Universitatea din PiteştiFacultatea de ŞtiinţeSpecializare: Ingineria MediuluiAnul III

AGROCHIMIE ECOLOGICĂ

AMESTECURI DE MATERIALE ORGANICE PENTRU CREȘTEREA PLANTELOR ÎN SPAȚII PROTEJATE

Student: Profesor îndrumător:

1

Turescu Maria-Sorina Prof. lector univ. Tătaru Lavinia

Cuprins

I. Generalităţi 3

II. Tipuri de îngrăşăminte organice folosite în sere……………………………………………3

1.1 Mraniţa 4

1.2. Pământul de ţelină 5

1.3. Pământul de frunze 6

1.4. Turba 6

1.5. Nisip 7

1.6. Rumeguş 7

1.7. Compost menajer 8

1.8. Pământ de ericacee 8

1.9. Scoarţe 8

III. Amestecuri de materiale oragnice 8

IV. Amendarea şi fertilizarea legumelor cultivate în sere 11

V. Bibliografie 15

2

I. Generalităţi

Creșterea plantelor în sere este mai accelerată datorităfactorilor climatici care, în general, se asigură în cadrullimitelor optime. În sere, producțiile care se obțin sunt multsuperioare celor din câmp, deci și cerințele față desubstraturile nutritive sunt mai mari. Concomitent este mărităși cerința fața de apă. În condițiile de seră aceasta este de800-1000 mm/an.

Pentru a pune la dispoziția plantelor cultivate în sere ocantitate optimă de substanțe minerale, trebuie să se ținăseama de consumul acestor plante. În afară de aceasta, analizaconținutului substratului de cultură este foarte importantă înconducerea fertilizării.

Prin fertilitate înțelegem așadar proprietatea unuisol de a asigura plantelor hrana, apa și aerul de care aunevoie pentru o dezvoltare normală și armonioasă.

Sistemul de fertilizare a culturilor de legume cultivateîn spațiile protejate, în special cel al legumelor de seră,este mult mai pretențios decât cel pentru culturile de câmpobișnuite, și chiar decât cel al legumelor cultivate în câmpdatorită controlului mai riguros al unor factori de vegetație(temperatura, apă etc. ), unei producții de biomasă mai mari,unui ritm mai accelerat de creștere, o dezvoltare a plantelorși unei dinamici mult mai accentuate a elementelor nutritiveși a materiei organice din sol.

Solurile pe care se amplasează serele sau solariiletrebuie să aibă o textură ușoară sau mijlocie, o bunăpermeabilitate pentru apă și aer și să se încălzească ușor;apa trebuie să dreneze ușor, să nu băltească. De asemenea,solul trebuie să aibă un conținut ridicat de materie organicăși elemente nutritive, o bună capacitate de reținere dar șide eliberare a elementelor nutritive, un pH general de laslab acid până la slab alcalin (6,5-7,5) și un conținut scăzutde săruri. Tasarea solului din spațiile protejate datorită

3

trecerilor repetate determină modificări negative aleregimului aero-hidric și implicit asupra regimului elementelornutritive din sol datorită condițiilor de anaerobioză. Înplus, folosirea îngrășămintelor organice în doze mari poateduce în timp la formarea în adâncime (la 40-60 cm) a unuistrat impermeabil pentru apă, datorită migrării pe profil aunor acizi organici de tip humic care, combinându-se cucationii întâlniți în profunzime, precipită și leagă(cimentează) particulele de sol. (Gh. Budoi, 2001).

Din punct de vedere agrochimic prin îngrăşăminte se înțelegsubstanțe minerale sau organice, simple sau compuse, naturalesau obținute prin sinteză, sub formă solidă sau lichidă și carese aplică în sol, la suprafața lui sau pe plantă cu scopul de acompleta necesarul de ioni nutritivi pentru nutriția plantelor,de a menține sau ridica fertilitatea solului, de a sporiproducția agricolă în condițiile menținerii echilibrului demediu.

La culturile care durează o perioadă de timp mai lungă,trebuie făcute mai multe analize în cursul perioadei devegetație. Pe lângă cantitățile de substanțe minerale, încondițiile de sere, trebuie măsurată și cantitatea de săruri,pentru a nu depăși limitele de la care pot deveni nocive pentruplante.

Controlul concentrației soluției nutritive, în producție,se face prin determinarea cantității globale de săruri dinsoluției, cu ajutorul măsurării conductivității. În funcție detoleranța pentru săruri a culturii, aceasta trebuie să fieîntre 2- 3 mS/cm.

II. Tipuri de îngrăşăminte organice folosite în sere

Principalele componente care intră în alcătuireaamestecurilor de pământuri pentru creșterea plantelor înspațiile protejate sunt:

1.1. Mraniţa Definiţie

4

Mranița este un îngrășământ organic rezultat din gunoiulde grajd ca urmare a unui proces înaintat de fermentare. Areaspect pământos și grăunțos șireprezintă 25% din masa inițială degunoi de grajd. Mranița se poateaplica singură și/sau în amestec cuîngrășăminte chimice (P, K) lacartof, tomate, varză, castraveți,precum și în gropile de plantare apomilor fructiferi și a viței devie. Conține în medie 0,7 – 2% Ntotal, 0,3 – 1,2% P2O5, (13 - 0,52%P), 0,8 - 0,9% K2O (0,6 - 0,7K), 0,5% Ca O (0,35% Ca, la un conținut de 55 - 70% apă(Davidescu, 1992).

Obţinere Mranița care se obține din descompunerea completă a

gunoiului de grajd după 1-3 ani; este foarte bogată însubstanțe organice și minerale și în microorganisme.

Gunoiul de grajd reprezintă un amestec format din dejecțiisolide și lichide și din așternutul animalelor.(P. Diaconu, C.Ceaușu, pag. 175).

Dejecțiile solide sunt formate din apă și substanțeorganice nedigerabile sau nedigerate în organismul animal. Îndejecțiile solide se elimină 30 - 50% din substanța organică afurajelor consumate de animale, circa 80% din P, 60% din K și50% din N existente în hrană. Restul substanțelor organice sauminerale din hrană constituie partea digerabilă, folosită înorganismul animal ca material de sinteză sau energetic.

Dejecțiile lichide sunt alcătuite din apa eliminată deorganismul animal prin rinichi, din produsele de scindare asubstanțelor proteice în procesele de metabolism (uree, aciduric, acid hipuric, creatinină, acizi aminici), din diversesubstanțe minerale sub formă de ioni (Ca2+, Mg2+, K+, Na+ etc. ).

Așternutul este o componentă importantă a gunoiului degrajd. Utilizarea lui ajută la îmbunătățirea, sub raportcantitativ și calitativ, a însușirilor gunoiului prin absorbțiagazelor (NH3) și a dejecțiilor lichide. Așternutul poate fiformat din paie, turbă, frunze de copaci, rumeguș de lemn, alteproduse adecvate.

Gunoiul de grajd evacuat zilnic din adăposturileanimalelor poate fi utilizat în stare proaspătă ca îngrășământ

5

sau poate fi depozitat în platforme speciale pentru oprealabilă fermentare și înnobilare, înainte de a fi utilizat.

Stadiile fermentării gunoiului de grajd şi accesibilitatea elementelor nutritivedin acesta. Posibilitatea absorbției de către plante a elementelornutritive din gunoiul de grajd aplicat solului depinde destadiul său de fermentare, de condițiile de mineralizare dupăintroducerea lui în sol, de proveniența gunoiului. Se deosebescpatru feluri de gunoi, în funcție de stadiile de fermentare:

a) gunoi puţin fermentat sau proaspăt. Culoarea paielor esteneschimbată, nu-și pierd din rezistență, extractul aposdin gunoi are culoare galbenă.

b) gunoi semifermentat. Paiele au căpătat culoare brună-negricioasă, au pierdut din rezistență, greutateagunoiului s-a micșorat cu 10—30 %, comparativ cu celproaspăt;

c) gunoi bine fermentat. Paiele nu pot fi distinse cu ușurință,materialul are culoare negricioasă și a pierdut 50% dingreutatea inițială, mustul de gunoi este incolor;

d) gunoi putred sau mraniţă. Se prezintă ca o masă cu aspectpământos, fermentarea micșorează volumul gunoiului, iarconținutul de azot și fosfor crește pe măsura fermentăriilui.(P. Diaconu, C. Ceaușu, pag. 222).

Utilizare Mranița are o folosire la fel de veche ca și gunoiul de

grajd. Cea mai largă utilizare o are în legumicultură și înfloricultură. Datorită însușirilor sale fizice și chimiceexcelente, este nelipsită la producerea răsadurilor, ea servind laacoperirea semințelor în răsadniță deoarece nu formeazăcrustă, reține ușor apa, asigură un regim aero-hidric optimpentru germinarea semințelor și permite o ușoară penetrarespre suprafață a tinerilor germeni, extrem de fragil în cazulunor specii de legume și flori. În plus, ea nu produce arsuriîn timpul germinării și răsăririi și asupra tinerelorplăntuțe, așa cum produce gunoiul nefermentat datorităamoniacului format. De asemenea, mranița oferă substratului oexcelentă capacitate de tamponare față de săruri, tinereleplăntuțe fiind deosebit de sensibile la concentrațiileridicate.

Mranița este mult folosită la obținerea de diverseamestecuri pentru ghivece nutritive. De asemenea, ea se aplicăca atare la cuib la plantatul răsadurilor stimulând prinderea

6

acestora, creșterea sistemului radicular și creștereaviguroasă a plantelor încă din primele faze după plantare.

Mranița mai este utilizată pentru îmbogățirea solurilorgrele, în cultura multor specii de plante în amestec cu pământde țelina și pământ de frunze. Greutatea unui m3 de mranițaeste 800 – 850 kg. Nu se utilizează în stare curată pentru căarde. Poate fi considerat îngrășământ natural după 6 - 8 anipoate fi considerat un sol gras. Mranița se incorporează, deobicei, în amestecul inițial de pământ. (Gh. Budoi, 2001).

1.2. Pământul de ţelină

o Definiţie Pământul de țelină denumit și pământ de brazdă este un sol

bine structurat și bogat. Are o bună structură fizică, găzduindo serie de microorganisme extrem de benefice plantelor. Este unpământ greu, cu permeabilitate și afânare redusă, de culoarecenușie-maronie și cu un conținut ridicat în minerale, înspecial azot. Are pH alcalin, variabil între 6-8.

o Obţinere Pământul de țelină se obține de

pe terenuri cultivate cu graminee șileguminoase perene. Se recolteazăbrazde de o adâncime de 20 cm, careapoi se așează în platforme dedescompunere, unde se udă cu apă sauzeamă de bălegar și se lasă săfermenteze circa 6 - 8 luni, până ceiarba brazdelor s-a descompus, după

care materialul astfel obținut se cerne, sau se pisează,rezultând un pământ de țelină cu o structură granulată, bunpentru pregătirea amestecurilor nutritive. Poate fi folositimediat sau păstrat în grămezi pe platforme până ladescompunerea totală a resturilor vegetale. Prin putrezireamasei de rădăcini din stratul superficial, în decursul aniloracesta se îmbogățește în substanțe nutritive.

o Utilizare Este folosit la pregătirea paturilor nutritive al solurilor

în legumicultură și horticultură. Nu se folosește proaspăt ,necesită o mică preparare.

7

1.3. Pământul de frunze

Definiţie Pământul de frunze (compostul)

are o culoarea închisă, este sărac înelemente nutritive, afânat șipermeabil și cu pH variabil, în

funcție de speciile de arbori de la care provine. Obţinere

Pământul de frunze se obține din compostarea frunzelorarborilor, în mod deosebit al celor de fag, tei, arțar, anin,alun, care toamna cad, prin fermentare aerobă. Se trag înplatforme sau în șanțuri, se răscolesc de mai multe ori, undese va face și udarea cu mustul de gunoi de grajd sau aplicareade îngrășăminte minerale, îndeosebi de N și în circa 2 ani dezile se obține un pământ bun. În cazul frunzelor de foioase,care au un raport C:N în jur de 31 și un conținut de cca 1,1% Nși 34% C (Borlan ș.a., 1994), necesarul de N este mai mic decâtla pentru paie, și anume de 2-4 kg N/t s.u. (4,5 – 9 kg uree/ts.u.). Nu este indicat pământul din frunze de stejar deoarececonține foarte multe substanțe taninoase. Se pot folosi cusucces pământurile rezultate din putrezirea acelor de pin sibrad, foarte bogate in substanțe silicioase, cu o marecapacitate de reținere a apei.

Sau se mai poate obține din frunze de arbori și pomifructiferi, adunate toamna sau primăvara. Acestea se așează laumbră, în grămezi sau în gropi. În cazul așezării în grămezi sevor acoperi cu un strat de pământ sau cu scânduri, pentru a nufi luate de vânt. Pe parcursul a 2 ani, frunzele se descompun,formând astfel un pământ ușor, fertil și acid. Înainte deutilizare pământul se cerne pentru a se elimina părțilenedescompuse.

Utilizare Pământul de frunze este utilizat în amestec cu alte

materiale organice: turbă, nisip sau alte pământuri, cum ar fipământul de țelină, în diverse combinații și proporții pentruobținerea de substraturi în floricultură.

8

1.4. Turbao Definiţie Este un sediment vegetal alcătuit din plante higrofite și

din mușchi, format în decurs de secole prin acumularearesturilor vegetale moarte ce au suferit un proces dedescompunere anaerobă lentă, pe locul de creștere a plantelor.(Gh. Lixandru).

Este o componentă organică cu calități tehnologiceexcepționale, provenită din descompunerea în”turbării” a unorcantități mari de depozite naturale de mușchi de turba. Spredeosebire de mranița, prezintă marele avantaj că se poatefolosi imediat, nefiind nevoie fermentarea și descompunereaacestuia. Este un material organic care se formează încondiții naturale, în așa numite turbării.

o Tipuri de turbă Se cunosc mai multe feluri de turbă:

- turba neagră(se formează în zonele joase), are aspect prăfos,datorită gradului avansat de descompunere, culoare neagră, omare capacitate de reținere a apei(de 7-8 ori volumul său), maisăracă în elemente minerale, comparativ cu mranița, pH slabacid ,afânată și permeabilă. - turba roşie(se formează în zonele înalte), are aspect fibros,datorită faptului că nu este foarte descompusă, culoarea estemai deschisă (roșcată), capacitate foarte mare de reținere aapei (de 10-15 ori volumul său) are pH acid și de aceea sefolosește, se tratează cu praf de var 2-3 kg/m3 pentruneutralizarea acidității. - turba aurie (turba fibroasă) este unmaterial preferat de horticultoriiprofesioniști pentru că acționează caun burete natural, reținând până la detrei sute de ori volumul său în apă,dar și de bun aerator alsubstraturilor datorită faptului că nuse descompune. Prezintă un pH acid cuo valoare cuprinsă între 4 - 5.Formată din mușchi sau din specii destuf ori rogozuri, turba aurie prezintă inconvenientul de a sereumezi foarte greu atunci când este tare uscată (apa curge pedeasupra). În schimb, nu sunt afectați de germeni de boli.Turba aurie este bine tolerată de toate plantele. O vom găsi întoate mranițele din comerț, caci este ieftină, ușor de

9

depozitat,de amestecat și nu reacționează chimic cu altesubstanțe. Viitorul turbei de cultură este incert, siturileexploatabile devenind din ce în ce mai rare, extracția de turbagenerând importante probleme ecologice în regiunile din nordulEuropei (distrugerea ecosistemului și vegetațiilor unice).Turba aurie se folosește în proporție de 25-35% în diversesubstraturi. Concentrația ei poate ajunge la 50% în mranițelepentru răsaduri butași. - turba brună are o vechime de 1 000 - 5 000 de ani și s-aformat într-un mediu anaerob.  Încă ușor fibroasă, este foartespongioasă, bogată în materii și joacă un rol important înretenția de apă (până la de 500 de ori volumul ei). 

o Obţinere Turba se formează prin descompunerea anaerobă, incompletă a

materialului vegetal provenit de la plantele iubitoare de apă,datorită excesului de apă din pânza freatică sau dinprecipitații. Adică se obține din descompunerea unor specii demușchi și plante acvatice, prin rezultarea unui pământ ușor,afânat și cu o capacitate mare de a reține apa.

o Utilizarea turbei Turba se folosește fie ca atare, ca substrat pentru

creșterea plantelor și mediu de aplicare a apei șiîngrășămintelor, fie pentru obținerea de diverse amestecuriutilizate ca substraturi în floricultură și legumicultură. Maipoate fi folosită și pentru pregătirea composturilor.

1.5. Nisip Nisipul este un component important, care se introduce în

amestecurile nutritive în vederea creșterii permeabilitățiiacestora. Trebuie extras din cariere de pe cursurile de apănepoluate sau văile uscate ale râurilor. Principala componentăchimică este bioxidul de siliciu care prin stabilireagranulometrică asigură aerația amestecurilor.

Nisipul de râu este o rocă sedimentară, formată, înprincipal, din boabe de cuarț al căror diametru maxim este de 2mm, pentru nisipul fin, și de 5 mm, pentru cel ordinar.

Nisipul de carieră este format din mâluri alcaline, alecăror particule ultrafine se aglutinează. 

Nisipul de cuarț, pentru că nu se tasează, joacă, înesențial, rol de drenant (scurgerea apei prin aerare).Proporția de nisip într-un substrat de cultură poate atinge 50%

10

pentru mranițele destinate răsadurilor, butașilor și cacteelor.Nisipul nu conține nici un element mineral benefic plantei. 

1.6. RumeguşEste un component inert din punct de vedere chimic, care

provine din tratarea rocilor vulcanice cu temperaturi foartemari (700 grade Celsius ) la careapa conținută în minerale seevaporă, rezultând particulegranulare spongioase. Este unmaterial ușor (110-130 kg/m3) cuporozitate ridicată(80%),capacitate mică de reținere a apei(34%), pH neutru, capacitate detamponare nulă, capacitate deschimb cationic mică. Rumegușulfermentează cel mai lent dintre toate deșeurile ligno –celulozice. Cantitatea de azot necesară este de 20 – 30 kg N/ts.u. rumeguș (44 – 66 kg uree/t s.u.). Este necesară aplicareade făină de fosforite, superfosfat sau făină de oase ca aportde P. Este de dorit ca rumegușul să nu se composteze singur, ciîmpreună alte materiale, de dorit cu gunoi de grajd. Datorităfavorizării dezvoltării viermilor sârmă în pomicultură, nu seva folosi un astfel de compost la specii pomicole (Lixandru,1990).

1.7. Compostul menajer Este un pământ gras și negru, obținut prin descompunerea,

timp de 6 - 12 luni, a deșeurilor organice de origine vegetalăprovenite din casă și grădină. Iarba tunsă, frunzele moarte,grămezile de crengi rupte, fructele stricate, cojile de ouă,zațul de cafea, cenușa de lemn intră în componența acestuiprodus heteroclit, dar bogat în materie organică și în elementefertilizante. Compostul menajer trebuie să fie cernut înaintede a fi folosit. Textura lui, destul de compactă, nu permite săfie folosit în stare pură la cultura in spațiile protejate, darel poate înlocui pământul de grădină sau mranița de frunze înanumite amestecuri. 

1.8. Pământul de ericacee Rezultat al descompunerii rădăcinilor și tulpinilor

ericaceelor din câmpii și păduri, adevăratul pământ de ericacee

11

este un fel de mraniță fibroasă care conține o proporție marede nisip. Este apreciat mai cu seamă pentru bunul său echilibrufizic și pH-ul lui acid (5,5), care fac din el substratul depredilecție pentru cultivarea plantelor calcifuge. Foarte săracîn săruri minerale, pământul de ericacee nu se folosește înstare pură, ci intră în compoziția a numeroase amestecuri.

1.9. ScoarţeleFolosirea scoarței de pin în compoziția substraturilor

datează de mai puțin de douăzeci de ani. Înainte, acest reziduual ferăstraielor era pur și simplu ars.  Astăzi, scoarța estepe cale de-a înlocui, treptat, turba, pentru că este unmaterial ușor de reînnoit, prelevat de la arbori din culturiplanificate.  Utilizarea scoarței nu produce un impact negativasupra mediului înconjurător, deoarece nu provine din pădurilespontane. 

Scoarțele de pin concasate și compostate intră înalcătuirea a numeroase mranițe. Ele dau un produs suplu, bine aerat, ușor, care reține destulde greu apa și este acid (pH 4-5). 

III. Amestecuri de materiale organice

Substratul de cultură

În practica horticolă prin termenul de substrat de culturăse înțelege suportul material în care plantele își dezvoltărădăcinile și care constituie sursa principală de hrană.Datorită originii lor, din zone de climă și sol foartediferite, plantele manifestă cerințe foarte variate față decomponentele și însușirile substratului de cultură.

În general, solurile corespund cerințelor majoritățiiplantelor anuale, bienale și perene ce se cultivă atât în câmpcât și în sere, cultivatorul având și posibilitatea să aleagăplantele potrivite pentru anumite tipuri de sol sau săîmbunătățească unele însușiri ale solurilor, corespunzător unorcerințe specifice (prin amendamente, adaos de masă organicăetc.)

Pentru soluri grele se cultivă, obișnuit, plante cu sistemradicular puternic și unele plante cu rizomi, iar pe soluriușoare, plantele bulboase și cele cu rădăcini superficiale.

12

Problema stratului de cultură este mai complicată în cazulplantelor din regiunile calde, cultivate în seră și apartament,de obicei în vase, care influențează nefavorabil dezvoltareasistemului radicular.

Pentru satisfacerea cerințelor foarte variate ale acestorplante, se folosesc substraturi alcătuite în mod artificial sauamestecuri de pământ. La pregătirea acestora se utilizează oserie de substraturi sau „pământuri” care se deosebesc întreele prin însușiri fizice și chimice. Acestea sunt: mranița,compostul, pământul de răsadniță, de gradină, de țelină, defrunze, de ferigi, de nămol, de pădure, turba. La acestea seadaugă nisipul, pietrișul, mușchiul, rumegușul și cele obținutedin roci. Prin însușirile lor fizice, chimice sau biologiceaceste substraturi sunt preferate de o specie sau alta șipentru un anumit mod de cultură. Astfel, pământul de frunze, unsubstrat afânat și cu pH sub 6, se utilizează în amestecurileușoare la plantele care cer oreacție ușor acidă.

Mranița, tot un substrat ușor(1m3 = 700 - 800kg) se remarcă princonținutul ridicat de substanțenutritive, în timp ce țelina esteun pământ greu (1m3 = 1200kg),indicat pentru amestecuri maicompacte.

Pregă tirea amestecurilor de pămâ nt

Cu mici excepții, pământurile din seră nu se folosescsingure pentru cultura plantelor ci în amestecuri, lapregătirea cărora se ține seama de calitățile care trebuie săpredomine: grad de afânare, o anumită reacție etc.

Pentru pregătirea unor amestecuri cât mai apropiate decerințele plantelor, este necesar să se cunoască binecaracteristicile fizice și chimice ale fiecărui component,proporția cu care acesta va participa în amestec fiindstabilită în funcție de acești indicatori. Plantele din serecer amestecuri ușoare, mijlocii sau grele, în funcție decaracteristicile de creștere ale sistemului radicular. Astfel,pentru realizarea unui amestec nutritiv se folosesc mraniță,pământ de țelină, turbă, gunoi de grajd fermentat, nisip, în

13

raporturi diferite, corespunzător cu specia. De exemplu pentruun amestec ușor se folosește în proporție mare pământul defrunze sau turba fibroasă. Pentru un amestec greu și bogatpredomină țelina și mranița.

La plantele care preferă straturi acide, în amestecuri vapredomina pământul de pădure sau turba înaltă. Amestecând îndiferite proporții 3 - 5 componente se pot realiza substraturicorespunzătoare acestor preferințe. De exemplu un amestec greupoate fi format din țelină, mraniță, pământ de frunze și nisipîn raport de 3:2:2:1, un amestec mijlociu de pământ derăsadniță, pământ de ericacee, pământ de frunze și nisip înproporție de 2:1:1:1 și unul ușor indicat pentru planteacidofile, din turbă, pământ de frunze și nisip în raport de3:1:1.

Pregătirea propriu-zisă a amestecurilor, comportăurmătoarele operații: cernere, mărunțire, dezinfecție,omogenizare. Amestecarea se face pe platforme curățate, tasate,chiar betonate sau asfaltate. După mărunțire și cernere,componentele amestecului, măsurate în volume conform rețeteistabilite se răstoarnă pe platformă în straturi succesive și seamestecă prin lopătare și greblare până la omogenizareaperfectă.

Dezinfecția amestecurilor nutritive înaintea folosiriilor este obligatorie în vederea prevenirii transmiterii unorgermeni de boli și dăunători. Lucrarea se poate efectuaînaintea amestecării componentelor sau după realizareaamestecului.

Dezinfecția se poate face pe cale termică sau chimică.Pentru o bună dezinfecție chimică, amestecul se întinde înstraturi uniforme cu grosime de 25 - 30 cm, iar după aplicareatratamentului se învelește pentru sudație cu o prelată sau ofolie de polietilenă timp de 3 ani. La dezvelirea amesteculuise lopătează de 2 - 3 ori în vederea înlăturării vaporilor depesticide care sunt toxice pentru semințe sau răsaduri. Pentrua evita astfel de accidente se recomandă ca după dezinfecțiachimică să se lase o pauză de 12 - 15 zile până la folosireaamestecurilor nutritive la producerea răsadurilor.

Un amestec compus numai din scoarță în diferite stadii dedescompunere este un produs de calitate inferioară, caretrebuie îmbogățit cu pământ de grădină sau de compostmenajer. Un simplu amestec de turbă și de scoarță nu estesatisfăcător, fiind sărac și instabil. 

14

Amestecul de substanțe organice pentru citrice (portocal,lămâi, măslin etc.) trebuie să fie bogat și de aceea estealcătuit din mraniță, pământul argilos cu nisip, turbă șiscoarțe de copac. 

Un amestec de soluri cu aciditate mare este cel pe bazăde turbă roșie fibroasă, mușchi, pământ de pădure, pământ deace de brad, pământ de ericacee care sunt substraturi acide. 

Ca substrat universal pentru legume putem folosi: pământde grădină, turbă, nisip în raportul 1:2:1 și adăugăm 2 paharede cenușă la o găleata de amestec.

Pentru răsadurile de tomate, varză, ardei, vinete, ceapă,salată, țelină se consideră mai bun amestecul de pământ din 1parte pământ de grădină, 2 părți compost/mraniță și 1 partenisip, adăugându-se 2 pahare de cenușă la găleata de amestec,iar pentru varză în loc de cenușă – 1 pahar de var nestins(fiind higroscopic, ferește plantele de umezeala în exces șiastfel de căderea plăntuțelor) (tabelul 1).

Pentru răsadurile de castravete, dovlecei, dovleac,amestecul considerat cel mai potrivit este din: pământ degrădină și compost/mraniță în proporție de 1:1.

Tabelul 1

Cultura Mraniță %

Pământ de țelină %

Nisip %

Roșii 50 25 25Ardei,vinete

40 50 10

Castraveți 40 40 20Varză,

conopidă50 25 25

Salată 25 75 -

Substraturi standard

Pentru ca realizarea amestecurilor din straturi estecostisitoare, procurarea și prepararea unora fiind și foartegreoaie, în ultimul timp s-a recurs la obținerea unorsubstraturi mai ușor de realizat și care pot fi folositeaproape la toate culturile și în toate fazele de vegetație.Aceste substraturi cunoscute sub denumirea de „pământuri

15

universale” sau „substraturi standard” sunt obținute dincomponente, uneori lipsite de viață microbiană și chiar deelemente nutritive, cărora li se adaugă elemente de bază,microelemente și microfloră, după necesități. Un astfel desubstrat folosit în Anglia la numeroase plante este format din:țelină lutoasă, turbă și nisip. Pentru fiecare grupă de plantese creează mediul edafic favorabil, modificând doar raportuldintre aceste 3 componente. Un substrat universal, folosit cusucces în Elveția și Franța este format din: două părți turbăgranulată cu aciditate moderată și o parte turbă fibroasăneagră cu mare capacitate de absorbție și reținere a apei și aelementelor nutritive. Când este folosit ca substrat deînrădăcinare a butașilor se poate adăuga nisip în proporție de5 - 10%. Caracterizate prin însușiri fizice care convinmajorității plantelor și datorită posibilităților de a dirijaconținutul în săruri minerale „pământurile universale”realizate din turbă și substraturile obținute din roci sau maseplastice își găsesc o tot mai largă utilizare în floricultură.

Cerințele plantelor fața de substratul de cultură

Aceste cerințe diferă de la o specie la alta, iar încadrul speciei și în funcție de vârstă. În tehnologiadiferitelor culturi sunt indicate substraturi speciale pentruînsămânțare sau butășire, pentru fazele de creștere sau laplantele adulte. În general, plantele tinere cer un substratușor, afânat, bogat îndeosebi în azot. Pe măsură ce cresc,plantele au nevoie de substraturi mijlocii sau grele cu unconținut mai ridicat de fosfor și potasiu. Particulele carealcătuiesc un amestec de pământ trebuie să permită circulațiaapei, să formeze suficiente spații lacunare pentru a ușuraaerația. Raportul între faza solidă, apă și aerul unui substratde cultură influențează hotărâtor creșterea plantelor.

Cerințele plantelor față de reacția substratului

Plantele au cerințe deosebite față de reacțiasubstratului, pământurile folosite în floricultură având un pHcuprins între 3,5 - 8,5. Reacția influențează procesele chimicedin substrat dar are și un rol important în desfășurareaproceselor biologice din acesta. Din punct de vedere chimicreacția influențează toleranța plantelor față de concentrația

16

de săruri. Speciile acidofile își găsesc condiții optime devegetație în soluri cu o soluție mai săracă în săruri, în timpce plantele de substraturi alcaline, suportă mai ușor excesulde săruri solubile.

Majoritatea plantelor se dezvoltă normal în soluri ușoracide sau neutre. Sunt însă și specii care cer substraturifoarte acide, după cum altele pretind în mediu de culturăalcalin.

Dat fiind că în culturile floricole se folosește unsortiment mare de pământuri, există posibilitatea de asatisface cerințele plantelor față de pH prin alegereacomponentelor după valoarea acestuia, iar modificările dereacție în timpul culturii pot fi corectate. Valoarea pH-uluise poate schimba în timpul culturii fie datorităîngrășămintelor (prin reacția fiziologică) fie datorită apeifolosite la irigare.

Pe baza determinărilor de laborator sau direct cu aparateportative, pH-ul se corectează până la valoarea optimă. Astfel,pentru reducerea pH-ului cu o unitate se poate administrafloare de sulf în cantitate de 45 - 69 g/m2 sau 500 g/m2, iarpentru ridicarea pH-ului cu o unitate se aplică 150 - 200 g/m2

sau 1 - 3 kg/m3 carbonat de calciu.

IV. Amendarea şi fertilizarea legumelor cultivate în sere

Amendarea solului sau substratului Indicațiile prezentate pentru legumele de câmp

referitoare la pH-ul și VAh- ul optim al solului sausubstratului sunt valabile și pentru legumele de seră.Majoritatea legumelor au optimul în domeniul slab acid-neutru(6,5 - 7,2), la unele întinzându-se până la slab alcalin (7,5- 7,7). În general, în sere există tendința de alcalinizaretreptată a reacției solului datorită aplicării masive agunoiului de grajd, apei de irigație încărcată uneori cucationi bazici, carbonați și bicarbonați etc. De aceea,problema corectării reacției acide în sere nu se pune deregulă decât la înființarea serei, dacă solul este acid (pH <6). Însă, datorită tendinței menționate, dozele de amendamentecalcaroase aplicate, DAC, sunt mai mici decât în cazulculturilor de câmp, și anume sunt dimensionate ca săneutralizeze doar 50 % din aciditatea hidrolitică, Ah.Relația de calcul pentru neutralizarea a 0,5 Ah, pentru h = 30cm adâncime și Gv = 1,2 g/cm3, are forma:

DAC • CaCO3/ha = 0,9• Ah

17

Dat fiind faptul că solurile din sere trebuie să fiebine aprovizionate cu Mg, în cazul în care se impunecorectarea reacției acide este bine ca aceasta să se facă cudolomit fin măcinat, care vine și cu un aport de Mg.

Alcalinizarea din cauzele menționate mai sus nudetermină, de regulă, creșterea pH-ului peste 8,2 în solurilede seră (Ghidia ș.a., 1980). pH-ul nu crește foarte mult șidin cauză că în sere, mai ales în cele de flori, în sol seincorporează adesea turbă acidă. Alcalinizarea - creștereaconținutului de Na schimbabil peste limitele critice, esteîmpiedicată de saturarea complexului adsorbtiv cu ioni de Ca2+

și Mg2+, ionii de Na+ fiind menținuți în bună măsură în soluțiasolului și fie sunt spălați în mare măsură cu apa de udare pesolurile permeabile, fie contribuie la salinizarea solului înstratul de la suprafață pe solurile greu permeabile. Totuși,alcalinizarea - chiar dacă nu este accentuată, determină,între altele, imobilizarea P și a microelementelor (excepțieMo), lucru care nu este de dorit.

De aceea, la creșterea pH-ului peste 7,5 - 7,8 se poateîncorpora în sol turbă acidă sau alte materiale cu efectacidifiant care, prin aciditatea pe care o dezvoltă, determinăscăderea pH-ului. Dozele de turbă acidă sau de alte materialeacidifiante se stabilesc cu formula prezentată pentru speciiornamentale lemnoase, în funcție de VAh-ul dorit a se realiza,acesta depinzând de pH-ul optim de realizat în sol. Turba areîn plus și efect pozitiv asupra însușirilor fizice ale solului(structură, porozitate, drenaj, aerație, reținerea apei etc.).

Corectarea conţinutului de săruri din solCreșterea conținutului de săruri peste limitele

admisibile este o problemă mult mai frecventă în sere decâtpericolul alcalinizării. Adeseori, în sere, la suprafațasolului se poate observa o pudră albă datorită sărurilorrămase după evaporarea apei. Acumularea sărurilor în orizontulde la suprafață este favorizată nu numai de apa de irigație,de aplicarea masivă a îngrășămintelor organice, între caremranița aduce adesea cantități însemnate de Na, de aplicareaîngrășămintelor chimice, ci și de faptul că temperaturileridicate din sere și consumul mare de apă de către plantefavorizează un flux ascendent al apei și, o dată cu ea, alsărurilor în sol; prin evaporarea apei și prin consumul ei decătre plante, sărurile rămân la suprafață și se acumulează întimp peste limite tolerabile. Cu cât textura solului este maiușoară și conținutul de materie organică mai redus, cu atâtconcentrația critică a sărurilor solubile la care plantelesunt afectate este mai mică.

Limitele critice, LC, ale indicilor salinităţii pentru solurile de sere,care nu trebuie depășite, se calculează după metodologia ICPA(Ghidia ș.a., 1980) în funcție de conținutul de materieorganică din sol (MO, %) determinată prin pierdere lacalcinare. Introducând un factor de corectare a acestor limiteîn funcție de conținutul de argilă din sol, factor stabilit pebaza dalelor lui Bernstein privind influența conținutului deargilă asupra LCSS, relațiile I C P devin (Budoi, 2000):

18

LC SS % = [(2 ∙ MO + 15)/100] ∙ (0,75 + 0,009 ∙ A)

LC NaCl, mg/l00g = [2 ∙ MO+15] ∙ (0,75 + 0,009 ∙ A) LCCE, mmho/cm = [(2 ∙ MO + 15)/44] ]∙ (0,75 + 0,009∙ A)

unde: LCSS = limita critică a conținutului de săruri solubile, % săruri la solul uscat la 105ºC LC NACI = limita critică a conținutului de Na Cl, mg/100 g sol uscat la 105°C; LC CE = limita critică a conductivității electrice a extractului apos 1:5; A = conținutul de argilă coloidală, %.

Măsuri pentru scăderea conținutului de săruri solubile șireducere, efectului lor negativ (parțial după Ghidia ș.a.,1980).

a) Spălarea solului cu apă curată este principala măsură eficient, pesolurile permeabile sau care sunt în prealabil afânate înadâncime. De regulă la înființarea unui complex de sere, seconstruiește un sistem de drenare care faciliteazăîndepărtarea excesului de apă și a sărurilor. Această măsurăse poate aplica dacă pânza freatică este la o adâncimesuficient de mare.

b) Incorporarea în sol de turbă acidă puțin descompusă, cu un conținutridicat de materie organică (90 - 95%), sau de rumeguș de lemnori de coajă de copac compostată. Având în vedere concepția călimita critică a conținutului din săruri solubile, LCSS, sau,altfel spus, limita tolerabilă a conținutului de sărurisolubile de către plante depinde de conținutul de materieorganică și de argilă din sol (A), pornind de la relația decalcul a LCSS se ajunge la formula pentru calcululconcentrației de materie organică necesară în sol (MOn, %) lacare nivelul existent al sărurilor solubile din sol, efectullor nu mai este nociv. Formula Ghidia, în forma modificatăcare ține cont de A, devine (Budoi, 2000):

MOn, % = 50 ∙ CSS/(0,75+ 0,009 ∙ A)-7,5

unde CSS = concentrația reală a sărurilor solubile din sol, %,care practic devine noul LCSS.

Calculul dozei de turbă oligotrofă necesară pentru a realizacreșterea concentrației materiei organice din sol de lanivelul inițial, MOi (%), la nivelul necesar, MOn (%), ținând contde adâncimea stratului de sol de ameliorat, h (cm), de greutateavolumetrică a solului, Gv (g/cm3), și de conținutul de materieorganică din turbă, MOt (%), se face cu formula (Ghidia ș.a.,1980):

Doza de turbă uscată, t/ha = (MOn - MOi) ∙ h ∙ Gv ∙ 100MOt

Pentru a obține doza de turbă la umiditatea de aplicare aacesteia, U (% de masa uscată), doza de turbă calculată ca maisus se înmulțește cu factorul (100 U)/100.

Exemplu: Dacă CSS = 0,4 %, A = 35 %, MOi = 8 %, MOt = 90 %, h = 25,Gv = 1,2, U%, atunci:

19

MOn, % = 50∙ 0,4/(0,75 + 0,009 ∙ 35) - 7,5 = 11,3

Doza de turbă uscată = (11,3- 8) ∙ 25∙1,2- (100/90) = 110 t/ha

Doza de turbă cu 25 % umid. = 110 ∙ (100 + 20)/100 = 137,5t/ha Această metodă practic face să fie urcat pragul detoleranță a plantelor la săruri crescând conținutul de materieorganică din sol. Desigur că metoda este fezabilă practicpentru concentrații de săruri care nu depășesc o anumitălimită, peste care numai măsura radicală de spălare asărurilor cu apă curată (eventual precedată de lucrări de afânare adâncă) este eficientă. De asemenea, trebuie verificatprin calcul dacă aplicarea turbei acide în doza ieșită dincalcul nu acidifiază solul într-o măsură nedorită. Pentruaceasta, dacă solul serei nu prezintă carbonați liberi, sepoate prognoza gradul de saturație cu baze la care se vaajunge prin aplicarea turbei cu relația (Budoi, 2000):

VAh, % =VAh∙SBi∙100∙h∙Gv

Ahma∙DMA+SBi∙100∙h∙Gv

unde: VAh = gradul inițial de saturație cu baze, %; SB, sumainițială a bazelor schimbabile, în mc/100 g sol; h = adâncimeade încorporare a turbei, cm; Gv = greutatea volumetrică asolului, g/cm3 (în medie 1,2); Ahma = aciditatea hidroliticădezvoltată în sol de materialul acidifiant (turbă), mc/100 gmaterial uscat: pentru turbă acidă Ahma = 90; DMA = doza dematerial acidifiant (turbă acidă), t/ha material uscat.c) îndepărtarea primilor 3-4 cm de sol de la suprafață și scoatereapământului în afara serei. Acest lucru se face după defrișareaculturii și lăsarea solului să se usuce pentru ca sărurile săse acumuleze în stratul de sol menționat. Această metodă sepoate aplica mai ales dacă nu poate fi aplicată nici unadintre măsurile de mai sus (a, b). Pe lângă îndepărtarea uneimari părți din săruri, metoda prezintă avantajul că, aplicatăperiodic, permite și menținerea constantă a spațiului aerianîn seră, care în timp se micșorează prin înălțarea niveluluisolului datorită aplicării masive an de an a gunoiului degrajd, folosirii de baloți de paie pentru culturile pe baloțietc. (Ghidia ș.a., 1980).

20

Fertilizarea. Analiza solului, interpretare, domenii optime. După metodica ICPA, la solurile de seră și solarii se

determină conținutul de forme hidrosolubile de elementenutritive; determinările se fac în extract apos l/5 pentrusere și 1/2,5 pentru solarii, rezultatele fiind exprimate înmg N,P2O, K2O, Mg O/100 g sol uscat la 105 °C pentru sere, șila sol uscat la aer pentru solarii. La legumele în seră se iauprobe de sol de 3 ori/ciclu la ciclul I (iarnă - vară) și de 2ori la ciclul II (vară - iarnă). Voican și Lăcătuș (1998)recomandă ca pentru un mai bun control al factorilor trofici,analizele să se facă mai des, anume la un interval de 2 - 4săptămâni.

În sere, gunoiul de grajd semifermentat se aplică anual îndoze de 80 – 100 t/ha pe soluri cu un conținut optim de materieorganică (4 – 6 % pe soluri ușoare, nisipoase; 6 -8 % pe solurimijlocii – lutoase și luto-argiloase; 10 – 12% pe cele grele –argilo-lutoase și argiloase); pe solurile slab aprovizionate,mai ales în primii ani de șa darea în exploatare a serei,dozele de gunoi pot ajunge la 120 – 150 t/ha; dozele de P2O5 lafertilizarea de bază este bine să nu depășească 200 kg/ha, celeK2O 300 kg/ha, iar cele de Mg O 60 kg/ha, pentru evitarea unordezechilibre și antagonisme (Ghidia ș.a., 1980).

Viocan și Lăcătuș (1998) menționează că în loc de gunoipoate fi folosită mraniță, prin aplicare localizată în benzi îndoze de 10 – 40 t/ha. Ei atrag însă atenția că de multe orimranița poate avea un conținut ridicat de Na, fapt extrem dedăunător pentru speciile sensibile la salinitate, de aceeafolosirea ei trebuie făcută cu grijă, după o prealabilă analizăagrochimică. De asemenea ca îngrășământ organic se poate folosiși gunoiul de păsări compostat (în doze de 4 – 5 ori mai micidecât cele de gunoi de grajd), turba oligotrofă sau mezotrofăși compostul forestier. În cazul compostului forestier, încazul unui raport C/N mare, poate avea loc o imobilizaretemporară a N din sol în biomasă microbiană, de aceea dozele deN trebuie suplimentate cu 5 – 6 kg N/t s.u.

Rata de mineralizare a îngrășămintelor organice în spațiiprotejate este mult mai mare decât în condițiile de câmp,aportul de elemente nutritive din gunoiul de grajd în primul anfiind astfel mai mare, iar efectul remanent mai redus. Cu toateacestea, ritmul de eliberare a elementelor nutritive din gunoi,chiar în primul an de efect este mai lent decât ritmul decreștere a cerințelor de nutriție ale plantelor pe măsură ce

21

acestea înaintează în vegetație, în special în prima parte aperioadei de vegetație și mai ales la culturile din ciclul I(iarnă – vară) datorită temperaturilor mai scăzute. De aceea,la fertilizarea de bază, trebuie aplicate și îngrășăminteminerale pentru a asigura o bună pornire în vegetație aplantelor. (Gh. Budoi, 2001, pag. 198 – 204).

Bibliografie

Gh. Lixandru, L. Marin, L. Calancea, C. Caramete, Z. Borlan, Agrochimie, Editura Didactică și Pedagogică, București, pag. 212 - 226.

Gh. Budoi, Agrochimie II – Îngrăşăminte, Tehnologii, Eficienţă, Editura Didactică și Pedagogică, București 2001, pag. 85 – 112;198 – 212.

P. Diaconu, Gh. Burloi, C. Ceaușu, Gh. Cremenescu, I.Negrea, Agrofitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, București, pag. 175 – 179.

www.scribd.ro;

www.regielive.ro;

22