum scria textual Ion Neculce “.trimis-au

de au robit mulţi oameni din ţinutul Ifotinului şi de pe marginea Cernăuţilor.Şi i-au trecut cu

femei cu copii la Mosc şi-i impărţea pre oameni ca pre dobitoace.Unii lua bărbaţii,alţii lua

femeile,alţii copiii. Şi-i vindea unii la alţii fără de leac de milă”[9].In 1768— 1774 o nouă

incleştare războinică intre aceleaşi puteri a avut drept consecinţă ocupaţia militară habsburgică,

cu noi pustiiri şi bejenirea populaţiei prin păduri,măcelărirea celor surprinşi de trupele

invadatoare sau ducerea lor in robie.Incă nu se incheiase pacea intre Rusia şi Turcia,cind trupele

ţariste din Moldova o evacuară,lăsind locul „pajureior” habsburgice.,cum a arătat M.

Kogălniceanu,pe baza documentelor din arhiva vieneză : „5 000 de galbeni. Impreună cu o

tabacheră de aur impodobită cu briliante au aranjat lucrurile de minune" [10] cu feldmareşalul

ţarist Rumiantzev. Faptul s-a intimplat la 1 octombrie 1774, iar apoi s-a perfectat, cu aceleaşi

mijloace,tirgul ruşinos dintre cabinetul vienez şi Poartă cu privire la Bucovina,in dispreţul

vechilor şi repetatelor ..capitulaţii” reglementand raporturile dintre Moldova şi Turcia.

Economia Bucovinei inainte de cotropirea habsburgică.

Trebuie să precizăm in prealabil că aserţiunea despre „pustietatea sălbatică”, pe care stăpinirea

habsburgică ar fi găsit-o in Bucovina,a fost dezminţită de inseşi descrierile guvernatorilor

militari şi ale unor reprezentanţi civili ai noii administraţii.Ei au scos astfel in evidenţă

abundenţa de „livezi şi păşuni cu ierburi din cele mai bune si hrănitoare...intinse creşteri de

animale... pomi fructiferi şi plante alimentare,fin şi tot soiul de furaje” de asemenea „grădini in

apropierea caselor şi campuri cu porumb, in şi cinepă”. Oricate nenorociri şi oricată sărăcie

indurase Moldova in secolul X V I I I ,totuşi „Tabla vitilor” pentru„Vatra Cimpulungului”, adică

a oraşului de mai tirziu,pe anul 1790 ,arată că cei 313 locuitori ai săi proprietari dispuneau de

1318 vite mari şi 197 vite mici,iar „Tabla goştinii” pe anul 1792 menţiona că 226 locuitori

impozabili aveau 9678 de oi şi 1433 de capre [12] Desigur că mai inainte cu 15 ani situaţia era

cel puţin la fel ;Dimitiie Cantemir menţiona că in vremuri bune „din Cimpulung se stringeau ca

zeciuială douăzeci şi patru de mii de oi”[13] iar călătorii străini,fără deosebire,au remarcat

excepţionala mulţime a albinelor şi belşugul in miere şi ceară.

Secolul XVIII a insemnat in Principatele romane un pas inainte in dezvoltarea forţelor de

producţie,adincirea diviziunii sociale a muncii si concentrarea progresivă,ca şi amplificarea

specialităţilor meşteşugăreşti la oraşe,concomitent cu dezvoltarea acestora şi la sate.A continuat

mai intens organizarea pe bresle,incit diverse străzi din oraşe,ca la Suceava,au căpătat denumiri

după ele. O bogată tradiţie,mai ales !a Şiret şi Suceava,aveau in special breslele cojocarilor,

ciobotariior,bodnarilor. olarilor [l5]. In mai multe sate erau pive „de bătut sumane"şi de ulei

(pentru „oloiul” foarte gustos din seminţe ele dovleac).Meşteşugarii prelucrau şi metalele,

satisfăcind in cea mai mare parte necesităţile populaţiei şi cu ţesături şi diverse articole

alimentare, cu imbrăcăminte şi incălţăminte,de uz casnic şi de artă.Era vestită măiestria


orfevrierului „Grigore Moisiu, zlătarul clin Suceava”,care a ornat cu elemente decorative luate

din peisajul inconjurător ferecaturile din argint de pe copertele manuscriselor cu miniaturi ale

mitropolitului Anastasie Crimca şi alte lucrări,cum demonstrează manuscrisul din secolul al

XVI-lea şi Tetraevanghelul din 1609. aflat in Muzeul Naţional al Romaniei. Broderiile şi

cusăturile femeilor din toate stările sociale au constituit veritabile opere de artă. Apăruseră şi

manufacturile prevestitoare ale orinduirii capitaliste in Bucovina remarcindu-se, intre cele mai

importante, atelierul tipografic infiinţat in 1744. la R ă d ă u ţ i11 [16].

Din vechime se exploatau izvoarele de apă sărată,existente la Cacica(unde se extrăgea sarea), la

Vicov şi in alte sate :de asemenea erau in exploatare cariere de piatră (in satele din jurul Sucevei,

prcgătindu-se piatră de construcţie),iar din albia Bistriţei se extrăgea aur.

Consilierul aulic Jenisch a menţionat prezenţa aurului in regiunea Dornelor vorbind şi despre

„spălătoriile de aur“,cum şi de urmele unei exploatări de cupru in Valea Aramei,langă Dorna

Candrenilor.Primul guvernator militar al Bucovinei, generalul Spleny,a amintit in notele sale

despre două surse de apă acidulată la Vatra Dornei.De sute de ani exista o mină de cupru la

Fundul Moldovei [16a].In salul Babin,după un raport al guvernămintului militar din 1783,se

găseau pietre „foarte interesante” de alabastru, gips şi o carieră de piatră pentru pavaj şi

varniţă,iar in dealul Ţeţinei,de lingă Cernăuţi,o mină de calcar.Naturalistul Haquet a inregistrat

existenţa fintinilor de păcură („dohot”) intre Horodnic şi Vicov.După unele documente,langă

Breaza se extrăgea argint,care se transporta pe cai la Baia [l7]. In satul Prelipcea (Filipeni) s-a

aşezat in 1760 o colonie de germani protestanţi,refugiaţi din motive religioase din Polonia,care

practicau postăvăria,dar atelierul lor de manufactură n-a putut avea viaţă lungă in condiţiile

ostilităţilor de atunci,ca şi monetăria de la Sadagura,infiinţată in 1770 [17 a].

Dezvoltarea meseriilor şi apariţia manufacturii a insemnat intensificarea producţiei de mărfuri,in

condiţiile lărgirii pieţei interne şi a creşterii exportului, prin activitatea prăvăliilor meşteşugarilor

şi ale negustorilor. In oraşele Suceava,Şiret şi Cernăuţi aveau loc tirguri saptăminale şi

iarmaroace (in Suceava cinci pe an).Un act din 1761 delimita la Suceava zonele de desfăşurare a

tirgurilor săptărhinale pentru„bogasăeri,mătăsari,blănari,abăgeri... olari,steclari, păscari,pităriţe” ,

separate fiind „carăle cu făină sau legume” de „tirgul vitilor”, dindu-se atenţie şi celor ce „au

trebuinţă de foc pentru făcutul bucatelor... pentru mancarea norodului in zăle de tărgu”[ l8]. In

apropierea Sucevei„erau pe vremea anexării Bucovinei intinse plantaţii de meri. cu ale căror

fructe se făcea un comerţ viguros”, plantaţii din care apoi „aproape că n-a mai rămas nici o

urmă“ [19]. Pe lingă Cernăuţi au existat podgorii.Indicii in acest sens existind pină la inceputul

secolului nostru Apicultura dezvoltată acoperea cererea internă cu miere şi ceară,dand inseminate

cantităţi şi pentru export,in care predominau animalele vii şi produse animale.

Unele mănăstiri aveau case şi edificii comerciale in Cernăuţi,unde era un număr relativ mare de

negustori [21]. Din nenumărate documente putem cunoaşte vămile care se percepeau, produsele

comercializate, tranzacţiile obişnuite, tirgurile. Numărul mare de comercianţi dovedeşte o

activitate susţinută in intervalele dintre incursiunile şi ocupaţiile military străine. Tranzacţiile

comerciale, actele dotale şi alte documente indici:o bună stare la anumite pături a le populaţiei.

Ramuri şi intreprinderi industriale sub stăpinirea habsburgică.

Oricit de degradată ajunsese economia Bucovinei la anexare din cauza războaielor,a invaziilor şi

nenorocirilor aduse de acestea ,administraţia habsburgică putea deschide un larg drum refacerii şi

industrializării,avind cadre pregătite,mijloace materiale şi alte condiţii decit cele existente atunci

in Moldova. Rezultatele n-au fost, insă, acelea la care ne-am fi aşteptat.

De la inceput noua stăpinire şi-a indreptat atenţia spre exploatarea zăcămintelor de sare şi apoi a

celor de mangan,cupru,plumb şi argint,din subsolul terenurilor care prin secularizarea averilor


mănăstireşti aparţineau „Fondului bisericesc”. Incă din 1777 a fost infiinţată o comisie de

exploatare,care şi-a inceput cercetările geologico-extractive in locurile cunoscute cu asemenea

zăcăminte exploatate mai mult sau mai puţin in trecut.

Despre existenţa şi vechimea mineritului vorbesc toponimia Bucovinei,urme ale vechilor

exploatări,documente interne şi menţiuni ale unor călători străini,legende locale şi mărturii ale

ascendenţilor băştinaş:ai sătenilor de azi.S-a stabilit, astfel,că incă inainte de 1770 un „consorţiu”

moldovean exploata zăcămintele de fier şi limonit de la Arşiţa-Iacobeni şi de lingă Vatra Dornei.

In 1784 o corporaţie constituită numai din persoane străine proeminente pusese in funcţie la

Iacobeni un cuptor de fontă şi două forje, ar cu rezultate nesatisfăcătoare. Ca atare in 1796

intreprinderea a fost vindută cu 300 000 florini industriaşului din Styria,Anton Manz de

Mariensee,care a adus specialişti din vestita exploatare minieră Schemnitz şi,după noi explorări,

a descoperit in 1797 bogate zăcăminte de argint,limonită şi magnetită,completad exploatarea

manganului cu mine de plumb şi argint la Pojorata,cu instalaţii siderurgice la Prisaca Dornei. In

1827 intreaga industrie minieră de fier,plumb,cupru şi argint,cu furnale inalte şi mijlocii,cuptoare

de afinară,ciocane şi forjă, cu 225 case pentru minerii străini colonizaţi,cu conducte de apă şi

drumuri au fost preluate de Vincenz Manz,nepotul lui Anton,care a extins această industrie pină

la un punct culminant in 1858,cand ea cuprindea 100 de obiective,la Iacobeni,Cirlibaba,Pojorita,

Prisaca Dornei.Vatra Moldoviţei.Apoi a inceput declinul din cauza sărăcirii zăcămintelor,a

staţionării de trupe in anii 1848- 1849 şi 1853- 1855, a concurenţei puternice din partea

intreprinderilor dezvoltate din vestul imperiului habsburgic,a unor investiţii nerentabile in

instalaţii de tip invechit [22]. Profesorul de economie politică de la Universitatea din Cernăuţi,

Friedrich Kleinwăchter a precizat că,lucrind 66 de ani mai mult cu deficite,exploatarea a ajuns in

stare falimentară şi „pentru asigurarea existenţei a sute de familii. „Fondul Bisericesc” a fost

determinat să răscumpere intreaga exploatare,dar a trebuit să o ia in primire „intr-o stare

dezolantă cum nu se poate imagina,după gravele greşeli comise de Manz... din cauza unor

instalaţii deficient,a exploatării neraţionale... in timp ce produsele de turnătorie şi laminate,pentru

care exista cerere,nu erau fabricate deloc“ Abia administraţia romanească a „Fondului", după

primul război mondiai si mai ales clupă criza din 1929— 1933, a introdus o exploatare raţională

şi rentabilă a minereului de mangan.

Cu privire la extracţia de minereuri, avem următoarele date din statistica oficială (pe 1910)

Producţia de sare a insumat in 1910 o cantitate de 5 805 tone.Evaluată la 948.5 mii coroane şi

reprezentind 2,12% „ din intreaga producţie de sare a imperiului ; Bucovina se situa pe locul 5

(penultim).,inaintea Dalmaţiei,intre provincii.Salina dispunea in 1910 de o instalaţie mecanica cu

vapori,avind o forţă de 931 CP,de o linie ferată in lungime de 4,02 km,din care 3,70 in mină,

unde era şi un drum de lemn de 2km.Numărul muncitorilor s-a ridicat in 1910,in intreaga

intreprindere,la 103 (numai bărbaţi), din care 49 in subteran.


Sub administraţia habsburgică s-a limitat dezvoltarea industriei de bază şi a celei de prelucrare,

pentru că ele nu ar fi rezistat concurenţei din provinciile centrale ale imperiului.Acelaşi motiv a

determinat falimentarea fabricii de hartie infiinţată de Eckhard la Rădăuţi,ca şi incetarea

activităţii intreprinderii de chimizare a lemnului de la Putna,transformată de capitalistul Fr.

Fischer in fabrică de sticlă.Cum arăta alt economist austriac, dr.H.Wiglitzky,pină spre sfirşitul

secolului trecut „n-au fost deloc reprezentate multe ramuri ale industriei metalurgice,producţia

aparatelor de iluminat,de marmură şi porţelan,de hirtie,vopsele,de produse explozive,uleiuri

eterice,surogate de piele,tesături de mătase şi iută,de panglici,conserve de carne etc.... Chiar şi

industria textilă pare in mod surprinzător a fi slab reprezentată,explicaţia căutindu-se in

acoperirea necesităţilor populaţiei rurale aproape exclusiv din producţia industriei casnice... Cele

vreo 6 instalaţii meşteşugăreşti neinsemnate pentru oţelărie au o activitate care cu greu ar putea fi

considerată producţie de fabrică,neputind fi asimilate ipso fncto instalaţiilor moderne din Silezia

şi Moravia” [26].

Numărul intreprinderilor avind caracter de fabrică a crescut mai ales in ultimul deceniu al

administraţiei habsburgice de la 98 la 110;in total aceste intreprinderi dispuneau de 489 cazane

cu vapori, din care 45 erau scoase clin funcţiune [27].

Meriţinand Bucovina ca hinterland agrar şi forestier al imperiului,administraţia habsburgică a dat

friu liber dezvoltării exploatărilor forestiere si industriei- de fasonare a lemnului. De asemenea,

din motive fiscale,a fost incurajată industria spirtului.Industria materialelor de 'instrucţie se baza

in cea mai mare parte pe utilizarea lemnului ca materie primă.

Exploatarea masivelor lemnoase a luat o mare extindere in pădurile„Fondului bisericesc”,care

deţinea 223,9 mii hectare din cele 451,2 mii hectare cit reprezenta inainte de primul război

suprafaţa silvică a provinciei. Administraţia străină a introdus o economie forestieră .şi o

•defrişare raţională,sub controlul ministerului agriculturii habsburgic,pădurile „Fondului”, iar

tăierea şi industrializarea lemnului s-a desfăşurat cu intensitate crescindă,prin concesionări

acordate unor firme instituite in acest scop,care au infiinţat mai multe intreprinderi. In

anul 1867 a inceput exploatarea de către firma Horst in regiunea Rălăuţi,dar intreprinderea şi-a

incetat activitatea in 1876 din lipsă de capital.Mai mult succes a avut alt concesionar,societatea

anonimă fostă„P. & C. Goetz”, care a infiinţat fabrici la Cernăuţi,Vatra Dornei. Falcău,etc. Cele

două fabrici de la Vatra Dornei au ajuns la o dezvoltare de 10 gatere plus alte maşini şi foloseau

vreo 600 de muncitori [28]. In 1805 existau 153 de intreprinderi pentru cherestea, din care 27

foloseau ca forţă motrică vaporii şi apa,iar 126 numai apa,prelucrind anual 900 mii metri cubi de

buşteni in circa 500 mii metri cubi de cherestea. Exploatarea silvică s-a desfăşurat lung timp cu

greu şi din lipsa unor mijloace de transport adecvate, care se rezumau la cai.

In 1870 a fost construită prima reţea de cale ferată forestieră, cu traverse de lemn şi tracţiune

cabalină.La sfirşitul secolului X IX erau in funcţiune 5 trenuri forestiere cu locomotive,in

lungime de 366 Km şi 15 trenuri cu tracţiune animala,in lungime de 81 km [29]. Pentru

transportul buştenilor in interiorul provinciei,cit şi la export a fost utilizat in largă măsură

plutăritul,pe riurile Ceremuş şi Prut,Bistriţa, Dorna şi Dornişoara.

Fabricarea sticlei a fost precedată de aşa numitele „colibe de sticlă “(Glasshute) de la Putna şi

Crasna.,construite in primul deceniu al secolului X IX,constituind la Putna zeci de ani

proprietatea familiei Fischer.In 1907 Friedrich Fischer a construit o fabrică modernă,care a

produs mai ales după extinderea ei in 1920 -sticlă plană de toate dimensiunile şi calităţile şi un

larg sortiment de sticlă rotundă,presată şi şlefuită. In ultima fază a activităţii,această fabrică a

atins o producţie anuală de 120 vagoane de sticlă plană şi 300 de vagoane din celelalte


sortimente [29a], dar activitatea cea mai importantă,ca volum şi sortiment,s-a desfăşurat după

Unirea Bucovinei.

In anul 1807,F. Morbitzer a construit prima fabrică de ciment Portland la Straja,avind o instalaţie

de forţă de 27 CP,1 roţi hidraulice şi o producţie anuală de 2-2,5 mii tone,livrată pe piaţa internă:

se foloseau 12 muncitori,care lucrau 12 ore pe zi.cu o retribuţie individual de 40-70 creiţari.

Producţia s-a dezvoltat in anii următori pină la 80-100 tone zilnic,prin modernizarea

intreprinderii de către firma„E. Axelrad & Co.”,in 1898,introducindu-se cazane cu aburi. Cu un

an mai tarziu a fost infiinţată la Cernăuţi o fabrică de teracote şi caramizi de către marele

industriaş Hersch Trichter;modestă la inceput,această fabrică s-a dezvoltat in noile condiţii de

după Unire,cind s-a intrdus o instalaţie Diesel de 200 CP,realizindu-se şi o insemnată producţie

de export [30].

Industria alimentară s-a dezvoltat pină in 1914 astfel incit era reprezentată prin 3 fabrici de zahăr,

7 fabrici de bere, 66 de spirt şi 5 mori sistematice ;de asemenea mai funcţionau un număr de

instalaţii mici de produse alimentare.Prima fabrică de zahăr a apărut in 1901 la Jucica,

intimpinind mari dificultăţi din cauza concurenţei cartelului zahărului din imperiu, care a

infiinţat altă fabrică de zahărla Lujeni.

Cele dintii investiţii au fost făcute de prinţul Andrei Lubomirski,proprietarul fabricii de zahăr din

Przeworsk şi cu sprijinul administraţiei provinciale bucovinene,ca şi al “Fondului bisericesc”,

dar pentru a se menţine fabrica de la Jucica a fost necesară intrarea in cartel [31].

Industria băuturilor alcoolice a inceput cu prima ,,Berărie bucovineana" din Rădăuţi,in anul

1817,iar in 1902 Salomon Rudich,persoană cu funcţii şi influenţă importante in viaţa economică

sub stăpinirea habsburgică,a supus-o unei modernizări şi extinderi considerabile,transformind-o

intr-o mare „fabrică de bere,alcooluri,rom şi licheruri”,dispunind de o instalaţie electrică cu 22

motoare,tancuri de aluminiu,un sistem de rafinărie tip Barbet;fabrica lucra cu 120 muncitori.

Distrusa in primul război mondial de invazia trupelor ţariste,s-a dezvoltat dup 1920 astfel că a

ajuns la o producţie de 65 mii hl de bere pe an,1.5 vagoane de spirt şi 5 000 sticle lichioruri. Intre

cele două războaie avea depozite in trei oraşe mari din Romania şi transporta produsele cu12

vagoane şi un număr de camioane proprii [32].

Statul habsburgic a fost interesat in producerea şi desfacerea băuturilor alcoolice şi a preluat aşa

numitul „drept de propinaţie” de la proprietarii satelor,despăgubindu-i. Comitetul (dieta)

provinciei valorifica,,dreptul de propinaţie” prin arendarea lui celor mai buni ofertanţi dintre

proprietarii fabricilor ele bere şi spirt;aceştia subarendau dreptul de desfacere a băuturilor

circiumarilor de la sate şi oraşe.In anul 1910 fabricile din Bucovina au produs 64.4 mii hectolitri

de spirt,Bucovina situindu-se pe locul 5 intre cele 13 provincii habsburgice.In acelaşi an au

existat 1 254 magazine de desfacere,din care jumătate in oraşele şi satele cu 2-10 mii locuitori şi

717 in cele cu 500-2 000.

Promovarea şi extinderea excepţională a producţiei şi desfacerii alcoolului a avut consecinţe

dezastruoase din punct de vedere social,mai ales la sate.Acţiunile energice de combatere,

desfăşurate pină la ridicarea problemei in parlamentul din Viena,au fost contracarate de interesul

statului şi de influenţa producătorilor şi vinzătorilor,ruinind anual mii de gospodării şi familii

[33]

Mori sistematice au fost infiinţate sub stăpinirea habsburgică la Cernăuţi,Tereblecea,Dorneşti,

Văşcăuţi şi Gura Humorului.Cea mai viche a fost construită in 1860 de A. Schlossmanndar in

1887 a fost distrusă de un incendiu.Reconstruită după un an,de o societate pe acţiuni,in

următoarele două decenii a intrat pe mina marelui industriaş Hersch Trichter : in 1910 moara a


ars din nou.Ea poseda o forţă motrică de 500 CP şi dispunea de două cazane de 12 atm,putand

produce 12 vagoane de făină pe zi.

Cele mai importante fabrici, reprezentind industria de prelnerare din Bucovina sub stăpinirea

habsburgică, sint prezentate in următorul tabel (pe baza datelor din lucrările [36]) :

Datele cuprinse in acest tabel - cu intreprinderi de virf - confirm concluziile ce se pot desprinde

cu privire la industrializarea din ramurile prelucrătoare : limitele extrem de reduse ale dezvoltării

acestei industrii pe ramuri ;dezvoltarea industrializării pe măsura avansării capitalismului din

imporiul habsburgic in stadiul imperialist ;deţinerea intregului capitai industrial de către străini,

ca şi in industria extractivă.

In tot materialul documentar cercetat nu am găsit nici un nume de roman,nici măcar al vreunui

reprezentant al marii proprietăţi agrare romaneşti,mult redusă in preajma primului război

mondial,deşi această clasă a jucat tot timpul un rol politic de prim ordin.Administraţia

babsburgică a practicat o astfel de politică,incit formarea unei burghezii romaneşti in Bucovina a

fost complet paralizată şi a fost favorizată dezvoltarea burgheziei la celelalte naţionalităţi care s-

au aşezat in număr mai mare in provincie in timpul stăpinirii străine.

In condiţiile limitării procesului de industrializare, numărul muncitorilor a crescut incet. După

datele economistului P. S.Aurelian, in anul l871 lucrau in intreprinderile industriale din

Bucovina 11510 muncitori,iar numărul patronilor şi antreprenorilor era de 4 581. In 1909,la cele

18 case de asigurări sociale existente pentru muncitori,erau inregistraţi numai 25,7 mii de

asiguraţi,faţă de o populaţie totală de 787.9 mii de locuitori.Aproape toţi muncitorii calificaţi,

maiştrii,specialiştii erau străini,aduşi din diverse părţi ale imperiului.Lucrători romani erau

doar numai in munci necalificate,in mare majoritate ocupaţi in industria lemnului,ca ţapinari sau

cărăuşi.

Discriminarea dintre provinciile coroanei habsburgice in ce priveşte procesul de industrializare s-

a manifestat şi in privinţa nivelului de trai a muncitorilor.Retribuirea medie a unui muncitor la

exploatarea de sare,era la fel ca şi in Galiţia, e 648,51 coroane,in 1910, pentru munca in salină şi


750,11 cor. la zi,in timp ce la exploatările din provinciile alpine ea a fost de 788,3,respectiv

801.3 coroane.Tinerii au realizat in Bucovina şi Galiţia numai 407.8 coroane.Exploatarea

muncitorilor prin retribuire redusă,timp de lucru indelungat,condiţii nesănătoase de muncă

a determinat izbucnirea de greve,deşi numărul intreprinderilor şi al muncitorilor era relativ mic,

iar conştiinţa de clasă incă slabă.Goana după profit a capitaliştilor şi infiinţarea Partidului Social-

Demoerat in 1896,cu 700 de membri atunci (procentul romanilor a fost mic tot timpul),succesul

acestui partid in alegerile din 1907 şi 1911,concomitant cu creşterea numărului muncitorilor,au

ridicat spiritul de combativitate al acestora pentru revendicări sociale şi cu caracter politic,ceea

ce-a concretizat in intensificarea grevelor.Ca exemplificare,menţionăm,dupa datele statistice

oficiale,că in 1910 s-au produs 11 intreruperi de muncă, u participarea a 1916 muncitori activi in

95 de intreprinderi,cauza fiind retribuirea mizerabilă şi durata mare a timpului de lucru.

Din cele 11 cazuri de grevă,numai in unul muncitorii (20) au avut suces deplin in cererile lor,in

timp ce in 8 cazuri au reuşit numai in parte [38].

Administraţia habsburgică a impiedicat transferarea forţei de muncă disponibilă din agricultură

spre alte ramuri ale producţiei materiale, pe de o parte prin aducerea de muncitori din alte

provincii şi continuarea indeletnicirii din tată in fiu a acestora,pe de altă parte prin intirzierea

deschiderii de şcoli calificate,respectiv introducerea limbii germane in asemenea şcoli.Abia in

1873 a fost infiinţată o şcoală profesională „superioara“(Hohere Gewerbschule) la Cernăuţi,cu o

secţie de construcţii şi una de chimie industrială.Ultima secţie a fost desfiinţată sub cuvint că nu

există intreprinderi industriale in materie.Cealaltă secţie a fost mereu reorganizată,iar in 1883 i s-

a adăugat o secţie comercială şi in 1886 una de timplărie. Ulterior s-au infiinţat pe lingă şcoală

cursi de scurta durata pentru ucenici in diferite meserii. Pină la războiul mondial s-a mai infiinţat

o şcoală de ţesut (pentru fote) la Cernăuţi (in 1906),o „şcoală specială pentru lucrarea lemnului"

(cu 5 ateliere) la Cinapulung şi una similară la Vijniţa,in fine ..şcoala specială pentru impletit

coşărci“ la Storojineţ. Limba de predare era cea germană şi la unele in paralel cea ruteană.In

această situaţie,foarte puţini elevi romani au fost in stare să frecventeze şcolile profesionale. Cu

străduinţe dirze şi mereu suspectaţi,profesorii de la şcoala clin Cimpulung au reuşii să-i menţină

caracterul romanesc. In anul şcolar 1913-1914,din numărui total de 223 al elevilor,structura pe

naţionalităţi se prezenta astfel; 50 romani,59 germani,18 poloni,56 ruteni,37 evrei,3 de alte

naţionalităţi.

Din cei 50 de elevi romani,19 erau la şcoala din Cimpulung ,22(fete) la şcoala de ţesut. Şcoala de

conductori-arhitecţi din Cernăuţi a fost frecventată in anii 1873- 1918 de 580 de elevi, dar din

aceştia numai 30 au fost romani.Meseriaşii străini nu primeau de regulă ucenici romani.Foarte

puţini şi numai prin diferite stratageme au consimţit,clin cinci in cinci, să primească şi cate un

roman [38a].

Evoluţia meseriilor şi dificultăţile meşteşugarilor romani.

In situaţia arătată a evoluţiei industriei, necesităţile curente de diverse produse ale populaţiei, in

continuă creştere şi cu preferinţe tot mai variate, au fost satisfăcute prin activitatea micilor

intreprinderi de industrie artizanală ale meseriaşilor locali, precum şi pe calea aprovizionării

cu articole aduse din alte provincii ale imperiului de către comercianţi. Documentele confirmă

intensa dezvoltare a reţelei comerciale,care cerea investiţii mai mici şi aducea venituri statului

prin impozit.

In felul acesta se explică creşterea vertiginoasă a intreprinderilor comerciale de la 100 in 1779 la

195 in 1801 şi aproape 55 500 puţin inainte de primul război mondial;la ele se adăugau vreo

1500 intreprinderi de desfacere a băuturilor şi de alimentaţie publică. Satele au fost impinzite cu

circiumi.


Fără indoială că activitatea vechilor meşteşugari localnici a avut mult de suferit in timpul

invaziei şi apoi a lungii şi pustiitoarei ocupaţii militare ţariste din 1768-1774,care incă nu se

terminase cand au intrat trupele habsburgice. Administraţia militară de la inceput a deschis

larg porţile imigrării meseriaşilor şi comercianţilor din Galiţia şi din alte provincii imperiale,ca o

necesitate de reinviorare a vieţii economice tulburată de război precum şi de aprovizionare a

numeroaselor unităţi militare staţionate in Bucovina.Această imigrare a continuat mereu,dar

mai ales in timpul includerii Bucovinei in provincia galiţiană. Intre coloniştii aşezaţi de noua

administraţie erau de asemenea mulţi meseriaşi.

După 30 de ani de la anexare,la 1804,erau inregistrate In Bucovina 641 „intreprinderi de

industrie meşteşugărească", intre care se numărau şi primele injghebări cu caracter industrial.

„Produse meşteşugăreşti executau şi ţiganii. Ei produceau linguri şi şindrilă, articole de fier

forjat, lăcătuşerie. vane, căni şi ibrice, castroane şi blide şi s-au dovedit efectiv folositori in acel

timp incă sărac in meseriaşi" [39].

In perioada incorporării Bucovinei in provincia Galiţia (1786- 1851),in temeiul decretului

imperial din iulie 1804,au fost create trei „districte de breaslă" - Cernăuţi,Siret şi Suceava,

aşezindu-se astfel temelia noii organizări a meseriilor.Administraţia habsburgică s-a inşelat

in„aşteptata dezvoltare a meşteşugăriei bucovinene, care a intrat intr-o evoluţie regresivă in

cursul tulburărilor din 1818 şi in perioada următoare.Breslele şi corporaţiile nu au indreptăţit in

nici un fel speranţele puse in ele,au vegetat deplorabil, au pierdut treptat din faima lor de

odinioară şi au fost declarate chiar nelegale” remarca H. Wiglitzky [40].

Numărul meseriaşilor a crescut,datorită liberalizării condiţiilor de constituire a breslelor,dar cu

preţul degradării capacităţii meseriaşilor şi din lipsa de experienţă a calfelor,care se grăbeau să

constituie bresle.Noua ordonanţă in materie,din 1859,n-a remediat situaţia ; in anii ‘60 si ‘70

numărul intreprinderilor meşteşugăreşti a scăzut.Apoi,construirea căii ferate Lvov-Cernăuţi-

Iţcani-Iaşi,ca şi aşa numitul „război vamal" cu Romania,au dat o lovitură puternică meseriilor

bucovinene.Legătura feroviară,prin Galiţia,cu occidentul a creat o puternică concurenţă

producătorilor locali prin produsele manufacturate mai ieftine din alte provincii sau ţări [41].

Intreruperea comerţului cu Romania şi urcarea taxelor vamale de import in Rusia,ţări cărora

meseriaşii bucovineni le livrau o mare parte din produsele lor,au creat o astfel de situaţie,incat un

mare număr de meseriaşi din oraşe au emigrat,cei de naţionalitate evreiască mai ales in Canada şi

Statele Unite ale Americii,ceilalţi in Romania şi Rusia [42].

In această perioadă de avint şi recul al meseriilor bucovinene,au sărăcit vechii meşteşugari

romani şi-au dispărut renumitele meserii sucevene şi siretene, clin lipsă de credite şi de şcoli

profesionale cu limbă romană,in lupta inegală cu concurenţa străină şi cu apăsarea fiscală.

Potrivit datelor statistice pe anul 1910.in Bucovina erau practicate 119 meserii, rupate in 15

corporaţii.Meşteşugarii romani erau prezenţi numai in 49 meserii.Numărul total al meseriaşilor a

fost atunci de 9 322,din care doar 737 erau romani şi 8 585 străini ;pe teritoriul cuprins de

fostele districte Rădăuţi,Suceava,Gura Humorului şi Cimpulung,din totalul de 3 007 meseriaşi,

romani erau numai 522 faţă de 2 485 străini.

Gradul ridicat de instrăinare a meseriilor sub stăpinirea habsburgică in Bucovina,care rezultă din

cifrele menţionate .şi reflectă - ca şi totala instrăinare a industriei de fabrică şi proletarizarea

ţărănimii - starea dezastruoasă a poporului roman bucovinean in viaţa economică a

provinciei,a alarmat tinăra intelectualitate romanească infiripată in deceniile din jurul anului

1900.Un grup de profesori,preoţi şi invăţători,alţi profesionişti intelectuali,in frunte cu profesorul

universitar Ion Gh. Sbiera,membru fondator al Academiei Romane,primul secretar al„Societăţii

pentru cultura şi literatura romană din Bucovina” şi in acelasi timp preşedinte al „Asociaţiei de


breaslă a pietrarilor din suburbia Clocucica“,impreună cu caţiva meseriaşi militanţi,ca maistrul

tipograf Dimitrie Bucevschi,frizerii Alexandru şi Ion Ursu ş.a.,la care s-a alăturat şi studenţimea,

in special Societatea studenţească „Daicia“,au iniţiat o energică acţiune de recuperare a terenului

pierdut.Pregătită de consfătuirile dintre meseriaşi in atelierul lui Ion Ursu şi cu sfaturile lui I. Gh.

Sbiera ,acţiunea avea in vedere stringerea meseriaşilor romani intr-o puternică organizaţie

generală,pregătirea de cadre tinere meşteşugăreşti prin crearea unei baze materiale in acest scop

şi şcolarizarea,ridicarea nivelului de cultură a tuturor meseriaşilor şi antrenarea lor in mişcarea

culturală naţională,susţinerea intereselor meseriaşilor romani faţă de administraţia străină.Astfel

a luat fiinţă la 9iunie 1907 „Reuniunea meseriaşilor romani din Cernăuţi şi suburbii",la a cărei

adunare constituitivă au participat peste 200 de meseriaşi de toate breslele,numeroşi intelectuali

şi studenţi.După un an,organizaţia şi-a schimbat numele din „reuniune" in „societate” şi a adoptat

noi statute.Primul comitet de conducere,in frunte cu tipograful D. Bucevschi.a acţionat cu

energie pentru atingerea obiectivelor societăţii.

Chiar in primul an de activitate au fost trimişi 4 elevi la Şcoala de arte şi meserii din laşi,numărul

lor crescind din an in an,pină la 13 in anul şcolar 1911- 1912.A sprijinit plecarea unor meseriaşi

pentru perfecţionare in marile centre urbane ale imperiului,a pus bazele necesare pentru

infiinţarea unui cămin de ucenici şi a militat pentru organizarea de cursuri profesionale in limba

romană pe lingă şcoala de industrie meşteşugărească străină din Cernăuţi,ca şi pentru o mişcare

cultural in cadrul meseriaşilor,infiinţind in primul rind un cor al acestora.

La aceste străduinţe s-a alăturat de la inceput „Societatea pentru cultură” care,după ce asigurase -

intre anii 1890- 1906-masă şi casă in internatul de elevi ai Societăţii pentru 15 elevi de la şcoala

industrial şi pentru 15 de ucenici meseriaşi,a oferit un teren şi alte mijloace pentru ridicarea

căminului de ucenici.La cursurile gratuite ţinute de membrii Societăţii studenţeşti „Dacia” in

Cernăuţi si suburbii in anii 1905 au participat numeroşi meseriaşi, pe lingă muncitori industriali

şi lucrători din comerţ [44]. Aceste cursuri au suplinit, cel puţinparţial,nereuşita „Societăţii

meseriaşilor” de a organiza cursuri in limba romană pe lingă şcoala industrială. Deşi guvernul

habsburgic a dat pină la urmă aprobarea in acest scop,cu condiţia existenţei a cel puţin 30 de

elevi şi a unui local,deşi elevi erau mai mulţi de 30,primarul de atunci al Cernăuţiului,baronul

Furth,a refuzat să pună la dispoziţie ocalul.Societatea a avut de luptat şi cu alte greutăţi din

partea administraţiei străine.Totuşi căminul de ucenici a fost realizat şi pătura meşteşugărească a

prins puteri noi,fiind ajutată de personalităţi didactice şi culturale. In toate comitetele „Societăţii

meseriaşilor” erau 2-3 profesionişti intelectuali,de obicei şi un vicepreşedinte.

In faţa politicii copleşitoare de instrăinare a economiei Bucovinei,chiar dacă activitatea

„Societăţii meseriaşilor”n-a avut toate rezultatele sperate,ca a adus totuşi o contribuţie

remarcabilă in timp [45]. Amplificată mult după Unirea clin 1918,această activitate a făcut ca

Bucovina sapoată dispune de o pătură meşteşugărească romanească bine pregătită.

Problemei creditului şi dezvoltarea capilalisnmlui bancar.

In mod normal,dezvoltarea vieţii economice este condiţionată de' xistenţa mijloacelor financiare

pentru investiţii şi dezvoltare. După im este cunoscut. in procesul industrializării capitaliste,

capitalul basc reprezintă una din formele funcţionale ale capitalului industrial, iar p'ditul exercită

o influenţă pozitivă asupra producţiei şi circulaţiei mărfurilor, agravind totodată contradicţiile din

capitalism. in forma sa pecifica de capital de imprumut, capitalul bănesc,bancar,a urmat in

Bucovina aceeaşi linie de evoluţie ca intregul proces de industrializare.Apărut incet,in a doua

jumătate a secolului X IX,dezvoltindu-se odată n apariţia marilor intreprinderi industriale şi

contribuind,de asemenea,si instrăinarea economiei provinciei.


In Bucovina nu s-a format o burghezie romanească aşa ca in Transilvania,unde in perioada de

care ne ocupăm au fost create şi primele instituţii de credit ale burgheziei naţionale, „Societatea

de păstrare şi imprumut din Răşinari”infiinţată in 1867 şi banca „Albina”, constituită in 1871 la

Sibiu,ultima cu un capital social de 300 mii florini,subscris sub forma a 3 000 de acţiuni.

Meseriaşii romani din Bucovina,dar şi cei cu prăvălii de desfacere a produselor lor,ca şi

negustorii romani existenţi la anexare,după cum a rezultat din cele spuse pină aici n-au putut

rezista meseriaşilor străini,cu mai multă experienţă şi posibilităţi materiale,care fiind avantajaţi

in diferite chipuri de admiustraţie,şi-au putut injgheba de indată ateliere şi creşte ucenici,prinind

şi credite uneori nerambursabile.Meseriaşii şi comercianţii romani,lipsiţi de toate aceste avantaje,

nu şi-au putut asigura o bază materială prosperă,pentru a deveni o burghezie naţională viabilă.

Boierii progresişti romani, din familiile Hurmuzachi,Stircea,Zotta sau Costin,care au jucat un rol

politic de prima mină in a doua parte a secolului trecut,angajaţi şi copleşiţi de lupta de apărare

naţională pe teren politic, şcolar, cultural şi bisericesc, n-au sesizat consecinţele de ordin

economic ale politicii habsburgice, complexe şi duplicitare, antiromaneşti.

Singurul boier,care a impletit lupta politică cu diverse acţiuni de ordin economic,a fost Iancu

Flondor,principalul şi cel mai curajos lider politic roman in anii 1890- 1918.Din acţiunile sale

economice menţionăm aici sprijinul financiar acordat profesorului Grigore Filimon,campionul

cooperativelor de credit,după tipul creat de Fr. v. Reiffeisen,pentru ţărani,meseriaşi şi micii

comercianţi romani,iniţiate de preotul Mihai Bendescu şi promovate de profesorul Leonida

Bodnărescu.

Cind au apărut aceste cooperative,viaţa economică bucovineană era insă dominată de

capitalismul străin, industrial,comercial şi bancar,iar mişcarea băncilor populare,declanşată cu

avint,s-a domolit, mai ales că la 1905 a sucombat,incă tinăr. Gr. Filimon [46].

Deşi burghezia străină in formare avea o bază materială prin sprijinul oficial multilateral şi prin

sursele proprii, ea a simţit lipsa creditului.

„Casa de economie a Bucovinei”,infiinţată in 1858 cu scopul combaterii dobinzilor uzurare de

pină la 30%,percepute de cămătarii proliferaţi in condiţiile dezvoltării capitalului comercial, a

inceput operaţiuni de imprumuturi ipotecare abia după 10 ani şi activitatea ei de creditare avea in

vedere mai mult acţiuni de folos obştesc.Membrii directoratului acestei instituţii bancare aveau

nume ca Wilhelm v. Alth,Leon Rakwicz,Leo Slabkowski,Isak Rubinstein. Ignatz Schnirch şi tot

străini au fost pină la război.„Banca ipotecară S.A.‘* galiţiană, constituită in 1867, şi-a deschis in

curind o sucursală la Cernăuţi, evident tot cu conducere şi personal străin,s-a ocupat cu toate

felurile de operaţii bancare şi şi-a creat antrepozite pentru o amplă mişcare de mărfuri.

Industrializarea lemnului şi alte activităţi industriale s-au bucurat de credite mai ales clin partea

„Băncii Anglu-Austriece“,deci incă o organizaţie bancară străină.Dezvoltarea industriei,

comerţului şi producţiei agricole de către capitaliştii străini s-a bazat şi pe creditele puse la

dispoziţie de filiala lui „Wiener-Bank-Yerein”infiinţată in 1904 şi avind ca directori pe Moritz

Brecher şi Ignatz Dankner'’[47]. Ar fi iluzoriu sa credem că astfel de organizaţii bancare ar fi

sprijinit meseriile sau comerţul romanesc.

Vorbind despre aceste organizaţii bancare şi despre problema creditului.dr. H.Wiglitzky a făcut

precizarea : „Şi lotuşi este incă mult de dorit din acest punct de vedere şi trebuie de observat că

omul simplu poate găsi cu greu banul şi incă totdeauna cu dobinzi scumpe”[48]. In anul 1911

mai existau in Bucovina, potrivit inregistrării lor la tribunal,inscrise ca „firme individuale" aşa

numita „Bancă a Ţării" (Bukowinaer Landesbank),cinci case de economii orăşeneşti (la Siret,

Gura Humorului, Cimpulung. Suceava şi Storojineţ), precum şi 22 bănci particulare in diverse

oraşe,fiind toate străine,incercarea de a inviora mişcarea cooperatistă bancară prin infiinţarea


unei organizaţii centrale, a dat faliment.Promisiunile in această direcţie,cu care liderii Partidului

democrat-ţărănesc,Aurel Onciul [49] şi Florea Lupu,au atras masele romaneşti,mai mult au

prejudiciat interesele poporului roman, din cauza ambiţiilor personale şi acţiunilor trădătoare ale

lui Onciul.In 1903 s-au infiinţat trei centrale (romană,germană şi ruteană),care au primit un

sprijin financiar de cite 1 milion coroane de la dieta provinciei. Centrala romanească,in fruntea

căreia era FI. Lupu,bun organizator,clar inconjurat de oameni nepregătiţi in finanţe şi fără

experienţă,s-a angajat in cumpărări nerentabile de moşii pentru parcelare şi in exploatări de

păduri intr-un moment de criză pe piaţa lemnului,astfel că a trebuit să apeleze mereu la

„reanimări" prin imprumuturi cu dobinzi ridicate,pină ce in 1913- printr-o „lege de asanare"

intreaga mişcare cooperatistă bucovineană a fost pusă sub tutela „Băncii Ţarii" -„pină la

lichidarea situaţiei create“,ceea ce a făcut războiul [50]

In baza materialului documentar infăţişat,credem că putem repeta caracterizarea sintetică a unui

fost director de bancă roman intre cele două războaie,cu privire la piaţa creditului şi capitalului

bancar in ultimele decenii ale stăpinirii habsburgice : „Bucovina n-a fost decit o colonie bună de

exploatat pentru firmele de mai sus şi proprietarii lor...Casele de economii erau instituţiuni fără

capital social şi cu totul la dispoziţia primarului respectiv şi a autorităţilor administrative.Cine au

fost primarii oraşelor şi autorităţile administrative ele atunci,nu e nevoie să mai remarcăm.

Mişcarea băncilor populare... s-a domolit după primul eşec şi a stat amorţită pină mult după

război... N-a existat nici o bancă in formă de societate constituită in Bucovina şi din bucovineni,

pentru că adevăratul tip al intreprinderii de orice fel este societatea pe acţiuni.Se vede de departe

interesul ce l-a avut stăpinirea străină de a anihila forţele economice ale poporului roman

bucovinean,a impiedica pină la descurajare şi a lovi pină la distrugere energiile unui popor

stapinit“ [51].

Privirea pe care am aruncat-o - pe baza documentelor citate -asupra evoluţiei economiei

bucovinene in sectorul industrial,meşteşugăresc şi financiar-bancar,in timpul stăpinirii

habsburgice,demonstrează relativitatea progresului şi instrăinarea resurselor materiale din aceste

sectoare. paralizarea accesului romaiulor bucovineni la ele. Pină şi aşa zisa „pace dinBucovina”,

despre care vorbesc apologeţii orei habsburgice,a fost foarte relativă, mai ales in timpul

campaniilor napoleoniene şi a revoluţiei clin 1818, cand Bucovina a suportat din nou invazia

trupelor ţariste. In toţi cei 111 ani de administraţie habsburgică Bucovina a fost impinzită cu

garnizoane militare,trebuind să asigure şi in timp de„pace” drumuri şi hrana pentru o armată de

peste 50 000 de ostaşi.Ea a fost silită să plătească şi tribut de singe in războaiele din Italia şi

Bosnia.După ce imperiul habsburgic a declanşat primul război mondial Bucovina a fost timp de

patru ani cea mai oropsită provincie,suporland trei invazii duşmane ; a fost stoarsă in intregime

de bărbaţi valizi si de bunuri materiale prin rechiziţii de tot felul,confiscări de alimenteşi

paralizarea intregii vieţii economice ; teritoriul a fost impinzit cu tranşee,invaziile duşmane au

provocat distrugeri şi devastări in fiecare oraş şi sat. Populaţia a fost adusă la disperare prin

arestări,deportări si execuţii pentru pretinse acte de spionaj ;aliaţii germani s-au comportat ca

duşmani prin acte de brutalitate şi spolieri In 1771,cind trupele habsburgice au cotropit-o,

Bucovina n-a fost nici pe departe o „pustietate”, cu toate vicisitudinile incursiunilor şi ocupaţiilor

străine anterioare,clar in 1918. cind poporul roman a hotărat unirea tuturor teritoriilor sale.

Anacronicul Imperiu habsburgic in dezmembrare o adusese intr-o adevărată ruină şi nu in starea

unei ţări „economiceşte infloritoare",cum pretind şi astăzi in mod tendenţios diverşi autori

neavizaţi. 1 I. Negura. Aspecte ale evoluţiei economice a Bucovinci sub stăpinirea habsburgică,in„Suceava - Anuarul

Muzeului Judeţean".VI—VII, 1979-1980.


2 M. Constantinescu ş.a.,Cu privire la problema naţională in Austro-Ungaria(1900—1918),in „Destrămarea

monarhiei austro-untfare",Editura Academiei R. S. Romania,Bucureşti,1964. p. 101.

3 M. lacobescu. Revolutia de la 1848 — moment de răscruce in istoria romanilor din Bukovina,in „Suceava -

Anuarul Muzeului Judeţean".V, Suceava -1978.

4 A. Morariu, Problema fondului bixerixexc ort. rom. al liucovinei, in „Zece ani de la Unirea Bucovinei 1"I8—

1928", Editura „Glasul Bucovinei1', Cernăuţi.1928, p. 123.

5 C. A. Romstorfer, II. Wijditzky. Vergleichende graphische Statistik in ihrer Anwendung auf das Uerzogtum Uukou-

ina und (lax osterreichixche Siaa’.s(;ebict,K. K. liofbuchhandlunK W. Frick, Viena — I88(i. p. 49.

6. L. A. Simifiinowicz—Staufe. Landxchafiliche Schilderung, in „Die ustorreichische-unsariselie Monarchie in Wort

und Bild. Bukowina". Druck u. Vu’laf!der Kaiserlich-kOniglichen Hof — u. Staatsdruckerei, Viena — 1899, p. 3.

7 Alina Mater Francisco-Josephina, Prefaţa, de Otto v. Habsburg, Editura 11. Menschendorfer.Munchen,1975, p. 7.

8 Micliacla Kiick. '/.unt Oeleil, la broşura R. VVagner. ,,l)ie Bukowina urni ihre Deutschen". Eckart-Sehriften, (>}*.

Viena. U'7!'. p.3

9.Cronica lui I. Xeculce, ediţia a 2-a. Editura ..Scrisul Romanesc". Craiova,1 1>. 47U ; Km. Grigorovit/a.

Dicţionarul ţ/eoc/rufic al Bucovinei, Societatea geografică romană. Bucureşti. 15*08. p. 21. 59.

10.Răpirea Bucovinei dupii documente autentice, Stabil. Iitho-tvp. Socecu,Sander<t'Teclu. Bucureşti. 1875. p. XI.

insuşi cancelarul imperial Kaunit/. a pre-< i/at in scrisoarea din 20 ianuarie 1775 către internunţiul habsburgic de

la Poartă,Thugut. că ..mijloacele pentru a ajunge la scopul nostru consistă in frică, corupere şi alte mijloace

convingătoare" {Ibidcml.

11 Memoriul lui .lohann Budinski. a I. Polek. Hukotrina ~u .1 nimici ≪.V*Jahres 17S:i. Iiniversitatsbucbhandlung.

Cernăuţi. I8M4. p. il.

12 \ Zaci)ar. I.andtrirtscha'i und Vichmcht, in ..Die osterreicli.-ung. Mo-:iarcliie in Wort u. Bild. Bukowina”, p.

15!)—4<>ll.I.i T. V. Ştefanelli. Documente din rechini ocol al Cimpulttiif/ului, Editura Academiei Romane.

Bucureşti. !!Mi5, p. IW—201!; 22<>—2:i!t.

14 I). Cantemir. Dcxcrierea Moldovei, Editura Academiei li. S. Romania.Bucureşti. 107:1. p. 2<>5.

15 S. Reli. Oraşul Şiret in vremuri de demult. Editura ..Glasul Bucovinei".Cernăuţi. l ‘J27.

l(i P. Rezuş, Contribuia Iu istoria oraşului Rădăuţi (piuă la 1918), Editura„Litera". Bucureşti. 1 i≫75 ; 1).

Luchian. Utilizarea fondului de date statistice in cercetarea monografică a raionului Rădăuţi, in „Revista de

statistică", nr. !>, HHi7.

ici a Em. Grigorovit/a. Dicţionarul geografic al Bucovinei, Societatea geografică romană, Bucureşti. 1908, p. it!).

17 Rm. Grigorovitza, op. cit., p. 1 !> ; Haquet. Neueste physikalisch-poliiische Ucise in den Jahren 1788 und 1789

durch Dakischen und Sarmatischen oder N6rdlichen Karpathen, I, Nurnberg. 17!)0.

17 a Eni. Grigorovitza, op. cit., p. 170.

18 N. lorga. Documente privitoare la familia Callimachi, voi. 1, p. 447—448.

!!i Dr. I). VVerenka, Topographie der Bukowina zur Zeii ihrer Krtverbung durch (Jsterreich, Cernăuţi,1895, p. 102

20 Em. Grigorovitza. op. cit., p. 28.

21 N. lorga. Istoria Romanilor prin călători, 11. Editura Casei Şcoalelor.Bucureşti. 1928 : Al. Bocăneţu, Istoria

oraşului Cernăuţi pc timpul Moldovei, ediţia a 2-a, Editura „Glasul Bucovinei", Cernăuţi. 19X1, p. 104 şi planul

oraşului Cernăuţi din anexa lucrării, după „Protocolul Pizeli" din 1787. menţionai dc D. Werenka, l'rkundlichc

Nachrichton iiber Tschernowitz, din 18!'8.

22 N. Maghiar şi Şt. Olteanu. Din isloriu mineritului in Romania, l.dilu I ştiinţifică. Bucureşti, 1II70, p. 183, citat si

dezvoltat de G. Irimescu. Din jxtnr /a nimeritului in Hucovinu, in „Suceava Anuarul Muzeului Judeţean", VIII,

Sucea’--i. 1II81. |). 2ii7—277. in care este prezentată evoluţia industriei miniere din Buco\::.:sub stăpinirea

habsburgică.

23 Fr. Kleinwăchter, liergbau urni lliiltentcesen, j.i „Di*.* 'ister.-ung. r-T narchie... Bucowina". p. 500.

24 Oxterreichisehex Stat i slix cil es llattdbttch Iiir die im Reichxrate v<■rtretc.c

Klinit/rciche und l.ănder. Editura K. K. Statistische Zentrnlkommission, an. V

1911, Viena 1912. p. 113—117, 120.

25. Dr. II. Wiglitzky. Uctcerbe, Industrie, llandel und \'erl;ehr, in voi. „Die'•tcr.-ungar. Monarchie. „Bukowina". p.

504—500.

20 II. Wiglitzky, op. rit., p. 523.

27 (htcrrcichixchcx Statistischcs Haitdbuch, p. 138—139.

28 Ibidem, V. Eckl, Forstwirtschaft, in voi. ..Die Sster.-unR., Monarchie...Bukowina". p. 185 şi urm.

29 Ibidem.

2'.i a Is. Gronich. Un album al Cernăutului, Tip. „Luceafărul", Cernăuţ i.1925. p. Ui—17 (Industria).

:io H. Wiglitzky. op. cit., p. 525; Is. Gronich, thi album al Cernăutului. Tip.


„Luceafărul”, Cernăuţi, 1925. p. 34—35 (Industria).

:!t Osterreichischcs Statistischcs Handbuch, p. 143—H l ; Is. Gronich, op. cil.,

J) 2—5. 11—13.

32 Is. Gronich. op. cit-, p. 26—30.

33 I. Nistor. Istoria Bucovinei, 1948, manuscr. la Muzeul Suceava, inv. 4359.

34 Osterreichischcs Statistischcs Handbuch, p. 142—143.

35 Ibidem.

36 H. Wiglitzky, op. C i t . , p. 5<io , di v 525 5i următ.; Is. Gronich, op. cit., p. 2 42.

37 P. Rusşindilar, Constituirea in 1896 a Partidului Social-D^riccrat <≪• /?•>-• ovina şi semnificaţia acestui

eveniment, in „Revista de istorie", nr. 7, 1980 : O'--terreichisches Statistisches Handbuch, p. 163.

38 Osterreichischcs Statistisches Handbuch, p. 157.

39.1 N. Tcaciuc-Albu, invăţăm in tul profesional din Bucovina (1918—1928),in voi. „Zece ani de la Unirea

Bucovinei 1S)18—1928", Editura „Glasul Bucovinci",Cernăuţi, H≫2!>, p. 320.

3!) II. Wiglitzky, op. rit., p. 518.

•10 Ibidem, p. 523.

41 M. Lazăr. Consecinţele războiului vamal dintre Romania şi Austro-Unguria

asupra situaţiei economice a Bucovinei, in „Suceava — Anuarul Muzeului Ju deţean",

V, Suceava 197!*.

42 II. Wiglitzky, op. cit., p. 524.

43 1. E. Torouţiu, Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Bucureşti,

p. 228 şi următ.

44 F. Doboş, Societatea academică romană „Dacia", 25 de ani de viată studenţească.21 mai 1905—21 mai 1930,

Editura societăţii, Cernăuţi, 1930.

45 Activitatea „Societăţii meseriaşilor" a fost mai pe larg expusă de dr. Aur<

l Morariu, Istoricul Societăţii 1907—1932, Cernăuţi, Editura Societăţii. 1932.

4(i Dr. A. Morariu. Grigore Filimon — infiintătorul cooperativelor romane

din Bucovina şi primul lor inspector, Cernăuţi, 1935. p. 5 si urm.

47 H. Wiglitzky, op. cit., p. 528 ; Is. Gronich, op. cit., p. 10—40.

48 11. Wiglitzky, op. cit., p. 520

49 Doctor in drept şi economie, fost prefect in Moravia si directorul unei bănci iche din Brno.

50 1. Nistor. op. cit.; Dr. A. Morariu, Bucovina 1774—1914, Bucureşti, 1916.

51 V. Ungureanu, Mişcarea bancară din Bucovina in ultimii 10 ani, In„Zece ani do la Unirea Bucovinei-', p. 332.


Anuarul Muzeului Judetean Suceava 1979-1980


Bogatiile naturale ale Transilvaniei in economia româneasca.

Prof.univ.Dr. Victor Stanciu.REVISTA ECONOMICĂ,Anul XLV.Nr.11,Sibiu,27 Februarie 1943

Cercetările filologice, etnografice, artistice şi literare făcute în timpul din urmă,ne prezintă

Transilvania ca pe un nucleu al românismului.

Studiind bogăţiile naturale ale Transilvaniei şi influenţa ce au avut-o aceste bogăţii în economia

românească,vom înţelege şi mai mult importanţa pe care o are Transilvania în complexul

românesc.Transilvania în cadrul căreia aparţine şi Bănatul, are cele mai variate bogăţii naturale.

In cursul vremurilor istorice aceste bogăţii au umplut chimirurile,au înarmat braţele şi au

îndreptat paşii acelora cari au râvnit la cârma vremurilor,ele au conturat destinul ţinuturilor şi al

creatorilor de istorie.

Nu se poate afirma că toate marile acţiuni ale omenirei,evidenţiate prin războaie,sunt purtate

numai pentru materii prime,numai pentru bogăţii naturale. In general marile mişcări ale omenirei

au drept steag una din ideile generoase,ideale,cari pot însufleţi mulţimea.

Războaiele cruciate şi primele războaie ale islamului erau purtate de luptătorii crucei şi ai

semilunei pentru mântuirea păgânilor şi necredincioşilor de altă credinţă,pentru eliberarea

locurilor sfinte de sub călcâiul păgânului.Dar şi aceste războaie au avut repercusiuni materiale

şi s'au dus cu mijloace materiale.

Cine are cea mai bună unealtă sau armă subjugă pe cel neînarmat.Acest adevăr verificat din

epoca de piatră şi până astăzi ne arată importanţa bogăţiilor naturale pentru stat şi neam.

Bogăţiile naturale ale solului şi subsolului dau vieţii omeneşti suportul material necesar unei

aşezări civilizate .şi avansate.Mijloacele noastre de muncă,şi de transport,reclamă astăzi maşini

şi materiale minerale,fără de cari nu ne mai putem închipui societatea secolului al XX-lea.In

posesia acestor materiale prime omul a creiat pentru toate nevoile sale aparatul sau unealta

necesară.Astăzi avem mai multe nevoi decât aveau antecesorii noştri.Cu 90 ani în urmă scriitorul

se mulţumea cu o aripă de gâscă,din care smulgea peana şi o forma după cele mai avansate

pretenţii şi gusturi, ascuţindu-o cu cuţitul sau modelându-o cu foarfecă.

Îşi procura puţin calaicam (sulfat de fer),tanină din argăseală şi câteva picături de oţet,din

care îşi combina cerneala.Astăzi nu ne mai mulţumim cu peniţele din oţel şi cu condeele

de lemn tare sau de os,nu ne mai mulţumim cu cerneala antracen din greoaiele călimare de

marmură de acum 40 de ani,ci ne procurăm tocurile rezervoare cu peniţe inoxidabile,rezistente la

acizii cernelurilor,peniţe de aur de 14 carate şi tocuri rezistente cu mari rezervoare pentru

înmagazinarea cernelei speciale,care curge uşor din peniţă.Aşa suntem în toate domeniile.

Cine se mai mulţumeşte astăzi cu o trăsură fără arcuri ?Trăsura în care împăratul Napoleon

a făcut drumul până în Rusia ar refuza-o astăzi un sublocotenent de aviaţie.

Cine se mai serveşte astăzi,în vremea vaselor de aluminiu,de greoaiele oale de argilă,atât de

apreciate cu 50 de ani în urmă.Doar sărmăluţele,perfecţiuni ale unei vieţi patriarhale şi ulcelele

cu tulburel,asortate la oalele cu sarmale,mai stârnesc în anumite momente„însufleţirea" pentru

produsele vechi ceramice.

Vieaţa de astăzi reclamă multe şi variate bogăţii naturale.Ţările cari nu le au sunt tributare

acelora cari le au.

E adevărat că numai marile unităţi geografice,ţările mari cu mari întinderi, îşi pot satisface

toate nevoile vieţii lor industrializate din bogăţiile naturale ale propriului subsol.Germania

prin bogăţia imensă a minelor ei de cărbuni şi-a putut acoperi cu produse din propriul subsol cele

mai multe nevoi ale marei industrii ce o are.Atunci când materialul prim îi lipseşte, inventivitatea


chimistului produce sintetic substanţe,sau surogate,cari înlocuesc materia lipsă.Cauciucul

plantelor tropicale este înlocuit cu „buna" butadienului scos din cărbuni.

Statele Unite pot acoperi din propriile lor resurse naţionale 90°/o din nevoile marei lor industrii.

Rusia cu imensele teritorii,pe care le are,poate de asemeni să-şi câştige din propriul subsol

materiile prime necesare.Celelalte ţări trebue să recurgă la bogăţiile coloniilor,sau ale altor ţări

cu cari stau în schimb commercial de mărfuri,

In viitor vor lipsi tot mai mult unele substanţe absolut necesare fabricării uneltelor de calitate

superioară.Cuţite de oţel inoxidabil nu se pot face" fără nichel şi crom, nici cuţite pentru

strungarii de fer nu se pot face fără wolfram.Iar aceste elemente nu se găsesc în scoarţa

pământului decât în câteva regiuni priivilegiate.Va trebui deci ca omul,dacă nu vrea să se

războiască în conţinu,să-şi modifice concepţiile şi să-şi întocmească vieaţa,ca prin schimb de

mărfuri să-şi poată produce materialele,de care are nevoie.

Chiar când s'ar întrona în lume aceasta 'toleranţă şi înţelepciune, sunt mai fericite ţările care au

cât mai multe produse naturale necesare vieţii. Din fericire Transilvania în bogăţii naturale este o

ţară favorizată.

Ţări fericite, favorizate de natură sunt noţiuni de o valoare relativă. Tocmai aceste ţări fericite şi

favorizate sunt totodată şi cele mai râvnite, cele mai des atacate şi călcate de duşmani în cursul

vremurilor.

Fără bogăţiile aurifere ale Transilvaniei, noastre,pământul Daciei ar fi fost mai puţin călcat de

taberele duşmănoase ale hoardelor din Răsărit. Cine ştie dacă Darius Hisdaspe s'ar fi abătut prin

ţara noastră? Cine ştie dacă Herodot ar fi scris ceva despre râul Maris din,al cărui nisip Agatirşii

culegeau firicele de aur ?

Cronicele fixează pentru aceste vremuri îndepărtate vre-o 30 de neamuri şi triburi în Dacia

noastră.Cine ştie dacă fără bogăţiile aurifere ale Munţilor Apuseni şi-ar fi tăiat drum legionarul

Romei prin munţii războinicilor Daci? Şi iarăşi câte alte neamuri gotice, gepide,iasige şi triburi

sarmate au mai fost chemate în ţara noastră de mamonul gălbui strălucitor al tuturor vremurilor.

Toate noroadele migraţiunei mongolice s'au abătut în regiunile noastre,mânate de aceeaşi faimă a

nisipurilor aurifere din râurile Transilvaniei. Puvoaiele s'au scurs şi noi păzitori ai comoarei

părinţilor noştri, am rămas ,1a locul nostru de veghe.

Minele de aur ale Transilvaniei au fost în tot cursul celor 2300 de ani,de când se face amintire de

ele, cele mai bogate mine de aur din Europa. Exploatarea lor nu a încetat nici chiar pentru timp

scurt. în vremuri de bejenie minierii erau alungaţi din galeriile lor, dar după scurgerea puvoiului

de duşmani cazmalele atacau din nou peatra auriieră a galeriilor.Trocuţele,care vânturau şi spălau

nisipul râurilor,au fost şi ele mereu în funcţiune în cursul veacurilor.

Aproape nu este râu în care să nu se fi spălat aur în cursul secolilor. Crişurile,Mureşul,Someşul şi

chiar Oltul, Nera şi Timişul au fost mult timp scotocite în chimirurile lor nisipoase pentru ca să

culeagă din ele grăunţele de aur sirălucitor.

Astăzi se caută mai mult aurul filonian din stâncile lavelor neovulcanice.Aurul nativ este căutat

ca şi în trecut, dar producţia cea mai mare o dau minereurile de sulfuri de fer,cu Pb. şi Zn. cu

incluziuni aurifere.In anul 1940 Transilvania a livrat Băncii Naţionale a României 4052 kg. aur,

din cari 2617 kg. de la Soc.„Mica"de la Brad,717 kg. de la „Uzinele aurifere ale Statului" şi 718

kg. de la diverşi exploatatori.

Tot acest aur l-a dat B.N.R.-uIuit munţii Transilvaniei.In anul 1941,după cedarea Ardealului de

Nord cătră Ungaria şi astfel după cedarea minelor de la Baia Mare,Băiuţ, Baia Sprie şi Capnic,

producţia auriferă a scăzut la 3000 kg. (2999 kg.).


Minele aurifere,înainte de 1918,în Ardealul subjugat,nu au produs niciodată mai mult de 1800

kgr. aur.Singură mina „Ruda 12 Apostoli", a Societăţii germane din Harckart,mai târziu trecută

în proprietatea Soc. Minieră rom. „Mica", exploata temeinic şi conştienţios zăcămintele aurifere

ale regiunilor noastre.E adevărat, că la începutul acestui secol exploatările aurifere din Europa

treceau prin o mare criză provocată de inundarea aurului din California,Africa sudică şi

Australia.Ca orice marfă,aşa şi aurul, aruncat în mari cantităţi pe piaţa lumii,s'a ieftinit şi în

acelaşi raport toate mărfurile,măsurate cu valuta aur, s'au scumpit.Scumpindu-se vieaţa, minele

dela noi nu mai puteau ţine concurenţa cu cele străine.

Rezultatele societăţii germane „Ruda 12 Apostoli"ne arată cât de mult se putea face chiar şi în

acele vremuri cu stăruinţă şi cu mai multă dragoste pentru poporul muncitor,care dela lucrarea în

aceste mine aştepta îmbunătăţirea soartei sale.Guvernul şi exploatatorii unguri ai minelor nu

aveau nicio tragere de inimă şi nici nu căutau să dea de lucru minierilor români şomeri.Slab

plătiţi şi slab hrăniţi minierii şi întreagă populaţia Munţilor Apuseni,munţilor cari aur poartă,era

nevoită să cerşească- cum zice şi cântecul - din poartă în poartă.

Prin eliberarea Transilvaniei şi încadrarea ei în graniţele fireşti ale Românismului,dată care

coincide şi cu punerea în aplicare a unor noui metode de exploatare,producţia auriferă a crescut

la cea 3000 kgr. aur.Producţia în cei 21 ani de stăpânire românească a Transilvaniei o putem cifra

la 3000 kg. aur anual.

Deci în timp de 21 de ani putem considera cantitatea de aur, intrat în tresoreria B.N.R. la 63.000

kg. aur,o valoare de cea. 20 miliarde Lei.Pentru consolidarea valutei naţionale aceasta a fost o

contribuţie reală a Transilvaniei în economia naţională.Valoarea aurului exploatat a fost plătită

în bancnotele B.N.R,mărind baza aur a emisiunei.Stocul metalic al B.N.R.-ului a consolidat

circulaţia bancnotelor.

Aurul valorificat a dat posibilitate de câştig populaţiei din munţi,şi astfel nu a mai fost nevoită să

emigreze în alte regiuni,în Valea Jiului, în regiunile petrolifere şi mai ales în America.

Minieritul aurifer în Munţii Apuseni,şi prin acesta întreg mineritul metalifer,a luat un nou avânt.

Câştigul minelor aurifere a fost plasat în alte industrii,cari altfel nu s'ar fi înfiinţat îndeosebi„Soc.

Mica",societate cu mijloace atât de reduse înainte de a intra în exploatările aurifere din regiunea

Brad,şi-a mărit câmpul de activitate exploatând şi mine de cărbuni,cariere de mică şi var,

industrii de azotaţi, topitorii,uzine de prelucrarea aluminiului şi de armament.

Pe lângă priceperea conducătorilor a fost necesară fuziunea de aur a minelor din Munţii Apuseni,

ca să se întruchipeze toate aceste realizări.La fel şi alţi exploatatori auriferi şi-au plasat

câştigurile lor în fabrici şi uzine de textile, ceramică etc.

Minieritul aurifer al României a fost atât de temeinic reorganizat în cei 21 de ani încât după

arbitrajul delà Viena, prin care împreună cu Ardealul Nordic se alipesc Ungariei toate minele

aurifere din regiunea Băii Mari,producţia auriferă în 1941 rămâne la aceeaşi cantitate de 2999 kg.

aur,cu toate marile dificultăţi cauzate jde concentrarea muncitorilor minieri.

Aurul din sulfurile metalifere nu poate fi 'extras economic decât prin uzine metalurgice.

Cea mai mare uzină metalurgică era lângă Baia Mare,la Firiza de jos.Ea a fost pierdută odată cu

cedarea Ardealului nordic.Uzinele din Zlatna au o capacitate de prelucrare redusă.

Soc. „Mica" a construit o uzină metalurgică la Târnăveni,în care a putut prelucra aproape 10 mii.

tone de şlicuri,extrăgând 502 kg. aur fin şi peste 2500 kg. argint fin.Aceste uzine mai produc încă

o mulţime de produse chimice,atât dé necesare economiei ţării. Unul din cele mai importante este

acidul sulfuric,atât de necesar în industria chimică.Uzina din Zlatna produce sulfura de carbon

necesară agriculturii şi anume 165 tone, sulfat de cupru 2.020 tone, xantat de sodiu 34 tone, iar

Uzina Antigaz ;din Bărbătenii de sus 65 tone de sulfura de carbon. Uzina de Nitrogen din


Târnăveni mai produce carbid 8.843.705 kg., amoniac 1.222.850 kg., sodă caustică 2.719.415

kg.”buna" clor 2.475.890 kg., oxigen 52.854 m. cubi, apoi acid clorhidric,clorat de potasiu,

ciment aluminos etc. Aceste substanţe chimice, atât de necesare economiei de războiu şi

activităţii industriale,se fabrică astăzi în ţară prin prelucrarea materialului prim extras din minele

noastre.Fabrica delà Târnăveni, care este numai la începutul activităţii sale, a şi început

prelucrarea unor noui materiale necesare industriei armamentului : fabricarea fero-manganului şi

a aluminiului.

(Va urma).

(Urmare).

Prof.univ.Dr. Victor Stanciu REVISTA ECONOMICĂ,Anul XLV.Nr.12,Sibiu 13 Martie 1943

BCU CLUJ_FP_279771_1943_045_012

Producţia de argint este mult inferioară producţiei de aur.Minereuri cu mare conţinut de argint

avem în Ardealul nordic, cedat Ungariei.

In general producţia de argint era în trecut de 3-4 ori mai mare decât cea de aur(20.000 kg.Ag.).

Ea este astăzi de 2/3 din cantitatea de aur exploatată (2.000 kg. Ag.).

Şi mai mică este cantitatea de Pb şi Cu ce-l extragem din minele Munţilor Apuseni.

Cele mai bogate zăcăminte de Argint şi Cupru le avem în regiunea Băii Mari şi Rodnei,cea 6000

tone Pb, 4.000 tone Zn. înainte de cedarea Băii Mari extrăgeam din Minele din nordul Ardealului

728 tone Cu, şi 7667 tone S.

Din Pb. se fazonau 407 tone de ţeava de Pb pentru apaducte în valoare de 12 mii Lei.Minereurile

de Pb. şi Zn. exploatate în aceste regiuni reprezentau o valoare de 28 milioane Lei.

La Copşa-mică s'a ridicat o uzină de prelucrarea Zincului (Sonamin).Prin cedarea zăcămintelor

de Pb. şi Zn. din Transilvania Nordică aceste uzine au rămas deocamdată fără materie primă.

Zăcămintele de Pb. şi Zn. Abia exploatate mai avem în câteva locuri: în Bănat şi chiar în Munţii

Persanilor,fără să poată însă strpfe» bogatele-zăcămite din Rodna şi Munţii Ghioarului, cari sunt

în ţinuturi curat româneşti.

Cea mai mare cantitate de tablă zincată,utilizată atât de mult pentru acoperişuri şi pentru vasele

de fier zincate, s'a pregătit la noi în ţară, (Călan) cu material din Transilvania.

Cuprul,care se exploata tot în minele din regiunile cedate, era transformat în sulfat de cupru, atât

de necesar podgoriilor şi grădinilor de pomi.

Cele 2020. tone de sulfat de cupru erau cristalizate în uzinele dela Fizira de stis din Sălaj şi în

minele statului dela Zlatna.Mine de cupru avem,în vechiul Zarand,la Soborşin şi Cărăneşti-Vaţa,

cari ar putea da cantitatea necesară de cupru,mai avem cupru în Bănatul atât de cunoscut

odinioară tocmai pentru bogatele mine de Cupru dela Oraviţa.Minele dela Moldova nouă, de la

Sasca şi Dognecea au fost de asemeni foarte productive. Cav. Ignaţie de Born descriind la 1770

minele din Bănat spune că „mina de cupru Sf. Simion şi Sf.Iuda de la Dognecea este cea mai

remarcabilă dintre toate minele Europei".

Băiţa-Bihorului, care ungureşte s'a numit Rezbânya, încă era una din vestitele mine de aramă.

Galeriile mult ramificate ale acestei mine,prăbuşite astăzi, vor fi sugerat o parte din frumoasele

legende şi poveşti cu tărâmuri subterane cu păduri de aur, grădini de argint şi plaiuri de «aramă.

Interesantele mine dela Băiţa au dat substratul unui minerit variat şi remuneratoriu.In zilele

noastre lucrările din Băiţa Bihorului au fost reluate pentru molibdenul şi bismutul exploatate aici,

cari elemente în Europa nu se mai află decât în Norvegia şi puţin în Suedia.Dela Băiţa-Bîhorului

se scoate astăzi aceeaşi cantitate de molibdenită ca şi în minele din Norvegia,Mexico şi

Australia, cari sunt - în afară de Statele Unite - singurele state mari producătoare de Mo.


Molibdenul atât de căutat astăzi pentru oţelurile cu Mo.,are şi o altă întrebuinţare,pentru care este

şi mai mult preţuit.Este uuul din cei mai buni catalizatori în producţia petrolului sintetic.Nu e

deci mirare dacă în ultimul timp a fost şi mai mult căutat acest element şi dacă minele din Băiţa

au luat un avânt nebănuit înainte de războiu.

Tot numai în Transilvania avem minele de mercur din Valea-Dosului de lângă Zlatna.Cunoscută

încă din vremea Romanilor,aceste mine nu au încetat niciodată,în cursul celor 20 secole,să dea

câte o mică cantitate de mercuriu.In trecut era tot atât de apreciată ca şi minele de mercur din

Idria-Crainei şi amintite pentru bogăţia lor îndată după extraordinar de bogatele mine de mercur

ale Almadenului din Spania.

Aceste mine în viitor vor putea livra ţării noastre toată cantitatea de mercur de care avem nevoie.

Dacă în trecut mercurul era utilizat de minierii secolelor numai pentru amalgamarea aurului

extras din mine şi din aluviunile râurilor, astăzi el are atâtea alte întrebuinţări în cari nu poate fi

substituit prin alte substanţe.

Avioanele şi multe dintre uneltele de războiu care trebue să fie uşor transportabile sunt construite

astăzi din aluminiu şi aliajele lui.Nu e deci mirare dacă toate statele şi-au mărit considerabil

producţia de aluminiu.Intre anii 1936-1939 producţia aluminiului a crescut în lume cu câte 50%

anual. Credem că în timpul războiului - în vederea căruia s'a urcat producţia în anii precedenţi

războiului -producţia de aluminiu s'a dublat în fiecare an.

Aluminiul prin calităţile lui a început să înlocuiască cuprul atât de rar şi de căutat chiar pentru

timpurile de producţie normală.In unele cazuri înlocuirea cuprului prin aluminiu este atât de

avantajoasă încât după războiu multe obiecte făcute mai înainte din cupru se vor fabrica numai

din aluminiu.Este chiar probabil ca în zilele dé pace, ce vor urma, multe din uneltele şi utensiliiie

noastre să fie făcute din aluminiu.Grafie marilor uzine de Al. ridicate în vederea construcţiilor de

războiu,acest metal are să fie tof atât de ieftin ca şi fierul.In unele state şi mai ales în regiunile

tropice acópensele caselor,vasele şi mobilele de Al. erau articole mai preţuite decât cele de

teracotă şi de lemn.Considerând marea cantitate de Al. în scoarţa pământului, (toate rócele

eruptive au cea 12% Alá Os şi argilele, partea lor esenţială,sunt compuşi ai Al-lui),ursitoarele-

chimiştiî cari au limpezit şi cristalizat primele blocuri din acest metal, - au prorocit omenimei

o„epocă a aluminiului", ca moştenitoare a„epocei de fier" pe care o trăim astăzi.Aliagele de Al.

pot să înlocuiască în parte ferul şi în viitor tot mai mult progresează metodele de prelucrare ale

aluminiului.S'ar putea deci ca ursita aluminiului să se împlinească nu peste mult.

Zăcămintele noastre de bauxită din care se extrage AI. sunt foarte bogate (după unele aprecieri

6—18 milioane tone). Aceste zăcăminte sunt în partea de NV a Munţilor Bihorului.

Uşor de exploatat aceste zăcăminte reprezintă o extraordinară rezervă pentru viitorul economiei

naţionale.Şapte zăcăminte şunt cu totul la suprafaţă şi nu aşteaptă decât să fie ridicate şi

transportate la uzine.Alte 6 zăcăminte de calitate superioară pot fi cu uşurinţă scoase de sub

stratul subţire, ce le acopere.Extragerea Al-lui din bauxite reclamă curent electric ieftin.

Dacă s'ar fi construit o uzină hidroelectrică în Văile Crişurilor probabil am fi avut de mult

uzine de Al.

„Soc. Mica" a construit la Târnăveni şi uzina necesară prelucrării bauxitelor şi extragerii

aluminiului.De câteva luni metalul alb şi uşor părăseşte în această uzină scutecele pământoase

în care era învăluit până acum.Utilizarea metanului şi a gazelor de sondă pentru curentul electric

industrial va putea deci utilize în viitor surplusurile de curent în industria de extragere a

aluminiului atât de necesar ţării întregi.

Din alte părţi ale ţării nu sunt cunoscute zăcăminte de Al.


Fonta şi Oţelul,cari formează osatura industriei grele,se extrage în proporţie de 90% din regiunile

Transilvaniei şi Bănatului.S'a produs în 1939,113.078 tone de minereu de fier,în valoare de 44

milioane Lei şi 41.447 tone minereu de mangan în valoare de 1*2.383.000 Lei. Manganul atât de

necesar oţelurilor, este deosebit de preţuit în vremuri când se cer oţeluri dure şi de bună calitate,

cum suni vremurile de războiu.Minereul nostru de fier conţine un mare procent de Mn (astfel

încât fierul provenit din minele noastre trebue diluat cu feir nemanganos).Ţări cu mari industrii

grele cum sunt S. U. A. şi Germania, nu au cantitatea necesară de Mn. înainte de a cuceri

extraordinarele zăcăminte din Ucraina (Rusia are cea mai mare producţie de manganos).

Germania procura Mn din Turcia şi dela noi.

Bogatele zăcăminte ale Balcanilor abia acum încep să fie cunoscute.Cele mai mari zăcăminte

de Mn. sunt în judeţul Hunedoara,Arad,Someş,în Bucovina şi în partea nordică a Moldovei

(Broşteni).Transilvania contribuie cu 75% din producţia de mangan a ţării.

Se spune în general că nu avem zăcăminte de fier.E adevărat că avem puţin fier şi chiar şi

cantităţile,ce le avem,sunt dispersate pe o mare întindere.Nu avem zăcăminte de fier mari, dar

avem în multe locuri fier exploatabil.

Ca să ne putem da seama de cantitatea de' fier exploatabil înşirăm cele mai cunoscute

zăcăminte de fier din Transilvania.

Toată graniţa de vest a teritoriului românesc este ţintuită cu zăcăminte de fier.In regiunea

Petroasa-Scărişoara din Bihor minereuriîe de fier se combină cu bauxitele aluminoase,mai spre

sud avem Vaşcăul cu odinioară atât de preţuitele lui mine de fier.Însăşi numirea Vaşcăului e dela

furnalul înalt, ce a funcţionat odată în această regiune.Valea Jada şi Pădurea Craiului cu bauxite

şi minereuri de fier completează bogăţiile Munţilor Bihorului.

Mai spre sud la Călugări zăcămintele de fier trec în jud.Arad formând acelaşi teren, minier cu

zăcămintele de tier şi mangan dela Moneasa,Corbu, Ponoraşu, Dezna, Zimbru, Soborşin şi

Roşia. Dela Căzăneşti şi Vata, cu mine de pirite şi calcopirite, pe un teritor întins până la

Prihodeşti, s'a exploatat piritele şi magnetitele de pe Măgura,ca şi la Micăneşti şi Dosul Săliştei

Almaşului cu Brusturi şi Luncşoara.Minele dela Trăscăul şi Sălciua din Valea Arieşului au fost

mult exploatate în trecut. Cele mai bogate zăcăminte de fier sunt în jud. Hunedoara la Teliuc şi

Călan. Ghelarul reprezintă cele mai mari exploatări de fier din această regiune.Dacii exploatau

zăcămintele de fier dela Teliuc şi Valea Stirninoasă, care era la abia 12 km. de capitala

Sarmisegetuza,unde probabil era şi arsenalul armelor dace.

Bogăţia de fier din regiunea Hunedoarei încă nu a fost exploatată.Metodele noi de extragere,vor

da un nou avânt minierituluî de fier din această regiune.

In jud. Caras Severin începând dela Poieni peste Rusca,Crivina şi Petroasa,Ruschiţa,Luncani

Nădrag ajungem la Poiana Mărului,Armeniş şi Jabdaniţa, Jardastiţa, Rudăria la Regiunea

Reşiţei cu Ocna de fier (Moraviţa) şi Dognecea.Bocşa cari toate dau fierul necesar uzinelor

noastre bănăţene.

Mai amintim zăcămintele de fier din Săcuime şi din nordul Transilvaniei cari sunt mai ales

sulfuri de fier şi cari în lipsa altor minereuri de fier ar putea fi şi ele exploatate.

Zăcămintele noastre de fier nu au întinderea zăcămintelor din Franţa şi Suedia şi nici calitatea

lor,totuşi ele ar putea da materialul unei exploatări rentabile.In caz de nevoie am putea avea

material dela noi din ţară.

In afară de Carpaţii Maramureşeni şi continuarea lor în Moldova nordică în România nu avem

alte zăcăminte de fier.

Nu sunt de mai puţină importanţă zăcămintele de crom dela Ogradina,Dubova,Bârseasca şi

Sviniţa din Valea Dunării.


Zăcămintele de fier fără cărbuni nu ar putea fi prelucrate.Pentru extragerea fierului din minereuri

avem nevoie de cărbuni de calitate superioară, de huilă.' Cărbunele –nostru în marea lui

majoritate este cărbune brun=, 77.3%, huilăi=11.4%, ligniţi==ll.l% şi abia 0,2% este antracit.

Dar cărbunele brun e un combustibil excelent utilizat Ie cazanele cu vapori locomotive şi pentru

producerea energiei necesare industriei.Noui metode perfecţionate utilizează curentul electric

pentru extracţia fierului din minereu şi nu va trece mult până când gazele naturale vor fi şi ele

utilizate în metalurgie.Producţia de cărbuni în anul 1939 a fost de 2.464.950 tone.

Din acest combustibil Vechiul Regat a dat 19.7%,iar Transilvania şi Banatul 80,3%,deci 4/5 din

producţia totală de cărbuni în valoare de 1,234 milioane Lei (din totalul de 1.552.093.000 Lei,cât

e valoarea producţiei de cărbuni din ţară).

In afară de bogăţiile naturale amintite până acum mai sunt şi altele de mai puţină importanţă,pe

cari nu le mai amintim.Linele dintre acestea sunt căutate pentru puritatea lor,pentru calitatea lor.

Talcul din care se pune în valoare anual 2238 tone în valoare de 5 mii. Lei,este în unele mine din

Ardeal (Cerişor) mai curai decât în cele mai renumite mine din lume.Iar feldspatul dela Teregova

a înlocuit în industria ceramică pe cel din Norvegia.Glazurile porţelanurilor cehe şi chiar chineze

se i făceau în parte cu feldspat dela Teregova din I Banat.

Sarea de batăric din salinele noastre era odată un principal articol de export. Nu este alt colţ pe

întreagă suprafaţa pământului să aibă mai multe masive de sare decât România.

In Subcarpatii Vechiului Regat sunt mai multe masive de sare de cea mai superioară calitate.

Saline în funcţiune sunt în număr egal atât în Transilvania cât şi în Vechiul Regat.

Chiar în carierele de peatră necesară pentru construcţii şi pavarea drumurilor rocele şi carierele

din Transilvania au dat material în valoare de 170 ml. Lei, în timp ce restul tării,Vechiul Regat,

Basarabia (unde s'a lucrat multe şosele în ultimii ani) cu Bucovina împreună 121 mii. Lei.

Nu ar fi completă această expunere dacă nu am aminti gazul metan al Câmpiei Transilvaniei,care

încă este una din marile bogăţii ale Transilvaniei.Căutândurse săruri de potasiu,o sondă pusă la

Sărmăşel a dat la iveală bogăţia subterană a metanului acumulat în stratele miocene.

Cantitatea de gaz metan exploatat este de 311.370.128 mc. din care se pierde prin transport cea

11 mii. mc.Se credea că gazul metan este din distilarea petrolului din adâncime.

El este însă mult prea pur, ca să admitem fără şovăială această origine.

Regiunile petrolifere au şi ele gaze de sonde numite gaze naturale,gaze cari pe lângă metan mai

conţin şi o mulţime de alte hidrocarburi.Producţia sondelor de petrol în gaze naturale este de

1.632 mii. mc.Din cari se utilizează cea. 1 miliard 559 mii. mc.o valoare de 1.400 mii. Lei.

Cu toate că producţia gazelor naturale din sonde este de 5 ori mai mare decât producţia de gaz

metan al Câmpiei Transilvane,nu trebue să desconsiderăm marele aport economic al gazului

metan.Stabilitatea câmpurilor de metan este mai mare decât a gazelor naturale din sonde.Ele pot

fi izvoarele de energie ale marilor uzine industriale, a căror rentabilitate şi progres sunt

condiţionate de o sursă de energie eîtină şi stabilă. In regiunile petrolifere după un timp de

producţie fabuloasă, de belşug miraculos,urmează un cimitir de sonde, cari nu pot să dea prea

mare stabilitate industriilor complicate,cu muncitori specializaţi.La Turda,la Târnăveni, la Copşa,

Mediaş au încolţit uzine tinere,cari azi lucrează în plin randament industrial,dând articole atât de

necesare economiei tării.Cimentul, sticla, ceramica şi sârma din Turda nu au concurenţi în

interiorul tării şi pot tine piept concurentei din străinătate.

Târnăvenii,cu multele uzine concentrate în jurul fabricei de azot care produce substanţe

explosibile atât de necesare industriilor miniere şi războiului,nu au pereche în o largă rază

în jurul tării noastre.Gazul metan aici întocmai ca Titanii lui Jupiter fabrică fulgere şi prin

curentul electric produs sintetizează din azotul aerului materie primă atât de ieftină, dându-ne


azotaţii atât de preţuiţi şi de necesari.Exploziile bombelor de pe câmpul de luptă sunt energiile

acumulate în explosibile de fulgerele gazului metan.Titanii din sondele de metan luptă alături de

vitejii noştri pentru apărarea pământului strămoşesc.

Importanţa unei bogăţii naturale pentru economia naţională depinde şi de utilizarea ei.

Metanul fructifică toată regiunea din jurul izvoarelor.

Petrolul este ursit să călătorească şi să fie mereu drumeţ, să dea puterea necesară vehicolelor de

uscat de mare şi din văzduh.

El este pompat şi dus departe, dincolo de ţări şi mări.Metanul nostru este utilizat pe loc,este fata

care rămâne în casă şi va fi sprijinul nostru până la bătrâneţele neamului. Cu desvoltarea

câmpurilor de gaz tot mai mult se va industrializa regiunea din jurul sondelor.Nu va trece mult

până când Sibiul are să fie un centru industrial de mare valoare.

Considerând bogăţiile naturale pe cari le are Transilvania vom putea mai uşor înţelege pentru ce

acest centru de ţară a format întotdeauna un nucleu central al românismului.Bogăţiile naturale ale

pământului nostru au fermecat şi au atras asupra noastră atenţia tuturor neamurilor vântură ţară.

Ele au aţâţat poftele hrăpăreţilor barbari cari ne-au călcat pământul.Dar tot ele ne-au dat armele

necesare apărării moşiei noastre,mijloacele necesare îmbunătăţirii şi înălţării vieţii noastre,ele au

fost sâmburii de putere ai pământului românesc,şi vor fi şi în viitor garanţia integrităţii şi pavăza

moşiei noastre.


Grundzüge der Geologie der Bukowina.(Geologia pentru toata Bucovina)

Von K. M. Paul,pag.69

Extrase :

Einleitung.

Das Herzogthum Bukowina liegt unter 47" 14' bis 48*' 44' n. Br.und 42" 38' bis 44" 22' ö. L. ; es

grenzt im Norden an Galizien, im Osten an Russland (Bessarabien) und das Fürstenthum

Moldau, im Süden an die Moldau und Siebenbürgen, im Westen an Siebenbürgen,Ungarn und

Galizien.


A. v. Alt. Die Mineralquellen der Bukowina. Leonhard undBronn's Jahrb. 1848.

F. Herbich. Beschreibung der Mineralspecies der Bukowina. Czernowitz 1854.

V. V. Zepharovich. Mittheilungen über den Bergwerksdistrict der Bukowina, Jahrb. d. k. k.

geol. Beichsanstalt V. Bd. 1854. S. 219.

B. V. Cotta. Die Erzlagerstätten der südlichen Bukowina. Jahrb. d.k. k. geol. Reichsanstalt. VI.

Bd. 1855. S. 103.

A. V. Alt. Ein Ausflug in die Marmaroscher Karpathen. Mittheil. d.k. k. geograph. Ges. 1858.

F. V. Hauer und F. v. Richthofen. Bericht über die geol. Llebersichtsaufnahme im

nordöstlichen Ungarn. Jahrb. d, k. k. geol.Reichsanstalt. 10. Bd. 1859. 3. Heft.

F. V. Andrian. Aufnahmen im westlichen Theile der Bukowina und im Kolomeer Kreise, Jahrb.

d. k. k. geol. Reichsanstalt. X. Bd.1859. Verh. S. 129.

— Ueber die Erzlagerstätten der Bukowina. Jahrbuch d. k. k.geol. Reichsanstalt. XL B. ,18G0.

Verh. S. 21.

D. Stur. Cerithienschichten bei Seret in der Bukowina. Jahrb. d.k. k. geol. Reichsanstalt 18ßO.

Verh. S. 79.

F. V. Hauer und G. Stäche. Geologie Siebenbürgens. Wien 1863.

O. V. Petrino. Petrefakte aus dem grünen Kreidesande vom Dniester-Ufer. Verh. d. k. k. geolog.

Reichsanstalt. 18G8. Nr. 9.

U. Schloenbach. Polyptychodon vom Dniester-Ufer bei Onuth. Jahrb.d. k. k. geol. Reichsanstalt.

XVIH. Bd. 1869. S. 462.

J. Barber. Chem.Analyse der Mineralquellen von Dorna watra und Pojana negri in der

Bukowina. Sitzb. d. k. Akad. d. Wissensch.H. 1869.

O, V. Petrino. Ueber das Vorkommen des Phosphorits am untern Dniester. Verh. d. k. k. geol.

Reichsanstalt. 1809. Nr. 6.

— Neue Petrefaktenfunde von den Ufern des Dniesters in Galizien

und Bukowina. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt. 1869. Nr. 8.

— Ueber die nachpliocänen Ablagerungen etc. Verh. d. k. k. geol.Reichsanstalt 1870. Nr. 5.

F. Foetterle. Die Verbreitung der sarmatischen Stufe in der Bukowma und der nördlichen

Moldau. Verh. der k. k. geol.Reichsanstalt. 1870. Nr. 16.

F. Schwackhöfer. Ueber die Phosphorit-Einlagerungen an den Ufern des Dniester in Podolien

und der Bukowina. Jahrb. d.k. k. geol. Reichsanstalt. XXI. Bd. 2. Heft..Jahrbuch d. k. k. geol.

Kcichsau.italt. 187C. 2C. Band. ;J. lieft. (K. M. Paul.) 34

D. Stur. Eeiseberichte vom Dniester. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt.1872. Nr. 13 und 14.

J. Niedzwiedzki. Reisebericht aus der südöstlichen Bukowina.Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt.

1872. Nr. 14.

L. A. Simiginowicz-Staufe. Die Bodenplastik der Bukowina.Kronstadt 1873.

C. V. Beust. Die Montanwerke des griechisch-orientalischen Religionsfondes in der Bukowina.

Mittheil. d. k. k. Ackerbauministeriums.11. Heft.

F. Herbich. Neue Beobachtungen in den ostsiebenbürgischen Karpathen.Verh. d. k. k. geol.

Reichsanstalt. 1873. Nr. 16.

J. V. Schröckinger. Ein neues fossiles Harz aus der Bukowina.Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt.

1875. Nr. 8.

O. V. Petrino. lieber die Stellung des Gypses in Ostgalizien und der Bukowina. Verh. d. k. k.

geol. Reichsanstalt. 1875. Nr. 12.

C. Pilide. Analyse des Melaphyrs von Pareu Kailor. Verh. d. k. k.geol. Reichsanstalt. 1876. Nr.9.

C. John. Das Mineralwasser von Dorna. Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt.1876. Nr. 9.


Die Erzlagerstätten der südlichen Bukowina.(Depozitele de minereu din sudul Bucovinei)

Von Bruno Walter,pag.85 :

Extrase :

Die chemische Zusammensetzung verschiedener Erze der Bukowinaer Lagerstätten und einiger

Hüttenproducte ist aus den nachstehenden.Analysen zu ersehen:

Spiegeleisen von Jakobeni.


Chemische Analyse der Mineralquellen von Dorna Watra und Pojana negri in der Bukowina.

Von Dr. Pharmaciae Josef B a r b e r . (Ausgefiihrt im chemischen Laboratorium des Herrn P rof.D r.J.Redtenbacher )

(Vorgelegt in der Sitzung am 17.Juni 1869.)

Extrase :

Im südlichen Theile der Bukowina,der an Siebenbürgen grenztbefindet sich die Kameralherrschaft

Kimpolung;zu dieser gehört auch der zwischen dem 47° und 48° nördlicher Breite und den 44° und 45°

östlicher Länge befindliche Ort Dorna Watra,der in einem anmuthigen Thalkessel liegt,dessen östliche

und w estliche Seite von einer Reihe waldiger Gebirgsketten umgrenzt ist.

Aus der folgenden Zusammenstellung werden die Resultate der einzelnen Operationen ersichtlich:


Chemische Analyse der Quelle in Pojana negri.

Etwa eine Meile südlich von Dorna Watra liegt die Ortschalt Dorna Kandreni; wenn man nun

von der Fahrstraße in östlicher Richtung den dort befindlichen W aldw eg verfolgt, so gelangt

man nach Zurücklegung von i/a Meile in einen langgedehnten Gebirgskessel,dessen beide

Längsseiten von zwei mitunter hohen Gebirgsketten begrenzt sind, welche bereits der

Trachytformation angehören; in diesem herrlich gelegenen Thale, das theilweise dicht mit

Nadelhölzern bewachsen ist, findet man den aus einigen Wohnhäusern bestehenden

kleinen Ort Pojana negri.

Istoria mineritului in Bucovina : recuperari din publicatii anterioare 1989,Vol.I

Documents

Transcript of Istoria mineritului in Bucovina : recuperari din publicatii anterioare 1989,Vol.I