Ierusalim - Perioada pre-davidică - căderea Primului Templu

Universitatea din BucureştiFacultatea de Limbi şi Literaturi StrăineSecţia de Studii Iudaice

Ierusalim

Perioada Pre-Davidică – Căderea Primului Templu

Profesor coordonator

Claudiu Stoian

Student

Ioana-Corina Sava

1


Stratificarea Oraşului lui David

Strat

ul

Epoca Data Comentarii

1 Medievală şi

târzie

Sec. XIV-XX e.c.

2 Arabă Sec. VII-XIII e.c.3A Bizantină Sec. VI-VII e.c.3B Bizantină Sec. IV-VI e.c.4 Romană târzie Sec. I-IV e.c. După 70 e.c., puţine

resturi de

distrugere

5 Romană timpurie Perioada irodiană-70

e.c.

6 Romană timpurie7A Elenistică

(Haşmoneană)

Prima jumătate a sec.

I î.e.c. – 37 î.e.c7B Elenistică

(Haşmoneană)

A doua jumătate a

sec. II î.e.c8 Elenistică

Timpurie

Sec. IV-II î.e.c

9 Persană Sec. VI-IV î.e.c

2


10A Fierului II Sec. VI î.e.c În special semne de

distrugere, 586

î.e.c.

10 B Fierului II A doua jumătate a sec

VII î.e.c.

11 Fierului II Sec. VII î.e.c. Strat arheologic

menţionat şi ca 10B-

C numai în zona G12 Fierului II Sec. VIII î.e.c. Mai mult din

perioada lui

Iezechia13 Fierului II Sec. IX. Î.e.c.14 Fierului II Sec. X î.e.c.15 Fierului I Sec. XII-XI î.e.c.16 Bronzului

Târziu II

Sec. XIV-XIII î.e.c.

17 Bronzului

Mijlociu IIB

Sec. XVIII î.e.c.

18A Bronzului

Mijlociu IIB

Sec. XVIII î.e.c.

18B Bronzului

Mijlociu IIB

Sec. XVIII î.e.c

19 Bronzului

Timpuriu II-III

Prima jumătate a

mileniului al III-lea

î.e.c.20 Bronzului

Timpuriu I

Sec. XXXI î.e.c.

3


21 Calcolitic A doua jumătate a

mileniului al IV-lea

î.e.c

4


5


IntroducereNumele oraşului se pare că apare pentru prima dată între

secolele al XX-lea şi al XIX-lea î.e.c. sub forma de Ruşalinum în

"Blesteme" (o serie de texte egiptene, inscripţionate pe

statuete, ostracone, vase, tăbliţe de lut şi piatră, care

reprezintă o listă a tuturor inamicilor faraonului, mai exact,

duşmanii Egiptului, şi în care sunt menţionate o serie de oraşe

din Palestina, de la Beit-Şean, până la Hazor şi Dan). În

scrisorile de la Tell - El Amarna (secolul al XIV-lea î.e.c.)

numele apare ca Uruşalim, iar în inscripţiile lui Sennacherib

(succesorul lui Sargon al II-lea, regele Asiriei) din secolul al

VII-lea î.e.c, ca Uruşlimmu. Prima pronunţie se pare că era

"Ierusalem", aşa cum reiese din Biblia Evreiască şi Septuaginta.

Din punct de vedere al semnificaţiei numelui, acesta era compus

din două elemente vest-semitice: :"yrh" si "şlm", care ar putea

fi interpretate ca "Temelia/Oraşul (lui) Salem" (Salem era zeul

amurgului in mitologia canaanită). Acestui oraş îi mai pot fi

atribuite şi alte nume cum ar fi: Ieruel (Oraşul lui El - "Mâine

să plecaţi împotriva lor; iată ei urcă coasta ţiţ şi aveţi să-i găsiţi în capătul văii din faţa

pustiei Ieruel." - 2Cr.20:16 şi "yrh" cu sens de temelie - "În ce au fost

întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului" -Iov 38:6),

Salem (numele prescurtat al oraşului aşa cum reiese din Geneza

14:18: "Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era

6


preotul Dumnezeului celui Preaînalt" si Ps. 76:2: "Cortul lui este în Salem, / Şi

locuinţa lui în Sion").Oraşul mai era cunoscut şi sub numele de Iebus,

nume etnic denotând populaţia iebusită a oraşului şi a

teritoriului, în perioada israelită şi până la cucerirea cetăţii

de către David: "Atunci au pornit regele şi oamenii lui la Ierusalim, împotriva

Iebuseilor, locuitorii ţării aceleia [...] David însă a luat cetatea Sionului; aceasta este

cetatea lui David. [...] Atunci s-a mutat David în cetate şi a numit-o cetatea lui

David; şi a făcut întărituri de jur împrejur, de la Milo (Cetatuie) şi până înăuntru" (2

Samuel 5:6-9).

Ierusalim mai era numit şi "Oraşul lui Iuda/Iudeii ("L-au

adus pe cai şi l-au îngropat în cetatea lui Iuda" - 2Cr. 25:28), sau, simplu,

"Oraşul" (în scrisorile de la Lachiş), ceea ce denotă statutul

său de axis mundi pentru regatul Iuda.

După numeroase săpături, arheologii au ajuns la concluzia că

oraşul, în vremurile sale de început, se afla pe colina de SE, de

sub Muntele Templului. Construcţiile şi demolările frecvente au

periclitat situl arheologic, dar multe descoperiri atestă

continuitatea aşezarii încă din Calcolitic (a doua jumătate a

mileniului al IV-lea î.e.c.). Au fost găsite obiecte şi vase din

ceramică pictate din Epoca Bronzului Timpuriu (expediţia Parker

1910) şi rămăşiţe umane din Calcolitic şi Epocile Bronzului în

colina sud-estică şi versanţii săi. Numeroase cimitire datând din

aceste perioade atestă vechimea aşezărilor din versanţii vestici

ai Muntelui Măslinilor şi din Valea Kidron. Într-un ansamblu de

morminte, excavaţiile Călugarilor Franciscani, asupra sitului

7


cunoscut ca şi Dominus Flevit, au scos la iveală vase de ceramică

şi faianţă şi scarabei egipteni, majoritatea din Epoca Bronzului

Mijlociu, în stratul IIC şi din Epoca Bronzului Târziu, în

straturile I-IIA. De altfel, pe lângă acestea se aflau şi vase

din secolul al XIV-lea î.e.c. (perioada scrisorilor de la el

Amarna). Aceste descoperiri sugerează o aşezare sporadică, de

fapt, un oraş fortificat.

De altfel, există un număr mare de obiecte şi ceramică

importate mai ales din Cipru, Marea Egee şi Egipt, ceea ce

demonstrează importanţa comercială a sitului arheologic din acea

perioadă.

Primul strat ocupaţional al acestui sit prezintă fragmente

ceramice din perioada calcolitică (stratul 21), care au fost

spălate în cavităţile naturale ale rocii. In zona B a excavaţiei

lui Shiloh, la baza versantului estic, s-a descoperit un depozit

de fragmente din ceramică, datând numai din această perioadă. În

alte locuri ale acestui versant, fragmentele din Calcolitic erau

amestecate cu alte piese din ceramică din Epoca Bronzului

Timpuriu (stratul 20). La jumătatea versantului, în zona E1, s-a

găsit o clădire largă din piatră din Epoca Bronzului Timpuriu I-

II. Era construită pe o temelie de piatra şi avea bănci

construite dinăuntrul zidurilor, ca şi casele din Arad. Această

clădire şi alte depozite de ceramică din stratul 20 (acumulate,

în special, în zone joase şi în cavităţile rocii) sunt prima

evidenţă care atestă continuitatea aşezării înainte de perioada

8


pre-davidică. În 1909, Parker a excavat nişte morminte din

această perioadă, scoţând la lumină câteva vase din ceramică

pictate în roşu, în stare foarte bună. Aceste descoperiri au fost

publicate de L.H. Vincent. Fragmente ceramice din Epoca Bronzului

Timpuriu II şi III au fost găsite în diverse locaţii, în afara

contextului stratigrafic, de către Macalister, Kenyon şi Shiloh.

În 1965, Kenyon a curăţat un mormânt tunel din Epoca Bronzului

Mijlociu I de pe versantul estic al Muntelui Măslinilor.

Oraşul era încercuit de un zid de piatră în Epoca Bronzului

Mijlociu IIB (straturile 18-17). Kathleen Kenyon a expus o parte

din acest zid de 12 metri lungime şi doi metri lăţime în situl

arheologic A. De asemenea, expediţia lui Shiloh a expus 30 de

metri din acest zid in zona E. Zidul a fost construit pe culmea

unui afloriment abrupt de piatră, la aproximativ 25 de metri de

piciorul pantei. Era constituit în special din pietre mari şi a

fost construit ca un perete vertical cu grosimea de 2,5 metri. În

vremea care a urmat (stratul 18A), zidul a fost consolidat din

interior în mai multe locuri prin adaugarea de contraforturi. A

rămas direct pe patul de piatră sau pe rămăşiţele stratului 20.

Prima dovadă a locuirii în oraş din această perioadă a fost

localizată de Kenyon în situl A. Ea era de părere că unele dintre

zidurile din această perioadă făceau parte din terasele care ar

fi fost folosite pentru clădirile rezidenţiale. În 1978,

expediţia lui Shiloh a început să cureţe zona G, puţin mai la

nord de situl A al lui Kathleen Kenyon. Săpăturile au demonstrat

9


că între secolele al XIV-lea şi al XIII-lea (stratul 16) au

existat momente în care s-a construit excesiv. O reţea densă de

ziduri de susţinere, construite în cruce, pentru a forma

receptaculi rectangulari pentru a fi umpluţi cu piatră, a fost

decoperită pe versantul estic.

Din punct de vedere al situaţiei politice din secolul al

XIV-lea i.e.c., regatul Iudei se afla sub dominaţie egipteană.

Din această perioadă s-a păstrat arhiva de scrisori de la el-

Amarna, un set de scrisori trimise de "regişorii" canaaniţi

faraonilor Amenhotep al III-lea şi Akhenaton al IV-lea. Acest set

cuprinde şase documente în akkadiana, trimise de ARAD-HI-Pa

(Servitorul lui Hipa), conducătorul "mat Uruşalim"-ului. Deşi

lingua franca a acestei perioade era akkadiana, greşelile de

scriere demonstrează că limba folosită în Ierusalim era un

dialect vest-semitic (Canaanita), strâns înrudit cu ebraica.

Conducătorul Ierusalimului se plânge faraonului de situaţia

politică din Canaan, cerând ajutor în pedepsirea inamicilor -

regii canaaniţi neloiali şi aliaţii lor, numiţi habiru. O altă

scrisoare, trimisă de Mhuwardata, conducătorul oraşului Şechem,

îl informează pe faraon de pericolul pe care îl reprezintă

habiru, mai ales după ce a fost părăsit de aliaţi, rămânând să

lupte împreună cu ARAD-HI-pa. Aceste scrisori reprezintă

importanţa pe care o are Ierusalimul în secolul al XIV-lea i.e.c.

se pare că în această perioadă oraşul a cunoscut o extindere pe

colina sudică. Biblia denumeşte populaţia Ierusalimului şi pe

10


vecinii săi cu termenul de "amoriţi" (în Iosua 10), la sfârşitul

perioadei de ocupaţie israeliană şi începutul monarhiei. Totuşi,

termenul de "iebusit" nu este scos din context. Se pare că

Ierusalimul nu a fost iebusit până la cucerirea sa de către

tribul lui Iuda, ci iebusiţii au continuat să locuiască în cetate

alături de populaţia nouă. Lucrul acesta poate fi observat în

Ezechiel 16:3: "Şi-i spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu către fiica

Ierusalimului: Obârşia ta şi patria ta e ţara Canaan; tatăl tău e amoreu şi mama ta e

hetită."

Nu există multe dovezi arheologice referitoare la iebusiţi

care ar fi locuit în Ierusalim în secolul al XI-lea î.e.c. Shiloh

realizează excavaţii privind această perioadă în zonele E1 şi D1.

Majoritatea descoperirilor, care sunt rare şi de proastă

calitate, sunt caracteristice acestui secol, însă nu oferă nicio

informaţie semnificativă privind procesul de cucerire al oraşului

din această perioadă.1

David, Solomon, Roboam şi campania lui Şeşonq I al

EgiptuluiLa începutul anilor '90 existenţa regelui David era

contestată de cercetătorii minimalişti, dar între 1993-1994

arheologul Avraham Biran face săpături în Tel-Dan şi descoperă

trei fragmente dintr-o stelă în limba aramaică, datând de la 1 The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim,2003, pp. 698-69911


jumătatea secolului al IX-lea î.e.c, în care este menţionat

regatul lui Iuda cu denumirea de "casa lui David", scris ca

bytdwd, ceea ce dovedeşte existenţa istorică a lui David.

Potrivit textului biblic el a fost şeful unui grup de 400 de

oameni: "Şi s-au adunat la el toţi prigoniţii, toţi datornicii şi toţi cei cu sufletul

amărât şi s-a făcut el căpetenie peste ei; şi erau cu el ca la patru sute de oameni" (1

Samuel 22:2), grup care oferea protectie oamenilor bogati in

schimbul hranei: "Auzind David în pustiu că Nabal îşi tunde oile în Carmel, a

trimis zece tineri cărora David le-a zis: "Suiţi-vă în Carmel şi mergeţi la Nabal să-i

spuneţi multă sănătate din partea mea! Şi-i ziceţi aşa: "Să trăiţi! Pace ţie! Pace casei

tale! Pace la toate ale tale! Am auzit acum că la tine se tund oile; iată păstorii tăi au fost

cu noi şi noi nu le-am făcut nici un rău; nimic din ale lor nu s-a pierdut în tot timpul

şederii lor în Carmel, intreabă slugile şi îţi vor spune. Să afle dar băieţii aceştia

bunăvoinţă înaintea ochilor tăi, că la zi bună am venit. Dă robilor tăi şi fiului tău David

ce se îndură mâna ta" (1 Samuel 25:4-8). Nerespectarea obligaţiilor

de catre Nabal duce la dorinţa lui David de răzbunare, deci

începuturile carierei lui David trebuie puse în legătură cu

fenomenul banditismului. În cele ce urmează, David slujeşte în

armata filisteană ca mercenar, de exemplu la regele Achiş din Gat

(1 Sam 27, 28, 29). El pastrează legătura cu filistenii şi îşi

creează chiar şi o gardă personală din "cheretieni" si

"peletieni", care erau cel mai probabil de origine filisteană (2

Sam 8-18). În Biblie, însă, ridicarea pe tron a lui David este

mult mai romanţată: el este adus la curte pentru că ştia să cânte

la harpă, calmându-l pe regele Saul (1 Sam 16). Într-o altă

12


versiune a textului, el se face cunoscut regelui printr-un act de

bravură, învingându-l pe uriaşul Goliat din Gat (1 Sam 17), dar

această legendă este mai târzie, fiind contestată de o notiţă

istorică din 2 Sam 21:19: "Şi a mai fost o altă bătălie la Gob cu Filistenii.

Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, a ucis pe Goliat din Gat, a cărui

coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut." În 1 Cronici 20:5 se

ajunge la o variantă de compromis care încerca să rezolve dilema:

David l-a ucis pe Goliat, iar Elhanan pe fratele lui Goliat.

David obţine mâna lui Micol, fiica lui Saul, ucigând 200 de

filisteni, ceea ce îi oferă popularitate, însă trezeşte

suspiciunea regelui care se teme pentru tronul său şi complotează

împotriva acestuia. În timpul conflictului cu filistenii, Saul şi

fiul său, Ionatan, mor. David reuşeşte să creeze o formaţiune

politică în Hebron.

Cucerirea Zionului şi transformarea sa în Cetatea lui David

sunt descrise în 2 Samuel 5:6-9 ca un act de eroism din partea

regelui, însă în 1 Cronici 11:4-8 Ioab este cel care o cucereşte

sub comanda lui David: "Apoi s-a dus David şi tot Israelul la Ierusalim, adică la

Iebus. Acolo însă erau Iebuseii, locuitorii tării aceleia. Si au zis locuitorii Iebusului către

David: "Nu vei intra aici!" Dar David a luat cetatea Sionului. Aceasta este cetatea lui

David. Apoi a zis David: "Cine va lovi cel dintâi pe Iebuseu, acela va fi cap şi căpetenie

peste oştire". Şi s-a sculat înainte de toţi Ioab, fiul Ţeruiei, şi s-a făcut căpetenie. David a

locuit în cetatea aceea şi ea s-a şi numit cetatea lui David. El a zidit cetatea împrejur,

începând de la Milo, iar Ioab a reînnoit celelalte părţi ale cetăţii". Termenul de

"Milo" ar fi putut să reprezinte, după cum consideră şi Kathleen

13


Kenyon, terasele de pe versantul estic sau de pe pintenul sud-

estic, care ar fi putut forma ziduri de sprijin în Epoca Fierului

II pentru structurile menţionate. Din cauză că aceste terase

îndeplineau mai multe funcţii în oraş încă din Epoca Bronzului

Mijlociu IIB, construirea lor în Epoca Fierului nu constituia

nicio inovaţie. Este necesară reexaminarea teoriei conform căreia

Milo s-ar fi aflat între Muntele Templului şi citadela lui David.

Excavaţiile realizate de Mazar la nord de Oraşul lui David şi

cele ale lui Shiloh în zona G au dus la observarea unei zone de

şes înguste între aceste regiuni. Acest şes ar fi fost umplut şi

nivelat în secolul al X-lea î.e.c., pentru a crea o legatură

topografică şi conceptuală între vechea citadelă şi teritoriul

nordic nou anexat. În colţul sud-estic al excavaţiilor lui

Benjamin şi Eilat Mazar au fost găsite rămăşiţe impresionante din

ziduri masive. Unele ziduri erau groase de 1,4 metri şi au făcut

parte dintr-un complex monumental, distrus la sfârşitul Epocii

Fierului. Având în vedere monumentalitatea şi locaţia acestor

rămăşiţe, Benjamin Mazar a sugerat că acestea ar putea reprezenta

"casa lui Milo" ("În urmă s-au sculat slugile lui şi au făcut răzvrătire împotriva

lui şi au ucis pe Ioaş, în casa Milo, pe calea spre Sela." - 2 Regi 12:20).2

După şapte ani de la cucerirea cetăţii (probabil cifră

simbolică), timp în care David face ca regatul să fie unul

puternic, capitala este mutată de la Hebron la Ierusalim. Noua

2 The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim,2003.14


capitală devine reşedinţă regală. Aşa cum reiese din Biblie,

David se ocupă în perioada care urmează de construit:

reconstruieşte vechea cetate şi o extinde (1Cronici 11:8) şi

construieşte casa de cedru: "În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului,

soli la David şi lemn de cedru, tâmplari, pietrari şi zidari, şi aceştia au făcut casă lui

David."(2 Sam 5:11). Se pare că David ar fi extins şi partea de

nord a cetăţii, aşa cum reiese din 1 Regi 11:27: "Şi iată împrejurarea

în care el şi-a ridicat mâna împotriva regelui: Pe când Solomon zidea Milo şi repara

stricăciunile de la cetatea lui David, tatăl său". David aduce în oraş Chivotul

Legii, simbol al unităţii dintre triburi şi al legământului

dintre poporul lui Israel şi Dumnezeu, şi staţionează înalţi

demnitari ai armatei şi o garizoană permanentă. Stabilind

capitala la Ierusalim şi aducând aici Chivotul Legii, David, de

fapt, centralizează statul, atât din punct de vedere politic şi

militar, cât şi religios.

Prima excavaţie a oraşului lui David are loc în 1867, când

inginerul Sir Charles Warren intră în Izvorul Ghihon, continuă

prin Tunelul lui Iezechia şi descoperă un puţ (tunel - shaft) care

duce la tunelul de deasupra. Acest tunel se consideră a fi parte

din sistemul antic de apă al oraşului. Biblia spune că David ar

fi cucerit cetatea cu ajutorul unui puţ (tunel de apa): "David

zisese în ziua aceea: "Oricine îi va bate pe iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe

orbii aceia care sunt vrăjmaşi lui David"..." (2 Sam 5:8). În alte versiuni

ale textului biblic se menţionează "puţul de apă". În 2005

arheologii au descoperit rămăşiţele unor ziduri de apărare care

15


ar fi protejat puţul de eventuale atacuri. Tunelul strâmt şi

îngust s-a dovedit a fi transversabil din moment ce un membru al

expediţiei lui Warren l-a coborât. Puţul este compus din patru

secţiuni: tunelul în scări, tunelul orizontal şi curb, puţul de

14 metri şi tunelul legat de sursă.

Mulţi arheologi consideră că acest tunel reprezintă o fisură

naturală în stratul de rocă. Puţul de 14 metri, care are o

piscină la bază, nu este considerat a fi fost parte din sistemul

de apă. În 1998, în timp ce se construia un centru pentru

vizitatori, s-a descoperit un pasaj suplimentar, înalt cam de doi

metri şi începând din tunelul orizontal şi curb, care scurtează

puţul de 14 metri, şi se continuă spre o piscină mult mai aproape

de Izvorul Ghihon. Puţul de 14 metri este mult prea îngust, iar

piscina de la baza lui este prea mică pentru a fi putut fi

funcţionabilă, iar arheologii cred că este doar o fisură naturală

pe care excavatorii iniţiali au atins-o în drumul lor spre

cealaltă piscină. Cele două extremităţi ale tunelului erau

protejate de câte un turn de apărare, unul fiind descoperit tot

de constructorii acelui centru de vizitatori.3

Ceramica descoperită în aceste tunele de excavaţii

arheologice mai recente datează sistemul de tunele al lui Warren

ca aparţinând secolului al XVIII-lea î.e.c, deci acestea au fost

create în timpul perioadei canaanite.4

3 http://www.wikipedia.org4 The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim,16


Montague Brownslow Parker (1878-1962) şi Father Louis-Hugues

Vincent (1872-1960) au realizat o expediţie arheologică între

1909 şi 1911. Parker venise pentru a descoperi comorile regelui

Solomon, iar Vincent, un cercetător de la Şcoala Franceză de

Arheologie Biblică din Ierusalim, era documentat în excavaţii. Ei

s-au axat, în special pe zona din jurul Izvorului Ghihon. Aici ei

au folosit metoda de excavaţie ce presupunea construirea de

tunele, care i-a legat de zonele descoperite de Charles Warren.

Hărţile arheologice desenate de Vincent, încă sunt folosite şi

astăzi de cercetători.5

O altă dilemă pentru veridicitatea lui David o reprezintă

palatul său, menţionat în 2 Sam 5:11. Între anii 1961-1967 arheoloaga Kathleen Kenyon întreprinde săpături pe colina nord-

estică şi descoperă un capitel proto-eolic. Mergând pe urmele

sale, între 2005 si 2011, Eilat Mazar continuă munca lui

Macalister şi dezvăluie o enormă structură de piatră, cea mai

mare din Israel din Epoca Fierului (se presupune că ar fi avut

cel puţin 27 de metri înălţime şi 40 de metri lungime). Ea

susţine că această structură în trepte ar fi chiar palatul lui

David. A izbucnit o mare dezbatere pe această temă şi încă nu se

ştie sigur cărei epoci aparţine şi ce anume reprezintă. În timpul

2003.5 http://www.cityofdavid.org.il/en

17

http://www.cityofdavid.org.il/en


excavaţiilor, foarte multe bullae au fost descoperite, purtând

nume evreieşti.

"Iată hotărârea pentru darea pe care a pus-o regele Solomon, ca să zidească

templul Domnului, casa lui, Milo, zidul Ierusalimului, Haţorul, Meghido şi Ghezerul" (1

Regi 9:15). Acest citat şi multe altele atribuie lui David şi

Solomon o serie de construcţii: palatul regal, zidul cetăţii,

Templul, Ofelul şi Milo.

Cât despre punerea la îndoială a defensivei vestice a

oraşului, în 1928 J.W. Crowfoot, lucrând la vest de excavaţiile

lui Macalister şi în partea estică a Văii Centrale, expune un zid

de 27 de metri, cu grosimea de 8 metri şi înalt de 7 metri. În

acest zid se afla o poartă, cunoscută drept Poarta Vestică sau

Poarta Văii. Atât poarta cât şi zidul de apărare se aflau în

funcţiune în vremea Dinastiei Haşmonene, dar probabil au fost

construite mult mai devreme. E posibil ca acestea să fi făcut

parte din sistemul de fortificaţii din partea vestică, ridicat

între secolele al X-lea şi al VIII-lea i.e.c., înainte ca oraşul

să se fi extins către est şi dincolo de zid.

Citadela lui David, care a ramas în picioare din vremea lui

David şi a lui Solomon, până la distrugerea Primului Templu, este

denumită, şi pe bună dreptate, "Ophel", echivalentul biblic al

"acropolei" (Is. 32:14; 2 Cr. 27:3; 33:14). Termenul probabil

desemnează citadela oraşului israelit, construită în Ierusalim pe

rămăşiţele fortăreţei canaanite.

18


Biblia menţionează că “vremea cât a împărăţit David peste Israel a fost

de patruzeci de ani; în Hebron a împărăţit şapte ani, iar la Ierusalim a împărăţit treizeci

şi trei de ani”(1 Regi 2:11). Cel mai posibil erau numere simbolice

întrucât 7 (numărul în care David domneşte în Hebron), în

simbolistica iudaică reprezintă legământul cu divinitatea şi este

unul dintre cele mai des utilizate numere din Biblie, tocmai

pentru a da ideea de popor ales, de sfinţenie, aici, faptul că

David a fost ales de către Domnul pentru a conduce ţara, 40 era

numărul care desemna purificarea spirituală (40 de zile de potop,

40 de ani în deşert după exil, 40 de zile pe Muntele Sinai) şi a

fost atribuit lui David, probabil pentru a fi purificat înainte

de a muri, iar 33, probabil numărul maturităţii.

Regele Solomon nu apare menţionat în nicio sursă extra-

biblică, iar Biblia Ebraică îi creează o imagine grandioasă, ca

rege înţelept şi puternic. Cea mai importantă realizare a sa este

construirea templului din Ierusalim dedicat lui Dumnezeu (IHVH),

dupa informaţiile biblice cunstrucţia templului începe în "al

patrulea an de domnie al lui Solomon peste Israel" (1 Regi 6:1).

Rămăşiţele acestor clădiri sunt singurele dovezi de

masonerie descoperite în proximitatea Muntelui Templului. Nicio

excavaţie în Ierusalim nu a adus vreo informaţie cu privire la

Templul lui Solomon, iar reconstituirea lui şi a împrejurimilor

se bazează pe relatările biblice şi pe studiile de tehnici de

construcţie găsite la alte temple din acea perioadă (de exemplu

cel de la Ain Dara din Siria). "Templul, pe care l-a zidit regele Solomon

19


Domnului era lung de şaizeci de coţi, lat de douăzeci şi înalt de treizeci." (1 Regi

6:2), adică 20 de metri lungime, 10 metri lăţime şi 15 metri

înălţime, care, comparativ cu templul din Ain Dara (30x20) este

cam de două ori mai mic.6

Sub regele Roboam din Iuda, fiul lui Solomon, faraonul

Şeşonq I, fondatorul celei de-a XXII-a dinastii egiptene, cea

libiană, conduce o campanie împotriva Palestinei. În 1 Regi

14:25-26 se arată că " în anul al cincilea al domniei lui Roboam, Şişac, regele

Egiptului, a pornit război asupra Ierusalimului, si a luat vistieriile templului Domnului şi

vistieriile casei regelui şi scuturile cele de aur pe care le luase David din mâna robilor lui

Hadad Ezer, regele din Ţoba, şi le adusese în Ierusalim; toate le-a luat şi a prădat toate

scuturile de aur pe care le făcuse Solomon".

În Templul din Karnak (Theba) s-a păstrat un amplu relief

triumfal al lui Şoşenq I. De asemenea în Meghido a fost

descoperit un fragment dintr-o stelă, având inscripţionat numele

faraonului. Plecând de la relieful din Karnak, considerat că

oglindeşte cu fidelitate istorică cetăţile cucerite în timpul

campaniei militare, cercetătorii au încercat să reconstituie

traseul. Totuşi, relatarea din Templul din Karnak nu reflectă în

detaliu campania, ci se înscrie în şabloanele ideologice ale

genului, menţionarea unor localităţi din Palestina, precum:

Tanaac, Şunem, Bet-Şean, Mahanaim, Ghibeon, Bet Horon, Aialon,

Meghido, Soco si Arad, atestă istoricitatea expediţiei lui Şoşenq



I. Este interesant că Ierusalimul nu este menţionat, deşi textul

biblic se ocupă în mod speci al de acesta. În orice caz, campania

lui Şoşenq I reprezintă primul contact între istoria biblică şi

istoria Orientului Apropiat, fiind datată de egiptologi în 925

î.e.c, în al cincilea an de domnie al lui Roboam. De aici rezultă

că Solomon ar fi murit în 931-930 î.e.c.

Biblia Ebraică menţionează că la moartea lui Solomon regatul

s-a scindat: în sud regatul Iuda, unde continuă domnia Dinastiei

lui David, iar în nord regatul Israel, unde este rege Ieroboam,

fost dregător al lui Solomon care se răzvrăteşte. Biblia spune că

acesta s-ar fi refugiat la curtea faraonului, posibil chiar la

curtea lui Şeşonq I. Devenind rege în nord, acesta ridică două

sanctuare idolatre la Betel şi Dan.7

Iezechia, asediul Ierusalimului, distrugerea TempluluiRămăşiţele din secolul al IX-lea î.e.c. (stratul 13) sunt

sărăcăcioase în comparaţie cu cele din secolul al X-lea î.e.c.

Dovezile arheologice din această perioadă trebuie să fi fost

distruse în timpul activităţilor de construcţie care au urmat din

timpul domniei lui Iezechia.

În secolul al VIII-lea î.e.c. oraşul şi-a atins apogeul. Se

pare că acesta a fost invadat de refugiaţi veniţi din zonele de

7 Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi arheologice cu izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă

21


provincie, care îşi construiseră case în afara zidului cetăţii,

întrucât ale lor fuseseră cucerite de către asirieni. Iezechia,

regele Ierusalimului, se pregăteşte pentru un atac iminent al

asirienilor, care acum se îndreaptă către Iuda ("După aceasta

Sanherib, regele Asiriei, care era cu toată oştirea lui în faţa Lachişului, a trimis pe nişte

slujbaşi ai săi la Ierusalim, la Iezechia, regele lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau în

Ierusalim[...]" - 2 Cronici 32:5). În această perioadă oraşul se

extinde pe colina vestică, după cum arată excavaţiile, zidurile

sunt fortificate, atât în vest, cât şi în est, şi se efectuează

consolidarea sistemului de apă, prin realizarea Tunelului

Siloamului. În acest tunel s-a descoperit o inscripţie, în 1880,

care astăzi se pastrează la Muzeul din Istanbul şi care spune: ."

[...]a fost scobit. A fost săpat în felul următor [...]târnăcoape, fiecare bărbat înspre

tovarăşul lui, şi când mai erau de săpat trei coţi, s-a auzit vocea unui om ce striga la un

altul, arâtându-i că deviază spre drepta. Când s-a încheiat săparea tunelului, săpătorii

s-au întâlnit om la om, târnăcop la târnăcop, iar apa a curs 1.200 coţi de la izvor la

rezervor, înălţimea pietrei deasupra capetelor săpătorilor era de 100 coţi". Acest

eveniment este menţionat si in Biblie: "Celelalte fapte ale lui Iezechia,

luptele lui şi cum că el a făcut iazul şi canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în

cartea faptelor regilor lui Iuda. Apoi a răposat Iezechia cu părinţii săi şi în locul lui s-a

făcut rege Manase, fiul său" (2 Regi 20:20). În 701 î.e.c. Nu este nicio

îndoială că Ierusalimul s-a extins către vest, dincolo de Valea

Centrală, profitând de terenul propice construirii de case. Una

dintre cele mai importante descoperiri ale lui Nahman Avigad este

Zidul Larg (Broad Wall), o structură masivă cu grosimea de 7

22


metri. Cea mai mare bucată din zid măsoară 65 de metri, iar în

unele locuri atinge măsura de 3,3 metri. Zidul Larg a fost

atibuit de cercetători perioadei Regelui Iezechia. După direcţia

în care este orientat, acesta mergea către vest de Muntele

Templului, ţintea colţul de nord-est al colinei sud-vestice, până

la oraşul lui David. În timpul construcţiei sale, mai multe case

au fost distruse . Acest zid este o dovadă palpabilă a

fortificării oraşului în această perioadă ("Spărturile zidurilor cetăţii

lui David sunt fără număr, voi le vedeţi. Adunaţi apele din iazul cel mai de jos, număraţi

casele cele din Ierusalim, dărâmaţi-le ca să întăriţi zidul. Un iaz mai mare faceţi între

cele două ziduri, ca să strângeţi apa din iazul cel mai de demult. Dar voi nu luaţi aminte

la Cel care a făcut toate acestea, la Cel care le-a pregătit de demult. Voi nu-L vedeţi!" -

Isaia 22:9-11). 8

Ierusalimul este asediat de către ofiţerii asirieni (turtan,

rabsaris, rab-şaqe), aşa cum se relatează în 2 Regi 18:17-19:37.

Pentru aceasta există o paralelă în analele asiriene: "Pe Padi,

regele lor, l-am adus din Ierusalim, l-am pus pe tron peste ei şi i-am impus tributul meu

regal. Cât despre Hizkia iudeul, care nu s-a supus jugului meu - am asediat 46 dintre

oraşele sale fortificate şi sate din jur fără număr, prin escaladări şi prin atacul

maşinilor de asediu, prin atacul şi lupta pedestraşilor, prin spărturi, galerii subterane şi

şanţuri şi le-am cucerit. Am luat de la ei şi am numărat ca pradă 200150 de oameni,

bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, cai, catâri, asini, cămile, vite mari şi mici fără număr.

8 The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim,200323


Iar pe el (Hizkia) l-am închis in Ursaliimmu (Ierusalim), oraşul său regal, ca pe o

pasăre într-o colivie. Am ridicat şanţuri împotriva lui, şi oricui ieşea din oraşul său îi

răsplăteam fărădelegea.. Oraşele lui, pe care le-am jefuit, i le-am confiscat ţării sale şi i

le-am dat lui Mitinti, regele din Aşdod, lui Padi, regele din Ekron, lui Ţilibel, regele din

Gaza, micşorându-i astfel ţara. I-am mărit tributul de dinainte şi am pus asupra sa o

plată anuală sub formă de daruri pentru majestatea mea. Pe Hizkia l-a apucat însă

groaza de strălucirea stăpânirii mele, iar arabii şi mercenarii săi, pe care îi adusese la

Ierusalim, l-au părăsit.

El mi-a adus înaintea mea la Ninive, reşedinţa mea, 30 de talanţi de aur, 800 de

talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, bucaţi mari de piatră rosie,

paturi acoperite cu fildeş, scaune nimedu acoperite cu fildeş, piei de elefant, abanos,

lemn de fag şi felurite comori preţioase, chiar pe fiicele sale, concubinele, muzicanţi şi

muzicante. Ca să-mi ofere darurile şi să-şi exprime supunerea, el a trimis soli".

Deşi analele asiriene insistă că Iezechia a fost supus

total, totuşi, ele nu menţionează deloc cucerirea Ierusalimului.

De fapt, asediul împotriva Ierusalimului a eşuat, probabil

asirienii fiind nevoiţi să se retragă în ţară din cauza

izbucnirii unei revolte. Retragerea asiriană a fost, însă privită

de Biblia Ebraică drept o intervenţie divină. Mai mult, după 2

Regi 19:35, "s-a întâmplat că a ieşit îngerul Domnului şi a lovit în tabăra Asirienilor

o sută optzeci şi cinci de mii, şi când s-au sculat dimineaţa, iată erau peste tot numai

trupuri moarte". Este vorba, probabil, de friguri, ciumă sau vreo

altă molimă.9

9 Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi arheologice cu izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă24


Straturile 12, 11 si 10, excavate de Shiloh în zonele D si E

sunt încărcate cu rămăşiţe din secolele al VIII-lea, al VII-lea

şi al VI-lea. Pe versantul estic, zona A, unde Kenyon deja

scosese la lumină un zid de apărare, astăzi s-au descoperit 120

de metri din acesta, cu grosimea de 5 metri în unele locuri şi de

3 în altele. În zonele E1 şi E3 este clară existenţa unui zid

precedent acestuia, care a protejat oraşul în perioada Bronzului

IIB şi mai târziu.

În secolul al VII-lea î.e.c., zonele extramurale au fost

părăsite, refugiaţii găsindu-şi adăpost pe colina vestică. În

timp ce cercetătorii maximalişti considerau că atât colina

estică, cât şi cea vestică au fost locuite în mod continuu încă

din secolul al X-lea, cercetătorii minimalişti, bazându-se pe

locaţia materialului arheologic din Epoca Fierului II, erau de

părere că doar colina estică reprezenta oraşul, acesta cuprinzând

Oraşul lui David şi Muntele Templului. Kathleen Kenyon a fost

ultima dintre minimalişti. După sine, bazându-se pe excavaţiile

arheologice realizate pe versantul estic (siturile B, D, E) şi pe

colina vestică, aceasta locaţie nu ar fi putut fi locuită mai

devreme de Agrippa I (secolul I e.c.).

Astăzi, ca urmare a noilor excavaţii ce au adus o abundenţă

de informaţii referitoare la Epoca Fierului II, a ieşit la iveală

un peisaj mai clar al dezvoltării zonei urbane a Ierusalimului

între secolele al X-lea şi al VI-lea . Oraşul iebusit pe care

David l-a cucerit se afla între limitele cunoscute ale Oraşului

25


lui David, cu citadela pe culme. În secolul al X-lea oraşul s-a

extins la nord; această zonă fiind dublată de adăugarea Muntelui

Templului.10

În 2 Regi 24:10-12 se relatează că: "În vremea aceea slujitorii lui

Nabucodonosor, regele Babilonului, au venit asupra Ierusalimului şi au împresurat

cetatea. Iar după ce slugile lui au înconjurat cetatea, a venit şi regele Nabucodonosor.

Şi a ieşit Iehonia, regele lui Iuda, la regele Babilonului, împreună cu mama sa, cu

slujitorii săi, cu căpeteniile şi eunucii lui, şi l-a luat rob regele Babilonului în al optulea

an al domniei sale". Cronica babiloniană a anilor lui Nabucodonosor

II, păstrată la British Museum, spune: "În anul al şaptelea, în luna kislev

(decembrie), regele Akkadului şi-a adunat trupele, a mărşăluit în Hatti şi şi-a aşezat

taberele în faţa oraşului lui Iehud. În luna Adar, ziua a doua, a luat oraşul şi l-a prins pe

rege. Şi-a pus un rege după inima sa. A adunat un tribut substanţial şi s-a întors în

Babilon". Cu ajutorul cronicii, această cucerire a Ierusalimului

poate fi datată mai bine: s-a petrecut în martie 597 î.e.c.

Templul din Ierusalim a fost jefuit, nu distrus. Biblia oferă

date diferite privind numărul celor deportaţi: după 2 Regi 24:14

au fost exilaţi 10000 de oameni, dintre care 7000 de militari şi

1000 de meşteşugari (fierari şi dulgheri), dar după Ier. 52:28

numărul celor exilaţi a fost de 3023. Este posibil ca Ieremia să

ofere o dată mai realistă sau să se refere strict la cei

deportaţi din Ierusalim.



Nabucodonosor al II-lea l-a înlocuit pe Ioiachin cu unchiul

său, Sedechia, pe tronul din Ierusalim. Biblia spune că „Sedechia

era de douăzeci şi unu de ani când a început să domnească şi a domnit în Ierusalim

unsprezece ani. Numele mamei sale era Hamutal, fata lui Ieremia din Libna.”

(Ieremia 52:1) Şi dă vina pe acţiunile sale nu tocmai bune pentru

cucerirea Ierusalimului şi distrugerea Templului. De altfel,

textul biblic menţionează faptul că babilonienii au împresurat

cetatea în al nouălea an de domnie al lui Sedechia şi că au

format împrejurul ei valuri de pământ, menţinându-o sub asediu

timp de doi ani, când este cucerită şi Templul distrus. Ieremia

menţionează faptul că cetatea a cedat din cauza foametei, iar

Sedechia încearcă să fugă printr-o spărtură în zid, împreună cu

câţiva oşteni. Ajuns la Ierihon, este părăsit şi capturat de

babilonieni. Îi sunt ucişi fiii, iar el este orbit şi luat în

Babilon (Ieremia 52:4-11). Conform Bibliei: “în luna a cincea, în ziua a

zecea a lunii acesteia, în anul al nouăsprezecelea al regelui Nabucodonosor, regele

Babilonului, a venit Nebuzaradan, căpetenia gărzii, care stătea înaintea regelui

Babilonului, la Ierusalim şi a ars templul Domnului, casa regelui şi toate casele din

Ierusalim; toate casele cele mari le-a ars cu foc; iar oştirea Caldeilor, care era cu

căpetenia gărzii, a dărâmat toate zidurile dimprejurul Ierusalimului. Nebuzaradan,

căpetenia gărzii, a strămutat pe cei săraci din popor şi tot poporul care rămăsese în

cetate şi pe cei care se predaseră regelui Babilonului şi toată rămăşiţa de popor. Şi

numai puţini din poporul sărac al ţării au fost lăsaţi de Nebuzaradan, căpetenia gărzii,

ca lucrători pentru vii şi ogoare. Caldeii au sfărâmat stâlpii cei de aramă, care se aflau

în templul Domnului, postamentele şi marea de aramă care se afla în templul Domnului, şi

27


toată arama lor au dus-o la Babilon. Au luat lighenele, lopeţile, cuţitele şi castroanele, lingurile

şi toate vasele de aramă, care erau întrebuinţate la slujbele dumnezeieşti; Şi căpetenia gărzii a

mai luat vasele şi cleştele, cazanele şi candelele, căţuile şi cupele - tot ce era de aur şi ce era de

argint. De asemenea au luat cei doi stâlpi, marea şi cei doisprezece boi de aramă, care serveau

de postament şi pe care regele Solomon îi făcuse pentru templul Domnului. În toate acestea era

atâta aramă, cât nu se putea cântări. Fiecare stâlp din aceştia era de optsprezece coţi în

înălţime şi o sfoară de doisprezece coţi îl putea cuprinde împrejur, iar grosimea pereţilor lor era

de patru degete, căci înăuntru nu erau plini. Coroana unui stâlp era de aramă şi înălţimea ei

era de cinci coţi. Şi pereţii ei şi rodiile dimprejur erau toate de aramă. Asemenea coroană cu

rodii era şi la celălalt stâlp. De jur împrejur erau nouăzeci şi şase de rodii; tot aşa şi la celălalt

stâlp împrejurul coroanei lui erau rodii. Căpetenia gărzii a luat şi pe Seraia arhiereul şi pe

Sofonie, preotul al doilea, şi pe trei străjeri ai pragurilor. Din cetate a luat un eunuc, care era

căpetenie peste oştiri, şi şapte oameni, care stăteau înaintea regelui şi care se aflau în cetate;

au mai luat pe secretarul căpeteniei oştirii, care înscrisese la oştire pe poporul ţării, precum şi

şaizeci de oameni din poporul ţării, care s-au găsit în cetate. Pe aceştia i-a luat Nebuzaradan,

căpetenia gărzii, şi i-a dus la Nabucodonosor, regele Babilonului, în Ribla. Şi i-a lovit pe ei

regele Babilonului şi i-a omorât în Ribla cea din ţara Hamat. Aşa a fost strămutat Iuda din ţara

sa. Iată acum poporul pe care l-a strămutat Nabucodonosor: în luna a şaptea, trei mii douăzeci

şi trei de oameni […]”. (Ieremia 52.12-27).

Între 1935-1938 expediţia condusă de arheologii James L. Starkey

şi Olga Tufnell au găsit în Lachiş, în apropiere de poarta principală,

21 de ostracone. Ele datează din 589 î.e.c., câteva dintre ele fiind

scrisori foarte interesante trimise comandantului din Lachiş de către

un subordonat.

Ostraconul nr. 3: "Slujitorul tău, Hoşayahu, raportează stăpânului meu, Iauş. Fie

ca Iahve să-ti dea cele mai bune veşti. Şi acum, te rog explică robului tău sensul scrisorii pe care

ai trimis-o slujitorului tău ieri. Pentru că slujitorul tău a fost bolnav la inimă când i-ai trimis

aceasta slujitorului tău. În ea stăpânul meu spune: Nu ştii să citeşti o scrisoare. După cum Iahve

28


e viu, nimeni nu a încercat să-mi citească o scrisoare. Mai mult, de câte ori a venit la mine o

scrisoare şi am citit-o, pot să o repet până la cel mai mic detaliu. Acum, slujitorul tău a primit

următoarea informaţie: Comandantul armatei, Konyahu, fiul lui Elnatan, a mers spre

sud ca să ajungă în Egipt. A trimis mesageri să-l aducă pe Hodavyahu, fiul lui Ahiyahu,

şi pe oamenii lui de acolo. De asemenea, trimit stăpânului meu scrisoarea lui Tobyahu,

slujitorul regelui, care a venit de la Sallum, fiul lui Yada, de la profetul şi care spune:

"Păziţi-vă!".

Ostraconul nr.4 : "Fie ca Iahve să-ţi dea veşti bune de această dată. Şi

acum, slujitorul tău a făcut tot ceea ce stăpânul meu a trimis poruncă să facă. Am scris

tot ce ai trimis poruncă. Cu privire la ceea ce stăpânul meu a scris despre Beit-HRPD, nu

e nimeni acolo. Cât despre Şemakyahu , Şemayahu l-a prins şi l-a dus în cetate.

Slujitorul tău nu poate trimite martorul acolo; mai degrabă în timpul străjii de

dimineaţă. Atunci va fi cunoscut că noi urmărim semnalele de foc de la Lachiş, potrivit

codului pe care stăpânul meu ni l-a dat, pentru că nu putem vedea Azeka."

Ostraconul nr. 6: "Către stăpânul meu, Iauş. Fie ca Iahve să facă acest

timp bun pentru tine. Cine este slujitorul tău decât un câine, încât stăpânul meu i-a

trimis scrisoarea regelui şi dregatorilor pe care mi-a cerut să le citesc? Cuvintele

dregătorilor nu sunt bune, ele slăbesc curajul şi înmoaie [...] oamenilor. Scrie-le

următoarele: De ce procedaţi aşa? ... După cum Iahve Dumnezeul tău e viu, de când

slujitorul tău a citit scrisorile nu a avut niciun moment de pace."

Ostraconul nr.9: "Fie ca Iahve să dea stăpânului meu cele mai bune veşti.

Şi acum, dă 10 pâini şi două ulcioare de câte un bat (21 l) de vin. Întoarce cuvântul

slujitorului tău prin Selemiahu, cu privire la ce să facem mâine."

Expeditorul, Hoşayahu, era probabil comandantul unui

avanpost aproape de Lachiş, iar destinatarul ostraconelor, Iauş,

29


era însuşi comandantul cetăţii Lachiş. Din textele prezentate

rezultă o atmosferă tensionată, veşti proaste şi demoralizatoare.

Situaţia este dificila, iar trupele au nevoie de alimente.

Predomină, de asemenea profeţiile negative care sugerează

apropierea unei calamităţi. Cetăţile comunică între ele prin

semnale de foc, iar faptul că Azeka nu răspunde, ar putea însemna

că a fost deja cucerită.

În orice caz, ostraconele dovedesc situaţia tulbure din Iuda

înainte de asediul şi cucerirea Ierusalimului. Cetatea Lachiş

însăşi a fost cucerită de babilonieni cam în acelaşi timp cu

Ierusalimul, adică în 586 î.e.c. Cucerirea Ierusalimului nu apare

în surse extra-biblice. Prin cucerirea Ierusalimului sunt

distruse dinastia lui David şi centrul spiritual al regatului,

însă exilul va însemna naşterea iudaismului, consolidarea

monoteismului şi începutul fixării în scris a vechilor tradiţii

religioase. Biblia ebraică, aşa cum o cunoaştem astăzi, este

scrisă în perioada exilică şi post-exilică.11

MorminteleDin secolul al X-lea şi până în secolul al VIII-lea oraşul a

rămas în limitele sale. Peşterile tăiate în stâncă descoperite de

Benjamin Mazar la baza versantului estic al colinei vestice, au

fost interpretate de el ca fiind morminte. Aceste morminte

demonstrează că această zonă a servit ca şi necropolă pentru 11 Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi arheologice cu izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă30


rezidenţii bogaţi ai oraşului. Carierele descoperite de Kenyon şi

Broshi în diverse părţi ale colinei vestice se pare că alimentau

cu cantităţi colosale proiectele de construcţie, în special pe

cele ale lui Solomon.

Toţi arheologii care s-au ocupat de perioada Primului Templu

şi-au dorit să descopere mormintele regilor din Ierusalim, care,

conform Bibliei, s-ar afla în Oraşul lui David. În excavaţiile

sale, Raymond Weil (1874-1950) descoperă trei morminte săpate în

piatră, care reprezintă un mare interes, mai ales din cauza

formelor şi mărimilor lor. Cel mai bine păstrat mormânt dintre

acestea trei are forma unui tunel cu boltă, care seamănă cu un

uriaş loculus. Are lungimea de 16 metri, lăţimea de 2,5 metri şi

înălţimea de 4 metri în faţă şi de 1,8 metri în spate, unde

nivelul podelei este ridicat pentru a forma o scoică. În această

scoică a fost creată o adâncitură dreptunghiulară, probabil

pentru a adăposti un sicriu. Sloturile din perete indică faptul

ca mormântul era divizat de grinzi. Weil consideră că aceste

morminte aparţinuseră regilor Iudei, iar în acea vreme mai mulţi

învăţaţi împărtăşeau aceeaşi idee. Astăzi, însă, această teorie

nu mai este susţinută, întrucât nu există alte dovezi care să

ateste că ele ar fi aparţinut perioadei israelite.12

După valea Kidronului, de la est, în satul Siloam, se află

rămăşiţele unei necropole din perioada Primului Templu. Satul



însuşi este construit din peste 50 de morminte dintre secolele al

VIII-lea şi al VII-lea î.e.c. Aceasta a fost investigată de David

Ussishkin şi Gabriel Barkay între 1968 şi 1971. Cele două

faimoase morminte ale acestei necropole sunt "Mormântul Fiicei

Faraonului" şi "Mormântul Administratorului Regal". Primul

mormânt este o săpătură în pământ de forma unui cub (5x5,8x4 m).

La suprafaţă acesta se termină într-o cornişa egipteană, iar

lângă ea se afla o piramidă din care nu prea a mai rămas nimic.

Aspectul general este asemănător unei capele egiptene. Înăuntru

se află un coridor mic şi o singură cameră cu tavan înclinat.

Deasupra intrării se află o inscripţie în ebraica veche, din care

doar ultimele două litere s-au păstrat. Cel de-al doilea mormânt

a fost descoperit de Clermont Ganneau in 1870. Avea două

inscripţii, una deasupra uşii, iar cealaltă în dreapta ei, care

au fost scoase şi trimise la British Museum, unde se află şi

astăzi. Inscripţia mare, cea de deasupra uşii, a fost tradusă de

Nahman Avigad: "Acesta este [mormântul lui - ]yahu, care este peste casă. Nu este

nici argint, nici aur aici, ci doar [oasele lui] şi oasele slujitoarei sale. Blestemat să fie

omul care deschide aceasta". Inscripţia a fost datată ca aparţinând

secolului al VII-lea î.e.c şi reprezintă un blestem împotriva

oricărei persoane care îndrăzneşte să profaneze mormântul. Un

fragment dintr-o inscripţie asemănătoare a fost descoperit într-

un mormânt tăiat în piatră din apropiere. În acest text, sintagma

"care este peste casă" se referă la o persoană foarte inportantă,

aflată în fruntea guvernării regatului Iuda (un fel de

32


priministru). Numele lui, conform inscripţiei era "...yahu". Din

nefericire prima parte a numelui lipseşte, însă se considera că

persoana care a fost înmormântată aici nu era nimeni altul decat

Şebnaiahu, administratorul regal, pe care Isaia îl mustră:

"Împotriva lui Şebna, mai-marele palatului, iată ce spune Domnul Dumnezeu Savaot:

"Du-te la acest dregător, care îşi sapă mormânt pe un loc înalt, care îşi pregăteşte locaş

în stâncă şi zi-i: "Ce ai tu şi cine eşti tu de-ţi sapi aici mormânt? Iată că Domnul te

azvârle, dintr-o singură aruncătură, te strânge cu o singură strângere (Isaia

22:14-17).

O altă formaţiune de morminte, datând din perioada Primului

Templu, a fost descoperită în timpul excavaţiilor lui Mazar pe

versantul estic al colinei sud-vestice. Acestea sunt morminte

care datează din secolele al VIII-lea şi al VII-lea î.e.c.

Din 1967, mai multe morminte aparţinând necropolelor

oraşului Ierusalim din perioada Primului Templu au fost

descoperite şi cercetate. La această dată s-au descoperit 130 de

morminte în Siloam, Valea Hinnom şi la nord de Poarta Damascului.

Multe dintre acestea fusesera "reciclate", purtând pe ele atât

motive egiptene, cât şi feniciene sau anatoliene. În Siloam,

între 1968 şi 1970, D. Ussishkin realizează o expediţie în

necropola satului Siloam. Toate cele 50 de morminte descoperite

aici au fost găsite goale, iar unele au fost deteriorate de

folosirea lor în diverse scopuri sau din cauza factorilor

abiotici. Această zonă a fost folosită în scopuri funeste în

principal în secolul al VII-lea î.e.c, însa primele înmormantari

33


datează din secolul al IX-lea î.e.c. Aceste morminte sunt

realizate cu mare grijă, ceea ce arată statutul important al

defuncţilor. Ele constau într-o cameră alungită cu fronton şi

conţin o adâncitură şi o pernă din piatră pentru a sprijini capul

persoanei decedate. Un alt grup era realizat din câte două sau

trei camere dispuse una dupa alta.

Grădina Mormintelor, cunoscută ca şi Calvarul lui Gordon,

constă în doua camere tăiate una lângă alta în stâncă. Încă

vizibile de-a lungul pereţilor sunt rămăşiţele a trei bănci

pentru îngropare, o trăsătură tipică pentru perioada Primului

Templu.

Mormintele de la Mânăstirea Saint Etienne sunt doua morminte

tăiate în stâncă, care sunt printre cele mai mari şi mai bine

elaborate, descoperite în această ţară din vremea regatului Iuda.

În planul mormântului 1 era inclusă o curte şi o intrare largă cu

tavan înalt.13

13 The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol. II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society, Ierusalim,200334


Bibliografie

1. The New Encyclopedia of Archaeological Excavations in the Holy Land, vol.

II, ed. Ephraim Stern et alii, Israel Exploration Society,

Ierusalim, 2003.

2. Introducere în istoria Israelului antic. O comparare a izvoarelor epigrafice şi

arheologice cu izvoarele literare biblice, Alexandru Mihailă

3. http://www.cityofdavid.org.il/en

4. http://www.bibliaortodoxa.ro/

5. http://sourceflix.com/

6. http://www.bibleplaces.com/

7. http://dictionarbiblic.blogspot.ro/

8. http://www.bibleinterp.com/articles/Steiner-10th-

9th_Century_2.shtml

9. http://religion-today.blogspot.ro/

10. http://holylandphotos.wordpress.com/

11. http://wikipedia.org

35

http://wikipedia.org/

http://holylandphotos.wordpress.com/

http://religion-today.blogspot.ro/

http://www.bibleinterp.com/articles/Steiner-10th-9th_Century_2.shtml

http://www.bibleinterp.com/articles/Steiner-10th-9th_Century_2.shtml

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/

http://www.bibleplaces.com/

http://sourceflix.com/

http://www.bibliaortodoxa.ro/

http://www.cityofdavid.org.il/en


Cuprins

1. Stratificarea Oraşului lui David – 2

2. Introducere – 4

3. David, Solomon, Roboam şi campania lui

Şeşong I al Egiptului – 6

4. Iezechia, asediul Ierusalimului,

distrugerea Templului – 10

5. Mormintele – 14

36

Ierusalim - Perioada pre-davidică - căderea Primului Templu

Documents

Transcript of Ierusalim - Perioada pre-davidică - căderea Primului Templu