Regulamenttoamnadidactic

8

Transcript of Regulamenttoamnadidactic

MOTTO: „Nici frumuseţea primăverii, şi nici cea a verii nu are graţia pe care am zărit-o în al toamnei obraz." (John Donne)

ARGUMENT:

Toamna, anotimpul schimbărilor, al iertării, al melancoliei. Toată această simfonie de culori ne dă un sentiment ciudat de

visare. Atâtea culori atât de diferite şi totuşi atât de binecombinate, încât aproape că nu-ţi poţi crede ochilor că ceea ce vezi eaievea. Culori din cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale,pasteluri cum n-ai ocazia să priveşti prea des, de la galbenul aprinsla bejul pal, de la ruginiu la portocaliu, toate tonurile de verde şiîncă multe altele pentru care nu sunt cuvinte a le descrie, nuanţe pecare doar natura în măiestria ei a reuşit să le aducă la desăvârşire.

Încercând să înţelegem acest festin al culorilor, privind cuatenţie acest spectacol al naturii, această impresionantă dovadă desensibilitate şi frumos, ne gândim că uneori ar fi benefic să neexprimăm gândurile prin intermediul artei. Să redăm, aşadar, clipelede toamnă, oferind posibilitatea micilor şcolari de a da frâu liberimaginaţiei creatoare şi artistice prin intermediul culorii şipenelului.

SCOP: Afirmarea, cunoaşterea şi stimularea potenţialului artistic al copiilor din învăţământul primar.

OBIECTIVE: - dezvoltarea dragostei pentru frumosul din natură ;

- dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii copiilor;

- cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor;- descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor plastice;- valorificarea experienţei pozitive a cadrelor didactice în

abordarea educaţiei artistico-plastice.

ORGANIZATORI: Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 7 „Sfânta Maria“ Timişoara Director Prof. Gica Dumitru Prof. Birgean Simona Prof. Novacovici Georgeta Prof. Alexa Mihaiela Prof. Calinin Adriana

PARTENERI:

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş Casa Corpului Didactic Timiş

Asociaţia „Împreună pentru copii“

GRUP ŢINTĂ: elevii claselor I-IV din ţară

SECŢIUNI:

- Secţiunea I: Pictură şi desen; - Secţiunea II: Colaj

DATA CONCURSULUI: 30 NOIEMBRIE 2011

REGULAMENT:

Compoziţiile plastice vor fi realizate în tehnică de lucru laalegere pe suport A4, încadrându-se în tema anunţată. Un cadrudidactic poate participa cu un număr maxim de 2 lucrări.

Pe faţa lucrării, în colţul din dreapta jos, se vor scrie, peetichetă, cu majuscule, următoarele: numele şi prenumele elevului,clasa, şcoala, localitatea, judeţul, numele şi prenumele cadruluididactic îndrumător.

Taxa de participare: 10 lei include cheltuieli pentru tipărireadiplomelor, organizarea expoziţiei şi taxa de expediere a diplomelor.Se va depune în contul bancar al Asociaţiei „Împreună pentru copii“:RO06RZBR0000060007470255RON, deschis la Raiffeisen Bank.

Într-un plic A4 se vor pune: - fişa de înscriere (anexată mai jos)- acordul de parteneriat completat în 2 exemplare originale,

ştampilat şi semnat de directorul şcolii, specificându-se numelecadrului didactic participant pe acord

- lucrările copiilor - un plic A4 autoadresat + timbru de 2 lei

Numele şi prenumele elevului:Clasa:Şcoala: Localitatea:Judeţul:Îndrumător:

- dovada achitării taxei Adresa de expediere a lucrărilor:

ALEXA MIHAIELAŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 7 „SFÂNTA MARIA“STR. ION IONESCU DE LA BRAD NR. 2LOC. TIMIŞOARA, JUD. TIMIŞCOD 300255cu menţiunea PENTRU CONCURSUL „CLIPE DE TOAMNĂ“.

Data limită de expediere a lucrărilor: 25 NOIEMBRIE 2011

Diplomele vor fi trimise în plicul autoadresat împreună cu un exemplar original al acordului de parteneriat până la data de 31 ianuarie 2012.

RESURSE:

*umane: cadre didactice şi elevi de la cât mai multe şcoli din ţară *de timp: 31 octombrie 2011 - 25 noiembrie 2011 – trimiterea lucrărilor

26-30 noiembrie 2011 – desfăşurarea concursului 1 decembrie 2011– 31 ianuarie 2012 – trimiterea diplomelor

PROMOVARE: *la nivelul şcolii: comisii metodice, avizier, revista şcolii *local: cerc pedagogic, ziarul local *naţional: site-ul www.didactic.ro FINALITĂŢI:*expoziţie *diplome de participare pentru cadrele didactice şi diplome pentru elevii câştigători

PERSOANE DE CONTACT:

Prof. Alexa Mihaiela – Tel. 0727. 754211Prof. Birgean Simona – Tel. 0723. 410823Prof. Novacovici Georgeta – Tel. 0722. 934675Prof. Calinin Adriana – Tel. 0724. 317345

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiatastăzi, .....................................

1. Părţile contractante:

Şcoala cu Clasele I-VIII Nr. 7„Sfânta Maria“ Timişoara, Str.Ion Ionescu de la Brad, Nr. 2 Jud. Timiş, cod 300255 Tel.: 0256-210542 fax: 0256-214916

Şcoala …………………………………………….Loc. ………………………………Str. ………….Jud. ................., cod .......................... Tel.: ...........................

A) ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 7 „SFÂNTA MARIA” TIMIŞOARA, Str.Ion Ionescu de la Brad, Nr. 2, Judeţul TIMIŞ, reprezentată prinDirector prof. GICA DUMITRU, prof. Birgean Simona,prof. Alexa Mihaiela, prof. Novacovici Georgeta, prof. Calinin Adriana, în calitate deAplicant

B) ŞCOALA ..........................................................................................................................................

reprezentată prin Director …………………………….…………………… şi înv./inst./prof.……………………………………………………………………………………… în calitate de Partener.2. Obiectul contractului:

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintăcolaborarea dintre aplicant şi partener în vederea organizării şidesfăşurării de activităţi extraşcolare în instituţia aplicant prinProiectul Concurs Naţional de creaţie plastică „CLIPE DE TOAMNĂ“.3. Grup ţintă: şcolarii claselor I – IV din ţară.4. Obligaţiile părţilor:

A) Aplicantul se obligă:- să informeze şcolile despre organizarea concursului;- să organizeze expoziţia cu lucrările elevilor;- să respecte termenele de desfăşurare a concursului;- să emită şi să distribuie diplomele şcolarilor premianţi;- să distribuie diplomele de participare elevilor şi cadrelordidactice îndrumătoare.B) Partenerul se obligă să respecte următoarele condiţii:- să mediatizeze concursul în şcoală;- să pregătească elevii pentru activitate;- să selecteze lucrările elevilor participanţi la concurs;- să respecte regulamentul de desfăşurare a concursului;- să evite orice situaţie generatoare de risc ce poate afecta înmod negativ imaginea concursului.

5. Durata acordului:Acordul s-a încheiat în 2 (două) exemplare şi intră în vigoare

la data semnării acestuia. Este valabil pe perioada semestrului I, dinanul şcolar 2011 – 2012.6. Clauze finale ale acordului:

Proiectul Concurs Naţional de Creaţie Plastică „CLIPE DE TOAMNĂ“face parte din categoria activităţilor extraşcolare şi urmăreştestabilirea de relaţii de colaborare între instituţiile de învăţământdin ţară.

Aplicant, Partener,Şcoala cu Cls. I-VIII Nr. 7 „Sf. Maria“ Timişoara

Director, Profesor Gica Dumitru

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE

la Proiectul Concurs Naţional de Creaţie Plastică

„CLIPE DE TOAMNĂ“

Numele şi prenumele cadruluididactic: .....................................................................

Specialitatea: ..............................................................................................................

Unitatea deînvăţământ: ..............................................................................................

Adresa unde se vor trimite plicurile cu diplomele: stradă,număr, localitate, judeţ, cod

........................................................................................................................................ Telefon cadrudidactic: ..................................................................................................

Adresa e-mail cadru didactic:Elevi participanţi:

Nr.crt.

Numele şi prenumele Clasa Secţiunea

1

2

Cadru didactic,