Prin Corabia aceasta se închipuiete Soborniceasca Biseric a Lui Hristos, a crei temelie este Credina cea Ortodox în Sfânta Treime. Iar scândurile i grinzile sunt dogmele Credinei i tradiiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, ndejdea i dragostea. Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorari i marinari, Apostolii, i Diadohii Apostolilor, i toi Clericii. Gramaticii i notarii, învtorii cei dup  vremi. Cltorii, toi Ortodocii Cretini. Marea, este viaa aceasta. Suflarea cea lin i zefirul, sunt suflrile i harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se îndrepteaz  ctre limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor  Canoane. Dumnezeiescul Hrisostom (Tom 6, foaia 429, stih 10, i tom 7, foaia 502, stih 20; Ediia din Etoni)
Întru slava Tatlui, a Fiului i a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu.
PIDALION 
 
Sau Cârma Cor  biei înelese a Sobornicetii i Apostolicetii Biserici a Ortodocilor. Adic toate Sfintele Canoane, ale Sfinilor Apostoli, ale Sfintelor  Sinoade Ecumenice, locale i ale Sfinilor Prini de
 pe alocuri. Traduse din grecete în românete de Înalt Prea Sfinitul proin Mitropolit Kirio Kir Venianin Costachi.
Iar acum întâiai dat, în zilele Prea Înaltului Domn Mihail Grigoriu Sturza Voievod Cu blagoslovenia Înalt Prea Sfinitului Arhiepiscop i Mitropolit al Moldovei Kirio Kir Meletie.
Tiprit prin sârguina i cheltuiala Prea Cuviosului Arhimandrit i Stare al Sfintelor Monastiri Neamul i Secul, Kir Neonil.
Îndreptate i îndeplinite de Protosinghelul Neofit Scriban în tipografia Sfintei Monastiri Neamul, în anul 1844 de Ieromonahul Teofan i de Monahul Cleopa tipograful.
INSCRIPIE ASUPRA STEMEI DOMNETI
O Cruce i o Coroan, o Stea o Alurghid1,
1 manta de purpur ;
 
Un Bour, o Cunun, ce st pe o Eghid, Un Schiptru, i o Spad, ba i un Sfânt Patron, S-au dat DOMNULUI nostru când s-a suit pe Tron, Lui MIHAIL lui STURZA ca PRIN i VOIEVOD, S fie-n Motenire, de fericire rod. Întreaga st pânire, i a Armelor Putere, În mâna sa stau puse, i a Moldovei vrere, Deci dar acestea toate, ale Providenei sunt, Ce duce Omenirea ctre un scop Preasfânt. Lui dar se cuvine ca tot ce vom lucra, S-aducem s supunem spre a se închina, Primete Bune DOAMNE acestea spre-nchinare, Primete aceast Carte, sub 'Nalta aprare.
CTRE CITITORI,
Începând de la cele mai mari trupuri ale lumii vzute, i încheind la cele mai mici fiine i trupuri microscopice i înelese, ale lumii nevzute, nu aflm c ar putea ele oarecum a fiina sau a se mica, decât numai dup oarecare legi.
Învoirea cea minunat a elementelor, micarea cea Universal a firii, scopul i armonia lor de la sine arat pe sfintele i preaîneleptele legi ce li s-au pus de ctre Atotputernicul Ziditor.
Deci precum în rânduiala Universului i a firii nimic nu se vede f r  de oarecare legi, aa i în rânduiala moral, nici o societate i nici un aezmânt nu se poate cârmui f r  de oarecare legi; deci cu cât mai vârtos clerul, poporul i bisericile cretineti.
 
întâi s le fac cunoscut voia sa, sau legiuirile dup  care vor ele a se ocârmui; cu cât mai vârtos Biserica care este sufletul cârmuirii i al legilor, f r  de care nici societatea nu poate tr inici; clerul este sufletul unui popor; deci dac clerul nu va ti calea pe care trebuie s mearg spre a nu r tci i a nu cdea în
 pierzare, apoi cum va ar ta el turmei sale calea ce duce la fericire i mântuire? Dar apoi a le face cunoscute lor pe acestea nu este alt cale, decât a le
 publica lor în acei termeni cu care ele se îneleg între sine.
Biserica Moldovei, s-au mai bine bisericile naiei române, dimpotriv au pit, cci Codica sa de legi, sau canoanele bisericeti, nu i-au fost ei împrtite în întregime, prin graiuri ce sunt înelese fiilor turmei sale, sau dei i-se împrtise ceva, îns  numai poate prin brouri, manuscrise, care din veac în veac se tlmceau de ctre vreun prieten i fiu al ei adevrat.
În sfâr it, în anul mântuirii 1652 s-a dat la lumin în Târgovite, capitala rii Româneti,
 Nomocanonul lui Alexie Aristin, tlmcit de Daniil monahul panoneanul, îndreptat de ieromonahul Ignatie Petri, tiprit cu cheltuiala Mitropolitului tefan. Întitulându-l românete Îndreptarea Legii care mai bine se putea zice  Dreptarolege sau  Lege
 Dreptar . Dar apoi acest Nomocanon2, precum este tiut, este o prescurtare a Canoanelor, amestecate cu legi politiceti, iar nu completa i simpla Codic de canoane.
 
Aceast carte de la ar tatul an 1652 pân astzi neavând norocire de a se retipri, a ajuns un lucru atât de rar, încât o episcopie sau o mitropolie, se poate socoti foarte norocit dac, înc i-a mai r mas vreun exemplar întreg!
Pricinile neretipririi pot fi de mai multe feluri, i iar i, unele iertate, iar altele neiertate, precum între altele este aceea de a nu fi cunoscute la tot clerul i tuturor cretinilor deosebitele legiuiri ale Sfintei Biserici… . Care aceasta din urm, s-a întâmplat i acestei cr i, tocmai pe când era s vad întâia oar   lumina tiparului, în grecete, precum mrturisete fericitul Patriarh Neofit, în scrisoarea sa din 1802, care s-a tiprit în dosul acesteia.
i care carte poate c i la noi are acest fel de neprieteni… . Pe care, dei cu o singur  tr stur   socotesc îndeajuns a-i încredina despre Adevr: adic  este Biserica învtoare i propovduitoarea Luminii, sau nu? Este ea un organism social, sau nu? Unde se aplic proorocescul cuvânt: «Lumin sunt Poruncile Tale pe pmânt. Lumin cr rilor mele este Legea Ta. i ar tarea cuvintelor Tale lumineaz i înelepete pe
 prunci.»3 Cum s înelegem cuvântul Sfântului Pavel: «C elinilor i barbarilor, înelepilor i neînelepilor  datori sunt.»4 Totui le voi r spunde i cu acea mare zis a Sfântului Grigorie Teologul: „Cum nu este necuviincios lucru, c în legea romanilor, nimnui nu- i este iertat a nu o ti, dei oarecine ar fi ran i cu totul neînvat; nici nu este lege care s ajute pe cei ce lucreaz din netiin; iar  învtorii mântuirii, oare
3 Psalm 118: 105, 130 4 Romani 1: 14
 
se poate a nu ti principiile mântuirii, care dei altminterea sunt foarte simple i neadânci pentru înelegere?” 5 
Afar  de acestea i Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „S auzim dar toi câi ne lenevim la citirea Scripturilor cât vtmare suferim, i cât sr cie, c  nu începem vreo vieuire cândva, cei ce nu tim legile acelea dup care trebuie a vieui” 6.
i cu adevrat, cât ar fi de nepotrivit clerului s  tie legile i formele dup care trebuie a purta procese
 particulare i materiale cu acei ce li s-au încredinat spre a-i pstori la apa odihnei, i a-i povui ctre mântuire i Împr ia lui Dumnezeu, iar legiuirile sau canoanele bisericeti a le fi cu totul netiute! Ba înc  ceea ce ar fi i mai r u, când am voi s împiedicm
 pe cei ce ar voi a le tii, ascunzând lumina sub obroc. Preasfinitul Mitropolit Veniamin, simind mai
mult aceast necuviin, i trebuina de a se publica în limba româneasc adunarea tuturor canoanelor 
 bisericeti, cu obinuita sa râvn pentru înmulirea cr ilor române, s-a apucat i a tlmcit aceast carte dup exemplarele tiprite la anul 1800 în Lipsca, adunat de Sfântul Sinod al Constantinopolului, din tomurile ce se zic Sinodicale sau Pandecte ale Canoanelor Bisericii R sritului, tlmcindu-le în limba nou greceasc, potrivit cu însemnrile ce ne-au lsat Ioan Zonara7, i dup dânsul Theodor 
 
Valsamon8 câte odat  i dup Alexie Aristin9, de multe ori dup anonimul tâlcuitor 10 i alii11, care cele
 precum însui zice în Precuvântarea Canoanelor, el mai bine i mai înelepete decât toi le-a tlmcit, dei toate tlmcirile acestea nu s-au
 pstrat, a scris Istoria Universal pân în zilele lui Alexie Comnino, i a tlmcit Canoanele Învierii ale Octoihului Sfântului Damaschin. El este foarte ludat nu numai de învaii contemporani cu el, ci i de muli alii. 8 Theodor Valsamon, a sttut în zilele lui Manuil Comnino i a patriarhului Mihail Anhialul, pe la sfâr itul veacului al XII-lea, mai pe urm de Zonara i de însui Alexie Aristin, fiind diacon al marii biserici, i nomofilax i hartofilax [bibliotecar] i cel dintâi al vlahernilor. Iar la anul 1203 împr ind Isachie Anghel i fiind patriarh Gheorghe Xifilinie, a scris oarecare canoniceti întrebri i r spunsuri ctre Marcu al Alexandriei. Dup luarea Constantinopolului de ctre veneieni, la 1204 s-a hirotonisit i
 patriarh al Antiohiei. Acesta din îndemnarea lui Manuil Comnino i a  patriarhului Mihail, înc diacon fiind, precum însui zice în Precuvântarea  Nomocanonului, adic a celor 14 titluri sau prescurtare a legilor împr teti a lui Fotie, sau cu alte cuvinte Nomocanonul lui Fotie, a f cut subînsemnri Canoanelor Apostoleti i Sinodiceti, i altele. i a urmat mult lui Zonara, dei altminteri st departe de dânsul dup prerea unora. Vezi la subînsemnarea Precuvântrii Pidalionului grec. 9 Alexie Aristin, era tot în anii lui Manuil Comnino, mai în urm puin de Zonara, i mai înainte de Valsamon, pe la anii 1166. Diacon i nomofilax <?> f cându-se al bisericii mari, a f cut prescurtare tuturor sfinitelor  canoane, care i Nomocanon se numete, i acesta este acela care s-a tiprit în românete în Târgovite la anii 1652, dup un manuscris grec tlmcit. Vezi în precuvântarea ce-i face mitropolitul tefan, i în poarta <?> lui. 10 Anonimul tâlcuitor, cum c a fost altul decât Aristin i c mai în urm  decât acela, mrturisesc însi cele zise de dânsul, c la Canonul 75 Apostolesc vorbete despre prescurtarea ce a f cut-o Aristin: „cel ce a
 
mai multe sunt i greco-latine. Afar  de care a adugat la sfâr it i alte canoane de ale altor Prini, care nu sunt întrite de Sinod Ecumenic, i care nu au putere ca acelea precum ale lui Ioan Postnicul, ale Sfântului
 Nichifor, i ale lui Nicolae Patriarhul Constantinopolului, despre care vezi biografiile lor  i la începutul canoanelor lor, i în subînsemnrile de la
 precuvântarea Pidalionului grecesc. Lmurindu-le cu însemnri teologice, filologice, istorice i printeti,  ba înc le-au subînsemnat i cu legiuiri împr teti mai vârtos ale lui Iustinian Digheste12, Codice13, Institutele14, Novele15 care au fost mai potrivite, iar  care se împotriveau lor s-au scos. Aijderea a lui Ioan Chitrus, a lui Nichita i a lui Petru diaconul i hartofilaxul al bisericii celei mari. i în sfâr it, a adugat învtura despre nuni, scoas din cartea numit  Juris Greco-Romanum, i întrite spre a se
 publica în limba nou. Dându-i ca titlu Pidalion, adic  cârm, potrivit asemnrii ce face Sfântul Ioan Hrisostom Bisericii lui Hristos cu corabia, precum se
februarie care dup Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar dup alii acestai este. 12 Digheste însemneaz orânduire, iar aici însemneaz legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la deosebite naii, în cincizeci de cr i, i le-au numit Digheste. Cine îns le-au mai prescurtat, care a fost pricina i altele, vezi la subînsemnrile Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face mitropolitul tefan la Îndreptarea Legii, tiprit în Târgovite la 1652. 13 Codic în grecete însemneaz piele, luându-se apoi i în îneles de carte de piele, sau membran, sau pergament. Aici se înelege cartea de legi a lui Iustinian, împr it în trei codice. 14 Instituta sau Institutele însemneaz introducere, iar aici însemneaz 
 
vede aceasta la începutul cr ii acesteia unde între altele se zice c, cârma cor  biei acesteia, adic a Bisericii acesteia sunt Dumnezeietile Canoane.
Eu aflându-m catehet exortator <?> (care îndeamn  i însufleete) i spiritual pe lâng  colile
 publice din Monastirea Sfinii Trei Ierarhi din Iai, dup o nedreapt i grozav calomnie, am fost silit a veni la aceast Sfânt Monastire, unde nu am încetat de la sfintele învturi i de a semna grâul Cuvântului lui Dumnezeu.
Îndat îns dup acest vifor al vieii mele, am fost numit profesor public la coala din târgul Flticeni, cu îndatorire din partea Prea Sfinitului Mitropolit Veniamin, de a îndrepta manuscrisul acestor Sfinte Canoane i a fi pe lâng tipografie pân  la ieirea lor de sub tipar, precum mai pe larg se arat  în scrisoarea Înalt Preasfiniei Sale cu numrul 110 din anul 1842, ianuarie 26 care se pstreaz în hârtiile mele.
Dar fiindc deosebitele împrejur ri ale Înalt Prea Sfiniei Sale, ale monastirii i însi ale mele, nu au înlesnit darea ei la lumin atunci, r mânând eu la Flticeni cam 2 ani. i de acolo numit fiind Egumen Monastirii Mogoeti din inutul Dorohoiului, poate c dup vechea zis: „Toat piedica spre mai bine…”.
În sfâr it la 12 august 1843, la cererea Preacuviosului Arhimandrit Kir Neonil, stareul de astzi al acestei sfinte monastiri, mi s-a poruncit de Prea Înlatul Domn St pânitor, ca pr sind egumenia-mi, s m aez în aceast Sfânt Monastire spre a preda tiina religioas  i limba elin tinerilor 
 prini, i s îndreptez i aceast sfânt carte. i
 
aceasta a fost cea mai sigur  ocazie pentru un atât de mult ateptat i atât de mare lucru pentru cretini.
Deci iat c, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieit de sub tipar. Eu m-am silit în tot chipul spre a-i da o sintax mai româneasc, îns numai pe cât m-a iertat sfinenia lucrului, cci tiut este c la asemenea cr i trebuie a face jertf  elegana limbii, urmând scumptii celei mai de aproape a înelesului termenilor originalului, ba înc de multe ori i însei literei. Pentru aceea am întrebuinat multe cuvinte tehnice, necunoscute poate tuturor, îns pe toate le-am f cut înelese, însemnându-le cu stelu i punându-le cuvânt îneles, sau i pe cel propriu, la marginea aceluiai rând.
Iar cea mai de aproape i mai ptrunztoare  bgare de seam, am avut de a o face îneleas  i lmurit  i de a fi întru toate i idea întocmai cu a originalului, precum vorbele i zisele. i unde nevoia m-a silit am pus în paranteze, când în original erau fraze eliptice i idiome, cuvântul neaprat spre a face îneles textul. Mai vârtos când verbul era foarte deprtat în fraze de subiectul su.
 
cr ile Sfintei Scripturi, sunt primite fiindc  r mseser  netâlcuite; s-au adugat scara16 locurilor i a materiilor mai însemnate, icoana de la început cr ii i desenul [schia] bisericii cum era el la început [cretinismului] i altele. Încât pot a m mguli c  oricine poate s o citeasc cu însi încrederea ce are în original. În sfâr it, fiindc tlmcirea Prea Sfinitului Mitropolit Veniamin a fost f cut în grab, silit de nevoia ce vedea c are Biserica i neamul su, apoi la îndreptarea i îndeplinirea ce am f cut, am avut în vedere nu numai originalul publicat la Atena, ci i cel de Sankt Petersburg, care este tlmcit i tiprit cu o deplin luare aminte i lmurire. Pe lâng  care trebuie s mrturisesc i neobosita struin, osteneal  i cheltuial ce a jertfit Prea Cuviosul Arhimandrit i Stare Kir Neonil, carele <?> cu aprins râvn se arat pentru luminarea clerului i înmulirea a tot felul de cr i sfinte i morale. Fr  de a crui sprijin, împrejur rile poate m împiedicau a face i atâta.
Deci primii iubiilor aceste puine i mici osteneli ce le aduc Bisericii i naiei, primii aceast  sfânt carte care este îndat i cea întâi dup Sfintele Scripturi. i care vei binevoi a o citi i a o avea, de vei întâmpina vreo greeal, îndreptai-o cu duhul
 blândeilor, cci afar  de scurtimea timpului celui de nou luni în care s-a tiprit un atât de mare lucru, i dei cu toate puterile, ca un om m-am îngrijit a nu se face greeli, totui este tiut c nimeni nu este f r  de
 pcat, afar  de Unul Dumnezeu. Pe lâng care, cu toat supunerea i cu cea mai adânc umilin m rog
16 indexul
 
ca oricare, în deosebite timpuri, vei binevoi a citi aceste puine i slabe tr sturi ale condeiului meu, v  rog, zicei întru rugciunile voastre mcar un mic cuvânt pentru mine ticlosul, i pentru toi acei ce s-au ostenit de la începutul tlmcirii ei i pân la ieirea de sub tipar. Mai vârtos aceia pe care Milostivul Dumnezeu va binevoi ca s tr ii i atunci pe când trupul meu i al acelora vor fi cenu  i în mormânt întunecos! Nu uitai pe cei ce au trecut de la voi! Gândii la cele trecute i la cele ce v ateapt, c aa i viaa voastr  de fa se va îndrepta potrivit venicului i adevratului vostru interes! Mai rugându-v înc o dat ca s nu m uitai în rugciunile voastre, totodat cu tot sufletul i inima mea umilit rog pe Preaînduratul Dumnezeu, ca s v  învredniceasc acelor bunuri ale Sfântului Apostol Pavel: «Pe care ochiul nu le-a vzut i la inima omului nu s-au suit… »
Aiderea: «i tuturor celor ce voiesc a vieui, cu dreptarul (canonul) acesta, pace peste ei i mil, i spre tot Israelul lui Dumnezeu…»17 
Protosinghel NEOFIT SCRIBAN
Prea Sfiniilor Arhierei ai patriei, Cucernicilor Ierurgoi18, împodobii prin lucrarea Sfântului
17 Galateni 6: 16
 
Duh cu vemântul preoiei Domnului, frai i fii iubii întru Iisus Hristos.
Iat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ieit la lumin  în limba româneasc  i cartea canonic întitulat  Pidalion, adic cârma Bisericii, în care dup  Hrisostom, credincioii stau ca într-o corabie mântuitoare de potopul pcatului, sub cârmuirea arhiereilor i a clerului, urmtorii lui Iisus Hristos i ai Apostolilor, prin lumina învturilor  i a canoanelor  lsate de Sfinii Prini plutim ctre limanul fericirii,
 juruit de Rostul Dumnezeiesc celor ce f r  prihan  cuget  i umbl în voia i în Legea Domnului. În aceasta se cuprind Legiuirile Dumnezeietilor  Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, i locale, i ale osebiilor Prini i Dascli ai Ortodoxiei, i sub titlul sus numit s-a tiprit în elino-grecete în Leipzig la anul 1800.
Trebuina, sau mai bine nevoia, de o asemenea carte a fost pentru Biserica mare. C precum vasul înottor pe luciul oceanului, f r  de organul <?> (instrumentul) povuitor, de bun seam s-ar face
 prad la furia furtunilor  i la zbuciumrile talazurilor  turbate, azvârlindu-se departe de la calea sa. De asemenea i vasul Bisericii, al crui întâi cârmaci a fost i este Însui Mântuitorul ei Iisus Hristos, lipsit  de legiuirile i graiurile dogmatice i morale ale învturii sale cele preaînelepte, s-ar fi f cut în loc de cas de rugciune i lca Celui Prea Înalt, peter   de furi; i dac Iisus prin asemenea rostiri canonice cu care a insuflat pe urmtorii Si, nu ar fi certat marea
18 sfinii, sau lucr tori ai celor Sfinte.
 
eresurilor i valurile patimilor încât s se fac linite în Biseric, de bun seam, ca oarecând vasul în care se aflau Apostolii înotând f r  cârm, bântuindu-se i aproape de cufundare venind, de multe ori cârmacii i credincioii ei s-ar fi vzut nevoii a striga: „Doamne, mântuiete-ne c pierim…”.
Iubiilor mei în Hristos frai i fii! Cunoscute v  sunt i starea Bisericii patriei noastre pe care Marele Arhiereu a binevoit a o încredina smereniei mele cu 50 de ani mai în urm, i acelea câte sprijinit de daru- I am lucrat în via Sa, cu intire; parte a lumina clerul i a-l ridica în faa poporului, dorind s se învredniceasc a zice cu contiina nejignit: «Aa s  lumineze lumina voastr  înaintea oamenilor!». Parte a zidi i a cur i casa Domnului, pentru ca norul luminos al Darului <?> Su, s nu apun de la Altarul <?> tmâierii, de la care noul Israil trebuie a se ad pa
 prin învtura Evangheliei cu apa cea vie din care cel care bea numai însetoeaz  i, îndreptat prin fapte,  bine primite s-i fie i jertfele aduse i ascultate rugciunile ctre cer înlate ziua i noaptea în locul acesta. Parte m-am îndeletnicit cu organizarea i reforma dicasteriilor <?> bisericeti, spre care scop dorind ca din Sion s ias Legea i Cuvântul Domnului din Ierusalim, am tradus în sfâr it i aceast  carte canonic; ca s nu se zic lipsii de ea ca i despre judectorii Legii Evangheliei: «povuitori orbi». Nici pentru necazul sracilor  i suspinul mieilor s se scoale Domnul i  s se pun nou  împotriv întru mântuirea lor 19. Rânduind pe Preacuvioia Sa Protosinghelul Neofit SCRIBAN spre
19 v. Psalm 10: 5
 
ai îndrepta greelile ce s-ar întâmpla în manuscris, i  poftind pe Prea Cuviosul Arhimandrit i Stare al Sfintelor Monastiri Neamul i Secul, Kir NEONIL spre a o tipri cu cheltuiala sa în tipografia aceleiai Sfinte Monastiri.
Preasfiniilor arhierei i cucernicilor ierei! Primii-mi aceast umilit jertf  cu braele bunei voine deschise, sub ochiul priveghetor al Mântuitorului, cunosctorul inimilor  i preuitorul lucrurilor, dup adevr, c muli pot face mai mari i mai multe întru prisosina cunotinelor. Iar eu întru lipsurile avuiei tiinelor cu care aceia sunt înzestrai, cu inim doritoare aduc ca vduva fileriul <?> tot ceea ce pot, întru încredinare c dac fiecare din noi va face tot ceea ce poate spre binele Bisericii patriei, omenirii, nu va pierii cetatea noastr . Deci primii aceast cârm canonic i, povuindu-v de legile ei, mergei spre lumina ce vine dinaintea str lucirii sale, ca s v luminai mintea cu cunotine venice. Cci cuvintele ei sunt curate ca argintul prin foc, ispitit
 pmântului, lmurit de apte ori <?>. i ca aceste canoane ce aduc la via pzindu-se, s nu ne aduc  moartea clcându-se, sfiniii judectori s fie nu numai cititori, dar  i împlinitori graiurilor ei, cci nu din lege ne vom îndrepta, ci din fapte. Ca atunci s 
 putem zice: „Fericii suntem Israile, c cele plcute Lui Dumnezeu am f cut” <?>. i poporul cel ce
 
Al dragostei voastre de amândou fericirile doritor, i duhovnicesc printe.
 
 
A CR II PREASFINITULUI PATRIARH  NEOFIT
De vreme ce Hristos este Însui Adevrul, i cela ce se împotrivete adevrului se împotrivete dar  Însui lui Hristos, pentru aceasta, i noi dup datorie mrturisim tot adevrul cr ii acesteia, spre deplina încredinare a cititorilor ei. În vremea patriarhiei noastre celei dintâi s-a adus la noi aceast retiprit  (carte de canoane), aceast canoniceasc carte, prin
 preaînvatul Agapie Peloponisiul, cu socoteala spre a se cerceta i vrednic judecându-se, s se dea în tipar  spre folosul de obte al drepcredincioilor arhierei celor ce atunci se aflau pe lâng noi i împreun cu noi eztori în Sinod; i toi împreun socotind, singur  fericitul întru pomenire fostul Patriarh al Constantinopolului Gherasim, Mitropolit Derkon atunci aflându-se, înc împreun cu el i Meletie fost al Larisiei, întru teoria cr ii s-au înduplecat, iar  în tipar a se da s-a împotrivit, propunându-i, c cele canoniceti ale Bisericii nu se cuvin a se da în obte,
 
iar cu socotina noastr   i împreun cu socotina Sfiniilor Arhierei, sinodicete s-a hotrât, a se teorisi cartea pentru aceasta s-a i încredinat cuviosului i
 preacuvântreului20 dascl i sfinitului  propovduitor al marii biserici a Lui Hristos, lui kir  Dorothei unui ca tiutor de Sfintele Canoane i împodobit cu mult învtur   i fapt bun, care f când teoria încredinatei lui cr i de-a dreptul ne-a înf iat-o, nimic adugând întru dânsa, ne-a rugat s  o trimitem i la preaîneleptul cuvântre dascl kir  Atanasie Pariul, aflându-se atunci în insula Chios, i la fostul Prea Sfinit al Corintului kir Macarie ce
 petrecea acolo; la care trimiându-o noi am luat i de la dânii buna mrturie pentru carte. Aa am rânduit, i s-a trimis cartea la tlmcitorii din Sfântul Munte, ca cu cheltuiala noastr  s se transcrie i s se îndrepteze. Care i s-a f cut cu scopul ca i în tipar s  o dm iar i cu însi cheltuiala noastr . Îns întru  acea vreme paretisindu-i21 de prostasia22  Ecumenicului Tron, ne-am lipsit de folositoare de suflet plat cea de acest fel; pentru aceea i
 preacuvioii prini din Sfântul Munte, din a lor  sr cie adunând dup putin, i muli alii din cei
 petrectori în afara Sfântului Munte, au dat-o în tipar. i Teodorit conductorul tipografiei, fiindc a adugat într-o carte ca aceasta, f r  cunotina tlmcitorilor i a brbailor vrednici de cuvânt, care dup bisericeasca
 porunc au teoretisit cartea, adugiri ale lui care au mult necuviin; pentru aceasta pe drept cuvânt
20 Învtor  21 Demisionându-i 22 Conducere, cancelarie, mai marii
 
adugirile acestea s-au acoperit cu hârtie alb ca nu cele adevrate cu neadevratele adugiri amestecându-se, evghenia23 cr ii s o vateme, i în loc de folos cititorilor nu mic vtmare s le
 pricinuiasc i trupeasc i sufleteasc. 1. Pentru c în adugirile acestea zice c 
Domnul nostru Iisus Hristos a înviat sâmbta.
2. Ca s se fac plecri de genunchi în ziua duminicii i chiar în ziua Cinzecimii.
3. C sâmbta are aceleai pronomii24 ca i duminica pentru c  i ea este închipuirea Învierii.
4. C cu un chip viclean înnoiete vechile sminteli ce au urmat în Sfântul Munte despre pomenirile mor ilor, care cu darul Lui Hristos i au fost i sunt încetate cu totul. De vreme ce Sfânta Biseric a Lui Hristos mai înainte purtând grij de obteasca pace a mânstirilor, prin trei scriitori soborniceti ai ei cu înfricoate
 blesteme au oprit a nu se porni cineva nici a zice nici a scrie despre acestea.
5. C prihnete pe toate tipicele Sfântului Munte ca pe unele care nu ar gr i toate acelai lucru i ar fi potrivnice; care sunt  potrivnice sobornicescului i obtescului tipic, i sunt mai desvtoare i mai ar ttoare decât locurile cele neluminat ar tate ale sobornicescului tipic.
23 Boierie, noblee 24 Prerogativ, privilegiu, drept, putere
 
6. C curat se împotrivete în adugirile acestea canoanelor Sfintelor Sinoade ecumenice i locale i predaniilor Bisericii Lui Hristos.
7. i c mai de pe urm a cutezat  preaîndr zneul a scrie într.o carte ca aceasta întru cele ce pomenesc despre antihrist, un atâtde înfricoat i cuteztor cuvânt încât ne- am îngrozit nu numai a-l da în scris, ci nici mcar numele al numi, pentru primejduirea ce putea urma i pentru covâr irea necuviinei, îns aceste adugiri se afl în
 paginile urmtoare ale cr ii ce ne st de fa  tiprit de el: 96, 104, 167, 183, 184, 203, 204, 212, 300, 380, 383, 399, 449, 502, 504, 533, 548 i 54925. i dac vreunul din cei ce au cumprat din aceste canoniceti cr i de
 prin alte locuri ale pmântului, ar voi a terge ar tatele neadevrate adugiri, i ar  voi a-i îndrepta cartea sa, gseasc numele
 paginilor de mai sus întru care se afl  adugirile. C pentru acesta s-a i f cut i s- a întrit aceast mrturie prin patriarhiceasca noastr  isclitur  i pentru întrirea cr ii i
 pentru obtescul folos, i fie darul lui Dumnezeu cu credin citesc.
1 8 0
 
 NEOFIT FOST AL CONSTANTINOPOLULUI PATRIARH -----XW-----
PROLEGOMENA ÎN DEOBTE DESPRE SFINITELE
CANOANE. CE ESTE CANONUL?
Canonul, dup Zonara (în tâlcuirea Epistolei 39 a marelui Atanasie) chiar cu adevrat este un lemn, obtete numit cot, pe care îl întrebuineaz meterii spre a îndrepta lemnele, sau pietrele, ce lucreaz ei. C punând cotul acesta asupra celor ce se lucreaz de ei, de sunt acelea strâmbe, în luntrul, sau în afar , le tocmesc, i le fac drepte. Din aceasta îns, dup  metafora, Canoane se numesc, i pietricelele, ori
 
cartea aceasta. Pentru c  i acestea, ca atâia coi drepi i netezi, leapd cu adevrat de la cei sfinii cu preoia, i de la clerici, i de la cei lumeti, toat  nerânduiala, i strâmbarea moravurilor. i pricinuiesc lor toat buna rânduial  i îndreptare Bisericii, i a strii cretineti, i a faptei bune.26 
26 Însemneaz îns, c pentru a înelege cineva mai lesne Canoanele, acestea, se cuvine a ti acest 14 preuiri, sau cinstiri ce de Obte se socotesc la toate Canoanele.
1. Cum c, Canoanele se osebesc de hotrâri, de legi, de decreturi, i de poruncitoarele trimiteri, cci Canoanele Sinoadelor chiar nu cuprind, Dogmele Credinei (decât rareori), ci pe buna rânduial, aezarea Bisericii. Iar hotrârile Sinoadelor, cuprind chiar pe singure Dogmele Credinei. Mcar c unii ori cu abuz (rea întrebuinare) i Canoanele se numesc hotrâri. Precum aceasta se arat din câteva Canoane ale celorlalte Sinoade, i mai ales din cel al 5-lea al Sinodului din Cartagina, ii din Practicalele lui, unde se zice c s-au citit acele 20 de hotrâri ale Sinodului din Niceea, adic acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc Canoanele de Legi, cci Legi chiar se numesc cele politiceti i din afar  ale împrailor; Iar  Canoanele sunt dinluntru i Bisericeti, i mai tari decât Legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc Canoanele de Decreturi, precum înva Gratian în îmr irea a 3 Canoanele, ori de particularnic (local) Sinod s-au rânduit, ori de Ecumenic s-au hotrât, ori s-au adeverit. Iar  Decretul este acela ce Patriarhul cu Sinodul su hottte, spre a nimruia (nimnuia) sf tuire sau r spuns. Se osebesc i de
 poruncitoarele trimiteri; cci acestea se rânduiesc, ori de vre- un Pap, ori Patriarh, ori i împreun cu Sinodul lor spre dogmaticeasca sf tuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).
2. Se cuvine a ti cineva c Canoanele câte nu cuprind ar tat certare acelora ce le calc, dup tcere, dau voie Arhiereului celui de loc, f r  patim s rânduiasc cuvenita i potrivita certare, adic canonisirea lor, care o ar socoti, precum zice Valsamon în tâlcuirea Canonului 45 al Sinodului 6. Vezi certrile, ori canonisirile Pustnicului Ioan, împreun cu Canoanele lui cele nepomenite în celelalte Canoane.
 
  care vezi i subînsemnarea Canonului 12 al Sinodului 1); i dup mai mult, sau mai puin cretere, i întrire a Bisericii.
4. Se cuvine a ti fietecine, c dup Capul 4 al Titlului 1 al lui Fotie, Canoanele nu se aeaz de un Episcop, ci de Obtime, i de Sinodul Episcopilor; precum zice Canonul 47<?> al marelui Vasilie: „S se adune la un loc cei mai muli Episcopi. i aa s se aeze Canonul”, i cel al 6-lea al lui Grigorie de
 Nisa, zicând: „La noi aezarea Canoanelor de un Episcop, nu are st pânire, nici este vrednic de crezare.
5. Cum c cel vorbete din Canoane Sinodiceti, cuvântul lui este vrednic de crezare, dup cel al 6-lea a lui Grigorie de Nisa.
6. C cel ce face dup Canoanele aceaste, are neprimejduire, dup însui cel 47 al marelui Vasilie.
7. Cum ccel ce calc Canon Sinodicesc, se cuvune s ia, precum am zis, certarea, care rânduiete Canonul cel clcat de el, dup  cel al 2-lea al Sinodului al 6-lea. Iar Sinodiceti Canoane sunt i se numesc, nu numai cele aezate de Ecumenicele Sinoade, ci înc i cele localnice, i pe lâng acestea, i cele de oarecari Sfini în deosebi scrise. i mai ales au putere de Canoane Ecumenice, atât cele de localnice Sinoade, cât i cele alctuite de oarecari sfini. Pentru c de Ecumenice Sinoade, de al
 patrulea, zic, i de al aselea, i de al aptelea, s-au cercetat, i s-au întrit. Precum se vede în Canonul 1 al celui al patrulea, i al aptelea, i în cel al 2-lea al cineselea Sinod.
8. Cum c ceea ce, Canoanele nu scriu ar tat, aceea din cele scrise în asemenea Canoane, se cuvine a se judeca i a se încheia, i vezi tâlcuirea Canonului 15 al Sinodului al 6-lea i din Scripturile Prinilor celor din parte, ori i din desluirea dreptului cuvânt s se judece.
9. Cum c toate cele rare, i iconomicos, i de nevoie urmate, ori din vre-un obiceiu r u, i de Obte a zice, toate cele ce afar   de canon s-au f cut, Lege, sau Canon i pild a Bisericii nu sunt; i vezi tâlcuirea Apostolescului Canon 68. Îns  i iconomia aceasta i nevoia trecând, iar i Canoanele st pânesc. Vezi subînsemnarea Canonului 46 i Canonul 13 al Sinodului 1.
10. Cum c canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de Canoane fiind de atreia persoan poruncitoarea care nu este de fa, negreit au trebuin de a doua persoan ce este de fa  (care este Sinodul) pentru ca s se lucreze. i vezi subînsemnarea Canonului al 3-lea Apostolesc.
 
„Cum c de ctre toi se cuvine a se pzi Dumnezeietile Canoane nestr mutate. C cei ce nu le
 pzesc se supun sub înfricoate certri ori canonisiri. „Episcopilor, acestea s-au rânduit vou pentru
Canoane de ctre noi. Voi îns r mânând întrânsele v  vei mântui i pace vei avea, iar nesupunându-v v  vei munci, i lupt unii cu alii necurmat vei avea. Plata neascultrii cea cuvenit luând-o. (Apostolii în sfâr itul [epilogul] cuvântrii Canoanelor.)
„Am judecat cu dreptate ca Canoane cele de cele de Sfini aezate pân acum în fiecare Sinod s  st pâneasc.”(Canonul 1 al Sinodului IV)
„S-a socotit de ctre Sfântul Sinod acesta, s  r mân  i de acum adeverite i întrite spre vindecarea sufletelor  i spre tmduirea patimilor  Canoanele cele primite i întrite de ctre Sfinii i Fericiii Prini cei mai înainte de noi, dar înc  i  predanisite nou, anume ale Sfinilor  i slviilor  Apostoli, i ale Ecumneicelor IV Sinoade dup nume, ale celor locale anume, i cele ale prinilor în parte anume. i numrul a-i fi iertat r u a le schimba, i a surpa Canoanele cele mai-nainte ar tate.”
12. Cum c Canoanele Ecumenicelor Sinoade, mai mult trie au decât cele ale celor localnice, i cele al celor localnice, mai mult trie au decât cele ale Prinilor celor din parte. i mai ales decât cele neîntrite de vreun Sinod Ecumenic, i citete zicerea Preasfiniului Fotie despre aceasta.
13. Cum c unde nu este Canon, sau Lege în scris, st pânete  bunul obicei, care cu drept cuvânt i în muli ani au fost cercat, i care nu se împotrivete vreunui Canon în scris sau Lege, inând rânduial de Canon i de Lege. i vezi subînsemnarea Canonului 1 al Sinodului din Sardica.
 
„Iar de s-ar prinde cineva c a chenotomisit [a izvodit din nou] vreun Canon din cele zise, ori c se apuc s r stoarne, vinovat va fi dup Canonul cel de acel fel; precum acela hotr te, s primeasc certare i prin acela în care greete, s se vindece” (Canonul al 2-lea al Sinodului VI)
„Bucurându-ne pentru acestea, precum când afl cineva dobânzi multe, îmbr iare primind la
 piept dumnezeietile canoane i o întrim pe aezarea acestora întreag i necltit a acelor aezate de ctre Trâmbiele Sfântului Duh. Adic, de întru tot ludaii Apostoli, i ale celor VI Sinoade Ecumenice, i ale celor de pe alocuri adunate… i pe ale Sfinilor  Prinilor notri… i pe cei ce acelea îi anatematisesc, i noi îi anatematisim. Iar  pe cei cei îi caterisesc, i noi îi caterisim iar  pe cei ce îi afurisesc i noi afurisim. i pe cei ce îi dau certrii, i noi aiderea îi supunem. (Canonul I al Sinodului VI)”
„Deci legiuim ca Bisericetile Canoane s  in  rânduiala de legi, cele de ctre Sfintele patru Sinoade aezate, ori adeverite, adic de cel în Nicheea, i de cel în Constantinopol i de cel dintâi din Efes i de cel din Halkidon. (Novela 131 a lui Iustinian)”
„Legiuim dar ca rânduial de legi s aib  Bisericetile Canoane, cele aezate de Sfintele cele apte Sinoade, ori adeverite (prin ziceri adeverite, se arat Canoanele Sinoadelor locale i ale Prinilor  celor din parte, cele adeverite de Sinoadele Ecumenice, dup Balsamon.) C Dogmele mai înainte ziselor Sfinte Sinoade ca pe Dumnezeitile Scripturi le
 
a, titlul 3, cap.2 din Basilicale, la Fotie titlul 1, cap.2 )”
„Rânduirea a treia a titlului al 2-lea din Novele. Voiete ca, Canoanele celor 7 Sinoade s se in, (ori s st pâneasc) i dogmele lor, ca Dumnezeitile Scripturi. (la Fotie, titlul 1, cap. al 2-lea) ”
„Leon Îneleptul, (în cartea a 5-a din Basilicale, titlul 3, cap.1) zice, primesc pe Sfintele apte Sinoade Ecumneice ca pe Sfânta Evanghelie.”
„S-a hotrât de Sfinii Prini a se întrebuina i dup moarte a se anatematisi, cei ce ori în Credin, ori în Canoane ar pctui (al V-lea Sinod Ecumenic în trimiterea ctre Iustinian, foaia 392 al tomului al 2- lea). Vezi iubitule înfricoat cuvânt.”
„Cei ce pun în def imare Sfintele i Dumnezeietile Canoane ale Sfinilor Prinilor notri, care, i pe Sfânta Biseric o sprijinesc, i pe toat  Credina petrec împodobind-o, o povuiesc ctre Dumnezeiasca evlavie, fie anatema. (Sinodul din Constantinopol, cel dup Constantin Porfirogenetul, foaia 977 din tomul al 2-lea al Sinodicalelor, adic  Tomul Unirii).”
Cum c Dumnezeietile Canoane sunt mai tari decât împrtetile legi.
 
de Sfinii prini. Sinodul a zis: Împotriva Canoanelor, nici o lucrare s poat. Canoanele Prinilor s se ie. i iar i: Îi rugm, ca f r  zicerea împotriv lucr rile cele de oarecare, în toate eparhiile, spre vtmarea canoanelor, s r mân nelucr toare; ci s st pâneasc  Canoanele prin toate… Toi acestea le zicem. Toate lucr rile s se surpe. Canoanele s st pâneasc… Dup hotrîrea Sfîntului Sinod, i în toate celelalte eparhii hotrârile Canoanelor s st pâneasc.
Iar  de va produce cineva vreo form împotriva celor hotrâte acum, s-a socotit de tot Sfântul i Ecumenicul Sinod s fie f r  trie. (Canonul 10 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic)”
„ Pragmaticile forme cele ce se împotrivesc Canoanelor sunt f r  trie. (Cartea 1, titlul al doilea, rândul 12; la Fotie titlul 1, cap. 2) ”
„ C acelea cu adevrat, adic Canoanele, cele de împrai, i de Sfinii Prini aezate i întrite se
 primesc ca Dumnezeietile Scripturi. Iar legile, numai de împrai s-au primit, ori s-au aezat, i pentru acesta nu au trie mai mult decât Dumnezeietile Scripturi, nici decât Canoanele. (Balsamon în Scolie la cap. al doilea de mai sus a lui Fotie) ”
„Nu-mi spune legile cele din afar , cci i vameul legea dinafar  plinete, dar îns se osândete (Hristostom cuvântul 57 la cea de la Matei.)” i iar i: „Nici toi împraii, de multe ori nu se ostenesc cu conglsuire la legi. Cuvântul 6 la Andriante.)”
 
întâmpl a se trece acelea cu vederea. (Cap. 5, litera k)”
C Dumnezeietile Canoane i decât Tipicele sunt mai puternice,
când acelea se împotrivesc acestora i mai ales cele în parte i locale.
C zice Blastar: „Din Novela 131 a lui Iustinian ai putea cunoate, c tipicele cele f cute de ctitori sunt datori a le primi,de nu cumva se împotrivesc Canoanelor (Cap.16, litera l)”
Epigram la Sfintele Canoane
Precum Treimea’nalt, cu legi preaînelepte, Pe lumea’ceasta toat, a pus s se îndrepte, ’acest rânduial nu poate s se strice, Cci est’Un preaputernic ci’ oricine’i tare,
 
P. N. Scriban
Câi vor umbla cu Canonul (dreptarul) acesta,  pace peste ei i mil. (Galateni 7, 16)
Suprascriere la Sfintele Canoane a Sfântului Ioan Hristostom
„ Am auzit i am inut… Nu ai inut, pe sinei te-ai osândit. În jumtate ai inut, i de nu vei ine, vei zice îns, nu am tiut. C cel ce se osândete pe sine
 pentru c nu a inut, se sârguiete spre a ine. ( În Cuvântul 4, Despre pocin, foaia 785, a tomului 6, tiprit la Veneia )
A SFÂNTULUI MAXIM
„ Muli suntem cei ce zicem, puini îns cei ce fac; dar îns Cuvântul lui Dumnezeu nimeni nu este dator a-L mincionoi pentru lenevirea sa. Ci a mrturisi cu adevrat neputina sa, iar nu a ascunde Adevrul lui Dumnezeu. Ca s nu facem vinovai, împreun cu clcarea Poruncilor, i de reaua tlmcire a Cuvântului lui Dumnezeu. (Capitolul 85 a celei de-a doua sute, a celor pentru dragoste, din Filocalie)
PROLEGOMENA DESPRE CANOANELE SFINILOR APOSTOLI
 
Feluri de Sinoade, sau mai bine a zice adunri ce s-au f cut27 de Sfinii Apostoli, dup oarecare28. Cea dintâi adic în anul 33, sau 34 de la Hristos
 pentru alegerea Apostolului, în locul lui Iuda vânztorul, când punându-se înainte Iosif  i Matia, au czut sor ii pe Matia. [Fapte 1] Iar a doua, când fiindc inima i sufletul celor ce crezuser  era una, câi aveau arini i case ori altceva, le vindeau i aduceau câtigurile la picioarele Apostolilor, ca s-i chiverniseasc pe cei ce nu aveau, mcar c adunarea aceasta nu se înelege ar tat din povestirea Faptelor. A treia când s-a ales cei apte diaconi ca s slujeasc  meselor. [Fapte 6,2] A patra, când dup ce au auzit Apostolii i fraii cei din tierea împrejur, cum c  Petru a botezat pe pgânul Cornelie i pe ce cei împreun cu dânsul cu dânsul, se priceau cu Petru. A cincea, când Apostolii i prezviterii s-au adunat ca s  cerceteze toate acestea, adic de nu pot a se mântui credincioii cei ce nu se taie împrejur dup legea lui Moisi, precum aceasta o zice oarecare ce se pogorâse
 
din Iudeea la Antiohia. Pe care aceasta, chiar Sinod i adunare a Apostolilor se cade a o numi tot cel ce cu
 judecat, ori mai bine a zice pild i prototip [original] al Sinoadelor de dup acestea, fiindc cuprinde i numele i însuirile caracteristice ale Sinoadelor. „C  s-au sculat oarecare din cei din eresul fariseilor, zicând: c se cade a-i tia împrejur pe ei.” [Fapte 15, 5] (Iat pricirea i prigonirea pentru care trebuia Sinodul.) „i s-au adunat Apostolii i prezbiterii.” [Fapte 15, 6] (Iat Sinodul i adunarea anume ce se zice.) „i mult întrebare f cându-se.” [Fapte 15, 7] (Iat cea întâia cercetare pentru ea.) „Atunci s-au
 prut Apostolilor  i prezbiterilor împreun  i întregii adunri.” [Fapte 15, 22] „i s-au prut Sfântului Duh i nou” [Fapte 15, 28] i celelalte. (Iat alegerea i hotrârea.) i s-a f cut adunarea acesta în al 17-lea an dup Înlarea Mântuitorului. A asea adunare a Apostolilor s-a f cut în anul 56, ori 59, când dup ce a intrat Pavel la Iacov fratele Domnului. „Au venit la dânsul toi prezbiterii.” [Fapte 21,18] Iar oarecare vor  ca s se fi f cut i alt adunare a Apostolilor în Antiohia, care s fi dat nou Canoane precum însemneaz oarecare Prini Apuseni. (Pentru care vezi subînsemnrile Canonului 85 Apostolic.) Înc i altele, dintre care cea prea mare i vrednic de cuvânt adunare, zic Apusenii s se fi f cut în anul 44, când Apostolii erau s se despart unul de altul, la care au alctuit i Simbolul Credinei (pentru care vezi subînsemarea întâi a Canonului 1 al Sinodului al VI- lea), care Simbol se zice a Sfinilor Apostoli.
 
 pe aceste 85 de Canoane ale lor, nici o scumptit  tiin pentru acesta nu ne-a predat vechimea. Dup  socotin29 îns poate cineva a zice cum c i-au rânduit pe acetia în timpul adunrii lor celei zise prea mare i vrednic de cuvânt, când voiau ei s se despart  i s se samene ei spre propovduirea Evangheliei.
Dar fiindc muli eretici i poate i oarecare din Apuseni (am zis îns poate, cci dup mrturia lui Antonie Forestul Iezuitul, întru pregtirea cea pentru Sinodul lor cel ecumenic ce s-a adunat în Trident au întrit pe toate aceste 85 la numr. Mustrându-se la nobelelor iscodiri de Canoanele acestea, îi deschid gurile împotriva lor zicând: ori toate ori unele nu sunt Canoane aezate ale Sfinilor Apostoli, noi cu mult  sârguin ne-am silit a le îngr di cu mii de zvoare i cu toate sgeile celor puternici, dup cântare, ca i din însi singura privire [teoria] mulimii a tot întrarmrii, s se team de dreptate fiecare lupttor. O zic mai ar tat. Ne-am silit s aflm care Canoane ale
29 Am zis dup socotin, i nu cu adevrat. Pentru c Sfântul Meletie (în Cuvântul pentru azime) aducând spre mrturie Apostolescul Canon cel
 pentru azime zice c, Climent a scris Apostoletile Canoane, cu porunca lui Petru i a lui Pavel. (iar cum c acelai cuvânt al Apostolilor rânduiri celor  de Climent scrise se afl i în Apostoletile Canoane, prea cu adevrat, o va mrturisi împreun fiecare înelept dintr-o singur  simpl citire.) Ci i Gheorghe Sugdurí, la rugminile lui Petru i a lui Pavel zice c: unindu-se în Antiohia Petru i Pavel a f cut Apostoletile Canoane acestea. Înc  i însui Climent acesta în Canonul 85 Apostolesc îi scrie numele su. Iar  Sfântul Climent a fost nu numai ucenic i urmtor al Apostolului Petru,
 
Sinoadelor adeveresc din cuvânt în cuvânt pe Apostoletile Canoane acestea i care le adevereaz cu singur numele, Apostoletii. i care le adeveresc pe ele cu singur numele, Apostoleti.
i cele ce din cuvânt în cuvânt se adeveresc, sunt acestea:
Cel al 5-lea Apostolesc de al 13-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 17-lea i al 18-lea, de al 3-lea al Sinodului al VI-lea;
Cel de-al 22-lea i al 23-lea, de al 8-lea al Sinodului I i al II-lea;
Cel de-al 26-lea, de al 6-lea al Sinodului al VI- lea;
Cel de-al 27-lea, de al 9-lea al Sinodului I i II- lea;
Cel de-al 29-lea, de al 5-lea al Sinodului al VII- lea;
Cel de-al 30-lea, de al 3-lea al Sinodului al VII- lea;
Cel de-al 34-lea, de al 9-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 38-lea, de al 12-lea al Sinodului al VII-lea;
Cel de-al 40-lea, de al 24-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 44-lea, de al 25-lea al Sinodului din Antiohia;
Cel de-al 53-lea, din practicalele Sinodului al VII-lea;
 
Cel de-al 73-lea, de al 10-lea al Sinodului I i al II-lea.
Iar cele cu singure numele, Apostoleti, sunt acestea.
Cel al 12-lea, al 13-lea i 16-lea Apostoleti, din Epistola lui Alexandru al Alexandriei, pe care o trimite ctre Alexandru al Constantinopolui. (Teodorit Cartea I, cap.4 iar de alii cap.3 al Istoriei Bisericeti ).
Cel al 14-lea i al 15-lea Apostoleti, de al 15- lea al Sinodului I, ci i de Epistola ce o trimite marele Constantin ctre Evsebie al Chesariei (Evsebie la Viaa lui Constantin. Cartea a 3-a, cap.59 i 60 i de ctre alii 61).
Cel al 34-lea i cel al 35-lea, de al 50-lea al Sinodului al III-lea.
Cel al 74-lea de Sinodicetile însemnri cele f cute în Constantinopol pentru Agapie i Bagadie, adic de sinodul local din Constantinopol, despre care vezi dup cel din cetatea Sardicii.
Toate acestea 85 Apostoleti se adeveresc de Canonul al 2-lea al Sinodului al VI-lea i al Sinodului al VII-lea înc i Novelele 6 i 137 lui Iustinian, zic adeverindu-le pe acestea zic: „i acesta credem c va fi, dac luarea aminte a Sfintelor Canoane se pzete
 
 
imitaie [urmare sau pilduire] s-au conglsuit cu ele, i asupra acestora s-au mai zidit.
Canoanele cele ale Sfinilor i întru tot ludailor Apostoli, în limba noastr  tlmcite
Canonul 1 Episcopul s se hirotoneasc de doi episcopi,
sau de trei30. [al 1.4; al 7.3; al Sob. din Antiohia can. 19; al
Sob. din Laodikia can. 12; al Sob. din Sardica can. 6; al Sob. din Constantinopol can.1]
Tâlcuire Zicerea „episcop”, mai întâi adic li chiar se d,
de Dumnezeietile i Sfintele Scripturi , lui Dumnezeu celui ce pe toate le privete i le cerceteaz, precum
30 Anaclit Episcopul Romei zice cum c: Canonul acesta întâiul este cuvânt al Apostolului Petru, i c, dup legiuirea Canonului acestuia, au hirotonit
 pe Iacov fratele Domnului aceti trei Apostoli Petru, Iacob i Ioan i mcar  c dumnezeiescul Hrisostom zice, c l-a hirotonit pe el Domnul. Ci poate, c Domnul adic l-a ales pe el episcop al Ierusalimului.(hirotonia cea dup  Hrisostom, în loc de alegere luându-se), iar aceti trei Apostoli, dup  Înlarea Domnului prin dumnezeiasca sfinit svâr ire l-au hirotonit pe el. Precum i Dositei mrturisete în cartea pentru cei ce au patriarhisit în Ierusalim. Dar pentru ce episcopul adic se hirotonete de trei sau de doi episcopi; iar presbiterul i ceilali clerici de unul numai? De crezut este cum c acesta este pricina cea dinluntrul, i mult mai de aproape. C de vreme ce dup Apostolul „Cel mai mic de cel mai mare se blagoslovete”(Evrei 7,7) care osebit pentru preoie s-au zis, la hirotonia presbiterului (adic a
 
mrturisete Iov zicând: «Aceasta este partea omului necredincios de la Domnul, i agonisita averilor lui de la Cercettorul» (adic de la Dumnezeu) (cap 20, stih 29). i iar i: «Iar certarea Ta a pzit pe duhul meu» (cap.10, stih 12); i Domnul nostru Iisus Hristos,
 precum zice Petru verhovnicul Apostolilor pentru Dânsul: «C erai ca nite oi r tcite. Ci va-i întors acum la Pstorul i Învtorul sufletelor  voastre»(Epistola întâi, cap.2, stih 25). Iar al doilea i dup Dar, glasul acesta s d celor de Dumnezeu alei, precum zice pentru Eleazar Însui Dumnezeu: «Episcop [Cercettor] Eleazar fiul lui Aaron preotul» (Numerele 4,16). i ctre Iezechia zice Dumnezeu: «Fiul omului, pândar te-am dat pe tine casei lui Israil» (Cap. 3, Stih 12). i în scurt s zic, episcopi se numesc în Scriptura cea Veche, atât lutorii aminte i
 pzitorii ocârmuirilor i a locurilor celor din luntru i  bisericeti, precum este scris pentru cel mai sus Eleazar, cum c avea purtare de grij pentru tot Cortul (Numerele 4,16), i pentru arhiereul Iodae, cum c  aezat purttori de grij în Casa Domnului: «i a pus
 preotul lutori aminte în Casa Domnului.»(4 Împrai 11,18), cât i lutori aminte a lucrurilor  i ocârmuirilor celor din afar  i politiceti, precum s-a scris: «S-a mâniat Moisi pe cei mai mari ai otii, pe cei peste mii, i pe cei peste sute.» (Numere 30, 14).
 
 
înva credina”. Iar hirotonie în ziua de astzi se numete, cea prin rugciuni i prin chemarea Sfântului Duh, f cându-se sfinita svâr ire a arhiereului,
 punând întru aceeai vreme i mâinile sale, pe capul celui ce se hirotonete, dup hotrârea aceea Apostoleasc: «Mâinile în grab pe nici unul s pui». i este lucrul acesta tuturor prea cunoscut. Deci
 poruncete Canonul acesta, c, tot arhiereul (ori mitropolit de ar fi, ori arhiepiscop, ori episcop) s se hirotoneasc de doi episcopi ori de trei31. i s vede c chipul cuvântului este pe dos. C cel mai curat, i mai ales ar fi fost, de ar fi zis aa: episcopul s se hirotoneasc de trei episcopi, ori (mai puin) de doi. Aa rânduielile Apostolilor f r  formluire pe însui canonul acesta l-au aezat zicând: „Iar episcopul
 poruncim a se hir otoni de trei episcopi, ori îns cel mai puin de doi”32.
31 Iar episcopii cei ce se hirotonesc, trebuie a fi trecui cu vârsta, adic, numai puin de 50 de ani, afar  numai, dac în vreo mic eparhie nu se afl  cineva trecut cu vârsta, dup rânduielile cele Apostoleti. Cartea a doua cap.1 i dup epistola 52 a Sfântului Ciprian. Ori i peste treizeci de ani dup Novela 137 a lui Iustinian. 32 Iar episcopul se hotr te de împraii Leon i Constantin aa: „Episcopul este lutor aminte i purttor de grij al tuturor sufletelor celor ce se adun  în bisericile eparhiei sale, având putere svâr itoare peste presbiter, diacon, anagnost, i psalt [cântre] i monah. Iar însuirea episcopului este cu cei smerii adic a se împreun smeri, iar pe cei ce se mândresc a-i def ima… i mai întâi a se primejdui pentru turm, i pe strâmtorarea acelora a sa chinuire a o face (în pravilele împrailor 8, foaia 92 a cr ii, a 2-a a lui Ghiur). Iar mitropolit pentru aceasta se numete episcopul, dup Gavriil al Filadelfiei (în cuvântul pentru preoie). Pentru c este ca maica cetii sale,
 
SIMFONIE [unire de glasuri] Întru un glas cu Canonul acesta, i multe alte
Canoane legiuiesc: „C trebuie cu adevrat, ori toi episcopii eparhiei (dup al 4-lea al Soborului I i al 3- lea al Soborului 7 i al 19-lea al celui din Antiohia) ori muli (dup al 13-lea al celui din Cartageni ) s se adune i s hirotoneasc pe episcopul. Dar fiindc  aceasta este anevoie, cel mai puin trebuie s-l hirotoneasc trei, i ceilali s se fac împreun  hotrâtori la hirotonia lui prin scrisorile lor. i adeverind pe acest apostolesc cel al 58-lea al Soborului din Cartageni , zice: forma cea veche se va
 pzi ca nu mai puini33 de trei episcopi s fie de ajuns la hirotonia episcopului, mitropolitul adic, i ali doi episcopi. Pe însi aceasta zice i Canonul cel întâi al Soborului local din Constantinopol. Înc i al 12-lea al celui din Laodikia rânduiete cum c cu judecata episcopilor celor de primprejur trebuie a se aeza episcopii la st pânirea Bisericeasc. Iar dac dup  întâmplare va r mâne într-o eparhie un singur episcop care chemându-se de mitropolitul, nici nu va merge, nici prin scrisori nu va împreun alege pe cel ce urmeaz a se hirotoni arhiereu, atunci trebuie mitropolitul s se împreun aleag i s-l hirotoneasc 
 pe el cu episcopii apropiatei str inei eparhii, asemenea i pe însui mitropolitul înii aceti apropiai cu locul trebuie a-l alege i a-l hirotoni, dup Canonul al 6-lea al celui din Sardica. Iar rânduielile apostolilor (cartea a 8-a, cap. 27) poruncesc c cel ce se va hirotoni de un
33 Poate pentru aceasta au zis nu mai puini de trei, nu împotrivindu-se canonului apostolesc, ci pentru c în vremurile acelea era mai mult  mulimea episcopilor decât în vremurile Apostolilor, în care era i nevoia
 prigoanei.
 
episcop s se cateriseasc, dimpreun cu cel ce l-a hirotonit, afar  numai dac dup nevoie de prigoan, ori alt oarcare pricin nu pot muli a se aduna, i cu alegerea acestora se va hirotoni de unul. Precum Sidirie s-a hirotonit episcop Palebiskei, dup Sinesie, nu de trei ci de un episcop de Filon, pentru c nu
 puteau episcopii a se înf ia în vremurile acelea.
Canonul 2 Presbiterul (ori preotul) i diaconul, i ceilali
clerici s se hirotoneasc de un episcop.
Tâlcuire Canonul acesta rânduiete c fiecare preot i
diacon i ceilali clerici34, ipodiaconi adic, anagnoti i psali, i cei de aici, s se hirotoneasc numai de un episcop35.
34 Clerici prost i de obte se numesc toi aceia care au punere de mân  ieraticeasc i bisericeasc de la episcopul i de la cei de aici ai rânduielii
 bisericeti, pân la anagnost i psalt [cântre] i catehet i portar, dup  Canoanele 26, 68 i 70 apostoleti, i dup canoanele 24 i 30 ale Laodikiei i dup epistolia Marelui Vasile cea ctre horepiscopii cei de sub dânsul i dup Nomiconul lui Fotie, titlul I, cap 31. Pentru care i Novela 123 a lui Iustinian zice aa: „Iar presbiterii i diaconii i ipodiaconii i anagnotii i
 psalii, pe care toi clerici îi numim, care i canonici se zic dup al 6-lea al Antiohiei i dup alte canoane”. Iar chiar clerici se numesc toi cei ce afar   de altar au hirotesie. Iar Valsamon, tâlcuind la Canonul 51 al Marelui Vasilie, zice c: „i monahii clerici se numesc”. i s-au numit clerici dup  Hrisant (Sintagmation foaia a 20-a). De la clerul (sau sor ul) ce au aruncat Apostolii pentru Matia. Iar în ziua de astzi clerici se numesc mai vârtos cei ce au boierie i cinuri bisericeti, atât cei sfinii cât i lumenii. 35 Însemneaz c, mcar dei episcopii, presbiterii, diaconii i ipodiaconii se zic chiar s se hirotoneasc, iar anagnotii i psalii s se pecetluiasc, adic  s se hiroteseasc, dup Zonara, i cei asemenea lor (c hirotesia este mai de obte decât hirotonia), iar iconomii, ecdichii [Ar ttorii dreptii],
 
Canonul 3 Dac vreun episcop ori presbiter afar  de
rânduiala Domnului cea pentru jertf , va aduce alte oarecare la jertfelnic, ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, buturi meteugite, ori psri, ori oarecare vite, ori legume afar  de rânduire, s se cateriseasc. Afar   de mnunchi de grâu nou, ori struguri la vremea cuviincioas. Dar s nu fie iertat a se aduce altceva în altar, decât untdelemn la candel, i tmâie la vremea aducerii înainte. [Apostolesc 4; Sob.6: 28, 32, 57, 95; din Cartagina: 44; a lui Theofil: 8]
Tâlcuire
Când Domnul nostru Iisus Hristos a predanisit Apostolilor Taina Dumnezeietii Sfintei lucr ri, a rânduit lor s nu osebeasc cu nici un alt fel f r   numai cu pâine i cu vin amestecat cu ap, Însui El întâi f când aceasta la Cina cea de Tain, precum în Liturghia Sfântului Iacob, fratele Domnului, s-a scris: „Din vin dregând (Paharul adic) i din ap”. Pentru
hirotonesc, iar ipodiaconi se hirotesesc, iar anagnotii se pecetluiesc [se  blagoslovesc]. Cu toate acestea Canonul acesta, nici o deosebire nu face, ci la toi clericii zice numele hirotoniei. i acesta înc însemnez-o, dup  Hrisostom (în Cuvântul Întâi crtre Filipeni, foiaia a 5-a, tomul 4) cum c i episcopul, presbiter, i diacon se numete (ca unul ce cuprinde lucr rile acestora) i dimpotriv, presbiterii episcopi se numesc (ibidem), iar c 
 prezbiterii, i diaconii se alegeau precum episcopii, ar tat este din Canonul al 3-lea al Soborului al VII-lea; i al 7-lea a lui Teofil; i Chiril al Alexandriei tâlcuind la capitolul 8 al Numerilor, zisa aceea: «i vei aduce
 
aceasta i Dumnezeitii Apostoli în Canonul acesta rânduiesc, cum c oricare episcop, ori preot clcând rânduirea ce Domnul a rânduit pentru Jertfa aceasta nesângeroas, ar aduce pe Sfânta Mas alte oarecare feluri, ori miere (de pild), ori miere, ori lapte, ori în loc de vin, buturi meteugite, adic toat butura cea beiv, precum rachiul ce se face din feluri de roduri, ori bere ori altceva asemenea; ori va aduce
 psri ori niscaiva vite, ori legume, unul ca acesta s  se cateriseasc36.Ci aduce-se la Altar mnunchiuri de spice noi de grâu, (precum evreii acetia le aduceau Lui Dumnezeu: «C spice noi, zice, pr  jite? <coapte> nu vei mânca, pân ce nu vei aduce voi darurile Dumnezeului vostru. i iar i, vei aduce mnunchiuri
36 Trebuie s tim c certrile ce le poruncesc canoanele, adic acestea: s  cateriseasc, s se afuriseasc, i s se anatematiseasc, acestea dup  meteugul gramaticii a treia persoan care nu este de fa, la care spre a se da porunca acesta de nevoie trebuie a fi a doua persoan, o tâlcuiesc mai
 bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii s cateriseasc pe  preoi, ori s afuriseasc, ori s anatematiseasc pe mireni, când calc  canoanele. Îns dac soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoii acetia i mirenii, nici caterisii nu sunt cu lucrul nici afurisii , ori anatematisii. Învinovii îns sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre Dumezeiasca osând. Precum i când un împrat va porunci slugii sale s bat pe un altul, care i-a greit, dac sluga cea poruncit nu va lucra porunca împratului, acela ce a greit împratului a r mas nebtut, învinovit îns spre btaie. Drept aceea tare greesc cei f r  minte care zic, cum c în vremurile acestea toi cei sfinii care în afar  de Canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisii. De cei sfinii prihnitoare limb este aceea ce nebunete pe acest fel de cuvinte le bârfete, neînelegând c porunca Canoanelor f r  de
 
 pârga seceriului vostru la preot.) i struguri.” [Leviticon 23: 10,14] Îns nu ca o nesângeroas jertf   a Trupului i Sângelui Domnului, nu fie! Ci ca o
 pârg, i întâi ar tate roduri în vremea cuviincioas, când se vor coace37. Drept aceea nu este iertat a aduce cineva alt ceva în Sfântul Altar, afar  de untdelemn
 pentru luminare, i tmâie la vremea ce se svâr ete Dumnezeiasca Liturghie.
Simfonie
Întru un glas cu Canonul acesta i cel de aici al 4-lea rânduiete, c celelalte poame s nu se aduc la
 jertfelnic, ci la casa episcopului, ca nite întâi ar tate. Ar cel al 44-lea al Soborului din Cartaghei rânduiete altceva, a nu se aduce la Sfintele Taine, decât numai
 pâine i vin amestecat cu ap38. Iar cel 28(RO) al
37 Pentru aceast pricin, precum se vede la Praznicul Adormirii Preasfintei de Dumnezeu Nsctoarei, aduceau struguri la Patriarhul în Altarul Bisericii celei din Vlaherna, dup sfâr itul Dumnezeietii Liturghii, precum zice Valsamon. Iar în ziua de azi, obiceiul cel mai în multe locuri se zice, este a se aduce struguri cei de acest fel la Praznicul Schimbrii la Fa a Mântuitorului, i a se blagoslovi de preoi. i ar putea cineva a se nedumeri,
 
soborului 6() Poruncete, ca strugurii ce se aduc în sfântul Altar, trebuie a se blagoslovi de Preot cu osebit rugciune i blagoslovenie, de cea a Tainilor, ca noi luând cu blagoslovenie din mâinile Preoilor, c  mulumim lui Dumnezeu, c prin buna întocmirea vremilor iconomicete cele spre îndestularea vieii noastre. Iar pe Preoii cei ce nu fac aa, ci unesc strugurii acetia cu Trupul i Sângele Domnului, caterisirii îi supune. Iar  cel 32 al aceluiai mustr  pe armeni, ca pe unii ce aduc vinu numai, i nu amestecat cu ap. Iar cel 99 al aceluiai, oprete i a se aduce la Jertfelnic crnuri fripte. Iar cel 57 al aceluiai, anume oprete a se aduce la jertfelnic lapte, i miere. Mcar  c acestea se aduceau mai înainte dup zisul Canon 44 al soborului din Cartaghei, pentru prunci. Iar cel al 8 al lui Theofil rânduiete ce s se fac, câte vor r mâne din aducerile înainte i din ape.
Canonul 4
Celelalte poame toate la cas trimit-se, pârg Episcopului, i Presbiterilor, i nu la
 jertfelnic. i artat este, cum c Episcopul, i Presbiterii, le vor împri Diaconilor, i celorlali
 
Clerici. [Apos. 3; Sob.6: 28, 32, 57, 59; Cart: 44, Theofil 8]
Tâlcuire
Canonul acesta rânduiete, c toate celelalte  poame, (afar  de spicele de grâu, i de struguri, i de unt de lemn, i de tmâie) s nu se aduc în sfântul Altar, ci s se trimit la casa Episcopului i a Preoilor, când sunt întâi ar tate. Ca cei ce trimit acestea, vrednic mulumire se înal lui Dumnezeu
 prin trânii, cci le-au druit nite bunti ca acestea. i este ar tat c Episcopul i Preoii nu se vor îndulci de ele singuri, ci le vor împr i i Diaconilor, i celorlali Clerici ca i ei s se împrteasc.39 Vezi tâlcuirea Canon 3 Apostolesc.
CANON 5
Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, pe femeia sa s nu o lepede cu pricinuire de evlavie. Iar de o va lepda, c se afuriseasc, iar mai rmânând s se cateriseasc. [Canon 13, 48; Sob: 6; Gang:4; Cart: 4, 33]
TÂLCUIRE
 
  Legea cea veche adic ierta celor cstorii a-i
despr i pe femeile sale, când voia, i f r  de nici o  binecuvântat pricin. Iar Domnul la Evanghelie, o a oprit aceasta foarte. De unde i Apostolii urmând rânduirii Domnului, opresc aceasta în Canonul acesta, i zic: Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, s nu îi lepede femeia, adic s nu o despart cu sila, adic f r  de învoiala aceleia, pentru pricinuire i chip de evlavie. Iar de o va despr i, s se afuriseasc, pân ce se va îndupleca ca iar i s o ia în casa sa. Iar de va r mânea întru pizma sa, i nu va voi a o primi, s se cateriseasc de Preoie de istov. Fiindc cu aceasta ce face s vede, c necinstete nunta, care dup Apostolul este cinstit; i c  socotete patul i împreunarea necurate, care de însui Apostolul, s-au numit nespurcate. [Evr. 13: 1, Col. 4] Las a zice, c  i la aceast despr ire mijlocete precurvie, precum au zis Domnul: „Cela ce -ar lsa pe femeia sa, afar  de cuvânt de curvie, o face pe ea s prea ea s preacurveasc.” [Mat. 5: 32] Dar i Apostolul a zis: „Legatu-te-ai cu femeie, nu cuta dezlegare. i, s nu v lipsii pe unul de altul, f r  numai dac din învoire, ca s v z bovii cu postul i cu rugciunea.40” [1 Cor. 7: 5, 27]
 
  SIMFONIE Aa i Soborul al 6-lea în Canonul 13
rânduiete, ca s r mân statornice i nedespr ite cstoriile celor sfinii, i fiind acestea mai înainte de a se sfini însurai, s nu se opreasc pentru nunt  de a lua Preoia. Nici s fie datori când se hirotonesc a mrturisi, c dup ce se vor face Preoi s se despart de femeile lor. Precum un nelegiuit obicei ca acesta a st pânit la Roma. Iar dei canonul al 4- lea i al 33 al Soborului din Cartagina zic c  Episcopii i Preoii i Diaconii i Ipodiaconii s fie întreg înelepi, i s se deprteze de femeile lor, dup hotarele lor; dar tâlcuitorii Canoanelor, Zonara i Valsamon, i mai ales Soborul al 6-lea în Canonul 13, tâlcuind Canoanele cele de mai sus: s se deprteze numai la vremea efimeririi lor (a s ptmânii, dup obinuina limbii noastr e), i nu totdeauna, afar  de Episcopi i vezi acolo.41 
 
  CANON 6 Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul,
lumeti purtri de grij s nu ia asupri, iar de nu s se cateriseasc. [Apostolesc 81, 83; al Sob. 4: 3, 7; a celui 7: 1; al celui I-II: 11; din Cart: 18]
TÂLCUIRE  Nu este iertat celor Preoii (ori sfinii) a se
împletici pe sinei în lucruri lumeti, ci s se îndeletniceasc la Dumnezeiasca slujb a f gduinei lor, i s pzeasc mintea lor slobod de fietece tulburare i zarv lumeasc. Drept aceea i Canonul acesta rânduiete, ca Episcopul, sau Preotul, sau Diaconul, c nu primeasc asupr i
 purtri de grij lumeti. Iar de le primete acestea, i nu voiete a le lepda de la sine, ci r mâne întru ele, s se cateriseasc. Iar Cartea cea praviliceasc a lui Fotie Titlu 8 zice c Episcopii nu se cade a primi
 purtri de grij, i a se face epitropi, nici ai însui rudeniilor sale. Dup a 13, 14, 15 Titlu 1. Cartea a 3-a a celor împr teti. Afar  numai dac epitropia aceasta este c s se împart pomene, i milostenii
o voiau oarecare, ci au zis c nunta Preoilor este întreag înelepciune, i trebuie a se lsa fietecare în voia sa, dup predania cea vechie a Bisericii. C scrie i Pavel lui Timotei, Diaconii s fie brbai au unei femei. i lui Tit „De este cineva neprihnit, brbat al unei femei”; i Soborul cel din Gangra anatematisete pe ce ce nu se împrtesc de Preot însurat, Canon 4. Cci a împiedica nunta Preoilor, este socoteal a ereticilor, i mai ales a Maniheilor, precum zice Augustin, eres. 40 i 46. C mai ales i pildele mrturisesc. C Felix Episcopul Romei, a fost fiu al Preotului Felix. Papa Agapit fiu al Presbiterului Gordian. Papa Ghelasie, fiu al lui Valerie Episcop. i muli alii, au fost fii de Preoi; i mrturisete acelai Epifanie la acelai loc, c socoteala aceea, numai la unii se urma i nu la toi. Dar 
 
 pentru ruda lor cea moart, dup neara 68 a îneleptului Leon. Citete i Canoanele însemnate la margine unite cu acesta, care opresc pe Clerici de la lumetile purtri de grij.
CANON 7
Dac vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfânta zi a Patilor mai-nainte de primvreasca Isimerie cu Iudeii o va svâri, s  se cateriseasc. [Apos: 70, 71; Sobor6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117]  
TÂLCUIRE42 
42 Pentru aflarea Pashi (Patilor), îndreptare prea alese, i care nu puteau a se face mai bune, zice Mathei Vlastar, au aezat i au dat sfântul i de toat  lumea Soborul 1, dup Canonul 1, al Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1, ne se afl. Dar precum i la Mathei Vlastaris, i în sfintele Evanghelii tiprite, i în alte cr i multe. Deci pe amrunita (amnunita) cunotin a Pascaliei acetia noi lsând a o înva deosebit i chiar Pascaliocuvânttorii notri, atâta numai zicem la aceasta subînsemnare, cum c patru oarecare de nevoie se caut pentru Patile noastre: (1) C Patile trebuie a se face totdeauna dup echinociu de
 
   pr znuim Stâlprile, i în cea viitoare facem Patile. Iar din aceast puin  clcare, nici o abatere din Blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufleteasc nu urmeaz. Pentru aceasta i Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul cel ctre cei ce postesc la Patile cele dintâi) zice: Scumptatea timpului, i pândire a zilelor Biserica lui Hristos nu tie. Fiindc de câte ori mnânc Pâinea aceasta de via f ctoare, i bea Paharul acesta, vestete moartea Domnului. i Pati svâr eti: ci fiindc la Soborul întâi s-au adunat Prinii i au rânduit când s se fac Patile, cinstind Biserica
 pretutindenea pe învoire i pe unire, au primit rânduiala care ei au f cut. Deci trebuia dup Hrisostom, i Latinii mai mult s cinsteasc învoirea i unirea Bisericii decât pe pândirea vremilor (adic pe a echinociului, care s- a pogorât acum la 11 Martie, fiind în vremea Soborului 1 la 21 Martie) i s 
 pr znuiasc Patile cu noi, i s nu necinsteasc pe cei 318 de Dumnezeu  purttori i de rane purttori Prini, care o au legiuit aceasta dup  Dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe acetia ca pe nite f r  de minte, i ocrând Biserica pe maica noastr  a tuturor. C, (zice dup urmare Hrisostom) de ar fi i greit Biserica, negreit nu s-ar fi pricinuit atâta mare
 bine, din amrunta paza aceasta a vremii, cât de mare r u s-au pricinuit din osebirea aceasta, i din dezbinarea cea din Catoliceasca Biseric. Fiindc  zice „Nu poart grij Dumnezeu i Biserica pentru acest fel de pândire a vremilor i a zilelor, de cât pentru singur  unirea i pacea. i vezi iubitul, cum Dumnezeiescul Hrisostom numete schismatici pe Latini, pentru c din nou au izvodit Pascalia lor i Calendarul, nu pentru c nu este aceasta, dup  echinociu dreapt. Pentru c i noi vedem c echinociul a r mas cu adevrat 11 zile înapoi. Ci pentru c cu aceasta s-au deosebit de noi, care este o vinovie neiertat, dup acestai Sfânt. C zice întru acelai cuvânt, a
 posti cineva, i a face Patile în aceast vreme, ori în aceea, dup 21 a lui Martie, s zicem, precum facem noi, ori dup 11 a lui Martie, precum fac Latinii, aceasta nu este vinovie. Iar a dezbina cineva Biserica, i a se împotrivi cu prigonire, i a face împerecheri i despr iri, i a deosebi pe sinei pururea de Obtescul Sobor al Bisericii, aceasta este pcat neiertat, i de prihan vrednic, i are mult munc i pedeaps. C trebuie s tie ei c  i Soboarele cele de toat lumea, care s-au f cut dup cel întâi, i ceilali Prini, vedeau cu adevrat i ei, ca nite înelepi ce erau, c mult s-au
 
Dou echinocii face soarele în an, adic una, în timpul primverii, iar alta în timpul toamnei. i s  zic echinocii (isimerii), fiindc atunci întocmai este ziua cu noaptea, i dipotriv, noaptea cu ziua. i echinociul de toamn (tomnateca isimerie), se face în luna septembrie, când soarele intr  în prima Mir   (?) a zodiei ce se cheam cumpn. Nu acei în stele i simite, ci acei f r  de stele i gândite. Iar  echinociul de primvar  (cea primvreasc  isimerie), se face în luna martie, când soarele intr   în prima Mir  (?) a zodiei ce se cheam berbec, nu acelui simit i în stele, a celui ce este schimbcios, ci a celui gândit i f r  stele ce este neschimbcios dup astronomi. Deci echinociul de primvar ,
 pentru nepotrivirea a însi micrii soarelui de la apusuri ctre r srituri, nu se face totdeauna întru una i aceeai zi, ci în vremea Sfinilor Apostoli, era
Piramidele cele dou mari, în fietecare an lucreaz Dumnezeu minune ca aceasta: Adic, în seara Joii cei mari a noastre (nu a Latinilor) pmântul vars moate i oase vechi de oameni. De care s umple un câmp lat, care stau pân în Joia înlrii, i atuncea se ascund i nicidecum se vd, pân  iar i în Joia cea mare. Aceasta nu este vreo basn [basm], ci adevrat lucru, i mrturisit de Istoricii vechi i noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, i de pururea pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care în hronograful Arabicesc îl povestete fila 266 i cu ochii si l-a vzut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (Iar oasele acestea omeneti mai înainte vestesc, învierea mor ilor c va s fie, precum le-a vzut i Proorocul Iezechiel.) Dar scrie i pomenita Coresie, c Patile scria ctre Papa Leon (precum se arat în Epistola 63 a lui Leon) cum c Pr znuind oarecând Patile, R sritenii în 22 a lui aprilie, iar Apusenii în 25 a lui martie, un izvor de ap fiind uscat mai înainte, s-a umplut de ap în 22 a lui aprilie, la Patile noastre, i nu la al Latinilor. Vezi e Dosithei cartea 12 pentru Patriarhii cei ai Ierusalimului care povestete de o minune ce s-a f cut la Beligrad, adeveritoare calendarului nostru, i surptoare calendarului latin,
 
în 22 a lui martie, dup rânduiala acelorai Apostoli (Cartea 5, cap 17) ori dup alii în 23. Iar în timpul
 primului Sobor a toat lumea, era în 21 martie, dup  Sevastos i alii. i acum în vremurile noastre, se face în 11, ori i 10 a lui martie. (c dup astronomii vechi, Ptolemeu i alii, o noapte i o zi se pogoar   în 134 de ani; precum se vede în cartea numit  „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea aa mai înainte fiind cunoscute, Canonul acesta apostolesc rânduiete, cci care Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, ar pr znui Sfintele Pati mai înainte de echinociu de primvar , împreun cu legii Patile Iudeilor, s se cateriseasc. (Fiindc din Iudei, cei mai înelepi, pzeau s pr znuiasc dup echinociu Patile, dup Vlastar, precum a rânduit Moise aceasta. Iar cei mai r noi, o pr znuiau înainte de echinociu, dup cum arat Canonul acesta, i dup  urmare de dou ori întru acelai an pr znuiau Patile; precum aceasta înseamn Epistolia împratului Constantin, ca pentru Pati43, ce se afl  în cartea 1 a Istoriei lui Teodorit, capitolul al 10-lea i al 9-lea cum zic alii. Dar când s se svâr easc  aceasta? Dup echinociu i dup Patile legii. Dup  echinociu, cci echinociul fiind msur  
 
despr itoare a unui an deplin, dac înaintea echinociului vom pr znui, facem de dou ori Patile întru acelai an, i dup urmare de dou ori însemnm moartea Fiului lui Dumnezeu. Iar de o vom pr znui dup echinociu, numai un Pati facem în an, i prin urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea i însui Apostolii în aezmânturile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic. „Se cade voi frailor zilele Patilor cu scumptate a le face, cu toat sârguina, dup schimbarea echinociului, ca nu de dou ori în an, a unei ptimiri s facei
 pomenire, ci odat în an, aceluia ce odat a murit. i iar i dup patile iudeilor, întâi, ca înainte s fie închipuirea, adic Junghierea Mielului, i apoi s  urmeze ceea ce se închipuia, adic Moartea Domnului i Învierea.” Înc  i alta, ca s nu o
 pr znuim în alt zi a s ptmânii, precum pr znuiesc iudeii, în oricare zi se întâmpl 14 a lunii, ci totdeauna Duminic, precum i aceasta, în acelai loc Apostolii o zic. C pentru aceasta i câteodat  când se întâmpl a fi legiuitele pati [ale iudeilor] în zi de Duminic, noi nu pr znuim întru aceeai Pati, ci în viitoarea Duminic, ca s nu pr znuim împreun cu iudeii. Fiindc  i dup însui adevrul lucrurilor, atunci întâi iudeii patile lor au pr znuit, i apoi Învierea Domnului s-a f cut, al crui chip i aducerea aminte aduc Patile care pe tot anul acum noi le pr znuim.
SIMFONIE i cum c cu iudeii nu se cade a împreun 
 
 primi, i Apostolescul Canon 70 ci i 37 i 38 al celui din Laodiceea rânduiete. Ci nici se cade a ne ruga împreun cu ei, dup Apostolescul Canon 65, nici untdelemn a aduce în sinagoga lor. Dup  Apostolescul Canon 71. i caterisete pe cei hirotesii Canonul 1 al Soborului din Antiohia pe care nu pzesc hotarul cel pentru Pati a întâiului Sobor, ci o svâr esc cu iudeii. Iar Canonul 70 i 81 i 117 a celui din Cartagina rânduiete pentru zilele Patilor când s se afle, i unde s se scrie, i la ceilali s se spun. Iar Canonul 11 al Soborului 6 oprete înc  i de a chema vreun cretin pe iudei spre lecuire, ori a se sclda cu dânii.
CANON 8
Dac vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sau oricare din catalogul Preoesc, aducerea înainte f cându-se, nu se va împrti, spue pricina, i de va fi bine cuvântat, aib  iertare. Iar de nu o va spune s se afurisesc, ca unul ce s-a f cut pricinuitor de vtmare norodului, i prepus a f cut întru el asupra celui ce o a adus, ca i cum nu sntos o a adus.44 
TÂLCUIRE Canonul acesta va, ca toi i mai ales cei
Hirotonisii, s fie înainte gtii i vrednici a se împrti cu Dumnezeietile Taine, când se face aducerea înainte, adic sfinita slujb a Trupului Domnului. Iar dac cineva din ei nu se va împrti
 
fiind fa la Dumnezeiasca Liturghie, s spun   pricina, pentru care nu s-a împrtit45, i de va fi dreapt  i binecuvântat s ia iertare. Iar de nu voiete s o spun, s se afuriseasc. Fiindc se face
 pricin de vtmare norodului, pentru c d prilej s   prepue norodul, c Preotul ce a liturghisit este nevrednic, i pentru aceasta n-a voit a se împrti de la el.
CANON 9
Toi credincioii cei ce intr (în biseric) i aud Scripturile, dar nu îngduiesc la rugciune, i la Sfânta împrtire, ca unii ce fac nerânduial în Biseric trebuie s se afuriseasc. [A celui 6: 66; Antiohi: 2; Timot 3: 13]
45 Din Canonul acesta se dezleag pruta împotrivire ce se nate întru urmtorul Apostolesc Canon al 9-lea. i între Hrisostom, i între celelalte Canoane a Soboarelor i ale Prinilor. Cci, Apostolescul Canon 9, rânduiete s se afuriseasc toi cretinii aceia care intr  la Liturghie, i aud scripturile i nu se împrtesc. i Hrisostom zice, s ias afar  din Biseric, i s nu se roage împreun cu credincioii, cei ce nu sunt gtii a se împrti. „C zice (în voroava 3 ctre efeseni) nu eti vrednic a te împrti? Nu eti dar vrednic nici împreun a te ruga cu cei vrednici de a se împrti. Auzi pe Diacon c strig, câi suntei în pocin ieii. Câi nu se împrtesc, sunt în pocin. Pentru ce auzind pe Diacon c zice, câi nu
 putei a v ruga, ieii, tu stai cu obr znicie, i nu iei? Iar Canoane ale Soboarelor i ale Prinilor la multe pr i orânduiesc dimpotriv, s stea împreun cu credincioii, i s se roage împreun în vremea Liturghiei muli din cei ce se pociesc, înc s nu se împrteasc. Deci pe aceast prut  împotrivire o dezleag i o învoiete Canonul acesta al optulea, poruncind, celui ce împreun se roag cu credincioii i nu se împrtete, s spun 
 
TÂLCUIRE Amândoi tâlcuitorii Sfinitelor Canoane,
Zonara i Valsamon, tâlcuind Apostolescul Canonul acesta, cu un glas zic, cum c, cretinii câi intr  în Biseric, când se svâr ete Dumnezeiasca Liturghie, i aud Dumnezeietile Scripturi, dar nu ateapt pân în sfâr it, nici se împrtesc, acetia trebuie s se afuriseasc, fiindc pricinuiesc nerânduial în Biseric. i Zonara zice aa: „De la toi Canonul acesta cere, Sfânta Jertf  svâr indu-se,
 pân la sfâr it s îngduiasc la rugciune, i la Sfânta Împrtire. C  i mirenilor atunci ades a se împrti li se cere.” Iar Valsamon: „Rânduirea Canonului acestuia prea iute este. C afurisete pe cei ce intr  în Biseric, i nu ateapt pân la sfâr it, nici se împrtesc.46 
SIMFONIE
 
 
la apus Dumnezeiescul Ambrozie zicând aa: „Vedem pe muli frai c se adun mai cu lenevire la Biseric, i mai ales c Duminicile nu sunt de fa la Taine.” i iar i acestai prihnind pe cei ce nu des se împrtesc, zice pentru Pâinea cea de Tain: „Dumnezeu a dat nou Pâinea aceasta pentru toate zilele, i noi o facem numai de o dat în an.” Iar de la Asia, mai ales dup mai osebit chip Dumnezeiescul Hrisostom o cere de la cretini. i vezi înainte cuvântarea tâlcuirii Epistolei ctre Romani, în Cuvântul 8 i câtre Evrei în Cuvântul 18 la Fapte. i în Voroava 5 a Epistolei 1 ctre Timotei. i în Voroava 17 a celei ctre Evrei. i în Cuvântul ctre cei ce se lipsesc de Dumnezeietile adunri, în Voroava 28 a celei 1 ctre Corinteni. În Cuvântul cel la fericitul Filogonie. i în Cuvântul
 pentru Post. În care vezi cât se nevoiete, i câte Ritorisete limba aceea frumoas, ca s îndemne pe cretini s se împrteasc, întru aceeai vreme, i cu vrednicie, i ades. Dar vezi i pe marele Vasilie în Epistolia ctre Kesaria Patrikia. i în Cuvântul 1
 pentru Botez47. Ci i cel ce va lua aminte rugciunile a toatei Dumnezeietii Liturghii, oare nu vede ar tat, cum c toate acestea privesc spre a se
47 i marele Grigorie al Tesalonicului legiuiete &